• Embed Doc
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
Download
 
Duminică, 9 decembrie, 2001
TOŢI PENTRU UNUL ŞI UNUL PENTRU TOŢI – ACEL “UNUL” FIIND HRISTOS ŞI“TOŢI” SÎNTEM NOI, CEI CE ALCĂTUIM TRUPUL SĂUO evaluare de sine potrivită şi corectă face bine restului trupului lui HristosRomani 12:3-8
Privim astăzi la ultima parte a unui studiu pe care, cu trei săptămîni în urmă, l-am început în Romani cap.12. Amvăzut care este
 jertfa dorită de Dumnezeu
– viaţa celui îndreptăţit trăită cu totul pentru Dumnezeu – şi careeste
metamorfoza de dorit
la un creştin – schimbarea minţii – iar astăzi, vom vedea care este
mentalitatea /atitudinea de dorit faţă de darurile şi poziţiile
cu care Dumnezeu ne-a înzestrat în biserică.
Recapitulare:
Data trecută am studiat cu precădere
reforma minţii
, cum se realizează ea şi care este contribuţia noastră la obţinerea ei. În privinţa ei îndemnul inspirat al lui Pavel a fost foarte clar:
nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi-vă prin înnoirea minţii voastre. (v.2)
Asta este ceea
ce este de aşteptat să se schimbe
la creştinii: mintea, felul de gîndire. Să ajungem nu doar să scăpăm de paraziţi (ispitirea lanivelul gîndului), ci să scăpăm şi de uniformizarea impusă de lume prin concepţiile, moda şi capriciile ei păcătoase.
“Tu ai grijă de capul tău. Scaldă-l în Cuvînt periodic. Nu se prind paraziţii în păr !” 
Astăzi vom privi la…
(3) MENTALITATEA DORITĂ – nici unul să nu aibă o părere mai înaltă despre sine,decît se cuvine:
v.3
“Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decît se cuvine;ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă, pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.”
Obiectivele îndemnării lui Pavel:
Eliminarea obstacolelor din calea creşterii sănătoase a trupului lui Hristos – asta este într-un fel ceea ce Pavel ne arată aici.
Enunţarea îndatoririlor fiecărui membru în vederea atingerii acestui scop.
Vedem că aici textul ne îndeamnă să privim la noi înşine… Deşi slujim cu lepădare de sine, şi ne trăim vieţile ca o jertfă vie pentruDumnezeu, pentru a fi de folos celorlalţi sîntem chemaţi să efectuăm o evaluare de sine corectă şi potrivită.
PREFAŢA SOLEMNĂ A LUI PAVEL
Apelul la harul lui Dumnezeu este un apel la o adevărată autoritate spirituală: “prin harul care mi-a fost dat eu spunfiecăruiadintre voi…”
Galateni 11 Pavel, apostol
nu de la oameni
, nici printr’un om, ci prin Isus Hristos, şi prin Dumnezeu Tatăl, care L-a înviat din morţi…11 Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine, nu este de obîrşie omenească;12 pentrucă, n’am primit-o, nici n’am învăţat-o dela vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos.13 Aţi auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religiunea Iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu, şi făceam prăpăd în ea;14 şi cum eram mai înaintat în religiunea Iudeilor de cît mulţi din neamul meu, de o vîrstă cu mine. Eram însufleţit de o rîvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti.15 Dar cînd Dumnezeu-care m’a pus deoparte din pîntecele maicii mele, şi m’a chemat prin harul Său, -a găsit cu cale16 să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri, îndată, n’am întrebat pe niciun om,17 nici nu m’am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m’am dus în Arabia. Apoi m’am întors din nou la Damasc.
CA UNUL CARE ŞI-A PRIMIT APOSTOLIA DE LA DUMNEZEU şi a perceput acest lucru ca fiind
harul unic al lui Dumnezeu faţă de el
(nuinvenţie omenească!), Pavel
cere acum fiecărui creştin din toate veacurile
(vezi, “fiecăruia dintre voi”),
-
să-şi găsească locul cuvenit în trupul lui Hristos, Biserica, prin a se judeca singur, şi
-
apoi să fie credincios în slujba pe care o aduce acestuia .
-
Aceasta se poate doar prin a face o evaluare de sine onestă şi prin a avea sentimente cumpătate asupra darurilor primite de fiecare de laDumnezeu.
