RAPORTUL DINTRE STRUCTURA SISTEMULUI FINANCIAR ŞI

CREŞTEREA ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ

Cuprins

Capitolul 1: Structura sistemului financiar în România…….……2

1.1 Relaţiile financiare…………………………………………………...3
1.2 Realizarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor bugetare………. 5
1.3 Serviciul de trezorerie ……………………………………………….7
1.4 Bugetul public naţional …...………………………………….……10

Capitolul 2: Politica Agricolă Comună sub presiunea schimbării

relaţiilor financiare………………………………………………...13
2.1 Propuneri şi aşteptări privind PAC…...…………………………..15
2.2 Măsuri de piaţă……………………………………..………………16
2.3 Orizont 2013 – noi provocări………………………………………17
2.4 Argumente în sprijinul viitoarei susţineri financiare a PAC…….20

Capitolul 3: Economia rurală românească.....................................25

Capitolul 4: Studiu de caz Indicatori de eficienţă economică şi financiară

în cadrul unei societăţi comerciale agroalimentare (S.C. COVALACT S.A.)…………33

Concluzii……………………………………………………………45
Bibliografie…………………………………………………………47
Anexe………………………………………………………………..48
 RAPORTUL DINTRE STRUCTURA SISTEMULUI FINANCIAR ŞI
CREŞTEREA ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ

Capitolul 1: Structura sistemului financiar în România

Noţiunea finanţelor publice poate fi abordată în dublu sens: în sens material, ca

activitate, şi în sens formal, ca sistem de organizare.
Activitatea finanţelor publice face parte din exercitarea puterii executive a
statului, fiind alcatuită din acţiuni dispozitive şi de prestare, pe linia organizării executării
şi executării în concret a legii. În conţinutul său, activitatea financiară cuprinde toate
componentele unei activităţi administrative: activă, deliberativă, consultativă şi
jurisdicţională.
Astfel, pot fi identificate acte şi operaţiuni pentru elaborarea, aprobarea, execuţia
şi încheierea execuţiei bugetului public, cu toate componentele sale, instituirea
impozitelor, taxelor şi a celorlalte contribuţii, avizarea constituirii unor instituţii publice,
constatarea şi garantarea de credite publice, soluţionarea unor litigii printr-o jurisdicţie
administrativ-financiară etc.
Activitatea financiară reprezintă acţiunile, faptele, actele, operaţiunile desfăşurate
de stat sau colectivităţile locale în derularea relaţiilor financiare, ca relaţii economice, în
formă banească, reprezentând un transfer de resurse fără echivalent.
În mod concret, obiectul finanţelor publice îl formează, în prezent, categoriile de
bugete publice (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor
speciale, bugetul Trezoreriei statului, împreună cu: bugetele instituţiilor publice
autonome; bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, dupa caz; bugetele
institutiilor publice finantate integral din venituri proprii; bugetul fondurilor provenite din
credite externe contractate sau garantate de stat şi ale caror rambursare, dobânzi si alte
costuri se asigura din fonduri publice; bugetul fondurilor externe nerambursabile);
veniturile publice (impozite, taxe, contributii şi alte venituri) şi cheltuielile publice
necesare pentru finanţarea nevoilor publice; împrumuturile interne si externe (de stat si
cele garantate de stat), care formează datoria publică şi care completeaza resursele

2
financiare publice proprii ale tarii noastre; finantele publice locale12 (Legea nr. 189/1998
a fost înlocuita de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 45/2003 si Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 9/2005); finanţele instituţiilor publice; finanţele regiilor
autonome; controlul financiar, exercitat în legatură cu formarea, administrarea şi
utilizarea fondurilor banesti publice.

1.1. Relaţiile financiare

În actiunile de mobilizare, de formare a veniturilor publice si de efectuare a

cheltuielilor publice, între stat si persoanele fizice, între persoanele juridice, pe de o parte,
si între acestea si stat, pe de alta parte, se nasc anumite relatii de natura economica, adica
relatiile financiare, respectiv anumite drepturi si obligatii corelative.
Caracterul public al acestor relatii financiare, adica de relatii banesti între indivizi
(persoane) si stat, caracterizeaza finantele publice.
Într-adevar, din perioada descompunerii comunităţii gentilice şi începutul
orânduirii sclavagiste, când au aparut finanţele, într-o formă incipientă, în toate
orânduirile, finantele au actionat ca relatii sociale, de natura economică, care se
manifestau în procesul de repartitie a venitului national, în corelatie directa cu realizarea
rolului si functiilor statului.
O data cu evoluţia societatăţii şi trecerea de la o orânduire socialeconomica la
alta, s-au extins si diversificat şi relatiile financiare. Ca atare, pe lânga impozite, care
continua sa fie principala sursa de venit a statului, se instituie alte obligatii fiscale, cum
sunt: taxe pe succesiuni, taxe vamale, încasari din monopoluri de stat (fiscale) etc.
Concomitent, cresc şi cheltuielile statului, în principal ca urmare a sporirii importante a
sarcinilor si rolului pe care şi le-a asumat pentru satisfacerea nevoilor de ordin general ale
societatii.1
Schimbarea formelor valorii, care se realizeaza în procesul de productie si în
cadrul schimbului, nu face parte din sfera finanţelor, întrucât raporturile băneşti pe care le
genereaza conduc doar la modificarea formei valorii, iar nu a marimii valorii de care
dispune o persoana fizica sau juridica. Spre exemplu, transferarea valorii mijloacelor de
1
I. Văcarel, Continutul economic si functiile finantelor publice, în „Finanţele publice”, coordonator –
Iulian Vacarel, Editura Didactică si Pedagogică, Bucureşti, 1992, p. 26.

3
productie în procesul de producţie asupra noului produs sau trecerea valorii din forma
marfa în forma bani si invers, cu prilejul vânzarii, respectiv cumpărării de bunuri.
Desigur ca trebuie subliniat ca între relaţiile financiare şi relaţiile bănesti legate de
formele valorii există o legatură strânsa, cele dintâi fiind conditionate de realizarea celor
din urma. Spre exemplu, nu este posibila varsarea la bugetul public sau la bugetul privat a
unei părţi din produsul creat, fără ca produsele respective să se fi realizat ca marfuri.
Relatiile financiare care iau nastere în procesul complex de repartizare a
produsului social si venitului national în scopul satisfacerii nevoilor generale ale
societatii, desi sunt multiple, au o serie de caracteristici comune, dar si unele trasaturi
specifice, proprii. Aceste trasaturi specifice apar deoarece:
a) o parte din relatiile financiare asigura repartizarea si formarea fondurilor
bugetelor publice si au deci caracter nerambursabil (nu se restituie);
b) o alta parte din relatiile financiare are la baza principiul rambursabilitatii;
c) o alta parte a relatiilor financiare îmbina trasaturile specifice ale celor doua de
mai sus, adica rambursabilitatea are caracter aleatoriu, fiind conditionata de producerea
unui eveniment. Daca se produce evenimentul, suma ce se va rambursa poate sa fie chiar
mai mare decât prestatia baneasca. Daca evenimentul nu se produce, prestatia baneasca
devine nerambursabila (suma platita nu se restituie).
Ca urmare a acestor particularitati, în sens larg, relatiile financiare cuprind atât
relatiile referitoare la formarea si repartizarea fondurilor bugetelor publice, care au
caracter nerambursabil, cât si cele care au la baza principiul rambursabilitatii (restituirii),
precum si cele la care rambursabilitatea are caracter aleatoriu, adica toate cele trei
categorii mentionate.
În schimb, în înteles restrâns, se considera relatii financiare numai cele care
cuprind relatiile referitoare la formarea si repartizarea fondurilor bugetelor publice, adica
cele din prima categorie de mai sus, care au un caracter nerambursabil; în aceasta
acceptiune ne vom referi la finantele publice.
În raport cu sensul restrâns al relatiilor financiare, relatiile care au la baza
obligatia de rambursare reprezinta relatii de credit, care apar în legatura cu satisfacerea
unor necesitati temporare de fonduri banesti.

4
 A treia categorie de relatii financiare, privita ca o componenta a sensului larg al
notiunii de relatii financiare, o constituie relatiile de asigurare, caz în care
rambursabilitatea prestatiei are caracter aleatoriu.2

1.2. Realizarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor bugetare

În conformitate cu Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, veniturile

publice sunt formate din impozite, taxe si alte venituri stabilite de lege. Aceasta
prevedere se coreleaza cu o alta dispozitie din aceeasi lege, care interzice a se încasa
vreun impozit, taxa sau alte obligatii de natura acestora dacă nu au fost stabilite prin
lege. Cele doua prevederi consacra caracterul legal al veniturilor bugetare, urmarind a
se înlatura abuzurile ce s-ar putea produce din partea organelor publice împotriva
persoanelor fizice sau juridice, prin instituirea sau perceperea de impozite sau de alte
contributii catre stat care nu sunt prevazute de lege. În consecinta, impozitele, taxele sau
alte obligatii similare nu pot fi stabilite decât de organul reprezentativ suprem al
poporului, Parlamentul, care este si unica autoritate legiuitoare a ţării.
Pentru a întări caracterul legal al impozitelor, Legea privind finanţele publice
prevede o interdicţie expresă, constând în aceea că „este interzisă perceperea, sub orice
titlu şi orice denumire, de contribuţii directe sau indirecte, în afara celor stabilite prin
lege”3.
În plus, Legea bugetara anuală aprobă pentru fiecare exerciţiu bugetar lista
impozitelor, taxelor şi a cotelor acestora, precum si a celorlalte venituri ale statului care
urmeaza sa se perceapa.
Veniturile ce nu au fost nominalizate în lista aprobata prin Legea bugetara anuala
ar trebui considerate ca venituri întâmplatoare, notiune în care ar urma sa cuprindem
orice alte venituri neprevazute sau care au fost instituite dupa votarea bugetului de stat.
În execuţia părţii de venituri a bugetului de stat se folosesc procedee tehnice diferite,
cum sunt:

2
Iulian Văcărel, Finanţele. Geneza. Concept. Stiinţa, op. cit., p. 39.
3
I. Ghica, Regimul juridic al veniturilor bugetului de stat, Editura Ştiinţifică, Bucuresti, 1967,
pp. 92 – 98; I. Condor, Gh. Nicolescu, Impozitele şi taxele din România. Procedura fiscala,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucuresti, 1983, pp. 135 – 155.

5
 – calcularea şi plată directă de catre contribuabil. Spre exemplu, impozitul pe
profit, T.V.A.;
– reţinerea şi vărsarea la bugetul stat (denumita şi „stopajul la sursa”) de către
platitorii veniturilor impozabile. Spre exemplu, impozitul pe veniturile nerezidentilor sau
pe venituri din salarii;
– impunerea si debitarea de catre organele fiscale. Exemplu: impozitul pe unele
venituri ale persoanelor fizice;
– anularea de timbre fiscale şi emiterea de recipise C.E.C. sau prin Trezoreria
Finantelor Publice.
În cazul neplatii integrale şi la termenele legal fixate a impozitelor si taxelor
datorate statului, sunt aplicate normele de procedura fiscala si executare silita.
Nerespectarea termenelor de plată a sumelor datorate bugetului de stat, bugetului
asigurarilor sociale de stat si bugetelor fondurilor speciale atrage obligatia calcularii si
încasarii majorarilor de întârziere, al caror cuantum este stabilit prin legile fiscale.
Totodată, în vederea efectuarii controlului asupra sumelor cuvenite statului, Legea
privind finantele publice prevede ca persoanele fizice, juridice, precum si persoanele care
au calitatea de comerciant au obligatia contabilizarii operatiunilor patrimoniale potrivit
normelor legale privind sistemul contabil unificat al economiei nationale. În prezent,
aceasta obligatie se realizeaza în conditiile prevazute de Legea contabilitatii.
Execuţia părţii de cheltuieli presupune finantarea integrala si la timp a sarcinilor
bugetului de stat.
Suma prevazută şi aprobată prin Legea bugetară anuală, în limitele căreia o
institutie publica poate efectua cheltuieli, în cursul unui an, cu o destinaţie prestabilită,
poartă denumirea de credit bugetar.
Efectuarea cheltuielilor din bugetele publice se face numai pe baza de acte
justificative, întocmite în conformitate cu dispozitiile legale, care sa confirme primirea
bunurilor materiale, prestarea serviciilor, achitarea altor drepturi banesti, plata obligatiilor
fata de bugete, precum si a altor obligatii, potrivit legii.
Plati în avans de pâna la 30 % din fondurile publice pot fi dispuse de Guvern, care
stabileste actiunile si categoriile de cheltuieli pentru care se pot efectua, criteriile,
procedurile si limitele care se vor folosi în acest scop. Sumele reprezentând plati în avans

6
urmeaza a fi recuperate de institutia publica ce a acordat avansurile, în conditiile legii, si
se restituie bugetului din care au fost acordate.
Ordonatorii principali de credite au obligatia de a analiza trimestrial necesitatea
mentinerii unor credite bugetare pentru care, în baza unor dispozitii legale sau a altor
cauze, sarcinile au fost desfiintate sau amânate si de a propune Ministerului Finantelor
Publice anularea creditelor respective.
Curtea de Conturi poate bloca, iar Ministerul Finantelor Publice poate bloca sau
reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fara temei legal sau fara justificarea
în bugetele ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurarilor
sociale de stat si bugetelor fondurilor speciale.
Cu creditele bugetare anulate sau reduse la ordonatorii principali de credite,
finantate din bugetul de stat, în conditiile aratate mai sus, se majoreaza Fondul de rezerva
bugetara la dispozitia Guvernului, prevazut în bugetul de stat.

