Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creanga

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga este un basm cult,publicat in “Convorbiri

literare”,in 1877, in care protagonistul trece printr-o serie de intamplari miraculoase. Tema
basmului este lupta binelui impotriva raului.

Basmul cult este o specie narativa a carei structura epica se supune unor stereotipii.
Acestea vizeaza atat constructia subiectului, structura narativa, cat si constructia personajelor.
Personajele sunt purtatoare ale unor valori simbolice, implicate intr-o actiune cu specific
fabulos, care infatiseaza parcurgerea drumului maturizarii de catre erou.

Basmul particularizeaza categoria fantasticului sub forma fabulosului si a

miraculosului. Aceasta presupune ca personajul si lectorul accepta existenta unor alte legi ale
naturii decat cele ale lumii reale, obiective, prin care supranaturalul poate fi explicat.
Supranaturalul nu provoaca reactii de uimire sau de teama. Miraculosul si fabulosul propun o
lume care isi afla explicatiile in ea insasi, fapt care duce la inexistenta acelei ezitari, specifice
fantasticului propriu-zis.

Actiunea basmului este simpla, se desfasoara linear prin inlantuire si respecta modelul
structural stereotip: o situatie initiala de echilibru (expozitiunea), un eveniment sau o secventa
de evenimente care deregleaza echilibru initial – lipsa/ prejudiciul (intriga), trecerea probelor
(desfasurarea actiunii), actiunea reparatorie (punctul culminant), refacerea echilibrului si
rasplatirea eroului (deznodamantul). Timpul si spatiul sunt nedeterminate, din punct de vedere
spatial actiunea debutand intr-un capat de lume si evoluand in alt capat de lume. Actiunea este
relatata din perspectiva unui narator omniscient, uneori subiectiv, care alterneaza naratiunea la
persoana a III-a cu dialogul.

Actiunea basmului urmareste modul in care personajul principal, Harap-Alb, parcurge

un drum al initierii, la finalul caruia trebuie sa treaca intr-un plan superior de existenta.

Situatia initiala (expozitiunea) se suprapune peste o stare de echilibru. Respectand

tiparul basmului, “Povestea lui Harap-Alb” incepe cu o formula introductiva: “amu cica era
odata”, care avertizeaza cititorul asupra intrarii intr-o lume a povestii. Echilibrul este
reprezentat de un context aproape banal: o imparatie, un crai si feciorii acestuia, iar in alt
capat de lume, o alta imparatie, fratele craiului, Verde-imparat si fetele acestuia.

Dimensiunea fabuloasa a spatiului este sugerata prin fixarea celor doua imparatii: una
la o margine a lumii si cealalta la alta margine a pamantului. Spatiul ramane orizontal. Nu
exista, ca si in basmele populare, doua taramuri strict delimitate (taramul de sus si taramul de
jos), care corespund binelui si raului. Apare, in schimb, o geografie recognoscibila, realista.

Intriga este marcata de scrisoarea lui Verde-imparat si consta in absenta mostenitorului

de linie masculina. Craiul este rugat de fratele sau sa i-l trimita pe cel mai vrednic dintre baieti
ca sa ramana urmas la tron.
 Din acest moment incepe desfasurarea actiunii. Prima proba pe care fiul cel mic o
trece este incercarea la care isi supune craiul baietii: se imbraca in piele de urs si iese in fata
lor de sub un pod. El trece proba parcurgand o etapa a initierii cu ajutorul Sfintei Dumineci,
care ii spune sa ia armele si hainele tatalui si calul care va veni la tava cu jaratic, dar si pentru
ca este curajos, calitate innascuta. El devine protagonistul actiunii. Podul reprezinta, in plan
simbolic, limita lumii cunoscute – lumea imparatiei craiului, in care codul comportamental
este bine cunoscut de fiul cel mic – si punctul initial al unui spatiu necunoscut. De aceea, tatal
ii da in acest loc primele indicatii despre noua lume: sa se fereasca de omul Span si de omul
ros, si ii da pielea de urs. Aceste indicatii constituie interdictia, element specific basmului. Pe
drum, fiul cel mic al craiului se intalneste cu un om Span care ii cere sa-l ia in slujba lui.
Baiatul refuza de doua ori, dar a treia oara accepta, fapt care constituie incalcarea interdictiei.
O secventa narativa importanta in economia actiunii o reprezinta popasul de la fantana. Aici,
Spanul intra si se racoreste, apoi il sfatuieste pe baiat sa faca acelasi lucru. Momentul, care
corespunde inselatoriei, este important pentru imaginea fiului de crai dinaintea incercarilor. El
da dovada de naivitate, trasatura marcata direct de autor. Harap-Alb nu intuieste ca spanul,
antagonistul sau, are intentii ascunse. Naivitatea eroului este foarte importanta in evolutia
conflictului, intrucat textul urmareste tocmai maturizarea lui Harap-Alb. Naivitatea se inscrie
in codul ritual al initierii prin care trece fiului craiului.

