CURS SEMIOLOGIE

PARTEA GENERALA
 SEMIOLOGIE
semeion – semn
logos – ştiinţă, discurs
Semiologia este piatra fundamentală a diagnosticului ce
poate fi pus pe baza datelor anamnestice care orientează, a
datelor clinice care fundamentează şi a datelor de
laborator care-l confirmă.
 Semiologia – interpretarea semnelor diferitelor boli cu
scopul de a diagnostica cât mai corect şi mai repede.
 Semiologia se foloseşte de simptome, semne, sindroame la
care se adaugă investigaţiile paraclinice care ar trebui să
fie ţintite pentru susţinerea dg.
 Simptomele - au caracter subiectiv, fiind relatate de
bolnav , sunt variabile de la caz la caz, după modul de
percepţie şi nu întotdeauna au o traducere
obiectiva( febră, cefalee, insomnie, astenie, sughiţ,
dispnee etc)
 Semnele – manifestări obiective produse de boală,
observate de bolnav şi completate de medic prin
propriile simţuri (de ex. suflu, ral, matitate etc)
 Sindromul – grup de simptome şi semne care
exprimă o stare patologică, care au mecanism
fiziopatologic comun; permit prin sumarea lor
orientarea spre un diagnostic; pentru elucidare sau
confirmare se fac investigaţiile complementare cât mai
posibil ţintite. Concluzia care rezultă din analiza
simptomelor, a semnelor şi confirmarea prin analize ne
îndrumă spre un diagnostic care poate fi şi un sindrom.
 Sănătatea – este definită de OMS ca „ acea stare de complet
bine fizic, mental şi social şi nu constă numai din absenţa bolii
sau infirmităţii”
 Boala este definită în mod diferit dar după Dicţionarul medical
român reprezintă: „ deviere de la starea de sănătate din cauza
unor modificări ale mediului intern sau ale acţiunii unor agenţi
din mediul extern” sau „ este o deviaţie sau o abatere de la
normal cu consecinţe nedorite asupra confortului personal şi
activităţii sociale”.
 Boala acută – un episod de durată destul de scurtă la sfârşitul
căreia pacientul îşi reia activitatea normală.
 Boala cronică – o boală de lungă durată care generează
incapacitatea permanentă, parţială sau totală, este o alterare
organică sau funcţională care obligă bolnavul să-şi modifice
modul său normal de viaţă şi care persistă mai mult timp.
 FOAIA DE OBSERVAŢIE CLINICĂ
Foaia de observaţie clinică (FO), reprezintă un act cu triplă
semnificaţie: document medical şi ştiinţific, medico-judiciar şi
contabil.
FO document medico-ştiinţific – cuprinde datele personale ale
pacientului, diagnostic de internare, la 72 ore, şi dg. de externare,
ziua şi ora internării precum şi datele de la externare.
FO cuprinde cinci părţi:
 Partea 1- datele personale ale pacientului
 Partea II – anamneza
 Partea III – examenul obiectiv la internare
 Partea IV – foaia de evoluţie şi tratament

 Partea V – epicriza
 Partea 1 – datele personale ale pacientului –cuprind date de
identificare ale pacientului: nume, vârsta, sex, adresa şi număr de
telefon, grup sanguin, stare civilă, locul de muncă şi ocupaţia,
data şi ora internării, dg. de trimitere şi dg. la internare.
 Vârsta – imprimă anumite particularităţi ale bolilor depinzând
de ea.
 în copilărie predomină bolile infecto-contagioase (scarlatina,
rujeola, rubeola, varicela, tusea convulsivă), boli congenitale,
rahitismul etc
 în adolescenţă – angina streptococică cu complicaţiile ei,
reumatismul poliarticular acut, glomerulonefrita acută, cardita
reumatismală; hepatita acută virală, tuberculoza pulmonară, boli
hormonale legate de pubertate
 adulţii pot avea orice patologie, unele fiind urmare a unor boli din
copilărie (stenoza mitrală, insuficienţa mitrală, insuficienţa
cardiacă), boli congenitale-hipertensiunea arterială esenţială, anemii
hemolitice, ulcerul gastro-duodenal; boli câştigate prin anumite
obiceiuri, alimentaţie, alcool, fumat, stress: ulcer, colecistite, diabet
zaharat, HTA, dislipidemii, cardiopatia ischemică acută şi cronică,
hepatite acute virale sau cronice, boli venerice, HIV, hemopatii
maligne, cancer etc
 vârstnicii au o patologie specifică legată de ateroscleroză,
lacunarism cerebral, accidente neurologice, reumatismul
degenerativ, emfizemul pulmonar, cancere cu diferite localizări,
infarctul miocardic, boala Alzheimer
 Sexul
Femeile – au aspecte fiziologice legate de menarhă, graviditate şi
menopauză, precum şi boli specifice lor: metroanexite, fibrom
uterin, chiste ovariene, cancerul de col şi corp uterin.
 mai frecvent apar stenoza mitrală, astmul bronşic, colecistite, litiaza
biliară, colitele, infecţiile urinare, hipertiroidismul, tromboflebitele,
lupusul eritematos diseminat, poliartrita reumatoidă, cancerul mamar
 Bărbaţii –: orhiepididimita, adenomul şi cancerul de prostată, cancerul
testicular; hemofiliile
 - mai frecvent apar stenoza şi insuficienţa aortică, infarctul
miocardic, cordul pulmonar cronic, bronşiectazia, ulcerul duodenal,
guta, cancerul bronho-pulmonar, spondilita anchilozantă, trombangeita
obliterantă etc
 Domiciliul şi locul naşterii – pot uneori furniza date despre anumite
zone geografice cu patologii specifice.
 Guşa endemică sau distrofia endemică tireopată – apare în anumite
zone cu conţinut scăzut de iod (Mţii Apuseni, Maramureş);
 Nefropatia endemică balcanică – o nefrită tubulo-interstiţială care
apare mai ales în zona Dunării, la graniţa cu Bulgaria şi Serbia (MH, DJ,
CS)
 Talasemiile – anemii hemolitice congenitale care apar mai ales în
Dobrogea, Delta Dunării şi frecvent în Grecia
 Malaria – apărea mai ales în zonele mlăştinoase, unde era prezent
ţânţarul anofel, actual eradicat în România dar boala este prezentă
frecvent în ţările Africii
 Ocupaţia şi locul de muncă – oferă date importante mai ales în
cazul unor boli profesionale: minerii (silicoza, antracoza, silico-
tuberculoza), muncitorii din industria morăritului – boli pulmonare,
din inds. solvenţilor organici - aplazii medulare,etc.

Partea A II A
ANAMNEZA
1. MOTIVELE INTERNĂRII:
– cuprind toate semnele şi simptomele pe care le poate preciza
pacientul
-Ex. – dureri precordiale, palpitaţii, dispnee după efort – ne
orientează spre o boală cardiacă; tuse productivă, junghi
toracic, febră – spre o infecţie pulmonară; disurie, dureri
lombare, frisoane, febră, urini tulburi– spre o infecţie urinară.
 2. ANTECEDENTELE HEREDO-COLATERALE
 boli care au transmitere ereditară cum ar fi: microsferocitoza
ereditară şi alte anemii hemolitice, hemofilia la rudele de sex
masculin din partea mamei dar şi a tatălui, guta, diabetul insipid,
rinichiul polichistic, sifilisul, infecţia cu HIV
 predispoziţie ereditară cum ar fi: HTA esenţială, litiaza biliară,
diabetul zaharat tip II, ulcerul duodenal, neoplaziile, epilepsia,
schizofrenia, obezitatea, dislipidemiile, cardiopatia ischemică etc.
3.ANTECEDENTE PERSONALE FIZIOLOGICE:
 Vârsta debutului ciclului menstrual - menarha, periodicitatea
ciclului, cu aspecte precise privind durata lui, numărul de sarcini,
avorturi, sunt importante pentru anemiile feriprive. De asemenea
este importantă vârsta de instalare a menopauzei cu toate tulburările
ei care pot determina apariţia unor alte boli: HTA, boli endocrine,
osteoporoza, boli psihice, cancerul mamar sau uterin etc.
 La bărbaţi este importantă aflarea momentului instalării pubertăţii şi
tulburările apărute.
4. ANTECEDENTELE HEREDO-COLATERALE
 bolile pe care le-au avut pacienţii din copilărie şi până în momentul

internării mai ales cele corelate cu motivele internării

 Unele boli anterioare pot avea urmări în timp:scarlatina sau infecţia
streptococică (angine) poate determina GNA sau RPA cu cardită
reumatismală, valvulopatii, insuficienţă cardiacă
 Hepatitele virale cu virus B şi C pot avea ca şi cauză diverse
tratamente anterioare injectabile, transfuzii în antecedente.
 Sunt importante intervenţiile chirurgicale, traumatismele, intoxicaţiile,
tratamente medicamentoase mai îndelungate, iradieri terapeutice.
5. CONDIŢIILE DE VIAŢĂ
 Factorii de mediu, de la domiciliu şi de la locul de muncă pot constitui
elemente de risc pentru apariţia şi agravarea unor boli
 Locuinta, alimentatia, consumul de toxice, fumatul,abuzul de
medicamente, alimentatia dezorganizata, excesul de glucide, lipide, etc
6.CONDIŢIILE DE MUNCĂ:
 Cele mai cunoscute meserii cu factori nocivi sunt: mineritul,
morăritul, industria de prelucrare a produşilor de benzină, a
diluanţilor, etc. Un factor nociv şi recunoscut tot mai mult în ultimul
deceniu este stressul.
7. ISTORICUL BOLII:
 Este important de precizat modul insidios sau brusc de debut, cauze
determinante ale apariţiei lor, caracterul simptomelor cu sau fără
tratament, evoluţia lor în timp. Un inconvenient este modul diferit de
percepţie a durerii de către pacient, unii minimalizând durerea iar alţii
exagerând-o. Este important de a evidenţia pentru durere locul,
intensitatea, iradierea, evoluţia cu sau fără tratament, apariţia de
semne de asociere
EXAMENUL OBIECTIV

 INSPECŢIA – constă în observarea vizuală a semnelor de boală pe

toată suprafaţa corpului şi în cavităţile accesibile . Inspecţia se va
începe cu extremitatea cefalică, urmată de gât, torace, membrele
superioare, abdomen şi membrele inferioare.
 Este imperios necesar de a efectua examenul în poziţie statică şi apoi
în mişcare
 PALPAREA-decelează modificările superficiale sau mai profunde
produse de boală şi se efectuează prin utilizarea pulpei degetelor sau
a mâinii.Toate modificările decelate vor fi descrise prin localizarea
lor în raport cu regiunile topografice ale corpului, mărimea, forma,
conturul, consistenţa, sensibilitatea spontană sau la palpare şi
mobilitatea lor.
 PERCUŢIA -se face digito-digital, prin utilizarea degetului mijlociu al
mâinii drepte care loveşte, ca un ciocănel, degetul mijlociu al mâinii
stângi, care este aplicată pe suprafaţa zonei cercetate.
 poate fi: - superficială, când explorează zone până la 3-5m.adâncime,
- profundă, când explorează la o adâncime de 7 cm
 Sunetul mat (matitatea) este dată de prezenţa unor ţesuturi sau organe
fără conţinut aerian, cum ar fi masa musculară, ficat, splină sau de un
proces patologic dens, cum ar fi o colecţie de lichid sau o tumoră.
 Sonoritatea – este sunetul evidenţiat prin percuţia zonei plămânilor,
fiind dată de conţinutul aerian normal al alveolelor pulmonare.
 Timpanismul – este o varietate de sonoritate dar mai intens, de tip
muzical, dat de un conţinut aerian în spaţii închise, cu pereţi regulaţi,
cum ar fi stomacul, intestinele (fiziologic) sau în cavernele pulmonare,
patologic.
 Hipersonoritatea – are caractere intermediare între sonoritate şi
timpanism şi e dată de prezenţa unei cantităţi crescute de aer în organe
normal sonore. Un ex. ar fi emfizemul pulmonar
 Submatitatea – este un sunet intermediar între sonor şi mat, dat de
diminuarea conţinutului aerian faţă de situaţia normală (lichid în
cavitatea pleurală dar în cantitate mică).
 ASCULTAŢIA
 este metoda de percepere a zgomotelor normale sau patologice la
nivelul organelor.
 Prin ascultaţie se pot decela sunetele produse de mişcările
respiratorii, de activitatea cordului, de mişcările intestinale
EXAMENUL OBIECTIV GENERAL
STAREA PSIHICĂ

