Note de Curs Geografie Economica

MINISTERUL EDUCAIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STAT ALECU RUSSO DIN

BLTI
Catedra de Economie !i Management

Gheorghe Pl$m$deal$

GEOGRAFIA ECONOMIC'
MONDIAL'
(Note de curs pentru studen)ii Facult$)ii Economie)

B$l)i, 2009

MINISTERUL EDUCAIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STAT ALECU RUSSO DIN
BLTI
Catedra de Economie !i Management

Gheorghe Pl$m$deal$

GEOGRAFIA ECONOMIC'
MONDIAL'
(Note de curs pentru studen)ii Facult$)ii Economie)

B$l)i, 2009

CZU 991.2(100)(075.8)
P 70

Recomandat pentru editie de Comisia Metodic a Faculttii Economie,
Universitatea de Stat Alecu Russo din Blti

Descrierea CIP a Camerei Nationale a Crtii

Plmdeal, Gheorghe
Geografia economic mondial (note de curs pentru studentii Faculttii
Economie) / Gheorghe Plmdeal. Blti: Presa Universitar Bltean (Tipografia
USB). 280 p.: tabele, hrti, bibl.

ISBN 978-9975-931-54-0 100 ex.
CZU 991.2(100)(075.8

Lucrarea prezint un curs de prelegeri la geografia economic dedicate
formrii hrtii politice contemporane, geografiei populatiei, structurii economiei
mondiale si strii contemporane a principalelor ei ramuri. Este bine ilustrat cu hrti si
scheme si contine peste 120 tabele n care este amplasat cea mai recent posibil
informatie statistic.
Se adreseaz n primul rnd studentilor de la specialittile economice, dar
poate fi utilizat si de cei de la specialittile geografice, precum si de profesorii de
geografie.

ISBN 978-9975-931-54-0
Gh. Plmdeal, 2009
USB, 2009

Gh. Plmdeal. Note de curs la geografia economic mondial 3

CUPRINS
OBIECTUL SI DOMENIUL DE CERCETARE ALE GEOGRAFIEI ECONOMICE SI SOCIALE
MONDIALE

5
1 Obiectul de studii si locul geografiei economice n sistemul stiintelor contem-
porane . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

5
2 Metodele de cercetare ale geografiei economice si sociale mondiale . . . . . . . 7
3 Sarcinile geografiei economice si sociale la etapa contemporan . . . . . . . . . . 8
HARTA POLITIC A LUMII . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
1 Notiune de hart politic. Principalele etape de formare a hrtii politice a lumii 9
2 Particularittile hrtii politice a lumii n Antichitate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
3 Particularittile hrtii politice si economiei statelor lumii n Evul Mediu . . . . 11
4 Schimbrile hrtii politice si particularittile dezvoltrii economice a statelor
lumii dup Marile descoperiri geografice si pn la nceputul secolului XX

12
5 Modificrile hrtii politice n secolul XX sub influenta celor dou rzboaie
mondiale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

15
6. Harta politic contemporan. Clasificarea statelor lumii dup diferite criterii 17
EVOLUTIA NUMERIC, MISCAREA NATURAL SI MOBILITATEA POPULATIEI TERREI . . 22
1 Evolutia numeric a populatiei Terrei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22
2 Particularittile repartitiei teritoriale a populatiei pe suprafata Pmntului . . . 23
3 Miscarea natural a populatiei si aspectele ei teritoriale . . . . . . . . . . . . . . . . . 26
4 Migrrile populatiei Terrei. Directiile principale de migrare n secolul XX . . 28
STRUCTURA POPULATIEI. ASEZRILE UMANE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30
1 Structura demografic a populatiei si aspectele ei teritoriale . . . . . . . . . . . . . . 30
2 Structura social si economic a populatiei. Deosebirile teritoriale . . . . . . . . . 33
3 Tipologia localittilor umane . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 39
4 Populatia urban si rural a Terrei. Particularittile evolutiei ei . . . . . . . . . . . 43
ECONOMIA MONDIAL SI STRUCTURA EI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 46
1 Notiune de economie mondial. Etapele formrii si ciclurile dezvoltrii ei . . 46
2 Diviziunea international a muncii si integrarea ei regional . . . . . . . . . . . . . 47
3 Factorii de repartizare teritorial a fortelor de productie. Influenta progresului
tehnico-stiintific asupra repartizrii economiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

51
4 Structura teritorial si ramural a economiei mondiale . . . . . . . . . . . . . . . . . . 54
GEOGRAFIA RESURSELOR ENERGETICE SI ENERGETICA MONDIAL . . . . . . . . . . . . . . . . 57
1 Structura energeticii mondiale. Particularittile dezvoltrii si amplasrii ei . . 57
2 Geografia industriei carbonifere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59
3 Geografia industriei petrolului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 63
4 Geografia industriei gazelor naturale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70
5 Combustibilii nucleari. Resursele hidroenergetice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 77
6 Tipurile de statii electrice. Geografia electroenergeticii mondiale . . . . . . . . . . 81
7 Resursele alternative de energie. Perspectiva folosirii lor . . . . . . . . . . . . . . . . 90
ORGANIZAREA TERITORIAL A METALURGIEI MONDIALE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 94
1 Caracteristica siderurgiei mondiale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 94
1.1 Geografia zcmintelor si rezervelor de materii prime pentru siderurgie
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
94
1.2 Structura ramural si teritorial a siderurgiei mondiale . . . . . . . . . . 103
4 Gh. Plmdeal. Note de curs la geografia economic mondial
2 Metalurgia neferoaselor. Caracteristica general si geografia principalelor ramuri 113
2.1 Metalurgia metalelor neferoase traditionale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 113
2.2 Metalurgia metalelor pretioase . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 125
INDUSTRIA CONSTRUCTOARE DE MASINI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 130
1 Industria utilajului si echipamentului tehnic industrial . . . . . . . . . . . . . . . . . . 130
2 Industria electronic si electrotehnic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 131
3 Industria constructoare de masini agricole . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 136
4 Geografia industriei mondiale a constructiei masinilor de transport . . . . . . . . 137
GEOGRAFIA INDUSTRIEI CHIMICE MONDIALE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 145
1 Caracteristica general a industriei chimice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 145
2 Ramurile industriei chimice de baz . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 147
3 Ramurile industriei chimice organice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 152
4 Alte subramuri ale industriei chimice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 156
GEOGRAFIA MATERIALELOR DE CONSTRUCTIE SI A INDUSTRIEI DE CONSTRUCTIE . . . 159
1 Geografia zcmintelor si extractiei materialelor de constructie naturale . . . . 159
2 Industria materialelor de constructie artificiale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163
GEOGRAFIA RESURSELOR FORESTIERE MONDIALE SI INDUSTRIA FORESTIER . . . . . . . 169
1 Resursele forestiere mondiale. Repartizarea teritorial si importanta lor . . . . 169
2 Industria de exploatare forestier si de prelucrare a lemnului . . . . . . . . . . . . . 173
GEOGRAFIA AGRICULTURII MONDIALE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 178
1 Importanta, tipurile, structura si factorii de dezvoltare teritorial a agriculturii 178
2 Resursele funciare ale Terrei. Aspectele lor teritoriale. Revolutia verde si
importanta ei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

181
3 Fitotehnia sectorul principal al agriculturii. Structura si specializarea terito-
rial . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

184
4 Zootehnia mondial. Particularittile dezvoltrii n diferite regiuni . . . . . . . . 199
5 Pescuitul si vnatul. Importanta, tipurile si aspectele regionale . . . . . . . . . . . . 205
GEOGRAFIA INDUSTRIEI USOARE SI ALIMENTARE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 208
1 Industria usoar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 208
2 Industria alimentar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 215
TRANSPORTURILE SI COMUNICATIILE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 224
1 Caracteristica general a transporturilor si cilor de comunicatie.. . . . . . . . . . . 224
2 Transportul pe uscat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 227
3 Transportul pe ap . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 234
4 Transportul aerian . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 240
5 Transportul special . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 243
RELATIILE ECONOMICE INTERNATIONALE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 247
BIBLIOGRAFIE SELECTIV . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 251

Ch. Plmdeal. Note de curs la geografia economic mondial
OBIECTUL *I DOMENIUL DE CERCETARE ALE GEOGRAFIEI ECONOMICE
*I SOCIALE MONDIALE

1. OBIECTUL DE STUDII SI LOCUL GEOGRAFIEI ECONOMICE N SISTEMUL STIINTELOR
CONTEMPORANE
Geografia este una din cele mai vechi stiinte, care s-a format n secolele III-II .e.n.,
fondatorul ei fiind savantul grec Eratostene. Stiinta geografic se mparte n 2 mari com-
partimente: geografia fizic si geografia economic #i social. Prima este o stiint natu-
ral, iar a doua stiint umanitar.
Geografia fizic studiaz nvelisul geografic al Terrei. Numim nvelis geografic acel
strat de la suprafata terestr unde a avut si are loc interactiunea si interptrunderea ntre ele
a aerului, apei, rocilor si fiintelor vii, n acelasi rnd si al omului. nvelisul geografic nu
este uniform, el fiind format din portiuni mai mult sau mai putin omogene, care difer
unele de altele. Aceste portiuni se numesc complexe naturale (zone, regiuni, landsafturi).
Geografia fizic studiaz, de fapt, complexele teritoriale naturale ale nvelisului geografic.
Geografia economic #i social studiaz organizarea teritorial a societtii n dife-
rite tri, regiuni, localitti. Societatea uman face parte si ea din nvelisul geografic al
planetei Pmnt si din punct de vedere structural, de asemenea, nu-i omogen. Si n cadrul
ei deosebim regiuni ce se caracterizeaz printr-un anumit nivel de dezvoltare a fortelor de
productie. Aceste regiuni sunt numite complexe teritoriale ale for&elor de produc&ie. De
aici am putea spune c geografia economic si social studiaz complexele teritoriale ale
fortelor de productie de diferite niveluri (formarea, istoricul, cile de dezvoltare n viitor,
legile repartizrii si interactiunii lor reciproce etc.).
Fiind un sistem integral-sintetic de stiinte, geografia economic si social const
din dou compartimente, fiecare avnd obiectul su de studii.
Geografia economic studiaz repartizarea geografic a productiei, precum si
conditiile si particularittile dezvoltrii acesteia n diferite tri, regiuni, teritorii etc.
Geografia social studiaz procesele si formele de organizare a vietii oamenilor n
spatiu, n primul rnd, din punct de vedere al conditiilor de munc, trai, odihn si a
posibilittii de dezvoltare a personalittii.
Geografia economic si social are legturi multilaterale cu alte stiinte naturale si
sociale cum ar fi: geografia fizic, geografia solurilor, istoria, etnografia, economia poli-
tic, economiile ramurilor, statistica matematic etc.
Geografia fizic pune la dispozitia geografiei economice date despre mediul geogra-
fic n care are loc dezvoltarea productiei, date despre resursele naturale ce pot fi folosite n
activitatea economic a omului, date privitor la legile de evolutie si interactiune a factorilor
naturii etc. Totodat, geografia economic prezint geografiei fizice date cu referire la acti-
vitatea societtii umane n mediile geografice concrete si schimbrile care au fost provo-
cate de aceast activitate. mpreun geografia economic si cea fizic studiaz contra-
dictiile dintre societate si natur cu scopul de a le atenua ct mai repede si de a gsi cele
mai rezonabile ci de rezolvare a lor.
Geografia solurilor prezint geografiei economice date despre repartizarea spatial a
solurilor si respectiv contribuie la prognozarea repartizrii ramurilor agriculturii. Geografia
economic prezint, la rndul ei, informatii despre gradul de utilizare a solurilor si modi-
ficrile legate de activitatea omului asupra lor. Ambele stiinte caut mijloace de pstrare a
fertilittii si de evitare a degradrii solurilor.

Stiin&ele istorice pun la dispozitia geografiei economice informatii privitor la
dezvoltarea fortelor de productie si a relatiilor de productie din trecut. Geografia economic
foloseste aceste date pentru a lega firul trecutului de prezent si viitor, pentru a explica
particularittile actuale ale dezvoltrii si repartizrii productiei si a prognoza perspectivele.
La hotarul dintre geografie si istorie a aprut o stiint intermediar geografia istoric.
Etnografia pune la dispozitia geografiei economice date despre istoria popoarelor
globului pmntesc, istoria rspndirii geografice a natiunilor si nationalittilor, date ce ar
putea explica unele aspecte ale ocupatiei gospodresti a populatiei n anumite regiuni ale
Pmntului. Astfel datele despre prezenta n trecut a coloniilor grecesti pe malul nordic al
Mrii Negre explic rspndirea nc din antichitate n aceste regiuni a vitei de vie.
Economia politic pune la dispozitia geografiei economice legile obiective ale
dezvoltrii economiei. Fr ele nu pot fi ntelese nici legittile geografiei productiei dife-
ritor tri si regiuni, nici diversele raporturi dintre oameni si natur, nici procesele diviziunii
muncii, nici procesele formrii raioanelor economice etc.
Economiile ramurilor (industriei, agriculturii, transporturilor etc.) prezint geogra-
fiei economice legittile particulare de dezvoltare a ramurilor concrete, legitti ce reiese
din specificul tehnologiei lor, din necesittile de productie, din raportul fat de transport
etc. n baza lor geografia economic stabileste legturile si relatiile complexe dintre econo-
mie si mediul nconjurtor; se apreciaz economic mediul geografic, resursele si conditiile
naturale n diferite tipuri de economie; se rezolv problemele legturilor teritoriale ale
fortelor de productie dintre diferite raioane si tri.
Statistica matematic pune la dispozitia geografiei economice date concrete pri-
vitor la starea economiei, repartizarea ei, cresterea sau scderea indicilor micro si macro-
economici etc. n baza prelucrrii datelor statistice se alctuiesc hrti economice, se evi-
dentiaz tipurile geografice de complexe economice, se scot n evident tipurile de
economie pentru tri, regiuni etc.
Geografia economic si social se divizeaz n 4 compartimente de baz si anume:
A. Geografia politic$ care studiaz istoria dezvoltrii si particularittile hrtii politice
contemporane, formele de guvernmnt, mprtirea teritorial-administrativ si fortele
politice din diferite state, procesele politice regionale si globale ce au loc n lumea
contemporan etc.
B. Geografia economic$ regional$ studiaz legittile repartizrii productiei n unele
tri, grupuri de tri sau regiuni.
C. Geografia popula)iei !i a!ez$rilor umane studiaz raioanele de stabilire a oameni-
lor, tipurile de asezri umane, legittile teritoriale de repartizare a asezrilor umane,
legturile dintre asezrile umane si conditiile naturale, istoricul valorificrii teritoriu-
lui, particularittile structurii si reproducerii populatiei la nivel global si regional etc.
D. Geografia economic$ ramural$ care studiaz repartizarea diferitor ramuri ale
economiei n lume sau n unele tri aparte. n cadrul geografiei ramurale deosebim:
1. Geografia energeticii #i resurselor naturale studiaz repartizarea centrelor energe-
tice, legturile lor teritoriale cu resursele energetice si cu consumatorii de energie, re-
partizarea teritorial a resurselor naturale si problemele legate de aceast repartizare.
2. Geografia industriei se ocup cu studierea complexelor industriale (centre, regiuni, zo-
ne) si legturilor lor teritoriale cu resursele naturale, cu regiunile si centrele de consum.
3. Geografia agriculturii studiaz regiunile agrare si tipurile de economii agrare care
au aprut n diferite conditii social-economice si naturale.
4. Geografia transporturilor studiaz transporturile ca o expresie a legturilor econo-
mice dintre tri, regiuni, centre urbane si localitti, legturi care apar ca urmare a di-
viziunii muncii; studiaz repartitia si mbinarea diferitor tipuri de transport.
Obiectul si domeniul de cercetare ale geografiei economice mondiale 7
5. Geografia deservirii studiaz repartitia si organizarea teritorial a formelor de de-
servire social si cultural a populatiei.
6. Geografia rela&iilor economice studiaz repartitia teritorial a comertului exterior al
diferitor tri, precum si relatiile economice dintre state si grupuri de state.
n ceea ce priveste locul geografiei n sistemul stiintelor contemporane se poate
spune c ea este situat la hotarele dintre stiintele teoretice, naturale si umanistice. Acea
parte a geografiei, care are legturi strnse cu stiintele naturale formeaz geografia fizic,
iar cea de are legturi mai mari cu stiintele umanistice formeaz geografia economic.
Acel segment al geografiei, care are legturi strnse cu stiintele teoretice (matematica,
filozofia) formeaz geografia teoretic, care este o parte component att a geografiei fizice
ct si a celei economice. Grafic acest lucru se vede pe schema ce urmeaz.
Pozi&ia Geografiei 'n sistemul de #tiin&e (dup B. Semiovski)
(De la C. Matei si a. Geografia economic #i social mondial, 1999, p. 17)
1 stiintele teoretice; 2 stiintele naturale; 3 stiintele umanistice; 4 stiintele geografice;
a geografia teoretic; b geografia fizic; c geografia economic.

2. METODELE DE CERCETARE ALE GEOGRAFIEI ECONOMICE SI SOCIALE MONDIALE
Geografia economic si social utilizeaz urmtoarele metode de cercetare: de
analiz a materialelor statistice, descrierii, cartografic, observrii nemijlocite a fenome-
nelor geografice, cheilor, matematic, comparativ si istorico-geografic.
Metoda de analiz a materialelor statistice este una din principalele metode de
cercetare. Fr analiza stiintific a datelor statistice nu se poate stabili pe deplin tabloul
economico-geografic al diferitor obiecte si fenomene. Pentru a fi mai usor prelucrate,
materialele statistice se grupeaz dup diferite criterii (teritorial, n timp s. a.).
Metoda descrierii este una din cele mai vechi, dar care se utilizeaz si n prezent.
Ea const n descrierea n complex a mediului geografic, populatiei si fenomenelor econo-
mice observate n anumite regiuni si teritorii.
Metoda cartografic const n amplasarea datelor statistice prelucrate pe hrti.
Aceasta face posibil constatarea particularittilor repartizrii n spatiu a unor sau altor
fenomene economice. Hrtile pot fi analitice, pe care se expun numai unele fenomene si
obiecte, si sintetice, pe care se indic cteva fenomene sau obiecte si care arat dependenta
dintre fenomenele si obiectele date.
Metoda observrii nemijlocite a fenomenelor complimenteaz metodele precedente,
cnd pentru a concretiza unele detalii si momente se fac observri nemijlocite la obiectele
respective pe teren. Se foloseste si atunci cnd datele statistice lipsesc sau sunt limitate.
Metoda comparativ const n aceea c datele economice se compar ntre ele n timp
si n spatiu. Numai aceast metod permite aprecierea corect a nivelului de dezvoltare
economic a anumitor regiuni, tri si grupe de tri, ct si tendintele de dezvoltare a economiei
anumitor raioane, state si regiuni. Aplicarea metodei date nlocuieste metoda experimental,

care nu poate fi aplicat n geografia economic si permite de a gsi lacunele si nltura gre-
selile admise n politica economic dus de unele state. Afar de aceasta, rezultatele obtinute
prin metoda comparativ pot fi aplicate la stabilirea raioanelor economice, la sistematiza-
rea fenomenelor economico-geografice, la clasificarea statelor, raioanelor economice etc.
Metoda istorico-geografic face posibil ntelegerea repartizrii teritoriale a anumitor
ramuri a economiei, reiesind din istoria dezvoltrii diferitor regiuni si teritorii. Astfel,
prezenta marilor uzine metalurgice n bazinele carbonifere se explic prin faptul c n tre-
cut, din punct de vedere economic, era mai rational de construit aceste uzine acolo unde se
aflau rezervele de combustibil (n prezent uzinele metalurgice se construiesc n porturi sau
n regiunile de consum). Aceast metod permite, de asemenea, de a prevedea dezvoltarea
anumitor ramuri, reiesind din trecutul istoric al regiunii. Astfel, dezvoltarea tutunritului n
Moldova s-a bazat pe faptul c aceast plant, pe suprafete nu prea mari, se cultiva aici
nc din secolul 18 si o parte din populatie avea deprinderi de crestere a culturii date.
Metoda cheilor (de anchet) const n studierea detailat nu a ntregului obiect, teritoriu
sau fenomen, ci a unor detalii si teritorii tipice nu prea mari. Aceast metod, acolo unde este
posibil, trebuie mbinat cu analiza materialului statistic, deoarece n caz contrar este greu de
apreciat importanta fiecrei chei. Se utilizeaz destul de reusit la cercetarea unor fenomene
demografice si sociale, deoarece nu se poate acumula informatie prin alte metode. Din rs-
punsurile unui numr comparativ nu prea mare de respondenti (1000-2000) se pot face concluzii
foarte exacte despre tendintele de dezvoltare a unor fenomene demografice, politice,
sociale, economice etc. Metoda dat faciliteaz cercetarea fenomenelor si obiectelor.
Metoda matematic se foloseste la studierea unor fenomene n mas, determinante de
complexe de cauze si motive. Ea permite efectuarea calculelor tehnice a efectelor
economice a msurilor propuse, modelarea matematic a fenomenelor economice etc.

3. SARCINILE GEOGRAFIEI ECONOMICE SI SOCIALE LA ETAPA CONTEMPORAN
La etapa actual, sarcinile principalele ale geografiei economice sunt:
1. Studierea repartizrii producerii si formrii raioanelor economice.
2. Studierea legittilor dezvoltrii si transformrilor ce au loc n structura geosferelor
terestre sub actiunea uman.
3. Analiza stiintific a transformrilor geografice n economia mondial si national.
4. Evaluarea economic a conditiilor si resurselor naturale.
5. Studierea repartitiei geografice a diferitor ramuri ale economiei mondiale si nationale.
6. Studierea repartizrii populatiei la scar mondial, regional si national.
7. Elaborarea prognozelor si recomandrilor privitor la perspectiva si posibilittile dez-
voltrii anumitor ramuri ale economiei nationale.
8. Inventarierea cantittilor de resurse naturale de care dispune regiunea, tara, omenirea
si elaborarea prognozelor privind perspectivele folosirii lor.
9. Elaborarea, mpreun cu geografia fizic, a bazelor armonizrii interactiunii dintre
natur si societate.
10. Participarea la elaborarea programelor de reforme economice, teritoriale, administrative etc.
11. Participarea la elaborarea prognozelor privind schimbarea naturii si resurselor ei.
12. Elaborarea propunerilor privind nlturarea greselilor n repartizarea teritorial a
productiei admise n vremea socialismului (specializarea fostelor republici din Asia
Mijlocie n cresterea bumbacului n detrimentul altor culturi agricole, construirea
ntreprinderilor gigantice de important unional in unele republici, ntreprinderi ce
nu aveau nici n clin nici n mnec cu economia lor etc.).

Gh. Plmdeal. Note de curs la geografia economic mondial

HARTA POLITIC' A LUMII

1. NOTIUNE DE HART POLITIC. PRINCIPALELE ETAPE DE FORMARE A HRTII POLITICE A LUMII
Una din ramurile geografiei economice este geografia politic, care studiaz din
punct de vedere politic att lumea ntreag, ct si regiuni si tri aparte. n cmpul ei de
studiu intr cercetarea repartizrii fortelor politice si economice, relatiile internationale,
formarea si evolutia hrtii politice, ornduirea de stat si cea social, politica intern si
extern, asezarea geografic, formarea frontierelor, partidele politice ce activeaz n cadrul
trilor, organizarea politico-administrativ etc.
Din cele enumerate anterior, unul din obiectele de studii al geografiei politice este
harta politic. nsusi notiunea de hart politic n aceast ramur a stiintei are dou ntele-
suri un nteles n sens 'ngust si altul n sens larg.
*n sens 'ngust, harta politic a lumii reprezint o hart geografic tematic pe care
grafic, prin culori, sunt artate toate statele si teritoriile dependente ale lumii, cu indicarea
hotarelor, capitalelor, principalelor ci de comunicatie, gradului de suveranitate si, uneori, a
mprtirii teritorial-administrative.
*n sens larg, prin hart politic se ntelege o ramur a geografiei politice, care studiaz re-
partizarea pe suprafata Pmntului a statelor contemporane si istoria formrii acestei repartizri.
Harta politic a lumii se schimb odat cu evolutia civilizatiei. Unele state apar, se
dezvolt, prosper si, n cele din urm, dispar, se destram. Pe locul lor se formeaz state
noi s.a.m.d. Acest proces de modificare a hrtii politice este determinat de schimbarea ra-
portului de forte dintre statele lumii, care, la rndul su, este o consecint a organizrii
dezvoltrii umane, economice si politico-militare a societtii omenesti.
Fiind o oglind a strii lumii ntr-o anumit perioad de timp, harta politic este o ca-
tegorie istoric. De aceea, cnd vorbim de harta politic noi concretizm si timpul pe care
aceast hart l prezint, harta anului 1914 deosebindu-se de cea a lui 1932, iar ultima de
cea a anului 1950 etc.
n formarea hrtii politice se deosebesc cteva perioade esentiale, care, n principiu,
corespund cu principalele perioade de dezvoltare a societtii umane. Ele sunt urmtoarele:
1. Antic$ ncepe la sfrsitul mileniului IV . H., odat cu formarea primelor state si du-
reaz pn la sfrsitul secolului V al erei noastre, cnd cade Imperiul Roman de Vest.
2. Medieval$ dureaz din secolul V pn la sfrsitul secolului XV, adic pn la
nceputul Marilor descoperiri geografice.
3. Nou$ ncepe la sfrsitul secolului XV si se termin la nceputul secolului XX,
cnd izbucneste Primul Rzboi Mondial.
4. Contemporan$ care dureaz de la sfrsitul Primului Rzboi Mondial si pn n
prezent. Aceast perioad se mparte n trei etape si anume:
- interbelic, care cuprinde intervalul dintre cele dou rzboaie mondiale;
- postbelic, care a durat de la sfrsitul celui de al Doilea Rzboi Mondial si pn la
sfrsitul anilor 80;
- actual, care ncepe la sfrsitul anilor 80 si dureaz pn n prezent.

2. PARTICULARITTILE HRTII POLITICE A LUMII N ANTICHITATE
Perioada antic de dezvoltare a omenirii ncepe odat cu aparitia omului si du-
reaz pn n secolul V al erei noastre. Pe parcursul acestui timp omenirea a trecut prin
cteva epoci de cultur material.

Prima epoc a fost epoca pietrei, care a durat pn la sfrsitul mileniului IV nainte de
Hristos. Pe parcursul acestei epoci omenirea a parcurs calea de la turma primitiv pn la
ornduirea comunei primitive. Epoca dat se mparte n 3 etape: paleolit, mezolit si neolit. n
paleolit omul producea unelte primitive din piatr si se ocupa cu vnatul, culesul si
pescuitul. n mezolit miestria de producere a uneltelor este mult mai nalt. Obiectele din
silex au configuratii geometrice. La aceast etap apare arcul cu sgeti. Omenirea trece la
matriarhat. n neolit obiectele din piatr se slefuiesc. Apare ceramica. Se trece la cresterea
animalelor domestice. Spre sfrsit apare agricultura si se trece la patriarhat.
Dezvoltarea agriculturii avea loc mai repede n vile rurilor ce se revrsau si
aveau o clim blnd. n aceste locuri, dup inundatii, pmntul se prelucra usor chiar si cu
acele instrumente primitive de care dispunea omul si care erau fcute din piatr, lemn, iar
mai trziu si din aram. Folosirea plugului primitiv a adus la cresterea recoltei. Pentru a
creste recolte mai mari trebuiau brate de munc. Aceasta a stimulat aparitia spre sfrsitul
neolitului a sclavagismului.
Epoca de piatr a fost nlocuit la sfrsitul mileniului IV .e.n. cu epoca bronzului
care a durat pn la nceputul mileniului I .e.n. n epoca de bronz apar primele state, asa-
zisele state fluviale. La aceste state apartin: Egiptul antic, statele Sumer si Akkad din valea
rurilor Tigru si Eufrat, statele din vile rurilor Indus, Gange, Huang He. Mai trziu, tot n
Mesopotamia, apare Statul Babilonean. La nceputul mileniului II .e.n. apar civilizatiile
maritime. Pe litoralul Mrii Mediterane, acolo unde acum se afl Israelul si Libanul, se
formeaz Statul Fenician. La sfrsitul epocii se formeaz primele state grecesti pe Peninsu-
la Pelopones. n aceast epoc apare agricultura irigat, mestesugritul, sericicultura si
schimbul de mrfuri din cadrul tribului si dintre triburi.
n mileniul I .e.n. ncepe epoca fierului. Aparitia uneltelor de fier a produs o revo-
lutie n tehnologia primitiv. A crescut foarte mul productivitatea muncii. Au nceput s se
dezvolte rapid si popoarele ce nu triau n vile rurilor sau n apropierea mrilor. Ornduirea
sclavagist ptrunde n Asia Mic, Iran, Transcaucazia, Asia Mijlocie. Trile existente n
acele timpuri duceau permanent ntre ele rzboaie n scopul de a dobndi robi si alte
bogtii. De aceea, att hotarele statelor, ct si statele nsele se schimbau foarte des. n
decursul mileniului I .e.n. n Orientul Apropiat au succedat asa state cum ar fi: Asiria
(primul imperiu din istorie, care cucerise toat Asia Interioar si Egiptul), mprtia
Persilor (a stpnit toat Asia Mic si Africa de Nord), Atena si Sparta pe Peninsula
Balcanic, Imperiul lui Alexandru Macedoneanu, etc. n secolul III .e.n. creste rapid
puterea Romei, care, pe parcursul secolului II .e.n., se transform n unul din cele mai
mari si mai puternice imperii ale antichittii. Imperiul Roman se divizeaz n 2 prti n
anul 395 al erei noastre, iar n 476 Imperiul Roman de Apus dispare. Odat cu disparitia
lui finalizeaz si prima perioad de dezvoltare a hrtii politice.
Generaliznd cele enumerate anterior, se poate spune c aceast perioad de
dezvoltare a hrtii politice a lumii se caracterizeaz prin:
- schimbarea rapid a numrului de state si a hotarelor lor;
- prezenta teritoriilor libere si necunoscute, unde societatea nc nu ajunsese la
un asa nivel de dezvoltare ca s formeze state;
- aparitia metalurgiei si a oraselor antice, dezvoltarea transportului marin, mai
ales, la greci si fenicieni;
- dezvoltarea economic nensemnat a statelor existente, care duceau un mod
de viat izolat, relatiile dintre ele fiind foarte restrnse, mai rspndite fiind
rzboaiele cu scopul de a jefui.

Harta politic a lumii 11

3. PARTICULARITTILE HRTII POLITICE SI ECONOMIEI STATELOR LUMII N EVUL MEDIU
Din punct de vedere economic perioada medieval se caracterizeaz prin:
- dezvoltarea intens a mestesugritului, care la nceput avea caracter rural, adic era
dezvoltat la sate, dar care mai trziu se concentreaz n orase. Dac mestesugritul
la sat avea un caracter natural, adic fiecare producea pentru sine, apoi la oras el
devine mai specializat si scopul lui este de a produce marf pentru a fi vndut;
- dezvoltarea destul de rapid a oraselor medievale, care devin centrele de baz ale
dezvoltrii economice;
- aparitia spre sfrsitul perioadei a manufacturii, care este un prim semn al relatii-
lor capitaliste;
- dezvoltarea tehnicii industriale, adic a motoarelor de ap si de vnt, precum si a
diferitor unelte puse n miscare de acestea, fapt ce a adus la ridicarea producti-
vittii muncii att n agricultur, ct si n activitatea de mestesugrit;
- dezvoltarea tehnicii de topire a metalelor, mai ales a fierului. Este descoperit
procesul de furnal bazat pe folosirea crbunelui de lemn (mangalului);
- dezvoltarea nsemnat a producerii testurilor, mai ales a celor din ln. Se pune
baza aparitiei industriei textile;
- dezvoltarea intens a transportului maritim. Apar corbii destul de mari cara-
velele, care puteau pluti n largul oceanului si care aveau pnzele aranjate n asa
mod, nct deplasarea lor nu depindea att de mult de directia vntului;
- aparitia primelor semne de concentrare si specializare a productiei (Florenta
testuri din ln si mtase, Flandria postavuri, Nrnberg obiecte din metal);
- intensificarea schimbului de mrfuri dintre diferite tri si regiuni, care rmneau
totusi nc destul de restrnse;
- o agricultur destul de napoiat cu o tehnic foarte primitiv si cu o varietate
foarte redus de plante cultivate, deoarece cartoful, porumbul, sfecla de zahr,
floarea-soarelui nu erau nc cunoscute. Aveau loc des cazuri de foamete, deoa-
rece legturile economice erau slab dezvoltate; se ntmpla c n unele state nu
ajungeau produse alimentare, iar n altele se simtea un surplus de ele;
- o parte nsemnat a Pmntului (America, Australia, Oceania) era practic necu-
noscut pentru civilizatia european.
Din punct de vedere al hrtii politice aceast perioad se caracterizeaz prin:
a. Existenta unui numr mare de state mici si frmitate. Desi existau state mari, puterea
lor central era foarte slab, fiecare mare feudal fcnd ceea ce considera de cuviint;
b. Existenta unor imperii care supuneau statele mici, dar care aveau o conducere central
nu prea puternic, unele din ele existnd un timp nu prea ndelungat (Imperiul Roman
al Natiunii Germane care cuprindea o multime de regate, principate, ducate,
episcopate, orase libere, Califatul Arab, Rusia Kievean, Imperiul Mongolilor,
Imperiul Bizantin care a existat pn n 1453, Imperiul Otoman, aprut n aceast
perioad etc.);
c. nceputul formrii statelor centralizate mari cu o putere central bine exprimat, cum
ar fi: Franta (secolele XII-XV), Anglia (dup ocuparea ei de ctre normanzi n 1066),
Spania (n rezultatul unirii Castiliei si Aragonului n 1479), Rusia (datorit unirii
cnezatelor rusesti nceput de Ioan al III) etc.;
d. nceputul Marilor descoperiri geografice si valorificarea teritoriilor descoperite.

4. SCHIMBRILE HRTII POLITICE SI PARTICULARITTILE DEZVOLTRII ECONOMICE
A STATELOR LUMII DUP MARILE DESCOPERIRI GEOGRAFICE SI PN LA NCEPUTUL SECOLULUI XX
Perioada nou de dezvoltare a hrtii politice ncepe la sfrsitul secolului XV, nce-
putul secolului XVI si se caracterizeaz prin urmtoarele trsturi:
1. Au loc Marile descoperiri geografice, datorit crora devine cunoscut pentru euro-
peni practic toat suprafata Pmntului;
2. Apare si se dezvolt sistemul colonial;
3. Societatea omeneasc trece de la ornduirea feudal la cea capitalist. Are loc revo-
lutia industrial;
4. ncep a se forma principalele state ale lumii contemporane;
5. La sfrsitul perioadei devine mai intens lupta ntre marile puteri pentru remprtirea lumii.
Ne vom opri succint la unele din trsturile caracteristice acestei perioade de
dezvoltare a hrtii politice, trsturi enumerate mai sus.
1. Marile descoperiri geografice
Marile descoperiri geografice ncep n a doua jumtate a secolului XV. Premisele
lor sunt urmtoarele:
- epuizarea sau reducerea simtitoare a rezervelor din zcmintele de aur si argint
ale Europei si necesitatea de a gsi aceste metale n alte regiuni ale Pmntului;
- interesul trilor europene fat de India si alte state ale orientului, dorinta lor de a
face comert n direct cu aceast tar si trile nvecinate ei, comert care se efectua
prin intermediul arabilor;
- imposibilitatea de a face legtur cu aceste tri pe uscat din cauza extinderii la
nceput a Califatului Arab, iar apoi a Imperiului Otoman. Toate cile de trguial
au fost practic blocate de turci, ei punnd stpnire pe principalele centre co-
merciale si porturi mediteraneene (Damasc, Beirut, Bagdad, Constantinopol,
Alexandria);
- necesitatea de a cpta acces spre India si alte tri orientale pe ci maritime;
- cresterea fortelor de productie n Europa si dezvoltarea rapid a economiei,
necesitatea de noi piete de materie prim si de desfacere, precum si lrgirea
sferei de legturi comerciale interstatale;
- dezvoltarea rapid a stiintelor, n primul rnd, a geografiei, astronomiei si
matematicii (ncepe epoca Renasterii);
- realizrile nsemnate n domeniul navigatiei, tehnicii si artei militare.
Portugalia si Spania au pus nceputul Marilor descoperiri geografice. Primii care au
riscat s ptrund departe n largul Oceanului Atlantic au fost portughezii, care aveau o scoal
de navigatie maritim foarte naintat, fondat de Henric Navigatorul (Dom Enrique o Navi-
gador). Ei au cercetat litoralul de vest al Africii, ajungnd la nceput pn la Capul Verde, iar
mai trziu (1487, Bartolomeo Diaz) pn la Capul Bunei Sperante. n 1497 Vasco da Gama
ajunge n India, iar mai apoi pe peninsula Malacca (1511). n secolul XVI ei descoper
arhipelagul Malaiez, ajung n China si apoi nimeresc ntmpltor (Pedro Alvares Cabral)
pe litoralul Americii de Sud (Brazilia), considernd c aceasta este insula Veracruz.
Paralel cu portughezii, ncep cltoriile n Oceanul Atlantic si spaniolii. ntre ei n-
cepe o concurent destul de serioas. Spre a evita starea de conflict ce putea aprea, la
insistenta papei, n anul 1494 s-a convenit c spaniolii cltoresc si declar proprii toate
pmnturile situate mai la apus de meridianul 46 longitudine vestic, iar portughezii mai
la est de acest meridian, celalalt hotar de delimitare fiind dus aproximativ de-a lungul
meridianului de 134 longitudine estic. Aceast mprtire a fost prima mprtire a lumii.

Datorit acestei divizri, spaniolii au fcut majoritatea descoperirilor lor geografice n
emisfera vestic. n 1492 Cristofor Columb descoper America, n 1513, prin istmul de
Panama, spaniolii ies la litoralul Pacificului, iar n 1519-1522 Fernando Magellan
efectueaz prima cltorie n jurul lumii.
Mai trziu ncep cltoriile englezii, francezii si olandezii.
Englezii caut iesire spre India n directia de nord-vest si nord-est, efectund
descoperiri nsemnate n America de Nord si n emisfera sudic.
Francezii caut drumul spre India n directia de nord-vest si cerceteaz America de
Nord, iar mai apoi insulele din Oceania.
Olandezii pornesc initial spre India n directia de nord-est (Barents, 1596), fcnd
descoperiri n Oceanul Arctic. Mai apoi ei plutesc spre sud si, ajungnd n partea de est a
Oceanului Indian, descoper Australia, Tasmania, Noua Zeeland, Noua Guinee, Java,
Sumatera etc. (Abel Tasman).
Restul expeditiilor organizate mai trziu aveau scopul de a concretiza si preciza
unele descoperiri anterioare sau erau efectuate n scopuri de cucerire a coloniilor.
Spre deosebire de statele vest-europene, care fceau cltorii pe mare, Rusia a orga-
nizat pe parcursul secolelor 17 si 18 o serie de expeditii terestre, n scopul cercetrii si
colonizrii teritoriilor Asiei de Nord si celei Centrale. Aici ar trebui mentionate cltoriile
lui V. Poiarkov, S. Dejniov, E. Habarov, I. Moskvitin, V. Atlasov, V. Bering etc. n rezultat
Imperiul Rus s-a extins pn la Oceanul Pacific si America de Nord (Alaska).
2. Formarea sistemului colonial
n rezultatul Marilor descoperiri geografice a nceput s se formeze sistemul colo-
nial, constituirea cruia a decurs n cteva etape.
Prima etap$ corespunde cu secolul XVI si a dus la aparitia imperiilor coloniale ale
Portugaliei si Spaniei.
Portugalia se stabileste n Oceanul Indian si estul Asiei. Drept c ea nu ocup
teritorii ntinse, ci numai puncte de paz, care aveau important strategic din punct de
vedere militar si comercial. Se stabilesc portughezii pe litoralul de vest al Africii (insulele
Capului Verde, golful Guineei, Mozambic), litoralul Indiei, n Sri Lanka, arhipelagul Son-
delor, pe litoralul Chinez (Macao). n America de Sud ocup Brazilia.
Spania supune insulele arhipelagului Antilele Mari, America Central mai la sud
de Rio Grande si America de Sud (teritoriile ocupate de muntii Anzi si cmpia La Plata).
n Oceanul Pacific ocup insulele Filipine si Mariane.
Din colonii portughezii aduceau mirodenii si robi, iar spaniolii aur si argint. Co-
loniile erau folosite pentru a aduce din ele bogtii si nu ca surse de materii prime sau piete
de desfacere a mrfurilor produse n tar. Aceast abundent de bogtii, cptate nu pe
baza dezvoltrii productiei, a adus la stagnarea cresterii economice a ambelor state.
Etapa a doua de formare a sistemului colonial coincide cu secolul XVII, cnd, pe
arena mondial ca mare putere maritim, apare Olanda. Ea capt independent fat de
Spania si ncepe a se dezvolta foarte rapid. n secolul 17 Olanda treptat ocup coloniile
Portugaliei din Oceanul Indian (Sri Lanka, insulele Moluce, insula Java, unele teritorii pe
litoralul Africii si Indiei). Treptat ea preia rolul Portugaliei n Oceanul Indian. Cucereste
teritorii si n America (Suriname, colonia Noul Amsterdam, situat pe locurile unde acum
se afl orasul New York, pe un timp scurt ia controlul si asupra Braziliei). Asemntor
portughezilor, olandezii, de asemenea, nu formau colonii ntinse.
Ca si n cazul Spaniei si Portugaliei, cucerirea de ctre Olanda a numeroaselor
colonii a avut un impact negativ asupra dezvoltrii economiei acestei tri, ea intrnd ntr-o
perioad de stagnare.

n secolul XVII n Europa ncep s se dezvolte destul de rapid M. Britanie si Franta,
care dispuneau de o economie bine dezvoltat si n care se stabiliser relatiile de productie
capitaliste. Mrfurile produse n aceste tri ptrund si n coloniile portugheze si spaniole.
Ambele state aveau nevoie de colonii nu pentru a aduce bogtii sub form de metale
scumpe sau mirodenii, ci pentru a extinde n ele comertul, care era foarte convenabil.
Etapa a treia ncepe la sfrsitul secolului XVII si dureaz pn n anii 80 ai seco-
lului XVIII. Se caracterizeaz prin nceputul formrii imperiilor coloniale ale Frantei si
Marii Britanii.
Interesele coloniale ale Angliei si Frantei constau n vinderea mrfurilor produse n
tar si controlul asupra comertului efectuat de alte tri. A nceput dominarea Angliei pe
mri cu organizarea neoficial a echipelor de pirati. n acest sens, a fost vestit Francis Drake,
care, gonind n scopuri de jaf dup nave portugheze si spaniole, a efectuat a doua cltorie
n jurul lumii.
Primele colonii engleze au aprut n America de Nord. Mai trziu ocup Irlanda.
De la Olanda acapareaz unele colonii n Asia.
Ambele state, luptnd si concurnd ntre ele, ptrund n America de Nord si Central,
mai mari reusite avnd ns englezii. Franta pierde coloniile sale din Canada. Acelasi lucru se
ntmpl si n India.
Etapa a patra dureaz din anii 80 ai secolului XVIII si pn n anii 70 ai secolului
XIX. Ea se caracterizeaz prin urmtoarele trsturi:
- expansiunea colonial a Marii Britanii si formarea Imperiului Colonial Britanic
(ocup n ntregime India, Australia, Noua Zeeland, Canada, Africa de Sud, insulele
si ntriturile Malta, Aden, Singapore, Hong Kong, Jamaica, Gibraltar etc. Ctre 1876
suprafata coloniilor era de 22,5 mil. km;
- lrgirea de circa 10 ori a suprafetei SUA n contul colonizrii regiunilor vestice si
ocuprii unor teritorii ale Mexicului;
- iesirea pe arena mondial a Japoniei, cnd ea dintr-un stat izolat devine o tar
deschis si ncep s dezvolte relatiile de productie capitaliste.
Etapa a cincea cuprinde perioada de timp dintre anii 70 ai secolului XIX si pn la
nceputul Primului Rzboi Mondial. Specific pentru ea sunt urmtoarele evenimente:
- are loc trecerea de la capitalismul liberei concurente la imperialism;
- n lupta pentru colonii se includ SUA, Germania, Italia si Japonia, care s-au dezvoltat
foarte rapid pe parcursul secolului XIX;
- continu s-si lrgeasc posesiunile coloniale Anglia si Franta;
- are loc cresterea colosal a expansiunii coloniale, mai ales pe contul Africii si Asiei;
- se termin mprtirea Pmntului ntre marile metropole si formarea sistemului colonial.
Ctre anul 1914 suprafata total a coloniilor era de peste 90 mil. km si n raport cu
suprafata principalelor metropole arta n felul urmtor:
Metropola Suprafata metropolei Suprafata coloniilor
Anglia 0,3 mil. km 33,5 mil. km (70% din toate coloniile lumii)
Rusia 5,4 mil. km 17,4 mil. km
Franta 0,5 mil. km 10,6 mil. km
Germania 0,5 mil. km 2,0 mil. km
SUA 9,4 mil. km 0,3 mil. km
Japonia 0,4 mil. km 0,3 mil. km


Coloniile erau de mai multe tipuri:
- colonii formate din imigranti sositi din metropole sau alte tri europene, populatia
bstinas fiind fie c distrus, fie c mpins n regiunile cele mai nefavorabile pentru
viat (Canada, Australia, N. Zeeland, Uniunea Sud-African);
- colonii propriu-zise, n care cea mai mare parte a populatiei o formau etniile bsti-
nase, ele fiind conduse direct sau avnd statut de protectorate;
- semicolonii [China, Persia (Iranul de astzi), Afghanistan, Abisinia (Etiopia de astzi),
Libia].
3. Trecerea de la feudalism la capitalism
Aceast trecere este nsotit de revolutia industrial, care ncepe n a doua jumtate
a secolului XVII n Anglia si apoi trece n alte tri ale Europei. Porneste revolutia
industrial n industria textil cu introducerea masinii de tesut. Apoi apare motorul cu
aburi, iar n industria metalurgic mangalul este nlocuit prin cocs. n transport revolutia
industrial s-a manifestat prin aparitia locomotivei, a cilor ferate, a navelor cu motoare cu
abur etc. n rezultatul revolutiei industriale:
- a crescut productivitatea muncii;
- a crescut rolul industriei fat de agricultur;
- a avut loc reorganizarea industriei;
- a avut loc concentrarea productiei;
- au crescut legturile economice ntre regiuni si tri;
- au nceput s creasc foarte rapid orasele;
- s-a schimbat coraportul dintre populatia angajat n industrie si n agricultur, ultima
reducndu-se simtitor.
4. Formarea principalelor state ale lumii contemporane
Pe parcursul perioadei a treia pe harta politic a lumii, n ordine cronologic, au avut
loc urmtoarele schimbri:
- se ntreste si creste Imperiul Otoman, care atinge apogeul dezvoltrii sale n secolul XVI;
- s-a format ca stat independent (n 1776) si a crescut teritorial si economic SUA;
- dispare Sfntul Imperiu Roman al Natiunii Germane;
- n secolele XVII-XVIII a existat ca stat independent Reci Pospolita n component
creia intra Polonia si Lituania si care la sfrsitul secolului 18 a fost mprtit ntre
Rusia, Germania si Austro-Ungaria;
- s-a statornicit Imperiul Austro-Ungar;
- scurt timp a existat Imperiul lui Napoleon;
- ctre 1825 capt independent majoritatea trilor Americii Latine foste colonii ale
Spaniei (cu exceptia Cubei si Puerto Rico);
- este declarat independent, fr lupt de eliberare national, Brazilia (1822);
- ctre 1871 se formeaz Imperiul German (al Doilea Reich);
- ctre 1870 se formeaz statul centralizat Italian;
- capt independent Romnia, Bulgaria, Serbia, Grecia etc.

5. MODIFICRILE HRTII POLITICE N SECOLUL XX
SUB INFLUENTA CELOR DOU RZBOAIE MONDIALE
n ajunul Primului Rzboi Mondial pe harta politic a lumii existau 55 state
suverane. Restul erau colonii si teritorii dependente. Dup terminarea rzboiului pe harta
lumii au loc urmtoarele modificri:
a. Se formeaz asa state ca: Polonia, Austria, Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia etc.

b. Capt suveranitate: Finlanda, Estonia, Lituania, Letonia, Irakul, Egiptul, Arabia
Saudit, Yemenul, Mongolia.
c. si schimb hotarele: Germania, Rom,nia, Rusia, Italia, Grecia, Bulgaria. Germania
pierde Alsacia si Lorena, precum si partea de vest a Poloniei (Silezia Superioar si
Poznania). La Romnia, prin Actul de Unire, se alipesc Transilvania, Bucovina si
Basarabia. Rusia pierde trile baltice, estul Poloniei, Finlanda si Basarabia. Italia si
rentoarce teritoriile din nord (Trentino) si est care n trecut fceau parte din Imperiul
Austro-Ungar. Bulgaria pierde iesirea la Marea Egee, care trece la Grecia, si partea de
sud a Dobrogei, care trece la Romnia.
d. Dispar de pe harta politic: Imperiul German, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Oto-
man si Imperiul Rus.
e. Are loc mprtirea coloniilor germane ntre trile biruitoare.
Schimbrile ce au avut loc dup Primul Rzboi Mondial au adus la aceea c n aju-
nul celui de al Doilea Rzboi Mondial pe harta politic a lumii existau 71 state suverane.
Dup terminarea celui de al Doilea Rzboi Mondial n lume s-au produs urmtoa-
rele evenimente legate de harta politic:
Se formeaz lagrul socialist n componenta cruia intrau: URSS, Polonia, RD
German, Ungaria, Romnia, Bulgaria, RFS Iugoslavia, Albania, Mongolia, China,
RPD Coreean, RD Vietnam (mai trziu RS Vietnam), Laos si Cuba;
Au fost divizate n dou asa state ca: Germania, Coreea si Vietnam. Ca rezultat, pe
teritoriul Germaniei au aprut RFG si RDG, pe teritoriul Coreei RPD Coreean
(Coreea de Nord) si R. Coreea (Coreea de Sud), iar pe teritoriul Vietnamului
Vietnamul de Nord (RD Vietnam) si Vietnamul de Sud (R. Vietnam). Portiunile de
tri, proclamate state democratice, aveau orientare socialist, iar restul capitalist.
Se schimb hotarele Poloniei, URSS, Cehoslovaciei, Romniei, Germaniei. Polonia
pierde regiunile Lvov, Stanislav si Ternopol, precum si teritoriile situate mai la est de
rul Bug, care trec n componenta URSS (respectiv RSS Ucrainean si RSS Bielo-
rus). Drept compensatie primeste Silezia Inferioar, o parte nsemnat a Prusiei si
teritoriile de pn la Odra, ce apartineau n trecut Germaniei. Uniunea Sovietic, afar
de teritoriile luate de la Polonia, ocup de la Romnia Basarabia si Bucovina de Nord,
de la Cehoslovacia regiunea Transcarpatic, iar de la Germania partea de est a
Prusiei (actuala regiune Kaliningrad), precum si cele trei state baltice: Lituania,
Letonia si Estonia.
Are loc destrmarea sistemului colonial si formarea pe locul fostelor colonii a statelor
suverane. nsusi procesul de decolonizare a decurs n 3 etape.
- Prima etap a avut loc n anii 1945-1955 si n rezultatul ei au cptat inde-
pendent 14 state asiatice (Coreea, Vietnam, Indonezia, Liban, Siria, Filipine,
India, Pakistan, Birmania, Israel, Sri Lanka, Laos, Cambodgia).
- Etapa a doua a avut loc n anii 1956-1966 si poate fi numit etap de decoloni-
zare a Africii. Pe parcursul ei au cptat independent 33 state africane. Dup
numrul de tri ce au cptat suveranitate se evidentiaz anul 1960, cnd si-au
declarat independent 17 state. Acest an a intrat n istorie ca Anul Africii.
- Etapa a treia s-a desfsurat n anii 1967-1987. n aceast perioad au obtinut
independent, de regul, tri nu prea mari din toate prtile lumii (6 n Asia, 12
n Africa, 9 n America si 8 n Oceania).
Ctre nceputul anilor 90 decolonizarea practic se terminase.

6. HARTA POLITIC CONTEMPORAN. CLASIFICAREA STATELOR LUMII DUP DIFERITE CRITERII

Harta politic contemporan s-a modificat la sfrsitul anilor 80 nceputul anilor
90. n aceast perioad nu prea mare de timp au avut loc urmtoarele evenimente:
- la 2 octombrie 1990 are loc unificarea celor dou Germanii;
- la 25 decembrie 1991 Uniunea Sovietic nceteaz oficial de a mai exista, n
locul ei apar 15 noi state suverane (republicile baltice si declarase iesirea din
URSS nc n lunile martie si mai 1990);
- n 1992 se destram fosta Republic Federativ Iugoslavia, pe locul ei formndu-se
5 state noi: Slovenia, Croatia, Bosnia si Hertegovina, Macedonia si Iugoslavia
(Muntenegru + Serbia);
- se destram si, practic dispare ca formatiune politic, lagrul socialist;
- la 1 ianuarie 1993 Cehoslovacia nceteaz oficial de a mai exista, pe locul ei
aprnd dou state noi: Cehia si Slovacia;
- capt independent unele colonii (Namibia 1990, Eritreia 1993, Palau
1994, Timorul de Est 2002, etc.);
- la nceputul anului 2007 Iugoslavia se mparte n dou state suverane: Serbia
si Muntenegru.
n prezent, conform listelor publicate de ziarul Ieorpa]nx (Nr. 7, 2007), pe harta
politic a lumii exist 194 state suverane. Pe marile regiuni ale Terrei ele se plaseaz n
felul urmtor: 44 n Europa, 48 n Asia, 53 n Africa, 35 n America si 14 n Australia si
Oceania. Sunt membre ale ONU 190 state. De regul, nu fac parte din componenta acestei
organizatii trile mici. Din statele mai mari Elvetia mult timp n-a fost membr a ONU, ea
intrnd n rndurile ei numai n anul 2002.
Afar de state suverane pe harta politic contemporan, conform aceleasi publicatii,
exist 33 de formatiuni, care se consider teritorii dependente ( 3 n Europa, 3 n Asia, 2 n
Africa, 14 n America de Nord si 11 n Australia si Oceania). Dac adugm si teritoriile
care nu au o populatie permanent, atunci numrul lor creste la 68 (Enciclopedia statelor
lumii, 2003). Majoritatea din ele n trecut au fost colonii. Statutul acestor teritorii nu e bine
definit. Astfel, conform constitutiei franceze, unele din fostele ei colonii au fost declarate
teritorii de peste mri ale Frantei, ele formnd un departament aparte, populatia acestor
teritorii avnd aceleasi drepturi ca si cettenii ce locuiesc pe teritoriul de baz. Puerto Rico
din proprie initiativ se consider stat asociat al SUA, desi acest statut nu este oficializat
de nimeni. Statut de colonii, conform listelor ONU, au doar 16 din aceste formatiuni, dar si
acela nu prea determinat. Suprafata ocupat de teritoriile dependente formeaz doar 0,2%
din suprafata uscatului (137 mii km, fr Groenlanda), iar populatia numai 0,00016%
din populatia globului (3 mil. oameni).
Teritorii dependente au Marea Britanie (10), Franta (8), SUA (6), Olanda (1),
Norvegia, Spania, Danemarca (2), Portugalia (1), Noua Zeeland (1), Australia (2), Maroc
si Republica Africa de Sud.
Statele lumii se clasific dup diferite criterii cum ar fi: nivelul de dezvoltare econo-
mic, a#ezarea geografic, forma de guvernm,nt, 'mpr&irea teritorial-administrativ,
suprafa&, structura popula&iei, numrul popula&iei etc.
Dup$ nivelul de dezvoltare economic$, conform prerii lui V.P. Maksakovskii
(2007), statele se grupeaz n:
I. #ri $nalt dezvoltate care au PNB la un locuitor mai mare de 15 000 dolari
americani. Aici apartin 40 de state si teritorii din care 26 n Europa, 7 n Asia, 4 n
America, 2 n Australia si Oceania si 1 n Africa. Lor le revin 2/3 din volumul PNB
mondial si n ele locuiesc 1/5 din populatia Pmntului. n cadrul acestor tri deosebim 4
grupe de state si anume:

a. Principalele &ri 'nalt dezvoltate ale lumii sau grupul celor 7. Lor le revine
jumtate din PNB-ul mondial, jumtate din productia industrial mondial si
25% din productia mondial agricol. PNB/locuitor este mai mare de 20 mii
dolari americani. Din acest grup fac parte: SUA, Japonia, Germania, Franta,
Italia, Marea Britanie, Canada.
b. -rile mici 'nalt industrializate din Europa. Se caracterizeaz printr-un nivel
nalt de dezvoltare economic, dar sunt mici si nu au pondere mare n economia
mondial. Economia lor este specializat. Nectnd la dimensiunile relativ
modeste, au o mare influent n politica mondial. PNB/locuitor oscileaz de la
20 000 pn la 36 000 dolari americani. Aici apartin: Elvetia, Austria, Belgia,
Olanda, Suedia, Norvegia, Finlanda, Danemarca, Spania, Portugalia, Grecia,
Luxemburg si a.
c. -ri cu popula&ia majoritar format din urma#ii fo#tilor imigran&i, unde intr:
Australia, Noua Zeeland, Republica Africa de Sud si Israelul.
d. Noile &ri #i teritorii 'nalt dezvoltate, cum ar fi: Republica Coreea, Singapore,
Taiwanul, Hong Kongul (regiune cu statut special al Chinei) si Ciprul. Primele
patru au fost considerate nalt dezvoltate de ctre Fondul Monetar International
nc n anii 90 ai secolului trecut.
Produsul intern brut la o persoan 'n diferite state ale lumii ('n dolari SUA)
(de la V.P. Maksakovskii, 2006)

II. #ri $n curs de dezvoltare. La acest tip apartin aproximativ 150 state si teritorii,
care ocup peste din suprafata uscatului terestru si n care locuiesc peste 4/5 din
populatia lumii. Unele din ele au cptat independent pn la al Doilea Rzboi Mondial,

dar marea lor majoritate dup. Principala trstur a acestor state este dezvoltarea slab a
economiei, care are un caracter dominant agrar. Ele se grupeaz n:
a. -rile cheie cu un enorm poten&ial natural, uman #i economic. La grupa dat
apartin: China, India, Mexic si Brazilia. Aceste state sunt liderii lumii n curs
de dezvoltare. Ele produc mai mult productie industrial dect toate celelalte
tri n curs de dezvoltare.
b. -ri n curs de dezvoltare ale e#alonului superior. Ele au cptat independenta
politic pn la Primul Rzboi Mondial si au atins deja un nalt nivel de
dezvoltare. La aceast grup apartin: Argentina, Venezuela, Uruguay, Chile.
c. Noile &ri industriale. Primul val de noi tri industriale au fost trecute n cate-
goria statelor dezvoltate. La grupa dat apartin statele valului al doilea de
state industriale din Asia, cum ar fi: Malaysia, Thailanda, Indonezia, Filipine.
d. -rile exportatoare de petrol, care datorit vnzrii petrolului sunt mult mai
bogate dect restul statelor n curs de dezvoltare. Aici apartin: Arabia Saudit,
Kuwaitul, Emiratele Arabe Unite, Qatarul, Bahrainul, Libia si Brunei.
e. -ri clasic slab dezvoltate. Aici apartin o grup destul de mare de state printre
care Sri Lanka, Ghana, Guineea, Zimbabwe, Bolivia, Guyana, Honduras si a.
f. -ri cu un nivel foarte sczut de dezvoltare (cele mai slab dezvoltate &ri). La
grupa dat apartin 50 state dintre care 32 de pe continentul African si 9 din
Asia. Printre ele se numr Bangladesh, Myanmar, Afghanistan, Nepal, Niger,
Ciad, Somalia, R.D. Congo, Tanzania, Madagascar, Cambodgia, Etiopia,
Burundi, Malawi, Sierra Leone, etc.
III. #ri $n tranzi'ie la economia de pia'. Aici apartin 12 foste tri ale lagrului
socialist si cele 15 foste republici sovietice.
La un tip aparte ar trebui atribuite: China, Vietnamul, RPD Coreean si Cuba, care,
conform constitutiei lor, continu s construiasc socialismul.
ONU foloseste n calitate de criteriu la clasificarea statelor indicele dezvolt$rii
umane. Acest indice este calculat n baza a trei componenti: durata medie a vie&ii, nivelul
de studii si mrimea real a veniturilor popula&iei.
Conform acestui indice expertii ONU mpart statele lumii n trei grupe:
1. -ri cu indicele dezvoltrii umane mai mare de 0,800. n anul 2005 aici aparti-
neau 70 state, primele n list fiind: Islanda, Norvegia, Australia, Canada, Irlanda,
Suedia si a. n aceast categorie intrau toate republicile baltice, precum si Cuba,
Bulgaria, Romnia, Albania, Belarus si Rusia, ultima fiind Brazilia.
2. -ri cu indicele dezvoltrii umane 'ntre 0,500 #i 0,800. n acelasi an la grupa dat
apartineau 85 state, lista fiind deschis de Republica Dominican si terminat de
Gambia. n aceast grup, pe pozitia 111 se afl si Moldova. E de mentionat
faptul c pozitia Moldovei pe an ce trece coboar si nu se ridic.
3. -ri cu nivelul dezvoltrii umane mai mic de 0,500. La grupa dat apartineau 22
state din cele 177 incluse n list, n marea lor majoritate ele fiind cele mai slab
dezvoltate din lume. Unele din ele aveau indicele dezvoltrii umane sub 0,370
(Burkina Faso, Sierra Leone ).


Clasificarea statelor lumii dup nivelul dezvoltrii umane (de la V.P. Maksakovskii, 2003)
Dup$ a!ezarea geografic$ trile se mpart n tri: maritime, intracontinentale si
insulare.
Dup$ forma de guvern$m,nt statele se mpart n: republici, care pot fi preziden-
&iale sau parlamentare si monarhii. Ultimele, n dependent de puterea pe care o are mo-
narhul, pot fi absolute sau constitu&ionale, iar n dependent de titlul monarhului se
numesc: ducate, principate, emirate, regate si 'mpr&ii.
Dup$ .mp$r)irea teritorial administrativ$ trile pot fi: unitare (Franta, Italia,
Spania, Romnia) sau federative (SUA, Germania, Rusia, India, Mexic, Brazilia etc.)
(circa 20 state). Cele federative au n cadrul lor formatiuni teritoriale ce dispun de o
anumit autonomie. Aceste formatiuni au la baza constituirii lor fie c principiul national
(Elvetia, Rusia, India), fie c principiul istoric (Gemania, SUA, Brazilia).
Dup$ suprafa)$ trile pot fi gigantice (foarte mari) dac au mai mult de 2,5
milioane kilometri ptrati (Rusia, Canada, China, SUA, Brazilia, Australia, India, Argen-
tina, Kazahstan si Sudan), mari dac suprafata lor este de la 0,3 la 2,5 mil. km, mijlocii
dac au de la 50 pn la 300 mii km, mici dac au de la o mie si pn la 50 mii de km si
foarte mici n cazul cnd suprafata lor e de pn la 1000 km (Andora, Liechtenstein, San
Marino, Monaco, Vatican, Grenada, Barbados, Nauru etc.).
Dup$ num$rul popula)iei trile se mpart n tri cu popula&ie redus ( mai mic
de 1 milion de locuitori) (peste 40 state), tri cu popula&ie mic (de la 1 pn la 10 mil.
locuitori) (circa 60 state), tri cu popula&ie mijlocie (de la 10 pn la 50 mil. locuitori) (53
state), tri cu popula&ie mare (50 mil. 100 mil. locuitori) (13 state: Germania, Franta, M.
Britanie, Italia, Vietnam, Filipine, Thailanda, Myanmar, Iran, Turcia, Egipt, Etiopia si
Republica Democratic Congo), tri cu popula&ie foarte mare (100 mil. 300 mil. Locui-
tori) (9 state: SUA, Indonezia, Brazilia, Pakistan, Bangladesh, Rusia, Nigeria, Japonia si
Mexic) si tri cu popula&ie gigant (peste 300 mil. locuitori) (India si China).

Pe harta contemporan a lumii mai exist nc dou tipuri de teritorii: asa-zisele
state autoproclamate sau secesioniste, care nu sunt recunoscute de comunitatea internatio-
nal si teritorii dependente sau cu statut special.
Statele autoproclamate sau secesioniste apar, de regul, datorit sustinerii din afar
de ctre alte puteri mari, care oficial nu le pot recunoaste, dar le acord sustinere militar si
politic neoficial n scopul de a tine sub control trile n care aceste state au aprut. Cele
mai multe formatiuni de acest tip s-au format pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice,
sustintorul principal fiind, n acest caz, Rusia. Astfel, pe teritoriul R. Moldova a aprut
asa-zisa Republic Moldoveneasc Nistrean, pe teritoriul Georgiei Abhazia si Osetia de
Sud, iar pe teritoriul Azerbaidjanului Karabahul de Munte. S nu uitm c pe teritoriul
tuturor acestor formatiuni, afar de Karabah, se afl baze militare rusesti si este clar
motivul aparitiei lor. Si dac Karabahul de Munte, Abhazia si Osetia de Sud erau forma-
tiuni statele si n trecut, ele fiind republici autonome, apoi aparitia Republicii Moldove-
nesti Nistrene este o creatie nou, urzit de Kremlin nc de pe timpul cnd n Moldova
ncepuse s se dezvolte miscarea de eliberare national. nc pe atunci Luchianov, care era
presedintele Sovietului Suprem si totodat organizatorul gruprii reactionare Soiuz, a
prentmpinat c va rupe n bucti Moldova, formnd pe teritoriul ei dou republici noi:
Transnistria si Gguzia. Acelasi scenariu era prevzut si pentru republicile baltice. n t-
rile baltice acest truc nu a avut izbnd, pe cnd n Moldova s-a nrdcinat de-a binelea.
State nerecunoscute exist si n alte regiuni. Pe teritoriul Ciprului, cu sprijinul
Turciei, a fost organizat Republica Turc a Ciprului de Nord, pe teritoriul Indiei, cu aju-
torul Pakistanului republica Azzad Kashmir, iar n Africa prin sustinerea Marocului
Republica Arab Democratic Sahara (Sahara de Vest). Nerecunoscut ca stat este si Taiwa-
nul, care s-a proclamat Republica China nc n 1949 si care a avut mare sustinere att din
partea statelor vest-europene, ct si a SUA. n martie 2008, cu sprijinul multor state vest-
europene, si-a proclamat independenta regiunea Cosovo, populat n marea ei majoritate
de albanezi si care n trecut intra n componenta Serbiei.
Despre teritoriile dependente s-a vorbit la pagina 17.


EVOLUIA NUMERIC', MI*CAREA NATURAL' *I MOBILITATEA
POPULAIEI TERREI

1. EVOLUTIA NUMERIC A POPULATIEI TERREI
Pe Pmnt trieste o singur specie de oameni Homo sapiens, care ca specie bio-
logic exist de circa 2 mil. ani. Drept c nivelul de inteligent similar cu cel actual a
aprut cu circa 2 000 3 000 de ani n urm. La mijlocul anului 2008 pe Pmnt locuiau
peste 6,7 miliarde oameni.
Schimbarea numrului populatiei n milioane oameni pe parcursul istoriei a decurs
n felul urmtor:
Tabelul 1. Evolu&ia popula&iei lumii pe parcursul erei noastre, mil. persoane
Anul 1 1000 1500 1650 1750 1850 1900 1960 2000 2008
Populatia 230 253 461 550 725 1175 1634 3010 6200 6705
Primul miliard populatia Terrei l-a atins n 1820, al doilea n 1927, al treilea n 1960, al
patrulea n 1974, al cincilea n 1987, iar al saselea la sfrsitul anilor 90 al mileniului
doi. Dublarea populatiei la nceputul erei noastre avea loc aproximativ peste 1500 ani,
dup terminarea primului mileniu peste 650-700 ani, n secolul XVIII peste 200 ani, n
secolul XIX peste 100 ani, iar n secolul XX peste 40 ani. Conform unor prognoze, n
anul 2025 numrul populatiei va ajunge la 8,5 miliarde, iar n 2100 la 15,5 mld. Cea mai
verosimil pare a fi opinia conform creia ctre anul 2100 numrul populatiei poate s
ating 10 miliarde, dup care ea se va stabiliza.
Pe parcursul mileniului doi populatia terestr a crescut la nceput foarte ncet, pe la
mijlocul lui fiind chiar n descrestere din cauza unor maladii ce bntuiau prin lumea de
atunci. Si numai n secolul XIX si, mai ales, n secolul XX ea a crescut foarte mult. Mai
concret acest fenomen se vede n tabelul de mai jos.
Tabelul 2. Cre#terea popula&iei lumii pe parcursul mileniului doi, milioane oameni
Anul 1000 1100 1200 1300 1400 1500 1600 1700 1800 1900 2000
Populatia 253 299 400 431 375 461 578 680 954 1634 6200
Cresterea - 46 101 31 -56 86 117 102 274 680 4566
Dinamica cresterii populatiei pe marile regiuni geografice se vede din tabelul 3.
Cresterea brusc a populatiei Pmntului pe parcursul secolului XIX si, mai ales, a
secolului XX se numeste explozie demografic. Mrirea numrului populatiei este indicat
de rata medie de cre#tere. Acest indice arat cresterea populatiei n curs de un an la 100 de
locuitori si se exprim n procente. n secolul XVIII rata cea mai ridicat era n trile nalt
dezvoltate (0,6%), pe cnd n colonii ea abia de atingea 0,4%. Aceast tendint s-a pstrat
pe parcursul secolului XIX si n prima jumtate a secolului XX, coraportul fiind respectiv
de 0,9% n statele nalt dezvoltate si 0,6% n cele mai slab dezvoltate. Lucrurile se schimb
dup anul 1950, cnd rata medie de crestere a populatiei n trile slab dezvoltate devine
mai mare dect n cele nalt dezvoltate, ea fiind respectiv egala cu 2% si 1%. n genere,
rata medie de crestere a populatiei n secolul XIX si XX s-a mrit. Cresterea s-a mentinut
pn la sfrsitul anilor 60, dup care se observ o usoar reducere. Astfel, la nivel mondial
n anii 1950-1960 rata era de 1,85%, n 1965-1970 ea era de 2,04%, n 1985-1990
respectiv de 1,63%, iar n 1995-2000 de 1,3%. Se consider c ctre anii 2020-2025 ea
va cobor la ceva mai putin de 1%. Pe marile regiuni geografice rata medie a cresterii
populatiei n 2008 era urmtoarea: Africa 2,4%, America Latin 1,5%, Asia 1,2%,
Evolutia numeric, miscarea natural si mobilitatea populatiei Terrei 23
America de Nord 0,6% si Europa 0,0%. (Varianta electronic a buletinului Hacenenne
n omecrno Nr. 359-360, 2009).
Tabelul 3. Cre#terea popula&iei planetei pe continente 'n intervalul 1650-2008, milioane oameni
Regiunea geografic 1650 1750 1850 1900 1950 1980 2008
Europa 103 114 274 423 576 687 736
Africa 100 95 95 118 272 570 967
America 13 12 59 144 332 614 915
Asia 335 476 754 932 1 376 2 532 4 052
Australia si Oceania 2 2 2 6 12 23 35
Total mondial 550 725 1 175 1 600 2 556 4 458 6 705
Sursa: Negut S. (coordonator). Geografie economic mondial. Bucuresti, 2006,
pag. 20-21, cu modificri

2. PARTICULARITTILE REPARTITIEI TERITORIALE A POPULATIEI PE SUPRAFATA PMNTULUI
Regiunile terestre unde populatia locuieste permanent, este destul de rspndit si
activitatea ei economic este sporit se numeste oicumen. Acele teritorii, unde populatia
nu este sedentar si activitatea ei economic este redus, alctuiesc suboicumena. Aici apartin
pustiurile, tundra, regiunile subpolare. Suprafetele globului, unde omul nu se ntlneste si,
respectiv, nu efectueaz nici un fel de activitate economic (Antarctida, Groenlanda, insulele
arctice, piscurile muntilor nalti acoperiti de zpad sau ghetari etc.), formeaz anoicumena.
Din cauza diferitor factori populatia pe suprafata globului terestru este repartizat
foarte neuniform. Principalii factori care influenteaz asupra repartizrii sunt: factorii geogra-
fici, social-istorici, economici si demografici. La factorii geografici apartin: relieful, clima,
potentialul hidrologic, solul, subsolul, vegetatia etc. Importanta lor este vdit, fiind destul
de clar c n regiunile de cmpie populatia are mai bune conditii de existent dect n
munti, precum posibilittile de trai sunt mai bune n regiunile cu un potential hidrologic
normal dect n regiunile de pustiu si a. Importanta factorilor social-istorici const n
aceea c evenimentele istorice au generat deplasri masive ale populatiei. Astfel, n Rusia
sovietic din cauza industrializrii si colectivizrii au fost prsite sate ntregi si
depopulate chiar regiuni. Negrii au aprut n America din cauza negotului cu robi, care a
nceput odat cu colonizarea si s-a terminat n secolul 19. Rolul factorilor economici este
destul de vdit, deoarece populatia pleac din regiunile si trile care se afl n stare de criz
economic, deplasndu-se acolo unde este de lucru si nivelul de viat este mai bun.
Factorii demografici influenteaz asupra reproduceri populatiei, mobilittii ei etc.
n linii generale se poate spune c repartizarea geografic a populatiei se caracteri-
zeaz prin urmtoarele particularitti:
- pe 7% ale uscatului trieste 70% din populatia globului terestru;
- n emisfera nordic locuieste 91% din populatia mondial;
- emisferei estice i revin 80% din locuitorii Terrei;
- pn la altitudinea de 200 m trieste 60% din populatie, iar pn la 500 m 80%;
- la nltimi mai mari de 1000 m triesc doar 9% din locuitorii Pmntului. Cea mai
mult populatie ce trieste la altitudini mari se ntlneste n America de Sud, unde
11% din locuitori triesc la altitudini mai mari de 2000 m si Africa unde 21% din
populatie si are sediul la altitudini de 1000 2000 m. n America de Sud se afl cele
mai nalt amplasate orase din lume, Ciudad de Mexico fiind situat la 2278 m, Quito
la 2700 m, iar La Paz la 3400-4100 m;
- 75% din populatie locuieste n zona temperat;
- n emisfera de nord populatia este rspndit pn la 68 latitudine nordic, pe cnd n
emisfera sudic doar numai pn la 54 latitudine sudic;
- pe continente, n 2008, populatia se repartizeaz n felul urmtor: Asia 60,5%,
Europa (cu Rusia) 11,0%, Africa 14,4%, America de Nord 5,0%, America La-
tin 8,6%, Australia si Oceania 0,5%.
n anul 2008 mai bine de jumtate (59,0%) din populatia globului locuia n 10 state
ale lumii si anume: China (19,9%), India (17,1%), SUA (4,5%), Indonezia (3,6%), Brazilia
(2,9%), Pakistan (2,6%), Nigeria (2,2 %), Bangladesh (2,2%), Federatia Rus (2,1%) si Ja-
ponia (1,9%). Trebuie de mentionat c din cele mai populate tri ale lumii, numai 2 sunt dez-
voltate (SUA si Japonia), restul avnd un nivel mediu (Rusia), sau sczut de dezvoltare.
Densitatea medie a popula&iei 'n diferite regiuni #i state ale lumii
(dup V.P. Maksakovskii, 2003)
Pe de alt parte, n lume exist state cu teritorii mari dar cu populatie putin. La ele
apartin Australia (suprafata 7,7 mil.km, populatia 21,3 mil. loc.), Canada (suprafata
9,97 mil.km, populatia 33 mil. loc.), Algeria (suprafata 2,38 mil.km, populatia 35
mil. loc.) si Sudanul (suprafata 2,5 mil.km, populatia 39 mil. loc.).
Densitatea este un indice important care caracterizeaz repartizarea teritorial a
populatiei. Ea reprezint raportul cantitativ dintre numrul populatiei si teritoriul pe care l
ocup. n practic se foloseste densitatea medie a populatiei, care exprim raportul dintre
numrul populatiei stabile si unitatea teritorial, fiind exprimat n km.
Densitatea medie a populatiei Terrei n 2008 era de 49 locuitori la km Pe conti-
nente ea arta n felul urmtor:
Tabelul 4. Densitatea popula&iei pe marile regiuni geografice
Africa 32 locuitori la km Asia 127 locuitori la km
America Latin 28 locuitori la km Europa (cu Rusia)* 32 locuitori la km
America de Nord 16 locuitori la km Australia si Oceania 4 locuitori la km
*Densitatea populatiei Europei fr Rusia 100,5 oameni la km.
Sursa: Versiunea electronic a buletinului .01353673 7 9;<31=?9, Nr. 359-360, 2009
Din trile lumii cu o suprafat de peste 1000 km cea mai mare si mai mic den-
sitate n locuitori la km o au:
Tabelul 5. -rile cu cea mai mare densitate a popula&iei 'n anul 2008, locuitori la km@
Bangladesh 1023 Rwanda 365 Comore 328
Palestina 690 Belgia 350 Haiti 328
Mauritius 622 India 350 Burundi 318
Coreea de Sud 488 El Salvador 343 Sri Lanka 309
Olanda 396 Israel 338 Filipine 302
Liban 383 Japonia 338 Vietnam 260
Tabelul 6. Statele #i teritoriile lumii cu cea mai mic densitate a popula&iei 'n anul 2008
Mongolia 1,7 Islanda 2,9 Canada 3,3
Guyana Francez 2,3 Suriname 3,05 Libia 3,6
Namibia 2,5 Botswana 3,09 Guyana 3,6
Australia 2,8 Mauritania 3,1 Sahara de Vest 3,7
Sursa: Versiunea electronic a buletinului .01353673 7 9;<31=?9 Nr. 359-360, 2009
Densitatea populatiei n R. Moldova n anul 2007 era de 118 oameni la km.
n cadrul unor tri uneori se observ o mare diferent de densitate a populatiei.
Astfel, n Indonezia pe unele insule densitatea este numai de 6 locuitori la km, pe cnd pe
insula Java de peste 2000 locuitori la km. n Japonia n zona de litoral densitatea populatiei
atinge 2300 locuitori la km, iar n unele regiuni ale Tanzaniei 2136,7 oameni la km.
Vorbind de repartizarea teritorial a populatiei, putem spune c n lume pot fi
evidentiate trei mari areale de concentrare a populatiei si anume:
1. Asia de Est, Sud si Sud-Est unde ntr trile din Indochina si arhipelagul Malayez, Sri
Lanka, Bangladesh, India, estul Chinei, Coreea de Nord, Coreea de Sud si Japonia.
Densitatea medie a populatiei peste 200 oameni la km. (Uneori 500-1000).
2. Europa, fr trile scandinave si nordul Rusiei. Densitatea medie a populatiei peste
100 oameni la km (uneori mai mare de 1000).
3. Litoralul atlantic al Americii de Nord ce cuprinde partea de nord-est a SUA si cea de
sud-est a Canadei, unde sunt amplasate megalopolisurile Boswash si Chipitts.
Repartizarea popula&iei pe suprafa&a terestr (dup B. Negoescu #i Gh. Vlsceanu, 2003)
3. MISCAREA NATURAL A POPULATIEI SI ASPECTELE EI TERITORIALE
Miscarea natural sau reproducerea populatiei se exprim prin trei indici demogra-
fici: natalitate, mortalitate si sporul natural.
Natalitatea este numrul de noi-nscuti la 1000 locuitori. Se exprim n promille ().
n perioada 1985-1990 pe Pmnt zilnic se nsteau 356 164 copii, adic 247 copii pe mi-
nut, sau 4 copii pe secund. Indicele global al natalittii n 2008 era de 21, cel mai mare
fiind n Africa 37, iar cel mai mic n Europa 11. Recordul absolut apartine Ke-
nyei, unde acest indice n anii 80 ai secolului trecut era egal cu 55,1. n 2006 cea mai
mare natalitate era n Niger, ea fiind egal cu 55 , iar n 2008 n Liberia (50).
n Moldova natalitatea cea mai mare a fost n anul 1960 29,3, n 2000 ea fiind
de 10,2., iar n 2008 de 11. Acelasi indice pentru Rusia cel mai mare a fost n 1985
16,6, n 1999 8,4, iar n 2008 12.
Natalitatea depinde de nivelul de trai al populatiei, de nivelul cultural-sanitar, de
locul femeii n societate si de legislatia n vigoare.
Mortalitatea este numrul de decedati la 1000 locuitori. La nivel global acest indi-
ce n 2008 era egal cu 8, oscilnd de la 15 n Africa de Est pn la 5 n America
Central. Cea mai mare mortalitate din lume era n Swaziland 31, iar cea mai mic
n Kuwait, Qatar si Emiratele Arabe Unite (cte 2). n Moldova cea mai mic mortalitate
a fost n 1960, ea fiind de 6,4. n 1994 acest indice era de 11,8, iar n 2008 de
12,0. Pentru Rusia indicele dat n 2008 era de 15, iar pentru Ucraina 16,0.
Mortalitatea depinde de morbiditate si mortalitatea infantil. Morbiditatea este nu-
mrul de mbolnviri la 100 000 locuitori. De regul, depinde de diferiti factori, dar, mai
ales, de cei sociali si naturali. Mortalitatea infantil este numrul de copii decedati pn la
vrsta de un an la 1000 noi nscuti. Are valori foarte mari n Africa, unde n unele tri
atinge 133-158 (Liberia, Sierra Leone) si foarte reduse n trile dezvoltate din Europa de
Nord (Irlanda, Islanda, Suedia), unde coboar la 3. n Moldova mortalitatea infantil n
2008 era de 12..
Sporul natural este diferenta dintre numrul nscutilor vii si cel al decedatilor la
1000 locuitori. Poate avea 3 aspecte: pozitiv, nul si negativ. La nivel global sporul natural
este egal cu 12, cel mai mare fiind n Africa 24 si cel mai mic in Europa 0,0.
Dintre tri recordul la acest indice a fost nregistrat n Kenya 42,9. n anul 2008 cel
mai mare spor natural a fost fixat n Palestina (33), Yemen, Timorul de Est (cte 32),
R.D Congo si Uganda (cte 31). n asa tri ale lumii cum ar fi Germania, Rusia,
Romnia, Belarus, Ungaria, Serbia, Croatia, Bulgaria Estonia, Letonia, Lituania, Italia,
Ucraina, Moldova sporul era negativ. n regiunile dezvoltate ale lumii sporul natural este
fie negativ, fie foarte redus (Europa 0,0, America de Nord 5,5) pe cnd n regiu-
nile putin dezvoltate el este de 16,6-24,1.
n Moldova cel mai mare spor a fost nregistrat n anul 1960 22,9. n 1994 el
era egal cu 2,5, iar din 2000 este negativ (-1,4 n 2007).
Se deosebesc 2 tipuri de reproducere a populatiei ngust si lrgit. Primul tip sau
european se caracterizeaz prin natalitate mic, mortalitate mic sau mare si spor natural
de la negativ pn la 10. Este specific pentru trile nalt dezvoltate din Europa, America
de Nord, Australia, Japonia si toate trile post socialiste si sovietice.
Tipul al doilea sau asiatic se caracterizeaz prin natalitate mare sau foarte mare,
mortalitatea medie sau mic si sporul natural de peste 20 (uneori de 30-40). Este
specific pentru trile n curs de dezvoltare din Asia, Africa si America Latin.
Unele tri au un spor natural de tranzi&ie care se situeaz ntre primul si al doilea
tip de reproducere, sporul natural fiind de la 10 pn la 20.
Unii autori (Matei, 1999) deosebesc trei tipuri de reproducere: lrgit, simpl si 'n-
gust. Reproducerea lrgit se caracterizeaz prin aceea c generatia nscut este numeric
mai mare dect cea care decedeaz, cea simpl cnd numrul nscutilor este egal cu cel al
decedatilor, iar cea 'ngust cnd numrul nscutilor este mai mic dect al decedatilor.
Reproducerea populatiei este influentat de un sir de factori naturali, economici si
politici. Factorii naturali determin vrsta maturittii sexuale, temperamentul, rspndirea
maladiilor etc. Conditiile climaterice au o mare important. n pustiuri si n tundr familiile
nu au multi copii. Factorii economici se manifest prin aceea c n epocile de criz creste-
rea populatiei scade sau se opreste. Drept exemplu pot fi numite fostele state socialiste,
unde cresterea populatiei s-a stopat sau este negativ. n anii 30 s-a observat acelasi lucru
reproducerea sczuse la 1, n Franta ea fiind nul. Factorii politici au dou aspecte.
Primul reprezint situatia politic din tar sau regiune. De obicei, n cazurile de criz sau
instabilitate politic reproducerea populatiei scade, uneori destul de evident. Alt factor
politic este politica demografic promovat de diferite state. Se numeste politic demogra-
fic politica dus de stat fat de procesele demografice. n unele cazuri statul poate stimula
natalitatea, sau propaga si stimula reducerea ei. n trile europene politica este ndreptat
spre stimularea natalitti, pe cnd n China, India, Japonia spre reducerea ei. Politica de-
mografic poate fi exprimat si prin reglementarea v,rstei de cstorie sau prin politica
divor&urilor. n Roma antic fetele se cstoreau de la 12 ani, iar bietii de la 14, n China
contemporan respectiv de la 20 si 22, iar n India de la 18 si 21. n trile catolice din
America Latin cstoriile sunt admise de la 16-18 ani. Ct priveste politica divorturilor,
apoi n unele tri ea e foarte liber, divorturile fiind nregistrate foarte simplu (SUA, M.
Britanie, Olanda, Trile scandinave, Belgia, Germania). S divortezi n Italia, Franta sau
Grecia este mai greu. S faci acest lucru n Irlanda, Spania sau Portugalia este imposibil.
Vorbind de sporul natural trebuie de spus c cresterea populatiei lumii se afl n
centrul atentiei organismelor internationale. Au loc conferinte internationale sub egida ONU
n problema plnuirii familiei. Ultima a avut loc n 1994 n orasul Cairo. Desi multe tri,
mai ales cele musulmane, nu-s de acord cu unele metode de reglare a familiei, totusi
problema cresterii populatie Terrei o nteleg toti si este clar c ea trebuie rezolvat.

Caracteristici regionale ale tranzi&iei demografice pe Glob (dup S. Negu&, 2006)

4. MIGRRILE POPULATIEI TERREI SI DIRECTIILE PRINCIPALE DE MIGRARE N SECOLUL XX
Migra&ii numim deplasrile permanente sau temporare ale oamenilor nuntrul unei
tri, sau ntre tri si continente. Cauzele migratiunilor pot fi: economice, demografice, poli-
tice, religioase, na&ionale (etnice) etc. Cauzele economice sunt cele mai frecvente si mai
explicabile, deoarece majoritatea populatiei vrstnice caut un loc de lucru stabil, bine
pltit si o perspectiv pentru viitorul propriu si al urmasilor. Cauzele demografice sunt
legate de suprapopularea anumitor regiuni. Ele se mbin cu cele economice. Cauzele
politice apar, de regul, atunci cnd se schimb hotarele statelor, cnd apar state noi, n
timpul desfsurrii luptelor de eliberare national etc. n unele cazuri ele pun n miscare
mase enorme de oameni. Cauzele religioase au ca baz credinta pe care o adopt diferite per-
soane. Migratiunile de acest gen, de regul, se mbin cu factorii politici. Motivele etnice
stau la baza migratiunilor atunci cnd ele se mbin cu motive economice si politice.
Migrrile se mpart dup durat, dup spatiul geografic n care au ele loc, dup
modul de organizare, dup calificarea migrantilor etc. Cea mai simpl este clasificarea
expus mai jos.
1. Dup$ durat$:
a. Definitive cnd oamenii pleac pentru totdeauna.
b. Temporare cnd pleac pe un anumit termen. Acestea, la rndul lor, pot fi:
- zilnice sau de navet cnd omul locuieste ntr-o localitate, dar pleac n fiecare zi la
lucru n alta;
- sptm,nale cnd activitatea de munc este organizat n asa fel c un schimb lucrea-
z o sptmn, dup care este nlocuit de alt schimb, muncitorii fiind transportati la
locul de lucru si napoi cu mijloace de transport special angajate;
- sezoniere cnd se pleac, s zicem, pentru a participa la strnsul recoltei sau la alte
activitti agricole sezoniere pe cteva luni de zile;
- 'n termen cnd se pleac pe o anumit perioad de timp n scopul de a acumula un
anumit capital si apoi de a reveni la locul permanent de trai.
2. Dup$ spa)iul geografic:
a. I nterne cnd migrarea are loc n cadrul unei tri. Pot fi zilnice, sptm,nale, luna-
re, de sezon, de la sat la ora# #i invers. Primele patru sunt foarte frecvente n Grecia,
Franta, SUA. Migratiunile sat oras sunt specifice pentru trile n curs de dezvoltare.
Acest tip de migratii a adus la cresterea rapid a oraselor n secolul XX.
b. Externe, care, la rndul lor, se mpart n:
- intracontinentale c,nd migrrile au loc 'n cadrul unui continent. Sunt specifice
Europei #i Americii de Nord. Au cptat mare amploare dup cel de al Doilea Rzboi
Mondial;
- intercontinentale cnd migrrile au loc ntre continente. n perioada 1946-1982 au
prsit Europa peste 11 milioane de oameni. Din ei n SUA au plecat 3,3 mil., n
Canada 2 mil., n Argentina 1 mil., n Brazilia 800 mii etc.
3. Dup$ modul de desf$!urare:
a. Spontane cnd persoanele hotrsc s schimbe locul de trai din proprie initiativ,
deplasndu-se individual si nu n grupuri mari si organizate. De regul, sunt cele mai
frecvente.
b. Organizate cnd deplasrile poart un caracter de mas si sunt organizate special
de ctre organele competente de stat. Ele pot fi:
- benevole cnd persoanele singure au manifestat dorinta de a se deplasa la alt loc de trai;
- for&ate cnd persoanele sunt deplasate cu forta (robii dusi din Africa n secolele
XVI-XIX, rsculcirea din 1948 din Moldova, evacurile pe timp de rzboi etc.).

4. Dup$ calificarea migran)ilor:
a. Migrri ale bratelor de munc pu'in calificate, care se pltesc ru si n care sunt
cointeresate trile ce le primesc. Acest tip de emigranti predomin.
b. Migrri ale bratelor calificate de munc ce cuprind specialisti de nalt calificare. A
aprut n secolul XX. Dup al Doilea Rzboi Mondial din Germania au fost dusi n
SUA cteva mii de specialisti n domeniul constructiei de rachete. n aceeasi pe-
rioad de timp n Europa si SUA au sosit peste 500 mii de savanti din trile n curs
de dezvoltare.
Principalele direc)ii ale migr$rilor din secolul XX
Din cele mai importante directii de migrare a populatiei n secolul trecut ar putea fi
numite urmtoarele:
1. Evacuarea n timpul rzboiului din partea european a fostei URSS a peste 25
milioane de oameni.
2. Ducerea n Germania n timpul celui de al Doilea Rzboi Mondial a fortei de munc
din trile ocupate.
3. Evacuarea de dup rzboi a circa 10 milioane de nemti din Prusia, Polonia si Ceho-
slovacia n Germania si Austria.
4. Plecarea multor cetteni din teritoriile alipite la URSS n Romnia, Bulgaria, Polonia,
Ungaria.
5. Sosirea armenilor din diferite regiuni ale lumii n Armenia Sovietic.
6. Rentoarcerea, dup terminarea celui de al Doilea Rzboi Mondial, a circa 6,3
milioane de japonezi din China si Coreea n Japonia.
7. Schimbul de hinduisti si musulmani ntre India, Pakistan si Bangladesh (circa 18 mi-
lioane de oameni) dup ce pe teritoriul fostei colonii engleze India, reiesind din mo-
tive religioase, au fost formate la nceput dou dominioane, care mai trziu au devenit
state independente. Pe teritoriul Pakistanului si n Bangladesh (fostul Pakistan de Est)
locuiesc musulmani, iar pe teritoriul Republicii India hinduisti.
8. Revenirea englezilor, francezilor, italienilor si portughezilor din fostele colonii n
metropole.
9. Repatrierea dup cel de al Doilea Rzboi Mondial a circa 700 mii de evrei din trile
europene in Israel.
10. Sosirea a circa 2 milioane de nemti la sfrsitul anilor 80 - nceputul anilor 90 din
trile Europei de Est n Germania.
11. Plecarea din Rusia a peste 3,5 milioane de oameni dup destrmarea URSS, unii din
ei temporar.
Consecin)ele migra)iunilor n linii generale sunt urmtoarele:
1. Diminuarea populatiei active, micsorarea potentialului intelectual (scurgerea de
creieri) si feminizarea populatiei n trile de emigratie.
2. Prelungirea zilei de lucru la persoanele ce fac naveta si care n afar de orele ce se
afl la serviciu, pn a ajunge acas, sunt nevoite s se afle n drum 1,5-2 ore, uneori
si mai mult.
3. Supraaglomerarea cilor de comunicatie si a transportului, datorit migrrilor zilnice,
mai ales n orele de vrf.
4. Cresterea foarte rapid a oraselor, aparitia bidonvilurilor si favelasurilor n apropierea
oraselor mari, unde se stabileste populatia venit de la tar cu venituri foarte mici ce
nu permit construirea caselor bine amenajate.
5. Dezvoltarea neuniform a economiei, supraconcentrarea ei n unele regiuni si rm-
nerea n urm a altora.
criterii cum ar fi vrsta si sexul.
1.1. Structura de v,rst$
Se apreciaz structura de vrst a populatiei dup urmtorii indici:
- ponderea populatiei productive n grupele de vrst;
- vrsta median;
- durata medie a vietii.
Dup vrst populatia se mparte n 3 grupe si anume:
1. Populatie tnr (copii) ntre 0 si 14 ani.
2. Populatia adult (v,rst productiv) ntre 15 si 64 ani.
3. Populatia de vrst naintat peste 65 ani.
Pentru dezvoltarea normal a societtii cea mai mare important o are populatia de
vrst productiv. Dac ponderea ei este n jur de 60%, atunci acest indice se consider
bun, iar dac are valoarea n jur de 50% atunci se apreciaz ca fiind nefavorabil.
Tabelul 1. Structura popula&iei dup grupele de v,rst pe continente
la sf,r#itul mileniului doi, 'n %

Mondial
(2000)
Europa
fr
CSI
Asia
fr
CSI
CSI Africa
America
Latin
America
de Nord
Oceania
Copii 31,0% 19,0 32,2 25,1 44,8 33,8 21,8 26,4
Vrsta
productiv
62,2% 66,9 62,4 64,0 52,1 61,4 65,6 64,1
Vrsta
naintat
6,8% 14,1 5,4 10,9 3,1 5,1 12,6 9,5
Sursa: Maxcaxoncxn B.H. A39CD0F7G31H0I H0D=760 J7D0. Mocxna, 2003, pag. 110
Tendinta mondial de modificare a structurii de vrst a populatiei este reducerea
ponderii copiilor si cresterea procentual a grupelor de vrst productiv si naintat.
Desi indicii ce caracterizeaz vrsta populatiei n diferite regiuni ale lumii sunt
foarte variati se pot totusi evidentia dou tipuri de structur de v,rst. Primul tip este
specific Asiei (fr CSI), Africii si Americii Latine si se caracterizeaz printr-o pondere
mare n populatie a copiilor (peste 30%) si o pondere redus a populatiei de vrst nain-

Configura&ia histogramelor 'n dependen& de reproducerea popula&iei
V,rsta median este acea vrst care mparte populatia n 2 grupe egale una mai
tnr si alta mai btrn. Pentru Africa acest indice este egal cu 17,3 ani, pentru Asia de
Sud cu 20,3 ani, pentru America Latin cu 20,8 ani, pentru Asia de Est cu 24,7 ani,
pentru Oceania cu 27,1 ani, pentru America Nord cu 31,3 ani, iar pentru Europa
respectiv cu 33,9 ani. Cea mai mare vrst median o are populatia Europei de Vest 30-
35 ani, iar cea mai mic populatia Africii si a unor tri din America Latin sub 20 ani.
La scar mondial vrsta median este de 23,5 ani. n Nicaragua, R. Dominican, Suri-
name vrsta median este de 16 ani, pe cnd in Suedia si Germania ea atinge 38 ani. Pentru
Moldova acest indice corespunde vrstei de 36 ani (2006). Cea mai mic vrst median la
sfrsitul secolului trecut o avea populatia Kenyei 14 ani.
Durata medie 0 vie&ii la scar mondial pe parcursul secolului XX a crescut de la
Durata medie a vie&ii 'n 2005, ani
minarea lor era specific pentru grupele de vrst de pn la 49 ani, ea fiind mai mare n
grupele tinere de pn la 20 ani, reducndu-se mai simtitor n cele ce trec de 30 ani.
Femeile ncep s prevaleze n populatia mai n vrst de 50 ani. Schimbarea acestui
coraport dintre sexe se explic prin faptul c la fiecare 100 fetite se nasc 104-107 bietei, ns
asa cum biologic sexul feminin este mai rezistent, numrul brbatilor se micsoreaz mai
rapid dect cel al femeilor, n grupele de vrst mai naintate ei avnd o pondere mai mic.
Cum arta surplusul si neajunsul de brbati la 1000 femei la nceputul anilor 90 ai
secolului trecut se vede din tabelul 2.
Tabelul 2. Structura dup sex a popula&iei 'n 1990 (numrul de brba&i la 1000 femei)
Regiunile Total 0-14 ani 15-65 < 65
Mondial +15 +40 +20 -258
CSI -89 +29 -63 -556
Europa de Vest -42 +60 -0 -351
Asia (fr CSI) +49 +50 +49 -121
Africa -10 +8 -21 -111
America -18 +29 -10 -259
Australia, Oceania +11 +59 +39 -182
Sursa: Calculat dup Maxcaxoncxn B.H. A39CD0F7G31H0I H0D=760 J7D0.
K01=L 1. 1995, pag. 81, cu modificri dup acelasi autor, editia anului 2003
Din aceste date se vede clar c pn la 14 ani sexul masculin predomina n toate
regiunile Terrei, pe cnd la cea naintat invers. La vrsta productiv brbati sunt mai
multi n Asia si Australia.
Pe regiuni se poate spune c femeile predomin n CSI, Europa de Vest, America
de Nord si Africa de Est. Aproape egal este numrul de brbati si femei n America Latin
si Africa Central. Mai mare e ponderea brbatilor n Asia, Africa de Nord si Africa de
Sud. n trile asiatice si africane brbatii prevaleaz mai ales n statele islamice, unde
pozitia social a femeii este foarte oprimat. Acelasi lucru se poate spune si despre India.
Pn prin anii 70 predominau brbatii si n Australia, n prezent acest coraport fiind
aproape egal.
Statele cu predominarea populatiei masculine sau feminine sunt artate n tabelul 3.
Dac lum pe medii de trai se poate spune c pe plan mondial la sate predomin
Bahrain 56,9 Rusia 53,1
Arabia Saudit 55,7 Lituania 52,8
Brunei 52,3 Georgia 52,2
India 51,7 Ungaria 52,2
Pakistan 51,8 Moldova 52,1
China 51,4 Kazahstan 52,0

2. STRUCTURA SOCIAL SI ECONOMIC A POPULATIEI. DEOSEBIRILE TERITORIALE
Structura social a populatiei este caracterizat de componenta familial, compo-
nenta rasial, componenta etnolingvistic, componenta confesional si nivelul de studii a
membrilor societtii, iar structura economic cuprinde analiza raportului dintre populatia
ocupat si cea ntretinut (inactiv), raportul dintre numrul populatiei ocupate n diferite
sectoare ale economiei etc.
2.1. Structura familial$
Cel mai rspndit tip de familie n lume este familia monogam. n unele regiuni
ns se ntlneste si familia poligam. De regul, poligamia este reprezentat prin polige-
nie, care se manifest n aceea c un brbat poate avea mai multe sotii. Acest tip de familie
este specific pentru trile islamice. Mai putin rspndit este poliandria, care se manifest
prin aceea c o femeie poate avea mai multi soti. De regul, sotii sunt frati. Acest tip de
familie poate fi ntlnit n Nepal, Tibet si India de Sud.
Dup numrul de membri din familie se deosebesc familii mari si familii mici. n
toat lumea se observ tendinta de reducere a numrului de membri ai familiei. n trile n
curs de dezvoltare familia, de regul, este format din 6 persoane, pe cnd n cele dezvol-
tate din 3. Mai ales acest lucru este specific pentru Europa si America de Nord. Cele mai
mari familii n anul 2006 erau n Iran (7,7 oameni), Guineea Ecuatorial (7,5), Pakistan
(6,6), Yemen (6,7), Insulele Solomon (6,3), Bahrain (5,9), Fiji (5,8), Sudan (5,8) si India
(5,4). n trile dezvoltate familiile sunt mici, ele fiind formate din printi si copii, pe cnd
n trile slab dezvoltate familiile sunt mari, n componenta lor intrnd printii, feciorii cu
sotiile lor si nepotii.
manifest prin culoarea pielii mai deschis, ochii preponderent albastri, prul blond sau
castaniu deschis. Ramificarea sudic are pielea smolit, ochii si prul de culori nchise. Se
compune din mai multe rase mici cum ar fi: cea mediteranean, indo-afgan, adriatic,
asiatic anterioar, pamiro-fergan etc.
Rasa mongoloid se caracterizeaz prin pigmentatia glbuie a pielii, prul negru si
drept, umerii obrajilor proeminenti, ochii cu o cut de piele la pleoapa superioar numit
epicantus, cut care face s par c deschiztura ochilor este ngust. Pilozitatea la brbati
este foarte redus. Este rspndit n Asia Central, Asia de Sud-Est si Nord-Est, America
de Nord si America de Sud (populatia bstinas). Se mparte n dou ramificri: asiatic si
american. n cadrul ramificrii asiatice se deosebesc rase mici cum ar fi: continental
asiatic, est-asiatic, malaiez, arctic etc. Ramificarea american reprezint indigenii ce
alctuiesc populatia aborigen a Americii.
Rasa negroid este specific Africii Centrale si de Sud. Caracteristic pentru ea este
pigmentatia neagr a pielii, fata mare, buzele groase, prul cret si des, pilozitate foarte
redus la brbati. Nu se mparte n ramificri, dar formeaz urmtoarele rase mici cum ar
fi: pigmeic, busmen, hotentot etc. n afar de Africa rasa dat este prezent n America
de Nord si America Latin, unde locuiesc urmasii fostilor robi adusi n trecut de pe
continentul negru.
Rasa australoid este rspndit n Australia, Noua Zeeland, Noua Guinee, repre-
zentnd populatia bstinas. Se caracterizeaz prin pigmentarea nchis a pielii, prul
negru si ondulat, pilozitate la brbati. n componenta ei se evidentiaz rasele mici austra-
lian, melanezian, polinezian etc.
n afar de rasele mari, ramificrile lor si rasele mici, mai exist si asa-zisele rase
mixte. Ele se mpart n rase mixte vechi, medievalesi noi. La rasele mixte vechi se refer
rasa etiopian format n rezultatul mbinrii rasei europoide cu cea negroid. Este rspndit
n Etiopia si Somalia. La rase mixte vechi apartine si rasa uralic, rspndit n nord-vestul
Siberiei si nord-estul Europei. Este o mbinare dintre rasele mongoloid si europoid. Rase
mixte medievalesunt rasele sud siberian, central asiatic, sudanez etc. La rasele mixte
noi apartin meti#ii (europoid + indigen), mulatrii (europoid + negroid) si zambo (negroid +
indigen), care formeaz populatia de baz n multe tri ale Americii Latine.
2.3. Structura etnolingvistic$
Japonezii 125 Telugu 80 Turcii 55
Familia indo-european cuprinde circa 2,5 mld. oameni. Populeaz Europa, Ame-
rica de Nord, America de Sud, Australia, centrul si nordul Indiei, sudul Siberiei, Iranul,
Afghanistanul, Tadjikistanul, Asia de Sud-Vest. n limbile acestei familii vorbeste aproxi-
mativ 45% din populatia lumii. Are n componenta ei urmtoarele grupe si limbi (etnii):
Grupe Limbi (etnii)
Slav
Rus, ucrainean, bielorus, polonez, ceh, slovac, bulgar,
macedonean, serbo-croat, sloven
Letono lituanian Leton, lituanian
Germanic
Englez, german, olandez, flamand, suedez, danez, norve-
gian, islandez, idis
Celtic Breton, walez, irlandez, scotian
Roman
Francez, spaniol, catalan, portughez, italian, aromn,
romn, valon (Belgia), retoroman (Elvetia, Italia)
Iranian Persan, tadjik, osetin, curd
Indo-ariic Hindi, bengali, nepali, tigneasc
Familia altaic e rspndit n Asia Central, Asia de Sud-Vest si Asia de Nord-
Est. Principalele grupe si limbi sunt:
Grupe Subgrupe Limbi (etnii)
Turcic
bulgar ciuvas
oguz azer, turc, turkmen, gguz

c,pciac
ttar, uzbec, kumk, karaciaevo-balkar, kazah, tuvin,
iakut, krgz
Mongol bureat, kalmk, mongol
Familia uralic e rspndit n partea de nord-est a Europei, Siberia de Vest si
depresiunea Panonic. Se mparte n urmtoarele grupe:
Grupe Limbi (etnii)
Dup apartenenta lor la un singur popor sau la mai multe, religiile se mpart n:
na&ionale si mondiale. Religiile mondiale sunt confesate de mai multe popoare, pe cnd
cele nationale numai de unul.
Principalele religii mondiale sunt crestinismul, islamismul, budismul, hinduismul,
lamaismul. La religiile na&ionale apartin iudaismul, confucianismul, sintoismul.
Cre(tinismul are la baz cultul lui Hristos. Principala carte sfnt este Biblia. Reli-
gia dat declar existenta unui dumnezeu care a creat tot ce exist si care este reprezentat
prin sfnta treime: dumnezeu tatl, dumnezeu fiul si sfntul duh. Un loc deosebit l are
credinta n ngeri si sfinti, precum si ritualul serviciului divin, sfintele taine, icoanele,
moastele, posturile etc. Confeseaz aceast religie aproape 2 mld de credinciosi sau 29%
din populatia lumii (Sptmnalul Ieorpa]nx, Nr.18, 19, 20, 2007). n cadrul ei exist
trei curente principale: ortodoxismul, catolicismul si protestantismul.
Ortodoxismul (din greceste nseamn opinia dreapt) are la baza sa sfnta scriptur si
sfintele datini. Recunoaste purcederea duhului sfnt numai de la dumnezeu tatl, neag
existenta purgatoriului. Venereaz sfintii si respect cultul maicii domnului, relicvele,
moastele si semnul crucii. N-are un centru unic mondial si este format din 14 biserici
autocefale conduse de Sinodul ecumenic ce ntruneste reprezentanti ai tuturor bisericilor.
Este religia de baz din Rusia, Ucraina, Belarus, Moldova, Georgia, Bulgaria, Romnia,
Serbia, Muntenegru, Grecia, Cipru, Armenia. Numrul de adepti circa 180 milioane
(2,8% din populatia lumii) (Ieorpa]nx, Nr. 20, 2007).
Marea Britanie, Letonia, Estonia, Olanda, Elvetia. Se mai ntlneste, de asemenea, n SUA,
Australia, Noua Zeeland, RAS, unde, de rnd cu protestantii, exist si multi catolici.
Numrul de adepti circa 600 milioane (8,9% din populatia lumii) (Ieorpa]nx, Nr. 19,
2007).
I slamul (n traducere din arab nseamn supu#enie) este confesat de 1537 mil. de
oameni, adic de 23,7% din populatia lumii (Ieorpa]nx, N 13, 2006). A aprut n secolul
VI al erei noastre n Arabia. Fondatorul acestei religii este un negustor din Mecca cu nu-
mele Mohamed, care n religia dat se consider trimisul lui Dumnezeu pe Pmnt. Dogma
de baz este Allah, unicul si atotputernicul Dumnezeu, Mohamed fiind prorocul su.
Cartea sfnt este coranul, care include reprezentri despre sfrsitul lumii, viata de apoi,
rai, iad, nvierea mortilor, ritualul rugciunilor, posturilor, pelerinajului etc. Este religia de
baz n Kazahstan, Uzbekistan. Krgzstan, Tadjikistan, Turkmenistan, Azerbaidjan,
Turcia, Iran, Irak, Afghanistan, Pakistan, Indonezia, Malaysia, Bangladesh, Arabia
Saudit, Trile Golfului Persic, Siria, Iordania, Liban, Egipt, Libia, Algeria, Maroc,
Mauritania, Niger, Sudan, Ciad, Nigeria, Mali, Senegal, Guineea, Somalia, Albania,
Bosnia si Hertegovina, Macedonia, precum si a unor republici autonome din Federatia
Rus (Tatarstan, Bascortostan, Daghestan, Cecenia etc.).
Budismul este cea mai veche religie din lume, el aprnd n India nc prin secolele
VIII-IX naintea erei noastre. Principiul fundamental al acestei religii este renuntarea la
plcerile vietii, pasivitatea, supunerea fat de soart, idealul de baz fiind izbvirea de su-
ferinte. Viata grea este un rezultat al pcatelor si retririlor. Prin secolele VIII-IX influenta
ei n India scade simtitor, acum avnd aici o rspndire limitat. Este destul de frecvent n
China, Laos, Cambodgia, Vietnam, Myanmar, Thailanda. Numr peste 500 mil. adepti.
O varietate a budismului este lamaismul confesat n Mongolia, China de Vest,
Tibet, Butan, Republica Buriat (Rusia) si mai putin n India.
Hinduismul este religia dominant din India, fiind considerat religia national a
acestei tri. Se mai ntlneste n Pakistan, Bangladesh, Birmania si alte state din Asia de
Sud-Est. Este o religie politeist n care rolul principal revine la trei zei: Brahma, care a
creat lumea, Vi!nu, care o apr si *iva, ce o distruge si o fureste. Una din principalele
dogme este rencarnarea sufletelor, conform creia sufletul defunctului ar trece n corpul
unui animal, plante sau altui om. Hinduismul acord o mare atentie divinizrii obiectelor,
plantelor (lotusul), animalelor (vaca), apelor (r. Gange). Consfinteste divizarea poporului
Asia de Sud 46,3%
India 44,2%
CSI (1989) 4,3%
Din datele indicate rezult c cele mai analfabete regiuni ale lumii sunt: Asia de
Sud, Africa mai la sud de Sahara si trile arabe.
Mentionm c 96% din toti analfabetii lumii triesc n trile n curs de dezvoltare.
De regul, la acest capitol prevaleaz femeile. Aceasta se poate demonstra n baza celor
mai analfabete tri din lume, unde procentul indicelui dat este urmtorul:
Niger 78% brbatii 93% femeile
Burkina Faso 70% brbatii 89% femeile
Etiopia 59% brbatii 71% femeile
Este destul de mare rata analfabetismului n asa tri cum ar fi: Mali, Senegal, Sierra
Leone, Afghanistan, Haiti, Benin, Mauritania, Bangladesh, Guineea etc., unde categoria
dat de oameni alctuiesc mai mult de 50% din populatia masculin si peste 70% din cea
feminin. La nivel absolut, adic nu n procente, numrul cel mai mare de necrturari se
nregistreaz n: India (251 mil.), China (219 mil.), Pakistan (43 mil.), Bangladesh (42
mil.), Nigeria (29 mil.) si Indonezia (27 mil.).
Afar de analfabetismul propriu-zis mai exist si analfabetismul func'ional, care
reprezint incapacitatea omului de a se adapta la schimbrile politice din societate, la
schimbrile structurale, tehnice si tehnologice din economie, incapacitatea de a ntelege
explicatiile si instructiunile legate de activitatea de munc etc.
Este mai mare dect analfabetismul direct. n SUA analfabeti functionali sunt 23
mil. oameni (8,8% din populatia trii), iar in Marea Britanie 6 mil. (10%). Este una din
cauzele somajului.
Vorbind de nivelul de studii ar trebuie mentionat si pregtirea specialistilor cu
studii superioare. Se apreciaz starea din nvtmntul superior dup numrul de studenti
la 100 mii de locuitori. n trile nalt dezvoltate acest indice este mai mare de 3000, pe
cnd n cele slab dezvoltate mai mic de o mie. Astfel, dac n Canada la 100 mii locuitori
revin 6980 studenti, iar n SUA 5546, apoi n Tanzania doar 20, iar n Mozambic 15.
2.6. Raportul dintre popula)ia ocupat$ !i cea .ntre)inut$
n functie de gradul de participare la activitatea economic populatia se mparte n:
Asa cum economia are 3 sectoare primar, secundar si tertiar, populatia poate fi m-
prtit si ea dup structura profesional n 3 grupe: popula&ia ocupat 'n sectorul primar ce
cuprinde persoanele care activeaz n agricultur, silvicultur, vnat si pescuit; popula&ia
ocupat 'n sectorul secundar ce include populatia care lucreaz n industrie, constructii si
transport, precum si popula&ia ocupat 'n sectorul ter&iar la care apartin lucrtorii comuni-
catiilor, comertului, ocrotirii snttii, educatiei si altor servicii (ap, gaze, electricitate).
Tabelul 5. Nivelul de ocupare a popula&iei 'n diferite sectoare ale economiei
'n &rile 'nalt dezvoltate
Sectorul primar Sectorul secundar Sectorul tertiar
SUA 3% (2,8%) 28,1% 69,9%
Olanda 4,5% 23,6% 71,9%
Japonia 8% 32,9% 59,1%
n diferite tri repartizarea populatiei active ocupate n aceste sectoare este diferit.
n trile n curs de dezvoltare predomin populatia ocupat n sectorul primar, ponderea ei
oscilnd ntre 40% si 64%. Drept c n unele tri din aceast grup se observ o tendint de
tertializare, adic de sporire a populatiei ocupate nu n sectorul secundar, ci direct n cel
tertiar. Astfel, dac n Ghana n sectorul primar lucreaz 59,3% iar n cel tertiar 28,2%,
apoi n Egipt acesti indici sunt respectiv egali cu 38,2% si 43,0%.
n sectorul tertiar specializarea merge n domeniul comercial-bancar, turism etc. n
trile nalt dezvoltate cea mai mare parte a populatiei e ocupat n sectorul secundar si,
mai ales, n cel ter&iar.
O tendint general a perioadei contemporane este reducerea n toate trile a popu-
latiei ocupate n sectorul primar, acest proces decurgnd mai rapid n trile dezvoltate si
mai lent n cele n curs de dezvoltare.