1.3. Serviciul de trezorerie

Tranziţia spre economia de piaţă necesită adoptarea instituţiilor şi noţiunilor

juridice şi financiare specifice mecanismelor acesteia.
Ce este tezaurul public? Denumirea de tezaur public este adoptata în numeroase
ţări pentru serviciul financiar care îndeplineste functia de trezorier al serviciilor statului.
În acest înteles (sinonim: trezorerie), tezaurul îndeplineste în unele tari functiunile
Ministerului Finantelor în întregime („The Treasury”, în tarile anglo-saxone), iar în alte
tari, ale unei parti din acesta.
Tezaurul executa operatiunile financiare ale statului, în vederea procurarii si
cheltuirii mijloacelor banesti care sunt necesare pentru îndeplinirea functiilor acestuia.
Prin urmare, tezaurul efectueaza încasarile si platile bugetare, tine contabilitatea acestor
operatiuni, gestioneaza disponibilitatile bugetului, intra în concurenta cu aparatul bancar
în atragerea disponibilitatilor banesti ale întreprinderilor si a economiilor populatiei
pentru acoperirea deficitelor bugetare.
În acelasi sens, se sustine ca în tezaur se aduna veniturile si din acesta se iau
fondurile pentru efectuarea platilor, facând deci legatura între serviciul veniturilor si cel
al cheltuielilor publice. Tezaurul, în aceasta conceptie, realizeaza unitatea executarii

7
bugetului. De obicei, se afirma ca tezaurul este rezervorul resurselor statului si bancherul
bugetelor de stat.
Funcţiile tezaurului public
a) Se considera a fi un rezervor de resurse, deoarece tezaurul este casa fictiva care
contine toate veniturile statului. Aceasta functie a tezaurului se realizeaza prin
cuprinderea în contabilitatea trezoreriei finantelor publice a tuturor veniturilor statului,
indiferent de natura si provenienta lor, interna sau externa, ori centrala sau locala. În acest
fel, toate veniturile statului constituie, formal, desigur, o casa comuna, cu resursele
superioare bugetului de stat, care se numeste tezaur.
b) Funcţia de bancher al bugetului de stat este îndeplinită de tezaur prin faptul că,
în cazul în care apar goluri temporare de casa în executia bugetului de stat, acestea pot fi
acoperite, pâna la încasarea veniturilor, pe seama resurselor aflate în conturile de
trezorerie ale statului. Deci tezaurul public acorda avansuri bugetului de stat, asa cum
prevede Legea privind finantele publice. În situatia în care resursele tezaurului nu sunt
suficiente, aceeasi lege permite ca, prin Legea bugetara anuala, sa se autorizeze
Ministerul Finantelor Publice sa emita bonuri de tezaur, care se distribuie
persoanelor juridice sau populatiei, constituind asa-zisa datorie flotanta. În cazuri
exceptionale, Legea nr. 500/2002 permite ca, prin Legea bugetara anuala, sa se
stabileasca acordarea de catre Banca Nationala a unui împrumut, fara dobânda, care
reprezinta angajament al tezaurului.
În raport cu cele aratate, se poate conchide ca operatiunile pe care le face
tezaurul ca „bancher” se împart în:
– operatiuni bugetare, care cuprind numai încasarea veniturilor publice si
efectuarea platii cheltuielilor bugetare;
– operatiuni de trezorerie, care includ operatiuni specifice unui bancher, si anume
centralizare, repartizare, transferuri de fonduri, acordarea de avansuri bugetului etc.
Formarea si utilizarea resurselor Trezoreriei statului. Dupa Revolutia din
Decembrie 1989, s-a trecut si în tara noastra la pregatirea conditiilor pentru introducerea
sistemului Trezoreriei statului. Astfel, au fost incluse în unele acte normative prevederi
privind unele aspecte ale problemei, cum a fost cazul cu Legea contabilitatii sau Legea
pentru aprobarea Statutului Bancii Nationale ori în unele hotarâri ale Guvernului. O

8
reglementare unitara privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin Trezoreria
statului s-a realizat numai în anul 1994, prin Ordonanta Guvernului nr. 66/1994, abrogata
prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea si utilizarea
resurselor derulate prin Trezoreria statului. Astfel, în vederea întăririi rolului finantelor
publice si asigurarii unei discipline bugetare ferme s-a instituit obligatia tuturor
institutiilor publice de a efectua operatiunile de încasari si plati prin Trezoreria generala a
statului.
Statul garanteaza efectuarea operatiunilor financiare prin trezoreria proprie, în
conditii de siguranta si în conformitate cu dispozitiile legale în vigoare, precum si cu
pastrarea integritatii disponibilitatilor banesti.
Trezoreria generala a statului cuprinde operatiuni de încasari si plati care se refera
la:
– veniturile si cheltuielile bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat si
bugetelor locale;
– veniturile si cheltuielile bugetelor fondurilor speciale;
– veniturile si cheltuielile institutiilor publice care, potrivit reglementarilor legale,
se administreaza în regim extrabugetar;
– datoria publica interna si externa, inclusiv evidenta si plata serviciului datoriei
publice interne si externe;
– alte venituri si cheltuieli ale sectorului public, reglementate prin dispozitii
legale, inclusiv drepturile de încasat si obligatiile de plata ale statului, la baza carora stau
acorduri si conventii guvernamentale.
Bugetul Trezoreriei statului se elaboreaza, administreaza si executa de catre
Ministerul Finantelor Publice. Acest buget se elaboreaza anual si se prezinta spre
aprobare Guvernului, o data cu propunerile pentru proiectul bugetului de stat. Bugetul
Trezoreriei statului cuprinde, atât la venituri, cât si la cheltuieli, dobânzile, comisioanele
si majorarile de întârziere încasate, respectiv platite la si din Trezoreria statului, precum
si alte încasari si plati pentru operatiunile care decurg din împrumuturi avansuri,
plasamente ori din pastrarea si administrarea depozitelor în Trezoreria statului.
Contul general al Trezoreriei statului functioneaza la Banca Nationala a
României, iar soldul activ al acestuia se formeaza din disponibilitatile Trezoreriei centrale

9
din Ministerul Finantelor Publice si din disponibilitatile trezoreriilor din cadrul serviciilor
descentralizate ale Ministerului Finantelor Publice4.
Soldul contului general al Trezoreriei statului se cuprinde în bilantul Bancii
Nationale a României.
Disponibilitatile aflate în contul general al Trezoreriei statului pot fi utilizate în
urmatoarea ordine:
– acoperirea temporara a deficitului din anul precedent si din anul curent al
bugetului de stat;
– acoperirea temporara a golurilor de casa, înregistrate de bugetele locale;
– acoperirea temporara a deficitului curent al bugetului asigurarilor sociale de stat
si a deficitelor temporare ale bugetelor fondurilor speciale;
– efectuarea de plasamente financiare, pe termen scurt, prin Banca Naţională a
României, care actioneaza ca agent al statului;
– împrumuturi pe termen mediu si lung pentru finantarea si refinantarea
deficitelor anuale ale bugetului de stat, pe seama disponibilitatilor pe termen mediu si
lung din contravaloarea în lei a împrumuturilor externe.
În cazul neplăţii la termen a ratelor scadente la împrumuturile si avansurile
acordate prin Trezoreria statului, a dobânzilor aferente acestora, se calculeaza si se
datorează penalităti de întârziere, prevazute de dispozitiile legale pentru neplata
impozitelor şi taxelor la bugetul de stat.

1.4. Bugetul public naţional

Bugetul public national cuprinde patru categorii de bugete publice, si anume:

bugetul de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale si bugetul asigurarilor
sociale de stat. În consecinta, bugetul public national are o sfera foarte larga si ofera o
imagine de ansamblu a tuturor veniturilor si cheltuielilor publice ale tarii. El reprezinta un
instrument de informare a opiniei publice si control al Parlamentului în domeniul
finanţelor publice, însumând veniturile si cheltuielile din cele patru categorii de bugete
publice: bugetul de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale si bugetul
4
Imre Kedves, Functionarea trezoreriei si finantele locale, publicata în revista „Tribuna economica”, nr.
3/1995, pp. 2 – 3.

10
asigurarilor sociale de stat. Prin acest buget nu se creeaza raporturi de natura
administrativă în ceea ce priveşte elaborarea, aprobarea si executia celorlalte trei
categorii de bugete mentionate, asigurându-se independenta deplina a titularilor acestora.
Constituţia României din 1991 se refera, succint, atât la bugetul public national,
cât şi la cele patru categorii de bugete publice.
Pentru prima data, legea confera o autonomie larga bugetelor care compun
bugetul public national, ele fiind elaborate si adoptate distinct.
Astfel, bugetul de stat cuprinde bugetul Senatului, Camerei Deputaţilor,
Preşedinţiei României, Guvernului, ministerelor, altor organe centrale si al unor institutii
publice care nu au organe ierarhic superioare si se aproba de catre Parlament. Bugetul
asigurarilor sociale de stat se întocmeste distinct de bugetul de stat si se aproba de
Parlament, prin lege separata. În acest fel, se asigura garantia ca veniturile cuprinse în
bugetul asigurarilor sociale de stat nu vor mai putea fi utilizate pentru alte cheltuieli
bugetare decât cele pentru care sunt repartizate prin prevederile bugetului respectiv.
Bugetele locale, care cuprind bugetele unităţilor administrativteritoriale, care au
personalitate juridică (comune, orase, municipii, sectoare ale municipiului Bucuresti,
judeţe, respectiv municipiul Bucuresti), se întocmesc în conditii de autonomie. Astfel, ca
urmare a unei puternice descentralizari5, organele locale au dreptul de a dimensiona
prevederile bugetare de cheltuieli în raport cu nevoile proprii, în corelare cu resursele
bugetare pe care le vor putea realiza, din impozitele, taxele si celelalte venituri stabilite
de Legea bugetara, efectuând controlul social asupra modului de utilizare a fondurilor
alocate. Noua lege a finantelor publice locale, aparuta în Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 45/2003 si modificata prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2005,
a înlăturat transferurile ce se admiteau între bugetele locale, iar excedentele bugetare
obtinute de unitatile administrativ-teritoriale nu pot fi utilizate pentru alte bugete locale
sau pentru necesităţile bugetului de stat, ci ramân la dispoziţia respectivelor unităţi
administrativ-teritoriale sub forma fondurilor de tezaur si a fondurilor de rezervă. Prin
această autonomie, se urmareşte stimularea iniţiativei locale în realizarea veniturilor si
satisfacerea cerintelor sociale locale.

5
A se vedea M. Preda, Centralizarea si descentralizarea în administratia publica, în
„Dreptul”, nr. 9/1995,
p. 42.

11
 În schimb, Legea nr. 500/2002 a finantelor publice prevede posibilitatea ca
bugetele locale să beneficieze de transferuri de fonduri băneşti de la bugetul de stat care
pot interveni când unitatile administrativ-teritoriale nu-şi pot acoperi cheltuielile din
veniturile proprii, stabilite în condiţiile legii.
Aceste transferuri, ce reprezinta o noutate legislativa în materie bugetară în ţara
noastră, se propun de catre judeţe şi municipiul Bucureşti, fiind cuprinse în proiectele
bugetelor respective, care sunt prezentate Ministerului Finantelor Publice, pentru a se
respecta destinatia propusa de organele locale ale administratiei publice si avuta în vedere
de Parlament la dimensionarea volumului lor. În Legea bugetara se practica indicarea
principalelor destinaţii şi a categoriilor de obiective şi a lucrărilor de investiţii ce se
finanteaza din transferurile de la bugetul de stat.
În scopul sporirii autonomiei financiare a colectivitatilor locale, începând din
1993 s-au stabilit expres:
a) categoriile de venituri publice care trec integral de la bugetul de stat la bugetele
locale;
b) sumele defalcate din impozitul pe salarii cuvenite bugetului de stat, ce se vor
încasa la bugetele locale.
Ca urmare a experienţei dobândite, Legea nr. 10/1991 este înlocuită cu o nouă
Lege privind finanţele publice nr. 72/1996. Noua lege menţine, în general, prevederile
Legii nr. 10/1991, examinată mai sus, cu unele îmbunătăţiri.
Astfel, se introduce a patra categorie de bugete publice, adica bugetele fondurilor
speciale, a caror importanta si sfera au crescut în bugetele de stat din perioada 1993 –
1999, bugete mentinute si în Legea nr. 500/2002.
Totodată, se instituie un sistem unitar de bugete, care cuprinde: bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale,
bugetul Trezoreriei statului şi bugetele altor instituţii publice cu caracter autonom. Prin
aceste bugete se constituie şi se gestionează resursele financiare publice.

12
 Capitolul 2: Politica Agricolă Comună sub presiunea schimbării
relaţiilor financiare

În peste 50 de ani, Politica Agricolă Comună (PAC) a trecut printr-un proces

continuu de adaptare şi metamorfoză, suferind reforme importante, pentru a susţine
viabilitatea unui sector considerat vital pentru societate şi pentru comunitatea celor care
sunt baza acestuia – fermierii. Viteza schimbărilor a fost dictată de dinamica socio-
economică, de procesul extinderii şi de presiunea globalizării.
De-a lungul timpului obiectivele PAC s-au schimbat şi extins de la asigurarea
siguranţei alimentare şi stabilităţii pieţelor produselor agroalimentare (obiective ale
primilor ani) spre asigurarea unui standard de viaţă corespunzător comunităţilor rurale
din statele membre.
După două decade de implementare, “miracolul PAC” a avut efecte remarcabile
fiind considerată, la acea dată, politica promotoare a agriculturii moderne. La sfârşitul
anilor 80 această politică a devenit victima propriului său succes, distorsionând puternic
piaţa, prin stimularea producţiei intensive peste puterea de absorbţie a pieţei, creând
stocuri considerabile de produse şi afectând puternic mediul înconjurător, bunăstarea
animalelor şi calitatea alimentelor6. Consecvenţa aplicării acestei politici a indus şi
disproporţionalităţi majore în veniturile fermierilor astfel că în acea perioadă 80% din
bugetul pentru agricultură era absorbit de 20% din fermierii europeni, în principal
fermierii mari şi cei mai eficienţi, în detrimentul celor mici, pentru care accesul la
tehnologie era practic imposibil, singura lor soluţie fiind abandonarea terenului care nu le
mai asigura mijloacele necesare existenţei.
Succesele PAC umbrite de efectele secundare ale implementării acesteia erau
puse pe nota de plată a contribuabilului european.

