You are on page 1of 3

7 lucruri care te storc de energie si cum

sa ti-o refaci

In aceasta lume in continua miscare, mereu trebuie sa fim plini de energie ca sa putem
face fata provocarilor de fiecare zi. Cu toate acestea, sunt multi factori alimente,
obiceiuri, mentalitati si situatii care ne fac sa ne simtim secatuiti de energie. Cu cat ne
fortam limitele rezervelor de energie, cu atat ne riscam mai mult sanatatea.
Desi fiecare persoana are alt mod de a-si reface rezervele de energie unii asculta
muzica, altii se incarca cu energie daca ies cu prietenii, iar altii daca petrec ceva timp
singuri. Insa cel mai bine este sa cunoastem si sa evitam lucrurile care ne iau din
energie.
Iata sapte capcane ce trebuie evitate daca vreti sa fiti in cea mai buna
forma, si cateva secrete despre cum sa o faceti.

Deshidratarea

Intre drumurile de acasa la munca si inapoi, copii si alte responsabilitati, multi dintre noi
uitam sa ne oprim si sa bem suficienta apa. Din punct de vedere biologic, corpul nostru
nu ne da semnale prea vizibile atunci cand ii este sete, pana in momentul in care
suntem deshidratati grav, iar cand suntem prinsi in agendele noastre incarcate, uneori
ne este greu si sa ne dam seama de cat de sete ne este.
Deshidratarea, chiar si cea usoara, incetineste circulatia, si, prin urmare, si oxigenarea
muschilor. Acest lucru poate duce la o epuizare semnificativa a rezervelor de energie.
Deshidratarea grava poate cauza greturi si ne poate lasa fara puteri.
Sfat pentru refacerea energiei: Oricat ai fi de ocupat, ai grija sa bei intre opt si zece
pahare de apa curata in fiecare zi. Daca faci sport sau ai o activitate solicitanta fizic,
trebuie sa bei mai multa. Daca bei ceai sau cafea in timpul zilei, la fel, trebuie sa
compensezi cu mai multa apa, deoarece cafeina deshidrateaza corpul.

Zaharul

Zaharul este unul din acele alimente care ne fac sa ne simtim bine si plini de energie
cam cinci sau zece minute. Imediat dupa ce-l mananci, insulina creste brusc, zaharul
din sange scade si te trezesti facand eforturi de concentrare sau chiar de a sta in
picioare. Cand bei o bautura carbogazoasa sau alta bautura indulcita, sau apuci in
graba o briosa pentru a-ti alunga foamea, te vei simti mult mai obosit dupa aceea asa
ca mai bine le eviti de la bun inceput.
Zaharul este o substanta ce provoaca dependenta si care se ascunde sub multe
denumiri si pe care o putem gasi in aproape orice produs alimentar procesat din
magazine. Aceasta otrava a zilelor noastre este o poarta pentru multe boli cronice,
precum si reteta perfecta pentru o zi fara energie si cu o dispozitie iritabila. In plus,
alimentele procesate contin multe alte substante chimice si conservanti, care
functioneaza deseori ca anti nutrienti care ne iau energia, in loc sa ne-o dea.
Sfat pentru refacerea energiei: Alege alimente adevarate, neprocesate, preferabil
organice, si evita adaosurile de zahar. Daca vrei ceva dulce, alege fructe integrale, sau
gateste cu smochine, miere cruda sau cristale de nuca de cocos organica.

Somn insufficient

Acesta este evident, dar merita mentionat: cand nu dormim suficient (pentru adulti sunt
recomandate 7 sau 8 ore), pur si simplu nu suntem in cea mai buna forma. Pe langa
impactul asupra modului in care functionam la toate nivelurile, lipsa de somn poate
afecta memoria, poate deteriora grav buna dispozitie si poate creste riscul unor boli
cronice, precum cele de inima, contribuind chiar si la luarea in greutate.
Unii dintre noi merg tarziu la culcare, incercand sa terminam lucrurile ramase de facut
din timpul zilei. Altii incearca sa doarma, dar se tot sucesc si rasucesc si pierd ore
pretioase de somn.
Sfat pentru refacerea energiei: Incearca sa te culci cu o ora mai devreme. Daca ai o
lipsa serioasa de somn, atunci culca-te cu doua ore mai devreme. Chiar daca trebuie sa
fii mai creativ cu organizarea timpului, sanatatea ta iti va multumi. Inlatura din camera
toate dispozitivele electronice, evita cafeina dupa amiaza si seara, si incearca sa
meditezi inainte de culcare, fie si pentru cinci minute.
Daca nu poti dormi, bea o ceasca de ceai de musetel, fa un masaj la umeri si gat cu ulei
esential de levantica. O baie calda inainte de culcare ajuta multe persoane sa doarma
mai bine.
Citeste mai multe despre cum poti adormi folosind metode naturale: 10 obiceiuri pentru
un somn eficient

