Read without ads and support Scribd by becoming a Scribd Premium Reader.

Language:

Download

Go BackAdd Note

Link

Embed

Save for later

1. Politici sociale: definiţii, concepte-1. Politici sociale: definiţii, concepte-cheie, tipuri de politici socialecheie, tipuri de politici sociale

1.1Cum pot fi definite politicile sociale?

♦

O primă distincţie între politică şi politici:

politica

este ceea ce descrie aranjamentele, şicomportamentele conforme cu acestea, în cadrul sistemului dereprezentare politică,

politicile

au o conotaţie mai degrabă pragmatică, operativă,definind seturi de măsuri şi activităţi, coerent structurate înraport cu realizarea unor obiective, prin care statul sauguvernele locale intervin într-un anumit domeniu. În limbaengleză distincţia este mai clară:

politics

desemneazăaranjamentele şi comportamentele politice, în timp ce termenulde

policy

desemnează politicile având un caracter operativ.

♦

Politicile sociale sunt parte a politicilor publice:

politicile publice cuprindpoliticile statului în toate domeniile relevante funcţionării unei societăţi:politici economice, politici demografice, politici fiscale, politici salariale,politici în domeniul protecţiei mediului înconjurător, politici de urbanizareetc.

♦

Politicile sociale

– reprezintă deci un set de programe, activităţi, măsuri ceau ca scop adresarea unor nevoi (elementare) umane de protecţie socială,educaţie, sănătate, locuire şi – în general – creşterea bunăstării sociale, prinintermediul (re)distribuirii unor resurse considerate a fi relevante (bani,servicii, timp etc.)

♦

Obiectivele politicilor sociale, adică obiectivele sociale,

vizează protecţiasocială. Protecţia socială este un rezultat al politicilor sociale, dar ea sepoate realiza pe mai multe căi. Politicile sociale nu sunt decât una dintrestrategiile ce au ca obiectiv protecţia socială. Sectorul non-guvernamentalreprezintă, de exemplu, o altă modalitate de adresare a protecţiei sociale.

♦

Statul

– prin intermediul politicilor sociale pe care le dezvoltă –

este doarunul dintre furnizorii bunăstării individuale

. Principalele surse ale bunăstăriiindividuale sunt :

Piaţa muncii

: veniturile din muncă – salarii, bonusuri,profituri

Venituri private/ individuale

: din economii proprii, dinproprietăţi (rente, chirii), din vânzări, din asigurări private la careindividul participă voluntar, împrumuturi

Voluntariatul

: ajutor din partea familiei, a vecinilor,prietenilor, altor instituţii sociale (e.g. nunta, botezul) în bani sauservicii

Statul:

prin politicile sale sociale

♦

Principala consecinţă a politicilor sociale dezvoltate de către stat este deci

protecţia socială

a populaţiei : protecţia socială nu este însă realizatăexclusiv prin intermediul politicilor sociale, ea este o consecinţă a efortuluiconjugat a mai multor factori : piaţa muncii, economia, sectorul ne-guvernamental.

1.2Ce presupun politicile sociale ?

Stabilirea limitelor ce definesc

necesitatea intervenţiei statului

îneconomie.

Care este legitimitatea intervenţiei statului în general?

Dece ar trebui să intervină statul în economie, în aranjamanetele privatedintre indivizi? La această întrebare vom răspunde prin analizarea‘eşecurilor pieţei libere’.

Acest aspect este de ordin ‘tehnic’

, răspunsulla această întrebare are la bază o argumentaţie în termenii ‘raţionalităţiieconomice’.

(Capitolul 2)

Existenţa unor obiective sociale

: adresarea nevoilor umane şi creştereabunăstării sociale; aceste obiective sunt implicit sau explicit formulate şidefinite în cadrul legislaţiei sociale.Acest aspect presupune, mai departe:

♦

Tipuri de venituri monetare ale individului -veniturile primare brute = venituri pre-impozitare şi pre-transfer

venituri din muncă

venituri din proprietăţi

venituri din economii propriiToate aceste venituri sunt supuse taxării şi impozitării

venituri secundare = venituri din transferuri sociale

Unele venituri secundare sunt şi ele supuse impozitării ca de exemplu, pensiile

Veniturile totale de care dispune, în final, un individ sunt veniturile post-transfer post-impozitare, cumulate din venituri primare şi provenite dintransferuri sociale (i.e.toate beneficiile cu caracter social, inclusiv pensiile)

definirea şi operaţionalizarea

conceptelor de nevoie umană şi bunăstare socială

(Capitolul 3)

existenţa unui - sau opţiunea pentru - un

model de

justiţie (echitate) socială

– gradul şi modul de redistribuire, deci de implicare al statului,ce transcende ‘strictul necesar’.

În ce măsură ar trebui să intervină statul?

Care sunt – sau ar trebui să fie – limitele acestei intervenţii?Răspunsul la această întrebare are un

caracter mai degrabă normativ, moral, decât tehnic,

şi la aceasta vom încerca sărăspundem prin discutarea teoriilor filosofiei sociale asupra justiţiei(echităţii) sociale şi deci a bazelor ideologiilor politice moderne.

(Capitolul 5)

Instrumente concrete de redistribuire a bunăstării

în vederearealizării acestor obiective. Redistribuţia este principiul în baza căruiasunt realizare scopurile, obiectivele sociale, prin

intermediul programelor şi politicilor sociale.

Statul deci are un rol de redistribuirea bunăstării individuale în vederea creşterii bunăstării sociale.

Capitolul 4

oferă o imagine asupra istoriei constituirii acestor instrumente deintervenţie la nivelul statelor/ comunităţilor.

Capitolul 6

şi

capitolul 7

prezintă cele două mari categorii de forme de intervenţie: asiguratorii şinon-asiguratorii.

Capitolul 8

oferă o tipologie a statelor în funcţie deprofilul politicilor sociale adoptate.

Realizarea efectivă, implementarea măsurilor/ programelor în vederea realizării acestor obiective

: ceea ce implică, în continuare, preocupărilegate de forma concretă pe care aceste acţiuni o iau. Programele socialetrebuie deci să fie

fezabile

din punct de vedere al administrării lor. Elese realizează intr-un context instituţional, legislativ şi organizaţionalspecific, particular şi ca atare ele trebuie să fie

inteligibile şi aplicabile

în acest context particular dar

şi să prevină posibilitatea abuzurilor (element ce ţine de justiţia procedurală

Eficacitatea şi eficienţa

programelor sociale reprezintă un alt aspectesenţial al analizei politicilor sociale. Avem de-a face deci – în domeniulpoliticilor sociale - nu numai cu probleme de principiu, de opţiune întermeni ‘morali’, dar şi cu probleme şi aspecte pragmatice, ce ţin deeficacitatea şi eficienţa modului de realizare a acestor opţiuni morale.(

Capitolul 9

şi

capitolul 10

Justiţia socială (echitatea socială) este o justiţie distributivă (i.e. se referă la modul încare bunăstarea este (re)distribuită în societate) în timp ce, în domeniul politicilorsociale, justiţia procedurală se referă la modul în care statul, respectiv administraţiapublică, operaţionalizează principiile redistributive statuate într-un cadru legislativ, învederea obţinerii rezultatelor redistributive scontate şi aplică – în mod corect, i.e.uniform – regulile obţinute în urma acestei operaţionalizări.