4.

Mecanismul de distribuţie
Mecanismul de distribuţie are rolul de a asigura schimbul de gaze în cilindrul
motorului, adică realizarea evacuării gazelor arse de la ciclul precedent şi admisia
gazelor proaspete pentru noul ciclu motor.
Componenţa mecanismului de distribuţie este următoarea:
1. mecanismul de transmitere a mişcării de la arborele cotit la arborele de distribuţie:
roţi dinţate (de curea), lanţ (curea), întinzător, role sau patine de conducere;
2. arborele de distribuţie (axa cu came);
3. tacheţi, (tije împingătoare), culbutori, supape.

4.1. Mecanismul de transmitere a mişcării

Există mai multe soluţii de transmitere a mişcării de la arborele cotit la arborele de
distribuţie: curea dinţată, lanţ, angrenaje cu roţi dinţate...

Fig. 4.1.

În figura 4.1 se prezintă câteva variante constructive de mecanisme de antrenare

cu lanţ în care: a) lanţ simplu cu întinzător hidraulic şi contrapatină, b) lanţ dinţat (Morse)
soluţie British Leyland, c) lanţ dublu soluţie British Leyland 1 – roata dinţată a axului cu
came, 2 – roată dinţată intermediară, 3 – roata dinţată a arborelui motor, 4 – întinzătoare
hidraulice, 5 – contrapatine.
Acest tip de mecanism oferă avantajul că este sigur în funcţionare, încărcarea
arborilor este redusă, randament ridicat (0,86... 0,98), transmite puteri mari dar este
zgomotos mai ales atunci când lungimea lanţului este mare. De asemenea, toate
elementele au nevoie de ungere.
Spre deosebire de mecanismul cu lanţ, pentru diminuarea substanţială a
zgomotului, se utilizează mecanismul cu curea dinţată ca în figura 4.2.
În cazul antrenării cu curea dinţată componenţa este următoarea: 1 – fulie montată
pe arborele cotit; 2 – fulie montată pe arborele de distribuţie; 3 – întinzător de curea; 4 –
 fulie pentru antrenarea unui arbore care
nu face parte din mecanismul de
distribuţie (în cazul din figura 4.2 este
vorba despre un arbore care antrenează
pompa de combustibil şi ruptor-
distribuitorul); 5 – curea dinţată.
Dezavantajul principal al acestei soluţii
constructive este faptul că în timpul
funcţionării cureaua se poate rupe
(datorită fenomenelor de îmbătrânire,
suprasarcini, oboseală, atacul diferitelor
substanţe, în special hidrocarburi..., sau
calitatea materialelor folosite precum şi a
tehnologiei de fabricare
necorespunzătoare). Ruperea curelei de
distribuţie reprezintă o defecţiune gravă
deoarece mişcarea supapelor nu mai
este corelată cu poziţia pistonului şi
acesta, de cele mai multe ori, loveşte
una sau mai multe supape rămase
deschise. În urma impactului supapa se
Fig. 4.2. deformează, ghidul supapei crapă iar
uneori şi piesele mecanismului motor au
de suferit. Totuşi, pentru motoarele mici se preferă această soluţie de antrenare
deoarece este simplă, silenţioasă, uşoară, funcţionează la turaţii mari şi nu necesită
ungere. Pentru o funcţionare sigură, cureaua dinţată de distribuţie trebuie înlocuită
periodic în funcţie de indicaţiile producătorului.
Motoarele mari şi cele solicitate mai intens sunt echipate cu sisteme de antrenare
cu lanţ.
Întinderea curelei sau lanţului se face cu ajutorul întinzătorului care poate fi cu arc
(mai ales la curea dinţată) sau hidraulic (la lanţ). Întinzătorul compensează o parte din
uzuri şi împiedică oscilaţiile ramurii libere a curelei sau a lanţului. Din acest motiv se
montează pe această ramură. Ramura activă este ramura care este trasă de fulia (sau
roata de lanţ) de pe arborele cotit (în figura 4.2 este ramura care coboară) iar ramura
liberă este „împinsă” de fulia (sau roata de lanţ) de pe arborele cotit (în figura 4.2 este
ramura care urcă).
Roţile de lanţ sau de curea sunt fixate pe arbori prin intermediul unor pene. Pe
roţi şi pe carcase se găsesc semne de poziţionare a arborilor la montajul lanţului sau
curelei de distribuţie. Dacă nu se respectă indicaţiile producătorului cu privire la montarea
corectă a distribuţiei atunci motorul nu porneşte sau funcţionează necorespunzător şi
chiar se pot produce defecţiunile care apar şi la ruperea curelei.

