• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
Download
 
Jurnalismul cultural online ca nouă paradigmă*/ fragmente
Paradigma schimbării paradigmei
Prezentul ne oferă lecţia „schimbării de paradigmă” ca fiind paradigma însăşi actuală.Fluxul paradigmelor care se succed unele pe celelalte este aşa de rapid încât surprinderea paradigmei ca atare este deja un demers sinuos. Thomas Kuhn precizează faptul că o paradigmă anume are nevoie pentru conturarea ei de acceptul mediilor de specialitatecărora aceasta li se adresează şi de aderarea acestora. Fluxul temporal şi intervenţiarelativismului la ceva anume aruncă un văl de ceaţă peste toate semnficaţiile oricărei paradigme recente. Este cazul similar al spaţiului virtual ca şi nouă tematizare. Nucomunicarea este noua componentă de top a discursurilor, cum ar spune unii gânditori, cispaţiul virtual cu tot ceea ce presupune acesta. Acest „nou” se grefează ca un adevărat„Disneyland”, cum l-ar numi bunăoară Jean Baudrillard, compus din simulacre şisimulări. Într-un filmuleţ recent vizionat cu gânditorul francez, acesta propuneadispariţia „realului”. Acest lucru este deja o punere între paranteze şi o fenomenologizarea spaţiului real, dispărând pentru a face loc spaţiului virtual. Este şi acest mecanism unsoi anume de fenomenologie. Ceea ce ştiu sau intuiesc reduc în mod necesar şi refuz sămai cred pentru a face loc ulterior unui al construct capabil de transcendentalizare. Ajunssă refuz şi să neg realul, reconstruiesc totul pe pilonii oferiţi de către spaţiul virtual, prin propria imaginaţie. Prin acest act iau în vedere produsul final oferit de acest spaţiuconstruit şi reprezentând o altă lume. Chestionarea însăşi a realităţii a dus la exprimarealimitelor acesteia şi la meditaţia asupra ei, care a dat ulterior reducţia fenomenologică aacesteia. Acesta este firul conducător de răsădire a unei noii paradigme a spaţiului virtual.Tot ceea ce gândeai că nu poate fi posibil, devine posibil. Iată deci, neactualizat însă posibil, adică în stare de devenire.
Mediul online şi jurnalismul cultural pe butuci
 Noua tematizare în noile medii din interiorul noii ordini de discurs care este creată despaţiul virtual devine cea a mediului online. Jean Baudrillard vorbeşte despre o eră avirtualului sau hologramelor, una care apologiază „la disparition du reel”. Desigur,spaţiul virtual al mediului online nu va propune absenţa oricărui suport al realităţii sau cătextele sunt pe deplin constructele unei imaginaţii productive. Mediul online ca atarereprezintă de fapt o adaptare la aceste propuneri ale gânditorului francez. Acesta a expusnoua ordine şi „noul” ca atare, iar noi am rămas „vrăijiţi” de acest tărâm magic ce ne-afost expus înaintea noastră, virtualul. Fiecare pătrundere în acesta, de orice manieră,reprezintă la urma urmei o adaptare la paradigma epocii. Mă voi referi cu precădereasupra ceea ce interesează de fapt aici. Diferenţele dintre cele două medii de lucru sau deoperare, online şi print, sunt vizibile înainte de vreo trasare a unor contururi. Atuurile de partea mediului online încep încet-încet să devină inteligibile, iar cititorii să renunţe la„palpabilitatea” sau „comoditatea” răsfoirii printurilor. De altfel, avantajele sunt mult mainumeroase: rapididatea informaţiei de genul „aici şi acum”, posibilitatea ajustării textuluidin momentul editării lui, numărul mare de răspândire comparativ cu limitarea fizică
 
