Read without ads and support Scribd by becoming a Scribd Premium Reader.
See Premium Plans
 
WALTER SCOTT
TALISMANUL
Coperta de DONE STANISBN 973-907l-07-4 Toate drepturile rezervate Editurii SAECULUM
WALTER SCOTT
ALISMANUL
Roman
Traducere de: AL. ŞTEFĂNESCU-MEDELENIŞi AL. IACOBESCUCu o postfaţă de DAN GRIGORESCUEditura SAECULUM Bucureşti, 1993
Tiparul executat sub comanda nr. 20.694 Kcgia Autonoma a Imprimeriilor 
Imprimeria C'ORKSI
ROMÂNIA
CAPITOLUL I
 — 
Spre deşertul sălbatic. Ei s-au retras, dar cu arme.
 Paradisul regăsit 
Soarele arzător al Siriei nu atinsese încă zenitul; un cavaler din ordinul Crucii Roşii, care îşi părăsiseîndepărtata ţară de la miazănoapte ca să intre în ostile cruciaţilor rătăcitori din Palestina, străbăteaagale pustiul nisipos ce se întindea în preajma Mării Moarte, numită în acelaşi timp şi lacul Asfaltit,mare închisă, în care se varsă apele Iordanului, dar ea însăşi neavînd nici o scurgere. Războinicul pelerin străbătuse anevoie, în cele dintîi ceasuri ale zilei, cărările rîpoase care şerpuiau printre stînci;ieşind în cele din urmă din îngustimile primejdioase, ajunse în largul cîmpiei, unde cetăţile blestematechemaseră asupră-le cîndva crunta răzbunare a Celui Atotputernic. Oboseala, setea, primejdia care pîn-dea la fiece pas, toate fură uitate în clipa cînd călătorul îşi aminti de cumplita întîmplare care prefăcuseîntr-un jalnic pustiu mănoasa vale a Sodomei, odinioară udată de ape zburdalnice, ca şi grădinaDomnului - acum un deşert uscat şi pîrjolit, sortit să ră-mînă sterp pe vecie.Văzînd mohorîta întindere de apă, atît de deosebită în privinţa limpezimii şi a nestatorniciei, de toatecelelalte, călătorul se cutremură şi se închină creştineşte; îşi aminti că sub undele domoale zăceauleşurile şi ruinele măreţelor cetăţi de odinioară, care stă-pîniseră largul cîmpiilor; trăsnetele cerului sauneastîmpărul măruntaielor pămîntuluî le săpaseră mormîntul, şi dărîmăturile lor se scufundaseră înadîncul acestei mări care nu răbda la sînu-i nici o vieţuitoare, nu îngăduia ca vreo luntre să-i tulburesuprafaţa, Şi» ca şi cum propriile-i străfunduri ar fi însemnat cel mai nimerit lăcaş pentru apele-i posomorite, nu-şi trimitea, ca oricare altă mare, tributul în nemărginirea oceanului. întreg ţinutulînconju-rător, ca şi pe vremea lui Moise, era numai pucioasă şi sare; ierburile n-aveau cum să răsară şi floareanu lega rod; nici urmă de lăstar nicăieri. Pămîntul, ca şi apele lacului, avea de ce să se numească„Tărîmul Morţii", deoarece nu se înveşmînta în verdeaţă ca oricare altă cîmpie; pînă şi văzduhul eravăduvit de locuitorii lui înaripaţi; aceştia o luau razna, pesemne ca să scape de duhoarea catranului şi a pucioasei, pe care văpaia soarelui o împrăştia de pe suprafaţa apei, învolburarea de aburi preschimbîndu-se u-neori în vîrtejuri pustiitoare. Lespezi de spumă vîscoasă, care se cheamă naft, pluteau deasupra apelor domoale şi întunecate, sporind volburile de aburi, ca şi cum ar fi vrut săadeverească pe deplin înfricoşătoarea poveste a lui Moise.Soarele strălucea falnic, aproape de neînchipuit în cuprinsul acestei privelişti a deznădejdii, şi întreagafire însufleţită parcă se ferea de înverşunarea razelor sale, în afară de pelerinul singuratic care răscoleaanevoie nisipul mişcător al deşertului, părînd singura făptură vie pe tot întinsul cîmpiei. îmbrăcămintea
 