4.2. Arborele
de
distribuţie
Este
denumit şi
arbore cu came
sau axă cu
came. Aceste
denumiri vin de
la faptul că pe
Fig.4.3.
acest arbore sunt prelucrate came. Fiecare camă corespunde unei supape şi comandă
deschiderea şi închiderea acesteia. În figura 4.3 sunt prezetate părţile componente ale
unui arbore de distribuţie montat în capul chiulasei.

1. – roata de lanţ;
2. – fixare axială a arborelui;
3. – camă;
4. – arborele de distribuţie (zonă neprelucrată);
5. – fus palier;
6. – carcasă.

Arborii de distribuţie sunt realizaţi din oţel (prin matriţare) sau fontă (prin turnare).
Principala solicitare la care sunt supuşi este strivirea care duce la uzarea camei pe zona
de ridicare şi pe vârf. Zonele camei sunt prezentate în figura 4.4.

I – vârful camei;
II – zona de ridicare a camei;
III – zona de preluare a jocurilor;
r0 – cercul de bază al camei;
A A’ – sector din cercul de bază al camei unde nu
se produce ridicarea supapei;
hmax – înălţimea maximă de ridicare.

Uzarea camei duce la modificarea fazelor de

distribuţie (vezi ARHIVĂ articolul “Propulsia
autovehiculelor”. În acel articol explicam fazele de
Fig.4.4. distribuţie astfel:„... supapele de admisie şi evacuare se
deschid înainte de terminarea cursei pistonului spre
punctul mort superior (pentru S.A.) şi respectiv punctul mort inferior (pentru S.E). Acest
lucru se numeşte avans la deschidere a supapei de admisie şi respectiv evacuare în
scopul de a asigura o deschidere cât mai mare a supapelor în momentul începerii cursei
de admisie respectiv evacuare. Similar, la închiderea supapelor există o întârziere care
se numeşte întârziere la închiderea supapei de admisie respectiv evacuare. În acest caz
se doreşte utilizarea inerţiei gazelor pentru umplerea respectiv golirea cilindrului.
Decalajele (avansurile la deschidere şi întârzierile la închidere a supapelor) formează
fazele de distributie şi se exprimă în “grade rotaţii arbore cotit” (RAC) faţă de punctul mort
cel mai apropiat.”

4.3. Tacheţii, tijele împingătoare,

culbutorii, supapele

În contact direct cu cama se află tachetul

sau în unele situaţii culbutorul. În figura 4.5 sunt
prezentate elementele mecanismului de
distribuţie cu arbore de distribuţie amplasat în
bloc (a) sau cu arbore de distribuţie amplasat în
capul chiulasei (b):
1. – arbore de distribuţie;
Fig.4.5. 2. – tachet;
3. - tijă împingătoare;
 4. – culbutor;
5. – supapă;
6. – arc de supapă.