Spanul ii fura identitatea si ii da numele Harap-Alb. Ii traseaza, de asemenea proiectul

existential, spunandu-I ca va trebui sa moara si sa invie ca sa-si recapete identitatea. Fiul de
crai ajunge la Verde-imparat in rol de sluga a Spanului.

Relatia pe care personajul principal o stabileste cu Spanul este relevanta pentru tipurile
de raporturi dintre personajele basmului. Rolul Spanului este important in initierea feciorului,
fapt clar exprimat de cal intr-o alta ocazie: “si unii ca acestiia sunt trebuitori pe lume
cateodata, pentru ca fac pe oameni sa prinda la minte”. In relatia cu Spanul este evidentiat
ceea ce ii lipseste inca fiului, tanar neexperimentat, lipsit de intuitii supranaturale, si ceea ce
nu se poate capata decat prin experienta: cunoasterea de oameni, capacitatea de a vedea
dincolo de aparente, puterea de a cantari cu drept echilibru ceea ce e sinceritate si ceea ce e
prefacatorie in faptele, in infatisarea, in vorbele celorlalti. Inocenta si credulitatea nu sunt
defecte, ci doar caracterstici ale celui crescut pana acum departe de orice primejdie, in spatiul
securizant al imparatiei tatalui. Credul, acesta cade in capcana Spanului si ii devine sluga. De
acum incepe un traseu al umilintei, pentru ca fiul de crai va ajunge conducator, si nu unul
oarecare, ci unul puternic, iubit si slavit, dar mai inainte, trebuie sa fie slab, urat si umilit.

Incercarile echivaleaza cu diverse probe ale ascultarii, indemanarii, curajului,

colaborarii si cumsecadeniei, probe esentiale pentru un viitor imparat. Din punctul de vedere
al simbolisticii basmului, incercarile sunt probe de initiere. Harap-Alb va trebui sa aduca
“salati” din Gradina Ursului, pietrele pretioase din Padurea Cerbului si pe fata imparatului
Ros.Ultima proba presupune o serie de alte probe, prin care imparatul Ros tinde sa-si pastreze
fata (casa inrosita, ospatul, fuga fetei, alegerea macului de nisip, ghicitul). Aceste probe se
constituie ca un basm in interiorul basmului initial. Trebuie mentionat faptul ca secventa
violentei lipseste din acest context, fiind mutata inspre final, pentru a spori tensiunea epica.
Trecerea incercarilor se realizeaza datorita ascultarii de personajul initiator (Sfanta Dumineca)
si cu ajutorul personajelor adjuvante: calul, craiasa furnicilor, craiasa albinelor, Gerila,
Flamanzila, Setila, Pasari-Lati-Lungila si Ochila.

Lichidarea inselatoriei si actiunea reparatorie, corespunzatoare punctului culminant,

debuteaza la sfarsitul ultimei probe. Harap-Alb se intoarce cu fata Imparatului Rosu, care
dezvaluie adevarata lui identitate; incercarea Spanului de a-l ucide pe Harap-Alb (o forma a
momentului violentei) este ratata. Lichidarea violentei nu-i apartine eroului, ca in basmul
popular, ci apartine altui personaj. Episodul cuprinde scena taierii capului personajului
principal si a reinvierii lui de catre fata imparatului. Prin moartea si prin reinvierea sa, Harap-
Alb va trece intr-o alta etapa existentiala. Prin moarte simbolica, Harap-Alb cel naiv lasa locul
barbatului matur.

Motivul invierii este urmat de motivul nuntii finale, corespunzator deznodamantului,

prin care se confirma maturizarea eroului. Din acest moment eroul poate fi imparat.

Eroul este construit dupa schema narativa a initierii. Schema initierii presupune un
traseu al devenirii prin sine si se realizeaza prin actualizarea unor trasaturi umane si
supraumane in confruntarea cu un factor perturbant. Traseul devenirii coincide cu modificarea
statutului social al eroului.

Eroul insumeaza o serie de calitati umane exceptionale, insa nu are capacitati

supraumane, e construit mai degraba pe o schema realista. Are insa un cal nazdravan, cu
calitati antropomorfe, dar si avimorfe, este sprijinit de personaje initiatoare si adjuvante, unele
fabuloase si grotesti. Lupta cu forte ale raului si in final este ucis, dar reinvie cu ajutorul unor
obiecte si al unor descantece magice.

