Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
0Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
TEMA17

TEMA17

Ratings: (0)|Views: 1 |Likes:
Published by Marcela Pintilie
TEMA17
TEMA17

More info:

Published by: Marcela Pintilie on Jun 25, 2014
Copyright:Traditional Copyright: All rights reserved

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/25/2014

pdf

text

original

 
 
279
 XVII. GENEZA ACCIDENTELOR DE MUNC
Ă
 
Ş
I A BOLILOR PROFESIONALE
1.
CONSIDERA
Ţ 
II GENERALE 
 Una din condi
ţ
iile necesare în în
ţ
elegerea
ş
i st
ă
pânirea unui fenomen este cunoa
ş
terea mecanismului intim de apari
ţ
ie
ş
i desf 
ăş
urare în timp a acestuia . Relativ la bolile profesionale , cunoa
ş
terea lor a urmat în mare m
ă
sur 
ă
 evolu
ţ
ia medicinii , respectiv în ceea ce prive
ş
te tratarea efectelor . Profilaxia lor s-a constatat  îns
ă
 c
ă
 nu poate fi desp
ă
ţ
it
ă
 de analiza cauzelor accidentelor de munc
ă
 , deoarece nu exist
ă
 o demarca
ţ
ie net
ă
 între factorii generatori ai celor dou
ă
 evenimente .  Încerc
ă
rile de explicare a genezei accidentelor de munc
ă
 au început în a doua  jum
ă
tate a secolului al XIX-lea , când datorit
ă
 revolu
ţ
iei industriale în plin
ă
 desf 
ăş
urare , num
ă
rul accidentelor
ş
i bolilor profesionale a crescut considerabil , iar ac
ţ
iunile pentru prevenirea lor au început s
ă
 dobândeasc
ă
 un caracter organizat . Primele preocup
ă
ri în acest sens puneau accidentele de munc
ă
 
ş
i bolile profesionale exclusiv pe seama utilajelor
ş
i ma
ş
inilor , respectiv a factorilor tehnici , fiind cei mai eviden
ţ
i
ş
i relativ u
ş
or de depistat . M
ă
surile preventive recomandate erau de natura ecranelor
ş
i dispozitivelor de protec
ţ
ie pentru utilajele periculoase .  Într-o etap
ă
 ulterioar 
ă
 s-a observat c
ă
 factorii mediului de munc
ă
 (temperatura ambiant
ă
 , umiditatea , iluminatul , zgomotul , vibra
ţ
iile , noxele chimice etc. ) pot conduce la accidente de munc
ă
 sau boli profesionale . Ca atare, eforturile preventive
ş
i-au dezvoltat aria , incluzând
ş
i preocup
ă
ri pentru îmbun
ă
t
ăţ
irea mediului de munc
ă
 , pentru crearea unei ambian
ţ
e nepericuloase pentru organismul uman . De subliniat c
ă
 factorii tehnici
ş
i de mediu cauzatori de accidente erau studia
ţ
i izolat , f 
ă
ă
 a se sesiza interac
ţ
iunea
ş
i interdependen
ţ
ele între ei . Ultimii accepta
ţ
i în calitate de cauze ale accidentelor de munc
ă
 au fost factorii de natur 
ă
 uman
ă
 , în leg
ă
tur 
ă
 cu ace
ş
tia conturându-se
ş
i primele teorii privind geneza accidentelor . Astfel , la începutul secolului al XX-lea , cercet
ă
rile efectuate în Anglia
ş
i S.U.A. privind rolul factorului uman în producerea accidentelor au condus la formularea teoriei predispozi
ţ
iei la accidente . Primele studii în acest sens au fost efectuate de cercet
ă
torii Greenwood
ş
i Woods (1919), Yule (1920 ) , continuate de Marbe (1923 ) , Lahy
ş
i Korngold (1936 ). Conform acestei teorii sunt predispuse la accidente persoanele care prezint
ă
 anumite caracteristici psihice individuale înn
ă
scute , nemodificabile
ş
i care pot fi investigate prin metode psihometrice . Principalele caracteristici individuale luate în considerare
ş
i care erau asociate cu producerea accidentelor de munc
ă
 sunt : temperamentul , aten
ţ
ia , emotivitatea , plasticitatea gândirii etc. Pe baza acestor studii , Marbe a enun
ţ
at “ legea de recuren
ţă
 “ sau “ legea lui Marbe “ , comform c
ă
reia accidentele s-ar produce cu prec
ă
dere la acelea
ş
i persoane, predestinate prin caracteristici individuale înn
ă
scute. Cercet
ă
rile ulterioare , de
ş
i nu au infirmat categoric teoria predispozi
ţ
iei individuale la accidente , au permis formularea unor serioase critici: - caracteristicile individuale au fost studiate izolat
ş
i nu în interac
ţ
iune , structurate în cadrul personalit
ăţ
ii , a
ş
a cum se manifest
ă
 ele în realitate , generând comportamente concrete ; - teoria nu
ţ
ine seama de gradul de periculozitate al muncii , astfel încât frecven
ţ
a mare a accidentelor la unele persoane s-ar putea datora nu atât existen
ţ
ei unei predispozi
ţ
ii individuale , cât mai ales unor riscuri obiective specifice locului de munc
ă
 . Disputele pe marginea teoriei predispozi
ţ
iei la accidente , a rolului factorilor individuali în producerea accidentelor , au condus la necesitatea revizuirii ei . În  încercarea de explicare a mecanismului de apari
ţ
ie
ş
i producere a accidentelor s-au introdus no
ţ
iuni noi ca risc personal
ş
i susceptibilitate la accidente ( “accident lability“ )  în locul predispozi
ţ
iei la accident .
 
