ECONOMIA TURISMULUI

Lect. univ. drd. Carmen Boghean

DISCIPLINĂ DE SPECIALITATE LA SPECIALIZAREA

ECONOMIA COMERŢULUI, TURISMULUI ŞI SERVICILOR
 CUPRINS
CAPITOLUL I TURISMUL – DELIMITĂRI CONCEPTUALE ........................................... 3
1.1 Concepte şi clasificări folosite în turism ............................................................................................................. 3
1.2 Forme ale activităţii turistice............................................................................................................................... 4
1.3 Evoluţia turismului internaţional şi tendinţele actuale ........................................................................................ 6
CAPITOLUL II IMPACTUL TURISMULUI ASUPRA ECONOMIEI............................... 10
2.1 Impactul macroeconomic al turismului............................................................................................................. 10
2.2 Efectul multiplicator al turismului.................................................................................................................... 11
2.2.1 Turismul şi ocuparea forţei de muncă ........................................................................................................ 12
2.2.2 Turismul internaţional şi echilibrarea balanţei de plăţi externe.................................................................. 12
2.3 Impactul social al turismului............................................................................................................................. 14
CAPITOLUL III ORGANIZAREA ŞI CONDUCEREA TURISMULUI............................. 15
3.1. Organisme internaţionale de turism ................................................................................................................. 15
3.2. Rolul statului în turism..................................................................................................................................... 16
3.3. Organizarea şi coordonarea activităţilor turistice............................................................................................. 19
3.4. Agenţiile de turism, veriga de bază a instituţiilor care activează în industria călătoriilor şi turismului ........... 22
3.5. Începuturile organizării mişcării turistice în România ..................................................................................... 27
CAPITOLUL IV RELAŢIILE MANAGER-SUBORDONAŢI ÎN ÎNTREPRINDERILE
TURISTICE................................................................................................................................. 31
4.1. Funcţiile manageriale de conducere operativă ..................................................................................................... 31
4.2. Modele comportamentale ale personalului întreprinderilor de turism ................................................................. 33
4.3.1. Necesitatea creativităţii în întreprinderile turistice .......................................................................... 38
4.3.2. Procesul de creativitate .......................................................................................................................... 38
4.3.3. Tehnici de stimulare a creativităţii ............................................................................................................ 39
4.3.4. Rolul managerului în monitorizarea creativităţii..................................................................................... 41
4.3.5. Rolul managerului în armonizarea obiectivelor în relaţiile conducători-subordonaţi .................. 41
CAPITOLUL V TURISMUL ÎN ROMÂNIA .......................................................................... 43
5.1. Succintă prezentare a ultimei jumătăţi de secol ............................................................................................... 43
5.2 Analiza macromediului ..................................................................................................................................... 45
5.2.1 Mediul economic........................................................................................................................................ 45
5.2.2 Mediul socio-cultural ................................................................................................................................. 45
5.2.3. Mediul politic ........................................................................................................................................... 46
5.2.4 Mediul tehnologic ............................................................................................................................... 49
5.2.5 Mediul ecologic................................................................................................................................... 49
CAPITOLUL VI. ANALIZA PIEŢEI TURISTICE ROMÂNEŞTI ................................... 51
6.1. Cererea turistică ............................................................................................................................................... 51
6.1.1. Tipologii de cerere turistică....................................................................................................................... 53
6.1.2. Comportamente generatoare de cerere turistică ........................................................................................ 55
6.2. Oferta turistică.................................................................................................................................................. 58
6.2.1. Caracterizare conceptuală ......................................................................................................................... 58
6.2.2. Resursele turistice - naturale şi antropice - ale României ......................................................................... 59
6.3. Capacitatea de cazare turistică ......................................................................................................................... 60
6.3.1 Capacitatea de cazare pe forme de turism .................................................................................................. 61
6.3.2. Capacitatea şi calitatea structurilor de cazare turistică .............................................................................. 63
6.4. Turismul şi economia în ţara noastră ............................................................................................................... 64
CAPITOLUL VII TURISMUL ŞI MEDIUL.......................................................................... 65
7.1. Protecţia şi conservarea mediului, necesitate obiectivă a dezvoltării turismului ............................................. 65
7.2. Aspecte ale degradării mediului prin turism ................................................................................................... 66
7.3. Conceptul de dezvoltare durabilă în turism...................................................................................................... 68
7.4. Indicatorii capacităţilor de suport pentru turism .............................................................................................. 71
7.5. Principalele acţiuni de protecţie şi conservare a mediului şi a potenţialului turistic.......................................... 72
CAPITOLULVIII ROMÂNIA CA DESTINAŢIE TURISTICĂ –ANALIZA S.W.O.T. ... 75
8.1 Puncte forte. Puncte slabe ................................................................................................................................. 75
8.1.1 Puncte forte ................................................................................................................................................ 75
8.1.2 Puncte slabe .............................................................................................................................................. 80
8.2 Oportunităţile şi ameninţările ........................................................................................................................... 84
8.2.1 Oportunităţi ............................................................................................................................................... 84
8.2.2 Ameninţări ................................................................................................................................................. 86
Teste grilă .................................................................................................................................... 88
BIBLIOGRAFIE ......................................................................................................................... 92

2
 CAPITOLUL I TURISMUL – DELIMITĂRI CONCEPTUALE
1.1 Concepte şi clasificări folosite în turism
Etimologic, cuvântul „turism" provine din termenul englez „tour" (călătorie), sau „to
tour", „to make a tour" (a călători, a face o călătorie), termen creat în Anglia, în jurul anilor
1700, pentru a desemna acţiunea de voiaj în Europa - în general şi în Franţa - în special. La
rândul său, acest termen englez derivă din cuvântul francez „tour" (călătorie, plimbare,
mişcare), fiind preluat de majoritatea limbilor europene cu sensul de călătorie de agrement.
Termenul francez are rădăcini şi mai adânci, el derivă din cuvântul grec „tournos" şi, respectiv,
din cel latin „turnus" şi înseamnă tot călătorie în circuit. Din termenul „turism" a derivat şi cel
de „turist", adică persoana care efectuează călătoria pentru plăcerea proprie.
Se pune problema clarificării unor aspecte legate de termenul „turist". Profesorul englez F.
W. Ogilvie, în 1933, considera ca fiind turişti „... toate persoanele care satisfac cel puţin două
condiţii, şi anume sunt depărtate de casă pentru o perioadă care nu depăşeşte un an şi cheltuiesc
bani în acele locuri fără ca să-i câştige ". Asemănător se pronunţa şi compatriotul său A. C. Norwal
(1936), care considera că turistul „este acea persoană care intră într-o ţară străină pentru orice
alt scop decât de a-şi stabili o reşedinţă permanentă sau pentru afaceri şi care cheltuieşte, în
ţara unde se stabileşte temporar, banii câştigaţi în altă parte". Cel care a elaborat o definiţie a
turismului - acceptată pe plan mondial, a fost profesorul elveţian dr. W. Hunziker, acesta
apreciind că: „Turismul este ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi
sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate
printr-o stabilire permanentă şi o activitate lucrativă oarecare'' (1940).
Zece ani mai târziu The Shorter Oxford English Dictionary (Oxford, 1950) - defineşte
turismul ca fiind „...teoria şi practica din sfera călătoriilor; călătoria fiind de plăcere", iar
turistul drept „...cel care face un tur sau mai multe tururi, în special cel ce face aceasta pentru
recreere; cel care călătoreşte de plăcere sau pentru motive culturale, vizitând diverse locuri
pentru obiectivele interesante ale acestora, pentru peisaj sau altele asemănătoare".
Dicţionarul Enciclopedic Român (1966, vol. IV) propune următoarea definiţie a
turismului: „Activitate cu caracter recreativ sau sportiv, constând din parcurgerea pe jos sau cu
diferite mijloace de transport a unor distanţe, pentru vizitarea regiunilor pitoreşti, a localităţilor,
a obiectivelor culturale, economice, istorice etc."
Dictionnaire Touristique International (1969) conţine şi el o formulare: „Turismul
reprezintă ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru organizarea şi desfăşurarea unor
călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizaţii, societăţi
sau agenţii specializate, fie pe cont propriu, pe o durată limitată de timp, precum şi industria
care concură la satisfacerea nevoilor turiştilor" şi tot în Dicţionarul turistic internaţional