3 . TIPOLOGIA LOCALITTILOR UMANE
Localittile umane sunt niste asezri ale omului n care el trieste, activeaz si si
satisface majoritatea necesittilor sale de ordin material si spiritual. Pot fi alctuite dintr-o
singur locuint sau din mai multe, care sunt situate n apropiere unele de altele. Orice
asezare are urmtoarele componente: vatra, mo#ia si popula&ia.
gospodrii amplasate la distante destul de mari una de alta. n cadrul lor deosebim:
Rancho gospodrii rzlete specifice Americii de Nord si Americii de Sud,
proprietarii crora se ndeletnicesc cu cresterea vitelor. n America Latin se ocup si cu
fitotehnia. Distanta dintre ele este foarte mare. ( n Brazilia sunt numite fazende).
Ferme gospodrii rzlete ale agricultorilor din SUA si Canada. Suprafata medie a
terenului agricol este de 65 ha. De regul, gospodriile sunt amplasate n centrul mosiei.
ntre ferme distanta variaz de la 0,5 pn la 1 km.
Ctune localitti din 2-3 gospodrii situate direct lng mosiile proprietarilor.
Sunt specifice Trilor Baltice, sudului Rusiei etc.
Sate-ctune localitti nu prea mari la care n centru se afl un fel de stuc cu
scoal, biseric, hotel, tractir, magazine, iar mprejur sunt mprstiate gospodrii de fer-
mieri. Sunt specifice pentru Marea Britanie.
B. A(ezri cu gospodrii situate compact
Spre deosebire de tipul precedent numrul de case n aceste localitti este mult mai
mare, iar populatia lor mai numeroas. Aici deosebim numai un singur tip de asezri cu-
noscute sub numirea de sate.
Sate grupare de gospodrii situate n centrul sau la periferia mosiei. O parte a p-
mntului este obsteasc, alta individual. Sunt cele mai numeroase tipuri de asezri ru-
rale, n ele locuind majoritatea populatiei de la tar.
nsusi satele se clasific dup mai multe criterii cum ar fi: principiul de amplasare
a gospodriilor, planificarea vetrei, func&ia economic, dimensiuni, etc.
Dup principiul de amplasare a gospodriilor satele pot fi:
- risipite (dispersate), cnd gospodriile, sau grupurile de gospodrii sunt amplasate
la distante de sute de metri unele de altele. Sunt specifice zonelor muntoase, nde-
letnicirea de baz a locuitorilor fiind cresterea animalelor si nu att a plantelor.
Plantele se cresc practic numai pe terenurile de lng cas.
- rsfirate ('mpr#tiate), cnd gospodriile sunt amplasate de-a lungul vilor intra-
montane sau de-a lungul cilor de transport, mai ales a soselelor. Se ntind uneori
ctiva km. Sunt specifice zonelor premontane, populatia lor ocupndu-se att cu
fitotehnia (mai ales legumicultura si pomicultura), ct si cu cresterea animalelor.
- adunate (concentrate), cnd gospodriile sunt situate aproape unele de altele, au
vetre destul de bine conturate si sunt destul de mari. Sunt specifice zonelor de cm-
- mici, atunci cnd numrul de locuitori nu depseste 500 persoane;
- mijlocii, cnd populatia oscileaz ntre 500 si 1500 locuitori;
- mari, n cazul cnd populatia este de la 1500 pn la 4000 locuitori;
- foarte mari, cnd populatia este mai mare de 4000 oameni.
Localit$)ile urbane reprezint formatiuni spatiale distincte, caracterizate printr-o
concentrare sporit de populatie si constructii si care, de regul, nu-s legate de activitatea
agricol. Au aprut n mileniul V . H. Cele mai vechi orase (urbe) s-au format pe teritoriul
contemporan al Irakului.
Ca si localittile rurale, cele urbane se clasific si ele dup anumite criterii din care
mai principale sunt: func&iile economice, dimensiunile si evolu&ia 'n spa&iu.
A. Dup func'iile economice se deosebesc ora(e:
a. Industriale, care, la rndul lor, pot fi:
- textile (Ivanovo);
- constructoare de masini (Toliati, Wolfsburg):
- industrial-minere (Gorlovka, Magnitogorsk).
b. De transport, n cadrul crora deosebim:
- porturi (Salehard, Tiksi);
- statii de cale ferat (Razdelnaia, Slobodka).
c. Agroindustriale. Au ntreprinderi industriale ce prelucreaz productia agricol, cum ar
fi orasul Cupcini din Moldova.
d. Balneare. Dispun de mai multe statiuni balneare si case de odihn. Drept exemplu pot
servi orasele: Soci, Ialta, Karlovy-Vary, Cannes.
e. Universitare. n astfel de orase exist universitti ori alte asezminte de nvtmnt
sau institute de cercetri stiintifice. Drept exemplu, pot servi orasele Oxford, Heidel-
berg, Dubna. Obninsk etc.
f. Centre administrative. n aceste urbe sunt amplasate organele de conducere a unei re-
giuni sau stat, alte ramuri ale economiei avnd o important redus. Drept exemplu
pot fi numite cunoscutele orase ce au functia de capital cum ar fi: Brazilia, Canberra,
Washington.
g. Centre religioase. Aici apartin orasele care fie c sunt locul de aparitie a unor religii,
fie c dispun de mari si unice locasuri de cult. La astfel de centre apartin: Mecca,
Lhasa, Ierusalim, Zvenigorod.
4. Ora#e mari de la 100 mii pn la 250 mii locuitori.
5. Ora#e foarte mari de la 250 mii pn la 500 mii locuitori.
6. Ora#e semimilionare de la 500 mii pn la 1 mil. locuitori.
7. Ora#e milionare peste 1 mil. locuitori.
Repartizarea aglomera&iilor #i ora#elor milionare 'n lume. (de la V.P. Maksakovskii, 2003)
B. Dup evolu'ia $n teritoriu ora(ele pot fi:
Ora(e ini'iale fr localitti componente, cu delimitri bine pronuntate.
Municipii o zon n jurul unui oras principal cu localitti si comune componente si
cu o populatie de peste 50 mii locuitori.
Microregiuni urbane mai multe orase de mrimi diferite cu profil si administratie
proprie ( sunt specifice regiunilor industriale si minere) (Valea Prahovei, Petrosani).
Rhin (Se ntinde de-a lungul rului cu acelasi nume si are n component aglomera-
tiile Amsterdam, Rotterdam, Essen, Dortmund, Frankfurt, Mnchen, Stuttgart);
Tocaido se ntinde pe o distant de 600-700 km. si are n componenta sa aglo-
meratiile Tokyo, Yokohama, Kawasaki, Chiba, Kobe, Kyoto, Nagoya.

4. POPULATIA URBAN SI RURAL A TERREI. PARTICULARITTILE EVOLUTIEI EI
n dependent de mediul de trai populatia se mparte n urban si rural. Populatia
urban se consider acea populatie care are domiciliu stabil n localitti de tip urban, iar
rural populatia ce domiciliaz n localittile rurale.
Dificultatea de a definitiva ponderea populatiei urbane si a celei rurale se explic
prin criteriile diferite de definire a orasului n diferite tri. Astfel, n Japonia se consider
orase localittile ce au peste 50 mii locuitori, n Nigeria cele ce au peste 20 mii, n SUA
cele mai mari de 2500 locuitori, n Canada cele de 1000 locuitori, iar n Danemarca
dac are mai mult de 200.
Populatia urban a nceput s se formeze odat cu formarea oraselor, dar mult timp
ea avea o pondere redus. ncepnd cu secolul XIX, odat cu dezvoltarea intens a indus-
triei au nceput s creasc repede att orasele, ct si populatia urban. n anul 2008 pe
Terra 49% din populatie tria la oras si 51% la tar. Ctre anul 2025, potrivit unor estimri,
se asteapt c la oras va locui circa 60% din populatia planetei.
Ponderea populatiei urbane pe regiuni este artat n tabelul ce urmeaz.
Tabelul 6. Nivelul de urbanizare 'n unele mari regiuni ale Terrei
America de Nord 79% Asia de Vest 64%
America Latin 77% Asia de Est 50%
Europa (cu Rusia) 71% Asia de Sud-Est 45%
Australia si Oceania 70% Asia Central si de Sud 30%
Asia (fr Rusia) 42% Africa 38%
n Europa tri cu o nalt urbanizare sunt: Belgia 97%, Malta 94%, Islanda
93%, Suedia 84%, Marea Britanie 80%, iar n America de Nord respectiv Canada
(81%), SUA (79%), si Mexic (76%). n America de Sud ponderea populatiei urbane n
care, de altfel, produce 80% din Produsul Intern Brut #i 80% din poluan&ii atmosferei #i
hidrosferei.
Procesul de urbanizare a fost dictat de dezvoltarea industriei. Cum a evoluat sporul
populatiei orsenesti n secolele XIX si XX este artat n tabelul 7. Din tabel se vede c
cresterea numrului de orseni n secolul XIX a fost de 2,7 ori, n prima jumtate a
secolului XX de 3,3 ori si n jumtatea a doua sec. XX de 4,34 ori.
Tabelul 7. Evolu&ia popula&iei or#ene#ti 'n perioada 1800-2000, % (mil.)
1800 1850 1900 1950 1990 2000 2008
5,1%
(50)
4,3%
(80 )
13,3%
(220)
29,3%
(730)
43,1%
(2276)
47,5 %
(2926)
49%
(3285)
Sursa: Maxcaxoncxn B.H. A39CD0F7G31H0I H0D=760 J7D0. Mocxna, 2003, pag. 142, cu modificri
Datele expuse arat c n procesul mondial de urbanizare pot fi evidentiate 3 etape:
Prima etap cuprinde secolul XIX. Teritorial urbanizarea are loc n Europa si
America de Nord;
Etapa a doua cuprinde prima jumtate a secolului XX, cnd procesul de urbani-
zare se rspndeste pe ntreg globul. Populatia orseneasc creste cu 510 mil.
locuitori;
Etapa a treia se manifest n jumtatea a doua a secolului XX si se caracteri-
zeaz prin cresterea de mai departe cu ritmuri foarte ridicate a populatiei orse-
nesti cu nc 2460 mil. oameni, prin aparitia oraselor mari milionare, aglomera-
tiilor urbane si megalopolisurilor, prin rspndirea tipului de viat orsenesc la
sate etc. Urbanizarea devine un proces global, manifestndu-se n toate regiu-
nile Terrei.
Ritmurile medii anuale de crestere a populatiei urbane la nceputul anilor 90 ai
secolului XX erau pe ntreg Pmntul mai mari dect ritmurile cresterii populatiei n
genere (2,7% si 1,7%).
Dac n trile economic dezvoltate cresterea populatiei urbane alctuia 0,8%,
atunci n cele n curs de dezvoltare 3,6%, cel mai ridicat ritm revenind Africii (4,9%) si
Asiei (3,3%). n Africa numrul orsenilor se va dubla peste 11 ani.
Cresterea brusc a populatiei urbane n trile n curs de dezvoltare din jumtatea a
doua a secolului XX poart numirea de explozia mediului urban.
milionare 280 se aflau n trile n curs de dezvoltare.
n trile CSI n 1990 populatia urbana alctuia 66% (190 mil.). Existau 2200 orase
si 4042 orsele. Multe orase practic erau sate. De aceea procentul populatiei orsenesti, de
fapt, era mai mic de 66%.
n Moldova n 2008 erau 65 orase din care 5 municipii, ponderea populatiei orse-
nesti fiind de 41,3%. Numrul satelor era de 1615.
Populatia rural n secolul XX are tendinta de a se micsora. Se schimb att activi-
tatea, ct si modul ei de trai. Dac n trecut n toate trile populatia rural era ocupat n
agricultur, apoi n prezent o parte a ei este ocupat si n industrie si n sfera neproductiv.
Aceasta se refer, mai ales, la trile economic dezvoltate cu localitti rurale mari. S-a
schimbat si modul de viat a populatiei rurale. Ea are amprenta vietii urbane.


ECONOMIA MONDIAL' *I STRUCTURA EI

1. NOTIUNE DE ECONOMIE MONDIAL. ETAPELE FORMRII SI CICLURILE DEZVOLTRII EI
Economia mondial reprezint totalitatea economiilor nationale ale trilor lumii, legate
ntre ele prin relatii economice interstatale, bazate pe diviziunea international a muncii. Ea
prezint nu o simpl sum de economii a trilor lumii, ci o mbinare complex a acestor economii,
mbinare care aduce la aceea c economia chiar si a celei mai bogate tri nu poate exista fr
legturi reciproce cu alte state. Este greu de imaginat cum ar exista economia Japoniei, dac ea
n-ar procura materie prim din alte tri si ar vinde tot ce produce numai pe piata intern.
Economia mondial a nceput a se forma dup Marile descoperiri geografice si evolutia
ei a trecut prin cteva etape: de apari&ie, de constituire, de dezvoltare 'n larg sau expansiune si
de dezvoltare 'n ad,ncime sau integrare.
Etapa de apari)ie cuprinde secolele XVI-XVII. Se caracterizeaz prin dezvoltarea
destul de rapid a agriculturii si cresterea populatiei. Are loc descoperirea lumii de ctre europeni.
Apare sistemul colonial. Se dezvolt destul de rapid comertul dintre diferite state si, mai ales,
comertul dintre metropole si colonii. Este nceputul expansiunii economice si politice.
Etapa de constituire revine secolelor XVIII-XIX. n aceast perioad are loc revolutia
industrial. Se formeaz practic sistemul colonial. Apare industria ca ramur a economiei. La
nceput industria se formeaz n Europa, iar apoi se dezvolt vertiginos n America de Nord.
Apare piata mondial de mrfuri. Are loc divizarea international a muncii, n rezultatul creia
diferite regiuni ale lumii se specializeaz la producerea anumitor tipuri de mrfuri.
Etapa de dezvoltare .n larg sau de expansiune corespunde primei jumtti a secolului
XX. Industria ptrunde practic n toate regiunile lumii. Capitalismul liberei concurente se
transform n imperialism. Apar marile monopoluri. Se extinde exportul de capital. Apare
lagrul socialist, care face ncercarea de a diviza economia mondial n dou prti mai mult sau
mai putin autonome, ncercare care practic a esuat.
Etapa de dezvoltare .n ad,ncime sau integrare corespunde cu jumtatea a doua a
secolului XX. La aceast etap are loc revolutia tehnico-stiintific practic n toate domeniile
economiei. Se formeaz uniunile economice internationale. Initial se dezvolt si are succese
destul de considerabile sistemul socialist, care mai trziu intr ntr-o criz acut si apoi dispare.
Se destram sistemul colonial si ncepe industrializarea fostelor colonii. Apar noile trii industrial
dezvoltate din Asia (dragonii asiatici).
Din punt de vedere calitativ, n istoria economiei mondiale pot fi diferentiate trei tipuri
de economie, care practic formeaz trei etape consecutive de dezvoltare a economiei mondiale
contemporane si anume: economia agrar, economia industrial si economia postindustrial.
Economia agrar$ a dominat pn n secolele XVIII-XIX. n toate trile lumii
majoritatea covrsitoare a populatiei practic era ocupat n agricultur. Celelalte ramuri aveau o
important redus.
Economia industrial$ a aprut n jumtatea a doua a secolului XIX si s-a stabilizat n
prima jumtate a secolului XX. O astfel de economie aveau trile Europei de Vest, Americii de
Nord, Japonia, fosta Uniune Sovietic, majoritatea trilor din Europa de Est etc. Cea mai mare
parte a populatiei n trile date lucra n industrie. Gradul de dezvoltare economic a unui stat
era apreciat dup starea industriei de care el dispunea. Paralel cu trile care aveau o economie
industrial continuau s existe multe state cu economie agrar. Mai ales acest lucru se refer la
fostele colonii.
Economia mondial si structura ei 47

Economia postindustrial$ apare n jumtatea a doua a secolului XX n trile Europei
de Vest si Americii de Nord (Marea Britanie, Suedia, Franta, Germania, Italia, Elvetia, Spania,
SUA, Canada, Australia etc.). Se caracterizeaz economia postindustrial prin cresterea rapid
a populatiei ocupate n sfera neproductiv, mai ales a sferei oamenilor de afaceri (companii de
deservire tehnic, de marketing, reclam, de consultatii, lucrtori bancari, lucrtori stiintifici
etc.).
Economie postindustrial au si unele tri n curs de dezvoltare, cum ar fi: Argentina,
Mexic, Brazilia, Libia, Algeria, Arabia Saudit, Insulele Bahamas. Acest fapt se explic prin
aceea c unele din ele sunt specializate n turism, iar altele n dobndirea substantelor minerale
utile. De aceea, n sfera neproductiv sunt angajati multi oameni. Aceasta nu nseamn c
nivelul de dezvoltare al acestor tri este ridicat.
Dezvoltarea economiei mondiale, ca si a altor procese ce au loc n natur si societate,
decurge n cicluri. Ciclurile economice sunt niste oscilatii repetate ale activismului economic
care determin dinamica evolutiei economiei. Ciclurile se mpart dup diferite criterii,
principalele fiind dimensiunile si durata lor. Dup durat ele pot fi: sezoniere, anuale,
multianuale de scurt durat, multianuale de durat medie, multianuale de durat mare etc. Mai
importante sunt ciclurile de durat medie (de la 5-7 pn la 10-11 ani) si cele de durat mare
(de la 40 pn la 80 ani). Fiecare ciclu are o faz de crestere (A), urmat de alta de scdere ( sau
stagnare) (B).
Dup 1770 n istoria dezvoltrii economiei mondiale au avut loc 5 cicluri de durat
mare si anume:
- ciclul I (anii 1770-1840) se caracterizeaz prin desfsurarea primei revolutii industriale
(a aburilor si crbunelui) ce a adus la aparitia masinii cu aburi, dezvoltarea industriei
textile, dezvoltarea siderurgiei si a industriei constructoare de masini, construirea canalelor
etc.;
- ciclul II (anii 1840-1890) se caracterizeaz prin dezvoltarea rapid a industriei car-
bonifere, metalurgiei, industriei constructoare de masini, precum si construirii intensive de
ci ferate;
- ciclul III (anii1890-1940) se caracterizeaz prin dezvoltarea industriei energiei electrice,
industriei constructoare de masini grele, construire a navelor, chimiei de baz etc. ncepe
cea de a doua revolutie industrial (a electricittii si petrolului);
- ciclul IV (anii 1940-1980) se finalizeaz cea de a doua revolutie industrial ce aduce la
dominarea industriei constructoare de masini, industriei electronice, chimiei organice etc.;
- ciclul V (dup anul 1980) capt amploare a treia revolutie industrial (a micropro-
cesoarelor si ingineriei genelor), care a nceput n anii 1971-73 si care a plasat pe locul
dominant electronica, tehnica laser, biotehnologia si ramurile chimiei fine.

2. DIVIZIUNEA INTERNATIONAL A MUNCII SI INTEGRAREA EI REGIONAL
O trstur specific a economiei mondiale contemporane este diviziunea geografic a
muncii. Prin diviziune a muncii se subntelege specializarea anumitor regiuni si tri n
producerea anumitor bunuri materiale sau prestarea anumitor servicii. Diviziunea geografic a
muncii poate fi interregional sau international.
Diviziunea interregional a muncii se dezvolt n cadrul unei tri si const n spe-
cializarea anumitor regiuni la producerea anumitor mrfuri. Este specific trilor mari, dar
poate fi ntlnit si n cele mici. Acest tip de diviziune a muncii st la baza formrii raioanelor
economice n cadrul statelor mari.

Diviziunea interna&ional a muncii se dezvolt n cadrul diferitor grupuri de tri. Ea
const n specializarea unor state n producerea anumitor bunuri materiale si efectuarea
ulterioar a schimbului cu aceste bunuri ntre ele. Astfel, trile riverane Golfului Persic se
specializeaz n extragerea petrolului si n industria petrochimic, trile ecuatoriale n
producerea cafelei, cacao, bananelor, ananasului etc. Trile vest-europene, SUA, Japonia se
specializeaz n fabricarea productiei electronice, automobilelor, avioanelor si altei productii
industriale.
Acele ramuri ale economiei unei tri, productia crora este predestinat n marea ei
majoritate exportului se numesc ramuri de specializare interna&ional. Astfel, ramura de
specializare international pentru Brazilia este cresterea arborelui de cafea, pentru Sri Lanka
cresterea arbustului de ceai, pentru R. Moldova producerea legumelor, fructelor, vinului.
Diviziunea muncii este un proces progresiv si inevitabil. Ea aduce la ridicarea producti-
vittii muncii, sporirea cantittii de bunuri materiale produse si la mbunttirea calittii lor. La
diviziunea muncii contribuie o serie de factori cum ar fi: cei naturali si social-politici.
Este clar c factorii naturali, cum ar fi: clima, solul, subsolul, relieful si a. au impor-
tant major n specializarea anumitor regiuni si tri, deoarece nu se pot creste banane n tundr
si reni n savan, sau s se extrag petrol acolo unde el lipseste.
Ct priveste factorii social-politici, la care apartin: nivelul de dezvoltare, starea politic,
structura economiei si a., apoi rolul lor n diviziunea muncii se manifest ceva mai indirect.
Astfel, arborele de cafea nu este cultur brazilian. El a fost adus acolo de colonisti din Africa.
Conditiile climaterice au permis, iar cele politice si economice (dependenta Braziliei de
Portugalia) au fcut ca acest arbore s devin cultur de specializare international a trii date.
Acelasi lucru se poate spune despre specializarea Uzbekistanului la cresterea bumbacului. Fosta
Uniune Sovietic avea nevoie de bumbac, dar nu avea valut s-l procure pe piata mondial. De
aceea a cutat regiuni, din spatiul de care ea dispunea, unde conditiile naturale ar fi permis
cresterea culturii date. Gsind aceste conditii n republica respectiv a decis specializarea ei n
cresterea bumbacului, celelalte culturi fiind trecute pe planul doi.
Adncirea proceselor de diviziune international determin un schimb tot mai intens de
mrfuri dintre trile specializate. Are loc internationalizarea economiei si apropierea, unirea
economiilor unor tri si regiuni. Acest proces de unire si apropiere treptat a economiilor
diferitor state a fost numit integrare economic interna&ional. Economia specializat a unei
tri nu mai poate exista fr economiile altor state, de regul nvecinate. mpreun ele pot
functiona normal pe cnd rzlet nicidecum. Procesele de integrare au aprut n jumtatea a doua
a secolului XX. n rezultatul proceselor de integrare au aprut uniuni interna&ionale de
integrare. Cele mai importante uniuni de acest tip sunt:
1. Uniunea European$ (UE). n prezent n aceast uniune intr 27 state cu o populatie
de circa 498 milioane oameni (2008) si anume: Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franta,
Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Spania,
Suedia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Cehia, Romnia,
Bulgaria, Cipru si Malta. Initial aceast organizatie a aprut n 1951 sub numirea de
Comunitatea European a Crbunelui si Otelului si n componenta ei ntrau 6 state: RFG,
Franta, Italia, Olanda, Belgia si Luxemburg. Mai trziu, n 1957, aceleasi tri formeaz
Comunitatea Economic European. n 1973 la ele ader Marea Britanie, Danemarca si Irlanda.
n 1981 la aceste state se adaug Grecia, iar n 1986 Portugalia si Spania. Prin tratatul de la
Maastricht din 1992 aceast comunitate de la 1.11.93 este numit Uniune European, n 1995 la
ea adernd Austria, Suedia si Finlanda. Anul 2004 a fost anul marelui val, cnd n UE au fost
primite: Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Cipru si Malta.

Ultima lrgire a avut loc la 1 ianuarie 2007, cnd membre ale Uniunii au devenit Bulgaria si
Romnia.
Obiectivele UE sunt urmtoarele:
- promovarea progresului economic si social prin crearea unei regiuni fr frontiere;
- ntrirea coeziunii economice si sociale; realizarea unittii economice si monetare;
- stabilirea unei politici externe si de securitate comun;
- promovarea drepturilor si intereselor cettenilor statelor membre prin introducerea unei
cettenii a Uniunii;
- dezvoltarea colaborrii n probleme de politic si justitie.
Are structuri supranationale. Sediul se afl n orasul Bruxelles, Belgia.
2. Acordul Nord-American pentru Comer)ul Liber (NAFTA). (North-American Free
Trade Agreement). A fost fondat n ianuarie 1988. Acordul a intrat n vigoare de la 1 ianuarie
1989. Este format din trei state: SUA, Canada si Mexic cu o populatie total de 439,6 milioane
locuitori (2006). Sediul n orasul Washington, SUA. Obiectivele principale: eliminarea treptat,
n decurs de 15 ani, a aproape tuturor restrictiilor privind comertul si investitiile dintre cele trei
tri. Au fost ncheiate, de asemenea, acorduri privitor la asigurarea drepturilor muncitorilor si
ocrotirea mediului nconjurtor.
Principalele uniuni economice de integrare din lume (de la V.P. Maksakovskii, 2006)
3. Asocia)ia European$ a Liberului Schimb (EFTA). (European Free Trade
Association). Fondat n 1960. Sediul n Geneva, Elvetia. Initial intrau Elvetia, Islanda,
Liechtenstein, Norvegia, Danemarca, Marea Britanie, Portugalia, Austria, Finlanda si Suedia. n
prezent au rmas numai primele 4 tri, restul prsind aceast organizatie si adernd n diferiti
ani la Uniunea European. Obiectivele: promovarea liberului schimb n comertul cu produse
industriale si agricole; liberalizarea si dezvoltarea comertului mondial.

4. Asocia)ia Na)iunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN). (Association of South East
Asian Nations) Fondat n 1967. Sediul la Jakarta, Indonezia. Membri: Brunei, Cambodgia,
Filipine, Indonezia, Laos, Malaysia, Myanmar, Singapore, Thailanda, Vietnam. Populatia 565
mil. locuitori. Are scopul de a accelera progresul economic, a asigura stabilitatea n regiune si
de a promova cooperarea ntre trile membre.
5.Cooperarea Economic$ Asia Pacific (APEC). (Asia Pacific Economic Coope-
ration). Fondat n 1989 ca forum consultativ ale trilor membre ale ASEAN si ale partenerilor
lor din Pacific, n prezent aceast grupare numra peste 25 state, printre care, n afar de
membrii de baz, fac parte Australia, Canada, R. P. Chinez, R. Coreea, Japonia, Noua
Zeeland, Papua Noua Guinee, Peru, Rusia, SUA, Mexic, India, Pakistan, Columbia, Chile si
Taiwan. Scopurile gruprii promovarea cooperrii economice multilaterale, mai ales, n
domeniul comertului si investitiilor.
6. Asocia)ia Latino-American$ de Integrare (ALADI). Fondat n 1980. Sediul n
Montevideo, Uruguay. Include 11 state ( Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Columbia,
Ecuador, Mexic, Paraguay, Peru, Uruguay, Venezuela) cu o populatie total de 485 milioane
locuitori. Are ca scop promovarea comertului ntre statele membre si crearea unei zone de
comert preferential prin acordarea de preferinte tarifare regionale.
7. Grupul celor 3 (G 3). Fondat n 1993. Sediul la Caracas, Venezuela. Membri:
Columbia, Mexic, Venezuela. Are scopul de a dezvolta cooperarea dintre trile membre prin
nlturarea barierelor n domeniul comertului, colaborarea n crearea de locuri de munc,
colaborarea n sectorul energetic si n ocrotirea snttii.
8. Grupul Rio. Fondat n 1987. Sediul la Rio de Janeiro. Membri: Argentina, Bolivia,
Chile, Columbia, Ecuador, Mexic, Nicaragua, Paraguay, Peru, Trinidad si Tobago, Uruguay,
Venezuela. Obiective: consolidarea democratiei, combaterea coruptiei si a producerii
drogurilor, crearea pn n 2050 a unei zone de comert liber a Americii Latine.
9. Pia)a Comun$ a Americii Centrale (CACM). (Central American Common
Market). Fondat n cadrul Tratatului General de Integrare Economic a Americii Centrale n
1963. Sediul la Guatemala City, Guatemala. Membri: Costa Rica, El Salvador, Guatemala,
Honduras, Nicaragua. Are ca obiective integrarea economic prin liberalizarea comertului
interregional, crearea de zone libere si a unei uniuni vamale.
10. Pia)a Comun$ Sudic$ (MERCOSUR). Fondat n martie 1991. Sediul la Monte-
video, Uruguay. Membri: Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay. Membri asociati sunt: Chile
si Bolivia. Are drept obiective principale integrarea economic a trilor membre prin circulatia
liber de mrfuri si servicii, stabilirea unui tarif extern comun si adoptarea unei politici
comerciale comune.
11. Comunitatea Statelor Independente (CSI). Fondat n 1991. Sediul n orasul
Minsk, Belarus. Membri 12 foste republici ale Uniunii Sovietice: Armenia, Azerbaidjan,
Belarus, Georgia, Kazahstan, Krgzstan, Moldova, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina,
Uzbekistan. Obiectivele principale: dezvoltarea relatiilor de prietenie, bun vecintate si
cooperare reciproc avantajoas n diverse domenii, colaborare n domeniul politicii externe,
pstrarea unui spatiu comun militar-strategic sub o comand unic. Cooperarea militar-
strategic nu este acceptat de toate trile membre.
Asa cum aceast organizatie a fost gndit din start ca o prelungire a fostei Uniuni
Sovietice, eficacitatea ei s-a dovedit a fi foarte joas. Dispune de un aparat birocratic destul de
mare, care lucreaz n mai bine de 30 organe de coordonare si consilii interguvernamentale si
interstatale, ce iau o sumedenie de decizii care niciodat nu se ndeplinesc. Divergentele
politice si economice dintre statele membre sunt mult mai mari dect punctele de convergent.

12. Cooperarea Economic$ a M$rii Negre. Fondat n 1992. Sediul la Istambul,
Turcia. Membri: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova,
Romnia, Rusia, Turcia, Ucraina. n calitate de observatori: Austria, Egipt, Israel, Italia, Polonia,
Slovacia si Tunisia. Obiective: consolidarea legturilor economice ntre trile membre.
13. Comunitatea pentru dezvoltare Sudului Africii (SADC). (Southern African
Development Community). Fondat n 1992. Sediul la Gaborone, Botswana. Membri: 12 state
din sudul Africii. Obiective: promovarea cooperrii si integrrii economice pentru crearea unei
puternice economii de piat; ntrirea solidarittii, pcii si securittii n regiune.
14. Comunitatea Economic$ a Statelor din Africa de Vest (ECCOWAS). (Economic
Community of West African States). Fondat n 1975. Sediul la Abuja, Nigeria. Membri:
Benin, Burkina Faso, Capul Verde, Cote d'Ivoire, Gambia, Ghana, Guineea, Guineea-Bissau,
Liberia, Mali, Mauritania, Niger, Nigeria, Senegal, Sierra Leone, Togo. Obiective: promovarea
cooperrii si dezvoltarea activittilor economice, sociale si culturale, n special, n domeniul
industriei, agriculturii, comertului, transportului, energeticii, comunicatiilor, informaticii si
culturii.
15. Organiza)ia $rilor Exportatoare de Petrol (OPEC). (Organization of the
Petroleum Exporting Countries). Fondat n 1968. Sediul la Viena, Austria. Membri: Algeria,
Arabia Saudit, Emiratele Arabe Unite, Ecuadorul (a revenit n organizatie dup 15 ani de
absent), Indonezia, Irak, Iran, Kuwait, Libia, Nigeria, Qatar, Venezuela. Obiective: unificarea
si coordonarea strategiilor trilor membre n domeniul petrolului si aprarea intereselor lor n
general.
16. Organiza)ia $rilor Arabe Exportatoare de Petrol (OAPEC). Fondat n 1968.
Sediul n orasul Al-Kuwait, Kuwait. Membri: Algeria, Arabia Saudit, Bahrain, Egipt,
Emiratele Arabe Unite, Irak, Kuwait, Libia, Qatar, Siria. Are ca obiective protejarea intereselor
trilor membre si stabilirea de ci si mijloace pentru dezvoltarea cooperrii lor n domeniul
petrolului.

3. FACTORII DE REPARTIZARE TERITORIAL A FORTELOR DE PRODUCTIE
Asupra repartizrii fortelor de productie n cadrul unei tri sau grupe de tri influenteaz
factorii naturali, socio-economici, precum si progresul tehnico-stiintific.
La factorii naturali apartin: a(ezarea geografic, teritoriul, resursele de materii
prime, clima, solurile, relieful, resursele acvatice, resursele vegetaleetc.
A(ezarea geografic a unui stat fat de alte state poate fi: central, periferic, cu sau
fr iesire la mare, cu vecini favorabili sau nu si a.
A#ezarea central este cea mai convenabil. Aceasta nseamn c tara este situat n
partea central a regiunilor lumii bine dezvoltate din punct de vedere economic. O astfel de
asezare au statele din centrul Europei, cum ar fi: Germania, Elvetia, Cehia, Slovacia, Ungaria
etc.
A#ezarea periferic nseamn localizarea statului departe de principalele zone bine
dezvoltate economic. O astfel de asezare au: Mongolia, majoritatea statelor africane, regiunile
nord-estice ale Rusiei, cele de nord-vest ale Chinei etc. Fiind situate departe de regiunile
economice dezvoltate, economia lor proprie se dezvolt foarte ncet.
Din punct de vedere economic statele ce au ie#ire direct la mare se afl ntr-o situatie
mai avantajoas dect cele lipsite de aceast posibilitate, deoarece ele pot efectua legturi
comerciale directe, fr a tranzita teritorii strine si fr a fi supuse pericolului aparitiei unor
restrictii de natur att economic, ct si politic. Este clar c n statele maritime o bun parte a
fortelor de productie vor fi amplasate n zona de litoral. Multe ntreprinderi metalurgice dup

cel de al Doilea Rzboi Mondial au fost construite n orasele porturi, acolo aprnd, respectiv,
si mari uzine de construire a masinilor. n statele Americii de Sud majoritatea oraselor mari
sunt situate n zona de litoral.
O important destul de mare n dezvoltarea si amplasarea fortelor de productie pentru
orice stat, dar mai ales pentru cele mici si mijlocii, o au vecinii. Dac tara are vecini economici
bine dezvoltati, atunci aceasta se manifest pozitiv asupra economiei, stimulnd dezvoltarea ei.
Moldova are multe avantaje din vecintatea cu Uniunea European. Altceva este c aceste
avantaje trebuie cunoscute si, principalul, dorite de a le utiliza. Buna vecintate dintre state
influenteaz si asupra repartizrii fortelor de productie. Este cunoscut faptul c cele mai mari
centre industriale ale Canadei sunt amplasate de-a lungul zonei de frontier cu SUA, aceasta
datorndu-se nu numai conditiilor naturale, ci si legturilor economice strnse dintre ambele
tri.
Factorul teritorial se manifest destul de diferit n diferite state. Aici un rol important o
are suprafa&a &rii. Cu ct ea este mai mare, cu att mai variate sunt resursele naturale si mai
variate sunt posibilittile de repartizare a industriei, agriculturii, transporturilor etc. De regul,
n statele cu teritorii mari se pstreaz mai mult timp formele extensive de economie, este mai
frecvent gigantomania, mai greu se formeaz infrastructura. n acest plan ar putea fi dat drept
exemplu Rusia.
n trile mici manevrele de repartizare a fortelor de productie sunt reduse. Economia se
poate dezvolta numai pe cale intensiv.
Dup form teritoriul statelor poate fi: compact sau 'ntins. Majoritatea statelor din
vestul, centrul, si estul Europei au teritorii compacte, pe cnd Norvegia, Vietnam, Japonia,
Chile ntinse.
Resursele de materii primetot timpul au avut si continu s aib o influent destul de mare
asupra amplasrii fortelor de productie. Drept c dac n trecut acest factor determina amplasarea
practic a majorittii ntreprinderilor industriei de prelucrare, apoi n prezent el influenteaz mai
mult asupra amplasrii ntreprinderilor anumitor ramuri. Astfel, ntreprinderile industriei
extractive si de nnobilare pot fi construite doar n regiunile unde exist zcminte de materie
prim. Acest factor depinde destul de mult de amplasarea ramurilor nivelurilor inferioare ale
industriei de prelucrare, cum ar fi metalurgia, petrochimia s.a. Mai putin dependente de baza de
materii prime sunt ramurile nivelurilor superioare (industria constructoare de masini, industria
chimiei fine, industria usoar), amplasarea crora depinde mai mult de prezenta resurselor
calificate de munc si piata de desfacere.
Prezenta resurselor de materie prim nu ntotdeauna determin dezvoltarea fortelor de
productie. Astfel cea mai mare parte a zcmintelor de crbune din Bazinul Tungus si din
Bazinul Taimr din motive economice rmn neexploatate.
Clima. solurile, relieful, resursele acvatice si cele vegetale au o important covrsi-
toare n amplasarea diferitor ramuri ale agriculturii, ele determinnd nu numai variettile de
plante si animale crescute, ci si productivitatea muncii. Este clar c costul producerii aceleiasi
cantitti de gru n Moldova este mai mic ca n Belarus.
Conditiile naturale enumerate mai sus influenteaz nu numai asupra repartizrii
agriculturii, ci si a anumitor ramuri ale industriei si transporturilor. Astfel, ntreprinderile
siderurgice n procesul tehnologic consum o cantitate mare de ap si de aceea ele sunt
construite n apropierea rurilor sau lacurilor cu ap dulce. Acelasi lucru se poate spune si
despre centrale termoelectrice de capacitate mare.
Construirea drumurilor este mai accesibil n regiunile de cmpie dect n regiunile
muntoase, iar rurile si lacurile ntotdeauna au servit ca artere importante de transport.

La factorii socio-economici apartin resursele umane, pia'a de desfacere si sistemul de
transport.
Popula'ia (i resursele umane este unul din factorii de baz ce determin repartizarea
teritorial a productiei. Pe de o parte, numrul populatiei, actionnd n calitate de consumator,
determin volumul si diversitatea productiei, iar pe de alt parte, reprezentnd sursa de munc,
determin numrul si tipul de agenti economici ce pot activa n anumite regiuni.
Astfel unele ramuri ale agriculturii (cultivarea bumbacului, tutunului, trestiei de zahr,
orezului, culturilor citrice) si industriei (textil, de confectii) se pot dezvolta mai bine n
regiunile cu o cantitate suficient de brate de munc ieftine si nu att de calificate. Alte ramuri,
cum ar fi: industria electronic, utilajului industrial, constructoare de avioane etc., cer brate de
munc de calificare nalt.
Pia'a de desfacere influenteaz asupra repartizrii att a ramurilor agriculturii, ct si a
industriei. Vitritul de lapte este dezvoltat preponderent n apropierea si n cadrul marilor
regiuni industriale, unde produsele lactate sunt foarte solicitate. Amintim de vestitul bru de
lapte din SUA, amplasat n zona industrial de nord-est a trii. Cresterea bovinelor pentru
carne se practic n regiunile situate mai departe de consumator, adic mai departe de marile
orase si regiuni cu o populatie mai dens.
Acelasi lucru se poate spune si despre industrie. ntreprinderile ce fabric utilaj in-
dustrial sunt amplasate n marile centre sau zone industriale, unde productia lor este mai
ntrebat, pe cnd cele constructoare de masini agricole sunt localizate n regiunile cu specia-
lizarea agricol respectiv. Astfel n cadrul CSI combinele pentru recoltarea cerealelor se
produc n orasele amplasate n zona de step a Ucrainei si Rusiei, iar cele pentru recoltarea
bumbacului n regiunea de cultivare a acestei plante (Taskent, Uzbekistan).
Productia acidului sulfuric este organizat n centrele mari industriale, unde aceast
substant este utilizat, deoarece transportarea ei la distante mari este foarte dificil.
n zonele de consum se plaseaz cea mai mare parte a ntreprinderilor industriei usoare
si alimentare, deoarece acolo produsele acestor ramuri (haine, ncltminte, paste finoase,
produse din carne, produse lactate) sunt cele mai solicitate.
Sistemul de transport, constituind veriga de legtur dintre productor si consumator,
are o influent osebit asupra amplasrii diferitor ntreprinderi industriale si agricole. Cele mai
multe forte de productie sunt localizate lng cile de comunicatie, pe litoralul mrilor, pe
malul rurilor, de-a lungul cilor ferate, conductelor petroliere etc.
La nceput, cnd transportul nu era att de bine dezvoltat, extinderea cilor feroviare si
soselelor determina construirea ntreprinderilor, fcea ca unittile industriei de prelucrare s fie
amplasate mai aproape de sursele de materie prim, energie si consumator. n prezent, cnd
reteaua cilor de transport s-a dezvoltat foarte mult si, respectiv, s-au redus costurile, a devenit
posibil construirea ntreprinderilor industriei de prelucrare si la distante mai mari de sursele de
materie prim.
Dezvoltarea transportului a fcut posibil construirea marilor ntreprinderi de asamblare
(a avioanelor, automobilelor, navelor maritime etc.) la distante de sute si mii kilometri fat de
furnizori, de la care sunt aduse detaliile si componentele necesare.
Lrgirea sistemului de transport a permis nsusirea noilor raioane bogate n resurse
minerale pe teritoriile Canadei, Australiei, Rusiei etc. si aparitia n regiunile ndeprtate a
ntreprinderilor de extragere si nnobilare.
Progresul tehnico-!tiin)ific a modificat ntructva influenta factorilor enumerati
anterior, mai ales a celui natural si de materii prime. Dac n trecut ntreprinderile metalurgice
erau localizate n bazinele de crbune sau unde era minereu, apoi n prezent multe din ele se
construiesc n porturi, unde materia prim este adus de la distante enorme cu nave de mare tonaj.

Datorit progresului stiintei si tehnicii (introducerii irigatiei, noilor rase de animale si soiuri de
plante, tehnologiilor avansate de cultivare si crestere etc.) mai putin dependent de factorii
naturali a devenit chiar si agricultura. Revolutia tehnico-stiintific a fcut posibil exploatarea
unor resurse minerale, care n trecut nu putea fi efectuat fie din cauza conditiilor geologice, fie
din cauza componentei reduse a minereului respectiv. Multe centre industriale aprute n
conditii climaterice extreme cum ar fi cele situate mai la nord de cercul polar, n zonele aride de
pustiu, n conditiile nghetului persistent cu ierni foarte aspre etc., se datoreaz anume RTS.

4. STRUCTURA TERITORIAL SI RAMURAL A ECONOMIEI MONDIALE
4.1. Structura teritorial$ a economiei mondiale
Exist mai multe modele de divizare teritorial$ a economiei mondiale: bipolar,
tripolar si multipolar.
Cea mai simpl mprtire este cea bipolar, conform creia economia mondial este
divizat n state Nordice si Sudice. La cele Nordice apartin trile economic dezvoltate din
America de Nord si Europa, precum si Japonia, iar la cele Sudice statele din America Latin,
Africa si Asia.
Pe parcursul jumttii a doua a secolului XX ponderea n economia mondial a statelor
Sudice a fost n permanent crestere, ctre sfrsitul secolului lor revenindu-le aproximativ 40%
din PIB-ul mondial (valoarea PPC).
Divizarea tripolar a economiei mondiale este tratat n dou variante. Conform primei
variante, economia mondial se mparte n economia statelor 'nalt dezvoltate, economia
statelor 'n curs de dezvoltare si economia statelor 'n tranzi&ie.
Ponderea statelor nalt dezvoltate n PIB-ul mondial (valoarea PPC) este mai mare de
50%. Mentionm totusi c pe parcursul ultimului deceniu al secolului trecut ponderea statelor
nalt dezvoltate a fost n scdere, pe cnd a celor n curs de dezvoltare, mai ales a Chinei, a fost
n crestere (vezi tabelul 1).
Tabelul 1. Ponderea celor 3 grupe de state 'n PIB-ul mondial (valoarea PPC)
Ponderea n PIB, %
Grupele de state
1990 1995 2000
Statele nalt dezvoltate 59,3 53,8 52,7
Statele n curs de dezvoltare
n acelasi rnd China
32,6
6,6
41,4
9,7
40,3
10,5
Statele cu economia n tranzitie 8,1 4,8 7,0
Sursa: M0H10H9?1H7O P.R. A39CD0F7G31H0I H0D=760 J7D0. M91H?0, 2006, pag. 175
Din tabel se vede c statele n tranzitie la economia de piat, dup criza ce a durat pn
prin anul 1995, au nceput treptat s-si revin, ponderea lor fiind n crestere. Tot de acolo se
vede ct de rapid se dezvolt economia Republicii Populare Chineze, care n anul 2000
producea / din PIB-ul statelor n curs de dezvoltare, exprimat n Paritatea Puterii de
Cumprare. Dup valoarea absolut PIB-ul Chinei se afl pe locul doi n lume dup SUA.
Conform variantei a doua de diviziune tripolar economia mondial se mparte n
Centru, Periferie si Semiperiferie.
Centrul cuprinde 25-30 de tri nalt dezvoltate care se afl n avangarda Revolutiei
Tehnico-Stiintifice si care au trecut la economia postindustrial. Ele produc peste 50% din PIB-
ul mondial (valoarea PPC), valoarea nominal fiind mult mai mare.

n componenta Periferiei intr circa 100 state n curs de dezvoltare cu o economie
preponderent agrar sau partial industrial, unde RTS aproape c nu s-a manifestat. Nucleul
acestei grupe este format din statele cu cea mai slab economie.
Semiperiferia cuprinde trile cu economia industrial. Aici apartin statele capitalismului
mediu dezvoltat din Asia, America Latin si Africa, precum si trile noi industriale din Asia de
Sud-Est si cele exportatoare de petrol din Orientul Apropiat. Tot la aceast grup apartin si unele
state n tranzitie la economia de piat.
Diviziunea multipolar a economiei mondiale este, de asemenea, tratat diferit. Mai
reusit se consider mprtirea ei n 10 centre de baz care au n componenta lor fie grupuri de
state, fie state aparte. Componenta si ponderea acestor centre n economia mondial sunt
indicate n desenul de la pagina 58.
Dup cum se vede din desen, cele mai mari centre economice sunt situate n regiunile
traditionale de dezvoltare a industriei. ns jumtate din ele se afl n trile n curs de
dezvoltare. Se asteapt ca pe viitor rolul lor s creasc considerabil.
Cele 10 centre ale Economiei Mondiale (de la V.P. Maksakovskii, 2006)

4.2. Structura ramural$ a economiei mondiale
n ceea ce priveste divizarea ramural$, apoi din punct de vedere al rezultatelor
activittii de productie economia mondial se mparte n dou grupe de ramuri: ramurile sferei
productive si ramurile sferei neproductive.
La ramurile sferei productive apartin industria, agricultura, transportul si construc&iile.
Din ramurile sferei productive cea mai mare important o are industria. Dup caracterul
productiei ea se mparte n: extractiv, energetic si de prelucrare.
1. Industriei extractive i revin 7 % din volumul productiei industriale mondiale. n cadrul ei
deosebim industria:
a. Carbonifer 1,4%;

b. De petrol si gaze 4,6%;
c. De minereuri 1%.
2. Industriei energetice i revin ceva mai mult de 7 % din volumul productiei industriale.
Aceast ramur se ocup cu:
a. Producerea energiei electrice;
b. Producerea energiei termice;
c. Producerea gazului artificial.
3. Industriei de prelucrare i revine cea mai mare parte a productiei industriale peste 85%.
n cadrul ei se deosebesc: industria grea, industria u#oar si industria forestier #i de
prelucrare a lemnului, fiecare din ele avnd n componenta sa diferite ramuri, indicate n
tabelul ce urmeaz.
Tabelul 2. Structura industriei pe prelucrare #i ponderea fiecrei ramuri
'n produc&ia industrial global , %
A. Industria grea 62%
B. Industria usoar si
alimentar 23%
C. Industria forestier si
de prelucrare a lemnului
a. Metalurgic 7%
b. Constructoare de masini
40%
c. Chimic 15%
a. Textil 5%
b. Confectii 3%
c.Pielriei si ncltmintei 1%
d. Alimentar 14%
a. Forestier
b. Prelucrare a lemnului
Sursa: Maxcaxoncxn B.H. A39CD0F7G31H0I H0D=760 J7D0. Mocxna, 2006, pag. 198.
Dup industrie n producerea bunurilor materiale o mare important are agricultura, care
se mparte n:
1. Fitotehnie, n cadrul
creia deosebim:
a. Cresterea cerealelor
b. Cresterea culturilor
tehnice
c. Cresterea culturilor
multianuale
d. Cresterea legumelor
e. Cresterea culturilor
furajere
2. Zootehnie, care cu-
prinde:
a. Cresterea bovinelor si
bubalinelor
b. Cresterea ovinelor si
caprinelor
c. Cresterea porcinelor
d. Avicultura
e. Apicultura
f. Sericicultura
3. V+nat (i pescuit, unde
deosebim:
a. Vnatul
b. Piscicultura
c. Pescuitul n mri si
oceane.

Legtura dintre diferite ramuri ale industriei si agriculturii este efectuat de transport,
care poate fi:
1. Terestru, ce se
mparte n:
a. Feroviar
b. Rutier
2. Acvatic, cu
divizarea n:
a. Fluvial
b. Maritim
3. Aerian

2. Special, care poate fi:
a. Prin conducte
b. Prin fire
c. Prin unde electromagnetice
La ramurile sferei neproductive apartin: $nv'm+ntul, (tiin'a, medicina, turismul,
comer'ul, serviciile comunale, activitatea financiar etc.


GEOGRAFIA RESURSELOR ENERGETICE
*I ENERGETICA MONDIAL'

1. STRUCTURA ENERGETICII MONDIALE . PARTICULARITTILE DEZVOLTRII SI AMPLASRII EI
Energetica este ramura fundamental a economiei. Ea asigur majoritatea procese-
lor tehnologice din diferite domenii ale industriei, agriculturii, transporturilor si face posi-
bil functionarea normal a sferei sociale, aducnd cldur si lumin n casele oamenilor.
Cuprinde dou subramuri:
- prospectiunea, explorarea, dobndirea si transportarea surselor de energie primar;
- producerea energiei secundare, obtinute prin folosirea energiei primare.
Ca surs de energie primar pot servi: energia muscular, lemnele si resturile organi-
ce, apa cztoare, vntul, crbunele, petrolul, gazele naturale, elementele radioactive etc.
Raportul dintre sursele energetice primare folosite formeaz bilan&ul energetic.
Evident c pe parcursul evolutiei, omenirea a utilizat diferite surse de energie pentru n-
destularea necesittilor sale. Schimbrile bilantului energetic mondial se vd din tabelul 1.
Reiesind din modificarea bilantului energetic, determinat de progresul stiintei si
tehnicii si de modernizarea structurii ramurilor economiei, n evolutia general a energeti-
cii mondiale se pot deosebi patru perioade principale.
Prima perioad$ a durat pn la sfrsitul secolului al XVIII-lea, cnd combustibilul
principal era lemnul. Din el se obtinea mangal, folosit n metalurgie. Ca surse de energie
mecanic serveau motoarele de ap, motoarele de vnt si tractiunea animal.
Tabelul 1. Evolu&ia bilan&ului energetic mondial ('n %)
Tipul de combustibil folosit
Anul
Forta
muscular
Resturi
organice
Lemn
Energia
apei
Crbune Petrol
Gaze
naturale
Energia
atomic
2000 - - - 6 27 35 22 10
1994 - - - 6 28 37 23 6
1976 - - - 6 33 42 18 1
1935 - 15 6 6 55 15 3 -
1910 - 16 15 3 63 3 - -
1500 10 20 70 - - - - -
2000 .
H.
70 25 5 - - - - -
6oo mii
. H.
100 - - - - - - -
Perioada a doua ncepe odat cu declansarea revolutiei industriale. Principala
surs energetic devine crbunele de pmnt. Este descoperit procesul de obtinere a cocsului,
care nlocuieste mangalul n metalurgie. A urmat apoi motorul cu aburi ce a pus baza
industriei moderne, el fiind utilizat n diferite procese de productie si transport.
n aceast perioad apar primele distilri de petrol n Romnia (1857), SUA (1859),
Canada (1862) si a. Se contureaz principalele bazine petrolifere si gazifere din lume.
Perioada 0 treia cuprinde sfrsitul secolului XIX si prima jumtate al secolului XX.
Se caracterizeaz prin nlocuirea treptat a crbunelui cu petrol si gaze naturale, nlocuire
ce decurgea foarte lent la nceput si care a demarat rapid dup 1920. Motorul cu aburi este
nlocuit de cel cu combustie intern si cel electric, cu un randament mai mare si mult mai
comode si practice.

Perioada a patra se caracterizeaz prin aparitia unei noi surse energetice cea
nuclear. ncepe ea n 1954, odat cu construirea primei statii electrice atomice n orasul
submoscovean Obninsk. Are loc revolutia tehnico-stiintific. O larg rspndire capt
calculatoarele electronice. La construirea avioanelor si rachetelor sunt utilizate motoarele
cu reactie. Au loc schimbri progresive esentiale att n industrie, ct si n agricultur.
S-a schimbat nu numai bilantul energetic, ci si consumul de energie, care a crescut
odat cu progresul tehnic si cresterea numrului populatiei. Consumul de energie a sporit
rapid n secolul XIX si mai ales n sec. XX. Ct priveste ultimul secol, apoi pe parcursul
lui acest indice s-a majorat la scar mondial de 15 ori, evidentiindu-se, n primul rnd,
trile nalt dezvoltate.
n linii generale, dezvoltarea energeticii pe parcursul secolului XX, n opinia
cecettorului T.I. Gorkina, colaborator stiintific al Institutului de Geografie al Academiei
de Stiinte din Rusia, ar putea fi mprtit n 4 etape. Prima etap cuprinde anii 1900-1910
si se caracterizeaz prin dominarea crbunelui (92%)n bilantul energetic al regiunilor in-
dustriale, petrolului revenindu-i doar 6%, iar gazului natural si resurselor hidroenergetice
numai 2%. n regiunile agrare, n bilantul energetic rolul principal revenea resturilor orga-
nice si lemnului. Etapa a doua dureaz din 1910 pn la nceputul anilor 50, ei revenindu-i
dou rzboaie mondiale si criza economic mondial din anii 30. La nceputul etapei
bilantul energetic al regiunilor industriale era de 80% pentru crbune, 11% pentru petrol,
3% revenindu-i energiei hidraulice si 2% gazului natural. n regiunile neindustriale sursele
energetice de baz continuau a fi resturile organice si, partial, lemnul. Etapa a treia cores-
punde intervalului de timp cuprins ntre nceputul anilor 50 si mijlocul anilor 70. Este
perioada petrolului ieftin si a cresterii rapide a ponderii lui n bilantul energetic mondial
(peste 40%). Creste rapid utilizarea gazelor naturale, reducndu-se importanta crbunelui. Ca
surs energetic apare energia atomic. Etapa a patra ncepe la mijlocul anilor 70 si
dureaz pn la sfrsitul secolului. n bilantul energetic locul de frunte continu s-i revin
petrolului, drept c ponderea lui devine putin mai redus. Scade si ponderea crbunelui plasat pe
locul doi, n schimb, creste rolul gazelor naturale si al energiei atomice.
Vorbind de consumul si producerea de energie putem constata c, n genere, pe
Pmnt se contureaz destul de evident regiuni, unde se extrag resursele energetice si re-
giuni, unde aceste resurse se consum. Este clar c extragerea are loc acolo unde resursele
energetice exist, dar se consum acolo unde necesitatea n ele este sporit gratie
dezvoltrii economiei si a numrului populatiei. Acest fenomen se poate sesiza din datele
tabelului 2.
Tabelul 2. Extragerea #i folosirea resurselor energetice
'n diferite regiuni ale lumii contemporane ('n %)
Regiunea Extragerea Consumul Regiunea Extragerea Consumul
Mondial 100 100 Africa 6,3 2,6
Europa
(fr Rusia)
14,5 24,7
America Anglo-
Saxon
23,6 27,0
Asia (fr
Rusia)
32,6 28,4 America Latin 6,9 5,1
Rusia 14,0 10,0 Australia, Oceania 2,1 1,4
Dup cum rezult din tabel, cei mai mari consumatori de energie sunt Asia, Ame-
rica Anglo-Saxon si Europa. ns, dac Asia consum mai putin dect produce, apoi
Europa si America Anglo-Saxon mai mult.
Geografia resurselor energetice si energetica mondial 59

O deosebire destul de vdit dintre productorii de energie si consumatorii ei se
observ si la nivel de tri. Acest fapt se observ din tabelul de mai jos.
Tabelul 3. Principalii productori #i consumatori de energie din lume 'n anul 2003, (%)
Produc energie Consum energie
Tara % Tara %
SUA 16,7 SUA 24,1
Rusia 11,6 China 12,1
China 11,4 Rusia 6,9
Arabia Saudit 5,4 Japonia 5,2
Canada 4,3 India 3,5
Iran 2,7 Germania 3,4
India 2,6 Canada 3,0
Australia 2,5 Franta 2,3
Norvegia 2,5 Marea Britanie 2,3
Marea Britanie 2,4 R. Coreea 2,2
Sursa: T.H. Iopxnna, 2008, pag. 12 -13

2. GEOGRAFIA INDUSTRIEI CARBONIFERE
Crbunele reprezint o roc sedimentar organogen provenit din acumulri de
resturi de plante, transformate chimic n scoarta terestr la nceput sub actiunea microorga-
nismelor anaerobe, iar mai apoi sub influenta preponderent a temperaturilor si presiunilor
nalte. n rezultatul acestor procese, resturile de plante, ce initial contin 50% carbon, 6% hidro-
gen, 44% oxigen, pierd oxigenul si hidrogenul, se mbogtesc n carbon si treptat se pietrific.
Dup gradul de carbonizare pe Pmnt exist mai multe tipuri de crbune si anume:
Turb, care contine circa 50% carbon si 6% hidrogen. Valoarea caloric oscileaz ntre
200-2000 kcal/kg.
Lignit, cu un continut de 55-67 % carbon si 5-6% hidrogen. Valoarea termic 2000 -
4000 kcal/kg.
Crbune brun, care are un continut de 72% carbon si 5,3% hidrogen. Valoarea termic
3000-6000 kcal/kg.
Crbune de piatr (huil). Contine 85% carbon si 5,5% hidrogen. Capacitatea caloric
5000-7000 kcal/kg. n dependent de cantitatea de materii volatile (mv) se deosebesc
huile cu flacr lung (40-50 % mv), huile de gaz (35-45 % mv), huile grase (25-38
% mv), huile cocsificabile (19-30% mv), huile slabe (10-19 % mv) si huile
antracitoase (4-10 % mv).
5. Antracit, ce reprezint un crbune de o duritate sporit, cu un nalt grad de petrificare
si care contine circa 96 % carbon si 3% hidrogen. Nu arde cu flacr, dar degaj o
cantitate foarte mare de cldur. Puterea caloric 7800-9000 kcal/kg.
Turba, lignitul si crbunele brun formeaz asa zisii crbuni inferiori iar huila si
antracitul crbunii superiori.
Crbunele este cunoscut din antichitate. Se folosea n China nc pn la nceputul
erei noastre. Aici el pentru prima dat a fost extras si comercializat. n Europa ncepe a se
ntrebuinta n secolul X n Germania (orasul Zwickau). Din secolul XII e utilizat n Marea
Britanie. Cresterea extragerii lui a sporit odat cu dezvoltarea industriei. n secolul XIX,
numit si epoc a crbunelui, roca dat era principala surs energetic n trile dezvoltate,
ea fiind o adevrat p,ine a industriei. Pe parcursul secolului XX importanta lui ntru-
ctva scade. Drept c dup criza petrolului din 1973 industria crbunelui partial se nvioreaz.

Tabelul 4. Rezervele de crbuni din diferite regiuni ale lumii, mil. t
Regiunea % Total Huil Crbune brun
Total mondial 100 982 516 518 101 464 415
Asia, Australia, Oceania 30,0 294 121 191 018 103 103
Europa de Est si CSI 26,8 263 196 119 766 143 431
America de Nord 26,1 256 177 119 342 136 835
Europa de Vest 9,3 91 918 25 079 66 839
Africa 5,6 55 356 55 180 196
America de Sud 2,2 21 748 7 736 14 011
Sursa: Ieorpa]nx, N 3, 2004, pag. 15 22
Rezervele geologice mondiale de crbune se apreciaz la o cantitate de 14-16 tri-
lioane tone (datele la 01.01.1995). Cea mai mare parte a lor (90%) sunt situate n emisfera
nordic, mai spre pol de paralela de 30. Pe continente, cele mai bogate n crbuni sunt:
Asia (54%), America de Nord (28%) si Europa. Din aceste rezerve 96 % revin la 10 tri si
anume: Rusia, SUA, China, Australia, Canada, Germania, Republica Africa de Sud, Marea
Britanie, Polonia si India.
Rezervele certe, apreciate la nivelul anului 2001 erau estimate la 982,5 miliarde
tone. Aceast cantitate ar putea s ajung omenirii pentru 200 ani, dac se va mentine
extragerea actual de circa 6 mld. t. Aproximativ 53% din rezervele cunoscute revin
crbunilor superiori si 47% celor inferiori.
Pe regiuni si tri rezervele certe de crbune sunt indicate n tabelele 4 si 5.
De zcminte de crbune dispun 83 de formatiuni statale ale lumii, n acelasi rnd,
Noua Caledonie si Taiwanul. Totusi de cele mai mari rezerve dispun trile indicate n
tabelul 5.
Tabelul 5. Statele lumii care dispun de cele mai considerabile rezerve de crbuni (mil. tone)
Nr. Statul Total Huil Crbune brun
1 SUA 248 206 115 012 133 195
2 Rusia 156 978 49 078 107 900
3 China 114 477 62 187 52 289
4 India 84 379 82 379 2 000
5 Australia 82 073 42 541 39 532
6 Germania 65 987 22 995 42 991
7 R. Africa de Sud 49 510 49 510 -
8 Ucraina 34 146 16 271 17 875
9 Kazahstan 33 993 30 994 2 999
10 Polonia 22 155 20 296 1 860
11 Serbia si Muntenegru 16 253 64 16 189
12 Brazilia 11 927 - -
13 Columbia 6 647 6 266 381
14 Canada 6 577 3 470 3 106
15 Cehia 5 677 2 114 3 563

Romnia 1 457 1 1 456


Principalele bazine carbonifere ale lumii (de la F. Bran, 1996)
Din cele peste 3600 de bazine carbonifere, cte exist pe Pmnt, mai importante sunt:
1. SUA : Appalachian (6)
*
, Illinois, De Vest (9), Muntilor Stncosi, Michigan.
2. Rusia: Tungus (1), Lena (2), Kansk-Acinsk (3), Kuznetk (4), Peciora (7), Ceremhovo,
Taimr (8), Saha de Sud.
3. China: Fushun, Fuxin (Manciuria), Taiyan, Datong (provincia Shanxi), Sichuan, Yunnan.
4. I ndia: statele Bihar, Assam, Madras, Bengalul de Vest (Damodar).
5. Australia: Sydney, statul Australia de Sud.
6. Germania: Ruhr(5), Saar, Kln-Aachen, Saxono-Thuringian (al Elbei), Lausitz.
7. Republica Africa de Sud: Withbank (regiunea Transvaal).
8. Ucraina: Donet (10), Niprean, Lvov-Voln.
9. Kazahstan: Karaganda, Ekibastuz.
10. Polonia: Silezia Superioar, Silezia Inferioar, Lublin.
Conform datelor contemporane 47% din rezervele mondiale de crbune sunt canto-
nate n depozitele de roci paleozoice, 37% n rocile mezozoice si 16% n cele caino-
zoice. Cele mai mari zcminte au rocile de vrst carbonifer, permian si cretacic.
Extragerea c$rbunelui se desfsoar n mine sau n cariere. Dobndirea n mine
este rentabil pn la adncimea de 1500 m., cel mai des ele nedepsind 500 m. Exploa-
tarea n cariere este posibil numai n cazurile cnd adncimea de aflare a zcmintelor nu
depseste 100-200 m, nectnd c uneori poate fi si mai mare. n Germania exist o carier
ce are adncimea de 325 m. Dobndirea crbunelui n cariere este mai ieftin dect n
mine, dar n ambele cazuri este mai costisitoare dect extragerea petrolului sau gazelor.
Unele state europene, cum ar fi: Franta, Marea Britanie si Olanda nu mai dobn-
desc crbune din mine, iar n 2018 lor li se va altura si Germania, care ctre acest an va

*
n paranteze se indic locul pe care l ocup bazinul respectiv dup rezervele geologice n ierarhia
mondial

sista extragerea din cele 8 mine de crbune ce functioneaz n prezent n landurile Saar si
Renania de Nord Westfalia (Nordrhein-Westfalen). Pretul unei tone de crbune extras n
Germania n 2007 era de circa 200 euro.
Cantitatea total de crbune extras n lume pe parcursul secolului XX a fost n
permanent crestere, ritmurile de sporire fiind ns mai mici ca n secolul XIX. n valori
absolute (mil. t) evolutia dobndirii arat n felul urmtor:
Tabelul 6. Dinamica extragerii crbunelui 'n lume, perioada anilor 1937-2005, mil. tone
1937 1950 1960 1970 1980 1990 1995 2000 2001 2003 2005
1561 1807 2575 2860 3750 4718,7 4594,8 4606,2 4819,4 5179,7 5852,5
Sursa: Ieorpa]nx, N 9, 2007, pag. 26
Mentionm c prin anii 50 ai secolului trecut, cel mai mult crbune extrgeau:
SUA (46,7%), Germania (19%), URSS (15,5%), M. Britanie (12%), Polonia (4,5%),
Cehoslovacia (2,4%), China (2,3%), Japonia (2,2%), India (1,8%), RAS (1,4%).
Pe parcursul jumttii a doua a secolului XX n majoritatea trilor extractoare de cr-
buni dobndirea lor a crescut. Aceasta se refer, mai ales, la China, India, Australia si R. Africa
de Sud. Au redus extragerea practic toate statele europene (cu exceptia Greciei), dar mai ales
M. Britanie, Germania si Franta, ele trecnd n grupa trilor ce import crbune. Ultimul
timp scade acest indice si n trile ce n trecut intrau n componenta URSS. Din trile
asiatice reducerea dobndirii crbunelui s-a observat doar n Republica Coreea si Japonia.
Principalii productori la nceputul secolului XXI sunt indicati n tabelul 7.
Crbunele dobndit se folose!te ca surs energetic si la cptarea cocsului. Cocsul se
obtine prin nclzirea crbunelui cocsificabil fr accesul aerului. Acest proces are loc n cup-
toare speciale, nchise ermetic si nclzite din exterior cu gaze fierbinti pn la 950-1050 C.
n rezultat dintr-o ton de crbune se obtin 650-750 kg de substant solid cu o
suprafat poroas, format aproape numai din carbon si numit cocs, 310-340 metri cubi
de gaz de cocs, 30-40 kg gudron de crbune, 10-11 kg benzen brut, 2,5-3,4 kg amoniac.
Cocsul se foloseste n industria metalurgic la producerea fontei, iar restul produselor n
industria chimic. Gazul de cocs poate fi utilizat si ca combustibil. Anual se produc circa
500 mii tone cocs, principalii productori fiind: SUA, Rusia, Japonia, China, Germania,
Polonia si Marea Britanie.
Tabelul 7. Primele 15 state dup extragerea crbunelui (mil. tone) 'n 2005
(cre#tere +, reducere -)
Crbune extras Crbune extras N
d/o
Tara
mil. t %
N d/o Tara
mil. t %
Mondial 5852,5 100 8 Polonia - 156 2,7
1 China + 2 190 37,4 9 Indonezia + 135 2,3
2 SUA + 1 028 17,6 10 Kazahstan - 86 1,5
3 India + 426 7,3 11 Ucraina - 78 1,3
4 Australia + 369 6,3 12 Grecia + 72 1,2
5 Rusia - 298 5,1 13 Canada - 65 1,1
6 RAS + 247 4,2 14 Cehia - 62 1,1
7 Germania - 203 3,5 15 Turcia + 61,7 1,1
Sursa : Ieorpa]nx, N 9, 2007, pag. 26
Se mai ntrebuinteaz crbunele si la fabricarea benzinei sintetice, gazului artificial,
amoniacului si metanolului. Dup criza petrolului din 1973 benzina sintetic se producea
n multe tri. n prezent producerea ei s-a redus, unica tar unde ea se capt n cantitti
mai mari fiind Republica Africa de Sud.

De regul, crbunele se consum n trile ce l extrag. O parte nensemnat, circa
750 mil. t (anul 2005), se comercializeaz$. Pretul unei tone pe piata mondial n anul
2007 era n jur de 60 euro.
Tabelul 8. Comer&ul cu crbuni 'n lume
Exportatori, mil. tone Importatori, mil. tone
Australia 110 Japonia 100
SUA 95 Republica Coreea 30
Republica Africa de Sud 50 Italia 20
CSI 40 Canada 20
Polonia 30 Franta 15
Canada 25 Olanda 15
China 15 Maria Britanie 12
Columbia 15 Germania 10
Germania 5 Brazilia 10
Sursa: B.H. Maxcaxoncxn, 1995, pag 161
n trecut se comercializa, n primul rnd, crbunele cocsificabil, pe cnd n prezent
cel energetic. Pn la mijlocul anilor 80 ai secolului trecut principalul exportator era
SUA. n anii 90 pe prim plan se plaseaz Australia. Se reduc exporturile statelor CSI, n
schimb, cresc cele ale Republicii Africa de Sud si ale Canadei. Marii exportatori din trecut
Marea Britanie si Germania n prezent au devenit importatori de acest mineral. Exporturile si
importurile de crbune la nivelul anilor 90 ai secolului trecut sunt indicate n tabelul 8.
n prezent n lume s-au stabilit urmtoarele directii principale de comercializare a crbunelui:
Australia Japonia, Republica Coreea,
Insula Taiwan;
Republica Africa de Sud Japonia;
Australia Europa de Vest; Republica Africa de Sud Europa de Vest;
SUA Japonia; Columbia Europa de Vest;
SUA Europa de Vest; Rusia si Ucraina Europa de Est.

3. GEOGRAFIA INDUSTRIEI PETROLULUI
Petrolul este o roc sedimentar lichid, uleioas si inflamabil, ce prezint un ames-
tec complex de hidrocarburi solide si gazoase, dizolvate n hidrocarburi lichide. Numirea
se trage de la dou cuvinte latine: petra (piatr) si oleum (ulei). Fiind comod de transportat,
avnd o mare putere caloric si arznd fr a face cenus, petrolul reprezint o surs
energetic de calitate superioar. Reiesind din propriettile sale fizice el se mparte n:
- petrol foarte u#or, cu greutatea specific ntre 0,73 0,82 gr/cm3;
- petrol u#or, cu greutatea specific ntre 0,82 0,90 gr/cm3;
- petrol greu, cu greutatea specific ntre 0,91 1,04 gr/cm3.
Dup componenta chimic petrolul poate fi parafinos, semiparafinos, aromatic si
asfaltic. Cel parafinos si semiparafinos corespund categoriilor foarte usor si usor.
n dependent de continutul de sulf exist petrol bogat 'n sulf (1 5%) si srac 'n
sulf (sub 1%). Cu ct procentul de sulf este mai mare cu att petrolul se prelucreaz mai
greu si cantitatea produselor obtinute este mai sczut. Din petrolul greu si bogat n sulf
(C.S.I., Orientul Mijlociu, Venezuela) se pot cpta numai pn la 25% produse superioa-
re, pe cnd din cel usor si cu un continut redus de sulf pn la 30 45%.
Acest mineral este cunoscut din mileniului III naintea erei noastre n zona Golfului
Persic. n China primele foraje din care se extrgea petrol au fost fcute cu 2000 ani .e.n. n
Romnia se extrgea n gropi ncepnd cu secolul XV. Exploatarea industrial ncepe pe la
mijlocul secolului 19 n Statele Unite ale Americii, Rusia si Romnia. Initial se utiliza la

fabricarea gazului lampant. Industria de extragere si prelucrare n mas ia amploare n secolul
XX, dup ce a fost descoperit si elaborat motorul cu ardere intern, ce se alimenteaz cu
benzin sau motorin. Astfel, dac n 1860 se produceau doar 0,7 mil. t, apoi ctre 1900 s-a
ajuns la 21 mil. t. La nceputul secolului XX se dobndea n 20 de tri, n 1940 n 40, n 1970
n 60, iar n 1990 n 80. Posesoare de rezerve de petrol relativ nu demult au devenit Norve-
gia, Danemarca si Marea Britanie, cnd au fost descoperite zcminte pe fundul Mrii Nordului.
Pn la mijlocul anilor 60 principalul productor de petrol era Emisfera de Vest, iar
dup aceea Emisfera de Est.
Perioada ce a durat pn la nceputul anilor 70 este cunoscut ca asa-zisa epoc 0
petrolului ieftin, cnd o ton de aceast substant costa doar 20 de dolari. n 1973 s-a
declansat criza petrolului, cnd pretul unei tone a crescut brusc, atingnd cifra de 250
300 dolari. Respectiv scade extragerea si ponderea petrolului n energetic. Cauzele crizei
au fost cresterea pretului de cost, datorit complicrii conditiilor de extragere,pe de o parte
si lupta statelor exportatoare de petrol (trile OPEC) de a stabili un pret ce s corespund
preturilor la alte materii prime pe de alt parte. n anii 80 criza petrolului a fost depsit,
costul unei tone cobornd pn la circa 100 dolari. n prezent pretul acestui produs din nou
este n crestere si de aceea practic putem vorbi de o nou criz a petrolului.
Rezervele mondiale probabile de petrol sunt apreciate la circa 360 mld. tone. n
ceea ce priveste rezervele certe, apoi, ct nu pare de straniu, datorit prospectiunilor
geologice intense, n ultimele trei decenii ele au crescut de la 90 mld. t la nivelul anului
1977 pn la 163,6 miliarde tone n anul 2006. (Vezi tabelul 9). Aceast cantitate poate s
asigure omenirea timp de 40 de ani. De astfel, acelasi numr de ani se indica si n 1997.
Tabelul 9. Evolu&ia aprecierilor rezervelor mondiale certe de petrol
pe parcursul anilor 1977-2006, mld. t
Anii 1977 1987 1997 2001 2006
Rezervele 90 120 141 143 163,6
Sursa: Ieorpa]nx, N 5, 1999, pag. 11; Ieorpa]nx, N 23, 2006, pag. 23-26
Rezervele de petrol sunt repartizate pe planet foarte neuniform. Ponderea cea mai
mare o are regiunea Golfului Persic, unde sunt concentrate 62% din toate zcmintele
mondiale de petrol, din care 43,1% revin la trei tri (Arabia Saudit, Iran si Irak), n care
triesc doar putin peste 1% din populatia lumii. Locul urmtor l ocup Africa cu 9,5 % din
resursele mondiale, dup ea urmnd America Central si de Sud (America Latin) cu
8,6%. Mentionm c trile OPEC dispun de peste / din petrolul lumii. Mai detailat pon-
derea diferitor regiuni n rezervele mondiale de petrol se vd n tabelul 10.
Datele tabelului arat c dup 1981 rezervele au crescut n toat lumea, exceptie
fcnd Europa de Vest si America de Nord.
Cea mai mare parte a rezervelor mondiale de petrol sunt amplasate n 13 zone
petrolifere si anume (vezi harta):
1 Alaska Mackenzie 5. Caraibe Venezuela 10. Siberia de Vest
2. California 6. Marea Nordului 11.
Marea Caspic
Caucazul de Nord
7.
Africa de Nord
(Saharian)
12.
Mesopotamia
Golful Persic
3.
Preriile Canadei
piemontul Muntilor
Stncosi 8. Golful Guineei 13.
Asia de Sud-Est
(Malaysia Indonezia)
4.
Middle continent
Golful Mexic
9. Volga Ural

Tabelul 10. Repartizarea resursele certe mondiale de petrol pe marile regiuni ale lumii,
mld. barile
Regiunile 1981 1991 2001 2006
Ponderea
n %
Pe cti ani
ajung
rezervele
2006 n
mld tone
Mondial 678,7 1000,9 1050,0 1200,7 100 40,6 163,6
Asia de Sud-
Vest
362,6 661,6 685,0 742,0 61,9 81,0 101,2
CSI 63,0 57,0 65,4 123,2 10,3 22,0 16,4
Africa 56,2 60,5 76,7 114,3 9,5 31,8 15,2
America
Latin
28,0 68,5 96,0 103,5 8,6 40,7 14,8
America de
Nord
102,0 93,0 63,9 59,5 5,0 11,9 7,8
Asia (fr
CSI si SV)
38,3 42,6 40,3 36,2 3,0 13,2 4,9
Europa (Fr
CSI)
27,9 16,3 18,7 17,3 1,4 7,0 2,8
Australia 1,7 1,5 3,5 4,0 0,3 20,0 0,5
#rile OPEK 435,2 767,1 818,6 902,4 75,2 73,1 123,2
Principalele zone petrolifere din lume (de la B. Negoescu #i Gh. Vlsceanu, 2003)
n prezent se contureaz o nou zon petrolifer n Rusia, cunoscut sub numirea
Timan-Peciora, care cuprinde teritoriile regiunii Arhanghelsk situate mai la est de Colinele
Timanului si selful Mrii Barents.
Statele cu cele mai nsemnate rezerve de petrol sunt indicate n tabelul 11. Din el
reiese c din toate rezervele mondiale certe de petrol, 72% revin la 7 tri, ponderea indivi-
dual a crora este mai mare de 6%.

Tabelul 11. Repartizarea rezervelor de petrol pe state, 'n mld. barili, anul 2006
Statul 1981 1991 2001 2006
2006
mld.
tone
% din
resursele
mondiale
Pe cti ani
ajung
rezervele
Arabia
Saudit
167,9 260,3 261,8 264,2 36,3 22,0 65,6
Iran 57,0 92,9 89,7 137,5 18,9 11,5 93,0
Irak 29,7 100,0 112,5 115,0 15,5 9,6 Peste 100
Kuwait 67,7 96,5 96,5 101,5 14,0 8,5 Peste 100
Emiratele AU 32,2 98,1 97,8 97,8 13,0 8,1 97,4
Venezuela 20,3 59,1 77,7 79,7 11,5 6,6 72,6
Rusia - - 48,6 74,4 10,2 6,2 21,4
Kazahstan - - 8,0 39,6 5,4 3,3 79,6
Libia 22,6 22,8 29,5 39,1 5,1 3,3 6,3
Nigeria 16,5 17,9 24,0 35,9 4,8 3,0 38,1
SUA 36,5 33,7 30,4 29,3 3,6 2,4 11,8
Canada 8,5 8,0 6,6 16,5 2,5 1,4 14,8
China 19,9 24,0 24,0 16,0 2,2 1,3 12,1
Mexic 57,0 51,3 26,9 13,7 1,9 1,1 10,0
Brazilia 1,3 2,8 8,5 11,8 1,6 1,0 18,8
Algeria 8,1 9,2 9,2 12,2 1,5 1,0 16,5
Azerbaidjan - - 7,0 7,0 1,0 0,6 42,4
- - - - - - - -
Romnia - 1,2 1,4 0,5 0,1 0,05 11,3
Extragerea petrolului a sporit simtitor n jumtatea a doua a secolului XX, mai
ales pn n anul 1979, cnd au fost extrase 3,3 mld tone. Dup 1979 extragerea scade
pn la 2,8 mld. t n 1985, ca mai apoi, treptat, s creasc la 3,89 mld. t n 2005.
Mentionm c n ultimii 50 ani n toate regiunile lumii acest indice este n crestere,
exceptie fcnd numai trile CSI, unde dup anii 80 se observ o diminuare a extragerii,
legat n mare msur de micsorarea rezervelor acestui mineral, n primul rnd, n Rusia.
Drept c, ncepnd cu 1998 extragerea sporeste, ea totusi neajungnd nivelul anului 1980.
Scade dup 1976 extragerea petrolului si n Statele Unite att din cauza micsorrii
resurselor, ct si din cauza cresterii pretului de cost. De astfel, reducerea extragerii n unele
tri, cum ar fi: Iranul si Arabia Saudit nu e legat de epuizarea rezervelor, ci de motive
politice. Din principalele tri ale lumii cel mai rapid a sporit extragerea petrolului n China,
unde acest indice a crescut de la 5 mil. t n 1960 pn la 169 mil. t n 2003. Acelasi lucru
se poate spune si despre Norvegia si Marea Britanie. Mai detailat dinamica extragerii
petrolului n ultimii 55 ani se vede n tabelul 12.

Tabelul 12. Extragerea petrolului 'n lume 'n jumtatea 0 doua 0 secolului XX,
'nceputul secolului XXI, mil. Tone
Regiunea,
tara
1950 1960 1970 1980 1990 2000 2005
%,
2005
Locul
Mondial 525 1060 2355 3088 3180 3604,4 3895,0 100
Orientul
Mijlociu
90 265 692 935 852 1125,8 1208,1 31,0 I
Arabia
Saudit
25 60 192 510 343 450,6 526,2 13,5 1
Iran 30 50 193 75 162 189,4 200,4 5,1 4
Kuwait 152 87 47 106,0 130,1 3,3 10
Irak 76 131 106 127,3 89,5 2,3
Emiratele
Arabe
Unite
- - 37 85 108 117,3 129,0 3,3
America
de Nord
280 390 628 670 656 650,8 642,5 16,5 II
SUA 265 350 534 480 417 352,6 310,2 8,0 3
Mexic 10 15 24 107 146 171,2 187,1 4,8 5
Canada 5 25 70 83 93 126,9 145,2 3,7 8
Africa 2 15 292 301 319 371,2 467,1 12,0 IV
Nigeria - - 53 102 89 103,3 125,4 3,2
Libia 160 88 67 69.5 80,1 2,1
Algeria 48 51 58 66,8 86,5 2,2
CSI 40 150 353 603 571 393,3 580,9 14,9 III
Rusia 285 550 516 323,3 470,0 12,1 2
Regiunea
Pacifico-
Asiatic$
5 25 98 244 325 382,6 358,4 9,6 V
China - 5 31 106 138 162,6 180,8 4,6 6
America
Central$
!i de Sud
90 180 250 192 228 349,8 350,6 9,0
Venezuela 80 150 197 116 116 171,6 154,7 4,0 7
Europa
de Vest
18 30 35 143 218 331,1 264,1 6,7
Norvegia - - - 25 82 160,1 138,2 3,5 9
Marea
Britanie
- - - 80 92 125,9 84,7 2,2
Statele
OPEK
1168 1347 1190 1510,0 1625,5 41,7
Sursa: Ieorpa]nx, N 12, 2003, pag. 29-31; N 11, 2005 pag. 10; N 24, 2006, pag. 23-26
Cantitatea de petrol extras, cu exceptia Orientul Mijlociu, de regul, nu depinde de
rezerve, ci de necesittile regiunii sau trii respective. Pe regiuni cei mai mari productori
de petrol sunt: trile Orientului Mijlociu, Americii de Nord si CSI, iar pe tri respectiv
Arabia Saudit, Rusia, SUA, Iran si Mexic. Coraportul dintre rezervele de petrol si extra-
gerea lui sunt expuse n tabelul 11.

Din tabel se vede c cel mai intens exploateaz propriile rezerve Marea Britanie,
Norvegia, SUA, China si Rusia, ele extrgnd anual respectiv cte 17%, 11%, 9%, 8% si
5% din petrolul de care dispun. Cu asemenea ritmuri de exploatare trile respective au
perspectiva s-si epuizeze rezervele pe care le au peste 6-21 ani.
Consumul de petrol revine n principal regiunilor si statelor nalt dezvoltate, care,
de regul, se afl departe de locurile de dobndire. Din regiunile globului, cei mai mari
consumatori n 1997 erau: America de Nord (29,6%), Regiunea Pacifico-Asiatic (27,0%)
si Europa de Vest (22,12%), cel mai mic consum revenind Africii (3,3%).
Din tri, cel mai mare consumator este SUA, creia i revine / din petrolul folosit
n lume. Dup ea urmeaz Japonia (7,8%), China (5,5%), Germania (4,0%), Rusia (3,8%),
Coreea de Sud (3,1%), Italia (2,8%), Franta (2,7%), Canada (2,4%) si Brazilia (2,4%).
Aceste 10 state consum peste 59% din tot petrolul extras n lume.
Dup cum se vede din list, la marii consumatori de petrol apartin o bun parte din tri,
care practic, fie c nu au resurse proprii, fie c au foarte putine. Numai Rusia, din toate aceste
state, acoper n ntregime necesittile pe contul resurselor proprii. Restul sunt nevoite s
importe. Decalajul dintre consum si propriile extractii se vede mai clar din tabelul 13.
Tabelul 13. Principalii consumatori de petrol din lume, mil. tone, anul 1997
Tara Consum Extragere Tara Consum Extragere
SUA 846,5 379,2 Coreea de Sud 105,9 -
Japonia 266,4 - Italia 94,6 5,9
China 185,6 160,1 Franta 91,9 -
Germania 136,5 - India 83,1 37,0
Rusia 128,0 306,9 Brazilia 82,8 43,0
Industria de prelucrare a petrolului este o ramur important a industriei energe-
tice. Rafinarea petrolului are loc att n trile productoare, ct si n cele importatoare de
petrol. De regul, rafinriile sunt amplasate n marile regiuni industriale, unde consumul de
benzin, motorin si alti combustibili lichizi este mare si unde produsele rmase dup
rafinare pot fi folosite n industria chimic. O bun parte din rafinrii sunt amplasate n
porturile maritime din marile regiuni consumatoare, sau de-a lungul si la captul con-
ductelor petroliere. Ultimul timp au fost construite mari rafinrii si n regiunile de extrage-
re a petrolului. n total n lume exist peste 700 rafinrii de proportii cu o capacitate total
de prelucrare a circa 4 miliarde tone petrol brut.
Cea mai mare capacitate au rafinriile din America de Nord (23,9%), Regiunea
Pacifico-Asiatic (22,8%) si Europa de Vest (21,1%). Mentionm c ultimul timp au sporit
capacittile rafinriilor din Asia de Sud-Est si a celor din Orientul Mijlociu. Trile cu cea
mai mare capacitate a rafinriilor n 2005 erau SUA (922,6 mil. tone/an), Rusia (333,6),
Japonia (249,9), China (217,3), Coreea de Sud (127,0), Italia (122,7), Germania (109,9),
Canada (95,6), Franta(92,3) si Marea Britanie (91,3) (I.A. Rodionova #i a., 2007). De re-
gul, capacittile rafinriilor sunt folosite aproape n ntregime. Exceptie fac doar rafin-
riile de pe teritoriul CSI.
n anul 1997 n lume au fost rafinate 3336,3 mil. tone petrol, din care n America de
Nord - 26,6%, n trile regiunii Pacifico-Asiatice 24,5%, n Europa de Vest 22,2%. Cel
mai mic indice revenea trilor CSI numai 7,1%. Pe tri primul loc l ocupa SUA (21,9%),
dup care venea Japonia (6,5%), China (4,6%) si Canada(2,5%). Pozitia Rusiei n acest aranja-
ment este greu de indicat, deoarece n datele statistice de care dispunem, ea nu este eviden-
tiat aparte n cadrul trilor CSI. Posibil c dnsa urmeaz dup Japonia, deoarece dispune

att de cea mai mult materie prim, ct si de cele mai mari capacitti din cadrul Comuni-
ttii.
n ultimele decenii apar uzine mari de rafinare n trile n curs de dezvoltare. Din
cele 15 rafinrii cu capacitatea mai mare de 25 mil. tone, jumtate se afl n Singapore,
Arabia Saudit, Venezuela si insulele Bahamas. Cea mai mare rafinrie cu capacitatea de
30 mil. tone se gseste pe insulele Virgine din Marea Caraibilor, insule ce apartin SUA.
Unele tri productoare de petrol construiesc, n ultimul timp, rafinrii proprii n regiunile
de consum. Astfel, Arabia Saudit are rafinrii n SUA, iar Kuwaitul n Europa.
n prezent gradul de rafinare este de 85-90 % din cantitatea de petrol utilizat.
Drept c rafinriile din Rusia au un grad de rafinare mai sczut circa 63%. Din aceast
cauz benzina ruseasc are un pret de cost mai mare ca cea din alte tri.
Principalele direc&ii de transportare a petrolului 'n lume
(dup I.A. Rodionova, de la V.P.Maksakovskii, 2003)
Comer)ul mondial cu petrol !i produse petroliere. Anual pe piata mondial sunt
scoase circa 1,9 mld. tone petrol si aproape 600 mil. tone de produse petroliere. Cei mai
mari exportatori sunt: trile Orientului Mijlociu (50% petrol si 26% produse petroliere) n

frunte cu Arabia Saudit, Iran, Irak si Emiratele Arabe Unite. O cantitate destul de mare de
petrol export trile africane Nigeria, Algeria si Libia (16%), urmate de Mexic, Venezuela
si Indonezia. Din trile europene exportatori mari sunt: Rusia si Norvegia, care n 2000
ocupau respectiv locul 2 si 3 n lume la acest capitol (cte 145 mil. t), ntrecnd unele state
din regiunea Golfului Persic.
Cei mai mari importatori sunt:
1. Regiunea Pacifico-Asiatic cu 37,4%, rolul principal revenindu-i Japoniei (14,3 %),
Chinei si Coreei de Sud ;
2. America de Nord cu 27,8 %, rolul principal revenindu-i SUA;
3. Europa Occidental cu 26%, unde se evidentiaz Italia, Germania, Franta, Olanda si Belgia.
Produse petroliere export SUA, Marea Britanie, Olanda, Italia, Franta Venezuela,
Iranul, Kuwaitul, Arabia Saudit, Rusia etc.
Principalele directii de transportare a petrolului sunt:
1. Golful Persic Japonia, R. Coreea 5. Africa de Vest SUA
2. Golful Persic Europa de Vest 6. Africa de Nord Europa de Vest
3. Golful Persic SUA 7. Asia de Sud-Est Japonia
4.Venezuela SUA 8. Rusia Europa de Vest si de Est

4. GEOGRAFIA INDUSTRIEI MONDIALE A GAZELOR NATURALE
Gazele naturale reprezint un combustibil mineral gazos cu ardere complet, putin
poluant, usor transportabil la distante mari si foarte mari, cu o capacitate caloric ntre 5
500 13 500 kcal/mc. n anumite procese tehnologice nlocuieste crbunele (siderurgie,
centrale termoelectrice) si este o materie prim pretioas pentru industria chimic, din el
producndu-se cauciuc sintetic, mase plastice, fibre chimice, amoniac, ngrsminte azotoase,
negru de fum etc. n stare lichefiat este un bun combustibil pentru automobile si avioane.
Exist dou tipuri de gaze naturale: gaze metan si gaze de sond.
Gazele metan, numite si gaze naturale uscate, contin peste 90% metan si cantitti
nensemnate de CO
2
, N, H
2
S etc. Puterea lor caloric este de 9 860 13 500 kcal/mc. Au
origine organic si se ntlnesc n vecintatea marilor regiuni petroliere, sau n regiuni
gazifere separate (Asia Central, Povolgia, Transilvania). Se extrag din sonde, pretul de
cost al dobndirii fiind mult mai mic dect al petrolului (aproximativ de 8 ori).
Gazele de sond, numite si gaze umede sau petroliere sunt dizolvate n ntregime
sau partial n petrol si reprezint un amestec de metan cu etan, propan, butan, izobutan si
alte hidrocarburi. Se separ de petrol pe msur ce presiunea scade, fie c n zcmnt, fie
c la suprafat. Au o putere caloric mai mic de 9 000 kcal/mc. Datorit cantittii sporite
de propan si butan din gazele de sond se obtine gazolina, folosit la producerea benzinei
usoare de aviatie si n industria chimic.
n trecut gazele de sond nu erau ntrebuintate, ele fiind lsate s ard, sau erau re-
ntoarse din nou n zcmntul petrolifer pentru a restabili presiunea. Captarea si utilizarea
lor a nceput dup cel de al Doilea Rzboi Mondial, iar n trile bogate n petrol numai
prin anii 80 ai secolului trecut.
Gazele naturale sunt cunoscute din antichitate, ele formnd asa-zisele focuri ne-
stinse. Au fost utilizate pentru nclzire n China prin mileniul doi .e.n. Se transportau
prin conducte confectionate din tulpini de bambus. n Europa ncep s fie folosite n seco-
lul al XVII-lea. Extragerea ns n cantitti mari are loc ncepnd cu anii 30 ai secolului
XX si n prezent ele ocup locul 3 n bilantul energetic mondial (vezi tabelul 1).
nainte de a fi transportate la consumator gazele metan sunt supuse unor operatiuni
de separare a impurittilor solide, lichide si, mai ales, a compusilor de sulf.

Rezervele mondiale certe de gaze naturale n anul 2006 erau apreciate la peste
179,8 trilioane metri cubi, ceea ce ar putea s ajung omenirii, pstrnd consumul contempo-
ran, pe un termen de aproximativ 70 de ani. Trebuie de mentionat c, datorit prospectiu-
nilor permanente, rezervele cunoscute ale acestui combustibil nu s-au redus n ultimii ani,
ci, din contra, au crescut. Astfel, dac n 1977 ele erau apreciate la 71,35 tril. m, apoi n
1987 rezervele ajunseser la 107,5 tril. m, n 1997 a fost numit cifra de 144,76 tril. m, n
2001 cea de 155 tril. m, iar n 2006 rezervele se estimau la aproape 180 trilioane m.
Rezervele mondiale poten)iale de gaze naturale se consider a fi egale cu 250
trilioane metri cubi, ele ntrecndu-le pe cele certe mai bine de 1,5 ori.
Repartizarea resurselor de gaze pe Pmnt, ca si ale celor de petrol, este foarte neu-
niform. Cele mai mari rezerve le au trile Orientului Mijlociu cu 40,1%, dup care urmeaz
trile CSI (circa 32,4%), locul urmtor revenindu-le trilor africane cu 8%. Mai concret,
ponderea diferitor regiuni ale lumii n rezervele mondiale de gaze se indic n tabelul 14.
Tabelul 14. Repartizarea resursele certe mondiale de gaze naturale
pe marile regiuni ale lumii, 'n tril. metri cubi
Regiunile 1981 1991 2001

2006
Ponderea
n %
Pe cti
ani ajung
rezervele
Mondial 82,44 138,97 155,08 179,83 100 65,1
Asia de Sud-
Vest
21,58 37,35 55,91 72,13 40,1 Peste 100
CSI 32,85 49,55 56,14 58,26 32,4 73,9
Africa 5,99 8,78 11,18 14,39 8,0 88,3
Asia (Fr CSI
si Asia de SV)
3,77 8,04 9,72 11,79 6.6 41,2
America de
Nord
10,29 9,56 7,65 7,76 4,1 9,9
America Cen-
tral si de Sud
2,86 4,73 7,16 7,02 3,9 51,8
Europa (fr
CSI)
4,57 5,52 4,86 5,75 3,2 20,6
Australia si
Oceania
0,53 0,43 2,55 3,05 1,7 67,9
Sursa: Ieorpa]nx, N 11, 2003, pag. 30, N 1, 2007, pag. 23-26
Dup cum se vede din tabel, n toate regiunile lumii, cu exceptia Americii de Nord,
dup 1981 au fost descoperite noi zcminte de gaze naturale. Aceasta se refer, n primul
rnd, la Australia, Asia de Sud-Vest si America Central si de Sud, unde rezervele au
sporit mai mult de 2 ori.
Mai bine de 70% din rezervele mondiale de gaze naturale sunt localizate pe terito-
riile a 8 state.
Practic, n toate trile enumerate n tabelul 15, ntre anii 1981 si 2001, au fost
descoperite noi zcminte de gaze, mai ales, n Emiratele Arabe Unite, Qatar, Irak si Vene-
zuela, unde rezervele au sporit de 3,5-9,5 ori.