6
Între anii 70-80 nevoile comunitare de cereale, carne de vită, produse lactate, carne de pasăre şi legume
erau asigurate în proporţie de 100 % din producţia proprie. Datorită progresului tehnologic randamentele la
cereale s-au dublat (în Franţa şi Olanda) iar cele la lapte şi la zahăr au crescut cu 50%.Chiar dacă (UE) s-a
extins de la nouă la doisprezece şi apoi la cinciprezece state membre, fiecare dintre sectoarele menţionate
mai sus a continuat să producă excedente considerabile pentru cererea solvabilă din UE pe fundalul
creşterii competitivităţii globale, astfel că vânzarea acestor surplusuri s-a facut cu eforturi bugetare
considerabile exprimate prin restituţii la export. La toate acestea s-au adaugat distorsiunile legate de
fluctuaţile monedelor naţionale din interiorul UE.

13
 Structura cheltuielilor bugetare ale Uniunii Europene au reflectat de-a lungul
timpului obiectivele politice urmărite precum şi importanţa acordată sectorului
agroalimentar şi rural ( Figura 2.1.)

Figura 2.1. Dinamica cheltuielilor bugetare ale UE în perioada 1958-2008 (% din

PNB al UE)

Sursa: http://ec.europa.eu/budget/reform/history

2.1. Propuneri şi aşteptări privind PAC

Schema plăţii unice

Materializând o logică compensatorie, sistemul plăţilor directe stă la baza actualei
PAC. Introducând plăţile decuplate de producţie câteva din slăbiciunile vechiului regim
au fost corectate. În principiu, comparativ cu măsurile anterioare de susţinere a pieţei,
aceste plăţi nu produc distorsiuni comerciale, sunt mai eficiente în transferarea resurselor
financiare către fermieri, sunt mai transparente şi reprezintă o platformă mai bună la care
pot fi ataşate alte măsuri de politică agricolă, cum ar fi ecocondiţionalitatea.
Analiza avantajelor şi dezavantajelor diferitelor scheme de plată care au fost deja
implementate în practică nu au fost încă realizată şi nici impactul lor nu a fost evaluat.
În discuţiile purtate la nivelul UE a apărut şi posibilitatea susţinerii unei abordări
„multi-variante” a decuplării plăţilor directe care ar permite ca sistemul să fie realizat şi

14
implementat în funcţie de obiectivele specifice fiecărui stat membru. Acest mod de
abordare ar slăbi motivaţia pentru care UE finanţează sistemul plăţilor directe. Pentru unii
această discuţie oferă motive de îngrijorare privind o „renaţionalizarea” a politicii
agricole.
De la aprobarea sa eco-condiţionalitatea a fost o ţintă predilectă pentru diverse
critici. Organizaţiile de fermieri se plâng adesea de birocraţie, de povara costurilor
adiţionale şi de inechitatea dublei penalizări. Alte critici se referă la faptul că
ecocondiţionalitatea, aşa cum este astăzi, are o contribuţie redusă la îmbunătăţirea
standardelor de mediu, securităţii alimentare şi a bunăstării animalelor. În practică, chiar
dacă efectele sunt substanţiale, ele nu sunt uşor de măsurat.
Dezbaterile existente par să se mute spre o discuţie care pledează pentru creşterea
numărului standardelor deşi această abordare ridică numeroase probleme.
Ecocondiţionalitatea ar trebui să cuprindă măsuri şi standarde „de bază” care să poată fi
uşor aplicate pe întreg teritoriul UE, în diferite condiţii agricole şi de mediu.
Specialiştii consideră că o creştere a numărului standardelor care trebuiesc
respectate ar putea îngreuna şi mai mult procesul implementării ceea ce ar conduce la o
diluare a efectelor urmărite7. Este de aşteptat ca guvernele statelor membre să propună şi
să susţină o abordare minimalistă a eco-condiţionalităţii pentru a-şi proteja fermierii în
cazul în care vor fi adăugate noi cerinţe.

2.2. Măsuri de piaţă

Examinarea sistemului de intervenţie pe piaţa cerealelor se află în curs de

desfăşurare.
Revizuirea sa va trebui să aibă în vedere piaţa biocombustibililor aflată în plină
ascensiune şi impactul pe care aceasta ar putea să-l aibă asupra cererii de cereale.
Comisia intenţionează să extindă modelul intervenţiei la porumb şi asupra altor
cereale. Aceasta va permite Comisiei să reacţioneze în situaţii de criză dar va permite şi
fermierilor să primească semnale legate de preţurile de pe pieţe. Poate că menţinerea unui
singur mecanism de intervenţie şi anume în cazul grâului panificabil va asigura o „plasă
7
Report of the Commission to the Council on the Application of the System of Cross Compliance COM
(2007)147, 29.03.2007

15
de siguranţă” dar va lăsa sectorul celorlalte cereale să se confrunte cu condiţiile de pe
piaţă.
În sectorul culturilor arabile propunerea cheie va fi probabil renunţarea la măsura
care vizează retragerea temporară a terenurilor din circuitul agricol. Preţurile ridicate la
cereale şi oleaginoase susţinute de recolte scăzute, cererea globală în creştere şi creşterea
rapidă a sectorului bioenergiei va şterge probabil raţiunea de a fi acestei măsuri.
Dacă pe de o parte organizaţiile de fermieri şi-au dat deja girul în favoarea
introducerii acestei măsuri pe de altă parte organizaţiile angrenate în protecţia mediului
au ridicat o serie de obiecţii. Aceste organizaţii susţin că măsura oferă o serie de beneficii
mediului prin menţinerea unui habitat propice biodiversităţii agricole, îmbunătăţirea
calităţii apei (prin reducerea aplicării pesticidelor şi a îngrăşămintelor) şi prin
descreşterea riscului eroziunii solului (creşte gradul de acoperire a solului şi în acest mod
procesul de înlăturare a bioxidului de carbon din atmosferă). Comisarul pentru agricultură
a declarat că, în procesul de luare a deciziilor privind PAC- HC, va ţine cont de punctul
de vedere al acestor ONG-uri.
Direcţia Generală pentru Mediu, care probabil, va exercita o anume influenţă
asupra dezbaterilor privind acest subiect, ar putea să aducă argumente pentru păstrarea
unei rate de 2-4% terenuri retrase temporar din circuitul agricol. Comisia se poate de
asemenea gândi să creeze cadrul pentru menţinerea beneficiilor invocate de ONG-uri prin
măsuri voluntare: propunerile de până acum sugerează consolidarea formelor de susţinere
existente în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală. O serie de modele care sau
implementat cu succes în unele ţări ar trebui privite cu mai multă atenţie.
Comisia va propune renunţarea la cota de lapte începând cu anul 2015. Drumul va
fi pregătit prin măsuri de tranziţie (de exemplu, o creştere treptată în avans de această
dată a cotei statelor membre). Măsura ar permite ca producţia de lapte să se poată mişca
între statele membre şi între regiuni, lucru care nu era posibil în trecut.
Specialiştii apreciază că vom asista pe de o parte la creşterea producţiei fermelor
mari şi pe de altă parte la concentrarea producţiei de lapte în anumite regiuni. Există
temeri că se va produce o reducere apreciabilă a sectorului în zonele defavorizate, cu
serioase implicaţii sociale şi de mediu. În cadrul propunerilor PAC-HC Comisia a
recunoscut menţinerea unui nivel minim al producţiei de lapte în zonele montane ca pe o

16
necesitate. Există şi opinii care sugerează plasarea acestei probleme sub umbrela
Pilonului 2 sau a prevederilor art. 69 al Regulamentului Comisei nr. 1782/2003 (articolul
ar putea fi amendat astfel încât să permită direcţionarea banilor către anumite zone de
producţie şi nu către întregul sector). Concluzia care se desprinde este aceea că impactul
economic şi social produs de această restructurare va trebui luat în considerare împreună
cu evaluarea măsurilor care vor fi necesare atenuării efectelor adverse.

2.3. Orizont 2013 – noi provocări

Propunerile de îmbunătăţire a PAC vor produce schimbări minore în prima fază,

lăsând implementarea unor măsuri mai complexe după anul 2013.
Managementul riscului
Schimbarea modului de acordare a plăţilor directe şi promovarea decuplării vor
afecta, cu siguranţă, mulţi fermieri care vor solicita introducerea unor „plase de
siguranţă” având în vedere şi faptul că în viitor se vor reduce de asemenea măsurile de
intervenţie şi subvenţiile la export. Ca răspuns la aceste noi provocări pentru a proteja
fermierii ar fi necesară introducerea de noi sisteme privind managementul riscurilor. Pe
termen mediu, subvenţionarea asigurării culturilor ar putea fi o opţiune.8 În acest timp
statele membre vor fi încurajate probabil să utilizeze măsurile disponibile din cadrul
Pilonului 2.
Pilonul 2 versus Pilonul 1?
Într-o discurs recent, Comisarul pentru agricultură a afirmat că cel mai probabil
Pilonul 2 va reprezenta viitorul PAC însă opinia sa este că acesta poate fi consolidat prin
modularea obligatorie. Propunerile PAC-HC9 vizează creşterea nivelului modulării
obligatorii de la 5% la 13% în perioada 2008-2013 ( cu o rată anuală de creştere de 2%).
Calcule estimative indică faptul că această creştere anuală va determina un transfer de
aproximativ 500-600 milioane euro/an către Pilonul 2.

8
Communication from the Commission to the Council on the Risk and Crisis Management in Agriculture,
COM (2005)74.09.03.05
9
Îmbunătăţirea Politicii Agricole Comune – „Health Check”

17
 Modularea voluntară nu a fost menţionată până acum astfel că nu este clar dacă
Comisia va susţine voluntariatul pe care Marea Britanie îl foloseşte în prezent pentru a
transfera sume importante către Pilonul 2.
Un important număr de miniştri ai agriculturii, printre care cei din Franţa, Irlanda
şi Spania, şi-au declarat susţinerea pentru consolidarea Pilonului 1 opunându-se în acest
fel unei rate ridicate a modulării obligatorii. Alte state membre, cum ar fi Danemarca şi
Marea Britanie, au lăsat să se înţeleagă că vor susţine această măsură.
Dorinţa de a menţine separaţi cei doi piloni ai PAC, deşi obiectivele lor sunt
convergente, ar putea genera o analiză critică vizavi de un scenariu care susţine o
schimbare radicală în arhitectura PAC, ulterioară anului 2013. Simplitatea relativă şi
numărul mare de mecanisme şi pârghii create aproape pentru toate tipurile de fermieri îi
conferă cu siguranţă Pilonului 1 anumite avantaje care l-ar putea recomanda pentru a fi
„recuplat” la noi obiective. Multe state membre sunt ataşate de simbolismul Pilonului 1 şi
s-ar simţi mult mai confortabil cu o reformă care să reţină această structură bazată pe
finanţarea integrală din fonduri ale UE chiar şi în cazul unei schimbări radicale a politicii.
Deoarece Pilonul 1 se adresează aproape tuturor fermierilor din UE el ar putea reprezenta
un bun „vehicul” pentru implementarea obiectivelor politicii UE cum ar fi, de exemplu,
durabilitatea.
Un argument împotrivă ar fi acela că obiectivele clare care au fost stabilite în
cazul Pilonului 2 nu se regăsesc şi în cazul Pilonului 1, în special în ceea ce priveşte
protecţia mediului. Lipseşte disciplina programării, evaluarea necesităţilor, existenţa unui
sistem de monitorizare şi evaluare, examinarea periodică, contribuţia naţională la costuri
şi alte atribute care vizează o abordare integrată a problemelor. Nu este mai puţin
adevărat că Pilonul 1 îşi are rădăcinile într-o logică istorică mai puţin acordată la
viitoarea agendă. În plus, acesta este direcţionat mai ales spre producătorii agricoli, spre
deosebire de Pilonul 2, care în principiu, se adresează întregii comunităţi rurale.
Un alt argument în favoarea Pilonului 2 este că acesta susţine dezvoltarea atât a
agriculturii cât şi a silviculturii într-o perioadă în care schimbările climatice reclamă o
abordare integrată a utilizării terenurilor.
În trecut, multe guverne au fost refractare la creşterea rapidă a fondurilor destinate
Pilonului 2. În aceste condiţii nu este clar în ce măsură acestea vor susţine dezvoltarea

18
acestui pilon în viitor. Dacă procedurile administrative vor rămâne la fel de complicate
(impediment major al utilizării acestui model pe o scară mai mare) atunci vor fi necesare
propuneri care să vizeze simplificarea implementării, fără a pierde însă din vedere
menţinerea clarităţii obiectivelor şi a abordării într-un mod grupat a problemelor.
Schimbările climatice, biocombustibilii şi managementul resurselor de apă
Pe termen lung, alte probleme care privesc PAC fac referire la atenuarea efectelor
schimbărilor climatice, promovarea biocombustibililor şi managementul resurselor de
apă. Comisarul însărcinat cu probleme de agricultură a subliniat că va examina
schimbările climatice care sunt recunoscute ca una dintre cele mai presante provocări
pentru sectorul agricol european. Propunerile PAC-HC examinează modul în care PAC ar
putea să ia în consideraţie aceste domenii complexe, însă după anul 2013.
Una dintre opţiuni ar putea fi aceea de a introduce măsurile care vizează atenuarea
efectelor schimbărilor climatice şi managementul resurselor de apă în cadrul măsurilor de
eco-condiţionalitate. O altă alternativă ar fi aceea a suplimentării fondurilor pentru
dezvoltarea rurală astfel încât sub acest pilon fie susţinute aceste măsuri.