călăreţului şi echipamentul calului erau ciudat de nepotrivite pentru ţinutul pe care îl străbăteau. înafară de zalele cu mîneci lungi, în afară de mănuşile bătute în plăcuţe de oţel şi de platoşa din acelaşimetal, mai avea un scut în trei colţuri atîrnat de grumaz, un coif de oţel cu vizieră şi un fel de glugăîmpletită din sîrmă, ce umplea golul dintre pieptar şi marginile coifului. Picioarele îi erau apărate dearmuri mlădii, ce-i acopereau coapsele şi genunchii, în timp ce tălpile îi erau vîrîte în încălţăriacoperite cu plăci de oţel, ca şi apărătoarele braţelor. O spadă lungă şi lată, cu prăsele zdravene, lucrateîn chip de cruce, pe care o purta pe un şold, părea pereche cu un pumnal mare, atîrnat pe celălalt şold.Călăreţul strîngea la oblîncul şeii, cu capătul rezemat în scară, lancea lungă cu vîrfu oţelit, arma lui decăpetenie care, la fiece mişcare a calului, se lăsa către spate, în timp ce flamura flutura în adiereadomoală, răsu-cindu-se în vîrfuri. La toată această îmbrăcăminte greoaie se cad să adăugăm un fel de pelerină de postav brodat, ieşită de soare şij de întrebuinţare, veşmînt ce părea foarte folositor,deoarece împiedica razele de foc ale soarelui să cadă de-a dreptul peste armură, care altfel ar fi devenitcu desăvîrşire nesuferită călăreţului. Armele nobilului cruciat închipuiau în felurite locuri, cusut pestofă, dar ieşit de soare şi de vechime, un leopard culcat, cu însem-narea: „Dorm, nu mă treziţi!" Se mai puteau desluşi pe scut armele aceluiaşi blazon, aproape şters denumeroase lovituri. Coiful uriaş, rotund, n-avea nici un fel de podoabă. Păstrînd aceeaşi greoaieîmbrăcăminte de oţel, cu care se puteau apăra la nevoie, cruciaţii din miazănoapte păreau că înfruntăcu tot dinadinsul clima şi ţinutul în care veneau să se războiască. îmbrăcămintea calului nu era mai puţin greoaie şi mai puţin nesuferită decît aceea a călăreţului. Dobitocul purta o şa groasă, bătută cu plăci de oţel, iar în dreptul grumazului, sub coamă, un fel de platoşă; altă îmbrăcăminte, ţesută din firede oţel, îi apăra crupa şi coapsele. Călăreţul purta de asemenea, la oblîncul şeii, un baltag ca un ciocande oţel, şi acesta o armă de căpetenie. Frîul şi hamurile erau împletite cu lanţuri, iar capul dobitoculuiera apărat de o glugă de zale, care avea deschizături în dreptul ochilor şi al nărilor, iar în mijloculfrunţii purta un corn, care, ivit parcă din ţeasta calului, îi da întrucîtva înfăţişarea inorogului din poveste.O îndelungată folosinţă îi obişnuise însă, atît pe călăreţ cît şi pe neobositul lui fugar, cu toată această panoplie de arme. într-adevăr, mulţi războinici, rătăcind din apus spre meleagurile Palestinei, piereaumai înainte de a se fi obişnuit cu asprimea climei arzătoare; pentru mulţi însă, acea căldură nu era preagreu de îndurat, obişnuindu-se într-o oarecare măsură cu ea, printre aceştia aflîndu-se şi călăreţulsinguratic care străbătea în clipa aceea ţărmurile pustii ale Mării Moarte.Firea îl înzestrase desigur cu o putere puţin obişnuită, dacă purta cămaşa de zale cu uşurinţa cu care ar fi purtat o îmbrăcăminte ţesută din fire de păianjen. în afară de aceasta, era un om îndelung răbdător;sănătatea lui putea să înfrunte orice fel de climat, ca şi oboseala şi lipsurile, oricît ar fi fost denemiloase. Pornirile lui erau în strînsă. legătură cu vînjoşia trupească; se simţea pururi cuprins deneastîmpăr, în cele mai vitrege împrejurări şi, sub înfăţişarea sa liniştită şi rece, se frămînta onepotolită sete de avînt Şi de faimă, înnăscută în firea vestitelor vlăstare ale seminţiei normande, ceeace le făcea să cucerească lauri în toate ungherele Europei. Totuşi, nu oricui îi era dat să primească din partea norocului o răsplată strălucită, şi aceea pe care o dobîndise singuraticul nostru călător timp dedoi ani cît cutreierase ca un războire aprig Palestina, se putea socoti o faimă trecătoare