CUPRINS

CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND SOCIETĂŢILE

COMERCIALE...................................................................................................2
1.1. Scurt istoric privind apariţia şi evoluţia societăţilor comerciale......................................2
1.2. Definiţia societăţii comerciale........................................................................................3
1.3. Reglementarea juridică a societăţilor comerciale în România........................................6
CAPITOLUL 2. CONSTITUIREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE......8
2.1. Noţiuni introductive.........................................................................................................8
2.2. Etapele constituirii societăţilor comerciale......................................................................8
2.2.1. Etapa consensuală.....................................................................................................9
2.2.2. Etapa judiciară.........................................................................................................13
2.2.3. Etapa de înmatriculare şi publicitate.......................................................................14
2.2.4. Etapa reparatorie.....................................................................................................14
CAPITOLUL 3. CONSTITUIREA SOCIETĂŢII PE ACŢIUNI................15
3.1. Noţiunea, caracterele şi trăsăturile specifice ale societăţii pe acţiuni............................15
3.2. Actul constitutiv al societăţii pe acţiuni........................................................................17
3.3. Modalităţi de constituire a societăţii pe acţiuni.............................................................18
3.4. Acţiunile.........................................................................................................................21
Bibliografie.........................................................................................................23
 CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND SOCIETĂŢILE
COMERCIALE

1.1. Scurt istoric privind apariţia şi evoluţia societăţilor comerciale

Născută din ideea cooperării între mai mulţi întreprinzători animaţi de intenţia de a
realiza împreună activităţi economice de amploare, societatea comercială a apărut ca urmare
a unor cauze economice şi sociale, pe măsură ce acţiunile individuale nu au mai corespuns
necesităţii de a îndeplini activităţi economice de amploare.
Ideea cooperării între mai mulţi întreprinzători care să pună în comun resursele
individuale, ca urmare a dezvoltării societăţii omeneşti, precum şi pe fondul creşterii nevoilor
economice şi sociale şi-a găsit expresia în conceptul de societate comercială.
Dacă la început societăţile comerciale erau formate doar din câteva persoane care
puneau în comun bunurile şi abilităţile specifice în vederea realizării unor afaceri, evoluţia
tehnicii juridice a contribuit la apariţia unor societăţi alcătuite din colectivităţi mult mai mari
care, prin capitalurile lor, au făcut posibilă realizarea unor mari afaceri în toate domeniile
de activitate.
Societăţile comerciale au avut şi au consecinţe importante asupra civilizaţiei moderne,
determinând extinderea pieţelor, canalizând energiile umane şi financiare în sensul realizării
unor scopuri economice şi sociale, dar şi pentru satisfacerea intereselor personale ale
întreprinzătorilor1.
Aceste grupări de persoane şi capitaluri constituite în societăţi comerciale au
îndeplinit un rol economic esenţial, contribuind la cele mai semnificative realizări ale
secolului al XIX-lea, aşa cum au fost reţelele de căi ferate, exploatarea minelor şi
zăcămintelor, Canalul de Suez.
Societatea comercială a apărut în forme incipiente încă din perioada antichităţii.
Prototipul originar al societăţii comerciale l-a constituit societatea civilă fără personalitate
juridică consacrată de dreptul roman2.
În dreptul roman, societatea era de mai multe feluri : societatea tuturor bunurilor
prezente şi viitoare ale asociaţilor (societas omnium bonorum), societatea care avea ca obiect
un singur lucru (societas unius rei) şi societatea al cărei obiect îl formau veniturile (societas
questus). Ceea ce trebuie remarcat este faptul că, indiferent de forma sa, societatea era lipsită
de personalitate juridică3. Bunurile care formau fondul social erau considerate că aparţin
asociaţilor în proprietate, iar nu societăţii, ca patrimoniu distinct al acesteia.
În timp, societatea comercială a apărut ca o soluţie pentru cei care, deşi deţineau mari
sume de bani, prin funcţiile lor (clerici, militari), erau incompatibili cu activităţile speculative
comerciale. În această situaţie ei devin asociaţi ai comercianţilor în baza unui contract de
“commenda”, prin punerea la dispoziţia lor a unor fonduri de bani sau de marfă, cu condiţia
de a participa la împărţirea beneficiilor şi de a suporta riscurile pierderilor în limita
respectivelor valori4.
În secolul al XVIII-lea apar primele societăţi pe acţiuni. Înfiinţarea acestor societăţi
este legată de expansiunile coloniale ale unor ţări maritime, ca Olanda, Anglia şi Franţa. Au
luat fiinţă Compania Olandeză a Indiilor Orientale (1602), Compania Olandeză a Indiilor
Occidentale (1621), Compania Insulelor Americii (1626) pentru colonizarea insulelor
Martinica şi Guadelup, Compania Noii Franţe (1628) pentru colonizarea Canadei. Aceste
1
Bratiş M., Constituirea societăţii comerciale pe acţiuni, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p.5
2
L. Filip, Drept comercial, Ed. Junimea, Iaşi, 2000, p. 89.
3
C. Tomulescu, Drept privat român, Tipografia Universităţii Bucureşti, 1972, p. 292
4
E. Cârcei, Drept comercial român, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000, p.47

2
companii erau constituite pe baza unor patente regale sau concesiuni, cu participarea unui
mare număr de posesori de fonduri (regele, curtenii, negustorii).
Contribuţiile asociaţilor formau un patrimoniu distinct de cel al asociaţilor care aveau
ca titular compania, în calitate de persoană juridică. Pentru prima oară, contribuţiile la
formarea patrimoniului au primit numele de “acţiuni”. În ceea ce priveşte riscurile asociaţilor,
acestea erau limitate la contribuţiile lor la formarea patrimoniului companiei5.
Evoluţia ulterioară în această materie, se caracterizează prin instituirea unor forme
mixte de societăţi comerciale. Prima reglementare sistematică şi cuprinzătoare a societăţilor
comerciale o reprezintă Codul comercial francez din 1807. El conţinea dispoziţii privind
formele de societate existente în activitatea comercială6. Pe lângă o formă de societate
cunoscută sub numele de “societe generale”, consacrată sub denumirea de “societate în nume
colectiv” şi societatea în comandită, constituită pe baza contractului de “commenda”, Codul
comercial francez reglementează “societatea anonimă” cu cele două forme ale sale:
“societatea pe acţiuni” şi “societatea în comandită pe acţiuni”.
Societatea pe acţiuni putea funcţiona numai pe baza autorizaţiei guvernului, motiv
pentru care această societate va cunoaşte o adevărată expansiune abia după adoptarea legii din
1867, care suprimă această autorizaţie.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, nevoile practicii comerciale au impus crearea unei
forme noi de societate comercială, şi anume “societatea cu răspundere limitată”. Această
formă de societate îngemănează trăsături ale societăţii în nume colectiv şi ale societăţii pe
acţiuni. Datorită caracteristicilor sale, societatea cu răspundere limitată a devenit, alături de
societatea pe acţiuni, forma cea mai răspândită în activitatea comercială din toate ţările lumii7.
În epoca contemporană sunt întâlnite mai multe tipuri de societate, care însă, în funcţie
de atractivitatea de care se bucură în rândul agenţilor economici, prezintă grade diferite de
proliferare. Aceste fluctuaţii în ceea ce priveşte frecvenţa îşi au explicaţii de ordin economic,
întemeiate pe gradul de funcţionalitate a diferitelor tipuri de societăţi. De exemplu, societăţile
cu răspundere limitată au luat locul societăţilor în nume colectiv deoarece acestea din urmă îi
expuneau pe asociaţi la riscuri prea mari, obligându-i să răspundă solidar şi nelimitat faţă de
creditori. Iar societatea pe acţiuni a proliferat în dauna societăţii în comandită pe acţiuni
fiindcă, spre deosebire de aceasta, a generalizat restrângerea răspunderii asociaţilor la
valoarea acţiunilor pe care le deţin, iar, pe de altă parte, a facilitat colectarea de capitaluri
mari8.
Societăţile comerciale au contribuit la dezvoltarea maşinismului şi comunicaţiilor,
care au permis extinderea pieţelor, cu toate consecinţele benefice asupra civilizaţiei moderne.
Societăţile comerciale au fost, şi sunt şi în prezent, cel mai adecvat instrument juridic de
drenare a energiilor umane şi financiare pentru realizarea unor scopuri sociale, ca şi pentru
satisfacerea unor interese personale ale întreprinzătorilor9.

1.2. Definiţia societăţii comerciale

În legislaţia română nu se defineşte noţiunea de societate comercială. Legiuitorul

utilizează termenul de societate în două cazuri:
1. contractul de societate reglementat de articolul 1491 Codul Civil: “Societatea este un
contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scop
de a împărţi foloasele ce ar putea deriva”;

5
St. Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000, p. 140
6
St. Cărpenaru, op. cit., p. 140
7
Idem
8
L. Filip, op. cit. ,p. 90
9
St. Cărpenaru, op. cit., p. 140

3
2. persoană juridică – societate comercială, reglementată în art.1, Legea 31/1990 privind
societăţile comerciale, modificată şi republicată: “În vederea efectuării de acte de comerţ,
persoanele fizice şi persoanele juridice se pot asocia şi pot constitui societăţi comerciale, cu
respectarea dispoziţiilor prezentei legi”, lege ce reglementează deci societatea comercială,
fără să o definească.
Societatea comercială poate fi definită ca o grupare de persoane constituită pe baza
unui contract de societate şi beneficiind de personalitate juridică, în care asociaţii înţeleg să
pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerţ, în scopul realizării şi
împărţirii beneficiilor rezultate10.
Din definiţia dată, concluzionăm că principalele trăsături specifice ale societăţii
comerciale sunt:
1. Societatea comercială în calitate de persoană juridică are o organizare de sine
stătătoare;
2. Societatea comercială îşi constituie un capital necesar obiectului său de activitate, în
funcţie de mărimea acesteia şi condiţiile impuse de lege, capital ce se obţine prin
aportul persoanelor asociate;
3. Societatea urmăreşte satisfacerea intereselor economice-sociale ale membrilor
asociaţi;
4. Societatea comercială are un scop lucrativ, al realizării acelor activităţi specifice
prevăzute în obiectul lor de activitate, cum sunt: activităţi de producţie, de
aprovizionare, desfacere, prestări servicii şi executări de lucrări.