2.4. Argumente în sprijinul viitoarei susţineri financiare a PAC

Adoptarea PAC-HC şi revizuirea bugetului European vor genera, cu siguranţă,

multe dezbateri care vor contura cadrul pentru viitoarea reformă a PAC. Schimbări
importante ale PAC sunt aşteptate după sfârşitului actualului exerciţiu financiar.
Proiecţia financiară pentru perioada 2014-2020 este reprezentată deocamdată de o
“foaie albă” şi nu există nici o garanţie că modelele istorice vor reprezenta un precedent
pentru viitoarele alocări financiare.
La nivel european, PAC va fi în competiţie cu alte grupuri de interes care probabil
vor susţine alocarea unor sume mai mari către protecţia mediului, cercetarea inovativă,
crearea de locuri de muncă şi creşterea competitivităţii, considerând că acestea ar trebui
să fie obiectivele principale finanţate din fondurile UE. Se estimează că, fondurile
destinate PAC vor înregistra o tendinţă descrescătoare. Este aproape o certitudine că în
2013 bugetul total al PAC va fi redus în termeni reali, atâta timp cât sectorul agricol
european îşi continuă traiectoria istorică spre o orientare mai puternică spre piaţă. Se

19
prevede o schimbare semnificativă în domeniul alocării fondurilor dinspre Pilonul 1 spre
Pilonul 2 ( prin rate mai mari ale modulării şi prin ratele de co-finanţare a statelor
membre). Nu există informaţii şi nici măcar speculaţii care va fi cuantumul acestei
scăderi. În acest context se aşteaptă ca veniturile agricole, viabilitatea activităţilor
agricole din diferite sectoare ca şi volumul şi intensitatea producţiei să fie afectate. Pe de
altă parte şi obiectivele sociale şi de mediu vor fi afectate cel puţin în aceiaşi măsură.
Impactul asupra viabilităţii şi competitivităţii activităţilor agricole va fi diferenţiat însă,
fermele mici marginale vor fi cu siguranţă mult mai vulnerabile.
Este cunoscut faptul că multe discuţii privind intervenţia în agricultură în ţările
dezvoltate, cum sunt şi cele din UE, se sprijină pe beneficiile sociale şi de mediu ale unor
forme de producţie. Dacă producătorii, care sunt cel mai adesea asociaţi cu aceste
beneficii, se află într-un proces viitor de declin iar pământul va fi convertit spre culturi
arabile atunci scopul susţinerii agricole va fi pus la îndoială. Având în vedere aceste
motive pare ilogic să presupunem că PAC va acorda, în viitor, susţinere pentru toate
categoriile de producători aşa cum se întâmplă în prezent.
Mai mult, tradiţia îndelungată a susţinerii producţiei agricole la nivel european şi
lăsarea responsabilităţii privind silvicultura în cea mai mare parte în sarcina statelor
membre (cu excepţia unor ajutoare reduse acordate în cadrul Pilonului 2) pare să fie o
atitudine mai puţin potrivită într-o lume în care înlăturarea bioxidului de carbon din
atmosferă este o preocupare tot mai importantă. Se pare că la nivelul UE nu există dorinţa
de a introduce modelul subvenţiilor PAC pentru sectorul silvic ci mai degrabă există
preocuparea pentru a realiza o legătura dintre sectoarele silvic şi agricol şi pentru a
aborda utilizarea terenurilor într-o manieră integrată.
Politica agricolă comună pentru perioada ulterioară anului 2013 va trebui să
prezinte argumente justificative privind patru elemente cheie: faptul că agricultura
reprezintă un caz de excepţie, fapt care să justifice primirea unei părţi semnificative a
fondurilor publice europene; existenţa unor obiective clare pentru viitoarea PAC sau
pentru o politică rurală comună; examinarea critică a faptului că măsurile noi şi cele deja
existente urmăresc realizarea acestor obiective; fondurile necesare susţinerii acestor
măsuri se regăsesc în viitoarea PAC. Cu alte cuvinte este intervenţia publică justificată în

20
agricultură? Dacă este, ar trebui politica să fie una comună? Ar trebui ca aceasta să fie
una agricolă? Care sunt obiectivele sale? Şi cât de mult vor costa?
Faptul că agricultura este considerată un caz de excepţie se sprijină pe un număr
de discuţii dintre care multe se regăsesc sub titulatura de „bunuri publice”. În acest caz,
unul dintre cele mai frecvente argumente, legate de această problemă, aduse în discuţie
este securitatea alimentară. Sprijinul pentru producţie este destinat să ferească
consumatorii şi industria alimentară de la dependenţa de piaţă într-o lume în care
nesiguranţa este în creştere. Astfel, hrana nu trebuie comparată cu alte bunuri, hrana este
un bun esenţial iar o primă de asigurare a securităţii alimentare este o măsură la fel de
prudentă ca oricare altă formă de asigurare. Puterea acestui argument depinde în mare
măsură de riscurile dependenţei de pieţe şi de bunurile în cauză: de exemplu securitatea
aprovizionării cu cereale este mult mai importantă decât aceea pentru carnea de vită sau
vin. Mai mult, securitatea poate fi atinsă într-o varietate de moduri: de exemplu prin
reţinerea unui nivel minim de cereale în depozite strategice. Dacă pieţele devin nesigure
şi volatile datorită, să spunem, climei care este mai puţin previzibilă securitatea
aprovizionării va deveni un obiectiv legitim.
Ca rezultat al importanţei sale teritoriale agricultura europeană are o caracteristică
socială şi de mediu disproporţionată în ceea ce priveşte utilizarea terenurilor, mediul,
bunăstarea animalelor, sănătatea publică şi nivelul de trai rural. Aceasta conduce atât la
externalităţi pozitive (cum ar fi atenuarea schimbărilor climatice) cât şi negative (cum ar
fi pierderea biodiversităţii, poluarea apelor şi emisia gazelor de seră).
Anumite sisteme de agricultură, şi ar trebui amintite aici şi anume: sistemele
agricole valoroase pentru mediu şi acelea cuprinse în siturile Natura 2000 care sunt
benefice pentru biodiversitate şi au multe externalităţi pozitive asociate legate de sol, apă
şi peisaje. Terenurile marginale, terenurile necultivate, gardurile vii şi peticele de teren
seminaturale şi cele cu vegetaţie forestieră sunt importante în intensificarea conectivităţii
funcţionale în peisajele cu agricultură de tip intensiv oferind importante habitate, locuri
de hrană şi coridoare ecologice care să faciliteze răspândirea speciilor. În plus agricultura
şi silvicultura împreună pot contribui în mod semnificativ la atenuarea schimbărilor
climatice prin creştere înlăturării bioxidului de carbon din atmosferă. Argumentul
„bunurilor publice” pentru „excepţionalitatea agricolă” este unul puternic dacă

21
focalizarea se realizează pe acele sectoare şi pe utilizarea de terenuri care generează astfel
de bunuri.
Obiectivele sociale şi de mediu sunt unite dar nu semnifică acelaşi lucru. În ceea
ce priveşte interesele socio-culturale un obiectiv este acela de a susţine anumite zone şi
sectoare de la impactul restructurării, în special, acolo unde cultura este înrădăcinată în
condiţiile de producţie. Adesea fermierii fac parte din această moştenire culturală şi dacă
ei vor fi înlocuiţi de o structură mai competitivă aceasta va reprezenta o pierdere mai
degrabă socio-culturală decât economică. În acest context, va exista în viitor o provocare
considerabilă în definirea coerentă a obiectivelor sociale astfel încât acestea să capteze
interesele şi preferinţele publicului fără a degenera într-o lipsă de reconciliere socială,
politică şi economică. Experienţa câştigată cu programul LEADER şi cu alte măsuri
vizând dezvoltarea rurală este nevoie să fie luată în considerare.
Obiectivele care vizează mediul au probabil un grad mai mare de compatibilitate
cu logica OMC dar nu sunt în unilateral direcţionate. Un set de implicaţii vizează
agricultura iar un altul se extinde la peisajele rurale. Primul set include valorile ataşate
sistemelor şi practicilor de producţie care prin ele însele au efecte benefice asupra
mediului cum ar fi peisajele cultivate în mod tradiţional, pajiştile bogate în specii,
agricultura organică şi abordări mult mai radicale cum ar fi permacultura (agricultura
bazată pe anumite culturi permanente). Acestea reprezintă de fapt „unirea producţiei” de
bunuri private şi publice iar intervenţia ar trebui să aibă ca obiectiv principal asigurarea
securităţii acestora deoarece piaţa oferă stimuli inadecvaţi în acest sens.
O altă propunere vizează abordarea managementului durabil al terenurilor rurale
de către alţi actori decât fermierii. Aceste activităţi vizează în mod curent terenurile
împădurite, rezervaţiile naturale, noile forme de înlăturare a bioxidului de carbon din
atmosferă, mlaştinile, terenuri destinate petrecerii timpului liber sau chiar terenurile
abandonate. Aceste beneficii pot fi definite în diferite moduri dar rareori pot fi
reglementate ca atare. Obiectivele de mediu sunt din această cauză parţial agricole şi
parţial de natură rurală arătând concentrarea pe Pilonul 2 mai degrabă decât pe Pilonul 1.
Din ce în ce mai mulţi comentatori se întreabă dacă o politică centralizată cum
este PAC este potrivită pentru o realitate aflată în permanentă schimbare şi susţin că
argumentele eficienţei economice nu sprijină repartizarea curentă a responsabilităţilor

22
între UE şi statele membre. Astfel, se estimează că desemnarea responsabilităţii privind
finanţarea şi administrarea plăţilor directe la nivelul UE ar intra în conflict cu principiul
subsidiarităţii. În ceea ce priveşte politicile de dezvoltare rurală centralismul şi
intervenţionalismul disproporţionat poate determina costuri de tranzacţionare mai mari şi
nealinierea reglementărilor la priorităţile naţionale şi regionale. După modul de abordare
multe măsuri de dezvoltare rurală sunt de natură locală în termeni de probleme abordate,
preferinţe publice pentru bunurile care stau în spatele lor şi tipuri de măsuri care au fost
dezvoltate. Aceste argumente susţinute şi de polarizarea istorică în distribuţia bugetului
Pilonului 2 au determinat o serie de comentatori să susţină că statele membre ar trebui să
fie responsabile pentru schiţarea, implementarea şi finanţarea măsurilor de dezvoltare
rurală.
Există o tendinţă din ce în ce mai accentuată care vizează extinderea obiectivelor
PAC în aşa fel încât să existe un număr mai mare de probleme care să se circumscrie
Pilonului 2. Agricultura şi silvicultura rămân în centrul politicii dar cu o focalizare mai
slabă pe producţia de bunuri. În dezbaterile care vizează orizontul 2013 va trebui să
existe o privire mult mai atentă la nevoile zonelor rurale şi la aşteptările acestor zone de
la restul societăţii. Politica rurală reprezintă un ansamblu de probleme şi interese înrudite
care nu ar trebui să fie pierdute în politica regională, care are un caracter mult mai difuz.
Se poate concluziona că propunerile care se aşteaptă să fie adoptate sub PAC-HC
nu sunt „spectaculoase” însă aşa cum s-a putut vedea în acest capitol au generat discuţii şi
luări de poziţie importante. Poziţiile adoptate de către diferite guverne şi grupuri de
interes au în vedere pe de o parte propriile agende iar pe de altă parte importanţa atribuită
obiectivelor economice, sociale şi de mediu, care de altfel creionează tendinţele pe
termen lung ale PAC.

23
Capitolul 3: Economia rurală românească

Anul 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, a marcat o epocă nouă
în economia agricolă şi de dezvoltare rurală a ţării noastre. În acest context, România
trebuie să îşi adapteze rapid economia agricolă şi de dezvoltare rurală pentru a se putea
integra în piaţa internă a Uniunii Europene şi a adopta în totalitate Politica Agricolă
Comună (PAC).
Aderarea la UE este, probabil, cel mai puternic factor de presiune pentru reforma
rapidă a agriculturii şi economiei rurale româneşti, dată fiind necesitatea integrării cu
succes în economia rurală europeană.
Modelul european de agricultură se bazează pe un sector competitiv, orientat spre
piaţă, îndeplinind, totodată, şi alte funcţii publice, cum ar fi protejarea mediului
înconjurător, oferirea unor aşezări rezidenţiale mai convenabile pentru populaţia din
spaţiul rural, precum şi integrarea agriculturii cu mediul înconjurător şi cu silvicultura.
Politica Agricolă Comună îşi deplasează accentul de la subvenţiile directe acordate
agriculturii (pilonul I al PAC) spre dezvoltarea integrată a economiei rurale şi spre
protejarea mediului înconjurător (pilonul II al PAC).
Economia rurală românească, dominată de agricultură în mare parte, este încă slab
integrată în economia de piaţă. În contextul actual al economiei de piaţă, de modul
înţelegerii şi aplicării tehnicilor de marketing depinde bunăstarea cetăţenilor din zona
rurală şi urbană, precum şi bunăstarea producătorilor agricoli.
Producătorul român trebuie să acţioneze în concordanţă cu realitatea economică
existentă pe plan mondial şi naţional, să aplice metode tehnice şi economice care să îi
ofere stabilitate şi eficienţă economică sigură. Producătorul este nevoit să producă în

24
conformitate cu ceea ce se cere pe piaţa internă şi internaţională, să reacţioneze cu
promptitudine la nevoile consumatorului.
Condiţiile geografice favorabile, relieful, clima, solurile fertile, la care se adaugă
forţa de muncă calificată, ataşamentul populaţiei din mediul rural pentru pământ şi
animale, un sistem instituţional administrativ adecvat, pot face din agricultura României
un domeniu de activitate atractiv si profitabil.
Pe plan naţional, agricultura reprezintă una dintre cele mai importante ramuri ale
economiei româneşti.
Contribuţia agriculturii, silviculturii, pisciculturii în formarea Produsului Intern
Brut reprezintă cca. 9,7 %, în timp ce contribuţia acestora în PIB-ul celorlalte ţări
membre ale UE se situează la aproximativ 1,7%.

