Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
23Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
supervizare

supervizare

Ratings: (0)|Views: 1,059 |Likes:
Published by mitana86

More info:

Published by: mitana86 on Jan 01, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/15/2013

pdf

text

original

 
Procesul de supervizare, ca si demersul parcugerii analizei personale,face parte din structura programului formativ pentru cei ce doresc sase initieze si sa dobandeasca instrumentele de lucru in psihanaliza,psihodrama sau orice alta forma de psihoterapie.Despre supervizare, ca modalitate de lucru, structura de desfasurare,ca beneficii atat personale cat si profesionale, precum si despre importanta acesteiain relatiile terapeutice sustinute de tinerii psihoterapeuti, s-a scris si inca se vor maiscrie materiale intregi. Probabil pentru ca, la fel ca si analiza personala, este undemers ce demareaza in doi si care se va derula apoi pe parcursul intregii vieti. Dealtfel, se stie ca, supervizarea are rolul unei a doua analize.Intalnim referinte bibliografice despre aceasta etapa in carti precum „Introducere inpsihanaliza freudiana si postfreudiana”, de V. Dem. Zamfirescu; „Intinerar depsihanaliza”, de V. Sandor; „Introducere in psihoterapia psihanalitica”, de W.Mertens; „Tratat de psihanaliza contemporana”, de H. Thoma & H. Kachele;„Prezentari ale sinelui si dinamica statutului in psihoterapie si supervizare”, de WynnSchwartz, in „Revista de psihoterapie americana” in curs de aparitie la editura Trei,pentru a aminti doar cateva dintre materialele care trateaza acest subiect.Este evident ca, data fiind nuanta discreta, neutra si binevoitoare, de obligativitateprin introducerea acesteia in programul formativ, mai devreme sau mai tarziu, oricecandidat intrat pe drumul formarii in psihoterapie va trebui sa-si adune curajul si safaca acest pas care, ca si demararea propriei analize, suscita un intreg planfantasmatic pornit din mobilizarea rezistentelor la tot ce inseamna schimbare,dezvaluire si autodezvaluire, la intimitatea unei relatii in doi. Prin urmare, putemdesprinde deja doua variabile ce conduc spre optiunea intrarii in supervizare: pe de oparte, este o etapa ce trebuie parcursa, adica volens nolens o facem. Pe de altaparte, o alta variabila pe care, mai ales in ultimii ani postfreudienii o aduc in atentiaspecialistilor, se refera la abordarea supervizarii ca necesitate pornita din ceea cesimtim ca fiind dificil in conducerea si sustinerea terapiilor cu proprii pacienti. Asadar,supervizarea poate fi abordata din doua perspective, ca si analiza personala dealtfel: 1) pentru ca trebuie si atunci intram ca intr-un fel de scoala de specializare,unde suntem prezenti pentru instruire cu mintea si intreg cortegiul de procesecognitive si 2) pentru ca simtim si gandim, aruncati dintr-o parte intr-alta de tot felulde trairi contradictorii, ca ar fi bine atat pentru noi, cat si pentru cei cu care lucram sacerem o mana de ajutor.Prima abordare, prezinta avantaje si dezavantaje: pe de o parte, ne ofera orationalizare care ne protejeaza narcisic si ne confera lejeritatea unui trebuie benefic,conducandu-ne catre o procesualizare de invatare a tehnicii de lucru, procesbinevenit desigur. Pe de alta parte, apare riscul de a ramane prinsi in mental ca sicognitie, fara a putea strabate bariera constienta pentru a intra intr-un contactautentic, de la inconstient la inconstient, lucru fundamental in practica psihanalitica.Adica, ne putem trezi in situatii de comunicare paralela cu pacientii, ei lasandu-neacces la planul inconstient, iar noi replicand si ramanand in sfera lui „asa trebuiefacut/spus/reactionat acum”. Nu voi insista asupra a ceea ce ne ofera referintelebibliografice care trateaza acest subiect, ci voi incerca sa impartasesc cu voi propriaexperienta de supervizare vazuta, traita, simtita dincoace de litera cartilor.
 