Societatea comercială apare ca un grup organizat de persoane, care, graţie

personalităţii juridice, acţionează ca un subiect de drept distinct. Deşi nu se reduce la a fi
numai un contract, fiind şi o persoană juridică, societatea comercială are natură contractuală
care îşi pune amprenta nu numai asupra constituirii ci şi asupra organizării şi funcţionării ei.
Contractul de societate comercială se distinge de celelalte contracte prin trei elemente
definitorii, care rezultă din însăşi înţelegerea părţilor, constând în: obligaţia de aport social,
intenţia de a exercita în comun activitatea comercială şi împărţirea beneficiilor. Inexistenţa
unuia din aceste elemente nu atrage nulitatea contractului, dar îi anulează caracterul specific
celor de societate comercială.
a) Obligaţia de aport social constă în angajamentul fiecărui asociat de a aduce în
societate o valoare patrimonială în numerar, în natură sau de proprietate industrială.
Aportul în numerar are ca obiect o sumă de bani cu care asociatul se obligă să
contribuie la înfiinţarea societăţii. Aportul în numerar este indispensabil începerii activităţii
comerciale, fiind obligatoriu la toate tipurile de societăţi comerciale11. Societatea în nume
colectiv, societatea în comandită simplă şi societatea cu răspundere limitată sunt obligate să
verse integral la data constituirii, capitalul social subscris.
Începerea operaţiunilor comerciale ale unei societăţi cu răspundere limitată, înainte de
a se fi efectuat vărsământul integral al capitalului social, constituie infracţiune12. Dacă un
asociat nu respectă scadenţa de plată pentru capitalul subscris, va putea fi obligat la daune şi
dobânzi în favoarea societăţii, constând din pagubele cauzate de inexistenţa fondurilor
necesare. În cazul societăţilor în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere
limitată, poate fi exclus asociatul care nu aduce aportul social subscris, după ce a fost pus în
întârziere13.

10
R. Motica, C. Roşu, Drept comercial român şi drept bancar, Ed. Mirton, Timişoara, 2001, p.15
11
Legea nr. 31/1990, art.16 al.1
12
Legea nr. 31/1990, art. 270
13
Legea nr. 31/1990, art. 65 al.2

4
 Aportul în natură are ca obiect anumite bunuri, care pot fi imobile (clădiri, terenuri),
bunuri mobile corporale (mărfuri, materiale) sau bunuri incorporale (creanţe). Acestea sunt
admise la toate formele de societate, realizându-se prin transferarea drepturilor
corespunzătoare şi prin predarea efectivă a bunurilor către societate. În lipsa unei stipulaţii
contrare, bunurile constituite ca aport devin proprietatea societăţii din momentul
înmatriculării ei în registrul comerţului. Fac excepţie de la această regulă bunurile pentru care
se menţionează expres că sunt aduse în societate numai cu titlu de folosinţă sau închiriere. În
alternativa folosinţei, raporturile dintre asociat şi societate sunt guvernate de regulile
referitoare la uzufruct, iar la dizolvarea societăţii proprietarul are dreptul la restituirea
bunului. Bunul care face obiectul aportului în natură trebuie evaluat în bani pentru a se putea
stabili valoarea acţiunilor sau a părţilor sociale cuvenite asociatului respectiv. Evaluarea se
realizează de către asociaţi sau de către experţi, făcându-se menţiuni în acest sens în actul
constitutiv al societăţii.
Dacă există aporturi în natură, avantaje acordate oricărei persoane care a participat la
constituirea societăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei, operaţiuni
încheiate de fondatori pe seama societăţii ce se constituie şi pe care aceasta urmează să le ia
asupra sa, fondatorii vor solicita judecătorului delegat numirea unuia sau mai multor experţi.
Raportul expertului sau experţilor va fi pus la dispoziţia subscriitorilor, la locul unde urmează
să se întrunească adunarea constitutivă.
Aporturile în creanţe au regimul juridic al aporturilor în natură, nefiind admise la
societăţile pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică şi nici la societăţile în
comandită pe acţiuni şi societăţile cu răspundere limitată.
Aportul de proprietate industrială constă în brevete de invenţie, licenţe de fabricaţie,
mărci de fabrică, desene şi modele industriale, denumiri de origine şi indicaţii de provenienţă.
Acestea sunt atestate prin brevete de invenţie şi prin alte documente care atestă drepturi
exclusive de exploatare asupra invenţiilor, reprezentărilor grafice sau sonore, semnelor
distinctive etc. În unele cazuri aportul de acest fel poate fi mai eficient decât aportul în bunuri
corporale.
Aportul în industrie (în muncă) constă în activitatea pe care asociatul promite că o va
presta în societate, având în vedere competenţa şi calificarea sa. Unii autori consideră că în
categoria aportului în muncă se include know–how-ul14, iar alţii apreciază că acesta face parte
din aportul de proprietate industrială, iar aportul în muncă nu reprezintă o categorie distinctă
şi semnificativă15. În favoarea ultimei teze se poate invoca faptul că aportul în muncă este
permis numai în cadrul societăţii în nume colectiv şi asociaţilor comanditaţi din cadrul
societăţilor în comandită, care nu au pondere semnificativă în economia contemporană. Nici
în cazul acestor societăţi aportul în muncă nu este admis la constituirea şi majorarea
capitalului social, determinând numai dreptul la împărţirea beneficiilor şi a capitalului social
101.
b) Intenţia asociaţilor de a conlucra (affectio societatis) reprezintă alt element esenţial
al contractului de societate. Aceasta se materializează în colaborarea voluntară, activă,
interesată şi egalitară a asociaţiilor sau ca „o voinţă de unitate şi convergenţă de interese” 16. În
cazul fiecărui tip de societate comercială asociaţii au intenţia de a colabora în desfăşurarea
activităţii comerciale, de a lucra în comun, suportând toate riscurile activităţii comerciale.
Gradul de implicare în activitatea societăţii diferă în funcţie de forma juridică a societăţii,
manifestându-se uneori numai prin participarea la luarea deciziilor şi prin dreptul de control
asupra activităţii societăţii. Existenţa acestui element psihologic permite diferenţierea între
societăţile comerciale şi anumite grupări economice de interese sau contracte de altă natură.

14
St. Cărpenaru, op. cit. p. 148
15
M. Costin, Note de curs
16
M. Bojincă, M. Szasz, Drept Comercial, p.63

5
Pentru existenţa societăţii comerciale nu este suficient aportul de capital, fiind necesară
implicarea în afaceri a fiecărui asociat, în funcţie de competenţele stabilite prin lege şi prin
actul constitutiv al societăţii.
c) Dreptul la beneficii constituie al treilea element definitoriu al societăţilor
comerciale, care le delimitează de asociaţiile nonprofit.
Beneficiul reprezintă câştigul, folosul ori profitul obţinut dintr-o activitate sau de pe
urma unei situaţii. În cazul societăţii comerciale, beneficiul brut simbolizează diferenţa dintre
activul şi pasivul financiar-contabil. Beneficiul net este acela care rămâne după prelevările
fondului de rezervă, a cheltuielilor de administrare, a cotelor de amortizare şi a altor
cheltuieli. Beneficiul real simbolizează beneficiul efectiv obţinut pe o anumită perioadă
determinată, după ce se compensează pierderile.
Beneficiile rezultate din activitatea unei societăţi comerciale poartă denumirea de
dividende. Acest termen include orice distribuire, în bani sau în natură, în favoarea
acţionarilor sau a asociaţilor, din profitul stabilit pe baza bilanţului contabil anual şi a contului
de profit şi pierderi, proporţional cu cota de participare la capitalul social17. Dividendele se
vor plăti asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social, dacă părţile nu au
convenit derogări cu privire la criteriile de împărţire şi periodicitatea repartizării18.
Dividendele se plătesc în termenul stabilit de către adunarea generală a asociaţilor sau,
după caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării situaţiei
financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat. În caz contrar, societatea comercială
va plăti daune-interese pentru perioada de întârziere, la nivelul dobânzii legale, dacă prin actul
constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acţionarilor care a aprobat situaţia financiară
aferentă exerciţiului financiar încheiat nu s-a stabilit o dobândă mai mare. Dreptul la acţiunea
de restituire a dividendelor, se prescrie în termen de 3 ani de la data distribuirii lor.
Distribuirea dividendelor se poate realiza numai după îndeplinirea cumulativă a trei condiţii,
constând în: existenţa unor beneficii reale, constatarea lor prin bilanţul contabil şi stabilirea
datei plăţii de către adunarea generală a asociaţilor.

1.3. Reglementarea juridică a societăţilor comerciale în România

În legislaţia românească, prima reglementare amplă a societăţilor comerciale şi

distinctă de cea a societăţilor civile prevăzută de Codul civil a fost realizată de Codul
comercial din 1887.
Inspirat de reglementările cuprinse în Codul de Comerţ Italian din 1882, considerat cel
mai modern cod al acelor timpuri, Codul Comercial din 1887 instituia ca forme de societăţi
comerciale societatea în nume colectiv, societatea în comandită şi societatea anonimă.
Regimul juridic al societăţilor comerciale a fost reglementat iniţial în Codul comercial, Cartea
I, Titlul VIII (art. 77-269), intitulat „Despre societăţi şi despre asociaţiuni comerciale”, titlu
care conţinea dispoziţii privind societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă,
societatea anonimă (pe acţiuni), societatea în comandită pe acţiuni şi asociaţia în participaţie.
Începând din anul 1990, dispoziţiile legale referitoare la societăţile comerciale au fost
înlocuite cu o nouă reglementare, care formează obiectul Legii nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale. Prin adoptarea Legii nr. 31/1990, dispoziţiile Codului comercial privind
societăţile comerciale au fost abrogate, exceptând dispoziţiile referitoare la asociaţia în
participaţiune (art. 251-256) şi a celor privind asociaţia de asigurare mutuală (art. 257-263).
Reglementarea generală privind societăţile comerciale este cuprinsă în Legea nr.
31/1990, iar pentru o serie de domenii specifice de activitate, cum sunt domeniul bancar, de
asigurări, au fost adoptate reglementări speciale.
17
Ordonanţa Guvernului nr. 26/1995, art. 1
18
Legea nr. 31/1990, art. 67 al. 2