Tabelul 15. Rezervele veritabile de gaze naturale ale unor state ale lumii,
'n anii 1981-2006, trilioane mT
Sursa: Ieorpa]nx, N 11, 2003, pag. 30-32, N 1, 2007, pag. 23-26
Principalele zcminte de gaze naturale sunt amplasate n urmtoarele regiuni
geografice:
1. Siberia de Vest cu peste 600 mld. mc si cu zcminte importante la Urengoi, Medve-
je, Iamburg, Iubileinoie si Komsomolskoe.
2. Regiunea Golfului Persic cu zcminte mai importante n Iran, Qatar, Emiratele
Arabe Unite si Arabia Saudit.
3. Regiunea Golfului Mexic cu zcminte att n zona de litoral al uscatului SUA (Te-
xas) si Mexicului, ct si pe platforma continental ce apartine acelorasi tri.
4. Middle continent cu dou grupri importante: una de nord n statele Dakota de Nord
si Dakota de Sud si alta de sud n statele Kansas si Oklahoma.
5. Canada de Sud-Vest cu zcminte n statele Alberta, Saskatchewan si Columbia Britanic.
6. Marea Nordului cu numeroase zcminte n partea de sud (Viking, Leman Bank,
Indefatigable din sectorul Marii Britanii si Harlingen, Placid din sectorul Olandez) si ceva
mai putine n cea de nord si central (Cod, Zone Frigg, Ekofisk din sectorul Norvegian).
7. Asia Central cu zcminte n Turkmenistan (Shatlyk, Daulatabad, Aciak, Naip,
Bairam Ali) si Uzbekistan (Gazli, Djarkak, Mubarek).
8. Africa de Nord cu zcminte mai importante n Algeria (In-Salah, Rhourde-Nouss,
Hassi Rmel) si Libia (Marsa Brega, Amal).
Statul 1981 1991 2001 2006
% din resursele
mondiale
Pe cti ani
ajung rezervele
Rusia - - 47,57 47,82 26,6 80
Iran 13,71 17,00 23,00 26,74 14,9 Peste 100
Qatar 1,70 4,59 14,40 25,78 14,3 Peste 100
Arabia
Saudit
3,35 5,23 6,22 6,90 3,8 Peste 100
Emiratele AU 0,66 5,64 6,01 6,04 3,4 Peste 100
SUA 5,61 4,79 5,02 5,45 3,0 10,4
Nigeria 1,15 2,97 3,51 5,23 2,9 Peste 100
Algeria 3,71 3,30 4,52 4,58 2,5 52,2
Venezuela 1,30 3,11 4,18 4,32 2,4 Peste 100
Irak 0,77 2,69 3,11 3,17 1,8 Peste 100
Kazahstan - - 1,84 3,00 1,7 Peste 100
Turkmenistan - - 2,96 2,90 1,6 49,3
Indonezia 0,78 1,84 2,62 2,76 1,5 36,3
Australia 0,53 0,43 2,55 2,52 1,4 67,9
Malaysia 0,53 0,43 2,12 2,48 1,4 41,4
China 0,69 1,00 1,37 2,35 1,3 47
Uzbekistan - - 1,87 1,85 1,0 33,2
Canada 2,55 274 1,69 1,59 0,9 8,6
Kuwait 0,98 1,37 1,49 1,57 0,9 Peste 100
Olanda 1,58 1,97 1,77 1,41 0,8 22,3
- - - - - -
Romnia - 0,10 0,10 0,63 0,3 48,6

9. Asia deSud-Est cu zcminte mai apreciabile n Indonezia si Malaysia.
10. Zona Golfului Guineei cu zcminte amplasate preponderent n Nigeria.
11. Zona Mrii Caraibilor cu zcminte mai apreciabile n Venezuela (Laguna Mara-
caibo), Trinidad si Tobago, Columbia.
Extragerea gazelor naturale. Cum am mai mentionat anterior, gazele naturale au
nceput s se extrag masiv prin anii 30 ai secolului XX. n jumtatea a doua a aceluiasi
secol dobndirea lor a sporit n felul urmtor:
Tabelul 16. Dinamica extragerii gazelor naturale 'n lume, perioada anilor 1950-2005, mld. mT
1950 1960 1970 1980 1990 1995 2000 2001 2005
200 450 1021,0 1456,5 2000,7 2142,4 2432,3 2619,0 2763,0
Sursa: Ieorpa]nx, N 11, 2003, pag. 30-32; N 2, 2007, pag. 23-26
Cu alte cuvinte extragerea gazelor naturale a fost n permanent ascensiune, drept
c dac la nceput ritmurile de crestere erau mai mari, mai ales n anii 60, apoi mai trziu ele
se reduc. Extragerea gazelor pe regiuni n intervalul 1970 2005 este indicat n tabelul 17.
Tabelul 17. Ponderea 'n % a diferitor regiuni ale lumii la extragerea gazelor naturale
'n anii 1970-2005
Anii
Regiunea
1970 1975 1980 1985 1990 1995 2000 2005
America de
Nord
66,2 53,0 45,3 35,0 32,4 33,6 31,6 27,2
Ex URSS, (din
1992 CSI)
17,6 22,4 27,9 35,4 38,0 30,8 27,7 26,8
Asia de Est,
Sud-Est, si
Sud, Austra-
lia si Oceania
1,5 2,9 4,7 6,4 7,5 9,9 11,3 13,0
Europa de Vest 10,6 16,2 15,5 13,9 10,8 11,4 11,7 11,6
Orientul Mijlo-
ciu
1,9 2,7 2,7 3,8 5,1 7,0 8,5 10,6
Africa 0,3 0,9 1,6 2.8 3,3 3,9 5,2 5,9
America Cen-
tral si de Sud
1,7 1,9 2,3 2,7 2,9 3,4 4,0 4,9
Sursa: Calculat dup sptmnalul Ieorpa]nx, N 2, 2007, pag. 23-26
n toate regiunile lumii, cu exceptia fostei Uniuni Sovietice, ritmurile de extragere a
gazelor naturale au crescut simtitor. Prin aceasta si se explic iesirea pe locul nti a Ame-
ricii de Nord. Drept c, pstrnd locul n clasificarea general, ponderea diferitor regiuni n
extragerea gazelor naturale s-a schimbat. A sporit simtitor rolul Orientului Mijlociu si al
regiunii Pacifico-Asiatice, reducndu-se ponderea Americii de Nord, Europei de Vest si
trilor CSI.
Schimbri esentiale au avut loc si n lista primelor 10 state productoare de gaze
naturale n intervalul 1987-2005. Prsesc aceast grup Romnia, Turkmenistanul si
Uzbekistanul, n locul lor fiind incluse Iranul, Norvegia si Arabia Saudit. Toate aceste
permutri se fac sesizate n tabelul 18.
Analiza tabelelor 16 si 17 si compararea lor cu tabelele 13 si 14, arat c ca si n
cazul cu petrolul, gazele naturale se extrag, de regul, nu att n regiunile ce au resurse

considerabile, ci acolo unde ele sunt consumate n cantitti mai mari. Exceptie n acest sens
fac Rusia si Arabia Saudit, unde extragerea se racordeaz cu rezervele. Dou regiuni ale
lumii (America de Nord si CSI) dobndesc mai bine de din extragerile mondiale. La ni-
vel de state cam aceeasi proportie (50,5%) revine SUA, Rusiei, Canadei si Marii Britanii.
Tabelul 18. Primele 10 state la extragerea gazelor naturale 'n 1987-2005, mld.mT
1987 1990 2000 2005
Tara Extr. Tara Extr. Tara Extr. Tara Extr. %
Rusia 507,7 Rusia 597,9 SUA 550,6 Rusia 598,0 21,6
S.U.A. 479,8 S.U.A. 514,2 Rusia 545,0 SUA 525,7 19,0
Turkme-
nistan
82,2 Canada 99,3 Canada 183,2 Canada 185,5 6,7
Canada 78,6
Turkme-
nistan
81,9 M. Britanie 108,4 M. Britanie 88,0 3,2
Olanda 62,4 Olanda 60,6 Algeria 84,4 Algeria 87,8 3,2
M.
Britanie
43,7 Algeria 49,2 Iran 60,2 Iran 87,0 3,1
Algeria 41,2
M.
Britanie
45,6 Indonezia 68,5 Norvegia 85,0 3,1
Uzbekistan 37,1 Indonezia 45,3
Arabia
Saudit
49,8 Indonezia 76,0 2,8
Indonezia 35,5 Uzbekistan 38,1 Norvegia 49,7
Arabia
Saudit
69,5 2,5
Romnia 35,5
Arabia
Saudit
30,5 Olanda 57,3 Olanda 62,9 2,3
Total 1801,9 1987,2 2432,3 2763,0 100
Sursa: Ieorpa]nx, N 2, 1999, pag. 4-6; N 11, 2005, pag. 10; N 2, 2007, pag. 23-26
Consumul de gaze n 1999 atinsese cifra de 2502,7 mld. m. Ca si cel de petrol el reve-
nea n primul rnd regiunilor si statelor nalt dezvoltate. Pe regiuni cele mai mari consuma-
toare erau America de Nord (33,7 % din productia mondial), CSI (22,4%), si Europa de
Vest (19,0%). Din tri la acest capitol se evidentia SUA (25,0%), Rusia (16,0%),
Germania (3,4%), Canada (3,3%), Japonia (2,8%), Ucraina (2,8%), Marea Britanie (2,8%),
Italia (2,3 %), Iranul (2,2%) si Arabia Saudit (2,0%), lor revenindu-le 62,6% din
consumul mondial. Putine gaze foloseau trile africane (2,3%), Americii Centrale si de
Sud (3,9%) si Orientului Mijlociu (7,3%), gazele extrase n aceste regiuni fiind exportate.
De regul, consumatorii principali, cu exceptia Rusiei, folosesc mai multe gaze de-
ct extrag. Acest lucru se vede din tabelul 19.
Tabelul 19. Principalii consumatori de gaze naturale din lume 'n 1999, mld. mT
Tara Consum Extragere, 1997 Tara Consum Extragere, 1997
SUA 626,5 545,3 Ucraina 69,0 16,3
Rusia 400,0 531,1 Marea Britanie 69,0 87,0
Germania 85,0 17,3 Italia 59,0 19,5
Canada 84,2 156,8 Iran 55,7 43,0
Japonia 69,3 - Arabia Saudit 47,5 43,9
Sursa: Matei C. si a. Geografia economic si social mondial. V. 2. 2004, pag. 136; Ieorpa]nx,
N 2, 1999, pag. 4-6
Datele din tabel arat c din trile enumerate numai Rusia, Canada si Marea Brita-
nie produc mai multe gaze dect consum. Dac comparm lista celor mai mari consuma-
tori din 1997 cu cea din 1987, vedem c din ea au fost eliminate dou tri europene

Olanda si Romnia, fiind incluse dou tri din Orientul Mijlociu Arabia Saudit si Iranul.
Cu alte cuvinte, au redus consumul acele state, rezervele crora s-au micsorat si au sporit
trile unde gaze sunt ndeajuns.
Comer)ul cu gaze naturale. n anul 2005 pe piata mondial s-au vndut ceva mai
mult de 630 mld. m de gaze n stare obisnuit si circa 189 mld. m n stare lichefiat. Fat
de anul 1997 cantitatea de gaze comercializate prin conducte a crescut aproape de 2 ori.
Cei mai mari exportatori si importatori de gaze naturale sunt indicati n tabelele 20 si 21.
Tabelul 20. Comer&ul cu gaze naturale prin conducte
'n 2005 (exportul) #i 1997 (importul), mld. mT
Exportau n 2005 Importau n 1997
Tara Volumul Tara Volumul
Rusia 224 SUA 83,8
Canada 104 Germania 73,0
Norvegia 79 Ucraina 55,9
Turkmenistan 48 Italia 37,3
Olanda 47 Franta 25,7
Algeria 39 Cehia si Slovacia 17,0
SUA 20 Belgia 9,9
Uzbekistan 13 Polonia 7,5
Bolivia 11 Ungaria 7,3
Marea Britanie 10 Turcia 6,8
Total comercializate 633,2 Total comercializate 321,7
Sursa: Ieorpa]nx, N 2, 1999, pag. 4-6; N 3, 2007, pag. 24-26
Principalii importatori de gaze naturale prin conducte sunt trile europene, lor
revenindu-le mai bine de 70% din importul mondial (circa 440 mld. m n anul 2005). Pe planul
doi se afl America de Nord cu SUA si Canada. n Europa cele mai mari conducte de gaze
naturale pornesc din Rusia si se ndreapt spre Europa Central si de Vest. Acestea sunt con-
ductele Siianie severa, Bratstvo si Goluboi potoc, toate pornind din Siberia de Vest.
Prima conduct este cea mai nordic si trece prin Belarus, Polonia, ajungnd pn n
Germania. Are ramificri spre Finlanda si Trile Baltice, precum si spre Franta.
Gazoductul Bratstvo, n afar de gaz rusesc, transport spre Europa de Vest si gaze din
Asia Central. Trece prin Ucraina, Slovacia, Austria si ajunge n Italia. Ct priveste
gazoductul Goluboi potoc, apoi el transport gazele naturale spre sudul Rusiei si ajunge n
Turcia, de la el pornind ramificri spre Azerbaidjan, Georgia si Armenia.
Alte sisteme de conducte ncep n Marea Nordului, avnd directia spre Franta, Ger-
mania si Italia. Conducta principal este Norfra. Din Africa, Europa de Vest primeste gaze
prin conducta Transmediteran, ce uneste Algeria cu sudul Italiei si prin gazoductul Maghreb-
Europa, care transport gazele din Algeria prin Spania, traversnd strmtoarea Gibraltar.
n America de Nord gazoductele leag SUA cu Canada si Mexic. Att n cadrul t-
rilor europene, ct si al celor nord-americane exist sisteme nationale de gazoducte. Aceste
sisteme nationale bine dezvoltate permit unor tri (Olanda, Germania, SUA) nu numai s
importe, ci si s reexporte gaze naturale.
Spre sfrsitul secolului XX n lume se stabilise urmtoarele directii principalele de
transportare a gazelor naturale prin conducte:
Rusia Europa Central si de Vest ; Canada SUA ;
Algeria Europa .

Principalele direc&ii de transportare a gazului metan lichefiat 'n lume
Tabelul 21. Comer&ul mondial cu gaze lichefiate 'n 2005, mld. mT
Export Import
Tara Volumul Tara Volumul
Indonezia 31,5 Japonia 76,3
Malaysia 28,5 Coreea de Sud 30,4
Qatar 27,1 Spania 21,8
Algeria 25,7 SUA 17,9
Australia 14,9 Franta 12,8
Trinidad si Tobago 14,0 Taiwan 9,6
Nigeria 12,0 India 6,0
Oman 9,2 Turcia 4,9
Brunei 9,1 Belgia 2,9
Total 188,8 188,8
Sursa: Ieorpa]nx, N 5, 2007, pag. 23-26
Ct priveste directiile de transportare a gazelor lichefiate, apoi ele sunt urmtoarele:
Trile Golfului Persic Japonia si
Coreea de Sud
Indonezia si Malaysia Japonia si
Coreea de Sud
Nigeria Europa Africa de Nord Europa
Trinidad si Tobago SUA Trile Golfului Persic Europa
ALTI COMBUSTIBILI FOSILI. La aceast categorie de combustibili apartin #isturile bitu-
minoase si nisipurile gudronate, care n prezent se ntrebuinteaz n proportii nu prea mari.
,isturile bituminoase reprezint niste roci sedimentare (marne, argile etc.) de o
structur sistoas pronuntat si cu un continut ridicat de bitumen (kerogen). Exist mai multe

varietti de sisturi, cele mai frecvente fiind kuckersitele din Estonia (40% substante
bituminoase), dirschenitul din Tirol, cheritele si a. Sisturile cu peste 10% hidrocarburi se
folosesc la extragerea combustibilului lichid, iar cele cu un procent mai mic pentru
obtinerea combustibilului gazos si pentru arderea n termocentrale. Din rezervele certe de
sisturi bituminoase ar putea fi extrase circa 50 mld. t combustibil lichid, iar din cele proba-
bile 720 mld. t. Evaluarea global aproximativ a rezervelor este de 475 mld t. Cele mai
mari rezerve se afl n America de Nord (67,3%), America de Sud (24,2%) si Europa. n
America de Nord zcminte importante are Canada, n America de Sud Brazilia (bazinul
Orinoco ), iar n Europa Estonia (cu un continut de ulei de 259 l/t), Rusia (n Povolgia),
Franta, Marea Britanie si Suedia. Se cunosc sisturi bituminoase n China (Fushun), Thai-
landa, Republica Africa de Sud, Republica Democrat Congo, Australia.
Din sisturi se capt petrol brut sintetic (Brazilia 50 000 t) sau combustibil lichid
(China). n Estonia este folosit n combustie direct la centralele termoelectrice si ca
materie prim pentru industria chimic.
Nisipurile gudronate sunt nisipuri necimentate ce contin ulei cu o foarte slab
fluiditate. Din ele se poate produce petrol brut sintetic. Cele mai mari zcminte cunoscute
se afl n Canada (provinciile Alberta si Saskatchewan ), Venezuela (bazinul rului
Orinoco), SUA (statul Utah), Rusia (Tatarstan si regiunea Samara). De rezerve mai mici
dispun Albania, Argentina, Franta, Italia, Nigeria, Indonezia, Romnia, Senegal etc.

5. COMBUSTIBILI NUCLEARI. RESURSELE HIDROENERGETICE
5.1. Combustibilii nucleari
Spre deosebire de combustibilii fosili, despre care s-a vorbit anterior si care sunt cu-
noscuti din antichitate, combustibilii nucleari au nceput s fie utilizati n jumtatea a doua a
secolului XX. La ei apartin: uraniu 235, uraniu 233 si plutoniu 239. Rolul acestor combusti-
bili n viitorul energeticii mondiale este destul de mare n conditiile cnd resursele de crbune, si
mai ales cele de petrol si gaze, pot asigura omenirea pe o perioad nu prea mare de timp.
Combustibilii nucleari se caracterizeaz printr-o mare intensitate energetic ca surs
de energie primar. Astfel, energia degajat n timpul fizionrii unui gram de uraniu 235 se
echivaleaz cu arderea a 250 kg de crbune superior.
Uraniul natural, ce se ntlneste n scoarta terestr, contine 0,7% uraniu 235, care
fisioneaz relativ usor, si 99,3% uraniu 238, care fisioneaz greu. Uraniu 238 totusi repre-
zint o surs de combustibil, deoarece n reactoare speciale cu neutroni rapizi se transfor-
m n plutoniu 239, care fisioneaz ca uraniul 235. Uraniu 233 n natur nu exist. El se
cpt n reactoare din toriu 232.
Cu alte cuvinte, la resursele de combustibili nucleari afar de uraniu natural, apar-
tine si toriu. Ct priveste plutoniul, apoi el este un element artificial, care n-a fost gsit
pn cnd n natur, si dac si exist, apoi n cantitti foarte mici.
Uraniul este prezent n circa 200 minerale ce apartin, de regul, la oxizi si silicati.
Cel mai frecvent se ntlnesc uranitul (UO
2
), pechiblenda (U
3
O
8
), daviditul, brauneritul,
micile uranifere etc. Din mineralele ce contin toriu cele mai rspndite sunt: thorita,
thorianita si monazitul.
Datele privitor la resursele mondiale de uraniu sunt destul de contradictorii.
Conform Agentiei Internationale Pentru Energia Atomic (I.A.E.A.), la sfrsitul anilor 80
ai secolului trecut, resursele mondiale certe de uraniu erau apreciate la 8,239 mil. t, din
care 1,609 mil. t exploatabile la un pret mai mic de 80 dolari kg. Se consider c n scoarta
terestr uraniu se contine de 1000 ori mai mult ca aurul, de 30 ori mai mult ca argintul si
cam tot atta ct plumb si zinc.

Ca si combustibilii fosili, rezervele de combustibili nucleari sunt repartizate destul
de neuniform. Din datele prezentate n tabelul 22 se vede c aproape 80% din rezervele
garantate de uraniu revin Americii de Nord (35,5%), Europei (25,6%) si Africii (18,6%).
Rezervele geologice revin n primul rnd Africii (24,3%), Europei (22,0%), Antarctidei
(14,7%) si Americii de Sud (13,2%). Cu alte cuvinte, rezervele garantate, n fond, sunt mai
mici n regiunile unde cele geologice domin si invers.
Tabelul 22. Repartizarea geografic 0 rezervelor de uraniu, (%)
Regiunea Rezerve garantate Rezerve geologice
Africa 18,6 24,3
Europa 25,6 22,0
Antarctida - 14,7
America de Sud 2,6 13,2
America de Nord 35,5 12,8
Asia 6,9 9,6
Australia si Oceania 10,8 3,2
Total 100 100
La nivel de tri, n anul 2001, cele mai mari rezerve aveau Australia (758 mii t),
Kazahstanul (635 mii t,) Canada (430 mii t), Republica Africa de Sud (285 mii t), Brazilia
(262 mii t), Namibia (245 mii t), Rusia (182 mii t) si Statele Unite (110 mii t). (C. Matei,
2004, pag. 159).
n Australia zcmintele de uraniu se ntlnesc pe peninsula Arnhem din Teritoriul
de Nord si mai ales n statele Queensland si Australia de Sud.
Cea mai mare parte a zcmintelor din Kazahstan sunt amplasate pe teritoriul
regiunii Kazahstanul de Sud (7) si numai una n regiunea Kzl-Orda.
Pe teritoriul Canadei cele mai importante rezerve se afl n provincia Ontario, dup
care urmeaz regiunea lacurilor Wollaston si Athabasca din nordul provinciei Saskatche-
wan. Mai dispune de zcminte si n zona Lacului Ursului.
n Republica Africa de Sud zcmintele principale sunt localizate n zona Witwa-
tersrand, unde exist 27 centre de exploatare situate n mprejurimile localittilor Johan-
nesburg, Benonia Springs, Knigersdorp. Minereul de uraniu este dobndit ca material
auxiliar n procesul de extragere a aurului.
Brazilia se consider c dispune de rezerve potentiale deosebit de mari, care nc astea-
pt s fie descoperite. Mai cunoscute n prezent sunt cele din statul Minas Gerais (lng
Araxa si mai la nord de Sao Paulo), la care se adaug zcmintele din statele Mato Grosso,
Bahia si Ceara. Se exploateaz numai un zcmnt, situat n statul Bahia (Lagoa-Real).
Pe teritoriul Namibiei zcmintele de uraniu se afl n Pustiul Namib nu departe de
portul Swakopmund.
Ct priveste Rusia, zcminte uranifere se ntlnesc n Uralul de Sud, Bazinul
Angara, regiunea lacului Baikal, Caucazul de Nord si Transbaikalia. Cel mai mare centru
de extragere se afl n regiunea Cita din Transbaikalia (lng orasul Krasnokamensk).
Statele Unite dispun de peste 120 zcminte de uraniu, din care cea mai mare parte se
afl n Platoul Colorado, Podisul Marelui Bazin si Muntii Stncosi (statele Wyoming,
Utah, Nebraska, Colorado si Texas).
Pe teritoriul Ucrainei minereul de uraniu se dobndeste n regiunea Kirovograd, iar
n Uzbekistan n regiunile Navoi, Buhara si Samarkand.
n Niger este cunoscut zcmntul de la Akonta.
I ndia dispune de zcminte importante n statul Bihar (circa 70000 t.) si n alte
state din podisul Deccan.

Extragerea minereului de uraniului 'n lume
(din sptm,nalul A39CD0F7I, U 17, 2006, pag. 24-25)
China are largi perspective n descoperirea de zcminte uranifere. n prezent sunt
cunoscute cele din regiunea Xinjiang-Uigur si insula Hainan.
Tabelul 23. Extragerea minereurilor de uraniu 'n statele lumii
(dup componen&a uraniului, tone)
2001 2002 2003 2004 2005
Canada 15 520 11 604 10 457 11 597 11 628
Australia 7 756 6 854 7 572 8 982 9 519
Kazahstan 2 050 2 800 3 300 3 719 4 357
Rusia 2 500 2 900 3 150 3 200 3 431
Namibia 2 239 2 333 2 036 3 038 3 147
Niger 2 920 3 075 3 143 3 282 3 093
Uzbekistan 1 962 1 860 1 598 2 016 2 300
SUA 1 011 919 779 846 1 039
Ucraina 750 800 800 800 800
China 655 730 750 750 750
RAS 873 824 755 755 674
Cehia 456 465 412 412 408
India 230 230 230 230 230
Romnia 85 90 90 90 90
Germania 27 212 150 150 77
Pakistan 46 38 45 45 45
Franta 195 20 0 7 7
Brazilia 58 270 310 300 .....
Total mondial 36 366 36 063 35 613 40 219 41 595

Extragerea uraniului si producerea concentratelor din uraniu dup catastrofa de la
Cernobl (1986) a sczut din cauza reducerii programelor de constructie a statiilor ato-
moelectrice n majoritatea trilor ce dispun de asemenea centrale.
Mai trziu ea a nceput s creasc si n anul 2005 (vezi tabelul 23) au fost extrase
41,6 mil. t minereu, din care mai bine de 50% reveneau Canadei si Australiei. Printre cei 7
mari productori, care extrgeau peste 1 mil. t se aflau si trei tri din CSI (Kazahstan, Ru-
sia si Uzbekistan).
De regul, minereul are un continut foarte mic (0,1%) de oxid de uraniu (U
3
O
8
), si
de aceea pentru a obtine 1 ton de oxid este necesar de prelucrat aproximativ 1000 t de roci
uranifere.
Zcmintele de toriu sunt localizate n depozite de nisipuri de litoral mpreun cu
alte elemente rare si se ntlnesc de-a lungul trmurilor Australiei, Braziliei, Argentinei etc.

5.2. Resursele hidroenergetice
Energia apei cztoare si a cursurilor de ap este o surs folosit de om nc din
cele mai vechi timpuri, roata hidraulic fiind utilizat la producerea energiei mecanice.
Odat cu descoperirea electricittii, posibilitatea folosirii energiei hidraulice a
crescut. Mai intens este utilizat ncepnd cu anii 30 ai secolului XX. Avantajul acestei
surse const n aceea c ea este regenerabil, nepoluant si are un pret redus. n plus, amena-
jrile de folosire a energiei date, chiar dac si sunt costisitoare, permit rezolvarea si a altor
probleme, cum ar fi: reglarea debitului de scurgere a rurilor, aprovizionarea cu ap
potabil, irigarea terenurilor, mbunttirea conditiilor de navigatie etc.
Potentialul global al energiei hidraulice este divizat n trei categorii: poten&ial teo-
retic, poten&ial tehnic si poten&ial economic.
Poten'ialul teoretic cuprinde energia total a debitelor cursurilor de ap n raport
cu nivelele lor de baz, adic energia pe care o au apele curgtoare dac o calculm dup
masa apei si diferenta de nltime dintre izvor si gura rului. Potentialul teoretic mondial
este aproximativ de 31 380 mld. kWh.
Poten'ialul tehnic reiese din aceea c energia de pe portiunile cu cdere mic a
apei nu poate fi folosit. Prin aceasta si se explic c valoarea lui este de peste dou mai
mic ca a celui teoretic si la scar mondial se apreciaz ca fiind egal cu 14 050 mld. kWh.
Poten'ialul economic reprezint acea parte a resurselor tehnice amenajabile, care
este considerat rentabil din punct de vedere economic n raport cu alte surse energetice.
Se apreciaz ca fiind egal cu 9 780 mld. kWh. (Maksakovskii, 2006).
Cel mai mare potential economic revine Asiei (27,3%), dup care urmeaz America
Latin (19,4%), Africa (16,4%), America de Nord (16,4%), CSI (11,2%), Europa (7,3%) si
Oceania (2,0%).
Printre cursurile de ap ale lumii cu un potential tehnic amenajabil impuntor se evi-
dentiaz rurile: Congo (700 mld. kWh/an), Gangele si Brahmaputra (cte 500 mld.
kWh/an), Parana (174 mld. kWh/an), Enisei (140 mld. kWh/an), Zambezi (130 mld.
kWh/an), Columbia (92 mld. kWh/an), Angara (84 mld. kWh /an), Tocantins (64 mld.
kWh/an), Sao Francisco (62 mld. kWh/an), Dunrea (43 mld. kWh/an), Volga (40 mld.
kWh/an), Ron (18,5 mld. kWh/an), Rin (15,5 mld. kWh/an), Tennessee (9,6 mld. kWh/an).
Cel mai mare potentialul economic revine urmtoarelor state: Ex-URSS 2154
mld. kWh/an, China 2110 mld. kWh/an, Republica Democrat Congo 1950 mld.
kWh/an, Brazilia 1927 mld. kWh/an, Statele Unite 1850 mld. kWh/an, Canada 908
mld. kWh/an. Au un potential hidroenergetic tehnic destul de important Japonia, Norvegia,
Chile, Turcia, Suedia si Franta.

Gradul de valorificare a potentialului hidroenergetic mondial este de circa 21 %, n
diferite regiuni ale lumii el fiind diferit. Astfel, Europa foloseste 70% din resursele de care
dispune, America de Nord 38%, statele CSI 20%, Oceania 18%, America de Sud
16%, Asia 14%, iar Africa doar 5%.

6. TIPURILE DE STATII ELECTRICE. GEOGRAFIA INDUSTRIEI ENERGIEI ELECTRICE MONDIALE
Resursele energetice primare, despre care s-a vorbit pn acum, sunt utilizate la
producerea anumitor forme de energie. n trecut cea mai mare parte a lor se folosea la
cptarea energiei termice, care, dup descoperirea motoarelor cu aburi si apoi a celor cu
ardere intern, a putut s fie transformat n energie mecanic sau cinetic. O adevrat
revolutie n energetic a adus aparitia posibilittilor tehnice de a produce curentul electric
n conditii industriale si la un pret rentabil din punct de vedere economic. Din acel moment
industria energiei electrice devine una din ramurile de baz a energeticii. Se explic
aceasta prin faptul c curentul electric este usor de transportat si relativ usor poate fi con-
vertit n energie termic, chimic, mecanic, de lumin etc. Avantajele enumerate fac ca n
prezent energia electric s fie cea mai solicitat, de producerea ei depinznd starea
lucrurilor n economia fiecrei tri ale lumii.
Prima central electric a fost dat n exploatare n Londra n 1882 si avea o capa-
citate instalat de 60 kW. Tot n acelasi an a fost pus n functie o statie asemntoare la
New York, ea avnd o putere de 540 kW. Cu alte cuvinte, anul 1882 poate fi considerat
drept an de aparitie a industriei energiei electrice ca ramur a industriei, statiile electrice
devenind cu timpul unitti industriale de proportii.
Dup tipul energiei primare folosite statiile electrice se mpart n termocentrale,
hidrocentrale si centrale atomice.
Termocentralele lucreaz n baz de combustibili organici cum ar fi: crbunele, p-
cura, gazele naturale, turba, sisturile bituminoase etc. La majoritatea din ele generatoarele,
ce produc curent electric, sunt puse n miscare de turbine ce se rotesc datorit presiunii abu-
rilor, ultimii fiind produsi n cazane speciale unde se ard anumite tipuri de combustibil.
Schema unei centrale termoelectrice (de la B. Negoescu #i Gh. Vlsceanu, 2003)


n dependent de utilizarea ulterioar a aburilor, centralele termice se mpart n
centrale termoelectrice (CTE) si centrale electrice de termificare (CET). Centralele ter-
moelectrice produc numai curent electric. Aburii, dup iesirea din turbine, se condenseaz
n rcitoare speciale, apa cptat fiind ntoars din nou n cazane, iar acea ap nclzit n
rcitoare n timpul condensrii aburilor nu este utilizat si se ntoarce n rezervoarele de
unde a fost pompat, cldura astfel pierzndu-se. Centralele electrice de termificare
(CET-urile) produc nu numai energie electric, ci si energie termic. Aburii, dup iesirea
din turbine, sunt folositi la producerea apei calde pentru nclzirea cldirilor de locuit si
administrative sau sunt partial transportati la unele ntreprinderi si se ntrebuinteaz n
procesele tehnologice.
Termocentralele dispun de anumite avantaje fat de alte tipuri de statii electrice si anume:
- produc stabil energie electric n tot cursul anului;
- pot fi construite nu numai n zonele de dobndire a combustibilului, ci si n zonele
de consum;
- timpul de constructie este relativ scurt si de aceea amortizarea investitiilor are loc
destul de repede.
Dezavantajele a acestor statii const n aceea c:
- consum mult combustibil, care uneori este costisitor si care trebuie transportat n-
continuu;
- cer spatii de depozitare att a combustibililor, ct si a deseurilor ce se formeaz n
rezultatul arderii lor (dac combustibilii sunt solizi);
- cer un consum sporit de ap;
- au efecte poluante pentru mediul nconjurtor datorit emisiilor de CO, CO2, SO2,
SO3, compusilor de azot, particulelor solide etc.
Nectnd la toate aceste neajunsuri, cea mai mare cantitate de energie electric n
lume este produs de centralele termoelectrice. Ultimul timp randamentul lor a crescut,
deoarece a sporit esential capacitatea turbinelor folosite, ea ajungnd la 1200 MW.
Tabelul 24. Puterea instalat 0 celor mai mari termocentrale din lume, 'n MW
Statia Tara Puterea Statia Tara Puterea
Kasima Japonia 4400 Scholven Germania 3700
Kendal RAS 4000 Kostroma Rusia 3600
Ekibastuz Kazahstan 4000 Chiba Japonia 3600
Houston SUA 3800 Zaporojie Ucraina 3600
Reftinsk Rusia 3800 Uglegork Rusia 3600
La sfrsitul secolului XX statiile termice produceau 65,4% din energia electric
total, din care circa 39% se cpta n urma arderii crbunelui, 15% n urma arderii
gazului natural si 9,5% n urma arderii pcurii. (M0H10H9?1H7O P.R., 2003).
Dac vorbim de amplasarea geografic a acestui tip de statii electrice, apoi se poate
evidentia concentrarea lor n bazinele carbonifere cum ar fi: Ruhr, Kln-Aachen, Saxono-
Thuringian, Silezia Superioar, Donet, Moscova, Peciora, Kuznetk, Kansk-Acinsk,
Karaganda, China de Nord-Est si a. Este clar c aceste centrale lucreaz pe crbuni energe-
tici. n marile regiuni industriale, n apropierea centrelor urbane se construiesc statii ce
functioneaz pe combustibili mai putin poluanti si mai usor de transportat cum ar fi pcura
si gazele naturale. Este vorba de aglomeratiile Moscovei, Londrei, Parisului, Ciudad de
Mexico etc. Aceste statii asigur orasele nu numai cu energie electric, ci si termic. n
ultimele decenii, centrale mari au aprut n apropierea oraselor portuare att maritime ct si
fluviale, deoarece ele lucreaz pe combustibil importat sau adus din alte regiuni si care mai

simplu este de a fi transportat pe ap. Aici ar putea fi numite orasele Tokyo, Osaka, Ham-
burg, Rotterdam, Marsilia, New York, Barcelona si a. Este clar c n orice regiune ar fi ele
amplasate, centralele termoelectrice ntotdeauna se construiesc pe malul rurilor sau lacurilor,
deoarece procesele tehnologice cer cantitti considerabile de ap potabil utilizat ca agent
de rcire. Cele mai mari centrale termoelectrice din lume sunt indicate n tabelul 24.
Centralele atomoelectrice (CAE) de fapt reprezint o varietate a termocentralelor,
numai c la ele n calitate de combustibil se foloseste energia degajat n timpul fisiunii
nucleare dirijate a unor elemente radioactive, cum ar fi: uraniul, plutoniul sau toriul,
fisiune ce are loc n reactoare speciale. (Vezi schema). Prima central atomoelectric
experimental a fost pus n functiune n orasul Obninsk (regiunea Kaluga, Rusia) n anul
1954. Constructia centralelor atomice industriale n lume ncepe la sfrsitul anilor 50. Criza
energetic de la nceputul anilor 70 a dat un imbold construirii statiilor de acest tip.
Programe de dezvoltare a energeticii nucleare au elaborat toate trile nalt dezvoltate ale
lumii, dar mai ales acelea ce nu dispuneau de rezerve importante de combustibili fosili. La
aceste tri apartin, n primul rnd, Franta, Germania, Belgia, Suedia, Finlanda, Japonia si
Republica Coreea. Programe destul de vaste au elaborat, de asemenea, SUA si Ex-URSS.
Schema unei centrale atomoelectrice (de la B. Negoescu #i Gh. Vlsceanu, 2003)
n a doua jumtate a anilor 80 dup o serie de avarii la statiile americane si, mai
ales, dup catastrofa de la Cernobl, ritmul de crestere a energeticii atomoelectrice a sc-
zut, multe tri ale lumii reducnd esential, sau dezicndu-se n ntregime de la programele
ce le adoptase (Austria, Italia, Polonia, Elvetia, Olanda). N-au redus programele numai
Franta, Japonia, Republica Coreea si Germania. Tot posibilul ca nceputul secolului XXI
s se manifeste prin sporirea interesului fat de aceast subramur a energeticii.
La nceputul secolului XXI n 31 tri ale lumii functionau 441 reactoare atomice
industriale cu o putere total de 354 200 MW, n stare de construire aflndu-se aproximativ
40 reactoare cu o capacitate de 35 000 MW (Japonia, SUA, Franta etc.). Aceste reactoare
erau instalate la 248 de statii nucleare, care produceau circa 17% din toat energia electric
mondial. Cele mai multe reactoare le aveau SUA (107), Franta (59), Japonia (54), Marea
Britanie (35), Rusia (29), Germania (20), Canada (16), Ucraina (16), Suedia (12), Re-
publica Coreea (12) si Spania (9).

Puterea instalat a reactoarelor la 1 iulie 2004 era respectiv de 97 485 MW n SUA,
63 473 MW n Franta, 45 521 MW n Japonia, 20 793 MW n Rusia, 20 643 MW n
Germania, 15 880 MW n Republica Coreea, 12 080 MW n Canada, 11 852 MW n Marea
Britanie, 11 471 MW n China si 11 268 MW n Ucraina. n restul statelor puterea instalat
era mai mic de 10 000 megawati.
Cele mai mari centrale atomoelectrice din lume au fost construite n Japonia, Franta,
Rusia, Ucraina, SUA si Canada. Date mai concrete se contin n tabelul 25.
Tabelul 25. Puterea instalat 0 celor mai mari sta&ii atomoelectrice din lume, in MW
Statia Tara Puterea Statia Tara Puterea
Kashiwazaki Japonia 8 200 Lyon Franta 4 300
Fukushima Japonia 8 000 Toronto Canada 4 100
Dunkerque Franta 5 700 S. Petersburg Rusia 4 000
Brux Canada 5 000 Hmelnitkii Ucraina 4 000
Hartsville SUA 4 900 Le Havre Franta 4 000
Repartizarea centralelor atomoelectrice 'n lume (de la V.P. Maksakovskii, 2003)
n Statele Unite se construiesc, de regul, statii de capacitate mare, ele avnd pute-
rea instalat ntre 2600 si 4900 MW. Se preconizeaz realizarea unor centrale de mare pu-
tere, una cu 10 reactoare n statul Utah (12 500 MW) si alta n Carolina de Sud cu 14
reactoare (14 000 MW). Din punct de vedere geografic, statiile sunt repartizate destul de
dispersat, evitnd, pe ct este posibil, marile aglomeratii urbane, dar tinndu-se cont de
necesittile tehnologice de ap pentru rcire si de oferta de energie electric. O concentrare
mai mare se observ n partea de est a trii, mai ales n zona Marilor Lacuri si zona de nord
a litoralului Oceanului Atlantic.

n Fran)a aportul centralelor atomoelectrice este foarte mare, ele producnd 78%
din toat energia electric. Teritorial statiile sunt concentrate, n primul rnd, n Bazinul
Ronului, urmnd apoi cele din bazinul Loarei si din zona de litoral al Mrii Nordului.
Pe teritoriul fostei URSS functioneaz 16 statii nucleare ce dispun de 46 blocuri ener-
getice. Cea mai mare parte a acestor statii au capacitatea de la 2000 pn la 4000 MW, ele fiind
repartizate teritorial foarte dispersat. Mai importante sunt centralele de la Sankt Petersburg,
Hmelnitkii, Kursk, Novovoronej, Smolensk, Ekaterinburg (Beloiarsk), Erevan, Dimitrovgrad
etc. n prezent n Rusia, la statiile ce functioneaz, se construiesc 6 blocuri cu o capacitate total
de 5 475 MW, fiind n stare de proiectare nc 24 blocuri cu o capacitate total de 25 300 MW.
n Japonia centralelor atomoelectrice le revin 25% (anul 2003) din totalul curentu-
lui electric produs n tar, ele plasndu-se pe locul doi dup centralele termice. Majoritatea
sunt amplasate pe insula Honshu, att pe litoralul vestic, ct si pe cel estic, cea mai mare
fiind centrala Kashiwazaki.
Pe teritoriul Germaniei centralele atomice formeaz dou grupri principale: una
n jumtatea sudic pe Rinul Mijlociu si Main si a doua la nordul Saxoniei Inferioare,
restul fiind repartizate dispersat.
Perspectivele dezvoltrii de mai departe a energeticii atomice nu sunt att de clare.
Adeptii acestei directii a energetici consider c fr centralele atomoelectrice omenirea nu
va putea solutiona problema energetic si de aceea propun dezvoltarea n continuare a
ramurii. Oponentii ns insist la stoparea ei, aducnd drept dovad costul ridicat al acestor
instalatii si securitatea ecologic si radiativ redus a lor. Timpul va arta cine are dreptate.
Necesittile n energie ale omenirii sunt n crestere si pentru unele regiuni aceste statii
reprezint pn cnd unica cale de rezolvare a problemei.
Hidrocentralele (CHE) sunt statii care folosesc energia apei cztoare pentru roti-
rea turbinelor si respectiv a generatoarelor ce produc curent electric. (Vezi schema).
Schema unei centrale hidroelectrice
Dup tipul constructiei ele se clasific n hidrocentrale de 'nalt cdere, hidro-
centrale de cdere mijlocie si hidrocentrale la firul apei.

Hidrocentralele de $nalt cdere se construiesc n zonele muntoase cu pante re-
pezi. De regul, folosesc cursuri de ap nu prea mari si au capacitti mai mici de 100 MW.
Sunt specifice pentru muntii Scandinavi, Alpi si Pirinei.
Hidrocentralele de cdere mijlociecuprind un baraj cu lac de acumulare si centra-
la propriu-zis situat, de regul, n corpul barajului, sau n aval de acesta. Se construiesc
pe ruri cu ap mult. nltimea barajelor n regiunile muntoase este de cteva sute de metri
(barajele statiilor Rogun si Nurek construite pe rul Vahs din Tadjikistan au respectiv 335
si 317 m), iar cele construite n regiunile de cmpie de zeci de metri. Au capacitti mari
si foarte mari, fiind cele mai rspndite.
Hidrocentralele la firul apei se construiesc pe canale de derivatie, pentru a nu ncurca
navigatiei. Au o capacitate redus si o rspndire limitat. Se ntlnesc pe rurile Elba si Rin.
Dup regimul de lucru se deosebesc centrale hidroelectrice obi#nuite si centrale
hidroelectrice de acumulare.
Centralele hidroelectrice obi(nuite au un singur baraj si instalatii hidroenergetice
care pot lucra numai ntr-un singur regim de producere a curentului electric. La acest tip
apartin majoritatea hidrocentralelor.
Centralele hidroelectrice de acumulare au destinatia de a acumula energia n plus
ce se afl n retelele electrice pe parcursul noptii, cnd ea nu este solicitat, si de a acoperi
deficitul de energie n orele de vrf (dimineata si seara). Ele au dou baraje unul princi-
pal, unde se afl statia propriu-zis, si altul secundar, construit n aval de cel principal.
Generatoarele statiei pot lucra n dou regimuri ca generator ce produce curent si ca mo-
tor electric, iar turbinele speciale pot nu numai s se roteasc sub presiunea apei, ci si s se
transforme n pompe care s mping apa n directie invers. n orele de vrf, cnd consu-
mul de energie este foarte mare, aceste statii lucreaz n regim de producere a curentului
electric, dnd drumul din lacul de acumulare principal la cantitti destul de mari de ap,
care nu se duc pe ru la vale, ci se retin n bazinul secundar situat n aval. Noaptea, cnd
consumul de energie este redus, centrala se transform n statie de pompare, pompnd apa
din bazinul secundar napoi n cel principal, generatoarele ei lucrnd n regim de motoare
electrice ce folosesc surplusul de energie din sistem, surplus care nu este solicitat si care s-
ar pierde nerecuperat. Apa pompat n bazinul principal acumuleaz aceast energie, care
va fi folosit n urmtoarele ore de vrf.
Tabelul 26. Capacitatea celor mai mari sta&ii hidroelectrice ale lumii, 'n MW
Numirea Tara Capacitatea Rul
Itaipu Brazilia Paraguay 12 600 Parana
Grand Coulee SUA 10 800 Columbia
Guri (1 si 2) Venezuela 10 300 Caroni (Orinoco)
Tucurui Brazilia 8 000 Tocantins
Saiano-Susensk Rusia 6 400 Enisei
Corpus Posados Argentina Paraguay 6 000 Parana
Krasnoiarsk Rusia 6 000 Enisei
La Grande 2 Canada 5 300 La Grande
Churchill Falls Canada 5 200 Churchill
Paulo Alfonso 4 Brazilia 5 100 Sao Francisco
Sursa: Maxcaxoncxn. B.H. A39CD. H0D=760 J7D0. 2003, pag. 225
Centralele hidroelectrice au o serie de avantaje fat de cele termice sau nucleare. n
primul rnd, ele folosesc o surs energetic primar inepuizabil. n al doilea rnd energia
folosit este nepoluant, iar n al treilea curentul electric produs e de 3-4 ori mai ieftin ca

la alte tipuri de statii. Minusurile hidrocentralelor constau n aceea c se construiesc ncet,
sunt mult mai costisitoare si se amortizeaz mult mai ncet ca termocentralele.
Construirea centralelor hidroelectrice a luat proportii n anii 30 ai secolului XX. La
nceput ele se construiau n trile dezvoltate, dar n prezent construirea lor a luat amploare
n trile n curs de dezvoltare din Asia, Africa si America Latin.
Ponderea hidrocentralelor n bilantul energiei electrice mondiale este de circa 19%.
Cele mai mari statii din lume sunt indicate n tabelul 26.
Repartizarea $n spa'iu . centralelor hidroelectrice este legat, n primul rnd, de
relief si de reteaua hidrografic. Numrul lor este mai mare n zonele de munte si de podis,
n cele de cmpie fiind amplasate mai rar. Dac n trecut centralele se construiau, de
regul, pe rurile mari, atunci n prezent ele se construiesc si pe rurile mici de munte.
Sta&iile hidroelectrice cu cele mai mari bazine de acumulare din lume
n Europa de Vest numeroase centrale hidroelectrice de capacitti nu prea mari sunt
amplasate n muntii Pirinei, Alpi, Scandinavi, Sudeti si Masivul Central Francez. n Europa
de Est se evidentiaz sistemele hidroenergetice Volga-Kama si Niprului. Pe Volga si afluentul
ei Kama au fost construite centrale la Volgograd, Saratov (lng orasul Volsk), Samara, Ce-
boksar, Nijnii Novgorod, Rbinsk, Nijnekamsk (Naberejne Celn), Votkinsk etc., iar pe
Nipru la Kahovka, Zaporujie (Dneproges), Dneprodzerjinsk, Kremenciug, Kanev si Kiev.
n Asia de Nord, pe teritoriul Rusiei, mari amenajri hidroelectrice au fost
efectuate pe rul Enisei si afluentul su Angara. Pe Enisei functioneaz centralele Saiano-
Susensk, Krasnoiarsk, iar pe Angara Irkutsk, Bratsk, Ust-Ilimsk si Boguciansk. n Asia
de Est numeroase hidrocentrale de capacitate modest functioneaz n Japonia si China
(mai ales n China de Sud). n Asia de Sud centrale de putere mic si mijlocie sunt ampla-
sate pe rurile din muntii Gatii de Vest si Gatii de Est (India), precum si n cursul superior
al rului Indus (Pakistan).

n America de Nord se evidentiaz sistemele energetice construite pe rurile
Columbia, Colorado, Tennessee, Sf. Laurentiu, La Grande si Churchill. Pe rul Columbia
si afluentii si, att pe teritoriul american ct si pe cel canadian, au fost construite peste 20
centrale, 12 din care n SUA, toate ele avnd o capacitate mare si foarte mare (centrala
Grand Coulee 10 800 MW). Pe rul Tennessee s-au construit peste 50 centrale de capa-
citate mic si mijlocie cu o putere total de 2700 MW. Din amenajrile de pe rul Sf.
Laurentiu poate fi amintit statia Robert Moses 2 (1820 MW), iar din zona Marilor Lacuri
cea de pe cascada Niagara (2150 MW). Hidrocentrale de mare capacitate au fost
construite pe rurile ce se scurg n Golful Hudson si, n primul rnd, cele de pe La Grande
si Churchill (vezi tabelul 26).
n America de Sud pe primul loc se plaseaz rul Parana si afluentii si, pe care au
fost amenajate peste 15 centrale hidroelectrice printre care se evidentiaz Itaipu si Corpus
Posados (vezi tabelul 26). Din alte ruri trebuie amintite Sao Francisco cu 5 centrale, To-
cantins cu centrala Tucurui, si Caroni (afluent de dreapta al rului Orinoco) cu 5 centrale,
printre care Guri 1 si Guri 2.
n Africa amenajri hidroelectrice exist pe rurile Nil (Assuan 1 si Saad el Aali
sau Assuan 2 cu cel mai mare lac de acumulare din lume), Zambezi (Cabora Bassa, Kari-
ba), Niger (Caindji, Djebba) si Congo (2 centrale).
n Australia statiile hidroelectrice au o important nensemnat, ele fiind construite
pe cursurile superioare ale rului Murray si a afluentilor si.
Producerea energiei electrice pe parcursul secolului XX s-a ridicat de la 208 mld.
kWh n 1925 la 19 028 mld. kWh n 2006 (vezi tabelul 27). Se explic acest lucru prin
cresterea cererii fat de asemenea tip de energie. Dac la sfrsitul anilor 80 doar 33% din
toat energia ntrebuintat n lume era n form de energie electric, apoi n prezent
ponderea ei este aproape de 50%.
Tabelul 27. Producerea mondial de energie electric, mld. kWh.
1925 1938 1950 1960 1970 1980 1990 2000 2006
208 495 950 2 300 5 000 8 250 11 800 14 500 19 028
Sursa: Maxcaxoncxn. B.H. A39CD. H0D=760 J7D0. 2006, pag. 223; Pononona H.A., 2008, pag. 12
Aportul diferitor state n electroenergetica mondial este artat n tabelul 28. Din
el se vede c primele 5 tri produceau 51% din totalul mondial, lor revenindu-le respectiv
cte 26; 8,9; 6,9; 5,7 si 3,9%. Cu alte cuvinte SUA producea / din toat energia electric
fabricat n lume.
Tabelul 28. Producerea energiei electrice 'n principalele &ri ale lumii 'n anul 2002, mld. kWh
Tara Energia produs Tara Energia produs
SUA 4030 Brazilia 340
China 1630 Republica Coreea 305
Japonia 1080 Italia 280
Rusia 890 Spania 225
Canada 585 Republica Africa de Sud 220
Germania 580 Australia 195
India 575 Mexic 185
Franta 560 Ucraina 175
Marea Britanie 385 Suedia 150
Sursa: Maxcaxoncxn. B.H. A39CD. H0D=760 J7D0. 2006, pag. 223


Pe regiuni, producerea energiei electrice la sfrsitul secolului XX arta astfel:
America de Nord 30%, Asia 30%, Europa de Vest 19%, Europa de Est (cu statele
CSI) 11%, America Latin 5%, Africa 3% si Australia si Oceania 2%. Statelor nalt
dezvoltate le reveneau 65% din energia fabricat, celor n curs de dezvoltare 22%, iar
celor cu economia n tranzitie 13%. n ultimul deceniu al secolului XX productia de
energie electric a crescut n majoritatea trilor, exceptie fcnd doar trile CSI (Rusia,
Ucraina, Kazahstan etc.), unde ea a sczut destul de simtitor. Astfel, dac n 1990 Rusia
producea 1080 mld. kWh, apoi n 2000 numai 875 mld. kWh, adic cu 19% mai putin.
n tabelul 28 au fost introduse numai statele ce produc mai mult de 150 miliarde kWh
pe an. Cu timpul numrul acestui grup creste. Astfel, n 1985 n el ntrau doar 11 state.
Energia electric ce revine la o persoan indic gradul de electrificare a economiei
trii. n mediu pe Terra acest indice este egal cu circa 2500 kWh. Au ntrecut indicele
mediu global doar 55 de state ale lumii. De regul, el este mai mare nu n trile ce ocup
primele locuri dup producerea total de curent electric, ci n trile dezvoltate ce au o po-
pulatie mai putin numeric. Astfel n 2000 cel mai bine asigurate cu energie electric erau
Norvegia (26 000 kWh la o persoan), Canada (18 000), Suedia (18 000), Kuwaitul (14
000), SUA (14 000), Finlanda (11 000), Qatarul (10 000), Elvetia (10 000), Australia (10
000) si Franta (9 000). Mai putin asigurate erau India (340 kWh la o persoan), China
(550), Turcia (970) si a. n astfel de state cum ar fi Bangladesh, Sudan, Etiopia si Tanzania
la un locuitor se produce mai putin de 100 kWh energie electric pe an.
Tabelul 29. Structura produc&iei de energie electric 'n lume in perioada 1950-2006, %
Tipul de centrale 1950 1990 1996 2000 2006
Centrale termoelectrice 64,2 63,3 62,3 65,4 63,0
Centrale hidroelectrice 35,8 19,9 19,5 17,7 19,0
Centrale atomoelectrice - 17,0 17,3 16,8 17,0
Surse alternative - 0,6 0,9 1,0 1,0
Sursa: H.B. Anncon, B.C.Xopen. VH969J7G31H0I 7 19W705L60I C39CD0F7I J7D0 (9;<7O 9;X9D).
2001, pag. 499, cu completri de la Pononona H.A., 2008, pag. 13
n perioada contemporan, n structura producerii energiei electrice se observ o
tendint continu de crestere a ponderii energiei fabricate la statiile termice si reducerea
celei fabricate la statiile hidraulice si nucleare. (Tabelul 29).
Dup structura energiei electrice fabricate la diferite tipuri de statii, statele lumii
pot fi mprtite n 3 grupe si anume:
1. -ri 'n care aproape toat energia electric (peste 80%) se capt la centralele ter-
mice. La grupa dat apartin SUA, Mexicul, Cuba, Danemarca, Irlanda, Olanda, Polonia,
Belarus, Moldova, Cipru, Romnia, Italia, Israel, Arabia Saudit, Oman, Bahrain,
Kuwait, Turkmenistan, China, Iranul, Irakul, India, Japonia, Republica Africa de Sud,
Somalia, Libia, Algeria, Marocul, Australia si a. De regul, trile date fie c dispun de
surse energetice primare proprii sub form de petrol, gaze naturale sau crbuni, fie c
import aceste resurse, nedispunnd de centrale atomice sau resurse hidroenergetice.
2. -ri cu ponderea mare a energiei produse la sta&iile hidroelectrice. La aceast grup
apartin peste 50 state cu un mare potential de resurse hidroenergetice si, uneori, cu
resurse limitate de combustibili fosili. Din trile europene aici fac parte: Norvegia,
Albania, Croatia, Bosnia si Hertegovina, Elvetia si Letonia, iar din cele asiatice
Tadjikistan, Krgzstan, Georgia, Bhutan, Nepal, Laos, Sri Lanka, Vietnam si Afgha-
nistan. n cadrul grupei date intr, de asemenea, peste 20 de state africane n unele din
ele, cum ar fi: Zimbabwe, Congo, Republica Democrat Congo, Uganda, Rwanda si

Malawi, curentul electric fiind produs numai la centralele hidraulice. Tot aici apartin,
de asemenea, majoritatea statelor Americii Latine, cu exceptia Cubei, Mexicului si
Argentinei. Din America de Nord aici apartine Canada, iar din trile Oceaniei Noua
Zeeland. n unele state din aceast grup ponderea energiei produse la centralele
hidroelectrice este mai mare de 90% (Norvegia - 99,5, Brazilia 97,7, Zambia,
Albania, Honduras, Nepal, Sri Lanka, Paraguay), n altele ea variaz ntre 80-90%
(Etiopia, Gabon) sau 70-80% (Austria, Columbia, Peru, Kenya, Madagascar, Noua
Zeeland). Si numai n Canada, Elvetia si Venezuela ponderea centralelor hidroelectrice
e aproape sau ceva mai mare de 50% (respectiv 59,5%; 50% si 49,2%).
3. -ri 'n care energia electric e produs 'n principal la centralele atomoelectrice.
Aici apartin Lituania (80%), Franta (78%), Slovacia (57%), Belgia (55%) si Suedia
(50%). La aceast grup ar putea fi determinate, de asemenea, Ucraina (46%), precum
si Slovenia, Elvetia si Republica Coreea unde ponderea centralelor nucleare se
apropie de jumtate ( 40%). (Datele anului 2003).
Comer'ul cu energia electric este n crestere, desi cea mai mare parte a curentului
electric produs este destinat consumului intern. Actualmente se comercializeaz 350
miliarde kWh, ceea ce constituie aproximativ 2,3% din energia produs. Cei mai mari
exportatori de energie electric sunt: Franta, Canada, Paraguay si Germania, cei mai mari
importatori fiind: SUA, Germania, Italia, Brazilia, Elvetia. Importatori de energie electric
sunt, de asemenea, unele state din Europa de Est, cum ar fi: Ungaria, Bulgaria, Moldova,
Belarus, care import curent electric din Rusia si Ucraina.

7. RESURSELE ALTERNATIVE DE ENERGIE. PERSPECTIVA FOLOSIRII LOR
Categoriei date apartin acele resurse energetice care pn n prezent au fost aproape
neutilizate, deoarece omenirea era asigurat cu combustibili obisnuiti. n conditiile crizei
energetice actuale aceste resurse devin un potential, dac nu s nlocuiasc, atunci mcar s
le completeze pe cele traditionale. Se consider alternative (netraditionale) energia solar,
energia eolian, energia mareelor, energia valurilor, energia diferentei de temperaturi a apelor
oceanice, energia diferentei de salinitate, energia geotermal, energia termonuclear etc.
Energia solar$, sau, mai bine zis, a razelor solare, este o surs inepuizabil, care, de
fapt, st la baza majorittii tipurilor de energie folosite de om, deoarece toti combustibilii
de origine organic nu-s altceva dect raze solare conservate, care au fost cndva folosite
de organismele din care a provenit mai trziu petrolul, crbunii, gazele naturale si a. Cnd vor-
bim de energia solar ca surs alternativ se are n vedere folosirea direct a razelor solare.
Ele se pot utiliza la cptarea att a energiei termice, ct si a celei electrice. Razele solare pot
fi utilizate pentru a cpta energie termic cu temperaturi joase si cu temperaturi ridicate.
Utilizarea razelor solare pentru a produce energie termic de temperaturi joase se
efectueaz prin intermediul helioconvertoarelor ce functioneaz pe principiul absorbirii
acestor raze de ctre obiectele de culoare neagr, sau prin crearea efectului de ser.
Convertoarele de tipul dat, numite si convertoare plane, permit nclzirea unui lichid pn
la temperatura de 100 si au randamentul de circa 60%. Acest principiu de utilizare a
razelor solare este deja larg folosit n lume. Se evidentiaz ns Japonia, Israelul, Franta si
Australia. n trile amintite convertoarele solare asigur cu ap cald sute de mii de aparta-
mente, aducnd un efect economic destul de esential. Dup calculele fcute n SUA, fo-
losirea energiei solare la nclzirea locuintelor ar permite economisirea n cursul unui an a
170 milioane barili de petrol. n Romnia helioconvertoarele se folosesc la statiile pentru
uscarea cerealelor, n camerele de uscare a lemnului, la nclzirea spatiilor de productie, la
nclzirea apei pentru locuinte etc.

Utilizarea energiei solare la cptarea temperaturilor $nalte este posibil folosind
sisteme optice ce concentreaz razele. De regul, aceste sisteme sunt formate din oglinzi
focalizante n focarul crora sunt amplasate convertoare heliotermice. Temperatura de
lucru poate s se ridice de la 100 pn la 250-350. Aceste instalatii pot avea diferite
destinatii de la cuptoare de gtit si pn la cptarea aburilor sub presiune. n cuptoarele
solare de gtit, o oglind concav focalizeaz razele pe mncare sau pe vas. n unele cazuri
sistemul optic poate concentra razele solare de pe o suprafat att de mare, nct tempe-
ratura n focar s ating mii de grade. n Mont Luis, Franta (Muntii Pirinei), a fost construit
un furnal solar. El reprezint o cldire cu mai multe nivele, o latur a creia e acoperit cu
oglinzi, astfel nct totalitatea lor s formeze o urias oglind concav. Temperatura n
camera de nclzire, amplasat n focar, poate fi ridicat pn la 3 000.
Instalatiile de acest tip, utilizate la producerea energiei electrice, se numesc sta&ii
heliotermice. O statie heliotermic de tip turn reprezint un cmp de oglinzi orientabile,
amplasate n asa fel nct razele reflectate s fie tot timpul dirijate spre un colector central,
amplasat pe un turn. n colector se produc aburi care rotesc turbinele agregatului electric.
Statii heliotermice functioneaz n Franta (Muntii Pirinei), Armenia, Mali, India (lng
Madras), Israel si SUA Cele mai mari din ele au capacitatea de la 4,9 pn la 13,8 MW si
se afl n California.
Energia solar poate fi folosit si la producerea direct 0 curentului electric prin
intermediul celulelor fotovoltaice n care se foloseste siliciul si galiul. O astfel de statie
functioneaz n Crimeea (Ucraina) si are o putere de 5 MW, iar alta, de aceeasi putere,
lucreaz n Germania lng orasul Leipzig. Modulele ei ocup 16 ha pe suprafata unei
foste halde de crbune si asigur cu energie 1800 de gospodrii. n stare de constructie se
afl cea mai mare sta&ie fotovoltaic din lume, amplasat n Portugalia lng orasul Serpa
situat la 200 km sud de Lisabona si care va avea capacitatea de 62 megawati, fiind
compus din 350 000 module solare ce vor fi amplasate pe o suprafat de100 ha. Prima
trans a acestei statii trebuia s intre n functie n ianuarie 2007.
Celulele fotovoltaice sunt folosite n bateriile solare a statiilor ce functioneaz n cos-
mos. Ele se mai utilizeaz la alimentarea unor statii meteorologice automate, a unor faruri mari-
time, precum si la iluminarea pistelor de decolare si aterizare a unor aeroporturi din Alaska.
Energia eolian$ este utilizat din antichitate. n prezent ea poate fi folosit la
pomparea apei, mcinarea cerealelor, punerea n functie a diferitor instrumente mecanice,
producerea curentului electric si n transporturi navale. Cele mai mari posibilitti de
exploatare a energiei eoliene o au zonele de litoral, unde vnturile sunt aproape permanente si
au o vitez destul de mare. Succese osebite n utilizarea energiei eoliene la nivel industrial
au Statele Unite. n California au fost construite 6 centrale electrice eoliene cu o capacitate
de la 10,9 pn la 39,5 MW si cu un numr de turbine de la 100 pn la 690. De fapt,
statiile electrice eoliene reprezint un cmp cu sute de turbine instalate pe piloni speciali si
unite ntre ele. Aceste cmpuri nu prea nfrumuseteaz peisajele si reprezint un anumit
pericol pentru psri. Viitorul folosirii energiei eoliene l reprezint generatoarele mici,
care ar putea fi folosite n zonele izolate pentru ncrcarea bateriilor electrice si pentru
pomparea apei. Instalatiile eoliene au o larg rspndire n Danemarca, Marea Britanie,
Olanda, Australia, Cipru etc.
Energia mareelor reprezint energia oscilatiilor nivelului apelor n oceane si
mrile deschise sub influenta atragerii Lunii si Soarelui. Nivelul apei se schimb aproxi-
mativ din 6 n 6 ore. Dup 6 ore de nivel ridicat (flux) urmeaz 6 ore de nivel sczut
(reflux) si a.m.d. Amplitudinea mareelor la trm n diferite regiuni ale globului este diferit,
ea depinznd de configuratia trmurilor si alti factori. Energia mareelor poate fi folosit

construind instalatii ce amintesc centralele hidroelectrice. La gura golfului, unde nltimea
valului de flux este mai mare de 10 m se construieste un baraj ce nu permite trecerea liber
a apei n golf si din golf. n corpul barajului se instaleaz agregate energetice formate din
turbine hidraulice si generatoare de curent. Cnd ncepe fluxul nivelul apei n ocean devine
mai nalt ca n golf. Ca s ajung n golf, apa trece prin orificiile barajului ce duc spre
agregate si, cznd de la nltime, roteste turbinele. Peste 6 ore, odat cu nceperea
refluxului, nivelul oceanului scade si apa ptruns n golf curge n directie invers, punnd
din nou n functie turbinele. Se numesc aceste amenajri centrale maree-motrice.
Prima statie de acest tip a fost construit n 1966 n estuarul rului Rance din
Franta. Ea are 24 agregate a cte 10 MW fiecare. Din alte centrale maree-motrice pot fi
enumerate: Annapolis (Canada) 20 MW, Ianghua (China) 2 MW, Kislaia Guba (Rusia,
Peninsula Kola) 0,4 MW, Baischakou (China) 0,64 MW, Fundy (Canada) 200 MW,
Hawaii (SUA) 0,5 MW. Se consider cu perspectiv n privinta posibilittilor de
amenajare a centralelor maree-motrice litoralul de est al Chinei, litoralul mrilor Ohotsk si
Alb (Rusia) , Golful Alaska (SUA), Golful Rocbuck (Australia) si a.
Energia valurilor se apreciaz ca fiind egal cu 50 mil. kWh/an. Pn n prezent
folosirea acestei energii este numai teoretic, desi dou firme japoneze promit ca n
viitorul apropiat s nceap a comercializa centrale electrice de 500 si 1000 kW, puse n
functie de valuri. n Japonia, de fapt, functioneaz peste 400 mini-centrale marine ce
asigur cu curent electric vasele ancorate n raza porturilor, farurile si balizele luminoase.
Energia termic$ 0 m$rilor !i oceanelor. La suprafata mrilor si oceanelor din
zonele tropicale si ecuatoriale temperatura apei atinge 25-30C, iar la adncimea de 1000
m scade la 4C. Diferenta de temperatur este suficient pentru a pune n functiune un
motor termic. Pentru aceasta se folosesc lichidele ce au temperatura de fierbere la 25-30 si
de condensare la 4-6. La astfel de lichide apartin freonul, amoniacul, propanul.
Cel mai des se foloseste amoniacul sub presiune. Amoniacul lichid, rcit la adnci-
me, este pompat la suprafat, unde se transform n gaz de un evaporator nclzit cu ap
cald de 25-30C. Amoniacul n stare gazoas are un volum de 40 ori mai mare dect n
stare lichid si sub presiunea ce o are roteste o turbin ce pune n miscare un generator. n
continuare, gazul este transportat la adncime unde este lichefiat, dup ce ciclul se repet.
O astfel de instalatie cu o putere de 27 kW a functionat n Cuba, ns a fost distrus
de un uragan. n prezent statii experimentale de tipul acesta lucreaz pe insulele Hawaii
(una de 50 kW si alta de 1 MW ) si cteva n Japonia (de la 1 pn la 25 MW).
Gradul de salinitate este o surs de energie bazat pe fenomenul osmozei. Presiunea
osmotic dintre apa mrii de 35 si apa dulce este egal cu 25 bar., adic ntrece de 25 ori
presiunea atmosferic. De aceea, dac am lua dou bazine: unul cu ap srat si altul cu ap
dulce si le-am desprti printr-o membran semipermiabil, apoi nivelul apei din bazinul cu
ap srat s-ar ridica cu 240 metri. Aceast denivelare este comparabil cu un mare baraj
hidroenergetic. O astfel de statie, cu o capacitate de 1800 MW, teoretic ar putea fi construit
la vrsarea rului Iordan n lacul Marea Moart (debitul Iordanului e doar de 28 mc/sec.).
Mai aproape de real este folosirea procedeului osmozei ntrziate. n acest caz, flu-
xul apei dulci prin membran se mentine doar att timp ct presiunea hidrostatic a apei
srate este mai mic dect presiunea osmotic. Aceast presiune se poate obtine cu ajutorul
pompelor. Deci nu e nevoie de un baraj gigantic, ci de o cuv sub presiune. n baza acestui
procedeu se preconizeaz construirea unei centrale electrice cu o capacitate de 100 MW, la
gura Iordanului. O uzin asemntoare cu puterea de 150 MW se planific a fi amenajat
n SUA, pe malul Marelui Lac Srat.
Energia geotermal$ cuprinde cldura din interiorul Pmntului. Potentialul utili-
zabil al acestui tip de energie este evaluat la 17 tril. kWh anual. Practic, aceast energie

poate fi utilizat acolo unde apa fierbinte si vaporii ies la suprafat, sau se afl la o adn-
cime nu prea mare. De regul, acestea sunt regiunile unde este rspndit vulcanismul activ
sau exist vulcani stinsi.
Din zonele bogate n energie geotermal poate fi remarcat litoralul Oceanului
Pacific cu 60% din potentialul mondial. n zona Oceanului Atlantic resurse geotermale au
Islanda, insulele Azore, Canare si Capului Verde. n Africa principalele resurse sunt loca-
lizate n regiunea marilor grabene africane din estul continentului, iar pe teritoriul Europei
n zona muntilor Apenini, Alpi si Balcanici.
Energia geotermal este folosit, n primul rnd, la nclzirea locuintelor si ca ap
cald n uzul casnic. O important foarte mare are energia dat n Islanda, unde aceste
resurse asigur cu cldur 75% din populatia trii. Orasul Reykjavik este nclzit n ntre-
gime cu apele termale ce sunt localizate direct n subsolul urbei si n apropierea ei. Ca
surs de cldur apele termale se folosesc de asemenea n Franta (Bazinul Parisului si
Bazinul Aquitaniei), China, Mexic, Canada, Noua Zeeland etc. n Franta cu ele sunt
nclzite circa 50 000 apartamente din Paris si alte orase.
Utilizarea energiei geotermale la producerea curentului electric a nceput n secolul
XX. Prima sta&ie electric geotermic a fost construit n Italia n 1904, n orasul Larde-
rello. Pn n 1955 Italia a fost unica tar care avea statii de acest gen. Dup 1955 statii
electrice geotermice au nceput s fie construite si n alte state. Ctre 1970 puterea lor ge-
neral atingea 1895 MW, iar n 1990 8870 MW. Cele mai multe statii de acest tip, cu o
putere total de 3892 MW, are SUA (24). n Japonia functioneaz peste 15 statii, capacita-
tea lor fiind de 215 MW. Reiesind din puterea de instalare a centralelor geotermice, dup
SUA, n ordine descrescnd, vin: Filipinele, Mexicul, Italia, Japonia, Noua Zeeland,
Indonezia, Salvador, Kenya, Islanda, Nicaragua, Turcia, Cehia si Rusia.
Energia biomasei reprezint convertirea biologic a radiatiei solare prin interme-
diul fotosintezei sub form de substante vii. Aceast energie este de 10 ori mai mare dect
cea consumat anual de omenire. Din aceste considerente este justificat tendinta de a
utiliza biomasa la producerea unor combustibili lichizi si a curentului electric.
Tehnologia de obtinere a energiei din biomas se mparte n tehnici biologice si
tehnici termochimice. Tehnicile biologice au n baz descompunerea biomasei de ctre
microorganisme n mediu anaerob. Se obtine gaz combustibil, metan si biogaz. Aceeasi
tehnologie prevede fermentatia ce produce combustibili lichizi si depolimerizarea, care
transform substantele legumocelulozice n zahr si ligniti simpli.
Tehnologiile termochimicefolosesc temperaturile nalte pentru transformarea bio-
masei n energie. Ele cuprind arderea direct, piroliza (pentru producerea de gaze, lichide
pirolinoase, carbon etc.), gazifierea (se obtine amoniac, metan) si lichefierea direct (se
obtin hidrocarburi).
Sensul utilizrii energiei biomasei const n a cultiva plante bogate n anumite
substante care pot fi extrase prin tehnologiile amintite si care cresc repede pe soluri cu o
fertilitate redus, soluri ce nu pot fi folosite n agricultur.
O perspectiv destul de mare are cresterea intensiv a algelor marine care asigur
ntr-un timp scurt producerea unor cantitti mari de biomas (100-180 kg biomas uscat
la 1 hectar pe zi, ceea ce nseamn 60 tone pe an sau 74 000 kWh).
Cel mai des din biomas se capt biogaz si spirt. n cantitti destul de mari, din
deseuri, biogazul se produce n China si India. Spirtul din biomas (trestie de zahr) se
produce pe scar industrial n Brazilia, unde n acest scop au fost construite peste 200
uzine de distilare. Se foloseste spirtul drept combustibil pentru automobile, fie n stare
curat, fie n amestec cu benzin.

GEOGRAFIA RESURSELOR METALURGICE
*I A METALURGIEI MONDIALE
Metalurgia, reiesind din importanta ei direct si indirect n producerea bunurilor
materiale, ocup n ierarhia ramurilor economiei mondiale locul doi, dup energetic. Se
explic aceasta prin faptul c majoritatea produselor industriale create de om, cu exceptia celor
textile, alimentare si chimice, pn cnd, sunt confectionate, dac nu n ntregime atunci n cea mai
mare parte, din metal. Afar de aceasta, metalul este pe larg folosit n constructii.
Traditional ramura dat se mparte n metalurgia feroaselor si metalurgia neferoaselor.
Metalurgia feroaselor, de regul, se mai numeste siderurgie, uneori spunndu-i-se, de
asemenea, si metalurgia neagr, din cauza culorii metalului pe care l produce. Metalurgia
neferoaselor, spre a o deosebi de metalurgia neagr, uneori mai este numit si metalurgie a
metalelor colorate.
Att siderurgia, ct si metalurgia neferoaselor se caracterizeaz printr-o serie de trs-
turi comune cum ar fi:
a. Ciclurile tehnologice n ambele subramuri constau din mai multe etape: dobndirea si
nnobilarea minereului; topirea metalului primar; afinarea metalului (cptarea otelului,
aliajelor, rafinarea cuprului etc.); producerea laminatelor.
b. Unele procese, cum ar fi, de exemplu, laminarea, sunt asemntoare.
c. Provoac probleme ecologice similare, aprute att n procesul de extragere, ct si n
cele de topire si afinare.
d. Creste importanta folosirii metalului uzat.

1. GEOGRAFIA SIDERURGIEI MONDIALE
Deoarece din toate metalele utilizate de om, necesitatea n diferite varietti ale fierului
sub form de font si otel este cea mai mare, siderurgia rmne a fi subramura de baz a
metalurgiei contemporane. Din punct de vedere economic ea este una din cele mai putin
rentabile ramuri a industriei de prelucrare, deoarece cere foarte mari investitii de capital, care
se recupereaz foarte ncet, 15-20% din bani fiind ndreptate la asigurarea purittii ecologice a
functionrii ntreprinderilor. Afar de aceasta, productia de baz a siderurgiei se vinde la un
pret mult mai mic dect n alte ramuri ale industriei de la 20 pn la 400 dolari tona. Este clar
c o astfel de clim investitional nu corespunde, nici pe departe, rolului pe care l are siderurgia n
economia unei tri, mai ales, a unei tri cu o industrie variat si puternic.
Dezvoltarea siderurgiei depinde, n mare msur, de astfel de ramuri ale economiei
nationale cum ar fi: energetica, transportul, industria constructoare de masini si industria
chimic. Un rol osebit ns i revine posibilittii de asigurare cu materii prime fie de origine
proprie, fie din export.

1.1. Geografia z$c$mintelor !i rezervelor de materii prime pentru siderurgie
Materiile prime folosite n siderurgie se mpart n materii prime principale si auxiliare.
La materiile prime principale apartine minereul de fier si crbunele cocsificabil, iar la cele
auxiliare minereurile din care se extrag metalele de nnobilare necesare la cptarea diferitor
tipuri de oteluri aliate cu proprietti osebite. Din aceste metale cea mai mare important o au:
manganul, cromul, nichelul, wolframul, molibdenul, vanadiul si titanul.

1.1a. Geografia materiilor prime principale
Compusii fierului sunt destul de rspnditi pe Pmnt, acestui element revenindu-i
circa 4,1% din componenta scoartei terestre. ns nu toti compusii metalului dat se consider
Geografia resurselor metalurgice si a metalurgiei mondiale 95
minereuri, ci numai aceia n care fierul are un continut mai mare de 20%. Minereurile de fier
se mpart dup componenta lor chimic n oxizi si carbona'i.
Din oxizi mai rspnditi sunt: magnetitul, hematitul si limonitul. Magnetitul are
formula chimic Fe
3
O
4
si contine 72% de fier. Se ntlneste nu att de des si este cel mai bogat
minereu. Rezerve importante de acest mineral sunt n Suedia, muntii Ural, regiunile Rusiei
Centrale (Kursk, Belgorod, Oriol), lng Lacul Superior (SUA) etc. Hematitul are formula
chimic Fe
2
O
3
si un continut de pn la 70% de fier. Este unul din principalele minereuri
folosite n metalurgie si este rspndit n Brazilia, India, Ucraina (Krivoi Rog), regiunile
amintite ale Rusiei Centrale si a. Limonitul, care are formula Fe
2
O
3
nH
2
O, contine 45-65% fier.
Din acest mineral sunt formate zcmintele din Lorena, Luxemburg, Kerci, de lng Lipetk si
Tula etc.
Carbona'ii au o rspndire mai limitat si, respectiv, o important mai redus. Din
aceast grup fac parte sideritul si ankeritele. Sideritul (formula chimic FeCO
3
) contine doar
30-48% fier. n cantitti industriale este cunoscut n Ural, Marea Britanie, Franta etc. Se
foloseste la cptarea fierului de calitate superioar. Ankeritele (formula chimic CaCO
2
(Mg,
Fe)CO
3
) au un continut redus de fier (20-22%) si, din motive economice, practic nu sunt
folosite n siderurgie.
Rezervele mondiale geologice de minereu de fier pe parcursul secolului XX, datorit
prospectiunilor permanente ntreprinse n toata lumea, dar mai ales n regiunile mai putin
cercetate, au fost n permanent crestere. La sfrsitul anilor 90, conform datelor ONU aceste
rezerve se estimau la circa 848 miliarde tone din care trilor CSI le reveneau n jur de 304 mld.
tone (36,8%), Asiei 74 mld. t (8,7%), Americii Latine 140 mld. t (16,3%), Africii 33 mld.
t (3,8%), Americii de Nord (Anglo-Saxone) 225 mld. t (26,4%), Australiei si Oceaniei 36
mld. t (4,0%,) si Europei (fr CSI) 36 mld. t (4,0 %).
Tabelul 1. Statele cu cele mai mari rezerve certe de minereu de fier (miliarde tone)
Nr. Statul Rezerve % Fe Nr. Statul rezerve % Fe
1 Rusia 56,0 36 6 China 15,0 33
2 Australia 18,0 62 7 Canada 11,7 35
3 Brazilia 17,6 58 8 India 11,5 61
4 SUA 15,9 26 9 Kazahstan 8,0 35
5 Ucraina 15,4 50 10 RAS 4,0 60
Sursa: Maxcaxoncxn B.H. A39CD0F7G31H0I H0D=760 J7D0. T.1. 2006, pag. 38
La rezervele amplasate pe suprafata uscatului mai trebuie plusate nc 250 miliarde tone
de concretiuni feromanganice de pe fundul Oceanului Planetar, rezervele totale astfel crescnd
la 1 100 miliarde tone. Se consider c aceast cantitate de minereu de fier poate s ajung
omenirii pe o perioad de circa 1 000 ani.
n ceea ce priveste rezervele certe, adic explorate, ele se apreciaz la cantitti mult mai
mici. Dup V.P. Maksakovskii, aceste resurse sunt egale cu circa 150 miliarde tone, cea mai
mare parte a lor fiind amplasate n urmtoarele 10 tri.(Vezi tabelul 1).
Afar de statele enumerate rezerve nsemnate de minereu de fier au Suedia, Franta,
Venezuela si Liberia.
Minereul de fier n lume este repartizat n linii generale n dou fsii una situat ntre
paralelele de 40 si 66,5 grade latitudine nordic si alta ntre paralelele de 30 grade latitudine
nordic si 30 grade latitudine sudic.

Principalele bazine de minereu de fier de pe Glob (de la F. Bran, 1996)
Pe teritoriul Rusiei principalul bazin de minereu de fier este Anomalia Magnetic dela
Kursk, considerat si cel mai mare bazin de minereu de fier din lume. Geografic bazinul dat se
afl pe teritoriile regiunilor Kursk, Belgorod si Oriol situate mai la sud de Moscova. Are o
suprafat de circa 120 000 km ptrati si numr peste 20 zcminte, cele mai importante fiind
Iakovlevskoe, Mihailovskoe si Lebedinskoe. Minereul de aici este reprezentat prin magnetit si
hematit, continutul de fier variind de la 35% pn la 52-67%. Rezervele se estimeaz la peste
25 mld. t. Afar de acest bazin, n Partea European, Rusia mai are minereu de fier n
apropiere de orasele Lipetk si Tula, n Karelia (zcmntul de la Kostomuk#a), pe Peninsula
Cola (zcmintele de la Olenegorsk si Kovdor) si n muntii Ural (zcmintele de la
Magnitogorsk, Taghilo-Ku#vinsk, Bacal si Kacikanar). Ultimul din zcmintele enumerate se
apreciaz ca avnd rezerve de circa 7,7 mld. tone. n Partea Asiatic Rusia are trei mari bazine
de minereu de fier si anume: Angaro-Pit, Angaro-I lim si Aldan. Bazinul Angaro-Pit este
amplasat pe Podisul Siberiei Centrale n interfluviul format de cursul inferior al rului Angara si
rul Bolsoi Pit un afluent nu prea mare al Eniseiului amplasat mai spre nord de Angara.
Rezervele se estimeaz la peste 2,3 mld. tone. Fiind situat departe de cile ferate pn cnd nu
se exploateaz, desi aici este posibil extragerea la zi. Bazinul Angaro-Ilim este amplasat in
interfluviul dintre cursul mediu al rului Angara si afluentul ei de dreapta Ilim. n cadrul acestui
bazin se evidentiaz zcmintele Kor#unovskoie si Rudnogorskoe, unde prin metoda de carier
se dobndeste magnetit cu un continut de la 32 pn la 46% Fe. Bazinul Aldan este situat n
partea central a podisului cu acelasi nume. Uneori este numit si Saha (Iakutia) de Sud. Afar
de bazinele mentionate, zcminte de minereu de fer de important major Rusia are n Siberia
de Sud pe teritoriul Soriei de Munte (Ta#tagol, Temir-Tau) si Hakasiei (zcmntul de la
Abakan), iar n Extremul Orient la sudul tinutului Habarovsk si la estul regiunii Amur.
Ucraina este al doilea stat din CSI cu mari rezerve de minereu de fier. Aici se
evidentiaz bazinul metalifer Krivoi Rog, situat n regiunea Dnepropetrovsk de-a lungul
cursului mediu al rului Ingulet. Se ntinde n forma unei fsii nguste de 2-7 km de la sud spre
nord pe o distant de circa 100 km. Predomin hematitul, cu un continut de metal de la 25%
pn la 46% . Rezervele geologice se estimeaz la aproximativ 20 mld. tone. Extragerea este
efectuat n mine. Afar de acest bazin Ucraina mai are minereu de fier pe peninsula Kerci si
n apropierea orasului Kremenciug.
Pe teritoriul Kazahstanului rezerve de minereu de fier se gsesc n regiunile Kustanai
si Karaganda. Mai importante sunt cele din regiunea Kustanai, unde se afl mai multe
zcminte de magnetit (Sokolovsk, Sarbai, Kaciarsk, Korjunkolsk, Adaevsk) si limonit (Aiatsk,
Lisakovsk). n regiunea Karaganda sunt cunoscute zcmintele de la Karkaralinsk, Atasu si
Karsakpai.
n Asia cele mai mari rezerve de feroase revin Chinei si Indiei. Specific pentru China
este faptul c majoritatea zcmintelor sunt amplasate n apropierea principalelor bazine
carbonifere si respectiv nu cer mari cheltuieli pentru transportarea materiei prime la uzinele
siderurgice. n China de Nord-Est se evidentiaz zcmintele din Anshan si Benxi, n Mongolia
Interioar zcmintele de la Bayan-Obo, n China de Est zcmintele din valea rului
Chang Jiang de la Daye si de lng orasul Maanshan, iar n China de Sud zcmntul
Ledong de pe insula Hainan.
Ct priveste India, apoi minereul de fier ntlnit n aceast tar se caracterizeaz printr-un
nalt continut de metal (60-66%) si prin amplasarea preponderent a zcmintelor n regiuni
situate nu departe de linia trmurilor si n apropiere de zcmintele de mangan si de crbune
cocsificabil. Se evidentiaz asa-zisa "Centur de fier" din statele Bihar, Orissa si partial
Madhya Pradesh, unde sunt bine cunoscute zcmintele de lng orasele Bhilai si Raurkela,
precum si cel de la Beladila. Rezerve importante de minereu de fier se ntlnesc, de asemenea, n
statul Mysore (zcmntul Bhadara) si n regiunea Goa (zcmntul Marmagan).
n America de Nord principalele zcminte se afl pe teritoriul Statelor Unite si
Canadei.
Cele mai importante zone metalifere ale SUA sunt cantonate n regiunea Lacului
Superior si n Muntii Appalachi. Aici se dobndesc circa 70% din minereul de fier extras n
aceast tar.
Depozitele metalifere din preajma Lacului Superior au un continut bogat de Fe si sunt
localizate att lng litoralul lui vestic, ct si cel sudic, aflndu-se pe teritoriul statelor Minnesota,
Wisconsin si Michigan. Exploatrile de baz sunt efectuate la Vermillon, Mesabi, Guyuna,
Marquette, Menominee si Ironwood. Extragerea, de regul, se face n cariere, zona Lacului
Superior producnd aproape jumtate din minereul de fier dobndit n SUA.
Zona Mun'ilor Appalachi dispune de zcminte mai modeste situate la nord-vest n
statele New York si Pennsylvania, iar la sud n Alabama si Georgia. Din zcmintele mai
importante ale acestei zone pot fi numite cele din Birmingham (statul Alabama), Adriodack si
Montgomery (statul New York), Comwali si Johnstown (statul Pennsylvania).
Din alte zone metalifere ale SUA poate fi mentionat doar cea central cu statele Texas
si Missouri n care se evidentiaz zcmntul de la Deigerfild (Texas). Depozitele ce exist n
alte regiuni, cum ar fi cele din statele Colorado, Wyoming si California, au o important
redus.
n Canada minereul de fier are un continut mediu de metal de circa 35%. Zcmintele
mai mari sunt situate n estul si sud-estul trii pe Insula Newfoundland (Wabana), pe Peninsula
Labrador (Scheferville, Mount Rail, Jeanine Lake) si litoralul de nord al Lacului Superior
(Steep Rock Lake). Rezerve mai mici se ntlnesc n partea de sud-vest a tarii, n provincia
Columbia Britanic pe insulele Reginei Charlotte si Vancouver.
America Latin$ are rezerve mai importante de minereu de fier pe teritoriul Braziliei,
Venezuelei, Columbiei, Peru si Chile.
Cele mai mari zcminte se afl n sudul Braziliei, ele fiind localizate n statele Minas
Gerais, Mato Grosso, Para, etc.
Cel mai bogat este statul Minas Gerais, unde minereul de fier se dobndeste n asa-
zisul "patrulater de fier" situat ntre orasele Belo Horizonte, Itabira si Ouro Prto. Acest
patrulater are o suprafat de 7000 km si rezerve geologice apreciate la 30 mld. tone. Cea
mai mare parte a minereului este reprezentat prin hematit si se extrage din zcmntul de la
Itabira.
n partea de sud-vest a statului Mato Grosso, n apropiere de hotarul cu Bolivia, este
situat bazinul metalifer Urucum cu o cantitate de minereu ce se apreciaz la 4 miliarde tone. n
apropiere de acest bazin se gsesc mari zcminte de mangan ce face rentabil prelucrarea pe
loc a minereului. Un moment nu prea avantajos, ns, este deprtarea lui fat de porturile
maritime.
Pe teritoriul statului Para, n cursul mediu al bazinului rului Xingu este situat unul din
cele mai recente bazine metalifere ale Braziliei bazinul Carajas. Rezervele acestui bazin se
estimeaz la 5 mld t de minereu, cu un continut de fier de 67%. Avnd legtur prin calea
ferat cu portul Sao Luis, minereul extras aici este exportat n SUA si n trile Europei de Vest.
Afar de bazinele amintite Brazilia mai dispune si de alte zcminte de o important
mai redus n statele Bahia si Goias.
Minereul de fier din Venezuela contine n mediu 64% metal si este cantonat n dou
zone metalifere una n valea fluviului Orinoco (cu mari zcminte la Cerro Bolivar, La
Estrela, El Pao si Altamira) si alta cunoscut sub numirea de "Br,ul de Fier Imataco"(cu
zcmintele Los Barancos, Maria Luisa si San Isidoro).
Ct priveste Bolivia, apoi pe teritoriul ei, n vecintatea Braziliei, se afl zcmntul
Mutun, care este o prelungire a celui din regiunea Urucum din Brazilia, el fiind unul din marile
zcminte de minereu de fier ale lumii.
Din alte tri latino-americane cu rezerve de minereu de fier mai modeste, cu extrageri mai
mici, dar si acelea, n primul rnd, pentru export, pot fi numite Peru si Chile. Prima are
zcminte la Acari si Marcona, iar a doua - la El Tofo, El Algarrobo, El Romeral etc.
n Africa resursele de minereu de fier sunt amplasate mai ales n raioanele de nord-vest
si sud, mai bogate la acest capitol fiind RAS, Liberia, Algeria si Mauritania.
Republica Africa de Sud este cel mai mare productor de pe continent, ea avnd
exploatri mai importante n Transvaal la Thabazimbi si n provincia Capului la Postmasburg.
Cea mai mare parte a minereului extras este exportat n Europa, SUA si Japonia.
Liberia este al doilea productor african de minereu. Ea posed zcminte calitative de
magnetit si hematit. Unul din zcminte este situat n apropierea nemijlocit a capitalei
(Monrovia), iar altul n partea de nord a trii, la Nimba ("Muntele de Fier").
Algeria are minereuri cu un continut de metal ntre 37 si 56 %. Exploatrile, efectuate,
de regul, la zi, sunt amplasate att n partea nordic, la hotarul cu Tunisia (zcmntul
Quenza), ct si la sud, n Sahara (zcmintele Bou Kudra si Gora Djebillet).
Mauritania dispune de zcminte situate att n apropierea trmului (cel de la Derik),
ct si n zone situate n interiorul trii, aici evidentiindu-se cel de la Guello-el-Rheim.
Afar de statele enumerate, minereu de fier n cantitti mai modeste extrag Sierra
Leone, Angola, Zimbabwe etc.
Australia dispune de bogate rezerve de minereu de fier de o calitate superioar (50-
64% Fe), care este cantonat la adncimi mici si se extrage din cariere. Marea majoritate a
zcmintelor sunt amplasate n partea vestic a statului Australia de Vest. Aici se evidentiaz
bazinul Hamersley cu rezerve apreciate la peste 11,7 mld. t situat n regiunea muntilor cu
acelasi nume. n cadrul bazinului Hamersley o osebit important au zcmintele Mount
Goldsworthy, Mount Tom Prince si Mount Uelbek. Alte exploatri mai vechi, dar si cu rezerve
mai mici, se afl pe teritoriul statului Australia de Sud, peninsula Eyre (zcmntul Iron Knob)
si n Tasmania (zcmntul Savage River).
n Europa de Vest un productor destul de important de minereu de fier de calitate
superioar este Suedia. Pe teritoriul acestei tri cele mai calitative minereuri se afl n partea ei
de nord, dincolo de Cercul Polar la Kiruna si GYllivare. Aici, n mine, se extrage 4/5 din
minereul de fier suedez, minereu cu 70% continut de metal. Majoritatea lui se export fie prin
portul Lulea, situat la Marea Baltic, fie prin portul norvegian Narvik (mai ales cnd Baltica
ngheat). n Suedia Central minereul de fier se extrage la Grangesberg (57% Fe), iar n cea
sudic la Persburg si Dannemor (33% Fe).
Din alte state vest-europene rezerve de minereu de fier, drept c modeste att cantitativ
ct si calitativ, are Fran)a. Aceste rezerve sunt localizate n Lorena, cu mine principale n
Nancy si Landras. Minereul de aici are 33,5% metal si contine mult fosfor. Din alte regiuni
trebuie amintite Bazinul Armorican, unde n provinciile Normandia, Bretagne si Anjou sunt
rezerve reduse de hematit si siderit cu un continut de Fe de 33-52%. Rezerve nu prea mari, dar
cu un continut sporit de metal (60%), sunt amplasate n muntii Pirinei (Caniga).
A treia tar vest-european cu zcminte apreciabile de minereu de fier este Spania.
Minereul, cu un continut de 48-56% Fe, se dobndeste n Tara Bascilor (intre orasele Bilbao si
Santander), n provinciile Asturia, Leon si Galica, cu exploatri n Badajos si Huelva.
Zcminte mai modeste sunt de asemenea n Aragon si Andaluzia.
1.1b. Extragerea (i comer'ul mondial cu minereu de fier
n jumtatea a doua a secolului XX, dup cum se vede din tabelul de mai jos,
extragerea minereului de fier a fost n permanent ascensiune, ea sporind de la 251 mil. tone n
1950 pn la 1222 mil. t n anul 2003.
Tabelul 2. Cantitatea de minereu de fier extras 'n perioada 1950 2003 (mil. tone)
1950 1960 1970 1980 1990 2000 2003
251 499 773 879 976 1074 1222
Sursa: Anncon H.B., Xopeen B.C. VH969J7G31H0I 7 19W705L60I C39CD0F7I J7D0.
pag. 502; Ieorpa]nx. N 7, 2003, pag. 29-31; N 18, 2005, pag. 23-26
n aceast perioad de timp a crescut nu numai cantitatea de minereu de fier extras, ci a
suferit schimbri esentiale si geografia extragerii lui. Daca pn la cel de al Doilea Rzboi
Mondial pe primul plan se situa Europa de Vest cu 40% din extractia mondial (1938), apoi
dup rzboi ea cedeaz Americii de Nord, care n 1950 producea 43% din minereul dobndit n
lume. n anii 70-80 pe primul loc se plaseaz Asia, urmat de America de Sud si Australia
(vezi tabelul 3).
Tabelul 3. Ponderea diferitor regiuni ale lumii in extragerea minereului de fier (in %)
Regiunea 1950 1990 2000 2003
Europa de Vest 29,4 4,8 2,5 2,3
Europa de Est (cu CSI) 20,4 23,8 14,6 14,0
America de Nord 42,8 10,8 11,0 7,9
Asia 1,8 24,0 29,2 30,9
America de Sud 2,7 19,2 22,2 23,0
Africa 1,7 6,2 4,6 4,4
Australia si Oceania 1,2 11,2 15,9 17,5
Sursa: Anncon H.B., Xopeen B.C. VH969J7G31H0I 7 19W705L60I C39CD0F7I
J7D0. pag. 502; Ieorpa]nx. N 7, 2003. pag. 29-31; N 18, 2005, pag. 23-26
Tabelul 4. Principalii productori de minereu de fier 'n anii 1950 2003 ('n mil. t con&inut de fier)
1950 1970 1980 1990 2003*
SUA 49 URSS 106 URSS 133 Brazilia 152 China 253,2
URSS 23 SUA 54 Brazilia 95 URSS 135 Brazilia 245,6
Franta 10 Canada 29 Australia 61 Australia 112 Australia 212,9
Suedia 8 Australia 29 China 56 China 75 India 105,5
M. Britanie 4 Brazilia 25 SUA 45 SUA 56 Rusia 92,0
RFG 3 China 24 Canada 30 India 54 Ucraina 53,9
India 2 Suedia 20 India 26 Canada 36 SUA 48,5
Canada 2 India 20 Suedia 17 RAS 30 RAS 38,1
Chile 2 Franta 18 RAS 17 Venezuela 20 Canada 33,2
Australia 1 Liberia 16 Liberia 12 Suedia 20 Suedia 21,5
*Pentru anul 2003 sunt indicate mil. tone de minereu propriu-zis
Sursa: Anncon H.B., Xopeen B.C. VH969J7G31H0I 7 19W705L60I C39CD0F7I J7D0. pag. 503; Ieorpa]nx.
N 18, 2005. pag. 23-26
Schimbri n geografia extragerii minereului de fier au avut loc si la nivel de state.
Dac n anii 50 cele mai mari productoare erau: SUA, Uniunea Sovietic, Franta, Suedia si
M. Britanie, atunci n 2003 primele cinci pozitii n extragerea mondial revin Chinei, Braziliei,
Australiei, Indiei si Rusiei (vezi tabelul 4). Dobndesc minereu de fier peste 60 de state, ns
numai 10 din ele, la sfrsitul mileniului doi, extrgeau mai bine de 20 milioane tone anual, lor
revenindu-le 91 % din productia mondial.
Trebuie de mentionat c asa tri europene cum ar fi: Marea Britanie, Franta, Spania,
Luxemburgul, Italia si Germania, desi dispun de rezerve de minereu de fier, din considerente
economice nu extrag minereu propriu, deoarece el ar costa mult mai scump dect cel importat.
Extragerea #i exportul minereului de fier 'n lumea contemporan
(de la I.A. Rodionova #i T.M. Bunakova, 2007)

Aproximativ 48,5% din minereul extras pe Pmnt se comercializeaz. Aceast materie
prim este exportat de 20 de tri, cea mai mare cantitate (86%) revenind la 10 state: Australiei
(31,4%), Braziliei (31,1%), Indiei (9,2%), Rusiei, Canadei, Suediei, Liberiei, Republicii Africa
de Sud, Venezuelei si Mauritaniei. Principalii exportatori totusi sunt Australia si Brazilia. Din
cele 592,5 milioane de tone de minereu, puse n vnzare pe piata mondial, n anul 2003
370,4 mil. t proveneau din aceste dou tri.
Cei mai mari importatori de minereu de fier n 2003 erau trile Asiei de Est, Europei
de Vest, Europei de Est si Americii de Nord. n Asia de Est importatorul Nr.1 este China,
creia i revin 25 % din importul mondial, dup care urmeaz Japonia cu 22,3%, apoi Coreea
de Sud cu 7%. n Europa de Vest la acest capitol se evidentiaz Germania, Belgia,
Luxemburgul, Franta, Italia si M. Britanie, iar in America de Nord SUA. Trile Europei de
Vest acoper din importuri aproximativ 95,1% din necesarul de minereu (unele din ele, cum ar
fi: M. Britanie, Franta, Italia, Belgia, Luxemburgul, Germania, Olanda si Spania 100%), iar
SUA circa 22,9%.
Principalele direc&ii de comercializare a minereului de fier sunt:
Australia Asia de Est Venezuela SUA
Australia Europa de Vest RAS Asia de Est
Brazilia SUA RAS Europa de Vest
Brazilia Europa de Vest India Europa de Vest
Brazilia Asia de Est India Asia de Est
Rusia si Ucraina Europa de Est
n ultimele decenii o important tot mai mare ca materie prim a nceput s-l aib fierul
uzat. Fiecare ton de fier uzat economiseste aproximativ aceeasi cantitate de font si respectiv
cantitatea de minereu si cocs necesar pentru cptarea ei. Fondul de fier vechi din trile nalt
dezvoltate este foarte mare, el depsind sute de milioane de tone. Se consider c aproximativ 50%
din otelul produs n lume provine din reciclarea fierului uzat. Achizitionarea si pregtirea acestui
metal pentru retopire este una din sarcinile actuale ale metalurgiei mondiale.
Ct priveste geografia rspndirii resurselor si extragerea crbunelui cocsificabil, apoi
despre aceste momente s-a vorbit, cnd s-a studiat compartimentul dedicat energeticii. Produ-
cerea cocsului metalurgic, care serveste drept combustibil si reductor al fierului din minereu n
procesul de topire a fontei, pe parcursul secolului XX a fost mereu n crestere pn la nceputul
anilor 70. Drept c n a doua jumtate a secolului aceast crestere a decurs cu ritmuri mult mai
mici dect n trecut, deoarece realizrile revolutiei tehnico-stiintifice au adus la reducerea
considerabil a necesitatilor de cocs la topirea unei tone de font. Astfel, dac n 1938 aceast
norm era de 1,68 tone, apoi n 1990 numai de 0,66 t. De aceea, ctre anii 70 arderea cocsului
n lume s-a stabilizat la nivelul de 350-360 mil. t, desi cantitatea de font topit a crescut. n SUA
si n unele state ale Europei producerea cocsului s-a redus de 2-3 ori. Au avut loc schimbri si n
geografia producerii cocsului. nainte de al Doilea Rzboi Mondial cel mai mare productor era
Europa de Vest, ei revenindu-i 55% din productia mondial. Dup rzboi pe primul loc se
plaseaz America de Nord cu 40% (1950), ca ncepnd cu anii 90 pe locul de frunte sa treac
Asia (55% n 1995). S-au schimbat si liderii ce produceau cocs. Pn la cel de al Doilea Rzboi
Mondial principalul productor era Germania, dup rzboi si pn n 1961 SUA, din 1961 si
pn n 1991 URSS, iar dup 1991 China.

1.1c. Geografia materiilor prime auxiliare
Din materiile prime auxiliare cea mai mare important o are manganul, care este uti-
lizat la producerea celor mai rspndite sorturi de otel, el dndu-le lor duritate. Rezervele
mondiale de mangan se estimeaz la 3 miliarde tone din care 40% revin statelor CSI si 40%
Republicii Africa de Sud. Din trile CSI 40% apartin Ucrainei cu mari zcminte la Nikopol si
Tokmak. Din alti membri ai comunittii mai poate fi amintit Georgia cu rezerve la Ciatura,
Rusia cu zcminte n muntii Ural si Kazahstanul cu rezerve n muntii Mugodjari (sudul
Uralului).
Republica Africa de Sud are extractii n provincia Capului (Manatwan). Rezerve mai
mult sau mai putin nsemnate de mangan au, de asemenea, Australia (Pilbara, insula Groote
Eylandt), Gabon, India si Brazilia (Urucum, Minas Gerais).
Productia mondial de mangan este de peste 22,4 mil. tone, din care cea mai mare
cantitate revine Chinei (25%), Ucrainei (24,3%), Republicii Africa de Sud (11,2%), Australiei
(9,4%) si Braziliei (9%).
Cromul este folosit la producerea ferocromului si otelurilor speciale inoxidabile cu o
mare rezistent la agentii chimici. Rezervele mondiale se apreciaz la 2,8 mld. t. Din ele peste
80% revin Republicii Africa de Sud, care are importante zcminte ale acestui metal n
provincia Transvaal. Destul de mari rezerve de crom are Kazahstanul (Millionn'i, Hrom-Tau),
Albania si Zimbabwe. Ultimei tri i revin circa 19% din rezervele mondiale. Din alte state mai
pot fi mentionate Republica Filipinelor, Turcia, India.
Productia anual de crom este de peste 10 mil. t, ponderea cea mai mare avnd
Republica Africa de Sud (5,6 mil. t), Kazahstanul (1,6), Rusia (1,6), Turcia, Zimbabwe,
Albania si Filipine.
Nichelul se ntrebuinteaz la fabricarea otelurilor inoxidabile speciale, cu o mare
rezistent la coroziune si la temperaturi nalte (otelurilor refractare). Rezervele mondiale se
apreciaz la 150 mil. tone, circa 33% din ele revenindu-i insulei Noua Caledonie. Mai au
zcminte importante Canada (provinciile Ontario si Manitoba), Australia, Rusia
(Moncegorsk, Nikel, Norilsk), Cuba, Filipine.
Anual se topesc 1,14 mil. t nichel, cei mai mari productori fiind Rusia (22%), Canada
(14%), Australia (12%) si Noua Caledonie (12%).
Wolframul este absolut necesar pentru producerea otelurilor foarte dure, destinate
industriei armamentului si celei aeronautice. Cea mai mare parte a zcmintelor minereului din
care se obtine acest metal sunt amplasate n Asia de Sud-Est, formnd asa-zisul br,u de
wolfram. Rezervele generale se estimeaz la aproximativ 4 mil. t, din care 70% fiind
amplasate pe teritoriul Chinei (mai ales provinciile de sud-est), Thailandei, Myanmarului,
Coreei de Nord si Coreei de Sud. n afara Asiei de Sud-Est zcminte de wolfram se
ntlnesc pe teritoriul SUA si Rusiei.
Mai bine de jumtate (80%) din productia mondial revine Chinei si nc 9,6% -
Rusiei. Restul se refer la Thailanda, Coreea de Sud etc.
Molibdenul este utilizat la cptarea otelurilor de duritate exceptional, care se folosesc
la producerea armelor, rachetelor si a reactoarelor atomice. Se ntlneste foarte rar si cost foarte
scump. Aproximativ 60% din rezervele mondiale se afl pe teritoriul SUA n statele Colorado,
Arizona si New Mexico. Se mai ntlneste pe teritoriul Canadei (Columbia Britanic), Chile
(El Salvador), Rusiei (Caucazul de Nord) etc. Cei mai mari productori sunt SUA (50%),
Canada, Rusia.
Vanadiul este destinat fabricrii otelurilor elastice cu mari rezistente la coroziune,
oteluri utilizate la producerea utilajelor pentru industria chimic, la construirea navelor mari-
time si n industria aeronautic. De cele mai importante rezerve dispune Republica Africa de
Sud (40%), Rusia (Muntii Ural si Peninsula Cola), SUA (statele Colorado, Arizona, Utah),
Finlanda, Norvegia, Namibia si China, ele fiind si cele mai mari productoare ale acestui
metal.
Titanul este considerat metal al secolului XX, fiind foarte usor si dur. Este utilizat la
producerea otelurilor foarte dure si usoare care merg la construirea avioanelor, rachetelor,
navelor cosmice si altor aparate de zbor. Productorii de baz sunt SUA, care are rezerve n
muntii Appalachi, Canada, ce dispune de zcminte pe Peninsula Labrador, India, cu extrageri
n Muntii Gati, Australia si Norvegia.

1.2. Structura ramural$ !i teritorial$ a siderurgiei mondiale
1.2a. Etapele procesului metalurgic, tipurile de uzine
(i principiile de amplasare a $ntreprinderilor
Uzinele siderurgice dup dimensiuni si prezenta etapelor de producere se mpart n
uzine cu ciclul complet si uzine cu ciclul incomplet.
Uzinele cu ciclul complet au n componenta lor cel putin patru unitti de productie,
practic autonome, la care respectiv se capt cocs, font, otel si laminate.
Uzinele cu ciclul incomplet produc fie c numai cocs si font, fie c numai otel si
laminate.
Cocsul se obtine din crbune de piatr frmitat pn la pulbere, prin nclzirea
acestuia n cuptoare speciale, fr accesul aerului. Aceste cuptoare reprezint niste camere
metalice, ce se nchid ermetic si se nclzesc pn la 950-1050 C din exterior, cu un flux de
gaze fierbinti. n timpul nclzirii, din crbune se degaj un amestec de gaze inflamabile, numite
gaze de cocs. Ele pot fi folosite ca combustibil sau ca materie prim foarte valoroas pentru
industria chimic. Produsul, ce rmne dup degajarea gazelor, se numeste cocs. Avnd o
structur poroas, care asigur contactul bun cu aerul, el are o temperatur de ardere foarte
mare. Procesul de transformare a crbunelui de piatr n cocs dureaz 14-15 ore, dup ce
cuptorul este deschis, si cocsul n stare incandescent este transportat n vagoane speciale la
instalatia de stingere, unde este rcit fie cu ap, fie cu gaze neutre. Cocsul rcit poate fi folosit
ca combustibil pentru furnale.
Fonta reprezint un aliaj de fier cu carbon, concentrarea carbonului fiind de 2 4%. n
dependent de utilizarea ei de mai departe, n furnale se topeste font alb sau font sur. Din
font alb se capt otel si ei i revin 85% din toat fonta topit n lume, iar din font sur se
toarn diferite obiecte, n acelasi rnd si de art. Din punct de vedere al componentei si
utilizrii exist cteva zeci de sorturi de font.
Se obtine fonta n niste cuptoare, ce au forma unui turn rotund cu o nltime egal cu
cea a unei case cu 30 etaje si care se numesc furnale. Partea exterioar a furnalului reprezint o
manta de otel, cu o sistem complicat de rcire cu ap, iar cea interioar o cptuseal din
materiale refractare rezistente la temperaturi nalte. Partea de sus a furnalului se numeste gur
de alimentare, cea central cuv, iar cea de jos creuzet. Prin gura de alimentare se ncarc
n cuptor n straturi alternante cocs si concentrate de minereu de fier sub form de aglomerat
sau pelite la care se mai adaug calcar, dolomit si alte substante numite fondan&i. Fondantii
ajut substantele nemetalice, ce intr n componenta concentratului de minereu, s se ridice
dup topire de asupra metalului lichid, acumulat n creuzet, formnd mpreun zgura. Din
partea de jos n furnal se sufl aer fierbinte care asigur arderea cocsului n partea superioar a
creuzetului. Aici temperatura se ridic la 2000 C, ceea ce duce la topirea minereului. n
vremea arderii cocsului oxigenul din aerul suflat se uneste cu carbonul, formnd oxid de carbon,
care, la rndul su, n conditiile temperaturilor nalte, aditioneaz cu oxigenul din minereu,
reducnd astfel fierul. Fierul topit se scurge prin cocsul incandescent si se satureaz cu carbon,
transformndu-se n font, care se acumuleaz pe fundul creuzetului. Pe suprafata fontei topite
pluteste stratul de zgur lichid, care este mai usoar. La anumite intervale de timp, prin
deschizturi speciale, numite guri de evacuare, la nceput se da drumul zgurii acumulate, apoi
fontei.

