ION LUCA CARAGIALE
ÎN VREME DE R
Ă
ZBOI
În sfâr
ş
it, ceata de tâlhari c
ă
zuse prins
ă
în cap
ă
tul, p
ă
durii Dobrenilor. Doi anide zile, vreo câ
ţ
iva voinici, spoi
ţ
i cu c
ă
rbuni pe ochi, foarte-ndr
ă
zne
ţ
i
ş
i foarte cruzi,
b
ă
gaser
ă
spaima în trei hotare. Întâi începuser
ă
, cu ho
ţ
ie de cai; apoi, o c
ă
lcare, dou
ă
cu
cazne; pe urm
ă
omoruri. Între altele, f
ă
cuser
ă
acum în urm
ă
o vizit
ă
, despre ziu
ă
lui popa Iancu din Podeni.Popa era un om cu dare de mân
ă
; r
ă
mas v
ă
duv, de
ş
i foarte tân
ă
r, tr
ă
ia cu maic
ă
-sa. Îi mergeau treburile cât se poate de bine. În timp de un an
ş
i jum
ă
tate, cump
ă
rasedou
ă
sfori de mo
ş
ie, ridicase un han
ş
i o pereche de case de piatr
ă
; vite multe, oi, cincicai,
ş
i mai avea, se zice,
ş
i b
ă
net. Astea b
ă
teau la ochi: toat
ă
lumea credea c
ă
popag
ă
sise vreo comoar
ă
. La a
ş
a stare, trebuia, se-n
ţ
elege, s
ă
se opreasc
ă
ochii tâlharilor.Într-o sear
ă
, p
ă
rintele Iancu a f
ă
cut prostia s
ă
r
ă
mân
ă
acas
ă
de tot singur: pe b
ă
trâna a trimis-o cu tr
ă
sura la târg, cu un b
ă
iat; pe un argat l-a mânat la câmp; pe al
ţ
i
doi, cu car
ă
le, dup
ă
lemne, la p
ă
dure. Pe la dou
ă
dup
ă
miezul nop
ţ
ii, iac
ă
t
ă
oaspe
ţ
ii
negrii: l-au legat, l-au schingiuit
ş
i i-au luat o groaz
ă
de bani. Norocul b
ă
trânii c
ă
lipsea: f
ă
cea poate gre
ş
eala s
ă
ţ
ipe,
ş
i tâlharii o omorau, cum s-a
ş
i-ntâmplat în alt
ă
parte cu o bab
ă
, peste câteva zile.De mirare îns
ă
un lucru — popa avea un buiestra
ş
minunat
ş
i dou
ă
iepe de pr
ă
sil
ă
: nu i le-au luat. Dar ceva
ş
i mai curios — câinii din curte, ni
ş
te dul
ă
i care ni
ş
tefiare, nu dedeser
ă
m
ă
car semn de via
ţă
! Ho
ţ
ii au fel de fel de me
ş
te
ş
uguri ca s
ă
adoarm
ă
câinii cei mai s
ă
lbatici — le d
ă
, pesemne, un fel de mâncare descântat
ă
, oricine
ş
tie ce.Pe preot l-au g
ă
sit a doua zi într-un târziu legat butuc, cu mu
ş
chii curma
ţ
i de
strânsura frânghiilor, cu c
ă
lu
ş
u-n gur
ă
, d-abia mai putând geme. L-au dezlegat degrab,
ş
i bietul om a povestit, gâfâind
ş
i cu mintea pierdut
ă
de groaz
ă
, tot ce p
ă
timise. Nu trecur
ă
dou
ă
s
ă
pt
ă
mâni
ş
i se auzi de alt
ă
c
ă
lcare — aceea, în adev
ă
r,sp
ă
imânt
ă
toare.Arenda
ş
ul de la D
ă
rm
ă
ne
ş
ti a fost c
ă
lcat de cu seara. Omul tr
ă
ia acolo cu o rud
ă
b
ă
trân
ă
, o bab
ă
, care-i îngrijea de cas
ă
. Baba a f
ă
cut neghiobia s
ă
ţ
ipe
ş
i arenda
ş
ul,
ş
imai neghiob, a tras cu revolverul. Atâta le-a trebuit! I-au chinuit, i-au fier
ă
struit pân
ă
i-au ispr
ă
vit. Nu se putea
ş
ti cât jefuiser
ă
, desigur îns
ă
fusese o sum
ă
însemnat
ă
— arenda
ş
ul vânduse de curând o c
ă
t
ăţ
ime mare de bucate.Dar în sfâr
ş
it f
ă
r
ă
delegea asta fusese cea din urm
ă
. Oamenii spoi
ţ
i cu negru
c
ă
zuser
ă
în lan
ţ
urile drept
ăţ
ii az-noapte, tocmai când porneau la o nou
ă
isprav
ă
. Vestea
aceasta se-mpr
ăş
tiase într-o clip
ă
ca o lumin
ă
lini
ş
titoare peste câtetrele hotarele bântuite.C
ă
tre sear
ă
se-ntorcea acas
ă
, c
ă
lare pe buiestra
ş
ul lui, popa Iancu.