6
 Legea nr. 31/1990 reglementează societatea în nume colectiv, societatea în comandită
simplă, societatea pe acţiuni, societatea în comandită pe acţiuni şi societatea cu răspundere
limitată.
Societăţile comerciale cu capital integral de stat sunt reglementate de Legea nr.
15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi
comerciale19.
În domeniul bancar, sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 99/2006 privind
instituţiile de credit şi adecvarea capitalului20, în activitatea de asigurare sunt incidente
dispoziţiile Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor21.
Persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi/sau întreprinderile familiale
sunt guvernate de O.U.G. nr. 44/200822, iar societăţile comerciale fără personalitate juridică -
asociaţiile în participaţiune - sunt reglementate de Codul comercial
Caracterul de reglementare generală a societăţilor comerciale pe care îl are Legea nr.
31/1990 se manifestă atât prin aceea că ea priveşte orice societate comercială, indiferent de
obiectul ei de activitate, cât şi prin faptul că Legea nr. 31/1990 se aplică şi societăţilor
comerciale cu participare străină.
Dispoziţiile legale privind regimul juridic al societăţilor comerciale cuprinse în Legea
nr. 31/1990 au caracter imperativ şi se completează cu prevederile Codului comercial şi ale
Codului civil. Potrivit art. 291 din Legea nr. 31/1990, „prevederile din prezenta lege se
completează cu dispoziţiile Codului comercial”. În acest mod, prevederile Codului
comercial referitoare la societăţile comerciale, faptele de comerţ, comercianţi, obligaţiile
comerciale au caracterul unor reglementări subsidiare privind societăţile comerciale.
În materia societăţilor comerciale, dispoziţiile Codului civil privind contractul de
societate (art. 1491-1531) prezintă un deosebit interes în materia societăţilor comerciale. De
altfel, conform art. 1 Codul comercial român, în absenţa unor reglementări din Codul
comercial, se aplică dispoziţiile Codului civil, care are, de asemenea, caracterul unei
reglementări subsidiare privind societăţile comerciale.
Societăţile comerciale desfăşoară o activitate producătoare de profit, intrând astfel
sub incidenţa prevederilor cuprinse în legile fiscale. În acest sens, Codul fiscal şi Codul de
procedură fiscală sunt reglementări subsidiare în materia societăţilor comerciale.
Au un asemenea caracter şi prevederile cuprinse în Codul muncii, deoarece în ceea ce
priveşte personalul salariat al societăţilor comerciale, sunt incidente dispoziţiile conţinute în
legislaţia muncii. Încadrarea salariaţilor la societăţile comerciale se face în temeiul contrac-
tului individual de muncă, cu respectarea legislaţiei muncii şi a asigurărilor sociale.
Reglementarea de fond a societăţilor comerciale este realizată însă, aşa cum am
arătat, prin Legea nr. 31/1990, lege care de-a lungul timpului a suferit numeroase modificări
şi completări, ultimele dintre acestea fiind realizate de Legea nr. 302/2005, Legea nr.
85/2006, Legea nr. 164/2006, Legea nr. 441/2006, Legea nr. 516/2006, OUG nr. 82/2007,
OUG nr. 52/2008 (publicata în MOF nr. 333 din 30/04/2008), Legea nr. 284/2008 (publicata
în MOF nr. 778 din 20/11/2008).

19
M.Of. nr. 98 din 8 august 1990
20
M.Of. nr. 1027 din 27 decembrie 2006
21
M.Of. nr. 148 din 10 aprilie 2000
22
M.Of. nr. 328 din 25 aprilie 2008

7
 CAPITOLUL 2. CONSTITUIREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE

2.1. Noţiuni introductive

Procedura de constituire a societăţii comerciale cuprinde ansamblul formalităţilor şi

regulilor ce trebuie respectate cu ocazia înfiinţării unei societăţi comerciale. Constituirea
societăţilor comerciale este supusă regimului de drept comun al Legii 31/1990, bazat pe un
control prealabil judiciar de legalitate, iar cele cu capital de stat, pe cale administrativă,
conform Legii nr.15/1990.
Pentru reducerea formalismului excesiv ce caracteriza procedura constituirii
societăţilor comerciale conform Legii nr. 31/1990 (ce includea: redactarea şi autentificarea
actului constitutiv, autorizarea judecătorească incluzând sau nu avizul consultativ al Camerei
de Comerţ şi Industrie, înmatricularea la Registrul Comerţului, publicarea în Monitorul
Oficial şi înregistrarea la administraţia financiară) prin modificarea adusă de Legea nr.
99/1999 privind accelerarea reformei economice procedura constituirii s-a simplificat,
comasându-se etapele acesteia prin preluarea de către Oficiul Registrului Comerţului a unor
atribuţii, până atunci aflate în sarcina altor instituţii.
Prin modificarea adusă de Legea nr. 99/1999, odată cu depunerea cererii de
înmatriculare a societăţii comerciale la Oficiul Registrului Comerţului competent, nu instanţa
judecătorească, ci judecătorul delegat (afiliat Oficiului Registrului Comerţului) autorizează
desfăşurarea activităţii, după care, pe lângă sarcina înmatriculării, tot Oficiul Registrului
Comerţului este obligat să obţină atât publicarea în Monitorul Oficial cât şi înregistrarea
fiscală a societăţii comerciale, dar pe cheltuiala societăţii comerciale ce solicită
înmatricularea.
Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 76/2001 republicată, privind simplificarea unor
formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor se
instituie o procedură unică de înregistrare şi autorizare a funcţionării societăţilor comerciale.
Simplificarea procedurii rezidă din crearea în cadrul Camerelor de Comerţ şi Industrie
teritoriale a unor Birouri Unice pentru obţinerea înregistrării şi autorizării funcţionării
comercianţilor. “Unicitatea” procedurii rezidă în aceea că în baza unei cereri de înregistrare se
va obţine de la aceeaşi instituţie, Biroul Unic, certificatul de înregistrare comercială conţinând
codul unic de înregistrare.
Normele referitoare la constituirea societăţilor comerciale cuprind reguli distincte
pentru diferitele tipuri de societăţi comerciale, şi anume: pentru societăţile în nume colectiv şi
cele în comandita simplă art. 4-7, societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni art. 4-6,
8-10 şi societăţile cu răspundere limitată art. 4-7, 11-14. Aceasta tehnică este diferenţiată de
cea prevăzută în textele abrogate ale codului comercial care consacrau, în prealabil, norme
generale privind constituirea societăţilor comerciale.
În lipsa unor norme generale, din dispoziţiile speciale menţionate se pot desprinde
unele aspecte comune care configurează regimul general al înfiinţării societăţilor comerciale
cu personalitate juridică, guvernate de Legea nr. 31/1990.

2.2. Etapele constituirii societăţilor comerciale

Înfiinţarea unei societăţi comerciale presupune parcurgerea a trei faze obligatorii, după
cum urmează: o fază consensuală, o fază judiciară şi o fază de înmatriculare şi publicitate, în
subsidiar mai putând exista şi o fază reparatorie.

8
 2.2.1. Etapa consensuală

Etapa consensuală are ca obiect, întocmirea de către părţi, cu respectarea condiţiilor

legale, a actelor constitutive. În societăţile de capitaluri, definitivarea actelor constitutive,
poate fi precedată de subscrierea publică de acţiuni. Se deosebeşte astfel, pe de o parte, o
modalitate consensuală simplă, care se rezumă la încheierea nemijlocită a contractului de
societate, iar pe de altă parte, procedura complexă denumită constituire succesivă care
implică, în prealabil, formalităţile legate de subscrierea publică de acţiuni.

Actul constitutiv
Actul juridic de bază pentru înfiinţarea societăţii comerciale îl reprezintă contractul de
societate. În vederea constituirii societăţii pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu
răspundere limitată, legea impune ca părţile să întocmească şi statutul viitoarei societăţi.
Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act
constitutiv. Societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de voinţă a unei
singure persoane, în acest caz întocmindu-se doar statutul. Când se încheie numai statut sau
numai contract de societate, acestea pot fi denumite, de asemenea, act constitutiv.
Pentru a fi valabil, contractul de societate trebuie să îndeplinească anumite condiţii de
fond şi de formă.

A) Condiţiile de fond ale actului constitutiv

În ceea ce priveşte condiţiile de fond, actul constitutiv fiind şi un contract, acesta
trebuie să îndeplinească condiţiile esenţiale de validitate ale convenţiei prevăzute în art. 948 al
Codului civil:
a) capacitatea de a contracta;
b) consimţământul valabil al părţilor;
c) un obiect determinat;
d) o cauză (scop) licită.
a) Capacitatea juridică a părţilor
Orice act juridic, deci şi contractul de societate comercială se încheie în mod valabil
dacă subiectele participante au capacitate juridică civilă. Asociatul – persoană fizică sau
juridică – trebuie să aibă capacitate de folosinţă şi de exerciţiu deplină.
b) Consimţământul
Consimţământul este o latură a voinţei asociaţilor de a se asocia şi de a desfăşura în
comun o activitate comercială în scopul obţinerii unui profit pe care să-l împartă.
Voinţa asociaţilor trebuie să fie conştientă şi liber exprimată, cu scopul de a produce
efecte juridice, şi să nu fie afectată de vreun viciu de consimţământ, respectiv de eroare, dol
sau violenţă.
Eroarea presupune o falsă reprezentare a realităţii cu privire la persoana sau
persoanele cu care se asociază cel al cărui consimţământ se află în eroare sau cu privire la
identitatea obiectului contractului sau la calităţile esenţiale ale acestuia. Practic, având în
vedere faptul că în cazul societăţilor de persoane, contractul de societate este un contract
„intuitu persoane”, relevanţă majoră are eroarea cu privire la persoana cocontractantă.
Dolul reprezintă o eroare provocată de asociaţi, prin folosirea unor mijloace dolosive,
frauduloase. S-ar putea pune problema existenţei dolului în cazul subscrierii de acţiuni pe
baza unui bilanţ fals, întocmit astfel cu intenţia de a induce în eroare un asociat şi a-l
determina să subscrie la capitalul social.
Violenţa se manifestă ca o formă de constrângere datorată unei ameninţări cu un rău
fizic sau psihic. Acest viciu de consimţământ poate fi analizat însă, doar din punct de vedere
teoretic. Practic, este greu de imaginat că o persoană consimte să se asocieze cu o altă