 Se apreciază în timpul efectuării anamnezei, prin conversaţia cu bolnavul, când se poate

observa comportamentul pacientului.
TULBURĂRI DE CONŞTIINŢĂ

 Conştiinţa este capacitatea de integrare a pacientului în timp şi spaţiu

 Somnolenţa(torpoarea) – bolnavul este moleşit, vorbeşte cu greutate şi de obicei
este febril sau surmenat.
 Obnubilarea – bolnavul are dificultatea de a se orienta temporo-spaţial şi apare în
stări grave, în intoxicaţii şi infecţii grave, în encefalopatii de diverse etiologii:
hepatice, hipertensive, etc.
 Stupoarea – este o tulburare gravă a conştiinţei, cu dezorientare temporo-spaţială
evidentă, amnezie – pierderea memoriei – şi survine în cazul tumorilor cerebrale, în
encefalopatii sau în stări toxice grave.
 Pierderea cunoştiinţei – se întâlneşte în trei situaţii diferite:
-lipotimia sau leşinul
-sincopa sau pierderea bruscă şi tranzitorie a cunoştiinţei
-coma – pierderea cunoştiinţei pentru o perioadă mai îndelungată de timp
care apare în situaţii grave: diabet zaharat complicat cu acidocetoză, insuficienţa
renală în stadiul de uremie, insuficienţa hepatică, etc.
TULBURĂRI DE MEMORIE
 Scăderea memoriei – apare la vârstnici cu ateroscleroză, în intoxicaţii grave, la
astenici sau surmenaţi.
 Pierderea memoriei – amnezia – apare la pacienţii cu epilepsie, în caz de
traumatisme cranio-cerebrale, tumori cerebrale etc.
TULBURĂRI DE GÂNDIRE
 Bradipsihia – gândirea întârziată – apare în hipotiroidism sau în stări
depresive.
 Obsesia – este o idee sau o imagine repetată în timp, de care pacientul
nu se poate
 debarasa, deşi este conştient că situaţia nu este normală. Ea apare în
cazul unor astenii severe psihice sau poate fi un simptom al
schizofreniei.
 Delirul – este un complex de idei false, trăite de bolnav ca şi reale şi
apare în intoxicaţii, traumatisme cranio-cerebrale, tumori cerebrale,
boli psihice sau infecţii grave.
TULBURĂRI DE SENSIBILITATE ŞI DE PERCEPŢIE
 pot fi de tipul halucinaţiilor, care sunt descrise de pacient ca fiind reale dar
sunt percepţii false, vizuale, auditive, olfactive, tactile. Ele pot fi prezente în
intoxicaţii grave, infecţii severe sau în boli psihice.
TULBURĂRI DE AFECTIVITATE
 Hipertimia – este o accentuare a trăirilor afective, manifestată prin euforie sau
anxietate (teamă fără cauză, încordare). Ea apare în angina pectorală, nevroze,
surmenaj, toxicomanii etc.
 Hipotimia sau apatia – constă în diminuarea sau dispariţia sensibilităţii la
suferinţă şi apare în nevroze, stări terminale ale unor boli grave.
ATITUDINEA
 Atitudinea activă – reprezintă posibilitatea pacientului de a se deplasa
 Atitudinea pasivă – imposibilitatea de efectuare a acestor mişcări
 Atitudine antalgică – reprezintă poziţii forţate de diverse dureri în evoluţia unor
boli. De ex. poziţia ghemuită în ulcerul gastro-duodenal, decubitul contralateral în
pleurită sau fracturi costale etc.
 Atitudini antidispneice – ortopneea (poziţia semişezândă) – apare la bolnavii cu
dispnee; decubitul lateral pe partea bolnavă la pacienţii cu pleurezie exudativă;
poziţia cu torace aplecat anterior în pericardita exudativă,
 Atitudini forţate de contracturi musculare patologice: în meningită – cocoş de puşcă,
culcat lateral, cu capul în extensie şi cu coapse şi gambe flectate; în tetanos
-opistotonus – decubit dorsal, cu corpul sprijinit pe cap şi cîlcâi, ca un arc; în hernia
de disc lombar – poziţia corpului este deviată lateral datorită scoliozei, prin
contractura musculaturii paravertebrale unilateral.
TIPUL CONSTITUŢIONAL ŞI STAREA DE NUTRIŢIE
 Tipurile constituţionale pot fi de trei feluri:
-Tipul astenic – ectomorf - tip slab, este predispus la ulcere gastro-duodenal,
TBC, boli psihice.
-Tipul picnic – endomorf - mic de statură, cu dezvoltarea ţesuturilor rezultate
din transformarea endodermului, este predispus la ateroscleroză, obezitate, HTA,
diabet zaharat etc.
-Tipul stenic – mezomorf – intermediar între primele, este predispus la boli
osteo-articulare şi musculare.
 Din punct de vedere statural:
 Nanismul hipofizar sau piticul – apare în insuficienţa hormonului
somatotrop din copilărie
 Nanismul din stenoza mitrală apare mai tardiv la persoanele care fac cardită
reumatismală în cadrul RPA –lui
 Nanismul din alte boli endocrine, ereditare sau osoase: mixedem
(hipotiroidism), rahitism, etc.
 Gigantismul hipofizar – este o creştere staturală exagerată prin exces
de hormon somatotrop în copilărie
 Acromegalia – este o creştere exagerată a extremităţilor corpului, tot
prin hipersecreţia hormonului somatotrop, începând din copilărie
 Eunocoidismul – dezvoltarea normală a corpului dar cu deficit în
dezvoltarea organelor genitale şi a activităţii sexuale
Starea de nutriţie
 se apreciază prin analiza dezvoltării ţesutului celular subcutanat şi a
celui muscular; se examinează prin efectuarea semnului pliului
cutanat la nivelul abdomenului şi prin raportul greutate- înălţime.
FIZIONOMIA ŞI FACIESUL
 FIZIONOMIA :Aspectul figurii corespunde în general stării psihice a pacientului şi
este în corelaţie cu gravitatea bolii.
 FACIESUL:
 Faciesul hipocratic: o faţă trasă, cenuşie, cu ochi înfundaţi în orbite, cu şanţuri
nazo-labiale adâncite, cearcăne şi nas ascuţit. Apare în afecţiuni grave cu
atingere peritoneală, de tipul peritonitelor prin perforaţie
 Faciesul basedowian: este caracteristic afecţiunii de bază, boala Basedow, cu
exoftalmie bilaterală sau asimetrică, fantă palpebrală larg deschisă, privire vie,
inteligentă, uneori clipire rară; anxietate cu aspect de spaimă îngheţată.
 Faciesul mixedematos: apare ca o lună plină, cu faţă rotundă, infiltrată, palidă,
inexpresiv, alopecia jumătăţii externe a sprâncenelor, macroglosie cu
amprentele dinţilor, voce aspră şi groasă, păr rar, aspru, uscat, decolorat, friabil,
specifică hipotiroidismului. Acest aspect este denumit facies buhăit.
 Faciesul acromegalic: apare în hipersecreţia de hormon somatotrop hipofizar şi
apare cu o dezvoltare accentuată a arcadetor orbitale, nasului, urechilor, buzelor
şi mentonului.(prognatism)
 Faciesul mitral: apare la pacienţii cu afectarea valvelor mitrale şi este tipic, cu
cianoza obrajilor, nasului, buzelor şi urechilor, pe un fond palid al restului
tegumentelor.
 Faciesul anemic: este un facies palid pai, cu mucoasele conjunctivale palide şi
apare în anemiile severe mai ales de tip feripriv.
 Faciesul congestiv: este opusul celui anemic, apărând culoarea roşie vineţie, mai
ales la nivelul extremităţilor capului, obraji, lobul urechilor, nasului şi menton.
Apare la cei cu poliglobulii secundare sau primare, la cei cu HTA sau la cei cu febră
mare.
 Faciesul hectic: apare cu pomeţii obrajilor roşii pe un fond palid al feţei, mai ales la
cei cu forme grave de TBC.
 Faciesul cirotic sau hepatic: prezintă o culoare galbenă teroasă (icterică sau
subicterică), cu venectazii pe pomeţii obrajilor şi pe nas, buze subţiate, roşii,
carminate. Apare la cei cu hepatită cronică activă şi la cei cu ciroză.
 Faciesul adenoidian este specific copiilor cu polipi nazali sau vegetaţii adenoide şi
apare un facies cu îngustarea nasului, proeminenţa buzei şi a arcadei superioare.
Concomitent apare o voce tipică, nazonată şi tulburări ale auzului.
 Faciesul rigid, fără mimică apare la pacienţii cu boală Parkinson
 Faciesul cushingoid este tipic pentru cei cu hipersecreţiea hormonilor
glucocorticoizi suprarenalieni. Apare un facies rotund (facies de lună plină), cu
piele roşie violacee, gura mică, acnee, gât gros aşa numit "de bizon" iar la femei
apare şi hirsutismul (mustăţi şi barbă)
 Faciesul lupic este caracteristic pentru pacienţii cu LED (lupus eritematos
diseminat) şi apare cu o erupţie cutanată caracteristică sub formă de fluture la
nivelul nasului şi obrajilor.Erupţia este eritematoasă cu scuame fine.
 Faciesul din sclerodermie apare rigid, parcă micşorat, fără riduri şi cute faciale,
inexpresiv, cu nas şi buze subţiri. A fost comparat cu o icoană bizantină.
 Faciesul vultuos este tipic pentru pacienţii cu febră mare, cum ar fi în pneumonii,
bronhopneumonii, gripe,etc.
 Faciesul asimetric apare în paralizia de nerv facial, când o parte a feţei este
paralizată şi determină asimetria feţei.
 Faciesul ca o pară apare la cei cu parotidită epidemică sau cu adenopatii mari
submandibulare.
MERSUL:
 Mersul antalgic – apare din cauza unor dureri şi este întâlnit în boli reumatice sau în
suferinţele nervului sciatic.
 Mersul rigid – apare la aterosclerotici sau în b. Parkinson şi este un mers cu paşi
mici.
 Mersul dezordonat – apare în coree, complicaţie neurologică din RPA.
 Mersul cosit – apare în hemipareze spastice şi membrul descrie un arc de cerc în
timpul mersului.
 Mersul talonat –ataxic, pe călcâie, apare în sifilisul cu localizare la măduva spinării,
tabes.
 Mersul stepat – apare în paralizia de sciatic popliteu extern.
 Mersul legănat, de raţă – apare în miopatiile grave.
 Mersul ataxic – apare în afecţiunile cerebeloase şi pacientul merge încet cu
picioarele depărtate şi cu privirea în jos.
 Mersul ebrios – apare în intoxicaţiile acute cu alcool cu barbiturice, în sindroamele
cerebeloase.
 Mersul adinamic – miastenia gravis, b. Addison, neoplazii în faze terminale .
MIŞCĂRILE INVOLUNTARE:
 Fasciculaţiile şi fibrilaţiile musculare sunt contracţii rapide, limitate la suprafaţa
muşchilor, fiind determinate de intoxicaţii endo (insuficienţa hepatică, insuficienţa
renală decompensată, insuficienţa respiratorie etc) sau exogene.
 Tremurăturile – sunt oscilaţii ale extremităţilor corpului. Ele pot fi fine, rapide,
mai ales la nivelul membrelor superioare, în caz de alcoolism, consum excesiv de
cafea, în hipertiroidism sau în emoţii, intoxicaţii cu plumb, aresenic, mercur,
b.Basedow, scleroza în plăci. Tremurăturile din Parkinson sunt rare, apar numai în
repaus şi sunt mai frecvente la nivelul capului şi membrelor superioare. In
encefalopatia portală şi insuficienţa hepatică apar tremurături mai ample şi rare, ca
bătăile aripilor de pasăre, fiind denumite flapping-tremor.
 Mişcările atetozice – sunt mişcări lente, permanente şi apar în boli ale nucleilor
bazali ale creierului (boala Wilson sau degenerescenţa hepatolenticulară) .
 Mişcările coreice – sunt mişcări ample, involuntare, rapide, aritmice şi de scurtă
durată şi apar în leziuni cerebrale din cadrul RPA, în encefalite, etc.
 Convulsiile – sunt contracţii intermitente ale muşchilor, cu o durată variabilă. Ele
pot fi tonice şi produc rigiditatea segmentelor interesate sau pot fi clonice, când
produc mişcări violente, ample, dezordonatate ale întregului corp. Ele pot fi şi
mixte, tonico-clonice. Apar în epilepsie, hipertensiunea intracraniană, tulburări
metabolice sau vasculare cu răsunet pe creier sau în intoxicaţii exogene.
 Contractura permanentă – tetanos, tetanie, turbare, afecţiuni cerebrale, isterie.
EXAMENUL TEGUMENTELOR, MUCOASELOR ŞI
FANERELOR
 CULOAREA TEGUMENTELOR
 Paloarea : este culoarea mai deschisă a tegumentelor şi mucoaselor şi
apare în caz de reducerea circulaţiei superficiale, prin vasoconstricţie sau
mai frecvent apare în anemii.
 -anemia feriprivă – paloare de ceară sau ca varul
 In anemiile hemolitice şi megaloblastice –o culoare gălbuie, ca paiul de grâu copt.
 In leucemii cronice şi IRC – apare o culoare gri-pământie
 In endocardita bacteriană infecţioasă – paloarea este de tip cafea cu lapte
 Roşeaţa :apare prin vasodilataţie accentuată sau prin creşterea cantităţii de
oxihemoglobină în circulaţie (poliglobulie)
 după expunere la temperaturi înalte sau în stări febrile, după efort fizic, la cei cu
distonie neuro-vegetativă, la femei în perioada menopauzei (bufeuri), la etanolici, în
intoxicaţia cu oxid de carbon, în poliglobulii primare sau secundare.
  Cianoza (kianos) :este o culoare albăstruie – vineţie a pielii şi mucoaselor şi
apare din cauza creşterii nivelului hemoglobinei reduse în vasele mici în
anumite teritorii.
 Cianoza adevărată :în condiţii de creştere a cantităţii absolute de Hb. redusă în
capilare (peste nivelul de 5 g /100 ml sânge). Ea apare mai bine la extremităţi şi
depinde de anumiţi factori:
- volumul capilarelor cutanate şi mucoase, grosimea şi transparenţa
învelişului cutaneo-mucos (cel mai bine se observă la lobul urechilor, pomeţi, buze
şi patul unghial).
-pigmentaţia pielii (la rasa neagră sau alte hiperpigmentări cutanate) se
caută mai bine la palme sau mucoasa conjunctivală
-asocierea cu alţi pigmenţi în acelaşi timp, de ex. cu icterul
-concentraţia Hb. în sânge, ea apărând mai repede la cei cu poliglobulie
decât la cei cu anemie
 Cianoza falsă apare în :
-intoxicaţia cu oxid de carbon (carboxihemoglobinemie), care are o
culoare albăstruie cu tentă carminată
-policitemia vera, când cianoza are aspect roşu-vineţiu
 -methemoglobinemie şi sulfhemoglobinemie (intoxicaţia cu nitriţi,
nitrotoluen, benzen etc)
-argiria – depozitarea sărurilor de argint în tegumente, dând o coloraţie
albastră-cenuşie
In apariţia cianozei are importanţă nivelul absolut al Hb. reduse. La anemici, mai ales la
valori sub 5 g. /100 ml sg. cianoza nu poate fi evidenţiată
 CIANOZA CENTRALĂ :este dată de saturarea insuficientă a sângelui arterial
cu oxigen, tradusă prin creşterea nivelului absolut al Hg. reduse în sângele
arterial peste valoare limită de 5 g/100 ml. Această cianoză este generalizată şi
interesează atât tegumentele cât şi mucoasele, iar temperatura nu este scăzută, aşa
zisa cianoză caldă
Cauzele cianozei de tip central :
1. Cauze respiratorii :
-afecţiuni care reduc patul de hematoză: pneumonii masive, bronhopneumonii, TBC
miliar, fibroze pulmonare extinse, pleurezii masive, pneumotorax, fibrotorax,
toracele cifo-scoliotic, etc.
- afecţiuni care produc obstrucţia căilor respiratori: boli laringo-traheale, tumori care
comprimă căile respiratorii, astmul bronşic, BPCO, etc
2. Cauze cardiace:
- insuficienţa cardiacă stângă din cardiopatia ischemică, infarctul miocardic, HTA,
valvulopatii mitro-aortice, cardiomiopatii, tulburări de ritm şi conducere.
- cardiopatiile congenitale complexe care se pot instala de la naştere, persistând toată
viaţa – boala albastră.
- persistenţa canalului arterial
- fistulele arterio-venoase pe vase mari şi mijlocii, cu şunt veno-arterial după
anevrisme sau pe vase mici, în telangiectazia ereditară.
3. Cauze mixte:cardiace şi respiratorii. Tipic este cordul pulmonar cronic în care apare
suferinţa inimii drepte consecutiv unei afecţiuni bronhopulmonare.
 CIANOZA PERIFERICĂ:este determinată de o vasoconstricţie urmată de
încetinirea vitezei circulaţiei sângelui într-o zonă periferică, ceea ce duce la
extracţia crescută a oxigenului de către ţesuturi, din sângele arterial.