Schema general a unei uzine metalurgice cu ciclul complet
1 - baterii pentru producerea cocsului, 2 - concentrate de minereu, 5 - furnal (producerea fontei), 9 -
cuptorul Martin (producerea otelului), 11-12 laminoare (producerea laminatelor).
Furnalul lucreaz n regim non-stop prin gur de alimentare, adugindu-se noi portiuni
de minereu si cocs, iar din creuzet, la anumite intervale de timp fiind evacuate zgura si fonta
lichid.
Afar de font n furnale se mai capt diferite feroaliaje cum ar fi: ferosiliciul,
feromanganul etc.
Producerea fontei este un proces care cere mult energie si surse materiale. Pentru a
produce o ton de acest metal este nevoie de 3 tone de minereu, cocs si calcar, circa 30 tone de
ap si o cantitate impuntoare de gaze naturale si oxigen. n scopul reducerii costului
productiei se construiesc furnale gigantice cu un volum de la 1500 pn la 5000 de metri cubi.
Un furnal contemporan poate produce anual 4 4,5 mil. t font, adic cam att ct produce
Turcia sau Mexic.
O'elul este un aliaj al fierului care contine mai putin de 2% carbon si alte metale aliate
despre care s-a scris anterior. Numrul de sorturi este de cteva mii. Producerea otelului are loc
n otelarii, care reprezint a treia etap de producere la combinatele siderurgice cu ciclul complet.
nsusi producerea poate avea loc n convertizoare, cuptoare Martin sau cuptoare electrice.
Convertizorul reprezint o cuv de otel n form de par cptusit pe dinuntru cu
crmizi refractare, n care se toarn font lichid, iar din partea de jos se sufl aer pentru a
ndeprta surplusul de carbon din ea. n timpul cnd aerul trece prin fonta topit siliciul si
manganul, ce intr n componenta ei, se combin cu oxigenul ceea ce aduce la degajarea unei
mari cantitti de cldur, care face s ard rapid cea mai mare parte a carbonului. Primele
convertizoare au fost construite n 1856 de ctre englezul H. Bessemer si, de aceea, ele i
poart numele. Cele mai mari din convertizoare aveau capacitatea de 60 t.
Schema func&ionrii convertizorului cu oxigen
n jumtatea a doua a secolului XX n loc de aer n convertizoare s-a nceput, prin gura
de sus, cu ajutorul unui dispozitiv special, s se sufle oxigen. Oxigenul a accelerat cu mult
procesele metalurgice si a sporit productivitatea agregatelor. n primele 5-10 minute arde
siliciul si manganul, temperatura crescnd la 1200-1450 C. Aceasta provoac arderea intens a
carbonului si la ridicarea, spre sfrsitul procesului, a temperaturii pn la 1600 C. n
convertizoarele cu oxigen la fonta topit se poate de adugat att fier vechi, ct si font solid.
Durata obtinerii otelului din font lichid si fier vechi n acest tip de convertizoare este de doar
30-35 minute, n loc de 6-8 ore, ct dureaz acelasi proces n cuptoarele Martin. De aceea, n
prezent majoritatea otelului se produce n convertizoarele cu oxigen, capacitatea crora poate
s fie de 350-400 t.
Cuptorul Martin a fost construit prima dat de metalurgistul francez Pierre Martin n
1864. Este un cuptor de topire cu flacr. Baia, n care se topeste otelul, poate avea capacitatea
de pn la 900 t. Ea este cptusit cu crmid refractar. Cu acelasi tip de crmid se
cptuseste si bolta sferic a cuptorului, care reflecteaz cldura, produs de arderea
combustibilului, n baia cu metal. n calitate de combustibil se foloseste, de regul, gazul natural,
dar poate fi utilizat crbunele sub form de praf, sau pcura. nainte de a nimeri n cuptor aerul
si gazul se nclzesc pn la 1150 C si apoi, prin partea superioar, se sufl sub bolta
cuptorului, unde ele se amestec si ard. Ca rezultat temperatura se ridic la 1800-2000 C, ceea
ce aduce la topirea complet a ncrcturii. Avantajele cuptorului Martin constau n aceea c n
el poate fi topit fierul vechi si diferite deseuri metalice, poate fi controlat calitatea otelului
obtinut, pot fi introduse diferite adaosuri, obtinndu-se astfel oteluri cu proprietti prestabilite.
Neajunsul este acela c durata de elaborare a otelului este, cum am mai mentionat, destul de
mare 6-8 ore. De aceea, ultimul timp aceste cuptoare practic nu se folosesc, ele fiind
nlocuite de convertizoarele cu oxigen.
Cuptoarele electrice pot fi de mai multe tipuri: cu arc electric, cu induc&ie, cu vid si a.
Ele se folosesc la cptarea otelurilor foarte pure cu un continut redus de sulf, fosfor, arsen,
oxigen si alte elemente, care n cuptoarele Martin si n convertizoare nu pot fi nlturate,
deoarece ele se contin fie n gazele naturale ce se ard, fie n oxigenul ce se sufl n metalul
topit. n cuptoarele cu arc electric temperatura de topire se obtine datorit arcului voltaic de
mare intensitate ce se formeaz ntre electrozii de crbune, fixati de bolta cuptorului, si metalul
aflat n baie. Procesul practic este asemntor cu cel ce decurge n cuptorul Martin, dar otelul
cptat este mult mai pur. n cuptoarele cu induc&ie temperatura de topire se obtine datorit
cmpului electromagnetic. n ambele tipuri amintite nu poate fi evitat ptrunderea oxigenului,
azotului si hidrogenului. Pentru a cpta oteluri ce nu ar contine aceste elemente se folosesc
cuptoarele electrice cu vid, n camera crora bulele de gaze ies din metalul lichid. La
asemenea instalatii cuptorul este mbrcat cu un clopot de vid si nainte de a ncepe procesul de
obtinere a otelului din cuptor se pompeaz aerul.
Cuptoarele electrice nu se folosesc la combinatele siderurgice cu ciclul complet, unde
se topeste metal n cantitti foarte mari. Ele sunt specifice pentru ntreprinderile mici si
mijlocii cu ciclul incomplet.
Producerea laminatelor este ultimul, al patrulea, proces ce are loc la combinatele
siderurgice cu ciclul complet.
Dup ce a fost topit si adus la conditia necesar, otelul se toarn n forme speciale unde
el se solidific si se capt niste blocuri mari numite lingouri. Lingourile sunt transportate n
sectia de laminare. Aici ele, n cuptoare speciale, se nclzesc timp de 4-6 ore pn la temperatura
de 1100-1300 C. Lingourile nclzite nimeresc la laminoarele de degro#are elementele de
baz ale crora sunt niste cilindri masivi, situati unul sub altul si montati n asa mod ca distanta
dintre ei s poat fi schimbat. Cilindrii antreneaz metalul n spatiul dintre ei si, supunndu-l
presrii, l subtiaz si l lungesc. Exist dou tipuri de laminoare de degrosare: blumingul si
slebingul. La bluming din lingouri se obtin blocuri cu sectiunea ptrat, numite blumuri, iar la
slebing plci cu sectiunea dreptunghiular numite sleburi. Laminoare de degrosare exist
doar la ntreprinderile mai veci, unde n-au fost montate instala&ii de turnare continu a
o&elului, care produc direct blumuri, sau sleburi finite.
De la laminoarele de degrosare sau de la instalatiile de turnare continu a otelului
blumurile si sleburile finite sunt transportate la laminoarele speciale ce produc laminate de o
anumit form, grosime, sectiune transversal, etc. Exist laminoare ce produc tabl, lami-
noare pentru sine si grinzi, laminoare pentru producerea tevilor, laminoare de profiluri curbe si
laminoare de profiluri fasonate de nalt precizie. Dac laminoarele pentru tabl si cele pentru
grinzi produc, practic, semifabricate, apoi ultimele dou produc piese fasonate cu dimensiuni
foarte precise, care nu necesit o prelucrare ulterioar.
Laminatele prezint productia finit a siderurgiei. Asortimentul de laminate produse n
lume este foarte mare circa 30 mii numiri. Totusi ele pot fi divizate n 5 grupe si anume:
1. Tabl de diferit grosime si ltime din care cea mai solicitat este cea cu grosimea de
pn la 3 mm. Acestui tip de tabl i revine 30 45% din totalul de laminate.
2. Metal profilat n form de bare rotunde sau fasonate (10 30%).
3. Tevi trase sau semifabricate pentru sudarea tevilor (5 10%).
4. Srm pentru betonare (3-8%).
5. Sine pentru cile ferate (4-5%).
O rspndire tot mai larg n siderurgie capt n prezent reducerea direct a fierului,
care este o metod mult mai economicoas deoarece nu foloseste furnale, cuptoare Martin sau
convertizoare, iar metalul cptat este mai pur din cauza c nu contine sulf si alte impuritti pe
care le are cocsul.
Primele instalatii industriale simple de reducere direct a fierului au aprut nc n 1911
n Suedia. n prezent ele sunt mult mai modernizate si reprezint cuptoare verticale cu
nltimea de peste 50 m si cu un diametru de 5 m. Pelitele (granule de minereu nnobilat
cptate prin metode speciale din mruntisuri pulverulente la fabricile de nnobilare), ce contin
pn la 67% fier, se ncarc nentrerupt prin partea de sus a cuptorului, iar n ntmpinarea lor,
de jos n sus, se ridic un flux de gaz natural ce contine 90% oxid de carbon si hidrogen si care
a fost nclzit n prealabil pn la 850-900 C. Aceast cldur a gazului, mpreun cu cldura
lui de ardere, dau temperatura necesar pentru metalizarea pelitelor. Minereul nu se topeste, ci
se reduce n stare solid si cnd ajunge la vatra cuptorului contine de acum peste 90% fier. n
continuare el nimereste n cuptoare electrice, unde se curt de impuritti, se capt otel, ca
mai apoi otelul s nimereasc la laminor.
Principiul de amplasare a $ntreprinderilor siderurgicepe parcursul anilor s-a schimbat.
*n secolul XIX #i 'nceputul secolului XX, din motiv c pentru topirea unei tone de font
era necesar mai mult crbune dect minereu, combinatele siderurgice se construiau 'n bazinele
carbonifere. Anume n acea perioad au fost edificate multe uzine n Donbas, bazinul Ruhr,
bazinul Lorenei, nord-estul SUA etc.
*n prima jumtate a secolului XX, cnd tehnologia topirii fontei a permis reducerea de
2-3 ori a consumului de cocs, ntreprinderile metalurgice au 'nceput s fie amplasate 'n
regiunile bogate 'n minereu de fier. Reiesind din acest principiu, au fost construite
combinatele din Magnitogorsk (Ural, Rusia), Krivoi Rog si Zaporojie (Ucraina), marile
ntreprinderi din Brazilia, China, Mexic etc.
Dup al Doilea Rzboi Mondial, cnd materia prim din multe state dezvoltate nu mai
fcea fat cerintelor si, pentru a acoperi necesittile n metal, s-a trecut la importul minereului
si crbunelui, ntreprinderile au 'nceput s fie construite 'n porturi. Astfel, au aprut mari
unitti de producere n orasele porturi din Italia, Franta, SUA si, mai ales, n Japonia. Din
aceste considerente, a fost construit si uzina siderurgic din Galati, Romnia.
*n jumtatea a doua a secolului XX, pentru a satisface cerintele mari de metal ale unor
teritorii, au nceput s fie construite mini- si midiuzine direct 'n regiunile de consum. De
regul, ele sunt cu ciclu incomplet, cea mai mare parte a lor lucrnd n baza fierului vechi.
Foarte multe uzine mici si mijlocii au fost construite n SUA, Japonia, Italia, Spania, Brazilia
si a. Exist ns si uzine mari cu ciclul complet amplasate pe acest principiu. Drept exemplu,
poate fi numit combinatul siderurgic din Cerepovet (Rusia), care a fost construit pe malul
bazinului de acumulare Rbinsk de pe Volga si care activeaz n baza minereului de fer din
Karelia si a crbunelui cocsificabil din bazinul Peciora.
Uzinele electrosiderurgice se construiesc n regiunile asigurate cu surse de energie
electric ieftin, cum ar fi: valea rului Tennessee din SUA, muntii Alpi n Franta, centrele
siderurgice din sudul Ucrainei etc.
Vorbind de principiile amplasrii regionale a uzinelor siderurgice trebuie s mentionm
faptul c n cadrul regiunilor aceste obiecte industriale se construiesc n apropierea rurilor sau
bazinelor acvatice, deoarece ele sunt mari consumatoare de ap.

1.2b. Producerea (i comer'ul mondial cu font (i o'el. Principalele regiuni (i zone
metalurgice ale lumii
Dup al Doilea Rzboi Mondial productia de font, feroaliaje si otel a crescut n
continuu, ritmul fiind ceva mai diminuat dup criza energetic din 1974 si crescnd din nou n
anii 80 si, mai ales, 90. n anul 2000, cum se vede din tabelul 5, productia de font si feroaliaje a
crescut fat de anul 1938 de 6,87 ori, iar cea de otel de 7,66 ori. Cu alte cuvinte, n a doua
jumtate a secolului XX uzinele siderurgice au topit mai mult otel dect font.
Tabelul 5 . Dinamica producerii mondiale de metale feroase 'n anii 1938-2000, mil. tone
Anii 1938 1950 1960 1980 1989 2000
Font, feroaliaje 83,0 132,3 258,0 541,0 542,0 571,0
Otel 110,0 192,0 346,0 749,0 794,0 843,0
Sursa: S. Negut si a. Geografia economic mondial, 2003, pag. 110
Ct priveste repartizarea teritorial a productiei siderurgice se observ o concentrare mai
mare doar n patru regiuni: Asia de Est, Sud-Est #i Sud cu 41,6% din otelul produs n lume,
Uniunea European cu 18,7 %, America de Nord cu 14% si &rile CSI cu 11,7%, toate
mpreun acumulnd 86% din productia mondial. Este destul de modest productia Americii
de Sud, Africii si mai ales a Australiei cu Oceania. (Vezi tabelul 6).
Dup criza profund de la nceputul anilor 90, siderurgia trilor CSI ncepe s-si
revin, ce-i drept, acest proces decurge mai greu n Rusia. n 2001 ea producea otel la nivelul
anului 1965, adic la acest indice tara a fost ntoars napoi cu 35 ani. A retrogradat la
producerea otelului si Ucraina, ea cobornd n 1995 la nivelul anului 1959.
Dintre state, cel mai mult otel n 2005 au produs China (30,1%), Japonia (9,9%), SUA
(8,3%), Rusia (5,8%) si R. Coreea (4,2%). (Vezi tabelul 7).
n 2001, la un locuitor producerea de otel era mai mare n urmtoarele 10 state ale lumii:
Belgia 1051 kg, R. Coreea 940 kg, Japonia 809 kg, Ucraina 678 kg, Germania 545 kg,
Canada 490 kg, Italia 461 kg, Spania 411 kg, Rusia 405 kg si Franta 356 kg.
Tabelul 6. Producerea o&elului pe regiuni 'n 1992 2001, mii tone
Regiunea 1992 1994 1995 1997 1999 2001 2001 %
Asia de Est,
Sud si SE
247662 266398 279599 308574 308289 353184 41,6
Uniunea
European
143768 151696 15580 159867 155210 158642 18,7
America de Nord 107486 116187 122726 129462 130069 119651 14,1
Trile CSI 17731 77921 78804 805558 85657 99619 11,7
Europa fr
UE si CSI
43316 47602 49572 51090 43131 46414 5,4
America de Sud 32297 34958 34634 36966 34594 37439 4,4
Africa 14269 13347 13690 12862 12809 15119 1,8
Asia Anterioar 5589 7805 8132 9929 9779 11690 1,4
Australia si
Oceania
7561 9192 9302 9589 8946 7859 0,9
Total mondial 719680 725107 752260 798892 788784 849617 100
Vorbind de tendintele existente n siderurgia mondial, putem constata c n a doua
jumtate a secolului XX producerea metalelor feroase n majoritatea trilor nalt dezvoltate a
crescut relativ ncet, n unele chiar a sczut, statele europene cednd primele pozitii trilor din Asia
de Est, Sud-Est si Sud. Destul de rapid a crescut producerea metalelor feroase n unele tri n curs
de dezvoltare si, n primul rnd, n Brazilia, India, Venezuela, Mexic, Chile etc.
Anterior am mentionat c n lumea contemporan se evidentiaz 4 mari regiuni
siderurgice. Mai jos ne vom opri succint la caracteristica lor.
n Asia de Est, Sud-Est !i Sud se remarc China, Japonia si India.
China este cea mai mare productoare de metale feroase din lume, ea topind 345,4 mil.
tone otel (2005) si 129 mil. tone font (2000). Marile centre metalurgice sunt concentrate n
China de Nord-Est unde se topeste 2/5 din producerea trii si cu combinate mari la Anshan,
Shenyang, Fushun si Benxi, care lucreaz pe materie prim local. A doua zon siderurgic
este China de Nord cu centre la Taiyuan, Tangshan si Beijing, dup care urmeaz zona Chinei
Centrale unde combinatele sunt amplasate pe rul Chang Jiang (Wuhan, Huangshi, Maanshan)
si n apropiere de Shanghai. O zon mai modest este Mongolia I nterioar cu combinatul
metalurgic de la Baotou.
O particularitate a siderurgiei chineze este prevalarea etapelor primare a ciclului
metalurgic, adic extragerea minereului de fier si a metalelor auxiliare, cptarea cocsului si
producerea fontei. De regul, font se topeste mai mult dect otel. n China nu s-a trecut n
ntregime la tehnologiile noi. Circa 15% din otel se capt n cuptoare Martin, iar n cuptoare
electrice doar 22%.
Japonia este al doilea mare productor de feroase din lume, ea topind 112,5 mil. t otel
(2005) si circa 80 mil. tone font si feroaliaje (2000). Toat siderurgia japonez are caracter
portuar si lucreaz practic pe materie prim importat din Australia, India, Filipine, Brazilia,
Republica Africa de Sud, etc.
Principala zon este 'rmul de est al insulei Honshu cu dou grupri de ntreprinderi:
una sudic, amplasat pe litoralul golfului Osaka (Kobe, Sakai, Wakayama) si alta central,
situat pe trmul golfului Tokyo (Yokohama, Kawasaki, Chiba). O alt zon se afl n partea de
nord a insulei Kyushu cu centre siderurgice n Fukuoka, Kitakysh si Oita.
Tabelul 7. Producerea o&elului in primele 20 &ri ale lumii
pe parcursul anilor 1992-2007, 'n mil. tone
Tara 1992 1995 2000 2007 Tara 1992 1995 2000 2007
China 80,9 95,3 127,2 489,0 Taiwan 10,7 11,6 16,8 20,5
Japonia 98,1 101,6 106,4 120,2 Franta 18,0 18,1 21,0 19,3
SUA 84,3 95,2 101,8 97,2 Spania 12,3 13,8 15,9 19,1
Rusia 67,0 51,6 59,1 72,2 Mexic 8,5 12,1 15,6 17,2
India 18,1 22,0 26,9 53,1 Canada 13,9 14,4 16,6 16,4
R.Coreea 28,0 36,8 43,1 51,4 M.Britanie 16,2 17,6 15,2 14,3
Germania 39,7 40,8 46,4 48,5 Belgia 10,3 10,2 11,6 10,7
Ucraina 41,8 22,3 31,8 42,8 Polonia 9,9 11,9 10,5 10,7
Brazilia 23,9 25,1 27,9 33,8 RAS 9,1 8,7 8,5 9,1
Italia 24,8 27,8 26,8 32,0 Mondial 719,7 752.3 948,0 1343,5
Turcia 10,3 13,2 14,3 25,8 Moldova 0,619 0,663 0,908 0,886*
Sursa: Ieorpa]nx, N 8, 2003, p. 29 31; Ieorpa]nx, N 19, 2005, pag. 23 26;
Ieorpa]nx, N 6, 2008, pag. 27. * anul 2008
Din centrele aflate n afara principalelor zone siderurgice pot fi numite Kamaishi de pe
litoralul de nord-est al insulei Honshu si Muroran din sudul insulei Hokkaido. Primul
utilizeaz minereu propriu, iar al doilea crbune local.
Japonia nc la nceputul anilor 70 a ncetat de a mai folosi cuptoarele Martin, trecnd
complet la convertizoarele cu oxigen. O cantitate destul de impuntoare de otel (32%) se
produce n cuptoarele electrice.
India a dezvoltat siderurgia practic n a doua jumtate a secolului XX. Se evidentiaz
zona de nord-est cu mari uzine la Bokaro, Jamshedpur (statul Bihar), Asansol, Durgapur
(Bengalia de Vest), Raurkela (statul Orissa), si Bhilai (statul Madhya Pradesh).
Ct priveste Republica Coreea si insula Taiwan, apoi n aceste dou tri predomin
tehnologiile nalte. Republica Coreea produce de 1,7 ori mai mult otel dect font, o mare
pondere avnd otelul topit n cuptoarele electrice (32%). Centrele de baz se afl n orasul
Inchon. n Taiwan predomin topirea otelului si producerea laminatelor, aproape jumtate din
otelul topit fiind cptat n cuptoare electrice.
n cadrul Uniunii Europene mari productori de metale feroase sunt: Germania, Italia,
Franta, Spania, M. Britanie, Belgia si Suedia.
Germania este al doilea mare productor de otel din Europa dup Rusia (44,5 mil. t n
2005) si al saselea productor pe plan mondial. Foloseste practic minereu de fier importat si fier
uzat. Principala zon siderurgic este amplasat n bazinul Ruhr, aici evidentiindu-se asa centre
metalurgice cum ar fi: Essen, Duisburg, Dusseldorf, Oberhausen, Solingen, Dortmund si a. A
doua zon revine bazinului Saar cu mari centre n Saarbrcken, Volklingen si Dillingen, iar a
treia zon cuprinde orasele Lbeck, Hamburg, Bremen si Bremerhaven situate pe litoralul
Mrii Baltice (i Mrii Nordului. n partea de est a Germaniei, pe teritoriul fostei RDG, mari
combinate siderurgice, ce lucreaz pe cocs polonez si minereu rusesc, exist n orasele
Eisenhttenstadt, Hennigsdorf si Brandenburg.
Italia, desi are putin minereu propriu, a creat o puternic baz siderurgic ce lucreaz
pe materie prim importat, mai ales pe fier uzat. Este al doilea productor de otel din UE si al
10 din lume (29,3 mil. tone n 2005). Predomin ntreprinderile mici si mijlocii amplasate n 3
zone: nordul industrial, porturile Mrii Ligurice si poalele Alpilor. n nordul industrial,
amplasat pe teritoriile Lombardiei si Piemontului, se evidentiaz centrele din Torino, Milano si
mai ales Brescia, unde se afl cea mai mare grupare siderurgic din tar. Din porturi, cele mai
importante combinate se afl n Genova, La Spezia, Livorno si Piombino. Aici, pe lng
materia prim importat, se utilizeaz si minereul propriu dobndit pe insulele Sardinia si
Elba. n zona de la poalele Alpilor predomin electrosiderurgia ce produce oteluri aliate si
superioare. Mai importante sunt centrele din Aosta, Trento si Bolzano.
Pe teritoriul Fran)ei, ca si n Italia, se disting tot 3 mari zone siderurgice, cum ar fi: cea
din Lorena, cea din nord-vestul 'rii si cea din Masivul Central Francez. n prima zon, unde
sunt localizate rezerve de minereu de fier si crbune cocsificabil, siderurgia este o ramur
traditional. Aici se topesc 2/3 din metalul produs n tar, principalele uzine fiind amplasate n
orasele Longwy, Thionville, Metz si Nancy. Combinatele din regiunea de nord-vest utilizeaz
minereu importat si crbuni proprii ce se dobndesc pe loc. Centrele de baz sunt Dunkerque,
Lens, Boulogne-sur-Mer si Rouen. n Masivul central Francez principalii productori se afl n
Le Creusot si St. Etienne. La poalele Pirineilor si Alpilor s-a dezvoltat electrosiderurgia.
Spania, desi import 99% din materia prim necesar, are o siderurgie n crestere.
Principalele centre sunt amplasate de-a lungul litoralului nordic n orasele Gijon, Aviles,
Oviedo si Bilbao. Pe litoralul mediteranean metal se topeste la Cartagena si Sagunto (lng
Valencia).
Marea Britanie dispune de o industrie siderurgic bine organizat, dar care n ultimul
timp se afl n declin. n anul 2005 a produs 14 mil. tone fat de cele 16,2 mil. tone produse n
1992. Din zonele mai principale se pot numi Anglia Central, Yorkshire, Tara Galilor si
Sco'ia. n cadrul Angliei Centrale o important osebit au uzinele siderurgice din Nottingham,
Derby si Birmingham. n Yorkshire centrul de baz este Sheffield, n Tara Galilor Cardiff,
Bristol si Newport, iar n Scotia Glasgow.
Belgia are o industrie siderurgic destul de stabil, ea producnd ultimul deceniu anual
cte 10-11 mil. tone otel. Se bazeaz pe minereul importat din Suedia. Cocsul l produce din
crbunii proprii. Este una din trile cu cea mai mare productie de otel la o persoan 1051,8
kg /locuitor. La acest capitol ea cedeaz numai Luxemburgului, care produce cte 5,6 tone de
otel la un locuitor. Principalele concentrri metalurgice belgiene se afl n orasele Namur,
Liege, Gand si a.
Suedia se caracterizeaz prin producerea otelurilor de calitate superioar. Aici
predomin electrosiderurgia bazat pe energia ieftin produs de statiile hidroelectrice. Cele
mai importante centre metalurgice, reprezentate prin uzine mici si mijlocii, sunt amplasate n
partea central a trii, unde este mai mult energie electric. Printre ele se numr orasele
Karlskoga, Axelosund, Soderfors si a.
n America de Nord producerea de baz a feroaselor este concentrat n SUA si Canada.
Statele Unite sunt al treilea productor de otel din lume, n anul 2005 topind 94,9 mil.
tone. Ca ramur siderurgia aici s-a constituit n a doua jumtate a secolului XIX, dezvoltndu-
se rapid pe parcursul secolului XX. n anii celui de al Doilea Rzboi Mondial ele topeau
jumtate din productia mondial de otel. Ca materie prim foloseste att propriile minereuri,
ct si cele importate. De asemenea utilizeaz o cantitate mare de fier vechi. O deosebit
dezvoltare are electrosiderurgia.
Pe teritoriul trii exist patru zone siderurgice: Lacul Erie Mun)ii Appalachi,
Marilor Lacuri, coasta de nord-est a Oceanului Atlantic si sudul Mun)ilor Appalachi.
Prima zon e localizat ntre lacul Erie si partea de nord a Muntilor Appalachi. Este cea mai
veche si cea mai de vaz zon din Statele Unite, centrele principale fiind orasele Pittsburgh si
Johnstown. Foloseste materie prim proprie. Zona situat n jurul Marilor Lacuri utilizeaz
minereurile din regiunea Lacului Superior si crbunii cocsificabili din Muntii Appalachi.
Principalele centre siderurgice se afl n orasele Duluth, Milwaukee, Chicago, Detroit, Toledo,
Cleveland si Buffalo. Uzinele siderurgice de pe coasta de nord-est a Oceanului Atlantic situate n
Bethlehem, n mprejurimile oraselor Baltimore si Philadelphia lucreaz pe minereu de fier
importat. A patra zon este mai restrnsa, fiind localizat n statul Alabama. Lucreaz pe
materie prim proprie. Centrul de baz este orasul Birmingham.
n ultimul timp pe teritoriul Statelor Unite ncepe s se mai contureze o zon meta-
lurgic n statul California, unde n mprejurimile orasului Los Angeles au aprut uzine meta-
lurgice ce lucreaz pe materie prim din import.
Canada are o siderurgie strns legat de cea a Statelor Unite. Din aceast cauz
principalele uzine sunt localizate n partea de sud a trii, mai ales n zona lacului Ontario (i
bazinului r+ului Sf. Lauren'iu. Centrele principale sunt Hamilton (cel mai mare din Canada),
Toronto si Montreal. Centre siderurgice se mai afl si n partea central (orasul Winnipeg ) si
de vest (orasul Vancouver) a trii.
Mexicul are o industrie siderurgic mai modest dect a vecinului su de nord, dar care
n ultimele decenii se dezvolt destul de sigur, productia mentinndu-se la nivel de 12-13 mil.
tone anual, uneori ajungnd la circa 16 mil. tone (anul 2000). Cel mai important centru siderurgic
este orasul Monterrey.
Dintre trile CSI, care formeaz a patra regiune siderurgic a lumii, o important mai
mare au Rusia, Ucraina si Kazahstanul.
Rusia, fiind al patrulea productor mondial de otel (66,1 mil. tone n 2005), are uzinele
amplasate mai ales n partea ei european si mai putin n cea asiatic. Pe teritoriul ei se pot
evidentia trei zone siderurgice: central, Mun'ilor Ural si sudului Siberiei de Vest.
Zona central cuprinde regiunile centrale ale Prtii Europene, unde lucreaz asa com-
binate mari, construite n a doua jumtate a secolului XX, cum ar fi: Novolipetkii (Lipetk),
Novotulskii (Tula) si Stari Oskol, precum si cele de la Elektrostal si Cerepovet. Primele dou
combinate lucreaz pe minereul de fier din Anomalia Magnetic de la Kursk, iar cel de la
Cerepovet pe minereul adus de pe Peninsula Kola si din Karelia. Uzina din Elektrostal este o
ntreprindere ce produce oteluri speciale n cuptoare electrice, iar combinatul electrometalurgic
de la Stari Oskol produce pelite metalizate si otel prin metoda reducerii directe a fierului, fr
utilizarea procesului de furnal. n zona dat functioneaz, de asemenea, si uzine mai vechi, cum
ar fi: cele din Tula, Lipetk, Oriol si Nijnii Novgorod.
Zona Mun&ilor Ural este cea mai veche de pe teritoriul Rusiei. Aici functioneaz
numeroase uzine siderurgice, mai mari fiind cele din: Magnitogorsk (dispune de unele din cele
mai mari furnale din lume), Nijnii Taghil, Celeabinsk si Novotroitk (combinatul Orsk-
Halilovo). Unitti metalurgice mai mici functioneaz la Ekaterinburg, Serov si Zlatoust. Se
utilizeaz att minereul local, ct si cel adus din regiunea Kustanai a Kazahstanului.
Crbunele, de regul, este transportat din bazinele Kuznetk si Karaganda.
Zona sudului Siberiei de Vest este cea mai important din Partea Asiatic a Rusiei. Aici
se evidentiaz uzinele siderurgice din Novosibirsk, Krasnoiarsk si Novokuznetk. Cele dou
combinatele din Novokuznetk (Kuznetk si Vest-Siberian) au ciclul de producere complet.
Restul incomplet. Functioneaz pe baza materiei prime locale.
n afara zonelor amintite, uzine siderurgice importante Rusia mai are n Povolgia
(Volgograd), sudul Siberiei de Est (Petrovck-Zabaikalskii) si Extremul Orient (Komsomolsk
pe Amur).
Ucraina, care dup productia global ocup locul 7 n lume si care n trecut se
considera forgeria fostei Uniuni Sovietice, dispune de o baz siderurgic foarte puternic,
uzinele ei fiind concentrate n trei grupe: Donbasului, Niprean si litoralului Mrii Azov.
La prima grup apartin combinatele din: Donetk, Makeevka, Konstantinovka si
Kramatorsk. Activeaz pe crbune local si minereu din Krivoi Rog.
La grupa a doua se refer uzinele metalurgice din Dnepropetrovsk, Zaporojie, Krivoi
Rog, Nikopol si Dneprodzerjinsk. Utilizeaz crbunele adus si minereul local. n Zaporojie,
Dnepropetrovsk si Nikopol functioneaz uzine electrosiderurgice.
La grupa a treia apartin uzinele din Mariupol si Kerci. Lucreaz pe minereu din Kerci
si crbune din Donbas.
Tabelul 8. Principalii exportatori #i importatori de o&el din lume 'n anul 2003, mil. tone
Principalii exportatori Principalii importatori
Nr. Tara Mil. t Nr. Tara Mil. t
1 Japonia 33,7 1 China 43,2
2 Rusia 32,3 2 SUA 21,3
3 Ucraina 26,6 3 Germania 18,1
4 Germania 24,7 4 Italia 17,5
5 Belgia si Luxemburg 20,4 5 Coreea de Sud 15,6
6 Franta 17,5 6 Franta 14,8
7 Coreea de Sud 14,1 7 Belgia si Luxemburg 12,9
8 Brazilia 13,0 8 Spania 12,1
9 Italia 11,3 9 Taiwan 11,1
10 Turcia 11,1 10 Thailanda 9,4
Sursa: Ieorpa]nx. N 19, 2005, pag. 23-26
n Kazahstan siderurgia este prezentat printr-un mare combinat cu ciclu complet din
orasul Temirtau, cunoscut sub numirea Combinatul metalurgic din Karaganda, care
foloseste materia prim local. Afar de aceast uzin mai exist ntreprinderi de producere a
feroaliajelor n Aktiubinsk si Ermak (Aksu).
Pe lng trile enumerate mai sus, tri ce intr n componenta celor patru mari regiuni
siderurgice ale globului, cu o productie impuntoare de metale feroase se prezint, de
asemenea, Brazilia, Polonia si Republica Africa de Sud.
Brazilia este principalul productor de feroase din America Latin, ea avnd cea mai
mare crestere din lume n ramura dat (31,6 mil. tone otel n 2005 fat de 10 mil. tone n
1980). Baza ramurii o constituie minereul de fier propriu si crbunele importat. Cele mai mari
centre sunt: Curitiba (pe litoralul Atlanticului), Volta Redonda, Belo Horizonte, Itabira,
Aaminas (lng Sao Paulo) si Macapa.
Polonia are dezvoltat siderurgia n Silezia Superioar, centrele de baz fiind situate n
Katowice, Cracovia (combinatul Nova Huta), Czstochowa si Sosnowiec.
Ct priveste Republica Africa de Sud, apoi principalele centre siderurgice sunt
concentrate n provinciile Transvaal (orasele Pretoria, Pietersburg, Johannesburg, Van-
derbijlpark), Orange (orasul Bloemfontein) si Natal (orasul Newcastle).
n ceea ce priveste comertul mondial cu otel, apoi acest lucru se vede din tabelul 8.

2. GEOGRAFIA METALURGIEI NEFEROASELOR
Topirea neferoaselor este o ramur mai veche a metalurgiei ca siderurgia, deoarece
primele metale pe care le-a folosit omul au fost cuprul, cositorul, aurul si argintul.
n trecut, pn la sfrsitul celui de al Doilea Rzboi Mondial, aceast ramur topea
preponderent metale colorate grele, cum ar fi: cuprul, cositorul, plumbul si zincul. Dup rzboi
creste destul de intens topirea aluminiului si se diversific tipurile de metale produse, n primul
rnd, pe contul celor rare. n prezent metalurgia neferoaselor include producerea a peste 70
metale.
Pe parcursul jumttii a doua a secolului XX a crescut nu numai diversitatea si canti-
tatea metalelor neferoase produse, ci si numrul trilor unde ele se topesc. Drept c majoritatea
statelor ce dispun de ntreprinderi ale metalurgiei neferoaselor sunt specializate n producerea
fie c a unui singur metal (Bulgaria, Olanda, Norvegia, Polonia), fie c a ctorva metale.
Numai statele mari sau dezvoltate au ntreprinderi de mai multe profiluri ( SUA, Canada,
Japonia, Rusia, Germania, Franta, China, Australia si a.).
Desi se produc n cantitti mult mai mici ca feroasele, metalele neferoase au o mare
important n economia contemporan, ele fiind de nenlocuit n dezvoltarea ramurilor in-
dustriale de vrf cum ar fi: electrotehnica, electronica, industria aerospatial, de construire a
automobilelor etc.
Conventional toate metalele neferoase ar putea fi divizate n urmtoarele grupe: metale
neferoase tradi&ionale (aluminiul, cuprul, plumbul, zincul si cositorul), metale pre&ioase
(aurul, argintul, platina), metale radioactive (uraniul, radiul, plutoniul, toriul) si metale rare
(litiul, cobaltul, zirconiul, cadmiul, germaniul etc. )
n continuare, reiesind din aceea c despre geografia amplasrii si extragerii metalelor
radioactive s-a vorbit la tema privind energetica mondial, iar producerea metalelor rare n
lume este destul de modest, ne vom opri mai detailat numai la metalurgia metalelor neferoase
traditionale si a celor pretioase.

2.1. Metalurgia metalelor neferoase tradi)ionale
2.1a. Metalurgia aluminiului
Aluminiul este cel mai rspndit metal din scoarta terestr, lui revenindu-i 8,8 % din
masa ei. Este un metal de culoare metal-argintie, usor, ductil si maleabil, bun conductor de
electricitate si cldur. Se oxideaz usor la aer, acoperindu-se cu un strat subtire de oxid, care-l
protejeaz de oxidarea ulterioar. Nectnd la rspndirea larg n natur, a nceput s fie
folosit n sfera industrial destul de trziu, deoarece mult timp obtinerea lui era foarte
costisitoare. Numai dup 1886, cnd a fost elaborat procedeul de producere a lui pe cale
electrolitic, aluminiul a ocupat rapid un loc important n diferite ramuri ale economiei,
ncepnd cu industria si terminnd cu comertul. Avnd proprietti despre care am amintit si
putnd fi folosit la cptarea diferitor aliaje cu alte metale si metaloizi, aluminiul este
ntrebuintat n aeronautic, electronic si electrotehnic, la constructia de nave, automobile si
vagoane, la producerea cablurilor electrice, la asamblarea reactoarelor nucleare, la construirea
edificiilor, la producerea ambalajelor etc., n multe cazuri nlocuind cuprul, otelul si lemnul.
Se ntlneste aluminiul n peste 30% din rocile ce formeaz scoarta terestr, ns ca
minereu din care se poate obtine se folosesc numai cteva minerale, cele mai principale fiind
bauxitele cu un continut de la 28 pn la 45% de alumin (Al
2
O
3
), alunitele, ce pot avea pn la
37 % alumin si nefelinul, cu un continut de 19-22% alumin. Se mai poate obtine si din argile
si roci feldspatice, dar folosirea lor, deocamdat, este nerentabil.
Cel mai important minereu rmne a fi bauxita, mai ales variettile ei de calitate, care
contin 40-45% alumin. Mentionm c denumirea de bauxit provine de la localitatea Les
Baux, situat n apropierea gurii rului Ron din sudul Frantei, unde acest mineral a fost
descoperit n 1812.
Tabelul 9. Rezervele mondiale de bauxite pe regiuni 'n 1998. mil. t.
Regiunea Rezerve generale Rezerve confirmate
Africa 28 450 10 215
America 14 802 8 215
Asia 11 068 3 641
Australia 6863 3 111
Europa 2 188 1 483
Total mondial 63 371 26 665
Rezervele mondiale certe de bauxite se estimau n 1998 la 26,6 mld. tone, ceea ce ar
asigura omenirea pe viitorii 200 ani, dac rmnem la consumul actual. n cadrul prtilor lumii
cele mai mari resurse au Africa si America, iar cele mai putine Europa. Mai detailat acest
lucru se vede n tabelul respectiv.
La nivel de state cele mai mari resurse certe de bauxite au Guineea (20,8% din re-
zervele mondiale), Brazilia (14,6%), Australia (11,3%), Jamaica (7,4%) si Camerun (6,1%).
Dup cum se vede din tabelul 10, cam tot acelorasi state le revine ntietatea si la rezervele
generale de minereu de aluminiu, drept c pe locurile 4 si 5 se urc Vietnamul si India.
Majoritatea zcmintelor de bauxite pe Pmnt (85%) sunt legate de scoarta de alteratie
lateritic si, de aceea, ele se ntlnesc, de regul, n ambele emisfere ntre tropice si ecuator. n
repartizarea lor ar putea fi evidentiate 5 provincii bauxitofere si anume:
1. Mediteranean, cu zcminte mai evidente n Franta (Muntii Pirinei, departamentele Var
si Baux), Italia, Grecia (Muntii Parnassos, insula Eleusi ), Ungaria, Romnia.
2. Litoralul Golfului Guineei, cu rezerve notabile n Guineea, Camerun, Mali, Cote
d'Ivoire, Ghana, Sierra Leone, Nigeria, Congo.
3. Caraibo-Amazonic, cu depozite mai importante n Jamaica, Haiti, Suriname, Guyana,
R. Dominican, Venezuela si Brazilia (statele Roraima, Para, Minas Gerais si Bahia). n
Brazilia, pe teritoriul statului Para se afl mina Trombetas, care este a doua dup
capacitate din lume, aici extrgndu-se anual 17 milioane tone bauxite.
4. Australian, cu cel mai mare zcmnt din lume Weipa (2,5 mld tone), situat pe
trmul estic al Golfului Carpentaria n partea de nord al Peninsulei Cape York din
statul Queensland si cu alte zcminte pe Peninsula Arnhem Land (lng orasul Gove),
dar pe litoralul vestic al aceluiasi golf. Mai dispune de rezerve n apropierea orasului
Perth, situat n partea de sud-vest a Australiei de Vest. Lng acest oras se afl cea mai
mare exploatare din lume Hantly, unde anual se extrag 19 mil. tone bauxite. De altfel,
n cadrul zcmntului de la Weipa functioneaz a treia ca mrime min din lume,
capacitatea ei fiind de 12-13 mil. t anual.
5. Indian, cu rezerve n statele Gujarat si Bihar.
Tabelul 10. -rile cu cele mai mari rezerve de bauxit 'n 1998, miliarde tone
Rezerve generale Rezerve confirmate Nr. d/o
Tara Rezerve % Tara Rezerve %
1 Guineea 20,0 31,5 Guineea 5,6 20,8
2 Australia 6,7 10,6 Brazilia 3,9 14,6
3 Brazilia 6,1 9,6 Australia 3,02 11,3
4 Vietnam 3,0 4,7 Jamaica 2,0 7,4
5 India 2,5 3,9 Camerun 1,6 6,1
6 Indonezia 2,1 3,3 Mali 1,2 4,5
7 Suriname 2,08 3,2 Indonezia 0,93 3,5
8 Jamaica 2,01 3,17 Cote d'Ivoire 0,81 3,0
9 Camerun 2,0 3,15 China 0,71 2,7
10 Mali 2,0 3,15 Guyana 0,70 2,6
11 Guyana 1,8 2,8 Suriname 0,57 2,1
Din trile asiatice zcminte notabile de bauxit are China cu exploatri n provincia
Guangxi, precum si Indonezia, Malaysia, Turcia.
Tabelul 11. Dob,ndirea mondial a bauxitelor 'n 2000 #i 2004 (mii t)
Anul 2000 Anul 2004
Nr Tara Extragerea % Tara Extragerea %
1 Australia 49 000 38,5 Australia 56 000 35,0
2 Guineea 15 000 11,8 Brazilia 18 500 11,6
3 Brazilia 13 200 10,4 Guineea 15 500 9,6
4 Jamaica 11 200 8,8 China 15 000 9,3
5 China 8 000 6,3 Jamaica 13 500 8,4
6 India 6 200 4,9 India 10 000 6,2
7 Venezuela 4 400 3,5 Venezuela 5 500 3,4
8 Suriname 4 000 3,1 Rusia 5 000 3,1
9 Rusia 3 900 3,07 Kazahstan 4 730 2,9
10 Guyana 3 300 2,6 Suriname 4 210 2,6
Total mondial 127 000 100 Total mondial 160 000 100
Sursa: Ieorpa]nx. N 10, 2001, pag. 21-24; Pononona H.A., Fynaxona T.M.
VH969J7G31H0I C39CD0F7I, 2007, pag. 81
Rusia dispune de zcminte de bauxit mai la sud de Lacul Ladoga, lng Smolensk,
n Uralul de Nord lng orasul Serov, la sudul Podisului Siberiei de Mijloc n bazinul rului
Angara si n Transbaikalia. n alte tri rezervele de bauxite sunt mai modeste.
Pe parcursul ultimelor decenii ale secolului XX productia mondial de bauxite a
crescut continuu de la 45,9 mil. tone n 1968 pn la 160 mil. t n 2004.
Geografia producerii bauxitei nu corespunde ntocmai geografiei amplasrii rezervelor.
Desi din cele circa 160 milioane tone de minereu extrase anual n lume cea mai mare parte
(64,6%) revin Australiei (35,0%), Braziliei (11,6%), Guineei (9,6%) si Jamaicei (8,4%), adic
trilor cu multe rezerve al acestui mineral, n grupa primelor 10 state productoare de bauxit
ntr China cu 9,3%, India cu 6,2%, Venezuela cu 3,4% si Rusia cu 3,1% din productia
mondial. Cu alte cuvinte, extragerea bauxitei nu ntotdeauna depinde de rezervele ce le are
tara, ci de necesittile economice. Mai detailat datele privind dobndirea acestui minereu sunt
expuse n tabelul 11.
Extragerea #i comer&ul mondial cu bauxit (de la I.A. Rodionova #i T.M. Bunakova, 2007)
Tehnologia producerii aluminiului metalic este complicat si cere mult energie. Din
bauxit, la ntreprinderi speciale, se produce alumin, care reprezint oxidul de aluminiu
(Al
2
O
3
) aproape curat. Pentru producerea unei tone de alumin se cer 2,5-3,5 tone bauxit si 1
ton calcar sau 4,2 t nefelin si 7,5 t calcar. Din alumin, la uzinele metalurgice, prin metoda de
electroliz, ce are loc sub tensiunea de 4-5 v, se obtine aluminiu metalic. Pentru aceasta
alumina se dizolv n topitura unui mineral numit criolit [formula chimic Na
3
(AlF
6
),
temperatura de topire 950 C]. n baia electrolitic moleculele de alumin se descompun n
ioni de aluminiu si ioni de oxigen, pe care curentul electric i transport n directii diferite.
Aluminiul se depune pe fundul de crbune al bii, care serveste drept catod. De acolo el este apoi
evacuat si turnat n forme pentru a se rci, ca dup aceea s fie transportat la destinatie. Pentru
a produce o ton de aluminiu metalic primar se cer 1,9 t. alumin si 1500 KWh energie
electric.
Asa cum producerea aluminiului cere mult energie electric, ntreprinderile ce topesc
metal sunt amplasate n regiunile unde functioneaz mari centrale electrice productoare de
curent ieftin. De aceea, regiunile de producere a aluminiului metalic nu corespund cu cele de
extragere a minereului, ele, de regul, fiind situate departe unele de altele.
n anul 2005 pe Pmnt au fost produse peste 31 milioane tone de aluminiu metalic, cei
mai mari productori fiind China (23,1%), Rusia (11,7%), Canada (9%), SUA (8%), Australia
(6,1%) si Brazilia (4.7%). Mai detailat vezi datele din tabelul 12.

Tabelul 12. Producerea aluminei #i a aluminiului metalic primar 'n 1999
#i aluminiului metalic primar 'n 2005 (mii t)
Anul 1999 Anul 2005
Nr.
Producerea aluminei %
Producerea
aluminiului primar
%
Producerea
aluminiului primar
%
1 Australia 14532 30,1 SUA 3779 16,3 China 7200 23,1
2 SUA 4928 10,2 Rusia 3146 13,6 Rusia 3650 11,7
3 China 3840 8,0 China 2480 10,6 Canada 2800 9,0
4 Jamaica 3570 7,4 Canada 2390 10,3 SUA 2500 8,0
5 Brazilia 3506 7,3 Australia 1718 7,4 Australia 1920 6,1
6 Rusia 2657 5,5 Brazilia 1250 5,4 Brazilia 1470 4,7
7 India 1900 3,9 Norvegia 1034 4,4 Norvegia 1350 4,3
8 Suriname 1600 3,4 R. A. S. 687 3,0 India 850 2,7
9 Venezuela 1335 2,8 Germania 600 2,6 R. A. S. 830 2,7
10 Canada 1233 2,6 Venezuela 570 2,5 Germania 660 2,1
Total mondial 48300 100 Mondial 23200 100 Mondial 31200 100
Sursa: Ieorpa]nx. N 10, 2001, pag. 21-24; Pononona H.A., 2007, pag. 8
Din tabel se vede c statele ce extrag mult minereu, de regul, produc si alumin, pe
care apoi o export n trile productoare de aluminiu metalic.
Cel mai mare productor de aluminiu din lume este China, care pe parcursul a ctorva
ani s-a plasat de pe locul trei pe locul nti n ierarhia mondial. Are principalele centre
amplasate n partea de sud-est a trii, n provincia Guangxi.
Rusia, care este al doilea productor mondial de aluminiu, foloseste n calitate de
materie prim att bauxita, ct si nefelinul. O parte de materie prim o import. Cele mai mari
uzine sunt amplasate lng marile hidro- si termocentrale cum ar fi cele de la Bratsk, Irkutsk si
Krasnoiarsk din Siberia de Est, Novosibirsk si Novokuznetk din Siberia de Vest, Volgograd
din Povolgia, Kandalaksa de pe peninsula Cola etc.
n Canada, cel de al treilea productor mondial, aluminiul se topeste mai mult n baza
materiei prime importate din aceleasi state de unde import si SUA. Centrele principale se afl
n provincia Quebec, orasele Arvida, Chicoutimi, Baie-Comeau, etc.
Statele Unite, care pn la sfrsitul secolului trecut erau cel mai mare productor de
aluminiu, ultimii ani au redus cantitatea de metal topit, plasndu-se pe locul patru n lume.
ntreprinderile de baz, ce lucreaz pe materie prim importat, sunt concentrate n statele
Texas si Louisiana, centrele de baz fiind Baton Rouge, Dallas si Houston. Din alte regiuni pot
fi numite: bazinele rurilor Columbia si Tennessee, unde functioneaz multe centrale electrice
de mare capacitate.
Minereul de aluminiu SUA l import din Jamaica, Suriname, Brazilia si Australia
Din alte state ale lumii, care produc anual peste 1 milion tone de metal, trebuie amintite
Australia, Brazilia si Norvegia.
n ultimele decenii ale secolului XX uzine de topire a aluminiului metalic primar au
fost construite .n Bahrain, Emiratele Arabe Unite (lng Dubai) si Republica Africa de Sud
(Richards Bay).
Dup importanta ce o ocup diferite state ale lumii n producerea aluminiului, ele ar
putea fi grupate n:
1. Tri care topesc aluminiul din propriile minereuri, o parte din minereu exportndu-l:
Brazilia, Ghana, Camerun, Australia, Ungaria.
2. Tri n care cea mai mare parte a aluminiului topit provine din minereu propriu,
ponderea materiei prime importate fiind nu prea mare: Fran&a, Grecia, Italia, Rom,nia,
Serbia, India, China.
3. Tri cu o industrie de aluminiu dezvoltat, dar care se bazeaz pe bauxit importat:
SUA, Canada, Germania, Republica Africa de Sud.
4. Tri n curs de dezvoltare exportatoare de bauxite, dar care nu dispun de industrie de
aluminiu proprie: Haiti, R. Dominican, Guineea, Sierra Leone, Jamaica, Suriname.
Specific pentru a doua jumtate a secolului XX, mai ales pentru perioada de dup anii
70, este aparitia si dezvoltarea metalurgiei aluminiului n unele statele n curs de dezvoltare ca
Brazilia, Venezuela, India, Ghana, Arabia Saudit, Bahrain, Qatar etc., unele din ele, cum ar fi
cele din preajma Golfului Persic, nedispunnd de materie prim proprie.
Multe din trile productoare de aluminiu metalic topesc acest metal nu att pentru
necesitti interne, ci n scopul de a-l comercializa. Cantitti destul de mari de aluminiu export
Canada, Norvegia, Australia, Brazilia, Venezuela. Consumatorii principali sunt Statele Unite,
Japonia, statele Europei de Vest si Europei de Est.

2.1b. Metalurgia cuprului
Cuprul sau arama este un metal de culoare rosiatic, ductil, maleabil, bun conductor de
electricitate. A fost cunoscut nc din mileniul VIII . Hr. n Persia, China si Egipt. Minereul de
cupru folosit de popoarele din bazinul Mrii Mediterane provinea din Cipru. Din aceast
cauz, grecii l-au numit chalcos kyprios, iar romanii cuprum. A fost ntrebuintat la
confectionarea armelor, uneltelor, monedelor, podoabelor. n prezent peste 50% din productia
mondial de cupru este utilizat n industria electrotehnic, electronic, aeronautic,
constructoare de masini de transport si a. Se foloseste att n stare pur ct si sub form de
aliaje. Din aliaje mai importante sunt bronza un aliaj al cuprului (75%) cu cositorul (staniul)
(25%) la care se pot aduga aluminiul, plumbul, zincul; alama un aliaj de cupru (70%) cu
zinc (30%) la care se mai adaug uneori si alte metale; alpaca sau argentanul un aliaj al
cuprului (65%) cu nichelul (18%) si zincul (17%), asemntor dup culoare cu argintul.
Minereurile de cupru, de regul, reprezint minerale ce apartin la sulfuri, mai rar la carbonati
sau oxizii. Cele mai importante minereuri se consider calcopirita (CuFeS
2
), calcozina (Cu
2
S),
covelina (CuS) si cupritul (oxidul cupros). Foarte rar se ntlneste si n stare nativ.
Sunt exploatate minereurile ce contin 0,25% - 0,5% cupru. Rezervele mondiale n 1997
se apreciau la 340 mil. tone, ceea ce ar putea ndestula cerintele omenirii pe 50-100 ani.
Cele mai mari rezerve de minereu de cupru se afl pe continentele americane, unde este
amplasat asa-zisul br,u de aram ce corespunde muntilor Anzi si Cordilieri. n afara
Americi,i zcminte mai importante au Africa si Asia, restul prtilor lumii dispunnd de
resurse mai modeste.
n cadrul statelor pe primele pozitii, dup cantitatea de minereu de cupru de care
dispun, se claseaz Chile (25% din mondial), SUA (13%), Rusia (5,8%), Polonia (5,8%),
Indonezia (5,5%), Peru (5,5%), China (5,3%), Mexic (4,4%), Kazahstan (4,1%), si Zambia
(3,5%). (Vezi tabelul 13).
Chile dispune de 15 zcminte amplasate n desertul Atacama. Din ele cel mai mare nu
numai din aceast tar, dar si din lume este cel de la Escondida. Aici anual se extrag peste 900
mii tone de minereu (932 mii t n 1997), ceea ce este mai mult dect extrage Indonezia, tar
care la acest indice ocup locul patru n lume. A doua mare exploatare din Chile este cea de la
Chuquicamata, unde cariera de extragere are peste 3,5 km lungime si 1,5 km ltime. Destul de
mari sunt, de asemenea, zcmintele de la Rio Blanco, Sagasco, Tiltil etc.
n SUA exploatrile sunt amplasate n statele Utah (Bingham, Cooper Mine), Arizona
(Morenci), Nevada (Ely, Cooper Canyon), Montana (Butte), precum si n zona Marilor Lacuri,
preponderent n statul Michigan (Hill Creek).

Tabelul 13. Primele 10 state ale lumii dup rezervele
#i extragerea minereului de cupru 'n 1997 #i 2004
Extragerea minereului, mii tone
Rezerve minereu, mil. tone
1997 2004
Chile 88 Chile 3 392 Chile 5 380
SUA 45 SUA 1 940 SUA 1 160
Rusia 20 Canada 657 Peru 1 000
Polonia 20 Australia 545 Indonezia 860
Indonezia 19 Indonezia 529 Australia 850
Peru 19 Rusia 505 Rusia 675
China 18 Peru 491 China 620
Mexic 15 Polonia 414 Canada 560
Kazahstan 14 China 414 Polonia 500
Zambia 12 Mexic 390 Kazahstan 485
Mondial 340 Mondial 11 500 Mondial 14 500
Sursa: Ieorpa]nx. N 31, 1999, pag. 1-16; N 11, 2005. pag. 12
Pe continentele americane zcminte importante se mai afl, de asemenea, n Peru,
Mexic si Canada. n Peru se evidentiaz extragerile din sudul trii (Yauri, provincia Cuzco) si
din partea ei de nord (Marochoca #i Michipuillay). Pe teritoriul Mexicului minereul se
dobndeste n statul Sonora din nord-vestul trii. Ct priveste Canada, apoi exploatri se fac
n Columbia Britanic (Betlehem, Bronda), Manitoba (Tedesco), Ontario (Willroy), Quebec
(Poirier) si Saskatchewan (Waden Bay).
Rusia dispune de zcminte de minereu de cupru n Muntii Ural, pe peninsula Cola, la
nordul si sudul Siberiei de Est. n Muntii Ural cele mai importante zcminte sunt amplasate
pe teritoriile regiunilor Ekaterinburg (Degtearsk, Krasnouralsk, Nijnii Taghil), Celeabinsk
(Alexandrinsk), Orenburg (Gai) si n Bascortostan (Ucal', Buribai). Pe peninsula Cola
functioneaz 4 exploatri situate n apropierea orselului Nichel. La nordul Siberiei de Est sunt
vestite extragerile de minereu de cupru si nichel de lng orasul Norilsk, iar n partea ei de sud
zcmntul de la Udokan, regiunea Cita.
Polonia, fiind cea mai bogat tar din Europa n minereu de cupru, are rezerve notabile
pe teritoriul Sileziei Inferioare n apropiere de Legnica, la Lubin.
Pe teritoriul Chinei minereul de cupru se exploateaz n partea de sud a trii (pro-
vinciile Yunnan si Jiangxi), ir n Kazahstan n mprejurimile oraselor Djeskazgan si
Kounrad.
Zambia este cel mai mare productor de minereu de cupru din Africa. n renumita
centur a cuprului, extragerile se fac att n carier (Kalengwa), ct si n subteran (Baluba,
Mendola, Rhocana, etc.).
Australia dispune de rezerve de minereu de cupru n statele Queensland si Tasmania.
Cantitatea de minereu de cupru extras de diferite state corespunde, n linii mari,
rezervelor de care ele dispun, pe locurile de frunte amplasndu-se trile ce posed surse
importante de acest minereu. Exceptie fac, pe de o parte, Kazahstanul si Zambia, care extrag
mai putin dect le permit posibilittile, iar pe de alt parte, Canada si Australia, care, din
contra, dup dobndirea minereului de cupru se plaseaz pe locuri mult mai de frunte fat de
rezervele ce le au.
Producerea cuprului din minereu este destul de complicat si costisitoare. Minereul,
indiferent de apartine la oxizi sau sulfuri, este initial mcinat si transformat n pulbere. n
continuare prelucrarea sulfurilor se deosebeste de cea a oxizilor.

Sulfurile, dup mcinare, sunt supuse nnobilrii prin metoda flotrii selective si ca
rezultat roca steril este ndeprtat, iar concentratul cptat contine 13%-33% cupru, restul
revenind fierului (30%), sulfului (30%) si altor elemente. (n unele cazuri concentratul de
cupru se capt n urma prjirii minereului la temperaturi nalte, cnd sulful din minereu este
nlocuit cu oxigen.) Concentratele sunt transportate la topitorii, unde sunt topite n cuptoare
speciale ce amintesc cuptoarele Martin. n rezultat, se obtine zgur, format din oxizi si mat,
ce reprezint un aliaj de cupru cu fier, sulf, argint, aur, zinc si alte elemente.
Zgura se ndeprteaz n halde, iar mata se toarn n convertizoare si prin ea se sufl aer
ca s ard rmsitele de sulf. Procesul dureaz ore ntregi. Ca rezultat se obtine cuprul brut, care
contine 1-2 % impuritti, printre care aurul si argintul. Oxidul de sulf, aprut n timpul
procesului de convertizare, este captat si se foloseste la producerea acidului sulfuric.
Cuprul brut este supus rafinrii, procedeul constnd n urmtoarele: la nceput n
topitura de cupru brut se introduc prjini din lemn, ce fac ca topitura s clocoteasc si s se
elibereze de oxigen; mai trziu se adaug mangal (crbune din lemn) si cuprul se elibereaz n
ntregime de resturile de oxigen. Pe aceast cale se obtine cuprul rafinat, care contine zecimi
de procent de impuritti (aur, platin, argint, plumb etc.).
Pentru a cpta cupru metalic pur, folosit n electronic si electrotehnic, cuprul rafinat
este supus electrolizei. Ca anod serveste placa din cupru rafinat, iar ca catod o plac de cupru
pur. n calitate de electrolit serveste solutia de acid sulfuric si sulfat de cupru. Curentul electric
continuu transport la catod numai cuprul. Aurul, platina si argintul se depun pe fundul bii,
restul impurittilor rmnnd n solutie.
Schematic procesul descris mai sus arat n felul urmtor:
Minereu 'nnobilare Concentrat topire Mat$ convertizare Cupru brut
rafinare Cupru rafinat electroliz Cupru pur.
Pe aceast cale se capt cuprul din sulfuri. Procesul de obtinere a cuprului din
minereurile ce apartin la oxizi este putin altul. Dup mcinare minereul este prelucrat cu o
solutie slab de acid sulfuric. n rezultat, se obtine o solutie ce contine ioni de cupru. Mai
departe aceast solutie este turnat n bile de electroliz unde, cu ajutorul curentului electric,
are loc reducerea cuprului metalic, acumulat la catod.
Principalii productori de cupru rafinat sunt indicati n tabelul ce urmeaz.
Tabelul 14. Primele 7 state ale lumii dup producerea cuprului brut 'n anii 1997 #i 1999, mii t.
Anul 1997 Anul 1999
SUA 2450 Chile 2670
Chile 2117 SUA 2130
Japonia 1279 Japonia 1341
China 1200 China 1045
Germania 674 Germania 696
Rusia 610 Rusia 640
Canada 560 Canada 551
Mondial 13 500 Mondial 14 675
Sursa: Ieorpa]nx. N 31, 1999, pag. 1-16; B. Negoescu, Gh Vlsceanu. Geografie economic, 2003
Specific pentru metalurgia cuprului este faptul c ntreprinderile, unde au loc etapele
primare ale procesului de producere al acestui metal, sunt amplasate n trile ce dispun de
rezerve de minereu, ele, n majoritatea cazurilor, fiind state slab dezvoltate sau n curs de
dezvoltare. ntreprinderile de rafinare si producere a cuprului pur sunt, de regul, concentrate n
trile nalt dezvoltate. (Vezi tabelul 14). Cu alte cuvinte, statele nalt dezvoltate practic etape
de producere a cuprului mai putin poluante din punct de vedere ecologic. n statele nalt
dezvoltate ale Europei de Vest producerea cuprului este orientat, n mare msur, la folosirea
materiei prime secundare, adic a metalului uzat. ntreprinderile de acest tip sunt, de
asemenea, mai putin duntoare mediului.
/n anul 2005 producerea de cupru brut a fost de 15,1 mil. t, cei mai mari productori
fiind Chile (18,5%), China (17,2%), Japonia (10,0%), SUA (8,9%) si Rusia (6,1%).
Consumul de cupru este n crestere. La nivel global se utilizeaz cu 3-4 milioane tone
mai mult dect se produce din minereul extras. Acest neajuns este compensat prin retopirea
deseurilor colectate foarte minutios. Principalii consumatori sunt statele nalt dezvoltate, cu o
industrie ce cere cantitti mari de asemenea metal. Anual se comercializeaz circa 35% din
productia mondial de cupru. Principalul consumator si, respectiv, cel mai mare importator de
cupru din lume sunt SUA, care cumpr acest produs din Canada, Chile, Zambia. Importatori
cu o mare pondere sunt, de asemenea, si trile Uniunii Europene, printre care se evidentiaz:
Germania, Italia, Franta, M. Britanie si Belgia. De altfel, Belgia import cupru brut ca, dup ce
efectueaz procesele de rafinare si electroliz, s exporte cupru metalic n trile vecine.
Importatori substantiali sunt, de asemenea, Japonia, Coreea de Sud si insula Taiwan.
Principalii exportatori de cupru brut si minereu sunt: Chile, Australia, Peru, Mexic,
Indonezia, Zambia, etc.
Din punct de vedere al producerii si consumului de cupru statele lumii ar putea fi
grupate conventional n 6 grupe:
1. Tri ce nu produc, dar consum cupru: Grecia, Singapore, Arabia Saudit, Elve&ia,
Thailanda.
2. Tri ce extrag minereu, nu produc cupru, dar consum acest metal: Indonezia,
Malaysia, Portugalia.
3. Tri ce produc cupru, dar nu-l consum: Republica Democratic Congo, Oman.
4. Tri ce extrag minereu, dar nu produc cupru: Maroc, Mongolia, Namibia, Papua -
Noua Guinee.
5. Tri ce n-au resurse minerale, dar produc cupru: Austria, Belgia, Germania, Coreea
de Sud, Oman, Taiwan.
6. Tri care nu produc si nici nu consum cupru: Botswana, Congo, Maroc, Mongolia,
Namibia, Papua Noua Guinee.
2.1c. Metalurgia zincului (i plumbului
Nectnd la faptul c aceste dou metale au proprietti chimice si geochimice diferite,
n natur minereurile din care ele se extrag se gsesc mpreun. Principalul minereu de zinc
este blenda sau sulfura de zinc (ZnS), iar cel de plumb galena sau sulfura de plumb (PbS).
Continutul de metal n aceste minereuri poate oscila ntre 3% si 15%. De regul, mpreun cu
minereurile de zinc si plumb se ntlnesc si minereurile altor metale. Din aceast cauz ele se
numesc adesea minereuri polimetalice.
Zincul este un metal alb-albstriu ce se acoper n aer cu un strat de oxid incolor care
mpiedic avansarea oxidrii. Temperatura de topire este de 419,5 C. nclzit pn la 100-
150C zincul devine foarte maleabil si vscos, iar la 200 att de fragil, nct poate fi usor
mcinat n praf. Vaporii se aprind n aer, formnd un fum dens de culoare alb oxidul de
zinc.
Dup important este al treilea metal din grupa metalelor neferoase, cednd aluminiului
si cuprului. Proprietatea de a forma pelicula ce nu permite oxidarea, face ca el s fie utilizat n
primul rnd n lupta cu coroziunea altor metale. Mai bine de jumtate din zincul produs n lume
este cheltuit la zincare, adic la acoperirea cu un strat subtire anticoroziv a otelului si fontei; 20%
este utilizat la producerea alamei, iar 15% la pregtirea diferitor detalii. Mult zinc se
ntrebuinteaz n industria chimic, electrotehnic, metalurgie etc.
Rezervele mondiale se estimeaz la circa 190 mil. tone (1999), ceea ce ar putea acoperi
necesittile omenirii pe o perioad de 30-50 ani. Dup rezervele de care dispun, pe primele
locuri se situeaz Australia si Chile, lor revenindu-le respectiv cte 34 si 33 mil. tone de acest
metal. Dup ele vin SUA cu circa 25 mil. t, Canada cu 11 mil. t si Mexic cu 6 mil. t.
n Australia zcmintele de baz sunt amplasate n statul Queensland (Sancurry,
Mount Isa), Noua Galie de Sud (Brocken Hill) si Teritoriul de Nord (Mc. Arthur River), cel de
la Brocken Hill fiind cel mai mare din tar.
n Statele Unite cea mai mare exploatare Red-Dog se afl n Alaska de nord-vest la
100 km de litoralul Mrii Ciukcotsk, ea fiind si cea mai mare din lume (525 mii tone minereu
anual). Alte zcminte sunt amplasate n statele Missouri (Flat River), New Jersey (Sterling
Hill), Montana (Anaconda). Pe teritoriul Canadei este important exploatarea Brunswick lng
orasul Bathurst din provincia Noul Brunswick. Mai sunt cunoscute extractii n provinciile
Manitoba (Flin Flon), Quebec (Normetal) si Newfoundland (Buchana).
n Peru se evidentiaz zcmntul Sierra de Pasco, care ocup locul 4 n lume dup
volumul extragerilor (190 mii t anual).
China dispune de rezerve mai nsemnate n provinciile Yunnan si Hunan.
Pe teritoriul Europei exploatri importante sunt n Irlanda central si de nord-est
(Lischin, Tara) si n Spania, mai la vest de Sevilla (Los Frailes).
Zincul se extrage n 50 state ale lumii, lideri fiind China, Australia, Peru, Canada si
SUA. (Vezi tabelul 15).
Tabelul 15. Principalii productori de minereu de zinc din lume, 'n mii tone con&inut de metal
Anii %
Tara
1995 1998 2001 2004 2004
China 1010,7 1100,0 1860,0 2000 22,0
Australia 937,0 985,0 1476,0 1300 14,3
Peru 688,4 809,0 1056,0 1400 15,4
Canada 1121,2 1063,0 1052,0 1000 11,0
SUA 632,0 735,0 798,0 770 8,5
Mexic 346,9 370,0 435,0 420 4,6
Kazahstan 148,1 224,0 355,0 400 4,4
Irlanda 184,1 177,0 298,0 - -
India 154,5 195,0 222,0 - -
Spania 172,2 128,0 185,0 t -
Total
mondial
7174,9 7308,0 9225,0 9100 100
Sursa: Ieorpa]nx. N 16, 2003, pag. 3 -10; N 11, 2005, pag. 12
Practic tot minereul extras este nnobilat si transformat n concentrate pe loc, lng
locul de dobndire. Din concentrate metalul este recuperat prin electroliz sau prin prelucrare
termic. De aceea, minereurile concentrate de zinc se transport la mari distante n zone ce
dispun de mult energie electric sau de rezerve de crbune. De regul, cea mai mare parte a
concentratelor produse se prelucreaz n metal n trile de origine a minereului si numai 30%
din ele se export. Cei mai mari exportatori de concentrate sunt: Australia, Canada, Mexic,
SUA si Peru.
Se import aceast marf de ctre Belgia, Franta, Finlanda, Germania, Norvegia, M. Britanie,
Japonia, Coreea de Sud. n ultimii ani a nceput s importe concentrate de zinc si China.
Mentionm c capacitatea de producere a zincului metalic a uzinelor din SUA este mai
mic dect cantitatea de minereu pe care ele l extrag. De aceea, Statele Unite export
concentrat de zinc n alte tri, mai ales n Canada, de unde apoi import zinc metalic.
Pe parcursul ultimilor ani ai secolului XX producerea zincului a crescut de la 7,2 mil. t n 1995
pn la 9,1 mil. t n 2004. (Vezi tabelul 16). Creste vertiginos producerea n trile asiatice.
Consumul mondial de zinc n 2001 a fost de 8,78 mil. t, fat de 6,68 mil. t n 1990. n
mediu la fiecare locuitor al Terrei se consum cte 1,45 kg (n Europa de Vest 6 kg, iar n
Australia 8). Statele cu cel mai mare consum de zinc sunt indicate n tabelul 17.
Tabelul 16. Principalii productori de zinc rafinat din lume, mii t.
Anii
Tara
1995 1998 2001
China 1 077 1 469 2 078
Canada 720 745 658
Japonia 664 608 644
Coreea de Sud 279 390 508
Spania 346 378 427
Germania 322 361 364
Franta 290 320 329
Mexic 223 233 300
SUA 363 390 299
Kazahstan 160 240 266
Belgia 211 205 256
Rusia 167 197 250
Total mondial 7 235 8 042 9 255
Sursa: Ieorpa]nx. N 16, 2003, pag. 3 -10
Tabelul 17. Principalii consumatori de zinc rafinat, mii t
Anii
Tara
1995 1998 2001
China 909 885 1480
SUA 1 202 1 297 1 141
Japonia 752 659 633
Germania 503 573 553
Coreea de Sud 297 310 411
Italia 345 371 385
Franta 271 285 326
In. Taiwan 209 240 305
India 200 232 286
Total mondial 7 416 7 874 8 787
Sursa: Ieorpa]nx. N 16, 2003, pag. 3 -10
Plumbul este un metal greu, maleabil si ductil, usor de laminat, cu o conductibilitate
termic si electric redus. Absoarbe radiatiile penetrante. Este utilizat n industria chimic, n
reactoarele centralelor atomoelectrice, n medicin, n industria electrotehnic, n metalurgie la
producerea diferitor aliaje (mai ales cu cositorul), la fabricarea vopselelor, la producerea sticlei
etc.
Rezervele mondiale se apreciaz ca fiind egale cu aproximativ 64 mil. t, cea mai mare
parte a lor fiind amplasate pe teritoriul Australiei (17 mil. t), Chinei (9 mil. t), SUA (6,5 mil. t),
Peru (2 mil. t) si Republicii Africa de Sud (2 mil. t).
Asa cum minereul de plumb se gseste mpreun cu cel de zinc, repartizarea geografic
a lor coincide, n unele zcminte coraportul dintre aceste minereuri fiind diferit si din ele
extrgndu-se cnd mai mult plumb, cnd mai mult zinc.
Din cele 3 150 mii tone de minereu de plumb cte au fost extrase n 2004 n lume, 950
mii tone (30,1%) reveneau Chinei, 680 (21,6%) Australiei, 440 ( 14,0%) SUA, 300 (9,5%)
Peru, 150 (4,8%) Mexicului, 80 (2,5%) Canadei si 61 (1,9%) Suediei, ele mpreun
nsumnd 84,4% din extractia mondial.
Productia mondial de plumb metalic o depseste de 2 ori pe cea de minereu, ea fiind
egal n anul 2000 cu 6 582 milioane tone. Se explic acest fenomen prin reciclarea unei
cantitti destul de impuntoare de deseuri. Principalii productori de plumb metalic sunt Statele
Unite (1450 mii t), China (1034 mii t), Germania (387 mii t), Marea Britanie (334 mii t) si
Japonia (312 mii t). Cu alte cuvinte, aceste 5 state produc mai bine de jumtate din plumbul
produs n lume 53,4%.
Dac comparm lista celor mai mari productori de minereu de plumb cu lista celor
mai mari productori de metal observm c numai Statele Unite si China figureaz pe ambele.
Australia, Peru si Canada sunt n primul rnd furnizori de minereu si apoi productori de
metal.
2.1d. Metalurgia cositorului (staniului)
Cositorul este un metal alb-argintiu cu duritate mic, foarte maleabil si foarte rezistent
la oxidare. Fiind maleabil, poate fi supus usor laminrii pn la producerea foitilor foarte
subtiri, cunoscute sub numirea de staniol. Se aliaz usor cu zincul, cuprul, stibiul sau plumbul,
formnd aliaje care se ntrebuinteaz n diferite domenii si, n primul rnd, n industria alimentar
la producerea ambalajului pentru conserve, n industria constructoare de masini, la producerea
motoarelor electrice, a utilajului chimic etc. nsusi cositorul este folosit pentru lipire si sudare
n industria electronic si electrotehnic. Se mai utilizeaz la acoperirea anticoroziv a
materialelor din otel, la producerea unor vopsele si emailuri etc.
Grecii antici numeau acest metal cositoros iar romanii stannum. De aici si
circulatia a dou numiri. Este folosit din antichitate la producerea bronzului.
Minereul de baz din care se extrage cositorul se numeste casiterit (SnO
2
). O impor-
tant mai mic revine altui minereu, numit stanin (Cu
2
FeSnS
4
). mpreun cu aceste minerale
se ntlnesc des wolframitul, molibdenitul, berilul si a.
Zcmintele pot fi materne sau aluvionare. Cele materne sunt amplasate n rocile de
baz si se extrag dac continutul de staniu este de 0,1-0,2%. Cele aluvionare, care sunt
cantonate n aluviunile din vile sau gurile rurilor, se exploateaz si n cazul cnd contin
sutimi de procent de cositor. Zcmintele aluvionare predomin, lor revenindu-le circa 75%
din rezervele mondiale cunoscute. Procentul mic de metal din minereu cere ca el s fie
nnobilat. nnobilarea trebuie efectuat astfel nct continutul de staniu s ajung la 45-55%.
Numai atunci se poate topi cositor metalic.
Resursele mondiale de cositor se apreciaz la circa 50 mil. tone. Mai bine de jumtate
din ele sunt amplasate n asa-zisul br+u de cositor, care ncepe n Tinutul Primoriei din
Rusia si se ntinde de-a lungul Asiei de Est si Sud-Est pn n Indonezia. n acest bru resurse
destul de mari are China, Indonezia, Malaysia si Thailanda. Principalele zcminte din China
se afl n provincia Yunnan, iar din Indonezia pe insulele Bangka, Singkep, Belitung si sudul
Kalimantanului. Malaysia are peste 520 cmpuri metalifere, cel mai mare aflndu-se pe valea
Kinta, apoi la Sekangor, Nagri Simbilan si Pahang.
n Australia rezerve importante se afl pe insula Tasmania, att n partea ei de vest
(Mount Cleveland), ct si n cea de est (Irvinebank).
n America de Sud zcminte mai notabile de cositor au Bolivia (la Oruro, Potosi si
Cochabamba), Brazilia ( Porto Velho) si Peru.
Tabelul 18. Principalii productori mondiali de staniu 'n 1996 #i 2006, mii t
Anul 1996 2006
Tara
Productia % Productia %
China 50 27,7 100,0 36,6
Indonezia 48 26,6 85,0 31,1
Peru 22 12,2 44,2 15,5
Bolivia 15 8,3 18,4 6,7
Brazilia 21 11,6 11,8 4,3
Total mondial 180,4 100 273 100
Sursa: S. Negut si a. Geografie econ. mond. 2003; V. Brdan. Geografia econ. mond. 2008
Din statele europene rezerve de cositor au: Rusia, Portugalia, Marea Britanie si Spa-
nia, iar din cele africane Namibia, Rwanda, Zimbabwe si Republica Africa de Sud.
n 1996 au fost produse 180,4 mii tone de cositor, din care 86,4% de 5 state si anume:
China, Indonezia, Peru, Brazilia si Bolivia. Ctre anul 2006 productia acestui metal a crescut la
peste 273 mii tone, China dublndu-si cantitatea, iar Indonezia si Peru sporindu-si simtitor pro-
ductia. Mai detailat vezi tabelul respectiv.

2.2. Metalurgia metalelor pre)ioase
Aurul este un metal greu (un litru are 16 kg), de culoare galben, cu un luciu bine pro-
nuntat, foarte maleabil si ductil. Este un bun conductor de cldur si electricitate, avnd o
rezistent foarte mare la actiunea agentilor chimici. A fost cunoscut din antichitate, fiind initial
folosit la confectionarea diferitor podoabe ca mai apoi, ncepnd cu secolul VII .e.n., s
devin un echivalent general prin care se exprim valoarea oricrei mrfi, formnd baza
sistemului monetar.
Se ntlneste n natur n stare nativ (pur), mai rar n combinatii chimice cu telurul si
seleniul. Important industrial au minereurile cu concentratia metalului nu mai mic de 10
g/ton.
Zcminte industriale de aur se ntlnesc n 54 tri ale lumii, dar mai bine de jumtate
din rezervele mondiale (67,7%) n 1998 erau amplasate pe teritoriul Republicii Africa de Sud,
SUA, Canadei, Australiei si Rusiei.
Republica Africa de Sud dispune de circa 50 mine principale de aur, marea majoritate
a crora au adncimea de la 1500 m pn la 3800 m si un continut de metal n roc de la 10 la
20 g/ton. Cel mai mare zcmnt se afl n districtul Witwatersrand din sudul provinciei
Transvaal. El are o lungime de 280 km si o ltime de circa 140 km, grosimea straturilor aurifere
fiind n mediu de 7-10 m. n mina Frec State Geduld, care se consider cea mai bogat n aur
min din lume, continutul de metal este de 30 g/ton. Tot n Transvaal aur se mai dobndeste
n zonele localittilor Klerksdorp, Bloemhof, Pietersburg, Barberton, Malmani etc.
Statele Unite dispun de zcminte aurifere n statele Dakota de Sud (Homestake), Cali-
fornia (Mother Lode zcmnt de 193 km lungime si 1,5 km ltime, exploatat n 40 mine),
Alaska (la sud de Dawson), Utah (Utah Copper), Colorado (Gripple Creek), Idaho si Nevada.
Canada are zcminte aurifere n provinciile Ontario (Mc Intyre, Porcupine, Hollin-
ger), Quebec, Columbia Britanic si Teritoriile de Nord-Vest.
Australia dispune de zcminte de aur n statele Australia de Vest (Uaroo, Big Bell,
Kalgoorlie), Queensland, Teritoriile de Nord (Tennant Creek) si Noua Galie de Sud.
Canada are zcminte aurifere n provinciile Ontario (Mc Intyre, Porcupine, Hollin-
ger), Quebec, Columbia Britanic si Teritoriile de Nord-Vest.
Australia dispune de zcminte de aur n statele Australia de Vest (Uaroo, Big Bell,
Kalgoorlie), Queensland, Teritoriile de Nord (Tennant Creek) si Noua Galie de Sud.
Cele mai importante zone aurifere din Rusia sunt amplasate n Republica Autonom
Iakut (Saha), pe Peninsula Ciukotsk si n regiunile Magadan, Irkutsk, Krasnoiarsk, Cita.

Tabelul 19. Geografia repartizrii rezervelor de minereu de aur 'n lume, mii tone
Rezerve Rezerve
Tara
Mii t %
Tara
Mii t %
Mondial 102,7 100 Uzbekistan 5,8 5,6
RAS 40,1 39,1 Indonezia 4,4 4,3
SUA 9,6 9,3 Brazilia 1,5 1,5
Canada 7,4 7,2 China 0,8 0,8
Australia 6,4 6,3 Peru 0,8 0,8
Rusia 6,0 5,8 Alte state 19,9 19,3
Sursa: Ieorpa]nx n mxone, N 7, 2001, p. 27-31
Din alte state ale lumii rezerve notabile de aur au Uzbekistanul, Indonezia, Brazilia,
China, Peru, Ghana, Papua Noua Guinee, Zimbabwe si Mexic.
Cei mai mari productori de aur din lume sunt statele ce dispun de rezerve mai im-
puntoare de acest metal, exceptie fcnd Peru si China, resursele crora sunt ceva mai
modeste. Mai detailat vezi tabelul 20.
Tabelul 20. Principalii productori mondiali de aur 'n anii 2001-2005, tone
2001 2003 2004 2005 % 2005
R. Africa de Sud 394,8 373,3 340,5 294,8 11,9
Australia 280,1 282,0 259,0 262,0 10,6
SUA 335,0 277,0 258,0 256,0 10,3
China 185,0 205,0 215,0 225,0 9,1
Peru 138,5 172,6 173,2 207,8 8,4
Rusia 152,5 170,1 163,1 169,3 6,8
Indonezia 166,1 141,0 92,9 140,0 5,7
Canada 158,9 140,9 129,5 118,5 4,8
Uzbekistan 87,0 90,0 93,0 90,0 3,6
Papua Noua Guinee 67,0 68,1 73,5 66,7 2,7
Mondial 2 560,0 2 560,0 2 440,0 2 470,0 100
Sursa: Ieorpa]nx. N 14, 2007, pag. 45
Trebuie de mentionat c n lume se produce mult aur secundar, adic retopit din diferite
obiecte. n aceast privint, se evidentiaz trile n care purtarea obiectelor din aur este o traditie
national, cum ar fi: India, Arabia Saudit, Egipt, Turcia, Iran, Siria, Iordania si a.
Tabelul 21. Geografia producerii aurului secundar (retopit) 'n 1998, tone
Tara Producerea Tara Producerea
India 75 CSI 18
Arabia Saudit 73 Japonia 13
Egipt 45 Italia 11
SUA 41 R. Coreea 7
Turcia 30 Taiwan, Hong Kong 6
Iran, Siria, Iordania 21 Brazilia 5,5
Sursa: Ieorpa]nx n mxone, N 7, 2001, pag. 27-31
n 1998 n lume se consumau 2668 tone de aur, din care pe primele locuri se aflau
India, SUA, Japonia, China si insula Taiwan. Este interesant faptul c China si insula Taiwan
consumau aproape aceeasi cantitate de aur. (Tabelul 22).
Tabelul 22. Geografia consumului de aur 'n lume 'n anul 1998, tone
Tara Consumul Tara Consumul
Mondial 2 668 Turcia 119
India 306 Thailanda 81
SUA 219 R. Coreea 78
Japonia 190 Germania 77
China 166 CSI 66
Taiwan 164 Indonezia 56
Arabia Saudit 157 Egipt 51
Sursa: Ieorpa]nx n mxone, N 7, 2001, p. 27-31
Cea mai mare parte a aurului consumat este folosit n industria de bijuterie (85,8%).
Restul este ntrebuintat n industria electronic (5.6%), emisii de monede (2,9%), stomatologie
(2,1%), producerea medaliilor si monedelor jubiliare etc.
Trebuie de mentionat c trile n curs de dezvoltare consum mai mult aur dect cele
nalt dezvoltate, cea mai mare parte a lui fiind ntrebuintat n producerea bijuteriilor (97%),
medaliilor si monedelor jubiliare (1,3%).
O parte a aurului dobndit este folosit la crearea si completarea tezaurelor bancare. n
2001 n lume aceste rezerve formau 32 564 tone, din care SUA aveau 8 137 t, Germania 3
469 t, Franta 3 024 t, Elvetia 2 369 t, Italia 2 451 t, Olanda 912 t, Japonia 763,5 t,
Portugalia 607 t, Spania 523 t, M. Britanie 437 t. Rezervele Rusiei constituiau 390,5 t
(locul 15), iar al Romniei 104,9 t (locul 26).
Argintul este un metal alb, strlucitor, foarte maleabil si ductil, prin forjare pot fi
cptate foite foarte subtiri, strvezii. Este cel mai bun conductor de electricitate si reflector de
lumin. Are o mare stabilitate la actiunea apei si a aerului umed, dar actioneaz bine cu
haloizii si sulful. Formeaz usor aliaje cu alte metale.
n natur se ntlneste n minereuri complexe (polimetalice), de regul, mpreun cu
minereurile de plumb, cupru si zinc. Mai rar poate fi gsit n stare nativ. Ca minereu de argint
servesc argintitul (Ag
2
S), cerargiritul (AgCl) si a.
Se utilizeaz la confectionarea obiectelor din art, baterea monedelor, producerea
bijuteriilor, n industria electrotehnic, medicin, la fabricarea materialelor fotografice si
aparaturii de laborator, n industria chimic si a.
Rezervele mondiale se apreciaz la circa 900 000 tone. Cele mai importante din ele se
afl n zona Muntilor Anzi si Cordilieri din America, precum si Ural din Eurasia. Principalii
productori din lume n anul 2000 au fost Mexicul, Peru, Australia, SUA si Chile, lor
revenindu-le 60% din totalul mondial. Ctre anul 2005 lucrurile putin se modific. n grupa
celor cinci mari productori ntr China, care o nlocuieste pe SUA si se plaseaz pe locul doi
mondial, iar Mexicul cedeaz ntietatea lui Peru (tabelul 23).
Peru, care a intensificat extragerea argintului n ultimii ani si cruia i revin 15,1% din
productia mondial, are exploatri nsemnate n muntii Anzi la Cerro de Pasco si Junin
n Mexic acest metalul se extrage n unele mine nc din evul mediu (secolele XVI
XVIII). Sunt remarcabile zcmintele din statele Zacatecas, San Luis Potosi, Chihuahua,
Hidalgo, Guanajuato, Sonora, Durango si Coahuila.
Canada extrage argintul ca un subprodus din minereurile polimetalice n provinciile
Ontario (Kidd Creek, Silverfields), Quebec (Gaspe Cooper), Newfoundland (Backhaus
Asarco) si Columbia Britanic (Sullivan).

Tabelul 23. Principalii productori mondiali de argint 'n anii 2000 #i 2005, tone
Tara 2000 % Tara 2005 %
Total mondial 17 900 100 Total mondial 20 300 100
Mexic 2 790 16 Peru 3060 15,1
Peru 2 438 14 China 2800 13,8
Australia 2 060 12 Mexic 2700 13,3
SUA 1 966 11 Australia 2250 11,1
Chile 1 221 7 Chile 1400 6,9
Sursa: S. Negut si a. Geografie ec. mond. 2003; V. Brdan. Geografia econ. mond. 2008
n Statele Unite argintul este dobndit ca subprodus din minereurile polimetalice. Este
al saptelea productor mondial de acest metal (2004). Cea mai mare min de argint se afl la
Coeur d'Alene n statul Idaho, cu continut de metal de la 850 pn la 1500 g/ton. Mai sunt
extrageri n Utah (Bingham), Nevada (Tonopah, Comstock Lode), Montana (Anaconda),
Arizona (Morenci), Missouri si California.
Zcminte destul de nsemnate are Rusia n Mun&ii Ural si Altaiul de Vest. Ei i revin
3,4% din extractia mondial, ocupnd locul 9 n lume. Din statele CSI rezerve notabile are
Kazahstanul cu 2,9% din extractia mondial si respectiv cu locul 10 n lume.
n Europa rezerve de argint de important mai modest au Polonia (locul 8 mondial
dup producere), Suedia, Spania si Italia, iar n Asia China, Coreea de Nord si Japonia.
Extragerile Chinei sunt localizate n regiunile de sud si sud-est, ultimii ani ele fiind exploatate
foarte intensiv.
Australia dobndeste argint n statele Noua Galie de Sud (Broken Hill), Queensland si
Tasmania.
Platina si metalele platinice (osmiul, iridiul, paladiul, rodiul si ruteniul) au culoare alb-
cenusie, luciu puternic, sunt rezistente la actiunea agentilor chimici, se topesc la temperaturi
mai nalte dect ale fierului si sunt mai dense. Platina, rodiul si paladiul au duritate putin mai
mic si sunt foarte maleabile, iar osmiul si ruteniul sunt mai dure si casante.
nsusi platina are culoare alb-argintie, strlucitoare, se topeste la peste 1700 C. Este
maleabil, ductil, se ntinde n foi subtiri si se stanteaz. Conduce bine curentul electric si are
un coeficient mic de dilatare. Se utilizeaz la confectionarea aparatelor si vaselor de laborator
(capsule, creuzete, retorte), n industria electrotehnic (contacte si sigurante electrice,
anticorozivi pentru tuburile Roentgen, bobine pentru cuptoarele electrice), n pirometrie
(termometre electrice cu rezistent, termoelemente), n industria chimic (n calitate de
catalizator la fabricarea acidului azotic prin oxidarea amoniacului, dehidrogenerarea
alcoolului) si a. Aliajele de platin sunt utilizate n stomatologie, la confectionarea instru-
mentelor medicale si bijuteriilor.
A fost descoperit n 1735 n nisipurile aurifere din valea rului Platino del Pinto,
Columbia. Aici conchistadorii spanioli au observat un metal argintiu si greu, care semna cu
argintul, dar care se topea la temperaturi mult mai mari. A fost numit platin, ceea ce ar putea
fi tradus ca argintel, adic ceva asemntor cu argintul, dar de calitate mai inferioar. De
altfel, din cauz c giuvaierii spanioli falsificau obiectele din aur cu un aliaj de aur si platin,
regele a ordonat ca acest metal de nimic s nu mai fie adus n tar, iar rezervele lui s fie
confiscate si aruncate n mare, ceea ce a si fost executat.
Metalele platinice se pot gsi n natur att n stare nativ, ct si n compusi ai lor.
Continutul minim la care zcmintele pot fi exploatate este de 1-2 g /ton.
Platina se obtine pe cale hidro-metalurgic din platin nativ, din minereurile platinice si
din nmolurile anodice rmase dup rafinarea electrolitic a nichelului si cuprului.

Tabelul 24. Principalii productori mondiali de platin 'n anul 2000, tone.
Productia
Tara
tone %
Total mondial 178 100
R. Africa de Sud 140 79
Rusia 26 15
Canada 6 3
Columbia 3 2
Sursa: S. Negut si a. Geografie ec. mond. 2003
Republica Africa de Sud are zcminte mari n zona central a provinciei Transvaal n
complexul de zcminte Bushveld, cu exploatri n preajma localittilor Lyndenburg,
Rustenburg si Pietersburg.
Rusia dispune de zcminte n Uralul de Nord (bazinul rului Tura), nordul Siberiei de
Est (Norilsk, cursul inferior al rului Enisei) si peninsula Kola (Moncegorsk).
Canada extrage cea mai mare cantitate de platin n provinciile Ontario (Sudbury) si
Manitoba (Thompson).
Columbia dispune de rezerve de platin n zcmintele aurifere din provinciile Choco si
Titiribi. Cantitti mai reduse de platin extrag SUA (zcmintele aluvionare din Goodnews Bay,
Alaska), Japonia, Australia, Brazilia, Indonezia, Sierra Leone, Filipine si India.


INDUSTRIA CONSTRUCTOARE DE MA*INI
Industria constructoare de masini si prelucrare a metalelor este una din cele mai
importante ramuri ale industriei de prelucrare, deoarece ea produce att bunuri materiale
de consum, ct si masini unelte necesare n toate domeniile de activitate a omului.
Volumul si structura ramurii date este principalul indice al puterii industriale a unei tri.
Producnd unelte ramura dat joac un rol hotrtor n cresterea productivittii muncii.
Are o important decisiv n ntreaga economie, deoarece impulsioneaz dezvoltarea altor
ramuri ale industriei. Apartine la ramurile economiei cu ponderea cea mai ridicat n
valoarea total a productiei industriale, n 2005 ei revenindu-i 52,5% din costul general al
productiei industriei de prelucrare. (A.P. Gorkin, 2008).
Este amplasat, de regul, n marile centre metalurgice sau n apropierea lor (subra-
murile consumatoare de metal), sau n centrele cu traditii ndelungate si bogate n fort de
munc de calificatie nalt (subramurile ce consum putin metal).
mpreun cu prelucrarea metalelor ramura dat cuprinde circa 200 diferite subra-
muri si produceri, din care mai principale sunt:
industria utilajului #i echipamentului tehnic industrial;
industria electrotehnic #i electronic;
industria ma#inilor agricole;
industria de producere 0 ma#inilor de transport.

1. INDUSTRIA UTILAJULUI SI ECHIPAMENTULUI TEHNIC INDUSTRIAL
Aceast subramur produce aparate, instrumente si utilaje necesare pentru diferite
ramuri ale industriei, adic de la cele mai simple strunguri de prelucrare a lemnului si a
metalului pn la cel mai complicat utilaj de extragere a petrolului si a diferitor bogtii
subpmntene, precum si a robotilor industriali. Trile mari cum ar fi: SUA, Japonia,
Marea Britanie, Franta si Italia produc practic toat gama de utilaje, avnd un caracter
complex, pe cnd trile mici se specializeaz n producerea anumitor tipuri de strunguri
sau instrumente. Astfel, Suedia este vestit prin producerea rulmentilor, Polonia prin
utilajul miner, textil si alimentar, Romnia prin utilajul petrolier si pentru industria
cimentului, Cehia si Slovacia prin utilajul siderurgic si miner etc.
Industria utilajului industrial cunoaste dou tipuri de repartizare teritorial:
- n apropierea zonelor siderurgice;
- n centrele industriale unde exist piat de desfacere si o fort calificat de munc.
n Statele Unite aceast industrie este concentrat n regiunea industrial nord-estic,
mai ales, n orasele Chicago, Detroit, Cincinnati, Boston, Baltimore, Philadelphia etc. Acestei
regiuni i revin cam 60% din productia utilajului industrial din SUA. Ultimele decenii in-
dustria dat se dezvolt foarte intensiv att n statele situate pe malul Pacificului (Califor-
nia si Washington), ct si n cele din cmpia Mississippi-Missouri.
n 'rile CSI principalele centre ale producerii utilajului industrial se afl n Ucraina
si Rusia. n Ucraina se evidentiaz orasele Kiev, Harkov si Kramatorsk, pe cnd n Rusia
regiunea Uralului cu orasele Ekaterinburg, Celeabinsk si Perm, dup care vin zonele
oraselor Moscova si St. Petersburg si apoi Siberia de Vest cu orasul Omsk.
n Marea Britanie industria dat are ntreprinderile amplasate n centrele siderur-
gice Birmingham, Manchester, Newcastle si Glasgow.
Pentru J aponia este specific dezvoltarea foarte intens a acestei subramuri. Ea e
vestit prin producerea robotilor industriali (2/3 din productia mondial), numrul lor de-
Industria constructoare de masini 131
psind cifra de 500 000. Acesti roboti sunt predestinati industriei de construire a automo-
bilelor (35%), industriei electrotehnice (10%), chimice si metalurgice. n afar de roboti,
Japonia produce si alte tipuri de utilaje industriale moderne, care se caracterizeaz printr-o
calitate foarte nalt. Cele mai importante ntreprinderi ale subramurii date se localizeaz
n aglomeratiile Tokyo-Yokohama, Osaka-Kobe si Kitakyushu.
O pondere destul de nsemnat n aceast subramur mai au Germania, Franta, Italia.
n Germania centrele principale sunt localizate n bazinul Ruhr (Duisburg, Essen), n Kln, si
Hamburg. n Hamburg se produc unele din cele mai bune din lume platforme pentru fora-
jul n largul mrii. n Fran'a industria utilajului industrial este concentrat n bazinul
Lorenei (Thionville), n marile centre din nord-est (Lille, St. Quentin), n bazinul parizian
si n gruparea Lyon-St.Etenne. n I talia producerea utilajelor industriale este localizat n
Piemont, Lombardia si Liguria cu centrele n orasele Torino, Milano, Genova, Bologna.
Din alte state poate fi amintit Suedia cu centre n Gteborg si Stockholm, unde se pro-
duc rulmenti si utilaje de prelucrare a lemnului si Belgia cu centrele n Bruxelles si Namur.
n trile Europei de Est subramura dat are o pondere mai mare n Cehia, care
produce utilaj pentru siderurgie si industria de ncltminte, Polonia ce produce utilaj
textil si miner si Rom+nia unde se produce utilaj petrolier.
ncepe s se dezvolte destul de intens industria utilajului si echipamentului industrial
n asa tri n curs de dezvoltare cum sunt: India, Brazilia, Iran, Pakistan, Algeria etc.
Principalele exportatoare de utilaje industriale din lume sunt: Germania, SUA, Ja-
ponia si Marea Britanie.

2. INDUSTRIA ELECTRONIC SI ELECTROTEHNIC
ntreprinderile subramurii produc utilaj electrotehnic obisnuit (generatoare, transfor-
matoare, redresoare etc.), aparataj electronic si cibernetic, aparatur medical si utilaj de
nalt precizie.
2.1. Industria electronic$
Industria electronic contemporan s-a format sub influenta revolutii tehnico-
stiintifice si cere cercetri fundamentale n diferite domenii ale fizicii si chimiei. Din
aceste motive ramura dat s-a dezvoltat, n primul rnd, n statele cu posibilitti de finan-
tare a acestor cercetri. Fiind o mare utilizatoare a rezultatelor cercetrilor stiintifice, n
ramura dat legturile dintre institutiile de cercetri si productie sunt foarte strnse, ceea ce
reduce foarte mult durata timpului ce trece de la elaborarea unei inventii si pn la
implementarea ei n practic.
Este o ramur bazat pe tehnic de vrf, care influenteaz asupra introducerii auto-
matizrii n diferite domenii ale economiei si n primul rnd n industrie si transport. Repre-
zint una din prghiile dezvoltrii economiei mondiale si este specific statelor mari, puternic
industrializate, cu tehnologii avansate si un bogat potential intelectual.
n ultimul timp ns ele construiesc ntreprinderi n trile lumii a treia unde sunt
brate ieftine de munc. Prin aceasta se si explic c mult aparatur electronic de larg
consum (aparate de radio, televizoare, ceasuri etc.) se produc n cantitti mari n trile din
Asia de Sud-Est.
Structural industria electronic poate fi divizat n 5 prti componente si anume:
1. Producerea diferitor tipuri de tehnici de calcul de la cele mai simple aparate de
calcul de buzunar pn la cele mai performante si complicate calculatoare. Tot aici
se refer si producerea mijloacelor de acumulare, stocare si transmitere a informa-
tiei, precum si asigurarea cu programe. Acestei subramuri i revine circa 45% din
volumul total al productiei industriei electronice.
2. Producerea articolelor de completare, ce cuprinde fabricarea semiconductoarelor,
microschemelor si a altor componenti utilizati n electronic, lor revenindu-le circa
20% din volumul ramurii.
3. Producerea utilajului medical #i pentru cercetri #tiin&ifice (pn la 15%).
4. Producerea utilajului electronic de uz casnic, cruia i revin circa 10% din volumul
industriei electronice.
5. Producerea utilajului pentru telecomunica&ii.
Industria electronic este o ramur cu o diviziune a muncii foarte pronuntat, nce-
pnd cu elaborarea si terminnd cu implementarea n productie. Sunt specializate nu numai
etapele de productie, ci si firmele care se orienteaz la fabricarea unui asortiment ngust
dar calitativ de mrfuri. Din aceast cauz, ntreprinderile industriei electronice nu sunt
mari (de regul, mici si mijlocii), dar destul de numeroase.
Principalul factor, ce determin amplasarea lor, este prezenta fortei de munc de
diferit nivel de calificare si vecintatea centrelor industriale. Asa cum att componentele
de completare, ct si productia finit sunt usor transportabile, ntreprinderile de asamblare
a aparaturii electronice deseori sunt construite n regiunile cu fort de munc ieftin.
Cele mai mari firme productoare de utilaj electronic s-au format, n primul rnd,
n statele nalt industrializate cum ar fi: SUA, Japonia, Germania, Franta etc.
Calculatoare se produc de peste 1000 de firme, ns ponderea de baz revine la 20-25
firme mari, care sunt specializate n fabricarea anumitor tipuri si clase de aceast marf.
(Vezi tabelul 1).
Tabelul 1. Marii productori mondiali de calculatoare 'n anul 1999
Tipul
Productia
(mld USD)
Firma
constructoare
Tara
Ponderea n
productia
mondial (%)
Supercalculatoare
1,91 Gray
NCR-Teradata
IBM
Convex
Fujitsu
SUA
SUA
SUA
SUA
Japonia
30,8
14,8
11,5
9,6
8,4
Sisteme electronice de
calcul
23,8 IBM
Fujitsu
Hitachi
NEC
SUA
Japonia
Japonia
Japonia
34,6
18,0
11,4
9,3
Minicalculatoare
21,0 IBM
DEC
Hewlett-Packard
Fujitsu
NEC
SUA
SUA
SUA
Japonia
Japonia
19,9
13,6
11,8
6,8
6,6
Statii electronice
de calcul
10,1 SUN
Microsystems
IBM
DEC
Silicon Graphics
SUA
SUA
SUA
SUA
SUA
31,8
22,6
14,5
9,6
9,2
Sursa: Negoescu B., Vlsceanu Gh. Geografie economic. 2003, pag. 229
Astfel, unele companii se specializeaz la producerea supercalculatoarelor, iar altele
la producerea calculatoarelor personale. Cea mai mare firm de producere a calculatoarelor
este firma IBM din SUA, care fabric peste 50% din totalul mondial, locul doi revenindu-i
firmei japoneze Fujitsu (circa 10% din productia mondial).
Din cei 20 mari productori de calculatoare mai bine de jumtate se afl n SUA. Firmele
europene ocup locuri mai modeste, ele plasndu-se n ierarhia mondial mai jos de locul 12.
Repartizarea geografic a industriei de calculatoare este determinat de activitatea
principalelor firme productoare att la ele n tar, ct si peste hotare. De aceea, cel mai
mare productor la acest capitol rmne a fi SUA, care fabric 40-60% din productia mon-
dial (n dependent de an), pe urmtoarele locuri plasndu-se respectiv Japonia (10-15%),
Europa de Vest (10-15%) si trile Asiei de Sud-Est (10-15%).
Producerea programelor pentru calculatoare este n permanent crestere. De aceea,
creste si numrul firmelor ce le produc, precum si numrul persoanelor angajate n aceast
activitate. (n SUA numrul programatorilor l ntrece pe cel al angajatilor n industria de
producere a calculatoarelor). Majoritatea firmelor ce produc programe au un numr nu prea
mare de angajati (de la 20 pn la 100). Exceptie face numai firma Microsoft" la care
lucreaz circa 12 mii persoane.
Cel mai mare productor de programe din lume este SUA (70% din totalul mondial),
dup care urmeaz noile state industriale din Asia de Sud-Est (Singapore, insula Taiwan,
Republica Coreea). Japonia produce foarte putine programe, ea importnd circa 90% din
programele utilizate. De altfel, programe simple produse n Asia de Sud-Est import si SUA.
Producerea articolelor de completare, adic a componentelor electronice active
cuprinde, n primul rnd, fabricarea tranzistorilor si a schemelor integrale. Peste 25% din
productia mondial a componentilor electronici activi este controlat de 20 mari companii
transnationale, care au numeroase filiale si ntreprinderi afiliate n diferite tri ale lumii.
Din punct de vedere geografic, cei mai multi componenti produc firmele din SUA si
Japonia (cte 42-45%), lor revenindu-le circa 80-85% din productia mondial. Europa de
Vest produce doar 7-9% de componenti, principalul rol revenindu-i aici Germaniei.
Producerea utilajului electronic de uz casnic este cel mai masiv si mai accesibil tip
de productie a subramurii date. Aici intr fabricarea aparatelor de radio, televizoarelor,
tehnicii audio si video etc. n 1990 raportul dintre diferite grupe si tipuri de utilaj electric
de uz casnic era urmtoarea:
1. Aparate video 53 % (din care televizoare 32% (color 30,7%), magnetofoane
video 14% si camere video - 6%)
2. Aparate radio 25%
3. Alte tipuri de utilaj electronic casnic 22% .
Tabelul 2. Principalii productori de aparate electronice de uz casnic la 'nceputul
anilor 90 ai secolului trecut, milioane buc&i
Aparate
radio, 1995
mil.
Televizoare,
1995
mil. Ceasuri mil.
Aparate
foto
mil
China 82,1 China 35,0 Hong Kong 300 Japonia 16
Malaysia 38,8 R. Coreea 18,6 Japonia 270 SUA 9
Singapore 19,6 SUA 13,9 China 70 Hong Kong 6
Hong Kong 6,5 Malaysia 9,5 CSI 40 China 3
Brazilia 4,1 Japonia 7,9 Elvetia 28 CSI 2,7
Indonezia 3,9 Brazilia 6,2 SUA 24 M. Britanie 2,3
Japonia 3,9 Spania 5,4 R. Coreea 12 Germania 2
Ins. Taiwan 3,8 Germania 3,2 Germania 6 R. Coreea 1
Germania 3,2 Franta 2,8 India 4 Brazilia 0,6
Franta 2,8 Italia 2,8 Austria 4 Singapore 0,5
Sursa: Anncon H.B. , Xopeen B.C. VH969J7G31H0I 7 19W705L60I C39CD0F7I J7D0. 2001,
pag. 469- 470; Maxcaxoncxn B.H. A39CD0F7G31H0I H0D=760 J7D0. T.1 1995, pag. 192

n acelasi an 40% din productia mondial de utilaj electronic de uz casnic revenea
Japoniei, 13% SUA si 18% statelor Europei de Vest. A sporit rolul noilor state in-
dustriale din Asia de Sud-Est, care fabricau circa 30% din productia n cauz. Aceste tri
produc peste 78% din picupurile cu compact-disc, 81% din magnetofoanele video si 91%
din camerele video.
n repartizarea teritorial a industriei electronice mondiale se evidentiaz urmtoa-
rele zone de baz:
1. SUA. Aici se produc toate tipurile de electronic contemporan, pe prim plan
aflndu-se producerea calculatoarelor (25% din costul total al productiei) si componente-
lor electronice (22%). Mijloacelor de telecomunicatii le revin 8-12%, iar tehnicii de uz
casnic doar 4%. Industria electronic este orientat spre pia&a intern, fiind exportate
doar 12% din volumul productiei. Unittile cele mai renumite sunt grupate n jurul Marilor
Lacuri, n zona dintre fluviul Ohio la sud si Mississippi la vest. Se evidentiaz orasele
Toledo, Cincinnati, Cleveland, Pittsburg. n ultimul timp acest tip de industrie se dezvolt
rapid si pe litoralul Pacificului, mai ales n Los Angeles si San Francisco.
2. J aponia. Este specializat, n primul rnd, n producerea componen&ilor electro-
nici (35%), calculatoarelor (25%) si tehnicii de uz casnic (20%). Industria electronic este
orientat la export. Fabric 100% din productia mondial a picupurilor video cu compact-
discuri, 89% camere video, 62% magnetofoane video si 52% din picupurile cu compact-
disc. Centrele principale ale industriei electronice sunt localizate n Tokyo si Osaka. Circa
800 de ntreprinderi japoneze se afl n afara trii, 40 din ele n Asia, 130 n SUA si 100
n Europa. n Japonia au rmas ntreprinderile legate de tehnologiile nalte (producerea
schemelor integrale, computatoarelor de performant, televizoarelor cu o nalt calitate a
imaginii etc.). Avnd industria orientat la export, Japonia vinde peste hotare 35-40% din
productia fabricat, exportul depsind de 10 ori importul.
3. Europa de Vest. Are dezvoltate toate tipurile de industrie electronic, dar mai ales se
evidentiaz cea de producere a utilajului pentru telecomunica&ii (38%), tehnic de calcul
(20%), precum #i tehnic medical #i instala&ii pentru 'nsu#i industria electronic (20%).
Din tehnica pentru telecomunicatii se evidentiaz fabricarea mijloacelor de telefonie mo-
bil (Finlanda, Suedia). n 1998 aceast regiune a produs 43% din toate telefoanele mobile
produse n lume. Cea mai mare parte a productiei electronice fabricate n Europa de Vest
(90%) revin Germaniei, Frantei, M. Britanii, Italiei si Olandei. Circa 40% din productia
electronic a regiunii se export, dar, deoarece ea este si cel mai mare importator mondial
de scheme integrale #i computatoare, bilantul comertului extern la acest capitol este negativ.
n Germania principalii productori sunt localizati n: Hamburg, Mnchen, Stuttgart, Hanno-
ver, Bremen etc. Productii nsemnate n aceast industrie mai au Franta (Paris, Nancy, Lyon,
Lille), Marea Britanie (Londra, Manchester, Birmingham), Belgia (Bruxelles, Namur).
4. Asia de Est (i Sud Est. Este specializat n asamblarea diferitor produse electro-
nice simple, de regul, de uz casnic. Cele mai mari volume de productie electronic sunt
specifice pentru Republica Coreea, China si insula Taiwan. Republica Coreea se plaseaz
pe locul doi la producerea magnetofoanelor video, insula Taiwan asambleaz 50% din
productia mondial de monitoare, iar China este liderul mondial la producerea aparatelor
de radio si televizoarelor. Centrele de baz din China sunt Beijing, Shanghai si Tianjin, iar
din R. Coreea orasul Seul.
5. Europa de Est (i 'rile CSI. Dup nivelul de dezvoltare a industriei electronice
cedeaz mult altor regiuni. Mult timp ramura dat se dezvolta numai n cadrul complexului
militar. De aceea, prioritate se acorda directiilor electronicii legate de industria arma-
mentului si celor legate de studierea si cercetarea spatiului cosmic. Principala productie
este utilajul de larg consum, care dup calittile sale cedeaz mult celui produs n alte
regiuni. n aceast regiune locul de frunte apartine Rusiei, care are mari centre n Moscova,
Ekaterinburg, Sankt Petersburg si Novosibirsk.
n ultimul timp industria electronic ia amploare si n unele state n curs de dezvoltare
cum ar fi: India, Mexic, Brazilia, Argentina.