9
persoană care a folosit constrângerea fizică sau morală pentru a o determina să-si exprime
consimţământul.
În toate situaţiile când se constată existenţa vreunui viciu de consimţământ sancţiunea
va fi nulitatea relativă, a contractului astfel încheiat.
c) Obiectul contractului de societate comercială constă în prestaţiile la care s-au
obligat părţile contractante, în timp ce obiectul societăţii constă în activităţile pe care urmează
să le realizeze societatea, respectiv: producţie, comerţ, import-export, prestare de servicii,
executare de lucrări.
Ca în cazul oricărui contract, şi în contractul de societate comercială, obiectul trebuie
să fie determinat sau determinabil, să constea într-o prestaţie a celui ce se obligă, să fie real,
posibil, licit, moral şi să nu contravină regulilor de convieţuire socială.
Obiectul este ilicit ori de câte ori se prevăd activităţi, operaţiuni contrare legii sau dacă
este inserată în contract aşa-numita „clauză leonină”, prin care se prevede, fie că una din părţi
participă la încasarea beneficiilor în totalitatea lor, fie că un asociat nu va fi obligat să suporte
eventualele pierderi (ceea ce înseamnă că acesta va participa numai la profit nu şi la pierderi).
În principiu, obiectul contractului de societate se concretizează în obligaţia de aport a
asociaţilor. Dacă obiectul contractului de societate comercială lipseşte, este ilicit sau imoral
sau contravine regulilor de convieţuire socială, sancţiunea va fi nulitatea absolută a
contractului.
Este de observat că soluţia nulităţii absolute funcţionează chiar dacă, în cuprinsul art.
56 din Legea nr. 31/1990, republicată şi modificată, între cauzele care conduc la nulitatea unei
societăţi comerciale este enumerată numai lipsa actului constitutiv sau nerespectarea
condiţiilor prevăzute de lege cu privire la forma actului constitutiv.
Nulitatea contractului de societate, are drept efect desfiinţarea actului constitutiv. În
aceste condiţii, se poate aprecia că actul constitutiv lipseşte, or conform art. 56 lit. a) din
Legea nr. 31/1990, republicată şi modificată, lipsa actului constitutiv poate avea ca efect
nulitatea unei societăţi înmatriculate în registrul comerţului, în baza hotărârii tribunalului.
d) Cauza (scopul) contractului
Motivaţia încheierii contractului de societate constă în crearea unei comunităţi de
bunuri afectate realizării activităţii de comerţ, cu scopul obţinerii unui profit care urmează a fi
împărţit între asociaţi, fie în funcţie de cota de participare la capitalul social, fie în funcţie de
înţelegerea asociaţilor care pot stabili un alt procent de participare a fiecăruia la împărţirea
beneficiilor.
Cauza contractului de societate trebuie să fie reală, licită, morală şi în concordanţă cu
regulile de convieţuire socială. Nerespectarea acestor condiţii are drept consecinţă nulitatea
absolută a contractului de societate încheiat, asociaţii fiind repuşi în situaţia anterioară
realizării acordului de voinţă.
Dacă desfiinţarea contractului, ca efect al constatării nulităţii, se produce după
începerea activităţii, asociaţii vor fi îndreptăţiţi atât la restituirea aportului fiecăruia la
capitalul social cât şi la repartizarea beneficiilor şi, eventual, a pierderilor înregistrate până la
momentul desfiinţării.

B) Condiţiile de formă ale contractului de societate.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, actul constitutiv se încheie sub
semnătura privată, se semnează de toţi asociaţii sau, în caz de subscripţie publică, de
fondatori. Forma autentică a actului constitutiv este obligatorie atunci când:
a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren;
b) se constituie o societate în nume colectiv sau în comandita simplă;
c) societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică.

10
 Prin consacrarea formei autentice a contractului de societate se asigură toate garanţiile
cu privire la voinţa părţilor de a constitui societatea şi de a proba clauzele care stau la baza ei,
care pot fi uneori deosebit de complexe şi de mare valoare pecuniară. Nerespectarea acestei
condiţii atrage nulitatea societăţii, întocmai ca inexistenţa ei23.
În ceea ce priveşte conţinutul contractului de societate acesta poate cuprinde
numeroase clauze, în funcţie de voinţa părţilor, însă unele sunt obligatorii, iar inexistenţa lor
determină nulitatea actului constitutiv. Clauzele obligatorii sunt prevăzute de Legea
nr.31/1990, în mod diferenţiat, în funcţie de forma juridică a societăţii24.
Majoritatea clauzelor sunt însă comune tuturor formelor juridice ale societăţilor
comerciale şi privesc identificarea părţilor, identificarea viitoarei societăţi, constituirea
capitalului, obiectul de activitate, conducerea şi gestiunea societăţii, drepturile şi obligaţiile
asociaţilor, dizolvarea şi lichidarea societăţii.
a) Clauze de identificare a părţilor
Societatea comercială poate fi constituită de persoane fizice sau de persoane juridice.
În cazul celor din prima categorie este necesar să se prevadă numele, prenumele, codul
numeric personal si, dacă este cazul, echivalentul acestuia, potrivit legislaţiei naţionale
aplicabile, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia. Pentru persoanele juridice se va
menţiona denumirea, sediul, naţionalitatea, numărul de înregistrare în registrul comerţului sau
codul unic de înregistrare. În actul constitutiv al societăţii în comandită mai este necesar să se
precizeze asociaţii comanditari şi asociaţii comanditaţi.
b) Clauze privind identificarea viitoarei societăţi
Această categorie de clauze include denumirea, sediul, forma juridică şi, dacă este
cazul, emblema societăţii.
Denumirea societăţii se stabileşte în funcţie de forma juridică a societăţii în
conformitate cu prevederile Legii nr. 26/1990, privind registrul comerţului25. Sediul societăţii
este stabilit de părţile contractante, în funcţie de locul în care se va desfăşura activitatea
comercială principală sau vor funcţiona organele de gestiune şi conducere. Forma juridică a
societăţii este aleasă de părţi, în funcţie de scopul urmărit, fiind necesar să se includă între
cele stabilite de legislaţia română. Emblema societăţii reprezintă un semn distinctiv cu
caracter facultativ, care deosebeşte un comerciant de altul de acelaşi gen.
c) Clauze referitoare la obiectul de activitate
Contractul de societate trebuie să se refere în mod explicit la obiectul de activitate,
indicând toate activităţile pe care preconizează să le desfăşoare. Indicarea exactă a fiecărei
activităţi şi numărului de codificare din Codul activităţilor din economia naţională (C.A.E.N)
este necesară pentru a se stabili dacă acestea se încadrează în parametrii legali şi pentru
considerente statistice privind specificul şi impozitarea societăţilor. Dacă se desfăşoară mai
multe activităţi comerciale se va preciza domeniul din care fac parte şi care dintre ele sunt
considerate principale.
d) Clauze referitoare la capitalul societăţii
Această categorie de clauze se referă la capitalul cu care asociaţii se obligă să participe
(capitalul subscris), cât şi la capitalul care a fost depus în contul societăţii (capitalul vărsat).
Pentru ambele categorii se face referire atât la cuantumul total al capitalului, cât şi la partea
fiecărui asociat, precizându-se dacă este în numerar, în natură sau de ordin intelectual. În
cazul celui în numerar se va menţiona data până la care se varsă integral, iar pentru capitalul
în natură se va specifica modul în care a fost evaluat (prin expertizare sau prin acordul
părţilor).

23
Legea nr. 31 / 1990, art. 7 şi art. 8
24
Legea nr. 31 / 1990, art. 7 şi art. 8
25
Legea nr.26/1990, art. 30 şi art. 36.

11
 În cazul societăţilor cu răspundere limitată se vor preciza numărul şi valoarea
nominală a părţilor sociale atribuite fiecărui asociat, pentru aportul de capital.
La societăţile pe acţiuni este necesar să se precizeze numărul acţiunilor acordate
fiecărui asociat specificându-se dacă sunt nominative sau la purtător şi dacă unele conferă
anumite drepturi speciale celor care le deţin.
e) Clauze referitoare la administrarea societăţii
Asociaţii trebuie să stabilească principalele aspecte referitoare la administrarea şi
reprezentarea societăţii comerciale, nominalizându-i pe cei care au atribuţii în acest sens. Se
vor stabili puterile conferite acestora şi dacă le pot exercita separat sau numai împreună.
În societăţile de persoane şi cu răspundere limitată se va indica: numărul,
numele şi prenumele administratorilor societăţii şi limita puterilor lor.
În societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni se va menţiona şi cetăţenia
administratorilor, garanţia pe care sunt obligaţi să o depună, puterile şi drepturile lor, precum şi
drepturile speciale de administrare şi reprezentare acordate unora din ei. În contract
va figura: numărul, numele şi cetăţenia cenzorilor. În contractul de societate în comandită pe
acţiuni vor trebui precizate: numele şi prenumele sau denumirea, domiciliul ori sediul şi
cetăţenia sau naţionalitatea asociaţilor, arătându-se care din ei administrează sau reprezintă
societatea.
În societăţile de capitaluri, dacă au fost încheiate operaţiuni în contul viitoarelor
entităţi colective, până la încheierea contractului care interesează gestiunea comună, în actul
constitutiv se vor enumera operaţiunile pe care societatea înţelege să le preia şi sumele
datorate pentru ele.
f) Clauze privind drepturile şi obligaţiile asociaţilor
Asociaţii trebuie să stabilească în contract drepturile ce le revin cu privire la beneficii,
dar şi obligaţiile în privinţa suportării pierderilor. Sunt interzise însă prevederile din care ar
rezulta că unii asociaţi nu vor beneficia de profit sau nu vor suporta pierderile, cunoscute sub
denumirea de „clauze leonine”. Obligaţiile asociaţilor privesc efectuarea aportului de capital
şi stabilirea termenelor până la care asociaţii vor efectua vărsămintele întregului capital
subscris.
g) Clauze privind sediile secundare ale societăţii
Dacă asociaţii doresc înfiinţarea unor sedii secundare, sucursale, agenţii sau
reprezentanţe, este necesar să se facă menţiuni în acest sens în contractul de societate. Dacă
acestea se înfiinţează odată cu societatea, se vor include toate aspectele referitoare la ele.
h) Clauze privind dizolvarea şi lichidarea societăţii.
Contractul de societate trebuie să cuprindă clauze privind durata societăţii, încetarea
existenţei şi modurile în care se poate lichida sau dizolva. Întrucât aceste modalităţi sunt
reglementate în lege, asociaţii au posibilitatea să insereze clauza referitoare la “conformitatea
cu dispoziţiile legale“, fără a le mai prezenta în detaliu. Toate aspectele referitoare la societate
sunt cuprinse în actul constitutiv, astfel că modificarea oricărui aspect referitor la aceasta
presupune modificarea actului respectiv. Din această cauză Legea nr.31/1990, face referire la
“modificarea actului constitutiv” şi nu la “ modificarea societăţii comerciale “ 26.