CONTEXT…introducere
 În 1Cor.12 şi 14 aflăm că în biserica sec.I se tînjea după unele daruri şi erau dorite, în timp ce altele erau neglijate. Îndeosebi în bisericaCorintului darurile au ajuns să fie folosite cu scopul înălţării de sine, a laudei unora. De asemenea, nu erau dorite darurile cele mai utile, ci celemai atrăgătoare ochiului. Cele ce beneficiau de vizibilitate maximă în biserică – “darurile publice”. Astfel,
unii au ajuns îngîmfaţi, iar alţii,invidioşi şi nemulţumiţi.
Se pare că aflat în Corint în momentul scrierii acestei epistole şi confruntînd dezordinea în folosirea darurilor din aceea biserică,
Pavel vedenevoia de a avertiza împotriva îngîmfării pentru darurile primite (deci, nu dobîndite!), şi a reglementării prin credinţă a tuturor slujbelor din biserica Romei.
1
 
În ce priveşte darurile duhovniceşti, să nu-şi imagineze cineva că este cel mai tare, cel mai dăruit, ci fiecare să-şi evalueze înzestrarea spirituală în aceeaşi manieră în care a ajuns membru al trupului lui Hristos, adică, prin credinţă. Să-şi priveascădarurile ca venind din mîna Lui ! Acesta este primul lucru pe care cineva trebuie să-l facă. Să realizeze că darurile pe care leare, le-a primit gratuit şi sînt astfel un motiv de recunoştinţă, nu de laudă de sine. Să-şi amintească că scopul împărţirii loreste zidirea bisericii, nu umflarea lui de mîndrie, că indiferent de diversitatea lor, toate sînt manifestări ale unuia şi acelaşiDuh Sfînt.
De aceea, apostolul îndeamnă pe fiecare să-şi facă o evaluare proprie după…
“MĂSURA DE CREDINŢĂ” 
care nu este o expresie cantitativă (după mai multă, sau mai puţină credinţă), ci una asociativă.Adică,
fiecare să-şi evalueze înzestrarea sa cu daruridupă credinţa care a primit-o în Hristos, nu după priceperea, nicidupă înţelepciunea, sau după puterea care o are în sine. Îngîmfarea asupra darurilor noastre este într-adevăr o tentaţie reală a fiecăruia împotriva căruia trebuie să ne înarmăm !
Avem nevoie să ni se spună
 în mod direct
să nu avem o părere mai înaltă despre sine ! Să nu ne credem mai importanţi, maide neînlocuit şi mai mari decît sîntem.
Nu eu v-o spun vouă, nu voi mi-o spuneţi mie, ci Biblia ne-o spune la toţi, şi prinea, Dumnezeu !
A ne îngîmfa asupra darurilor pe care le avem este un pericol pe care nici unul din noi nu putem
să-l subestimăm
. De aceea,
avem nevoie săni se spună acest lucru !
A pune prea mare preţ pe propriile opinii, pe propriile idei, şi pe propria noastră “experienţă” creştină,
poate produce închipuiri de sine
care
să distrugă modestia
, podoaba nepreţuită a tuturor slujbele noastre şi a relaţiilor noastre cu ceilalţi.
Nicăieri nu văd acest pericol mai mare, ca în conducerea şi slujirea bisericii !!!
Am auzit odată spus lucrul acesta despre zidirea bisericii (lucrarea în care se întîmplă să fiu şi euimplicat!), o afirmaţie care mi s-a ţintuit în minte ca o obsesie:
“cine crede că poateajutalucrarea (de zidire a bisericii lui Hristos), nu este chemat (să participe) la ea !” Adică…?” mi-am zis eu, “ce fac atunci cu darurile mele, cu ideile mele, cu învăţătura mea… ?”“Doamne, eu la ce pot să ajut ?”
De cînd învăţ pe alţii din Biblie de pe această poziţie în biserică, răspunsul primit a fost
 în mod invariabilacelaşi:
“La nimic !“ “De fapt… fă ce ţi-am dat Eu de făcut, nimic mai mult, nimic mai puţin !” “Văd Eu lace-i bun ce faci tu !”
Mesajul acesta este
deosebit de umilitor pentru mine
unul care mă surprind de prea multe ori că am “idei” cu privire la cumar trebui să funcţioneze şi să fie condusă biserica lui Isus Hristos !
Să ne reamintim împreună ce spune Biblia despre acest păcat ( 
 îngîmfarea
 ): 
(ca şi medicamentele pe care ne obligau părinţii să le luăm cînd eram mici şi prindeam o răceală, lucrurile spuse aici pot fipuţin amare la gust, dar în final fac bine celui ce le
înghite
!)
Gal.6:3 Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic,
se înşală singur
.Romani 12:16 Aveţi aceleaşi simţiminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămîneţi la cele smerite.
Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi.
