Arta sacra in Orient si Occident

Evolutia diferentiata a artei sacre in Orient si in Occident

Daca parasirea canoanelor Bisericii Orientale, care guverneaza iconografa, se
dovedeste plina de consecinte pentru ca din acest moment asistam la un declin
inevitabil, insotit de o asfxie lenta, o privire prealabila aruncata asupra a ceea ce se
petrece in Occident ne permite o comparatie de cel mai inalt interes.
Pana in secolele al XI-lea si al XII-lea, artele exprima peste tot aceeasi realitate si au
aceeasi credinta, anume, aceea de a revela "cele nevazute". ste perioada minunata
a artei romane care descopera o lume dincolo de legile gravitatiei si spiritualizeaza
pana si piatra. !a ne gandim la "#artres, Berze-la-$iile, !aint-!avin% &rebuie sa
mentionam deopotriva pictura irlandeza, spaniola si italiana, unde lucrarile de var' se
desavarsesc in armonie cu Orientul crestin, Orient ale carui #otare, sa nu uitam,
cuprindeau mult mai mult decat ceea ce intelegem astazi prin acest termen, pentru
ca a inclus mai ales (avena si !icilia. Bizantul traverseaza deopotriva o perioada de
viata intensa) asistam la o in*orire spectaculoasa a artei si a teologiei in ciuda
catastro'ei din +,-., provocata de intrarea cruciatilor. "u toate aceste, in peninsula
italica, "imabue, /iotto si Duccio se gasesc la originea unei indepartari treptate de
arta Bisericii Orientale, care va duce la separarea din (enastere, intorcand spatele
traditiei bizantine, ei incep procesul unei "desacralizari" a artei sacre occidentale,
desc#izand calea unei implacabile laicizari. 0rta transcendentului dispare prin
introducerea de catre acestia a 'acilitatii optice1 perspectiva adancimii, iluminarea,
dar si intoarcerea la persona2e 'oarte realiste in opozitie cu #ieratismul icoanei, 'ara
sa omitem recurgerea la lumea emotiilor. Devenita din nou independenta, arta sacra,
'ace loc artei religioase lipsite de transcendenta. Daca pana acum icoana era
orientata spre spectator, desc#isa spre el, de acum inainte ea devine un tablou care
isi traieste propria sa viata) scenele se des'asoara 'ara sa se tina cont de cel care
contempla. $iziunea subiectiva asupra artei opreste integrarea ei in misterul liturgic.
motivitatea inlatura comuniunea du#ovniceasca. 3imba2ul sacru al simbolurilor se
pierde.
&rebuie sa precizam ca suntem pe deplin constienti ca sc#ema privind
"(eprezentarile 4aicii Domnului in traditia ortodoxa si in Biserica (omei" poate f
reductionista. "u toate acestea, ea permite o mai buna intelegere a evolutiei de
netagaduit si capitala in domeniul artei sacre. uimitor sa aratam, asa cum 'ace Paul
vdo5imov, 'aptul ca sinodul de la &rento 6+7.7-+789: si !inodul de la 4oscova
6+77+:, au loc in aceeasi epoca, si a2ung la concluzii divergente in ceea ce priveste
natura artei sacre. In timp ce Biserica (asaritului pre'era supra'ata iconografca cu
doua dimensiuni, mai desc#isa misterului, 0pusul crestin, mai liberal, lasa usa
desc#isa unei solutii 'acile din cauza realismului, anume statuia in trei dimensiuni,
mai individuala si mai autonoma.
0st'el, reprezentarile in relie', mult in'erioare numeric icoanelor, nu sunt deloc
negli2abile in tarile traditional ortodoxe, inca din secolul al XII-lea intalnim numeroase
altorelie'uri si basorelie'uri ale 4antuitorului ;ristos si ale sfntilor, mai ales in nordul
si in sudul (usiei. 4uzeul &op5api din Istanbul o'era si el o mare varietate de sculpturi
bizantine utilizate in cult.
&rebuie sa re*ectam la 'aptul ca prezenta sau absenta volumului include sau exclude
orice materializare. 0legerea este deci #otaratoare. In aceeasi epoca, (e'orma se
opune simbolismului catolic si acopera cu un strat de var 'rescele si picturile din
biserici. Putem spune mai degraba ca problema artei sacre este escamotata, dar
gasim, desigur, asemenea reactii inca din secolul al XI-lea. ste sufcient sa-l numim
pe Bernard de "lairvaux, una din marile personalitati ale crestinismului si cel care a
inspirat cea de-a doua cruciada. 0tacand "lun<-ul, el ataca arta care stan2eneste
manastirile. Dar, care arta=% 0ceasta navala picturala nu-i pare propice pentru
contemplarea interioara. Din contra, pentru calugari, ea reprezinta un risc de
distractie, iar gri2a aceasta o regasim in secolele urmatoare in asceza cisterciana.