După cum se poate

observa, în cazul când
arborele de distribuţie este
amplasat în capul
chiulasei, mecanismul este
mai simplu. Acest fapt
reprezintă un avantaj mai
ales pentru faptul că poate
Fig. 4.6. fi crescută turaţia maximă
datorită maselor mai mici
care se află în mişcare. În figura 4.6 sunt prezentate câteva soluţii constructive de
acţionare a supapelor.
Piesele mecanismului de distribuţie sunt amplasate în zone ale motorului cu
temperaturi diferite. De asemenea aceste piese sunt realizate din materiale diferite care
au coeficienţi de dilatare diferiţi. Din acest motiv este nevoie ca pentru închiderea sigură
a supapelor să existe un
joc, numit joc termic, care
să fie reglat la montaj.
Jocul termic se reglează
în concordanţă cu
prescripţiile producătorului
şi este măsurat între
coada supapei şi culbutor
sau între camă şi culbutor
(tachet) sau în alt loc în
funcţie de soluţia
constructivă a motorului.
În figura 4.6 se pot
vedea două sisteme de
Fig. 4.6. reglaj al jocului termic şi
anume: a) joc termic reglat
INCLUDEPICTURE "http://tbn0.google.com/images?q=tbn:rUWQQ3Kzucb3cM:http://www.mdmstandard.ro/ima

Fig. 4.7.
prin şurub şi contrapiuliţă şi măsurat între
coada supapei şi culbutor “j” iar în b)
reglajul se face cu ajutorul pastilelor
Fig.4.8. amovibile (care se pot schimba) de grosimi
diferite iar jocul termic se măsoară între
pastilă şi camă. Reperele din figură sunt: j –
jocul termic; 2 – contrapiuliţa de asigurare;
3 – şurubul de reglaj; pastila amovibilă din (b)
este marcată cu negru.
 Jocul se măsoară cu ajutorul unui set de lame calibrate a căror grosime este
înscrisă pe fiecare lamă în parte (figura 4.7). Uneori se întâmplă ca după reglaj să se
audă în continuare zgomotul specific provocat de jocul termic incorect reglat. Acest
fenomen se datorează uzurii supapei sau/şi a culbutorului ca în figura 4.8. În această

Fig. 4.9.

situaţie lama calibrată măsoară un joc “1” iar în realitate jocul este mai mare “2”. În acest
caz trebuie corectat profilul piesei uzate (supapă sau culbutor). Pentru a se realiza un
reglaj automat şi continuu al jocului termic, la motoarele mici şi medii, s-au introdus
tacheţii hidraulici. Aceştia funcţionează fără joc şi îşi adaptează lungimea în timpul
funcţionării.
În figura 4.9 se exemplifică două variante de tacheţi hidrauluici. Aceştia reduc
uzurile camelor şi reduc şocurile din timpul funcţionării.
Supapa este ultima în lanţul cinematic al
mecanismului de distribuţie. Ea este
compusă din: taler (partea cu diametrul cel
mai mare care se află în camera de ardere),
tija sau coada supapei care culisează prin
ghidul de supapă. La capătul tijei sunt
prelucrate unul sau mai multe canale în care
se fixează siguranţele de supapă (galeţii). În
figura 4.10 sunt arătate câteva supape.
Pentru a exemplifica modul în care
sunt montate supapele în chiulasă se
prezintă în figura 4.11. o secţiune prin
chiulasa unui motor cu supape în V şi
camere emisferice: în care:
Fig. 4.10. 1 – supapă, 2 – manşetă de
etanşare, 3 – platoul inferior al arcului, 4 –
ghidul supapei, 5 – chiulasă, 6 – biela, 7 – bolţ, 8 – piston,
9 – cămaşa cilindrului, 10 – scaunul supapei, 11 – arcul
supapei, 12 – platoul superior, 13 – semiconuri de fixare.
Cum funcţionează acest mecanism: cama,
comandată de arborele de distribuţie, se deschide