Ecleziastul 7:16
Nu fi
prea neprihănit şi nu te arăta
prea
înţelept:
pentru ce să te pierzi singur?
1 Cor. 3:20 Şi iarăş: ,,Domnul cunoaşte gîndurile celor înţelepţi.
Ştie că sînt deşarte
.“
Să privim la ele şi dintr-un punct de vedere pozitiv:
Psalmul 131:1-2 (O cîntare a treptelor. Un psalm al lui David.) Doamne,
eu n’am o inimă îngîmfată, nici priviri trufaşe
, nu mă îndeletnicesc cu lucruri prea mari şi preaînalte pentru mine. Dimpotrivă,
sufletul îmi este liniştit şi potolit
, ca un copil înţercat, care stă lîngă mamă-sa; da, sufletul meu este ca un copil înţercat.
“Cea mai gravă dintre toate tulburările de care putem suferi, este să credem că sîntem bine şi că n-avem nevoie de ajutor !”
Thomas Wilson (1663-1735)
“Nimănui nu-i place sconcsul… din cauza aerelor lui (pe care şi le dă) !”“Nu este nimic atît de uşor de înşelat pe lumea aceasta ca eu-l !”
Demostene
“Îngîmfarea este o lupă de mărit prin care ne privim singuri şi ne vedem mai mari decît în realitate. O oglindă ar fi mai bună !”“Îngîmfarea este în general considerată darul cel mai mare al lui Dumnezeu pentru cei mai mărunţi şi meschini oameni de pe lume.”
 Îngîmfarea poate fi
o boală fatală pentru suflet.
Unii pot fi prea îngîmfaţi să vadă că pot fi robi păcatului şi fii mîniei !2
 
Matthew Henry:
“Noi ar trebui să gîndim sănătos în ce ne priveşte, să avem o părere umilă şi modestădespre sine, despre talentele şi cunoştinţele noastre,
potrivit cu
ceea ce am primit într-ader de laDumnezeu, şi
nu cu
ceea ce ne închipuim noi posem. Nu ar trebui fim prea încrezători, sauneînduplecaţi în chestiunile neclare ale Bibliei ca să nu exagerăm, să nu-i judecăm şi să-i cenzurăm pe cei ce nucred ca noi ca să nu ajungem
să dăm un spectacol în firea pămîntească
! Un alt sens al cuvintelor de aici este,“să nu te crezi prea înţelept depăşind ceea ce se poate numi înţelepciune, ci să gîndeşti despre sine cusobrietate”… ”
De cît de multe ori nu s-au iscat
certuri
între creştini pentru că nu au putut renunţa la îngîmfarea de a crede că ştiu mai bine ceva ! În relaţiile cu alţii, acestea sînt unele din
roadele unei păreri modeste/umile despre sine:
pacea, înţelegerea, respectul celuilalt, etc. În Coloseni 2:18, se spune,
 Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcîndu-şi
voia lui însuş
printr’o smerenie şi închinare la îngeri,
amestecîndu-se în lucruri pe cari nu le-a văzut
, umflat de
omîndrie deşartă
, prin gîndurile firii lui pămînteşti,
Care poate să însemne să…
…nu ne îndeletnicim cu lucruri prea înalte pentru noi (Ps.131), nici să ne amestecăm în lucruri pe care nu le-am văzut (Col.2:18), sau în cele ascunse care aparţin Domnului (Deut.29.29), şi nici să fim mai înţelepţi trecînd peste ceea ce este scris. Există o cunoaşterecare îngîmfă şi care întinde mîna să culeagă fructul interzis ! Aceasta este înţelepciunea care se crede înţeleaptă în sine, şi NU se uităpe sine de la socoteala deşteptăciunii ei. Ar fi bine să fim înţelepţi, dar este rău dacă ne credem singuri că sîntem înţelepţi, căciatunci nebunul are mai multă şansă decît înţeleptul care se crede aşa în proprii lui ochi !
De fapt, unii califică îngîmfarea datorită darurilor primite ca reprezentînd
un anume tip de nebunie
de care Pavel neagă că ar suferi, în pasajulde mai jos, datorită modului de evaluare diferit a altora cît şi a propriei persoane :
2Corinteni 512 Cu aceasta
nu ne lăudăm singuri
iarăş înaintea voastră, ci vă dăm un temei de laudă cu privire la noi, ca să aveţi cu ce răspunde acelora cari se laudă cu ce este înînfăţişare şi nu cu ce este în inimă.13 În adevăr, dacă ne-am ieşit din minţi, pentru Dumnezeu ne-am ieşit; dacă sîntem întregi la minte, pentru voi sîntem.14 Căci dragostea lui Hristos ne strînge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit.15 Şi El a murit pentru toţi, pentruca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.16 Aşa că,
de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii
; şi chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuş acum nu-L mai cunoaştem în felulacesta.17 Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s’au dus: iată că toate lucrurile s’au făcut noi.