-Cianoza generalizată: apare după expunere la frig sau în insuficienţa cardiacă

congestivă, când se asociază şi o vasoconstricţie cutanată compensatorie. Ea este
mai pronunţată la extremităţi care sunt reci iar în insuficienţa cardiacă dreaptă sau
congestivă, apar şi edemele.
-Cianoza localizată – apare în obstrucţiile trunchiurilor venoase sau arteriale şi este
strict localizată la teritoriul corespunzător. Dacă obstacolul este pe cava superioară
apare cianoza extremităţii cefalice, a membrelor superioare, a gâtului şi a părţii
superioare a toracelui (cianoza în pelerină cu sau fără edem).

Tulburările de pigmentare :
-Hipomelanozele sunt caracterizate prin scăderea sau absenţa pigmentului melanic.
Din acest grup fac parte albinismul caracterizat prin absenţa pigmentului în piele,
păr şi ochi şi vitiligo caracterizat prin apariţia unor pete deschise la culoare, cu
contur hiperpigmentat.
-Hipermelanozele apar prin creşterea numerică a celulelor melanice şi supraîncărcarea
lor cu pigment şi sunt datorate cauzelor hormonale: insuficienţa cronică a glandelor
suprarenale (boala Addison), hipertiroidismului (boala Basedow). Efelidele- pete
brun roşietice mici pe obraji, umeri, spate, faţa dorsală a mâinilor apar prin
pigmentarea pielii sub formă de pistrui şi au caracter familial şi constituţional.
-Icterul este coloraţia galbenă a pielii, mucoaselor şi sclerelor determinată de
impregnarea acestora cu bilirubină cînd aceasta are valori crescute în sânge (peste
valoarea normală de 1mg la 100 ml sânge).
LEZIUNILE CUTANATE:
 Macula:o pată netedă, de culoare roz sau roşiatică, de dimensiuni mici (sub 1cm
diametru) care nu depăşeşte planul tegumentar şi apare în boli eruptive infecţioase
ca rujeola, rubeoola, febra tifoidă.
 Papula :o proeminenţă mică pe piele, rotundă cu diametru sub 0,5 cm palpabilă;
apare în scarlatină, urticarie
 Nodulul este o formaţiune dermică sau hipodermică de dimensiuni variate, palpabilă
ce apare în xantomatoză, lipomatoză, eritem nodos.
 Vezicula este o formaţiune în relief, cu diametrul sub 1cm, cu conţinut lichidian care
apare în varicelă, zona zoster, herpes.
 Bula este o veziculă cu conţinut purulent care apare în acnee, variolă, impetigo.
 Chistul este o colecţie încapsulată cu conţinut lichid sau semilichid.
 Crustele sunt depozite de exudate solidificate la suprafaţa tegumentului care apar în
evoluţia herpesului, zonei zoster sau ca urmare a unor eroziuni, ulceraţii sau la
nivelul eczemelor cutanate.
 Cicatricea apare prin vindecarea plăgilor cutanate unde se dezvoltă un ţesut fibros.
 Fisurile sunt soluţii de continuitate liniare care ajung până la nivelul dermului.
 Eroziunea este o pierdere de substanţă care interesează epidermul.
 Ulceraţia este o pierdere de substanţă mai profundă ce interesează şi dermul.
 Gangrena este o necroză a ţesutului şi straturilor subiacente care se poate
suprainfecta devenind fetidă.
 Escara este o gangrenă mai profundă circumscrisă, situată la nivelul zonelor supuse
presiunii externe (fese, regiunea sacrată, călcâie).
 Vergeturile sunt benzi de atrofie la nivelul cărora pielea este subţiată şi încreţită şi
se produc prin ruperea fibrelor elastice din derm. Apar în cazul creşterii în volum a
abdomenului (sarcină, ascită) sau a altor regiuni (obezitate, edeme) sau odată cu
slăbirea rapidă şi accentuată a pacientului.
Leziunile vasculare la nivelul pielii:
 Peteşiile:sunt pete hemoragice de dimensiuni mici (sub 1cm) de formă rotundă sau
ovală ce apar pe piele sau mucoase.
 Echimozele :sunt pete hemoragice dermo-hipodermice mai mari de 1cm.
 Telangiectaziile:sunt dilatări ale vaselor mici pe piele sau mucoase ce apar în
hipovitaminoze B, sarcină, ciroză, consum de anticoncepţionale.
Examenul părului:
 Hipotrichoza reprezintă rărirea părului (hipotiroidism, boala Addison).
 Calviţia este pierderea pilozităţii pe o arie determinată.
 Alopecia este căderea părului de pe cap, dinrădăcina sa.
 Hipertrichoza este creşterea densităţii părului în zonele cutanate caracterizate prin pilozitate.
 Hirsutismul reprezintă o hipertrichoză pe zone mai extinse
 Modificările calitative ale părului se referă la grosimea firului, luciul şi pigmentarea părului.
Examenul unghiilor:
Se analizează forma, grosimea, friabilitatea şi culoarea lor.
 Bombarea – accentuarea patologică a convexităţii unghiilor apare în cazul degetelor
hipocratice şi se caracterizează prin hipertrofia ţesuturilor moi ale ultimei falange şi
aspectul unghiei de sticlă de ceasornic. Aspectul apare în diverse boli bronho-
pulmonare (neoplasm, bronşiectazie, abces pulmonar, empiem, fibroze interstiţiale),
boli cardiace (angio-cardiopatii congenitale, endocardita infecţioasă, insuficienţa
cardiacă), boli digestive (ciroză hepatică, polipoză intestinală, rectocolită ulcero-
hemoragică), poliglobulii.
 Escavarea unghiilor (coilonikia) apare în anemii feriprive, mixedem, acromegalie.
Sistemul adipos şi muscular:
 Ţesutul adipos se pune în evidenţă prin inspecţia generală şi prin măsurarea pliului cutanat
pe abdomen sau pe braţ, apreciindu-se astfel starea de nutriţie a pacientului.
 Sistemul muscular se examinează prin inspecţie şi palpare, constatând astfel dezvoltarea şi
tonusul musculaturii: hipertrofie, hipotrofie, hipertonie, hipotonie musculară sau aspect
normal.
Sistemul ganglionar:
 Ganglionii limfatici superficiali sunt localizaţi occipital, retroauricular, axilar, epitrohlear,
inghinal şi în spaţiul popliteu.
 Prin inspecţie se pot observa ganglionii în caz de adenopatie importantă în locuri
precum axila sau inghinal.
 Palparea ganglionilor se face cu ambele mâini, simetric, începând din zona
occipitală continuând apoi cu celelalte grupe. In caz de adenomegalie se descriu
următoarele caractere: localizarea ganglionilor, numărul, volumul lor, consistenţa,
sensibilitatea, mobilitatea şi starea tegumentelor supraiacente. Se pot întâlni:
ganglioni unici sau multipli, localizaţi sau generalizaţi, confluenţi, mobili sau fixaţi,
de diverse mărimi şi forme (rotunzi, ovali, neregulaţi) dureroşi sau nedureroşi,
consistenţă mai scăzută sau mai crescută, cu tegumente nemodificate sau inflamate,
ulcerate sau cicatrizate la nivelul grupelor ganglionare. Modificări ale ganglionilor
pot apare în boli infecţioase acute sau cronice, boli ale sângelui şi organelor
hematoformatoare, tumori maligne cu diverse localizări ce pot determina metastaze
ganglionare localizate sau generalizate.
Sistemul osteo-articular:
 Examenul obiectiv al oaselor:Fracturile se caracterizează prin mobilitate anormală
a unui segment osos şi crepitaţii osoase.Deformările osoase apar prin creşterea şi
dezvoltarea anormală a oaselor, prin proliferări tumorale sau tulburări endocrine
(acromegalie) sau metabolice (rahitism, osteomalacie, boala Paget).
 Examenul obiectiv al articulaţiilor:
-Congestia – coloraţia roşiatică a tegumentelor din jurul articulaţiilor apare în
cazul artritelor (inflamaţii articulare).
-Tumefacţia ţesuturilor periarticulare duce la deformarea articulară, durere
spontană la mişcare şi limitarea mobilităţii articulare.
-Tofii gutoşi – nodozităţi cutanate ce se formează prin depozite de urat de sodiu
în jurul articulaţiilor şi au semnificaţie pentru boala metabolică numită gută
-Durerea articulară – sensibilitatea se constată prin palparea articulaţiilor şi prin
mişcările active sau pasive efectuate de pacient.
-Deformările articulare se observă la inspecţia atentă, având semnificaţie în
artrite sau în artroze (procese degenerative articulare, cu caracter cronic).
-Mobilitatea articulară se evidenţiază prin mişcările active sau pasive ale
articulaţiilor, bolile articulare determinând reducerea sau dispariţia mobilităţii unei
artculaţii fie din cauza durerilor, fie din cauza anchilozei sau semianchilozei
articulare
EXAMINAREA REFLEXELOR:
Reflexul neurologic depinde de arcul care se formează din calea eferentă care
pleacă de la receptorul stimulat şi calea aferentă care activează efectorul
precum şi comunicarea dintre aceste componente
Reflexele pot fi diminuate sau absente.
Ex: reflexul rotulian- se solicită pacientului să-şi prindă degetele de la o mână cu cele
de la cealaltă mână şi să tragă puternic, timp în care medicul examinează rapid
reflexul rotulian.
Leziunile medulare determină întreruperea arcului reflex şi deci abolirea reflexelor.
Reflexele osteo-tendinoase:
 Reflexul bicipital – se execută pe braţul pacientului care este uşor flectat, cu palma
în jos, iar medicul îşi plasează policele sau indexul la nivelul bicepsului, executând
percuţia cu ciocănelul
 Refexul tricipital – se flectează antebraţul pacientului în unghi de 90% cu faţa
palmară a mâinii orientată spre trunchi şi se percută tendonul tricepsului imediat
deasupra articulaţiei cotului; se urmăreşte contracţia tricepsului şi extensia
antebraţului pe braţ.
 Reflexul brahio-radial – pacientul fiind în clinostatism se pune mâna pe abdomen
sau se sprijină pe coapse cu faţa palmară în jos. Medicul percută radiusul la 1,5-3
cm. de articulaţia radio-carpiană şi se urmăreşte flexia şi mişcarea de supinaţie a
mâinii.
 Reflexul rotulian – pacientul fiind în decubit dorsal cu genunchii uşor flectaţi,
medicul susţine ambele membre la nivelul spaţiului popliteu ţi percută tendonul
rotulei imediat dedesupt.
 Reflexul achilian – se poate efectua în 2 moduri. Cu pacient culcat în decubit, se
pune membrul de examinat flectat pe genunchi rotat exterior, cu piciorul flectat pe
gambă la un unghi de 90%. sau cu pacient aşezat în genunchi pe un scaun sau pat cu
picioarele flectate la fel. Se percută tendonul lui Achile şi normal se produce flexia
plantară din articulaţia tibio-tarsiană.
 Reflexele abdominale – se efectuează cu un beţişor învelit în vată atingând
abdomenul deasupra şi dedesupt de ombilic, simetric, urmărind contracţia
musculaturii.
 Reflexul plantar – se trasează cu o cheie o linie curbă pe faţa plantară a piciorului,
de la călcâi spre haluce
 Normal se produce flexia halucelui. In caz de leziuni ale neuronului central, în come
sau după crize comiţiale, apare extensia halucelui şi desfacerea degetelor în evantai,
semn numit Babinski
 EXAMENUL OBIECTIV AL APARATULUI RESPIRATOR
Examenul aparatului respirator se bazează pe cele patru metode ale examenului
fizic:
 inspecţie
 palpare
 percuţie
 ascultaţie