2.2. Industria electrotehnic$
Aceast subramur a aprut la sfrsitul secolului XIX, nceputul secolului XX.
Dup costul productiei cedeaz de 4-5 ori industriei electronice. Structural n cadrul ei se
deosebesc dou grupuri de productie: producerea utilajului de tensiune 'nalt si produce-
rea utilajului de tensiune joas.
*ntreprinderile de producere a utilajului de tensiune 'nalt fabric generatoare,
cablu, transformatoare, redresoare, motoare electrice de diferit putere, instalatii pentru
sudare electric, instalatii electrotermice etc. Tehnologia de producere la ntreprinderile
acestei grupe cere multe metale neferoase, mari cantitti de oteluri speciale, mase plastice
si a., iar obiectele pe care le fabric, de regul, se produc ntr-un singur exemplar sau n
serii mici, marea lor majoritate fiind confectionate la comand. Exceptie fac numai motoa-
rele electrice de putere mic si mijlocie, fabricate n serii mari.
Din aceste considerente ntreprinderile ce apartin la grupa dat sunt amplasate n
marile centre industriale care dispun de resurse materiale si de brate calificate de munc.
Producerea utilajului de tensiune joas este orientat la fabricarea lmpilor electri-
ce de iluminat, obiectelor pentru instalarea retelelor electrice (ntreruptoarelor, prizelor,
cutiilor de instalare a ntreruptoarelor si prizelor, duliilor si dispozitivelor pentru lmpile
electrice de iluminat), izolatoarelor, acumulatoarelor si elementelor uscate productoare de
curent electric, etc. Aceast subramur mai produce, de asemenea, frigidere, congelatoare,
climatizoare, masini de splat, aspiratoare, ventilatoare, cuptoare electrice, cuptoare cu
microunde si a.
ntreprinderile pentru producerea utilajului de joas tensiune pot fi att mari ct si
mici. De aceea, ele sunt amplasate, reiesind din diferite principii, unul din care este pre-
zenta pietei de desfacere si a fortei de munc.
n industria electrotehnic mondial s-a stabilit o specializare bine pronuntat. O
grup nu prea mare de state industrial dezvoltate din Europa (Germania, M. Britanie,
Franta), precum si SUA, Japonia si Rusia sunt principalele productoare de utilaj de
tensiune nalt, mai ales a generatoarelor, motoarelor electrice de mare capacitate pentru
locomotive si nave, transformatoarelor de mare putere etc.
Tabelul 3. Principalii productori mondiali de aparatur electronic
#i electrotehnic dup cifra de afaceri 'n anul 2005 (mld. USD)
Nr. de ordine Productorul Tara Cifra de afaceri
1 General Electric SUA 149,7
2 IBM SUA 911,3
3 Siemens Germania 906,8
4 Hewlett-Packard SUA 879,0
5 Hitachi Japonia 842,2
6 Matsushita Electric Japonia 813,0
7 Samsung Electronics Coreea de Sud 791,8
Sursa: V. Brdan. Geografia economic mondial. 2008, pag. 240
Utilajul de tensiune joas este produs att de statele dezvoltate, ct si de cele n curs
de dezvoltare. n trile dezvoltate se produc, de regul, articole mai complicate cum ar fi:
acumulatoarele din generatia nou si elementele de curent electric ecologic pure. Astfel,
Japonia ocup primul loc n lume la fabricarea bateriilor electrice de acest tip.
Producerea utilajului electrocasnic continu a fi concentrat n statele dezvoltate,
unele din ele fiind specializate la fabricarea anumitor mrfuri. Astfel, producerea frigide-
relor si congelatoarelor este specializarea SUA, Chinei si Italiei, a masinilor de splat
specializarea Chinei, SUA si Italiei, a aspiratoarelor specializarea SUA, Japoniei, Ger-
maniei, a ventilatoarelor specializarea Chinei si a.
Unele date mai concrete privind producerea anumitor tipuri de aparataj electronic
la nceputul anilor 90 sunt indicate n tabele 2 si 3.

3. INDUSTRIA CONSTRUCTOARE DE MASINI AGRICOLE
Este dezvoltat subramura dat, n primul rnd, n trile care au un potential agricol
sporit. De regul, uzinele productoare de masini agricole se construiesc n regiunile de
consum. Aceast subramur produce tractoare, combine, semntori si alte tipuri de utilaj
suspendat.
Produsele subramurii au o larg piat de desfacere, att n trile dezvoltate, ct si n
cele n curs de dezvoltare.
Cel mai cutat si preferat utilaj agricol sunt tractoarele #i combinele. Tractoarele se
fabric, n primul rnd, pentru necesittile agriculturii, ns o bun parte din ele sunt folo-
site si n alte scopuri.
Cele mai multe tractoare n trecut producea fosta Uniune Sovietic (circa 0,5 milioa-
ne), pe locul doi aflndu-se Japonia si SUA. Dup destrmarea Uniunii Sovietice cele mai
multe tractoare produc Statele Unite (circa 300 mii) si Japonia, Rusia plasndu-se pe locul 10.
n SUA uzinele de baz sunt amplasate n orasele Chicago si Peoria din regiunea
Marilor Lacuri si Saint Paul din Cmpia Mississippi.
Japonia produce circa 174 mii anual, centrele principale fiind situate n mprejuri-
mile oraselor Tokyo si Osaka. Alti mari productori de tractoare sunt Belgia si Fran)a.
Belgia produce cca. 108,6 mii tractoare (Liege si Charleroi) si cam tot attea Fran)a
108,0 mii, centrele principale fiind situate n provinciile Ile-de-France, Bourgogne, Loire-
Atlantic. Rusia produce tractoare n Volgograd, Celeabinck, Sankt Petersburg, Omsk,
Iaroslavl etc.
Tabelul 4. Statele cu cele mai mari parcuri de tractoare
#i combine pentru cereale 'n 1998, mii buc&i
Nr Tara Tractoare mii % Combine mii %
1 SUA 4 800 18,7 Japonia 1158 31,0
2 Japonia 2 041 8,0 SUA 662 17,7
3 Italia 1 430 5,6 Rusia 350 9,4
4 Germania 1 300 5,1 Canada 155 4,1
5 Rusia 1 200 4,7 Germania 136 3,6
6 India 1 195 4,7 Polonia 84 2,2
7 Polonia 1 156 4,5 Italia 49 1,3
8 Spania 766 3,0 Romnia 43 1,1
9 Canada 740 2,9 Spania 33 0,9
10 Romnia 147 0,6 India 3 0,1
Total pe 10 state 15 804 57,0 Total 10 state 2 673 71,4
Sursa: Negoescu B., Vlsceanu Gh. Geografie economic, 2003, pag. 227

Din alte state productoare de tractoare mai pot fi amintite Belarus (99,5 mii, Minsk),
Italia (91 mii, Torino, Milano, Novara), Ucraina (90,1 mii, Harcov), India (83,2 mii,
Bangalore, Nagpur) si M. Britanie (82,6 mii, Coventry, Birmingham, Manchester).
n trecut printre trile productoare de tractoare se afla si Moldova, care n 1991 a
fabricat peste 11 mii de bucti.
Cei mai mari productori de combine pentru cereale sunt: Japonia, SUA si Rusia.
Se evidentiaz combinele produse n Germania, care au caracteristici tehnice foarte bune,
avnd un consum redus de combustibil si un randament si calitate de recoltare foarte ridicat.
Combine pentru recoltarea bumbacului se produc n SUA (Atlanta, New Orleans)
si Uzbekistan (Taskent). Ct priveste combinele de recoltare 0 porumbului, apoi ele sunt
produse, n primul rnd, n SUA, Ucraina, Franta si Germania.
Utilaj pomicol se fabric n trile unde pomicultura este foarte bine dezvoltat. n
acest plan, se evidentiaz SUA, care are ntreprinderi de acest gen n California.
Cel mai bun utilaj zootehnic se produce n Trile Scandinave, n Franta, n Rusia si,
mai ales, n Elvetia.
Piata mondial a utilajului agricol este dominat de patru mari firme: Massey
Fergusson, Ford, John Deer si International Harvester.

4. GEOGRAFIA INDUSTRIEI MONDIALE A CONSTRUCTIEI MASINILOR DE TRANSPORT
Industria de producere a masinilor de transport este o subramur relativ nou, ea
formndu-se ca atare n secolele XIX-XX. Produce aceast subramur automobile, nave,
material rulant pentru cile ferate, avioane si rachete.

4.1. Industria constructoare de automobile
Aceast industrie s-a format n SUA si, de aceea, se consider ramur national a
acestei tri. Produce subramura dat limuzine, autobuze si autocamioane. n secolul XX ea
s-a dezvoltat cu ritmuri accelerate. Despre aceasta ne vorbeste dinamica productiei
mondiale de autovehicule, care a crescut de la 4 milioane bucti n anul 1938 la peste 73
milioane n anul 2007. (Vezi tabelul 5).
Tabelul 5. Evolu&ia produc&iei mondiale de autovehicule 'n perioada 1938-2007, mil. buc&i
Anii 1938 1940 1970 1980 1989 1998 2004 2007
Productia total 4,0 6,6 29,4 40,0 48,9 58,7 63,9 73,2
Din ele autoturisme 3,0 4,6 22,6 30,0 35,3 42,8 44,1 49,9*
Surse: Negut S. si a. Geografie economic mondial. 2003, pag 146;
Ieorpa]nx, N 11, 2005, pag.14; N 17, 2008, pag.23. * anul 2006
La producerea autocamioanelor n 2006 se evidentiau trei tri: SUA (7,7 mil.),
China (2,6 mil.) si Japonia (1,6 mil.), iar la producerea autoturismelor Japonia, Germa-
nia, SUA si Franta.
Schimbarea liderilor n producerea automobilelor pe parcursul jumttii a doua a
secolului XX si nceputul secolului XXI se vede din tabelul 6.
Statele Unite se bazeaz pe trei mari productori giganti: General Motors, Ford
Motors si Chrysler Corporation.
General Motors furnizeaz aproape 16% din productia mondial de automobile si
produce modelele de autoturisme Chevrolet, Pontiac, Buick si Cadillac, precum camioane,
autocare si vehicule militare.
Ford Motors este cea mai veche firm de acest profil din SUA si produce seriile
Ford, Mercury si Lincoln. Centrul principal al acestei companii este uzina Red River de la
marginea orasului Detroit.
Chrysler Corporation are centrul, de asemenea, la Detroit. Produce autoturisme de
tipul Plymouth, Dodge si Chrysler. Coopereaz la producerea automobilelor n Marea
Britanie (Roots), Franta (Simca) si Spania (Barrieros). O perioad de timp, pn in august 2007
cnd a fost vndut, aceast companie a fost parte componenta a grupului Daimler-Chrysler.
Afar de zona Marilor Lacuri (triunghiul Buffalo-Cincinnati-Milwaukee) productia
de automobile din SUA mai este organizat la sud (Atlanta, Memphis, Dallas) si n
California (Los Angeles).
Spre deosebire de japonezi, americanii produc mai multe autocamioane (locul nti
n lume) dect autoturisme. Predomin autocamioanele usoare, desi construiesc si autoca-
mioane grele.
Autoturismele americane au, de regul, litraj mare, sunt luxoase si de dimensiuni
destul de mari.
Industria japonez$ de automobile, care a nceput practic s se dezvolte dup cel de
al Doilea Rzboi Mondial, este cea mai tnr si cea mai dinamic, Japonia fiind cel mai
mare productor de autovehicule de pe Pmnt. Principalele grupe productoare sunt:
Toyota, Nissan, Honda, Isuzu si Mitsubishi.
Tabelul 6. Principalii productori de automobile 'n anii 1950-2007, mil. buc&i
1950 1970 1990 2007
SUA 8,0 SUA 8,2 Japonia 13,5 Japonia 11,6
M. Britanie 0,8 Japonia 5,3 SUA 9,8 SUA 10,8
Canada 0,4 Germania 3,8 Germania 5,2 China 8,88
URSS 0,4 Franta 2,8 Franta 3,8 Germania 6,21
Franta 0,4 M. Britanie 2,1 Italia 2,1 R. Coreea 4,09
Germania 0,3 Italia 1,9 URSS 2,1 Franta 3,02
Italia 0,1 Canada 1,2 Spania 2,0 Brazilia 2,97
Austria 0,06 URSS 0,9 Canada 1,8 Spania 2,89
Japonia 0,03 Spania 0,5 M. Britanie 1,6 Canada 2,58
Cehoslovacia 0,03 Austria 0,5 R. Coreea 1,3 India 2,31
Surse: Anncon H.B., Xopeen B.C. VH969J7G31H0I 7 19W705L60I C39CD0F7I J7D0.
2001, pag..471; Ieorpa]nx, N 17, 2008, pag. 23
Grupul Toyota are 12 uzine repartizate pe ntregul Arhipelag Japonez, dar cele mai
mari se afl n Toyota si Yokosuka. Grupul Nissan are 10 uzine, cele mai mari fiind n
orasele Yokohama, Yoshiwara si Oppama. Acest grup produce seriile Nissan si Datsun.
Crupul Honda are uzinele amplasate n orasele Saitama si Suzuka. Celelalte companii au
mari capacitti de producere n triunghiul industrial Osaka Kobe Hiroshima. Trebuie
de mentionat c firmele japoneze au linii de montaj n multe tri ale lumii, chiar si n cele
dezvoltate cum ar fi: Anglia (Toyota, Isuzu, Honda), Olanda (Mitsubishi), Portugalia
(Mitsubishi), Spania (Suzuki).
Una din trsturile automobilelor produse de japonezi este litrajul mic si calitatea
lor superioar.
n Germania, care este al patrulea mare productor de automobile, aceast subra-
mur a aprut nc la sfrsitul secolului XIX. Este reprezentat prin cinci mari concerne:
Volkswagen, Daimler, General Motors , Ford Tauns #i BMW.
Concernul Volkswagen este al patrulea n topul mondial si primul din Europa. El
produce modelele Volkswagen si Audi si are uzine la Wolfsburg, Salzgitter, Kassel,
Ingolstadt, si Hannover, precum si linii de montaj n Brazilia, Mexic, Nigeria, Thailanda,
Indonezia, SUA, Belgia etc.
Concernul Daimler are peste 15 uzine dintre care cele mai principale se afl n
Ludwigschaffen, Dusseldorf, Fingen, Esslingen, Mayence. n afar de autoturisme, pro-
duce camioane grele la uzinele de lng Karlsruhe, si camioane usoare la Dusseldorf.
Concernul General Motors (Opel) detine uzine moderne la Bochum si Kaiserslau-
tern, fiind cunoscut pe piata european cu modelele Vectra, Kadett, Ascona.
Concernul Ford produce modelele Escort, Tauns, Carpi, Fiesta si are uzine la Co-
logne si Saarlouis.
Concernul BMW este instalat la Mnchen, Ingolstadt si Dingolfing. Are o productie
relativ modest fat de concernele precedente, dar automobilele produse de el se coteaz
bine pe piat.
Fran)a realizeaz producerea de automobile prin intermediul companiilor Renault
si PSA Peugeot Citroen. Concernul Renault are ntreprinderi n orasele din bazinul Parisu-
lui, n Le Mans, Le Havre, Orleans, Dreux si a., iar grupul Peugeot Citroen, care este cel
mai mare productor de automobile din Franta n Paris, Levallois, Caen, Reims, Metz,
Dijon, Lille, Saint Etienne. Acest grup, n afar de autoturisme, fabric, de asemenea, ca-
mioane si masini grele. Are linii de montaj n Spania, Portugalia, Belgia, Irlanda, Chile,
Argentina, Iran, Malaysia, Nigeria, Africa de Sud, Australia.
Spania prezint o situatie particular prin aceea c produce un numr mare de
automobile, ns ele sunt fabricate nu att de productorii autohtoni, ct de cei strini, care
au linii de montaj n aceast tar. Concernele locale au uzine n Madrid si Avila.
Companiile strine au unitti mari de producere la Barcelona si alte orase.
Canada are uzine importante n zona din nordul marilor lacuri: Oshawa, Oakeville
si Windsor. Aceast subramur este controlat de cele trei concerne americane, cunoscute
si de firma Volvo din Suedia.
n Marea Britanie automobile produc companiile mari British Leyland, British
Ford, Vauxhall si Chrysler G.B. Din companii mai mici ar putea fi numite: Rolls-Royce,
Lotus si Reliant. Uzinele de automobile sunt amplasate n Birmingham, Coventry, Oxford,
Ellesmere Port, Linwood, Bathgate.
Principalul productor de automobile din Italia este compania FIAT (Fabrica Ita-
lian de Automobile din Torino), care a acaparat cunoscutele n trecut firme Alfa-Romeo,
Ferrari, Iveco, Lancia #i a. Centrul de baz este la Torino, unde se afl uzinele cu care
concernul a nceput activitatea. La Milano si n regiunea acestui oras sunt concentrate
unittile de productie ce apartineau n trecut companiei Alfa-Romeo. Uzine de automobile
functioneaz nu numai n zona de nord a Italiei, ci si n cele central si sudic. Amintim c
concernul FIAT detine linii si uzine de montaj n peste 40 tri ale lumii, unele din ele fiind
construite n colaborare cu alte firme.
Din alte tri europene care produc automobile ce se coteaz pe piata mondial pot fi
amintite Suedia si Rusia. Suedia produce autoturisme din seria Volvo (uzinele din Gteborg
si Kalmar) si Saab (Linkping) care sunt foarte competitive pe piata mondial. Drept c pro-
ducerea autoturismelor Volvo este controlat de compania Ford, iar a celor de marca Saab
de compania General Motors. Firma Volvo controleaz producerea camioanelor cu aceeasi
denumire, precum si a camioanelor de tipul Reno. Rusia fabric toat gama de autovehicule.
Mari uzine de autocamioane sunt amplasate la Moscova, Nijnii Novgorod, Naberejne Celn,
Ulianovsk, Celeabinsk. Autoturisme se produc la Moscova, Ijevsk, Toliati, Nijnii Novgorod.
Se dezvolt rapid industria de automobile si n China, care a intrat n grupul celor
mai mari 10 productori mondiali dup anul 2000, ca n 2007 s se plaseze deja pe locul 3 n
cadrul acestei grupe.
Cele mai mari companii de profil din lume sunt indicate n tabelul 7.

Tabelul 7. Primele 10 companii productoare de automobile din lume 'n 2007
Lo-
cul
Compania Mrcile controlate
Productia n
2007 (mil.
unitti)
1
Toyota Motor
Corporation
Toyota, Lexus, Daihatsu, Hino 9,391
2 General Motors
Opel, Holden, Vauxhall, Saab (autotu-
risme), GM Daewoo, Chevrolet, Pontiac,
Buick, Cadillac
9,350
3 Volkswagen AG
Volkswagen, Audi, Bentley, Bugatti,
SEAT, Skoda, Scania, Lamborghini
6,268
4 Ford Motor Co.
Ford, Land Rover, Jaguar, Lincoln, Mer-
cury, Volvo (autoturisme).
6,248
5 Honda Motor Co. Honda, Acura 3,912
6 PSA Peugeot Citroen Peugeot, Citroen 3,457
7 Nissan Motor Co. Nissan, Infiniti 3,431
8 Fiat
Alfa-Romeo, Ferrari, Fiat, Iveco, Mase-
rati, Lancia
2,679
9 Renault Renault, Renault-Samsung, Dacia 2,669
10 Hyundai Motor Co. Hyundai 2,618
Total mondial 73,153
Sursa: Ieorpa]nx, N 17, 2008, p. 23
Vorbind despre industria de automobile, se poate spune c n lume s-au format trei
regiuni mari de producere a acestui tip de transport si anume:
1. Asia de Est, unde ntr Japonia, China si Coreea de Sud si care produce 33,6%
din automobilele lumii, cea mai mare parte a lor fiind destinate exportului.
2. Europa de Vest, care produce circa 26,7% din automobilele lumii si le produce
n primul rnd pentru export;
3. America de Nord fabric 21,1% din productia mondial. Majoritatea automo-
bilelor sunt livrate pe piata intern;
Circa 40% din automobilele produse n lume sunt vndute pe piata mondial. Cei
mai mari exportatori la acest capitol sunt Japonia (3,7 mil. autoturisme si 850 mii camioa-
ne), Germania (3,3 mil. autoturisme si 250 mii camioane) si Franta.

4.2. Industria de construire a navelor
Construirea navelor este o ndeletnicire destul de veche a omenirii, ea aprnd nc
n antichitate. Ca subramur industrial s-a format la sfrsitul secolului XIX, dar a evoluat
accelerat n a doua jumtate a secolului XX. Productia de nave se bazeaz pe comenzi
separate, fiecare vas construit reprezentnd, n felul su, un unicat.
n trecut subramura dat construia preponderent nave de pasageri, n prezent, ns,
se construiesc mai mult nave de transport, de regul, de mare tonaj. S-a schimbat si
geografia ramurii, centrul de greutate al producerii navelor deplasndu-se din Europa n
Asia de Est si Sud-Est. n ultimul timp santiere navale destul de importante apar si n unele
tri n curs de dezvoltare.
S-a modificat si ierarhia marilor constructori de nave. Dac la nceputul secolului
XX circa 70% din tonajul mondial era construit de Marea Britanie, apoi la sfrsitul lui
ponderea ei era foarte modest.
Pe parcursul secolului XX industria naval a avut perioade de crestere si de sc-
dere. O perioad de crestere au fost anii 60-70, cnd anual erau lansate pe ap nave cu o
capacitate de circa 35 mil. tone registru (tdw
*
). Mai trziu productia a sczut la 27 mil.
tdw, ca la sfrsitul secolului din nou sa se observe o crestere.
Astfel, n anul 1988 au fost lansate pe ap un numr de 1080 de nave cu un depla-
sament total de 36 986 mii tdw. Din aceste nave 403 au fost construite de Japonia, 148
de Coreea de Sud, 109 de China, 75 de Germania, 51 de Olanda si 37 de Polonia.
Ctre anul 2001 numrul de nave construite a crescut, deplasamentul total ajungnd
la 43200 mii tdw. S-a schimbat partial si ierarhia marilor productori mondiali. (Vezi
tabelul 8).
Tabelul 8. Principalii productori de nave comerciale din lume 'n anul 2001
Tara
Productia,
mii tdw.
% din
mondial
Tara
Productia,
mii tdw.
% din
mondial
Coreea de Sud 14870 34 Polonia 1976 4
Japonia 9594 22 Finlanda 1192 3
China 3320 8 Franta 1123 2
Germania 2636 6 Taiwan 722 1
Italia 2353 5 Croatia 654 1
Sursa: Negut S. Si a. Geografie economic mondial. 2003, pag. 151
Pe parcursul jumttii a doua a secolului XX n structura productiei de nave s-au
produs modificri importante. n primul rnd, s-a redus procentul de petroliere (21,5%) si a
crescut cel de vrachiere (50%) nave speciale pentru transportul n vrac a crbunelui,
minereurilor, cerealelor si altor mrfuri friabile. A sporit, de asemenea, numrul port-
containierelor, metanierelor si a. Din cauza concurentei cu transportul aerian, s-a restrns
simtitor producerea navelor de pasageri. Unele state s-au specializat n constructia navelor
de pescuit (Japonia, Danemarca, Islanda), navelor port-containere (Germania, care
construieste mai bine de 50% din productia mondial), navelor metaniere (Franta) sau a
navelor fluviale (Rusia, Ungaria, Romnia).
Republica Coreea dispune de mari santiere navale n porturile Ulsan, Inchon si Pu-
san. Ei i revin 34% din productia mondial (anul 2001) si peste 35% din exportul mondial.
n Japonia, care n anul 2001 producea 22% din totalul mondial, se afl cele mai mari
santiere navale din lume, unde se construiesc respectiv si cele mai mari nave de pn la
400 mii tdw. n perspectiv se planific construirea navelor de pn la 500 mii tdw. Cele mai
multe santiere sunt amplasate pe insula Honshu n orasele Tokyo, Yokohama, Kobe si Na-
goya. Produce Japonia diferite tipuri de nave, dar predomin petrolierele si vrachierele. 70%
din navele produse sunt destinate exportului. Productia japonez formeaz peste 30% din ex-
portul mondial de nave. Se procur navele nipone n primul rnd de trile europene si SUA.
China si-a concentrat productia n santierele din porturile Guangzhou, Shanghai si Qingdao.
n Europa de Vest santiere navale are Suedia (Malm si Gteborg), Danemarca
(Copenhaga), Germania (Kiel, Bremen, Hamburg), Fran)a (Saint-Nazaire specializat n
constructia petrolierelor si metanierelor, Toulon, Brest), Marea Britanie (Glasgow,
Barrow, Newcastle), Spania (Barcelona, Cartagena, Vigo, El Ferrol) si a.
Din trile est-europene santiere navale are Polonia (Gdansk, Szczecin si Gdynia),
Ucraina ( Herson si Nikolaev) si Rusia ( Sankt Petersburg, Kaliningrad, Murmansk, Vla-
divostok), iar din cele balcanice Croa)ia (Rijeka, Split) si Bulgaria (Varna, Burgas).

*
tdw capacitatea interioar a navelor comerciale
Rusia !i SUA dispun de importante santiere pentru construirea navelor fluviale pe
rurile Volga, Enisei (Rusia), Mississippi si trmul Marilor Lacuri (SUA).
Privit n ansamblu, industria de constructii navale este concentrat n 4 zone si anume:
1. Bazinul Mrii Japoneze, unde se localizeaz cele mai mari santiere navale ale
Japoniei, Republicii Coreea si unde se construiesc peste 50% din navele lumii.
2. Bazinul Mrii Baltice, unde se afl santierele trilor scandinave, precum si cele
ale Poloniei si Germaniei si unde se construiesc circa 13% din productia mon-
dial de acest gen.
3. Bazinul Mrii Nordului, cu santierele Marii Britanii, Frantei si, partial, Germa-
niei. Produce cam acelasi procent de nave ca si zona precedent.
4. Bazinul Mrii Mediterane, care detine doar 6-7% din productia mondial.

4.3. Industria mijloacelor de transport feroviar
Produce locomotive de toate categoriile si mrimile, vagoane de marf, specializate
si pentru pasageri, precum si elemente periferice cum ar fi: osii, boghiuri, dispozitive pneu-
matice etc. S-a dezvoltat deosebit ntre cele dou rzboaie mondiale, cnd au fost construi-
te multe ci ferate. La mijlocul anilor 50 a avut loc schimbarea parcului de vagoane si
locomotive, fapt ce a influentat pozitiv dezvoltarea de mai departe a acestei subramuri.
Industria mijloacelor de transport feroviar n secolul XX a trecut prin trei perioade
de dezvoltare, si anume:
1. Perioada interbelic, n vremea creia a crescut esential numrul unittilor de
transport.
2. Perioada postbelic, cnd a avut loc modernizarea tuturor mijloacelor de transport.
Se trece de la tractiunea cu aburi la cea diesel si electric, creste viteza de miscare
si greutatea garniturilor de tren, iar vagoanele devin mai mari, mai comode (cele de
pasageri) si mai rezistente. Viteza de miscare a trenurilor de pasageri atinge 200-
300 km/h, iar greutatea garniturilor de tren 22 mii tone. Creste simtitor parcul de
material rulant.
3. Perioada actual, caracterizat printr-o dezvoltare mai lent, reducerea simtitoare a
rolului transportului feroviar si scderea producerii materialului rulant n
majoritatea statelor lumii, dar mai ales n trile Europei de Est si CSI. n statele
nalt industrializate n transportul de pasageri continu s fie introduse cele mai noi
realizri ale stiintei si tehnicii.
Asa cum subramura este consumatoare de metal, majoritatea ntreprinderilor ce pro-
duc material rulant se localizeaz n orasele mari situate n apropierea zonelor metalurgice.
Mari productori de locomotive sunt trile CSI (3 000 de locomotive electrice si
circa 5000 diesel). n Rusia cele mai mari uzine de acest profil sunt la Breansk, Kolomna,
Novosibirsk, Sankt Petersburg, Nijnii Taghil, Omsk, Ulan-Ude, iar n Ucraina Lugansk
si Harkov. De altfel, uzina din Lugansk se consider una din cele mai mari din lume. Trile
CSI produceau n trecut si o mare cantitate de vagoane circa 75 000. n prezent ea a
sczut la cteva mii. Cele mai mari ntreprinderi de acest gen pe teritoriul Rusiei se afl n
orasele Kazan, Ufa, Voronej, Tveri, Moscova (Mtsci), iar n Ucraina la Poltava.
Productori de material rulant mai sunt Germania (Essen, Kassel, Kiel), Marea
Britanie (Glasgow, zona Manchester-Derby, Darlington), Fran)a (Lille, Lyon, Metz,
Nancy si Mulhouse).
n Asia productorii principali de material rulant sunt China, Japonia si Republica
Coreea. China pn n prezent mai produce si locomotive cu aburi, care se utilizeaz n re-
giunile interne ale trii. Centrele principale sunt amplasate n orasele Beijing, Changchun
si Shenyang. Principalele centre productoare de locomotive si vagoane din Japonia se
afl la Kobe, Nagoya, Osaka, Tokyo si Yokohama, iar din R. Coreea la Seul.
SUA produc anual circa 1200 locomotive si 60 000 vagoane. Centrele principale
sunt localizate n nord-estul trii n orasele Chicago, Detroit, Cleveland si Pittsburgh.
Alti productori importanti sunt: Polonia (ndeosebi locomotive electrice si diesel
la Wroclaw, Chrzanow si Ostrowiec), Cehia (Praga, Plzen), Mexic, Brazilia, India etc.
Fran)a, Japonia si SUA, pe lng materialul rulant traditional, produc trenuri de
pasageri de mare vitez.

4.4. Industria aeronautic$
Subramur dat cere investigatii stiintifice mari, necesit un mare capital, cere
materiale de constructie scumpe si brate calificate de munc. Ea este dezvoltat numai n
trile mari cu o industrie foarte avansat. Din aceast cauz producerea de tehnic aero-
spatial este concentrat practic n 5 tri ale lumii: SUA, Rusia, Marea Britanie, Franta si
Germania. Celelalte state, desi fabric astfel de tehnic, au o pondere nensemnat n plan
mondial. Cel mai mare productor este SUA. Anual n aceast tar se construiesc 18 000 de
avioane si 2600 de elicoptere. Produce att pentru necesittile interne, ct si pentru export,
lor revenindu-le 2/3 din exportul mondial de avioane si elicoptere.
Industria aeronautic american$ este controlat de peste 70 firme, care posed
circa 1400 uzine. Cele mai principale din ele sunt: Boeing, Lockheed-Martin Marietta, Ge-
neral Dynamics, United Technologies si General Electric.
Compania Boeing este cea mai mare din lume. Ea produce, n primul rnd, avioane
pentru aviatia civil. Principalele sale capacitti de productie sunt situate n California
(Long Beach, Santa Monica, San Diego), Washington (Seattle), Florida, Kansas, Alabama,
Louisiana si Utah. Cele mai mari ntreprinderi se afl totusi n statul California.
Tot n California, n orasul Burbank, si are sediul compania Lockheed-Martin Ma-
rietta, care produce avioane militare si mediu curier. Celelalte companii au uzine respectiv
n New York, East Hartford si Philadelphia.
Un mare productor de tehnic aeronautic sunt trile CSI, ntre care predomin
Rusia si Ucraina. Aici se produc avioane din seriile Tupolev (Moscova, Rbinck, Samara)
Iliusin (Moscova, Kazan), Antonov (Kiev, Harcov), Iakovlev (Voronej). Se produc avioa-
ne de toate categoriile si capacittile. Alte centre ale industriei date se localizeaz n Nijnii
Novgorod, Krasnoiarsk, Volgograd etc. La Harkov se produc cele mai mari avioane de
transport RUSLAN.
Fran)a este al doilea mare productor european. Industria francez este remarca-
bil prin faptul c ea coopereaz cu parteneri externi. Din aceast colaborare apar rezultate
de exceptie, cum a fost avionul din seria Concorde, elaborat mpreun cu Marea Britanie.
Principalele uzine se afl n zona parizian. Afar de aceast zon uzine constructoare de
avioane mai exist n nordul Pirineilor si pe malul Mrii Mediterane. Productia de baz a
aeronauticii franceze este avionul Airbus pentru cteva sute de pasageri. La uzinele de pe
litoralul atlanticului se produc hidroavioane.
Este controlat industria aeronautic francez de companiile Snecma si Dessault.
Marea Britanie este o tar cu traditii n domeniu. Activeaz dou companii: British
Aerospace si Rolls Royce. Sub raport teritorial, industria sa se evidentiaz printr-o ampla-
sare mai mult sau mai putin uniform a uzinelor n jurul marilor centre industriale cum ar
fi: Londra, Bristol, Manchester si Derby.
Industria aeronautic din Germania se situeaz pe un plan secundar n economia
national. Principalele firme productoare au uzinele la Mnchen, Dsseldorf, Augsburg,
Bremen etc. Se produc o gam larg de avioane usoare.
Alte tri productoare din Europa de Vest sunt Italia, unde predomin compania
Fiat Aviazione (Torino), Suedia (Linkping), Olanda, Spania.
Pe continentul asiatic ar putea fi mentionate industriile aeronautice ale Japoniei,
Chinei si Indiei. Industria japonez, fiind n colaborare cu firmele Boeing si Lockheed,
este n crestere destul de rapid. n China centrul de baz se afl la Shenyang, iar n India
la Kanpur si Korapur.
Generaliznd toate cele expuse despre industria mondial constructoare de masini, se
poate spune c n lume practic s-au format 4 mari regiuni constructoare de masini si anume:
1. Nord American$, creia i revin 30% din productia mondial de masini. Cuprinde
Canada, SUA, Mexic. Se evidentiaz mai ales prin producerea marilor masini de
calcul, avioanelor, tehnicii rachetare si cosmice. Jumtate din productie este
destinat exportului.
2. Vest !i Central European$. Lider este Germania. Tot aici apartin Franta, Marea
Britanie, Italia, Spania si Elvetia. Specializat n producerea automobilelor,
strungurilor si altor masini cerute n mas.
3. Est- !i Sud-Est Asiatic$. Produce 1/5 din productia mondial de masini. Spe-
cializat n productia de automobile, nave, electronic, mrfuri de larg consum. Fac
parte Japonia, China cu Hong Kong , R. Coreea, Taiwan, Singapore.
4. $rilor CSI. Se caracterizeaz prin dezvoltarea tuturor ramurilor industriei con-
structoare de masini, n acelasi rnd si a celor care cer calificare stiintific superioar.
Afar de regiunile enumerate un rol important n ramura dat revine Braziliei,
Indiei si Australiei.


GEOGRAFIA INDUSTRIEI CHIMICE MONDIALE

1. CARACTERISTICA GENERAL A INDUSTRIEI CHIMICE
Industria chimic este o ramur relativ tnr a economiei mondiale, ea avnd
nceputurile pe la sfrsitul secolului XIX. Nectnd la aceasta, ramura dat s-a dezvoltat
rapid, mai ales n jumtatea a doua a secolului XX, n prezent apartinnd la principalele
ramuri ale economiei multor state si dup influenta sa cednd numai metalurgiei si
industriei constructoare de masini.
La nceputul secolului XX industria chimic avea o dezvoltare mai nsemnat
numai n marile statele europene (Germania, Franta, Marea Britanie, Rusia) si n SUA.
Mai trziu, ns, ea s-a rspndit destul de rapid si n alte regiuni ale lumii, inclusiv n
statele n curs de dezvoltare.
Actualmente industria chimic produce 1/7 din valoarea productiei industriei
mondiale, aceast pondere fiind relativ constant pe parcursul ultimilor 10-15 ani. n unele
state partea industriei chimice poate fi si mai mare. Astfel, n Arabia Saudit, Irak,
Venezuela, Brazilia si Gabon ramurii date i revin circa 50% din productia lor industrial,
iar n Bahrain, Kuwait, Qatar, Emiratele Arabe Unite si Indonezia chiar 75%.
n aceast ramur activeaz 10-12 % din populatia ocupat n industria mondial,
ea participnd cu 40% din exportul de mrfuri si de capital.
Este o ramur care determin progresul tehnico-stiintific al societtii si influenteaz
foarte mult asupra dezvoltrii altor sectoare ale economiei mondiale. n ultima perioad de
timp industria chimic a devenit principala ramur, care particip direct sau indirect, la pro-
ducerea obiectelor de larg consum (obiecte de uz casnic, mbrcminte, ncltminte etc.).
Pentru industria chimic sunt specifice urmtoarele trsturi:
1. Produce un vast sortiment de mrfuri, care depseste cifra de 1 milion de numiri.
2. Aproximativ 50% din nomenclatura contemporan a produselor industriei chimice a
fost elaborat n a doua jumtate a secolului XX, n rezultatul revolutiei tehnico-
stiintifice, care s-a manifestat foarte productiv n ramura dat.
3. Este o ramur care cere mari cheltuieli pentru efectuarea cercetrilor stiintifice de
domeniu si care, ca si industria electronic, asigur rapid introducerea realizrilor
progresului tehnico-stiintific n toate ramurile economiei si contribuie la accelerarea
dezvoltrii fortelor de productie.
4. Este o ramur, care n dezvoltarea ei, n-a cunoscut perioade de criz. La fiecare 10-15
ani industria chimic si dubleaz volumul de productie. Ritmul de crestere n a doua
jumtate a secolului XX a oscilat de la 1,8 - 1,9% n Germania si Italia, pn la 5,4 -
6,3% n SUA si Japonia.
5. Are un nalt nivel de concentrare a productiei, statele dezvoltate fabricnd peste 50%
din productia chimic global (SUA - 20%, Japonia - 15%).
6. Are un nalt nivel de monopolizare. Cele mai mari companii transnationale sunt: Du
Pont de Nemours", Dow Chemical" (SUA), BASF", Bayer", Hoechst (Germa-
nia), Imperial Chemical Ind. (M. Britanie,), Rhone - Poulenc" (Franta), Asahi
Chemical Ind." (Japonia).
Spre deosebire de alte ramuri ale industriei, materia prim, utilizat de industria
chimic este foarte variat. Conventional ea ar putea fi mprtit n urmtoarele grupe:
minereuri si minerale extrase din scoarta terestr cum ar fi: sarea gem, sarea de
potasiu, salpetrul de Chile, sulf, azotati, fosfati, minereuri metalice, calcare,
crbune, petrol, sisturi bituminoase etc.;
materie prim vegetal si animal cum ar fi: diferite grsimi, uleiuri, oase, lemn,
trestie, stuf, cauciuc, tananti etc.;
subproduse si deseuri ale altor ramuri ale industriei cum ar fi: gazele de cocsifi-
care din industria metalurgic, sulful si azotul cptat n vremea curtirii petrolu-
lui si gazelor naturale, benzenul, toluenul si xilenul rezultate n procesul de rafinare
a petrolului, deseuri rezultate de la siderurgie si metalurgia neferoaselor etc.;
azotul si oxigenul atmosferic, apa.
Aceast mare varietate de materii prime utilizate face ca industria chimic s joace
un rol osebit n dezvoltarea tehnologiilor fr deseuri, tehnologii crora n prezent li se
acord o atentie osebit.
Repartizarea teritorial a industriei chimice depinde de un sir de particularitti ale
acestei ramuri conform crora ntreprinderile chimice:
u Cer multe cheltuieli de energie, mai ales dac este vorba despre producerea poli-
merilor, despre sinteza organic etc. (La producerea unei tone de fibre sintetice
se cheltuiesc 8-11 mii kWh si 16-19 t de combustibil conventional). Industria chi-
mic consum 15-20% din volumul total de energie electric produs n lume.
u Cer un consum sporit de ap, care se cheltuieste fie c n procesele tehnologice fie
c la rcirea instalatiilor (la producerea unei tone de fibre sintetice se consum
circa 6 mii m
3
de ap, adic de 25 ori mai mult dect la topirea unei tone de font).
u Cer mari investi&ii de capital.
u Utilizeaz mari cantit&i de materie prim (la producerea unei tone de ngrs-
minte de potasiu sunt necesare 2 tone de sare de potasiu).
u Cer s fie amplasate, n cele mai dese cazuri, 'n regiunile de consum, mai ales
ntreprinderile productoare de substante agresive, unele ngrsminte etc.
u Pot aduce prejudicii echilibrului ecologic din regiune.
Reiesind din materia prim utilizat sau din productia fabricat, n componenta in-
dustriei chimice se pot deosebi mai multe subramuri din care mai principale sunt:
Industria produselor clorosodice;
Industria acidului sulfuric;
Industria ngrsmintelor chimice;
Industria petrochimic;
Industria carbochimic;
Industria celulozei si hrtiei;
Industria farmaceutic si cosmetic;
Industria produselor de larg consum (producerea vopselelor, lacurilor,
colorantilor, detergentilor etc.).
Conventional primele trei subramuri formeaz grupa industriei chimice de baz
(anorganice), iar restul grupa industriei chimiei organice.
Ctre sfrsitul mileniului doi n lume se stabiliser urmtoarele 5 mari regiuni de
dezvoltare a industriei chimice:
a. Europa de Vest. A nceput s se formeze pn la primul rzboi mondial. Initial
principala putere chimic era Germania. n perioada interbelic ramura s-a dezvol-
tat rapid si n restul statelor regiunii. Fabric 1/3 din productia chimic mondial.
Are dezvoltate toate subramurile, dar rolul principal revine petrochimiei si chimiei
organice fine. Aici au fost produsi primii polimeri din lume. Este unul din cei mai
mari productori mondiali de produse cosmetice, de parfumerie, de preparate far-
maceutice, coloranti artificiali si detergenti. Regiunii i revine aproximativ 2/3 din
comertul mondial cu mrfuri chimice. Cei mai mari productori sunt: Germania,
Franta si Marea Britanie (peste 50% din productia sumar).

Geografia industriei chimice mondiale 147
b. America de Nord. Cuprinde cele trei state mari, rolul principal detinndu-l SUA,
creia i revin 30% din productia chimic mondial. Este regiunea unde a aprut petro-
chimia. Imediat dup al Doilea Rzboi Mondial, cnd n Europa de Vest industria
practic nu lucra, regiunea dat fabrica circa jumtate din productia mondial. Are
dezvoltate toate subramurile, dar prevaleaz industria petrochimic. Este principa-
lul productor mondial de mase plastice si cauciuc sintetic. Este, de asemenea, lider
n producerea substantelor chimice neorganice (sodei calcinate si celei caustice,
acizilor sulfuric si clorhidric, clorului). Majoritatea produselor se utilizeaz pe piata
intern. De aceea, ponderea regiunii n comertul exterior este modest.
c. Asia de Est (i Sud-Est. Nucleul acestei regiuni l formeaz Japonia (18% din
productia chimic mondial), care dispune de subramuri variate ale industriei chi-
mice din care, ns, predomin petrochimia. n China sunt mai bine dezvoltate
subramurile industriei chimice de baz, iar n noile state industriale fabricarea
produselor si subproduselor sintetice. Este un mare importator de produse chimice,
deoarece ceea ce fabric nu acoper necesittile regiunii.
d. #rile Golfului Persic. Este cea mai tnr regiune, care practic s-a format n anii 90 ai
secolului trecut. Se specializeaz n petrochimie si producerea ngrsmintelor azotoase.
e. #rile CSI. n trecut aceast regiune avea o pondere mare n productia mondial, dar
n prezent a cedat foarte mult pozitiile. Sunt dezvoltate preponderent subramurile de
baz, la producerea crora regiunea ocup un rol de frunte n lume. Subramurile chi-
miei organice ns au o pondere foarte modest. Cea mai puternic industrie chimic
n aceast regiune o are Rusia, dup care urmeaz Ucraina, Kazahstanul si Uzbekistanul.
n ultimele 2-3 decenii ale secolului XX industria chimic ncepe a creste destul de
rapid si n unele state n curs de dezvoltare. Drept c aici, de regul, apar subramurile
industriei chimice de baz, care nu sunt att de curate din punct de vedere ecologic. Se
dezvolt, de asemenea, si cele mai poluante directii ale industriei petrochimice. Cea mai
fin si mai de pret productie se fabric n trile puternic dezvoltate. Mentionm c majori-
tatea ntreprinderilor chimice aprute n cea mai mare parte a statelor n curs de dezvoltare
apartin marilor companii transnationale vest-europene, care au fost mentionate anterior.
Nectnd la cresterea destul de rapid a industriei chimice si n trile n curs de
dezvoltare, lor le revin doar 1/5 din productia mondial, cea mai mare parte a ei (4/5) fiind
fabricat n statele puternic dezvoltate.

2. GEOGRAFIA INDUSTRIEI CHIMICE DE BAZ
Cum am mentionat anterior, la industria chimic de baz apartin acele subramuri,
produsele finite ale crora servesc ca materie prim pentru alte subramuri ale industriei
chimice, sau se capt nu n rezultatul sintezei organice. Aici, conventional, apartin
subramurile ce fabric produse clorosodice, acid sulfuric si ngrsminte chimice.

2.1. Industria clorosodic$
Aceast subramur a industriei chimice produce sod caustic, sod calcinat, clor,
acid clorhidric, unele pesticide si produse farmaceutice. Primele 4 substante enumerate se
utilizeaz la fabricarea spunului, sticlei, hrtiei, detergentilor si unor coloranti, precum si
la mercerizarea bumbacului, purificarea petrolului si n industria aluminei.
n calitate de materie prim serveste sarea gem, rezervele mondiale ale creia se
estimeaz la peste 41 000 000 mld. t, din care doar 1 000 000 mld. t se afl n scoarta
terestr, restul fiind concentrate n apa oceanic.
De mari rezerve de sare gem dispune Europa, aici evidentiindu-se Germania (Ba-
zinul Ruhr), Marea Britanie (zona Cheshire), Franta (bazinul Lorenei), Polonia (zona Wie-
liczka), Spania (bazinul rului Ebru), Rusia (bazinul rului Kama), Ucraina (Bazinul
Donet si zona subcarpatic) etc. n America de Nord cele mai mari zcminte are SUA si
Canada, n America de Sud Chile, iar in Asia India si China.
Multe state ale lumii extrag mineralul dat din apa maritim. Aceasta se refer, n
primul rnd, la China, Japonia, Israel, Iordania, trile Golfului Persic, statele riverane
Mrii Caspice etc.
Productia mondial de sare se estimeaz la circa 200 milioane de tone, din care cea
mai mare parte revine SUA (45 mil. t), Chinei (28 mil. t), Germaniei (15 mil. t), Canadei
(13,4 mil. t), Indiei, Frantei, Marii Britanii, Australiei etc.
Peste 80% din cantitatea de sare extras se utilizeaz n industria chimic, restul
fiind folosit n frigotehnic (15%), alimentatie si alte domenii.
Industria produselor clorosodice este bine reprezentat n trile puternic industrializa-
te, mai ales n acele zone unde functioneaz o industrie complex si unde aceste produse se
consum n cantitti mari. n acest plan, se evidentiaz Bazinul Ruhr din Germania, zona
Marilor Lacuri din SUA si Canada, zona Golfului Mexic din SUA, estul Japoniei, nordul
Italiei, Alsacia si Lorena din Franta, muntii Ural din Rusia, Bazinul Donet din Ucraina etc.
Fiind mare consumatoare de energie electric, industria clorosodic este amplasat n
trile si regiunile cu mari disponibilitti energetice. De aceea, subramura dat este bine dez-
voltat si n asa state cum ar fi: Suedia si Norvegia, care utilizeaz materie prim importat.
Din cele 45,3 mil. t de sod caustic, fabricat n lume n anul 2003, principalii pro-
ductori erau China (12,4 mil. t), SUA (10,6 mil. t), Japonia (4,37 mil. t), Franta (1,91 mil. t),
India, Coreea de Sud, Brazilia, Rusia, Canada si Germania, acestor 10 state revenindu-le
peste 80 % din produsul mondial.
Aproximativ acelorasi state le revenea si producerea sodei calcinate: SUA (10,1
mil. t), China (6,0 mil. t), Germania (2,2 mil. t), Rusia, India, Japonia, Polonia, M. Brita-
nie, Franta si Spania, lor revenindu-le 87,5% din totalul mondial.
Cei mai mari exportatori de produse clorosodice sunt: SUA, Canada, Marea Brita-
nie, Franta, Italia si Germania, iar cei mai de baz importatori sunt: Mexic, Brazilia si nu-
meroase state din Africa.
2.2. Industria acidului sulfuric
Acidul sulfuric este folosit la producerea ngrsmintelor chimice, fibrelor artifi-
ciale, colorantilor, substantelor explozibile etc. Se utilizeaz, de asemenea, la rafinarea
petrolului si n metalurgia neferoaselor.
n calitate de materie prim la fabricarea acidului sulfuric se ntrebuinteaz fie
sulful obisnuit, fie compusii lui metalici. Sulful poate fi cantonat n straturile scoartei te-
restre sub form de zcminte legate de rocile sedimentare sau vulcanice, fie c aflndu-se n
componenta petrolului si gazelor naturale. Ultimul se obtine n procesul de curtare a
petrolului si gazelor naturale nainte de a fi utilizate.
Cele mai importante zcminte de natur sedimentar se afl n sudul Poloniei
(Machow), nordul Irakului (Mishraq), nordul Indiei (regiunea Ladakh) si China (regiunea
lacului Cucunor si provincia Yunnan). Ct priveste zcmintele de natur vulcanic, apoi
ele sunt concentrate n primul rnd de-a lungul Cercului de Foc al Pacificului (Japonia,
Noua Zeeland, Chile) si mai apoi n alte regiuni cum ar fi Sicilia (Italia), India, Romnia.
Mari rezerve de sulf sunt amplasate n zonele gazo-petroliere. n acest plan se evi-
dentiaz regiunea Golfului Persic, regiunea Golfului Mexic, zona Ural-Volga, provincia
Alberta din Canada etc.
n 1999 rezervele mondiale de sulf se apreciau la 1 400 mil. t, 54% din ele reve-
nind la 6 state ale lumii: Canada (160 mil. t), SUA (140 mil. t), Polonia (130 mil. t), Irak
(130 mil. t), China (100 mil. t) si Arabia Saudit (100 mil. t).
Din compusii metalici la cptarea acidului sulfuric se ntrebuinteaz pirita. Cele
mai mari zcminte de acest mineral se afl n Kazahstan, China (provinciile Sichuan si
Shanxi), Spania, Italia, Portugalia, Cipru etc.
n anul 2000 n lume s-au produs peste 66 milioane tone de sulf, principalii produ-
ctori fiind SUA (14%), Canada (13,6%), China (11,8%), Rusia (10,6%), si Japonia (5%).
n ultimul timp mult sulf se produce n procesul de curtare a petrolului si gazelor
naturale, acest procedeu fiind mai rentabil si mai pur din punct de vedere ecologic. SUA si
Japonia produc mult sulf din petrol, iar Canada, Franta si Rusia din gaze naturale.
Producerea acidului sulfuric necesit o mare cantitate de materie prima, ap, ener-
gie electric si termic. Astfel, la producerea unei tone de acid este nevoie de 1,5-2,0 tone
de pirit, 30-45 tone de ap si mult energie electric si termic. Transportarea productiei
gata este foarte periculoas. Din aceste considerente, ntreprinderile subramurii date sunt
amplasate, n primul rnd, n regiunile de consum, adic n regiunile de producere a ngr-
smintelor fosfatice, n centrele metalurgiei neferoaselor si petrochimice.
n ceea ce priveste cantitatea de acid sulfuric produs, apoi anual se fabric 140-150
mii tone. Cei mai mari productori sunt statele nalt dezvoltate, care au o industrie chimic
puternic si care dispun de rezerve de sulf si pirit. Printre cei mai mari productori se afl
SUA (26%), Rusia (20%), China (7,3%), Japonia (6,6%) si Germania (3,3%). La ele se
mai adaug Italia, Canada, Polonia, Spania, Tunisia, Belgia, Marea Britanie si Romnia.
2.3. Industria .ngr$!$mintelor chimice
Aceast subramur a industriei chimice a cunoscut o mare dezvoltare n anii 50-70
ai secolului trecut, cnd producerea ngrsmintelor chimice crestea rapid. Prin anii 80 rit-
mul de crestere a sczut, iar prin anii 90, odat cu disparitia lagrului socialist, producerea
lor s-a stabilizat la nivelul de 145-150 mil. tone.
Pe parcursul jumttii a doua a secolului XX au parvenit si unele schimbri n
geografia subramurii date. Dac n trecut 40% din ngrsminte erau produse n Europa de
Vest, 30% n America de Nord (SUA, Canada) si circa 20% n URSS, apoi spre
sfrsitul secolului pe locul nti se plaseaz Asia (fr CSI), care produce circa 40%, pe
locul doi rmne America de Nord (25%), locul trei revenindu-i CSI (15%), iar Europa de
Vest trece pe locul patru cu circa 12%. Respectiv au avut loc schimbri si n topul prime-
lor 10 state productoare de ngrsminte minerale. (Vezi tabelul 1).
Tabelul 1. Principalii productori de 'ngr#minte minerale
'n a doua jumtate a secolului XX mil. tone
1950 1970 1990 Sfrsitul anilor 90
SUA 3,8 SUA 15,8 URSS 31,7 China 27,6
RFG 1,7 URSS 13,1 SUA 23,8 SUA 27,0
Franta 1,6 RFG 4,9 China 18,7 Canada 12,5
RDG 1,6 Franta 4,6 Canada 10,2 India 11,3
URSS 1,2 Canada 4,4 India 9,1 Rusia 9,5
Japonia 0,7 RDG 3,2 RDG 4,3 Germania 4,8
Marea Britanie 0,6 Japonia 2,7 Franta 3,7 Belarus 3,9
Italia 0,6 China 2,6 RFG 2,7 Indonezia 3,7
Belgia 0,4 Polonia 1,6 Polonia 1,9 Franta 3,0
Olanda 0,4 Italia 1,1 M. Britanie 1,8 Ucraina 2,4
Sursa: Anncon H.B., Xopen B.C. VH969J7G31H0I 7 19W705L60I C39CD0F7I J7D0. ([;<7O 9;X9D). Mocxna,
2001, pag 480; Maxcaxoncxn B.H. A39CD0F7G31H0I H0D=760 J7D0. Knnra 1. Mocxna, 2003, pag. 264
Exist trei tipuri principale de ngrsminte chimice: azotoase, fosfatice si potasice.
n ultimul timp se mai produc si ngrsminte complexe, dar care, de fapt, reprezint un
amestec n anumite proportii dintre cele trei grupe, cu adugarea unor microelemente.
2.3a. Producerea $ngr(mintelor azotoase
ngrsmintele azotoase sunt cele mai solicitate n agricultura contemporan si, din
aceast cauz, lor le revin mai bine de jumtate din cantitatea total de ngrsminte
chimice fabricate n lume. Se obtin ele fie din azotati naturali, fie din gazul metan sau
produsele de prelucrare a petrolului si de cocsificare a crbunelui.
Azotati naturali n scoarta terestr sunt putini, cel mai important fiind salpetrul de
Chile, rezervele principale ale acestui mineral fiind situate n aceast tar. Desi dobndirea
salpetrului a crescut simtitor (peste 0,7 mii t. anual), cea mai mare parte a ngrsmintelor
se produc din gaz metan si produsele de prelucrare a petrolului. Din aceast cauz ntre-
prinderile industriei date n marea lor majoritate sunt amplasate n zonele petroliere si
gazifere, n regiunile de prelucrare a petrolului si de-a lungul conductelor de petrol si gaze
naturale, precum si n raioanele de consum. De altfel, 9/10 din ngrsmintele azotoase,
produse n prezent, sunt fabricate din gaze naturale. S-a redus simtitor producerea lor din
substantele ce rezult n procesul de cocsificare a crbunelui.
n prezent n lume se produc circa 90 mil. tone de ngrsminte azotoase, din care
cele mai principalele sunt: ureea (carbamidul) ce contine 46% azot, azotatul de amoniu
cu 34% azot, azotatul de calciu si sulfatul de amoniu cu un continut respectiv mai mic.
Pe parcursul secolului XX geografia producerii acestor ngrsminte s-a modificat.
Dac n trecut principalul productor era Europa de Vest (62,5% ), apoi n prezent
ntietatea i revine Asiei cu 45,4% din productia mondial. Europa de Vest s-a plasat pe
locul patru dup America de Nord (23,8%) si Europa de Est (13,8%).
Desi ngrsmintele azotoase se obtin n peste 80 tri ale lumii, cei mai mari produ-
ctori sunt China (21,2 %), SUA (17,5%), India (10,0%), Rusia (6,1%), Canada (4,7%),
Indonezia (3,1%), Ucraina (2,5%), Olanda (2,2%), Pakistan (1,9%) si Franta (1,9%).
Circa 30% din ngrsmintele azotoase se export. Principalii exportatori de acest
tip de ngrsminte sunt trile Americii de Nord, statele Europei de Est si statele CSI.
Cei mai mari importatori de ngrsminte azotoase sunt China, India, Indonezia,
Turcia, Bangladesh, Pakistan, Brazilia si Mexic.
2.3b. Producerea $ngr(mintelor fosfatice
n calitate de materie prim pentru fabricarea ngrsmintelor fosfatice servesc mai
multe tipuri de fosfati naturali cum ar fi: guano, fosforitele si apatitele si care se gsesc n
cantitti destul de mari n scoarta terestr.
Guano este un fosfat natural bogat totodat si n azot. El se formeaz din excremen-
tele unor specii de psri, care triesc n colonii pe insulele din fata litoralului statelor Chile si
Peru din America de Sud, n Namibia din Africa, insula Nauru din Oceanul Pacific etc.
Fosforitele contin 30% de substant util si reprezint niste compusi ai fosforului
ce s-au acumulat n trecutul geologic pe fundul fostelor mri si oceane din resturile de
substante organice. Sunt prezente n numeroase regiuni ale planetei si se ntlnesc n peste 30
tri. Principala zon, unde se afl circa 67,9% din toate rezervele mondiale de fosforite
rmne a fi Africa de Nord, aici evidentiindu-se Marocul, Algeria, Tunisia si Egiptul.
Destul de mari sunt, de asemenea, rezervele din Orientul Apropiat si Mijlociu (Israel, Ior-
dania, Siria, Arabia Saudit, Irak). Din alte state pot fi numite SUA (peninsula Florida),
Kazahstanul, India, Mexicul, Brazilia, Australia si a.
Apatitele reprezint o materie prim mai perfect, ele continnd 40% de substante
utile. Cu regret, au o rspndire ceva mai modest ca fosforitele, principalele rezerve fiind
concentrate, mai ales, n Rusia (muntii Hibini de pe Peninsula Cola), sudul Chinei, nordul
Vietnamului, Statele Unite, Algeria, Maroc si Tunisia.
n 1999 au fost dobndite peste 138 mil. t de fosfati, principalii productori fiind
SUA (44,0%), Maroc (24,0%), China (19,5%) , Rusia si Tunisia.
ngrsmintele fosfatice se produc n peste 70 tri ale lumii, att n statele care dis-
pun de materie prim, ct si n cele care aceasta materie o import. Majoritatea ntreprinde-
rilor sunt concentrate n zonele agricole. Dac n trecut liderul producerii acestor
ngrsminte era Europa de Vest, n prezent acest rol l are Asia. America de Nord conti-
nu s se mentin stabil pe locul doi.
Pe parcursul perioadei de dup 1950 au avut loc modificri structurale n tipul de
ngrsminte produse. Dac n trecut se producea preponderent superfosfat simplu sau
dublu, apoi n prezent 66,7% din ngrsmintele fosfatice se produc sub form de ngrs-
minte complexe n combinatie cu ngrsminte azotoase si potasice.
La sfrsitul secolului 20 n lume au fost produse circa 35,0 mil. tone de ngrs-
minte fosfatice (n echivalent de anhidrid fosforic), ele fiind fabricate mai ales n SUA
(30,8%), China (18,3%), India (8,8%), Rusia (5,1%), Brazilia (3.8%), Maroc (2,5%), Tuni-
sia (2,0%), Franta (2,0%), Indonezia, Republica Coreea etc.
Circa 36,7% din ngrsmintele fosforice produse se export, exportatorii principali
fiind SUA, Rusia, Maroc, Tunisia. Importatorii de baz sunt statele asiatice, cele din
Europa de Vest si din America de Sud.
2.3c. Producerea $ngr(mintelor potasice
Se fabric ngrsmintele de potasiu din diferite sruri al acestui metal, principalele
fiind carnalitul si silvina. Rezervele de aceste sruri se apreciaz la circa 99 miliarde tone,
ele fiind amplasate, mai ales, n zona temperat a emisferei nordice. De resurse mai
importante dispun SUA (statele Utah si New Mexico), Canada (provincia Saskatchewan),
Rusia (bazinul Kamei), Belarus (zona Soligorsk-Starobin), Ucraina (Bazinul Donet si re-
giunea subcarpatic), Germania (Muntii Harz), Spania (valea rului Ebru), Italia (Sicilia),
China si a.
Specific pentru zcmintele de sruri de potasiu este faptul c ele contin foarte multe
impuritti si, de aceea, nu este convenabil de a fi transportate, ceea ce determin amplasarea
ntreprinderilor de producere a acestor ngrsminte n zonele de extragere a materiei prime.
n lipsa de resurse cantonate n subsolul propriului teritoriu unele state valorific
potasiul din apa mrii. Aici se evidentiaz Israelul si Iordania, care extrag srurile res-
pective din Marea Moart, precum si Etiopia, care utilizeaz apele Mrii Rosii. Extrag pe
aceeasi cale srurile de potasiu Italia, Australia si Japonia.
Cea mai mare parte a ngrsmintelor potasice sunt ngrsminte simple (99,5%) si
numai 0,5% complexe. Din cele simple predomin clorura de potasiu (98%), restul
revenind sulfatului de potasiu.
Producerea ngrsmintelor potasice s-a format n Europa de Vest, care a fost lider
la fabricarea lor pn la nceputul anilor 70 ai secolului trecut. Urmtorii 20 ani ntietatea
a fost preluat de Europa de Est, ca dup 1990 ea s treac la America de Nord.
Spre deosebire de celelalte tipuri de ngrsminte, cele de potasiu se fabric doar n
15 state, la scar mondial n 1999 fiind produse doar 25,0 mil. t. Cei mai mari productori
sunt: Canada (36%), Germania (13,6%), Rusia (13,6%), Belarus (12,8%), Israel (6,0%),
Iordania (5,2%) si a.
Circa 90% din ngrsmintele potasice fabricate sunt destinate exportului, statele
enumerate anterior fiind si cei mai mari exportatori de aceast marf. Importatorii de baz
sunt statele asiatice, cele din America de Sud si SUA.


3. GEOGRAFIA INDUSTRIEI CHIMIEI ORGANICE
Industria chimiei sintezei organice este principalul compartiment al industriei chi-
mice contemporane. Ea foloseste drept materie prim produsele aprute n rezultatul pre-
lucrrii crbunelui, petrolului, sisturilor bituminoase, gazului natural, precum si unele de-
seuri ale industriei metalurgice. Este subramura care se bazeaz si stimuleaz progresul
tehnico-stiintific.
Repartizarea ei nu depinde n ntregime de materia prim, ca factori de amplasare
impunndu-se, de asemenea, resursele umane calificate, sursele de energie si consumatorul.
Cuprinde urmtoarele subramuri mai importante: industria petrochimic, industria
carbochimic si, conventional, cea farmaceutic.
3.1. Industria petrochimic$
Este subramura cea mai important si mai dinamic a industriei chimice contempo-
rane. n calitate de materie prim utilizeaz petrolul, gazele naturale si cele de sond, folo-
sind doar 5% din petrolul si gazele dobndite anual. Produce peste 3 000 substante. A avut
o crestere fantastic n jumttea a doua a secolului XX, fiind dezvoltat att n trile ce
dispun de petrol si gaze, ct si n cele de le import. Multe uzine sunt amplasate de-a
lungul principalelor conducte petroliere si gazifere. n ultimul timp se dezvolt intens n
statele se extrag petrol din zona Golfului Persic si Nordul Africii. Produce materiale
pentru polimerizare, fire #i fibre chimice, mase plastice #i r#ini sintetice, cauciuc sintetic,
solven&i, detergen&i, coloran&i, medicamente.
3.1a. I ndustria materialelor pentru polimerizare
Este nucleul industriei petrochimice, ea producnd hidrocarburi si semifabricate.
Din hidrocarburi cea mai mare important o au etilena, propilena, bemolul, butadienele si
hidrocarburile aromatice, care sunt utilizate n procesul de sintez la cptarea diferitor
polimeri. Din semifabricate mai rspndite sunt stirolul, vinicloridul si fenolul. Toate
aceste substante se produc din petrol sau din gaze si servesc drept materie prim secundar n
alte subramuri ale petrochimiei la fabricarea produselor finite ce au fost deja enumerate.
Ct priveste geografia industriei materialelor pentru polimerizare, se poate spune c
cea mai mare parte a ei este concentrat n trile dezvoltate. Astfel din cele circa 70 mii t. de
etilena produse n 1995 circa 73% au fost fabricate n 10 state printre care SUA (30,4%),
Japonia (9,0%), Germania (6,0%), China (5,1%) si Olanda (5,0%). Din trile n curs de
dezvoltare n aceast grup intra numai Brazilia.
3.1b. I ndustria maselor plastice (i r(inilor sintetice
Rsinile sintetice servesc ca materie prim pentru producerea fibrelor chimice, iar
masele plastice se utilizeaz direct la fabricarea diferitor produse ce se folosesc n toate ra-
murile economiei, ncepnd cu industria constructoare de masini si terminnd cu comertul
si uzul casnic.
Mai bine de 2/3 din masele plastice produse apartin la grupa polimerilor termo-
plastici. Plusul acestor substante const n aceea c articolele fabricate din ele, dup uzare,
pot fi supuse reciclrii si utilizate la producerea mrfurilor noi. n acest sens, ele se
aseamn mult cu metalele. Cele mai rspndite mase plastice din aceast grup sunt:
polietilena, polipropilena, policlorura de vinil si polistirenul, lor revenindu-le circa 90%
din substantele termoplastice.
Polietilena este o substant chimic tare, fr culoare, unsuroas, asemntoare cu
parafina, cu densitatea mai mic dect a apei, putin inflamabil. Se utilizeaz la produce-
rea peliculei, vaselor, fibrelor tehnice, la izolarea conductorilor electrici, la producerea
tevilor pentru transportarea apei si ca material anticoroziv.
Polipropilena este o substant tare, de culoare alb, foarte rezistent la lovire si
ndoire repetat, cu o penetrabilitate redus fat de gaze si aburi, rezistent la uzare. Se
foloseste la producerea tevilor, peliculelor si fibrelor.
Policlorura de vinil se ntrebuinteaz n industria energetic, ca izolator, la produ-
cerea veselei, echipamentului tehnico-sanitar etc.
Polistirenul reprezint un material dur si strveziu care aminteste sticla. Este un
bun dielectric, rezistent la actiuni chimice, putin rezistent la temperaturi ridicate. Este
utilizat la producerea masei plastice spongioase, detaliilor pentru automobile, corpurilor
aparatelor de radio si televizoarelor, iar ca izolator la fabricarea unei game mari de deta-
lii si piese utilizate n electroenergetic.
Alt grup de mase plastice sunt substantele termoreactive (fenolice si carbamidice),
care n prezent au un rol mult mai redus ca n trecut, lor revenindu-le doar 5-8% din pro-
ductia mondial.
Ultimul timp o important tot mai mare se acord producerii maselor plastice desti-
nate industriei constructoare de masini (substan&elor fluoroplastice) si asa-ziselor compo-
zite. Compozitele reprezint fibre de carbon cimentate cu plastici organici. Ele sunt de 4-5
ori mai usoare si de 15 ori mai trainice ca otelul si se utilizeaz n industria aviarachetar.
Majoritatea maselor plastice, fiind substante ce nu se ntlnesc n natur, nu se includ
in circuitul substantelor din biosfer si, acumulndu-se, devin poluanti foarte periculosi ai
mediului nconjurtor. Pentru a evita acest lucru, ultimul timp o important osebit se
acord elaborrii maselor plastice ce, la expirarea unui anumit termen, se autodistrug,
descompunndu-se fie c sub actiunea luminii, fie c cu participarea microorganismelor.
n prezent producerea maselor plastice si rsinilor sintetice este concentrat mai mult
n America de Nord (33%), Asia (31%) si Europa de Vest (27%). Mentionm c n 1950
Asia producea doar 1% din totalul mondial. Dac e s ne referim la state, apoi principalii
productori de mase plastice sunt trile dezvoltate. Astfel, din cele 134 mil. t de mase
plastice produse n 1999 cea mai mare cantitate a fost fabricat n SUA (30,9%), Japonia
(10,4%), Germania (8,5%), insula Taiwan (5,7%), Republica Coreea (5,5%), China
(4,1%), Franta (4,5%), Belgia (3,4%), Olanda (3,4%) si Canada (2,6%).
n mediu la un locuitor al planetei pe parcursul unui an se produc circa 20 kg de
mase plastice. Pe tri acest lucru se deosebeste destul de esential. Astfel n Belgia la un
locuitor pe an se produc n jur de 300 kg mase plastice, n Olanda 255 kg, n Germania
133 kg, iar n SUA 120 kg.
Ct priveste consumul de mase plastice, apoi cei mai mari consumatori sunt: SUA
(157 kg la un locuitor), trile Uniunii Europene (105 kg), Japonia (94 kg) si Canada (93 kg).
Principalii exportatori de mase plastice sunt Belgia, Olanda, Germania si SUA la
care ultimul timp s-au alturat Japonia si Republica Coreea.
3.1c. I ndustria fibrelor chimice
Producerea fibrelor chimice a fcut revolutie n industria textil. Dac n anii 30 ai
secolului trecut industria textil utiliza numai fibre naturale (30% ln si 70% bumbac si
alte fibre), atunci n 1995 fibrele chimice alctuiau 49,3%, cele de bumbac 46,7%, iar
cele de ln doar 4%. Trebuie de mentionat c fibrele chimice se utilizeaz nu numai n
industria textil, ci si n scopuri tehnice (producerea filtrelor, plaselor de pescuit, carcase-
lor pentru anvelope, producerea testurilor antiglont, etc.).
Fibrele chimice se mpart n dou grupe: fibre artificiale si fibre sintetice. Fibrele
artificiale se produc din celuloz sau alti polimeri naturali. Cea mai rspndit din aceast
grup este viscoza.
Fibrele sintetice se produc din rsini sintetice. n cadrul lor se deosebesc fibre
poliamidice (nailon, capron), poliesterice (de lavsan, tegral) si poliacrilice. Fibrele po-
liesterice au unele proprietti mai avantajoase, deoarece unele din ele au caracteristici
aproape asemntoare cu cele ale lnii, mtsii si altor fibre naturale. Prin aceasta se si
explic c lor le revine cel mai mare volum din toate fibrele sintetice produse n lume.
Primele fibre utilizate au fost cele artificiale. Ele au dominat pn n anii 60 ai se-
colului trecut. Asa cum propriettile lor difer mult de propriettile fibrelor naturale, iar
tehnologia producerii este foarte poluant, fabricarea lor a sczut si n prezent le revin
doar 15% din fibrele chimice fabricate la nivel mondial.
Producerea fibrelor sintetice a fost n permanent crestere, n prezent lor revenindu-le
85% din fibrele chimice utilizate de omenire. Din punct de vedere structural mai folosite
sunt fibrele poliesterice (60%), celor poliamidice, larg rspndite n anii 70, revenindu-le
21%, iar celor poliacrilice numai 13%.
n prezent au fost sintetizate fibre de o generatie nou, care respir" aproape ca cele
naturale, ns sunt impermeabile pentru ap, si schimb culoarea sub influenta luminii si
temperaturii, au proprietti bactericide, absorb mirosul de sudoare etc. Au aprut si noi
tipuri de fibre pentru utilizarea n tehnic cum ar fi cele de carbon si de ceramic. Unele
din ele sunt mai trainice dect otelul, iar altele sunt rezistente la foc. Se utilizeaz n in-
dustria de constructie a automobilelor si cea aviarachetar.
Asupra repartizrii teritoriale a industriei fibrelor chimice influenteaz urmtorii factori:
- prezenta resurselor de energie electric, si termic (la producerea 1 t de fibre sinte-
tice se consum 19 t de combustibil conventional);
- prezenta resurselor de ap (la producerea unei tone de fibre se cer 6000 tone de ap);
- prezenta bratelor de munc calitative.
Din punct de vedere al repartizrii teritoriale a industriei fibrelor chimice, se poate
constata c n cadrul marilor regiuni cel mai mare productor este Asia, ei revenindu-i
62,8% din productia mondial. Dac tinem cont c n 1950 aceast regiune producea doar
6,2%, apoi este clar ct de rapid s-a dezvoltat aici subramura dat n jumtatea a doua a
secolului XX. Locul doi n producerea fibrelor chimice revine Americii de Nord (18,7%),
iar pe locul trei se plaseaz Europa de Vest cu 13,4%.
n 1995 productia mondial de fibre chimice a fost de 22,14 mil tone, din care 19 mil t
fibre sintetice si 3,14 mil t fibre artificiale. Cei mai mari productori de fibre sintetice
erau SUA (16,6%), China (12,8%), insula Taiwan (11,4%), Republica Coreea (9,0%),
Japonia (7,6%), Germania (4,7%), India (4,7%), Indonezia (4,3%), Italia (2,8%) si
Thailanda (2,4%), iar de fibre artificiale Canada (14,6%), Japonia (9,5%), India
(8,2%), SUA (7,6%), Germania (6,5%) si Rusia (6,4%).
n anul 2006 au fost fabricate 41,1 mil. t de fibre chimice, pe primele locuri pla-
sndu-se China (36,5%), SUA (10,2%), Taiwan (8,0%), Republica Coreea (5,5%), India
(5,4%), Japonia (2,9%), Indonezia (2.9%), Germania (2,7%), Turcia (2,7%) si Thailanda
(2,1%). Ponderea acestor 10 state n producerea mondial a fibrelor chimice era de 76%.
Din cele expuse, se vede c cei mai mari productori de fibre chimice sunt trile
asiatice. Ele fabric att pentru a acoperi necesittile interne, care sunt destul de mari, ct
si pentru export. O trstur specific este si faptul c n topul celor 10 mari productori se
afl si tri n curs de dezvoltare, cum ar fi: India, Indonezia si Thailanda.
3.1d. I ndustria cauciucului sintetic
Cauciucul este un produs rezistent si elastic obtinut n rezultatul coagulrii latexu-
lui unor plante (mai ales al arborelui de cauciuc cunoscut ca hevea brazilian), sau pe ca-
lea reactiilor chimice ce au loc n instalatii speciale. Primul se numeste cauciuc natural, iar
al doilea sintetic. Cel sintetic se obtine n rezultatul polimerizrii unor substante speciale
si mai ales al butadienei.
A nceput s fie obtinut cauciucul sintetic la nceputul anilor 30 ai secolului XX.
Initial el se fabrica din alcool cptat din produse alimentare (cartofi, ovz, gru). Din aceast
cauz producerea lui era costisitoare, iar ntreprinderile erau amplasate n zonele agricole.
Mai trziu tehnologia producerii s-a simplificat, el obtinndu-se direct din petrol si
gaze, fr a fi necesar cptarea alcoolului, fie el chiar si sintetic, care se folosea n locul
celui alimentar. Respectiv, s-a schimbat si principiul de amplasare a ntreprinderilor, ele
fiind construite n zonele de prelucrare a petrolului si gazelor naturale. Actualmente din
cauciucul sintetic se produc peste 50 mii de articole.
n prezent circa 2/3 din cauciucul produs n lume revine cauciucului sintetic, care
dup cheltuielile legate de fabricarea lui, este mai ieftin ca cel natural. Uzine ce sintetizeaz
aceast substant sunt n peste 30 state ale lumii. (In 1950 se fabrica numai n 3-4 state).
De rnd cu producerea n mas a cauciucului sintetic de destinatie general a fost
organizat si fabricarea cauciucurilor de destinatie special, care sunt rezistente la actiunea
benzinei, lubrifiantilor, temperaturilor joase si nalte, substantelor chimice agresive etc.
Din aceast cauz cauciucul sintetic are o utilizare mai larg dect cel natural.
Dac producerea de cauciuc natural este concentrat n Asia de Sud-Est n asa state
cum ar fi: Thailanda (33,4%), Indonezia (22,2%), Malaysia (11,5%), India (9,3%) si China
(7,5%), apoi producerea cauciucului sintetic este concentrat n 4 regiuni mari ale lumii:
America de Nord (30,0%), Asia (29,5%), Europa de Vest (23,6%) si Europa de Est (11,8%).
Din cele 10,8 milioane de tone de cauciuc sintetic produs n lume n anul 2002 cele
mai mari cantitti au fost fabricate n SUA (2,4), Japonia (1,5), China (1,1), Rusia (0,9),
Germania (0,9), Republica Coreea (0,7), Fran)a (0,7) si Brazilia (0,4).
Cu alte cuvinte, cei mai mari productori de cauciuc sintetic sunt statele industria-
lizate, unde este bine dezvoltat industria de producere a automobilelor, deoarece cea mai
mare parte a cauciucului fabricat (60-65%) este utilizat la confectionarea anvelopelor.
Exportul de cauciuc sintetic nu este att de mare, cei mai mari furnizori fiind Japo-
nia, SUA si Franta.
Totaliznd cele spuse despre industria petrochimic, se poate spune c aceast
subramur a industriei chimice se dezvolt tot mai rapid si ultimii ani ncepe s se extind
si n statele lumii a treia.
Din punct de vedere geografic n lume se evidentiaz urmtoarele zone de dezvol-
tare mai intens a industriei petrochimice:
1. Zona Golfului Mexic - Middlecontinent de pe teritoriul SUA, cu centre mai impor-
tante n Texas City, Lake Charles, Beaumont, Port Arthur.
2. Zona Nord-estului industrial din SUA #i Nordului Marilor Lacuri din Canada, cu
mari centre n Akron, Louisville si Sarnia.
3. Zona Ural-Volga din Rusia, cu centre mai importante n Volgograd, Nijnii Novgo-
rod, Celeabinsk, Toliati, Ufa, Cazan.
4. Zona Azerbaidjan-Caucazul de Nord, cu centre de baz n Sumgait, Nevinomsk,
Budionovsk.
5. Sudul Siberiei de Vest, cu centre n Barnaul, Tomsk, Tobolsk
6. Japonia, cu centre n orasele-porturi Tokyo, Nagoya, Kawasaki.
7. Europa de Vest, cu centrele n porturile Marsilia, Gonfreville (Franta), Porto Torres,
Porto Marghera (Italia), Rotterdam (Olanda), precum si n orasele din bazinul car-
bonifer Ruhr.
8. Zona Golfului Persic, cu centre situate pe litoralul ce apartine Arabiei Saudite, Ira-
nului, Irakului si Kuwaitului.
9. China de Est, cu uzine importante n Beijing, Shanghai, Tianjin si Nanjing.

3.2. Industria carbochimic$
Subramura dat a industriei chimice utilizeaz substantele cptate n urma distilrii
crbunilor si anume: apele amoniacale, gudroanele de cocsificare, uleiurile benzenice si
gazele de cocsificare. Din aceste substante, ca si din substantele rezultate din prelucrarea
petrolului, se capt solventi, coloranti, mase plastice, fibre sintetice, mtase artificial,
ngrsminte amoniacale, benzin sintetic.
Aceast subramur a industriei este dezvoltat mai ales n trile ce nu dispun de
zcminte mari de petrol sau gaze naturale, dar au mari rezerve de crbuni. Ea este pre-
zent n bazinele Ruhr si Saar din Germania, Lorenei din Franta, Donet din Ucraina, Kuz-
netk din Rusia, Appalachian din SUA, Silezia Superioar din Polonia, bazinele carbonifere
ale Republicii Africa de Sud etc.
Un produs aparte al industriei carbochimice este benzina artificial, care o poate
nlocui pe cea cptat din petrol. n prezent ea se produce n cantitti nu prea mari,
deoarece cea obtinut din petrol este mai ieftin. Destul de mult benzin artificial produ-
ce Republica Africa de Sud, deoarece tara dat nu dispune de rezerve de petrol, dar are
destule resurse de crbune si acest tip de benzina o nlocuieste cu succes pe cea traditional.
Afar de substante chimice industria carbochimic produce cocs utilizat n side-
rurgie, precum si alte produse carbonice ce sunt necesare n industria electronic, electro-
chimic, metalurgie etc.

4. ALTE SUBRAMURI ALE INDUSTRIEI CHIMICE
4.1. Industria celulozei !i h,rtiei
Subramura dat interfereaz" cu cea de prelucrare a lemnului, dar reiesind din
aceea c procesele tehnologice utilizate sunt de natur chimic, ea a fost inclus n subra-
murile industriei chimice.
Materia prim folosit la producerea celulozei, hrtiei si cartonului este variat. Se
utilizeaz, n primul rnd, lemnul (trile zonei temperate), apoi paiele, iarba alfa (Tunisia,
Maroc, Spania, Argentina, California), stuful (Romnia, Ungaria), papirusul (Egipt), bam-
busul (trile Asiei de Sud-Est), iuta (India, Bangladesh), trestia de zahr (America de Sud),
maculatura etc. Cu toate c materia prim este destul de variat totusi cea de baz a fost si
va fi lemnul, mai ales atunci cnd este vorba de hrtia tipografic si cea pentru ziare.
Amplasarea ntreprinderilor depinde de urmtorii factori:
- prezenta abundent a materiei prime;
- prezenta surselor de energie electric;
- prezenta surselor mari de ap potabil.
Nectnd c unul din factorii de amplasare este prezenta materiei prime, n unele
cazuri ntreprinderile pot fi construite si n regiunile unde ea lipseste. Aceasta se refer la
statele care import lemn. n asemenea cazuri ntreprinderile sunt amplasate n porturi.
n prezent n lume se produc peste 1 000 sorturi de hrtie, care apartin la urmtoa-
rele grupe: h,rtie pentru scris, h,rtie tipografic, h,rtie pentru ziare si h,rtie tehnic.
Circa 30% din hrtia fabricat revine hrtiei pentru scris si celei tipografice, 13% - celei
pentru ziare si 57% - celei tehnice si cartonului.
n procesul de producere a hrtiei si cartonului etapa principal este cptarea pastei
de celuloz. Aceast past poate fi utilizat nu numai la fabricarea hrtiei sau cartonului, ci
si la producerea maselor plastice, fibrelor artificiale, mtsii sintetice etc.
Tabelul 2. Produc&ia mondial de h,rtie, carton #i celuloz 'n anul 1999, mil. t
Producerea de hrtie si carton Producerea de celuloz
Total mondial 315,7 116,9
America de Nord 108,3 62.0
Europa 94,3 26,6
Uniunea European 79,9 21,2
Europa de Est 10,4 0,8
Alte &ri ale Europei 4,0 4,6
Asia 92,4 16,2
America Latin 14,4 9,2
Australia si Oceania 3,3 1,1
Africa 3,0 1,8
Sursa: Prelucrare dup Matei C. si a. Geografia economic #i social mondial. V. II, Chisinu, 2004,
pag. 300 si Matei C. H., Negut S., Nicolae I. Enciclopedia statelor lumii. Bucuresti, 2003, pag. 601
Industria celulozei si hrtiei este dezvoltat att n trile ce dispun de materie prim
(Canada, Rusia, SUA, Finlanda, Suedia), ct si n cele importatoare (Japonia, Germania,
Franta, Spania, Marea Britanie).
Productia mondial de hrtie n jumttea a doua a secolului XX a sporit de la 30 mil. t n
1950 pn la 315,7 mil. t n anul 1999. Se asteapt c n anul 2010 cerinta de hrtie si carton s
fie de circa 450 mil. t, presupunndu-se c 45% din acest necesar va fi fabricat din maculatur.
Repartizarea producerii pe mari regiuni ale lumi se vede din tabelul 2. El demonstreaz
c principala zon de producere a hrtiei si cartonului este America de Nord, dup care
vine Europa si mai apoi Asia. Acelasi lucru se poate spune si despre producerea celulozei.
Principalii productori de h,rtie si carton la sfrsitul secolului trecut sunt indicati
n tabelul 3.
Tabelul 3. Primele 10 &ri ale lumii dup producerea de carton #i h,rtie, mil. t.
Tara Producerea de hrtie si carton Inclusiv a hrtiei pentru ziare
SUA 86,0 6,3
China 32,0 0,9
Japonia 31,0 3,1
Canada 19,0 9,0
Germania 16,0 1,7
Finlanda 12,1 1,3
Suedia 8,6 0,9
Franta 8,6 0,9
Republica Coreea 8,4 ....
Italia 7,5 0,2
Sursa: Maxcaxoncxn B.H. A39CD0F7G31H0I H0D=760 J7D0. Knnra 1. Mocxna, 2003, pag. 268
Din tabel se vede c cel mai mult hrtie si carton fabric statele economic dezvolta-
te si c principalul productor de hrtie pentru ziar este Canada, creia i revin 25% din
totalul mondial.
Producerea h,rtiei la un locuitor arat putin altfel. Aici ierarhia este urmtoarea:
Finlanda 2300 kg, Suedia 1 100 kg, Canada 630 kg, Norvegia 485 kg, Austria
475 kg, SUA 325 kg, Japonia 251 kg, Olanda 200 kg, Germania 195 kg si Re-
publica Coreea 185 kg. Cu alte cuvinte, cea mai mult hrtie la un locuitor produc trile
europene, att cele ce au resurse proprii de materie prim, ct si cele ce o import. Cea mai
mic cantitate de hrtie la un locuitor se produce n Algeria, India, Iran si Pakistan.
(Maxcaxoncxn B.H., 2003).
Ct priveste consumul de h,rtie, apoi circa 50% se foloseste ca ambalaj, 28%
pentru scris si editare, 13% pentru ziare, iar restul n scopuri sanitare si menajere. La un
locuitor, n anul 1998 cea mai mult hrtie n cursul unui an se consuma n SUA (336 kg),
Finlanda (320 kg), Belgia (320 kg), Suedia (267 kg), Japonia (238 kg) si Canada (238 kg).
n acelasi timp, n statele n curs de dezvoltare acest indice era putin mai mare de 4 kg.
n multe tri ale lumii o bun parte din hrtie se recicleaz. Cel mai mult se practic
aceast metod n Japonia (51%), Suedia (40%), SUA (29%), Norvegia (27%), si Canada
(20%). Ct nu pare de straniu, dar o atentie deosebit se acord utilizrii maculaturii n
trile care s-ar prea c au destule rezerve de materie prim original si nu ar prea trebui
sa-si bat capul cu reciclarea. n ceea ce priveste Japonia, apoi aici este totul firesc,
deoarece ea produce hrtia din materie prim importat.
Principalii exportatori de celuloz si hrtie sunt: Canada, Finlanda, Suedia, Norvegia
si Rusia, iar importatori statele Europei de Vest, Europei de Est si ale Orientului Apropiat.

4.2. Industria farmaceutic$
Este o subramur care s-a dezvoltat permanent, fr perioade de criz si cu ritmuri
foarte rapide. Pe parcursul ultimilor decenii ale secolului XX ea a crescut de 3 ori mai
repede ca industria chimic n ntregime si de 4-5 ori mai rapid dect industria mondial.
Apartine la subramurile care cer mari investigatii stiintifice si respectiv cheltuieli n
acest scop. n 1995 produselor farmaceutice le reveneau 18% din costul productiei
mondiale a industriei chimice, pretul unei tone de productie farmaceutic fiind cea mai
mare din cadrul acestei ramuri.
Avnd nevoie de investigatii stiintifice serioase (la elaborarea unui preparat nou
sunt angajati minimum 100-200 de lucrtori stiintifici si se cheltuiesc nu mai putin de 400-
500 mii dolari), industria dat dispune de mari capacitti preponderent n trile cu o
economie puternic dezvoltat.
n industria farmaceutic activeaz foarte multe firme, majoritatea din ele (75%)
fiind foarte mici. Firmele mari formeaz Companii Transnationale (CTN). n lume exist
doar circa 20 de CTN, dar ele produc 60% din medicamentele fabricate.
Concentrarea teritorial a industriei farmaceutice pe regiuni si tri este mare. Circa
75% din medicamente sunt produse de statele industrial dezvoltate, celor n curs de dez-
voltare revenindu-le doar 20%.
Cel mai mare productor mondial de medicamente sunt SUA, care fabric de la 25
pn la 33% din productia global. Nectnd la aceasta, din cauza petii interne enorme,
exporturile din Statele Unite sunt relativ modeste si alctuiesc doar 30-35% din productia
fabricat.
Al doilea mare productor mondial de medicamente este Europa de Vest, care pro-
duce 25-33% din volumul global. Statele din Europa de Est au o pondere mult mai mo-
dest circa 4%.


GEOGRAFIA MATERIALELOR DE CONSTRUCIE *I A INDUSTRIEI DE
CONSTRUCIE
Industria materialelor de constructie ca ramur a economiei are o important ose-
bit si ocup un loc aparte n viata societtii umane, deoarece volumul de constructii care
sunt efectuate n lume este n permanent crestere. Aceast ramur, desi cere investitii destul
de mari, este dezvoltat practic pretutindeni, n ea fiind ocupate numeroase brate de munc.
n constructiile de diferite tipuri se folosesc dou categorii de materiale:
a. Naturale, care sunt utilizate la edificarea celor mai variate obiecte fr a fi
modificate, adic n acea stare n care ele se afl n straturile de roci ale
scoartei terestre.
b. Artificiale, care se capt n rezultatul prelucrrii industriale a anumitor tipuri
de roci, sau a deseurilor altor ramuri ale industriei (de regul, a celei metalur-
gice si energetice).
Reiesind din aceasta industria de constructii se mparte n:
1. Industria extractiv, care dobndeste att materialele de constructie naturale,
ct si cele ce urmeaz a fi prelucrate.
2. Industria de producere a materialelor de construc&ie artificiale.

1. GEOGRAFIA ZCMINTELOR SI EXTRAGERII MATERIALELOR DE CONSTRUCTIE NATURALE
Materialele de constructie naturale sau rocile se mpart n:
Roci utilizate n constructia cldirilor si operelor de art;
Roci utilizate n constructia de drumuri, ci ferate, cheiuri, taluze etc.

1.1.Rocile utilizate .n construc)ia cl$dirilor !i operelor de art$
La aceast categorie apartine o grup de roci foarte variat att dup origine, ct si
dup propriettile de care dispun. Au un aspect si colorit plcut, pot fi tiate n plci, se pot
slefui si lustrui. n functie de calittile respective, unele din ele sunt utilizate exclusiv
numai ca materiale de fatad si ornamentatii interioare si exterioare ale cldirilor sau la
producerea obiectelor de art, iar altele pentru construirea fundamentelor si peretilor.
La grupa rocilor folosite la ornamentarea cldirilor #i realizarea obiectelor de
art apartin marmura, breciile marmoreene, onixul, granitul, travertinul, gabroul, diabazul,
unele calcare, gresia etc.
Marmura este o roc metamorfic de diferite culori si nuante ce reprezint un
calcar recristalizat. Este utilizat la decoratia interioar si, mai rar, exterioar a diferitor
cldiri. Ea se taie n plci sau n blocuri. Plcile merg la acoperirea peretilor (ftuire), iar
blocurile la construirea balustradelor, scrilor, colonadelor si a. Tot din blocuri se reali-
zeaz diferite opere de art cum ar fi statui, monumente etc.
Fiind de origine metamorfic, zcmintele de marmur sunt localizate n regiunile
muntoase.
Cele mai mari si cele mai de calitate depozite de marmur din lume se afl n Euro-
pa. Aici se remarc: Italia, Grecia, Spania, Portugalia, Franta si Suedia.
I talia se impune pe plan mondial att prin marmura calitativ de sculptur, ct si
prin cea destinat ornamentatiilor. Sunt localizate zcmintele italiene n dou zone mari:
- Muntii Apenini si zonele lor premontane;
- Muntii Alpi.

Principalele zone de exploatare a marmurei (de la F. Bran #i a., 1996)
n zona Muntilor Apenini se evidentiaz marmura pentru sculptur din Apeninii Nor-
dici, cunoscut sub numele de marmur de Carrara, de la localitatea de lng care se dobn-
deste. Are culoare alb, albstruie, alb-glbuie si translucid. Este utilizat nc din timpurile
romane. n zona Apeninilor Nordici este vestit, de asemenea, si marmura colorat de
lng orasul La Spezia, marmura verde si rosiatic de lng Levanto, precum si marmura
neagr cu vine glbui-surii din mprejurimile localittii Portovenere (marmura de porto).
n Apeninii Centrali, provincia Toscana, se afl mari exploatri lng localitatea
Siena, situat mai la sud de Florenta si cele de marmur verde de lng Prato (mai la nord-
vest de Florenta).
n Muntii Alpi (subzona nord-vestic) exploatri de marmur alb sau alb-albstruie
pentru sculptur sunt n Val d'Ossole, de marmur neagr lng La Varenna si de mar-
mur verde si rosie lng Cesena. Ct priveste subzona sud-estic, apoi aici se eviden-
tiaz Verona cu marmura ei rosiatic.
Italia este cea mai mare productoare si exportatoare de marmur din lume, ea
extrgnd anual circa 1,9 mil. t de blocuri, din care 450 mii tone sunt puse n vnzare pe
piata mondial.
Grecia este vestit n ntreaga lume prin calitatea marmurei de sculptur. Exploat-
rile principale se fac n zonele montane din apropierea Atenei si n unele insule din Arhi-
pelagul Cikadelor (Paros si Skyros). Marmura de lng Atena si de pe insula Paros este
translucid si de culoare alb ori albstruie. Marmura de Skyros este rosie cu vinisoare albe.
Grecia produce si export, de asemenea, mult marmur, dar mult mai modest ca Italia.
Spania dispune de exploatri de marmur pentru ornamentri n mprejurimile
oraselor Vitoria si Zaragosa din nord-estul trii si n provinciile Andaluzia, Valencia si
Murcia din partea de sud-est. Marmura pentru sculptur se dobndeste n muntii Sierra de
Bucares care reprezint o continuare a muntilor Sierra Nevada.
Portugalia are rezerve de marmur pentru ornamentare n provincia Alentejo din
partea de sud-est a trii.
Fran'a dobndeste marmur decorativ n Pirineii Centrali, n Masivul Central,
Geografia materialelor de constructie si a industriei de constructii 161
precum si n muntii Jura si Vosgi.
Suedia extrage marmur verde, neagr si maro din zcmintele localizate n partea
de sud-est a trii si pe insula Gotland.
Din statele CSI rezerve mai importante are Rusia (Mun&ii Ural, Karelia) si Ucraina
(Peninsula Crimeea).
n America de Nord cele mai mari exploatri sunt amplasate n Mun&ii Appalachi
si Mun&ii St,nco#i (statul Colorado) de pe teritoriul SUA. Aici se dobndeste marmur si-
milar cu cea italian si greceasc. Canada extrage marmur neagr cu dungi albe sau gri
si marmur bleu n zona fluviului Sf,ntul Lauren&iu, iar Mexicul marmura galben n
apropierea capitalei.
n America de Sud zcminte ce se exploateaz sunt n Brazilia si Argentina, iar
n America Central$ n Cuba.
Pe teritoriul Asiei cele mai mari rezerve le are China, evidentiindu-se cele din
provincia Shandong. I ndia dispune de marmur alb n zona orasului Delhi si n statul
Assam. Din alte tri pot fi amintite J aponia si Turcia, unde aceast roc se dobndeste n
cantitti mai nsemnate.
Din trile africane trebuie amintite Algeria, Marocul si Egiptul care dispun de
exploatri de marmur de diferite nuante.
Breciile marmoreene (marmure brecifere) au aspectul asemntor cu cel al marmurei
si din aceast cauz adesea o nlocuiesc, mai ales la efectuarea decoratiilor interioare si exte-
rioare. Spre deosebire de marmur pe fondul rocii apar numeroase pete de alt culoare, care
sunt nu altceva dect resturi de calcare mai vechi ntr-o mas calcaroas mai recent cristalizat.
Sunt foarte cutate pe piata mondial breciile italiene dobndite lng Siena, cele
din Portugalia si Grecia. n Spania ele se extrag n Mun&ii Pirinei, iar n Fran'a - n
Masivul Central si Pirinei.
Granitul este o roc magmatic (eruptiv). Pe lng faptul c se poate lustrui
frumos, el poate fi prelucrat cu dalta, obtinndu-se piese ornamentale si sculpturi. Spre
deosebire de marmur este mult mai dur si, respectiv, mai rezistent la actiunea factorilor
externi. Totodat el practic nu absoarbe apa. De aceea, granitul este utilizat la construirea
fundatiilor cldirilor monumentale si la ftuirea lor. Se foloseste, de asemenea, la con-
fectionarea monumentelor. O serie de monumente arhitecturale vechi, care s-au pstrat
intacte pn acum, au fost construite din granit.
Spre deosebire de marmur, cele mai mari zcminte de granit sunt amplasate n
regiunile de cmpie sau podis si sunt legate de scuturile vechilor platforme precambriene,
desi sunt prezente si n regiunile muntoase.
Au faim mondial graniturile rosii suedeze (graniturile Vibro), cele din sudul
Finlandei (Rapakivi si Viipuri), graniturile egiptene (de lng Assuan) si italiene (de lng
Montorfano, Alpi).
Gabroul, care, de asemenea, este o roc magmatic, este solicitat la placarea inte-
rioar si exterioar sau la constructia de monumente. Are culoare verde-nchis sau neagr.
Se ntlneste n regiunile muntilor vechi si n zonele scuturilor platformelor precambriene.
Porfirul ro!u egiptean este, de asemenea, utilizat ca piatr de ftuire si la realiza-
rea unor piese arhitecturale. Este rspndit mai ales n Africa de Nord.
Tuful vulcanic sau travertinul este o roc vulcanic poroas de culoare sur, roz,
cenusie etc. Utilizat la ftuirea exterioar si interioar a cldirilor. Se ntlneste n zonele
vulcanismului activ contemporan, el de fapt reprezentnd cenusa vulcanic cimentat.
Cele mai mari zcminte de tuf vulcanic are Italia. Ele sunt amplasate n Muntii
Apenini si n zonele prealpine unde se evidentiaz cele de la Tivoli, care au servit la
constructiile monumentale ale Romei Antice.
Mai au rezerve importante Fran'a (Masivul Central, provincia Champagne), Spa-
nia, Cehia, Slovacia, Rom+nia, Armenia etc.
Cea mai mare productoare si exportatoare de tuf este Italia, dup care urmeaz
Franta, Spania si Romnia.
Calcarul cochilifer sau luma!elul de culoare alb si cu densitate mare se taie n
plci, care se utilizeaz ca material pentru ftuire. Aceste calcare sunt rspndite n multe
regiuni de cmpie, care n trecutul geologic au fost supuse transgresiilor marine. Sunt
prezente ele si n partea central si de nord-est a Republicii Moldova.
Gresiile obisnuite de culoare sur sau cenusie se utilizeaz ca material de ftuire a cl-
dirilor monumentale. De regul, cu plci din gresie, care au o suprafat cu multe asperitti, se
acoper pe din afar peretii de la parter ai unor cldiri monumentale. Cu astfel de plci au
fost acoperiti peretii primului nivel al multor edificii de pe bulevardul Stefan cel Mare din
Chisinu. Se utilizeaz si la confectionarea monumentelor. Sunt rspndite n zonele de
platform cu o pnz sedimentar bine dezvoltat. n R. Moldova sunt bine cunoscute
gresiile de Cosuti, ce se dobndesc lng localitatea cu acelasi nume din raionul Soroca.
Gresiile ro!ii sunt utilizate n constructiile monumentale din India, Marea Britanie
si alte tri. Zcmintele din India sunt cele mai mari din lume. Se mai ntlnesc n Marea
Britanie, Belarus, Ucraina etc.
La grupa rocilor utilizate numai la construirea fundamentelor #i pere&ilor apartin
granitul, gresia, unele tipuri de calcare, tuful vulcanic si a. Este clar c se folosesc acele
variante ale rocilor enumerate, care nu posed calitti necesare pentru a fi utilizate ca ma-
terial de placare (ftuire), ornamentare sau producerea obiectelor de art.
Pentru construc&ia fundamentelor se folosesc, de regul: granitul, gresia, unele va-
rietti dure de calcar si alte roci din grupa celor magmatice si sedimentare.
Ct priveste rocile utilizate la construirea pere&ilor, apoi sunt utilizate mai des va-
riantele cu o duritate medie a calcarelor, care pot fi tiate n blocuri, variantele mai putin
pretioase de tuf sau alte roci sedimentare. Granitul si alte roci tari se utilizeaz la edificarea
peretilor cldirilor monumentale.
Rocile utilizate la construirea peretilor si fundatiilor sunt destul de rspndite n
natur. Despre specificul amplasrii acestor zcminte s-a vorbit anterior.

1.2. Rocile utilizate .n construc)ia drumurilor, c$ilor ferate, cheiurilor, taluzelor etc.
Din aceast categorie fac parte att roci dure, de regul, magmatice, rezistente la
presiuni si la actiunea agentilor externi (n special umiditatea si variatiile de temperatur),
ct si roci friabile (nisipurile, pietrisurile, prundisurile etc.). Rocile friabile se folosesc ca
mbrcminte pentru drumuri fr a fi prelucrate special.
Rocile dure, pentru a fi utilizate, se taie n pavele ori blocuri sau se sfrm. Pave-
lele se folosesc la pavarea drumurilor si trotuarelor, ele avnd, de regul, form cubic.
Blocurile mai mari se utilizeaz la construirea cheiurilor si taluzelor. La sfrmarea rocilor
tari n bucti mici se capt asa-zisa piatr spart sau griblur, care se foloseste la
construirea terasamentelor cilor ferate si la betonare.
Din rocile tari cele mai utilizate sunt: granitul, diabazul, bazaltul, sienitul, gabroul,
granodioritul, unele calcare etc.
Granitul obisnuit, utilizat n aceste scopuri, este destul de rspndit n natur, lui
revenindu-i 5-10% din rocile scoartei terestre. Este utilizat cel mai des la construirea dru-
murilor, terasamentelor si cheiurilor. Se ntlneste n zona scuturilor platformelor vechi pre-
cambriene. Rezerve foarte mari sunt pe Peninsula Scandinav, n Karelia, America de Nord
(zona Marilor Lacuri si bazinul fluviului Sfntul Laurentiu), Siberia Central, China,
Brazilia, Marea Britanie, Spania etc.
Diabazul, care are o rezistent la apsare mai mare chiar dect a granitului, se folo-
seste la producerea pavelelor cubice de cea mai bun calitate. Cele mai renumite zcminte
de aceast roc se afl n regiunea lacului Onega din Karelia (Rusia) si lng orasul Krivoi
Rog din Ucraina.
Bazaltul se utilizeaz la pavarea strzilor si pentru producerea pietrei sparte (griblu-
rii). Se foloseste si ca materie prim n industria de turnare a petrei. El se topeste n
cuptoare electrice la temperaturi nalte si apoi se toarn n forme speciale, producndu-se
diferite obiecte din piatr, n primul rnd plci pentru acoperirea peretilor cldirilor,
izolatoare etc. Fiind o roc magmatic efuziv, este rspndit n regiunile unde n trecutul
geologic au avut loc procese vulcanice de mare intensitate. Cele mai mari zcminte sunt
localizate n Podi#ul Deccan din India. Rezerve ceva mai modeste exist, de asemenea, n
Irlanda de Nord, Masivul Central Francez, Transcaucazia, Extremul Orient.
Sienitul, gabroul si granodioritul sunt utilizate la producerea pavelelor sau griblu-
rii. Fiind roci magmatice, ele sunt rspndite n zonele muntilor tineri si n regiunile cu un
vulcanism activ n trecutul geologic al Pmntului.
La producerea blocurilor si pavelelor se folosesc si unele calcare cochilifere compacte.
Deoarece au o duritate mai mic, ele se ntrebuinteaz la pavarea trotuarelor si construirea
cheiurilor si taluzelor. Sunt rspndite n zonele de cmpie, unde predomin rocile sedi-
mentare, la care ele apartin.
n ceea ce priveste rocile friabile (necimentate), cum ar fi: nisipurile, pietrisurile,
grohotisurile, prundisurile etc., apoi ele se exploateaz n albiile si terasele rurilor sau la
poalele stncilor (grohotisurile).

