Capitolul 8ImpresiiPare dificil sa gasesti pe cineva caruia sa ii pese intr-adevarde tine, care sa zambeasca la vederea ta, sau sa isi sacrificetimpul pentru tine atunci cand ai nevoie de consolare. Si aceleipersoane careia ii pasa cu adevarat de tine, iti va sta alaturi chiarsi atunci cand ii explici ca vrei sa fii singur.Poate comportamentul meu era de vina, poate imi speriamprietenii prin depresia mea atat de brusca, cert este ca atuncicand am avut nevoie de o companie, nu am avut-o. Ma refer lalunile in care Edward plecase, lunile in care nu imi petreceamtimpul cu Jacob, lunile in care eu ramasesem intr-o staredeplorabila. Mi-a luat foarte mult timp sa constientizez ca daca einu mi se alaturau din proprie vointa, atunci trebuia eu sa intru dinnou in lume, sa ma regasesc, sa imi creez un nou scop in viata,chiar daca stiam ca acel scop nou nu va fi niciodata la fel cu celpe care m-am bazat pentru o eternitate.Acum ma aflu intr-o situatie diferita, pentru ca o companieeste langa mine, fara sa am nevoie de vreo consolare. Nu poti saplangi pentru ca tu ai facut greseala cu buna stiinta, mai degrabaplangi pentru ca nu stii daca a fost o greseala sau doar un pasnou, un pas bun.De cand am ajuns in Seattle, starea mea s-a blocat pe douaidei: prima, daca voi trece facultatea, iar a doua, daca Nicko imiva putea ierta vreodata greselile. In felul acesta, starea mea eradestul de deplorabila atunci cand eram singura, simtindu-ma inregula doar atunci cand Nicko era prin preajma. Ceea ce seintampla doar cateva ore pe zi, avand in vedere noua si prima luislujba.Este una din acele seri pe care le-as evita cu orice pret. Serilein care eram singura, in care ploua si in care aveam de facut zecide studii. Biroul la care stateam era langa geam, avand o vedereincredibila asupra dealului din spatele firmei de incaltaminte. Imiimaginam mereu apusul, care din pacate, era mereu ascuns denori greoi, care parca coborau din ce in ce mai aproape de mine,simtandu-ma intr-o cusca, la fel ca la sosirea mea in Forks.Incepusem eseul acum doua ore, iar ceasul tocmai arata oraunu noaptea. Nu vreau sa dorm, rapaitul ploii imi impunge

gandurile si asa enervante, dar oboseala isi spune cuvantul. Cu unsuspin usor, am acoperit hartiile si mapele cu alte mape si hartii,si m-am intins pe pat, strangandu-mi mainile la piept.Imediat, visul a inceput, si desi nu imi amintesc ceva clar,trezirea mea a fost supusa de frustrarea visului.Capitolul 9DiscursFacultatea mea necesita zece minute de mers cucamioneta. Nu era departe de unde stateam insa era destul deaglomerat. Mult mai putin aglomerat decat Phoenix dar totusi maipopulat fata de Forks.Colegii mei erau destul de simpatici, dar fetele toate erauniste blonde lipsite de tact, care se radeau pe seama unui baiat,David. Era inalt, avea un par superb si parea foarte pasnic. Celmai bun la IT dintre noi toti, si parea o fire plina de pasiune pentruliteratura, dar nu isi punea niciodata mintea cu colegele melecare il antipatizau doar la suprafata, pentru perfectia lui incunostintele din orice domeniu. De fapt, sunt destul de sigura cadaca intr-o zi el le-ar acorda vreo atentie, s-ar topi toate.Dimineata, obisnuiam sa ma ridic din pat lenesa, sa ii dauun sarut lui Nicko in timp ce el dormea profund, si sa mapregatesc incet pentru o noua zi de cursuri. Nu imi placea salipsesc, dar nu imi placea nici sa il las pe Nicko singur. Totusi,trebuia sa fiu responsabila si sa ma tin de ceea ce am inceput.Am terminat micul meu dejun format din biscuiti si suc deportocale, mi-am luat haina pe mine si am inchis usa stangaci,aruncand o ultima privire spre fata linistita a lui Nicko. Ma intrebce viseaza de are zambetul acela mic pe fata.Zgomotul camionetei mele ma calma si nu ma impiedica inrepetarea mea a operei pe care trebuia sa o studiem. Aveam unfel de minte supraincalzita, eram atenta la toti copiii caretraversau alergand prin fata camionetei, repetam actiunea dincapitolul 13 si ma mai intepau si alte ganduri. In parcarea

facultatii erau masini de diverse marimi si sume de bani. In primazi cand am venit mi-am lipit ochii de un porsche negru si aminceput sa injur in minte proprietarul pentru ca nu si-a putut alegealta masina. Ca si cum era de vina pentru viata mea deviata depe drumul obisnuit.Eram putin stresata, eu eram prima care trebuia sa prezintein fata tuturor un roman, si as fi mers cu cartea in mana pana laclasa daca nu eram sigura ca m-as fi impiedicat de orice.Clasa in care faceam engleza era alba peste tot. Peretii,mesele, dulapurile… M-am indreptat spre cel mai apropiat locliber, care era destul de in spate, un loc ascuns de un monitor.Deabia cand m-am asezat am realizat ca stateam langa David.Am incercat sa nu ma uit la el ca la un exponat, ci sa maconcentrez pe ceea ce aveam sa spun peste cinci minute in fata a30 de persoane.Nu i-am adresat niciun cuvant, iar cand am ajuns in fata m-a ajutat faptul ca nu il vedeam din cauza monitorului. Poate ca seascundea intentionat, dar nu parea genul careia sa-i pese daca ilvede cineva sau nu.Discursul meu despre Louis Blomfield a durat 15 minute,timp in care nu am tacut mai mult de trei secunde. Desi autorulnu imi placea in mod deosebit, era o lectura obligatorie, deci eraobligatoriu si sa inventezi cat de mult ti-a placut. Daca reusesti sadai impresia ca ai fost impresionata de lectura obligatorie, o sapari serioasa si pusa pe treaba. Oricum, in majoritatea timpuluiam povestit actiunea, ca sa nu fiu nevoita sa inventez lucrurineadevarate, cum ar fi ca am citit romanul cu o atentiedesavarsita. Defapt, l-am citit intr-o singura noapte, cand Nickoera la servici, si tot ma plimbam din dormitor in bucatarie, pentrua ma asigura ca nu oxidez pranzul pentru ziua urmatoare.Cand doamna Hensom mi-a spus ca pot sa ma intorc laloc, m-am sitmit usurata ca ma intorceam in spatele clasei, darapoi mi-am amintit ca acolo ma astepta inca o ora langa David.-Un discurs destul de dragut.M-am intors incet spre David, ca sa ma asigur daca chiar afost el cel care mi-a vorbit.