SIMPTOMATOLOGIA AFECŢIUNILOR RESPIRATORII

EXPECTORAŢIA – SPUTA:
 Expectoraţia reprezintă actul prin care sunt eliminate, în urma tusei, produsel
patologice din arborele traheobronşic şi parenchimul pulmonar, produse car
denumesc sputa
 Sputa conţine mucus (când există o hipersecreţie), exsudat inflamator, (de origin
bronşică), corpi străini, sânge, salivă, produse de descompunere a ţesutulu
pulmonar, secreţie faringiană sau nazală
 Expectoraţia are ca şi tusea o mare valoare semiologică, putând tranş
diagnosticul prin caracterele sale patognomonice. De exemplu, în pneumoni
pneumococică apare o spută ruginie, în neoplasmul pulmonar ea este în "pelte
de coacăze" iar în supuraţii pulmonare ea apare în cantitate mare şi stratificată
Examenul macroscopic cuprinde: cantitate, aspect, consistenţă, culoare şi miros.
Cantitatea de spută :
 Absentă – corticopleurite, boli pulmonare interstiţiale
 Redusă – până la 200-400ml/zi – astm bronşic, traheobronşite acute incipiente,
pneumonii acute la debut, TBC la debut, bronhopneumonii cronice în perioada de
acalmie
 Crescută – până la 400-500ml/zi – bronşite cronice cu bronhoree, bronşiectazii,
abcese pulmonare, TBC ulcero-cavitară
 Foarte mare – peste 500ml/zi – vomică –colecţii pleuro-pulmonare sau
subdiafragmatice care se deschid în bronşii (pleurezia purulentă, abces pulmonar,
chist hidatic, abces hepatic).
Consistenţa sputei poate fi:
 Vâscoasă – aderă la pereţii vasului în care se colectează, datorită conţinutului mare
în fibrină.
 Fluidă, filantă – conţine mult mucus.
Transparenţa sputei:
 Sputa fluidă este de obicei transparentă
 Sputa aerată, caracteristică edemului pulmonar acut este aerată, spumoasă , ca
"albuşul de ou" bătut
Aspectul sputei:
 Sputa seroasă - de obicei abundentă apare în bronşitele acute seroase; spumoasă,
slab rozată este caracteristică edemului pulmonar acut datorat cel mai frecvent unei
stenoze mitrale strânse sau insuficienţei ventriculare stângi ; rar pot apare prin
iritaţii produse de gaze toxice (edem pulmonar acut necardiogen, toxic)
 Sputa mucoasă – este incoloră, transparentă, de consistenţă fluidă şi apare în
bronşite ; dacă există o cantitate mare de fibrină devine gelatinoasă, aderentă de vas
 Sputa purulentă – are un aspect cremos, de culoare galbenă sau galben verzuie şi
apare în cazul supuraţiilor pulmonare care drenează în bronşii
 Sputa mucopurulentă apare în traheobronşite acute şi cronice, bronşiectazii, TBC
cavitară, procese supurative cronicizate
 Sputa sanguinolentă este sputa amestecată cu sânge roşu, curat, în cantitate
variabilă ; sputa care conţine sânge de culoare închisă (care a stagnat pe căile
traheobronşice) se numeşte spută hemoptoică; eliminarea de sânge franc se numeşte
hemoptizie. Pot sa apară în: TBC, bronşite cronice, bronşiectazii, abces pulmonar,
neoplasm bronhopulmonar, tromboembolism pulmonar, stenoză mitrală strânsă
Culoarea sputei :
 Albicioasă- sputele seroase sau mucoase
 Galbenă sau galben verzuie – sputele purulente
 Roşu aprins – hemoptizie
 Roşu închis sau negricios – la sfârşitul hemoptiziei ("coada" hemoptiziei), infarct
pulmonar
 Ruginie sau cărămizie – pneumonia pneumococică
 Negricioasă – antracoză
 Verzuie – TBC cavitară, bolnavi icterici

Mirosul sputei:
- în general sputa nu miroase sau are un miros fad; este fetidă în bronşiectazii, abcese
pulmonare, gangrenă pulmonară (miros pestilenţial).
Macroscopic:
 Sputa ruginie (cărămizie), mucofibrinoasă, vâscoasă c aracterizează pneumonia
francă lobară pneumococică
 Sputa perlată, mucoasă, redusă cantitativ, conţine dopuri opace asemănătoare unor
perle, spiralele lui Curschmann, eozinofile şi cristale Charcot- Leyden – apare la
sfârţitul crizelor de astm
 Sputa cu aspect de "zeamă de prune", cu miros fetid, culoare roşie-brună apare în
cancerul bronhopulmonar, gangrena pulmonară
 Sputa pseudomembranoasă conţine o mare cantitate de mucus în care plutesc
fragmente solide sub formă de membrane alcătuite din fibrina coagulată care iau
aspectul mulajului bronşiilor; apare în bronşite acute sau cronice severe, bronşita
difterică
 Sputa cu fragmente de ţesut pulmonar necrozat, murdară, fetidă, cu sfaceluri de
aspect negricios; apare în abcesul şi gangrena pulmonară
 Sputa numulară, o varietate de spută mucopurulentă care conţine discuri purulente
galben verzui de mărimea unor monede înglobate în mucină; se întâlneşte rar în
bronşite cronice, bronşiectazii
Vomica:
 Reprezintă expulzia bruscă a unei cantităţi masive de spută şi apare după
efort, tuse sau traumatism, însoţită de dureri toracice, dispnee, cianoză şi stare
de şoc. Apare mai frecvent în abcese pulmoare, empiem, chist hidatic, abces
hepatic sau subfrenic, drenate în bronşie.
Vomica rezultată din deschiderea colecţiilor purulente se stratifică în vasul de colecţie
în patru starturi :
spumos la suprafaţă
mucos, ce plonjează în stratul următor
seros
grunjos prin depunere la fundul vasului de puroi şi detritus
HEMOPTIZIA
Reprezintă eliminarea pe gură a unei cantităţi de sânge roşu, aerat, proaspăt care
provine din arborele traheobronşic şi/sau parenchimul pulmonar în cursul efortului
de tuse. În timpul hemoptiziei bolnavul este palid, anxios, prezintă transpiraţii reci,
dispnee, tahipnee şi uneori chiar lipotimie. Pulsul este frecvent tahicardic, iar
valoarea tensiunii arteriale variază în funcţie de cantitatea hemoptiziei.
Din punct de vedere cantitativ se descriu:
-hemoptizia mică – 50-100ml- în care sângele se elimină fracţionat în accese de
tuse fiecare acces fiind însoţit de eliminarea a 15-20ml sânge
-hemoptizia medie – 100-200ml
-hemoptizia mare, gravă ajungând până la 500ml
-hemoptizia foarte mare, cataclismică peste 500ml putând fi mortală prin asfixia
produsă de inundarea bronhiilor sau prin şoc hemoragic

Hemoptizia trebuie diferenţiată de :

-epistaxis anterior sau posterior înghiţit
-stomatogingivoragia – gingivite, abces dentar sau amigdalian, diateze hemoragice,
telangiectazii; în aceste situaţii sângele este amestecat su salivă, este neaerat şi
prin scurgerea sa posterior în orofaringe provoacă tusea urmată de eliminarea de
spută hemoptoică
-hematemeza, în care eliminarea de sânge provenit din tractul digestiv superior
(varice esofagiene, ulcer, neoplasm) este precedată de dureri epigastrice, greaţă,
vărsături; în acest caz sângele este maroniu, parţial digerat (zaţ de cafea), neaerat
cu mucus şi resturi alimentare, are o reacţie acidă şi coagulează rapid. Frecvent
hematemeza este urmată de apariţia de scaune melenice.

Diagnosticul de hemoptizie se stabileşte pe baza anamnezei, examenului aparatului

respirator şi cardiovascular, completat de investigaţii paraclinice (examen spută,
radiografii, bronhoscopii, CT).
Cauzele hemoptiziei :
1. Afecţiuni respiratorii – TBC, neoplasm bronhopulmonar, pneumonie, bronşiectazie,
chist hidatic, corpi străini, infarct pulmonar
2. Afecţiuni cardiovasculare – valvulopatii (stenoza mitrală), edemul pulmonar acut
din insuficienţa ventriculară stângă, anevrismul aortic, hipertensiunea pulmonară
primitivă, hipertensiunea arterială cu valori mari, embolia pulmonară, infarctul
pulmonar
3. Afecţiuni hematologice – leucemii acute şi cronice, trombocitopenii severe,
hemofilia
4. Boli autoimune – granulomatoza Wegener, sindromul Goodpasture,
5. Afecţiuni mediastinale – tumori
6. Diverse – tratament antigoagulant, traumatisme toracice
DISPNEEA
Reprezintă o tulburare de ritm, frecvenţă şi intensitate a respiraţiei, uneori
inconştientă iar alteori resimţită de pacient ca o sete de aer, respiraţie dificilă,
disconfort.
Stimulii care cresc frecvenţa respiratorie sunt : hipoxemia, hipercapnia, acidoza,
febra, hipotensiunea arterială, creşterea presiunii în capilarele pulmonare, vena cavă şi
cordul drept.
 Din punct de vedere al modului de apariţie dispneea poate fi:
-Acută: inhalare de corp străin, laringită acută la copii, pneumotorax spontan
-Cronică – bronhopneumopatii cronice, emfizem pulmonar, fibroze interstişiale difuze
-Paroxistică – apare în accese, caracteristică astmului bronşic
 După factorii declanşatori dispneea poate fi: de efort, ortopnee, expunere la alergeni
sau particule iritante.
 După intensitate dispneea poate fi: moderată, importantă şi severă.
 Din punct de vedere al mecanismelor fiziopatologice (dezechilibru
ventilaţie/perfuzie, bloc alveolocapilar, reducerea suprafeţei de difuziune, ventilaţie
hipodinamică) dispneea poate fi de tip obstructiv sau restrictiv.
Dispneea de tip obstructiv:
- apare secundar obstrucţiei incomplete a căilor respiratorii mici sau mari.
- Obstrucţia căilor respiratorii mici apare în bronşiolite, BPCO, astm bronşic şi este
de tip expirator, prelungită, şuierătoare, însoţită de bradipnee.
- Obstrucţia pe căile respiratorii mari (laringe, trahee, bronşii mari) poate fi extrinsecă
(guşă plonjantă, timom, anevrism aortic, compresiune prin tumori şi adenopatii
mediastinale), intrinsecă (corpi străini, edem glotic, tumori, aspiraţie de secreţii sau
sânge), funcţională ( spasm glotic, paralizie corzi vocale).
Dispneea de tip restrictiv
-apare prin reducerea capacităţii pulmonare totale şi creşterea efortului de ventilaţie
-poate avea cauze:
-Parietale - alterarea funcţiei mecanice a complexului sterno-costal (deformaţii
toracice, spondilita, torace senil, pareze ale muşchilor toracici) ; mobilitatea
anormală a diafragmului (paralizie de frenic, tumori abdominale, ascită, obezitate);
pleurite, fracturi costale, nevralgia intercostală
-Pulmonare – scăderea volumului pulmonar şi a elasticităţii pulmonare: pneumonie,
bronhopneumonie, infarct pulmonar, edem pulmonar, emfizem pulmonar,
fibrotorax
-Pleurale – pleurezii, pneumotorax

Cele două tipuri de dispnee se pot combina între ele, această asociere reprezentând
dispneea mixtă care apare în cancerul bronhopulmonar, TBC, bronhopneumonie.

La aceste tipuri de dispnee ritmul şi mărimea ampliaţiilor respiratorii îşi păstrează

constanţa.
În dispneile de cauză expiratorie se produc modificări ale ritmului şi amplitudinii
respiraorii. Aceste tipuri de dispnee sunt :
1.Dispneea Cheyne-Stockes – creşterea pCO2 în sânge determină o hiperexcitaţie a
centrului respirator ce duce la creşterea frecvenţei şi amplitudinii ventilatorii;
hiperventilaţia determină eliminarea CO2 urmată de o scădere a ritmului şi
amplitutidinii ventilatorii până la apnee ceea ce duce la creşterea pCO2 în sânge şi
ciclul se repetă.Se manifestă prin cicluri de respiraţii crescendo-descrescendo
intercalate de perioade de apnee şi poate să apară în: insuficienţa cardiacă stângă,
ateroscleroză, intoxicaţii cerebrale, meningite.

2.Dispneea Küssmaul – se caracterizează prin respiraţii profunde, zgomotoase, cu

remanenţa în platou a inspirului, expir zgomotos şi pauze lungi între ciclurile
respiratorii (9-10/respiraţii/min); apare în comele uremice, diabetice, hepatice,
infecţii grave, agonie.