2. INDUSTRIA MATERIALELOR DE CONSTRUCTIE ARTIFICIALE
Producerea materialelor de constructie artificiale este una din cele mai vechi preo-
cupri ale omenirii, ea fiind datat cu mult naintea erei noastre la vechile civilizatii flu-
viale, care fabricau ceramic, olane, var, sticl si a. Producerea lor n mas pe cale in-
dustrial a nceput ns odat cu dezvoltarea capitalismului, cnd necesittile n aceste
materiale au crescut foarte mult.
Subramurile principale ale industriei materialelor de constructie sunt: industria
lian&ilor, industria ceramicii, industria sticlei si industria prefabricatelor.

2.1 Industria lian)ilor
Este subramura de baz a industriei materialelor de constructie, ei revenindu-i cel
mai mare volum de producere si fiind cea mai rspndit. Produce ciment, var si ipsos.
Producerea cimentului se bazeaz pe materie prim natural si artificial. n cali-
tate de materie prim natural se utilizeaz calcare, marne si dolomite, iar n calitate de
materie prim artificial zgura de la combinatele metalurgice cu ciclu complet. Este o
subramur foarte poluant, fabricile de ciment degajnd o mare cantitate de praf, care se
rspndeste la distante mari, fiind transportat de aerul atmosferic.
Zcmintele de materie prim natural sunt destul de rspndite pe glob, ele fiind
ntlnite att n zonele de cmpie, ct si n cele montane.
n Europa rezerve importante de calcar si marne pentru ciment sunt amplasate n
sistemul muntos alpino-carpatic si n Cmpia Europei de Est.
n America de Nord se evidentiaz zona Marilor Lacuri si Muntii Appalachi, iar n
Asia Podisul Siberiei Centrale, China de Est si cea de Sud-Est, Peninsula Indochina si
Insulele Japoneze.
Pe teritoriul Africii materie prim pentru ciment se gseste n Muntii Atlas si Podi-
sul Etiopiei.
Materia prim secundar se acumuleaz n marile centre siderurgice, unde se pro-
duce mult font.
Industria cimentului este repartizat mai mult sau mai putin uniform si numai n
unele cazuri formeaz concentrri. La amplasarea fabricilor de ciment influenteaz, n pri-
mul rnd, baza de materie prim si prezenta pietei de desfacere. Un rol secundar revine
surselor de combustibil.
Tabelul 1. Ponderea marilor regiuni geografice 'n producerea mondial de ciment, 'n %
Regiunea 1950 1970 1990 2000
Europa Occidental 36,4 30,6 17,2 11,8
Europa de Est 15,1 25,0 17,3 5,2
America de Nord 32,8 14,4 9,6 7,9
America Central si de Sud 4,7 4,8 5,2 5,5
Asia 8,1 20,9 45,4 65,5
Africa 2,1 3,4 4,6 3,6
Australia si Oceania 0,9 0,9 0,7 0,5
Sursa: Matei C. si a. Geografia Economic #i social mondial.. 2004, p. 285
Producerea mondial de ciment este n continu crestere, n perioada anilor 1980-
2000 ea sporind de la 872 milioane tone la 1,3 miliarde tone, sau cu curca 15%. n 2000
cel mai mult ciment producea Asia (65,5%), locul doi revenind Europei Occidentale
(11,8%), iar pe locul trei plasndu-se America de Nord (7,9%).( Tabelul 1).
Din tabel se vede c n a doua jumtate a secolului XX n geografia industriei
cimentului s-au produs anumite schimbri esentiale. Dac la mijlocul secolului trecut cei
mai mari productori erau Europa Occidental si America de Nord, apoi ctre sfrsitul
secolului pe prim plan trece Asia, ponderea ei crescnd de peste 7 ori. n acelasi timp
ponderea Americii de Nord scade mai bine de 4 ori.
Aceste schimbri vorbesc pe de o parte despre cresterea foarte rapid a economiei
unor state asiatice, crestere ce a adus la un boom n constructii, iar pe de alt parte despre
introducerea n practica de constructii din America de Nord a unor noi materiale, cum ar fi
metalul si sticla.
Tabelul 2. Principalii productori de ciment 'n anii 1950-2004, milioane tone
Tara 1950 Tara 1970 Tara 1990 Tara 2004
SUA 38,7 URSS 95,2 Cina 209,7 China 933,7
RFG 11,1 SUA 67,4 URSS 137,9 India 125,0
URSS 10,2 Japonia 57,2 Japonia 64,4 Japonia 67,4
M. Britanie 9,9 RFG 38,3 SUA 70,9 SUA 99,0
Franta 7,4 Italia 33,1 India 46,2 R. Coreea 53,9
Italia 5,3 Franta 29,0 Italia 40,5 Rusia 43,0
Japonia 4,5 M. Britanie 17,1 R. Coreea 33,9 Turcia 38,01
Belgia 3,6 Spania 16,7 RDG 30,5 Brazilia 38,0
Canada 2,6 India 14,0 Spania 28,1 Italia 38,0
India 2,6 Polonia 12,2 Brazilia 25,8 Thailanda 35,6
Mondial 130 570 1150 2130
Sursa: Matei C. si a. Geografia Economic #i social mondial. 2004, p. 290;
Revista Ieorpa]nx, N 16, 2006, p. 21-25
Din cele 2500 mil. t de ciment fabricate n anul 2005, cei mai mari productori
erau: China (44%), India (6,2%), SUA (4,0%), Japonia (2,8%), Rusia (2,2%), Coreea de
Sud (2,2) si Spania (2,0%), adic trile mari ale lumii la care se adaug unele state de di-
mensiuni medii, dar cu o economie destul de dezvoltat.
n Asia principalii productori sunt: China, India, Japonia, R. Coreea si Turcia. A
crescut considerabil producerea cimentului n Republica Coreea, Thailanda si Turcia. (Vezi
tabelul 2).
Pe teritoriul Chinei cele mai mari centre de producere a cimentului se afl n China
de Nord si China de Sud. n Japonia cele mai reprezentative unitti sunt localizate n sudul
insulei Hokkaido si sudul insulei Honshu.
n Europa cei mai mari productori de ciment sunt: Rusia, Italia, Germania si Po-
lonia. Pe teritoriul Germaniei fabricile de ciment sunt amplasate mai ales n Westphalia, ba-
zinul Ruhr si nord-estul trii. Ct priveste Italia, apoi cea mai mare concentrare a unittilor
de producere se afl n Piemont si orasele-porturi din zona de sud.
Pe teritoriul Rusiei mari fabrici de ciment sunt n Povolgia, regiunea Moscova,
Muntii Ural si Bazinul Kuznetk, iar n Polonia pe teritoriul Sileziei Superioare, Sileziei
Inferioare si n Podisul Lublinului.
n SUA industria cimentului este concentrat n nord-estul industrial si sudul Mari-
lor Lacuri.
Brazilia dispune de mari unitti de producere n statul Grande do Sul.
Cimentul este utilizat ca materie prim pentru pregtirea mortarului si la produce-
rea pieselor din beton sau beton armat. De regul, cea mai mare parte a lui este folosit n
tara productoare si numai unele cantitti nu prea mari se export.
Producerea varului n trecut avea o important mai mare dect n prezent, deoare-
ce el era utilizat la producerea mortarului nu numai pentru tencuit, dar si pentru cldit. n
prezent la cldit varul practic nu se mai foloseste, el fiind ntrebuintat preponderent la
tencuitul interior al peretilor.
ntreprinderile de producere a varului sunt localizate n regiunile unde exist mate-
rie prim sub form de calcar curat fr impuritti, precum si piat de desfacere. De re-
gul, ntreprinderile nu sunt mari si au destinatia de a acoperi necesittile locale, deoarece
varul nestins este un produs care nu prea poate fi transportat la distante mari.
I psosul este un liant obtinut prin deshidratarea ghipsului natural. Exist mai multe
tipuri de ipsos: de construc&ie, de modelare, de 'nalt rezisten&, medical etc. Cel mai important
este ipsosul de construc&ie, care se utilizeaz la producerea amestecurilor pentru tencuit.
ntreprinderile de producere a acestui liant si amestecurilor pe bazele lui se construiesc n
zonele unde sunt zcminte de materie prim si unde exist o bun piat de desfacere. n
Republica Moldova amestecuri pentru tencuit pe baz de ipsos se produc la ntreprinderea
moldo-german Knauf din Blti, care lucreaz pe baza zcmintelor de ghips natural de
lng satul Criva raionul Briceni.

2.2. Industria ceramicii
Subramura dat realizeaz o mare gam de produse printre care: crmida, che-
ramzita, tigla, plci de ceramic, plci de portelan si faiant, teracota, materiale izolante,
instalatii tehnico-sanitare, vesela, obiecte de art etc.
n calitate de materie prim se utilizeaz diferite tipuri de argile. Argila comun se
foloseste la fabricarea crmizii, teracotei, tiglei rosii, cheramzitei s.a. Se ntlneste pre-
ponderent n regiunile de cmpie si podis, unde predomin rocile sedimentare. Asa cum
acest tip de argil este foarte rspndit, producerea crmizii este principala subramur a
industriei ceramicii. ntreprinderile mici si mijlocii exist practic peste tot, iar cele mai
mari n zonele de mare consum. ntre marile productoare de crmid obisnuit se re-
marc Rusia, Coreea de Nord, SUA, Germania, M. Britanie si Italia.
Din argile refractare se produce crmid refractar. Fabricile ce o confectioneaz
sunt amplasate n centrele siderurgice sau n apropierea lor, adic n zona de consum.
Din argile mai fine se produc plci ceramice, plci de faiant, plci de gresie, care
servesc ca material de finisaj. Cei mai mari productori de aceste articole sunt: SUA,
Germania, Franta, Portugalia, Marea Britanie si Belgia. Tot din acest tip de argile se
produc obiectele tehnico-sanitare, mai calitative fiind cele fabricate n Italia, Franta,
Japonia, Germania si Olanda.
Din argilele fine, cunoscute sub numirea de caolin, se obtine portelan. Cele mai
mari depozite de caolin din lume sunt amplasate n sud-estul Chinei, n Marea Britanie
(peninsula Cornwall si comitatul Devon), vestul Cehiei (zona orasului Karlovy Vary), Franta
(Masivul Central), Germania (Meissen), SUA (sudul Muntilor Appalachi si Muntilor
Stncosi), Rusia (Muntii Ural).
Din portelan se fabric obiecte de uz casnic si obiecte de art. Mestesugul fabricrii
portelanului a aprut n China de unde a trecut mai apoi n Japonia. n Europa el a ptruns
prin secolul XVIII. Si n prezent ntietatea n producerea obiectelor de uz casnic si artistic
apartine estului Asiei, unde se evidentiaz Japonia, China, Coreea de Sud, Coreea de Nord.
Suprematia apartine totusi portelanului japonez.
n Europa se remarc Franta cu portelanurile de Sevres si Limoges, Germania - cu
portelanurile de la Rosenthal si Meissen, Cehia cu portelanurile de la Karlovy Vary si Ma-
rea Britanie cu portelanurile de la Stoke-on-Trent. Sunt apreciate, de asemenea, obiectele
din portelan fabricate n Italia (Toscana), Austria (Viena), Belgia (Namur) si Olanda
(Delft). Cele mai mari centre de producere a faiantei si portelanului sunt artate n tabelul 3.
Tabelul 3. Repartizarea geografic a principalelor centre de producere a faian&ei #i por&elanului
Centre de productie a
Nr. Tara
Faiantei Portelanului
1 China Jiangjing Tang, Ming, Yuan, Quianlong
2
Japonia
Mitzusashi, Kyoto, Seto, Eiratu,
Tamba, Tokoname
Nagoya, Seto, Arita, Hirado, Kuta-
nai
3
Franta
Amines, Boissettes, Chantilly,
Rouen, Paris, Montpellier, Creil,
Charolles, Avon, Aprey, Lille
Arras, Boissettes, Bordeaux, Orleans,
Burg-la-Rein, Sevres, Limoges,
Strasbourg, Vincennes, Niderviller
4
Germania
Ansbach, Kiel, Berlin, Fulda,
Nrnberg, Erfurt, Hanau, Ham-
burg, Bayreuth, Zerbst
Ludwigsburg, Frankental, Wegley,
Frstenberg
5
M. Britanie
Lambeth, Leeds Bow, Chelsea, Liverpool, Derby,
Gaughley, Worcester
6 Belgia Bruxelles Bruxelles, Turnai, Namur
7 Danemarca Copenhaga Copenhaga
8
Spania
Paterna, Manises, Alcora, Rens,
Barcelona, Teruel, Muel, Malaga,
Sevilla, Triana, Toledo, Talavera
Alcora, Buen Retiro, La Moncloa
9
Italia
Angarano, Cofaggiola, Casteli, De-
ruta, Faenza, Gubbio, Siena, Napoli
Florenta, Venetia, Pisa, Napoli,
Daccia, La Nove, Capodimonte
10
Olanda
Amsterdam, Rotterdam, Delft,
Limburg, Haarlem, Maastriht
Weesp, Loosdrecht, Ouder-Amstel,
Nieve-Amstel, Regout-Maastriht
11 Elvetia Zrich Nyon, Zrich
12 Cehia Praga Karlovy Vary, Teplice-Dubi
13 Mexic Puebla Guadalajara
14 Suedia Malm Kalmar
Sursa: Negoescu B., Vlsceanu Gh. Geografie economic. Resursele Terrei. 2003. p.258

2.3. Industria sticlei
Prima sticl a fost cptat cu mii de ani naintea erei noastre. Astfel, n Egipt ea
era cunoscut cu 4 000 de ani n urm, iar fenicienii fceau prin secolul XIX nainte de
Hristos comert cu sticl de proprie productie. n antichitate era fabricat preponderent sticl
colorat. Cea incolor era o raritate, deoarece se obtinea foarte greu. n mas, sticla inco-
lor a nceput s fie cptat abia spre sfrsitul secolului al XVI-lea.
n jumtatea a doua a secolului XX sticla a devenit, de rnd cu otelul, unul din cele
mai cutate si ntrebate materiale de constructie. Afar de sticla traditional pentru
geamuri n constructii se ntrebuinteaz sticla armat, securizat, termolux si oglinzile.
Sticla armat are nuntru o plas de srm ce i d o mare rezistent, sticla securizat
dispune de o anumit elasticitate, iar cea termolux permite s treac lumina, dar nu permite
trecerea cldurii.
Afar de sticla de constructie, industria sticlei produce cristal, sticl artistic si
sticl optic.
n calitate de materie prim pentru producerea sticlei servesc nisipurile cuartoase,
soda caustic, calcare cu puritate mare, feldspatii si boratii.
La producerea sticlei obi#nuite se folosesc nisipurile cuartoase si calcarele pure,
care sunt relativ larg rspndite n natur. La prepararea sticlei optice si a celei de cristal se
utilizeaz nisipul cuartos foarte curat ce contine 99,8% siliciu. Acest tip de nisip se
ntlneste foarte rar.
Pentru fabricarea sticlei sonore de cristal se iau trei prti de nisip cuartos superfin,
dou prti de oxid de plumb, o parte de potasiu si o anumit cantitate de sprtur de cristal
pentru a facilita fuziunea. Oxidul de plumb face ca obiectele din acest aliaj s aib o
transparent foarte clar si un sunet specific.
Boratii se folosesc la producerea sticlei speciale ce suport variatii mari de tempe-
ratur si care este ntrebuintat la fabricarea lmpilor, vaselor de laborator, vaselor de gtit,
vatei de sticl etc. Cele mai mari posibilitti de producere a boratilor si respectiv a sticlei
rezistente la variatii de temperatur au SUA, India, Turcia si Italia.
Industria sticlei este dezvoltat practic n toate statele lumii, ele acoperindu-si, de
regul, necesittile pe baza productiei proprii. ntreprinderile sunt amplasate reiesind, n
primul rnd, din necesittile pietii si de existenta combustibililor, prezenta materiei prime
plasndu-se pe locul doi.
Mari productori de sticl pentru geamuri si obiecte din sticl sunt SUA, care
ocup primul loc n lume la acest indice. Centrele principale sunt situate n Muncie
(Louisiana), Charleston (Carolina de Nord) si Trenton (lng Philadelphia).
O alt mare productoare mondial de sticl si obiecte din sticl este Japonia,
centrele de baz fiind situate n apropierea oraselor Osaka, Yokohama si Tokyo. O bun
parte din sticla japonez se export. n Asia destul de mult sticl produc, de asemenea,
China si Republica Coreea.
n Europa mari productori de sticl sunt: Rusia, Polonia, Germania si Italia.
Cristalul si sticla fin de foarte bun calitate se produce mai mult n Europa
Occidental, aici remarcndu-se Fran&a cu centrele de baz n Lorena, Belgia cu cele mai
mari ntreprinderi situate la periferia Bruxellului, Germania cu centrele principale n
Saxonia Superioar si Cehia cu centrul n Karlovy Vary.
Sticl artistic si obiecte din sticl fin fabric Italia (Murano din apropierea Ve-
netiei, Milano, Empoli) si Suedia (Krnborg).
Sticl optic de calitate superioar produce Germania. Aici se evidentiaz orasele
Jena, Berlin si Dresden.

2.4. Industria prefabricatelor
Este o subramur relativ nou, aparitia ei fiind legat de cresterea intens a
constructiilor civile si industriale n secolul XX. Necesitatea de a construi rapid si calitativ
a adus la aceea c o bun parte din elementele cldirilor au nceput sa fie construite din
beton armat sau alte materiale nu pe santier, ci la uzine speciale. La aceste uzine se produc
practic toate elementele cldirilor (blocurile pentru fundatii, panourile pentru pereti,
plcile pentru poduri si acoperisuri, elementele scrilor, cabinele pentru baie si veceu s.a.),
santierele de constructie transformndu-se, de fapt, n santiere de asamblare a cldirilor din
aceste elemente. Se construiesc detalii nu numai pentru casele de locuit, dar si pentru cele
industriale, precum si piese din beton armat necesare la construirea podurilor, liniilor de
tensiune electric, cilor ferate etc.
Productia subramurii date se utilizeaz si n agricultur, ea fabricnd detalii pentru
sistemele de irigatii, stlpi de spaliere pentru vii s.a.
Industria prefabricatelor este bine dezvoltat si concentrat n marile centre in-
dustriale si zonele urbane. Peste 90% din volumul total de prefabricate se produc n ne-
mijlocita apropiere de consumator. Asa cum materia prim pentru producerea betonului
armat este armatura de otel, cimentul, nisipul si pietrisul, ntreprinderile subramurii date sunt
amplasate n zonele unde aceste componente nu trebuiesc transportate de la distante mari.
Este prezent producerea prefabricatelor n toate statele lumii cu economia avan-
sat, o deosebit rspndire ea avnd n Japonia, SUA, China, Rusia si a. Destul de repede
se dezvolt aceast subramur si n multe tri asiatice si latino-americane, unde
constructiile capt o amploare tot mai mare.


GEOGRAFIA RESURSELOR FORESTIERE MONDIALE *I A INDUSTRIEI
FORESTIERE

1. RESURSELE FORESTIERE MONDIALE. REPARTIZAREA TERITORIAL SI IMPORTANTA LOR
Pdurile constituie una dintre resursele naturale ale Terrei importante att din punct
de vedere economic, ct si biologic. Suprafata actual a pdurilor de pe Glob reprezint
doar jumtate din suprafata initial, n prezent ele acoperind numai 26,6% din teritoriul
planetei. S-au pstrat intacte doar 12% din pduri. Restul au fost, ntr-o msur mai mare
sau mai mic, supuse activittii omului. Din cele 4,02 miliarde ha de terenuri mpdurite
din lume (nivelul anului 2000), 40% sunt situate n conditii climaterice nefavorabile,
departe de ci de transport si de asezri umane si, de aceea, practic nu pot fi valorificate.
Aceste pduri rmn a fi o rezerv de lemn pentru viitor. Cantitatea de lemn din pdurile
Terrei se estimeaz la circa 386 de miliarde m. n fiecare an suprafata forestier mondial
se reduce cu 4,2%, dar se sdesc numai 1,8% terenuri noi.
Harta schematic a pdurilor lumii (dup I.S. Malahov de la V.P.Maksakovskii)
1 pduri conifere ale zonei reci; 2 pduri amestecate ale br,ului temperat;
3 pduri ale regiunilor uscate; 4 pduri ecuatoriale pluviale; 5 pduri tropicale umede;
6 pduri umede ale br,ului cald temperat.
Repartizarea pdurilor pe suprafata terestr este foarte neuniform, ea fiind deter-
minat de mai multi factori climaterici, dintre care cldur si umiditatea fiind cei mai
prioritari. De aceea 47% din pduri cresc n regiunile ecuatoriale si tropicale umede, 33%
n regiunile boreale, 11% n regiunile temperate si 9% n regiunile subtropicale.
n linii generale, pe Pmnt se contureaz dou brie principale mpdurite:
- pdurile de conifere (i foioase (de nord);
- pdurile tropicale umede (i ecuatoriale cu frunza lat (de sud).
Se despart aceste brie printr-o fsie destul de lat de teritorii aride. (Vezi hrtile
schematice din text). Suprafata brului de nord este aproximativ de 2 miliarde de ha, cam
tot aceeasi suprafat avnd si brul de sud.
Schimbarea suprafe&elor ocupate de pdure pe parcursul dezvoltrii civiliza&iei umane
(dup K.S.Losev de la V.P. Maksakovskii)
/n cadrul br+ului de nord deosebim trei tipuri de pdure: de conifere (r#inoase),
temperate amestecate #i de foioase, mediteraneene.
a. Pdurile de conifere ocup suprafete vaste, formnd o centur continu n regiu-
nile reci ale emisferei nordice (ntre latitudinile 50 si 60) si practic sunt absente n emisfera
austral (exceptie fcnd pdurile de araucaria din muntii Anzi). Aceast zon cuprinde
cele mai ntinse pduri de pe Glob, cu o suprafat de circa 1100 milioane ha, sau 27,5%
din toate pdurile lumii. Pe continentul euroasiatic aceste pduri poart numirea de taiga.
Aici se evidentiaz patru specii de baz: molidul, pinul, bradul si zada, care sunt cele mai
rspndite si au o important economic osebit. n America de Nord componenta specific
este alta, aici dominnd bradul alb, laricele, molidul alb, molidul negru, pinul canadian
etc. Cele mai mari suprafete de acest tip de pdure le au Rusia, Finlanda, Suedia si Canada.
b. Pdurile temperate amestecate #i de foioase cuprind specii cu frunza cztoare,
iar partea de nord si specii de conifere. n regiunile cu clim oceanic si de tranzitie a
Eurasiei este rspndit stejarul, n cele cu clim continental predomin frasinul, iar n
cele cu clim de tranzitie fagul. Din alte specii mai pot fi enumerate: carpenul, artarul,
plopul, arinul, nucul etc. n regiunile nord-americane se ntlneste stejarul negru, stejarul
rosu, stejarul alb, magnolia. Aceste tipuri de pduri, fiind situate pe teritorii dens populate,
au fost intens defrisate si n prezent ocup o suprafat de circa 782 milioane ha, sau 20%
din totalul mondial. Afar de brul de nord, tipul dat de pdure se ntlneste si n cel de
sud, dar acolo el ocup suprafete foarte reduse doar n America de Sud.
c. Pdurile mediteraneene sunt specifice regiunilor de litoral ale Mrii Meditera-
ne. Se mai ntlnesc n California si sudul SUA. Masa lemnoas este mic si reprezentat
prin arbori de talie nu prea mare, arbusti si tufisuri. Specifice pentru aceste pduri sunt
stejarul verde, stejarul de plut, cedrul de Liban, castanul, mslinul, ficusul, migdalul,
portocalul, lmiul si a. Au mai mult important peisagistic dect industrial.
/n cadrul br+ului de sud se deosebesc 4 tipuri de pdure si anume: ecuatoriale,
tropicale umede, umede ale br,ului cald temperat si cele ale regiunilor uscate.
Geografia resurselor forestiere si a industriei forestiere 171
d. Pdurile ecuatoriale sunt rspndite pe de o parte si de alta a ecuatorului, masivele
lor de baz fiind amplasate n bazinele rurilor Amazon si Congo (Zair), precum si n Asia
de Sud-Est, inclusiv Arhipelagul Malaiez. Sunt pduri dese cu un mare numr de specii
(2500-3000) cu predominarea esentelor moi. Au o etajare pronuntat. Le revin circa 22% din
pdurile planetei. Din specii mai rspndite fac parte abanosul, mahonul, arborele de cauciuc,
arborele de chinin, coca, santalul, palisandrul, bambusul, diferite tipuri de palmier, teckul etc.
e. Pdurile tropicale umede sunt amplasate n partea de vest a Americii Centrale,
podisurile Guyanei si Brazilian ale Americii de Sud, pe peninsulele India si Indochina.
Predomin difere specii de palmieri, arborele de chinin, arborele de pine, palisandru,
arborele de santal, teckul (arborele de fier). Se disting mai multe subtipuri ale acestor p-
duri, dintre care cele mai principale sunt mangrovele, p$durile tropicale de altitudine,
p$durile de lumini!, p$durile musonice (Asia de Sud-Est) etc.
f. Pdurile umede ale br,ului cald temperat sunt amplasate, de regul, n partea de
est a continentelor si formeaz areale destul de mari n America de Nord, America de Sud,
Asia de Est si Australia.
g. Pdurile regiunilor uscate sunt specifice, n primul rnd, continentului african, dar
se ntlnesc, de asemenea, n Australia si America de Sud. Cresc n conditiile climei de sava-
n, sunt rare si cu multi arbusti. Se ntlnesc diferite specii de acacia, mimosa, prosopis s.a.
n cadrul continentelor cele mai mari suprafete de pdure se afl n America de Sud
(22,6% din totalul mondial), cele mai mici fiind n Europa si Oceania (cte 3,7%). (Tab. 1).
Tabelul 1. Repartizarea pdurilor mondiale pe continente #i regiuni geografice 'n anul 2000
Continente, regiuni
geografice
Suprafata de pdure
(milioane ha)
Ponderea n totalul
mondial (%)
America de Sud 900 22,6
America de Nord si Central 700 17,5
Africa 650 16,2
Asia 550 13,7
Europa 150 3,7
Australia si Oceania 150 3,7
CSI 900 22,6
Total mondial 4 000 100
Sursa: Matei C. #i a. Geografia economic #i social mondial. Volumul II. 2004, p.304-305
Cel mai nalt grad de mpdurire n cadrul marilor regiuni geografice l are America de
Sud (50,6% din teritoriu), America de Nord (40%), Europa (30%) si Asia (fr Rusia) (20,4%,).
La nivel de tar cele mai mari suprafete de pdure au Rusia (850 milioane ha),
Brazilia (544 mil. ha), Canada (245 mil. ha), SUA (225 mil. ha), China (163 mil. ha) si
Australia (158 mil. ha), cele mai mpdurite state fiind Suriname (90,6%), Guyana Fran-
cez (81,2%), Guineea-Bissau (77,8%), Guyana (76,1%) si Finlanda (72,0%). Mai detailat
datele privitor la nivelul de mpdurire a diferitor state sunt indicate n tabelul 2.
n dependent de ponderea pdurilor n suprafata total a trii, statele lumii pot fi
grupate n:
- state cu un grad nalt de mpdurire (peste 40%);
- state cu un grad mediu de mpdurire (20-40%);
- state cu un grad sczut de mpdurire (<10%).
Statele cu un nalt grad de mpdurire se afl fie c n arealul de rspndire a pdu-
rilor de rsinoase, fie c n arealul de rspndire a pdurilor tropicale si ecuatoriale. Afar de
trile nu prea mari, enumerate anterior, aici apartin si state mai mari cum ar fi: Suedia, Re-
publica Congo, Japonia, Brazilia, Malaysia, Indonezia, Angola, Federatia Rus, Bolivia s.a.
Tabelul 2. Statele cu cele mai mari suprafe&e de pdure #i cel mai 'nalt grad de
'mpdurire din lume
Nr.
de ordine
Tara
Suprafata de
pdure
(milioane ha)
Tara
Ponderea suprafetei
mpdurite n
suprafata trii (%)
1 Rusia 851,4 Guyana Francez 90,0%
2 Brazilia 543,9 Solomon 88,0%
3 Canada 244,6 Suriname 86,0%
4 SUA 225,9 Papua Noua Guinee 84,7%
5 China 163,5 Gabon 82,0%
6 Australia 154,5 Guyana 79,0%
7 R.D. Congo 135,2 Cambodgia 75,8%
8 Indonezia 104,9 Finlanda 72,0%
9 Angola 65,7 RPD Coreean 68,0%
10 Peru 65,2 RD Congo 60,0%
Sursa: Simon T., Andrei M.T. Geografia economic a Terrei. Bucuresti, 2004, pag. 111-116
Cele mai numeroase sunt trile cu un grad mediu de mpdurire situate, de regul,
n zonele de step si silvostep. Paradoxal, dar la aceast grup apartin si trile ce au re-
zerve mari de lemn, dar care au si teritorii ntinse, cum ar fi: Canada, SUA si Australia.
Un grad sczut de mpdurire au statele amplasate n zonele de pustiu, semipustiu
si stepe uscate. Republica Moldova este prima din aceast grup, suprafata pdurilor ocu-
pnd doar 9,9% din teritoriul ei. Tot aici sunt incluse Kazahstanul, Mongolia, Turkmenista-
nul, Namibia, Irlanda, Pakistanul, Arabia Saudit etc. Cele mai putin mpdurite state din
lume sunt: Oman (0,0%), Egipt (0,1%), Libia (0,2%), Kuwait (0,3%) si Mauritania (0,3%).
n ceea ce priveste rezervele de mas lemnoas, n metri cubi, apoi pe marile
regiuni ale lumii ele arat n felul urmtor (Maksakovskii, 2003):
America Latin 110 mld mc America de Nord 53 mld mc
Statele CSI 84 mld mc Europa (fr CSI) 19 mld mc
Africa 56 mld mc Australia si Oceania 7 mld mc
Asia (fr CSI) 55 mld mc Total mondial 384 mld mc
Pentru omenire pdurea ndeplineste dou functii principale: economic si ecolo-
gic, fiecare din ele avnd o important colosal.
Func&ia economic se exprim, n primul rnd, prin aceea c pdurea produce si
pune la dispozitia omului masa lemnoas, care poate fi utilizat n cele mai variate
scopuri. Nu exist ramur a economiei care s nu foloseasc lemnul sau produse din lemn.
n prezent se cunosc peste 5 000 de utilizri diferite ale lemnului.
Afar de lemn pdurea ofer si activitti adiacente cum ar fi: recoltarea fructelor,
pomusoarelor si ciupercilor, recoltarea plantelor si substantelor utilizate n industria
farmaceutic, vntoarea, psunatul vitelor etc.
Este clar c din punct de vedere economic cea mai mare important o are masa
lemnoas, utilizat att n stare brut (lemnul rotund), ct si industrial prelucrat.
Pdurea reprezint si un mediu foarte favorabil de agrement #i odihn care poate fi
cu succes utilizat n industria turismului.
Ct priveste func&ia ecologic, apoi ea const n asigurarea circuitului bioxidului
de carbon si oxigenului n atmosfer, n curtarea aerului de diferite particule mecanice, n
protectia de eroziune a solurilor, n reglarea climei, n conservarea apei si reglarea scurge-
rii rurilor etc.
Utiliznd bioxidul de carbon pdurea elimin n loc oxigenul. Nu ntmpltor
pdurile au primit apelativul de plmn verde al Terrei". Pdurile planetei produc anual
15 miliarde tone de oxigen molecular, asigurnd astfel reoxigenarea atmosferei terestre. O
pdure cu suprafata de 1 km
2
poate produce pe parcursul unei zile 9 tone de oxigen si se-
dimenta 50-70 tone de praf. Un fag de 25 m nltime si cu un diametru al coroanei de 15 m
produce ntr-o or 1,7 kg oxigen, adic necesitatea unui om pentru trei zile. Aceast
fabric de oxigen" reprezint un adevrat filtru biologic ce previne poluarea aerului.
Efectul filtrant al vegetatiei se poate ns diminua din cauza concentratiei prea mari a pul-
berilor n atmosfer, care se aseaz pe frunze si frneaz procesul de fotosintez.
Vegetatia forestier ndeplineste si rolul de protectie acustic, frunzele avnd
proprietatea de a absorbi vibratiile sonore. S-a stabilit c n cartierele cu multi arbori si
arbusti zgomotul este redus cu 50%.
Este foarte mare rolul pdurii n combaterea att a eroziunii solului, ct si a apari-
tiei diferitor forme erozionale de relief (ravene, torenti etc.). nsusi solurile s-au format si
s-au pstrat datorit activittii pdurilor. Proprietatea pdurii de a apra solurile contra
eroziunii se explic prin faptul c ea retine apa din precipitatii, lungeste timpul de topire a
zpezilor, mentine solul nenghetat si l consolideaz prin sistemul radicular al arborilor.
Pdurea pe de o parte, retinnd pe frunze o cantitate din precipitatiile numai ce czute, face
ca o parte mai mare de ap s nu curg pe suprafata pantelor, ci s fie infiltrat n sol. Pe
de alt parte, datorit drenajului efectuat de imensul sistem radicular, pdurea nu permite
acumularea cantittilor mari de ap n sol, ce ar putea provoca alunecrile de teren. Prin
aceasta si se explic c dac pe terenurile lipsite de vegetatie eroziunea variaz ntre 140
si 750 m
3
an/ha, apoi pe cele mpdurite acest proces este doar de 0,1-2,5 m
3
an/ha.
Este destul de important influenta pdurilor asupra climei regiunilor n care cresc,
ele reducnd viteza vntului, contribuind la cresterea cantittilor de precipitatii, atenund
mersul anual si diurn al temperaturilor, evitnd furtunile de praf s.a. Ar mai trebui mentio-
nat si functia de protectie a apelor freatice de ctre pduri, ea manifestndu-se prin evita-
rea polurii lor. Pdurea regleaz regimul hidrologic al rurilor, contribuind la reducerea
att a riscului de aparitie a inundatiilor, ct si a debitelor de etiaj.

2. INDUSTRIA DE EXPLOATARE FORESTIER SI DE PRELUCRARE A LEMNULUI
Industria forestier se mparte n dou subramuri de baz: industria de exploatare
forestier si industria de prelucrare a lemnului.

2.1. Industria de exploatare forestier$
Se ocup subramura dat cu colectarea, stocarea si transportarea din pdure a
materialului lemnos. Pe an ce trece cantitatea de material lemnos colectat creste.
n 1950 n lume au fost colectate 1400 milioane metri cubi de material lemnos, n
1970 2,4 mil. mc, iar n 2000 3 275 mil. mc. (S. Negut, 2006). Cu alte cuvinte, se
colecteaz mai mult dect capacitatea anual de regenerare a pdurilor de pe glob, care se
estimeaz la 2,7 mld. mc. Drept c n ultimele decenii ale secolului XX ritmul de co-
lectare a lemnului partial s-a redus. Tot atunci au avut loc si unele modificri n geografia
exploatrii pdurilor. Dac n trecut cea mai mare parte a colectrilor avea loc n brul
nordic de pdure, apoi n prezent aici el s-a redus, dar a crescut simtitor n brul sudic. n
trecutul nu prea ndeprtat tonul n colectarea masei lemnoase l ddeau asa tri ca:
SUA, Rusia, Canada, Finlanda si Suedia. n prezent pe primul plan s-au deplasat India,
China, Brazilia, Indonezia, Nigeria, Malaysia si Etiopia. Astfel n anul 2000 cei mai mari
productori de mas lemnoas erau: SUA (500 mil. mc), India (300), China (290 mil. mc),
Brazilia (200 mil. mc) si Indonezia (190 mil. mc).
Masa lemnoas colectat se mparte n lemn industrial si lemn pentru foc. n trile
nalt dezvoltate predomin lemnul industrial (n Canada 97%, Suedia 94%, Finlanda
92%, Rusia 74%), pe cnd n trile africane, asiatice si sud-americane lemnul pentru
foc (Etiopia 96%, Nigeria 95%, India 90%, Indonezia 80%, Brazilia 70%, China
68%). Din cele 3 275 mil. mc de mas lemnoas colectate n anul 2000 mai bine de
jumtate (1 749 mil. mc sau 53,4%) au fost utilizate ca lemn pentru foc.
Dup producerea lemnului n cadrul marilor regiuni geografice pe primul loc se
plaseaz Asia (fr CSI), urmat de America de Nord, Africa, CSI, America de Sud,
Europa (fr CSI) si Australia cu Oceania.
n Asia principalii productori de lemn sunt India, China si Indonezia, dup care
urmeaz Filipinele, Thailanda, Nepalul etc. Cea mai mare parte a lemnului colectat este
utilizat n scopuri energetice. Mai ales aceasta se refer la India, China, Nepal si
Thailanda, unde ponderea lemnului pentru foc este mai mare de 65%. De altfel, India este
considerat cea mai mare productoare de lemn energetic din lume (278 mil. mc, ceea ce
constituie 92,6% din tot lemnul produs de aceast tar). Numai cteva state asiatice
(Japonia, Malaysia) folosesc o parte mai nsemnat din lemn n scopuri industriale.
Din speciile pretioase dobndite n pdurile Asiei de Sud-Est poate fi numit teckul
(arborele de fier), care are lemnul exceptional de dur, rezistent la atacul insectelor si
duntorilor si utilizat n constructii, la fabricarea furnirului, si la constructia vaselor. Tot
n aceleasi regiuni ale Asiei se colecteaz santalul si abanosul. Santalul are lemn rosu,
parfumat si este utilizat n industria mobilei si n constructii, iar abanosul, la care lemnul
are culoare neagr, este folosit la confectionarea instrumentelor muzicale si n sculptur.
n America de Nord principalul productor este SUA, care se plaseaz pe primul
loc n lume la producerea lemnului, Canada aflndu-se pe locul sase. Spre deosebire de
alte regiuni aici predomin lemnul de rsinoase. n SUA el se taie n statele de nord-est,
iar n Canada n partea ei de est si central. Practic aproape tot lemnul colectat (80-90%)
este ntrebuintat n scopuri industriale.
Pe continentul African cea mai mare productoare de lemn este Nigeria urmat de
Etiopia, Ghana, R.D. Congo si Tanzania. Ca si n Asia, cea mai mare parte a lemnului
colectat este folosit n scopuri energetice. O pondere mai mare a lemnului utilizat n
scopuri industriale se nregistreaz n Republica Africa de Sud si Nigeria. Din speciile mai
pretioase ntlnite n pdurile africane pot fi numite abanosul, santalul si mahonul.
n Comunitatea Statelor I ndependente principalul productor de lemn este Rusia.
Ea produce practic numai lemn de rsinoase, pondera celui de foioase fiind foarte
nensemnat. Se exploateaz mai ales pdurile din nordul prtii europene, zona Muntilor
Ural si Siberiei de Est. n ultimul timp, pentru a asigura nu numai necesittile interne, dar
si exportul, n Japonia si alte tri asiatice, creste tierea lemnului si n taigaua din
Extremul Orient. Cea mai mare parte a lemnului produs este destinat industrializrii.
n America de Sud cel mai important productor de lemn este Brazilia, care dup
acest indice se plaseaz pe locul patru n lume. Numai 43% din lemnul colectat este
utilizat n scopuri industriale, restul fiind destinat pentru foc. Din alte state exploateaz
mai intens pdurea Argentina, Columbia, Chile si Venezuela, lemnul produs de ele fiind
destinat n principal pentru foc. Important industrial are lemnul ce apartine la astfel de
specii cum ar fi: mahonul, folosit pentru fabricarea mobilei si la ornamentatii interioare si
balsa, care are un lemn foarte usor si rezistent ntrebuintat n aeronautic si n constructii
de plci termoizolante si fonoabsorbante.
Statele din America Central produc mai ales lemn energetic, n aceast privint
evidentiindu-se Guatemala, Honduras si Haiti. Cantitti modeste de lemn industrial
produc Salvador, Honduras si Nicaragua.
Pe teritoriul Australiei exploatarea pdurilor pentru lemn se face mai ales n par-
tea de nord-vest si n regiunea muntoas din sud-estul continentului. Cea mai mare parte
are destinatie industrial. Din speciile originale ntlnite aici trebuie mentionat eucaliptul,
care are un lemn foarte rezistent, ce se foloseste la constructia de ambarcatiuni.
Informatia privind producerea de lemn n unele state ale lumii este expus n tabelul 3.
Tabelul 3. Principalii productori de lemn din lume, milioane metri cubi (anul 2000)
Busteni Lemn pentru foc Cherestea
Nr.
Tara Mil. mc Tara Mil. mc Tara Mil. mc
1 SUA 500 India 278 SUA 245
2 India 300 China 190 Canada 147
3 China 290 Indonezia 160 China 56
4 Brazilia 200 Brazilia 114 Rusia 47
5 Indonezia 190 SUA 72 Brazilia 46
Total 3275 Total 1749 Total 920
Sursa: Negut S. si a. Geografie economic mondial.2006, pag 172-173

2.2. Industria de prelucrare a lemnului
Industria de prelucrare a lemnului se mparte n industria de prelucrare mecanic
si industria de prelucrare chimic. La rndul ei, n cadrul industriei de prelucrare meca-
nic a lemnului deosebim urmtoarele subramuri: industria de cherestea, industria de
placaj #i plci lemnoase, industria mobilei, industria de producere a chibriturilor #.a.

2.2.1. I ndustria de prelucrare mecanic a lemnului
Industria de cherestea este amplasat att n regiunile bogate n materie prim, ct
si n cele de consum. Aceast subramur produce scndur, grinzi, leaturi, bare, sipci, s.a.,
folosite mai trziu n constructii si confectionarea mobilei. n cadrul acestei subramuri
intr si asa-zisele combinate de prelucrare a lemnului, unde afar de cherestea se produc
diferite detalii din cherestea cum ar fi: usi, ferestre, complete de case etc.
Dup volumul productiei este cea mai important subramur din industria de
prelucrare a lemnului. Cea mai mare parte din cherestea (3/4) este fabricat din esente de
rsinoase cum ar fi: pinul, bradul, molidul si zada. Speciile de foioase se utilizeaz mai
putin, preponderenta fiind dat esentelor mai tari.
n anul 2000 n lume au fost fabricate 920 milioane mc de cherestea, cei mai mari
productori fiind SUA, Canada, China, Rusia, Brazilia, Japonia, Germania, Suedia, Finlan-
da, Romnia etc. Si dac majoritatea productorilor utilizau materie prim proprie, atunci
Japonia, Germania si Franta foloseau preponderent materia prim provenit din import.
Cele mai mari unitti de producere a cherestelei pe teritoriul SUA sunt localizate
n orasele Portland, Seattle, Spokane, Grand Rapide si Greensboro.
n Canada ntreprinderile de acest tip se afl preponderent n Columbia Britanic
(Vancouver, Victoria) si n bazinul fluviului Sf. Laurentiu (Ottawa, Quebec).
Pe teritoriul Federa)iei Ruse principalele ntreprinderi de cherestea se afl n nor-
dul prtii europene n centrele situate att la litoralul Mrii Albe, ct si n interiorul trii.
Aici trebuie numite orasele Arhanghelsk, Mezen, Onega, Petrozavodsk, Kirov, Perm s.a.
n Siberia de Vest ntreprinderi notabile de cherestea functioneaz n orasele Omsk, Tomsk,
Novosibirsk, n Siberia de Est la Krasnoiarsk, Kansk si Bratsk, iar n Extremul Orient
la Vanino si Lesozavodsk.
Japonia are centre de producere a cherestelei mai ales pe insula Hokkaido n ora-
sele Sapporo, Tomakomai, Otaru etc.
Industria placajului, plcilor aglomerate #i plcilor fibrolemnoase. Producerea
placajului si a furnirului este o activitate mai veche, pe cnd cea a plcilor aglomerate si
fibrolemnoase a aprut n a doua jumtate al secolului XX, odat cu cresterea cererii la
mobil si necesitatea de a utiliza mai deplin materialul lemnos. Furnirul se produce pentru
a fabrica din el placaj sau pentru a-l aplica pe suprafata mobilei n scopul de a obtine un
decor frumos. Reiesind din aceasta se utilizeaz busteni obtinuti de la diferite specii de
arbori. Furnirul pentru mobil se taie din busteni de nuc, fag, stejar sau alte specii ce au o
culoare si structur nobil, pe cnd cel destinat placajului din esente mai ieftine. Produ-
cerea placajului este dezvoltat mai ales n regiunile ce dispun de resurse forestiere si au
industrie a mobilei bine dezvoltat. Mai detailat principalii productori, exportatori si im-
portatori de placaj se vd din datele expuse n tabelul 4.
Tabelul 4. Producerea #i comer&ul cu placaj 'n anul 1999, mii mc
Nr.
d/o
Tara
Volumul
productiei
Tara
Volumul
exportului
Tara
Volumul
importului
1 SUA 14 824 SUA 1 697 SUA 1 801
2 Canada 1 750 Finlanda 900 Germania 1 150
3 Rusia 1 300 Rusia 750 M. Britanie 950
4 Finlanda 1 000 Canada 400 Olanda 485
5 Franta 500 Franta 216 Franta 323
6 Italia 400 Australia 170 Italia 320
7 Germania 370 Germania 150 Belgia 250
8 Austria 150 Italia 100 Danemarca 200
9 Polonia 150 Belgia 90 Suedia 140
10 Spania 125 Polonia 85 Elvetia 130
Sursa: Matei C. si a. Geografia economic #i social mondial. 2004, p.301
Fabricarea plcilor aglomerate (PAL) si fibrolemnoase (PFL) este organizat, n
primul rnd, la marile combinate de prelucrare a lemnului care produc cherestea si unde
se acumuleaz cantitti mari de deseuri de mas lemnoas. Aprut la nceput n statele
europene mai srace n resurse forestiere, ca o form de valorificare superioar a deseu-
rilor, producerea acestor plci s-a extins rapid pe tot globul, avnd o crestere osebit n
America de Nord, unde SUA ocup primul loc n lume la fabricarea PAL, iar Canada
primul loc la producerea PFL.
n Europa principalii productori de acest tip de plci sunt Rusia, Suedia si Finlanda.
Dac n 1950 aceast subramur detinea doar 4% din valoarea total a productiei
industriei lemnului, n prezent ea constituie circa 12%.
Industria mobilei utilizeaz circa 80% din materia prim produs de industria de
cherestea. n jumtatea a doua a secolului XX ea a cunoscut o evolutie remarcabil din
cauza cresterii populatiei, procesului intens de urbanizare si ridicrii standardelor generale
de viat. Este dezvoltat aceast subramur n marile centre industriale unde este att o
vast piat de desfacere ct si o fort calificat de munc. Cei mai mari productori de
mobil sunt: SUA, Rusia, Franta, Germania, Italia, Suedia, Japonia, Canada, Romnia.
Alte produse obtinute de industria de prelucrare a lemnului sunt butoaiele, ambala-
jele, chibriturile, parchetul, usile si ferestrele, rechizitele scolare, ambarcatiunile, instru-
mentele muzicale, obiectele de artizanat etc. n fabricarea acestor produse se evidentiaz
Cehia, Slovacia, Austria, Finlanda, Germania, Franta, Romnia, Belarus.
Tot la categoria alte produse ar trebui atribuit si producerea plutei. Ea se capt
din scoarta stejarului de plut si se ntrebuinteaz ca pardoseal, izolator, acoperitor fono-
absorbant, precum si la producerea dopurilor pentru industria vinicol. Recolta mondial
de aceast substant este de circa 360 mii tone, jumtate din care apartine Portugaliei. Un
mare productor este, de asemenea, si Spania.
2.2.2. I ndustria de prelucrare chimic a lemnului
Industria de prelucrare chimic a lemnului se prezint prin industria de producere
a celulozei #i h,rtiei, industria de producere a taninului, industria de producere a
chininei #i industria de producere a cauciucului natural. Cea mai important subramur
este totusi prima. Asa cum celuloza si hrtia se produc nu numai din lemn, dar si din alte
materii prime, despre fabricarea lor s-a vorbit n capitolul dedicat industriei chimice.
Taninul este utilizat n industria pielriei la dubirea (tbcirea) pieilor brute. Se
obtine din arborele de quebracho, care creste n pdurile din Paraguay, Argentina, Bolivia,
Africa de Sud, Australia si Tasmania.
Chinina natural este utilizat ca medicament la prevenirea malariei. Se extrage
din coaja arborelui de chinin, ce se ntlneste n pdurile din bazinul Amazonului si n
Muntii Anzi, precum si n pdurile Indoneziei (insulele Java si Sumatera).
Cauciucul natural se obtine prin coagularea si uscarea sucului lptos al arborelui
de cauciuc (heveei). n trecut principalul productor al cauciucului natural era Brazilia. n
prezent ea a cedat locul trilor din Asia de Sud-Est (Thailanda, Indonezia, Malaysia,
India), unde se cultiv plantatii speciale de aceast plant. Odat cu trecerea la producerea
cauciucului sintetic, care este mult mai ieftin, iar dup unele proprietti l ntrece pe ce
natural, producerea cauciucului din hevee s-a redus foarte mult.
2.3. Comer)ul mondial cu lemn !i produse din lemn
Asa cum pdurile pe Terra sunt repartizate neuniform, iar necesittile n lemn
cresc n toate trile lumii, acest produs este tot mai ntrebat pe piata international. Din
aceast cauz exportul de lemn si produse lemnoase n raport cu anii 70 ai secolului trecut
s-a dublat. Cele mai comercializate sunt produsele semifinite si finite, deoarece ele se
vnd la un pret mai convenabil. Desi este solicitat, numai 8% din productia mondial de
lemn rotund devine obiect al comertului international.
Din produsele semifinite cele mai solicitate sunt cheresteaua si celuloza, iar din
cele finite hrtia. n ultimii 30 de ani comertul cu celuloz si hrtie s-a triplat. Circa
20% din productia mondial de celuloz si 20% din cea de hrtie se comercializeaz pe
piata international, lor revenindu-le 44% din valoarea exportului de produse lemnoase.
Principalii exportatori de cherestea din lemn de rsinoase n 2000 erau: Canada
(48 mil. mc), Suedia (11 mil. mc), Finlanda (8,6 mil. mc) si Rusia (7 mil. mc).
Importatorii de baz ai acestui produs erau: SUA, Germania, Franta, Italia.
Lemn de foioase export Brazilia, Indonezia, R.D. Congo.
Comertul cu placaje practic este asemntor cu cel al altor produse lemnoase.
Ponderea cea mai mare n export o detin Rusia, Australia, Franta, Polonia etc.
Exportul principal de mobil revine Germaniei, Belgiei, Italiei si Canadei, impor-
tatorii de baz fiind SUA, Franta, Olanda, Marea Britanie.
Vorbind de exportul si importul de produse lemnoase se poate constata c n lume
s-au stabilit trei directii principale de circulatie a acestor mrfuri si anume:
a. Din trile Peninsulei Scandinave si Europei de Est spre trile Europei de Vest si
Europei de Sud-Est.
b. Din Canada spre SUA.
c. Din America Central si de Sud spre UE, SUA si Japonia.
Mai exist si alte directii, dar ele au o important mai modest n schimbul de
mrfuri din lemn.

GEOGRAFIA AGRICULTURII MONDIALE

1. IMPORTANTA, TIPURILE, STRUCTURA SI FACTORII DE DEZVOLTARE
TERITORIAL A AGRICULTURII
Agricultura este una din primele activitti economice practicate de omenire, care nu
si-a pierdut importanta pn n prezent, n multe regiuni ale Pmntului continund s fie
principala ocupatie a populatiei. Mai ales, aceasta se refer la trile n curs de dezvoltare,
unde n sfera agricol sunt ocupati peste un miliard de oameni.
Importanta agriculturii n economia mondial contemporan n linii mari const n
urmtoarele:
- asigur omenirea cu alimente, deoarece ncercarea de a produce alimente
artificiale din substante minerale n-a avut efectul scontat;
- asigur cu materie prim unele ramuri ale industriei, n primul rnd pe cele ce
produc mrfuri de larg consum;
- este un factor al cresterii economice, deoarece civilizatia industrial si urbani-
zarea au fost posibile numai atunci cnd agricultura si-a sporit productivitatea
si a eliberat forta de munc pentru alte activitti economice;
- protejeaz mediul nconjurtor, pstrnd peisajele naturale si participnd la
absorbtia si reciclarea deseurilor activittii umane si animale.
n functie de destinatia productiei si de nivelul de dezvoltare se deosebesc dou
tipuri generale de agricultur:
- agricultur traditional sau de subzistent;
- agricultur modern, productoare de mrfuri sau comercial.
Agricultura tradi)ionala foloseste mijloace rudimentare si metode nvechite. Are
randament sczut si nu poate satisface dect necesittile celor care prelucreaz pmntul.
Marf agricol practic nu produce.
n cadrul acestui tip general al agriculturii traditionale se deosebesc: agricultura
primitiv (arhaic) si agricultura preindustrial sau tradi'ional propriu-zis.
Agricultura primitiv cuprinde agricultura migratorie sau itinerant si pstoritul nomad.
Agricultura migratorie foloseste timp de ctiva ani terenul pn cnd el se isto-
veste, apoi este prsit si se trece la alt teren, obtinut prin defrisarea pdurii ecuatoriale.
Uneltele de munc sunt rudimentare. Se practic n bazinele fluviilor Congo (Zair) si
Amazon, precum si n zonele montane ale Peninsulei Indochina si ale Indoneziei.
Pstoritul nomad foloseste psunile slabe din zonele aride, semideserturi si deser-
turi sau din tundrele Eurasiei si Americii de Nord.
Agricultura tradi'ional propriu-zis sau preindustrial cuprinde urmtoarele
subramuri: agricultura extensiv mixt, fitotehnie fr iriga&ii, fitotehnie cu iriga&ii si
agricultura latifundiar.
Agricultura extensiv mixt se caracterizeaz prin investitii mai reduse de fort de
munc, prin proprietti mici, aplicarea sistemului cu ogor pe dou sau trei cmpuri.
Cresterea plantelor este mbinat cu cresterea animalelor. Se ntlneste n Orientul Mijlo-
ciu, Africa de Nord si America Latin.
Fitotehnia fr iriga&ii este specific regiunilor accidentate din sudul si sud-estul
Asiei. Populatia foarte dens din aceste regiuni practic o agricultur de tip grdinresc cu
diferite culturi pe loturi mici si foarte mici.
Fitotehnia cu iriga&ii se ntlneste n zonele dens populate ale Orientului Apropiat
si Mijlociu, n Asia de Sud-Est si de Sud, si mai putin n Africa de Nord-Est. Cresterea
animalelor practic lipseste. Se strng cte 2-3 recolte pe an. Cultura principal este orezul.
Geografia agriculturii mondiale 179

Agricultura latifundiar se caracterizeaz prin proprietti private ntinse. Predo-
min fitotehnia (cereale sau culturi tehnice) n asociere cu cresterea animalelor. Gradul de
intensificare este redus. Numai o parte a productiei este destinat pietei. Se practic n
America Latin, Orientul Apropiat si Mijlociu, Africa de Nord, Spania, Sicilia si Grecia.
Agricultura modern$ dispune de o baz tehnico-material avansat, foloseste cele
mai noi tehnologii agricole, este n general intensiv, produsele ei fiind destinate nu att
consumului, ct pietei. Ea se mparte n agricultur mixt intensiv, agricultur
specializat si agricultur cu planta'ii.
Agricultura mixt intensiv este practicat n trile Europei de Vest, nord-vestul
SUA, Noua Zeeland si sud-estul Australiei. Se caracterizeaz printr-o mecanizare si
chimizare foarte avansat si investitii mari de fort de munc. Gradul de intensificare este
foarte ridicat. Se practic att cultura plantelor, ct si cresterea animalelor. n functie de
predominarea fitotehniei sau zootehniei se deosebesc trei subtipuri si anume:
- cu predominarea sectorului zootehnic (Europa de Nord-Vest);
- cu predominarea fitotehniei (Europa Sudic);
- cu ponderea egal a ambelor sectoare (Europa Central).
Agricultura specializat se caracterizeaz prin proportii extinse, investitii reduse
de munc vie, o mecanizare osebit de intens si o specializare la producerea unui numr
redus de produse agricole. Este practicat n America de Nord, Australia, Noua Zeeland,
America Latin, Africa de Sud. n functie de profilul de specializare se deosebesc urmtoa-
rele subtipuri:
- agricultur specializat 'n producerea cerealelor (SUA, Canada, Australia);
- agricultur specializat 'n cre#terea plantelor tehnice (industriale) (bumbac,
tutun, trestie de zahr etc.);
- agricultur specializat 'n producerea de fructe #i legume (California si Flo-
rida din SUA);
- agricultur specializat 'n cre#terea animalelor cu dezvoltarea fitotehniei
plantelor furajere, n acelasi rnd si a cerealelor furajere (partea central a SUA,
zona La Plata din America de Sud).
Agricultura cu planta'ii este dezvoltat n zonele tropicale si subtropicale ale re-
giunilor cu o agricultur de subzistent. Foloseste tehnica avansat si tehnologii moderne.
Are o specializare ngust cu una din culturile ntrebate pe piata mondial. Produsele sunt
predestinate n exclusivitate exportului si de aceea plantatiile sunt situate n apropierea
trmurilor. Se practic n Africa de Est (cafea, trestie, sisal), Africa de Vest (cacao, bum-
bac, arahide, palmierul de ulei, arborele de cauciuc), zona caraibilor (banane, trestie de
zahr, bumbac, cacao), coasta Braziliei (cafea, trestie de zahr, bumbac, cacao), India de
Sud si Sri Lanka (trestie de zahr, ceai, arborele de cafea, arborele de cauciuc) etc.
n trile nalt dezvoltate ale lumii agricultur pur practic nu exist. Ea s-a contopit
cu industria si a format complexul agroindustrial. Acest complex este format din:
- agricultura propriu-zis;
- ramurile economiei ocupate n transportarea, prelucrarea si realizarea pro-
ductiei agricole;
- industria de producere a masinilor agricole.
Agricultura cuprinde dou subramuri de baz: fitotehnia si zootehnia. Tot acti-
vitate agricol se consider, de asemenea, pescuitul si v+natul. n cadrul fitotehniei mai
principale sunt subramurile: cultivarea cerealelor, cultivarea plantelor tehnice, legu-
micultura, pomicultura si viticultura. Zootehnia cuprinde cre#terea bovinelor, porcinelor,
ovinelor, caprinelor, acvacultura, apicultura, sericicultura si piscicultura.

Amplasarea teritorial si dezvoltarea agriculturii depinde de mai multi factori care
pot fi grupati n factori naturali si factori socio-economici. La factorii naturali apartin
clima, umiditatea, solul si relieful.
Clima:
a. Determin durata de activitate a oamenilor n agricultur n cursul anului. n depen-
dent de aceasta, agricultura poate fi: permanent (zonele calde) si sezonier (zona
temperat);
b. Determin limitele agriculturii n regiunile circumpolare, unde temperaturile foarte
joase nu permit activitti agricole;
c. Determin limitele rspndirii anumitor plante si animale agricole.
Umiditatea:
a. Determin limitele suprafetelor pe care se poate practica agricultura n cadrul zonelor
calde si temperat. n regiunile aride si supraumezite agricultura nu poate fi practicat.
b. Determin culturile si animalele ce se ntlnesc n zona agricol respectiv (orezul
prefer mult ap, pe cnd sorgul si meiul sunt mai rezistente la secet).
Solul:
a. Influenteaz asupra recoltelor obtinute;
b. Influenteaz asupra amplasrii n spatiu a unor culturi. (Diferite specii de plante
cresc mai bine pe anumite tipuri de soluri);
c. Influenteaz asupra gradului de dezvoltare a agriculturii. (Pe solurile cernoziomice
si cele lateritice agricultura este mai bine dezvoltat, pe cnd pe cele nmlstinite
mai slab, sau lipseste cu totul).
Relieful:
a. Determin ramurile de baz ale agriculturii. (n regiunile de cmpie predomin
fitotehnia, pe cnd n zonele montane zootehnia);
b. Determin repartizarea culturilor pe versantii nordici si sudici ai dealurilor si muntilor;
c. Determin limitele pe vertical a dezvoltrii agriculturii si limitele rspndirii pe
vertical a diferitor culturi agricole;
d. Determin cheltuielile pentru agricultur. (n regiunile premontane si montane
pentru cresterea plantelor se construiesc terase, care cer investitii suplimentare).
Cu alte cuvinte, factorii naturali determin limitele spatiului agrar (limita de latitu-
dine, limita de altitudine, limita de ariditate si limita de umiditate), ramurile de baz ale
agriculturii, productivitatea si specializarea ei, culturile si animalele crescute etc.
La factorii socio-economici apartin: nivelul de industrializare a &rii, 'nzestrarea
tehnic a economiei &rii, diviziunea interna&ional a muncii si a#ezarea geografic fa&
de consumatori.
Nivelul de industrializare a trii influenteaz asupra numrului de oameni angajati
n agricultur. n trile nalt dezvoltate numrul de angajati este mic, pe cnd n cele slab
dezvoltate mai mare. Ca exemplu putem indica procentul populatiei active ocupat n
agricultura diferitor tri.
Marea Britanie - 1,9% Ucraina - 19%
SUA - 2,2% Moldova - 42,7%
Germania - 3,1% Afghanistan - 80%
Franta - 4,7% Rwanda - 88%
Rusia - 13% Nepal - 92%
*nzestrarea tehnic a trii depinde direct de nivelul ei de dezvoltare. Acest factor de-
termin gradul de intensivitate a agriculturii si, respectiv, productivitatea unei unitti de supra-
fat. Drept exemplu pot servi recoltele cptate la un hectar n statele nalt dezvoltate din lume.

Tabelul 1. Nivelul de intensificare a agriculturii 'n unele state ale lumii
la sf,r#itul anilor 90 ai secolului XX
Tara
Hectare la
1 tractor
Cantitatea de
ngrsminte la 1 ha
Recolta de
cereale la 1 ha
Belgia 7 400 75
Franta 12 280 72
Olanda 5 550 70
Marea Britanie 14 330 65
Germania 5 390 62
Japonia 2 400 57
SUA 28 115 55
Sursa: Maxcaxoncxn B.H. A39CD0F7G31H0I H0D=760 J7D0. ]67C0 1.Mocxna, 2003, pag. 282
Productivitatea unui hectar determin eficacitatea agriculturii n genere. Mentionm
c Africa, care dispune de 10% din populatia lumii, produce doar 5% din productia
agricol mondial, pe cnd America de Nord, cu numai 8,6% din populatia mondial,
capt 25% din aceast productie.
Diviziunea interna&ional a muncii influenteaz asupra specializrii agriculturii di-
feritor regiuni sau tri. Astfel, Australia este specializat n cresterea oilor, iar Brazilia n
cresterea arborelui de cafea.
A#ezarea geografic fa& de consumator orienteaz agricultura la producerea anu-
mitor mrfuri. Prin aceasta si se explic c n apropierea oraselor mari se cultiv mai mult
legume si fructe si se cresc preponderent vite pentru lapte.

2. RESURSELE FUNCIARE ALE TERREI. ASPECTELE TERITORIALE.
REVOLU-IA VERDE SI IMPORTANTA EI
Fondul funciar mondial, adic suprafata ntregului uscat cu exceptia Antarctidei si
Groenlandei, care sunt acoperite de calote glaciare, alctuieste 13,4 mld. ha. Din acest fond
spatiul agrar cuprinde doar 4,6 mld. ha, adic circa 34,6%. Din ele terenurilor arabile le
revin 1,4 mld. ha (10,5%), culturilor permanente 0,1 mld. ha (0,5%), iar psunilor si
fnetelor naturale 3,1 mld. ha (23,6%). Afar de aceste terenuri ocupate de agricultur pe
Pmnt mai exist pduri si regiuni cu vegetatie forestier ce ocup 4,1 mld. ha (30,6%) si
terenuri cu alte utilizri (munti, teritorii cu nghetul persistent, pustiuri, localitti urbane si
rurale, ci terestre de comunicatie, obiecte militare etc.) crora le revin circa 4,7 mld. ha
(34,8%). Mai detailat utilizarea fondului funciar pe marile regiuni ale lumii la nivelul
anului 1992 se arat n tabelul 2.
Din tabel se vede c principalele terenuri arabile sunt concentrate n emisfera de
Nord. Printre trile lumii se evidentiaz SUA (185,7 mil. ha), India (166,1 mil. ha), Rusia
(137,3 mil. ha), China (92,5 mil. ha), Australia (47,5 mil. ha), Canada (45,4 mil. ha) si
Brazilia (43,2 mil. ha), care dispun de cele mai mari suprafete agricole lucrate.
De mentionat c de pe terenurile arabile se obtin 88% din produsele alimentare
utilizate de omenire, pe cnd de pe psunile si fnetele naturale doar 10%.
Structura fondului funciar se schimb. Pe de o parte, are loc extinderea suprafetelor
de terenuri lucrate. Numai n secolul XX suprafetele arabile au crescut de dou ori.
Calculele efectuate de FAO demonstreaz c si n prezent ar putea fi valorificate fr a
distruge echilibrul ecologic nc 2,4 mld. ha de terenuri. Cele mai mari suprafete cultiva-
bile de rezerv se afl n Africa (340 mil. ha), America de Sud (290 mil. ha), Australia,
SUA si Canada. n unele tri suprafetele arabile se lrgesc pe contul desecrii unor portiuni
de mare (Olanda, Belgia, Japonia, Singapore, Portugalia etc.).

Tabelul 2. Fondul funciar mondial #i utilizarea lui, mld. ha (1992)
Terenuri agricole
Regiuni Total
Arabil
Culturi
permanente
Psuni
si fnete
Terenuri
irigate
Pduri
Alte
terenuri
Total 13,4 1,4 0,1 3,1 0,24 4,1 4,7
Africa 3,0 0,2 0,02 0,9 0,01 0,7 1,2
America
de Nord
2,2 0,3 0,01 0,4 0,03 0,7 0,8
America
de Sud
1,8 0,1 0,02 0,5 0,01 0,8 0,3
Asia 2,8 0,5 0,005 0,7 0,15 0,5 1,0
Europa 0,5 0,1 0,02 0,1 0,02 0,2 0,1
Australia
si Oceania
0,9 0,05 - 0,04 - 0,2 0,2
CSI 2,2 0,2 0,005 0,4 0,02 1,0 0,7
Sursa: S. Ciubar. Geografia economic #i social a lumii. Chisinu, 2000, pag. 24
Paralel cu extinderea terenurilor agricole are loc reducerea si nruttirea calittii
lor. Anual suprafetele agricole se reduc cu 6 mil. ha. Un pericol l prezint naintarea
pustiurilor (desertizarea). Mai ales acest proces este specific pentru regiunile nvecinate cu
marile deserturi din Africa de Nord si Asia. Cauza desertizrii este activitatea omului
legat de pscutul intensiv al animalelor, de tierea pdurilor si exploatarea gresit a
terenurilor arabile. Suprafata total a pustiurilor antropogene ctre sfrsitul secolului trecut
se aprecia la circa 10 mil. km (6,7% din fondul funciar al Pmntului).
Alt pericol al reducerii fondului agricol o constituie degradarea solurilor datorit
eroziunii, polurii, salinizrii, nmlstinirii, scderii fertilittii, etc. Anual, datorit eroziu-
nii, sunt scoase din folosint 6-7 mil. ha, iar 1,5 mil. ha sunt pierdute din cauza nmlsti-
nirii si salinizrii pmnturilor irigate.
Mentionm c n fosta URSS pe parcursul ultimilor 25 ani de existent au fost
valorificate 25 mil. ha. Tot n acel timp 22 mil. ha au fost scoase din circuitul agricol 12
mil. ha din care sub drumuri si constructii, iar 6 mil. ha pur si simplu prsite.
Pericolul reducerii terenurilor agricole face ca una din problemele majore ale
societtii la etapa actual s fie ocrotirea si mbunttirea calittii solului. Trebuie stopat
procesul de degradare a terenurilor lucrate, de folosit tehnologii ce nu ar duna solului si
de recultivat teritoriile supuse exploatrilor minere.
Vorbind de resursele funciare trebuie de mentionat c gradul de asigurare cu
terenuri arabile a diferitor regiuni difer foarte mult. La nceputul secolului XXI fiecrei
persoane de pe Terra i reveneau doar cte 0,21 ha. La nivel de regiuni cei mai asigurati
erau locuitorii Australiei si Oceaniei (1,8 ha la o persoan), dup care veneau locuitorii
CSI (0,8), Americii de Nord (0,6), Americii de Sud (0,35), Europei (fr CSI) (0,25) si
Asiei (fr CSI) (0,13). n cadrul statelor cele mai asigurate cu pmnturi arabile erau
Canada (1,53 ha la o persoan), Rusia (0, 88), SUA (0,67), Brazilia (0,32) si Mexic (0,27).
Schimbrile substantiale ce au avut loc n agricultur la sfrsitul primei jumtti si
mai ales n jumtatea a doua a secolului XX poart denumirea de revolu&ie verde. n trile
nalt dezvoltate (Statele Unite, Canada, Marea Britanie) aceast revolutie a avut loc pn la
cel de-al Doilea Rzboi Mondial. n Europa si Japonia revolutia dat s-a petrecut n anii
50-60, iar ncepnd cu anii 60-70 ea ptrunde si n triile n curs de dezvoltare, mai ales n
Mexic, India, Pakistan, Filipine, Indonezia etc. (Vezi harta).

Prima #i a doua revolu&ie verde din lume (de la V.P. Maksakovskii, 2003)
Revolu&ia verde cuprinde urmtorii componenti principali:
- revolutia n tehnica si tehnologiile agricole;
- nzestrarea chimic a agriculturii;
- progresul irigatiilor;
- sporirea energiei consumate n agricultur;
- noile realizri n domeniul selectiei plantelor, animalelor si metodelor de
crestere a lor.
Revolu&ia 'n tehnica #i tehnologiile agricole a adus la folosirea pe larg a masinilor
si a permis mecanizarea tuturor lucrrilor solului si recoltrii. Tractiunea animal a fost
nlocuit de cea a tractoarelor. Ca rezultat:
- au sczut cheltuielile si a sporit productivitatea muncii n agricultur;
- furajele utilizate la ntretinerea animalelor de tractiune au nceput s fie utili-
zate pentru ntretinerea animalelor de productie;
- s-a redus durata executrii lucrrilor agricole si a permis lrgirea suprafetelor
prelucrate;
- au fost eliberate un numr important de brate de munc, care au putut fi folo-
site n alte ramuri ale economiei;
- a crescut contributia capitalului fix la obtinerea produselor agricole si a fcut
necesar sporirea investitiilor si schimbarea sistemelor agrotehnice.
*nzestrarea chimic a agriculturii s-a manifestat prin extinderea folosirii ngrs-
mintelor chimice, fungicidelor si produselor veterinare pentru cresterea si mentinerea sn-
ttii animalelor. Toate acestea au adus la sporirea productiei vegetale si animale. Men-
tionm c chimizarea a ptruns mai intens n agricultura trilor dezvoltate si mai slab n
cea a trilor n curs de dezvoltare.

Progresul iriga&iilor a determinat mai bine de jumtate din sporul de productie
vegetal realizat n ultimele decenii. Sporul acesta a avut loc, n primul rnd, n trile
dezvoltate, unde peste 1/5 din terenul agricol cultivat este irigat. Ponderea terenurilor
irigate la nivel mondial este de 19% (circa 130 mil. ha), ea fiind mai mare n Egipt (100 %
din terenurile arabile), Turkmenistan (88%), Tadjikistan (81%), Pakistan (80%), Japonia
(62%), Olanda (59%), Noua Zeeland (51%) si China (46%). Irigarea terenurilor are loc n
regiunile unde perioada de secet nu este att de mare. Lrgirea lor n regiunile unde durata
perioadei de secet este mare devine o necesitate care ar putea rezolva n mare msur
problema alimentar.
Sporirea energiei consumate n agricultur a fost determinat de mecanizarea pro-
ceselor folosite n sectorul zootehnic si ale celor ce nu sunt legate de prelucrarea
terenurilor. Aceast sporire a ridicat randamentul muncii si a adus la cresterea productiei,
dar a majorat si pretul ei de cost. De aceea, pe viitor se impun eforturi care ar gsi noi
mijloace de economisire a energiei.
Noile realizri 'n domeniul selec&iei plantelor au adus la aceea c dup cel de al
Doilea Rzboi Mondial n SUA si Europa au fost selectate noi soiuri de porumb hibrid,
gru, floarea-soarelui, sfecl de zahr etc. Ca rezultat au sporit considerabil recoltele si a
crescut productia finit cptat. Succesele deosebite n domeniul geneticii animalelor
(nsmntrile artificiale, selectia noilor rase, transplantul de embrioni, lupta mpotriva
tuberculozei, febrei aftoase, brucelozei etc.) a sporit eficienta zootehniei.
Pentru a ridica recoltele n trile n curs de dezvoltare au fost create 13 centre
internationale de selectie a plantelor si studiere a agrosistemelor (vezi harta), centre situate
n diferite regiuni ale lumii. Astfel n Mexic a fost amplasat centrul de selectie a grului si
porumbului, n Columbia de selectie a culturilor tropicale, n Filipine de selectie a
orezului, n Nigeria de selectie a culturilor tropicale a regiunilor umede, n Peru de
selectie a cartofului, n India de selectie a culturilor tropicale a regiunilor aride etc. Grul
pitic cptat n Mexic a sporit recolta de la 8-10 chintale/ha pn la 25-35 chintale/ha, iar
orezul cptat n Filipine asigur nu numai recolte ridicate, ci si se coace mai repede,
fcnd posibil cptarea a trei si chiar patru recolte pe an.
Revolutia verde a solutionat criza alimentar n unele tri ale lumii si a atenuat-o n
altele. Pentru ca ea s aib efecte mai mari este necesar ca reusitele acestei revolutii s fie
introduse n trile slab dezvoltate ale lumii, unde pn n prezent avem o agricultur tradi-
tional, uneori chiar primitiv. Totodat introducerea realizrilor revolutiei verzi trebuie
efectuat destul de precaut, deoarece unele izbnzi ale acestei revolutii au un efect ecologic
nu ntotdeauna pozitiv.

3. FITOTEHNIA SECTORUL PRINCIPAL AL AGRICULTURII. STRUCTURA SI SPECIALIZAREA TERITORIAL
n activitatea agricol se deosebesc dou mari directii: cresterea plantelor sau
fitotehnia si cresterea animalelor sau zootehnia.
Fitotehnia asigur omenirea cu produse ce formeaz baza alimentatiei. n functie
de utilizarea lor plantele se grupeaz n culturi cerealiere, culturi tehnice, culturi legu-
micole, culturi permanente etc.

3.1. Cre(terea culturilor cerealiere
La aceste culturi apartin: gr,ul, orezul, porumbul, ovzul, secara, sorgul s. a. Din toat
suprafata nsmntat de pe glob cerealelor le revin circa 681 mil. ha (anul 2004), adic ceva
mai mult de 48%, cea mai mare pondere avnd grul (217,6 mil. ha sau 31,9% din supra-
fata cerealelor), orezul (153,8 mil. ha sau 22,5%) si porumbul (145,1 mil. ha sau 21,3%).

n secolul XX productia general de cereale a sporit de la 500 mil. tone n 1900 la 2
101 mil. tone n 2001, adic s-a mrit de 4,2 ori. Cea mai rapid crestere s-a observat dup
1960 datorit revolutiei verzi ce a nceput s capete proportii tot mai mari n trile lumii, n
acelasi rnd si n trile n curs de dezvoltare. n anul 2005 recolta global de cereale a fost
de 2 222,9 mil t. Cei mai mari productori de cereale din lume la productia global si la un
locuitor, n anul 2001, sunt indicati n tabelul 3.
Tabelul 3. Principalii productori mondiali de cereale 'n anul 2001
Productia global Productia la un locuitor
Tara Mii tone Tara kg /locuitor
China 398 394 Australia 1 925
SUA 325289 Danemarca 1 812
India 240026 Ungaria 1 478
Rusia 83202 Canada 1 396
Franta 60331 SUA 1 137
Indonezia 59261 Kazahstan 1 067
Brazilia 56478 Franta 1 025
Germania 49711 Argentina 959
Canada 43296 Romnia 841
Bangladesh 40237 Ucraina 797
n trile nalt dezvoltate consumul de cereale este de circa 1000 kg la o persoan,
ele fiind folosite indirect prin intermediul produselor animaliere, pe cnd n trile n curs
de dezvoltare se utilizeaz doar 200 kg/locuitor, din care 75% se consum direct.
Gr+ul este una din principalele culturi cerealiere, el alctuind 20% din ratia alimen-
tar a omenirii. Originar din Orientul Apropiat si cultivat prima dat n Mesopotamia,
Egipt si Europa de Sud si Sud-Est, n prezent el se ntlneste ntre 30-60 latitudine nordic
si 25-40 latitudine sudic, fiind mai rspndit n emisfera boreal. n altitudine urc pn
la 4000 m (n Peru si Podisul Tibet).
Tabelul 4. Principalii productori mondiali de gr,u in anul 2006
Tara Mil. tone
Ponderea n productia
mondial %
Tara kg/locuitor
China 104,5 17,2 Danemarca 889,2
India 69,4 11,5 Kazahstan 882,4
SUA 57,3 9,5 Canada 824,0
Rusia 45,0 7,4 Franta 563,3
Franta 35,4 5,8 Australia 507,0
Canada 27,3 4,5 Ungaria 433,2
Germania 22,4 3,7 Argentina 350,7
Pakistan 21,3 3,5 Rusia 314,9
Turcia 20,0 3,3 Ucraina 299,7
M. Britanie 14,7 2,4 Turcia 284,2
Mondial 606,0 100
Sursa: Calculat dup sptmnalul Ieorpa]nx, N 13, 2008, pag. 23
Se cultiv n 70 tri ale lumii, cele mai mari suprafete ocupate de gru fiind n
Europa, Asia (Central, de Est si de Sud) si America de Nord, ele formnd asa-zisa cen-

tur nordic de crestere a acestei culturi. Suprafete mai reduse are cultura dat n America
de Sud si Australia, care formeaz centura sudic de gr,u. Ultimii ani terenurile ocupate
de gru se reduc, n 2005 ele fiind egale cu 217,6 mil. ha.
Producerea mondial de gru (circa 606 mil. tone) reprezint n jur de 26,5% din
recolta global de cereale. Cei mai mari productori sunt indicati n tabelul 4.
Anual pe piata mondial se vnd circa 100-120 mil. tone de gru (20% din recolt),
cei mai mari exportatori fiind SUA (28% din exportul mondial), Australia (17%), Canada (15%),
Franta si Argentina. Cei mai mari importatori sunt: China, Japonia, Uniunea European,
Brazilia, Iran, Egipt, Algeria, Pakistanul, trile scandinave s.a. Pe plan mondial n ultimii
ani se simte un deficit permanent de cereale si n primul rnd de gru. n anul 2007 acest deficit
atingea circa 25 mil. tone. De aceea pretul la aceast marf este n permanent crestere.
Repartizarea geografic a suprafe&elor ocupate de gr,u #i perioadele de recoltare ale
acestuia (de la V.P. Maksakovskii, 2003)
Orezul este cultura de baz a zonei tropicale musonice din Asia de Sud si de Sud-
Est, unde se cresc circa 91% din cele peste 630 mil. Tone, ce se recolteaz anual pe ntreg
Pmntul (anul 2006). Se cultiv si n alte zone netraditionale cum ar fi: SUA, Brazilia,
Italia, trile din Asia Mijlocie, Africa etc., suprafata general ocupat de aceast cultur
fiind egal cu 153,8 mil. ha (2005). Asigur 21% din ratia alimentara a omenirii, lui
revenindu-i 28,5% din productia mondial de cereale. Se cunosc mai multe varietti de
orez: orez de mla#tin, orez de munte si orez v,scos.
n alimentatie se foloseste cu precdere orezul de mlastin, care se cultiv n vile ru-
rilor, cmpiile de litoral si delte. Orezul vscos este ntrebuintat la coacerea biscuitilor (are
mult dextrin), iar cel de munte la fabricarea berii. Tulpinile de orez se utilizeaz la m-
pletituri, confectionarea de plrii, sandale, evantaie si producerea hrtiei, iar cojile la cp-
tarea concentratelor de proteine. Principalii productori de orez sunt indicati n tabelul 5.
Producerea mondial de orez n ultimele decenii a fost n permanent crestere, ea
sporind de la 396,9 mil. t n 1980 la 634,6 mil. t n 2006. Si dac n unele tri au avut loc
unele reduceri nensemnate, apoi n cele unde cultura dat este traditional recoltele s-au
mrit semnificativ.

Tabelul 5. Principalii productori mondiali de orez, 2006
Tara mil.tone Ponderea n productia mondial, % Tara kg/locuitor
China 184,1 29,0 Myanmar 531,8
India 136,5 21,5 Thailanda 452,8
Indonezia 54,4 8,6 Cambodgia 444,3
Bangladesh 43,7 6,9 Laos 436,1
Vietnam 35,8 5,6 Vietnam 424,4
Thailanda 29,3 4,6 Bangladesh 296,7
Myanmar 25,2 4,0 Indonezia 221,6
Filipine 15,3 2,4 Madagascar 195,8
Brazilia 11,5 1,8 Filipine 171,3
Japonia 10,7 1,6 Sri Lanka 167,9
Mondial 634,6 100
Sursa: Calculat dup sptmnalul Ieorpa]nx, N 15, 2008, pag. 23
Comertul international cu orez este foarte restrns deoarece cei mai mari produ-
ctori sunt si cei mai mari consumatori. Anual se vnd n jur de 25-35 mil. t sau circa 6%
din recolta strns, principalii exportatori fiind Thailanda (10 mil. t), Vietnam (4 mil. t),
SUA (3 mil. t), India (3 mil. t) si Myanmar, iar importatorii Brazilia, Mexic, Turcia,
Indonezia, Bangladesh, Iran si Filipine.
Porumbul se cultiv pn la paralela de 50 n emisfera nordic si pn la cea de 40
n emisfera sudic, fiind nsmntat pe o suprafat de circa 145,1 mil. ha. Originar din America
Latin, el a devenit a doua cultur cerealier a zonei temperate si subtropicale. Este mai pro-
ductiv dect grul de aproximativ 2 ori. Se foloseste att n alimentatie, el formnd circa 5 % din
ratia alimentar a omenirii, ct si ca materie prim n industrie pentru obtinerea glucozei, ami-
donului, uleiului, alcoolului, etc. Si totusi cea mai mare important o are ca cultur furajer.
Cele mai mari suprafete cultivate se afl n SUA, cmpia Mississippi, unde for-
meaz asa-zisa centur de porumb situat ntre centura de gr,u si cea de bumbac. Mari
suprafete sunt n trile latino-americane, unde porumbul si n prezent este alimentul de
baz al populatiei. Este destul de rspndit, de asemenea, n Europa de Sud-Est, sudul
Africii, n China si India. Recolta mondial de porumb este n crestere. Astfel, n anul 2000
s-au strns 599,7 mil. tone, iar n 2006 695,2 mil. t, productorii principali fiind SUA
China, Brazilia, Mexic, India si Argentina. (Vezi tabelul 6.).
Tabelul 6. Principalii productori mondiali de porumb 'n anul 2006
Productia global, mil. t Productia la un locuitor
Tara Mil. t Ponderea n productia mondial, % Tara kg/locuitor
SUA 267,6 38,5 SUA 896,6
China 145,6 20,9 Ungaria 835,7
Brazilia 42,6 6,1 Romnia 416,0
Mexic 21,8 3,2 Argentina 361,9
India 14,7 2,1 Canada 284,3
Argentina 14,5 2,1 Brazilia 226,7
Franta 12,9 1,9 Franta 205,6
Indonezia 11,6 1,7 Mexic 202,6
Italia 9,7 1,4 Italia 166,4
Canada 9,3 1,3 RAS 146,6
Mondial 695,2 100
Sursa: Calculat dup sptmnalul Ieorpa]nx, N 14, 2008, pag. 23-26

Comertul cu porumb nu este prea activ, el fiind consumat mai mult pe piata intern.
Pe piata mondial se vnd anual 60-70 mil. tone. Cei mai mari exportatori sunt: SUA
(peste 50% din exportul mondial), Franta, Argentina, Ungaria, Canada si RAS., principalii
importatorii fiind Japonia, R. Coreea, Mexic, China, Egipt, Spania, Malaysia, Olanda, Co-
lumbia si Marea Britanie.
Din alte culturi cerealiere cultivate pe suprafete mai restrnse fac parte sorgul,
meiul, secara, orzul etc.
Sorgul si meiul sunt rezistente la secet si se cultiv mai ales n Africa, SUA, Chi-
na si India, cei mai mari productori fiind Statele Unite, India, Argentina, China, Nigeria,
Egipt si unele tri din CSI. Se folosesc pe piata intern.
Secara se cultiv preponderent n regiunile temperate, mai ales, n Rusia (25% din
recolta mondial de 15,6 mil. t), Polonia, Germania.
Orzul si ovzul se cultiv n regiunile de rspndire a grului, fiind folosite ca cul-
turi furajere. Principalii productori sunt Rusia, China, Canada, Germania, Turcia si Franta.
Repartizarea culturilor cerealiere n lume depinde mult de tipurile de alimentatie
ale populatiei, indicate pe harta de mai jos.
Tipurile de alimenta&ie din lume (de la V.P. Maksakovskii, 2003)

3.2. Cre(terea culturilor legumicole
La aceste culturi apartin cartoful, maniocul, batatul, tomatele, ardeiul etc.
Cartoful, originar din America, este n prezent cultivat n toat lumea, mai ales n
zona temperat. Este foarte rspndit n Europa (1/5 din suprafetele cultivate n toat
lumea), Asia, America de Nord si cea de Sud. Suprafetele nsmntate cu cartofi sunt de
circa 20 mil. ha, productia mondial fiind egal cu aproximativ 330 mil. tone (328,9 mil. t)
(anul 2005). Productorii de baz n anul 2006 sunt indicati n tabelul 7.
Ultimul timp suprafetele ocupate de cartofi se reduc. Cele mai mari recolte la un ha re-
vin Olandei (435 chintale), M. Britanii (350), SUA (320), Germaniei si Japoniei (cte 300).
Maniocul reprezint hrana de baz pentru multi locuitori din regiunile tropicale.
Originar din America de Sud, aceast cultur reprezint un arbust vesnic verde cu nlti-

mea de 1,5-5 m. ce are rdcini tuberiforme lungi de 30-40 cm si o greutate de pn la 15 kg.
Aceste rdcini contin pn la 40% amidon, 5% zahr si putine substante proteice. Este culti-
vat pe circa 14 mil. ha n centura intertropical. Se consum n stare proaspt sau uscat.
Este utilizat la fabricarea finii (pentru terciuri, blinii si copturi), crupelor (tapioc),
amidonului, spirtului, glucozei s.a. Jumtate din suprafetele ocupate de manioc se afl pe
teritoriul Africii (Nigeria, R. D. Congo, Mozambic, Malawi), restul n America de Sud
(Brazilia, Venezuela) si Asia de Sud si Sud-Est (Indonezia). Braziliei, Nigeriei, R.D. Congo
si Indoneziei le revin aproape 1/2 din productia mondial a acestei culturi.
Tabelul 7. Principalii productori de cartofi 'n anul 2006
Productia global, Productia la un locuitor
Tara Mil. tone Tara kg/locuitor
China 70,3 Belarus 835,6
Rusia 38,6 Olanda 415,1
India 23,9 Ucraina 414,8
SUA 19,7 Danemarca 291,1
Ucraina 19,5 Letonia 286,0
Germania 10,0 Polonia 2715
Polonia 9,0 Belgia 267,4
Belarus 8,3 Lituania 261,2
Olanda 6,5 Rusia 259,0
Franta 6,4 Krgzstan 219,4
Batatul sau cartoful dulce este originar din Brazilia. Reprezint o plant ierboas
multianual. Tuberculii se mnnc fierti, copti sau prjiti. Se fac conserve, fin, amidon.
Resturile tuberculilor si partea ierboas se foloseste ca furaj la cresterea animalelor. n
majoritatea trilor Asiei de Est, Sud-Est si Sud, precum si a celor din Africa Ecuatorial
nlocuieste cartoful. Se cultiv pe circa 7,4 mil. ha. din care 3/4 revin Asiei. Cei mai mari
productori sunt: China (83% din productia mondial de 129,4 mil. t n 2005), Uganda,
Nigeria, Indonezia, Vietnam, Japonia, Tanzania, India si Republica Coreea.
Tomatele sau ptlgelele ro(ii sunt originare din America de Sud. Este principala
cultur legumicol la care ce foloseste fructul. Se ntrebuinteaz n stare proaspt si
prelucrat de industria de conserve n diferite produse (sucuri, sosuri, paste etc.). n ali-
mentatie se foloseste din secolul XVI. Primii l-au folosit italienii. Pn atunci se considera
plant decorativ, iar apoi medicinal. n prezent se cultiv pe o suprafat de peste 2,6 mil.
ha, recoltele anuale fiind de circa 100 mil. tone.
Este rspndit mai ales n Europa (1/5 din suprafata cultivat pe glob si 30% din
productia mondial), Asia, America de Nord si America Latin. Din tri, pe primele locuri
se plaseaz China (19%), SUA (13%), Italia (6,9%), Turcia (6,6%), si Egipt (6,3%), lor
revenindu-le aproape 52% din recolta mondial.

3.3. Cre(terea culturilor tehnice
Plantele, ce furnizeaz materie prim pentru industrie, se consider culturi tehnice.
Ele se grupeaz n culturi oleaginoase, zaharoase, textile, cauciucofere etc.

3.3.1. Cultura plantelor oleaginoase
Gama plantelor oleaginoase folosite de omenire este destul de vast, aici apartinnd
att plante utilizate numai la fabricarea uleiului, ct si plante care se ntrebuinteaz n alte

scopuri, dar semintele crora contin destule grsimi ca s fie folosite n calitate de materie
prim n industria uleiurilor. La plantele pur oleaginoase apartin soia, floarea soarelui,
arahidele, mslinul, palmierul de ulei si palmierul de cocos.
Soia este principala plant oleaginoas dup volumul productiei. Originar din
China, pretentioas fat de cldur si precipitatii, soia este bogat n fosfati si srac n
glucide, avnd un continut de ulei de circa 20%. Principala protein a soii glicininul,
dup componenta aminoacizilor este foarte aproape de aminoacizii crnii. Din seminte de
soia se produce ulei, fin, conserve. Uleiul este utilizat n alimentatie si la producerea
margarinei, spunului, glicerinei, lacurilor si vopselelor. Fina de soia se utilizeaz la
fabricarea bomboanelor si biscuitilor, la prepararea diferitor sosuri, laptelui, frisci, casca-
valului etc. Soia verde este folosit si ca cultur furajer.
Suprafata ocupat de soia pe scar mondial este n slab scdere, n anul 2005 ea
fiind de circa 66 mil. ha, din care jumtate sunt n SUA, iar restul n Brazilia, Argentina, China
si alte state. Productia mondial este ns n crestere, n 2005 ea fiind egal cu 210 mil. t, din
care 39,4% revin SUA, 23,9,% Braziliei, 18,2% Argentinei si 8,0% Chinei.
Productori importanti de soia sunt, de asemenea, India, Rusia si Indonezia. Producerea
mondial de soia-boabe se vede n tabelul 8.
Tabelul 8. Produc&ia mondial de soia-boabe
Suprafata, mil. ha Recolta, t/ha Productia, mil. t
1995 1999 2000 1995 1999 2000 1995 2000 2005
Total mondial 67,3 72,0 74,5 21,8 21,7 22,6 146,3 168,4 210,0
SUA 27,3 29,3 30,0 2,5 2,4 2,7 68,7 80,0 82,8
Brazilia 12,4 13,3 13,5 2,4 2,4 2,4 29,7 33,0 50,2
Argentina 7,3 8,7 9,2 2,3 2,4 2,4 16,8 22,3 38,3
China 8,0 8,0 9,0 1,8 1,8 1,6 14,1 14,3 16,9
India 5,4 5,5 5,7 0,8 0,9 0,9 4,8 5,3 6,0
Sursa: Matei C. si a. Geografia economic #i social mondial. 2004, pag. 353, cu modificri
Floarea-soarelui este a doua plant oleaginoas dup soia. Este originar din Mexic
de unde spaniolii au adus-o n Europa. Mult timp a fost plant decorativ. Primul ulei din
floarea-soarelui a fost produs n 1829 de ctre tranul D.I. Bodarev din gubernia Voronej,
Rusia. Semintele de rsrit contin de la 29 pn la 59% ulei, care se foloseste n alimen-
tatie si la fabricarea margarinei, grsimilor culinare, spunului, uleiului pentru vopsea etc.
Are o mare extindere teritorial, ocupnd n lume o suprafat de circa 20,6 mil. ha, cele
mai mari revenind trilor CSI (circa 37,4%, mai ales n Ucraina si Rusia), Argentinei,
SUA, Chinei, Frantei, Poloniei, Romniei. Din totalul mondial de 24,4, mil. tone cea mai
mare pondere revine Argentinei (20%), Rusiei (12%), Ucrainei (11,3%), Frantei (7,6%) si
SUA (7,3%) (anul 2000).
Tabelul 9. Produc&ia mondial de floarea-soarelui
1996 1999 2000 1996 1999 2000 1996 1999 2000
Total mondial 21,1 22,8 20,6 1,2 1,2 1,2 25,7 26,5 24,4
CSI 6,8 8,4 7,7 0,9 0,8 0,9 6,2 7,1 6,5
Argentina 3,4 3,5 2,7 1,7 1,7 1,8 5,9 5,9 4,9
UE 2,3 2,1 2,0 1,5 1,5 1,7 3,6 3,1 3,4
India 1,9 1,6 1,7 0,6 0,6 0,6 1,1 0,9 1,0
SUA 1,3 1,4 1,1 1,5 1,4 1,6 1,9 2,0 1,8
Sursa: Matei C. si a. Geografia economic #i social mondial. 2004, pag. 355

Arahidele sunt a treia plant oleaginoas mondial. Originar din Brazilia ea pre-
fer un climat cald si umed. Semintele contin 40-60% ulei si 20-37% proteine. Grsimile
de arahide se asimileaz de organismul uman mai mult de 90% si nu produc acumularea
colesterolului n snge. Din proteine se prepar lapte vegetal si brnz, iar n parfumerie
creme. Uleiul de arahide este galben-deschis, foarte gustos, cu un aromat de nuci. Dup
calitatea sa este similar celui de msline. El se foloseste n hran, precum si la fabricarea
margarinei, spunului, lumnrilor etc. Srotul rmas dup presare contine pn la 48% pro-
teine si 8% ulei si se utilizeaz la producerea sorturilor ieftine de ciocolat, bomboanelor si
halvalei, fiind, de asemenea, un excelent nutret concentrat pentru vite si psri.
Suprafetele ocupate de aceast cultur ating la nivel mondial circa 22,5 mil. ha,
fiind cultivat preponderent n zona tropical si subtropical a Asiei de Sud si Sud-Est,
Africii de Vest, Americii de Sud si Americii de Nord. Principalii productori sunt: China
(38,2%)), India (24,0%), Nigeria (5,7%), SUA (5,7%) si Indonezia (4,4%), recolta mon-
dial fiind de 32,8 mil. tone ( anul 2005).
Tabelul 10. Produc&ia mondial de arahide
1996 1999 2000 1996 1999 2000 1996 2000 2005
Total mondial 21,9 22,1 22,5 1,0 1,0 1,0 21,0 22,5 32,8
China 4,0 4,5 4,5 2,0 2,0 2,0 7,6 8,6 14,6
India 7,7 7,4 7,7 0,7 0,6 0,7 5,2 5,4 6,5
Nigeria 1,8 1,9 1,9 0,7 0,7 0,7 1,2 1,3 2,9
SUA 0,6 0,6 0,6 2,3 2,3 2,2 1,3 1,3 2,1
Indonezia 0,6 0,7 0,7 1,1 1,0 1,0 1,0 1,0 1,5
Senegal 0,8 0,7 0,7 0,6 0,6 0,6 0,4 0,5 0,8
Sursa: Matei C. si a. Geografia economic #i social mondial. 2004, pag. 356, cu modificri
Palmierul de ulei este un arbore specific zonei ecuatoriale. Originar din Africa de
Vest n prezent s-a rspndit si n alte zone, mai ales n Asia de Sud-Est, unde productia de
ulei a depsit-o pe cea african. Uleiul de palmier este mai putin comestibil. Se utilizeaz
la producerea margarinei, spunului si lumnrilor. Uleiul se extrage din pulpa fructului si
seminte. Cei mai mari productori de ulei de palmier sunt Malaysia, Indonezia, Nigeria,
R.D. Congo, Angola si Guineea.
Palmierul de cocos este un arbore de 20-25 m. nltime, care produce nuci de pn
la 9 kg. si al cror continut numit coprah este foarte bogat n ulei (64%). Originar din arhi-
pelagul Sondelor, n prezent este rspndit n regiunile de litoral al ntregii zone ecua-
toriale. Este un arbore cu utilizare complex. Fructele necoapte contin un lichid albicios
numit lapte de cocos foarte hrnitor si care este folosit ca butur rcoritoare. Din endo-
spermul tare (coprah) se extrage uleiul folosit n mare parte la fabricarea margarinei, spu-
nului si glicerinei. Din frunze se fac rogojini, din fibrele pericarpului frnghii si perii.
Lemnul se utilizeaz n constructii. Cea mai mare productoare de coprah este Filipine (1,5
mil. t) urmat de Indonezia (1,0 mil. t), India, Malaysia, Papua Noua Guinee (1999).
Mslinul este un arbore de la 5-6 pn la 20 metri nltime, rspndit n bazinul
mediteranean cu ierni blnde si veri calde si secetoase. Prefer terenurile de pant. Este o
plant longeviv care poate tri pn la 2000 ani. Fructele soiurilor de ulei contin n pulpa lor
pn la 50-70% grsimi, iar la cele de conservare 30-50%. Uleiul de msline poate fi de
mai multe feluri. La presarea usoar a fructelor coapte se capt cel mai bun ulei din lume
uleiul de provensal, folosit la pregtirea salatelor si n medicin. La o presare mai intens
se capt uleiul comestibil de msline care se ntrebuinteaz ca ulei alimentar si n

industria de conserve. La o presare dur, nsotit de spargerea semintelor, si n conditii de
temperaturi ridicate se capt ulei tehnic de calitate superioar.
n lume suprafetele ocupate de mslini ating circa 7 mil. ha. Din ele 5,5 mil. ha se afl n
Europa de Sud, restul revenind Asiei, Africii si Americii. Cele mai mari livezi se gsesc n
sud-estul Spaniei (regiunile Grenada si Murcia), sudul Italiei, n Grecia, Tunisia, Turcia, Ma-
roc si Portugalia. Anual se fabric de la 1,6 pn la 1,9 mil. tone de ulei, cele mai importante
productoare fiind Spania (35,2%), Italia (26,1%), Grecia (12,7%), Turcia (8,6%) si Siria.
Repartizarea teritorial a principalelor culturi oleaginoase pe Terra este artat pe
harta ce urmeaz.
Principalele zone de cre#tere a culturilor oleaginoase (de la V.P. Maksakovskii, 2003)

3.3.2. Cultura plantelor pentru zahr
Pentru obtinerea zahrului n lume se cultiv dou plante: trestia de zahr si sfecla
de zahr.
Trestia de zahr este o plant ierboas peren de 4-6 metri nltime si grosimea
tulpinii de pn la 5 cm. Frunzele se aseamn cu cele de porumb. n tesutul spongios al
tulpinii se contin 7-8% zahr. Din tulpinile proaspt tiate, prin presare, se obtine suc din
care se produce zahr. Frunzele si tulpinile, dup ce a fost stors sucul, se folosesc ca hran
pentru vite. Dup extragerea din sirop a zahrului rmne melasa, care se utilizeaz la
cptarea spirtului si romului.
Originar din Asia de Sud-Est (probabil, Noua Guinee) trestia de zahr este rspn-
dit n toat zona tropical, unde se observ alternarea sezonului uscat cu cel umed. n re-
giunile mai aride se practic cultivarea pe terenuri irigate (Peru, Argentina, Italia de Sud,
Spania de Sud etc.). Suprafata ocupat n lume de aceast cultur este de peste 19 mil. ha.
Cele mai mari terenuri revin zonei Caraibilor, unde se remarc Cuba, Puerto Rico,
Jamaica, Republica Dominican, Mexicul si SUA. Suprafete ntinse revin acestei culturi n
Asia de Sud si Sud-Est, unde se evidentiaz India (2,2 mil. ha) si China. n America de
Sud cele mai mari plantatii le are Brazilia (2,2 mil. ha).

n anul 2005 n lume au fost recoltate circa 1,29 mld. tone de trestie de zahr, cei
mai mari productori fiind Brazilia (32,6% ), India (18,0%), China (7,1%), Thailanda
(4,8%), Pakistanul (3,8%), Mexicul (3,5%), Columbia (3.1%), Filipine (2,4%) si SUA
(2%). Din trestie se fabric circa 69% din productia mondial de zahr.
Sfecla de zahr este o cultur specific zonelor temperate. A fost selectat din
sfecla obisnuit n secolul XVIII, cnd a nceput folosirea ei ca materie prim la productia
zahrului. Primul zahr de sfecl a fost fabricat n 1747. Din aceast cultur n prezent se
produce aproximativ 39% din zahrul fabricat n lume. Sfecla prefer un climat moderat cu
veri rcoroase, toamne uscate, soluri cu o fertilitate natural ridicat si precipitatii de peste
650 mm pe an. Suprafata ocupat de aceast cultur n lume este de circa 9 mil. ha, din
care 75% revin trilor europene. Se mai cultiv n America de Nord si Asia. n emisfera
sudic suprafetele sunt mai restrnse. n anul 2005 n lume au fost recoltate circa 243 mil.
tone de sfecl, principalii productori fiind Franta (12,1%), Germania (10,5%), SUA
(10,2%), Rusia (8,9 %), Ucraina (6,4%) si Turcia (5,6%).

3.3.3. Cultura plantelor textile
Este o ramur veche a agriculturii, deoarece omul a avut nevoie tot timpul s pro-
duc testuri pentru confectionarea mbrcmintei. Cele mai vechi plante textile cultivate
au fost cnepa, inul si bumbacul, care si-au pstrat importanta pn n prezent. Aceste
culturi sunt folosite nu numai ca plante textile, din semintele lor extrgndu-se si ulei.
Bumbacul este cea mai important si mai rspndit cultur textil si tehnic n
genere. El ocup circa 80% din suprafata mondial cultivat cu plante fibroase. A fost
introdus n cultur independent n India si Peru cu cinci si, respectiv, patru mii ani .e.n. n
America existau dou specii de bumbac: obisnuit si peruan. Asa cum cel obisnuit este ori-
ginar din Mexic, dup descoperirea Americii, primul a fost adus n Lumea Veche si foarte
rapid a nlocuit speciile locale de bumbac. Bumbacul de Peru a fost adus mai trziu si
prima dat a fost aclimatizat n Egipt. Din aceast cauz el se mai numeste bumbac
egiptean. Deosebirile dintre aceste specii constau n aceea c dac la bumbacul obisnuit
lungimea fibrelor este de 25-36 mm, apoi la cel egiptean este de 30-50 mm. Totodat
bumbacul egiptean este mai pretentios fat de cldur dect cel obisnuit.
n afar de fibre, se mai folosesc si semintele bumbacului. Dup ce se curt, din
ele se capt ulei (continutul de grsime 24-26%) si proteine. Uleiul se ntrebuinteaz n
alimentatie si la prepararea spunului, glicerinei, margarinei, stearinei etc. Cei mai mari
productori de ulei din seminte de bumbac sunt: China, SUA, India si alte state ce dispun
de suprafete mari ocupate de aceast cultur.
Tabelul 11. Principalii productori mondiali de fibre de bumbac, mil. t (2005)
Nr. Tara Productia, mil t Ponderea n totalul mondial, %
1 China 5,4 23,0
2 SUA 5,0 21,3
3 India 2,5 10,6
4 Pakistan 2,4 10,2
5 Uzbekistan 1,3 5,5
6 Brazilia 1,2 5,1
7 Turcia 0,8 3,4
Total mondial 23,5 100
Sursa: Brdan V. Geografia economic mondial. 2008, pag. 278

Cultivat n trecut ca o plant de climat umed n prezent 75% din suprafata ocupat
cu bumbac se gseste n regiuni aride si semiaride, unde se foloseste irigatia. Pretentios la
conditiile de clim, mai ales n timpul perioadei de crestere, n prezent bumbacul se cultiv
n 77 tari pe o suprafat de 33 mil. ha. Cele mai mari suprafete revin Indiei (23%), SUA
(15%), Chinei (14%), Braziliei (7,8%) si Uzbekistanului (5%), dup care urmeaz Pa-
kistanul, Egiptul, Turcia, Sudanul si a. Asa cum recoltele n diferite tri sunt diferite, cei
mai mari productori de bumbac-fibre n 2005 au fost China (23,0%), SUA (21,3%), India
(10,6%), Pakistan (10,2%) si Uzbekistan (5,5%), urmati de Brazilia, Turcia, Grecia,
Australia si Siria.
Principalele state exportatoare de bumbac din lume (de la V.P. Maksakovskii, 2003)
O treime din productia mondial, care n anul 2005 a fost de peste 23 mil. tone, se
realizeaz pe piata mondial. Cei mai mari exportatori sunt Statele Unite, Uzbekistanul,
Australia, Siria, Grecia, Mali, Brazilia, si Turkmenistan, principalii importatori fiind
China, Japonia, Coreea, Indonezia, Marea Britanie si alte tri europene. Mentionm c
10% din bumbacul produs n lume revine celui cu fibre lungi sau peruan. Principalii produ-
ctori de acest bumbac sunt Egiptul, Peru si Turkmenistanul.
I uta este o plant textil tropical care cere mult umezeal, cldur si soluri ferti-
le. Din fibrele ei se confectioneaz pnz de saci, covoare, presuri, testuri pentru mobil,
suporturi textile pentru masele plastice, funii si a. Cea mai important zon de cultivare
este delta Gangelui. Se mai cultiv n Indonezia, sudul Chinei, R.D. Congo si Brazilia. Cei
mai mari productori sunt India, Bangladesh si Myanmar.
I nul este o veche cultur textil a regiunilor temperate si subtropicale. Originar din
vestul Asiei, inul are dou varietti: inul pentru fuior si inul pentru ulei. Primul este iubitor
de umezeal si e rspndit, mai ales, n Europa Nordic, pe cnd cel de ulei prefer
regiunile mai calde, situate mai la sud de paralela de 55. Cele mai mari suprafete (97%)
de in pentru fuior revin Europei. Aici se evidentiaz regiunile centrale ale Rusiei Europene
(Tveri, Smolensk, Pskov, Vologda), Belarus, Republicile Baltice, Polonia, Franta si Cehia.
n prezent suprafetele ocupate de in n fostele republici ce intrau n componenta URSS se

reduc simtitor, ele sporind n China. Ca rezultat, cei mai mari productori ai acestei culturi n
anul 2000 au fost China (132 mii tone), Franta (66 mii t), Belarus (40 mii t), Rusia (30 mii
t) si Marea Britanie (29 mii t).
Semintele inului pentru ulei contin pn la 52 % grsimi. Uleiul extras din aceste se-
minte este utilizat att n alimentatie, ct si la fabricarea lacurilor si vopselelor. Cei mai mari
productori de seminte de in din lume sunt: Canada, China, Germania, Marea Britanie,
India si SUA. Aceste sase tri produc 86% din totalul mondial, din care Canadei i revin 35%.
C+nepa este o plant originar din Asia Central. Din timpuri strvechi se cultiv
att pentru producerea fibrelor, ct si pentru cptarea uleiului din seminte. Din fibrele de
cnep se produc testuri foarte trainice, rezistente la putrezire. Arealul de rspndire n
Europa corespunde cu zona temperat. Ca si inul, suprafetele ocupate de cnep sunt n
restrngere. n Europa se cultiv mai ales n Rusia, Ucraina, Romnia, Polonia, Ungaria iar
n Asia n India, China si Pakistan. n 1999 au fost produse circa 71 mii t fibre, din care
cea mai mare parte n India si China.
Pentru producerea fibrelor textile se mai utilizeaz si alte plante cum ar fi: sisalul,
chenaful, c,nepa de Manila si a. Sisalul sau agava (Agava sisalica) este o plant fr
tulpin cu un verticil de frunze crnoase din care se capt fibre de 3-4 ori mai rezistente
dect fibrele de iut. Se utilizeaz la confectionarea frnghiilor, plaselor de pescuit, odgoa-
nelor maritime sau chiar n industria farmaceutic, pentru producerea cortizonului. Este
cultivat cu precdere n Brazilia (1/2 din productia mondial). Kenya, Tanzania, Angola
etc. Chenaful sau c+nepa de Bombay este o plant nrudit cu bumbacul si se cultiv mai
ales n India, Thailanda, Tanzania, Zimbabwe, iar c+nepa de Manila sau abaca reprezint
o plant textil din grupa bananierilor, rspndit n regiunile tropicale. Are fibre foarte
rezistente, folosite la fabricarea frnghiilor si a parmelor pentru navigatie. Se cultivat n
Filipine si Malaysia.