Statutul initial al personajului este cel de neinitiat. El traieste intr-un orizont al

inocentei, justificata prin tineretea sa: e lipsit de experienta vietii. Desi are calitati umane
deosebite, acestea nu sunt actualizate de la inceput, ci si le descopera prin intermediul
probelor la care este supus. El apare in scena dupa ce fratii sai mai mari esueaza in incercarea
de a-si asuma un destin de exceptie. Dar nici unul dintre fratii lui Harap-Alb nu este suficient
de vrednic pentru a implini destinul de conducator propus de Imparatul Verde. Tristetea si
rusinea tatalui provoaca autoanaliza fiului cel mic. Prin caracterizare indirecta se realizeaza
portretul spiritual al fiului, inca neinitiat. Acesta nu se grabeste sa-si revendice drepturile, ci
cauta in sine raspunsul la problema destoiniciei proprii. Ajutorul nazdravan apare sub forma
batranei garbove care cere milostenie. Aceasta face parte din categoria personajelor
confidente si are rol important in initierea eroului. Replica fiului, mijloc de caracterizare
indirecta, demonstreaza egoism si centrare asupra sinelui: “acum am altele pe capul meu”.
Insistentelor batranei tanarul le raspunde maniat, dovedind opacitate, lipsa de cunoastere
umana, pripeala. Fiul nu vede inca dincolo de aparente, nu stie ca nu in infatisare se
converteste cunoasterea si intelepciunea. Dupa insistentele batranei si dojana acesteia, fiul se
indura si ii ofera un ban: “Tine matusa, de la mine putin si de la Dumnezeu mult.”. Din
vorbele sale, mijloc de caracterizare indirecta, rezulta acum chibzuinta, fiul intelegand ca e o
fiinta limitata.
 Dovada bunatatii va fi rasplatita. Pentru a-si desavarsi destinul trebuie sa faca proba
bunatatii. Celelalte calitati sau insusiri se pot dobandi, insa bunatatea este innascuta. Drumul
initierii fiului este o calatorie inspre sine.

Inocenta, lipsa de experienta in a vedea dincolo de aparente se manifesta si in alegerea

calului. Personaj nazdravan, cu calitati antropomorfe, dar si avimorfe, calul cumuleaza
functiile de initiator si de adjuvant. Aparitia sa respecta un anumit tipar: la inceput e cel mai
urat, jigarit si rapciugos, apoi, dupa ce mananca jar, se transforma intr-un cal aratos, cu puteri
supranaturale – vorbeste, zboara, detine cunostinte inaccesibile eroului.

In drumul sau, eroul se intalneste de trei ori cu omul Span, care intruchipeaza
imaginea raului. Prima si a doua data feciorul tine cont de sfatul tatalui sau si refuza oferta
Spanului de a-i fi calauza. A treia oara insa, cu vocea si vesmintele schimbate, Spanul apare si
isi ofera sprijinul intr-un moment de cumpana. Fiul nu il recunoaste nici acum, este inca orbit
de aparente si , in cele din urma accepta, incalcand interdictia tatalui. Spanul insusi are rolul
sau important in initierea feciorului.

Pus in situatia de a aduce salatile din Gradina Ursului, Harap-Alb se intristeaza. Este
descurajat si se autocompatimeste. Calul insa, un indrumator, il readuce in proiectul sau
existential, tocmai cand era pe cale de a evada din sarcina: ii atrage atentia ca reusita nu este
data celor slabi: “fii odata barbat si nu-ti mai face voie rea”. Primeste, de asemenea, ajutorul
Sfintei Duminici.

Proba aducerii capului cerbului il pune din nou pe erou fata in fata cu Sfanta
Duminica. Harap-Alb accepta acum ca si binele si raul sunt date pentru desavarsirea sinelui.
Batrana indrumatoare il invata ca suferinta e data pentru a putea intelege suferinta altora. Un
conducator nu poate fi slavit si iubit fara a fi inteles ce e suferinta celor supusi lui. Iar puterea
ce ii este data nu poate fi folosita cu intelepciune, daca nu a fost el insusi supus capriciilor
puterii altora.

Ultima proba, aceea a aducerii fetei Imparatului Ros presupune un sir de incercari, pe
care eroul le depaseste ajutat de diverse personaje cu puteri supranaturale. Animalele
fabuloase – craiasa furnicilor si craiasa albinelor, respectiv fiintele himerice – Setila, Ochila,
Flamanzila, Pasari-Lati-Lungila si Gerila, fac parte din categoria adjuvantilor. In ciuda
ajutorului personajelor adjuvante sau initiatoare, esenta eroului o constituie calitatile sale.
Important este nu ajutorul fizic primit, ci deschiderea ochilor catre sine insusi.

In final, Harap-Alb se intoarce cu fata Imparatului Ros. Fata divulga identitatea lui
Harap-Alb, care este confirmat ca erou. Spanul ii taie capul, dar este si el ucis de cal. Harap-
Alb este inviat si se trezeste ca dintr-un lung somn. E o inviere la o alta identitate, cel ce se
naste acum este noul Harap-Alb, vrednic sa fie imparat slavit, puternic si iubit.

O nota distinctiva a basmului cult este modul in care autorul isi construieste
personajul. In basmele populare, de obicei, personajul face dovada unor trasaturi
supranaturale in probele pe care le trece. Harap-Alb nu dispune de astfel de calitati. El trece
de incercarile la care este supus numai datorita personajelor adjuvante. Calitatea sa esentiala
este bunatatea.

Este evident ca specia basmului, prin dimensiunea sa etica , nu urmareste sa ofere

modele abstracte sau greu accesibile. Supranaturalul este, in basm, un mijloc de a face
naturalul mai uman.

Powered by http://www.referat.ro/

cel mai tare site cu referate