Biografie

• Mihai Eminescu (născut ca Mihail Eminovici) (n. 15

ianuarie 1850, Botoşani sau Ipoteşti - d. 15 iunie 1889,
Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român,
socotit de cititorii români şi de critica literară drept cel
mai important scriitor romantic din literatura română,
fiind supranumit şi „luceafărul poeziei româneşti”.[1]
Eminescu a fost activ în societatea literară Junimea, şi a
lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului
Conservator.[2] A publicat primul său poem la vârsta de
16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena.
Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume,
aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei
Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie
1902.[3] Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la
spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la
sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei
4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu.
În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui
tei din cimitirul Bellu. A fost ales post-mortem (28
octombrie 1948) membru al Academiei Române[4].
 O Ramai de Mihai Eminescu
• O, rămâi, rămâi la mine,
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu ştiu să le-ascult;
În al umbrei întuneric
Te asamăn unui prinţ,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri şi cuminţi;
Şi prin vuietul de valuri,
Prin mişcarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi în taină
Mersul cârdului de cerbi;
 De cate ori iubito… de Mihai
Eminescu
• De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheaţă mi-apare înainte:
Pe bolta alburie o stea nu se arată,
Departe doară luna cea galbenă - o pată;
Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasăre pluteşte cu aripi ostenite,
Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus
C-un pâlc întreg de păsări, pierzându-se-n apus.
Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare,
Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare,
Visându-se-ntr-o clipă cu anii înapoi.
...................
Suntem tot mai departe deolaltă amândoi,
Din ce în ce mai singur mă-ntunec şi îngheţ,
Când tu te pierzi în zarea eternei dimineţi.
 Mihai Eminescu - proza fantastica si filosofica

• Proza lui Eminescu este mai redusa ca numar decit poezia

dar ca si in poezie si in proza, Eminescu este un deschizator
de drumuri.
• Eminescu este creatorul basmului cult prin Fat Frumos din
lacrima. Apoi este creatorul prozei fantastice Sarmanul Dioni
in care realizeaza nu numai o nuvela fantastica ci si una
filosofica. Valorificind idei filosofice antice cit si idei moderne
• In afara de acest tip de proza Eminescu a scris si proza de
dragoste estetica ca in Cezara la aniversara.
• Tematica prozei Eminesciene se poate grupa astfel:
29982qdh33pgz4c
• 1) proza de inspiratie social-istorica in Geniu pustiu
• 2) proza fantastica si filosofica: Umbra mea, Sarmanul Dionis
• 3) proza de inspiratie folcloorica: Fat Frumos din lacrima
• 4) proza erotica: Cezara la aniversare dg982q9233pggz
 SARMANUL DIONIS
• Intorcindu-se spre casa intr-o seara de toamna prin ploaia rece, Dionis, un tinar
visator incurabil, copist, modest, neavind pe nimeni pe lume, mediteaza asupra
teoriei lui Kant despre subiectivitatea spatiului si a timpului ca forme ale intuitiei,
ale simturilor noastre. “Nu exista nici timp nici spatiu”, mediteaza Dionis, ele sint
ipotezele fantastice la care ajunge Dionis, fantastice nu pentru ca ar fi lipsite de
logica, ci pentru ca presupun imprejurari care trec dincolo de limitele experientei.
Daca lumea cu toate evenimentele nu este decit rodul eului propriu inseamna ca
omul este a tot puternic si poate sa caute in sine implinirea visului sau.
• E posibil deci si folosind anumite lucruri mistice desprinse din magie si astrologie
sa ne miscam pe orizontala timpului ori pe orizontala spatiului in timp si spatiu
care scapa perceptiei.
• Partea introductiva a nuvelei care ne familiarizeaza cu lumea gindurilor si a
existentei cotidiene a lui Dionis, continua cu prezentarea strazii, a cafenelei, a
locuintei lui Dionis toate sordite; sordime apasata parca de un blestem a
descompunerii evidenta sub ploaia care cade. Singurul element feeric este luna
care apare in sfirsit dintre norii risipiti de ploaie.
• Portretul fizic al lui Dionis si imaginea camerei sale confirma atmosfera romantica
a intregii evocari. Aproape toate notele caracteristice viziuni romantice se
regasesc aici. Dionis e tinar, palid, melancolic, orfan si sarac, povestea insa-si a
nasterii lui e neobisnuita ca si destinul parintilor morti inca din vreme.
• Casa veche unde locuieste e darapanata, ascunsa in mijlocul unei gradini pustii.
Camera de la etaj pe care o ocupa Dionis avea peretii negri de siroaie de ploaie
ce curgeau prin pod si un mucegai verde se prinsese de var.

• .