Cele două părţi constitutive ale gramaticii tradiţionale sunt mofologia şi sintaxa.
Morfologia
cuprinde regulile privitoare la forma cuvintelor şi la modificările formale alecuvintelor studiate pe părţi de vorbire; s i n t a x a cuprinde regulile privitoare la îmbinarea cuvintelor în propoziţii şi fraze*.
<note>1. Gramatica limbii române, vol. I, Ed. Acad. R.S.R., Bucureşti, 1966, p.11.</note>
0.2. Criterii de utilizare în definirea părţilor de vorbire
Unitatea de analiză în gramatica tradiţională este cuvântul.Gramatica tradiţională grupează cuvintele în zece clase mari, numite părţi de vorbire:substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul, verbul, adverbul, prepoziţia, conjuncţia şiinterjecţia.Împărţirea cuvintelor în zece părţi de vorbire se bazează de folosirea concomitentă a trei criterii:a) criteriul semantic = sensul lexical cel mai general al claselor de cuvinte; b) criteriul morfologic = schimbările ce au loc în forma cuvintelor pentru exprimarea categoriilor gramaticale de gen, număr, caz, persoană, comparaţie, mod, timp, aspect şi diateză;c) criteriul sintactic = posibilitatea cuvintelor de a îndeplini funcţii sintactice în cadrul propoziţiei.Definirea părţilor de vorbire se bazează pe toate cele trei criterii, un singur criteriu fiindinsuficient.
0.2.1
. Din punct de vedere semantic, părţile de vorbire se disting după ceea ce exprimă ele:numele unui obiect (substantivul, indirect şi pronumele, care ţine locul unui substantiv), o însuşire a unuiobiect (adjectivul), un număr sau o determinare numerică (numeralul), o acţiune sau o stare (verbul), ocaracteristică a unei acţiuni, stări sau insuşiri (adverbul), exteriorizarea unui sentiment, a unei stări fizice,a unui act de voinţă sau imitarea unui sunet (interjecţia)*
<note>2. Ibid., p. 12.</note>
pag: 006
Din punct de vedre al criteriului semantic, părţile de vorbire se împart în:a) părţi de vorbire cu sens lexical de sine stătător, şi care pot fi părţi de propoziţie: substantivul,adjectivul, pronumele, numeralul, verbul, adverbul şi interjecţia; b) părţi de vorbire care nu au întotdeauna sens lexical de sine stătător, exprimând raporturi întrenoţiuni, şi care nu pot fi părţi de propoziţie: prepoziţia, conjuncţia şi articolul.
0.2.2.
În funcţie de criteriul morfologic, cuvintele din limba engleză îşi modifică forma pentruexprimarea categoriilor gramaticale de gen, număr,caz, persoană, comparaţie, timp, mod, aspect şidiateză.Schimbările îm forma cuvintelor care exprimă categoriile gramaticale alcătuiesc flexiunea.În funcţie de prezenţa sau absenţa flexiunii, cuvintele se împart în:a) cuvinte flexibile, care au cel puţin o categorie gramaticală, pentru exprimarea căreia îşimodifică forma;
1
Gramatica limbii române, vol. I, Ed. Acad. R.S.R., Bucureçti, 1966, p. 11.
2
ibid., p. 12
Leave a Comment