† NICODIM

Din mila lui Dumnezeu

Episcop al Severinului şi Strehaiei

Iubitului nostru cler,

cinului monahal şi drept

-credinciosului popor

din Episcopia Severinului şi Strehaiei har, pace, sănătate şi alese bucurii duhovniceşti de la Dumnezeu,iar de la noi părintească îmbrăţişare şi arhierească binecuvântare!

Iubi

ţi fraţ

creştini

Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos a constituit cel mai însemnat eveniment dinistoria mântuirii noastre. El se naşte în ultimul an de domnie al regelui Irod cel Mare învremea împăratului roman Octavian Augustus, în timp ce pro

consul al Siriei era Cirinius.

Naşterea Mântuitorului Iisus Hristo

s a avut loc

„

la plinirea vremii

” (Galate

ni 4,4).Prin venirea pe p

ământ în calitate de Mesia, de Răscumpărător, Iisus Hristos a adus posibilitatea drepţilor Vechiului Testament de a avea parte de Împărăţia lui Dumnezeu.

Totodată

, prin întruparea Sa,

dă posibilitatea neamului omenesc

prin ştergerea păcatului

adamic,

de îndată ce fiecare persoană este botezată în numele Sfintei Treimi, să aibă parte de

mântuirea sufletului. R

ăscumpăr

area omenirii

nu se putea realiza fără ca

una dintre PersoaneleSfintei Treimi

să ia asupra Sa păcatele noastre

şi să vindece firea noastră de neascultare, de păcat şi de moarte, „

Că Dumnezeu aşa a iubit

lumea,

încât pe Fiul său

Cel Unul-

Născut

L-adat

, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică

”

(Ioan 3,16).

Cea dintâi datorie şi cea mai importantă grijă a credinciosului, în viaţă, este mâ

ntuirea

sufletului său. Nimic pe lume nu este mai de preţ pentru el, ca mâ

ntuirea sufletului

după

cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos care zice: "

Căci ce

i foloseşte omului să câştigelumea întreagă dacă

şi pier

de sufletul? Sau ce-

ar putea să dea omul în schimb pentru sufletu

său

" (Marcu 8, 36-37).

Mântuirea este eliberarea omului din robia păcatului şi a morţii şi dobândirea vieţiiveşnice, prin Hristos în Biserică. În concepţia creştină

(învăţătura noastră)

todoxă, noţiunea

de "mâ

ntuire" are două sensuri fundamentale: unul obiectiv şi altul subiectiv.

De aici avem şi

Invăţătura de credinţă creştină

rtodoxă

, E.I.B.M.B.O.R.,

Bucureşti, 1992, p

.7.

denumirea de mâ

ntuire obiectivă, căreia i se mai spune şi răscumpărare, împăcare,

restaurare -

şi denumirea de mântuire subiectivă sau îndreptar

Prin mântuirea o

biectivă se înţelege lucrarea mâ

ntuitoare a lui Hristos, Dumnezeu-Omul, pentru întregul neam omenesc, de la Adam

până la sfârşitul veacurilor, prin întruparea,învierea şi înălţarea Sa la cer. Lucrarea mâ

ntuitoare a lui Iisus Hristos, sau mântuirea

obiectivă, constă în eliberarea omului din robia păcatului şi a morţii şi împăcarea lui cuDumnezeu. Prin înnoirea, sfinţirea şi îndumnezeirea firii umane a lui Hristos, a fost posibilăînnoirea, sfinţirea şi îndumnezeirea firii umane în gener

al.

De asemenea,

mântuirea obiectivămai constă şi în raportarea în

tregii lu

crări mântuitoare săvârşite de

Domnul nostru Iisus

Hristos la toţi oa

menii, din toa

te timpurile şi locurile (I Timotei

2, 4); Hristos, fiind singurulmijlocitor al mântuirii noa

stre la Tatăl, după cum spune Sfâ

ntul Apostol Pavel: "

Căci, Unul este Dumnezeu, Unul este şi mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni; omul Hristos Iisus Care

a dat pe Sine preţ de răscumpărare pentru toţi

" (I Timotei 2, 5-6).Fiecare om în parte sau credin

cios, are îndatorirea sfântă de a

şi însuşi roadelerăscumpărării, în Biserică. Însuşirea acestor roade constituie mântuirea personală sau subiec

tivă a omului în Hristos, ca mădular al bisericii Sale, ca membru al Trupului Său.