C) Modificarea actului constitutiv

Actul constitutiv poate fi modificat prin hotărârea adunării generale, adoptată în
condiţiile legii, sau prin hotărârea instanţei judecătoreşti. După fiecare modificare a actului
constitutiv, administratorii, respectiv directoratul, vor depune la Registrul Comerţului, în
termen de 15 zile, actul modificator şi textul complet al actului constitutiv, actualizat cu toate
modificările, care vor fi înregistrate în temeiul hotărârii judecătorului delegat. Prin grija
Oficiului Registrului Comerţului actul modificator se va publica în Monitorul Oficial al
26
Legea nr. 31 / 1990, Titlul IV

12
României, pe cheltuiala societăţii. Actul modificator al actului constitutiv al unei societăţi în
nume colectiv sau în comandită simplă, în formă autentică, se depune la Oficiul Registrului
Comerţului, şi se menţionează în acest registru, fără a fi obligatorie publicarea lui în
Monitorul Oficial al României.
Modificarea actului constitutiv se realizează prin voinţa asociaţilor, manifestată în
cadrul adunării asociaţilor, în condiţiile prevăzute de lege. Astfel, în cazul societăţilor pe
acţiuni se stabileşte că adunarea generală extraordinară poate lua hotărâri pentru: schimbarea
formei juridice a societăţii; mutarea sediului; schimbarea obiectului de activitate; prelungirea
duratei; majorarea sau reducerea capitalului social; fuziunea, divizarea sau dizolvarea
anticipată; emisiunea de obligaţiuni; conversia acţiunilor sau obligaţiunilor dintr-o categorie
în alta şi orice altă modificare a actului constitutiv27. Hotărârea adunării generale a asociaţilor
trebuie consemnată într-un înscris autentificat denumit „act adiţional”. În scopul protejării
intereselor terţilor, actul adiţional trebuie înregistrat şi publicat în condiţii similare cu actul
constitutiv.
Modificările importante, referitoare la mutarea sediului în altă localitate, schimbarea
obiectului principal de activitate, modificarea capitalului social, fuziunea, divizarea, durata
societăţii, dizolvarea şi lichidarea, se vor înscrie în registrul comerţului în baza încheierii
judecătorului delegat. Celelalte modificări fiind de mai mică importanţă, necesită pentru
înscriere numai o rezoluţie a directorului oficiului comerţului.

2.2.2. Etapa judiciară

Faza judiciară obligatorie constă în controlul de legalitate efectuat de către judecătorul

delegat de la instanţa teritorială competentă. De această verificare depinde aprobarea necesară
pentru înfiinţarea valabilă a societăţilor comerciale. Este o procedură necontencioasă.
deoarece o astfel de cerere constitutivă de drepturi, reclamă exercitarea de către judecătorul
delegat, doar a unor atribuţii de verificare a actelor constitutive, depuse pentru obţinerea
autorizaţiei de funcţionare28.
Cererile de autorizare a funcţionării societăţilor comerciale, sunt de competenţa
judecătorului delegat de preşedintele tribunalului în a cărei rază teritorială îşi are sediul
societatea. La cerere se vor ataşa; statutul şi contractul de societate autentificate, avizul
oficiului Registrului Comerţului privind disponibilitatea firmei şi emblemei, certificatul de
investitor pentru asociaţii străini, avize prealabile când acest lucru este cerut de lege; dovada
sediului, copie după actul de proprietate sau contractul de închiriere a imobilului, contractul
de locaţie în gestiune sau concesionare; declaraţie, în formă autentică, a proprietarului
imobilului, că este de acord cu funcţionarea societăţii în spaţiul său; dovada capitalului (libret
CEC, chitanţă, extras cont) pentru numerar şi actul de proprietate, cu expertiză pentru aportul
în natură; cazierul judiciar, chitanţa de plata taxei de timbru, acte constatatoare a operaţiunilor
încheiate în contul societăţii şi aprobate de asociaţi, prealabile înmatriculării. Judecătorul
delegat va putea dispune efectuarea de expertize pentru evaluarea aportului, eventual
administrarea şi a altor dovezi.
Judecătorul delegat, pe baza actelor depuse, autorizează funcţionarea societăţilor
comerciale, prin încheiere, conform art. 40 alin. 1 din Legea nr. 31/1990. Încheierea este
susceptibilă de a fi atacată cu recurs, la tribunal, în 15 zile de la pronunţare.
Când actul constitutiv nu cuprinde menţiunile prevăzute de lege ori cuprinde clauze
prin care se încalcă o dispoziţie imperativă a legii sau când nu s-a îndeplinit o cerinţă legală
pentru constituirea societăţii, judecătorul delegat, din oficiu sau la cererea oricărui asociat ori
a altor persoane interesate, va respinge, prin încheiere, motivat, cererea de înmatriculare, în
27
Legea nr. 31 / 1990, art. 113
28
R.P. Vonica, Dreptul societăţilor comerciale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p.97

13
afară de cazul în care asociaţii înlătură asemenea neregularităţi. Judecătorul delegat va lua act
în încheiere de regularizările efectuate.
În cazul unor neregularităţi constatate după înmatriculare, societatea este obligată să ia
măsuri pentru înlăturarea lor, în cel mult 8 zile de la data constatării acestor neregularităţi.
Nulitatea unei societăţi înmatriculate la Registrul comerţului poate fi declarată de
tribunal numai atunci când:
a) lipseşte actul constitutiv sau când acesta nu a fost încheiat în formă autentică;
b) toţi fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili la data constituirii societăţii;
c) obiectul de activitate al societăţii este ilicit sau contrar ordinii publice;
d) lipseşte încheierea judecătorului delegat de înmatriculare a societăţii;
e) lipseşte autorizarea legală administrativă de constituire a societăţii;
f) actul constitutiv nu prevede denumirea societăţii, obiectul său de activitate,
aporturile asociaţilor şi capitalul social subscris;
g) s-au încălcat dispoziţiile legale privind capitalul social minim, subscris şi
vărsat;
h) nu s-a respectat numărul minim de asociaţi, prevăzut de lege.
Nulitatea nu poate fi declarată în cazul în care, cauza ei, a fost înlăturată înainte de a se
pune concluzii în fond la tribunal.

2.2.3. Etapa de înmatriculare şi publicitate

În faza finală, obligatorie, are loc îndeplinirea formelor de înmatriculare la Oficiul

Registrului Comerţului, de înregistrare fiscală, cât şi de publicarea în Monitorul Oficial al
României, a încheierii şi la cerere, a actelor constitutive.
În această etapă, societatea comercială dobândeşte personalitate juridică şi
opozabilitate faţă de terţi. Într-adevăr, societatea devine, potrivit art. 41 din Legea nr.
31/1990, persoană juridică din momentul înmatriculării şi poate efectua acte de comerţ.
Oficiul Registrului Comerţului eliberează societăţii certificat de înmatriculare, în
termen de 24 ore de la data încheierii judecătorului delegat.
Îndată după înmatriculare, societatea trebuie să fie înregistrată la Direcţia Generală a
Finanţelor Publice a judeţului, care îi eliberează societăţii codul fiscal. Încheierea de
înmatriculare se transmite din oficiu, de Registrul Comerţului, la organele fiscale. Cheltuielile
de înregistrare la Administraţia Financiară, vor fi suportate de societate.
După înmatricularea în Registrul Comerţului societatea, prin reprezentanţii săi, mai
efectuează următoarele operaţii:
- deschiderea contului bancar la banca pentru care optează societatea;
- întocmirea ştampilelor, parafelor şi sigiliilor;
- obţinerea unor avize, autorizaţii, licenţe, atestate şi certificate pentru desfăşurarea
unor activităţi speciale, ca de exemplu: case de schimb valutar, audiovizual, transporturi
rutiere, în domeniul medical şi farmaceutic, turism, editură.

2.2.4. Etapa reparatorie

În subsidiar, prin lege, se reglementează o fază reparatorie, menită să regularizeze post

factum statutul juridic al entităţii colective, în cazul omisiunii unor condiţii preliminare de
către persoanele obligate să le îndeplinească.