Ş
i calul
ş
iomul erau zdrobi
ţ
i de umblet. De trei zile popa alergase dup
ă
daraveri de negustorie —
vindea vite
ş
i cump
ă
ra porci. Pe unde umblase n-aflase nimica de prinderea tâlharilor lui. Maic
ă
-sa îl a
ş
tepta cu masa; fiul n-avea poft
ă
de mâncare; îi era degrab
ă
s
ă
mearg
ă
la neic
ă
Stavrache, hangiul, frate-s
ă
u mai mare.
1
Hangiul era foarte mul
ţ
umit: om cu dare de mân
ă
, cu han în drum — mare
greutate i se luase de pe suflet. Câte nop
ţ
i nu dormise el o clip
ă
m
ă
car cumsecade,
tr
ă
gând cu urechea
ş
i a
ş
teptând cu inima s
ă
rit
ă
pe musafirii de noapte! negre
ş
it trebuias
ă
-i vie
ş
i lui rândul odat
ă
ş
-odat
ă
.Preotul intr
ă
în cârcium
ă
, tocmai când d. Stavrache se preg
ă
tea s
ă
-nchiz
ă
. — Neic
ă
— zise el privind ciudat
ş
i sperios în toate p
ă
r
ţ
ile — a
ş
vrea s
ă
-
ţ
i spui
ceva numaidecât. — Ce? — Ai s
ă
vezi. închide
ş
i aide-n odaie amândoi... am venit la d-ta ca la unduhovnic...Dup
ă
aerul
ş
i tonul tân
ă
rului, fratele mai mare nu
ş
tia ce s
ă
creaz
ă
; totu
ş
iîn
ţ
elese c
ă
preotul avea lucruri serioase de spus. Trimise pe slugi
ş
i pe femeie s
ă
se
culce, închise obloanele pr
ă
v
ă
liei
ş
i poarta hanului,
ş
i, dup
ă
ce toat
ă
lumea se lini
ş
ti,intr
ă
în od
ă
i
ţ
a unde-i a
ş
tepta popa tr
ă
gând
ţ
igar
ă
ş
i oftând greu. — Ce e, m
ă
? — Am venit la d-ta ca la un duhovnic... N-aude nimini? — A
ş
! cine s-auz
ă
? — Neic
ă
Stavrache — zise popa înecat — m-am nenorocit! — De ce?Popa a-nceput s
ă
plâng
ă
cu hohot
ş
i s
ă
se bat
ă
cu pumnii-n cap. Neic
ă
Stavrachenu în
ţ
elegea deloc. — Ce s
ă
m
ă
fac?... ce s
ă
m
ă
fac, neic
ă
?... spune d-ta, c
ă
mi-e
ş
ti frate maimare...Ce avea preotul pe suflet? Ce s
ă
aib
ă
? Lucru greu de-n
ţ
eles, fire
ş
te; a
ş
a de greu
c
ă
d. Stavrache, mai întâi, nici n-a voit s
ă
creaz
ă
.Cum s-a putut?... Omul cu greutate, proprietarul cu atâtea acareturi
ş
i cuprins,mai bogat decât mult
ă
lume dimprejur! — frate-s
ă
u! preotul — s
ă
fi fost capul bandeide tâlhari!
Ş
i cu toate astea era adev
ă
rat. Dracu-l împinsese!
Ş
i nenorocitul î
ş
i povestidin fir în p
ă
r toate ispr
ă
vile. C
ă
lcarea de la el fusese un marafet ca s
ă
adoarm
ă
b
ă
nuielile. Cu câteva zile înainte, un notar de sat — era cam beat — du
ş
man vechi al popii, întâlnindu-l la un han pe drum, i-a zis: „Bun buiestra
ş
ai, p
ă
rinte! Asta nu mai ecal de pop
ă
, e cal haiducesc, s
ă
lase toate poterile-n urm
ă
!"