Stresul

Unul din principalii responsabili pentru o viata lipsita de energie este stresul. Cand
corpurile noastre reactioneaza la stres, un suvoi de adrenalina da navala, iar nivelul de
cortizon (hormonul de stres) explodeaza.
Suntem inflacarati, inima ne bate nebuneste si simturile ni se ascut pentru putin timp.
Atunci cand stresul devine o constanta, insa, toate sistemele ne sunt afectate, inclusiv
cel imunitar si cardiovascular, iar rezervele de energie se epuizeaza cronic.
Stresul poate duce si la lipsa de somn, daca ai ganduri care nu te lasa sa dormi pana
dimineata. Daca devine un obicei, acest ciclu de stres-nesomn iti poate deteriora mult
sanatatea.
Sfat pentru refacerea energiei: Vechile practici de yoga si meditatie pot face minuni
pentru eliberarea stresului. Exercitiile fizice pot si ele sa elibereze endorfinele necesare
pentru contracararea anxietatii. Te poate ajuta sa vorbesti cu un prieten apropiat sau cu
un psiholog ca sa-ti revii si sa faci fata stresului care te stoarce de energii si iti poate
compromite sanatatea.
Prea mult timp petrecut in casa
Daca stai prea mult in casa, fara soare si aer curat, e foarte posibil sa te simti obosit.
Aerul din interior este deseori inchis, si de cele mai multe ori imbibat de toxine cum ar fi
chimicalele din aparatele de improspatat aerul sau materialele sintetice.
Lumina artificiala poate si ea dauna, si poate da peste cap ritmurile circadiene (ciclurile
de somn natural trezire). Prea multa expunere la lumina artificiala, mai ales seara,
este un motiv pentru care multi oameni au probleme cu somnul si adorm epuizati.
Sfat pentru refacerea energiei: O plimbare sau o alergare la inceput de zi poate face
minuni pentru rezervele tale de energie. Daca lucrezi in mediu inchis este important sa
iesi afara in timpul pauzelor de pranz sau alte pauze pe care le-ai putea avea in timpul
zilei si umple-te de soare si de aer curat. Puterea vindecatoare a mediului natural nu
trebuie subestimat.

Statul

Sunt o sumedenie de moduri in care statul prea mult iti scurge energia. In primul rand, o
viata sedentara constanta iti slabeste constant muschii, ceea ce face ca orice simpla
sarcina fizica sa devina tot mai grea. Desi pare ca statul ar pastra energia, de fapt se
intampla exact opusul, iti stoarce energia.
De asemenea, statul a fost asociat cu un risc ridicat de boli si este principalul factor ce
contribuie la obezitate si poate chiar mari riscul de moarte prematura.
Sfat pentru refacerea energiei: Fa sport! Iesi la o plimbare, mergi la sala sau inscrie-te
la un nou curs de dans distractiv. Valul de endorfine ce te va cuprinde te va umple de
energie si-ti va imbunatati dispozitia, chiar din prima zi. Pe masura ce capeti obiceiul de
a face mai multa miscare, muschii vor deveni mai puternici si vei avea tot mai multa
energie pentru treburile tale.

Dezordinea

Poate parea ciudat, dar prea multa dezordine in casa sau la birou genereaza si atrage
dupa sine multa anxietate si negativism. Doar uitandu-te la o gramada de chestii te
oboseste, pentru ca iti aminteste de lucrurile pe care inca la mai ai de facut si poate fi
coplesitor. Dezordinea pot fi suparatoare si pentru ochi, care au mereu ceva de privit, in
loc sa stea concentrati pe sarcina de rezolvat la acel moment.
In practica antica chineza feng shui, sa scapi de gramezile de lucruri inutile este deseori
un prim pas esential, pentru ca te ajuta sa te eliberezi de atasamentul de lucrurile inutile
si permite energiei sa curga mai liber prin tot spatiul tau.
Sfat pentru refacerea energiei: Incepe sa arunci tot ce nu iti mai trebuie. Lucruri care
sunt dragute, dar nu ai ce face cu ele, isi pot gasi locul la un prieten sau un coleg de
munca. Ai putea chiar dona haine, obiecte decorative si alte obiecte casnice unui
adapost sau unui magazin second-hand.
Aseaza lucrurile de care ai nevoie, dar nu sunt la locul lor, in dulapuri sau alte faturi.
Aplica principiul minimalist de a tine la vedere doar lucrurile absolut necesare, sau care
au o semnificatie profunda.
Desi sunt multe alte lucruri in viata care pot afecta nivelul energetic, cele sapte
mentionate mai sus te pot ajuta sa simti ca ai luat lucrurile de la capat revigorat, esti mai
alert si mai pregatit sa faci fata vietii.
Sursa utilizata:
http://www.thealternativedaily.com/7-things-zap-energy-recharge/

You might also like