3.1. Ponderea agriculturii, silviculturii, vânătorii, a pescuitului şi pisciculturii în PIB

Produsul
2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007*
intern brut
116.768, 151.475 197.564, 246.468, 288.047, 344.535, 266.5
TOTAL
7 ,0 8 8 8 5 90,6
Agricultură,
17.301, 17.80
vânătoare şi 15.612,9 22.835,2 31.030,1 24.277,9 26.898,2
2 6,8
silvicultură
% din PIB 13,4 11,4 11,6 12,6 8,4 7,8 6,68
Pescuit şi
5,0 6,4 14,0 13,8 13,8 15,8
piscicultură
Sursa: Anuarul statistic al României 2007
* date provizorii 01.01 – 30.09.2007

Scăderea ponderii agriculturii în PIB s-a datorat intrării pe făgaşul normal a

economiei de piaţă, precum şi dezvoltării celorlalte ramuri ale economiei naţionale, în
special a serviciilor, care ating o pondere de aprox. 50% din PIB, a industriei şi a
construcţiilor care au reprezentat circa 24%, respectiv 7,4 % din PIB, în anul 2006.

25
 SUPRAFATA ARABILA PE CAP DE LOCUITOR IN DIFERITE TARI
EUROPENE

0,466
FINLANDA
0,424
0,422
BUL GARIA
0,42
0,42
R. M OL DOVA
0,41
0,334
POL ONIA
0,326
0,306
SUEDIA
0,3
0,298
GRECIA
0,246
0,236
NORVEGIA
0,193
0,182
AUSTRIA
0,171
0,158
GERM ANIA
0,143
0,138
M . BRITANIE
0,095
0,083
EL VET IA
0,057
0,056
ISLANDA
0,024

0 0,05 0,1 0,15 0,2 0,25 0,3 0,35 0,4 0,45 0,5

ha/locuitor

Sursa: - FAO production Yearbook vol 57/ 2003

- Anuar statistic al României 2007

Raportul dintre suprafaţa arabilă a ţării la numărul de locuitori denotă faptul că

fiecărui locuitor îi revin circa 0,42 ha teren arabil, valoare superioară multor ţări europene
şi aproape dublă faţă de media europeană care este de doar de 0,236 ha/locuitor.
Pe parcursul întregii perioade de tranziţie, agricultura a jucat un rol social foarte
important, acţionând ca un „tampon” ocupaţional împotriva efectelor socio-economice
ale tranziţiei, absorbind o parte importantă din forţa de muncă disponibilizată de
industriile urbane.
O treime din populaţia ocupată a ţării lucrează în agricultură, ceea ce situează
România mult peste media de 5,9 % a ţărilor din UE 27. Toate aceste considerente
situează România în rândul ţărilor cu potenţial agricol ridicat.
Din cele 23,8 milioane ha cât însumează teritoriul României, suprafaţa
agricolă a ţării este de 14,7 mil. ha (61,7 %), din care 9,4 mil. ha reprezintă teren arabil.
România se găseşte pe locul 7 din Europa ca suprafaţă agricolă după (Spania, Franţa,
Marea Britanie, Germania, Italia, Polonia) şi pe locul 5 ca suprafaţă arabilă (după Spania,
Franţa, Germania şi Polonia).
Repartiţia fondului funciar după modul de folosinţă denotă faptul că terenul arabil
ocupă cca. 64% din suprafaţa agricolă, o treime din suprafaţă, 4,8 mil. ha, este ocupată
cu păşuni şi fâneţe, iar viile şi livezile reprezintă cca. 3%.

26
 3.3. Fondul funciar, după modul de folosinţă
Date la sfârşitul anului 2007
Specificare
mii ha
Suprafaţa totală a fondului funciar: 23839,1
Suprafaţa agricolă, din care: 14731,0
Arabil 9434,6
Păşuni 3334,4
Fâneţe 1524,9
Vii şi pepiniere viticole 223,7
Livezi şi pepiniere pomicole 213,4
Păduri şi alte terenuri cu vegetaţtie forestieră 6754,7
Construcţii, drumuri, ape, altele 2373,4
Sursa: Anuarul statistic al României, 2008

După structura proprietăţii la sfârşitul anului 2006 proprietatea agricolă privată

însuma 95,27 % din suprafaţa agricolă totală şi era constituită din proprietatea privată a
statului, a unităţilor administrativ teritoriale, a persoanelor juridice şi a persoanelor fizice.
Unul din factorii care îngreunează performanţele în agricultură îl reprezintă fărâmiţarea
proprietăţii în parcele de dimensiuni mici (sub 3 ha), ceea ce impune necesitatea
comasării acestora în exploataţii cu suprafeţe mai mari, pentru a se putea trece la o
agricultură performantă. Această situaţie urmează să fie reglementată prin politica de
comasare a terenurilor agricole care este necesară pentru a răspunde şi sarcinilor
cuprinse în programul de guvernare pentru 2008 referitoare la finalizarea reformei
proprietăţii funciare precum şi la stimularea transformării gospodăriilor ţărăneşti în ferme
agricole familiale cu caracter comercial şi formarea clasei de mijloc în spaţiul rural.

UTILIZAR

27
 Economia rurală românească are ca trăsătură predominantă procentul foarte mare
al fermelor de subzistenţă, care produc în principal pentru autoconsum, comercializând
pe piaţă o mica parte din produsele obţinute. În plus, fermele de subzistenţă au acces
dificil la alte surse de venituri şi, de aceea, bunăstarea unei părţi semnificative a
populaţiei rurale depinde considerabil de nivelul de profitabilitate al fermelor.
S-a iniţiat programul privind renta viageră agricolă, măsură importantă în
mecanismul de comasare a marilor suprafeţe agricole care va permite desfăşurarea unei
activităţi agricole eficiente, astfel încât să reziste concurenţei europene. Prin acest
program, micii dar numeroşii proprietari de teren agricol sunt încurajaţi să vândă sau să
arendeze terenul deţinut, ei obţinând 100 euro/ha vândut/pe an sau 50 euro/ha arendat/an.
La începutul anului 2007, numărul cererilor de solicitare a rentei viagere a ajuns
la 37.627, creşterea fiind semnificativă comparativ cu numărul de cereri înregistrate în
anii anteriori: 814 cereri înregistrate pentru anul 2005, 23.700 cereri înregistrate pentru
anul 2006.
Structura şi numărul exploataţiilor agricole funcţie de statutul lor juridic este
prezentată în diagrama de mai jos.
NUMĂRUL EXPLOATAŢIILOR AGRICOLE DUPĂ STATUTUL LOR JURIDIC

EXPLOATATII AGRICOLE
4.256.152

UNITATI CU PERSONALITATE JURIDICA

EXPLOATATII AGRICOLE 18.263
INDIVIDUALE
4.237.889 SOCIETATI/ASOCIATII
AGRICOLE
1.630
SOCIETATI COMERCIALE CU
CAPITAL MAJORITAR PRIVAT
4.574

SOCIETATI COMERCIALE CU
CAPITAL MAJORITAR DE STAT
250
4237889
UNITATI ALE ADMINISTRATIEI
PUBLICE
4.818

UNITATI COOPERATISTE
108

ALTE TIPURI
6.883

28
 Numărul mare al exploataţiilor de subzistenţă sau semisubzistenţă constituie
principala problemă pe care agricultura românească trebuie să o rezolve în cel mai scurt
timp.
Pentru stimularea transformării gospodăriilor ţărăneşti în ferme agricole familiale
cu caracter comercial, formarea şi consolidarea clasei de mijloc în spaţiul rural, efortul
bugetar a fost orientat către susţinerea investiţiilor în mediul rural, stimularea participării
băncilor şi dezvoltarea competenţelor lor pentru creditarea agriculturii.
În acest sens, s-au derulat Programul naţional de investiţii în noi ferme zootehnice
şi vegetale şi de consolidare a celor existente, adresat cu prioritate familiilor de tineri şi
Programul de susţinere a fermelor familiale care au minim trei vaci, program în cadrul
căruia, pentru achiziţionarea de utilaje (tancuri pentru răcirea laptelui, standuri şi aparate
de muls, motocositori, generatoare de curent, tocători de furaje, etc.).
Prin Programul Fermierul, în perioada 2005-2006 au fost depuse 1001 proiecte,
cu o valoare totală eligibilă declarată în cererea de finanţare de 311,2 milioane euro.
Astfel, s-a creat posibilitatea angajării în totalitate a fondurilor alocate prin Programul
SAPARD pentru perioada 2000-2006, încă din primul semestru al anului 2006. În timpul
perioadei de raportare a continuat implementarea în ritm susţinut a programelor de
dezvoltare rurală finanţate din fondul SAPARD şi Fondul Internaţional de Dezvoltare
Agricolă, cu termen final de depunere a proiectelor sfârşitul anului 2006.
Având în vedere necesitatea modernizării zonei rurale şi interesul sporit al
beneficiarilor pentru acest aspect, Guvernul României a aprobat asigurarea de la bugetul
de stat a cofinanţării publice nerambursabile pentru proiectele de investiţii din cadrul
Programului SAPARD, ca un instrument având menirea de a cofinanţa proiectele de
investiţii eligibile conform standardelor SAPARD şi pentru care a fost epuizată finanţarea
comunitară.
Realizarea echilibrului dintre sectorul vegetal şi animal reprezintă un deziderat al
agriculturii româneşti. Se urmăreşte creşterea efectivelor şi îmbunătăţirea raselor de
animale pentru carne şi lapte. Se doreşte creşterea suprafeţelor ocupate cu culturi furajere
şi proteice pentru îmbunătăţirea producţiilor animaliere menite, la rândul lor, să
încurajeze dezvoltarea de unităţi de procesare agroalimentară.

29
 2005 2006
SPECIFICARE milioane lei milioane lei
% %
preţuri curente preţuri curente
Vegetala 27959 60,1 31327,2 61,9
Animală 18185,7 39,1 18848,6 37,2
Servicii agricole 394,8 0,8 473,8 0,9
TOTAL 46539,5 100 50649,6 100

Cea mai mare parte a întreprinderilor agricole (aprox. 86%) sunt

microîntreprinderi cu mai puţin de 10 angajaţi. La acestea se adaugă întreprinderile mici
şi mijlocii în jur de 1600, care au între 10 si 49 angajaţi. Se constată astfel ca majoritatea
întreprinderilor agricole (97%) dispun de puţin personal angajat.
În ceea ce priveşte situaţia întreprinderilor agricole, în 2007 se constată o creştere
cu 6% faţă de 2006 a numărului întreprinderilor agricole în general. A crescut numărul
întreprinderilor mici şi foarte mici, în timp ce numărul întreprinderilor mijlocii şi mari a
rămas la acelaşi nivel.
Agricultura ecologică, ca o alternativă la agricultura convenţională, a cunoscut în
ultimii ani o evoluţie dinamică. Astfel în anul 2007, agricultura ecologică s-a practicat pe
o suprafaţă totală de 170.000 ha, de 10 ori mai mare faţă de anul 2000 şi cu 1,3% mai
mult faţă de anul 2006. Se constată deasemenea şi creşterea numărului operatorilor care
practică acest sistem agricol:de la 3409 înregistraţi în anul 2006, a 3834 în 2007.
În anul 2007, s-au exportat cca. 80 mii tone de produse ecologice cu o valoare de
cca. 65 mil. Euro ceea ce reprezintă o creştere cu cca. 20% fata de anul 2006.
- Principalele produse exportate au fost: oleaginoase şi proteice, cereale, fructe de
pădure şi ciuperci, produse procesate din lapte, miere de albine şi produse derivate, ulei
din floarea soarelui, etc.. Produsele romaneşti au fost comercializate în Germania, Italia,
Grecia, Elveţia, Olanda şi Franţa.
- Valoarea importului în anul 2007 a fost de cca. 3 milioane Euro, faţă de 2 mil.
Euro în anul 2006. Principalele produse importate au fost: zahar brun din trestie de zahăr,
cafea, ciocolata, băuturi obţinute din soia, sucuri din fructe, etc.

EVOLUŢIA SUPRAFETELOR ÎN AGRICULTURA ECOLOGICĂ

30
 .