3.3.4. Cultura plantelor cauciucofere
Dintre plantele cultivate pentru cauciuc cea mai mare important o are hevea (Hevaea
brasiliensis) rspndit n pdurea amazonian si care mai este cunoscut si sub denumirea
de arborele de cauciuc. Scoarta acestui copac, fiind crestat, elimin un lichid alb numit
latex si care fiind nclzit se transform n cauciuc brut. Cauciuc n limba amerindian tupi
nseamn arborele care pl,nge (cau arbore si uciu plnge). Cauciucul brut se vulca-
nizeaz n prezenta sulfului si se transform n cauciuc vulcanizat care este mai trainic si mai
elastic dect cel brut, pstrndu-si elasticitatea att la temperaturi ridicate, ct si la cele joase.
n trecut furnizorul principal de cauciuc brut era Brazilia, unde latexul era colectat
direct din pdurea ecuatorial. n prezent productorul principal este Asia de Sud-Est, unde
au fost sdite cele mai mari plantatii de hevea. Plantatii mai restrnse exist n Africa
Ecuatorial si n America de Sud. Actualmente, producerea cauciucului natural se afl n
usoar crestere, n anul 1999 ea fiind egal cu peste 6,7 mil. tone. ntietatea revine la trei
tri din Indochina: Thailandei (cu 2,4 mil. t. anual, sau 35,8% din productia mondial),
Indoneziei (cu 1,6 mil. t anual) si Malaysiei (cu 0,6 mil. t anual). n Asia de Sud-Est, n
Singapore se afl si cea mai activ piat a cauciucului natural. Tot aici (la Kuala Lumpur)
functioneaz cea mai mare burs de cauciuc natural din lume.

3.4 Cre(terea culturilor permanente
La culturi permanente apartin plantele multianuale, de regul arbori, care se cultiv
pentru a strnge recolte pe parcursul a mai multor ani. Conventional, ele pot fi clasificate
n pomi fructiferi, culturi tonifiante, culturi vinicole si a.

3.4.1. Cultura pomilor fructiferi
Pomii fructiferi se cresc pentru fructele pe care ei le produc si care au o mare im-
portant alimentar, deoarece contin att substante nutritive, ct si vitamine, microelemen-
te si sruri minerale necesare activittii normale a organismului uman. Ei ar putea fi grupati
n pomi fructiferi ai zonei temperate, pomi ai zonei subtropicale si pomi ai zonei calde.
Pomii fructiferi din zona temperat$ sunt prezentati prin mr, pr, prun, nuc,
piersic, cais, cires, visin, etc. Acesti pomi sunt specifici mai ales emisferei nordice si mai
putin celei sudice. Din toate variettile numite cea mai mare rspndire si cea mai mare
productie o are mrul. Este cultivat ntre 30 si 60 latitudine nordic. Productia mondial
de mere se ridic la circa 60 mil. tone (anul 2000) din care peste 40% revin trilor euro-
pene. Destul de rspndit este mrul si n regiunile temperate ale Asiei si Americii de Nord.
n emisfera sudic suprafete mai nsemnate exist n Argentina, Brazilia si Australia. Pe
tri cea mai mare productie de mere o au China (38,1%), SUA (8%), Italia (4,4%), Turcia
(4,2%) si Iran (3,7%). Principalii furnizori de mere pe piata mondial sunt Statele Unite,
Canada, Franta si Italia.
Prul este ntlnit n aceleasi regiuni ca si mrul. Fiind mai iubitor de cldur se
cultiv preponderent n China, Italia, Spania, SUA, Japonia, Argentina. China produce
circa 52% din recolta mondial care se ridic la 16,6 mil. tone (2000). Un alt mare
productor este Italia (18%) dup care urmeaz si alte state europene.
Prunul este a treia cultur din pomii fructiferi a zonei temperate. Cele mai mari
livezi se ntlnesc n Europa Sudic si cea de Sud-Est, precum si n Asia de Est si America
de Nord. Se consum n stare proaspt si sub form de gemuri, compoturi sau se conserv
prin uscare ori afumare. Din cele 8,2 mil. t produse n anul 2000 43,9% reveneau Chinei.
La pomii fructiferi ai zonei subtropicale apartin citricele, smochinul, migdalul si
castanul dulce.
Citricele sunt rspndite n regiunile unde media celei mai reci luni nu coboar sub
+5. Fructele de citrice sunt cutate deoarece au gust plcut si contin multe vitamine, mai
ales vitamina C. Afar de aceasta, ele se pstreaz usor un timp ndelungat si pot fi
transportate. Dup origine sunt din Asia Musonic, dar n prezent au o larg rspndire si
n alte regiuni. Se evidentiaz trei zone principale: &rile bazinului mediteranean, America
de Nord si America Latin. Dintre citrice cele mai rspndite sunt portocalele, productia
global a crora este de peste 66 mil. tone. Cei mai mari productori de portocale n anul
2000 erau Brazilia (34,4%), SUA (17,9%) (cu suprafete nsemnate n Florida si Califor-
nia), China (5,3%), Mexic, Spania, Italia si Israel. Lm+ile se cresc mai mult n Mexic
(13%), Argentina (11,1%), India (10,1%), Iran (10,1%) si Spania (9,1%), productia mondial
fiind de 9,9 mil. tone (anul 2000). Ct priveste mandarinele, apoi din cele circa 7,8 mil.
tone recoltate anual pe ntreg Pmntul, mai bine de jumtate (53%) i revin Japoniei. Mari
productori sunt, de asemenea, SUA, Spania, Italia si Brazilia.
Smochinul reprezint un arbust originar din Orientul Apropiat. Fructele au o mare
putere nutritiv deoarece contin pn la 71% glucide (din care peste 60 % monozaharide),
5% pectin si 1% diferiti acizi. Productia mondial este de circa 1,1 mil. tone, fiind recoltat
mai cu seam n trile mediteraneene cum ar fi Turcia, Egipt, Grecia, Spania Portugalia,
Italia si Algeria.
Migdalul si castanul dulce au o important local si ocup suprafete reduse n t-
rile mediteraneene si SUA.
Pomii fructiferi din zona cald$ sunt reprezentati prin bananier, curmal si ananas.
Bananierul este o plant ierboas peren cu o tulpin fals de 10-15 m. nltime
format din frunze rsucite ce pornesc de la rizomii subterani. Originar din Asia de Sud-Est,

s-a rspndit n toate regiunile calde ale globului. Fiind iubitoare de cldur si umiditate, se
cultiv cu precdere ntre ecuator si paralelele de 30 latitudine nordic si sudic. Anual se
recolteaz peste 70 mil. tone (76,63 mil. t n anul 2005), din care cea mai mare parte n
Asia (40%) si America Latin (25%). n Asia se evidentiaz India (21,9 %), China (8,7%),
Filipine (7,6%) Indonezia (5,8%), si Thailanda (2,8%). n America Latin principalii
productori sunt Brazilia (8,7%) si Ecuadorul (7,7%) la care se altur si republicile
bananiere (Costa Rica, Honduras, Panama si Guatemala). Ultimele au fost numite astfel
att din cauza productiei nsemnate de banane, ct si de faptul c economia lor depinde de
productia si comertul cu aceast cultur.
Peste 20% din productia mondial de banane este exportat. Principalii exportatori
sunt trile Americii Latine (Ecuador, Costa Rica, Columbia, Guatemala si Honduras) la
care se adaug Filipine si Cote d'Ivoire. Cei mai mari importatori sunt SUA si trile euro-
pene. Mentionm c unele state (SUA, Belgia si Luxemburgul) cumpr multe banane ca
apoi s le reexporte. Astfel Belgia si Luxemburgul se aflau n 1997 pe locul 3 n lume la
importul de banane si pe locul 5 la exportul lor.
Palmierul de curmal este o specie originar din Mesopotamia care are o tulpin
neramificat de pn la 30 m nltime. Fructul, ce contine pn la 70% glucide, 2,5%
grsimi si 2% proteine, este foarte gustos si nutritiv. n stare semiuscat se pstreaz timp
ndelungat. Este rspndit n oazele deserturilor si semideserturilor Asiei de Sud-Est,
Orientului Apropiat si Africii de Nord. Productia anual de circa 5,2 mil. tone este recolta-
t n principal din Egipt, Libia, Algeria, Iran, Irak, Arabia Saudit si Pakistan.
Ananasul este un cactus ierbos peren, cultivat n regiunile tropicale pentru consum
local. n stare coapt se altereaz repede si nu rezist la transport. Cei mai mari productori
sunt trile din Asia de Sud-Est si America Latin, evidentiindu-se Thailanda, Filipine,
Brazilia, China, si India. Acestor 5 state le revin 54,5% din productia mondial global de
13,4 mil. tone (anul 2000).

3.4.2. Cultura plantelor tonifiante
La plantele tonifiante apartine arborele de cacao, arborele de cafea si arbustul de ceai.
Arborele de cacao este originar din America Central. Prefer temperaturile perma-
nent ridicate cu amplitudini anuale mici si umiditate abundent. Se cultiv ntre 20 latitudine
nordic si sudic. Productia de cacao n jumtatea a doua a secolului XX a crescut de 5,8 ori,
ea sporind mult mai repede dect cea a cafelei, aceasta explicndu-se prin consumul tot mai
ridicat al ciocolatei. Cele mai mari plantatii se afl n Africa (50%), si America de Sud (30%),
suprafetele lor fiind mai restrnse n Asia si America de Nord. n trile africane cei mai
mari productori sunt Cote d'Ivoire (33,9% din totalul mondial de 3,9 mil. t), Ghana
(18,8%), Nigeria (9,3%) si Camerun (4,2%). Din trile Americii Latine principalii
productori sunt Brazilia (5,4%), Ecuador, Columbia si Republica Dominican, iar din
trile Asiei Indonezia (15,5%) si Malaysia (3,1%) (anul 2005). Circa 80% din productia
mondial de cacao ajunge pe piata mondial. Cel mai mare exportator este Africa de Vest,
care vinde 4/5 din acest produs. Importatorii de baz sunt trile europene si Statele Unite.
Arborele de cafea este originar din sudul Etiopiei. Prefer regiunile de platou cu
temperaturi ntre 18-20 si precipitatii abundente. Cafeaua de cea mai bun calitate se obtine
de la arborii cultivati la 900-1800 m altitudine, ntre 28 latitudine nordic si sudic. Cele
mai valoroase varietti de cafea sunt cafeaua de Arabia, cafeaua de Liberia si cafeaua de
Congo. Prima se cultiv n Arabia si America de Sud, celelalte n Africa. n prezent
productia mondial de cafea este concentrat n trei mari zone: America Latin cu 40% din
productia mondial, Africa Tropical si Asia Musonic. Din America Latin cele mai mari

productoare sunt Brazilia (28,2%), Columbia (8,8%), Mexic (4,0%), Guatemala (2,8%) si
Costa Rica. n Asia Musonic o pondere mai nsemnat au Vietnamul (12,8%), Indonezia
(9,9%) si India (3,6%), iar n Africa Tropical Etiopia (3,2%), Uganda si Cote d'Ivoire
(datele anului 2005). Cafeaua joac un rol deosebit n economia multor tri n curs de
dezvoltare, ea reprezentnd uneori principala productie de export (3/4 din exportul
Ugandei si 44% din cel al Columbiei). Din cele circa 6-8 mil. tone de cafea (7,72 mil. t n
2005) ce se recolteaz anual, peste 75% se comercializeaz. Principalii exportatori de cafea
sunt Brazilia (32,4%) si Columbia, cumprtorii de baz fiind Germania, Italia, Franta si
Statele Unite. Portul principal specializat n exportul cafelei este portul Santos.
Arbustul de ceai a fost introdus n cultur n China mai bine de 4 milenii n urm.
Prefer un climat cald si umed, terenuri n pant, bine drenate. Se cultiv ntre 40 latitu-
dine nordic si 30 latitudine sudic. Cele mai importante varietti de ceai sunt: indian
(assamez), chinez si ceylonez. Cel indian si ceylonez au frunze mai mari, gust mai pronun-
tat si sunt sensibili la temperaturile sczute. Cel indian se cultiv n muntii Assam de la
poalele Muntilor Himalaya, iar cel ceylonez n regiunile colinare ale insulei Sri Lanka.
Ceaiul chinez are frunze mai mici si suport perioade scurte cu temperaturi mai sczute.
De aceea are o rspndire mai larg.
Dup modul de preparare se cunosc dou sortimente de ceai: verde si negru. Cel
verde se prepar fr fermentarea frunzelor si ele rmn verzi, iar cel negru cu fermen-
tarea lor. n vremea procesului de fermentare frunzele se nnegresc si capt arom, dup
ce se usuc.
Producerea de ceai a crescut de la 2,8 mil. t n 1999 la 3,4 mil. t n 2005. Partea
covrsitoare a recoltei (circa 80%) provine din trile Asiei Musonice. Principalii produc-
tori de ceai sunt China (26,3%), India (19,1%), Sri Lanka (9%), Kenya (8,6%), Turcia
(5,9%), Indonezia (5,0%), Vietnam si Japonia. Cea mai mare parte (73%) din productia
mondial se comercializeaz. Exportatorii de baz sunt India si Sri Lanka, care vnd circa
60% din ceaiul comercializat pe piata mondial. Aproximativ 55% din ceaiul vndut este
cumprat de trile europene, cei mai mari consumatori fiind Marea Britanie si Irlanda.
Loturi nsemnate de ceai procur, de asemenea, SUA, Canada, Australia, Noua Zeeland si
Republica Africa de Sud.

3.4.3. Viticultura
La plante vinicole apartine vi'a de vie care este originar din Transcaucazia si Le-
vant. Fiind o cultur subtropical, a fost adaptat si la conditii de clim temperat. n pre-
zent este rspndit ntre 50 latitudine nordic si 30 latitudine sudic, fiind plantat, de
regul, pe terenurile nsorite cu soluri preponderent calcaroase sau nisipoase. Vita de vie
ocup n lume o suprafat de peste 10 mil. ha. Din ele peste 85% revin soiurilor tehnice
destinate producerii vinului, 12% soiurilor de mas si 3% soiurilor pentru stafide. Se
cunosc trei zone mai importante de cultivare a vitei de vie:
- zona mediteranean ce cuprinde Europa de Sud, Africa de Nord si Orientul Apropiat;
- zona temperat cu veri calde din Europa;
- zona subtropical #i temperat din America de Nord, America de Sud, Australia #i
Africa de Sud.
Mai important este zona mediteranean, unde se afl cele mai mari plantatii din
lume si se strng cele mai mari recolte. Principalii productori din aceast zon sunt Italia
(15,5% din recolta mondial), Franta (12%), Spania (9%), Turcia (5,8%) si Grecia (2,4%)
(anul 2000).
Din zona temperat cu veri calde din Europa se remarc Romnia, Republica
Moldova, Ucraina, Ungaria, Bulgaria si Germania. Mentionm c trile europene au o

pondere considerabil n producerea mondial a strugurilor si vinurilor (peste 50% de
struguri si 63% de vinuri).
Zona subtropical #i temperat a Americii de Nord #i de Sud, Australiei #i Africii
de Sud particip cu circa 20% din producerea de struguri si vin. n America de Nord se
evidentiaz Statele Unite cu 10,7% din productia mondial de struguri, iar n America de
Sud Argentina (5%) si Chile. n SUA podgoriile principale se afl n California, iar n
Argentina si Chile n zona preandin.

4. ZOOTEHNIA MONDIAL. PARTICULARITTILE DEZVOLTRII N DIFERITE REGIUNI
Cresterea animalelor este o ndeletnicire strveche a omului, care, prin domesticire si
selectie, a creat numeroase rase necesare lui pentru tractiune, carne, lapte, ou, piei, miere,
fibre si alte produse de care avea el nevoie. Cresterea animalelor este necesar si n prezent
din motive c ele pot asigura omenirea cu produse alimentare ce contin aminoacizi care
lipsesc n alimentele de origine vegetal. Afar de aceasta, animalele pot fi unica surs de
asigurare a omului cu produse alimentare acolo unde fitotehnia nu poate fi dezvoltat din
motive climaterice (n semideserturi, n stepele uscate, n tundr, n munti etc.). Cresterea
animalelor este necesar si acolo, unde fitotehnia poate fi bine dezvoltat din motive c ele
folosesc biomasa plantelor care nu poate fi utilizat de om si deseurile ce rmn de la
industria alimentar. Necesitatea zootehniei se mai explic si prin aceea c unele materii
prime folosite de industrie sunt de natur animal (materia prim pentru industria textil,
farmaceutic etc.).
Dintre animalele crescute de om cea mai mare important o au bovinele, porcinele,
ovinele, caprinele si cabalinele. Restul au o pondere mai mic n activitatea gospodreasc
a omului. Numrul acestor animale la sfrsitul anilor 90 ai secolului trecut este indicat n
tabelul ce urmeaz.
Tabelul 12. Numrul de animale 'n diferite regiuni ale lumii 'n anul 1997, mil. capete
Tipul de
animale
Mondial Europa Asia Africa
America
de Nord
America
de Sud
Australia
Taurine 1332,5 163,9 471,5 203,4 160,5 297,1 36,1
Bubaline 165,4 0,2 160,3 3,2 - 1,7 -
Porcine 936,8 203,0 541,3 39,9 89,4 58,5 4,7
Ovine 1069,2 162,6 385,4 291,1 15,8 86,2 128,1
Caprine 705,6 17,7 467,0 170,2 27,3 22,7 0,7
Cabaline 62,2 7,7 18,6 4,8 15,1 15,6 0,4
Sursa: Ieorpa]nx, N 31, 1998, pag. 2-7, 15
Mentionm c n ultimul deceniu numrul de bovine, porcine, ovine si caprine la
nivel mondial a crescut, pe cnd cel al bubalinelor si cabalinelor a sczut. Din tabel se
vede c pe Terra predomin septelul de bovine si ovine, cel mai mare numr de animale, n
genere, fiind nregistrat n Asia. n Europa predomin porcinele, numrul de ovine fiind
mai redus, iar n Australia este impuntor numrul de ovine n raport cu restul animalelor,
mai ales al porcinelor.

4.1. Cre(terea bovinelor
Dup cum se vede din tabelul prezentat anterior, cea mai mare important pentru
omenire o au bovinele. Ele se cresc pentru carne si lapte, iar n unele tri cu un nivel jos de
mecanizare a agriculturii si pentru tractiune. Din septelul mondial de bovine 89% sunt

taurine si doar 11% bubaline. Dac taurinele sunt rspndite pe ntreg Pmntul, atunci
bubalinele se cresc mai mult n Asia de Sud si Sud-Est (India, China, Pakistan, Thailanda),
mai putin n Africa si foarte putin n America de Sud.
Cresterea bovinelor pentru carne este practicat n regiunile mai putin urbanizate,
pe cnd n apropierea marilor aglomeratii urbane predomin cresterea bovinelor pentru
lapte, unde acest produs este foarte solicitat.
n anul 2005 numrul de bovine pe Terra era de 1 376 milioane capete din care cel
mai mare numr le avea Asia (457,2 mil.). Se explic acest lucru prin dimensiunile conti-
nentului si prin aceea c multe animale sunt folosite n tractiune, mai ales, n zonele de
cultur a orezului. Afar de aceasta, n multe tri religia interzice sacrificarea lor.
Mai bine de 1/3 (40,5%) din numrul de bovine ale Asiei apartinea Indiei (locul doi
mondial), ea fiind una din cele mai mari exportatoare de piei din lume.
Pe locul doi dup septelul de bovine se afla America de Sud (343,4 mil. capete).
Aici predomin cresterea vitelor pentru carne pe baza furajelor naturale din cmpiile Brazi-
liei, Uruguayului, Paraguayului si Argentinei. Brazilia s-a plasat pe locul nti n lume dup
numrul de capete, depsind n aceast privint India, care mult timp s-a aflat n fruntea cla-
samentului. Toate trile sud-americane se fac remarcate prin exportul lor de carne de vit.
n Africa (242,9 mil. capete) cresterea vitelor cornute mari este o ocupatie larg rs-
pndit. n multe zone se practic sistemul nomad sau seminomad traditional, slab pro-
ductiv. Si numai n Africa de Sud, Zimbabwe si Namibia este organizat cresterea intensiv a
vitelor la ferme de tip european, orientate att la producerea crnii ct si a laptelui.
Tabelul 13. Statele cu cel mai mare #eptel de bovine #i cea mai mare produc&ie de lapte
Numrul n mil. capete, 2005 Lapte produs n mil. tone, 2005 Litri lapte la un locuitor 2005
Brazilia 207,00 India 90,9 N. Zeeland 2 400
India 185,00 SUA 80,2 Irlanda 1 500
China 115,23 Rusia 30,7 Olanda 900
SUA 95,84 Pakistan 29,5 Belarus 700
Argentina 50,76 China 28,7 Elvetia *552
Sudan 40,47 Germania 27,6 Danemarca 500
Etiopia 38,50 Franta 26,3 Franta 490
Mexic 31,80 Brazilia 23,5 Germania 450
Mondial 1 376 Mondial 629,2
* sfrsitul anilor 90
Sursa: Ieorpa]nx, N 11, 2007 pag. 24-26; Brdan V. Geografia economic mondial. 2008, pag. 130
n America de Nord (163,8 mil.) cel mai mare septel de bovine l avea SUA (locul
4 n lume) si Mexic. Pe teritoriul SUA se evidentiaz mai multe zone specializate n
cresterea bovinelor. n primul rnd, trebuie mentionat asa-zisul br,u de lapte situat n par-
tea de nord-est si n zona Marilor Lacuri. Aici sunt localizate suprafete mari de psune pro-
ductive si se cultiv plante de nutret. In Marile Cmpii, ce se ntind de-a lungul Cordilie-
rilor, se cresc vite pentru carne. n California si zona de sud-est se cresc vite pentru carne
si lapte. Pe teritoriul Mexicului vitele se cresc preponderent pe psune naturale n zona de
nord a trii si mai putin n zonele centrale si de sud, ele fiind destinate att pentru carne,
ct si pentru lapte.
Cresterea vitelor n Europa (130,6 mil.) este n temei intensiv, fiind orientat spre
producerea laptelui. Productivitatea vacilor este mare, ea depsind 4000 litri pe an. Acest
indice este specific pentru Olanda, Danemarca, Italia, Germania, Marea Britanie. n Europa

de Est productivitatea este mai redus. n regiunile de nord-est ale Rusiei europene de rnd
cu cresterea intensiv se practic si cea extensiv pe psune naturale.
Australia si Noua Zeeland dispun de un numr destul de mare de bovine. Si dac
Noua Zeeland creste vacile mai ales pentru lapte (ea este o mare exportatoare de unt),
atunci n Australia ele se cresc mai mult pentru carne. Datele privind numrul bovinelor n
unele tri ale lumii n 2005 sunt indicate n tabelul 13.

4.2. Cre(terea porcinilor
Spre deosebire de bovine, cresterea porcinelor este repartizat nu att de uniform.
Este o subramur mai bine dezvoltat n trile asiatice si europene, lor revenindu-le peste
70% din septelul mondial. De regul, predomin n trile cu zootehnie intensiv si cu un
mare numr de locuitori. ns chiar si n Asia, care are cel mai mare septel, cresterea por-
cilor nu este practicat n statele n care se confeseaz religiile islamic, budist si iudaist,
religii care consider acest animal ca necurat.
Subramura dat are un caracter semiindustrial, deoarece porcii sunt crescuti la ferme
compacte, ce nu cer suprafete mari si care pot fi usor construite n apropierea marilor
orase. Nu ntmpltor n statele dezvoltate cresterea lor este concentrat, mai ales, n regiu-
nile industriale, unde cererea de carne este sporit.
n Europa Central si Nordic cresterea porcinelor se bazeaz pe cultura cartofului,
pe cnd n Europa de Sud, regiunile sudice ale Rusiei, SUA, Brazilia si alte state
americane pe cultura porumbului. Foarte evident se observ acest lucru n SUA, unde
principala zon de crestere a porcinilor corespunde cu centura de porumb.
Destul de modest este cresterea porcilor n Africa si Australia. Septelul mic din
Africa se explic prin faptul c ntr-o bun parte din trile ei domin religia musulman,
care interzice folosirea crnii de porc. Pe de alt parte, conditiile climaterice nu necesit
folosirea acestui produs ce are un nalt potential caloric. Ct priveste Australia, apoi septe-
lul de porci ce se creste pe acest continent, asigurat si asa cu carne de vit si de oaie, sa-
tisface n ntregime necesittile populatiei nu prea numeroase.
Principalii cresctori de porci sunt indicati n tabelul 14.

Tabelul 14. -rile cu cel mai mare #eptel de porcine 'n anii 1997-2005
Anul 1997 Anul 2000 Anul 2005
Tara
Mil.
capete
Tara
Mil.
capete
Tara
Mil.
capete
China 468,05 China 437,6 China 488,8
SUA 56,17 SUA 99,3 SUA 60,6
Brazilia 36,90 Brazilia 27,3 Brazilia 33,2
Germania 24,30 Germania 27,0 Vietnam 27,4
Rusia 19,5 Spania 23,7 Germania 26,8
Total mondial 936,8 Total mondial 909,5 Total mondial 962,7
Sursa: Ieorpa]nx, N 31, 1998, pag. 2-7, 15.; N 4, 2007, pag.23-25

4.3. Cre(terea ovinelor (i caprinelor
Ovinele se cresc pentru ln, lapte, carne si piei. Fiind putin pretentioase fat de
hran, ele pot fi crescute n regiunile unde bovinele nu au ce paste. Cea mai mare parte a
ovinelor sunt ntretinute pe psuni naturale din sud-estul Australiei, sudul Africii, pampa-

sul Argentinei, preria nord-american, n stepele uscate din centrul si sud-vestul Asiei, n
regiunile muntoase ale Asiei Centrale, Europei de Sud s.a. Efectivul cel mai mare de ovine
se ntlneste n emisfera sudic.
n diferite regiuni ale lumii oile se cresc n diferite scopuri. n trile bazinului medi-
teranean ele se cresc pentru ln, lapte, carne si pielicele. n trile asiatice, unde predomin
religia musulman, ele se cresc, n primul rnd, pentru carne si pielicele si apoi pentru
ln. Pn relativ nu demult cresterea oilor n Australia era orientat practic la producerea
lnii. n prezent, ca urmare a dezvoltrii tehnicii frigorifice, care permite transportarea la
distante mari a produselor perisabile, a avut loc reorientarea cresterii oilor si ca
productoare de carne.
Nectnd la diversitatea scopului cresterii oilor n diferite regiuni, peste tot locul
producerea lnii este o latur de baz a acestei ramuri. Ultimul deceniu cantitatea de ln
produs s-a redus. Dac n 1991 au fost tunse 3 mil. t., apoi n 2005 numai 2,2 mil. Cei
mai mari productori de ln la sfrsitul secolului trecut erau Australia (680 mii t), China
(290 mii t), N. Zeeland (270 mii t), Uruguay (85 mii t), Argentina (70 mii t), R. Africa de
Sud (70 mii t), M. Britanie (65 mii t), Rusia (60 mii t), Iran (55 mii t) si India (45 mii t).
Principalele regiuni ale vitritului mondial (e la V.P. Maksakovskii, 2003)
Cresterea caprinelor este specific regiunilor aride cu vegetatie srac. Ele formea-
z un sector zootehnic secundar. Se cresc, n primul rnd, pentru lapte n China, India,
Bangladesh, Pakistan, Iran, Afghanistan, n trile africane si Europei Sudice, n nord-vestul
Mexicului si nord-estul Braziliei. n Asia Mic si Africa de Sud se cresc capre de angora
vestite prin lna lor fin.
Principalii cresctori de aceste animale sunt indicati n tabelul 15.


Tabelul 15. -rile cu cel mai mare #eptel de ovine #i caprine
Ovine, mil. capete Caprine, mil. capete
1997 2005 1997 2005
China 132,7 170,9 China 170,9 195,8
Australia 123,3 106,0 India 120.6 120,0
India 68,4 62,5 Pakistan 47,6 50,7
Iran 52,0 54,0 Sudan 16,9 42,0
Sudan 24,0 48,0 Bangladesh 34,5 36,9
N. Zeeland 47,4 40,0 Nigeria 24,5 28,0
R. Africa de Sud 29,0 25,3 Iran 26,0 26,5
Mondial 1069,2 1081,0 Mondial 705,6 807,6
Sursa: Ieorpa]nx, N 31, 1998, pag. 2-7, 15; Brdan V. Geografia economic mondial, 2008, pag. 113, 114

4.4. Avicultura
Aceast subramur a zootehniei a cptat ultimul timp o mare amploare n primul
rnd n trile dezvoltate din punct de vedere industrial. O intensitate mai mare are n apro-
pierea marilor centre urbane. Se explic acest lucru prin faptul c cresterea psrilor a pu-
tut relativ usor s fie pus pe picior industrial si complexele de crestere a lor reprezint, de
fapt, niste ntreprinderi cu un nalt grad de mecanizare. Se cresc psrile att pentru carne,
ct si pentru ou, fabricile avicole fiind, n aceast privint, specializate. Numrul total de
psri crescute la aceste fabrici n 2005 a trecut de 18 miliarde, cel mai mare septel avnd
China (5,35 mld), SUA (2,05 mld), Indonezia (1,28) si Brazilia (1,12). Dac n Europa pre-
domin cresterea psrilor pentru ou, atunci n America pentru carne. n acelasi an n
lume s-au produs circa 64,4 mil. t ou, cei mai mari productori fiind China (28,7 mil.),
SUA (5,3 mil.), India (2,5 mil.), Japonia (2,5 mil.), Rusia (2,1 mil.), Mexic (1,9 mil.) si
Brazilia (1,6 mil.). La o persoan cele mai multe ou n cursul unui an produceau Olanda
(470), Belgia (390), Japonia (370), Cehia (350), Belarus (340), SUA (315) si Franta (300).
Se cresc, de regul, gini, dar sunt fabrici specializate n cresterea curcanilor, ratelor,
gstelor si altor psri, n acelasi rnd si a prepelitelor, care produc ou dietetice foarte solicitate.
Toate subramurile amintite ale zootehniei au scopul de a produce n primul rnd carne.
n structura crnii produse n lume 40% revine crnii de porc, 27% crnii de vit, 26% crnii de
pasre 5% crnii de oaie si 2% celei de cal si altor animale. Se observ o tendint general
de crestere a cantittii de carne obtinute. Astfel, dac la sfrsitul secolului trecut n lume se
produceau 220 mil. t carne, apoi n 2005 acest indice a atins la cifra de 265 mil t. Trile care
produc cea mai mult carne att n total, ct si la un locuitor sunt indicate n tabelul 16.
Tabelul 16. Produc&ia de carne 'n lume 'n total (anul 2005)
#i la un locuitor (sf,r#itul anilor 90, secolul trecut)
Productia de carne, mil. tone Carne la un locuitor, kg
China 47,7 Danemarca 380
SUA 39,6 Olanda 210
Brazilia 19,9 Australia 190
Germania 6,9 SUA 125
India 6,3 Canada 120
Franta 6,2 Franta 115
Spania 5,7 Spania 105
Mexic 5,0 Argentina 100
Rusia 4,6 Germania 75
Argentina 4 Polonia 70
Mondial 265 Mondial 40
Sursa: Brdan V. Geografia economic mondial, 2008, pag. 127;
Maxcaxoncxn B.H. A39CD0F7G31H0I H0D=760 J7D0. 2003, pag. 304

Din tabel se vede c mai asigurate cu carne sunt statele relativ mici cu un nalt grad
de dezvoltare, sau care au un numr nu att de mare de populatie.
Principalele regiuni agricole mondiale (De la V.P. Maksakovskii, 2003)
Vorbind de zootehnie trebuie de indicat c principalii exportatori ai produselor ani-
maliere de baz sunt urmtoarele tri:
Carne de vit Australia, Argentina, Uruguay, Brazilia, Germania, Franta, Noua Zee-
land, Irlanda, Olanda, SUA si Ungaria.
Carne de porc Olanda, Belgia, Danemarca, Canada, Ungaria.
Carne de oaie Noua Zeeland, Australia, M. Britanie.
Carne de pasre Franta, SUA, Olanda, Brazilia, Belgia.
L,n Australia, Noua Zeeland, Argentina, Uruguay, RAS
Produse din lapte Noua Zeeland, Australia, Franta, Belgia, Olanda, Danemarca, Elvetia.
Dac din mamifere si psri omul a domesticit mai multe specii, apoi din insecte el
a putut s atrag n sfera sa de activitate doar dou albina melifer si fliturile de mtase,
formnd astfel dou ramuri aparte ale zootehniei: apicultura si sericicultura.
Apicultura (cresterea albinelor) este o ocupatie strveche la multe popoare. Odat
cu descoperirea si producerea n mas a zahrului interesul fat de aceast ramur a sczut.
n prezent, cnd s-a dovedit efectul curativ al mierii de albin si cnd, datorit chimizrii
agriculturii, numrul de polenizatori s-a redus, cresterea albinelor a devenit nu numai
rentabil ci, uneori, chiar necesar. Se practic n toat lumea. Din cele circa 1 mil. t. de
miere produs anual cel mai mult se strnge n China (19%), SUA (10%), Turcia (6%),
Rusia (5,5%) si Argentina (5,4%).
Sericicultura (cresterea viermelui de mtase) este rspndit, n primul rnd, n
Asia de Est, unde a aprut ca atare ramura dat si unde conditiile naturale favorabile permit

ca ea s reziste concurentei mtsii sintetice. Cele mai mari productoare de mtase natu-
ral brut din lume sunt Japonia si China, urmate de India, Coreea de Sud si trile CSI.
n ncheiere mentionm c n lume ar putea fi evidentiate sapte mari regiuni agri-
cole, regiuni reprezentate pe harta de mai sus.

5. PESCUITUL SI VNATUL. IMPORTANTA, TIPURILE SI ASPECTELE REGIONALE
5.1. Pescuitul
Fiind una din cele mai vechi activitti omenesti, pescuitul n prezent a atins pro-
portii colosale datorit tehnicii moderne de care se foloseste. Dac n trecut se pescuia n
apele fluviilor si lng trm, apoi acum majoritatea pestelui este prins n largul oceanelor.
Dup mediul n care se practic deosebim pescuitul 'n apele dulci si pescuitul
maritim. Pescuitul 'n apele dulci este redus si reprezint circa 11% din volumul total al
pestelui prins n ntreaga lume. Este practicat n Rusia, China, SUA, Brazilia, Niger, R.D.
Congo, Uganda si n alte tri unde sunt ruri mari si lacuri ntinse (naturale sau artificiale).
Din ruri o important mai mare au Volga, Dunrea, Chang Jiang, Mississippi, Columbia,
Lena, Enisei, iar din lacuri Victoria, Ciad, Caspic, Baikal etc.
Pescuitul maritim cuprinde la rndul su pescuitul de coast si pescuitul 'n larg.
Pescuitul de coast se practic cu nave mici si este specific mai ales coastelor japoneze,
coreene, engleze, scotiene, islandeze, precum si multor tri din Africa si America Latin.
Pescuitul 'n larg se practic cu nave moderne n afara apelor teritoriale si, de aceea,
are un caracter international. Structura pescuitului mondial este urmtoarea: 87-88% revine
pestelui, 7-8% molustelor, 4-5% crustaceelor si 0,5% altor specii.
n jumtatea a doua a anilor 90 volumul total de peste si produse marine pescuite a
trecut cifra de 100 mil. tone, apropiindu-se astfel de limita maximal de 120 mil. t pe care
o poate da Oceanul Planetar.
Trebuie de spus c pe parcursul secolului XX pescuitul a sporit considerabil, mai
ales n a doua jumtate a lui. Este de ajuns s concretizm c n anul 1900 pe ntreg P-
mntul se prindeau doar 4 milioane tone de peste si produse marine, iar n 1950 20 mil. t.
Cresterea brusc a masei de peste prins a adus la unele schimbri structurale si geografice
n pescuitul mondial. Astfel, dac n anii 50 principalele specii ce se prindeau apartineau la
clupeide (scrumbii) si gadiforme (tresc #i a.), apoi n prezent cantitatea lor s-a redus
simtitor, cednd locul speciilor mai putin valoroase cum ar fi: hecul, scrumbia albastr,
moiva, batogul, heringii etc.
Schimbarea geografic const n faptul c s-a lrgit spatiul unde are loc pescuitul
si s-au schimbat regiunile pescuitului. Desi, ca si mai nainte, principala zon de pescuit era
selful continental, apoi n prezent circa 10% din produsele mrii provin din portiunile
adnci ale oceanului. Dac n trecut regiunile situate mai la nord de paralela de 30 ddeau
85% din pescuit, regiunile tropicale 23%, iar regiunile sudice (mai la sud de paralela 30
latitudine sudic) numai 2%, apoi n prezent coraportul este respectiv de 52:30:18. Cu alte
cuvinte, are loc deplasarea pescuitului mondial spre sud. S-a schimbat raportul dintre
cantitatea de peste prins n diferite oceane. Astfel, dac n 1950 54% din peste se prindea
n Oceanul Atlantic, 40% n Oceanul Pacific si 6% n cel Indian, apoi n prezent n
Oceanul Atlantic se pescuieste 27%, n cel Indian 6% iar n cel Pacific 67%. Deci n
ultimele decenii a sczut importanta Oceanului Atlantic ca surs de pescuit si a crescut
simtitor rolul Oceanului Pacific. Au avut loc schimbri si n ponderea diferitor zone de
pescuit din Oceanul Mondial. n cadrul Oceanului Atlantic de demult sunt cunoscute dou
zone de pescuit: Nord-Estic, situat lng trmurile Europei si Nord-Vestic, din preajma
trmurilor Americii. La nceputul anilor 50 zona Nord-Vestic ddea aproape 50% din
pestele prins n lume. Actualmente importanta ei a sczut simtitor.

Pescuitul mondial (de la V.P. Maksakovskii, 2003)
n Oceanul Pacific exist 3 zone principale de pescuit: Nord-Vestic, Nord-Estic
si Sud-Estic. n zona Nord-Vestic, situat lng trmurile de est ale Asiei, pescuiesc Rusia,
Japonia, China, Coreea de Nord si Coreea de Sud, ea asigurnd n prezent cea mai mare can-
titate de peste pescuit. n zona de Nord-Est, situat lng trmurile Americii, pescuiesc
Statele Unite, Japonia si alte tri asiatice. Cantitatea de peste prins aici este mult mai mic
dect n zona precedent. Zona de Sud-Est este situat de-a lungul litoralului Americii de
Sud. Aici pescuiesc mai ales Peru si Chile, pestele de baz fiind hamsia (anciousul peruan).
n jumtatea a doua a secolului XX s-a schimbat si coraportul dintre pestele prins
de diferite tri. Dac la mijlocul anilor 50 n grupa primelor 10 state ale lumii ce prindeau
cel mai mult peste intrau Japonia, SUA, URSS, China, Norvegia, M. Britanie, India, Cana-
da, RFG si Danemarca, acum n aceast grup de tri au intrat Chile, Peru, Republica
Coreea si Thailanda, nlocuind respectiv M. Britanie, Canada, Germania si Danemarca. n
anul 2001 cel mai mult peste n lume au prins China (16,5 mil. t), Peru (7,9 mil. t), SUA
(4,9 mil. t), Japonia (4,7 mil. t), Indonezia (4,2 mil. t), Chile (3,8 mil. t), India (3,7 mil. t),
Rusia (3,6 mil. t), Thailanda (2,8 mil. t) si Norvegia (2,6 mil. t). (S. Negut s.a., 2006).
Vorbind de pescuit, trebuie s mentionm c n ultimul timp tot mai insistent se
atrage atentia asupra necesittii dezvoltrii acvaculturii, adic a cresterii produselor mrii
sub ngrijirea omului. n 2002 productia mondial a acvaculturii constituia 51,4 mil. tone.
Din ele 85% reveneau trilor asiatice si n primul rnd Chinei, Japoniei, R. Coreea, Indiei,
Filipinelor, Indoneziei si Vietnamului. n aceste tri la fermele si plantatiile maritime se
cresc moluste, peste, crabi, alge si alte produse. n Europa, de asemenea, exist ferme unde
se cresc languste, midii, stridii, pecteni de mare s.a. (Italia, Franta, Portugalia). Maricultura
are perspective si dezvoltarea ei poate solutiona multe probleme legate de asigurarea
populatiei terestre cu alimente de origine marin.
5.2. V,natul
Fiind o ocupatie a omului practic de cnd el a aprut ca specie, vnatul se mpare
dup mai multe criterii. Deosebim v,natul terestru si v,natul maritim. V,natul terestru, la
rndul lui, se mparte n v,nat pentru carne, pentru blan, pentru pene, pentru trofee etc.

n lume exist mai multe zone de vntoare (zone cinegetice). Cele mai principale
sunt urmtoarele:
1. Nordul Rusiei, cu un fond cinegetic valoros mai ales n specii de animale pentru
blan si trofee.
2. Arctica Nord American bogat n specii de animale cu blnuri scumpe.
3. Africa de Est cu numeroase animale exotice pentru trofee.
4. Asia de Sud si Sud-Est cu animale exotice pentru trofee.
Din trile cu un bogat fond cinegetic pot fi numite Rusia, SUA, Canada, Kenya,
Zimbabwe, India, China si R.D. Congo.
Cele mai nsemnate activitti de vntoare sunt legate de zona cu clim rece, unde
se vneaz animale cu blan scump, cum ar fi: marmota, zibelina, hermelina, vulpea
argintie, vulpea albastr, samurul, castorul, veverita s. a. Vnatul pentru blan se practic
n 4 tri: Rusia, Canada, SUA si China. n aceste state functioneaz cele mai mari piete de
blnuri din lume, cum ar fi cele de la Sankt-Petersburg, Montreal, New York si Beijing.
Mentionm c att n trile numite, ct si n alte tri europene se practic si cresterea la
ferme speciale a animalelor cu blan scump pentru a acoperi cererea si a nlocui vntoa-
rea clasic. Aceste ferme produc circa 9/10 din blnurile scoase n vnzare.
n Africa de Est si Asia de Sud si Sud-Est se practic v,natul-safari, care const n
vnatul animalelor pentru trofee sau prinderea lor pentru grdinile zoologice.
Mai redus, dar exist n unele regiuni si vnatul pentru subzistent, ntlnit la unele
popoare ce triesc n regiunile cu economie agricol traditional si unde vnatul reprezint
o surs pentru supravietuire. Este vorba despre regiunile arctice ale Americii si Asiei si
despre pdurile ecuatoriale din R.D. Congo si Venezuela.
V,natul maritim este legat de vnatul balenelor. Prima a nceput aceast activitate
Norvegia nc n 1868 prin vnarea balenelor n partea de nord a Oceanului Atlantic. Mai
trziu Norvegiei s-au alturat si alte state europene, care si construiau flote speciale pentru
aceast ocupatie. Dac la nceput se vna numai n Atlanticul de Nord, apoi, cu timpul, a
nceput exploatarea si a prtii de nord a Pacificului. Cnd si aici resursele s-au redus,
vnatul de balene a fost mutat n emisfera sudic, n zona apelor antarctice. Numrul de
balene vnate a crescut permanent pn n 1962 cnd au fost dobndite 66 mii exemplare.
Dup aceea, din cauza epuizrii resurselor, numrul animalelor captate a nceput s scad.
n 1982 s-a ajuns la un acord international de a opri vnatul pe 10 ani. Acest moratoriu a
fost prelungit n 1993, iar n 1994 s-a luat decizia ca regiunile antarctice situate mai la sud
de paralela de 40 s fie declarate rezervatie pentru balene. n prezent crdul mondial de
balene ncepe a se restabili. Mai complicat este situatia cu balena albastr, care probabil a
fost vnat n ntregime si nu este exclus c a disprut. Cele mai mari flote pentru vnatul
balenelor au avut URSS, Japonia, Norvegia, Islanda, M, Britanie si SUA.
Afar de balene vnatul maritim include, de asemenea, mpuscarea focilor, morse-
lor si altor mamifere acvatice ntlnite n Arctica. Acest vnat este nensemnat si are un
caracter local. Pentru popoarele nordice ns reprezint o surs important de existent.


GEOGRAFIA INDUSTRIEI U*OARE *I ALIMENTARE
Industria usoar si alimentar sunt ramuri ce fabric produse de prim necesitate,
destinate unei mase largi de consumatori. Din aceast cauz ele, uneori, sunt tratate ca o
singur ramur, cunoscut sub numirea de industria bunurilor de consum.
Specific pentru ramurile date este c ele:
- au o larg rspndire geografic, fiind ntlnite n toate statele, indiferent de nivelul lor
de dezvoltare economic, deosebindu-se doar dup gradul de concentrare si nzestrare
tehnic;
- folosesc cantitti mai mici de materie prim dect ramurile industriei grele;
- la stadiul de prelucrare primar a materiei prime sunt strns legate de agricultur;
- pot utiliza brate de munc de calificare joas sau medie, ndeosebi feminine, fiind
posibil amplasarea lor att n localitti urbane, ct si n cele rurale;
- datorit schimbrii continue a gusturilor consumatorilor, ele se modific destul de rapid
att din punct de vedere al asortimentului produselor, ct si al tehnologiilor utilizate.

1. INDUSTRIA USOAR
Producnd, n primul rnd, bunuri materiale ce asigur cerintele personale ale po-
pulatiei, industria usoar are o mare important social, obiectele ei caracteriznd o latur
a vietii cotidiene a omenirii.
O trstur specific a ramurii este c majoritatea produselor fabricate reprezint
rezultatul activittii artistice a specialistilor de nalt calificatie. Mrfurile confectionate
trebuie s corespund specificului national, climateric, sezonier, profesional, de vrst etc.
Este clar c n diferite zone climatice se poart haine si ncltminte diferit, precum
diferite vor fi ele pentru persoanele adulte si copii, brbati si femei.
Alt trstur a ramurii este aceea c, tinnd cont de schimbarea modei, ea trebuie
s produc mrfurile n serii modeste, dar variate, nct cumprtorul s poat avea o ale-
gere ct mai mare.
ntreprinderile industriei usoare sunt de capacitate relativ mic si medie, concentrarea
lor teritorial fiind nensemnat. n dezvoltarea ramurii o contributie destul de impuntoare
au unittile artizanale din localittile rurale.
Materia prim pentru industria usoar este foarte diversificat, ea fiind de origine
vegetal (culturile tehnice textile), animal (lna, pieile, blnurile), mineral, chimic
(fibre chimice, coloranti, piele artificial).
Amplasarea teritorial a ntreprinderilor este determinat de resursele umane, pre-
zenta materiei prime, piata de desfacere, corelarea cu industria grea etc.
Resursele umane ieftine cu o calificare medie din statele n curs de dezvoltare de-
termin construirea pe teritoriul lor a ntreprinderilor care confectioneaz serii de produse
relativ ieftine, pe cnd n statele nalt dezvoltate, cu brate de munc mai calificate, se
plaseaz ntreprinderile ce produc mrfuri mai scumpe.
n regiunile bogate n materie prim, de regul, se dezvolt ntreprinderile de
prelucrare primar (de producere a filaturii, tbcirea pieilor), pe cnd n zonele de consum
cele ce fabric productie finit (testuri, confectii, ncltminte). Dependenta de materia
prim de import determin amplasarea unor ntreprinderi n orasele portuare. Acest lucru
se observ n Franta, Italia, Suedia, Japonia etc. Unele subramuri, cum ar fi cea de
prelucrare a inului, se dezvolt numai n regiunile bogate n materie prim.
Corelarea cu industria grea se manifest prin aceea c n marile centre industriale,
unde functioneaz ntreprinderi ale industriei grele, la care cea mai mare parte a angajatilor
sunt brbati, pentru ncadrarea n productie a femeilor se construiesc ntreprinderi ale
industriei usoare.
Geografia industriei usoare si alimentare 209
Industria usoar se mparte n: textil, a tricotajelor, a confec&iilor, a covoarelor, a
pielriei #i 'ncl&mintei si a blnurilor.

1.1. Industria textil$
Este cea mai veche ramur a industriei n genere. Ea s-a format nc n secolul al
XVIII-lea n Marea Britanie si a pus nceputul revolutiei industriale.
n cadrul industriei usoare ea are cea mai mare important. Foloseste n calitate de
materie prim fibre vegetale (bumbac, in, cnep, iut), fibre animale (ln si mtase),
precum si fibre chimice (artificiale si sintetice).
n trecut dominau fibrele naturale, dar n a doua jumtate a secolului XX ele au
nceput treptat s fie nlocuite cu cele chimice, n anul 2000 ponderea lor reducndu-se
doar de 43%. (Vezi tabelul 1).
Tabelul 1. Schimbarea structurii producerii fibrelor textile 'n anii 1950-2000
Structura producerii, %
Tipul de fibre
1951 1960 1970 1980 1990 2000
Fibre naturale 84,3 82,9 70,3 57,8 57,3 43,0
Fibre chimice 15,7 17,1 29,7 42,2 42,7 57,0
Sursa: Maxcaxoncxn B.H. A39CD0F7G31H0I H0D=760 J7D0. Knnra 1. Mocxna, 2003, pag. 270
Productia industriei textile a fost n permanent crestere. Dac n 1950 se fabricau
circa 33 mld. m de testuri, apoi n 1995 cifra a crescut aproximativ pn la 75 mld. m.
n cadrul industriei textile se evidentiaz industria bumbacului, l,nii, mtsii natu-
rale, inului #i c,nepii, iutei, &esturilor din fibre chimice si materialelor ne&esute.
I ndustria bumbacului, dup cantitatea de materie prim utilizat, volumul
productiei si numrul consumatorilor, este cea mai important ramur a industriei textile.
Ea produce diferite tipuri de testuri att dup structur (cit, pnz, tifon, testuri tehnice
etc.), ct si dup destinatie (pentru albituri, costume, rochii, decorative si a.). Are dou faze
de prelucrare a materiei prime: producerea filaturii, adic a fibrelor textile, si producerea
din filatur a testurilor.
La sfrsitul secolului trecut n lume se produceau 75 mil. m de testuri din bumbac,
adic cte 13 m la o persoan. n prezent testuri pure din bumbac se produc putine. De regul,
prevaleaz testurile mixte, care, pe lng bumbac, contin si fibre chimice, de regul, sintetice.
Pe parcursul secolului XX n lume au avut loc schimbri n geografia producerii
testurilor din bumbac si din bumbac si fibre chimice. S-a redus simtitor ponderea Europei
de Vest si Americii de Nord si a crescut esential rolul Asiei, care n prezent produce circa
78% din toate testurile de acest tip din lume. (Vezi tabelul 2).
Tabelul 2. Ponderea diferitor regiuni ale lumii 'n producerea &esturilor
din bumbac #i celor mixte 'n anii 1950-1995, %
Regiunea 1950 1990 1995
Europa de Vest 25,2 7,7 6,6
America de Nord 29,9 6,0 5,9
Europa de Est 14,3 15,4 5,3
Asia 27,4 66,5 77,6
America de Sud 2,5 2,8 3,0
Africa 0,6 1,6 1,6
Australia si Oceania 0,1 0,01 0,01
Sursa: Anncon H.B., Xopeen B.C. VH969J7G31H0I 7 19W705L60I C39CD0F7I J7D0. 2001, pag. 618
Respectiv a crescut si ponderea unor tri asiatice n productia global. China de pe
locul 4 s-a plasat pe locul 1, iar n topul celor mai mari productori de testuri de bumbac
din lume au intrat Indonezia, insula Taiwan si Turcia, ele ocupnd locurile Germaniei,
Poloniei Frantei si Marii Britanii. (Vezi tabelul 3).
Tabelul 3. Principalele state ale lumii productoare de &esturi de bumbac #i mixte
'n perioada 1950-1995, mld. m@
1950 1960 1970 1990 1995
SUA 9,0 SUA 8,5 China 8,6 China 17,8 China 18,3
India 5,0 China 7,5 India 7,8 India 15,2 India 17,2
URSS 2,8 India 6,2 SUA 6,3 URSS 7,8 Indonezia 4,3
China 2,2 URSS 4,8 URSS 6,2 Indonezia 4,3 SUA 3,7
M. Britanie 1,9 Japonia 3,2 Japonia 2,4 SUA 3,7 Brazilia 1,6
Franta 1,7 Franta 1,7 Franta 1,4 Brazilia 1,9 Italia 1,3
RFG 1,7 RFG 1,4 Brazilia 0,9 Japonia 1,8 Rusia 1,2
Japonia 1,3 Italia 1,3 RFG 0,9 Italia 1,6 Japonia 1,0
Italia 1,0 M. Britanie 1,2 Mexic 0,9 RFG 1,1 Taiwan 0,8
Belgia 0,7 Pakistan 0,7 Polonia 0,9 Hong Kong 0,8 Turcia 0,7
Cauza deplasrii geografice a ramurii se explic, pe de o parte, prin deplasarea
bazei de materie prim, adic a cresterii bumbacului, iar pe de alt parte prin existenta
fortei de munc ieftine. Dac n China costul fortei de munc este de 0,6 dolari ora, atunci
n Germania 21-22 dolari.
Ct priveste productia testurilor de bumbac si mixte la un locuitor, apoi pe primele
5 locuri din lume la sfrsitul anilor 90 ai secolului trecut se plasau Taiwanul (37,2 m),
China (19,0 m), India (17,9 m), Italia (17,1 m) si SUA (14,1 m).
n China cele mai mari centre ale industriei textile sunt orasele Shanghai,
Guangzhou, Beijing, Chengdu si Wuhan unde se prelucreaz materia prim adus din
Cmpia Chinei de Nord si vile rurilor Wei He, Fen He si a. Pe teritoriul Indiei cele mai
mari centre sunt Bombay, Ahmadabad, Calcutta si Bangalore, bumbacul prelucrat fiind
adus din partea vestic a trii.
Pe teritoriul SUA industria bumbacului este mai dezvoltat n statele atlantice
(Virginia, Carolina de Nord, Carolina de Sud) si cele sudice (Georgia, Alabama), centre
mai importante fiind orasele Lawrence, Kannapolis, Birmingham si Atlanta.
n Brazilia industria dat este concentrat n Sao Paulo si Brazilia, iar n Italia
principalele centre se afl n nordul trii, evidentiindu-se orasele Milano si Torino.
Rusia are centre vechi ale ramurii date n Moscova si Ivanovo situate n Partea
European a trii, precum si centre mai noi amplasate n Siberia (Novosibirsk si Barnaul).
Materia prim este importat din statele Asiei Centrale.
Japonia prelucreaz o cantitate destul de mare de bumbac importat din SUA,
Mexic si India, cele mai mari ntreprinderi fiind amplasate la sudul insulei Honshu n
orasele Osaka si Nagoya.
Din alte tri ar trebui remarcate Germania cu industria bumbacului concentrat n
zona renan (Wuppertal) si cea portuar-maritim (Hamburg, Bremen), precum si Fran&a,
care import bumbac din Sudan si SUA si are centre localizate n regiunea de Nord (Ru-
baix, Tourcoing, Armentieres), regiunea de Est (Mulhouse, Belfort) si n portul Rouen. Tot
aici trebuie amintite Turcia (Izmir, Bursa), Indonezia (Djakarta, Medan), Pakistan (Lahore,
Karachi), Egiptul (Alexandria), Bangladesh (Dacca), Columbia (Medelin) s.a.
I ndustria l+nii utilizeaz o cantitate mai redus de materie prim si are tehnologii
mai complicate dect cele folosite la prelucrarea bumbacului. Materia prim sub form de
ln fin si semifin provine din trile cu un mare efectiv de ovine. n anul 2000 cei mai
mari productori au fost Australia (750 mii t), China (290 mii t), Noua Zeeland (256 mii
t), India (74 mii t), Iran (74 mii t), Argentina (68 mii t), Marea Britanie (64 mii t), Uruguay
(55 mii t), R. Africa de Sud (53 mii t) si Maroc (40 mii t).
Trebuie de remarcat c producerea mondial de ln este n scdere. Astfel, dac la
nceputul anilor 90 ai secolului trecut primii 8 productori tundeau 2 617 mii tone, apoi n
anul 2000 numai 1 533 mii tone, o crestere modest fiind nregistrat doar n China.
Specificul subramurii este c cea mai mare parte a lnii se produce n emisfera
sudic, industria de prelucrare fiind amplasat, ns, n emisfera nordic.
Din materia prim se produc dou tipuri de filatur: de ln pieptnat si de ln
cardat. Filatura de ln pieptnat se toarce din fibre lungi si este utilizat la fabricarea
stofelor fine, pe cnd cea de ln cardat se capt din fibre scurte si se foloseste la
producerea postavurilor, pturilor si a.
Fabricarea filaturii si a testurilor din ln este concentrat n statele industrial
dezvoltate, aici evidentiindu-se Italia, Japonia, SUA si a.
Ca si n cazul testurilor din bumbac, testuri pure din ln se produc putine,
dominnd cele mixte n care se utilizeaz si fibre chimice.
Producerea testurilor din ln si celor din ln si fibre chimice pe parcursul jum-
ttii a doua a secolului XX a crescut, dar mult mai ncet dect cresterea populatiei, adic a
consumatorilor. Astfel, dac n 1950 se produceau 2,4 mld m de stofe si postavuri, apoi n
1995 3,1 mld m, adic cresterea a fost doar cu 29%. (H.B. Anncon, B.C. Xopen, 2001).
Pe parcursul jumttii a doua a secolului XX a crescut esential ponderea Asiei n
producerea testurilor de ln, reducndu-se vdit rolul Americii de Nord si Europei. (Vezi
tabelul 4).
Tabelul 4. Ponderea diferitor regiuni ale lumii 'n producerea &esturilor
din l,n #i celor mixte 'n anii 1950-1995, %
Regiunea 1950 1990 1995
Europa de Vest 40 22 32
America de Nord 26 5 6
Europa de Est 20 36 12
Asia 8 32 46
America de Sud 3 3,2 2,5
Africa 1,5 1,5 1,2
Australia si Oceania 1,5 0,3 0,3
Din statele europene a pstrat ferm pozitia n ierarhia mondial doar Italia, restul
cednd locul Chinei, Japoniei, Indiei si R. Coreea (tabelul 5).
n China industria de prelucrare a lnii este bazat pe prelucrarea materiei prime
proprii adus, mai ales, din China de Nord-Vest, din provinciile Qinghai si Nei Mongol
avnd ca centre importante Shanghai, Beijing, Lanzhou si Baotou.
Italia are centre cu vechi traditii n prelucrarea lnii la Biella si Schio n nordul
Cmpiei Padului, iar n Japonia principalele centre sunt marile orase de pe litoralul estic al
insulei Honshu (Tokyo, Nagoya, Kobe, Osaka, Tokai).
n SUA aceast subramur este concentrat n New England la Boston, Woonso-
cket si Philadelphia, iar n Germania se evidentiaz dou grupri importante, una n bazi-
nul Ruhr (Mnchengladbach) si cealalt n Saxonia Superioar (Chemnitz).
Pe teritoriul Marii Britanii traditii vechi n producerea testurilor din ln o au
ntreprinderile din Yorkshire.
I ndustria mtsii naturale n ultimele decenii ale secolului XX s-a ciocnit cu o
puternic concurent din partea mtsii artificiale, din care cauz n unele state aceast
subramur a disprut aproape n totalitate. Destinat unui cerc restrns de cumprtori,
productia de mtase natural, obtinut din gogosile viermilor de mtase, este n reducere.
Tabelul 5. Principalele state ale lumii productoare de &esturi din l,n #i mixte
'n perioada 1950-1995, mld. m@.
1950 1970 1990 1995
SUA 605 URSS 643 URSS 704 China 596
M. Britanie 396 Japonia 426 Italia 490 Italia 592
URSS 193 Italia 337 China 392 Japonia 360
Italia 152 SUA 225 Japonia 365 India 149
Franta 140 M. Britanie 240 SUA 155 SUA 136
RFG 103 Franta 151 India 149 Turcia 111
RDG 99 Polonia 138 Romnia 115 R. Coreea 99
Polonia 78 RFG 124 Franta 99 Germania 93
Cehoslovacia 75 RDG 124 Polonia 98 M. Britanie 75
Japonia 66 China 81 M. Britanie 90 Spania 73
Este dezvoltat n statele cu traditii n cresterea viermilor de mtase, cei mai mari
productori fiind China, Japonia, RPD Coreean, R. Coreea si Italia.
n China, tara de origine a mtsii naturale, centrele mai importante sunt amplasate
n delta rului Chang Jiang (Shanghai, Hangzhou), depresiunea Sichuan si China de Sud-
Est (Guangzhou).
Japonia creste viermii de mtase n partea central a insulei Honshu n depresiunile
Ina si Suva, principalele testorii fiind amplasate n Kyoto, Fukui, Kanazawa si Yokoha-
ma, ultimul fiind considerat cel mai important n prelucrarea mtsii.
Italia produce mtase din fire importate, centrele pentru testuri fiind situate n
partea de nord a trii la Como, Florenta, Milano si Padova.
Mai produc mtase natural Uzbekistanul, Azerbaidjanul, Thailanda, Turcia si alte
state asiatice.
Pe la mijlocul secolului XX a nceput s fie produs pe scar larg mtasea artifi-
cial, care repede a nceput s-o nlocuiasc pe cea natural. Cel mai mare productor de
astfel de testuri a devenit SUA, care fabric aproximativ jumtate din mtasea artificial
tesut n lume.
I ndustria inului (i a c+nepii pe parcursul secolului trecut a fost n scdere. Acest
lucru se explic prin reducerile esentiale ale suprafetelor ocupate de aceste culturi, reduceri
cauzate de cresterea producerii bumbacului si aparitia fibrelor sintetice mult mai ieftine.
ntreprinderile, ce fabric testuri din in, sunt amplasate n regiunile din nordul si
nord-vestul Europei, unde se cultiv planta dat, aici evidentiindu-se Rusia (Kostroma,
Smolensk), Belarus (Orsa), Marea Britanie (Belfast, Dundee), Franta (Lille) si Belgia. Mai
produc testuri din in Statele Baltice, Polonia si Germania.
Fibrele de c,nep n prezent sunt utilizate mai ales la confectionarea de saci,
frnghii, n industrie si mai putin la fabricarea testurilor. Productorii de baz sunt Rusia,
China si India, urmate de Polonia, Ungaria, Romnia s.a.
I ndustria iutei, ca si cea a inului, este localizat n regiunile cu mult materie
prim. Se evidentiaz, n acest plan, delta comun ale rurilor Gange si Brahmaputra, unde
ntreprinderi importante functioneaz n orasele Calcutta (India), Dacca, Chittagong, Nara-
yanganj si Khulna (Bangladesh). De asemenea, pe materie prim local lucreaz si
ntreprinderile din nord-estul Chinei (Luda). Este prezent aceast subramur si n unele
state europene cum ar fi: Franta (Dunkerque) si Marea Britanie (orasul Dundee din Scotia).
Aici se foloseste materia prim importat.
1.2. Industria tricotajelor !i confec)iilor
I ndustria tricotajelor foloseste ca materii prime pentru mpletirea obiectelor
produse att fibrele de bumbac si ln, ct si pe cele sintetice. Afar de fibre din ln de
oaie se folosesc, de asemenea, si fibre toarse din prul sau lna altor animale cum ar fi: mo-
hairul, angora, ca#mirul, alpagaua s.a. Mohairul se obtine de la rasa de capre de Angora,
crescute, mai ales, n Australia, China, Noua Zeeland, Turcia, Marea Britanie, R. Africa
de Sud etc. Angora este o fibr destul de fin ce se toarce din prul iepurilor de Angora
crescuti mai ales n China, Chile, Argentina, Franta si Ungaria. Ca#mirul se produce din
prul caprelor de Casmir, cei mai mari productori fiind China, Mongolia, Afghanistanul si
Iranul. Alpagaua se obtine din lna de lam ce se cresc n Trile Andine (Peru, Bolivia,
Chile, Argentina).
n a doua jumtate a secolului XX industria tricotajelor a crescut rapid si practic a
ntrecut dup costul mrfii produse industria textil. Acest lucru se explic nu numai prin
cererea sporit fat de materialele tricotate, dar si prin productivitatea mult mai mare a
muncii din subramura dat.
S-a stabilit o specializare a statelor n privinta producerii anumitor tipuri de materiale
tricotate. Trile nalt dezvoltate fabric preponderent tricotaj complicat si scump, pe cnd
cele n curs de dezvoltare tricotaj mai simplu si mai ieftin, cum ar fi cel pentru lenjerie.
n fabricarea multor produse industria tricotajelor a devenit o concurent destul de
serioas a industriei confectiilor, devenind pentru ultima si o surs de producere a materiei
prime (pnza de tricotaj).
I ndustria confec'iilor este dezvoltat practic n toate trile lumii. Ultimul timp ea a
cptat amploare n statele n curs de dezvoltare, mai ales n cele asiatice, unde bratele de
munc sunt ieftine. Aici se produc tiraje mari de confectii simple si la un pret redus, care n
cea mai mare parte sunt destinate exportului. Aceasta se vede si pe pilda Moldovei, n
structura exportului creia materialele textile si produsele din acestea se plaseaz pe
locul doi dup produsele alimentare. Se stie c n republic functioneaz o serie de ntre-
prinderi ce apartin proprietarilor strini si care coase confectii ce nu se vnd n Moldova, ci
sunt duse peste hotarele ei.
n trile nalt dezvoltate din Europa de Vest si America de Nord, mai ales n SUA,
industria de confectii s-a orientat la producerea obiectelor scumpe de nalt calitate si
foarte la mod. Se fabric ele din testuri naturale si la ntreprinderi nu prea mari, unde
lucreaz brate foarte calificate de munc. Productia dat este destinat unui cerc mai
restrns de consumatori att interni ct si externi. Din aceast cauz si confectiile produse
n statele dezvoltate n mare parte sunt destinate exportului, numai c n tiraje mai mici.
Fabricile de confectii, de regul, se specializeaz n producerea anumitor tipuri de
vestimentatii fie pentru brbati, fie pentru femei (paltoane, rochii, costume, bluze, cmsi,
pantaloni, fuste, scurte etc.). La sfrsitul secolului trecut n lume s-au produs circa 330 mil.
piese de haine pentru brbati si 326 mil. piese de vestimentatie pentru femei. Principalii
productori de haine pentru brbati au fost SUA, R. Coreea, Japonia, Rusia, Portugalia,
Spania, Brazilia, Ungaria, Turcia si Ucraina, iar productorii de haine femeiesti SUA,
India, Franta, Turcia, Rusia, Germania, Mexic, China si a.
n SUA industria confectiilor este localizat n marile metropole din nord-vestul
trii, cum ar fi: Philadelphia, Baltimore, New York, Cleveland si Chicago, la care se mai
adaug marile orase de pe litoralul Pacific (Los Angeles, San Francisco) si din regiunile de
sud (Dallas si Atlanta). Totusi cea mai mare productie este concentrat n New York, unde
se coase 40% din hainele pentru brbati si 70% din hainele pentru femei produse n tar.
n Fran&a cele mai multe ntreprinderi se afl n zona parizian, Alsacia si Lorena,
centrele de baz fiind orasele Paris, Amiens, Lille si a.
n Marea Britanie cele mai mari fabrici de confectii sunt concentrate n regiunea
londonez si zona textil Leeds.
n Italia concentrarea cea mai mare de ntreprinderi se afl n Cmpia Padului, iar
n Germania n landul Nordrhein-Westfalen.
Pe teritoriul Chinei centrele de baz sunt orasele Beijing, Shanghai, Shenyang,
Wuxi, iar pe teritoriul Japoniei orasele Tokyo, Yokohama, Osaka, Nagoya si Nagasaki.
Centre mari ale industriei de confectii exist n Federa&ia Rus (Moscova,
Volgograd, Nijnii Novgorod, Sankt Petersburg), India (Bombay, Calcutta, Delhi), Brazilia
(Sao Paulo, Rio de Janeiro, Brasilia, Belo Horizonte), Egipt (Alexandria, Cairo), R. Africa de
Sud (Cape Town, Pretoria) si Australia (Melbourne, Sydney).

1.3. Industria covoarelor
Subramura dat utilizeaz att fibre naturale, ct si sintetice. Adesea sunt utilizate
n amestec. La sfrsitul anilor 90 ai secolului trecut pe Pmnt au fost confectionate 1,5
mil. m de covoare, cei mai mari productori fiind SUA, Belgia, Germania, Marea
Britanie, Federatia Rus, Franta, Olanda si Spania.
Majoritatea covoarelor produse n prezent sunt fabricate din fibre chimice sau din
fibre chimice n amestec cu cele naturale si numai n unele tri continu s fie con-
fectionate covoare din ln, lucrate prin tehnica nodurilor la rzboaie mecanice. La aceste
tri apartin Australia, Noua Zeeland, Grecia, Franta, Japonia, Polonia, Marea Britanie,
Bulgaria, Rusia, Mongolia si a.
Ct priveste covoarele de ln, lucrate prin tehnica nodurilor, dar la rzboaie de
tesut manuale, apoi aceast traditie s-a pstrat n Azerbaidjan, Iran, Turcia, India, Maroc,
Egipt, Afghanistan, Pakistan si alte tri. Covoarele date sunt cele mai scumpe si se
confectioneaz n primul rnd pentru export.

1.4. Industria piel$riei, .nc$l)$mintei !i bl$n$riei
Subramura dat este reprezentat, de regul, prin ntreprinderi nu prea mari, uneori
cu caracter artizanal, amplasate, de regul, n asezri industriale mici. n cadrul ei
deosebim industria de tbcire a pieilor, industria de 'ncl&minte, industria de maro-
chinrie si industria blnriei.
I ndustria de tbcire a pieilor are unittile amplasate n trile cu un mare efectiv de
bovine, ovine sau porcine. n acest sens se evidentiaz India, Argentina, SUA, Brazilia, Fede-
ratia Rus, Ucraina, China si Mongolia, ele fiind principalele productoare de piele natural
din lume. O industrie de tbcire destul de dezvoltat au, de asemenea, Franta, Italia, Marea
Britanie si Japonia, unde se utilizeaz nu att materia prim proprie, ct cea importat.
I ndustria $ncl'mintei este principalul utilizator al pielii naturale. Drept c n
prezent se utilizeaz destul de mult si alte tipuri de materii prime. n dependent de
aceasta, ncltmintea poate fi din piele natural, din piele artificial, din mase plastice, din
textile, din cauciuc si a. Destul de des se produce ncltminte combinat, la confectionarea
creia se utilizeaz att pielea natural, ct si diferite tipuri de materie artificial.
Pe parcursul secolului XX producerea ncltmintei a fost n permanent crestere,
mai ales n trile n curs de dezvoltare din Asia si America Latin. Spre sfrsitul anilor 90
n lume s-au fabricat circa 4 miliarde de perechi de ncltminte, din care cea mai mare
parte (3/4) a fost confectionat din materiale artificiale si doar 1/3 din piele natural.
La scar mondial cei mai mari productori erau China (350 mil. perechi), Italia
(300 mil. perechi), India (190 mil. perechi), Republica Coreea, Taiwan, SUA, Franta si Spania.
Mentionm c trile asiatice produc mai mult ncltminte de camer si sportiv,
care nu se fabric din piele si care este destinat att consumatorului intern, ct si exportu-
lui. Astfel China controleaz 25% din piata ncltmintei sportive si de camer din Europa.
ncltmintea din piele natural, care este mult mai scump dect cea din material sintetic,
se fabric mai mult n statele nalt dezvoltate din Europa, aici primul loc revenindu-i Italiei.
Italia a devenit o tar care dicteaz moda n acest domeniu. Cea mai mare parte a productiei
din aceast tar se coase la numeroase (circa 9 000) de ntreprinderi mici si mijlocii, care usor
reactioneaz la schimbarea cerintelor timpului. Cea mai mare parte a ncltmintei italiene (85-
90%) este destinat exportului att n statele europene, ct si n cele ale Americii de Nord.
n China principalele centre ale industriei de ncltminte sunt amplasate n
Beijing, Chengdu si Qingdao, iar n India n orasele Bombay, Calcutta, Delhi si Kanpur.
Pe teritoriul Italiei producerea ncltmintei este concentrat n zona de nord, aici
evidentiindu-se orasele Belluno, Modena, Parma, Legnano si Livorno, iar n Franta ora-
sele Grenoble, Lille, Lyon, Marsilia si Strasburg.
Pentru SUA mai importante sunt ntreprinderile din Boston, Chicago, Cincinnati si
Milwaukee, iar din Canada Edmonton, Montreal si Vancouver.
Din alte state ale lumii cu o industrie a ncltmintei bine dezvoltat ar putea fi
numite Germania (Offenbach), Cehia (Zlin), Brazilia, Spania, Japonia si a.
I ndustria marochinriei produce diferite articole de galanterie cum ar fi: genti,
geamantane, posete, serviete, mape, portmonee, centuri, mnusi etc., utiliznd, n aceste
scopuri, piele subtire si fin de capr, oaie sau alte animale, tbcit n mod special. Rolul
de baz revine aici atelierelor artizanale si semiartizanale. Este dezvoltat, mai ales, n tri-
le arabe din Africa de Nord (Maroc, Tunisia, Algeria, Egipt) si Orientul Apropiat (Siria,
Irak, Iran), precum si n unele state din America Latin (Mexic, Brazilia, Argentina) si
Europa (Spania, Portugalia, Franta, Rusia).
I ndustria blnriei este dezvoltat, n primul rnd, n trile cu conditii naturale
favorabile pentru cresterea n libertate a animalelor cu blan pretioas, sau care au posibili-
tatea de a creste unele din aceste animale la ferme specializate. De regul, se utilizeaz bl-
nurile de animale slbatice, cum ar fi: vulpea polar, samurul, castorul, iepurele de pdure,
vulpea, nurca, nutria, jderul, zibelina, veverita, vidra, marmota etc. Un rol mai mic au bl-
nurile unor animale domestice cum ar fi: cele de miel, ied, oaie, capr, iepure de cas s.a.
Dup tbcire pieile se utilizeaz la confectionarea cciulilor, mnusilor, gulerelor,
diferitor obiecte de mbrcminte s.a.
Industria si comertul cu blnuri scumpe s-a dezvoltat n Canada (Edmonton, Mon-
treal), Federatia Rus (Moscova, St. Petersburg), Trile Scandinave, Trile Andine, China.
Industria de prelucrare a blnurilor animalelor domestice s-a dezvoltat n trile din
zona temperat cu un mare septel de ovine sau caprine (Rusia, Ucraina, Kazahstan, China),
unde se produc cciuli, cojoace, scurte si alte obiecte.
n ultimii ani subramura dat utilizeaz la confectionarea hainelor blnuri artificiale, care
le imit foarte reusit pe cele naturale, dar care sunt mai ieftine si nu cer distrugerea lumii animale.

2. INDUSTRIA ALIMENTAR
Aceast ramur este strns legat de agricultur si particip nemijlocit la ridicarea
nivelului de trai al populatiei. Materiile prime ale industriei alimentare sunt de origine
vegetal (gru, orz, orez, floarea-soarelui, sfecl de zahr, trestie de zahr etc.), animal
(carne, lapte, ou etc.) si mineral (sarea). Este foarte variat si prezent pe aproape ntreg
globul. Are o pondere destul de mare n productia industrial global (9,5%, locul III)
(A.P. Gorkin, 2008). De regul, activitatea ei poart, n mare msur, un caracter sezonier,
deoarece este legat de recoltarea produselor agricole industrializabile.
Industria alimentar se mparte n dou grupe de subramuri: industrii primare si
industrii secundare. Industriile primare fabric semiproduse (fain, pudra de cacao, carne
congelat, lapte praf, unt etc.), utilizate mai apoi de subramurile industriilor secundare la
confectionarea produselor finite, adic a alimentelor de consum. n unele cazuri ntreprin-
derile industriale alimentare pot fi mixte, adic fabric att produse primare, ct si finale.
Pentru industria alimentar sunt specifice att ntreprinderi mici specializate, ct si
ntreprinderi mari. ntreprinderile mici sunt dispersate n majoritatea statelor lumii si
reprezint unitti artizanale rurale. La astfel de ntreprinderi se preparar majoritatea meze-
lurilor si brnzeturilor n Franta, produsele zaharoase si de ciocolat n Elvetia etc. Unitti
mari ale industriei alimentare sunt specifice pentru statele cu un nsemnat sector agricol si
cu numeroase orase mari, cum ar fi: SUA, Rusia, China, Ucraina si a. Astfel, mari abatoare
sunt n Chicago, Moscova si Shanghai, mari centre de morrit si panificatie n orasele
Harcov, Rostov pe Don si Volgograd, fabrici de zahr n New York si Philadelphia, iar
ntreprinderi de producere a laptelui praf n Milwaukee.
ntreprinderile industriei alimentare apartin preponderent grupurilor nationale si doar
n unele subramuri exist societti transnationale ce au sediul n trile dezvoltate. Drept
exemplu, pot servi companiile Nestle, Perrier, Procter & Gamble, Pepsi, Unilever, Coca Cola
etc., care, pe lng ntreprinderile din tara de baz, au un numr mare de filiale si unitti de
productie n multe state ale lumii. Grupul Nestle, de exemplu, dispune de 489 de uzine
amplasate n 77 de tri la care activeaz circa 220 000 de salariati.
De regul, n industria alimentar functioneaz att ntreprinderi, productia crora
este destinat consumului intern, ct si ntreprinderi productia crora este orientat spre
export. Productia destinat exportului depinde de specializarea agriculturii. O trstur
specific este faptul c statele n curs de dezvoltare n marea lor majoritate fabric pentru
export semiproduse, pe cnd cele dezvoltate produse finite. Astfel, pudra de cacao pro-
dus n Cote d'Ivoire este prelucrat ulterior n Europa de Vest.
Industria alimentar din statele dezvoltate concentreaz toate fazele de transforma-
re a materiilor prime, iar specializarea lor international depseste cu mult posibilittile
agriculturii proprii. n statele n curs de dezvoltare, industria alimentar, cu toate c
reprezint una dintre ramurile de baz ale industriei, are o specializare ngust.
n dependent de materia prim prelucrat si de produsele fabricate industria ali-
mentar se mparte n peste 20 de subramuri, din care mai principale sunt: industria zah-
rului #i produselor zaharoase, industria uleiurilor #i grsimilor, industria crnii #i produ-
selor din carne, industria laptelui #i produselor lactate, industria de prelucrare a pe#telui,
industria buturilor alcoolice, industria buturilor nealcoolice, industria de prelucrare a
fructelor #i legumelor, industria morritului #i panifica&iei, industria produselor de
tutungerie, industria produselor gustative, industria concentratelor alimentare s.a.
Diferite subramuri ale industriei alimentare au diferite principii de amplasare terito-
rial a ntreprinderilor. Pentru unele din ele, cum ar fi: industria morritului si panificatiei,
de cofetrie, buturilor alcoolice si nealcoolice, produselor din lapte integral, produselor
din carne, productia semipreparatelor etc. principiul de baz este apropierea de consu-
mator, iar pentru altele (industria zahrului, conservelor, prepararea untului, brnzeturilor
etc.) apropierea de materia prim.
I ndustria zahrului (i a produselor zaharoase este prezent n 121 tri ale lumii.
Pe parcursul secolului XX, datorit cresterii permanente a consumului, ea a fost n ascen-
siune. Dac prin anii 50 se produceau circa 34 mil. t zahr, apoi n anul 2005 acest indice
ajunsese la 142,3 mil. t.
Ca materie prim de baz se utilizeaz trestia de zahr si sfecla de zahr. Cea mai
mare parte a zahrului produs (circa 69% din totalul mondial) este fabricat din trestie si
numai 31% din sfecl. Din trestie se obtine zahr n sudul SUA, Mexic, Cuba, Jamaica,
Puerto Rico, Republica Dominican, nord-estul Braziliei, sud-estul Chinei, India, Filipine,
Iran, R. Africa de Sud, Nigeria, Senegal, Angola, Egipt, Australia etc.
Producerea zahrului din sfecl a nceput s fie practicat pe la mijlocul secolului
XIX n Germania. n prezent fabricarea lui din cultura dat este specific pentru statele
amplasate n zona temperat, mai ales n cele din Europa (Franta, Germania, Italia, Polo-
nia, Ucraina, Rusia, Romnia, Cehia, Slovacia, Moldova) si mai putin din America de
Nord (SUA) si Asia (China, Turcia).
Toate ntreprinderile productoare de zahr sunt amplasate foarte proportional n
regiunile unde se creste materia prim.
Pe marile regiuni geografice principalii productori de zahr sunt Asia (34%), Ame-
rica de Sud (25%) si Europa (25%). (Anul 1995). La mijlocul secolului XX pe primul loc
se afla America de Sud, iar Asia se plasa pe locul trei.
Primii 10 productori la nivel de tar sunt enumerati n tabelul respectiv.
Tabelul 6. Liderii mondiali la producerea zahrului 'n 1950-2005, mil. t
1950 1970 1990 2005
Cuba 5,8 URSS 10,2 India 11,0 Brazilia 29,5
SUA 3,2 Cuba 7,0 URSS 8,9 India 14,2
URSS 2,5 Brazilia 5,5 Cuba 7,4 China 11,2
Brazilia 1,9 SUA 5,1 Brazilia 7,3 SUA 6,7
Franta 1,4 India 4,6 China 5,7 Mexic 5,5
India 1,2 China 3,7 SUA 5,4 Thailanda 5,4
RFG 1,2 Franta 2,8 Franta 4,3 Australia 5,2
Australia 1,0 Australia 2,5 RFG 3,3 Franta 4,6
Polonia 1,0 Mexic 2,4 Australia 3,3 Germania 4,4*
Filipine 0,8 RFG 2,1 Mexic 3,1 Cuba 3,7*
Sursa: Anncon H.B., Xopeen B.C. VH969J7G31H0I 7 19W705L60I C39CD0F7I J7D0. 2001, pag. 617;
Brdan V.D. Geografia economic mondial. 2008, pag. 131 (text); * anul 2002
Aproximativ 70% din productia mondial de zahr se consum n trile produc-
toare, restul fiind comercializat. Printre principalii exportatori se numr Brazilia (11,2
mil. t), Australia (3,7), Cuba (3,2), Thailanda (3,2), Franta (2,3), Guatemala, India etc., iar
printre principalii importatori Rusia, Indonezia, SUA, Japonia, R. Coreea, Marea
Britanie, Canada, s.a.
n ultimul timp zahrul ncepe a fi nlocuit n patiserie, cofetrie si producerea buturilor
nealcoolice cu alte substante dulci, fie extrase din porumb sau miere, fie produse artificial.
Produsele zaharoase att de apreciate de consumatori se realizeaz n multe tri, ns
un renumite mondial au cele fabricate n Elvetia, Germania, Italia, Austria, Olanda si Franta.
I ndustria uleiurilor (i grsimilor vegetale s-a format n secolul XIX, cnd s-a tre-
cut de la extragerea n mod artizanal n cadrul unor unitti de producere mici la cea pe
scar industrial n cadrul unor ntreprinderi mari.
Majoritatea uleiurilor vegetale produse n lume (80%) sunt obtinute n zonele tem-
perate si mai putin n cele subtropicale si tropicale.
n calitate de materie prim sunt utilizate semintele diferitor plante oleaginoase si,
n primul rnd, ale celor de soia, floarea-soarelui, rapit, arahide, palmier, mslin, susan,
ricin, in, bumbac etc.
Uleiul de soia este principalul ulei utilizat n lume, el fiind produs cel mai mult n
America de Nord si America de Sud, unde mari capacitti de prelucrare au Statele Unite,
Brazilia si Argentina. Se mai produce n cantitti destul de notabile n Asia de Est (China,
Coreea, Japonia) si de Sud-Est. n ultimul timp pe baza materiei prime importate ulei de soia
se fabric n unele tri europene, cum ar fi: Olanda, Germania, Marea Britanie si Franta.
Uleiul de floarea-soarelui se foloseste n alimentatie si la fabricarea margarinei,
grsimilor culinare, uleiurilor pentru vopsea, spunului s.a. A fost prima dat extras la
nceputul secolului XIX n Rusia. n prezent se plaseaz pe locul doi n lume dup volumul
productiei. Se fabric n trile ce dispun de materie prim, aici evidentiindu-se Rusia
(Partea European), Ucraina, Argentina, Franta, SUA, Turcia, Mexic etc.
Uleiul de arahide are o valoare deosebit, fiind utilizat att n alimentatie, ct si n
industria chimic. Se produce n principal n statele cultivatoare din sud-estul Asiei (China,
India, Indonezia), Africa Ecuatorial (Nigeria, Sudan, Uganda, Senegal), America de Nord
(SUA) si America de Sud (Brazilia, Argentina). Principalii productori mondiali sunt
China, India, Nigeria, SUA si Indonezia, la export evidentiindu-se SUA, Brazilia, China si
Argentina.
Uleiul de msline, care, n dependent de tehnologia de extractie, poate fi de mai
multe tipuri, este produs, n primul rnd, n spatiul mediteranean, aici pe prim plan
plasndu-se Italia (31% din cele 2,42 mil. tone obtinute n 2005), Spania (28%), Grecia
(14,8%) si Tunisia (6%). Ceva mai putin produc Albania, Turcia, Maroc si Portugalia. Din
alte regiuni ar putea fi mentionat America de Sud, unde cantitti nu prea mari de ulei de
msline obtine Argentina. Fiind destul de agreat n gastronomia de pe toate continentele,
circa 45% din tot uleiul produs este exportat, exportatorii de baz fiind cele patru state
enumerate anterior, iar importatorii practic toate trile lumii, dar mai ales SUA.
Uleiul de palmier se extrage din fructele si semintele palmierului de ulei. Uleiul
extras din pulpa fructului se numeste palme, iar cel cptat din smburele fructului pal-
miste. Cea mai mare cantitate de ulei se obtine din pulpa fructului. Se produce uleiul de pal-
mier, mai ales, n Asia de Sud-Est si Africa Ecuatorial. n Asia de Sud-Est Malaysia si
Indonezia fabric 80% din productia mondial de acest tip de ulei. n Africa Ecuatorial cantitti
mai importante de ulei de palmier obtin Nigeria, Cote d'Ivoire, R.D. Congo, Camerun s.a.
Uleiul de coprah (cocos) se extrage din albumenul uscat al nucii de cocos si este
utilizat la fabricarea margarinei, spunului si glicerinei. Cea mai mare parte a productiei
este asigurat de Filipine, Indonezia, India, Sri Lanka, Malaysia etc.
Un ulei foarte cutat, pentru alimentatie este cel obtinut din semintele de susan care
se cultiv mai ales n Asia de Sud Est (India, China, Myanmar), America Latin (Mexic,
Venezuela. Brazilia) si n Africa Ecuatorial (Sudan, Nigeria). Aceste regiuni sunt cele mai
mari productoare si consumatoare de acest tip de ulei.
Cantitti mai modeste de uleiuri vegetale comestibile se mai extrag si din seminte
de bumbac, rapi&, in, ricin, mac, mu#tar si a.
Din uleiurile vegetale se obtine margarina, o substant gras destul de utilizat n a
doua jumtate a secolului XX. La producerea ei se folosesc, de regul, uleiurile de coprah
(cocos), palmier, arahide, susan, floarea soarelui etc. la care se adaug grsimi animale,
lapte si substante aromatizate.
n ultimul timp margarina a devenit un concurent al untului de vac, ei revenindu-i
circa 66% din productia de grsimi alimentare solide.
Din cele 11,7 mil. tone de margarin obtinute n 1999 jumtate au fost fabricate n
trile Uniunii Europene, aici evidentiindu-se Germania si Franta. Alti productori mai
importanti sunt India, SUA si Rusia.
I ndustria crnii (i a preparatelor din carneinclude abatoarele, unittile frigorifice
de pstrare si unittile industriale ce transform carnea n preparate de consum (sunc,
semifabricate, mezeluri, conserve etc.). Subramura s-a dezvoltat odat cu cresterea consu-
mului si, respectiv, a producerii de carne. Producerea crnii n lume a sporit mai repede ca
cea a populatiei. Astfel, n perioada dintre anii 1950-1995 populatia planetei s-a mrit de
2,3 ori, iar producerea crnii de 5 ori.
Cei mai mari productori de carne din lume sunt statele nalt dezvoltate si cele n
curs de dezvoltare ce au un mare septel de animale. La acest grup apartin China, SUA,
Brazilia, Rusia, Franta, Germania, Spania, Italia si a.
La nivel regional pe primele trei locuri se plaseaz Asia (38%), Europa (27%) si
America de Nord (20%).
Se valorific ndeosebi carnea de porcine (40%), bovine (27%), pasre (26%) si
ovine (5%), restul avnd o pondere nesemnificativ.
n ultimele decenii a sporit considerabil producerea crnii de pasre, care n viitorul
apropiat poate s-o ntreac pe cea de vit. Acest lucru se explic, pe de o parte, prin faptul
c carnea de pasre are proprietti dietetice, iar pe de alta din considerente economice pri-
vind consumul de furaje. Pentru o crestere n greutate cu 1 kg la bovine consumul mediu
de furaje este de 7 kg, la porcine de 4 kg, iar la psri numai de 2 kg.
n lume se observ o anumit specializare la producerea diferitor tipuri de carne.
Astfel, carnea de vit este specific mai mult pentru Brazilia, Argentina, Franta, Olanda si
Danemarca, cea de porc pentru China, SUA, Germania si Rusia, cea de ovine pentru
Australia, Noua Zeeland, M. Britanie si Pakistan, iar cea de pasre pentru SUA, Brazilia
si Franta.
Centrele de prelucrare primar a crnii sunt amplasate att n zonele cu materie
prim, ct si n cele de consum, att n localittile rurale, ct si n marile centre industriale.
Drept c n ultimul timp unittile rurale, care sunt mai mici, si-au restrns activitatea, pe
cnd cele din preajma oraselor mari, ce dispun de refrigeratoare voluminoase, au sporit
productia. ntreprinderile de prelucrare secundar, ce fabric productie finit, sunt
amplasate numai n regiunile de consum.
De regul, capacitatea ntreprinderilor de prelucrare primar si secundar a crnii
este egal. n unele cazuri, cum ar fi: Argentina, Uruguay, Brazilia, Australia si Noua Zee-
land mai bine dezvoltat este industria de sacrificare a animalelor si congelare a crnii,
care mai apoi se export n alte state ale lumii. Pentru trile ce import carne capacitatea
unittilor de prelucrare secundar este mai mare ca ale celor de prelucrare primar.
n lume se observ o anumit specializare n fabricarea produselor din carne desti-
nate exportului. Astfel, China se specializeaz n producerea conservelor din carne de porc,
India si Argentina la producerea conservelor din carne de vit, Franta, Ungaria, Rusia,
SUA, Romnia, Germania si Marea Britanie la producerea diferitor tipuri de mezeluri.
Subramura dat a industriei este prezent, ndeosebi, n statele ce obtin mult carne
si care au un nalt nivel de viat a populatiei.
n America de Nord se remarc SUA cu cele mai mari unitti amplasate n Cmpia
Mississippi si zona Marilor Lacuri (Chicago, Saint Louis, Kansas City, Cincinnati), iar n
America de Sud Argentina (Buenos Aires, Rosario, Santa Fe) si Brazilia (Sao Paulo).
Pe teritoriul Europei mari centre exist n Franta (zona Masivului Central si celui
Armorican), Rusia (Moscova, Sankt Petersburg, Nijnii Novgorod), Germania, Marea
Britanie s.a. n Asia cele mai mari capacitti se afl n China (Beijing, Shanghai, Tianjin),
India si Pakistan.
I ndustria de prelucrare a pe(telui este strns legat de activitatea de pescuit n
apele continentale si mal ales n cele oceanice. (Vezi capitolul dedicat agriculturii).
Din tot pestele prins n lume consumului uman sunt destinate circa 70%, restul
fiind folosit la producerea finii de peste, utilizat n calitate de furaj la hrnirea animalelor
sau ca ngrsmnt natural.
Din pestele destinat consumului cea mai mare parte (45%) se ntrebuinteaz n
stare proaspt, 16 % n stare congelat si 9% n stare uscat, afumat sau conservat.
nsusi industria pestelui cuprinde prelucrarea lui primar si secundar. Prelucrarea
primar are loc fie c pe nave speciale, dac este vorba despre pescuitul n largul oceanu-
lui, fie c la combinatele de prelucrare a pestelui situate n zona de litoral, dac este vorba
de pescuitul de coast. Prelucrarea secundar, de regul, este efectuat la ntreprinderile
situate pe litoral si, numai n unele cazuri, pe navele mari ce ntr n componenta flotei de
pescuit care activeaz departe de porturile natale.
Cea mai mare industrie de prelucrare a pestelui o are Japonia, ntreprinderile princi-
pale ale ei fiind amplasate pe insula Hokkaido si n orasele megalopolisului Tokaido (Nipon).
n Rusia ntreprinderile de baz ale subramurii sunt situate pe litoralul Oceanului
Pacific din Extremul Orient, fiind concentrate n partea de sud a Peninsulei Kamceatka, n
partea de sud a Insulei Sahalin si n mprejurimile orasului Vladivostok. n Partea Euro-
pean combinate mai importante se afl n orasele Murmansk (Marea Barents), Arhan-
ghelsk (Marea Alb), Kaliningrad (Marea Baltic) si Astrahan (Marea Caspic).
SUA dispun de mari capacitti de prelucrare n porturile din statele Louisiana (Ca-
meron), Mississippi (Pascagoula), Massachusetts (New Bedford) si California (San Pedro).
n Europa de Vest industria de prelucrare a pestelui este mai bine dezvoltat n
Islanda (Reykjavik), Norvegia, Marea Britanie, Franta, Spania, Germania si a. Pentru
Islanda prelucrarea pestelui este ramura principal a economiei, ea prezentnd / din valoa-
rea productiei industriale.
O parte a pestelui pescuit, dar care nu are calitti gustative prea bune, se utilizeaz
la producerea finii. Aici se evidentiaz Peru, Chile, Japonia, Maroc, Coreea de Sud, Nor-
vegia, Danemarca etc.
I ndustria laptelui (i a produselor lactate foloseste ca materie prim laptele de
taurine, bubaline si ovine. Predomin totusi laptele de taurine. La ntreprinderile industriale
ajunge circa 75% al acestui produs, restul continu a fi prelucrat n conditii casnice.
Industria laptelui fabric produse de mare valoare nutritiv cum ar fi: lapte pasteu-
rizat, smntn, chefir, iaurt, nghetat, brnzeturi, unt, lapte condensat, lapte praf etc. Din
toate aceste produse brnzeturile, untul, laptele condensat si laptele praf au termeni de
pstrare destul de mari, ceea ce le creeaz avantaje n procesul de comercializare.
Br,nzeturile se obtin prin coagularea laptelui. n dependent de procedeele de
fabricare se pot cpta varietti moi, de tip telemea, sau varietti tari, de tip ca#caval. Mai
rspndite si mai apreciate sunt variettile tari. n genere, pe Terra se produc peste 1 000
sortimente de brnzeturi, din care peste 340 n Franta.
Cei mai mari productori de brnzeturi din lume sunt statele europene, lor reve-
nindu-le circa 56% din productia mondial. Multe din ele au traditii vechi n obtinerea
diferitor sortimente de cascaval. Aici trebuie numite Olanda, Danemarca, Franta, Elvetia,
Italia si Marea Britanie.
Al doilea mare productor din lume la nivel regional este America de Nord, creia
i revin 26% din totalul mondial.
La nivel de state principalii productori de cascaval sunt SUA (circa 24% din cele
18,8 mil t produse n lume n 2005), Germania (11%). Franta (9,7%), Italia (7,2%), Olanda
(3,5%) si Egipt (3,5%). Brnzeturile se produc mai ales n emisfera nordic. n cea sudic
productorul de baz este Noua Zeeland.
n mediu pe Terra, n 1995, se produceau cte 2,6 kg de brnzeturi la un locuitor, n
unele state acest indice fiind mult mai mare. Astfel n Franta el era de 27 kg, iar n Grecia,
Danemarca si Noua Zeeland de peste 50 kg.
ntreprinderile de producere a brnzeturilor sunt amplasate n zonele unde este
mult materie prim, capacitatea lor, n dependent de traditii si calitatea produselor fabri-
cate, fiind destul de variat. n Olanda si Danemarca, care se mentin pe piata mondial nu
att prin cantitatea, ci prin calitatea cascavalului, predomin ntreprinderile mici si mijlo-
cii. Pentru Statele Unite sunt specifice unittile mari.
Dac n trecut cantitatea brnzeturilor produse n lume era mai mic dect cea a
untului, apoi spre sfrsitul secolului XX lucrurile s-au inversat, cantitatea de brnzeturi
depsind-o pe cea de unt de peste 2 ori.
Tabelul 7. Liderii mondiali de producere a untului 'n perioada 1950-2005, mii t
1950 1970 1990 1995 2005
SUA 747 URSS 963 URSS 1820 India 1280 India 2700
URSS 336 SUA 518 India 875 SUA 602 SUA 609
RFG 259 RFG 494 Franta 564 Germania 467 Pakistan 574
Franta 225 Franta 481 SUA 540 Franta 453 Germania 444
Danemarca 179 India 428 RFG 383 Rusia 421 Franta 426
Australia 176 Pakistan 268 Pakistan 334 Pakistan 373 N.Zeeland 336
Noua
Zeeland
175 Noua
Zeeland
237 RDG 325 Noua
Zeeland
310 Rusia 265
Canada 132 RDG 216 Polonia 282 Ucraina 219 Polonia 190
Elvetia 111 Australia 203 Noua
Zeeland
271 Polonia 150 Iran 150
Sursa: Anncon H.B., Xopeen B.C. VH969J7G31H0I 7 19W705L60I C39CD0F7I J7D0.
2001, pag. 615; Brdan D. Geografia economic mondial. 2008, pag. 130 (text)
Untul este un produs alimentar destul de solicitat obtinut prin procesul de separare
si centrifugare a grsimilor din lapte. n 1995 n lume au fost obtinute circa 6,9 mil. t de
acest produs, din care 45% n Europa, 32% n Asia si 11% n America de Nord. Cu alte
cuvinte, ca si brnzeturile, untul se fabric mai mult n emisfera de nord. n anul 2005 la
nivel de state cei mai mari productori erau India, SUA , Pakistan, Germania si Franta.
(Vezi tabelul 7).
Trebuie de mentionat c pe parcursul jumttii a doua a secolului XX au avut loc unele
modificri n geografia consumului si producerii de unt. n primul rnd a sporit mult fabri-
carea lui n trile asiatice si s-a redus n cele din America de Nord. n trile europene produ-
cerea untului practic n-a crescut si de aceea ponderea Europei n produsul global s-a redus.
n genere, industria de prelucrare a laptelui este localizat n zonele de crestere a ani-
malelor de lapte, fiind reprezentat fie prin unitti mici, dar numeroase, fie prin unitti mari.
n Europa zone mai importante de prelucrare a laptelui sunt Scotia si Tara Galilor (Marea
Britanie), Frise (Olanda), Asturia (Spania), si Cmpia Padului (Italia). n Asia aceast
subramur este mai dezvoltat n China de Nord-Est, Insula Hokkaido (Japonia) si Cmpia
Indo-Gangelui (India si Pakistan). n alte prti ale lumii ar putea fi numite Pampa (Argen-
tina), zona de litoral a Noii Galii de Sud (Australia) si insula nordic a Noii Zeelande.
Pe teritoriul SUA principalele unitti de prelucrare sunt amplasate n zona de nord-est
n preajma Marilor Lacuri si a megalopolisului atlantic (Boswash). n ultimele decenii industria
laptelui a ptruns n nord-vestul trii (statele Washington si Oregon), precum si n California.
I ndustria buturilor alcoolice produce n primul rnd bere, vin si buturi tari. Din
toate buturile alcoolice, dup volumul de consum si producere, pe primul loc se afl
berea. Ea se obtine din orzoaic, porumb si hamei. Ultimul d arom specific acestei
buturi. Unittile productoare sunt localizate, de regul, n orase si mai putin n zonele
rurale. n total n lume functioneaz circa 26 000 de ntreprinderi, care la sfrsitul secolului
XX produceau 1 253 mil. hectolitri de bere. Din aceast cantitate cea mai mult a fost
fabricat n SUA (18,2%), China (16,1%), Germania (9,0%), Brazilia (6,4%) si Japonia
(4,7%).
Tabelul 8. Produc&ia #i consumul de bere 'n unele state ale lumii 'n anul 2005
Productia, mil. hl Consumul, l/locuitor
China 274,2 Mexic 62,0 Germania 127 M. Britanie 99
SUA 232,0 Japonia* 60,0 Islanda 126 Belgia 98
Germania 98,5 M. Britanie* 58,0 Luxemburg 109 Olanda 84
Rusia 85,0 Spania* 26,0 Austria 108 Spania 69
Brazilia 72,5 Olanda* 24,5 Danemarca 104 Portugalia 64
Total mondial 1 457

Sursa: Negoescu B., Vlsceanu Gh. Geografie economic. Resursele Terrei. 2003, pag. 304;
Brdan D. Geografia economic mondial. 2008, pag. 133 (text). * 1999
Desi se fabric n ntreaga lume, la nivel regional cea mai mare productie o are
Europa (65%) dup care urmeaz America de Nord (30%). Europenii sunt si cei mai mari
consumatori ai acestei buturi (vezi tabelul 8).
ntreprinderile productoare de bere (circa 26 mii unitti n toat lumea) sunt am-
plasate n zonele de consum, adic n marile zone populate cum ar fi regiunea Marilor La-
curi si Columbia Britanic din Canada, zona Moscovei, Uralului si sudului Siberiei din
Rusia, regiunea capitalei si de litoral din Mexic, zona de litoral a Oceanului Atlantic din
Brazilia, zona litoralului estic al Chinei, statele Minnesota si California din SUA, landurile
Nordrhein-Westfalen si Bavaria din Germania etc.
Vestite centre n fabricarea berii sunt orasele Mnchen (Germania), Plzen (Cehia),
Strasbourg (Franta) si Londra (Marea Britanie).
Industria vinului utilizeaz n calitate de materie prim strugurii de poam. Subra-
mura este prezentat prin dou tipuri de ntreprinderi: de prelucrare primar si de pre-
lucrare secundar. Unittile de prelucrare primar sunt amplasate n localittile rurale, n
apropiere de materia prim. Ele prelucreaz strugurii si produc vinuri primare, care mai
apoi sunt transportate la ntreprinderile de prelucrare secundar. ntreprinderile de pre-
lucrare secundar pstreaz vinul n conditii speciale, prin cupaj si alte tehnologii capt
diferite soiuri de vin pe care mai apoi l mbuteliaz. Sunt amplasate n localittile urbane.
n unele cazuri exist si ntreprinderi mixte care sunt nu prea mari si care detin toate
operatiile tehnologice de la prelucrarea poamei si pn la mbutelierea vinului. De regul,
ele produc vinuri de calitate.
n anul 2002 pe Pmnt au fost obtinute 26,7 mil. t vin, cei mai mari productori
fiind Franta (19,4%), Italia (16,7%), Spania (12,9%), SUA (9,5%) si Australia (4,5%).
n Franta cele mai importante zone de producere a vinului sunt Bordeaux, Cham-
pagne, Valea Ronului, Valea Loarei, Alsacia si a. Regiunile vinicole ale Italiei se gsesc n
Cmpia Padului, Piemont, Campania, Sicilia etc., iar ale Spaniei n Andaluzia si Valencia.
Tabelul 9. Principalii productori de vin din struguri din lume, anul 2002, mil. t
Franta 5,19 SUA 2,54 China 1,08 Chile 0,57
Italia 4,46 Australia 1,22 Germania 1,01 Romnia 0,50
Spania 3,44 Argentina 1,21 Africa de Sud 0,76 Grecia 0,50
Sursa: Negut S. si a. Geografie economic mondial. 2006, pag. 206-207
Din alte tri europene cu o industrie vinicol bine pus la punct ar mai trebui nu-
mite Portugalia, Grecia, Bulgaria, Romnia, Ungaria, Ucraina si R. Moldova.
Circa 15% din productia mondial de vin se comercializeaz, cei mai mari
exportatori fiind Algeria, Italia, Spania si Portugalia, iar importatori Germania Brazilia,
Olanda, Elvetia, trile din Europa de Nord etc.
Producerea buturilor alcoolice tari se practic aproape n toate regiunile lumii,
fiecare regiune avnd butura sa specific: &uica n Romnia, palinca n Ungaria, slivovi&a
n Serbia, raki n Turcia, romul n America Latin, mao-tai n estul si sud-estul Asiei etc.
Ele toate se obtin prin distilarea unor amestecuri fermentate din fructe sau plante zaharoase
(prune, mere, pere, struguri, sfecl de zahr, trestie de zahr si a), cereale (gru, porumb,
orz, secar) sau cartofi.
Cele mai rspndite buturi alcoolice tari sunt totusi whisky-ul si vodca. Primul este
de origine din Scotia si Irlanda si se produce din orz sau alte cereale. n prezent se fabric
practic n toat lumea, dar mai ales n Europa, America de Nord si Australia. Vodca a fost
creat n Evul Mediu n mnstirile poloneze si letone prin distilarea produselor de
fermentare a grului si orzului. A devenit o butur national a rusilor, ucrainenilor si
bielorusilor, fiind produs n cantitti destul de mari n spatiul ex-sovietic, unde se bucur
de o mare popularitate.
Tot la buturile tari apartine si cognacul, obtinut prin distilarea unor soiuri de vin
alb si pstrat n conditii speciale. A fost cptat prima dat n zona atlantic central a
Frantei n mprejurimile orasului Cognac, regiunea Poitou-Charentes si se consider bu-
tur national francez. Calittile lui sunt att de nobile, nct se produce neoficial n majo-
ritatea trilor ce cultiv vit de vie, numai c sub alte numiri (divin n R. Moldova, vinars
n Romnia, viniak n Serbia etc.).
Industria morritului (i panifica'iei este rspndit n toate trile lumii, mai ales n cele n
care hrana de baz este pinea. Unittile cele mai mari ale subramurii se gsesc n marile regiuni
cerealiere, n porturi, unde se import materie prim si de unde se export productia finit, sau n
marile centre urbane care reprezint zona de consum. Subramura dat produce fin, crupe, pine,
paste finoase, biscuiti si alte tipuri de copturi.
Fina de panifica&ie se macin, n primul rnd, n raioanele de consum din gru
moale si semidur. La sfrsitul secolului XX au fost produse peste 248 mil. t, fiind obtinut
n toate trile, dar mai cu seam n China, SUA, Rusia, Brazilia, Italia, Japonia s.a. Consu-
mul de fin este destul de semnificativ pentru trile europene, unde se remarc Italia (76
kg/locuitor), Franta (65 kg), Belgia (63 kg), Marea Britanie (62 kg), Olanda (54 kg) etc.
Coacerea p,inii pe cale industrial a nceput s fie practicat n 1920 n SUA. Este
specific marilor orase, desi un rol important continu s-l aib si ntreprinderile mici
artizanale, care au o pondere mare si n statele industriale. Astfel, n Spania si Italia la
ntreprinderi artizanale se coace 95% din pinea utilizat, n Olanda 75%, Franta 73%
iar Germania 65%.
Producerea pastelor finoase este o form de utilizare a cerealelor si, mai ales, a
grului. Este practicat din Antichitate, dar s-a rspndit foarte rapid n Evul Mediu.
Fabricarea industrial a fost organizat la sfrsitul secolului XIX n Franta. n prezent
paste se obtin ntr-un numr mare de tri din diferite sorturi de gru dur, producerea lor n
1999 ajungnd la 9,7 mil. t. Se fabric mai ales macaroane, spaghete, cornisoare, fidea etc. Pe
primele locuri la producerea lor se afl Italia, Japonia, Rusia, Brazilia, Franta Germania,
Mexic si a. Consumul mondial pe locuitor n 1999 era de 7,4 kg, n unele tri el fiind mult
mai mare (Italia 25 kg, Elvetia 9 kg, Grecia 8,7 kg).
Producerea biscui&ilor pe cale industrial a nceput n secolul XIX n Franta. Se fabric
cele mai variate sortimente si forme. n 1999 n lume au fost produse circa 5,5 mil. t, pe pozi-
tiile de frunte aflndu-se India, Franta, Mare Britanie, Germania, Mexic, Rusia, Turcia s.a.
Pe lng cele enumerate, n lume se mai fabric si alte produse cerealiere, care dife-
r de la o regiune la alta n dependent de traditiile locale si de materiile prime utilizate.
n trile cultivatoare de orez subramura dat este reprezentat si prin ntreprinderi de
decorticare a gruntelor. n acest sens, se remarc India, China, Myanmar, Filipine si Indonezia.