3
(1980) se precizează că „turismul se distinge de călătorie prin aceea că implică pentru persoana
în cauză, pe de o parte, alegerea deliberată a ţintei, pe de alta, preocuparea exclusivă pentru
satisfacerea plăcerii sale".
Sintetizând cele enunţate, prin turism se înţelege:
• în primul rând, ansamblul de activităţi prin care omul îşi petrece timpul
liber călătorind în altă localitate sau ţară, pentru a vizita oameni şi locuri, monumente şi
muzee, pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele generale, pentru a se distra şi a face sport, pentru
odihnă sau tratament;
• în al doilea rând, industria creată pentru satisfacerea tuturor bunurilor şi
serviciilor solicitate de turişti la locul de destinaţie, la un înalt nivel calitativ şi în condiţiile
protecţiei şi conservării resurselor turistice, în special, şi a mediului înconjurător, în general.
Luând în considerare rapida schimbare pe care a suferit-o mediul economico-social în
care se desfăşoară turismul în perioada de la ultima Conferinţă Internaţională a ONU privind
turismul (Roma 1963), Conferinţa Internaţională asupra turismului şi statisticii turismului de la
Ottawa din iunie 1991 a recomandat noi definiri ale conceptelor de bază în turism:
„Turismul se referă la activităţile unei persoane care călătoreşte în afara mediului
său obişnuit, pentru mai puţin de o perioadă specificată de timp şi al cărei scop principal
de călătorie este altul decât exercitarea unei activităţi remunerate la locul de vizitare."
Din perspectiva acestei definiţii şi a normelor elaborate recent de Organizaţia Mondială a
Turismului este considerat turist „orice persoană care se deplasează spre un loc situat în afara
reşedinţei obişnuite pentru o perioadă mai mică de 12 luni şi ale cărei motive principale de
călătorie sunt altele decât exercitarea unei activităţi remunerate în locul vizitat. Astfel sunt
consideraţi turişti persoanele care:
• efectuează o călătorie de agrement (vacanţă, concediu);
• se deplasează în staţiunile baneo-climaterice în scopul tratamentului sau îmbunătăţirii
stării de sănătate;
• se deplasează în alte localităţi în scopul de a participa la competiţii sportive;
• călătoresc în scopuri profesionale, adică participă la conferinţe internaţionale,
reuniuni ştiinţifice sau misiuni religioase etc;
• se deplasează în scopuri culturale.

1.2 Forme ale activităţii turistice

In cadrul activităţilor turistice se pot identifica următoarele forme:
• turismul intern (domestic tourism) - rezidenţii unei ţări care călătoresc în
propria ţară;

4
 • turismul internaţional receptor (inbound/international-receptor tourism) - vizitarea
unei ţări date de către non-rezidenţi;
• turismul internaţional emitent (outbound/outgoing tourism) - rezidenţii unei ţări
date care vizitează alte ţări.
Aceste trei forme de bază se pot combina, rezultând alte trei forme derivate de turism:
• turism interior - incluzând turismul intern şi turismul receptor;
• turism naţional - incluzând turismul intern şi turismul emiţător;
• turism internaţional - incluzând turismul receptor (incoming) şi turismul emiţător
(outgoing).
Evenimentele de după 1989 au reprezentat un nou punct de plecare pentru turismul
românesc. Managerii au fost obligaţi să facă faţă concurenţei destinaţiilor externe, interzise
până atunci în România. Marile oraşe din vest şi staţiunile de la Marea Neagră au fost
principalele ţinte. La început, majoritatea românilor au preferat tot litoralul românesc. în
prezent, agenţii de turism spun că destinaţiile externe se vând foarte bine. După ce a pierdut clar
cursa cu Turcia şi Grecia, iar destinaţii precum Spania sau Egipt sunt din ce în ce mai solicitate,
din acest an şi litoralul bulgăresc pare să fi luat o felie consistentă din piaţa românească. În
ultimii ani, turismul românesc a suferit modificări semnificative. Importanţa litoralului a scăzut,
iar infrastructura învechită i-a determinat pe mulţi turişti să se orienteze către alte locuri. Marii
câştigători par a fi agroturismul, zonele montane şi Delta Dunării. Specialiştii sunt de părere că
ar putea apărea noi staţiuni cu potenţial turistic.
În ţara noastră sunt prezente aceste forme de turism şi sunt intrate de mai multe decenii
atât în teoria turismului, cât şi în activităţile turistice desfăşurate de către unităţile prestatoare de
servicii turistice. Activitatea turistică, datorită complexităţii şi multiplelor abordări pe care le
suportă, se mai poate clasifica şi în funcţie de următoarele criterii:
a) după motivele călătoriei.
• loisir, recreere şi vacanţă (odihnă);
• vizite la rude şi prieteni;
• afaceri şi motive profesionale;
• tratament medical;
• religie/pelerinaje;
• alte motive.
b) după gradul de mobilitate al turistului di stingem:
• turismul de sejur (lung/rezidenţial; mediu; scurt).
• turismul itinerant (de circulaţie);
• turismul de tranzit.

5
 c) în funcţie de caracteristicile sociale şi economice ale cererii:
• turismul particular;
• turismul social;
• turismul de masă.
d) după modul de angajare al prestaţiilor turistice distingem:
• turismul organizat;
• turismul neorganizat;
• turismul mixt.
e) după vârsta participanţilor:
• turismul pentru preşcolari;
• turismul pentru elevi;
• turismul pentru tineret (18-31 ani);
• turismul pentru adulţi (31-60 ani);
• turismul pentru vârsta a III-a.
Aceste forme de turism nu trebuie privite în mod izolat, ele suprapunându-se prin
anumite caracteristici comune.
1.3 Evoluţia turismului internaţional şi tendinţele actuale
Evoluţia, atât a turismului, cât şi a turismului internaţional se caracterizează, la nivel
mondial, printr-o tendinţă de creştere datorită influenţei factorilor economici, demografici,
politici, sociali. Turismul internaţional are, în această situaţie, cea mai importantă creştere
datorită dorinţei oamenilor de a vizita alte ţări, de a cunoaşte alte civilizaţii, obiceiuri dar şi
datorită progresului tehnic înregistrat în domeniul transporturilor, progres care permite călătorii
mai rapide şi mai confortabile pe distanţe din ce în ce mai lungi.
Evoluţia turismului internaţional se poate aprecia prin acţiunea a doi indicatori:
sosirile/plecările de turişti şi încasările/cheltuielile din turismul internaţional.
Tabel nr. 1: Sosirile şi încasările din turismul internaţional perioada 1950-1999
Anul Sososiri de turişti Încasări (mld) (USD)
(mii)
1950 25.3 2.1
1960 69.3 6.9
1970 165.8 17.9
1980 287.8 102
1990 266.2 1995
1995 566.4 393.3
1999 664.4 455.5
Sursa: WTO, Compendium of Statistic

6
 Din informaţiile prezente în tabel se poate observa o creştere accentuată a turismului
internaţional în anii '60 şi '70, urmată de o încetinire a ritmului de creştere.
Indicatorul „încasări" prezintă o creştere mult mai accentuată, care se datorează şi
fenomenului inflaţionist, pe lângă ceilalţi factori de influenţă (creşterea numărului de sosiri, a
duratei sejurului, a cheltuielilor ocazionate de activitatea turistică, a distanţei de deplasare).
Previziunile WTO se referă la o încetinire a ritmului de creştere atât a sosirilor, cât şi a
încasărilor. Sunt luate în considerare ritmuri medii anuale de creştere situate în jur de 4%
(echivalentul unei dublări la un interval de 18 ani) pentru ambii indicatori de măsurare a
circulaţiei turistice internaţionale.
WTO consideră că în anul 2020 numărul de sosiri din turismul internaţional va ajunge la
1,56 mld. Din acest număr, 1,2 mld vor reprezenta călătoriile în ţările învecinate (regionale) şi
0.4 mld vor fi călătorii pe distanţe lungi (inter-regionale).
In tabelul 2 se poate observa creşterea susţinută a zonei Asia-Pacific care, în perioada
2010-2020 îşi va dubla numărul de sosiri internaţionale şi va devansa în ceea ce priveşte cota
de piaţă continentul american. Cea mai mare rată de creştere anuală o are zona Orientului
Apropiat, aceasta dublându-şi numărul de sosiri internaţionale în acelaşi interval.
Repartizarea sosirilor internaţionale pe regiuni geografice confirmă poziţia de lider a
Europei (717 milioane), urmată de Asia de Est şi Pacific (397 milioane) şi de continentul
american (282 milioane). Urmează Africa, Orientul Apropiat şi sudul Asiei.
Tabel nr. 2: Previziunea sosirilor de turişti internaţionali pe regiuni
Anul de Previziuni Creşterea Cote de piaţă
bază anuală
(%)
1995 2010 2020 1995-2020 1995 2020

Lumea 565.4 1006.4 1561.1 4.1 100 100

Africa 20.2 47.0 77.3 5.5 3.6 5.0
America 108.9 190.4 282.3 3.9 19.3 18.1
Asia de Est şi 81.4 195.2 397.2 6.5 14.4 25.4
Pacificul
Europa 338.4 527.3 717.0 3.0 59.8 45.9
Orientul 12.4 35.9 68.5 7.1 2.2 4.4
Mijlociu
Asia de Sud 4.2 10.6 18.8 6.2 0.7 1.2
Intraregional 464.1 790.9 1183.3 3.8 82.1 75.8
Long-Haul (b) 101.3 215.5 377.9 5.4 19.9 24.2
Sursa: World Tourism Organization
(a) Intraregional include sosirile din ţări de origine nespecificate.
(b) Long-Haul este definit ca restul, mai puţin turismul intraregional.

