You are on page 1of 7

14 CALCULUL GAZELOR EMANATE DIN

DEPOZITELE CONTROLATE DE DEŞEURI

Pe bază de studii, cercetări şi experimente, s-a constatat că


depozitarea deşeurilor, chiar dacă este controlată, creează probleme în ceea
ce priveşte protecţia mediului înconjurător din cauza proceselor metabolice de
fermentare aerobă la partea superioară a depozitării şi anaerobă în interior [1].

Din această descompunere a deşeurilor rezultă mai întâi acizi, apoi


alcooli, aldehide şi bioxid de carbon, care se dizolvă parţial în apă. Această
primă fază este urmată de faze în care acţionează microorganismele
specializate şi bacteriile metanice, care acţionează în prezenţa bioxidului de
carbon, hidrogenului, oxidului de carbon şi a unor substanţe organice,
producându-se astfel gazul metan.
Schema fenomenului de asimilare şi dezasimilare biochimică anaerobă
se prezintă în figura 14.1.

Fig. 14.1. Schema procesului de asimilare şi dezasimilare biochimică anaerobă

79
În acest proces intervin trei factori: substratul, microorganismele şi
produşii de dezasimilare principală, care conţin carbon, metan şi bioxid de
carbon. Cuantificarea acestor trei factori în procesul de descompunere cu
obţinerea de metan se exprimă cu relaţia [6]:
dC og
= k ∗ dt
C og − C oe
în care: Cog – cantitatea de carbon care se transformă în gaz în timpul t;
t – timpul de reacţie;
k – coeficient de reacţie;
Coe – cantitatea totală de carbon care se transformă în gaz.
Reprezentarea grafică a acestei relaţii este prezentată în figura 14.2.

Fig. 14.2. Cuantificarea factorilor în procesul metabolic care intervin la


obţinerea gazului metan

Teoretic, dintr-un kilogram de carbon organic se obţin 1,868 m3N de gaz


în care predomină metanul şi bioxidul de carbon. În realitate, cantitatea de gaz
care se obţine este mai mică, deoarece numai o parte din carbonul de substrat
se dezasimilează în funcţie de temperatura mediului ambiant, iar restul este
folosit de masa de microorganisme pentru sinteză.
Practic , se foloseşte formula [6]:
Coe = C0(0,14 T + 0,28)
în care: C0 – cantitatea totală de carbon din substrat;

80
T – temperatura, în °C.
Din constatările practice, gazul produs variază între 60 şi 180 m3 pe
tona de reziduuri menajere.
Experimentele efectuate pe plan mondial, [1] au arătat că producţia de
metan începe după cca 2 ani de la închiderea (acoperirea) definitivă a unui
depozit de deşeuri şi durează cca 20 ani. Pentru prognoze se recomandă să
se calculeze volumul de gaze care se produce pe o perioadă de 20 ani cu o
valoare medie de 120 m3/t deşeuri, [6] sau folosind formula:
( )
Gt = 157 1 − e −0,07∗t , [m3/t deşeuri]
unde: Gt – cantitatea specifică de gaz ce se dezvoltă în timpul t, (m3/t
deşeuri);
t: timpul, (ani).
Gazul obţinut din depozitele de deşeuri se compune, funcţie de
compoziţia fizico – chimică a lor şi a modului de depozitare, din 15 până la 84
% metan (în volum) şi cca 15 % bioxid de carbon (în volum) [6]. Mai conţine
cantităţi mici de oxid de carbon, oxigen, hidrogen sulfurat, mercaptan, vapori
de apă, praf, etc. şi uneori azot (în cazul când a fost aer în depozit).