Oare ce poate să însemne
“a nu mai cunoaşte pe nimeni în felul lumii” 
decît
a face o apreciere onestă de sine potrivită cu harul luiDumnezeu şi nu cu ceea ce se găseşte în noi ?
Cel care se îngîmfă pentru darurile primite este pentru Pavel ca unul care
şi-a pierdut într-adevăr minţile
, ca
un om nebun.
 În Biserică, noicreştinii se presupune să nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii, comparîndu-ne şi evaluîndu-ne după poziţia, puterea, sau ştiinţa avută defiecare.O ilustraţie vie a exercitării unei percepţii modeste şi realiste, a efectuării unei evaluări cumpătate şi umile despre sine se găseşte în:
2Corinteni 10
13 Noi, însă, nu ne lăudăm dincolo de măsura noastră,
ci în măsura marginilor
, pe cari le-a însemnat Dumnezeu cîmpului nostru ca să ajungem pînă la voi.14 Nu ne întindem prea mult, ca şi cînd n’am fi ajuns pînă la voi, căci, în adevăr, pînă la voi am ajuns în Evanghelia lui Hristos.15 Nu ne lăudăm peste măsura noastră, adică, nu ne lăudăm cu ostenelile altuia; ci avem nădejdea că, dacă credinţa voastră creşte, va creşte şi cîmpul nostru de lucru între voi, nespus de mult, dupămăsura noastră.16 Aşa că vom putea propovădui Evanghelia şi în ţinuturile cari sînt dincolo de al vostru, fără să intrăm în cîmpul de lucru al altuia, ca să ne lăudăm cu lucrări făcute de-a gata.17 Ci, ,,oricine se laudă, să se laude în Domnul.“18 Pentrucă nu cine se laudă singur, va fi primit, ci acela pe care Domnul îl laudă.
A fost vorba de
exercitarea modestiei de a nu intra în slujba altuia, de a-i lua locul şi de a tînji după darurile altora.
Acum,
motivele
pentru care trebuie să avem o asemenea părere cumpătată despre sine, sînt acestea:
1Cor. 4:6-7 Fraţilor, pentru voi am spus aceste lucruri, în icoană de vorbire, cu privire la mine şi la Apolo, ca prin noi înşine, să învăţaţi să nu treceţi peste ,,ce este scris“:şi nici unul din voi să nu se fălească de loc cu unul împotriva celuilalt.
Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce telauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?
Iacov 1:16-17
Nu vă înşelaţi
prea iubiţii mei fraţi:
orice
ni se dă bun şi orice dar desăvîrşit
este de sus
, pogorîndu-se dela Tatăl luminilor,
1.
Pentru că orice avem şi este bun, ne-a fost dat de Dumnezeu. Orice ni se dă bun şi orice dar desăvîrşit vine de sus, de la Dumnezeu Tatăl. Ceavem care să nu fie primit ? Şi dacă este primit de ce ne lăudăm ca şi cum nu a fost primit ?Cel mai înţelept şi mai priceput om din lume nu depăşeşte condiţia de zi cu zi pe care i-o dă harul lui Dumnezeu. Cînd ne gîndim la noi înşinenu ar trebui să ne gîndim la ce sîntem ca fiind produsul puterii mîinilor sau a minţilor noastre, ci să ne gîndim la cît de bun a fost Dumnezeu săne dea puterea de a face ceva bun. El este sursa oricărui bine !
2.
Fiindcă Dumnezeu ne-a dăruit după o anumită măsură de credinţă. Măsura darurilor noastre spirituale este dată de credinţa pe care am primit-o în dar. Tot ce ştim şi ne pricepem să facem
este bun
 
dacă
se întemeiază pe credinţă, rezultă din ea, şi este făcut cu credinţă.Credinţa şi darurile spirituale primite odată cu ea nouă ne-au fost date cu măsura aleasă de Înţelepciunea divină, nu cea omenească. LuiHristos i s-a dat Duhul fără măsură (Ioan 3:34), însă sfinţilor, cu măsură (vezi, Efes.4:7). Însă vedem la Hristos care a fost dăruit fără margini,că a fost blînd şi smerit cu inima, şi atunci să ne mîndrim noi care am fost dăruiţi cu măsură ?
3.
3
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...