 
280
 Înglobând atât factorii individuali cât
ş
i situa
ţ
ionali ( respectiv ai activit
ăţ
ii ) , susceptibilitatea la accidente nu are un caracter invariabil ( nu este un “ dat “ în
ă
scut ) , ci se modific
ă
 func
ţ
ie de interac
ţ
iunea caracteristicilor individuale cu factorii specifici situa
ţ
iei concrete de munc
ă
 . Caracteristicile individuale nu mai sunt considerate cauze ale accidentelor , ci condi
ţ
ii ce pot favoriza producerea acestora . Se acord
ă
 din ce în ce mai mult
ă
 importan
ţă
 nu atât studierii caracteristicilor individuale izolate , cât mai ales investig
ă
rii tr 
ă
s
ă
turilor globale ale personalit
ăţ
ii . De asemenea , interesul se îndreapt
ă
 tot mai mult spre analiza comportamen-telor riscante , neadecvate în caz de pericol , dup
ă
 schema stimul – reac
ţ
ie . Aceast
ă
 viziune a condus în final la formularea teoriei behaviorist
ă
 ( behavior – comportament ,  în lb.engl. ) , care explic
ă
 mecanismul producerii accidentelor de munc
ă
 printr-un comportament neadecvat rezultat din interac
ţ
iunea variabilelor personale cu varibilele situa
ţ
ionale specifice activit
ăţ
ii .  În anul 1928 , cercet
ă
torul american de origine german
ă
 H.W. Heinrich , în lucrarea sa “ Industrial Accident Prevention “ ( prevenirea accidentelor industriale ) face o clasificare a cauzelor accidentelor de munc
ă
 în ac
ţ
iuni periculoase ( AP )
ş
i condi
ţ
ii periculoase ( CP ) , dezvoltând un model al producerii accidentului , cunoscut sub denumirea de modelul dominoului . Conform acestui model , accidentul de munc
ă
 este rezultatul coinciden
ţ
ei unei ac
ţ
iuni periculoase a omului cu o condi
ţ
ie periculoas
ă
 , care deriv
ă
 din mediul de lucru , respectiv din procesul tehnologic ; este suficient ca ac
ţ
iunea sau condi
ţ
ia periculoas
ă
 s
ă
 fie suprimat
ă
 
ş
i accidentul va fi eliminat . Modelul propus de Heinrich este primul care explic
ă
 mecanismul producerii accidentului prin prisma îmbin
ă
rii mai multor cauze ( multicauzalitate )
ş
i care are în vedere în mod explicit rela
ţ
ia cauz
ă
 – efect în geneza accidentelor de munc
ă
 . Modelul propus de Heinrich cunoa
ş
te o larg
ă
 