Mântuirea

subiectivă este condiţionată de ajutorul lui Dumnezeu prin harul divin, precum şi de credinţaşi faptele bune, din partea omului. Prin aceste condiţii ale îndreptării

harul, credinţa şi

faptele bune -

omul îşi însuşeşte roadele întrupării, jertfei şi Învierii lui Hristos şi prin ele progresează treptat în sfinţire

În gândirea Părinţilor palestinieni din secolul al VI

lea, era prezentă ideea că Iisus

Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu, S-

a făcut om, a acceptat să se întrupeze ca oamenii să fierăscumpăraţi

Cunoscuţii Părinţi filocalici

Varsanufie

, numit Marele Bătrân,

şi Ioan

, numitProfetul, nevoitori în veacul al VI-lea într-

una din mânăstirile Palestinei,

precizau că: „

S-a

făcut Fiul lui Dumnezeu om pentru tine, fă

te şi tu dumnezeu pentru El

”

Tot ei spun că „

Celc

e a unit cele pământeşti cu cele cereşti, pe toate le

a sfinţit cu prezenţa Lui

”

. Este o cugetarecu privire la Î

ntruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos prezentă şi la alţi părinţi filocalici,

cum ar fi Marcu Ascetul,

Sfântul Maxim Mărturisitorul

sau Talasie Libianul

Pr. Prof. Dumitru Radu,

Mântuirea prin Hristos, în Biserică

, în vol. „Îndrumări Misionare”,

E.I.B.M.B.O.R.,,

Bucureşti, 1986, p. 48

Ibidem, p. 490.

Ibidem, p. 491.

Ibidem, p. 501.

Filocalie românească

, vol.XI, pp. 231

–

232.

Idem, vol. XI, p. 258.

Idem, vol. I, p. 323.

Idem, vol II, pp. 50. 212

Idem, vol IV, pp. 19, 26, 37.

Referindu-se la întruparea Domnului

, Avva Dorothei precizează: „

Deci a venit

Domnul nostru, făcându

se om pentru noi, ca (...) să vindece pe asemenea cu asemenea, sufletul cu suflet, trupul cu trup. Că se face în toate om, afară de păcat. A luat însăşi fiinţanoastră, însăşi pârga frământării noastre, şi se face un nou Adam, după chipul Celui ce l

-a

făcut pe el. Înnoieşte ceea ce este după fire şi face iar întregi şi nevătămate simţurile noastre,

um au fost făcute la început. A înnoit pe omul căzut făcându

-Se om, a eliberat pe cel robit

păcatului, pe cel purtat de el cu sila. Căci omul era târât prin silă şi tiranie de vrăjmaşul său şi aproape şi cei ce nu vroiau să păcătuiască, păcătuiau de silă,

cum zice apostolul în numelenostru:

Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu

-l voiesc, pe acela îl fac

(Romani VII, 19)

”

Iubiţi fii duhovniceşti,

Datorită vieţii lor îmbunătăţite, Părinţii iubitori de linişte, Părinţii filocalici, au med

itat

la creaţia în timp şi odată cu timpul a lumii de către Dumnezeu.

Fiind în general oamenipractici,

care au trăit învăţătura propovăduită de Domnul nostru Iisus Hristos, aceştia auaccentuat faptul că trecerea timpului fără folos reprezintă o pierdere.

În felul acesta, timpul

capătă valoare. Cel care s

-a exprimat cel mai mult cu privire la cele amintite a fost Sfântul

Maxim Mărturisitorul, după el Avva Dorothei şi apoi Sfântul Ioan Scărarul. Sfântul Maxim precizează: „

Unii spun că făpturile există dimpreună cu Dumnezeu în veci. Dar aceasta estecu neputinţă. Căci cum pot cele ce sunt întru totul mărginite să existe din veci împreună cu El, întru totul nemărginit? Sau cum mai sunt propriu

zis făpturi, dacă sunt împreună veşnicecu Făcătorul? (

Cântarea Cân

tărilor III, 20

)

În scrierile Avvei Dorothei observăm o trecere de la

gândirea Sfântului Maxim la o

cugetare practică, în ceea ce priveşte trecerea timpului

. El are în vedere pierderea timpului

fără

folos,

fără ca fraţii să sporească duhovniceşte.

Orice

timp pierdut înseamnă în viziunea

acestui Sfânt P

rinte apropierea de moarte.

„

Să luăm deci aminte la noi înşine, fraţilor

, ziceaAvva Dorothei,

ă fim treji cât avem timp. Iată, de când şedem aici vorbind, am pierdut două

sau trei ceasuri din timpul nost

ru şi ne apropiem de moarte; şi vedem că pierdem timpul şi nu

ne temem. Cum nu ne aducem aminte de spusa

bătrânului aceluia care a zis: „De va pierdecineva aur sau argint, poate afla în locul lui altul, dar cel ce a pierdut timpul, vieţuind înnelucrare şi nepăsare, altul nu va mai afla”. Cu adevărat vom căuta un ceas din timpul acesta şi nu

l vom mai găsi

”

Referitor la această afirmaţie,

Părintele Stăniloae vine cu precizarea că „

nici o oră,nici o clipă nu e ca alta. Ce am putut face în ea, nu mai putem face în alta. Împrejurările s

-au

schimbat. Dezvoltarea noastră se face altfel când am pierdut o clipă fără o bună lucrare. Nu

Ibidem, p. 481.

Idem, vol. II, p. 130.

Idem, vol. IX, pp. 586-587.