Călătoriile pe distanţe lungi vor avea o tendinţă de creştere mai accentuată (5.4%/an)

7
decât călătoriile pe distanţe scurte (3.8%/an). Astfel, de la o pondere de 82% a călătoriilor pe
distanţe scurte în anul 1995, se va ajunge în 2020 ca acestea să deţină aproape 76% din piaţa
turismului internaţional.
In privinţa încasărilor din turismul internaţional se apreciază atingerea sumei de
2000 mld USD în anul 2020. Astfel se apreciază ca se vor cheltui ~ 5 mld USD în fiecare zi în
întreaga lume.
Până în anul 2020, numărul turiştilor, la nivel mondial, va ajunge la 1,6 miliarde, mai
mult decât dublu faţă de evidentele existente la nivelul anului 2005, aproximativ 700 milioane.
Vicepreşedintele Comisiei Europene, Gunter Verheugen, responsabil de politicile
întreprinderilor şi industriei, a declarat: „Sectorul european al turismului se află în plină
expansiune. Politica noastră vizează, în principal, ameliorarea şi competitivitatea sectorului
european al turismului, precum şi crearea a noi locuri de muncă, susţinând dezvoltarea
durabilă a sectorului", în turism lucrează circa şapte milioane de persoane în două milioane de
unităţi turistice - hoteluri, restaurante, baruri, agenţii de turism. Contribuţia la Produsul Intern
Brut în UE este de 5%. Din sectoarele conexe, cum ar fi transportul, alte sectoare dezvoltate pe
orizontală, contribuţia la PIB ajunge până la 11%, şi mai mult de 20 de milioane de locuri de
muncă. La Forumul european de turism, găzduit de Malta, au fost abordate teme, cum ar fi:
dezvoltarea în domeniul turismului, ameliorarea reglementarilor cu un mai mare accent pe
directiva „servicii", legătura dintre competitivitate şi pregătirea profesională. Comisia
Europeană a lansat prima ediţie a forumului în anul 2002.
Referitor la piaţa europeană din care face parte şi România, WTO identifică următoarele
tendinţe macroeconomice care se vor manifesta în viitorul apropiat:
• Se previzionează ca sosirile internaţionale de turişti să atingă 1,56 miliarde în
2020 cu o creştere medie anuală de 4,1%. Se estimează că vor creşte călătoriile pe distanţe
lungi (de la 18% la 24% în 2020) în detrimentul călătoriilor inter-regionale.
• Până în 2020 Europa Centrală şi de Est va atrage mai mulţi turişti decât ţările
din Europa de Vest.
• Sosirile internaţionale de turişti în Europa vor ajunge la 717 milioane în 2020, cu o
creştere anuală de 3%, sub media mondială de 4,1% fapt care va diminua cota de piaţă a
Europei.
• Franţa va rămâne cea mai importantă ţară receptoare de turişti din Europa (până
în 2020 se va ajunge la aproape 106 milioane de turişti internaţionali).
• Cele 10 ţări balcanice vor ajunge să primească în 2020 până la 79 milioane turişti,
92% dintre ei fiind atraşi de Grecia, Bulgaria, România şi Croaţia. Acest lucru se datorează unei
creşteri anuale de 4,6% în perioada 1995-2020.

8
 • Până în 2020, 346 milioane de turişti vor vizita zona Mediteranei (reprezentând 22%
din totalul mondial al sosirilor).
Pe lângă aceste previziuni de natură pur economică sunt necesare şi anumite previziuni
de natură social-psihologică pentru a putea înţelege nevoile / dorinţele noilor turişti şi a veni în
întâmpinarea lor cu produse şi servicii care să satisfacă întocmai aşteptările acestora. OMT
identifică tendinţele care se vor manifesta, în acest sens, pe piaţa europeană:
• Turismul este promovat de către guverne mai mult pentru profiturile economice
obţinute decât pentru beneficiile sociale şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.
• Creşterea concurenţei între destinaţiile de vacanţă şi alte forme de petrecere a
timpului liber.
• Creşterea importanţei Internetului ca mijloc de promovare şi vânzare.
• Parcurile de distracţii tematice vor deveni din ce în ce mai populare prin
oferirea unei game largi de atracţii şi facilităţi într-o zonă relativ compactă.
• Introducerea monedei unice EURO are ca principal rezultat creşterea numărului
de călătorii intraregionale.
• Creşterea rapidă a numărului de „low cost airlines" va avea ca efect creşterea
călătoriilor intraregionale.
• Consolidarea tour-operatorilor europeni va continua prin „înghiţirea" operatorilor de
dimensiuni medii lăsând marii operatori şi micii operatori specializaţi să deservească piaţa.
• In societăţile vestice se manifestă o tendinţă de creştere a numărului
persoanelor în vârstă, a ratei divorţurilor, a familiilor monoparentale şi a căsătoriilor la
vârste mai înaintate şi a respectului faţă de natură.
• Cultura reprezintă o componentă a călătoriei la peste 60% dintre turiştii europeni.
Aceste previziuni, atât cele de natură economică, cât şi cele psiho - sociologice sunt
necesare pentru crearea unei oferte turistice corespunzătoare evoluţiei şi cerinţelor pieţei.
Aceasta este o abordare la nivel macro-economic care va trebui aprofundată prin analize pe
termen scurt ale pieţei.

9
 CAPITOLUL II IMPACTUL TURISMULUI ASUPRA ECONOMIEI

În ansamblul unei economii naţionale, turismul acţionează ca un element dinamizator al

sistemului economic global, el presupunând o cerere specifică de bunuri şi servicii, cerere care
antrenează o creştere în sfera producţiei acestora. De asemenea, cererea turistică determină o
adaptare a ofertei, care se materializează în dezvoltarea structurilor turistice şi indirect în stimularea
producţiei ramurilor participante la: construirea şi realizarea de noi mijloace de transport, instalaţii
de agrement pentru sporturi de iarnă, nautice etc. Dezvoltarea turismului conduce astfel, la un
semnificativ spor de producţie.

2.1 Impactul macroeconomic al turismului

Cu toate că are un aport semnificativ la crearea PIB, turismul are şi o contribuţie aparte la
realizarea valorii adăugate. Având ca specific consumul mare de muncă vie, de inteligenţă şi
creativitate, turismul participă la crearea valorii adăugate într-o măsură mai mare decât alte
ramuri apropiate din punct de vedere al nivelului de dezvoltare.
De asemenea, turismul antrenează şi stimulează producţia din alte domenii. Studiile de
specialitate au evidenţiat faptul că activitatea unor ramuri este determinată în mare parte de
nevoile turismului.
Turismul reprezintă totodată un mijloc de diversificare a structurii economiei unei ţări.
Astfel, necesitatea de adaptare a activităţii turistice la nevoile tot mai diversificate, mai complexe
ale turiştilor determină apariţia unor activităţi specifice de agrement, transport pe cablu.
În primele patru luni ale anului, deficitul de cont curent al balanţei de plăţi, calculat ca
sumă între soldurile operaţiunilor cu bunuri şi servicii, veniturile înregistrate şi transferurile
curente de bani din străinătate, a înregistrat 1,39 miliarde de euro, cu 77% mai mult decât anul
trecut. Tendinţa este totuşi de descreştere a deficitului, cum după primele trei luni ale anului
curent dezechilibrul era superior cu 85% faţă de primul trimestru al anului 2004. Schimburile
comerciale în primele patru luni înregistrează un dezechilibru în favoarea importurilor de
1,8 miliarde de euro, cu aproape 70% mai mult decât în perioada similară din 2004. Sectorul
Serviciilor a înregistrat, de asemenea, un deficit de 210 milioane de euro, un maxim negativ
fiind atins pe segmentul transporturi, respectiv 108 milioane de euro. în domeniul
serviciilor turistice a fost înregistrat un excedent de 20 milioane de euro. Potrivit datelor
remise de BNR, datoria externă pe termen mediu şi lung a crescut cu 14,2% faţă de finele
anului trecut, până la nivelul de 20,7 miliarde de euro. Din aceasta, peste jumătate, respectiv
10,6 miliarde de euro, a fost datoria externă publică şi public garantată. în primele patru luni
ale anului curent, românii din străinătate au trimis în ţară 897 milioane de euro, cu aproape o