14
 CAPITOLUL 3. CONSTITUIREA SOCIETĂŢII PE ACŢIUNI

3.1. Noţiunea, caracterele şi trăsăturile specifice ale societăţii pe acţiuni

Societatea pe acţiuni este forma cea mai complexă şi mai evoluată a societăţii
comerciale29, în care contează mai mult aportul de capital decât calităţile personale ale
asociaţilor. Din cauza estompării calităţilor personale ale asociaţilor, acest tip de societate
purta anterior denumirea “societate anonimă”, care se menţine şi în prezent în legislaţiile altor
state.
Codul comercial român prevedea două categorii de societăţi anonime: societatea pe
acţiuni şi societatea pe cote. La societatea pe acţiuni, capitalul este împărţit în fracţiuni de o
egală valoare şi reprezentată prin titluri de credit circulabile, numite acţiuni, cu caracter
mobil; la societăţile pe cote, capitalul este fracţionat în părţi de o valoare inegală şi
nereprezentat prin titluri circulabile. Şi unele şi altele sunt caracterizate prin răspunderea
limitată a asociaţilor la aportul lor social. Ultima categorie de societăţi nu a fost cunoscută în
practică. În prezent, Legea nr. 31/1990 reglementează două forme de societăţi pe acţiuni:
societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni.
Societatea pe acţiuni funcţionează ca un organism democratic în care minoritatea se
supune hotărârilor majorităţii în adunările generale, administratorii şi directorii gestionează
societatea în baza unui mandat, iar cenzorii controlează legalitatea gestionării.
Acţionarii au drepturi nu numai patrimoniale, între care cel mai important este dreptul
la dividend, dar şi nepatrimoniale, cum ar fi dreptul la vot şi dreptul la informare. Fiind prin
esenţă o societate de capitaluri, de esenţa ei este răspunderea asociaţilor în limita aporturilor
lor pentru obligaţiile sociale şi negociabilitatea acţiunilor – titluri reprezentative ale cotelor de
participare la formarea capitalului social.
Societatea pe acţiuni poate fi definită ca forma de societate constituită prin asocierea
unui număr de persoane, numite acţionari, pentru a dezvolta o activitate comercială în scopul
împărţirii beneficiilor şi ale căror aporturi la formarea capitalului social sunt reprezentate prin
titluri negociable, numite acţiuni, răspunderea pentru obligaţiile sociale fiind angajată în
limita lor30.
Din această definiţie rezultă caracterele generale ale societăţii pe acţiuni:
- societatea se constituie dintr-un număr minim de asociaţi, denumiţi acţionari;
- capitalul social este divizat în acţiuni, care sunt titluri negociabile şi
transmisibile;
- răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile sociale este limitată la valoarea
acţiunilor lor.
În ceea ce priveşte conţinutul actului constitutiv societatea pe acţiuni se constituie prin
contract de societate şi statut, care pot fi însă întocmite sub forma unui înscris unic denumit
act constitutiv (art. 5). Legea prevede forma autentică a contractului de societate în cazul
constituirii prin subscripţie publică, şi conţinutul acestuia, care cuprinde mai multe clauze
obligatorii decât în cazul societăţilor de persoane. Actul constitutiv se semnează de asociaţii
fondatori, din categoria cărora nu pot face parte persoanele incapabile sau care au fost
condamnate pentru anumite infracţiuni prevăzute de lege (art. 6 şi art. 8). Contractul de
societate poate stabili acordarea unor avantaje asociaţilor fondatori, pentru aportul pe care l-au
avut la constituirea societăţii (art. 8 lit. m).
Firma societăţii se compune dintr-o denumire proprie, de natură a o deosebi de alte
societăţi cu aceeaşi formă de organizare juridică din judeţul respectiv. Denumirea poate fi
29
R.P. Vonica, op.cit., p. 197
30
R.P.Vonica, op.cit., p. 200

15
diversificată, formată din combinaţii de litere şi cifre, cuvinte provenite din mitologie,
astrologie, geografie, istorie sau chiar din numele unor persoane consacrate. Orice act care
emană de la societate trebuie să cuprindă denumirea, forma juridică de organizare, numărul de
înmatriculare, capitalul social şi capitalul efectiv vărsat, potrivit ultimului bilanţ aprobat.
Capitalul social nu poate fi mai mic de 90 000 lei noi sau echivalentul a 25 000 Euro.
Guvernul va putea modifica, cel mult o dată la doi ani, valoarea minimă a capitalului social,
ţinând seama de rata de schimb, astfel încât acest cuantum să reprezinte echivalentul în lei al
sumei de 25.000 de Euro. În cazul unei subscrieri integrale şi simultane a capitalului social de
către toţi semnatarii actului constitutiv, capitalul social vărsat la constituire nu va putea fi mai
mic de 30% din cel subscris. Diferenţa de capital social subscris va fi vărsat: a) pentru
acţiunile emise pentru un aport în numerar, în termen de 12 luni de la data înmatriculării
societăţii; b) pentru acţiunile emise pentru un aport în natură, în termen de cel mult 2 ani de la
data înmatriculării.
Aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea societăţii, iar cele în muncă nu
sunt permise. Aporturile în natură se realizează prin transferarea drepturilor corespunzătoare
şi prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare. Mai este necesar
să se prevadă valoarea fiecărui bun, modul de evaluare şi numărul acţiunilor acordate pentru
acestea. Aporturile în creanţe nu sunt posibile la societăţile al căror capital se constituie prin
subscripţie publică (art. 16).
Acţiunile nu pot avea valoare nominală mai mică de 0,1 lei, iar în actul constitutiv se
va preciza valoarea nominală concretă, numărul lor, dacă sunt nominative sau la purtător şi
drepturile conferite fiecărei categorii de acţiuni. Fiecare acţiune va cuprinde date referitoare la
societate, capital, asociaţi şi avantajele acordate fondatorilor (art. 8 lit. f şi art. 93).
Administratorii vor fi nominalizaţi prin nume, locul şi data naşterii, domiciliu şi
cetăţenie, în cazul că sunt persoane fizice. În cazul asociaţilor care au calitatea de persoane
juridice se va menţiona denumirea, sediul şi naţionalitatea. Pentru ambele categorii de
administratori se va stabili garanţia pe care trebuie să o depună, puterile care le sunt conferite,
dacă le vor exercita împreună sau separat şi dacă unii vor avea drepturi speciale de
reprezentare şi de administrare (art. 8 lit. g).
Cenzorii pot fi persoane fizice sau juridice, fiind necesară nominalizarea lor prin date
similare cu ale administratorilor (art. 8 lit. h).
Funcţionarea societăţii va cuprinde clauze referitoare la luarea hotărârilor în adunarea
generală a acţionarilor, modul de lucru al administratorilor, numărul cenzorilor (art. 8 lit. i).
Distribuirea beneficiilor şi suportarea pierderilor se va concretiza prin clauze referitoare la
mărimea acestora, împărţirea între acţionari şi eventualele avantaje acordate asociaţilor
fondatori (art. 8 lit. k şi m). Operaţiunile încheiate de asociaţi în contul societăţii şi cheltuielile
efectuate cu acestea se vor materializa în clauze axate pe operaţiunile concrete din faza
constituirii societăţii (art. 8 lit. o).
Forţa atractivă a societăţii pe acţiuni stă în răspunderea sa, limitată exclusiv la capitalul
investit, de natură reală, cât şi în posibilitatea asociaţilor de a ieşi oricând din societate, vânzând
acţiunile pe care le posedă, în această formă de societate, rolul esenţial revenind capitalului.
Totodată atractivitatea şi importanta societăţii pe acţiuni este dată de:
a) Societatea pe acţiuni are un rol foarte important în economia modernă, fiind
concepută să atragă economiile modeste, micul capital, prin valoarea nominală minimă a
acţiunilor, aceste societăţi permiţând concentrarea de capitaluri considerabile şi dezvoltarea
unor mari întreprinderi modeme;
b) Durata lor nedeterminată creează societăţii pe acţiuni posibilitatea să funcţioneze
şi să se dezvolte până la atingerea scopului pentru care au fost constituite, indiferent de
calităţile personale ale celor care posedă acţiunile;

16
 c) Societatea pe acţiuni, prin puterea sa de a concentra capitalurile fragmentate,
constituie unul dintre principalii factori de producţie şi, în acelaşi timp, de mobilizare a
resurselor, în vederea realizării unor investiţii de anvergură. În acest scop, societatea face,
adesea, apel la subscripţie publică, determinând persoane fizice şi juridice, în special societăţi
bancare, să-şi plaseze pentru fructificare, capitalul lor. Societatea pe acţiuni joacă, astfel, un
rol de stimulent al circulaţiei bunurilor şi chiar în realizarea exportului de capital;
d) elementul subscripţiei determină o tendinţă de diferenţiere între societăţile mici sau
mijlocii pe acţiuni şi societăţile mari, care fac apel la subscripţia publică, ale căror titluri sunt
răspândite în public.

3.2. Actul constitutiv al societăţii pe acţiuni

Societatea pe acţiuni se constituie, potrivit art. 5 din Legea nr. 31/1990, prin contract
de societate şi statut, care se semnează de toţi către asociaţii, iar în cazul constituirii prin
subscripţie publică de către membrii fondatori.
Actul constitutiv este actul probator, care atestă că mai multe persoane au convenit la
constituirea societăţii, identificându-se societatea prin: capital, obiect, sediu, denumire şi
specificându-se că societatea se va organiza potrivit statutului anexat. Prin urmare, actul
constitutiv cuprinde în conţinutul său atât contractul de societate cât şi statutul societăţii. Ele
pot fi încheiate şi sub forma unui înscris unic (art. 5 alin. 3) semnat de către toţi asociaţii, iar
în cazul societăţilor pe acţiuni constituite prin subscripţie publică semnat de către acţionarii
fondatori.
Contractul de societate, ca şi statutul se încheie sub semnătură privată, forma autentică
fiind obligatorie în cazul constituirii prin subscripţie publică. El trebuie să cuprindă
menţiunile obligatorii minime, prevăzute de art. 8 din Legea nr. 31/1990, privind:
a) datele de identificare a fondatorilor; la societatea în comandita pe acţiuni vor fi
menţionaţi şi asociaţii comanditaţi;
b) forma, denumirea şi sediul social;
c) obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii
principale;
d) capitalul social subscris şi cel vărsat şi, în cazul în care societatea are un capital
autorizat, cuantumul acestuia;
e) natura şi valoarea bunurilor constituite ca aport în natură, numărul de acţiuni
acordate pentru acestea şi numele sau, după caz, denumirea persoanei care le-a adus ca
aport;
f) numărul şi valoarea nominală a acţiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative sau
la purtător;
f^1) dacă sunt mai multe categorii de acţiuni, numărul, valoarea nominala şi drepturile
conferite fiecărei categorii de acţiuni;
f^2) orice restricţie cu privire la transferul de acţiuni;
g) datele de identificare a primilor membri ai consiliului de administraţie, respectiv a
primilor membri ai consiliului de supraveghere;
g^1) puterile conferite administratorilor şi, după caz, directorilor, şi dacă ei urmează să
le exercite împreună sau separat;
h) datele de identificare a primilor cenzori sau a primului auditor financiar;
i) clauze privind conducerea, administrarea, funcţionarea şi controlul gestiunii
societăţii de către organele statutare, numărul membrilor consiliului de administraţie
sau modul de stabilire a acestui număr;

17
 i^1) puterile de reprezentare conferite administratorilor şi, după caz, directorilor,
respectiv membrilor directoratului, şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau
separat;
j) durata societăţii;
k) modul de distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor;
l) sediile secundare - sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără
personalitate juridică - atunci când se înfiinţează o data cu societatea, sau condiţiile
pentru înfiinţarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înfiinţare;
m) orice avantaj special acordat, în momentul înfiinţării societăţii sau până în
momentul în care societatea este autorizată să îşi înceapă activitatea, oricărei persoane
care a participat la constituirea societăţii ori la tranzacţii conducând la acordarea
autorizaţiei în cauza, precum şi identitatea beneficiarilor unor astfel de avantaje;
n) numărul acţiunilor comanditarilor în societatea în comandită pe acţiuni;
o) cuantumul total sau cel puţin estimativ al tuturor cheltuielilor pentru constituire;
p) modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii.