specifică printului, posibilităţile de marketing devin deja multiple, uşurinţa întreţinere şialte câteva avantaje caracteristice. În acelaşi timp supravieţuirea prin click-uri face ca jurnalismul online să îmbrace haina superficialităţii. Majoritatea trusturilor de presă merg pe principiul „oferă cititorului, cel care intră la noi pe site” ceea ce îşi doreşte. Urmărireastatisticilor direcţionează în mare parte şi profilul respectivei publicaţii online. Voiexemplifica din propria experienţă, desigur. Poziţionarea articolelor în top estedeterminată de impactul pe care îl va avea acel material asupra publicului şi cum maselesunt prin definite de superficialitate şi kitsh atunci rezultatul este de la sine înţeles. Dealtfel, cazul jurnalismului cultural online este vlăguit de la bun început de acest aspect.Acesta aproape că lipseşte cu desăvârşire din interiorul „paginilor virtuale” ale unei publicaţii online. În afară de câteva anunţuri de lansări de carte sauconferinţe/simpozioane nu vom întâlni mai nimic în paginile acestor publicaţii de la noi.Spre exemplu, dacă analizez două portaluri de ştiri cu mii de vizitatori pe zi, gen celelocale din Cluj, voi constata că acestea nu dispun de rubrica „cultură”. Logic, analiza măva îndrepta spre a spune că respectivele medii de presă nu fac sub nicio formă niciun felde jurnalism cultural, fie el autentic, de opinie sau de de orice alt fel. În România existăcâteva portaluri care fac fie numai jurnalism cultural fie şi jurnalism cultural. Mă voi opriasupra câtorva dintre ele pentru a mă face bine înţeles. Este vorba despre ObservatorulCultural, care şi-a selectat o echipă bună şi care dispune de o ofertă în materie de articoledestul de consistentă. Aş mai menţiona câteva nume care conţin pe lângă articoleculturale şi jurnalism cultural: Timpul, Idei în Dialog, Dilema Veche, Suplimentul deCultură sau România Literară. Prima observaţie este următoarea: acestea nu sunt în modnecesar trusturi de presă, deci unde sunt jurnaliştii? Înainte de a da un răspuns voi edificaconceptul de jurnalism cultural, pe care personal în împart în două: jurnalismul culturalde esenţă tare în interiorul spaţiului cultural însuşi şi cel inautentic sau de opinie şiinformaţie, cel din presă. În cazul primului, autorul textului urmăreşte analize şi sintezeale unor evenimente culturale sau chiar cărţi lansate recent, punctul de vedere fiindexprimat cu atitudinea unui specialist bun cunoscător al domeniului. În cazul celui dinurmă este vorba despre jurnalismul găzetăresc, acesta care se mai practică încă îninteriorul paginilor anumitor ziare sau publicaţii online, constând în interviuri sau prezentarea unor evenimente culturale la nivel numai de simplă informaţie. A fi jurnalistcultural înseamnă a scrie despre cultură, însă evident că aici contează intenţia autorului:cum anume scriu, pentru ce scriu şi care este finalitatea actului de a scrie. Similar aprecierii făcute de Gregory Currie asupra textului ficţional şi a celui non-ficţional. Undeeste principala demarcaţie? În însăşi intenţia autorului respectivului text. Voi lua spreexemplificare un interviu realizat de The Guardian în ediţia online cu filosoful SlavojZizek. Acesta a făcut exclusiv obiectul unui interviu simplu, fără a prezenta tematizăriasupra conceptelor sau ideilor filosofului sau fără a recenza pe scurt ultimele apariţiieditoriale. Scopul acestuia: fie autorul articolului nu a putut din cauza politicilor editoriale să facă un interviu mai amplu cu filosoful, fie pregătirea sa nu i-a permis săintre în această horă. De aceea, în domeniul jurnalismului cultural se resimte nevoiaexistenţei unor specialişti care să abordeze subiectele mai „tari”. Dar unde anume se publică jurnalismul cultural? Această problemă deja este afectată deja de spaţiul culturalexistent, iar cum România suferă din acest punct de vedere atunci este clarămarginalizarea acestui tip de scriitură. Dacă în cazul multor trusturi de presă “cultura”este de la bun început un element neluat în considerare pe print, situaţia stă şi mai rău pe
 