ş
i pe urm
ă
: „Bine-
ţ
i merge,
p
ă
rintele! mai cump
ă
ra
ş
i o sfoar
ă
de mo
ş
ie! cum de nu
ţ
i-e team
ă
s
ă
te calce tâlharii! pesemne c
ă
e
ş
ti dres!" Neic
ă
Stavrache ascult
ă
în sfâr
ş
it
ş
i povestirea ispr
ă
vii din urm
ă
de la arenda
ş
ulD
ă
rm
ă
nestilor... Dar nu popa-l omorâse; el luptase cât putuse s
ă
-i opreasc
ă
de la a
ş
acrud
ă
fapt
ă
; ce era s
ă
le faci îns
ă
? erau îndârji
ţ
i: baba
ţ
ipa
ş
i arenda
ş
ul a tras cu arma —
nu mai era chip s
ă
st
ă
pâne
ş
ti pe b
ă
ie
ţ
i.
Popa sc
ă
pase din cursa întins
ă
la cap
ă
tul p
ă
durii numai prin întâmplare: aminteri puneau mâna potera
ş
ii
ş
i pe el... Dar to
ţ
i ceta
ş
ii sunt prin
ş
i... Or s
ă
-i pun
ă
la cazne... ei
au s
ă
spun
ă
tot... tot... Or s
ă
pun
ă
mâna
ş
i pa el...
Ş
i popa, apucat de cutremur, î
ş
ismulgea p
ă
rul din cap. — Ce-i de f
ă
cut, neic
ă
Stavrache? scap
ă
-m
ă
. — Cum?... Nenorocitule! s
ă
fugi! s
ă
piei! s
ă
te-neci mai bine decât s
ă
puiemâna pe tine! în fundul ocnii î
ţ
i putrezesc oasele!Pe când vorbea d. Stavrache, deodat
ă
s-aud afar
ă
zgomot, strig
ă
te
ş
i b
ă
t
ă
i puternice în obloanele pr
ă
v
ă
liei. Amândoi r
ă
mân încremeni
ţ
i. — Nu deschide! zice popa sco
ţ
ând un revolver de sub anteriu.Dar bubuiturile se-ndesesc — sunt oameni mul
ţ
i afar
ă
. D. Stavrache, f
ă
r
ă
s
ă
mai
asculte de st
ă
ruin
ţ
ele popii, care tremur
ă
ca varga, îl împinge cât colo
ş
i trece-n
pr
ă
v
ă
lie. Tr
ă
gând bine cu urechea, hangiul în
ţ
elege c
ă
are a face cu o lume vesel
ă
: o
2
ceat
ă
de r
ă
uf
ă
c
ă
tori e mult mai serioas
ă
ş
i mai t
ă
cut
ă
; nu râde
ş
i nu chiuie
ş
te a
ş
a cu chef pe la miezul nop
ţ
ii.
Ş
i D. Stavrache a ghicit bine. Strigând: „Numaidecât!" aprinde
lampa
ş
i merge s
ă
deschiz
ă
.În adev
ă
r, sunt vreo dou
ă
zeci de voluntari tineri, claie peste gr
ă
mad
ă
în câtevatr
ă
suri, condu
ş
i de un ofi
ţ
er
ş
i doi sergen
ţ
i rezervi
ş
ti c
ă
tr
ă
Dun
ă
re — la r
ă
zboi.
Poposesc dou
ă
-trei ceasuri aci, s
ă
odihneasc
ă
ş
i caii; despre ziu
ă
or s
ă
se porneasc
ă
;trebuie s-apuce trenul militar care trece diminea
ţ
a la sta
ţ
ia cea mai apropiat
ă
— cale de
vreo patruzeci de kilometri. Sunt mu
ş
terii buni, b
ă
ie
ţ
i cu dare de mân
ă
,
ş
i cânt
ă
ş
i râd la
fel de fel de nebunii.D. Stavrache face tot ce poate ca s
ă
-ndatoreze pe bravii tineri. Dup
ă
ce au b
ă
ut bini
ş
or, se a
ş
tern unul lung
ă
altul, ticsi
ţ
i în cele dou
ă
od
ă
i mai mari ale hanului. Foarte
obosi
ţ
i, tinerii f
ă
r
ă
grije dorm bu
ş
tean. Hangiul, posomorât, st
ă
câteva minute la gânduri
adânci; dar dodat
ă
fa
ţ
a i se lumineaz
ă
: în
ă
untrul frun
ţ
ii a scânteiat o mare inspira
ţ
ie.