Analiza schimburilor comerciale cu produse agroalimentare în anul 2007,

comparativ cu anul 2006
În anul 2007, soldul negativ al balanţei comerciale a fost influenţat în mare parte
de condiţiile climaterice defavorabile din ultimii ani, precum şi de faptul că după aderare,
s-a înregistrat o creştere a importurilor de produse agroalimentare din Statele Membre, ca
urmare a accesului liber pe piaţa unică prin eliminarea taxelor vamale şi a altor bariere.
Valoarea importurilor a fost determinată şi de cursul de schimb leu/euro, care a
favorizat creşteri ale importurilor de produse agroalimentare.
Balanţa comercială
VARIAŢIE 2007/2006
2007 2006 mil.
Specificaţie %
EURO
EXPORT 1100,7 854,0 +246,7 +28,9
IMPORT 3255,1 2424,8 +830,3 +34,2
SOLD -2154,4 -1570,8 +583,6 +37,2

Uniunea Europeană este principalul partener în comerţul agricol al României,

astfel în anul 2007 livrările de produse agroalimentare către această destinaţie au avut o
pondere valorică de 70% iar achiziţiile din statele membre UE au deţinut o pondere de
72,4%.
România are potenţial de export în sectoarele animale vii, vinuri, uleiuri
comestibile, fructe conservate, brânzeturi.
Pentru echilibrarea balanţei comerciale şi pentru creşterea exportului, România,
conform planului naţional de dezvoltare a agriculturii şi dezvoltării rurale, prin programe

31
de investiţii puse în practică a trecut la modernizarea unităţilor existente şi înfiinţarea de
noi unităţi de procesare în zonele defavorizate şi tradiţionale din mediul rural pe categorii
de produse agroalimentare.

Capitolul 4: Studiu de caz

Indicatori de eficienţă economică şi financiară în cadrul unei societăţi

comerciale agroalimentare (S.C. COVALACT S.A.)

S.C. COVALACT S.A. cu sediul în oraşul Sfântu Gheorghe, strada Lunca Oltului
nr. 1, judeţul Covasna, a luat fiinţă în anul 1971 sub denumirea de Întreprinderea de
colectare şi Industrializare a Laptelui Covasna – Sfântu Gheorghe, formată din trei secţii
de producţie fiecare profilate pe altfel de produse.
În 1990, în baza Legii 15 s-a constituit ca societate pe acţiuni cu capital majoritar
de stat, în baza H.G. 1251/1990 fiind înregistrată la Registrul Comerţului sub denumirea
de S.C. COVALACT S.A.
Începând cu 1993, conducerea societăţii a luat hotărârea ca în termen foarte scurt
să se încerce privatizarea societăţii prin metoda MEBO10 astfel că, începând cu luna
noiembrie 1994, S.C. COVALACT S.A. este înregistrată la Registrul Comerţului sub
numărul 3283 ca societate privată cu un capital social subscris şi vărsat de 1.529,4
milioane lei şi un număr de 119.569 acţiuni nominale aflate în posesia a 417 acţionari.
Obiectul de activitate rezultat din actele de înfiinţare se referă la colectarea,
industrializarea şi comercializarea laptelui şi a produselor lactate.
Principalele produse realizate de societate sunt :

10
Metoda MEBO (Management Employee Buyouts) a fost practic singura metoda de privatizare relevantă
pentru primii cinci ani ai tranziţiei din România.

32
  Lapte pentru consum şi produse proaspete
 Lapte praf
 Unt
 Brânzeturi fermentate
 Brânzeturi frământate
 Brânzeturi opărite
 Îngheţată
 Alte produse complementare (praf de îngheţată, puding, frişca pt. cafea,
etc.).

Ponderea produselor in cifra de afaceri

îngheţată lapte
brânzeturi 0,1% consum
3,3% 5,8% lapte consum
unt produse proaspete
25% lapte praf
unt
brânzeturi
produse
îngheţată
lapte praf proaspete
22,7% 43%

Figura 4.1. Produsele COVALACT

Mediul demografic

Cunoaşterea tendinţelor de creştere a populaţiei este importantă deoarece permite

conducerii S.C. Covalact S.A. să aprecieze cererea pentru produsele sale. Sporul negativ
al populaţiei României, a influenţat după 1990 în mod negativ cererea pentru produse
lactate şi brânzeturi. Cunoaşterea acestei tendinţe de scădere a cererii, concurenţa din ce
în ce mai puternică pe piaţă între producătorii de lactate şi brânzeturi precum şi
exigenţele sporite ale consumatorilor au determinat conducerea firmei să-şi concentreze

33
toate eforturile către obţinerea unor produse de calitate superioară care să răspundă cel
mai bine nevoilor consumatorilor. Cu toate că produsele lactate sunt considerate
sănătoase, acestea sunt neglijate în consumul populaţiei datorită educaţiei insuficiente.
Astfel producătorii, dar şi organizaţiile trebuie să-şi concentreze eforturile către
promovarea beneficiilor pe care aceste produse le au asupra organismului.

Mediul economic

În România, nivelul de trai scăzut obligă pe mulţi dintre noi să ţină cont în primul
rând de preţul produselor şi în ultimul rând de efectul pe care îl au alimentele asupra
organismului. Alimentaţia sănătoasă constituie în ultima vreme un element de care
consumatorii de pe toate meridianele încearcă să ţină cont. cu toate acestea, deocamdată,
consumul de brânzeturi şi produse proaspete preparate din lapte se menţine în limite
reduse, dar ca pe viitor poate creşte odată cu puterea de cumpărare a românilor.

Mediul natural

În România doar puţin peste 20% din laptele colectat este procesat industrial,
restul fiind folosit în gospodării particulare. De aici, şi criza materiilor prime cu care se
confruntă producătorii autohtoni. Acestui factor i se adaugă şi scăderea efectivului de
vaci de lapte după 1990.

Mediul tehnologic

Mediul tehnologic reprezintă cel mai puternic factor care influenţează activitatea
producătorilor. Tehnologiile noi creează pieţe şi ocazii noi. Capacităţi de producţie
moderne există, capabile să asigure un consum lunar de 12-14 litri de lapte şi 6,8
kilograme de produse din lapte pentru fiecare locuitor. Din păcate, consumul anual de
brânzeturi atinge în varianta oficială 1,5 kg, iar în cea neoficială peste 5 kg. Cifrele sunt
net inferioare celor înregistrate în ţările vecine (peste 12 kg în Polonia) sau în cele vest
europene (peste 20 kg în Germania sau peste 24 kg în Franţa).

Mediul politic

Deciziile de marketing sunt serios influenţate de evenimentele care au loc pe

scena politică. Pe piaţa produselor lactate se constată necesitatea creării unui cadru
legislativ care să interzică vânzarea acestui tip de produse pe piaţa liberă şi să permită

34
doar comercializarea produselor procesate în fabrici, cu licenţă de fabricaţie, avizate
sanitar veterinar. De asemenea, este necesar ca statul să se implice mult mai mult în acest
sector de activitate prin acordare de subvenţii producătorilor particulari care sunt
furnizori de materii prime către întreprinderi şi alocare de fonduri suplimentare, provenite
din programele finanţate de Uniunea Europeană.

Mediul cultural

Mediul cultural este format din instituţiile şi factorii care influenţează valorile de bază,
modul de percepere, preferinţele şi comportamentul membrilor societăţii. O astfel de
instituţie este Alianţa pentru Promovarea Educaţională a Laptelui (A.P.E.L) care
efectuează studii referitoare la piaţa produselor lactate, dar este şi organizator al celui mai
mare simpozion şi expoziţie anuală din industria laptelui din Sud-Estul Europei: -
SIMPOLACT® - 2006.
Furnizorii

Furnizorii S.C. Covalact S.A. sunt întreprinderi şi persoane particulare care

asigură resursele necesare firmei în vederea producerii bunurilor sale. Situaţia
furnizorilor influenţează în mare măsură activitatea de marketing. Managerii de
marketing trebuie să urmărească în permanenţă gradul de disponibilitate a acestora.
Datorită specificităţii pieţei produselor lactate (imposibilitatea de producerii pe stoc
datorită perisabilităţii produselor) este necesară stabilirea unor contracte ferme cu
furnizorii de materii prime, pentru a preîntâmpina evenimentele ce pot afecta desfacerile
pe termen scurt.
Compania şi-a consolidat, în timp, poziţia pe piaţă prin investiţii constante. Astfel
începând cu anul 1994 au fost achiziţionate din Polonia o linie tehnologică “HUGART”
în valoare de peste 350.000 USD pentru fabricarea “Brânzicii de casa” şi a Cremei
Covalact, o linie “HUGART” pentru ambalarea produselor proaspete, o maşină pentru
procesarea caşului în caşcaval, o linie tehnologică completă (instalaţie UHT şi maşina de
ambalat BOSCH) în valoare de peste 500.000 USD care realizează “Frişcă pentru cafea”
unică în România.

35
 Aceste echipamente şi-au demonstrat fiabilitatea şi rentabilitatea de-a lungul
perioadei de utilizare prin creşterea capacităţii de producţie şi un nivel calitativ al
produselor net superior.

Societatea este în faza de implementare a sistemului HACCP cea mai recentă

măsură în creşterea calităţii produselor a fost monitorizarea punctelor critice pe fluxurile
tehnologice.
Activitatea de colectare a laptelui materie primă se realizează cu forţe proprii de
la Ferme (foste IAS-uri) şi Asociaţii particulare precum şi de la 3785 producători
individuali din 6 judeţe.

Furnizorii sunt sprijiniţi (contra cost) cu furaje, zahăr, etc. asigurându-se instalaţii de
răcire a laptelui, aparate de muls, majoritatea acestora fiind ulterior cumpărate de către
producătorii de lapte.

Clienţii

S.C. Covalact S.A. are în prezent trei categorii de clienţi:

 Consumatorii sunt persoane particulare şi gospodării care cumpără

produsele sale pentru consumul propriu (Tabelul 4.1.).
Tabelul 4.1. Clienţii persoane particulare şi gospodării –2008
NUME CLIENT JUDEŢ LOCALITATEA

ARGEŞ PITEŞTI

BACĂU
BACĂU
ONEŞTI
BRAŞOV BRAŞOV
BUCUREŞTI BUCUREŞTI

PERSOANE PARTICULARE ŞI GOSPODĂRII CONSTANŢA CONSTANŢA

SFÂNTU GHEORGHE
COVASNA TÂRGU SECUIESC
DÂMBOVIŢA TÂRGOVIŞTE
HUNEDOARA DEVA
MUREŞ TÂRGU MUREŞ
PRAHOVA PLOIEŞTI

36
 CÂMPINA
SIBIU SIBIU

 Utilizatorii industriali achiziţionează bunuri în vederea prelucrării sau

utilizării lor în procesul de producţie (Tabelul 4.2.).

Tabelul 4.2. Clienţii utilizatori industriali – Decembrie 2007

NUME CLIENT ADRESA (JUDEŢ, ŢARA) FORMA DE PROPRIETATE
ELTIE CAFÉ BUCUREŞTI, ROMÂNIA PRIVATĂ
C.N.T.A. TAROM BUCUREŞTI, ROMÂNIA PRIVATĂ
SEGAFREDO BUCUREŞTI, ROMÂNIA PRIVATĂ
LAVAZZA BUCUREŞTI, ROMÂNIA PRIVATĂ
MACROMEX BUCUREŞTI, ROMÂNIA PRIVATĂ

 Comercianţii cumpără mărfuri pentru a le revinde la un preţ mai mare. În

prezent aceştia sunt micii detailişti (la care compania intenţionează să renunţe) şi
marile unităţi de desfacere cu amănuntul (Cash & Carry, Hypermarket,
Supermarket, Mega Discount) ca urmare a dorinţei de satisfacere cât mai deplină
a solicitărilor şi nevoilor consumatorilor (Tabelul 4.3).

Tabelul 4.3. Clienţii S.C. Covalact S.A. – 2008

NATURA C.A. 2003
NUME CLIENT NR. MAGAZINE
CAPITALULUI -EURO-
REWE-XXL
MEGADISCOUNT 4 STRĂIN 100% 90.000.000

CARREFOUR 1 STRĂIN 100% N.A

METRO CASH &
CARRY 15 MIXT 600.000.000
SELGROS CASH &
CARRY 4 STRĂIN 100% 110.000.000

CORA 1 STRĂIN 100% N.A

37
 Clienţii potenţiali sunt lanţurile româneşti de supermarketuri ca Univers’ All sau
Artima care au adoptat o strategie de expansiune în oraşele sărace în infrastructură
comercială sau lanţurile de supermarketuri importante de pe piaţa Bucureştiului precum
Mega Image, XXL Megadiscount sau La Fourmi, care au început sau şi-au anunţat
intenţia de extindere în afara capitalei.

Din reţeaua de distribuţie proprie, conducerea S.C. Covalact S.A. intenţionează să

le păstreze pe cele din Bucureşti, Ploieşti, Bacău şi Constanţa deoarece se încadrează în
criteriile dure de plată şi volumul de vânzări impuse de firmă.

Pentru analiza situaţiei financiare a societăţii “COVALACT” S.A., sunt

prezentate în Anexa nr.1 principalele date de bilanţ din perioada 2005 –2007.
Raportul dintre activele fixe şi cele circulante se prezintă astfel:

Tabelul 4.4. Raportul dintre active fixe şi circulante -%-

Anul 2005 2006 2007

Active fixe
41 54 39
Active circulante
59 46 61

Gradul de imobilizare a activului bilanţier a cunoscut fluctuaţii pe perioada de

analiză , ajungând la finele anului 2007 la 61% în favoarea activelor circulante, lucru
pozitiv pentru activitatea societăţii.

Se face precizarea că activele fixe ale societăţii sunt înregistrate la valoare

reevaluată, o analiză mai profundă putând fi facută numai dacă s-ar cunoaşte valoarea de
piaţă a imobilizărilor corporale înregistrate de societate.