şi, pe dea-supra, cîteva indulgenţe papale. în acest timp, puţinii bani pe ca îi avusese în pungă se topiseră cu atîtmai grabnic cu cît nu folosise de nici unul din mijloacele prin care cruciaţii binevoi să-şi reîntregeascăveniturile ştirbite, pe spinarea localnicilor p; lestinieni. Nu căuta să stoarcă nici un fel de dar din parteaneâ riciţilor locuitori ai ţinutului, în schimbul făgăduielii că nu se v; atinge de avutul lor în timpulrăzboaielor cu sarazinii, şi nici na vusese prilejul să se îmbogăţească prin vreo răscumpărare a cin<ştie cărui prins mai de vază. Mica suită, ce-l însoţise dincolo d< hotarul ţării în care se născuse, serăzleţise, pe măsură ce i s< micşorau şi mijloacele de întreţinere şi singurul scutier ce-i ma rămăseseera bolnav la pat, şi deci în neputinţă de a-şi urma stă pînul. Aşadar, călătorea singur, fără tovarăşi,după cum am arăta mai sus. Aceasta nu-l supăra însă cîtuşi de puţin pe cruciatul nos tru, obişnuit să-şi privească spada drept cel mai credincios tovarăş şi gîndurile cucernice drept cei mai buni însoţitori.Omul, însă, n( se poate lipsi îndelungă vreme de hrană şi de odihnă, chiar cîm are o făptură de fier şi ofire răbdătoare ca cea a cavalerului ci blazonul leopardului adormit. Pentru aceasta, după ce lăsă MareMoartă la oarecare depărtare în urmă-i, spre dreapta, salută cr bucurie pilcul de doi sau trei palmieri cese zăreau în depărtăr: dovadă că în apropierea lor se afla izvorul, în preajma căruia ave să-şi facă popasul de amiază. De asemenea, calul, care îndura: îndeajuns goana, luînd pildă răbdarea şiresemnarea stăpînului începu să-şi înalţe capul, fremătînd din nări şi iuţind pasul, ca cum ar fi simţit de
 
departe mirosul şi răcoarea apei lîngă care av să se odihnească şi să se adape. Dar, mai înainte de a fiajuns 1; locul dorit, cal şi călăreţ erau sortiţi altor osteneli şi altor primejdii. ^în timp ce cavalerul Leopardului îşi aţintea privirea asup mănunchiului de palmieri aflat încă îndeajunsde departe, i se păr că, între trunchiurile lor înlănţuite, se mişcă ceva. Curînd, aceas îndepărtatănălucire se desprinse dintre copacii care îi ascunsese întrucîtva mişcările, şi porni în goană sprecălăreţ; abia atunci puţi acesta să-şi dea seama că spre el venea un războinic călare; în cef din urmă,după turban, suliţa lungă şi burnusul verde, recunosc numaidecît în el un călăreţ sarazin. „în pustiu,nimeni nu întîlneş un prieten", zice un proverb oriental. Totuşi, cruciatului îi pâ prea puţin că păgînul, care înainta întru întîmpinarea lui, pe agerul fugar din Barbaria, ca şi cum ar fifost purtat pe aripi de şoim, venea ca prieten sau ca vrăjmaş; poate că, apărător dîrz al crucii, l-ar fivrut mai degrabă duşman. Pentru orice împrejurare, îşi desprinse lancea din scară, o apucă cu mînadreaptă, aşezînd-o pe spinarea calului, cu vîrful înainte, înfăşură dîrlogii pe braţul stîng, şi înviorînd cu pintenii agerimea fugarului, se pregăti să înfrunte pe străin cu liniştea şi încrederea în sine arăzboinicului obişnuit să învingă. La rîndu-i, sarazinul porni în goana calului, aşa cum fac de obiceicălăreţii arabi; îşi strunea fugarul mai degrabă cu ajutorul picioarelor şi cu mişcările trupului, decît cuajutorul frî-ului, pe care îl ţinea fără întrebuinţare în mîna stingă; astfel că nimic nu-l împiedica să seslujească de pavăza rotundă, îmbrăcată în piele de rinocer şi bătută în cuie de argint, pe care o purta pe braţ, jucînd-o încoace şi încolo, ca şi cum ar fi avut de gînd să înfrunte cu talgerul acela şubrednăprasnicele lovituri ale unei lănci apusene. Nu-şi pregătea suliţa, aşa cum făcuse vrăjmaşul; o a-pucătotuşi