online, acolo unde cum precizam mai sus lupta face ca acest segment să devină fie unulde nişă, ascuns, fie să nu fie luat în considerare. Secţiunea cultură pe site-uri precum portalurile de ştiri locale lipseşte, iar lucrul acesta vine în corelare cu politica specificatămai sus. Ca om de cultură nu voi intra pe portalurile din media pentru a citi articoleculturală sau despre cultură pentru că nu îmi aduc nimic. Desigur, atunci când ai o personalitate marcantă din domeniul culturii şi o iei la întrebări cotidiene şi chiar pealocuri banale aproape totul îţi iese, inclusiv traficul. Oamenii adoră să afle chestiuţe banale despre oamenii pe care îi admiră sau citesc. Aici intervine însă o remarcă: intraţi pe secţiunea de cultură a lemonde.fr şi veţi descoperi din savoarea unui soi de jurnalismcultural aparte. Cultura însăşi a unei societăţi face posibilă diferenţa însăşi dintre tipurilede scriituri. Am observat diferenţe considerabile între site-ul celor de la New York Timesşi The Sun sau The Guardian, ca să nu mai aduc în discuţie portalurile franceze.Exemplific aici încă prin Le Nouvel Observateur care m-a atras prin articolele şirecenziile făcute la moartea lui Claude Levy-Strauss.Piaţa online este atât de mare, încât este loc pentru toată lumea. Dincolo de împărţirearadicală făcută de mine în ceea ce priveşte jurnalismul cultural online, amintescimportanţa spaţiilor ca atare care “găzduiesc” acest tip de scriere. Pe lângă presă, acolounde am văzut cum stau lucrurile, jurnalismul cultural a intrat în interiorul portalurilor culturale, a revistelor culturale şi mai nou a paginilor personale sau a blogurilor. Portalulcultural este acel spaţiu care găzduieşte articole concentrate culturale sau pur şi simpluinformaţii utile. Iată că deja am păşit în sfera jurnalismului. Desigur, selecţia trebuie săfie minuţios făcută, deoarece multitudinea de pagini şi scriere induce superficialul.“Jurnalismul românesc de opinie şi, mai ales, cel cultural resimt criza acută generată deabsenţa scrierilor de specialitate”. În 2007 Marius Tucă era distins cu premiul pentruCultură, având un discurs care nu a făcut altceva decât să marginalizeze profesionalismulactului jurnalistic cultural ca atare. Revenind la spaţiile de “nişă”, consider că multedintre ele sunt capabile să furnizeze adevărate exemple pentru ceea ce consideram maisus jurnalismul cultural autentic. Filozofie.eu, portal filosofic, va propune un soi de jurnalism cultural online prin recenzările prezente la noutăţile editoriale. Acesta este defapt exemplul unui jurnalism al unor specialişti din domeniul respectiv, ale căror scrierinu ar avea loc decât în cel mult 500 de semne pe un portal de presă.
Etică şi metaetică în jurnalisumul cultural online
Discuţia despre necesitatea unei etici a jurnalismului cultural online sedimenteazăfundaţia însăşi a unei astfel de problematici. Orice discurs despre etica acestui tip de jurnalism îşi trage practic seva din tematizarea eticii în jurnalismul în general. Nu seschimbă aici decât mediul de existenţă şi maniera de abordare, din anumite puncte devedere. Jurnalistul cultural din spaţiul virtual trebuie să respecte normele şi coduriledeontologice specifice jurnalistului în general. La acestea practic s-ar mai adăuga setul de“norme” de utilizare ale internetului şi spaţiului virtual, online. Mass-media oferă din punct de vedere etic o adevărată provocare în mediul internetului, online, numită de altfelaşa chiar de către Papa Ioan Paul al II-lea în anul 2001. Societatea actuală este una“deschisă”, Bertrand Russel, în care frontierele inclusiv etice sunt extreme de elastice.
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...