Statutul societăţii pe acţiuni cuprinde aceleaşi elemente ca şi contractul de societate,

dezvoltând unele elemente care privesc organizarea şi funcţionarea societăţii. Condiţia
întocmirii statutului este de ordine publică. Înafara elementelor obligatorii, statutul mai poate
cuprinde derogări de la dreptul comun privind: retragerea din societate, excluderea
acţionarilor având cvorumul cerut pentru hotărârile adunării generale ordinare sau
extraordinare.
Elementele înscrise în cele două acte constitutive trebuie să se completeze reciproc
şi să fie în concordanţă. Societăţile comerciale organizate în temeiul Legii nr. 15/1990
privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale,
chiar privatizate sau care se vor privatiza, vor funcţiona numai pe bază de statut.

3.3. Modalităţi de constituire a societăţii pe acţiuni

Constituirea societăţilor pe acţiuni este reglementată de Legea nr. 31/1990 sub două
modalităţi:
a) constituirea obişnuită, prin aporturile asociaţilor numită şi constituire simultană
sau fără apel la public;
b) constituirea succesivă prin subscripţie publică.
Indiferent de modalitatea folosită pentru constituirea societăţii pe acţiuni, trebuie să fie
întocmite contractul de societate şi statutul şi să se îndeplinească formalităţile prevăzute de
lege cu parcurgerea unor operaţii succesive, întocmirea actelor constitutive, definirea şi
procedura modalităţilor de constituire a societăţii, autorizarea funcţionării societăţii de către
judecătorul delegat, publicitatea şi înmatricularea la Registrul Comerţului, dobândirea
personalităţii juridice.

A. Constituirea prin subscripţie publică

Dacă asociaţii care iniţiază constituirea societăţii pe acţiuni nu au resursele
financiare necesare pentru a subscrie întregul capital al societăţii, ei pot apela lai
subscripţia publică, adică pot face o ofertă de subscriere, adresată oricărei persoane care
dispune, de bani şi doreşte să investească prin cumpărarea de acţiuni.

Constituirea societăţii prin subscripţie publică implică următoarele operaţiuni:

a) lansarea prospectului de emisiune a acţiunilor ;
b) subscrierea acţiunilor;

18
 c) validarea subscripţiei şi aprobarea actelor constitutive ale societăţii de către
adunarea generală a subscriitorilor.
În realizarea acestor operaţiuni, un rol important îl au fondatorii societăţii.
Fondatorii sunt semnatarii actului constitutiv, precum şi persoanele care au un rol determinant în
constituirea societăţii (art. 6).
Calitatea de fondator o poate avea orice persoană fizică sau juridică. Nu pot fi fondatori
persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile sau au fost condamnate pentru gestiune
frauduloasă, abuz de încredere, fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau
luare de mită şi alte infracţiuni, pedepsite conform legii (art. 6 alin. 2). Fondatorii sunt
totodată şi primii acţionari şi trebuie să fie cel puţin doi.
Fondatorii sunt obligaţi să îndeplinească toate actele privind întemeierea, iar după
înmatricularea societăţii sunt obligaţi să predea administratorilor documentele şi
corespondenţa privind constituirea societăţii.
Fondatorii sunt răspunzători nelimitat şi solidar pentru : neîndeplinirea formalităţilor
legale prevăzute pentru constituirea societăţii; obligaţiile luate cu ocazia constituirii
societăţii în nume propriu, dar pe seama acesteia, dacă societatea nu-şi însuşeşte aceste
obligaţii şi pentru valabilitatea operaţiilor încheiate în contul societăţii şi luate de aceasta
asupra sa.
Toate cheltuielile necesare constituirii sunt suportate de fondatori. De asemenea,
consecinţele actelor încheiate în legătură cu constituirea sunt asumate de fondatori. Dacă
societatea nu şi le însuşeşte sau dacă societatea, din orice cauză, nu se poate constitui,
fondatorii nu pot recupera nimic de la acceptanţii care au subscris acţiuni (art. 29 alin. 1).
Adunarea constitutivă stabileşte cota de participare din beneficul ce revine
fondatorilor unei societăţi constituite prin subscripţie publică. Cota prevăzută nu poate
depăşi 6% din beneficiul net şi nu poate fi acordata pentru o perioada mai mare de 5 ani
de la data constituirii societăţii.
În caz de dizolvare anticipată a societăţii, deci înainte de împlinirea duratei
stabilite prin contract şi statut, dar mai ales înainte de împlinirea a cinci ani, fondatorii au
dreptul să ceară daune de la societate, dacă dizolvarea s-a făcut în dauna drepturilor lor (art.
33).

a) Prospectul de emisiune
Oferta adresată de fondatori publicului pentru a subscrie acţiuni îmbracă forma
prospectului de emisiune. Prospectul de emisiune va cuprinde datele prevăzute la art.8 din
legea 31/1990 care reglementează conţinutul actului constitutiv, cu excepţia celor privind pe
administratori şi directori, respectiv pe membrii directoratului şi ai consiliului de
supraveghere, precum şi pe cenzori sau, după caz, pe auditorul financiar, şi în care se va
stabili data închiderii subscripţiei. Clauza privind capitalul social, va prevedea că la
constituire, fiecare acceptant trebuie să verse în numerar jumătate din valoarea acţiunilor
subscrise la C.E.C. ori altă societate bancară, iar acţiunile ce reprezintă aporturi în natură vor
trebui acoperite integral. Societatea se va constitui numai dacă întregul capital social a fost
subscris şi fiecare acceptant a vărsat în numerar jumătate din valoarea acţiunilor subscrise.
Restul din capitalul social subscris va trebui vărsat în termen de 12 luni de la înmatriculare.
Prospectul de emisiune stabileşte data închiderii subscripţiei. În scopul de a-i proteja
pe subscriitori de eventualele abuzuri ale fondatorilor, participările la beneficiile societăţii,
rezervate de fondatori în folosul lor, deşi acceptate de subscriitori, nu au efect decât dacă au
fost acceptate de adunarea constitutivă. Aşa cum am menţionat anterior Adunarea constitutivă
va hotărî asupra cotei din profitul net ce revine fondatorilor unei societăţi constituite prin
subscripţie publică, cotă nu poate depăşi 6% din profitul net şi nu poate fi acordată pe o

19
perioadă mai mare de 5 ani de la data constituirii societăţii. Cuprinderea tuturor clauzelor şi
menţiunilor în prospectul de emisiune este obligatorie.
Prospectul de emisiune trebuie să îmbrace forma autentică şi să fie semnat de
fondatori. Înainte de publicare, prospectul de emisiune va fi depus la Oficiul Registrului
comerţului din judeţul unde se va stabili sediul societăţii. Judecătorul delegat la Oficiul
Registrului Comerţului, constatând îndeplinirea condiţiilor de la art.18 alin. (1) şi (2), va
autoriza publicarea prospectului de emisiune. De asemenea, emiterea de acţiuni trebuie
autorizată şi de Agenţia Naţională pentru Titluri de Valoare autorizare ce se obţine pe baza
prospectului de emisiune.

b) Subscrierea acţiunilor
Subscrierea de acţiuni este un contract sinalagmatic prin care o persoană acceptă oferta
fondatorilor de a face parte dintr-o societate pe acţiuni, aducând ca aport o sumă de bani, cel
puţin egală cu nivelul nominal al unei acţiuni al cărei proprietar va deveni31. Subscrierea se va
face pe unul din exemplarele prospectului de emisiune vizate de judecătorul delegat.
Subscrierea va arăta: numele şi prenumele sau denumirea, domiciliul ori sediul
subscriitorului; numărul, în litere, al acţiunilor subscrise; data subscrierii şi declaraţia expresă
că subscriitorul cunoaşte şi acceptă prospectul de emisiune. Din acest moment, subscriitorul
are calitatea de acceptant. Subscripţia trebuie să fie fermă şi irevocabilă, pură şi simplă,
efectivă şi sinceră.

c) Validarea subscripţiei şi aprobarea actelor constitutive ale societăţii de către

adunarea constitutiva
Cel mai târziu în termen de 15 zile de la data închiderii subscrierii, fondatorii vor
convoca adunarea constitutivă, printr-o înştiinţare publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea a IV-a, şi în două ziare cu largă răspândire, cu 15 zile înainte de data fixată pentru
adunare. Înştiinţarea va cuprinde locul şi data adunării, care nu poate depăşi două luni de la
data închiderii subscrierii, şi precizarea problemelor care vor face obiectul discuţiilor
Adunarea constitutivă are obligaţia de a verifica existenţa vărsămintelor, de a examina şi
valida raportul experţilor de evaluare a aporturilor, aproba participările la beneficii ale
fondatorilor şi operaţiunile încheiate în contul societăţii, discută şi aprobă actul constitutiv al
societăţii, numeşte administratorii şi cenzorii.
În termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, fondatorii, primii
administratori sau, dacă este cazul, primii membri ai directoratului şi ai consiliului de
supraveghere ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea societăţii în registrul
comerţului în a cărui raza teritorială îşi va avea sediul societatea (art. 36).
Cererea va fi însoţită de:
a) actul constitutiv al societăţii;
b) dovada efectuării vărsămintelor în condiţiile actului constitutiv;
c) dovada sediului declarat şi a disponibilităţii firmei;
d) în cazul aporturilor în natură subscrise şi vărsate la constituire, actele privind
proprietatea, iar în cazul în care printre ele figurează şi imobile, certificatul constatator al
sarcinilor de care sunt grevate;
e) actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de
asociaţi;
f) declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, a primilor administratori şi, după caz,
a primilor directori, respectiv a primilor membri ai directoratului şi ai consiliului de
supraveghere şi, dacă este cazul, a primilor cenzori, că îndeplinesc condiţiile prevăzute de
prezenta lege;
31
M. Bojincă, M. Szasz, op.cit., p.62

20
 g) alte acte sau avize prevăzute de legi speciale în vederea constituirii.