Atitudinea fata de „trebuie”
Prin urmare, in ceea ce ma priveste, abordarea lui „trebuie” m-a lasat rece de pevremea cand, copil fiind, adultii din jurul meu se straduiau sa imi explice ca in viatasunt anumite lucruri care trebuie facute. Revolta si facutul dandoaselea decat trebuiefacut m-a insotit de cand ma stiu si probabil ca inca 110 ani de sedere pe divan cuochii cautand cai verzi pe pereti, nu vor reusi sa schimbe aceasta caracteristica. Intretimp, insa, am inteles ca exista un trebuie interior, pornit din ceea ce simt, adica,trebuie pentru ca simt ca trebuie – un trebuie pornit din necesitatea de a intelege cese intampla cu mine in anumite situatii, de ce simt, spun, fac anumite lucruri intr-unanumit fel si nu altfel.Imi amintesc nostalgic de amanarile prelungite in a-mi incepe analiza personala,venite din lupta mea cu „trebuie sa parcurgi n+1 ore de terapie personala”. Dupabunul obicei, nu, nu a trebuit sa parcurg calupul formativ de ore impuse, ci amasteptat momentul in care, contextual existential, a aparut necesitatea unui trebuieinterior care m-a aruncat instantaneu pe divan. Si oricat ne-ar placea sa credem casintagma „istoria se repeta” ar putea fi eradicata prin lucrul asiduu cu sine, ei bine,experienta de pana acum, imi arata ca, eradicarea acesteia este un deziderat, insaschimbarea reala care apare consta in: „istoria se repeta”, dar acum stiu lucrul asta sipot alege daca sa repet sau nu. Uneori. Alteori se repeta si ne dam seama dupa.Asadar, istoria relationarii cu „trebuie”, s-a repetat si in demararea supervizarii. Desilucram de cativa ani buni in terapie individuala, pe parcursul carora am intampinatdificultati mai mici, mai mari, am preferat dat fiind nacisismul si gargaunii destiutoare, precum si replicile la modul onest spus, venite din palierul infantil, de genul„pot si singura, stiu cum sa fac, ma descurc fara ajutor”, sa ma descurc singuraapeland la propria-mi analiza si cartile din biblioteca.Pana intr-o buna zi cand, fiind depasita de situatie, a aparut imperios, acel „trebuie”interior despre care vorbeam. Exista in practica fiecarui terapeut, momente deintalnire cu pacienti care devin puncte de referinta. Prima data cand lucram cu oanumita problematica. Prima data cand ne confruntam cu experienta unuicontratansfer negativ aparut din senin, aparent. Prima data cand suntem coplesiti despaima mortii si neputinta de a putea cuprinde si contine tanatosul care ne inunda.Prima data cand experimentam un contratansfer erotic fara a putea intelege de underevarsarea din albie a erosului. Momente-cheie care ne fac sa mergem mai departe,ne imbogatesc si ne pun fata in fata cu propriile limite cand credeam ca nimic nu nise mai poate dezvalui si luati de valul omnipotentei credem ca, gata, am desavarsitopera si suntem atotstiutori si meseriasi in ceea ce facem. Astfel de momente deintalnire la nivel profund m-au determinat sa las deoparte gargaunii personali si,negociind cu latura narcisica, sa intru in supervizare.
Prima supervizare
Prima supervizare pe care am cerut-o a aparut pe unda cuantica a unei disperari asacum nu credeam ca pot simti vreodata. Aparitia lui „trebuie” s-a produs brusc siireversil, fiind pentru prima data cand, lasand la o parte aproape tot ce tinea depuseele narcisic omnipotente, am simtit, am gandit si m-am indreptat cu toata fiinta,spre pacienta cu care lucram de doi ani. Pe tanara femeie am cunoscut-o in urma cupatru ani, cand s-a inscris in grupul de dezvoltare personala pe care il coordonam la
 