10
treime mai mult decât în perioada corespunzătoare a anului trecut. (Adevărul, 28/06/2005).
Pe lângă toate acestea, turismul reprezintă şi o cale (în unele cazuri chiar singura) de
valorificare superioară a tuturor categoriilor de resurse şi în special a celor naturale:
frumuseţea peisajelor, calităţile curative ale apelor minerale sau termale, condiţiile de climă.
Există ţări care realizează până la 80% din PIB (I-le Maldive) din activitatea turistică, dar
şi ţări cu o economie dezvoltată (Franţa 7.3% PIB, Elveţia 7.7% PIB) care au ponderi ridicate ale
activităţii turistice în PIB. Faţă de această situaţie, în România, turismul contribuie cu 2-3% la
realizarea PIB.
Pentru ţara noastră - în etapa actuală, ca urmare a prezenţei unor resurse turistice
neexploatate şi insuficient puse în valoare, turismul constituie o ramură cu posibilităţi
însemnate de creştere şi deci rămâne o sferă de activitate care poate absorbi o parte din forţa de
muncă rămasă disponibilă prin restructurarea economică.
Trebuie menţionat şi faptul că turismul este capabil să asigure prosperitatea unor zone
defavorizate, putând fi un remediu pentru regiunile dezindustrializate. Aceasta prin dezvoltarea
unor zone mai puţin bogate în resurse cu valoare economică mare, dar cu importante şi atractive
resurse turistice naturale şi antropice. Datorită acestui fapt el este considerat o pârghie de
atenuare a dezechilibrelor interregionale.
O altă formă de manifestare a efectelor economice ale turismului o reprezintă contribuţia
sa la asigurarea unei circulaţii băneşti echilibrate, realizată deopotrivă pe seama turismului
intern şi internaţional.

2.2 Efectul multiplicator al turismului

Este vorba, în primul rând, despre un aşa-numit efect direct care constă în creşterea
veniturilor în sectorul turistic (salarii, profituri ale hotelurilor, restaurantelor, agenţiilor tour-
operatoare), ca urmare a cheltuielilor diverse efectuate de turişti în decursul unei anumite
perioade de timp, de obicei un an. în al doilea rând, avem în vedere efectul indirect care vizează
impactul creşterii cheltuielilor pentru serviciile turistice asupra ramurilor producătoare de
bunuri de consum la care firmele turistice apelează în mod inevitabil pentru a-şi susţine oferta
turistică la parametri competitivi. In fine, în al treilea rând, poate fi urmărit şi un efect indus
asupra întregii economii naţionale, deoarece atât veniturile celor ce lucrează nemijlocit în turism,
cât şi cele ce revin sectorului producător de bunuri de consum sunt reinvestite în vederea
procurării altor mărfuri şi servicii de care au nevoie. Asistăm astfel la un proces de multiplicare
a cererii agregate la scară macroeconomică.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Turismului efectul multiplicator poate fi definit ca
volumul suplimentar de venituri realizat de o unitate de cheltuieli a turistului, care va fi utilizat

11
în economie.
Pornind de la modelul keynesian al multiplicatorului investiţiilor, în literatura de
specialitate se indică o formulă de calcul a multiplicatorului turistic astfel:
R = l / 1 -c'
R = multiplicatorul turistic care arată de câte ori se multiplică în economia naţională
fiecare unitate monetară cheltuită de turist.
c' = înclinaţia marginală spre consum turistic care arată cu cât creşte cheltuiala
pentru consumul turistic la creşterea cu o unitate monetară a veniturilor din turism.

2.2.1 Turismul şi ocuparea forţei de muncă

Turismul, prin faptul că este un mare consumator de muncă vie, joacă un important
rol în economie. El creează noi locuri de muncă, participând astfel la atragerea excedentului
de forţă de muncă din alte sectoare, contribuind astfel la atenuarea şomajului. Numărul mare al
celor care lucrează în domeniul turismului are ca explicaţie faptul că posibilităţile de mecanizare-
automatizare a operaţiunilor turistice sunt limitate.
De la jocul copiilor, la distracţia adulţilor, animatorul a început să fie o persoană din ce în
ce mai căutată şi în România. Acum, în ofertele de joburi de vară se întâlnesc şi anunţuri de
genul „Animatori Grecia care vor lucra în hoteluri. Responsabilităţi: buna desfăşurare a
programului de animaţie, propunerea programului către oaspeţii hotelului, activităţi
sportive în timpul zilei (polo de apă, volei, ping-pong, aerobic, sporturi de apă), precum şi
evenimente culturale şi sportive din cursul serii. Trebuie să fie o persoană dinamică, să aibă
spirit de echipă şi capacitate de comunicare. " Din păcate, în toţi aceşti ani, în România nu au
debutat, decât sporadic, cursuri de specializare reală a animatorilor, nici pentru copii, nici pentru
adulţi. Chiar dacă, aparent, jobul lui este distracţia, responsabilitatea este enormă.
De asemenea, rămânând tot în sfera relaţiei turism-forţă de muncă, trebuie amintit efectul
indirect al creşterii numărului celor ocupaţi în acest sector. Studiile arată că un loc de muncă
direct din turism poate crea 1-3 locuri de muncă indirecte şi induse. Aceasta se explică prin
aceea că turismul, fiind un mare consumator de bunuri şi servicii, influenţează benefic
utilizarea forţei de muncă în ramurile furnizoare ale acestuia (agricultura, industria alimentară,
construcţii).

2.2.2 Turismul internaţional şi echilibrarea balanţei de plăţi externe

Una dintre trăsăturile majore ale evoluţiei economiei mondiale o reprezintă creşterea şi
diversificarea schimburilor internaţionale. Astfel, turismul apare ca o componentă importantă
a relaţiilor economice internaţionale.
Turismul egiptean reprezintă o industrie care a adus în 2004 un profit de 6,6 miliarde

12
de dolari, bani scoşi de pe urma celor peste 8 milioane de turişti care au vizitat ţara. Pentru
multe alte naţiuni, între care ne numărăm şi noi, aceste cifre ar reprezenta un obiectiv fantezist,
numai că egiptenii au priceput de foarte mult timp că turismul poate fi un colac de salvare pentru
o ţară săracă, dar care are ce arăta, şi au reuşit să transforme acest sector într-o veritabilă
maşină de făcut bani.
Adevărata lecţie egipteană nu este însă felul în care au reuşit locuitorii Ţării Faraonilor să
scoată 6,6 miliarde de dolari de la nemţi, americani, englezi, francezi sau ruşi, ci faptul că
egiptenii n-au nici cea mai mică intenţie să se oprească aici. Recent, preşedintele Hosni
Mubarak a anunţat că guvernul egiptean a realizat un program, în urma căruia numărul de turişti
care vizitează statul ar trebui să se majoreze, anual, cu circa un milion. În acest fel, până în
2015 numărul vizitatorilor ar urma să depăşească 18 milioane pe an, iar dacă sumele câştigate de
pe urma fiecărui turist rămân constante, este de aşteptat ca veniturile realizate anual de Egipt
din turism să „sară" de 15 miliarde de dolari.
Este binecunoscut faptul că turismul face parte din structura comerţului invizibil
mondial, reprezentând una dintre principalele componente ale acestuia. Comerţul
invizibil este o formă a schimburilor economice internaţionale care nu au ca obiect o marfă.
Comerţul invizibil se materializează şi formează „balanţa invizibilă" sau „balanţa serviciilor",
componentă importantă a balanţei de plăţi externe a unei ţări. In cadrul balanţei
serviciilor, încasările şi cheltuielile provenite din activitatea turistică se înregistrează în
contul balanţier numit „călătorii". Astfel, în creditul acestui cont se înscriu veniturile rezultate
din activitatea turistică, iar în debit cheltuielile ocazionate de desfăşurarea activităţii turistice.
În legătură cu rolul turismului în echilibrarea balanţei de plăţi externe a unei ţări, în
funcţie de mărimea şi semnul soldului contului „călătorii", dar şi de mărimea şi semnul
soldurilor celorlalte conturi balanţiere, putem avea una din următoarele situaţii:
a) Contul „călătorii" are un sold pozitiv, atunci acesta poate contribui, în funcţie
şi de soldul celorlalte conturi balanţiere, după caz la:
• reducerea deficitului balanţei de plăţi;
• echilibrarea balanţei de plăţi;
• creşterea excedentului balanţei de plăţi.
b) Contul „călătorii" are un sold negativ, atunci acesta poate contribui la:
• creşterea deficitului balanţei de plăţi;
• reducerea excedentului balanţei de plăţi;
• dezechilibrarea balanţei de plăţi.
Pentru a înţelege şi mai bine locul şi rolul turismului în cadrul balanţei de plăţi
externe a unei ţări, analizele economice trebuie completate şi cu alte elemente care ţin de

13
obiectivele majore ale politicii comerciale şi chiar cu cele ale politicii externe, în general.

