You are on page 1of 5

Interviu cu doctor Gh.

Mencinicopschi:
Organismele modificate genetic pot
provoca boli grave si efecte greu de
imaginat asupra mediului
6 aprilie 2011 8 Comments
Inventam viata, fara sa stim ce este ea de fapt.
Un OMG este o noua entitate vie, creata de om. O fiinta care nu a existat in contextul
natural al fiintelor vii din biosfera pamantului.

- Modificarile genetice produse in Romania starnesc ingrijorare in randul
opiniei publice. In calitatea dvs. de specialist al problemei, credeti ca avem a
ne teme sau nu?
- Ca sa intelegem esenta problemei, in primul rand ar trebui sa stabilim ce este un
organism modificat genetic. Poate sa fie o planta, de acord. Dar poate sa fie si un
microorganism sau un animal. De obicei, omitem acest aspect. Toata insulina care exista
in lume este obtinuta dintr-un micro-organism modificat genetic. Ca dimensiuni
economice si financiare, cred ca piata de insulina o depaseste pe cea a produselor agricole
modificate genetic. Si pentru ca vorbim despre ele, e cazul sa facem o precizare: nu este
vorba despre legumele fara gust sau miros din piata. Plantele cunoscute pana acum
ca fiind modificate genetic sunt porumbul, cartoful si soia. Despre ele
vorbim in mod curent, cand spunem OMG. Prin modificare genetica, plantele au
devenit rezistente la anumite pesticide: soia la glifosat si glifosinat, porumbul la viermele
sfredelitor si cartoful la gandacul de Colorado. In principal, acestea sunt OMG. Sunt
plante care modificate dau anumite avantaje agricultorului, dar nu si consumatorului:
rezistenta la frig, la seceta, la boli. Un OMG este o noua entitate vie, creata de om. O
fiinta care nu a existat in contextul natural al fiintelor vii din biosfera pamantului. Ea este
inventata de om.
- La o prima vedere, cand observam un stiulete de porumb sau un cartof
modificat genetic nu vedem, totusi, nici o diferenta
- Un cartof modificat genetic il vedem ca pe un cartof, dar el este o himera. Este o
fiinta transgenica. Chiar daca nu vedem cu ochiul liber asta, la nivel genetic, asa stau
lucrurile. O sa va explic de ce. Pentru a se obtine un OMG s-a luat material genetic, nu de
la o planta, ci de la o bacterie, adica de la o fiinta foarte indepartata ca structura de cartof.
S-a luat acest material genetic, care codifica o toxina de la bacilul turingiensis, si a fost
inserata in informatia genetica a cartofului. In felul asta, cartoful incepe sa produca o
toxina care omoara gandacul de Colorado. Dar una dintre cele mai tari legi ale
viului este ca speciile naturale nu se pot amesteca unele cu altele. Ele pot
evolua, sa faci de exemplu din cal o alta fiinta, dar in milioane de ani. In mod natural, nu
o sa vedeti pe strada om-morcov, iepure-sarpe sau alta grozavie, tocmai pentru ca natura
ne-a separat pe regnuri si specii. Va dati seama ce ar insemna sa se amestece orice cu
orice? Ar fi un continuum viu. Or, lumea vie nu este asa! Lumea vie este facuta din specii
naturale, care nu sunt create de om si care nu se amesteca intre ele. Este ceea ce se
cheama bariera sexuala. Or, omul, prin obtinerea OMG, a spart aceasta bariera a
viului, cea mai tare lege a biologicului: a amestecat speciile, care in mod natural
sunt separate prin bariera de reproductie, prin bariera sexuala. In mod natural, nu ar fi
aparut asa ceva!
- Aceste lucruri s-au obtinut prin inginerie genetica. Nu este normal sa
profitam de ultimele descoperiri ale stiintei?
- Sa luam exemplul porumbului. Pana acum, omul a incrucisat mai multe varietati, nici
macar specii. A incrucisat mai multe varietati de porumb si a urmarit in interesul lui sa
selecteze boabele care dau cea mai buna productie sau care au anumite caracteristici: sa
fie mai colorate, sa contina ceva anume, sa fie rezistente la seceta etc. Dar am facut asta
prin incercare si selectie, prin trierea lor in timp. Cand vorbim de OMG, se face altfel.
Vorbim de un plan ingineresc: pun pe hartie ce vreau sa obtin si aceea voi obtine. Adica
imi pun in minte sa obtin ceea ce avem acum pe piata: un porumb rezistent la viermele
sfredelitor? Proiectez planta ca pe orice masina sau televizor. Proiectez si realizez. Creez
fiinte noi. Si facem asta, fara sa stim ce este de fapt viata. Asta este cel mai
grav! Inventam viata, fara sa stim ce este ea de fapt. Pare paradoxal, dar asa stau
lucrurile. Credeti ca stiinta moderna stie ce este viata? Stim ce este viata? Nu
stim. Va dau ce vreti dvs., toate componentele nevii ale vietii. Si vreau sa stiu daca
sunteti in stare sa faceti o singura celula vie. Poate cineva sa faca asa ceva pe pamantul
asta? Nu, pentru ca nu stim ce este viata. Si daca nu stim ce este viata, cine ne da
dreptul sa desfiintam legi atat de puternice ale vietii, cum este neamestecul
speciilor naturale? Stiinta a evoluat, sunt de acord, dar descoperirile ei sunt
arme cu doua taisuri. Omul cred ca a facut o greseala aici: inainte de a cunoaste ceva,
s-a grabit sa il modifice.
In acest moment, nu avem nici macar un singur laborator in Romania care sa poata
spune cu certitudine, pe baza analizelor, daca un organism, o planta sau un aliment este
sau contine OMG