Omul trece repede în odaia unde-l a
ş
teapt
ă
cu atâta ner
ă
bdare cainicul.Ce
ş
i-au vorbit cei doi fra
ţ
i nu se poate spune, atât de-ncet
ş
i de discret
ş
i-au
ş
optit. E destul a ar
ă
ta numai ce au f
ă
cut. Preotul Iancu s-a a
ş
ezat pe scaun în mijloculod
ă
i
ţ
ii. D. Stavrache a luat o pereche de foarfece
ş
i a început s
ă
-i reteze pletele; apoi tot
mai scurt
ş
i mai scurt, unde mai bine, unde mai cu sc
ă
ri, l-a tuns la piele, musc
ă
le
ş
te.Apoi i-a tuns scurt barba, i-a s
ă
punit-o bine
ş
i la urm
ă
i-a ras-o cu perdaf. Toate asteafoarte degrab
ă
.La patru despre ziu
ă
, voluntarii s-au de
ş
teptat, s-au pus la rând
ş
i s-au num
ă
rat.D. Stavrache le-a f
ă
cut sbcoteala, a încasat suma de dou
ă
zeci
ş
i cinci de lei
ş
i
r
mul
ţ
umindu-le, le-a zis: — Uite ce e... este aici un tân
ă
r care ar vrea s
ă
mearg
ă
ş
i el volintir cu dv... îl primi
ţ
i?
— E vârstnic?... — Da. — Are p
ă
rin
ţ
i? ori copii?
— N-are nimic. — Are formele gata? a întrebat ofi
ţ
erul.
— Forme n-are; dar... s
ă
le face
ţ
i dv. — Asta nu se poate; trebuie s
ă
se prezinte la divizie. — Da nu s-ar putea s
ă
-l lua
ţ
i cu dv.
ş
i s
ă
-
ş
i fac
ă
formele acolo unde v
ă
duce
ţ
i? — Ba... s-ar putea. — Atunci...
Ş
i d. Stavrache aduse în fa
ţ
a camarazilor pe
domnul
Iancu Georgescu — un
tân
ă
r foarte voinic, frumos
ş
i curat, ras proasp
ă
t — o înf
ăţ
i
ş
are demn
ă
ş
i sever
ă
. Ca-
marazii l-au salutat cu un „ura" puternic de s-a cutremurat hanul,
ş
i d. Iancu Georgescu,dup
ă
ce s-a s
ă
rutat de multe ori cu neic
ă
Stavrache, a pornit cu vesela band
ă
, f
ă
r
ă
s
ă
semai uite-napoi.De mult nu se mai pomenea acum în sat de preotul Iancu... Se-necase? Ilr
ă
pusese cineva? Nici urm
ă
nu l
ă
sase, parc
ă
intrase-n p
ă
mânt. În locul lui se orânduisealt preot; nu-l putuser
ă
a
ş
tepta oamenii cât lumea; nu putea r
ă
mânea sat de cre
ş
tini f
ă
r
ă
liturghie.Când d. Stavrache se-ntorcea de la parastasul de nou
ă
zile al maic
ă
-sii, pe la-nceputul lui dechemvrie — (b
ă
trâna, dup
ă
ce z
ă
cuse de inim
ă
rea vreo câteva s
ă
p-t
ă
mâni, murise diminea
ţ
a la 28 noiemvrie) — se-ntâlni cu factorul rural... O scrisoare cu
timbrul de la Turnu-M
ă
gurele
ş
i cu data din ajunul mor
ţ
ii b
ă
trânii. Neic
ă
Stavrache a
cunoscut slova. Repede, omul, deprins a nu mai a
ş
tepta zadarnic ve
ş
ti de la acela pecare-l credea pierdut de-a binelea, se închise în od
ă
i
ţă
ş
i desf
ă
cu nervos plicul:
„Iubite neic
ă
, mai întâi nu lipsesc a cerceta despre scumpa dv. s
ă
n
ă
tate, a
3
of 00
I L Caragiale In vreme de razboi
1,268 Reads
Info and Rating
| Category: | Uncategorized. |
| Rating: | |
| Upload Date: | 11/30/2009 |
| Copyright: | Attribution Non-commercial |
| Tags: |
Leave a Comment