Acest indicator se înscrie în limite normale pentru capacitatea de plată a

societăţii, existând un plus în favoarea activelor circulante.
Capitalul net de lucru, care reprezintă capitalul liber cu care se indeplinesc
obligaţiile, calculat ca diferenţă dintre activele curente si pasivele curente, prezintă

38
următoarele valori:
Tabelul 4.5. Capitalul net de lucru -mii lei-

Anul 2005 2006 2007

Active curente 27.801.498 24.261.156 51.508.211

Pasive curente 22.994.172 16.024.630 31.609.676
Capitalul net de lucru +4.807.326 +8.236.526 +19.898.535

Se observă faptul că acest parametru este pozitiv şi a cunoscut o crestere contiuă

în perioada de analiză, societatea având permanent capacitatea de a-şi finanţa obligaţiile
curente.

Situatia prezentată este deosebit de favorabilă, mult peste capacitatea de finanţare

a unor societăţi similare.
Fondul de rulment total, calculat ca diferenţă dintre activele circulante şi
obligaţii prezintă acelaşi trend ca în cazul capitalului net de lucru, fiind valabile
consideraţiile efectuate pentru acest parametru.
Solvabilitatea, calculată ca raport între capitalul social vărsat şi valoarea totală a
obligaţiilor se prezintă astfel:
Tabelul 4.6. Solvabilitatea

Anul 2005 2006 2007

Solvabilitatea 1.53 2.21 1.60

Se constată că în perioada de analiză, raportul este peste pragul de siguranţă

acceptat de literatura de specialitate (0.5 pâna la 1), aprecierea fiind pozitivă şi pentru
acest parametru.
Gradul de indatorare pentru activele patrimoniale, calculat ca raport dintre
valoarea totală a creditelor, imprumuturilor şi a obligaţiilor şi activele patrimoniale,
prezintă următoarele valori:

Tabelul 4.7. Gradul de îndatorare

39
 Anul 2005 2006 2007

Grad de indatorare 45% 32% 64%

Din analiza acestui indice se observă tendinţa de creştere a gradului de indatorare

al firmei, parametrul analizat nefiind in masură să releve aspecte necorespunzătoare cu
privire la societatea analizată, valoarea creditelor angajate fiind sub nivelul activelor
patrimoniale.
Gradul de utilizare al capitalului social, calculat ca raport între totalul activelor şi
capitalul social prezintă valorile din tabelul următor:
Tabelul 4.8.Gradul de utilizare a capitalului social

Anul 2005 2006 2007

Grad de utilizare capital social 6.6 3.3 3.2

Analizând datele prezentate, se constată un grad de utilizare care a cunoscut o

scădere pe perioada de analiză, ajungând în anul 2007 la 3,2 , dar acest parametru poate fi
considerat ca fiind bun.
Se face menţiunea că analiza a avut la bază atât comparabilitatea cifrelor absolute
cât şi a celor influenţate de inflaţie. Astfel, pe baza indicatorilor statistici publicaţi de
Institutul National de Statistică, faţă de anul 2006, în anul 2007 a fost inregistrată o
creştere a preţurilor de consum al produselor alimentare de 27%.
Analizând datele din tabelul prezentat în Anexa nr.2 se observă că activitatea
financiară a societăţii este pe un trend uşor ascendent, creşterile cifrei de afaceri sunt uşor
peste nivelul inflaţiei, iar veniturile din exploatare realizate în anul 2007, în valori
comparabile cu anul 2006 sunt cu circa 14 % mai mari.
Rezultatele prezentate sunt relevante pentru poziţia pe care societatea a dobândit-
o pe segmentul de piaţă pe care acţionează, făcându-se precizarea că rezultatele obţinute
arată o creştere în condiţiile de recesiune ale mediului economic şi de scădere a puterii

40
 de cumpărare (produsele societăţii sunt influenţate în mod direct de scăderea consumului,
urmare a scăderii puterii de cumpărare).
Indicele anual de creştere a cheltuielilor din exploatare s-a situat aproximativ la
nivelul celui de creştere a cifrei de afaceri, situaţie ce indică faptul că managerii deţin un
control direct asupra cheltuielilor societăţii.
Faţă de situaţia veniturilor totale de 15 % în valori constante, cheltuielile totale
au înregistrat o creştere de 20 %, deci peste cea a veniturilor
Evoluţia profitului brut a cunoscut o scădere în cifre constante de circa 92 %,
situaţie care are la bază creşterea importantă a cheltuielilor cu materiile prime – creştere
cu 45% în cifre constante, cheltuielile cu energia şi apa – creştere cu 88 % , cheltueli cu
servicii executate de terţi – creştere cu 37 % şi creşterea altor cheltuieli materiale cu 82
%.
Urmare a reevaluării imobilizărilor corporale, a fost inregistrată şi o creştere cu 83
% a cheltuielilor cu amortizarea.
Toate aceste creşteri au influenţat în mod direct rezultatul financiar. Cele analizate
anterior rezultă şi din prezentarea câtorva indicatori sintetici de performanţă economico-
financiară în perioada analizată, care reflectă din punct de vedere financiar randamentul
global al societăţii.

Tabelul 4.9. Randamentul global al societăţii

INDICATORI
INDICATORI DE LICHIDITATE
LICHIDITATEA GENERALĂ
LICHIDITATEA IMEDIATĂ
RATA SOLVABILITĂŢII GENERALE
INDICATORI DE ECHILIBRU
FINANCIAR
RATA AUTONOMIEI FINANCIARE
RATA DE FINANŢARE A STOCURILOR
CONSIDERAŢII
Lichiditatea generală este sub pragul de siguranţă de 2-2.5 ; acest
lucru fiind în legatura directă cu conjunctura mediului economic
actual, dar acest parametru nu este îngrijorător pentru activitatea
curentă a societăţii.
Este sub pragul de siguranţă de 0,5 ; acest indicator comportând
aprecierile facute la Lichiditatea generală.
Este peste pragul de siguranţă de 1,5, pe toata perioada de analiză,
deci se consideră că solvabilitatea societăţii este foarte bună.
Este supraunitară pe toata perioada de proiecţie, deci este foarte
bună.
Rata de finanţare a stocurilor este în uşoara scădere pe perioada de
analiză cu o menţinere pentru anii 2005 şi 2006, valorile prezentate

41

RATA DATORIILOR
RATA CAPITALULUI PROPRIU FAŢĂ DE
ACTIVELE IMOBILIZATE
RATA DE ROTAŢIE A OBLIGAŢIILOR
VITEZA DE ROTAŢIE ÎN ZILE
INDICATORI DE GESTIUNE
ROTAŢIA ACTIVELOR CIRCULANTE
VITEZA DE ROTAŢIE ÎN ZILE
ROTAŢIA ACTIVULUI TOTAL
VITEZA DE ROTAŢIE ÎN ZILE
DURATA MEDIE DE RECUPERARE A
CREANŢELOR
VITEZA DE ROTAŢIE ÎN ZILE
INDICATORI DE RENTABILITATE
RATA RENTABILITĂŢII ECONOMICE
RATA RENTABILITĂŢII FINANCIARE
RATA RENTABILITATII RESURSELOR
CONSUMATE
INDICATORI AI FONDULUI DE
RULMENT
FONDUL DE RULMENT TOTAL
FONDUL DE RULMENT PERMANENT
FONDUl DE RULMENT PROPRIU
NECESARUL DE FINANŢAT
NECESARUL DE FOND DE RULMENT
fiind aproape de nivelul de echilibru.
Rata datoriilor este subunitară, lucru ce indică faptul că există un
plus al activelor în favoarea datoriilor curente.
Acest parametru suportă aprecierile anterioare, fiind subunitar, deci
un parametru bun.
Viteza de rotaţie a obligaţiilor înregistrează în anul 2006 o valoare
de 96 de zile, ceea ce arată că societatea îsi finanţează obligaţiile la
un interval de 96 de zile, lucru pozitiv, tinând cont de faptul că
recuperarea creanţelor se face într-un timp mult mai scurt.
Viteza de rotaţie a activelor circulante a înregistrat o creştere în
anul de bază – 2006, fiind de 84 zile. Se consideră acest parametru
acceptabil pentru situaţia financiară a societăţii.
Viteza de rotaţie a activului total suportă aprecierile făcute anterior.
Înregistrează o valoare în anul 2006 de 34 de zile, interval mediu de
recuperare al creanţelor, parametru acceptabil, tinând cont şi de
faptul că viteza de rotaţie a obligaţiilor este mult peste acest
parametru.
Este un parametru slab, datorită pierderii înregistrate în anul 2004 şi
a profitului mic înregistrat în 2006. Mai multe comentarii au fost
efectuate la analiza evoluţiei profitului brut.
Suportă aceleaşi aprecieri cu cele ale rentabilităţii economice
Suportă aceleaşi aprecieri cu cele ale rentabilităţii economice
Acest parametru este pozitiv, lucru ce semnifică faptul că societatea
dispune de active circulante în valoare mai mare decât activele
corporale. Parametrul poate fi considerat foarte bun, societatea
având permanent resurse pentru finanţarea activităţii curente.
Valorile sunt aceleaşi cu cele ale Fondului de Rulment Total şi
comportă aceleaşi aprecieri.
Fondul de rulment propriu arată un plus în favoarea activelor
imobilizate, fapt apreciat ca pozitiv pentru capacitatea societăţii de
a derula activitatea principală.
Este un parametru influenţat de ceilalţi indicatori ai fondului de
rulment şi are valori foarte bune.
Prezintă valori negative, dar la un nivel foarte scăzut, lucru ce
înscrie acest parametru în capacitatea normală de acoperire a
datoriilor curente cu stocuri şi creanţe curente.
42

FONDUL DE RULMENT NET GLOBAL
TREZORERIA NETĂ
Acest parametru nu este un parametru de referinţă în analiză,
întrucât relevantă este valoarea capitalurilor proprii care este mult
mai mare decât capitalul permanent.
Acest parametru fiind implicit legat de Fondul de Rulment net
Global, comportă aprecierile anterioare.

Indicatorii prezentaţi, formulele utilizate şi aprecierile, au fost efectuate în baza

Ordinului nr. 616/04.mai.2000 ale Ministerului de Finanţe publicat în M.O. nr.
286/26.06.2000 (Anexa nr.3)
Din cele prezentate se observă că rata profitului este în creştere pe perioada
analizată şi se menţine la cote ridicate în anul de referinţă, lucru ce subliniază în plus
consideraţiile privind performanţa financiară a societăţii.
Tendinţa înregistrată de rentabilitatea capitalului, a cărei valoare este deosebită,
nu oferă concluzii importante pentru studiu, întrucât acest parametru este influenţat de
valoarea nereevaluată a capitalului social.
Lichiditatea generală a fost peste nivelul minim acceptat de literatura de
specialitate (între 2 si 2,5) în anul de referinţă acest lucru fiind relevant pentru
performanţele financiare ale societăţii.
Lichiditatea imediată a înregistrat un nivel supraunitar, ceea ce indică o situaţie
pozitivă, fiind valabile consideraţiile expuse anterior.
Rata rentabilităţii economice şi financiare prezintă valori care atestă
performanţele financiare ale firmei în perioada de analiză, cu specificaţia că semnificativ
pentru o performanţă reală (neinfluenţată de mediul economic actual) ar fi fost depăşirea
ratei inflaţiei.
Perioada de recuperare a creanţelor este în parametrii normali, dar se observă
tendinţa de creştere pe perioada analizată, tendintă ce poate fi explicată de influenţele pe
care le creează blocajul financiar global existent în economia noastră.
Perioada de rambursare a datoriilor este în scădere pe perioada analizată, fenomen
ce atestă posibilităţile financiare ale societăţii şi capacitatea de plată a datoriilor curente.
În condiţiile economiei de piaţă a devenit evident că supravieţuirea unei firme din
industria alimentară este condiţionată de capacitatea acesteia de abordare realistă a
mediului economic şi de adaptarea permanentă la cerinţele pieţei.

43
Concluzii

În contextul globalizării continue şi a extinderii Uniunii Europene, România

pledează pentru continuarea modelului european de agricultură, capabil să producă
suficiente produse agro-alimentare, diversificate, de calitate şi la preţuri accesibile
majorităţii consumatorilor, poziţia noastră fiind, în acelaşi timp, favorabilă creşterii
competitivităţii agriculturii europene.
De asemenea, România consideră importantă implementarea PAC datorită
efectului pe care îl are asupra mediului de afaceri din sectorul agro-alimentar şi asupra
sistemului administrativ. Considerăm necesară asigurarea continuităţii şi predictibilităţii
agriculturii europene, precum şi a sistemului de finanţare a acesteia, pentru a permite
producătorilor români să se alinieze la rigorile PAC şi să facă faţă competiţiei.
Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR) a fost transmis
oficial serviciilor de specialitate ale Comisiei Europene, în vederea aprobării, în data de
29 iunie 2007 şi aprobat în data de 20 februarie 2008.
În vederea menţinerii şi îmbunătăţirii condiţiilor naturale şi sociale de care
dispune România, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, prin care se vor derula
fondurile comunitare destinate dezvoltării rurale, este centrat pe trei aspecte-cheie:
 Facilitarea transformării şi modernizării structurii duale a agriculturii şi
silviculturii, precum şi a industriilor procesatoare aferente, pentru a le face mai
competitive şi pentru a contribui la creşterea economică şi convergenţa veniturilor
din spaţiul rural (acolo unde este posibil), în paralel cu asigurarea condiţiilor de
trai şi protecţia mediului din aceste zone.
 Menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii mediului din zonele rurale ale României, prin
promovarea unui management durabil atât pe suprafeţele agricole, cât şi pe cele
forestiere.