- Care ar putea sa fie efectele utilizarii OMG-urilor cu atata graba?
- Din fericire, pana acum nu au aparut niste evenimente catastrofale. Dar nimeni nu ne
poate asigura ca maine sau peste o mie de ani nu pot sa apara astfel de efecte. Nu stim.
Aceste organisme ar trebui monitorizate, urmarite, testate. Dar cine poate monitoriza asa
ceva? Cine poate monitoriza natura? S-a spus ca avem un sistem de urmarire a traseelor
OMG. Si cu toate astea, s-au gasit culturi ilegale. Deci, iata ca nu stapanim ceea ce dam
drumul in natura. Si, este doar un exemplu. In acest moment, nu avem nici macar un
singur laborator in Romania care sa poata spune cu certitudine, pe baza analizelor, daca
un organism, o planta sau un aliment este sau contine OMG. Cu toate astea cultivam
OMG-uri din 1998!
- Dar Romania e plina de institute de cercetare. De ce nu pot lucra in folosul
tarii si-al populatiei? De ce nu sunt folosite pentru urmarirea culturilor
OMG?
- Pai, in acesti termeni, eu v-as intreba: dar tara ce a facut pentru aceste institute, ca ele
sa poata face ceva pentru tara? Cercetarea care era altadata la nivel foarte bun este acum
distrusa. Din diverse motive. Ce face tara pentru institute? Cercetatorii romani sunt
astazi cersetori.
- Oameni de stiinta din Franta, Italia, Anglia au demonstrat ca OMG-urile au
efecte nocive asupra omului. Cu toate astea, autoritati din SUA si Europa,
printre care si Romania, le accepta totusi. Cum se explica aceasta
contradictie?
- Nu este surprinzator. Trebuie sa tineti seama ca traim intr-un context istoric, social,
economic si asa mai departe. Personalitati, decizii, declaratii ale statelor sunt
intotdeauna modificate de interese politice si economice. Putem sa luam
exemplul aditivilor alimentari, celebrele E-uri. Pana acum un an, s-a spus ca E127 este
sigur. Acum, el nu mai figureaza pe lista E-urilor, pentru ca s-a descoperit ca este
cancerigen si a fost interzis. Oamenii se pot intreba pe buna dreptate: cum e posibil sa
il consumam 10-20 de ani, sa fie sigur atata vreme si acum sa nu mai fie
sigur? Asa se poate intampla si cu OMG. Ar trebui gasiti responsabilii, dar nu doar
din stiinta. Ar trebui gasiti si autorii morali, politicienii si ceilalti care au sprijinit asa
ceva. Dar este foarte greu. Stiinta creeaza ceva, dar apoi intra sub tutela
economicului, politicului asta e realitatea.
- OMG-urile pot provoca boli?
- Inca nu stim sigur. Exista semnalele unor cercetatori, dar OMG-urile inca nu au trecut
proba timpului. La fel ca in cazul E-urilor, OMG-urile nu au o toxicitate acuta.
Cu alte cuvinte, nu mancam acum si imediat ni se face rau. Dar in timp, ele
ar putea provoca boli grave. Efectele se vad pe termen mediu si lung. Nu stim ce ne
rezerva viitorul, in ceea ce priveste OMG-urile. Sunt cercetatori din intreaga lume
care trag semnale de alarma. Unii sunt luati in serios, altii nu. Franta, Austria,
Ungaria au interzis OMG-urile. Alte tari nu tin cont si planteaza mai departe. Aceste
