Roger Caillois - Abordari ale imaginarului

Embed Doc
Copy Link
Readcast
Collections

CommentGo Back

Download

De acelaşi autor, la Editura Nemira au apărut:

OMUL Şi SACRUL FLUVIUL ALFEU MITUL Şi OMUL

Lucrare apărută cu sprijinul MINISTERULUI CULTURII Şi CULTELOR

Roger Caillois

Abordări ale imaginarului

Traducere din limba franceză de NICOLAE BALTĂ

NEMIRA

2001

Ilustraţia copertei de CARMEN MAFTEI

ROGER CAILLOIS APROCHES

LES

IMAGINAIRE© Editura Nemira, 2001 Comercializarea în afara graniţelor ţării fără acordul editurii este interzisă.

Difuzare:S.C. Nemira & Co, B-dul Ion Mihalache nr. 125, sector 1, Bucureşti Tel.: 224.14.28; 224.10.08; Tel./Fax:224.18.50e-mail: editura@nemira.rowww.nemira.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României CAILLOIS, ROGER Abordări ale imaginarului

/ Roger Caillois: trad. din limba franceză de Nicolae Baltă. - Bucureşti: Nemira, 2001 288 p.:13x20 cm - (Totem) ISBN 973-569-507-3I. Baltă. Nicolae (trad.)1

Tiparul:

..1tU*it"

Sibiu • Tel & Fax: 069/23.11.10

AVERTISMENT

1 oate studiile care alcătuiesc lucrarea de faţă sunt, din punctul de vedere al concepţiei, dacă nu şi al redactării, anterioare anului 1945. Ea strânge astfel laolaltă scrieri ale mele dintre cele mai vechi.Unele nu au fost niciodată reunite într-un volum, altele figurează în opuscule care de multă vreme numai sunt de găsit. Cel mai întins formează o carte pe care până acum nu am vrut să o reeditez, din pricină că mi se părea necesar să o aduc la zi.Consider aceste diverse lucrări mai ales drept nişte documente care jalonează făgaşul unei gândiricaptivate de mecanismele şi tainele imaginaţiei. Izolate, ele nu prea aveau înţeles. Strânse laolaltă, mi separe că dezvăluie o relativă coerenţă şi că devin uneori instructive până şi prin defectele sau erorilelor. Ele sunt în general mai marcate de actualitate decât studiile mele mai elaborate. Se poate întâmplaastfel ca unele să lămurească un aspect insuficient cunoscut al mişcărilor la care am luat parte, cumar fi suprarealismul sau Colegiul de sociologie, în această calitate, au valoare de mărturie. Nu am adunat aici decât acele dintre studiile mele care răspundeau titlului de

Abordări aleimaginarului,

de vreme ce acesta era punctul asupra căruia voiam să subliniez continuitatea latentă aunei cercetări uneori dispersate. Am înlăturat tot ceea ce, în acelaşi timp, a constituit o intervenţietrecătoare sau polemică referitoare la probleme de literatură sau estetică,opinie partizană a moralistului sau meditaţii în care apărea fără voia mea o scriitură lirică. Aceste

Abordări

(cât de şchiopătânde)

ale imaginarului

informează asupra rădăcinii şi începuturilor îndepărtate ale preocupărilor mele. Ele sugerează fără să vrea că, la anumiţi scriitori cel puţin, în primele lor mărturisiri există mult mai multe lucruri decât ne-am închipui. Aceşti nerăbdători au vrut să spună totul dintr-o dată. Ulterior nu vor mai face altceva decât să dezvolte sau să încerce să precizeze, să justifice sau să rectifice lucrurile pe care se repeziseră să le exprime în primul moment şi pe care se străduiesc de-acum să le îmbrace în aparenţe diverse, uneori de nerecunoscut. într-ooarecare măsură, fiecare scriitor, chiar şi cel mai ascuns, nu încetează nicicând să-şi întocmească oautobiografie mascată: opera sa.în acest sens, succesiunea eseurilor strânse în lucrarea de faţă urmăreşte să reconstituie, mai degrabă prin frânturi decât în mod închegat, itinerariul îndepărtat al ambiţiei mele poate celei mai tenace.Cărţile mele îi marchează staţionările oarecum prelungite. Dezvălui aici primele etape ale traseului,cele care deja, fără ca eu s-o fi ştiut, hotărâseră o orientare pe care cu naivitate am crezut că sunt liber să o modific clipă de clipă.