2.3 Impactul social al turismului

Pe lângă consecinţele economice, turismul are şi o profundă semnificaţie socio-umană.
El acţionează, prin natura sa, atât asupra turiştilor în mod direct, cât şi asupra populaţiei din
zonele vizitate. De asemenea, efectele turismului se răsfrâng şi asupra calităţii mediului, a
utilizării timpului liber şi nu în ultimul rând asupra legăturilor dintre naţiuni.
Turismul este, dincolo de toate, un element care favorizează comunicarea, schimbul de
idei, de informaţii, stimulând lărgirea orizontului cultural cu efect asupra formării intelectuale.
Una dintre cele mai importante funcţii ale turismului constă în rolul său reconfortant, în
calitatea sa de a contribui la regenerarea capacităţii de muncă a populaţiei, atât prin formele
de odihnă, cât şi prin formele de tratamente balneo-medicale. Totodată, turismul reprezintă un
mijloc de educaţie, de ridicare a nivelului de instruire, de cultură şi civilizaţie a oamenilor.
Aşadar, turismul contribuie nu doar la satisfacerea nevoilor materiale, ci şi la
satisfacerea nevoilor spirituale ale oamenilor. „Orice pas al unei călătorii devine o aventură a
cunoaşterii; la fiecare pas mori şi învingi de bucurie, ineditul te face să renaşti, natura te
reînalţă pe soclul fiecărei zile, martor la propriul miracol”.
Răspunzând unor cerinţe de ordin social, turismul se afirmă şi ca un important mijloc de
utilizare a timpului liber. Evoluţia contemporană a economiei mondiale este caracterizată de
tendinţa de creştere a timpului liber, fapt ce ridică probleme privind organizarea şi utilizarea
eficientă a acestuia.
Dacă privim activitatea turistică ca pe una de producţie, cu intrări şi ieşiri, se observă că
aceasta presupune exploatarea unei game variate de resurse, cele naturale având un rol
fundamental. în consecinţă, turismul exercită influenţă asupra mediului şi componentelor sale.
Tot în plan socio-economic, dar şi politic, trebuie amintit rolul deosebit de important
al turismului în intensificarea şi diversificarea legăturilor între naţiuni pe plan mondial. într-
adevăr, alături de comerţul propriu-zis, turismul internaţional tinde să devină una din
formele principale de legătură dintre oameni situaţi pe continente diferite.

14
 CAPITOLUL III ORGANIZAREA ŞI CONDUCEREA TURISMULUI

Organizaţiile internaţionale de turism au un caracter permanent, iar modul de

funcţionare a lor este stabilit prin intermediul unor tratate multilaterale. Principalele obiective ale
activităţii lor se referă la promovarea turismului, reglementarea unitară a raporturilor juridice şi
economice dintre organizaţiile de turism, pregătirea personalului ce activează în acest sector,
înlăturarea piedicilor ce stau în calea dezvoltării turismului, facilitarea schimbului de experienţă
în oricare din domeniile de servire turistică mondială etc.

3.1. Organisme internaţionale de turism

Organizaţiile internaţionale de turism au un caracter permanent, iar modul de
funcţionare a lor este stabilit prin intermediul unor tratate multilaterale. Principalele obiective ale
activităţii lor se referă la promovarea turismului, reglementarea unitară a raporturilor juridice şi
economice dintre organizaţiile de turism, pregătirea personalului ce activează în acest sector,
înlăturarea piedicilor ce stau în calea dezvoltării turismului, facilitarea schimbului de experienţă
în oricare din domeniile de servire turistică mondială etc.
Una dintre cele mai mari organizaţii internaţionale de turism cu caracter
interguvernamental este Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.), care a fost înfiinţată în
1975 (prima adunare generală a avut loc în mai 1975, la Madrid). O.M.T. preia şi confirmă
experienţa pozitivă de colaborare internaţională în domeniul turismului, dobândită de Uniunea
Internaţională a Organismelor Oficiale de Turism (U.I.O.O.T.). Spre deosebire de fosta
U.I.O.O.T., O.M.T. este o organizaţie internaţională guvernamentală, în sensul că reprezentarea
în cadrul ei se face în numele guvernelor ţărilor membre. Obiectivele fundamentale ale O.M.T.
sunt, conform statutului, "promovarea şi dezvoltarea turismului, cu scopul de a contribui ia
expansiunea economică, la înţelegerea internaţională, la pace şi la prosperitate, ca şi la
respectul universal, la respectarea drepturilor şi libertăţilor umane fundamentale, fără
deosebire de rasă, sex, limbă sau religie". Pentru realizarea acestor obiective, O.M.T. trebuie să
acorde o atenţie deosebită intereselor ţărilor în curs de dezvoltare.
O.M.T. are rolul de centru mondial al informaţiilor turistice, prin schimbul de date
asupra turismului naţional şi internaţional, în special sub formă de culegeri statistice, prin
schimbul de informaţii privind legislaţia şi reglementările în vigoare în domeniul turismului în
statele membre sau în legătură cu evenimente din domeniul turismului. Organizaţia este un
instrument de iniţiativă în mâna statelor membre pentru organizarea de cooperări în domeniul
turismului, în special în domeniul formării şi perfecţionării cadrelor (O.M.T. dispune de un
centru internaţional specializat în acest domeniu), în sectorul concepţiei produsului turistic,
15
organizării şi promovării ofertei turistice (prin cooperări cu P.N.U.D. sunt organizate diverse
misiuni de sprijin sectorial). Organizaţia furnizează membrilor săi studii, rapoarte, analize,
manuale şi alte materiale de referinţă în domeniul economiei, finanţelor şi turismului.
Ţara noastră, ca membru fondator al O.M.T., a fost prezentă în toate fazele impuse de
procesul de organizare şi de delimitare programatică a noii organizaţii, începând din 1979,
România a fost aleasă, pentru un mandat de patru ani, în Consiliul Executiv al O.M.T.,
candidând din partea grupului ţărilor europene, iar în 1981 a fost aleasă vicepreşedinte al acestui
organ de conducere. Pe linia colaborării multilaterale, ţara noastră participă la activitatea a 12
organisme şi forme guvernamentale şi neguvernamentale de cooperare turistică. în grupa
formelor de colaborare cu caracter interguvernamental, alături de O.M.T., se înscrie
Consfătuirea Organelor Guvernamentale de Turism din Ţările Balcanice - formă de
consultare periodică în cadrul aplicării Acordului de colaborare multilaterală balcanică din mai
1971.
Dintre organizaţiile cu caracter neguvernamental (la care participă şi România, prin
intermediul asociaţiilor profesionale, menţionăm: Federaţia Universală a Asociaţiilor
Agenţiilor de Voiaj (F.U.A.A.V. / U.F.T.A.A.), care este, în momentul de faţă, cea mai
reprezentativă organizaţie internaţională neguvernamentală cu profil turistic, Alianţa
Internaţională de Turism (A.I.T.) şi Federaţia Automobilistică Internaţională (F.I.A.),
Federaţia Internaţională de Termalism şi Climatologie (F.I.T.E.C.), Federaţia
Internaţională a Scriitorilor şi Ziariştilor din Turism (F.I.J.E.T.), Academia Internaţională
de Turism, Federaţia Mondială a Bucătarilor şi Cofetarilor, Organizaţia Internaţională a
Transportatorilor pe Cablu (O.I.T.A.F.), Biroul Internaţional de Turism Social (B.I.T.S.)
etc.