3.Dispneea Biot – respiraţiile sunt normale, ciclul respirator desfăşurându-se la

intervale foarte lungi (5-30sec) ; apare în tumori cerebrale, meningite, leziuni
vasculare cerebrale.
DUREREA TORACICĂ:
Durerea toracică este un simptom tipic pentru afecţiunile pulmonare dar poate apare şi
în alte boli care interesează cutia toracică, coloana vertebrală şi abdomenul, având o
mare variabilitate în ceea ce priveşte localizarea, debutul, caracterul, circumstanţele
de apariţie, cauzele.
Junghiul toracic:
- apare prin iritarea terminaţiilor nervoase de la nivelul pleurei parietale, durere de
intensitate mare, vie, comparată cu "lovitura de pumnal", exagerată de tuse, strănut,
palparea regiunii dureroase, însoţită de dispnee, îmbrăcând diverse aspecte în
funcţie de cauza care îl provoacă:
- pneumonia francă lobară – junghi violent, submamelonar, instalat după frison
şi febră; dispare în 2-3 zile
-tromboembolismul pulmonar – apare brusc, de intensitate mare, însoţit de tuse
seacă, dispnee intensă cu polipnee, cianoză, instalate brus; se însoţeşte de spute
hemoptoice, febră
-pneumotorax spontan – apare brutal, după efort fizic sau tuse, imobilizând
bolnavul şi se însoţeşte de dispnee marcată
-pleureziile serofibrinoase – are caracter difuz, nepermiţând decubitul pe partea
bolnavă, însoţit de tuse seacă şi respiraţie superficială; dispare când apare lichidul
pleural
 -pleurezia interlobară – durerea este în "eşarfă" pe traiectul scizural
-pleureziile purulente – junghiul este violent şi persistent, însoţit de hiperestezie
cutanată
-pleureziile mediastinale – durere retrosternală
-supuraţiile pulmonare gangrenoase – dureri foarte intense şi persistente, ce
preced deschiderea procesului supurativ în bronhie
-sindromul Pancoast-Tobias (neoplasm apical) – junghi localizat la vârful
plămânului.
Durerea traheobronşică :
.
-are caracter de arsură, localizată retrosternal şi se întâlneşte în traheobronşitele acute
Durerea toracică în afecţiunile peretelui toracic:
-apare în afecţiuni ale pielii şi ţesutului celular subcutanat, nevralgii intercostale,
afecţiuni musculare, ale coloanei vertebrale şi glandei mamare.
-Celulita – proces inflamator al ţesutului celular subcutanat, manifestat prin eritem,
durere, edem local.
-Pleurodinia – durere vie, brutală, exagerată de tuse, palpare sau mişcări, imobilizând
toracele ; poate fi însoţită de febră şi trebuie diferenţiată de infarctul miocardic sau
de anevrism disecant
-Nevralgia intercostală – apare prin iritarea unui nerv intercostal şi este o durere vie
sau cu caracter de arsură. Apare de-a lungul unui traiect nervos şi este amplificată
de tuse, mişcări bruşte, inspir profund şi mai ales de palparea punctelor de pe
traiectul nervului – punctele lui Valleix (parasternal, axilar median, paravertebral).
Cauze : expunerea la frig, tumori mediastinale, zona zoster.
-Dureri de tip nervos radicular :apar în afecţiuni ale coloanei vertebrale ce determină
compresiuni ale rădăcinilor nervoase la nivel
vertebral :spondiloze,discopatii,spondilite,osteomielită, tumori intramedulare
(mielom, limfom, tumori, metastaze). Durerea porneşte de la nivelul coloanei şi
iradiază simetric, în centură, fiind amplificată de mişcări.
-Mialgia: este o durere surdă musculară având mai multe cauze : procese inflamatorii
locale, hematoame, dermatomiozită, traumatisme, trichinela, etc

-Durerea osoasă: apare prin procese patologice care interesează periostul, bogat în
terminaţii nervoase sau la nivelul endostului.
-Sindromul Tietze :inflamaţia cartilajelor coastelor I, II, III şi rar IV la extremitatea
sternală care determină durere aproape permanentă amplificată de palpare.
Durerea diafragmatică:
- această durere apare prin iritaţia terminaţiilor nervoase de la nivelul pleurei
diafragmatice, determinând două tipuri de dureri  :
-durere de tip nevralgie frenică – cu durere pe marginea trapezului,
umărului stâng şi gâtului
-durere de tip intercostal cu dureri la nivelul epigastrului, abdomenului
superior, în centură de-a lungul ultimelor spaţii intercostale.
Apare în : pleurite, pleurezii, abcese subfrenice, tumori mediastinale.
DUREREA DE CAUZĂ EXTRATORACICĂ:
1.de cauză cardiacă : angina pectorală, infarctul miocardic acut, junghiul
atrial din stenoza mitrală, pericardita constrictivă, etc.
2.de cauză abdominală : esofagite, diverticoli,carcinom esofagian, hernia
hiatală, colecistita acută
3.de afectarea aortei : aortita luetică, anevrism disecant de aortă
4.de cauză mediastinală : mediastinita acută şi cronică, emfizemul
mediastinal, prin ruperea unor bule de emfizem
INSPECŢIA
Inspecţia generală:
Poate oferi date privind:
 atitudinea şi poziţia pacientului
 starea de nutriţie
 faciesul
 tegumentele şi mucoasele
 aspectul fanerelor
 modificări ale sistemului osteo-articular
 tulburări neurologice
Atitudinea şi poziţia – oferă date privind poziţia pacientului în anumite boli respiratorii.
Este vorba de poziţia ortopneică şi de anumite poziţii antalgice.
Poziţia ortopneică denotă o tulburare a funcţiei de hematoză în sensul scăderii ei, cauza
fiind respiratorie sau cardio-vasculară.
Cauzele acestei poziţii:
-astm bronşic
-pleurezie masivă
 -edem pulmonar acut noon-cardiogen
-infarct pulmonar
-pneumonie, bronhopneumonie
-pneumotorax
-neoplasm bronhopulmonar cu obstrucţie importantă
-insuficienţă cardiacă stângă sau globală
Poziţiile antalgice cele mai frecvent înâlnite sunt:
-pe partea bolnavă în caz de pleurezie masivă
-pe partea sănătoasă în caz de pleurită sau cortico-pleurită
-poziţii de drenaj al bronşiilor în caz de bronşiectazii sau bronşite cronice

Starea de nutriţie – relevă răsunetul general al afecţiunilor respiratorii asupra

organismului. Este vorba de prezenţa unor boli grave precum: TBC, neoplasm
bronho-pulmonar, etc.
Faciesul poate oferi date importante despre prezenţa unor boli respiratorii cum ar fi:
 facies vultuos – cu pomeţi roşii, ochi strălucitori, pe fond febril, care apare în
pneumonia francă lobară (semnul Jaccoud - hiperemie de aceeaşi parte cu
pneumonia).
 facies palid, aşa zisul „facies veneţian” tipic altă dată pentru TBC sau în faze
avansate cu facies palid-gălbui, hectic,supt, cu ochi înfundaţi în orbite, cu cearcăne
dar cu pomeţi roşii („trandafirii cimitirului”).
 facies cianotic – mai ales a buzelor, pomeţilor şi a vârfului nasului – denotă o
afecţiune gravă pulmonară (bronhopneumonie, pneumonie masivă, BPCO avansat,
neoplasm pulmonar,etc.) sau un cord pulmonar cronic.
 facies cianotic-negru „blue-bloatter” apare la bronşiticii cronici sau în sindromul
mediastinal
 facies „pink-puffer” tipic pentru emfizematoşi

Examenul tegumentelor şi mucoaselor – relevă modificările descrise la facies la care se

mai adaugă herpesul labial caracteristic în pneumonii virale sau în pneumonia
francă lobară. Nu trebuie uitată examinarea tegumentelor de la membrele inferioare
tipice pentru cordul pulmonar cronic.
 Examenul fanerelor – poate decela modificări de tipul degetelor hipocratice sau în
sticlă de ceas tipice pentru BPCO, procese pulmonare cronice, neoplasm pulmonar, etc
Examenul sistemului nervos şi osteoarticular poate releva: dureri şi tumefieri
articulare, frecvent paraneoplazice (osteoartropatia pneumică), nevralgia de plex
brahial, asociată cu ptoză palpebrală şi inegalitate pupilară, caracteristică pentru
sindromul Pancoast –Tobias sau rar, în TBC apical.

Topografia toraco-pulmonară
Aceasta se bazează pe noţiunile de anatomie pentru a putea raporta orice
modificare la nivelul zonelor topografice toracice.
O linie arbitrară care trece prin mediana sternului şi apofizele spinoase împart
toracele în 2 hemitorace, stâng şi drept. Fiecare este împărţit apoi de linii verticale în 3
feţe: anterioară, laterală şi posterioară.
Faţa anterioară este delimitată de linia medio-sternală, linia axilară anterioară şi
claviculă, prin care trece şi linia medio-claviculară. Aceste repere împart hemitoracele
anterior în:
fosa supraclaviculară (delimitată de claviculă, marginea m. trapez şi m.
sternocleidomastoidian
fosa subclaviculară (delimitată de claviculă, stern, m. deltoid şi pectoralul mare)
 spaţiile intercostale: se ia ca reper unghiul lui Louis de unde se numără coastele
oblic de sus în jos şi în afară, spaţiul II fiind imediat sub coasta ce se inseră pe
unghi.
 spaţiul care se delimitează între o linie curbă cu concavitatea în jos pornind de la
coasta a VI-a până la extremitatea anterioară a coastei a IX-a, având în jos rebordul
costal, este denumit spaţiul Traube. La acest nivel se proiectează marea tuberozitate
a stomacului şi corespunde fundului de sac costo-diafragmatic stâng .

Faţa posterioară este delimitată de linia vertebrală, ce trece prin apofizele spinoase şi
linia axilară posterioară; linia scapulară, ce trece prin marginea internă a
omoplaţilor, linia care uneşte spinele omoplaţilor, pe orizontală şi alta care uneşte
vârfurile lor, împart această faţă în:
 fosa supraspinoasă sau suprascapulară, denumită zona de alarmă a lui Chauvet
 fosa subspinoasă, interscapulovertebrală şi externă
 regiunea subscapulară, sub vârful omoplaţilor

Faţa laterală, delimitată de cele două linii axilare, anterioară şi posterioară, străbătută de
linia axilară mediană reprezintă de fapt axila. Această faţă are importanţă în
examenul plămânului drept, la nivelul ei fiind proiectat lobul median.
Vârful plămânului are proiecţie anterioară la nivelul spaţiului supraclavicular iar
ia
posterior, în porţiunea internă a fosei supraspinoase.
Modificări patologice ale toracelui se referă la:
modificări ale peretelui toracic
modificări de formă ale toracelui
modificări ale dinamicii respiratorii

1.. Modificări ale peretelui se referă la apariţia pe torace a: circulaţiei

circulaţie
superficiale colaterale, care apare în caz de compresiune pe vena cavă
superioară (sindrom mediastinal prin tumoră, guşă, adenopatii); pitiriazis
versicolor, micoză sub formă de pete maronii, ce însoţeşte frecvent bolile
pulmonare cu transpiraţii abundente, ca în TBC; erupţii veziculare pe
traiectul nervilor intercostali, tipice pentru zona zoster. Tot la inspecţia
toracelui se pot vedea bombări sau retracţii localizate. Bombări unilaterale
pot fi date de: lipoame, empiem, pleurezii bazale, pneumotorax.
Retracţiile pot fi date de cicatrici postoperatorii pe torace: lobectomii
lobectomi
sau pneumectomii vechi ( pentru TBC frecvent), traumatisme toracice
etc.
Modificări de formă a toracelui pot fi congenitale sau dobândite, simetrice sau
asimetrice.
A. Congenitale:
a. Simetrice:
-torace alungit, longilin care are coastele oblice, unghi epigastric ascuţit,
clavicule proeminente, coasta a X-a flotantă.
-torace brevilin, scurt, cu coaste orizontalizate, unghi xifoidian obtuz, panicul
adipos exagerat.
b. Asimetrice:
-torace cifotic sau cifo-scoliotic
B. Dobândite:
a. Simetrice:
-torace astenic – alungit, cu diametre micşorate, mai ales cel antero-posterior,
umeri coborâţi, fose supraclaviculare adâncite, unghi xifoidian ascuţit,
scapule ridicate (scapule alatae); frecvent la boli comsumptive gen TBC,
neoplasm pulmonar
-torace rahitic – asemănător celui astenic dar cu proeminenţa sternului, în
carenă, prezenţa de mătănii condro-sternale ce apare după rahitism în
copilărie
 -torace emfizematos – opus primelor, cu aspect globulos, prin creşterea
diametrelor, mai ales a celui A/P, dând aspectul de butoi; gât scurt, înfundat în
torace, fose supraclaviculare pline, coaste orizontalizate, unghi xifoidian obtuz,
ampliaţii reduse; este tipic pentru emfizemul pulmonar difuz.
-torace conoid – sau piramidal sau în clopot, apare dilatat la bază prin prezenţa
de ascită, hepatosplenomegalie, sarcină, etc.
-torace infundibuliform – cu stern înfundat în porţiunea inferioară, chiar cu
scobitură plinia sternală, mai este denumit torace „de pantofar”
b. Asimetrice, prin bombări sau retracţii unilaterale

3.Modificări de dinamică respiratorie:

-prin care urmărim tipul de respiraţie al individului. Normal, femeile au o respiraţie de
tip costal superior, bărbaţii şi copiii, tip costal inferior.
-Frecvenţa respiratorie este de 16- 18 resp./min., raportul între durata inspiraţiei şi cea a
expirului fiind de 1/3. Peste 20 resp/min se numeşte polipnee iar sub 16, bradipnee.
-Tot la inspecţia toracelui se poate vedea dacă ampliaţiile sunt simetrice, bilateral.
-Diminuarea sau abolirea la o bază relevă: pleurezie masivă, pneumonie, pneumotorax,
tumori sau chiste mari bazale, etc.
-Semnificativ acum este şi prezenţa tirajului, care apare simetric bilateral în caz de
obstrucţie pe laringe sau trahee sau unilateral, prin obstrucţia unei bronşii principale
(corp străin, tumoră, etc.).
 PALPAREA
Palparea completează datele obţinute prin inspecţie aducând informaţii care
elucidează mai uşor diagnosticul.
Ea vizează palparea: peretelui toracic, palparea vârfurilor şi bazelor
plămânului, palparea plămânului adică a freamătului pectoral.
a.Palparea toracelui se face cu pacientul în poziţie şezândă, prin aplicarea feţei
palmare pe torace (cu degetele lipite), pe toate feţele, succesiv şi simetric.
Rezultatul palpării va da date despre:
-conformaţia toracelui cu bombări, dilatări, retracţii
-starea tegumentelor: temperatură, troficitate, umiditate, edeme, lipoame, tumori
etc.
-starea musculaturii şi a integrităţii sistemului osteo-articular toracic
-prezenţa durerii la palparea spaţiilor intercostale (nevralgii), a articulaţiilor condro-
sternale (S. Tietze)
-prezenţa frecăturii pleurale care apare în condiţiile prezenţei între cele 2 foiţe
pleurale a unui esxudat fibrinos; senzaţia tactilă este cea dată de frecarea unei bucăţi de
mătase sau a unei meşe între degete şi are următoarele caractere: apare în ambii timpi ai
respiraţiei şi se accentuează la la apăsarea cu stetoscopul sau la amplificarea inspirului,
dispare în apnee, dispare la apariţia colecţiei pleurale. Ea poate reapare la resorbţia
colecţiei.
b. Palparea mişcărilor respiratorii începe cu palaprea vârfurilor, prin aplicarea
mâinilor examinatorului în fosele supraclaviculare rugând pacientul să inspire
profund. Apoi palmele coboară la ambele baze, pacientul trebuind să inspire
profund. În acest mod avem date despre amplitudinea, simetria şi frecvenţa
mişcărilor respiratorii.
Reducerea ampliaţiilor la vârf apare unilateral, în tumori sau procese TBC de vârf
sau bilateral în emfizemul pulmonar.