44
  Gestionarea şi facilitarea tranziţiei forţei de muncă din sectorul agricol către alte
sectoare care să le asigure un nivel de trai corespunzător din punct de vedere
social şi economic.
 Îmbunătăţirea şi alinierea la nivel european a structurilor sistemului financiar
pentru o corectă gestionare a bugetelor alocate sectorului agroalimentar
Pentru România este necesar să asigurăm, în conformitate cu principiile PAC şi
evoluţia spaţiului european rural : venituri suficiente pentru fermieri, specificitatea
zonelor rurale, ocuparea forţei de muncă în zonele rurale, evitarea depopulării zonelor
rurale, menţinerea specificităţii tradiţiilor locale, întărirea obiectivelor PAC în privinţa
securităţii alimentare.
Dezvoltarea rurală presupune a scăpa din capcana dezvoltării agricole
convenţionale a spaţiului rural. Investiţiile reprezintă încă o activitate aleatorie a
instituţiilor administrative.
Fondurile UE trebuie să fie direcţionate doar spre activităţi viabile. Una din
activitatile majore trebuie să fie orientarea activităţilor agricole spre scopuri
comerciale. România trebuie să -şi pregătească fermierii, administraţia, producătorii, şi
nu în ultimul rând, consumatorii.
România se bucură de un potenţial de dezvoltare important, însă nefolosit. Cu o
suprafaţă totală de 238 mii km2 şi o populaţie de peste 21 milioane de locuitori, România,
este ca mărime, cel de-al doilea nou stat-membru al Uniunii Europene, după Polonia. Ea
reprezintă 6% din suprafaţa totală a Uniunii Europene şi 4% din populaţia acesteia.
Investiţiile şi competitivitatea din România constituie încă elemente care trebuie
îmbunătăţite, pentru a se reuşi o accelerare a creşterii economice şi asigurarea unei
convergenţe a veniturilor cu cele din UE.

45
 Bibliografie

1. ALEXANDRI C., ALBOIU C. (2001) - "Efectele adoptării PAC asupra

bunăstării", Institutul de Economie Agrară, Academia Româna, Bucuresti;
2. CAMPEANU VIRGINIA (1998) Decrease of protectionism in Romanian
agriculture, part of the pre-accession strategy, ScientConsult;
3. DAVIDOVA S., GIURCA D., RUSALI M., HUBBARD L. (1999): WTO
Commitments and CAP adoption in CEEC: The case of Romania. MOCT-MOST:
“Economic Policy in Tranzition Economies”, Kluwer Academic Publisher;
4. GAVRILESCU D., GIURCA D. (2000): Economie Agroalimentară. Ed. Expert
Bucuresti;
5. GHICA I., (1967) Regimul juridic al veniturilor bugetului de stat, Editura
Ştiinţifică, Bucuresti,
6. INGCO D. MERLINDA, Agricultural Trade Liberalization. One step forward,
One step back?, The World Bank, Washington DC, PRVP, August 1995;
7. CONDOR I., NICOLESCU GH., (1983) Impozitele şi taxele din România.
Procedură fiscală, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucuresti;
8. PREDA M., Centralizarea şi descentralizarea în administraţia publică, în
„Dreptul”, nr. 9/1995;
9. TRZECIAK-DUVAL A., (2000) A decade of transition in Central and Eastern
European agriculture, in volume Agricultural policy and enlargement of the
European Union, Wageningen Pers., Wageningen.
10. VĂCĂREL I., (1992) Conţinutul economic şi funcţiile finanţelor publice, în
„Finanţele publice”, coordonator – Iulian Văcărel, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti;

46
 * Report of the Commission to the Council on the Application of the System of
Cross Compliance COM (2007)147
* (1997) - “Lapte şi produse din lapte - situaţie şi perspectivă”, Institutul de
Economie Agrară (Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice); Institutul de
Economie Mondială (INCE - Academia Română), nr.4/mai 1997;

Anexa 1
Date de bilanţ 2005-2007
2005 2006 2007
ACTIV
1 Imobilizări necorporale 0 0 0
2 Imobilizări corporale 20,947,225 33,581,652 35,984,886
3 Imobilizări financiare 2,465,500 4,918,671 4,918,671
A. Active imobilizate total (1 la 3) 23,412,725 38,500,323 40,903,557
4 Stoc de materiale, obiecte de inventar 4,099,556 4,240,215 4,823,990
5 Produse finite şi în curs de execuţie 1,903,271 7,469,044 19,120,691
6 Mărfuri şi ambalaje 1,165,979 1,644,498 1,860,405
7 Animale 105,846 10,108 0
B Total stocuri (4 la 7) 7,274,652 13,363,865 25,805,086
8 Creanţe comerciale 9,403,073 6,999,637 10,916,200
9 Avansuri plătite 148,228 248,341 533,995
10 Alte creanţe, inclusiv cu asociaţii 4,640,100 1,145,231 9,187,459
C. Total creanţe (8 la 10) 14,191,401 8,393,209 20,637,654
11 Cheltuieli în avans 296,538 557,255 2,196,886
12 Alte active realizabile 3,893,308 494,982 1,119,171
13 Disponibilităţi (excedent din fluxul de numerar) 2,145,599 1,451,845 1,749,414
ACTIV TOTAL (A+B+C+11+12+13) 51,214,223 62,761,479 92,411,768
PASIV
14 Capital social 7,753,929 19,083,505 29,127,455
15 Contul întreprinzătorului 0 0 0
16 Rezerve 1,038,308 1,966,810 2,390,907
17 +Profit nerepartizat/ -Pierderea neacoperită -3,300,810 0
18 Profit reţinut (Profit net-Dividende+Sold anterior ct. 118) 892,419 3,280,417 3,280,417
19 Diferenţe din reeveluare 11,329,576 10,043,950 0
20 Subvenţii pentru investiţii
21 Provizioane reglementate
D. Capital propriu (14 la 21) 17,713,422 34,374,682 34,798,779
22 Provizioane pentru riscuri si chelt. 3,265,060 437,620 946,774
23 Datorii financiare pe temen lung, din care: 10,506,629 12,362,167 26,003,313
a. - la bănci 10,506,629 12,362,167 26,003,313
b. - alte datorii, inclusiv leasing financiar 0 0 0
24 Datorii financiare pe termen scurt 0 0 0
25 Furnizori 12,241,107 6,797,419 18,018,050
26 Avansuri primite 341,509 1,530,615 63,719
27 Alte datorii 6,948,170 7,013,943 12,265,446
28 Venituri în avans 0 189,311 144,950
29 Alte pasive de regularizare 198,326 55,722 170,737
E. Datorii total (22 la 29) 33,500,801 28,386,797 57,612,989

47
F. Deficit de disponibilităţi (deficit din fluxul de numerar) 0 0 0
PASIV TOTAL (D+E+F) 51,214,223 62,761,479 92,411,768

Anexa 2 Rezultatul financiar al S.C. COVALACT S.A. 2006-2007

2006 2007 Variaţie 2006 fără Variaţie

cifre inflaţie cifre
absolute constante
A. VENITURI
A1 Venituri din exploatare 151,144,730 218,850,77 1.45 172.323.4 1.14

48
 total, din care: 5 45
Vânzări de mărfuri 22,618,584 13,521,553 0.60 10.646.89 0.47
2
Producţia vândută 124,296,763 202,583,91 1.63 159.514.8 1.28
3 92
Cifra de afaceri 146,915,347 216,105,46 1.47 170.161.7 1.16
6 84
Alte venituri din 4,229,383 2,745,309 0.65 2.161.661 0.51
exploatare
A2 Venituri financiare 978,653 619,950 0.63 488.150 0.50
total, din care
Venituri din dobânzi 166,250 141,971 0.85 111.788 0.67
Alte venituri financiare 812,403 477,979 0.59 376.361 0.46
A3 Venituri excepţionale 2,868,748 7,050,030 2.46 5.551.205 1.94
total din care:
- din operaţiuni de 0 0 0.00 0 0.00
capital
- alte venituri 2,868,748 7,050,030 2.46 5.551.205 1.94
excepţionale
A4 VENITURI TOTALE 154,992,131 226,520,75 1.46 178.362.7 1.15
5 99
B CHELTUIELI
Costul mărfurilor vândute 19,505,409 12,233,066 0.63 9.632.335 0.49
Cheltuieli cu materiile 66,789,384 123,283,95 1.85 97.073.98 1.45
prime şi materiale 9 3
Chelt. cu materialele 15,567,558 23,539,630 1.51 18.535.14 1.19
consumabile 2
Cheltuieli cu energia şi 3,385,019 8,099,718 2.39 6.377.731 1.88
apa
Alte cheltuieli materiale 1,212,083 2,797,980 2.31 2.203.134 1.82
Servicii executate de terţi 6,441,859 11,181,519 1.74 8.804.346 1.37
Cheltuieli cu taxe, 2,331,490 1,427,235 0.61 1.123.807 0.48
impozite, vărsăminte
Cheltuieli cu salariile 12,618,935 18,179,030 1.44 14.314.19 1.13
7
Sarcini sociale 4,965,897 6,237,818 1.26 4.911.668 0.99
Cheltuieli cu personalul 17,584,832 24,416,848 1.39 19.225.86 1.09
total 5

49
 Alte cheltuieli de 164,594 94,399 0.57 74.330 0.45
exploatare
Amortizare imobilizări 3,854,261 8,963,023 2.33 7.057.498 1.83
B1 Cheltuieli exploatare 136,836,489 216,037,37 1.58 170.108.1 1.24
total 7 71
Profit exploatare (A1-B1) 14,308,241 2,813,398 0.20 2.215.274 0.15
Dobânzi la credite pe 4,224,723 5,290,349 1.25 4.165.629 0.99
termen lung
Dobânzi la credite pe 0 0 0
termen scurt
Alte cheltuieli financiare 4,834,719 495,940 0.10 390.504 0.08
B2 Cheltuieli financiare 9,059,442 5,786,289 0.64 4.556.133 0.50
total
Profit financiar (A2-B2) -8,080,789 -5,166,339 0.64 - 0.50
4.067.983
B3 Cheltuieli excepţionale 2,428,235 4,015,896 1.65 3.162.123 1.30
total din care:
- din operaţiuni de 0 0 0.00 0 0.00
capital
- alte cheltuieli 2,428,235 4,015,896 1.65 3.162.123 1.30
excepţionale
Profit exceptional (A3- 440,513 3,034,134 6.89 2.389.082 5.42
B3)
B4 Cheltuieli totale 148,324,166 225,839,56 1.52 177.826.4 1.20
2 27
C1 Profit brut 6,667,965 681,193 0.10 536.372 0.08
C2 Impozit pe profit 1,317,176 257,095 0.20 202.437 0.15
C3 Profit net (C1-C2), din 5,350,789 424,098 0.08 333.935 0.06
care:
C4 Dividende 0 0 0.00 0 0.00

50
 Anexa 3

AUTORITATEA
ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE CENTRALE
SAU LOCALE
Agentul economic ........................
Sediul/adresa ..............................
Codul fiscal ................................

BUGETUL ACTIVITĂŢII GENERALE

Cod 01
— milioane lei
Preliminat/ Prevederile
Indlcatori Nr. rând realizat Anului Trimestru
în anul curent l
precedent Total.
din care: I II III IV

1 2 3 4 5
I. VENITURI 01
TOTALE,
din care:
(rd. 02 + rd. 12 + rd. 13)

1. Venituri din exploatare,

02
din care:
a) Venituri din activitatea de bază 03
b) Venituri din alte activităţi 04
c) Venituri din surse bugetare,
05
din care:

51
— subvenţii pentru produse şi activităţi 06
— subvenţii pentru acoperirea
diferenţelor de preţ şi de tarif 07
— transferuri 08
— prime acordate de la bugetul de stat 09
— alte sume primite de la bugetul de stat 10
d) Venituri din fonduri speciale 11
2. Venituri financiare 12
3. Venituri excepţionale 13
II. CHELTUIELI TOTALE. 14
din care:
(rd. 15 + rd. 33 + rd. 34)

1. Cheltuieli pentru exploatare — total, 15

din care:
a) Cheltuieli materiale 16
b) Cheltuieli cu personalul, din care: 17
— salarii brute 18
— contribuţie la asigurările sociale de stat 19
— ajutor de şomaj 20
— contribuţie la asigurările sociale de sănătate,
conform Legii nr. 145/1997 21
— alte cheltuieli cu personalul 22
c) Cheltuieli de exploatare privind amortizarea
şi provizioanele 23
d) Cheltuieli prevăzute de legea bugetului de stat, 24
din care:
— transferuri sau subvenţii 25
e) Cheltuieli de protocol 26
f) Cheltuieli de reclama şi publicitate 27
g) Cheltuieli cu sponsorizarea 28
h) Tichete de masă 29
i) Alte cheltuieli, din care: 30
— taxa pentru activitatea de exploatare a
resurselor minerale 31
— redevenţa din concesionarea bunurilor publice 32
2. Cheltuieli financiare 33
3. Cheltuieli excepţionale 34
III. REZULTAT BRUT - profit (pierdere) 35
IV. FOND DE REZERVĂ 36

52
V. ALTE CHELTUIELl DEDUCTIBILE STABILITE
POTRIVIT LEGII 37
VI. ACOPERIREA PIERDERILOR DIN ANII
PRECEDENŢI 38
VII. IMPOZIT PE PROFIT 39
VIII. PROFITUL DE REPARTIZAT.
40
din care:

1. Fondul de participare a salariaţilor la profit, 41

din care:
— cota managerului la regii autonome 42
2. Vărsăminte la buget din profitul net al regiilor
autonome şi al institutelor naţionale de
cercetare-dezvoltare 43
3. Surse proprii de finanţare, din care: 44
— cota de participare la profit a administratorilor 45
4. Alte repartizări prevăzute de lege (denumirea
şi baza legală), din care: 46
— cota managerului la societăţile comerciale 47
— dividende cuvenite statului — F.P.S. 48
— dividende cuvenite altor acţionari 49

53