cu mîna dreaptă de mijlocul lemnului şi în cele din urmă începu s-o învîrtească pe deasupracapului. înaintînd drept spre duşman, cu toată iuţeala, aştepta parcă să—1 vadă pe acesta făcînd acelaşilucru, pornind în goană în întîmpinarea lui; dar cavalerul creştin, obişnuit cu felul de a lupta alrăzboinicilor din Orient, nu înţelegea să-şi obosească fugarul într-o goană zadarnică. Dimpotrivă, seopri, dîndu-şi seama că, dacă ar fi trebuit să primească lovitura duşmanului, greutatea armelor şi cea acalului îi dădeau putinţa de a lovi el însuşi fulgerător. Prevăzător şi te-mîndu-se poate de aceleaşiurmări, călăreţul sarazin, cînd ajunse la două aruncături de suliţă, de creştin, îşi struni calul spre stînga,c-o dibăcie de neasemuit şi făcu de două ori înconjurul cavalerului; acesta însă, învîrtindu-se pe loc,astfel încît să-şi înfrunte mereu potrivnicul din faţă, zădărnicea oarecum gîndul acestuia de a-l lovi peneaşteptate, astfel că sarazinul se văzu silit să dea pinteni calului şi să se tragă înapoi c-o sută de paşi.A doua oară, asemenea hultanului ce se năpusteşte asupra şoimului, maurul porni
m
goană şi din nou sevăzu silit să fugă înapoi, fără să fi putut da o singură lovitură. în cele din urmă, pentru a treia oară, senăpusti 'n acelaşi chip; dar cavalerul creştin, dornic să sfirşească această luptă ciudată, în careneastîmpărul obositor al vrăjmaşului ar fi putut să-i istovească şi lui puterile, apucă dintr-o dată baltagul greu pe care-l purta atîrnat la oblînc şi,cu braţul său sigur, călăuzit de o privire ageră, îl aruncă drept în capul emirului - căci vrăjmaşul nu părea să fie din neam de rînd. Sarazinul zări la timp uriaşa armă ce venea în zbor şi ridică uşoara-i pavăză între cap şi baltag; puterea cu care fusese zvîrlit baltagul, împinse însă pavăza pînă în dreptulturbanului şi, cu toate că lovitura nu-şi nimerise ţinta de-a dreptul, fu de ajuns ca să—I azvîrle jos dinşa. Mai înainte ca creştinul să fi avut vremea să se folosească de căderea lui, vrăjmaşul se ridicăsprinten în picioare şi, chemîndu-şi calul, care se apropie îndată, sări în şa fără să fi atins scările, şidobîndi iar poziţia prielnică din care voise să-l doboare cavalerul Leopardului. Dar cruciatul îşiridicase şi el baltagul de pe pămînt şi războinicul răsăritean, care nu uita cu cîtă putere şi îndemînarese folosise de el, părea că se fereşte acum cu luare aminte de atingerea năprasnicei arme a cărei tărie osimţise puţin mai înainte, pregătindu-se în acelaşi timp să urmeze lupta, cu alte arme, ce puteau fiaruncate de departe. într-adevăr, îşi împlîntă suliţa în nisip, la oarecare depărtare de vrăjmaş, şidesprinse din curele arcul scurt, pe care îl purta în spate; apoi, dînd pinteni calului, mai făcu de douăsau de trei ori înconjurul cruciatului, de astă dată ceva mai departe; cît dăinui goana aceasta, zvîrli şasesăgeţi asupra creştinului, cu o mînă atît de sigură, încît numai trainicele zale ale acestuia fură în staresă-l apere, ca să nu fie rănit în şase locuri. A şaptea săgeată păru însă c-a nimerit într-un loc mai puţinferit, deoarece creştinul se rostogoli numaidecît de pe cal.Dar, care nu fu uimirea sarazinului cînd, descălecînd din goană ca să vadă în ce stare se găseavrăjmaşul pe care îl socotea învins, se simţi deodată înşfăcat de grumaz; cavalerul se prefăcuse înadinscă e rănit, ca să—şi ademenească potrivnicul; totuşi, şi în această luptă, iscusinţa şi vitejiarăzboinicului din Orient îl scăpară din mîna duşmanului. Scoase de pe umăr cureaua de care se
Search
Search History:
Searching...
Result 00 of 00
00 results for result for
  • p.
    • Notes
    Load more