Fig. 4.11.
coborând talerul spre piston. Desigur pistonul se găseşte la o distanţă la care nu intră în
contact cu supapa. După ce cama trece de înălţimea maximă începe închiderea acesteia
sub acţiunea arcului care a fost comprimat la deschidere. Partea care se deplasează
(supapa, platoul superior, siguranţele de supapă
şi o parte din arc) are o anumită masă. După cum
se cunoaşte, „masa este măsura inerţiei” şi deci
trebuie ţinut cont de ea. Inerţia acestui grup poate
limita turaţia motorului prin faptul că supapele nu
se închid la timp (rămân în urma camei). Din
acest motiv unele construcţii sunt prevăzute cu
două arcuri la fiecare supapă. Această măsură
micşorează şi lungimea arcului şi a supapei şi
deci rezultă mase mai mici la forţe elastice mari.
Sensul de de înfăşurare al celor două arcuri este
invers pentru ca spirele să nu se întrepătrundă.
După cum am precizat, talerul supapei se află în
camera de ardere. Acest lucru determină
solicitarea ridicată a supapelor la temperaturi
Fig. 4.12. relativ mari (vezi figura 4.12).
Supapa de admisie are un regim termic
mai redus datorită faptului că, în timpul când este
deschisă, tija şi talerul sunt „spălate” de aerul (sau gazele) reci care pătrund în motor. La
supapa de evacuare fenomenul se petrece în alt mod, adică, atunci când aceasta este
deschisă, gazele arzând „spală” talerul şi tija acesteia. Diferenţa de aproape 400 oC este
semnificativă şi din acest motiv, la unele motoare, proiectanţii prevăd materiale diferite
pentru supapele de admisie şi evacuare. Se pot lua chiar şi măsuri constructive pentru
reducerea temperaturii supapelor de evacuare. Astfel se poate mări lungimea ghidului de
supapă sau se fac tijele supapelor tubulare. În interior se introduc substanţe solide
(cristale sau pulberi) care au punct de topire redus. De obicei se introduc: sodiu, azotat
de sodiu sau azotat de potasiu. Când substanţa introdusă se topeşte, lichidul format se
mişcă în interiorul tijei şi astfel evacuează mai rapid căldura de la taler spre tijă şi de aici
la ghidul de supapă care, la rândul său, o transmite spre instalaţia de răcire.
Tot pentru uniformizarea solicitărilor termice supapele se învârt în timpul
funcţionării (excepţie fac supapele cu ecran care echipează unele motoare Diesel care
sunt mai puţin solicitate termic). Temperatura cea mai ridicată din motor se găseşte în
zona aflată între supapele de admisie şi supapele de evacuare (această zonă poartă
numele de „puntea supapelor”). Ar însemna că dacă supapele nu s-ar roti atunci talerele
lor să se dilate mai mult înspre această zonă. Fenomenul se produce atunci când
supapele se gripează în ghid sau când apar uzuri la coada supapei şi la piesa care o
antrenează. Ca urmare, supapa îşi pierde capacitatea de etanşare şi uneori crapă. În
figura 4.13 se poate observa distribuţia temperaturilor la o supapă de evacuare. Dar cum
se învârt supapele ? Există mai multe posibilităţi:
utilizarea unui mic dispozitiv cu bile şi plan înclinat
între camă sau culbutor şi supapă sau chiar
prelucrarea patinei culbutorului cu o anumită
o o
înclinaţie (1 ... 3 ) care duce la învârtirea
supapei. Rotirea supapei este benefică şi
pentru uzura dintre talerul supapei şi scaunul
acesteia precum şi pentru uzura dintre
culbutor şi tijă sau dintre tijă şi ghidul de supapă.