ă
spândire în analizele acciden-tului de munc
ă
 la nivelul practicii industriale în special în perioada anilor 1930 – 1950 . Mai târziu , cercet
ă
torul suedez D. Petersen elaboreaz
ă
 modelul “ Cauzalitate
ş
i erori umane “ , în care afirm
ă
 c
ă
 toate accidentele sunt rezultatul unor erori umane , ele precedând sau fiind în leg
ă
tur 
ă
 direct
ă
 cu cauzele acestora . El afirm
ă
 c
ă
 “ orice condi
ţ
ie sau situa
ţ
ie poate fi periculoas
ă
 dac
ă
 se ac
ţ
ioneaz
ă
 suficient de periculos “
ş
i c
ă
 “ orice condi
ţ
ie poate deveni nepericuloas
ă
 dac
ă
 se ac
ţ
ioneaz
ă
 suficient de prudent “ ( inclusiv în sensul aplic
ă
rii tuturor m
ă
surilor de prevenire ) . Modelul lui Petersen , de
ş
i atribuie cauzalitatea accidentelor eclusiv erorii umane ia în considerare toate fazele care conduc la realizarea unui obiectiv ( concep
ţ
ie , proiectare , execu
ţ
ie , exploatare )
ş
i face deosebirea între cauz
ă
 
ş
i vinov
ăţ
ie . Astfel exist
ă
 erori din culp
ă
 
ş
i erori
ă
ă
 culp
ă
 “ , ambele categorii constituind cauze de accident , dar numai primele putând fi imputabile lucr 
ă
torului . Pornind de la ideile lui Petersen , problematica cunoa
ş
terii originii erorii umane s-a dezvoltat impetuos , ajungându-se în prezent la mai mult de 20 de tipologii ale erorii umane . Aceste tipologii difer 
ă
 în func
ţ
ie de criteriul de clasificare ales ( origine , natura activit
ăţ
ii , fazele de munc
ă
 etc. ) . Rigby clasific
ă
 erorile umane în erori de concep
ţ
ie
ş
i erori operative , care la rândul lor pot fi de execu
ţ
ie , de omisie , erori datorate introducerii unei ac
ţ
iuni ce nu figureaz
ă
 în sarcin
ă
 , erori de secven
ţă
 , erori de termen , erori de diagnostic , erori de reprezentare . Rousse clasific
ă
 erorile umane în func
ţ
ie de diferitele faze ale procesului de munc
ă
 . Fiec
ă
rei faze îi corespund mai multe posibilit
ăţ
i de eroare , pe care autorul o define
ş
te
ş
i caracterizeaz
ă
 . Cercet
ă
torul suedez Rasmussen propune un model de analiz
ă
 a erorii umane ( “ arca lui Rasmussen “ ) care are la baz
ă
 analiza activit
ăţ
ii ( ac
ţ
iunii ) operatorului , structurat
ă
 pe trei niveluri : - ac
ţ
iune bazat
ă
 pe cuno
ş
tin
ţ
e ; - ac
ţ
iune bazat
ă
 pe reguli ; - ac
ţ
iune bazat
ă
 pe îndemânare .
 
 
281
 Modelul propus aduce elemente noi în cunoa
ş
terea originii erorilor umane , în determinarea fazelor emergen
ţ
ei sale printr-o analiz
ă
 psihologic
ă
 subtil
ă
 . Problema explic
ă
rii genezei accidentelor de munc
ă
 prin coinciden
ţ
a erorilor umane cu condi
ţ
ii periculoase obiective ( factori tehnici ) este reluat
ă
 ulterior , în diverse variante , în majoritatea abord
ă
rilor moderne , sistematice , ale fenomenelor de accidentare
ş
i îmboln
ă
vire profesional
ă
 . Printre acestea din urm
ă
 se eviden
ţ
iaz
ă
 în mod deosebit teoria fiabilit
ăţ
ii sistemelor
ş
i abordarea ergonomic
ă
 a securit
ăţ
ii sistemelor de munc
ă
 . Fiabilitatea unui sistem este rezultatul fiabilit
ăţ
ii elementelor acestuia
ş
i a interac
ţ
iunii lor , indiferent de dimensiunea sistemului sau de natura
ş
i num
ă
rul elementelor sale . Conceptul de fiabilitate acoper 
ă
 par 
ţ
ial , iar în unele cazuri integreaz
ă
 , criteriile de rentabilitate , productivitate
ş
i securitate a sistemelor . Îmbun
ă
t
ăţ
ind fiabilitatea sistemelor se amelioreaz
ă
 implicit securitatea acestora , respectiv cazul particular de securitate a muncii în cadrul sistemelor ( prevenirea accidentelor de munc
ă
 