TRANSPORTURILE *I COMUNICAIILE

1. CARACTERISTICA GENERAL A TRANSPORTURILOR SI CILOR DE COMUNICATIE
Existenta unei economii, fie ea ct de slab dezvoltat, este imposibil fr transport,
care asigur amplasarea materiei prime la ntreprinderile de prelucrare, a mrfurilor produ-
se la consumator, a surselor energetice la destinatar, a muncitorilor la locul de lucru etc.
Transportul n economia unei tri joac aproximativ acelasi rol pe care l are sistemul
sangvin n cadrul unui organism superior organizat, comunicatiilor revenindu-le functia de
sistem nervos.
Efectuarea fiecrui proces de productie ncepe cu transportul materiei prime, al
mijloacelor de productie si a fortei de munc spre productor si finalizeaz cu livrarea
productiei finite la consumator. De aceea transporturile pot fi considerate ca o continuare a
procesului de produc&ie.
Nivelul de dezvoltare a cilor de transport si comunicatiilor depinde de:
- gradul de dezvoltare economic a statului respectiv;
- progresul #tiin&ei #i tehnicii;
- intensitatea traficului de mrfuri #i cltori;
- condi&iile naturale cum ar fi: relieful, clima, re&eaua hidrografic etc.;
- condi&iile economico-geografice.
Cu ct nivelul dezvoltrii economice al tarii respective este mai avansat, cu att ea
va avea o retea de transport mai bine organizat, deoarece numai n acest caz functionarea
normal a diferitor sectoare ale economiei ar fi posibil.
Progresul #tiin&ei #i tehnicii determin, pe de o parte, tipurile de unitti de transport ce
functioneaz n ramura respectiv si eficacitatea lor, precum si posibilitatea de construire a
cilor de transport si comunicatii. Este evident c unittile de transport utilizate la sfrsitul
secolului XX se deosebesc de cele ce erau n uz la nceputul lui. n primul rnd, motoarele
cu aburi au fost nlocuite cu cele cu ardere intern si electrice, iar puterea si randamentul
lor a crescut considerabil. Au aprut motoarele cu reactie ce au fcut o revolutie ntreag n
transportul aerian. Au nceput s fie utilizate perna de aer (transportul acvatic) si cea
magnetic (transportul feroviar). Progresul n domeniul tehnicii de constructie a fcut
posibil construirea cilor ferate si drumurilor de automobile n regiunile unde n trecut
acest lucru era cu neputint. S nu uitm c magistrala de cale ferat Baical-Amur din
Siberia de Est a fost nceput nc n anii 30 ai secolului trecut, dar a fost stopat din cauza
imposibilittii de construire a tunelurilor n regiunile montane cu nghet persistent si cu
conditii geologice foarte complicate. Ea a putut fi terminat doar n a doua jumtate a
secolului XX. Posibilitatea de construire a tunelurilor sub fundul mrii a permis de a uni
prin ci de transport Europa cu Marea Britanie, Insulele Japoneze ntre ele etc.
Densitatea cilor de transport, precum si intensitatea miscrii depind direct de trafi-
cul de mrfuri #i pasageri. n cazul n care volumul traficului este n scdere, are loc nu
numai reducerea construirii noilor drumuri, ci chiar si demontarea celor existente, lucru ce
se ntmpl cu unele ci ferate n SUA.
Condi&iile naturale #i re&eaua hidrografic au o mare important asupra amplasrii
retelei de drumuri, mai ales n etapele initiale de dezvoltare a societtii. Pe msura dezvol-
trii ei, odat cu progresul stiintei si tehnicii, aceast dependent devine tot mai redus. n
prezent practic cile de transport sunt construite acolo unde o cer necesittile economice.
Influenta condi&iilor economico-geografice const n faptul c uneori traseele
drumurilor auto si a celor de cale ferat se fac mai lungi cu scopul de a uni mai multe
centre industriale sau localitti, pentru a asigura dezvoltarea economic a acestora.
Sistemul de transport se caracterizeaz prin urmtorii indici cantitativi:
Transporturile si comunicatiile 225
1. Lungimea cilor de transport, care se apreciaz n kilometri.
2. Densitatea retelei cilor de transport, care se apreciaz n kilometri lungime de
drumuri la 1000 kilometri ptrati de teritoriu.
3. Numrul de persoane ce lucreaz n ramura dat.
4. Traficul de mrfuri, care se apreciaz n tone-kilometri.
5. Traficul de pasageri, care poate fi apreciat n cifre absolute sau n pasageri-kilometri.
Sistemul mondial de transport s-a format n secolul XX n baza cresterii si dezvol-
trii rapide a sistemelor nationale de transport. Structural el este foarte neomogen si poate
fi mprtit n dou subsisteme:
- subsistemul de transport al &rilor dezvoltate;
- subsistemul de transport al &rilor 'n curs de dezvoltare.
Trilor dezvoltate le revin circa 80% din lungimea cilor de transport mondiale si
peste 70% din traficul mondial de mrfuri. Traficul de pasageri n trile dezvoltate l ntrece
de 10 pe cel din statele n curs de dezvoltare. n trile dezvoltate densitatea retelei cilor de
transport este de 50-60 km/1000 km, pe cnd n trile n curs de dezvoltare acest indice abia
de ajunge la 5-10 km/1000 km. Trilor economic dezvoltate le revin 4/5 din parcul mondial
de automobile si 2/3 din toate porturile lumii. n traficul de mrfuri al trilor dezvoltate
40% revine transportului rutier, 25% celui feroviar si 35% altor tipuri de transport.
Sistemul mondial de transport este format din mai multe sisteme regionale si anume:
1. Sistemul Americii de Nord. Cuprinde 30% din reteaua mondial de transport si peste
30% din reteaua de transport rutier si prin conducte. Ocup 1 loc la traficul de
mrfuri. n traficul de mrfuri 26% revine transportului rutier, 28% celui feroviar,
18% transportului acvatic si 28% celui prin conducte. Traficul de pasageri este
asigurat preponderent de automobile (83%, din care 2% de ctre autobuze), apoi de
avioane (16%) si numai 1% de transportul feroviar.
2. Sistemul Europei de Vest, care se caracterizeaz printr-o densitate foarte mare a re-
telei (50-100 km/1000km), intensitate sporit a miscrii si prin reducerea importantei
transportului feroviar si fluvial pe contul sporirii celui rutier si aerian. n traficul de
mrfuri 67% revine transportului rutier, 19% celui feroviar, 8% transportului
acvatic si 6% celui prin conducte. Ct priveste structura traficului de pasageri, apoi
ea este urmtoarea: 71% revine transportului rutier (din care 17% celui cu
autobuzele), 21% transportului feroviar si 8% celui aerian.
3. Sistemul Japoniei se caracterizeaz printr-un nalt grad de dezvoltare si automati-
zare. Este una din putinele state ale lumii unde 100% din drumurile de automobile
sunt nzestrate cu acoperis tare. Reteaua dens de autostrzi cu mare vitez leag prin
poduri si tuneluri toate cele patru insule mari ale trii. Transportului rutier i revine
circa 60% din traficul de mrfuri, locul doi revenindu-i transportului maritim de
cabotaj. Importanta transportului feroviar este nensemnat, el fiind utilizat mai mult
la transportarea pasagerilor n zonele marilor orase.
4. Sistemul Chinei este destul de neomogen, reteaua de drumuri fiind mai dens n partea
de est a trii. n traficul de mrfuri aproape / revine transportului feroviar, unde de rnd
cu locomotivele contemporane, se utilizeaz si cele cu aburi. Transportul fluvial este
destul de dezvoltat att pe principalele ruri (Chang Jiang, Huang He), ct si pe canale.
5. Sistemul Indiei !i Pakistanului a nceput s se formeze nc pe timpul regimului co-
lonial. Cile ferate au ecartamentul larg si sunt suprautilizate att n transportul de
mrfuri, ct si de pasageri. Transportul auto se plaseaz pe locul doi, desi reteaua de
drumuri este foarte mare si destul de dens. Drept c o bun parte din ele n-au supra-
fat acoperit cu material dur.
6. Sistemul Asiei de Sud-Vest, unde este mai bine dezvoltat reteaua de drumuri auto si
cea de petroducte, transportului feroviar revenind-ui un rol mai modest.
7. Sistemul Africii de Nord cuprinde statele situate mai la nord de Sahara. Rolul princi-
pal revine transportului de automobile, principalele magistrale fiind amplasate n zona
de litoral. Se dezvolt transportul prin conducte, mai ales n trile ce extrag si export
petrol si gaze naturale.
8. Sistemul Africii Centrale !i de Sud, care cuprinde trile situate mai la sud de Sahara.
Prevaleaz transportul auto. Densitatea retelei de drumuri este mai mare n statele
riverane nordului Golfului Guineei si celor din Africa de Sud si Sud-Est.
9. Sistemul Americii Latine se caracterizeaz prin predominarea transportului rutier.
Principalele drumuri sunt amplasate n zona de litoral, desi exist magistrale ce
ptrund si n regiunile centrale ale continentului. Mai dens este reteaua de drumuri n
Mexic, sudul Braziliei, Uruguay, Paraguay si nordul Argentinei.
10. Sistemul Australiei care are cea mai mare parte a retelei amplasat n zona de litoral.
n ultimele decenii au fost construite magistrale (auto si de cale ferat) care traver-
seaz continentul de la nord spre sud trecnd si prin partea central a lui. Destul de
important este si transportul maritim de cabotaj.
11. Sistemul )$rilor CSI cuprinde 10% din reteaua mondial de transport, dup traficul
de mrfuri ocupnd unul din primele locuri. Se caracterizeaz prin dezvoltarea pre-
ponderent a transportului feroviar, cel rutier avnd o pondere mai mic. n transpor-
tarea mrfurilor lichide si gazoase o important mare are transportul prin conducte.
Reiesind din mediul n care se desfsoar transporturile si comunicatiile deosebim:
- transportul pe uscat, la care apartin transportul feroviar si cel rutier,
- transportul pe ap, ce cuprinde transportul fluvial si maritim,
- transportul aerian,
- transportul special, n cadrul cruia deosebim transportul prin conducte, prin
fire, prin unde electromagnetice si transportul spatial.
Modificrile ce au avut loc n sistemul mondial de transport n jumtatea a doua a
secolului XX sunt indicate n tabelul 1.
Datele din tabel arat c n ultimii 50 ani diferite tipuri ale retelei mondiale de trans-
port s-au dezvoltat diferit. Astfel, se poate spune c lungimea cilor ferate si a celor fluviale
s-a stabilizat, pe cnd a celorlalte tipuri a fost n crestere. Aceasta se refer cu precdere
la gazoducte, petroducte si la traseele aeriene, lungimea crora a crescut mai bine de 3 ori.
Tabelul 1. Dinamica sistemului mondial de transport 'n anii 1950-2000
Lungimea, mii km %
Tipul retelei de transport
1950 1970 1980 1990 2000 2000
Ci feroviare 1320 1340 1248 1210 1250 3,0
Autodrumuri 15540 19700 22300 23600 28000 66,3
Ruri si canale navigabile 560 525 540 544 550 1,3
Conducte magistrale de petrol 175 395 520 600 760 1,8
Conducte magistrale de gaze 186 545 760 900 1200 2,8
Trasee aeriene 3300 5510 6900 7900 10500 24,8
Sursa: Maxcaxoncxn B.H. A39CD0F7G31H0I H0D=760 J7D0. ]67C0 1.Mocxna, 2003, pag. 313
Transportul mondial n anul 2000, dup traficul de mrfuri, avea urmtoarea
structur: maritim 61%, feroviar 14%, prin conducte 12 %, rutier 10 %, fluvial 2 %
si aerian 1%. La transportarea pasagerilor ponderea diferitor ramuri ale transportului era
urmtoarea: rutier 80%, feroviar 10%, aerian 9%, fluvial 0,5 % si maritim 0,5%.
2. TRANSPORTUL PE USCAT

2.1. Transportul feroviar
Desi primele ncercri de a construi ci ferate au fost fcute nc n secolul XV, ca
form aparte transportul feroviar a aprut n secolul XIX, cnd n Marea Britanie a fost
dat n exploatare n 1801 prima cale ferat cu tractiune animal. Tot n Marea Britanie, n
1830, a fost construit si prima cale ferat cu tractiune mecanic ce avea o lungime de 51 km
si lega orasele Liverpool si Manchester. Pe aceast linie circula un tren dus de locomotiva
cu aburi construit de George Stephenson. Pe parcursul secolului XIX lungimea cilor fe-
rate a crescut vertiginos, ajungnd ctre 1850 la 30 055 km. n 1970 acest indice se ridic
la 1,34 mil. km, iar ctre anul 2000 el s-a redus la 1,25 mil. km (Maksakovskii, 2003).
Cele mai lungi ci ferate au, n primul rnd, trile mari si mijlocii ale lumii, cum ar
fi: SUA (238 000 km.), Canada (194 000 km), Rusia (87 000 km,), India (77 000 km),
China (57 000 km), Argentina (45 000 km) si Germania (42 000 km) (Negoescu, 2003).
Ct priveste densitatea retelei de ci ferate, ea este mai mare n trile cu suprafete
mai modeste cum ar fi: Cehia (119 km/1000 km), Germania (114 km/1000 km ), Belgia
(112 km/1000 km), Polonia (80 km/1000 km), Japonia (75 km/1000 km). Pentru Rom-
nia acest indice este egal cu 48 km/1000 km, pentru R. Moldova cu 34,1/1000 km, iar
pentru Rusia cu 5 km/1000 km. Cu alte cuvinte, trile mari, care chiar dac si dispun de
retele feroviare de lungimi considerabile, au densitatea retelei redus.
Unele date referitoare la lungimea si densitatea cailor ferate n diferite state ale lu-
mii sunt expuse n tabelul 2.
Tabelul 2. Re&eaua cilor ferate 'n unele state ale lumii la 'nceputul anului 2000
Lungimea retelei n ntregime, km Densitatea retelei n km la 1000 km
Tara
Total Electrificate, % Total Electrificate
SUA 238 628 0,9 20,0 0,2
Canada 194 000 63,8 7,6 2,1
Rusia 87 125 43,6 4,8 1,8
Germania 42 000 48,4 114,4 46,2
Franta 34 070 39,7 61,4 28,3
Sursa: Negut S. si a Geografie economic mondial, 2006, p. 242
n jumtatea a doua a secolului XX n unele state ale lumii lungimea cilor ferate a
sczut (SUA, Marea Britanie, Franta), iar n altele, din contra, a crescut (China, Canada,
India, Rusia).
Cile ferate din diferite tri se deosebesc dup distanta dintre sine, adic dup
ecartament. n majoritatea trilor lumii se foloseste ecartamentul normal de 1435 mm. n
Rusia, trile CSI, Mongolia si China este utilizat ecartamentul mare de 1524 mm, iar n
India, Spania si unele state din America Latin ecartamentul foarte mare de 1676 mm.
Cile ferate temporare, construite n regiunile de exploatare a pdurilor, a unor
resurse minerale si n zonele agricole, de regul, au un ecartament 'ngust n diapazonul de
la 1000 pn la 1067 mm.
Dup tipul de tractiune folosit cile ferate pot fi obi#nuite si electrificate, randa-
mentul celor electrificate fiind mai mare dect al celor obisnuite. Cel mai mare procent de
electrificare au cile ferate din Elvetia (99,5%), Olanda (70%), Suedia (65%), Italia (53%),
Austria (50%), Polonia (46%), Spania (46%), Rusia (43%) si Germania (40%).
Dup intensitatea traficului cile ferate pot fi magistrale, locale si secundare. Cele
magistrale au un mare trafic de mrfuri si pasageri si o important primordial pentru
economia anumitor tri si regiuni. Ele leag mari centre industriale fie c din cadrul unor
state, fie c din cteva tri nvecinate. Drept exemplu de ci ferate magistrale de
important mondial pot servi liniile:
Halifax Quebec Winnipeg Vancouver (Canada) (Canadian Pacific) 4609 km,
New York Seattle (North Pacific) 3560 km,
New York Chicago San Francisco (SUA) (Central Pacific) 5099 km,
Washington St. Louis Los Angeles (SUA) (South Pacific) 4787 km,
Moscova Celeabinsk Omsk Irkutsk Habarovsk Vladivostok (Transsiberian)
9334 km,
Beijing Ulan Bator Irkutsk (Transmongol),
Buenos Aires Mendoza Valparaiso (Transandian) 1457 km,
Perth Adelaide Melbourne Sydney Brisbane (Transaustralian) 5560 km,
Darwin Alice Springs Port Augusta
Lagos (Nigeria) Mombasa (Kenya) (Transafrican) 6305 km,
Lobito (Angola) Beira (Mozambic) (Sud - African) 4711 km.
Cile ferate locale sunt importante pentru economia unor regiuni concrete, ele
avnd respectiv un trafic mai redus de mrfuri si pasageri. Ct priveste cile secundare,
apoi ele se construiesc pentru a deservi unele ntreprinderi mari, unele exploatri minere si
unele zone agroindustriale, sau formeaz centuri n jurul oraselor mari.
Pe teritoriul Moldovei trec cile ferate magistrale Bucure#ti Ungheni Chi#inu Ti-
raspol Kiev Moscova si Lvov Cernu&i Bl&i Ungheni Chi#inu Tiraspol Odesa.
Ci ferate locale sunt directiile Tighina Basarabeasca Reni si Bl&i R,bni&a Slobodka.

Transportul feroviar mondial (de la S. Ciubar, 1997)
O parte component a cilor ferate sunt statiile, care se clasific n sta)ii de tranzit si
noduri de cale ferat$. Sta)iile de tranzit sau obi!nuite predomin. n ele directia de
miscare a trenurilor nu se schimb. Importanta acestor statii este diferit, unele avnd o
pondere destul de mare n trafic si fiind destul de impuntoare. Spre deosebirile de cele de
tranzit, nodurile de cale ferat$ reprezint statii unde se intersecteaz linii din cel putin 3
directii. Ele, de regul, sunt mari si au o important economic osebit. n Moldova noduri
de cale ferat sunt statiile Bender, Basarabeasca, Ungheni, Blti-Slobozia si Ocnita. Cele
mai mari noduri de cale ferat din lume sunt: Moscova, Varsovia, Viena, Berlin, Milano,
Paris, Mnchen, Montreal, Detroit, Chicago, St. Louis, Minneapolis, Kansas City, Belo
Horizonte, So Paulo, Buenos Aires etc.
Rolul principal al transportului feroviar n toate trile este transportarea mrfurilor,
mai ales la distante mari. Curentii principali ai circuitului de mrfuri sunt orientati mai ales
pe cile magistrale cu caracter national si international si pe magistralele transcontinentale.
Un mare volum de mrfuri se transport pe cile ferate ale Rusiei, Ucrainei, SUA, Chinei,
Canadei, Germaniei, Frantei si Poloniei. Cel mai intens exploatat este reteaua de ci
ferate ale Rusiei pe care se transport circa 35% din tot traficul mondial.
Transportul de pasageri, de regul, are o important mai redus, ns n unele tri
traficul este destul de intens. Aceasta se refer, n primul rnd, la Rusia, India, China, Japo-
nia, Franta, Germania si Italia, fiind specific mai ales pentru regiunile cu o densitate mare
a populatiei. n Rusia cilor ferate le revin 40% din totalul pasagerilor transportati pe tar,
aceasta echivalndu-se cu 18% din traficul mondial de pasageri al transportului feroviar.
Traficul de mrfuri (mil. t/km) si pasageri (mil. cltori/km) n unele state ale lumii n
anul 1999 este indicat n tabelul 3.
Tabelul 3. Traficul de mrfuri #i pasageri 'n unele state ale lumii (mil. t/km #i mil. pas/km)
Tara Mrfuri Cltori Tara Mrfuri Cltori
SUA 2010 8,5 Ucraina 159 50
China 1226 369 Germania 72 59
India 284 379 Franta 54 62
Sursa. Negoescu B., Vlsceanu Gh. Geografie economic. Resursele Terrei. 2001, p 353
Nu n toate trile lumii gradul de utilizare a cilor ferate este la fel. De regul, n sta-
tele mici si mijlocii ele sunt folosite mai intens dect n cele mari. Astfel, n SUA cilor ferate le
revin doar 39% din totalul mrfurilor transportate si numai 0,7% din numrul de pasageri.
Vorbind de transportul feroviar, nu pot fi trecute cu vederea noile tehnologii
aplicate n acest tip de transport. n primul rnd, trebuie amintite rutele cu trenuri de mare
vitez ce au aprut n a doua jumtate a secolului XX. Astfel, n Japonia din 1964 functio-
neaz linia Tokyo Nagoya Osaka pe care circul un tren ce se deplaseaz cu o vitez de
220 km/h. n 1972 a fost dat n exploatare al doilea tronson al acestei linii: Osaka Okayama,
iar n 1975 al treilea: Okayama insula Kyushu. Tot n aceast tar a fost construit
traseul Omiya (putin la nord de Tokyo) Morioka, unde viteza trenului atinge 270 km/h.
Ci ferate pentru trenuri de mare vitez (TGV) au fost construite n Franta. Primul tron-
son a fost inaugurat n 1981 si lega orasele Paris si Lyon. Distanta de 409 km era parcurs
n 2 ore si 20 min. (175,5 km/h). Mai trziu magistrale TGV au fost construite ntre Lyon si
Marsilia, Paris si Londra etc. Linii de mare vitez au fost construite, de asemenea, n Germa-
nia ntre orasele Hanovra Wrzburg si Mnchen Stuttgart. n Rusia o rut de mare vitez
a fost construit ntre Moscova si Sankt Petersburg. Aici distanta de 600 km este parcurs n
6 ore. Trenuri de mare vitez au aprut, de asemenea, n SUA. Este vorba de linia Dallas
Houston din Texas. Pe viitor ci cu asemenea tipuri de trenuri se preconizeaz a fi date n
exploatare n Spania, Marea Britanie, Belgia, Olanda, Italia, China, Uniunea Australian etc.
Pe teritoriul Europei circul trenuri de pasageri de mare vitez si cu un nalt grad de
confort. Printre ele se numr:
Paris Bruxelles Amsterdam (Transeurope Express),
Paris Istanbul (Direct Orient Express),
Paris Bucure#ti (Orient Express),
Bucure#ti Berlin Stockholm (Balt Orient Express),
Paris Madrid Lisabona (I beria Express).
Pentru a face posibil traversarea de ctre cile ferate a regiunilor muntoase sau a
strmtorilor maritime se construiesc tuneluri. Caracteristicile celor mai importante tuneluri
sunt artate n tabelul 4.
Tabelul 4. Tuneluri feroviare de mari dimensiuni
Denumirea Anul deschiderii Lungimea, m
Seikan (Japonia, Honshu Hokkaido) 1988 53 800
Eurotunel (Franta M. Britanie) 1994 51 500
Simplon (Elvetia Italia) 1905 19 823
Apenini (Italia) 1934 18 506
Saint-Gothard (Elvetia) 1882 15 003
Mont Royal (Canada) 1916 14 484
Mont Cenis (Franta Italia ) 1871 13 636
New Cascade (SUA) 1929 12 550
Arlberg (Austria) 1883 10 216
Sursa: Matei C. si a. Geografia economic #i social mondial. 2004, p. 415
n unele cazuri, pentru a asigura legturile feroviare peste lacuri, golfuri sau strm-
tori, se utilizeaz nave maritime speciale numite feriboturi. Ele pot lua la bord pn la un
set de tren pe care l transport de la un mal la altul, asigurnd astfel circulatia ntre dou
orase-porturi, care, de regul, sunt si noduri de cale ferat. Prin feribot se efectueaz
legtura ntre Marea Britanie si continent, Suedia si Danemarca, Danemarca si Norvegia,
Estonia si Finlanda, Azerbaidjan si Turkmenistan, ntre insulele japoneze etc.
O varietate a cilor ferate, destinate numai transportului de pasageri n orasele
foarte mari, sunt metrourile. Astfel de forme de transport feroviar exist n 76 orase ale
lumii, din care cele mai mari sunt metrourile din Londra (403 km), New York (370 km),
Paris (247 km), Moscova (158 km) si Tokyo (145 km), iar mai vechi cele din Londra
(1853), Glasgow (1857), Boston (1897) si Paris (1900). Cei mai multi pasageri sunt
transportati de metrourile din Moscova, Tokyo, New York si Paris.

2.2. Transportul rutier
Acest tip de transport este cunoscut din antichitate, drumurile avnd o important
deosebit, att n asigurarea legturilor dintre asezrile umane, ct si n valorificarea
resurselor naturale. Cu grij planificate si bine construite erau drumurile din Imperiul
Roman. Pe traseele principale erau situate puncte de oprire reusit amplasate. Multe din
caile folosite de romani formeaz baza retelei de drumuri contemporane din Europa de
Vest. Modernizarea drumurilor ncepe ns abia n secolul XVIII, cnd ele au nceput s fie
pietruite. La nceputul secolului XIX n Marea Britanie se introduce sistemul mbrc-
mintei asfaltice, iar n secolul XX, odat cu rspndirea automobilelor, ncepe construirea
autostrzilor si a drumurilor moderne.
Mult timp transportul rutier se efectua cu vehicule trase de animale, preponderent
de cai. ncercri de a nlocui tractiunea animal cu cea mecanic au fost fcute pe parcursul
secolelor XVIII si XIX. Primul autocamion a aprut n 1769 la Paris, avnd un motor cu
aburi ce permitea s se deplaseze cu o vitez de 4 km/h. Autocamioane si autobuze pro-
pulsate de motoare cu aburi, ce se deplasau cu viteze mai mari, au fost elaborate mai
trziu. Nectnd la aceasta, vehiculele trase de cai aveau s domine pn la nceputul se-
colului XX, cnd au aprut vehiculele purtate de motoare cu ardere intern.
Transportul rutier const din dou elemente principale: drumuri si autovehicule.
Drumurilor de automobile le revin n prezent circa 70% din reteaua mondial de transport,
lungimea lor total depsind cifra de 28 mil. km. Spre deosebire de cile ferate, lungimea
drumurilor auto continu s creasc, iar repartizarea geografic a retelei rutiere este mai
echilibrat dect a celei feroviare.
Trile cu cele mai lungi retele de drumuri n anul 2000 sunt indicate n tabelul 5.
Din el se vede c la grupa dat apartin statele mari ale lumii si c Statelor Unite le revin 25
% din reteaua mondial de sosele. Afar de statele mari, la grupa dat ader si trile cu
suprafete mai modeste, dar cu o economie bine dezvoltat. Dac lungimea drumurilor
depinde de dimensiunile trii, atunci calitatea lor de nivelul de dezvoltare. Astfel 100%
din drumurile Japoniei si Italiei sunt acoperite cu nvelis tare, adic sunt sosele sau auto-
strzi, pe cnd cele ale Indiei sunt pavate doar n raport de 44,8%. Peste 90% din drumurile
trilor nalt dezvoltate din Europa dispun de acoperemnt dur. Dac vorbim de sosele bine
amenajate, numite autostrzi, apoi cea mai mare pondere ele au n SUA 13,2%, n statele
europene lor revenindu-le mai putin de 10%.
Tabelul 5. Statele lumii cu cele mai lungi re&ele de autodrumuri 'n anul 2000
Tara
lungimea dru-
murilor mii km
din ele cu
acoperire (%)
Tara
lungimea dru-
murilor mii km
din ele cu
acoperire (%)
SUA 6 365,6 90,3 Canada 884,3 90,3
India 2 226,9 44,8 Rusia 879,1 70,4
Brazilia 1 661,8 50,5 Australia 837,9 87,1
China 1 182,3 80 Franta 831,0 92,5
Argentina 1 152,5 71,3 Germania 621,3 92,3
Japonia 1 112,8 100 RAS 530,0 -
Sursa: Matei C. si a. Geografia economic #i social mondial. 2004, p. 419, cu modificri
Densitatea retelei de autodrumuri la nivel mondial este de 180 km/1000 km1, n
unele tri ea fiind mult mai mare. Acest lucru se vede din tabelul 6.
Tabelul 6. Statele lumii cu cea mai mare densitate a re&elei de autodrumuri
Tara
Densitatea
km/1000 km
Tara
Densitatea
km/1000 km
Luxemburg 1999 M. Britanie 1484
Germania 1767 Franta 1468
Elvetia 1719 Italia 1000
Danemarca 1648 Japonia 960
Pe continente cea mai mare densitate de drumuri la 1000 km revine Europei (peste
400 km), dup care urmeaz America de Nord (360 km), iar mai apoi America de Sud si
Asia (cte 120 km). Cea mai mic densitate a retelei revine Africii si Australiei (de la 25
pn la 50 km).
Drumurile auto, n functie de densitatea traficului si nivelul de amenajare, se mpart
n:
autostrzi sosele special construite, bine echipate si semnalizate cu 2-8 benzi de
circulatie pe sens, cu toate trecerile denivelate si ocolirea tuturor localittilor;
(osele continentale (i transcontinentale sosele bine amenajate cu un mare trafic de
circulatie, de o lungime considerabil si de important major pentru mai multe state;
drumuri na'ionale sosele cu un trafic rutier nsemnat ce au functia de magistrale
de circulatie pentru ntreaga tar;
drumuri regionale sosele care au un trafic mai redus si care au important pentru
anumite regiuni ale unui stat;
drumuri locale sosele sau drumuri neacoperite cu nvelis dur, care au menirea s
fac legtura dintre comune sau dintre locul de dobndire a resurselor naturale si
uzinele de prelucrare.
Pe continente si prti ale lumii soselele si autostrzile sunt repartizate neuniform.
Cea mai lung retea de drumuri se afl n America. Aici se afl si cea mai lung sosea din
lume soseaua "Panamericana", care are peste 15 000 km si care ncepe n orasul Fair-
banks din Alaska si se termin n orasul Puerto Montt din Chilie. Aceast sosea are trei
tronsoane, fiecare avnd numirea sa. Aceste tronsoane sunt:
a. Fairbanks - Seattle (Alaska Highway);
b. Seattle - Tucson (Pacifica);
c. Tucson - Puerto Montt (Carretera Panamericana).
Pe teritoriul Americii de Nord se afl cele mai numeroase sosele si autostrzi, din
care mai principale sunt:
1. Soseaua transcanadian ce leag orasele Sydney Montreal Ottawa
Winnipeg Calgary Vancouver.
Autostrzi transcontinentale ce leag estul cu vestul SUA.
2. New York Cleveland Chicago Salt Lake City San Francisco;
3. New York Pittsburg Indianapolis St. Louis Kansas Las Vegas Los Angeles;
4. Washington Atlanta Dallas Tucson Phoenix Los Angeles.
Autostrzi ce leag sud-estul Canadei cu nord-estul si sudul SUA.
5. Halifax Boston New York Washington Miami;
6. Toronto Detroit Cincinnati Atlanta Tampa.
n America de Sud principalele drumuri pentru automobile sunt:
1. Soseaua Transamazonic ce leag orasul Joô Pessà de pe litoralul Atlanticu-
lui cu orasul Cruzeiro do Sul de la versantul estic al Muntilor Anzi si mai departe
cu Lima, situat pe litoralul Pacificului (5 500 km);
2. Soseaua "Perimetral Norte", ce uneste Cruzeiro do Sul cu orasul Macapa de pe
malul stng al estuarului rului Amazon (3 900 km);
3. Soseaua "Transbraziliana" cu ruta Belem Brasilia Belo Horizonte Rio de
Janeiro (2 123 km);
4. Soseaua "Coste" dintre Sô Paulo si Montevideo (2 000 km).
Europa se situeaz pe locul doi n ceea ce priveste lungimea autostrzilor, care au o
densitate mai mare n partea ei central si de vest. Principalele autostrzi europene sunt:
1. Amsterdam Rotterdam Bruxelles Paris Lyon Marsilia;
2. Rotterdam Kaln Basel Zurich Milano Roma Palermo;
3. Marsilia Nisa Genova Pisa Livorno;
4. Paris Strasbourg Mbnchen Viena Budapesta Bucure#ti Istanbul.
n Asia cele mai multe autostrzi strbat Japonia, mai ales insula Honshu. n alte
regiuni sunt amplasate, de regul, sosele, din care mai importante sunt:
1. Istanbul Ankara Teheran Kabul Rawalpindi Lahore Delhi
(transcontinental asiatic);
2. Tel Aviv Bagdad Basra;
3. Bagdad Kirkuk Mosul;
4. Jidda Mecca Ar Riyadh Ad Dammam.
Pe continentul african soselele s-au construit mai ales n regiunile de litoral, cele
transcontinentale practic lipsind. Mai principale sunt soselele:
1. Alexandria Tripoli Tunis Alger Rabat Casablanca Marrakech;
2. El Golea (Algeria) Gao (Mali) (Transsaharianul, 3 000 km);
3. Abuja (Nigeria) Mombasa (Kenya);
4. Alexandria Khartoum Asmara Addis Abeba Nairobi Lusaka Kim-
berley Cape Town.
Australia este traversat de autodrumuri att de la est la vest, ct si de la nord la
sud. Majoritatea soselelor merg de-a lungul litoralului si doar cteva strbat partea conti-
nental. Mai nsemnate sunt drumurile ce leag orasele:
1. Sydney Canberra Melbourne Adelaide Perth;
2. Cairns Townsville Brisbane Sydney Melbourne;
3. Darwin Alice Springs Port Augusta;
4. Wyndham Port Hedland Carnarvon Perth.
Tabelul 7. Statele lumii cu cel mai mare parc de automobile, mil. buc&i, 2002
Tara Total Particulare Utilitare
SUA 223,43 134,80 88,63
Japonia 73,40 53,54 19,86
Germania 47,97 44,38 3,59
Italia 36,98 33,23 3,75
Marea Britanie 32,11 28,60 3,51
Total mondial 776,15 566,71 209,44
Sursa: Negut S. si a Geografie economic mondial, 2006, p. 248
Ca si n cazul cilor ferate, Revolutia Tehnico-stiintific a ptruns si n sfera
constructiei soselelor. Aceasta s-a manifestat, pe de o parte, n aplicarea noilor tehnologii
la efectuarea proceselor de acoperire a drumurilor cu nvelis dur si antiderapant, iar pe de
alt parte la construirea podurilor si tunelurilor rutiere. Podurile construite peste ruri,
lacuri, golfuri si strmtori se caracterizeaz printr-o nalt sigurant si capacitate de trafic,
prin lungimi considerabile si printr-un nalt nivel de executie. Tunelurile, de regul, au fost
construite n zonele montane, iar uneori, si n cele marine. Primele au destinatia de a
reduce dificulttile create de relieful dezmembrat cu pante repezi, iar ultimele de a tra-
versa strmtorile, golfurile sau rurile, acolo unde nu-i posibil de construit poduri.
Revolutia Tehnico-stiintific a adus modificri si n constructia automobilelor.
Aceasta se refer, n primul rnd, la cresterea capacittii motoarelor si automatizarea pro-
cesului de conducere. Sporirea capacittii motoarelor a fcut posibil construirea autoca-
mioanelor de mare tonaj si a autoturismelor cu vitez sporit, iar automatizarea procesului
de conducere a usurat mult lucrul soferilor. Automobilele devin mai confortabile, econo-
micoase si mai putin poluante.
Tabelul 8. Statele cu cel mai mare numr de autoturisme la 1000 locuitori, anul 2008
Tara
N
auto
Tara
N
auto
Tara
N
auto
Tara
N
auto
SUA 787 Brunei 701 Canada 584 Elvetia 568
Portugalia 765 Italia 670 Spania 580 Austria 546
Luxemburg 756 Australia 663 Puerto Rico 580 Norvegia 544
Islanda 724 N. Zeeland 661 Japonia 579 M. Britanie 537
Malta 731 Germania 591 Cipru 575 Belgia 536
Principala parte component a transportului rutier este parcul de automobile, de canti-
tatea si calitatea cruia depinde eficacitatea acestui tip de comunicare. n anul 2002 parcul
mondial de automobile constituia 776,2 milioane unitti. Din ele cele mai multe reveneau
Europei, apoi Americii Anglo-Saxone, Asiei, Americii Latine, Africii si Australiei si Ocea-
niei. Trile ce aveau cel mai mare numr de automobile, n milioane bucti, sunt enumerate
n tabelul 7. Dimensiunile parcului de automobile nu indic ntocmai nivelul de automobi-
lizare a unei tri. Mai corect acest lucru l arat numrul de automobile la 1000 locuitori. n
acest sens n anul 2008 mai bine asigurate cu automobile erau statele indicate n tabelul 8.
n anul 2000 la scar mondial traficul de mrfuri al transportului rutier era egal cu
3500 mld. t/km, adic ceva mai mic dect traficul cilor ferate, el dominnd n trile mari
sau care au un parc de automobile destul de impuntor. n majoritatea statelor europene
ponderea transportului auto n traficul de mrfuri era mai mare dect a celui feroviar, canti-
tatea de mrfuri transportat de automobile n Germania depsind-o pe cea transportat pe
calea ferat de 3,7 ori, iar n Franta de 3 ori. Statele cu cel mai mare trafic de mrfuri
sunt incluse n tabelul 9.
Tabelul 9. -rile cu cel mai mare trafic de mrfuri al transportului auto
la sf,r#itul anilor 90 ai secolul trecut, mld t/km
Tara Traficul Tara Traficul
SUA 1450 Mexic 165
Japonia 310 Franta 160
Germania 280 M. Britanie 155
Italia 200 Turcia 140
Spania 190 Polonia 95
Sursa: Maxcaxoncxn B.H. A39CD0F7G31H0I H0D=760 J7D0. 2003, pag. 320
Transportului auto i revine rolul de baz la transportarea mrfurilor n statele Ame-
ricii Latine si celor africane, unde ponderea cilor ferate este mult mai mic dect a soselelor.
Dup numrul de pasageri deserviti transportul auto nu are concurenti, n anul 2000
traficul fiind de 10 000-11 000 mld pasagero/km. Este clar c ntietatea la acest indice
revine statelor cu cel mai mare parc de automobile.

3. TRANSPORTUL PE AP
Este unul din cele mai vechi tipuri de transport, el fiind folosit cu mult nainte de desco-
perirea de ctre om a rotii. Totodat el este si cel mai ieftin din toate tipurile de transport
contemporan, deoarece nu cere cheltuieli pentru ntretinerea rutelor pe care se deplaseaz
ambarcatiunile ce duc ncrcturile, iar capacittile navelor sunt mult mai mari dect a unittilor
de transport rutier, feroviar sau aerian si deci si costul de transportare a unei unitti de greutate
va fi mai mic. Transportul pe ap se mparte n transport maritimsi transport fluvial.

3.1. Transportul maritim
Transportul maritim este o parte component foarte important a transportului mondial,
fr de care functionarea normal a economiei mondiale ar deveni imposibil. Pentru unele
state, mai ales cele insulare, acest transport asigur peste 90% din legturile comerciale externe.
Acest tip de transport asigur transportul intercontinental al mrfurilor ntre trile
situate la distante foarte mari unele de altele. El are trei componente principale: flota co-
mercial, porturile maritime si direc&iile de naviga&ie.

3.1.a. Flota comercial mondial
Flota comercial mondial contemporan la nceputul anului 2003 numra mai mult
de 80 mii de nave cu un tonaj de circa 816,4 mil. tone brut capacitate (tdw)
1
. Dup capaci-
tatea tonajului, cele mai mari flote comerciale n 2003 aveau: Grecia (148,9 mil. tdw, sau
18,4% din totalul mondial), Japonia (103,2 mil. tdw 12,8%), Norvegia (56.4 mil. tdw
7,0%), China (42,7 mil. tdw 5,3%), SUA (41,5 mil. tdw 5,1 %). Asa cum marii
proprietari de nave se strduiesc s nregistreze unittile ce le apartin n porturile tarilor

1
tdw = tona dead weight (tone brut capacitate) capacitatea interioar a navelor comerciale
unde impozitele sunt mai mici, cea mai mare parte a corbiilor plutesc nu sub pavilionul
trii de apartenent real, ci a trii unde au fost nregistrate. Din aceste motive, oficial, cele
mai mari flote comerciale n 2003 aveau: Panama 185,6 mil. tdw, Liberia 75,4 mil.
tdw, Bahamas 48,0 mil. tdw, Grecia 47,4 mil. tdw si Malta 43,5 mil. tdw.
Pe parcursul secolului XX tonajul flotei comerciale mondiale a crescut destul de re-
pede pn la nceputul anilor 80. Dup aceea, odat cu reducerea comertului mondial si, mai
ales, cu declansarea crizei energetice, capacitatea flotei mondiale s-a redus. n primul rnd,
au fost scoase din ntrebuintare o serie de petroliere de mare tonaj. S-au redus destul de sim-
titor flotele Marii Britanii, Norvegiei, Greciei si Danemarcei. Numai la sfrsitul anilor 80,
cnd comertul mondial s-a mai nviorat, tonajul flotei mondiale comerciale a nceput din
nou s creasc. Mai concret acest fenomen se vede din datele indicate n urmtorul tabel:
Tabelul 10. Modificrile tonajului flotei comerciale mondiale in ultimii 50 ani ai secolului XX
Anii 1950 1960 1970 1980 1985 1990 1995 2000
Tonajul n mil. tdw. 135 170 320 640 620 660 735 800
Pn la nceputul crizei energetice, structura flotei comerciale mondiale era alta.
Peste 50% din totalul navelor erau tancurile petroliere, printre care predominau cele de
mare tonaj (ntre 200 si 500 mii tdw), locul doi revenind navelor universale destinate mr-
furilor cu caracter general, iar pe locul trei clasndu-se navele balchiere, destinate transpor-
trii mrfurilor friabile (minereurilor, cerealelor etc.).
La sfrsitul anilor 90 coraportul dintre diferite tipuri de nave se schimb. Primul
loc continu s revin tancurilor petroliere, unele de foarte mare tonaj, numai c ponderea
lor a sczut la 38%. Pe locul doi, cu o pondere de 35%, s-au plasat balchierele specializate
n transportarea minereurilor, cerealelor, crbunelui, lemnului, bananelor, automobilelor
etc. Locul trei revine navelor universale cu o pondere de 13%, iar locul patru, cu 8% na-
velor containiere. Din componenta flotei contemporane mai fac parte nave de tip mixt sau
combinat, cum ar fi de tipul celora ce pot transporta att petrol, ct si minereu, cum petrol
att si cereale, cereale si automobile etc. La tipurile de nave enumerate mai pot fi adugate
tancurile metaniere (2%), port-lihtierele, feriboturile si a.
Mentionm c, dup tonaj, cele mai utilizate nave sunt cele cu o capacitate de sub
50 000 tdw., ele reprezentnd circa 42,7% din efectivul mondial.

3.1.b. Porturile maritime
O parte component a transportului maritim sunt porturile niste amenajri spe-
ciale pe malurile unor ape navigabile prevzute cu constructii pentru adpostirea si acosta-
rea navelor, pentru primirea si mbarcarea pasagerilor, pentru ncrcarea si descrcarea
mrfurilor, aprovizionarea cu combustibil, cu produse alimentare si ap potabil, pentru
efectuarea unor reparatii etc. Ele ndeplinesc urmtoarele functii: de depozitare, tranzitare,
de prelucrare si de transportare.
Conform unor estimri, n lume exist peste 10 mii porturi, din ele ns o impor-
tant mai mare pentru transportul maritim mondial l au numai vreo 2200. Din acest numr
peste 900 sunt amplasate n Europa, peste 500 n America, circa 400 n Asia, iar restul
n alte prti ale lumii.
n dependent de varietatea de mrfuri ce pot fi prelucrate n portul respectiv, ele se
mpart n universale si specializate. Porturile universale pot primi si prelucra cele mai
variate tipuri de mrfuri: generale, lichide, friabile, n vrac etc. n legtur cu aceasta, unele
sectoare ale portului sunt destinate pentru ncrcarea si descrcarea containerelor, petrolu-
lui, crbunelui, minereurilor, cerealelor, lemnului, utilajelor etc. Aceste tipuri de porturi
predomin. Sunt specifice trilor nalt dezvoltate cu o economie variat.
Ct priveste porturile specializate, ele sunt destinate traficului numai a unui anumit
tip de marf care este principalul obiect de export al trii respective. n unele cazuri portul
specializat poate fi orientat la descrcarea anumitei mrfi de import cumprat de tara
respectiv. De regul, porturile specializate sunt specifice trilor n curs de dezvoltare, dar
se ntlnesc si n cele dezvoltate. n dependent de mrfurile ce le prelucreaz ele pot fi:
a. Petroliere cele mai numeroase sunt localizate n Golful Persic (Abadan, Khark
n Iran, Mina al Ahmadi n Kuwait etc.);
b. Pentru minereu de fier Port Hedland (Australia), Tubaro (Brasilia), Narvik
(Norvegia);
c. Pentru crbune Cardiff (Marea Britanie), Newcastle (Australia), Richards Bay (RAS);
d. Pentru lemn Arhanghelsk(Rusia);
e. Pentru pe#te Reykjavik (Islanda);
f. Pentru cafea Santos (Brazilia);
h. Pentru fosforite Tampa (SUA);
g. Pentru cereale etc.
Un indice de baz n caracteristica porturilor este traficul de mrfuri. n anul 2003
n lume existau 23 porturi universale cu un trafic mai mare de 100 mil. tone. Din ele cele
mai mari se enumerau: Singapore (348 mil. t ), Rotterdam ( Olanda, 327 mil. t.), Shanghai
(China, 316 mil. t.), Hong Kong (China, 208 mil. t.) New Orleans (SUA, 180 mil. t.),
Houston (SUA, 173 mil. t .), Chiba (Japonia, 169 mil. t.), Nagoya (Japonia, 168 mil. t.),
Guangzhou (China, 168 mil. t.) si Kwangyang (Republica Coreea, 165 mil. t).
Transportul mondial maritim (de la S. Ciubar, 1997)
Din aceste 10 porturi, crora le revine circa 1/2 din traficul mondial de mrfuri, 7
sunt asiatice, 2 americane si 1 european, ceea ce vorbeste despre cresterea importantei
mondiale a regiunii Asia-Pacifice.
Din cele 27 porturi ce au un trafic de la 50 si pn la 100 mil. tone, 5 se afl n SUA,
5 n Australia, 4 n Japonia, 3 n Brazilia, 2 n Franta si cte unul n China, RAS,
Canada, Olanda, Emiratele Arabe Unite, Spania si Marea Britanie.
Sunt circa 50 porturi cu un trafic de la 20 pn la 50 mil. t. Cele mai multe din ele
se afl n SUA si Italia (cte 6), apoi n Marea Britanie, Franta si Japonia (cte 3).

3.1.c. Principalele direc'ii de naviga'ie
n prezent se cunosc dou forme de organizare a transportrii mrfurilor cu navele
maritime: de linie si de tramp. Transportul de linie se caracterizeaz prin faptul c navele
circul dup un anumit orar si pe anumite rute strict stabilite. Pretul de transportare este
stabilit dup anumite tarife. n cazul transportului de tramp corbiile navigheaz pe
directii diferite, n dependent de portul unde trebuie dus marfa, care este transportat
conform unei ntelegeri dintre proprietarul navei si proprietarul ncrcturii (tramp n-
seamn hoinar). Cu navele de tramp se transport cea mai mare parte a mrfurilor, celor de
linie revenindu-le, de regul, ncrcturile generale.
Asa cum transportul de tramp predomin, n prezent rute absolut stabile nu prea
exist, ele fiind nlocuite cu direc'ii de naviga'ie.
n Oceanul Atlantic, care detine locul nti n transportul de mrfuri, lui
revenindu-i circa 1/2 din traficul mondial, s-au format trei directii principale de navigatie:
1. Nord Atlantic, care trece ntre paralelele de 40 si 50 grade latitudine nordic si
care leag Europa de America de Nord. Predomin navigatia de linie. Pn nu demult pe
aici treceau cele mai multe linii de transportare a pasagerilor. n secolul XIX distanta
dintre porturile Europene si cele Americane se parcurgea n cel putin 30 zile. Navele cu
aburi si motoare diesel au redus treptat durata navigatiei la 3,5-4 zile. Si totusi navele n-au
putut concura cu avioanele. Pasageri n prezent practic nu se mai transport.
2. Sud Atlantic, care leag Europa cu trile Americii de Sud.
3. Est Atlantic, care leag Europa cu Africa.
Oceanul Pacific ocup locul doi dup volumul mrfurilor transportate pe cale ma-
ritim, el asigurnd doar 1/4 din traficul mondial. Perspectivele lui sunt foarte mari si n
viitorul apropiat se va deplasa pe primul loc, deoarece centrul economiei mondiale treptat
trece n Asia cu colosalele ei resurse materiale si umane. n acest ocean s-au stabilit
urmtoarele directii de navigatie:
1. Pacific de Est, care leag porturile Americii de Nord cu cele ale Americii de Sud.
2. Pacific de Vest, care leag ntre ele att porturile est-asiatice, ct si cele est-
asiatice cu cele australiene.
3. Transoceanic, care leag porturile americane cu cele asiatice. Este utilizat mai
putin.
n Oceanul Indian, cruia i revin circa 1/6 din traficul mondial de mrfuri s-au
constituit dou directii de navigatie:
1. Nord Indian, care merge de-a lungul Asiei de Sud si n care circuitul mrfurilor,
de regul, ncepe din Golful Persic.
2. Sud Indian, care leg Asia de Sud cu Australia si Africa.
Vorbind de directiile de navigatie, nu putem s nu amintim de canalele maritime,
care scurteaz esential distantele dintre diferite porturi. La aceste canale apartin Canalul de
Suez, Canalul Panama si Canalul Kiel.
Canalul de Suez, cu o lungime de 195 km si o ltime de pn la 160 m, traverseaz
istmul cu acelasi nume, legnd Marea Rosie cu cea Mediteran. Scurteaz calea din Ocea-
nul Indian spre Europa cu circa 9000 km. A fost construit de francezi si dat n exploatare
n noiembrie 1869. Asa cum diferenta de nivel dintre ambele mri este de numai 23 cm, el
a fost construit fr ecluze. Initial putea fi parcurs de nave cu un pescaj de 8 m. Mai trziu
a fost adncit de cteva ori si n prezent are adncimea de pn la 20 m, ce permite naviga-
rea pe el a corbiilor oceanice, cu exceptia supertancurilor. Dac la nceputul secolului XX
prin canal anual treceau circa 4 000 nave, volumul mrfurilor transportate fiind de 20-30
mil. t, apoi pe la mijlocul anilor 60 acesti indici erau respectiv de 20 000 nave si 250 mil. t.
n prezent canalul este cel mai intens sector al navigatiei maritime mondiale, volumul
mrfurilor transportate prin el ajungnd la 385 mil. t, ceea ce constituie 7,4% din traficul
mondial de mrfuri transportate pe mare.
Intensitatea mi#crii navelor pe principalele ci maritime si oceanice.
Cifrele indic numrul de nave ce trec 'n 24 ore pe rutele respective
#i prin apropierea porturilor (de la V.P. Maksakovskii, 2003)
Canalul Panama a nceput s fie construit n anii 80 ai secolului XIX de aceeasi
companie francez ce a spat Canalul Suez, dar a fost terminat n 1914 de americani. Are
lungimea de 82 km, ltimea de 160-305 m si adncimea de 13 m. Dispune de 12 ecluze.
Poate permite trecerea a 40 nave pe parcursul a 24 ore. Este traversat anual de circa 15 mii
nave. Traficul de mrfuri este mai mic dect al Canalului de Suez, fiind egal cu 170 mil. t.
Este un canal international, dar are o important deosebit pentru SUA, deoarece majorita-
tea navelor ce trec prin canalul dat, transport mrfuri din porturile atlantice ale Statelor
Unite, spre cele pacifice si invers.
Al treilea mare canal maritim din lume este Canalul Kiel din Germania. Avnd 99
km lungime, circa 104 m ltime si 11 m adncime, canalul dat leag golful Kiel al Mrii
Baltice cu gura rului Elba, ce se vars n Marea Nordului. Este folosit pe larg de trile
europene, pentru a scurta drumul dintre porturile Kiel si Hamburg si pentru a evita trecerea
anevoioas prin strmtorile ce despart mrile Baltic si Nordului.
3.1.d. Structura mrfurilor transportate
Pe parcursul secolului XX functiile transportului maritim s-au schimbat simtitor. Pe
de o parte, a avut loc reducerea esential a traficului de pasageri, mai ales cel de la distante
mari, iar pe de alt parte a crescut cu mult cantitatea mrfurilor transportate, ceea ce se
vede din urmtorul tabel:
Tabelul 11. Dinamica volumului de mrfuri transportate de navele maritime
'n jumtatea a doua al secolului XX
Anii 1950 1960 1970 1975 1980 1985 1990 2001
Mrfuri transportate (mil. t) 550 1110 2600 3070 3680 3330 3700 5513
Tabelul indic o crestere destul de rapid a traficului de mrfuri pe mare pn la
mijlocul anilor 70, adic pn la nceputul crizei energetice a petrolului, criz care a afectat
transportul naval si a contribuit la reducerea esential a comertului mondial si la micsora-
rea transporturilor de mrfuri. A doua scdere a traficului de mrfuri este legat de criza
economic mondial de la mijlocul anilor 80. Anii 90 se caracterizeaz printr-o nou inten-
sificare a traficului.
La sfrsitul anilor 90 ncrcturile transportate pe mare aveau urmtoarea structur:
37% reveneau mrfurilor lichide (petrol, produse petroliere, gaz lichefiat),
25% mrfurilor generale (produse finite, semifabricate, alimente),
24% ncrcturi friabile (n vrac) (minereuri, crbune, cereale),
14% alte ncrcturi.
Structura traficului de mrfuri la nceputul secolului XXI se vede din tabelul 12.
Tabelul 12. Structura traficului de mrfuri 'n anul 2001, milioane tone
Mrfuri traficate 1996 2001
Petrol brut 1 450(30,3%) 1 592(28,9%)
Crbuni 437(9,1%) 565(10,2%)
Produse petroliere 395(8,2%) 425(7,7%)
Minereu de fier 390(8,2%) 442(8,0%)
Cereale 188(3,9%) 234(4,3%)
Alte mrfuri 1 930(40,3%) 2 245(41,8%)
Total mondial 4 790 5 513
Sursa: Negut S. si a. Geografie economic mondial, 2006, p. 250
Importanta unor state n activitatea transportului maritim se apreciaz dup canti-
tatea de mrfuri transportat. Primul loc la acest indice l ocup Japonia, dup care vin
Germania, Franta, M. Britanie, ca mai apoi s urmeze China si SUA. Rusiei i revin doar
2% din totalul mondial al transportului de mrfuri.

3.2. Transportul fluvial
Transportul fluvial adesea este numit si transport acvatic intern. El cuprinde cile
acvatice pe ruri, canale si lacuri. Lungimea cilor acvatice interne este de circa 550 mii km.
Cele mai lungi cursuri navigabile de ap le au China (110 mii km), Rusia (101 mii km),
Brazilia (50 mii km), SUA (41 mii km), Indonezia (22.6 mii km), Vietnam (17,7 mii km),
India (16,2 mii km) si Republica Democratic Congo (Zair) (15 mii km). Acest transport
este dezvoltat mai mult n trile nalt industrializate. n ordine descrescnd volumul trafi-
cului de mrfuri este mai mare n SUA, China, Rusia, Germania, Canada, Olanda Franta si
Belgia. Ponderea transportului fluvial n transportul general de mrfuri n diferite state este
diferit. Astfel, dac n Olanda lui i revin 52%, apoi n Germania 25%, n Belgia 17%,
n SUA 10%, iar n Rusia numai 5,5%. n unele tri transportul fluvial este slab
dezvoltat (M. Britanie, Italia), sau complet lipseste (Japonia, Mongolia, Cuba).
n Europa sunt exploatate intens rurile Rin (circa 150 mil. t.), Dunrea, Ron, Sena,
Volga, Nipru si asa canale cum ar fi cel Central German de 325 km si Rin - Main - Dunre
de 530 km. Cel mai mare port fluvial al Europei este portul Duisburg. Alte mari porturi
fluviale sunt Moscova, Volgograd (pe rul Volga) si Paris (pe Sena).
n Asia cele mai folosite pentru transportul acvatic sunt rurile Chang Jiang, Huang
He, Amur, Lena, Enisei, Gange, Brahmaputra si Mekong. Pe continentul african pentru
transportul fluvial o mare important au rurile Zambezi si Nil, restul fiind putin folosite
din cauza numeroaselor praguri si cascade.
n America de Nord principalele ci navigabile fluviale trec pe rurile Mississippi,
Sf. Laurentiu, Columbia, Tennessee, Yukon, Mackenzie si pe Marile Lacuri. O important
foarte mare n aceast parte a lumii o au canalele construite paralel cu litoralul Marilor La-
curi, ct si Canalul Panama. Cele mai importante porturi din America de Nord sunt Chicago,
Detroit, Cleveland (toate pe Marile Lacuri), Memphis si St. Louis (pe Mississippi).
n America de Sud transportul fluvial are o important redus, el practicndu-se
partial pe Amazon si pe Parana.
Un aspect nou n transportul fluvial este aparitia posibilittii de a transporta
mrfurile pe directia rumare si mareru fr procedura de descrcare-ncrcare cu
ajutorul navelor speciale numite lihtiere. Aceste nave plutesc pe ru singure, iar pe mare
sunt duse cu niste corbii maritime speciale numite port-lihtiere.

4. TRANSPORTUL AERIAN
Este un mijloc de transport al secolului XX, prima linie aerian regulat fiind
deschis n 1919 ntre Paris si Nisa. Primele avioane aveau o vitez relativ mic pentru zi-
lele noastre, dar destul de impuntoare pentru acele timpuri. La nceput predominau trasee-
le interne de distant nu prea mare, ca mai apoi s apar si cele internationale de curs mai
lung. n 1936 se deschid cursele transatlantice, drept c cu escal pe insulele Azore si
apoi pe Bermude. O revolutie n acest tip de transport a produs aparitia avioanelor
nzestrate cu motoare cu reactie. Au sporit vitezele, posibilittile de transportare si capaci-
ttile de a zbura autonom timp mai ndelungat. Transportul aerian a preluat cea mai mare
parte a traficului de pasageri la distante mari si a unui anumit tip de marf, cum ar fi: pro-
dusele perisabile, coletele postale, obiectele de pret, aparatele tehnice de nalt precizie,
medicamentele etc. Desi continu a fi destul de scump, pentru unele regiuni greu accesibile
(regiunile nordice, deserturile, zonele montane, pdurile ecuatoriale), este unicul tip de
transport posibil. Ca si n cazul transportului maritim, cel aerian este constituit din trei
elemente principale: flota aerian, aeroporturi si direc&ii de naviga&ie.
Flota aeriana civil$ este constituit din peste 20 mii de avioane de curs (sfrsitul
secolului XX) de diferite tipuri, care se diferentiaz n functie de destinatie, distantele par-
curse, vitez si numrul de pasageri ce pot fi luati la bord. Dup destinatie, avioanele pot fi
de transport, de pasageri, sanitare, agricole, pentru stingerea incendiilor etc. n general,
capacitatea de transport este legat de viteza si lungimea rutei. Rutele scurte sunt parcurse
de avioane de capacitate medie si redus si viteze mai mici. Viteza medie de zbor a avioane-
lor contemporane de rute lungi este de 800-900 km/h. Avioanele supersonice pot dezvolta
viteze mai mari de 2000 km/h. Din avioanele supersonice construite ("Concorde", Tu-144
s.a.) pn nu demult zburau doar cteva "Concord"-uri. n prezent ele au fost scoase de pe
rutele ce le efectuau, deoarece exploatarea lor s-a dovedit a fi nerentabil.
Actualmente pe liniile lungi se exploateaz avioane de tipul "Boeing" (Boeing -
747, Boeing - 777), "Airbus" (A- 300) si IL-86 ce pot lua la bord 300-440 pasageri si 15-
20 t marf. Au fost construite avioane de mare tonaj cum ar fi "Ruslan"(AN-124) si
"Mria" (AN-225). Primul poate lua la bord 150 t, greutatea de decolare fiind de 405 t, iar
al doilea - 250 t, masa de decolare fiind de 600 t.
Avioanele apartin companiilor aeriene. Cele mai mari companii din lume sunt:
United Airlines (SUA), Delta Airlines (SUA), American Airlines (SUA), Northwest Airli-
nes (SUA), Pan Am (SUA), British Airways (Marea Britanie), Lufthansa (Germania), Air
France, Swissair (Elvetia), Aeroflot (Rusia) etc.
Aeroporturile sunt niste puncte de convergent ale navigatiei aeriene. Ele repre-
zint complexe de instalatii si amenajri, ce asigur securitatea aterizrii si decolrii avioa-
nelor, precum si controlul navigatiei n zon. Aeroporturile contemporane dispun de 2-3
piste de 4000-5000 m lungime, precum si de instalatii performante de comand si control
ce permit navigatia aerian n orice fel de conditii meteorologice.
Aeroporturile se clasific.
a. Dup tipul de curse organizate ( locale, na&ionale #i interna&ionale);
b. Dup tipul operatiilor de zbor (terminus de pasageri, unde se organizeaz primi-
rea si expedierea pasagerilor; de escal, unde se intersecteaz mai multe rute si se fac
transbordri de la o directie la alta; de escal tehnic, unde se completeaz rezervele de
combustibil, se face controlul tehnic al aparatelor de zbor etc.);
c. Dup destinatie (turistice, sanitare, sportive );
d. Dup traficul de pasageri (foarte mari cu un trafic anual ce depseste 15 mil.
pasageri /an, mari cu un trafic de 10-15 mil. pasageri /an, mijlocii cu traficul de 5-10
mil. pasageri /an si mici cu un trafic de 1-5 mil. pasageri /an).
n lume exist circa 15 mii de aeroporturi din care 1100 sunt internationale. Din ele
34 au o capacitate de deservire a peste 15 milioane de pasageri anual. Din aceste 34
aproape jumtate se afl n SUA, 8 n Europa, iar restul n Japonia, Canada, Singapore
si Hong Kong. Cele mai mari aeroporturi ale lumii, care pot deservi anual peste 30 milioane
pasageri, sunt: Hartsfield Atlanta (77 mil.), OHara Chicago (69,5 mil.), Heathrow
Londra (63,4 mil.), Haneda Tokyo (62,8 mil.), Los Angeles (55 mil.), Dallas (53 mil.),
Frankfurt pe Main (48,3 mil.), Charles de Gaulle Paris (48,2 mil.), Schiphol Amster-
dam (39,9) si Stapleton Denver (37,5).
De regul, orasele mari dispun de cteva aeroporturi ceea ce le permite s pri-
measc si s expedieze anual un numr sporit de pasageri. n 2002 cel mai mare trafic l-au
avut orasele: Londra (110,6 mil.), Tokyo (90,2 mil.), Chicago (83,6 mil.), New York (81,1
mil.), Atlanta (76,9 mil.). (S. Negut s.a., 2006). Dup ele urmeaz orasele ce n 1999 aveau
urmtorul trafic: Los Angeles (70,8 mil.), Paris (68,9 mil.), Dallas (66,8 mil.), Houston
(42,0 mil.) si San Francisco (40,3 mil.).
Pentru Europa o important osebit are aeroportul din Frankfurt pe Main, care este
un punct de escal pentru pasagerii din trile nvecinate, unde ei fac transbordri la cursele ce
leag acest oras practic cu toat lumea.
Se construiesc aeroporturile la distante destul de mari de orasele pe care le deser-
vesc, aceast distant oscilnd de la 16 km (Otopeni Bucuresti) la 40 km (Domodedovo
Moscova) si chiar la 56 km (Mirabel Montreal).
Direc)iile de naviga)ie. Dac n 1950 lungimea total a traseelor aviatice era de 3,3
milioane km, apoi n 2000 ea depsea cifra de 10,5 mil. km. Cursele aeriene pe aceste
trasee pot fi regulate si charter (ciarter). Pe cursele regulate zborurile se efectueaz dup
un anumit orar de anumite tipuri de avioane, iar cursele charter la solicitare si de avioane,
care corespund cererii primite.
Desi liniile aeriene mpnzesc Pmntul n toate directiile, o concentrare mai mare
a acestora se remarc n nord-estul SUA, sud-estul Canadei, vestul Europei si partea euro-
pean a trilor CSI. Aceste regiuni, cu o concentrare sporit a liniilor aeriene, se caracteri-
zeaz si printr-o folosire mai intens a lor la efectuarea curselor interne si internationale
regionale. Cursele internationale pe distante mari se efectueaz pe urmtoarele directii:
1. ntre Europa si America de Nord;
2. ntre Europa si America de Sud;
3. ntre Europa si Orientul Apropiat;
4. ntre Europa si Asia de Sud, Est si Sud-Est cu prelungire spre Australia;
5. ntre Europa si Africa;
6. ntre SUA si Asia de Est si Sud-Est;
7. ntre SUA si America de Sud;
8. ntre SUA si Australia.
Principalele rute aeriene mondiale (de la V.H. Maksakovskii, 2003)
Din toate directiile cea mai ncrcat este cea dintre Europa si America de Nord, pe
ea anual transportndu-se peste 35 milioane pasageri. O important economic si strategic
deosebit au liniile transpolare, ce leag pe cel mai scurt drum America de Nord si trile
scandinave cu Extremul Orient asiatic. Cele mai lungi rute aeriene cu un nalt trafic
international sunt liniile Paris Tel Aviv New Delhi Hong Kong Tokyo de 16 000 km
si Paris Moscova Tokyo de 10 700 km.
Anual n lume sunt transportati circa 1,4 miliarde pasageri. Suprematia n transpor-
turile aeriene o detine SUA cu 51,6% din totalul mondial, dup care urmeaz Germania cu
5,1%, Marea Britanie cu 5%, Franta cu 4,5%, locul cinci revenindu-i Japoniei cu 3,8% din
numrul total de pasageri transportati n lume.
Transporturile aeriene sunt organizate de companii aeriene. Cele mai mari compa-
nii din lume dup numrul de pasageri/km transportati n 1999 sunt: United Airlines (SUA)
202 mld.; American Airlines (SUA) 177 mld; Delta Airlines (SUA) 169 mld.;
Northwest Airlines (SUA) 119 mld. si British Airways (Marea Britanie) 118 mld.
5. TRANSPORTUL SPECIAL
La acest tip de transport apartin: transporturile prin conducte, transportul curentu-
lui electric prin linii de 'nalt tensiune si telecomunica&iile.

5.1. Transportul prin conducte
Este cunoscut din antichitate. Prin tevi de ceramic se transporta n orase apa
potabil. Chinezii foloseau n acest scop tulpinile de bambus. Prin tevi de bambus ei
transportau si gazul metan. Utilizarea n proportii a conductelor a avut loc ns n secolul
XX. Este unul din cele mai moderne si mai ieftine mijloace de transportare a produselor
lichide si gazoase. Prin intermediul conductelor se transport apa, petrolul, gazele naturale,
produsele petroliere, saramurile, unele produse chimice etc. Totusi principalele produse
transportate pe aceast cale sunt petrolul, produsele petroliere si gazele naturale.
O conduct este format din unul sau mai multe tuburi, statii de pompare finale si
intermediare, puncte de racord si instalatii de stocaj. Initial tuburile erau construite din tevi
cu diametrul de 5-6 cm. n prezent se utilizeaz tevi ce au diametrul de 90-140 cm.
La sfrsitul secolului trecut reteaua mondial de petroducte si gazoducte era de
circa 2 mil. km, lungimea lor continund s creasc destul de repede. Acest tip de transport
este prezent n multe state ale lumii, ns sunt numai vreo 20 tri ce au conducte cu o lun-
gime de peste 4000 km.
Reteaua mondial de conducte petroliere are circa 760 000 km, din care 3/5 o repre-
zint conductele pentru petrolul brut. Retele mari de petroducte au trile ce dobndesc sau
consum o cantitate impuntoare de petrol cum ar fi: SUA (325 mii km), Rusia (66 mii km),
Canada (50 mii km), China (8 mii km), Marea Britanie (4 mii km) etc. Acelasi lucru am
putea spune si despre trile care dobndesc petrolul si sunt orientate spre exportul lui (Arabia
Saudit 8 mii km, Mexic 6 mii km, Iran 6 mii km, Algeria 5 mii km, Libia 4 mii km)
sau nu prea dispun de resurse petroliere, dar consum mult petrol importat (Franta 6 mii km).
Cea mai mare parte a retelei de conducte petroliere revine Americii de Nord (75%),
n special SUA (n jur de 60%). Circa 80% din conductele Statelor Unite sunt destinate
transportului de petrol brut si 20% produselor petroliere. Principalele conducte din
aceast tar leag regiunea numit Middlecontinent cu regiunea Marilor Lacuri (Oklahoma
City Chicago), cu regiunea de nord-est (Oklahoma City New York) si cu porturile de la
litoralul Golfului Mexic (Oklahoma City Dallas Houston). Petrolul din Alaska de Nord
este transportat spre sud la litoralul Golfului Alaska prin conducta Prudhoe Bay Valdez
cu o lungime de 1300 km. Produsele petroliere sunt transportate prin conductele: Baton
Rouge Atlanta Baltimore Philadelphia (5300 km), Houston New York (6000 km) si
New Orleans Los Angeles (2110 km).
Rusia dispune de o retea de petroducte de peste 66 mii km. din care peste 8000
pentru produse petroliere. Cele mai importante magistrale sunt: Almetevsk Omsk
Krasnoiarsk Angarsk (5700 km.), Almetevsk Nijnii Novgorod Iaroslavl Kirisi cu
ramificatie spre Moscova si Reazan, Almetevsk Sankt Petersburg, Tiumen Nahodka
(6700 km.), Alexandrovskoe Anjero Sudjensk. Din conductele petroliere internationale,
ce pornesc din Rusia, trebuie mentionate magistralele "Drujba" si "Progress". Magistrala
"Drujba" merge pe trasa Almetevsk Samara Mozr Plock Schwedt Rostock. Ramifi-
carea de sud al acestei conducte uneste orasele Mozr Ujgorod Budapesta Bratislava.
n Europa de Vest reteaua de conducte face racordul dintre porturile de la Medite-
ran sau Marea Nordului cu centrele prelucrtoare din interiorul continentului. Pot fi men-
tionate conductele: Lavera Fos Lyon Strasburg Karlsruhe si Rotterdam Kln
Frankfurt am Main. Cea mai important conduct de produse petroliere este Rotterdam
Ludwigshafen.
n Orientul Apropiat si Mijlociu conductele de petrol leag zonele de exploatare de
porturile de export din Golful Persic, Marea Mediteran sau Marea Rosie. Principale sunt:
Abadan Teheran Mashhad, Kirkuk (Irak) Tripoli (Liban), Hawar (Estul Arabiei
Saudite) Yanbu (Marea Rosie).
n Africa de Nord se remarc magistralele: Haoud el-Hamra Bejaia, Edjeleh
Hassi Messaoud.
Ct priveste gazoductele, apoi lungimea lor general ntrece cu mult lungimea con-
ductelor petroliere, lor revenindu-le circa 1,2 mil. km. De regul, retele mari de gazoducte
au statele nalt dezvoltate, deoarece statele n curs de dezvoltare folosesc putine gaze, iar
dac si dispun de ele le export n stare lichefiat. Majoritatea trilor nalt dezvoltate, cu
retele impuntoare de gazoducte, cum ar fi: SUA, Italia, Franta si Germania, sunt mari
consumatori si, respectiv, mari importatori de gaze. La ele se adaug statele est-europene
n tranzitie la economia de piat cum ar fi: Polonia, Ucraina, Cehia, Romnia, Ungaria,
care, de asemenea, sunt mari consumatori de gaze importate. Rusia, Canada si Olanda
apartin la putinele tri, care avnd rezerve proprii destul de considerabile, nu numai
consuma multe gaze ci si le export.
Cele mai mari retele de gazoducte au SUA, Rusia si Canada. n SUA gazoductele
(peste 440 mii. km) leag zonele mari productoare din Golful Mexic si Middlecontinent
cu zonele de consum din apropierea Marilor Lacuri si megalopolisul Boswash.
Pe teritoriul Canadei reteaua de gazoducte depseste 95 000 km lungime si
transport gazele naturale din provinciile Alberta, Saskatchewan si Columbia Britanic
spre regiunile sud-estice din apropierea Marilor Lacuri si provincia Ontario. Se evidentiaz
magistrala Edmonton Montreal de 3 800 km lungime. De la aceast magistral pornesc
dou ramificri ce duc gaze n SUA. Una din ramificri se ndreapt spre gruparea in-
dustrial San Francisco Los Angeles (2 500 km lungime), iar alta spre Chicago.
Rusia dispune de peste 148 000 km gazoducte din care mai principale sunt con-
ductele Saratov Moscova (843 km), Stavropol Moscova (1200 km), Siberia de Vest
Centru. Din conductele magistrale internationale se evidentiaz gazoductele Siianie
Severa, Bratstvo si Goluboi potoc despre care s-a vorbit n compartimentul dedicat comer-
tului cu gaze naturale.
Transportul prin conducte are perspective n dezvoltarea sa. n viitorul apropiat se
preconizeaz construirea a peste 63 mii km att n trile nalt dezvoltate, ct si n cele n
curs de dezvoltare.

5.2. Transportul prin cablu
Prin cablu se transmite energia electric. Prima linie de transmitere prin aceast
metod a energiei electrice la distant a fost construit n 1891 n Germania ntre loca-
littile Frankfurt am Main si Lauffen, ea avnd o lungime de 170 km. Aparitia posibilittii
de a transmite energia electric la distante mari a rezolvat problema localizrii multor
obiecte industriale si a termocentralelor. Ultimele au putut fi amplasate n nemijlocita
apropiere a bazinelor carbonifere, transportul energiei electrice fiind mai convenabil dect
transportul combustibilului solid.
La transportarea energiei electrice se tine cont de distant si de tensiune. Cu ct
tensiunea este mai mare, cu att pierderile n retea sunt mai mici. Din aceast cauz
transmiterea ei, n dependent de lungimea si destinarea liniei, se realizeaz la tensiuni de
110, 220, 330, 400, 500 750 si 1150 kV. Pentru a transmite energia la distante mari se re-
curge la ridicarea tensiunii curentului ce vine de la generatoare cu ajutorul transformatoa-
relor instalate la substa&iile ridictoare. Tensiunea nalt de la transformatoare se transmite
prin liniile de transport a energiei electrice (LTEE) spre locul de consum. Aici la substa-
&iile cobor,toare regionale tensiunea este cobort la o valoare mai joas si transmis la
substa&iile cobor,toare principale, unde tensiunea este cobort pn la 6, 10 sau 35 de kV
(kilovolti). Prin aceste linii, care se numesc re'ele electrice de distribu'ie, curentul electric
ajunge la substa&iile cobor,toare locale, unde, dup coborrea tensiunii la 220, 380, 500
V, este distribuit ntreprinderilor si caselor de locuit.
n cadrul unei tri, liniile de transport al energiei electrice unesc ntre ele toate sta-
tiile electrice de care ea dispune, formnd sistemele energetice nationale. Orice sistem
energetic national este format nu numai din linii de transport al energiei electrice, ci si din
retele electrice de distributie. Aparitia sistemelor energetice nationale a fcut posibil
distribuirea mai rational a energiei electrice n cadrul statului respectiv. n trile cu mari
suprafete, cum ar fi: SUA, Rusia, Canada, Brazilia, China etc. s-au format sisteme energe-
tice regionale. De regul, sistemele energetice nationale a ctorva state sunt legate ntre
ele. Astfel sistemul energetic al SUA este conectat cu sistemul Canadei, sistemul Italiei
cu cel al Elvetiei, sistemul Braziliei cu cel al Paraguayului etc. n unele cazuri se co-
necteaz ntre ele sistemele a mai multor state, formnd sisteme internationale. n aceast
privint, se evidentiaz sistemul unic energetic al trilor Uniunii Europene, sistemul unic
energetic al fostelor state socialiste din Europa de Est (sistemul "Mir") etc. Sistemele ener-
getice internationale fac posibil transmiterea energiei din trile unde ea poate fi produs
n plus n cele ce nu au posibilitatea de a o produce. Exportul energiei electrice a devenit o
ramur aparte a comertului international. Aceasta se explic prin faptul c pentru unele tri
este mai rentabil de a procura energie electric, dect a cumpra combustibil si a o produce
pe loc. Republica Moldova consum practic energie electric importat, cea produs pe loc
avnd o pondere nensemnat.
O varietate specific a transporturilor speciale o constituie transportul funicular.
Este un mijloc de transport ce const dintr-un cablu suspendat, pe care se deplaseaz, de la
un nivel la altul sau peste un obstacol de pe sol, vagonete cu materiale sau cabine cu
pasageri. Sunt frecvente n Europa alpin, n zonele muntoase ale SUA si Canadei, precum
si n regiunile muntoase ale altor tri.

5.3. Telecomunica)iile

5.3.a. Telegraful (i telefonia
Telegraful asigur transmiterea mesajelor la distant prin intermediul cablurilor
aeriene, subterane si subacvatice. Cele subacvatice leag ntre ele continentele, cel mai
lung fiind cel de uneste Londra cu Adelaide (Australia) 35 852 km. n prezent, reteaua
mondial telegrafica depseste 2 mil. km (din care 400 mii km se afl n SUA), ea fiind
complet modernizat si folosind aparataj electronic de performant. Aceasta o face utiliza-
bil la transmiterea telegramelor de pres si informatiilor urgente.
Telefonia, ca form de comunicare, a aprut n 1876. Prima linie telefonic interna-
tional a fost dat n exploatare n 1882 si lega ntre ele orasele Paris si Bruxelles. n 1929
este pus n functie prima linie transcontinental ntre New York si San Francisco. n 1938
a fost dat n exploatare linia Londra Istanbul. n jumtatea a doua a secolului XX
telefonia s-a dezvoltat foarte rapid, mai ales n ultimul deceniu. n 1999 pe Pmnt erau
instalate peste 885 milioane de linii telefonice, sau aproape cte 15 telefoane la fiecare sut
de locuitori. Cele mai numeroase linii telefonice le are Europa (304,5 mil.) si Asia (284
mil.) iar cele mai putine Australia si Oceania 12 mil. Asigurarea cu linii telefonice
(numrul de telefoane la 100 locuitori) arat n felul urmtor: Australia si Oceania 41,09;
Europa 38,13; America 32,73; Asia 8,01; Africa 2,34. Din tri cel mai bine
asigurati cu linii telefonice sunt americanii 66,1.
O trstur specific a telefoniei jumttii a doua al secolului XX este dezvoltarea
telefoniei mobile, care lrgeste foarte rapid arealul de rspndire. n 1999 pe Pmnt functio-
nau 477 milioane de asemenea telefoane, la fiecare 100 locuitori terestri revenindu-le cte
8 aparate. La nivel de tar cei mai asigurati cu telefoane mobile erau italienii (52,8 aparate
la 100 locuitori), dup care veneau japonezii (44,9) si australienii (34,8). Cele mai vndute n
2000 au fost mobilele companiei Nokia (Finlanda) (25%) , Motorola (21%) si Ericsson (16%).

5.3.b. Comunica'iile prin I nternet
Un nou tip de comunicatii, ce a aprut n secolul XX, este comunicarea prin reteaua
Internet. n anul 2007 peste 1,1 miliarde persoane se foloseau de aceast retea, dintre care
cei mai multi n Asia (peste 418 mil.), Europa (peste 314 mil.) si America de Nord (peste
233 milioane). Pe regiuni, cel mai mare acces la Internet aveau locuitorii Americii de Nord
(69,7%), Australiei si Oceaniei (53,5%) si Europei (38,9%), iar n cadrul trilor, n aceast
retea operau cel mai mult populatia Islandei (86,3%), Suediei (75,6%), Noii Zeelande
(74,9%), Portugaliei (73,8%), Olandei (73,3%), Australiei (70,2%), SUA (69,9%),
Danemarcei (69,2%), Luxemburgului (68,0%) si Canadei (67,8%). n Romnia acest
indice era de 23,4%, iar n Moldova de 14,8%.
n cifre absolute cei mai multi utilizatori ai acestui mijloc de comunicare erau n
SUA (211 mil.), China (137 mil.), Japonia (86 mil.), Germania (50 mil.), India (40 mil.),
Marea Britanie (38 mil.), Coreea de Sud (34 mil.), Brazilia (32 mil.), Franta (31 mil.) si
Italia (31 mil.).
Cei mai bine asigurati cu echipament de acces la Internet n 1999 erau finlandezii, lor
revenindu-le 122,8 echipamente la 1000 locuitori. Dup ei veneau locuitorii SUA (118,6),
Islandei (108,4), Suediei (96,2), Canadei (95,3), Norvegiei (94) si Danemarcei (73.7).
Limbile cele mai utilizate, n martie 2007, erau engleza (28,9%), chineza (14,7%,),
spaniola (8,9%), japoneza (7,6%) si germana (5,2%).
Cei mai mari operatori pe Internet au fost companiile Microsoft, Disney, Compaq,
AOL (American On Line) si Yahoo.

5.3.c. Sistemele de radio (i televiziune
Sistemele de radio si televiziune sunt cele mai importante mijloace de informatie
din lume. La nceputul anilor 90 pe Pmnt functionau peste 25 mii de statii radio-emisie
si peste 1 miliard de abonati. Din ei 40% locuiau n America de Nord, restul fiind vest-
europeni, est-europeni , locuitorii Asiei, Australiei, Americii de Sud si Africii.
25 % din posturile de emisie a programelor de televiziune de pe glob functioneaz
n SUA, dup care urmeaz posturile ce activeaz n Europa de Vest, Canada s.a.


RELAIILE ECONOMICE INTERNAIONALE
Progresul social-economic al oricrei tri din lume la etapa contemporan depinde
direct de gradul de integrare a ei n diviziunea international a muncii, de caracterul schim-
bului de bunuri materiale, tehnologiile existente, volumul de capital, servicii etc. Astzi
nici una din cele mai dezvoltate tri de pe Pmnt nu poate s se dezvolte izolat, fr a
ntretine diverse relatii economice cu comunitatea statelor lumii. n industrie, de exemplu,
au aprut multe subramuri noi, dezvoltarea crora numai ntr-o singur tar aparte, fie SUA
sau Japonia, ar fi fost imposibil fr colaborarea cu alte state. La etapa actual, pe lng
schimbul simplu de mrfuri, n relatiile economice internationale o important deosebit o
are cooperarea tehnic si stiintific, comercializarea realizrilor stiintifice si tehnice (a
licentelor, brevetelor), asistenta tehnic si schimbul de informatie, de tehnologii si
specialisti, acordarea diferitor servicii etc.
Una din formele vechi traditionale de relatii economice externe este comer'ul
exterior, care a aprut nc n timpurile strvechi, cu mult nainte de aparitia capitalismu-
lui. ns atunci productia de bunuri materiale purta un caracter natural si schimbul de mr-
furi dintre tri era nensemnat, cu un caracter episodic, spontan si limitat n spatiu. El de-
servea necesittile n diferite obiecte de lux si de consum personal al pturilor sociale avute.
nflorirea comertului exterior are loc abia n epoca capitalismului, odat cu trecerea de la
manufactur la productia industrial a mrfurilor. Si n prezent comertul exterior rmne
forma principal a relatiilor economice internationale.
Volumul lui o constituie suma de mrfuri exportate si a celor importate exprimat
n bani. Acest indice determin gradul de participare a trii n diviziunea international a
muncii. Raportul dintre import si export este numit balan' de comer'. Ea poate fi activ
(pozitiv) atunci cnd suma exportului ntrece suma importului si pasiv (negativ) cnd
importul ntrece exportul.
n cadrul economiei mondiale s-au conturat cteva directii ale comertului exterior,
fiecare avnd particularittile sale. Cel mai mare volum de comert se nregistreaz ntre t-
rile nalt industrializate, crora le revine 40% din volumul comertului mondial. Din ele se
evidentiaz SUA cu o pondere de 11%, Germania cu 9%, Japonia cu 7%, Franta si
Marea Britanie cu cte 5 %.
n structura comertului dintre aceste state predomin produsele finite industriale. De
exemplu, n structura importului SUA si Germaniei, tri cu o structur industrial foarte
ramificat, produsele industriale finite prezint peste 1/3 din mrfurile procurate. Este mare
ponderea produselor industriale finite n structura schimbului de mrfuri dintre trile Europei
cu SUA si Japonia. Ele predomin si n schimbul de mrfuri dintre Japonia si SUA.
Altfel este caracterul schimbului de mrfuri dintre trile industrializate si cele n curs
de dezvoltare. Trile dezvoltate export n trile n curs de dezvoltare produse finite in-
dustriale (utilaje, mrfuri de larg consum, produse alimentare industrializate) si import
materii prime si combustibil. Comertul dintre aceste dou grupe de tri poart urmrile tre-
cutului colonial. Preturile la materiile prime exportate din trile n curs de dezvoltare cresc
mai lent dect preturile la produsele industriale finite importate de ele din trile industria-
lizate. Un astfel de schimb de mrfuri frneaz dezvoltarea economic a trilor sub-
dezvoltate, ele rmnnd si n perspectiv furnizori de materii prime si produse agricole de
origine tropical pentru trile cu economia avansat. Lrgirea comertului dintre nssi
trile n curs de dezvoltare deschid perspective largi de crestere a economiei acestor state.
O alt form important a relatiilor economice este exportul de capital. Esenta
const n deplasarea capitalului din trile donatoare n alte tri cu scopul de a obtine profit,
ori n scopuri politice. n epoca colonial sfera principal de alocare a capitalului din
metropole erau coloniile. Si pn astzi investitiile principale de capital englez revin trilor
din fostul imperiu colonial britanic. Totodat, exportul de capital n perioada de fat este
orientat spre trile dezvoltate, inclusiv n asa state ca: SUA, Germania, Franta, Marea
Britanic, Canada, Australia etc.
O alt form de relatii economice internationale determinat de RTS, a devenit co-
laborarea tehnico-(tiin'ific, care contribuie la elaborarea si folosirea larg a tehnologiilor
moderne, inclusiv a celor de vrf, folosirea rational a resurselor naturale, ocrotirea mediu-
lui natural, ocrotirea snttii etc. Un rol deosebit revine comertului cu brevete si licente,
schimbului de informatie tehnico-stiintific, specialisti si tehnologii etc. n anii 90 ai
secolului trecut au fost vndute licente n valoare de peste 20 miliarde de dolari, productia
fabricat n baza lor fiind de aproximativ 0,5 trilioane de dolari SUA. Cele mai multe
licentie vnd SUA (2/3 din volumul total), Elvetia, Italia, Japonia, cumprtorii de baz
fiind Japonia, Italia si Germania.
Colaborarea tehnico-stiintific prevede, de asemenea, cercetarea #i exploatarea 'n
comun a resurselor naturale. Astfel, Rusia mpreun cu finlandezii se ocup de exploata-
rea minereului de fier din Karelia (zcmintele de la Kostomuksa), iar cu Japonia a zc-
mintelor de crbune din Iakutia (Saha de Sud). O bun parte din zcmintele de petrol din
Africa de Nord si din zona Golfului Persic au fost descoperite de cercettori strini
(englezi, rusi, francezi, americani etc.).
n cadrul colaborrii tehnico-stiintifice are loc pregtirea cadrelor #tiin&ifice si
crearea centrelor comune de cercetri n anumite domenii.
Construc'ia $n comun a obiectelor mari economice (industriale, agricole) pe baz
de recompens este o form nou de relatii economice internationale. Firmele strine, care
au acordat credite pentru constructia obiectivelor respective, dup darea lor n exploatare,
primesc, drept recompens pentru sumele de bani investite, productia ntreprinderilor noi
construite. Tot acestei categorii de relatii apartine si construirea de 'ntreprinderi 'n alte
state, la comanda trilor respective. S zicem fosta Uniune Sovietic a construit mari
ntreprinderi n India, Pakistan, Iran, Irak, Turcia s.a. Astfel, una din ntreprinderile ce a
pus baza siderurgiei indiene, uzina metalurgic din Bhilai, a fost construit de ctre Uniu-
nea Sovietic. Alte firme construiau ntreprinderi n URSS. Uzina de autoturisme din To-
liatti a fost construit de compania italian FIAT. Centrala hidroelectric de la Assuan
(Egipt) a fost ridicat de ctre specialistii din fosta URSS.
Din alte forme de relatii economice internationale mai fac parte rela'iile banco-
financiare (acordarea creditelor, mprumuturilor bnesti) si acordarea serviciilor (a nave-
lor maritime strine, servicii de montaj a utilajelor si instalatiilor industriale etc.). Acorda-
rea de credite si mprumuturi bnesti a devenit o form destul de rspndit n relatiile
dintre state. Chiar si trile nalt dezvoltate se folosesc de ele, desi, de regul, cel mai des
apeleaz la credite statele mai slab dezvoltate.
A crescut rolul serviciilor n relatiile dintre state. n afar de cele enumerate, ele se
pot referi la ntretinerea anumitor organizatii ce si au sediul pe teritoriul trilor respective.
De exemplu, Elvetia sau Belgia obtin venituri destul de mari n buget pe seama serviciilor
acordate deservirii organizatiilor internationale care-si au sediul n aceste state.
O alt form de relatii economice internationale este acordarea de concesiunii,
cnd un stat n baza unui contract acord altui stat sau firme dreptul de a exploata sau uti-
liza, n anumite scopuri, pe o perioad concret de timp, unele obiecte sau teritorii. Astfel,
Rusia exploateaz zcmintele de crbuni din arhipelagul Svalbard care apartine Norvegiei.
n jumtatea a doua a secolului XX s-a conturat nc o form a relatiilor economice
internationale crearea zonelor economice libere. Aceste zone reprezint portiuni ale
teritoriului unor state cu regimuri vamale si fiscale privilegiate si cu conditii specifice de
Relatiile economice internationale 249
formare a preturilor. Ele sunt create cu scopul de a atrage capitalul strin si tehnologiile
noi, precum si de a satura piata cu mrfuri. Majoritatea acestor zone sunt situate n
apropiere de mari porturi maritime, fluviale sau aeriene.
n prezent n lume exist circa 700 de zone economice libere si prin ele trec
aproape 10% din circulatia mondial de mrfuri. Cele mai multe zone de acest tip au trile
din Asia, aici evidentiindu-se noile state industriale, precum China, Coreea, India etc.
Locul doi dup numrul zonelor economice libere revine Americii Latine, cele mai
numeroase fiind amplasate pe teritoriile Mexicului, Braziliei, Chile, Columbiei si a.
O form aparte a relatiilor economice internationale revine migra'iei for'ei de
munc. n jumtatea a doua a secolului XX au avut loc trei valuri de migratie a fortei de
munc. Primul val s-a produs n anii 60-70 cnd din Europa de Sud, Asia si Africa au
migrat circa 5 milioane de oameni n statele din Europa central si de nord. Al doilea val s-
a observat n anii 80, cnd atractive pentru migranti au devenit trile ce extrag petrol. n
prezent n Kuwait 75% din muncitorii angajati sunt imigranti. Si mai mare este procentul
lor n Qatar si Emiratele Arabe Unite. Al treilea val de migrare n mas a avut loc n anii 90,
cnd n Canada si SUA au sosit peste 6 milioane de persoane din Asia si America Latin.
Un mare flux de migrare s-a observat dup destrmarea Uniunii Sovietice si a lagrului so-
cialist, cnd din Europa de Est au plecat n trile Europei de Sud si de Vest numerosi
emigranti.
La relatiile economice internationale apartine si turismul extern. Aceast activitate
economic a cptat o mare amploare, mai ales, dup cel de al Doilea Rzboi Mondial.
Rspndirea turismului a fost favorizat de dezvoltarea si ieftinirea transporturilor, mai
ales, a celor auto si aeriene, lrgirea retelei de hoteluri, ridicarea nivelului de trai si cultural
al populatiei, ceea ce a dus la aparitia si cresterea interesului pentru obiectivele artistice,
arhitecturale, peisagistice etc.
ntre cele dou rzboaie mondiale turismul s-a practicat ndeosebi n Europa, iar
zonele cele mai frecventate erau Muntii Alpi si rivierele francez si italian. Pe atunci ns
turismul era mult prea costisitor ca s devin o activitate de mas.
n zilele noastre el a devenit o activitate care atrage mase mult mai mari de oameni,
att din trile strine (turisti internationali), ct si din cadrul trii respective (turisti natio-
nali). Astfel, dac n anul 1970 au fost nregistrati circa 160 mil de turisti internationali,
apoi n 2002 numrul lor a trecut de 715 mil., numrul turistilor nationali fiind cu mult mai
mare.
Turismul s-a transformat ntr-o activitate social-cultural si economic de impor-
tant mare n multe tri ale lumii. De exemplu, n Spania, Elvetia, Italia. Franta, Austria,
Danemarca turismul constituie una dintre cele mai profitabile ramuri ale economiei. Toto-
dat turismul creeaz locuri de munc pentru cei care se ocup cu organizarea, transportul,
cazarea si alte forme de deservire a celor ce sosesc n vizit. Turismul cuprinde, n primul
rnd, activitatea prin care omul si petrece timpul liber, cltorind n alt localitate sau tar
pentru a-si mbogti cunostintele generale, pentru a se distra si a face sport, pentru odihn
sau tratament etc. n al doilea rnd, turismul include industria turistic (satisfacerea tuturor
bunurilor si serviciilor solicitate de turisti n locul de destinatie).
Potentialul turistic mondial este asigurat att de obiecte naturale (forme de relief,
ruri si lacuri, trmuri marine, vegetatie si faun etc.), ct si antropogene, realizate de om
(monumente istorice, arhitecturale si de art, muzee, obiective etnografice si de folclor
etc.). Deseori aceste dou categorii de resurse se mbin armonios n diferite areale.
Activitatea turistic, de cele mai multe ori, poart un caracter complex cu scopuri
multilaterale. Dup obiectivele principale se deosebesc turismul balnear, climatic, de
recrea'ie, cultural, (tiin'ific, piscicol, sportiv, comercial, iar dup areale de rsp+ndire se
remarc turismul maritim, montan (i urban.
Turismul balnear si climatic au n emisfera nordic un sezon mai activ n lunile
mai-septembrie, cu un maximum n iulie-august. Turismul montan cunoaste dou maxime
aproape de egal intensitate: iulie-august si decembrie-ianuarie.
Turismul cultural, stiintific, sportiv ca si cel urban sunt n general practicate pe tot
parcursul anului, fiind totusi mai active n timpul verii, n perioada concediilor de odihn.
Turismul (national si international) necesit un nivel nalt de utilare tehnic: retelele
moderne de transport comode si ieftine, retelele de cazare (hoteluri, moteluri, cabane, lo-
curi de parcare etc), retele comerciale, ndeosebi cele de alimentatie public, la nivelul ce-
rintelor internationale si deservite de un personal foarte bine pregtit. n toate trile, unde
turismul este practicat pe larg, se acord o atentie mare pregtirii cadrelor pentru deservi-
rea turistilor.
Desi turismul se dezvolt n toat lumea, Europa rmne principalul continent tu-
ristic, cu cei mai multi vizitatori si cele mai nalte venituri obtinute. n cadrul Europei cel
mult mai vizitate sunt zonele turistice: mediteran (Spania, Franta, Italia), alpin (nordul
Italiei, sud-estul Frantei, Elvetia. Austria) si a Trilor Scandinave. La nivel de tar cei mai
multi turisti viziteaz Franta (peste 76 mil.), Spania (50 mil.) si Italia (40 mil.), ele avnd
respectiv un venit de cte 30, 33 si 26 de milioane de dolari SUA.
Alte zone turistice importante sunt trile din Orientul Apropiat si Mijlociu (Turcia,
Siria, Liban, Egipt), India, trile din Asia de Sud-Est (Singapore, Filipine, Thailanda, Ma-
laysia) etc.
n America de Nord turismul este foarte bine dezvoltat n SUA (Florida, California,
insulele Hawaii, orasele mari din nord-estul trii) si Canada.
Importanta diferitor forme de relatii economice internationale depinde direct de
nivelul de dezvoltare economic, de caracterul de specializare a trii n cadrul diviziunii
internationale a muncii si alti factori.


BIBLIOGRAFIE SELECTIV

1. Alexandru D., Negut S. (coordonatori). Geografie economic mondial. Bucuresti:
Atelierul Poligrafic al ASE , 1993.
2. Aur N., Gherasim C. Geografie economic mondial. Bucuresti: Editura fundatiei
Rom,nia de m,ine, 2004.
3. Brdan V. Geografia economic mondial. Chisinu: Reclama, 2008.
4. Bran F., Istrate I., Rosu A. Geografia economic mondial. Bucuresti: Editura
Economic. 1996.
5. Ciubar S., Nirean V. Geografia uman #i economic general. Cimislia: Ed.
Tipcim, 1997.
6. Ciubar S. Geografia uman #i economic a lumii. Chisinu: Lumina, 1997, 2000.
7. Ciubar S., Calanda Z., Sochirc V. Geografia uman #i economic 0 lumii. Asia.
Chisinu: Tipcim, 2000.
8. Gudm A. Republica Moldova #i Uniunea European. Chisinu, 2002.
9. Larousse. Mic enciclopedie de geografie. Bucuresti, 1998.
10. Marin I., Nedelcu A. Geografie Mondial. Ploiesti: Ed. Prahova, 1995.
11. Matei C. (coordonator). Geografia economic #i social mondial. Volumul I.
Harta politic #i geografia popula&iei. Chisinu: Evrica, 1999.
12. Matei C. (coordonator). Geografia economic #i social mondial. Volumul II.
Geografia ramurilor economiei mondiale. Chisinu: Evrica, 2004.
13. Matei H., Negut S., Nicolae I. Enciclopedia statelor lumii. Editia a IX-a.
Bucuresti: Ed. Mironia, 2003.
14. Moldova 'n cifre. Breviar statistic. 2007. Chisinu: Statistica, 2007.
15. Negoescu B., Vlsceanu Gh. Geografia economic mondial. Resursele
Terrei. Bucuresti: Ed. Meteor Press 2001, 2003.
16. Negut S. (coordonat or). Geografi e economi c mondi al. Bucuresti :
Meteor Press, 2003, 2006.
17. Raboca N. Energetica mondial. Prezentare geografic. Cluj-Napoca: Sarmis,
1995.
18. Simon T., Andrei M.T. Geografia economic a Terrei. Bucuresti: Editura Fundatiei
Romnia de mine, 2004.
19. Trebici V. Popula&ia Terrei. Bucuresti, 1991.
20. Teodorescu V., Alexandrescu V. Terra. Geografia resurselor. Bucuresti: Ed. Fun-
datiei Romnia de mine, 2001.
21. Velcea I., Ungureanu A.. Geografia economic a lumii contemporane. Bucuresti:
Sansa, 1993.
22. Zahiu. L. Agricultura mondial #i mecanismele pe&ii. Bucuresti: Ed. Arta grafic,
1992.
23. Enciclopedia t,nrului tehnician. Chisinu: Redactia ESM, 1987.
24. Anncon H.B., Xopen B.C. VH969J7G31H0I 7 19W705L60I C39CD0F7I J7D0. ([;<7O
9;X9D). Mocxna: Iapapnxn, 2001.
25. Fpyx C. .01353673 J7D0. V=69c3J9CD0F7G31H7O 1dD0?9G67H. Mocxna, 1986.
26. Bexon B.H., Iyanon H.A, Heeena I.u. ]f5L=fD6h3 D01=367I iiik.
Mocxna, 1973.
27. Bnrnep H. m1=9D7H9-C39CD0F7G31H93 ??3c3673 ? nH969J7G31Hfo C39CD0F7o
X0Df;3p69C9 J7D0. Mocxna, 1963.
252 Gh. Plmdeal. Notite de curs la geografia economic mondial
28. Boncxn B.B. i9W705L69-nH969J7G31H0I C39CD0F7I X0Df;3p69C9 J7D0.
Mocxna: po]a, 2003.
29. Iopxnn A.H. A39CD0F7I 9;D0;0=h?0o<3O dD9Jhq536691=7 J7D0 ? 60G053 XXI
?3H0.// Ieorpa]nx, 2008, N 1, crp. 17-32.
30. Iopxnna T.H. M7D9?0I n63DC3=7H0: 7=9C7 D0X?7=7I ? 20 ?3H3.// Ieorpa]nx n
mxone, 2004, N 6, crp. 3-10 n N 7, crp. 17-21, 51.
31. Iopxnna T.H. V63DC3=7H0 irs.// Ieorpa]nx n mxone, 2008, N 3, crp. 12-22.
32. Hanpon C.B. VH969J7G31H0I, 19W705L60I 7 d957=7G31H0I C39CD0F7I. Pernon! n
crpan!. Mocxna: Iapapnxn, 2002.
33. Hn"e# $.I., Hynxpxnn B.A., %nnxrep C.B. A39CD0F7I J7D9?9C9 u9XIO1=?0.
Mocxna: BHA&C, 1999.
34. Maxcaxoncxn B.H. A39CD0F7G31H0I H0D=760 J7D0. T.1,2 (pocnann: Bepxne-
non*cxoe xnn*noe n+arencrno, 1995.
35. Maxcaxoncxn B.H. A39CD0F7G31H0I H0D=760 J7D0. ]67C0 1. [;<0I u0D0H=3-
D71=7H0 J7D0. Mocxna: po]a, 2003, 2006.
36. Maxcaxoncxn B.H. ]50117F7H0W7I 7 =7d959C7I 1=D06 J7D0. // Ieorpa]nx n
mxone, N 1, 2007. pag. 4-9.
37. Pononona H.A., Fynaxona T.M. VH969J7G31H0I C39CD0F7I. Mocxna:
Mocxoncxn nn#e, 2007.
38. Pononona H.A. w36c36W77 D0X?7=7I J7D9?9O n63DC3=7H7. // Ieorpa]nx n mxone,
N 7-8, 2008. pag. 9-16, 9-15.
39. i=D06h J7D0. M050I n6W7H59d3c7I C0X3=h A39CD0F7I // ,*eneennnx
Ieorpa]nx, N 7, 2007, pag. 4-47.
40. i=D06h 7 60D9ch. y3J5I 7 G359?3G31=?9. [;<7O 9;X9D. Mocxna, 1978.
41. VH969J7G31H0I 7 19W705L60I C39CD0F7I X0Df;3p6hu 1=D06. Ho pe-
ax#ne C.H. Heoncxnx n M.C. Po+nna. M.,1982.
42. Publicatiile periodice A39CD0F7I ? qH953, A39CD0F7I (anex la ziarul Hepnoe
cenrxpx), M7D9?0I nH969J7H0 7 J3pcf60D9c6h3 9=69q367I etc.
43. Versiunea electronic a buletinului .01353673 7 9;<31=?9.

Bun de tipar 30.09.2009. Garnitura Times New Roman. Comanda nr. 110. Tiraj 100
Tipografia Universittii de Stat Alecu Russo din Blti, str. Puschin, 38

Note de Curs Geografie Economica

Uploaded by

Document Information

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Note de Curs Geografie Economica

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

MINISTERUL EDUCAIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT ALECU RUSSO DIN

You might also like