Fig. 4.13.
 Scaunul de supapă este un element
inelar realizat dintr-un material (oţel) rezistent
la temperatură şi la uzură. De obicei acest
oţel este aliat cu mangan şi se numeşte
„stelit”. Inelul este presat în chiulasă şi apoi
este prelucrat astfel încât să asigure
etanşarea cât mai bună.
Fig. 4.14. În figura 4.14 se ilustrează o secţiune
prin chiulasă şi scaunul de supapă. 1 –
chiulasă; 2 – scaun de supapă montat; 3 – zona de etanşare. Este esenţială realizarea
etanşării între talerul supapei şi scaunul de supapă. Pentru acest lucru la fabricare se
prelucrează simultan atât scaunul cât şi
ghidul supapei (se asigură coaxialitatea
acestora) iar apoi, după montarea supapei,
se face o rodare a supapei pe scaunul
acesteia cu ajutorul unei paste abrazive.
Tehnologiile moderne, prin precizia pe care
o pot realiza, elimină această ultimă
operaţie atât la fabricare cât şi la reparare.
Ghidul supapei are formă de bucşă
şi se presează în chiulasă. Are rolul de a
conduce (ghida) supapa în mişcarea ei
alternativă. Figura 4.15 ilustrează câteva
variante constructive de ghiduri de supapă.
Fig. 4.15. Partea cea mai delicată o reprezintă jocul
dintre supapă şi ghid. Pentru evacuarea
căldurii din tija supapei jocul trebuie să fie mic dar acest lucru poate duce la griparea
celor două elemente mai ales la încălzirea supapei de evacuare. Dacă jocul este prea
mare atunci căldura se elimină mai greu, supapa nu mai este bine condusă şi prin
interstiţiul liber se poate absorbi ulei în galeria de admisie şi se aici în cilindru, unde arde.
Pentru a preveni acest ultim fenomen se etanşează tija de ghid cu o manşetă de
etanşare (se mai numeşte şi „simering de supapă”). Oricum jocurile dintre tija şi ghidul
supapei au valori cuprinse în intervalul 0,005...
0,012 mm.
Tija împingătoare apare numai la
motoarele care au arborele de distribuţie plasat
în blocul motor. Rolul ei este de a transmite
mişcarea de la tachet la culbutor (vezi figura
4.5.a).
La capetele tijelor sunt prelucrate cuple
sferice care intră în legătură cu piesele
conjugate. Pentru a reduce masele inerţiale şi
pentru a mări rezistenţa la flambaj tijele se fac,
uneori, sub formă tubulară. Tija împingătoare
este şi o piesă de siguranţă. Astfel aceasta se
deformează (încovoiere) atunci când supapa sau
culbutorul se gripează, fără să producă alte
pagube. Fiind tratată termic numai la capete,
corpul tijei se poate îndrepta cu uşurinţă
deoarece este tenace (la solicitări se poate
deforma relativ mult înainte de a se rupe).
Fig. 4.16.
 Fig. 4.17. Fig.4.18.

Culbutorul este de fapt o pârghie oscilantă articulată în diverse puncte ca în

figurile 4.17 şi 4.18.
În figura 4.17 avem: 1 – culbutor; 2 – arc de menţinere a culbutorului pe articulaţie;
3 – carcasa arborelui de distribuţie; 4 – arborele de distribuţie; 5 – şurubul de reglaj al
jocului termic; 6 – arcurile supapei; 7 – ghidul de supapă; 8 – supapa; 9 – chiulasa; cu
culoarea roşie este evidenţiat jocul termic şi zona de măsurare al acestuia.
În figura 4.18 avem: 1 – culbutor; a, b, c – soluţii de prindere a culbutorului; d –
montajul culbutorului pe axul culbutorilor.
În zona culbutorului se realizează reglajul jocului termic. La unele motoare
culbutorii sunt realizaţi din tablă ambutisată (vezi figura 4.18. c).
Axul culbutorilor este de obicei tubular şi prin acesta este adus ulei sub presiune
pentru ungerea pieselor mecanismului de distribuţie. Pe ax sunt asamblaţi culbutorii prin
intermediul unor bucşi sau rulmenţi. Pentru menţinerea poziţiei culbutorilor în dreptul
supapelor pe care le acţionează, pe ax, între culbutori sunt montate arcuri.