Daca marii pictori ai (enasterii, cum ar f (a'ael, 3eonardo da $inci pentru a-i cita
doar pe ei, ne o'era in tratarea temelor religioase o 'rumusete mai degraba fzica
decat spirituala in care gri2a pentru detaliul anatomic, perspectiva, culorile fdele
realitatii incon2uratoare au o 'oarte mare importanta, in ceea ce il priveste pe
iconogra', acesta lasa de-o parte orice detaliu de prisos ca sa incon2oare domeniul
imaterialului, al spiritului si al vesniciei unde spatiul si timpul isi pierd ratiunea lor de
a f. &rebuie sa intelegem bine ca nimic nu deosebeste arta religioasa a (enasterii sau
a barocului de arta pro'ana decat tema religioasa. >ormele sunt aceleasi, iar
sentimentele pioase ale artistului nu sunt dea2uns sa o 'aca sacra. O arta devine
sacra numai atunci cand perceptia du#ovniceasca se intrupeaza in 'orme, cand
acestea ii re*ecta stralucirea. Daca o viziune spirituala anumita postuleaza un limba2
adecvat, o arta cu o tema sacra, care recurge la limba2ul 'ormal al artei pro'ane,
merita denumirea de arta religioasa si nu de arta sacra.
0r f de asemenea eronat si naiv sa con'runtam iconografa bizantina cu anumite scoli
de pictura contemporana cum ar f cubismul, expresionismul, arta abstracta in care
se constata, de asemenea, o parasire a preciziei anatomice si a naturalului. ?u vom
repeta niciodata destul ca arta icoanei cere o viziune spirituala #ranita din seva
Bisericii, viziune care se intrupeaza in 'orme fdele &raditiei.
"at priveste exemplele picturale contemporane de capete dezarticulate cu oc#i
astupati si de trupuri rasucite cu corpuri impletite cu piepturi bombate etc, ele
re*ecta mai degraba starea dezintegrata a omului modern, decat setea sa dupa o
realitate de dincolo de materialitate. @nde se gaseste 'rumusetea fzica si, mai ales,
cea spirituala= ?u este vorba aici de un re'uz net de a privi omul dupa c#ipul lui
Dumnezeu=
Intreaga imnografe a Bisericii Ortodoxe il descrie pe 4antuitorul ;ristos ca avand o
'rumusete desavarsita, care depaseste 'rumusetea tuturor fintelor. !e intelege ca
este vorba de o 'rumusete spirituala si nu fzica, asa cum a inteles &raditia. ?imic mai
fresc daca arta icoanei nesocoteste imitarea omului existent si creeaza o 'orma
idealizata pentru a reprezenta pe "el care este mai presus de natural, rational si
conceptual. "e contrast 'ata de arta religioasa occidentala care ramane la supra'ata
lucrurilor si se 'undamenteaza pe modelele vii pentru a-i in'atisa pe 4antuitorul
;ristos si 4aica Domnului% "ate 'emei de o 'rumusete senzuala, obiect al pasiunii
pictorilor, si-au imprumutat c#ipul pentru reprezentarea 4aicii Domnului pe care
scrierile sfnte, patrunse de viziune spirituala, o descriu ca find cea mai 'rumoasa,
cea mai curata dintre toate 'emeile= "elei ce straluceste de sfntenie i se atribuie
trasaturile naturale ale unei persoane obisnuite. "e inconsecventa% xemple
prestigioase ne sunt date de 'oarte numerosi pictori, dintre care putem enumera pe
>ilippo 3ippi, (ap#ael, &itian si (ubens.
"el de-al $I-lea sinod ecumenic 68A-: considera asemenea reproduceri ca find
incompatibile cu adevarul credintei din cauza rezonantei lor senzuale. 0-l picta pe
4antuitor ca pe un om obisnuit implica ideea ca l ar f avut numai natura
omeneasca, in timp ce l este Dumnezeu-Om. !arcina deosebita a iconogra'ului este,
dimpotriva, aceea de a sublinia cu tarie ca plinatatea dumnezeirii salasluieste in
trupul 4antuitorului ;ristos.
Michel Quenot