Controlul legalităţii actelor sau faptelor care, potrivit legii, se înregistrează în registrul
comerţului, se exercită de justiţie printr-un judecător delegat aşa cum am arătat în capitolul
anterior. În cazul în care cerinţele legale sunt îndeplinite, judecătorul delegat, prin încheiere,
pronunţata în termen de 5 zile de la îndeplinirea acestor cerinţe, va autoriza constituirea
societăţii şi va dispune înmatricularea ei în registrul comerţului, în condiţiile prevăzute de
legea privind acest registru. Societatea comercială este persoană juridică de la data
înmatriculării în Registrul Comerţului. Înmatricularea se efectuează în termen de 24 de ore
de la data pronunţării încheierii judecătorului delegat prin care se autorizează înmatricularea
societăţii comerciale.
În cazul în care constituirea societăţii pe acţiuni prin subscripţie publică se realizează prin
ofertă publică de valori mobiliare, nu se aplică dispoziţiile din Legea nr. 31/1990 privitoare la
formalităţile specifice constituirii societăţii pe acţiuni prin subscripţie publică, ci se aplică
dispoziţiile Legii nr. 52/1994, privind valorile mobiliare şi bursele de valori.

B. Constituirea simultană
Constituirea simultană a societăţii pe acţiuni presupune semnarea actului constitutiv de
către toţi acţionarii care se încheie sub semnătura privată, forma autentică fiind obligatorie
atunci când printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren.
Capitalul social trebuie să fie simultan şi integral subscris. La constituire capitalul
social vărsat nu poate fi mai mic de 30% din cel subscris. Vărsământul trebuie efectuat de
fiecare acţionar în parte, ca o concretizare a intenţiei sale de a contribui material sau volitiv la
formarea societăţii. Cota de 30% vizează aportul în numerar a cărui fracţionare este posibilă.
Aportul în natură trebuie vărsat integral, nefiind de conceput o acoperire parţială a acestuia.
Restul de 70% din aportul în numerar va fi vărsat la data şi în modul convenit în contract, în
termen de 12 luni de la data înmatriculării.
Nu mai are loc adunarea constitutivă ca şi în cazul subscripţiei publice, iar evaluarea
aporturilor în natură se face prin consensul fondatorilor sau prin expertiză, la cererea lor.
Numirea primilor administratori se face prin contractul de societate şi statut cu respectarea
cerinţelor prevăzute de art. 6 şi 73 din Legea nr. 31/1990
Formalităţile de autorizare de către judecătorul delegat, publicarea în Monitorul Oficial
şi înmatricularea în Registrul Comerţului sunt aceleaşi ca în cazul constituirii prin subscripţie
publică.

3.4. Acţiunile

Acţiunile sunt titluri de credit reprezentative ale unor fracţiuni obligatoriu egale din
capitalul social, care conferă posesorului calitatea de acţionar, cu toate drepturile şi obligaţiile.
Noţiunea „acţiune” are mai multe sensuri, întrucât simbolizează o fracţiune a capitalului
social, un titlu de credit sau raportul juridic dintre acţionar şi societate.
În funcţie de modul de transmitere, acţiunile se clasifică în acţiuni nominative şi
acţiuni la purtător. Acţiunile din prima categorie se subclasifică în acţiuni ordinare şi acţiuni
preferenţiale (art. 91 şi art. 95).
Acţiunile nominative sunt cele ale căror titulari sunt identificaţi în cuprinsul acţiunii
prin nume şi domiciliu sau prin denumire şi sediu. Aceleaşi elemente de identificare sunt
înscrise în registrul de acţiuni al societăţii, astfel că transmiterea acţiunii unei alte persoane
trebuie menţionată şi în registru (art. 98). Acţiunile la purtător nu conţin elemente de
identificare, astfel încât se prezumă că titularul acesteia este cel ce o deţine. Dreptul de
proprietate asupra acestora se transmite prin simpla tradiţiune (art. 99).

21
 Acţiunile preferenţiale conferă titularilor drepturi diferite de ale titularilor acţiunilor
ordinare, şi anume dreptul la dividende prioritare din beneficii, în proporţia stabilită în actul
constitutiv. Titularii acestora au toate drepturile specifice acţionarilor, cu excepţia dreptului
de vot. Ele nu pot fi deţinute de reprezentanţii, administratorii şi cenzorii societăţii. Acest tip
de acţiuni dau dreptul la un dividend prelevat asupra beneficiului, înaintea oricărei alte
prelevări (acestea nu pot depăşi ¼ din capitalul social). Acţiunile preferenţiale şi acţiunile
ordinare vor putea fi convertite dintr-o categorie în cealaltă prin hotărârea adunării generale
extraordinare a acţionarilor (art. 95).
Acţiunile emise de o societate pot fi materializate în înscrisuri pe suport de hârtie sau
pot fi emise în formă dematerializată, prin înscriere în cont. Acţiunile din prima categorie pot
fi emise şi sub forma titlurilor cumulative, pentru mai multe acţiuni, care cuprind un multiplu
al acestora. Dacă nu a emis acţiuni în formă materială, societatea poate elibera titularilor
certificate de acţionar, din care rezultă toate elementele referitoare la acţiuni (art. 97).
Acţiunea, ca înscris care încorporează anumite drepturi, trebuie să cuprindă elementele
care privesc societatea emitentă, precum şi drepturile conferite posesorului. Elementele de
identificare vor consta în denumirea şi durata societăţii; data actului constitutiv, numărul din
registrul comerţului sub care este înmatriculata societatea, codul unic de înregistrare şi
numărul Monitorului Oficial al României, Partea a IV-a, în care s-a făcut publicarea;
capitalul social, numărul acţiunilor şi numărul lor de ordine, valoarea nominală a acţiunilor şi
vărsămintele efectuate; avantajele acordate fondatorilor (art. 93 al. 2).
Emiterea acţiunilor se poate realiza numai în condiţiile prevăzute de lege, pentru a se
preîntâmpina abuzurile şi fraudele. O primă condiţie se referă la momentul emiterii lor, care
se poate situa numai după înmatricularea societăţii, pentru a nu fi posibilă apariţia acţiunilor
unor societăţi care nu mai definitivează procedura constituirii. Altă condiţie vizează valoarea
minimă a unei acţiuni, care nu va putea fi mai mică de 0,10 lei, dar pot avea o valoare mai
mare. Acţiunile emise ulterior nu pot avea înscrisă o altă sumă decât cea iniţială sau decât
valoarea nominală (art. 92 al. 1 şi art. 93 al. 1). Ultima condiţie vizează interdicţia emiterii de
noi acţiuni, până nu vor fi complet achitate cele din emisiunea precedentă, din raţiuni
referitoare la ocrotirea creditului general (art.92 al. 3).
Drepturile acţionarilor pot fi patrimoniale şi nepatrimoniale. Astfel, în categoria
drepturilor patrimoniale sunt incluse:
- dreptul de a participa la adunarea generală, pe care îl au toţi acţionarii, chiar dacă
legea le interzice unora să voteze;
- dreptul de vot proporţional cu numărul acţiunilor deţinute, dacă legea nu prevede
altfel sau dacă nu s-a omis vărsarea capitalului până la termenul scadent;
- dreptul de informare, constând în posibilitatea consultării registrelor, bilanţului, a
rapoartelor cenzorilor şi administratorilor ;
- drepturile acţionarilor minoritari de a cere administratorilor convocarea adunării
generale, de a cere instanţei desemnarea experţilor, dreptul de ataca în justiţie
hotărârile adunării generale;
În categoria drepturilor patrimoniale enumerăm:
- dreptul la dividende, plătibile proporţional cu cota de participare la capitalul social
vărsat, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel (art. 67 al. 2);
- dreptul asupra rezervelor;
- dreptul preferenţial de subscripţie;
- dreptul de a înstrăina acţiunile;
- dreptul asupra părţii cuvenite din lichidarea societăţii, proporţional cu acţiunile
deţinute, în funcţie de bilanţul final de lichidare a societăţii (art. 262).
Obligaţiile acţionarilor sunt stabilite de lege şi prin actul constitutiv. Principala
obligaţie legală constă în plata capitalului subscris. Acţionarii care nu îşi îndeplinesc această

22
obligaţie vor fi somaţi în acest sens, iar ulterior se va putea opta pentru urmărirea lor prin
justiţie sau anularea acţiunilor lor nominative. În locul celor anulate, vor fi emise noi acţiuni,
care vor fi vândute (art. 100), de asemenea trebuia să respecte actul constitutiv şi hotărârile
adunărilor generale, precum şi obligaţia acţionarilor de a suporta pierderile sociale până la
concurenţa aportului lor.
În concluzie, în epoca contemporană ca urmare a atractivităţii mari de care se bucură
în rândul investitorilor, societăţile comerciale pe acţiuni au cunoscut o mare dezvoltare. Pe
fondul marilor cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, industria şi comerţul au cunoscut mari prefaceri,
atingând niveluri de creştere nebănuite. În acest proces, societăţile comerciale pe acţiuni,
permanent adaptate la cerinţele economice şi sociale, au jucat un rol deosebit în asigurarea şi
fructificarea capitalurilor în beneficiul întreprinzătorilor şi al societăţii. În România, la
sfârşitul anului 2008, numărul de operatori economici înregistraţi la Registrul Comerţului ca
societăţi pe acţiuni era de 33.370, situându-se pe locul al doilea din punctul de vedere al
răspândirii, pe primul loc situându-se detaşat, societăţile cu răspundere limitată, în număr de
1.287.689.

Bibliografie

1. Bojincă Moise, Drept comercial, Editura Xant, Bucureşti, 2002

23
2. Bratiş Marian, Constituirea societăţii comerciale pe acţiuni, Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2008
3. Cărpenaru D. Stanciu, Drept comercial român, Editura All, Bucureşti 2000
4. Cârcei Elena, Drept comercial român, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000
5. Filip Liviu, Drept comercial, Ed. Junimea, Iaşi, 2000
6. Motica Radu, Roşu Claudia, Drept comercial român şi drept bancar, Ed. Mirton,
Timişoara, 2001
7. Tomulescu Ştefan Constantin, Drept privat român, Tipografia Universităţii Bucureşti,
1972
8. Romul Petru Vonica, Dreptul societăţilor comerciale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,
2000
***Codul civil
***Codul comercial
***Legea 31/1990 – privind societăţile comerciale (Monitorul Oficial nr. 126-127/1990)
***Legea 15/1990 – privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome
şi societăţi comerciale (Monitorul Oficial nr. 98/1990)

24