vremea respectiva. La scurt timp, a cerut sa intre in terapie individuala. Terapia ainceput, relatia a crescut si cu poticnelile de rigoare, lucrurile se desfasurau in cotesuportabile, pastrand insa un sentiment de „ceva imi scapa” pe parcursul fiecareiintalniri.Pana intr-o buna zi, cand uitandu-ma pe agenda, am constatat ca in dreptulinitialelor pacientei, nu era trecut in continuare, asa cum obisnuiesc sa fac inmaniera usor obsesionala, cu toti pacientii, varsta si numarul de sedinte parcurse. Unfior m-a strabatut ascutit gandindu-ma instantaneu ca, este posibil ca, pe de o parteterapia acestei femei sa nu fi inceput in planul realitatii interioare, si pe de alta parte,este posibil ca, ceea ce imi scapa sa fie sentimentul pe care nu voiam sa mi-lrecunosc ca de fapt, lucrez cu un zombi in sensul de Eu neformat al pacientei si delipsa a obiectului Sinelui. Am dat la o parte si gandurile si trairea gasindu-mi imediatde lucru altceva. Pana la urmatoarea intalnire cand, pe un ton calm, linistit si fara sarazbata pic de spaima, teama, emotie, pacienta spune: „astazi, am luat rezultatulanalizelor, ultimele analize facute. Am neoplasm, faza terminala, cel putin asa spunmedicii care imi dau maxim un an de azi inainte”, dupa care trece sa vorbeascadespre pregatirile de Craciun.Pentru mine, timpul se oprise in loc. Cu greu mi-am retinut cuvintele ce veneau dinmine „Te-ai ticnit? Vorbesti de Craciun in timp ce ai aflat ca urmeaza sa mori? Staiasa putin, hai sa gasim solutii, sunt tratamente cu interferon, ai nostri sunt depasiti,poate au gresit rezultatele, incearca in alta parte”…etc. Terifiata si inspaimantata degroaza mortii mi-am pus in joc toate apararile nevrotice de care eram capabila inacele momente, in cautare de solutii imediate de anulare a mortii pe care o simteamplanand in cabinet, in relatia cu pacienta. Neputand contine si mentaliza adecvatdinamica pusa in joc, m-am trezit lovita realmente in abdomen de o durere puternicacu fantasme de scoatere prin voma a stomacului macerat, in bucati marunte, precumcarnea de manzat tocata.La incheierea sedintei, m-am simtit epuizata, persistand sa gestionez starea dedisperare, inclusiv prin deplasarea spre organicitate prin somatizarea durerii in piept,care ma darama. Ramanand parazitata si in afara sedintei de lucru, de continuturilepacientei, mi-am dat seama ca sunt pusa in situatia de a-mi recunoaste limitele, si cae timpul, trebuie sa cer ajutor pentru a putea sustine terapia in continuare. Prinsaintre nevoia de a o abandona pe pacienta din neputinta de a contine fatalitatea mortiisi dorinta de a o salva, prinsa intre mila si descurajare, a doua zi dimineata, am pusmana pe telefon si am sunat pentru a stabili inceperea supervizarii. In urma discutiei,am convenit cu viitorul supervizor ca da, este in regula insa vom incepe de la datade… cand se elibereaza o ora in programul acestuia. Ceea ce s-a evidentiatpregnant a fost eliberarea si detensionarea produsa de indata ce am stiut ca voiincepe supervizarea, ca nu mai sunt singura in relatie cu pacienta, ca pot impartipovara continuturilor activate cu altcineva. Nevoia de impreuna, de un altul care,avand avantajul de a se situa inauntrul si inafara relatiei imediate, poate vedea ce sepetrece in dinamica interioara a terapiei prin lentile curatate de praful trairilor contradictorii, m-a linistit aproape instantaneu, iar in urmatoaele sedinte, pana lainceperea supervizarii efective, am putut reveni in relatie incepand sa observ ce seinampla cu mine, cu pacienta, ce este al meu, ce este al ei din panoplia de trairi,spaime, fantasme.

Activity (23)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
1 thousand reads
Mirela Nicoleta liked this
feardub liked this
AncaPetrescu liked this
Natalia Faureanu liked this
Velisca Victoria liked this
Hornyak Adriana liked this
Astilean Fulga liked this

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->