Ampliaţiile apar reduse la baze:

-bilateral, simetric, în emfizemul pulmonar difuz
-unilateral în:
-obstrucţia bronşiei principale;
-procese parietale imobilizante (paralizia muşchilor respiratori, nevralgie
-procese pleurale: pneumotorax, colecţie lichidiană, pahipleurită bazală, tumoră
pleurală mare,
-procese parenchimatoase: tumoră sau pneumonie masivă bazală
 Palparea freamătului pectoral se realizează prin aplicarea succesivă a palmei pe
toracele bolnavului, simetric, bilateral, în timp ce pacientul spune cu aceeaşi voce, clar,
bine articulat „33”. Datorită faptului că sunetul se transmite de la corzile vocale prin
căile aeriene, prin parenchimul pulmonar (care este ca o cutie de rezonanţă) până la
peretele toracic, examinatorul va simţi o senzaţie tactilă care se numeşte freamăt
pectoral sau vibraţie vocală.
Accentuarea freamătului pectoral apare în:
-procese de condensare cu bronşie liberă: pneumonie, bronhopneumonie, infarct
pulmonar, tumoră pulmonară, etc
-procese cavitare cu bronşie liberă: caverne TBC, abces pulmonar sau chist hidatic
golite (cavitatea trebuie să aibe diametru minim de 6 cm., pereţi elastici şi să fie situată
la mai puţin de 6 cm de perete);
-zonele de supleanţă ale plămânului din vecinătatea unui proces patologic întins, care
prezintă o hiperventilaţie compensatorie: pleurezii sau pneumonii masive.
Diminuarea freamătului pectoral apare în:
-procese de condensare masivă, care comprimă incomplet bronşia principală
-scăderea elasticităţii parenchimului pulmonar din emfizemul pulmonar
-interpunerea de aer sau lichid în cantitate mică la nivelul pleurei
Abolirea freamătului pectoral apare în:
-afecţiuni ale laringelui cu afonie
-obstruare completă a bronşiei, intrinsec sau extrinsec prin compresiune, corp
străini, neoplasm bronşic, adenopatii sau tumori compresive
-prezenţa de aer sau lichid pleural în cantitate mare (pneumotorax, pleurezii
masive)
PERCUŢIA
 Percuţia este metoda care completează şi mai bine un diagnostic de supoziţie,
ea folosind tehnica lovirii peretelui toracic digito-digital, pentru obţinerea unor
sunete care reprezintă vibraţiile combinate ale peretelui toracic, plămânului şi
conţinutul aeric al acestuia. La aceste sunete se vor aprecia: intensitatea, (care
depinde de puterea loviturii percutorii, de grosimea peretelui toracic),
tonalitatea şi timbrul.
 Percuţia se face cu pacientul în ortostatism sau în şezut, pe pat, pentru
feţele posterioare şi mediană şi, culcat pe spate sau în şezut, pentru faţa
anterioară. Pentru percuţia feţelor laterale pacientul va ţine mâinile pe cap, cu
braţul depărtat de corp. Pacientul respiră uniform, liniştit, cu gura deschisă.
Percuţia se va face simetric, bilateral, de sus în jos.
 Percuţia vârfurilor plămânilor se face prin percuţia pe marginea
superioară a trapezului, delimitând bandeletele Krőnig, zone de aprox. 4-6 cm,
depinzând de capacitatea respiratorie a bolnavului. Acestea pot fi lărgite în
emfizem sau micşorate, în procese de condensare de vârf(TBC, tumori,
pahipleurite sau simfize).
 Percuţia bazelor se face de sus în jos pe liniile topografice, situându-
se la nivelul apofizei spinoase T11, paravertebral, la nivelul coastei a
X-a pe linia scapulară, coasta a IX-a pe axilara posterioară, coasta a
VIII-a pe axilara medie, coasta a VII-a pe axilara anterioară. Curbele
descrise diferă de la stânga la dreapta din cauza prezenţei ficatului în
dreapta şi de spaţiul Traube, în stânga.
 Manevra Hirtz – reprezintă metoda prin care se pune în evidenţă
amplitudinea respiratorie a unui individ, adică mobilitatea
diafragmului. Se face percuţia bazei punând bolnavul să inspire
profund, să ţină puţin aerul până se percută, după care se percută în
expir profund. În mod normal această manevră determină o mobilitate
a diafragmului pe o arie de aprox. 4-6 cm, ea fiind mai mică la femei
şi mai mare la sportivi. Limita inferioară poate fi ridicată în caz de
sarcină, ascită, meteorism şi poate fi coborâtă în emfizem, astm
bronşic în criză, etc.
 Percuţia plămânului normal produce un sunet sonor, relativ jos ca înălţime, întins pe
toată aria pulmonară.
 La percuţia plămânului anterior se ţine cont de prezenţa matităţii cardiace în stânga
precum şi de delimitarea spaţiului Traube.
 Modificările sonorităţii pulmonare constau în: submatitate, matitate, hipersonoritate
şi timpanism
-Submatitatea, matitatea pulmonară (diminuarea sau abolirea sonorităţii)
apar in:
-prin modificări la nivelul peretelui toracic: obezitate, edeme, tumori
-prin modificări patologice la nivelul parenchimului pulmonar care duc la
diminuarea sau dispariţia aerului din plămâni; acestea pot fi cauzate de:
- atelectazie pulmonară, prin obstrucţia, fie prin corp străin
sau tumoră endobronşică sau prin compresiunea extrinsecă prin adenopatii sau
tumori pe bronşie, cu colabarea parenchimului respectiv;
- procese de condensare pulmonară, tip inflamator (pneumonii,
bronhopneumonii, abces pulmonar, TBC) sau neinflamator (edem pulmonar acut,
infarct pulmonar, fibroză pulmonară, tumoră pulmonară)
Topografia modificărilor matităţii pulmonare depinde de evoluţia fiecărei boli şi de
caracteristicile ei. Iată câteva exemple:
-în bronhopneumonie, focarele de condensare sunt dispuse pe ambii plămâni, fiind de
forme şi dimensiuni diferite
-în pneumonia bacteriană, procesul cuprinde de obicei un lob
-în TBC pulmonar este prins frecvent vârful plămânului(TBC apical)
-în chistul hidatic, abcesul pulmonar, tumoră, cavernă neevacuate, matitatea este
suspendată şi întensitatea depinde de profunzimea locului faţă de perete
-în edemul pulmonar acut, apar zone de submatităţi sau matităţi de la baze spre vârf în
funcţie de gradul şi evoluţia bolii
Matitatea din afecţiunile pleurei poate prezenta multiple variante în funcţie de procesele
patologice şi intricările lor.Simfizele, tumorile dau matităţi delimitate, la baze.
Prezenţa de lichid însă depinde de tipul de revărsat pleural, dacă este de tip inflamator
sau, nu; dacă percuţia se face înainte sau după toracenteză, când poate pătrunde aer
şi apare hidro sau pio pneumotorax.
Percuţia în pleurezie:

-Dacă ea se face la debutul pleureziei şi cantitatea este mică( în jur de 300-400ml) pot
să nu apară modificări sau apar doar la nivelul sinusului costo-diafragmatic.

-In momentul creşterii cantităţii de lichid apare o matitate bazală cu limita superioară
orizontală sau cu concavitatea în sus, depinzând de cantitatea de lichid.

-Dacă cantitatea este moderată, limita este orizontală. Dacă nivelul lichidului creşte,
apar modificări particulare. In primul rând, limita superioară este cu aspect
parabolic-curba lui Damoiseau- cu vârful parabolei în axilă, iar linia care porneşte
paravertebral, urcă spre axilă apoi coboară pe faţa anterioară până în regiunea
sternală. In regiunea paravertebrală a hemitoracelui respectiv apare o zonă de
submatitate, numită triunghiul lui Garland, dată de compresiunea plămânului de
către lichid; compresiunea mediastinului de către colecţia abundentă produce o
deplasare a acestuia spre toracele sănătos cu apariţia unei zone de matitate
triunghiulară în această parte denumită triunghiul lui Grocco-Rauchfuss. Dacă
colecţia depăşeşte 1500 ml, determină dispariţia timpanismului în spaţiul Traube şi
apariţia unei matităţi.
-Dacă pleurezia se produce la nivel de scizură interlobară, greu se poate percuta o
matitate suspendată, alungită, în coadă de rachetă, vizibilă mai bine pe grafia de
torace.
-In acumularea de transudat pleural, (în cazul insuficienţei cardiace congestive,
sindromului nefrotic, cirozei hepatice decompensate vascular) matitea percutorică
are de obicei o limită superioară orizontală(cantitate mică de proteine). Dacă apare
anasarca, hidrotoraxul poate fi bilateral.
-In hidro-pneumotorax, se decelează o matitate bazală cu limita superioară orizontală
iar deasupra ei apare hipersonoritate.

-Hipersonoritatea, timpanismul:
-creşterea sonorităţii pulmonare, apare în condiţiile creşterii nivelului de aer în
alveolele pulmonare şi bronşii şi depinde de distanţa procesului faţă de perete şi de
gradul de relaxare pulmonară.
-Hipersonoritatea bilaterală apare în caz de hiperinflaţie pulmonară precum în : astm
bronşic ăn criză, emfizem pulmonar.
-Hipersonoritatea unilaterală poate să apară în pneumotorax, caverne sau abcese mari
drenate (de obicei, suspendate).
-Timpanismul apare de obicei în pneumotoraxul cu supapă şi este unilateral.
AUSCULTAŢIA:
-Tehnica auscultaţiei: se face cu stetoscopul biauricular, aplicat pe torace cu toată
membrana, pacientul fiind în poziţie şezândă sau în ortostatism (dacă starea
pacientului permite), dacă nu, putând fi examinat şi în decubit lateral sau dorsal.
-Auscultaţia începe de la vârfuri spre baze, pe toate feţele, pe liniile topografice,
simetric, bilateral.

1.Elemente fiziologice ale auscultaţiei aparatului respirator :

-Normal în urma auscultaţiei plămânilor se evidenţiază două fenomene stetacustice
diferite după zona de auscultaţie şi anume: suflul tubar fiziologic şi murmurul
vezicular
-Suflul tubar fiziologic ia naştere la nivelul ariei laringo-traheale unde este prima
strictură şi anume la nivelul glotei, motiv pentru care el se va proiecta la nivelul
toracelui astfel:
-anterior, la nivelul laringelui, traheei şi sternului
-posterior, la nivelul spaţiului interscapulovertebral(vertebrele T1-T4)
-La auscultaţie el are intensitate şi durată mai mare în expir, tonalitatea este mai joasă şi
depinde mult de amplitudinea mişcărilor respiratorii.
 Murmurul vezicular ia naştere la nivelul bronhiolelor terminale şi alveolelor, unde
se află a doua strictură iar aria de auscultaţie va fi în câmpurile pulmonare din afara
zonelor de auscultaţie a suflului tubar fiziologic. Caracterul său este dulce
aspirativ, continuu, cu intensitate mai mare în a doua parte a inspiraţiei, cu durată
mai mare în expir(raport 1/3). Şi intensitatea murmurului vezicular depinde de
amplitudinea mişcărilor respiratorii dar şi de grosimea peretelui toracic şi de
elasticitatea lui.

2. Elemente patologice
Modificările murmurului vezicular constau în modificări ale intensităţii, tonalităţii şi ale
ritmicităţii.
A. Modificarea intensităţii murmurului vezicular :
 1. accentuarea m.v.sau aşa zisa respiraţie înăsprită apare în:
 instalarea dispneei secundare unei boli respiratorii
 procese de condensare cu bronşie liberă (pneumonie bacteriană, tumoră
pulmonară); aceste procese realizează şi un proces de relaxare a parenchimului în
vecinătatea procesului respectiv
 2. diminuarea sau abolirea m.v. pote fi unilaterală sau bilaterală iar intensitatea lui
depinde de severitatea bolii respiratorii de-a lungul evoluţiei.
 prin reducerea amplitudinii respiratorii la pacienţi taraţi, caşectici sau din contră la
obezi
 în prezenţa unor procese patologice parietale: fracturi costale, deformări toracice,
zona zoster, etc.
 afectări ale diafragmului: peritonită, ascită, nevralgii intercostale bazale sau paralizii
 prin obstrucţia căilor respiratorii superioare în caz de obstacol intrinsec (neoplasm
laringian, corpi străini, crup difteric, polipi) sau în caz de compresiune extrinsecă
(tumori sau adenopatii mediastinale, guşă plonjantă)
 prin obstrucţia căilor respiratorii inferioare: emfizem pulmonar, astm bronşic în
criză, neoplasme pulmonare
 procese de condensare pulmonară cu bronşie obstruată ce determină atelectazie
 interpunerea între peretele toracic şi parenchim a lichidului (pleurezii), a unor
procese solide (simfize, aderenţe, tumori) sau a aerului (pneumotorax)
B. Modificarea tonalităţii murmurului vezicular apare sub forma respiraţiei suflante
în caz de: infarct pulmonar, pneumonie bacteriană, bronho-pneumonie, TBC
pulmonar
C. Modificarea ritmului murmurului vezicular apar în procese cu expir prelungit
caracteristic pentru: astm bronşic, bronşită cronică, cord pulmonar,etc.

Modificări ale suflului tubar

 Apariţia unui suflu tubar în afara zonelor fiziologice de auscultaţie semnifică
prezenţa unui proces de condensare a parenchimului pulmonar (prezenţa de exsudat
sau tumoră) situat aproape de peretele toracic şi are bronşie permeabilă.
 Acest suflu apare în caz de: pneumonie francă lobară, neoplasm pulmonar,
infarct pulmonar, abces pulmonar, tuberculoză pulmonară, etc.