3.2. Rolul statului în turism

Încă de la sfârşitul secolului trecut, dar mai ales în perioada interbelică şi până în zilele
noastre, dezvoltarea turismului a atras atenţia cercurilor guvernamentale din diverse ţări cu
potenţial turistic, care au început să tragă importante foloase de pe urma acestei activităţi. Cu
toate acestea, problema promovării turismului a fost lăsată în întregime în seama iniţiativei
private, fără o coordonare pe plan central a eforturilor instituţiilor şi firmelor care participau la
dezvoltarea turismului (companii feroviare şi de navigaţie maritimă, firme hoteliere, asociaţii de
propagandă, turing-cluburi etc).
Degradarea activităţii economice în perioada primului război mondial a determinat
guvernele să adopte măsuri speciale de redresare a economiilor lor naţionale, inclusiv pe linia
dezvoltării turismului. în această perioadă au apărut primele încercări de instituţionalizare a

16
turismului şi primele organizaţii semioficiale sau oficiale de turism.
Interesele guvernelor pentru promovarea turismului şi măsurile de creare a unor
organisme oficiale, prin care statul să-şi poată exercita rolul de organizare şi coordonare a
turismului, s-au concretizat şi în diverse acorduri şi convenţii de colaborare internaţională,
semnate în perioada interbelică, precum şi în legi menite să contribuie la dezvoltarea acestei
activităţi.
În perioada de reconstrucţie de după cel de-al doilea război mondial o serie de guverne
europene au continuat eforturile pentru stimularea dezvoltării, în continuare, a turismului. în
acest scop au fost alocate fonduri considerabile pentru dezvoltarea bazei materiale şi a
infrastructurii turismului, finanţate atât din bugetele de stat, cât şi prin contribuţia unor
organizaţii internaţionale, printre care un loc de frunte a revenit Programului Naţiunilor Unite
pentru Dezvoltare (P.N.U.D.).
Progresul rapid a fost susţinut şi de investiţiile masive de capital ale întreprinzătorilor
privaţi, care necesitau şi o îndrumare şi coordonare pe linie de stat. în consecinţă, guvernele au
ajuns la concluzia că singura cale de evitare a efectelor negative care rezultau din conflictele de
interese de stat. semistatale, de grup sau private, constă în coordonarea dezvoltării turismului sub
directa îndrumare a organismelor guvernamentale.
Pe de altă parte, importanţa naţională crescândă a industriei turistice, privită sub aspect
economic, social, politic şi cultural, precum şi relaţiile care s-au statornicit pe linie
guvernamentală între ţări, au determinat coordonarea treptată a politicii de organizare şi
promovare a turismului de către autorităţile statale.
În afara rolului de coordonator (de exemplu în cazul încheierii unor acorduri
guvernamentale de colaborare turistică, a elaborării unor proiecte de legi, decrete etc. legate de
reglementarea unitară pe plan naţional a activităţilor turistice etc), statele exercită totodată o
importantă funcţie de dezvoltare a turismului şi în politica de investiţii şi amenajări turistice. Este
vorba de coordonarea eforturilor investitorilor pentru realizarea unor amenajări turistice de mari
proporţii, cum este cazul creării unor noi zone şi staţiuni de interes turistic, - montane sau de
litoral, - unde dezvoltarea infrastructurii turistice (dotarea reţelei de căi ferate, de autostrăzi,
şosele, canalizare, aeroporturi, asigurarea echilibrului ecologic etc.), depăşeşte puterea financiară
a agenţilor economici investitori.
Competiţia pentru atragerea traficului turistic internaţional spre ţările primitoare creşte
considerabil o dată cu intrarea în circuitul turistic a unor noi ţări, cu noi atracţii turistice, ceea ce
impune în toate ţările - chiar şi în cele cu un turism dezvoltat şi cu o bază materială modernă -
elaborarea unor programe guvernamentale de dezvoltare şi amenajare complexă a unor zone şi
staţiuni de interes turistic, posibil a fi realizate numai cu sprijinul statelor.

17
 În consecinţă, se remarcă o creştere accentuată a rolului coordonator al organismelor
guvernamentale şi în ceea ce priveşte exploatarea complexă şi controlată a resurselor naturale şi
antropice ale teritoriului naţional, păstrarea echilibrului ecologic al acestor zone destinate
prioritar activităţilor turistice, în cadrul unor programe generale de dezvoltare.
Amploarea rolului organismelor guvernamentale în aceste politici de dezvoltare turistică
variază, fireşte, în funcţie de condiţiile politice, economice şi sociale din fiecare ţară şi chiar din
fiecare zonă de interes turistic.
Cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională a adăugat noi dimensiuni
intervenţiei statului în domeniul turismului. O dată cu recunoaşterea turismului ca factor al
dezvoltării social-economice, pe plan internaţional s-a trecut, în mod sistematic, la includerea sa
în programele de asistenţă şi cooperare tehnică ale unor organisme internaţionale, precum şi în
programele bilaterale de asistenţă.
În scopul ridicării productivităţii industriei turistice, statul are un rol important în
procesul de pregătire şi perfecţionare profesională, a personalului la toate nivelurile. Acest
proces de pregătire şi perfecţionare este întreprins în strânsă cooperare cu instituţiile private şi
departamentele direct interesate în formarea profesională a cadrelor şi în continua ridicare a
calificării profesionale a personalului din industria turistică. Eforturile depuse în acest proces
trebuie apreciate, prin urmare, ca fiind la fel de importante ca şi cele din infrastructură sau
promovare.
Direct sau indirect, statul are un rol însemnat şi în procesul de orientare a cererii
turistice. Turismul modern este produsul direct al dezvoltării social-economice a ţărilor,
respectiv al unui nivel determinat de venituri, al unui timp i liber sporit etc. Dezvoltarea
turismului de masă a creat probleme serioase cu privire la sezonalitatea cererii turistice şi la
eşalonarea concediilor şi vacanţelor; statele au făcut şi continuă să facă eforturi pentru rezolvarea
acestor probleme.
Statele participă la acţiunile de promovare a turismului şi prin procesul elaborării
diverselor reglementări legate de activitatea turistică. Importantele beneficii pe care le aduce
turismul economiilor naţionale au determinat majoritatea ţărilor să faciliteze dezvoltarea
circulaţiei turistice internaţionale, prin desfiinţarea sau simplificarea la maximum a formalităţilor
de trecere a frontierei naţionale pentru turiştii străini.
Evident, legislaţia turistică trebuie să ţină pasul permanent cu orientarea şi dezvoltarea
în perspectivă a circulaţiei turistice şi cu noile circumstanţe în cadrul cărora se derulează
fluxurile turistice.
Din cele prezentate rezultă că, în condiţiile unei economii moderne, politica de realizare
a obiectivelor economice şi sociale de interes major pentru economia naţională (printre care

18
implicit şi obiectivele turistice sau cele care servesc interesele turismului) sunt în competenţa
directă a organismelor de stat, singure în măsură să decidă utilizarea fondurilor publice.
Sintetizând experienţa internaţională cu privire la modalităţile de acţiune ale guvernelor
diferitelor ţări, în vederea coordonării eforturilor organismelor publice şi private pentru
promovarea turismului, rezultă următoarele posibilităţi de sprijinire, pe linie de stat, a dezvoltării
turismului:
- definirea coordonatelor strategiei generale, de dezvoltare a turismului (determinarea
priorităţilor şi a formelor de turism posibil a fi promovate cu eficienţă maximă, utilizarea
prioritară a terenurilor şi amenajarea turistică a teritoriului);
- evaluarea, în cadrul dezvoltării generale, a nevoilor probabile de mijloace de cazare
şi alte obiective de bază materială turistică;
- coordonarea cercetărilor în domeniul turismului, incluzând şi sistemele
informaţionale pentru culegerea datelor statistice indispensabile atât cercetărilor, cât şi pentru
fundamentarea strategiei de promovare a turismului intern şi internaţional;
- punerea în aplicare, prin unităţi de stat şi private, a programelor de formare şi
perfecţionare profesională a cadrelor necesare industriei turistice;
- reglementarea şi controlul funcţionării diferitelor compartimente sau componente ale
industriei turistice, în vederea stimulării, protejării şi asigurării cadrului legal al activităţii,
corespunzător intereselor industriei turistice, în general, şi intereselor turiştilor naţionali şi
internaţionali, în special;
- furnizarea serviciilor cu caracter general, indispensabile expansiunii turistice;
- desfăşurarea campaniilor de promovare turistică generală şi sprijinirea campaniilor
de publicitate turistică comercială ale agenţilor economici din industria turistică.

3.3. Organizarea şi coordonarea activităţilor turistice

Turismul este un sector de activitate cu profil complex, un agregat de servicii şi
activităţi cu implicaţii multiple în toate ramurile vieţii naţionale. Apare evident, în acest caz, că
turismul, ca sector de activitate social- economică, nu poate fi limitat exclusiv la activitatea unui
singur departament sau organism guvernamental. De aceea, în turism, mai mult ca în alte
sectoare de activitate, trebuie să se consolideze o strânsă coordonare între diversele departamente
guvernamentale şi organizaţii care se ocupă cu activitatea turistică. în consecinţă, în afara
coordonării centrale a activităţii turistice la nivelul economiei naţionale, trebuie să existe o
coordonare şi între reprezentanţii organismelor guvernamentale de turism la nivel zonal şi,
respectiv, local.
Funcţia de coordonare a întregului ansamblu de măsuri de promovare a turismului se