Decembrie 1973

ECHIVOCUL SUPRAREALIST

1933-l935

ARGUMENT

De pe urma trecerii mele prin grupul suprarealist am rămas cu o amprentă care, deşi a suferit eclipsedestul de îndelungate, nu s-a şters niciodată. în adeziunea mea exista o oarecare ambiguitate, dacă nu oneînţelegere categorică.Ruptura a avut loc cu prilejul unei discuţii de altfel întru totul amicale cu Andre Breton, despre fasoleasăltăreaţă adusă din Mexic de unul dintre noi. Era pe 26 decembrie 1934. Chiar de-a doua zi i-am scrislui Breton că prezenţa mea în grupul respectiv nu mi se părea că ar mai fi avut vreun rost. Vreme deaproximativ doi ani, participarea mea la diferitele activităţi ale grupului fusese zilnică şi scrupuloasă

1

.Pe plan literar, reţin cu precădere articolele apărute în numerele 5 şi 7 din

Minotaure,

unul despreinsecta denumită călugăriţă, celălalt despre mimetismul la insecte, studii pe care le-am dezvoltatulterior în

Le mythe et l'homme

2

şi în

Meduse et Cie.

Incidentul cu fasolea săltăreaţă nu era decâtdeznodământul mai multor surprize sau decepţii din partea mea, care începuseră din ianuarie 1933, odată cu participarea mea la aşa-zisele

Recherches experimentales

[cercetări experimentale] „asupracunoaşterii iraţionale a obiectului", „asupra posibilităţilor iraţionale de pătrundere

1

Despre această agitaţie uneori turbulentă am dat amănunte în paginile de amintiri destinate numerelor omagiale dedicate de

La Nouvelle Revue frangaise

memoriei lui Breton (aprilie '67) şi de

Europe

celei a lui Eluard (ianuarie '73).

2

Trad. rom., Nemira 2000 (n. ed.).

şi de orientare într-un tablou", „asupra vieţii la o dată oarecare", „asupra înfrumuseţării unui oraş", program ce mă fascina şi care mergea în aceeaşi direcţie cu

Procesul intelectual al artei

pe caretocmai îl scriam şi care nu avea încă acest titlu.Din păcate, am fost nevoit să constat în scurtă vreme că nu era vorba de investigaţii serioase, ci denişte simple jocuri de societate, aşa cum oricine se poate convinge astăzi citind rezultatele anchetelor în

Le Surrealisme au service de la Revolution,

nr. 6 (şi ultimul), însoţite de comentariile aproape deloccritice ale lui Paul Eluard.De la distanţă, adică după patruzeci de ani, dacă las la o parte câteva contribuţii minore la diversereviste simpatizante, nu doar unul dintre studiile mele de pe atunci mi se pare că vesteşte, cu o preciziecare nu conteneşte să mă stupefieze astăzi, fascinaţii care nu aveau să mă părăsească niciodată. Deexemplu,

Specificaţia poeziei,

apărută în

Le Surrealisme au service de la Revolution

(nr. 5), şi mai ales partea a doua a răspunsului meu la ancheta despre întâlnire, publicată în numărul 3-4 din

Minotaure

(1933). Reproduc aici paragraful respectiv:„Conceptul de întâlnire îmi apare în ordine teoretică drept prea puţin elaborat, cel puţin în măsura încare presupune existenţa unor determinări exterioare pure, a căror independenţă absolută ar asiguratocmai interferenţei lor caracteristicile unei adevărate întâlniri, întâlnire considerată ca fortuită saunecesară după cum legile naturii sunt resimţite drept contingente sau necesare. Or, degeaba încercămsă ne dăm seama ce pereţi etanşi ar îngădui o asemenea izolare perfectă. Se pare, dimpotrivă, că seriilecauzale sunt nu numai determinate, ci şi supradeterminate una faţă de cealaltă, numărulsupradeterminărilor, recunoscute sau nu, crescând continuu. Coincidenţele, de care în fond este puerilsă ne mirăm, sunt astfel nişte mărturii extrem de parţiale, nişte revelaţii infinitezimale ale acesteimultiple şi subterane interdependenţe. La fel, cele câteva cercetări pozitive ale supra-realismului sunttot atâtea tentative metodice hărăzite decelării tramei supradeterminărilor lirice a căror riguroasă