Exemplificând, în ipoteza că se colectează 0,25 t/locuitor deşeuri


menajere, pentru un oraş cu 100000 locuitori, rezultă în 20 de ani următoarea
cantitate de gaz:
100000 loc. * 0,25 t/loc*an * 120 m3N/t * 20 ani = 60 * 106 m3N/20 ani = 8000
m3N/zi
Se poate aprecia că cca jumătate din acest gaz metan, în amestec cu
două molecule de oxigen, corespunzător la 10 volume de aer, poate să
explodeze, după reacţia:
CH2 + 2O2 → CO2 + 2 H2O
Aerul cu mai puţin de 5,53% metan (în volum) sau cu mai mult de 14 %
metan nu explodează. Temperatura de ardere este de 700˚C şi poate coborî
până la 235 ˚C în condiţii speciale, în prezenţa unui catalizator.
Solubilitatea în apă a metanului este de 3,5 vol.% la 20˚C.

81
Captarea şi evacuarea gazelor provenite din procesul descompunerii
deşeurilor (biogazului) din perioada exploatării, dar mai ales după închiderea
depozitului, este de asemenea, un obiectiv funcţional important. Se realizează
cu ajutorul puţurilor de captare a căror alcătuire este prezentată în figura 14.3.

Fig. 14.3. Detaliu constructiv al unui puţ, pentru captarea biogazului


La execuţia acestor instalaţii o atenţie deosebită trebuie acordată
modului de realizare a trecerii prin cele două bariere de etanşare ale
acoperişului (argilă / bentofix şi geomembrană), [3]. În caz contrar (etanşare
imperfectă) nu se mai poate vorbi de o depozitare ecologică / controlată, în
plus poate apare oricând pericolul incendiilor, iar investiţia nejustificată.
O altă variantă de captare a biogazului este prezentată în figura 14.4.
Când nu se doresc alte utilizări ale biogazului format în depozitele de
deşeuri, se pot monta arzătoare la partea superioară a acestora, cum este
cazul şi a depozitului de deşeuri de la Ovidiu – Constanţa (figura 14.5).

82
Fig. 14.4. Detaliu de realizare a reţelei de drenaj orizontal pentru captarea
biogazului

Fig. 14.5 Schema constructivă a unui arzător de biogaz

Din cauză că materialul de acoperire a depozitelor de deşeuri (argilă


sau alte materiale de protecţie) nu este întotdeauna perfect etanş şi datorită
83
faptului că biogazul circulă prin eventualele crăpături datorită difuziunii şi
convecţiei, au fost cazuri când gazul infiltrat în subsolurile unor clădiri din
vecinătatea depozitelor vechi au explodat, aşa cum s-a întâmplat în oraşul
Arlington (S.U.A.), sau în unele localităţi din Germania [6].
De regulă, la depozitele noi, aflate în exploatare sau în construcţie, se
prevăd cămine de control, care pot fi aşezate vertical sau înclinat, executate
din piatră spartă sau tuburi de beton, pentru controlul lixiviatului şi a gazelor
emanate de deşeuri (figura 14.6), [2] sau drenajul dublu (de siguranţă) al
radierului.

Fig. 14.6. Schema unui cămin de colectare şi control

Funcţie de compoziţia deşeurilor, de umiditate, de puterea calorică a


acestora, de mărimea depozitului, de metoda de depozitare, de utilajele
folosite pentru compactarea deşeurilor, metanul se poate forma mai rapid sau
mai lent şi într-o cantitate mai mare sau mai mică
În figura 14.7. se prezintă evoluţia emisiilor gazoase de la depozitul de
deşeuri menajere Chitila – sectorul I (Bucureşti).
Cantitatea minimă de deşeuri ce trebuie depozitată pentru ca investiţia
de recuperare şi utilizare a metanului să fie rentabilă este de 150 – 200 t/zi.

84
Fig. 14.7. Evoluţia emisiilor gazoase la depozitul Chitila – Bucureşti (CONM –
compuşi organici nonmetanici)

Gradul de umiditate, peste 80 %, compoziţia deşeurilor, colectarea lor


de-a valma şi puterea calorică mai mică de 800 kcal/kg fac nerentabilă această
recuperare de biogaz. Un exemplu în acest sens este depozitul de la Glina –
Bucureşti, [2].

85

You might also like