lucruri ar trebui analizate si dezbatute. Ar trebui facuta o analiza a riscului. Politicul
poate sa spuna: populatia nu vrea OMG, deci le refuzam. Sau, dimpotriva, poate spune:
chiar daca populatia nu vrea, interesele mele economice si politice ma obliga sa fac asta,
pentru ca beneficiile sunt mai importante decat riscul. Astfel de decizii suna cam asa:
nivelul de risc e acceptabil pentru mine, ca administratie, om politic, partid sau guvern,
pentru ca asta imi creste PIB-ul sau nivelul de trai etc. Si mi-l asum, chiar daca nu stiu ce
se intampla. Este punctul in care se pot intampla derapaje. Mass-media ar trebui sa
faca presiuni in acel moment.
- Ati spus ca legumele fara gust si fara miros nu sunt OMG. Cu toate astea,
sunt vizibil modificate.
- Nu sunt OMG. Sunt obtinute printr-o anumita selectie. Si, in general, este selectia
facuta in avantajul comerciantului, nu al clientului. Adica, prin selectie se urmareste sa
reziste cat mai mult sau sa arate intr-un anumit fel. Dar vedeti, natura isi are legile ei de
echilibru: o rosie care arata bine si rezista mai mult va avea mai putine calitati
nutritive sau mai putin gust. Natura pastreaza un echilibru, tocmai pentru ca face o
selectie naturala. Platim un pret. Pentru orice avem un pret de platit, atunci cand
ne punem cu natura si, probabil ca mai devreme sau mai tarziu, vom plati si pentru
OMG. E in logica lucrurilor.
- UE are ca principiu dezvoltarea durabila. Ce consecinte ar putea sa aiba
OMG asupra mediului si cum se impaca prezenta lor cu filosofia europeana?
- Noi nu numai ca nu stim totul despre specii, dar nu stim cum interactioneaza intre ele,
in cadrul ecosistemelor. Orice fiinta de pe pamantul asta exista pentru o ratiune si are o
ratiune de a exista. Dispare o umila bacterie din tubul digestiv si ne imbolnavim. Dispare
un fluture, si in biosfera se intampla un dezechilibru care antreneaza un altul si nu stim
care este efectul final. Or, noi inventam noi fiinte, care nu au existat niciodata, si
probabil ca asta va avea efecte greu de imaginat asupra mediului. Sunt
actiuni incontrolabile si noi ne jucam ca niste copii iresponsabili, asa cum
ati spus, de-a Dumnezeu. Cat despre noua filosofie adoptata de UE, in conceptia mea,
dezvoltare durabila inseamna obligatia noastra de a lasa celor ce vor veni natura asa cum
este ea, sa le lasam si lor ceea ce am avut noi. Nicidecum sa ne apucam sa distrugem, in
ideea ca ce urmeaza dupa noi nu ne intereseaza. Trebuie sa le lasam celor ce vor
veni o sansa de a trai la fel ca noi. Nu cred ca se poate face dezvoltare
durabila cu OMG. Respectul fata de natura si fata de legile ei, omenirea le-a invatat
din tot ceea ce a facut gresit, de la industrializare poluanta, la agricultura intensiva.
Trebuie sa ne intrebam cum vor trai copiii nostri, nepotii nostri. Daca dupa mine dispare
o generatie sau ii stirbesc din viata, doar pentru ca eu vreau sa am de toate? Bioetica ar
trebui sa aiba un cuvant greu de spus in problema OMG. Se umbla brutal la
viata, la esenta ei.

You might also like