19
realizează prin intermediul organismelor naţionale de turism.
Organismele naţionale de turism sunt menite să coordoneze politica turistică naţională,
constituind totodată şi instrumentul de executare, îndrumare şi control al activităţii turistice
naţionale.
Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.), a cărei membră este şi ţara noastră, a
elaborat următoarea tipologie a organismelor naţionale de turism:
- ministere de sine stătătoare (ex: Ministerul Turismului);
- ministere mixte sau combinate {ex., Ministerul Comerţului şi Turismului, Ministerul
Turismului şi Transporturilor Aeriene, Ministerul Turismului şi Culturii sau Spectacolelor,
Ministerul Turismului şi Sporturilor etc);
- secretariate de stat pentru turism, organisme de sine stătătoare sau în cadrul unor
ministere mixte;
- departamente în cadrul unor ministere mixte;
- comitete de stat sau comisariate pentru turism;
- oficii naţionale de turism (guvernamentale);
- autorităţi naţionale de turism;
- direcţii generale de turism, în cadrul unor ministere mixte sau al unor departamente
etc.
După cum se observă în această grupare, există o multitudine de organisme naţionale de
coordonare a activităţii de turism şi o considerabilă disproporţie între natura şi responsabilitatea
organului însărcinat cu coordonarea activităţii turistice.
Responsabilităţile organismelor guvernamentale de turism, în afara acţiunilor de
publicitate, includ funcţiile vitale de coordonare a tuturor activităţilor de turism, elaborarea şi
punerea în aplicare a programelor naţionale de dezvoltare turistică, reprezentarea pe plan intern
şi internaţional nu numai a organizaţiilor turistice, ci şi a guvernelor ţărilor respective.
Mai trebuie menţionat şi faptul că industria turistică, prin legăturile ei cu aproape toate
sectoarele vieţii economice, impune ca organismele de turism să menţină o legătură continuă cu
toate departamentele, organismele, firmele şi organizaţiile interesate şi implicate în dezvoltarea
turismului.
În acest scop, în multe ţări - printre care şi România - au fost create consilii
interdepartamentale de turism, înfiinţate pe baza unor acte normative, în care sunt reprezentate
ministerele, departamentele, instituţiile şi alte organisme guvernamentale, a căror activitate are
tangenţă cu industria turistică. în aceste consilii sunt reprezentate şi organizaţiile
neguvernamentale şi principalele firme prestatoare de servicii turistice.
Pe plan teritorial, funcţiile de conducere ale statelor pentru dezvoltarea şi promovarea

20
turismului sunt exercitate de o multitudine de instituţii, uniuni, federaţii, patronate, societăţi,
agenţii, filiale etc, ale căror competenţe, atribuţii, structuri organizatorice etc. sunt adaptate
cerinţelor specifice locale ale turismului receptor şi emitent din raza administrativă a unui
teritoriu (regiune, zonă, centru turistic, staţiune etc).
Organismele turistice care funcţionează ca intermediare între firmele economice
angrenate în industria turismului, sau care îndeplinesc pe plan teritorial un rol de coordonare a
activităţii turistice desfăşurate în aceste firme, pot fi clasificate, în sens orizontal şi vertical, în
următorul mod:
1. Organizaţii orizontale (organizaţii profesionale):
1.1. Organizaţii naţionale:
- organizaţii private (de transport, de hotelărie, agenţii de voiaj etc);
- organizaţii publice.
1.2. Organizaţii internaţionale:
- organizaţii private;
- organizaţii publice.
2. Organizaţii verticale:
2.1. Organizaţii naţionale:
2.1.1. Organizaţii private
- cu caracter local ( societăţi de dezvoltare, sindicate de iniţiativă, asociaţii de interes);
- cu caracter regional (oficii şi asociaţii regionale);
- cu caracter naţional (asociaţii şi oficii naţionale)
2.1.2. organizaţii publice:
- cu caracter naţional (direcţii, Oficii Naţionale de Turism, Comisariate, Ministere ale
Turismului);
- cu caracter regional (oficii şi administraţii regionale de turism);
- cu caracter local (oficii şi administraţii turistice)
2.2. Organizaţii internaţionale:
- organizaţii private (de exemplu: F.I.T.E.C., B.I.T.S.)5.
- organizaţii publice (de exemplu: O.M.T., O.C.D.E.)6.
Mai trebuie menţionat rolul organismelor consultative private care activează în
zonele, staţiunile sau localităţile de interes turistic (societăţile de dezvoltare, asociaţiile de
interese, comitetele şi centrele de iniţiativă, sindicatele de iniţiativă etc), create cu scopul de a
sprijini acţiunile colective de promovare a activităţilor desfăşurate de firmele turistice şi agenţiile
private de voiaj, societăţile comerciale prestatoare de servicii hoteliere, unităţile de agrement,
societăţile de transport etc.

21
 Cele mai reprezentative organisme de acest fel sunt sindicatele de iniţiativă, care
constituie celula de bază a întregii activităţi organizatorice şi promoţionale a industriei turistice
în majoritatea ţărilor cu o industrie turistică dezvoltată.
Sindicatele de iniţiativă sunt organisme de interes local, constituite de cele mai multe
ori sub forma unor asociaţii sau comitete fără scop lucrativ, având ca obiect de activitate
promovarea turismului pe plan local, propaganda turistică colectivă şi furnizarea de informaţii
pentru turişti, apărarea intereselor prestatorilor de servicii şi asigurarea celor mai favorabile
condiţii de primire a turiştilor.

3.4. Agenţiile de turism, veriga de bază a instituţiilor care activează în industria

călătoriilor şi turismului
Diversitatea formelor de turism care pot fi practicate pe un teritoriu receptor, precum şi
complexitatea elementelor componente ale unui produs turistic, în care serviciile oferite de
prestatori se regăsesc în cele mai diferite proporţii, au creat o multitudine de organizaţii şi firme
care mijlocesc sau prestează direct serviciile solicitate de turişti.
Aceste firme turistice pot îmbrăca, după caz, cele mai diverse forme organizatorice,
purtând în consecinţă, variate denumiri. Ţinând seama de profilul şi volumul de activitate, de
sfera lor de interese (în funcţie de raza lor de activitate, de condiţiile specifice în care-şi
desfăşoară activitatea, de formele de proprietate etc)', de legislaţia existentă în această materie în
diverse ţări, categorisirea lor riguros ştiinţifică nu este posibilă, mai ales dacă se are în vedere şi
faptul că unele firme pot avea funcţii turistice exclusive, iar altele numai funcţii turistice
ocazionale sau tangenţiale.
Agenţiile de turism private formează veriga de bază a instituţiilor care activează în
industria turismului. Pot fi considerate ca agenţii de turism unităţile economice care dispun de
mijloace de producţie şi fonduri circulante adecvate pentru conceperea şi prestarea de servicii în
vederea satisfacerii cererii turistice.
Una din clasificările mai des întâlnite în literatura turistică de specialitate împarte
întreprinderile economice care activează în turism, în funcţie de prestaţiile oferite, în două
categorii principale:
- firme turistice primare, care se consacră exclusiv sau preponderent activităţii de
turism şi, în consecinţă, existenţa lor este direct dependentă de rezultatele economice ale acestei
activităţi.
Printre firmele turistice primare pot fi amintite: stabilimentele care oferă servicii de
cazare, alimentaţie şi servicii speciale (ghizi, instructori de sport, interpreţi etc), sanatoriile şi
clinicile din staţiunile turistice care oferă servicii de tratament balneomedical, societăţile

22
comerciale specializate în transporturi turistice (carreers), firmele producătoare de mărfuri pentru
necesităţile turiştilor (cadouri, amintiri etc), firmele prestatoare de servicii de agrement etc.
- firmele secundare sau indirecte, a căror activitate principală de prestări de servicii
are un caracter general, subordonată intereselor şi cerinţelor populaţiei locale, dar care într-o
anumită măsură prestează şi servicii turistice.
Practic, în această categorie pot fi incluşi deci toţi prestatorii de servicii generale, care
dintr-un considerent sau altul nu au fost cuprinşi ca firme turistice primare. Gama de servicii
prestate de aceste firme fiind foarte diversă, delimitarea funcţiilor lor turistice nu este posibilă în
toate cazurile.
În cadrul întreprinderilor turistice primare, o poziţie deosebită o ocupă întreprinderile
profesionale de mijlocire a serviciilor turistice, al căror prototip clasic îl constituie agenţiile de
voiaj, birourile de turism, operatorii de tururi - într-un cuvânt, agenţiile de turism.
Agenţiile de turism au fost create ca rezultat al dezvoltării şi intensificării circulaţiei
turistice, având rolul unor societăţi comerciale de distribuţie pentru facilitarea contactelor
organizate între clientela turistică potenţială din ţara (zona, localitatea etc.) de reşedinţă a
turiştilor şi firmele prestatoare de servicii turistice (hoteluri şi restaurante, de transport, de
agrement etc.) din ţara (zona, localitatea etc.) receptoare, aleasă de turişti ca destinaţie pentru
vizitare şi petrecerea concediilor.
În consecinţă, agenţiile de turism organizează, oferă şi derulează o gamă diversificată
de aranjamente turistice, care includ deplasarea, sejurul şi agrementul acestora în cadrul
călătoriilor întreprinse. Astfel, în final, în produsul turistic oferit se materializează nu numai
serviciile prestatorilor, ci şi logistica de combinare a serviciilor preluate cu serviciile proprii ale
agenţiilor, ceea ce contribuie la conferirea unui grad mai ridicat de originalitate produselor
turistice şi a unei mai mari satisfacţii pentru consumatorii serviciilor cumpărate.
Spre deosebire de reţelele clasice de distribuţie a mărfurilor şi produselor, în condiţiile
specifice ale activităţii turistice se comercializează de fapt doar "imaginea" unui produs turistic şi
nu produsul însuşi, dat fiind că între momentul achiziţionării printr-un aranjament al produsului
turistic şi momentul consumului efectiv al pachetului de servicii programate există un decalaj
considerabil de timp şi spaţiu. în consecinţă, agenţiile de turism îndeplinesc, pe lângă funcţiile
comerciale de intermediere şi funcţii de informare-promovare a acţiunilor turistice, care devin o
fază deosebit de importantă a valorificării produselor respective.
În evoluţia ascendentă a circulaţiei turistice s-a format, în fiecare ţară, o reţea vastă de
agenţii de voiaj şi de birouri de turism, dintre care majoritatea s-au specializat pe comercializarea
unor aranjamente specifice pentru turismul intern şi pentru turismul internaţional. în acest scop,
agenţiile de voiaj stabilesc contacte permanente, pe baze contractuale cu prestatorii de servicii