ş
i a  îmboln
ă
virilor profesionale ) .  În studiul fiabilit
ăţ
ii sistemelor se disting dou
ă
 categorii de elemente – tehnice
ş
i umane – c
ă
rora li se urm
ă
re
ş
te îmbun
ă
t
ăţ
irea fiabilit
ăţ
ii . Pornind de la aceast
ă
 idee s-a dezvoltat un nou curent de cercetare : fiabilitatea uman
ă
 . Prin analogie cu defini
ţ
ia fiabilit
ăţ
ii tehnice , fiabilitatea uman
ă
 se exprim
ă
 prin probabilitatea ca un individ s
ă
 efectueze cu succes , într-o perioad
ă
 de timp dat
ă
 , o sarcin
ă
 prestabilit
ă
 . A
ş
a cum no
ţ
iunea de defec
ţ
iune ( “ pan
ă
 “ ) este în centrul conceptului de fiabilitate tehnic
ă
 , cea de eroare uman
ă
 ( un comportament – ac
ţ
iune sau omisiune – ce dep
ăş
e
ş
te limitele aceptabile ) constituie no
ţ
iunea de baz
ă
 a fiabilit
ăţ
ii umane . Într-adev
ă
r , s-a constatat c
ă
 numai reducând posibilitatea erorilor umane sau a consecin
ţ
elor lor asupra sistemului se poate spera s
ă
 se îmbun
ă
t
ăţ
easc
ă
 fiabilitatea global
ă
 a acestuia . Cercet
ă
rile privind fiabilitatea uman
ă
 au condus la dezvoltarea în paralel a dou
ă
 tipuri de abord
ă
ri : - abordarea calitativ
ă
 , care urm
ă
re
ş
te definirea erorii umane , stabilirea tipurilor de erori
ş
i a mecanismelor de apari
ţ
ie a acestora ; studiul
ş
i clasificarea ansamblului de erori umane într-un sistem dat permite desprinderea de solu
ţ
ii specifice sau comune fiec
ă
rei grupe de erori . Aceste solu
ţ
ii urm
ă
resc fie eliminarea factorilor ce declan
ş
eaz
ă
 erorile , fie înl
ă
turarea consecin
ţ
elor , respectiv conceperea unor sisteme tolerante la eroarea uman
ă
 ; - abordarea cantitativ
ă
 , care caut
ă
 s
ă
 estimeze probabilitatea apari
ţ
iei erorilor umane
ş
i consecin
ţ
elor acestora asupra sistemului global . Abordarea cantitativ
ă
 const
ă
 în evaluarea probabilit
ăţ
ilor de apari
ţ
ie a erorilor umane deductibile în condi
ţ
iile date , cu un dublu scop : - includerea datelor privind fiabilitatea operatorului în calculul fiabilit
ăţ
ii globale a sistemului ; - generalizarea rezultatelor pentru efectuarea de analize a priori de fiabi-litate uman
ă
 . Datorit
ă
 costului foarte ridicat
ş
i a dificult
ăţ
ii efectu
ă
rii calculelor ( necesit
ă
 speciali
ş
ti
ş
i timp îndelungat ) , metodele de calcul al fiabilit
ăţ
ii globale a sistemelor au o aplicabilitate practic
ă
 restrâns
ă
 . Ea se limiteaz
ă
 în prezent la domeniul nuclear , aerospa
ţ
ial
ş
i energetic , în care riscurile
ş
i gravitatea consecin
ţ
elor în caz de accident sunt foarte mari
ş
i justific
ă
 economic astfel de analize .  Întreprinderea modern
ă
 reprezint
ă
 un sistem organizat , în care posturile de munc
ă
 se afl
ă
 în interac
ţ
iune constant
ă
 
ş
i necesar 
ă
 , în care func
ţ
iile sale orientate spre realizarea unui produs sunt repartizate între servicii . De aceea , în analiza securit
ăţ
ii sistemelor , respectiv a etiologiei
ş
i profilaxiei accidentelor de munc
ă
 
ş
i a bolilor profesionale , este necesar 
ă
 o viziune global
ă
 asupra sistemului vizat ( loc de munc
ă
 ,

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->