sistematizarelatentă nu îngăduie ca aşa-ziselor întâlniri să li se lase culoarea miracolului cu care le împodobeştenecunoaşterea sintaxei lor."„Coincidenţele, de care în fond este pueril să ne mirăm...", „nu îngăduie ca aşa-ziselor întâlniri să li selase culoarea miracolului...": ce presimţiri, deşi abia intrasem în grup, ale viitorului meu dezacord! înacelaşi timp, îmi este imposibil să nu recunosc în aceste rânduri schiţa teoriei fantasticului natural, aimaginaţiei corecte, a obligaţiei, spre-a afirma legitimitatea poeziei, de-a admite existenţa unei lumifinite şi determinate, deci redundante (aici îi spun „supradeterminate"), pe care aveam să încerc să oformulez mult mai târziu.Cred că nu e nevoie să spun mai multe, deopotrivă pentru a recunoaşte o datorie, a defini o opoziţie şia marca o continuitate. Nu am reţinut din acea perioadă decât bâlbâielile de ucenic ce îmi deschideau ocale pe care fără îndoială că am greşit părăsind-o din pricina unor solicitări mai presante, cărora ocandidă vanitate mă îndemna să le cedez: acel amalgam precar de înţelepciune şi pasiune ce avea săfie

Colegiul de sociologie.

■

10

SPECIFICAŢIA POEZIEI

un fapt cunoscut că poezia continuă să beneficieze de o indulgenţă de prost-gust ce tinde să îi confereavantaje periculoase prin aceea că o salvgardează, sub pretextul unei intruziuni profanatoare, de oriceexamen critic, oricât de puţin precis şi riguros. De la o asemenea complezenţă, poezia are mai mult de pierdut decât de câştigat, deoarece este suficient să putem presupune că ea trăieşte din asta, pentru casă fie imediat descalificată. Or, tocmai că atâtea opere se prezintă drept poeme, când de fapt este greusă afli în ele altceva decât cele mai de neiertat escrocherii sentimentale, artistice sau intelectuale, încâto minte severă nu poate să nu considere poezia ca fiind dreptul acordat oricui de-a spune orice, şiaceasta fără nici o garanţie, fără obligaţia de-a da socoteală. Din acest motiv, la cel mai miccompromis, ea cade la rangul de gen literar şi mai cu seamă literar care nu atrage cu nimic atenţia - cuexcepţia unui aspect tipografic în general iritant - decât printr-o şi mai mare confuzie şi o şi mai mareîndrăzneală în privinţa inflaţiei şi a fraudei. De aceea, această stare de lucruri ar putea fi invocată decei interesaţi pentru a încerca să justifice opoziţia pe care o adâncesc cu plăcere între poetic, consideratun caz special al imaginarului, şi real. Cu toate acestea, este cert că această situaţie riscă să pună easingură în cumpănă pretenţiile de obiectivitate absolută ale suprarealismului şi să impună obligaţia caacesta să fie privit drept o concurenţă neloială şi neîntemeiată a activităţii ştiinţifice (lăsând la o parte12deocamdată chestiunea anterioară judecăţii şi referitoare la adevărata pondere a conceptului deconcurenţă neloială). Dimpotrivă, suprarealismul şi-a dobândit ca un bun propriu dreptul de-a între- prinde cu oarece validitate critica imaginaţiei empirice tocmai în măsura în care el a considerat poeziaca un fapt şi a epuizat-o sistematic ca atare până la limitele sale extreme, limite ce.sunt la rândul lor fapte poetice susceptibile de o dezvoltare concentrică -şi aşa mai departe.Este vorba deci de-a

organiza poezia.

în aceste condiţii, conceptul şi obiectul sunt în fond puncte deaplicaţie deopotrivă de valabile, dat fiind că între concept şi ansamblul aventurilor singulare care îlsuportă afectiv există aceeaşi

independenţă concretă,

aceleaşi relaţii neliniştitoare ca şi între obiect şirolul său utilitar, deşi s-ar spune că şi aici şi dincolo s-ar putea observa coincidenţa perfectă pe care o presupune gândirea raţională. Este evident că rolul utilitar al unui obiect nu justifică niciodată completforma sa, altfel spus, obiectul depăşeşte întotdeauna instrumentul. Astfel este posibil să descoperim înfiecare obiect un reziduu iraţional, determinat printre altele de reprezentările inconştiente ale inven-tatorului sau ale tehnicianului

1

. La fel, orice concept posedă o valoare concretă specifică ce-i îngăduiesă fie considerat ca obiect şi nu ca o abstracţiune. De exemplu, în calitate de abstracţiune, cuvântul

of 00

Leave a Comment