Suflul cavitar:
In unele situaţii patologice, în parenchimul pulmonar se formează o cavitate prin
drenajul procesului prin bronşia liberă. Dacă acestă cavitate formată este situată
aproape de perete, dacă are un diametru peste 5-6 cm, ea va juca rolul unei cutii de
rezonanţă care va amplifica vibraţiile transmise. Acest suflu apare în ambii timpi ai
respiraţiei, are o tonalitate joasă şi o intensitate mai mare.
El se aude în: chist sau abces evacuat, cavernă TBC, focar mare de bronşiectazie,
neoplasm excavat.Dacă cavitatea depăşeşte 6 cm. Şi e aproape de perete, suflul se
amplifică ca şi intensitate şi capătă o rezonanţă amforică, devenind suflu amforic.

Zgomote respiratorii supraadăugate:

 La auscultaţia plămânului, în afara modificărilor suhlului tubar şi a
m.v. se pot auzi şi alte zgomote , care ţin de pleură - frecătura pleurală
şi altele, care ţin de alveole sau bronşii, numite raluri.
 Frecătura pleurală – apare atunci când se produce inflamaţia
foiţelor pleurale şi apare un exsudat fibrinos. Apare în ambii timpi ai
respiraţiei, cu caracter mai aspru, neinfluenţat de tuse dar influenţat de
apăsarea cu stetoscopul şi dispare în apnee.
 Apare în faza de debut a unei pleurezii şi la rezorbţia ei, în
aderenţe pleurale.
Ralurile
 Ralurile apar datorită faptului că la nivelul căilor respiratorii, a
alveolelor sau căilor se dezvoltă procese inflamatorii de cauze
diferite: virale, bacteriene, micotice sau toxice , ceea ce determină
inflamaţia mucoasei bronşice cu edem şi hipersecreţie de mucus.
Acestea produc formarea de travee de mucus sau stenozări ale căilor
cu apariţia de raluri bronşice: sibilante şi ronflante. Aceste raluri
sunt denumita raluri uscate.
 Ralurile sibilante se formează la nivelul bronşiilor de calibru
mijlociu, au un timbru muzical şi tonalitate înaltă şi se aud atât în
inspir cât şi în expir.
 Ralurile ronflante iau naştere în bronşiile mari şi trahee, au
tonalitate joasă, se aud în ambii timpi ai respiraţiei şi se aud ca un
sforăit.
 Aceste raluri apar în afectările bronşice: bronşite caute şi cronice,
astm bronşic, bronşiectazii, emfizem pulmonar.
 Dacă inflamaţia este însoţită şi de apariţia unui exsudat fibrinos, aderent de pereţii
alveolari, în inspir acestea se desprind şi dau naştere ralurilor crepitante. In cazul
întinderii inflamaţiei exsudative şi la nivelul bronşiilor terminale, apare nişte
zgomote produse în ambii timpi ai respiraţiei care denumesc ralurile subcrepitante
sau buloase.
 Aceste raluri sunt raluri umede.
 Ralurile crepitante apar la desprinderea exsudatului de pe pereţii alveolari în
inspirul profund şi seamănă cu sunetul produs de un pumn de sare aruncată pe plită
sau cu zgomotul produs la călcarea zăpezii prospete sub picioare. Ele au intensitate
maximă la sfârşitul inspirului şi se accentuează după tuse sau apar „în ploaie” după
tuse.
 Ele apar în edemul pulmonar acut pe toată aria pulmonaă, invadând plămânul de jos
în sus (în insuficienţa cardiacă stângă acută); în insuficienţa cardiacă stângă cronică
apar ca raluri de stază la baze; în pneumonia bacteriană ( ca o coroană în jurul
suflului tubar); în infarctul pulmonar, etc.Aceste raluri pot să apară şi la pacienţii
gravi, care stau mult în decubit şi la care alveolele se colabează şi poartă numele de
raluri de decubit.
 Ralurile subcrepitante se formează prin spargerea bulelor de aer din lichidul
secreţiilor şi după calibrul bronşiilor unde iau naştere pot fi mari, mijlocii şi mici;
ele se aud în ambii timpi ai respiraţiei şi se modifică după tuse, putând chiar să
dispară. Apar în: bronhopneumonie, pneumonii în faza de vindecare, TBC
pulmonar, supuraţii pulmonare, edem pulmonar acut,etc.
 Ralurile cavernoase sunt o varietate de raluri buloase, cu intensitate mare,
tonalitate joasă, gravă, care se aud în ambii timpi respiratori şi iau naştere în caz de
caverne sau cavităţi mari, cu bronşie liberă. Apar în: TBC excavat, chist hidatic sau
abces pulmonar evacuat, focar mare de bronşiectazie drenat, etc.
EXPLORAREA PARACLINICĂ A APARATULUI RESPIRATOR
Sindroamele clinice din afecţiunile respiratorii

SINDROMUL BRONŞITIC
1. Bronşita acută
Reprezintă o inflamaţie acută a căilor respiratorii superioare fiind
frecvent însoţită de traheită acută.
Simptome:
 Stare generală influenţată, febrilă
 arsuri şi dureri retrosternale
 tuse cu expectoraţie muco-purulentă
 Examen obiectiv:
 inspecţia, palparea, percuţia- normale
 ascultaţia: raluri bronşice, sibilante şi ronflante, rar şi subcrepitante
 Examene paraclinice:
 examen radiologic – normal
 examenul sputei: cultură cu antibiogramă
2.Bronşita cronică
Simptome:
 tuse cu expectoraţie mucopurulentă cel puţin 3 luni pe an, cel puţin 2
ani consecutiv
 expectoraţia este mai abundentă dimineaţa – toaleta bronşiilor
 dispneea apare tardiv
Examenul obiectiv:
 la începutul bolii poate să nu remarce modificări la inspecţie, palpare,
percuţie; după mai mulţi ani de evoluţie aspectul poate fi de cord pulmonar
cronic
 ascultaţia decelează raluri bronşice (sibilante, ronflante), uneori apar şi
subcrepitante la baze
 Examene paraclinice:
 examenul sputei cu antibiogramă
 probe ventilatorii specifice pentru o disfuncţie de tip obstructiv
 radiografie torace – emfizem pulmonar
 3.Astmul bronşic

 Astmul bronşic este una din afecţiunile cele mai frecvente din
patologia respiratorie şi este o boală inflamatorie cronică. Se
caracterizează printr-o hiperreactivitate bronşică la diverşi stimuli
care prin intermediul reacţiilor imunologice detemină spasm bronşic,
edem şi hipersecreţie de mucus. Ecestea determină apriţia de crize de
dispnee paroxistică de tip expirator însoţite de wheezing.

 Alergenii implicaţi în declanşarea crizelor de astm sunt foarte variaţi:

polenuri, praf de casă, mucegaiuri, fungi atmosferici (levuri,
mucegaiuri), alergeni alimentari (cacao, căpşuni, ciocolată, etc),
alergeni profesionali (lână, pene, puf, făină, etc), medicamente (listă
foarte largă), poluarea, factori meteorologici, fumul de ţigară, alergeni
de origine animală, stressul psihic, etc. De cele mai multe ori
declanşarea crizei este determinată de o suprainfecţie bronşică (virală,
bacteriană).
In funcţie de factorii declanşatori ai crizelor, astmul bronşic se clasifică în:
 astm bronşic extrinsec (alergic, atopic)
 astm bronşic intrinsec (prin endogen infecţios)
 astm bronşic mixt
Astmul bronşic extrinsec: apare mai ales la tineri, pe un teren alergic predispozant.

 Simptome clinice: apar la scurt timp după expunerea la alergen şi se manifestă prin
criza de astm bronşic, care poate dura aprox. 1-2 ore.
 Pacientul prezintă o serie de simptome prodromale care anunţă instalarea crizei
(aura): strănut, rinoree, lăcrimare, cefalee, tuse seacă. Crizele apar predominant
noaptea şi trezesc bolnavul cu dispnee, tuse, transpiraţii şi o stare de agitaţie care se
accentuează pe măsura instalării crizei.
 Dispneea este de tip expirator, este paroxistică, bradipneică însoţită de wheezing.
 Tusea, la început iritativă, seacă, devine productivă, la terminarea crizei fiind
însoţită de o expectoraţie albă, vâscoasă, aerată (sputa perlată). In această fază finală
a crizei apare şi poliuria.
Examenul clinic obiectiv:

 In perioada crizei: pacientul este agitat, stă la geam în ortopnee,

sprijinit pe mâini (se ajută în respiraţie cu muşchii respiratori
accesori), este cianotic, transpirat.
Examenul toracelui arată un torace destins, imobilizat în inspir,
cu amplitudini reduse
 Palparea arată un freamăt pectoral diminuat.
 Percuţia evidenţiază hipersonoritate pe toată aria pulmonară.
 Ascultaţia găseşte un expir prelungit, m.v. diminuat, iar
supraadăugat, apar ralurile bronşice, sibilante şi ronflante, precum
şi raluri subcrepitante, toate determinând „zgomotul de porumbar”
(wheezing).
 după şi între crize, examenul poate găsi totul normal sau un grad de
dispnee cu obstrucţie bronşică, cu prezenţa de raluri ronflante şi
sibilante.
 Dacă crizele sunt continui şi nu cedează la tratament, durata crizei
fiind peste 24 ore se numeşte stare de rău astmatic şi este o urgenţă
medicală prin insuficienţa respiratorie acută.
Astmul bronşic intrinsec: apare la persoane adulte, inflamaţia bronşică fiind
determinată de infecţii.
Simptome:
 debut mai puţin brutal, după infecţii respiratorii
 dispneea este de tip expirator dar nu aşa dramatică
 expectoraţia este mai abundentă dar cu aspect mucopurulent
 Examenul clinic obiectiv: acelaşi ca în cel extrinsec dar între crize persistă ralurile
bronşice
Examene paraclinice:
 radiografia – hipertransparenţă
 examenul sputei – cultură cu antibiogramă
 probe ventilatorii – disfuncţie ventilatorie obstructivă ce persistă între crize
 teste inflamatorii pozitive
Astmul bronşic mixt (intricat) – reprezintă o combinaţie între astm bronşic inţial şi
complicaţii infecţioase ulterioare sau apariţia sensibilităţii alergice la un bronşitic
cronic. Aceşti pacienţi au evoluţia spre emfizem pulmonar şi ulterior spre cordul
pulmonar cronic.
4. Sindromul clinic din bronhopneumopatia cronică obstructivă
Bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPCO) include
asocierea bronşitei cronice cu emfizemul pulmonar, cu predominanţa
uneia.
Simptome:
 la pacienţii cu bronşită cronică dominantă apare tusea cu expectoraţie
mucopurulentă, matinală
 la cei cu emfizem, predomină dispneea, rar apare tusea
Examen obiectiv:
 Examen general:
 degete hipocratice
 aspect cianotic (blue-bloater)
 aspect de pink-puffers, dispnee, polipnee, mai ales la emfizematoşi
 semne de insuficienţă respiratorie cronică cu manifestări cerebrale:
somnolenţă, tremurături
Examenul toracelui:
 inspecţie – torace emfizematos
 percuţie – hipersonoritate
 palpare – amplitudine respiratorie şi freamăt pectoral
diminuate
 ascultaţie – m.v. diminuat, raluri bronşice şi subcrepitante,
bilateral
Examene paraclinice:
 radiografia toracică – hipertransparenţă pulmonară
 examenul sputei cu antibiogramă
 probe ventilatorii – disfuncţie ventilatorie de tip obstructiv
sau mixt
 EKG – prezenţa P-lui pulmonar şi/sau hipertrofie
ventriculară dreaptă
 5.Sindromul clinic din bronşiectazie

Bronşiectazia reprezintă o dilatare a bronşiilor,

congenitală sau dobândită, putând lua diverse aspecte:
sacciform, moniliform, chistic, la nivelul cărora pot stagna
secreţiile bronşice. In timp, prin suprainfecţia lor apare o
supuraţie pulmonară cronică.
Simptome:
 stare generală influenţată, febră, astenie, transpiraţii, scădere
ponderală
 tuse cu expectoraţie sero-muco-purulentă (stratificată în 4
straturi:spumos, mucos, seros, grunjos) cu miros fetid; uneori
pot apare şi hemoptizii
 dispnee
Examenul obiectiv:
 cianoza extremităţilor
 febră, transpiraţii
 degete hipocratice
 examenul toracelui relevă modificări în funcţie de:
întinderea leziunilor, de starea lor, înainte sau după
expectoraţie, putând lua 4 aspecte clinice:de condensare,
bronşic, pleural sau cavitar.
Examene paraclinice:
 radiografia toracelui: accentuarea desenului
peribronhovascular cu zone de condensare în jur
 examenul sputei stratificate, cu polimorfonucleare, fibre
musculare, floră cu antibiogramă
 bronhoscopie şi mai ales bronhografia cu lipiodol
 EKG – P pulmonar
 Teste ventilatorii de tip obstructiv sau mixt
SINDROAME DE HIPERINFLAŢIE

Emfizemul pulmonar
Reprezintă o boală care se caracterizează prin creşterea cantităţii de aer din plămâni
având ca urmare distrucţia parenchimului.
Simptome:
 astenie
 dispnee de efort
 tuse seacă
Examen obiectiv:
 Inspecţie – torace emfizematos
 - diminuarea amplitudinii respiratorii
 Palpare: - diminuarea amplitudinii la baze şi vârfuri
 - freamăt pectoral diminuat
 Percuţie: - hipersonoritate pe toată aria pulmonară
 Ascultaţie: - murmur vezicular diminuat
 - expir prelungit
Examene paraclinice:
 grafie torace – hipertransparenţă pulmonară
 probe ventilatorii arată semne de obstrucţie bronşică : scăderea raportuluiVEMS/
CV, creşterea volumului rezidual, scăderea elasticităţii pulmonare
SINDROMUL DE CONDENSARE PULMONARĂ
1.Pneumonia virală
 Clinic: debut insidios, cu febră, transpiraţii, cefalee, mialgii, aspect tipic de gripă
sau viroză.
 Simptome– tuse seacă, uşoară dispnee
 Examenul clinic: poate fi normal sau cel mult o accentuare a murmurului vezicular
 Examene paraclinice: grafie torace cu accentuarea desenului peribronhovascular

2.Pneumonia bacteriană
 Reprezintă o inflamaţie fără supuraţie a ţesutului pulmonar ca reacţie la infecţii cu
diferiţi germeni: pneumococ, stafilococ, klebsiella, haemofilus infuenzae, etc.
 Simptome:
– debut brusc, cu febră, 39-40 grade celsius, herpes nazo-labial, frison major,
astenie, cefalee, transpiraţii
– junghi toracic de partea afectată
– inţial, tuse seacă, iritativă apoi apare tuse productivă
– expectoraţie ruginie, aspect de jeleu de coacăze
– dispnee polipneică
3.Bronhopneumonia
Este una din cele mai severe boli respiratorii care afectează bolnavii
taraţi şi în care procesul inflamator este difuz în plămân.
Simptome generale: stare generală influenţată, febră peste 40º C ;
pulmonar: dureri toracice, dispnee, polipnee, cianoză marcată, tuse cu
expectoraţie mucopurulentă
Examen obiectiv:
 Inspecţie: polipnee
 Palpare: freamăt pectoral accentuat difuz pe toată aria pulmonară
 Percuţie: zone de submatitate şi matitate diseminate pe toată aria
 Ascultaţie: murmur vezicular accentuat difuz (respiraţie suflantă),
raluri bronşice, subcrepitante şi crepitante difuz pe toată aria
pulmonară
Examene paraclinice:
 - teste inflamatorii pozitive
 - radiologic: multiple opacităţi pulmonare diseminate
4.Abcesul pulmonar
 Abcesul pulmonar este o altă afecţiune gravă respiratorie fiind o
supuraţie cronică în care sunt implicaţi germeni aerobi şi anaerobi,
care de obicei produc cavităţi la nivelul plămânului. Examenul unui
pacient cu abces pulmonar va decela modificări în funcţie de etapa de
evoluţie a abcesului.
a. Examenul în faza de constituire:
Simptomatologie: debut relativ brusc, cu febră, frisoane, dureri toracice
chiar junghi, stare generală alterată, dispnee, tuse seacă inţial
Examen clinic: este tipic pentru un sindrom de condensare (depinde de
localizarea procesului faţă de peretele toracic)
- Palpare – freamăt pectoral diminuat sau abolit dacă este cu bronşie
-obstruată şi accentuat dacă este cu bronşie liberă
-Percuţie – submatitate sau matitate localizată
-Ascultaţie:
 murmur vezicular diminuat
 suflu tubar
 raluri subcrepitante
Examene paraclinice: - teste inflamatorii intens crescute
- grafia arată opacitate neomogenă, slab delimitată
 b. Examenul în faza de deschidere: este tardiv şi apare vomica cu o
expectoraţie sero-muco-purulentă
c. Examenul în faza de supuraţie:
Simptome:
 transpiraţii, scădere ponderală
 dispnee moderată
 scăderea febrei după vomică
 expectoraţie fetidă
Examen clinic:
 Inspecţie – fără modificări
 Palpare – freamăt pectoral diminuat la nivelul cavităţii dacă este cu
bronşie obstruată şi accentuat dacă este liberă
 Percuţie – hipersonoritate chiar timpanică dacă cavitatea este mare şi
aproape de perete
 Ascultaţie – sufluri cavitare sau amforice, raluri cavernoase
Examene paraclinice:
 - teste inflamatorii crescute
 - grafia de torace: imagine hidro-aerică, în funcţie de cantitatea
eliminată (opacitate bazal cu hipertransparenţă deasupra)
5.Chistul hidatic pulmonar

Este o afecţiune relativ rară şi apare prin infecţia cu taenia

echinococus transmisă de
animale (câinele). Poate fi descoperit întâmplător cu ocazia
unor radiografii sau când
apare vomica cu lichid clar ca apa de stâncă.
 Examenul clinic poate realiza un sindrom de condensare sau
unul cavitar, în funcţie de deschiderea chistului şi
eliminarea prin vomică.
 Paraclinic – teste ELISA pentru determinarea prezenţei
anticorpilor
- radiologic – imagine de opacitate bine
delimitată, cu pereţi subţiri; imagine hidroaerică sau
cavitară, după vomică
 6. Sindromul clinic din tumorile pulmonare

Neoplasmele pulmonare pot îmbrăca mai multe

aspecte clinice realizând sindroame de:
condensare, pleurale, cavitare sau atelectazie.
Uneori examenul clinic pulmonar poate fi chiar
normal. Ele pot fi primare sau secundare, metastatice.
Simptome:
 sindrom de împregnare neoplazică
 tuse seacă, iritativă, rebelă
 hemoptizii în cantitate mică, uneori cu aspect în
„jeleu de coacăze”
 subfebrilităţi sau febră de etiologie neinfecţioasă
 dispnee (apare tardiv)
 dureri toracice care nu cedează la calmante obijnuite
 scădere ponderală pe un fond de inapetenţă şi alterare a
stării generale
 în neoplasmul de vârf pulmonar apare sindromul Pancoast –
Tobias ce cuprinde: sindromul Claude-Bernard-Horner:
ptoză palpebrală, mioză, enoftalmie, edemul braţului,
nevralgie de plex brahial; sindromul clinic frecvent întâlnit
este de condensare cu bronşie liberă sau obstruată.
De menţionat că pot să apară sindroame paraneoplazice chiar
înainte de
manifestările clinice: tromboflebite migratorii, polimiozite,
polinevrite,
hipocratism digital, osteoartropatie pneumică, hipercalcemie,
etc.
In funcţie de localizare, tumorile pulmonare pot fi centrale
(situate în hil, cu punct de plecare endobronşic) sau periferice
(cu punct de plecare bronhoalveolar).
Examenul clinic va fi cel determinat de forma de sindrom
realizat.
Examene paraclinice:
 radiografii pulmonare: opacitate sau opacităţi, atelectazie,
pleurezie
 bronhoscopie cu biopsie sau lavaj
 tomografie computerizată +/- puncţie biopsie transtoracică
aspirativă
 examenul sputei – celule neoplazice
 examenul histopatologic sau chiar imunohistochimic
Sindromul clinic din atelectazie
Atelectazia este un sindrom determinat de obstrucţia unei bronşii având
ca urmare un defect de ventilare pe o zonă aferentă realizând
sindromul clinic de condensare cu bronşie obstruată. Cauzele pot fi
multiple: corpi străini, adenopatii compresive, tumori endobronşice
sau compresive.
Simptome: date de boala de bază, semnul caracteristic fiind dispneea
Examenul clinic:
 Inspecţie: scăderea amplitudinii mişcărilor respiratorii de partea
respectivă uneori cu tiraj
 Palpare: freamăt pectoral diminuat sau absent în zona respectivă
 Percuţie: submatitate sau matitate
 Ascultaţie: murmur vezicular diminuat sau abolit
Examene paraclinice:
 grafii toracice – opacitate retractilă, atragerea de partea bolnavă a
traheei, diafragmului, cordului
 examen bronhoscopic pentru precizarea cauzei
 tomografie computerizată
2. Sindromul clinic din infarctul pulmonar
Infarctul pulmonar apare ca o consecinţă a obstruării unei ramuri a arterei pulmonare
prin tromb sau embol. Sindromul realizat este cel de condensare cu bronşie liberă
sau obstruată.
Simptome:
 debut brusc cu durere toracică intensă, localizată
 tuse cu expectoraţie hemoptoică
 dispnee severă, polipnee
 febră
 stare generală alterată
 tahicardie
Examenul clinic obiectiv:
– inspecţie: amplitudine respiratorie redusă de partea afectată
– palpare - freamăt pectoral diminuat sau accentuat; rar poate apare frecătură
pleurală supraiacentă zonei infarctizate
– percuţie – zonă de submatitate sau matitate
– ascultaţie: murmur vezicular diminuat; uneori suflu tubar sau frecătură
Examene paraclinice:
 grafie toracică – opacitate necaracteristică sau chiar zonă de hipertransparenţă prin
dispariţia desenului vascular
 scintigrafie toracică
 EKG
SINDROAME CAVITARE
Sindromul cavitar apare după evacuarea ţesutului pulmonar în cadrul
unor procese pulmonare de tipul: abcesului pulmonar, TBC pulmonar,
neoplasmului pulmonar, chistului hidatic pulmonar.
Simptome: sunt secundare bolii de bază.
Examenul clinic depinde de localizarea cavităţii, de mărimea ei şi de
stadiul de evacuare al cavităţii.
 Inspecţie: poate fi normală.
 Palpare: freamăt pectoral este diminuat sau accentuat în funcţie de
bronşie dacă este obstruată sau liberă
 Percuţia: hipersonoritate timpanică în zona cavităţii.
 Ascultaţie: murmur vezicular diminuat sau accentuat peste care se
adugă raluri cavernoase şi sufluri cavitare sau amforice.
Examene paraclinice:
 grafie torace – cavitate semi sau total golită
 bronhoscopie – pentru elucidarea diagnosticului
SINDROAME PLEURALE
1.Sindromul pleural lichidian (inclusiv mezoteliom
pleural)
Apare prin acumularea de lichid în marea cavitate
pleurală din diferite cauze.
Simptome: depind de etiologia bolii.
 Dureri de partea afectată la debut care cedează la
creşterea cantităţii de lichid
 Dispnee (depinde de cantitatea de lichid)
 Tuse seacă, iritativă
 Polipnee
Examenul clinic obiectiv:
– Inspecţie: bombarea hemitoracelui cu lichid
– Palpare:- amplitudinea mişcărilor bazei respective redusă;
posibil la început, frecătură pleurală
- freamăt pectoral abolit la baza respectivă
– Percuţie: matitate bazală delimitată superior de curba lui
Damoiseau
– Ascultaţie: -
 murmur vezicular abolit la baza respectivă
 dacă este o cantitate minimă, posibil, frecătură pleurală
 dacă este o cantitate medie, posibil, suflu pleuretic
Examene paraclinice:
 Grafie toracică: opacitate lichidiană bazală cu concavitatea în sus
 Puncţie pleurală cu analiza lichidului: reacţia Rivalta, examen
citologic şi bacteriologic, micologic
2.Sindromul clinic pleural solid
Se referă la sindroame care apar în simfize pleurale, pahipleurite şi
tumori pleurale. Primele sunt secundare afecţiunilor pleuropulmonare.
Simptome:
 Tuse seacă, iritativă
 Durere toracică la baza plămânului, accentuată de tuse şi chiar de
respiraţie
Examenul clinic:
– Inspecţie: reducerea amplitudinii mişcărilor respiratorii la baza
respectivă; uneori poate apare retracţie sau tiraj
– Palpare: freamăt pectoral diminuat sau abolit
– Percuţie: submatitate sau matitate bazală
– Ascultaţie: murmur vezicular diminuat sau abolit; uneori, frecătură
pleurală
Examene paraclinice: grafie pulmonară – opacitate bazală cu linie
superioră dreaptă
SINDROMUL CLINIC DIN PNEUMOTORAX

Pneumotoraxul poate apare din cauza acumulării de aer în

cavitatea pleurală: prin ruperea bulelor de emfizem la
vârstnici sau la cei cu BPCO cu dominanţă emfizematoasă;
mai frecvent în urma traumatismelor toracice; uneori el
poate fi realizat terapeutic sau în urma toracentezelor.
Din punct de vedere anatomopatologic deosebim:
 Pneumotorax închis - are o evoluţie favorabilă prin
închiderea orificiului de pătrundere, resorbţia aerului ţi
revenirea plămânului la perete
 Pneumotorax deschis – are tendinţa la cronicizare prin
menţinerea fistulei fiind necesară intervenţia chirurgicală
 Pneumotorax cu supapă – cel mai grav datorită orificiului
care permite doar intrarea aerului în inspir şi acumularea lui
în pleură cu creşterea presiunii şi colabarea plămânului
Simptome:
 Debut brusc de obicei însoţit de durere violentă
 Tuse iritativă, seacă
 Dispnee tot mai intensă, pe măsura acumulării de aer
 Polipnee
 Cianoză
 Transpiraţii reci sau chiar stare de şoc la cele cu
supapă
 Rar, pot fi asimptomatice
Examenul clinic:
– Inspecţie: hemitorace bombat, cu ampliaţii reduse, cu coaste
lărgite
– Palpare: abolirea freamătului pectoral
– Percuţie: timpanism pe partea respectivă
– Ascultaţie: murmur vezicular abolit, posibil suflu amforic
Examene paraclinice:
 Radiografie toracică – hipertransparenţa hemitoracelui, fără desen
pulmonar, cu plămân colabat la hil
 Puncţia pleurală este terapeutică şi evacuatorie
 Frecvent apare hidropneumotorax în urma toracentezei evacuatorii iar
examenul clinic relevă semnele date de asocierea celor două
sindroame.
SINDROMUL MEDIASTINAL

Apare secundar unor procese patologice de tip tumoral, benign sau

malign care se dezvoltă la nivelul mediastinului anterior, posterior sau
mijlociu. In funcţie de organele comprimate pot să apară diverse
manifestări.
In general sindromul clinic se manifestă prin:
 cianoza extremităţii faciale
 edem în pelerină,
 circulaţie colaterală în treimea superioară,
 dispnee,
 tuse seacă,
 disfagie,regurgitaţii (prin compresiunea esofagului),
 disfonie sau voce bitonală prin paralizie de recurent,
 paralizia simpaticului cervical cu sindrom Claude-Bernard-Horner,
 edem de torace asociat cu cel de membru superior, revărsat pleural
chilos sau ascită chiloasă (prin compresiunea canalului toracic).
 Cele mai frecvente cauze sunt: guşă plonjantă, adenopatii
mediastinale în cadrul unor limfoame, tumori, TBC, timom, etc.

Examene paraclinice:
 grafie torace, faţă şi profil
 tomografie computerizată
 RMN
 Puncţie –biopsie sub tomograf
 Biopsie din tumoră prin toracoscopie sau mediastinoscopie cu examen
histopatologic