23
din ţară şi din străinătate.
De exemplu, în condiţiile unei activităţi turistice pronunţat sezoniere, unităţile de
alimentaţie, comerciale, de transporturi generale, de asigurări etc. vor servi, în vârf de sezon, cu
preponderenţă interesele turismului, restrângându-şi activitatea la satisfacerea aproape
exclusivă a cerinţelor populaţiei locale în perioadele de extrasezon.
În procesul de dezvoltare a reţelei agenţiilor de voiaj au apărut, treptat, o serie de
organizaţii turistice puternice care, în paralel cu activitatea tradiţională de intermediere pentru
vânzarea pe bază de licenţe a biletelor de călătorie (de tren, de avion etc), au preluat organizarea
de călătorii forfetare cu diferite mijloace de transport ("AIRTOUR", "CARTOUR",
"RAILTOUR", "NAVITOUR"), pe care le revând agenţiilor mici de voiaj şi birourilor de turism;
acestea, la rândul lor, devin subagenţi pentru vânzarea aranjamentelor respective.
Ca rezultat al intensificării competiţiei, în ultimii ani, organizarea călătoriilor externe se
concentrează tot mai mult în mâinile unui număr relativ restrâns de organizaţii sau agenţii
puternice de voiaj, unele dintre acestea deţinând practic poziţii monopoliste pe piaţa turistică din
ţările lor
În aceste condiţii, o serie de firme turistice mici nu au putut rezista presiunilor
monopoliste; unele au fost nevoite să-şi înceteze activitatea, iar altele au fuzionat cu organizaţiile
turistice mai puternice, respectiv acţionează exclusiv ca subagenţi ai acestor firme.
Din cete de mai sus se poate desprinde următoarea situaţie ierarhică a organizaţiilor
turistice, a agenţiilor de voiaj şi a birourilor de turism care acţionează pe pieţele turistice din
ţările economic dezvoltate:
- marile concerne turistice, care s-au transformat în organizaţii monopoliste,
dispunând de o reţea foarte largă de birouri şi puncte de valorificare; acestea ocupă cea mai mare
pondere în turismul organizat de trimitere şi de primire pe piaţa turistică internaţională din ţările
respective;
- agenţiile de voiaj de mărime mijlocie, care-şi vând aranjamentele proprii,
contractate cu partenerii externi, şi preiau parţial aranja mente de la alţi organizatori de turism
mai puternici, raza lor de acţiune este mai mică decât a marilor concerne turistice, limitându-se
în general la nivel regional;
- agenţiile şi birourile de turism mici, cele mai numeroase, dar de cele mai multe ori
fără programe turistice externe proprii, ele activând în turismul internaţional, în principal, ca
vânzători ai programelor marilor concerne organizatoare de voiaje. Spre a face faţă competiţiei
marilor concerne şi a agenţiilor de voiaj mai puternice, aceste agenţii şi birouri de turism îşi
concentrează activitatea pe formele turismului intern sau oferă programe de călătorii externe care
ocolesc turismul de masă (călătorii de studii şi profesionale, programe pentru tineret, turism

24
cultural, turism balneomedical, croaziere maritime etc). Cu tot numărul lor mare, agenţiile şi
birourile de turism mici ocupă o pondere modestă în volumul de activitate turistică din ţările
respective.
Sintetizând cele prezentate anterior, agenţiile de voiaj îndeplinesc, indiferent de formele
lor de proprietate şi de volumul tor de activitate, următoarele funcţii de coordonare a activităţii
turistice;
- de creaţie: agenţiile de voiaj promovează şi organizează pentru public noi excursii
către noi destinaţii; unele din aceste acţiuni pot fi comandate de firmele turistice specializate,
fiind doar executate de agenţia de voiaj;
- de promovare: agenţiile de voiaj trezesc interesul publicului pentru vizitarea unor
ţări, zone, staţiuni etc, prin intermediul diferitelor forme de propagandă, publicitate şi informare
turistică;
- de informare; agenţiile de voiaj acordă toate informaţiile turistice solicitate de
clienţii potenţiali la sediul acestora;
- de distribuire; agenţiile de voiaj vând călătorii şi servicii ale prestatorilor: bilete de
transport, de spectacole culturale, sportive etc;
- de realizare; agenţiile de voiaj organizează aranjamente (programe) special
comandate pentru turişti individuali şi pentru grupuri organizate. Unele agenţii de voiaj dispun
de un parc propriu de autocare, microbuze etc, cu care execută excursiile oferite (de exemplu:
tururi de oraş sau în circuit); în acest caz, devin organizatori şi realizatori ai activităţii comerciale
proprii. Complexitatea acestei profesiuni face foarte dificilă elaborarea unei definiţii a agenţiilor
de voiaj. în literatura de specialitate sunt cunoscute mai multe definiţii: de exemplu, F.U.A.A.V.
(Federaţia Universală a Agenţiilor de Voiaj) defineşte esenţa profesiunii de agent de voiaj, în
timp ce alte definiţii enumera numai esenţa activităţii (statutul profesional) în virtutea legilor
naţionale de organizare a agenţiilor de voiaj.
O definiţie mai cuprinzătoare, ce pare a fi tot mai larg acceptată, este următoarea:
"Agenţia de voiaj este un organism complex, ce cuprinde misiuni intelectuale, comerciale,
industriale, care constau în procurarea directă sau indirectă - o parte prin el însuşi, o parte prin
terţi (contra unui comision) - de programe turistice (transportul, cazarea, hrana etc) solicitate-de
turişti."
Activitatea complexă a agenţiilor de voiaj ridică multiple probleme juridice şi
economice, rezultate din rolul de intermediar între turiştii care solicită servicii turistice şi
prestatorii de servicii turistice.
Trebuie precizat că agenţiile de voiaj îşi asigură beneficiile şi acoperirea costurilor din
comisionul acordat de prestatorii de servicii turistice în numele cărora acţionează, turiştii

25
achitând practic tarifele stabilite de aceşti prestatori, fără a plăti comisioane suplimentare pentru
serviciile agenţiilor de voiaj.
Pornind de la specificul activităţii turistice desfăşurate, responsabilitatea agenţiilor de
voiaj poate fi:
- limitată la atribuţiile unui simplu intermediar (mandatar), în cazul în care toate
serviciile sunt oferite în numele prestatorilor de servicii turistice;
- sporită, pentru activitatea desfăşurată, în situaţia în care creşte rolul de organizator
(de antreprenor) al agenţiilor de voiaj pentru serviciile contractate, ca de exemplu în cazul
voiajelor forfetare practicate la un preţ global (în cazul "I.T'-urilor şi al "Package-Tour"-urilor) şi
în cazul activităţii desfăşurate direct (pentru mijloacele de transport sau unităţile de cazare
închiriate de agenţiile de voiaj în sistemul pauşal).
În funcţie de volumul şi specificul activităţii desfăşurate, agenţiile ele voiaj pot organiza
filiale proprii sau birouri de vânzare, de asemenea cu funcţii de organizatori sau numai de
intermediari.
În majoritatea ţărilor s-au adoptat reglementări legale privind statutul juridic profesional
al agenţiilor de voiaj, asigurând condiţiile de practicare a profesiunii de agent de voiaj pe baza
unor licenţe speciale.
În ceea ce priveşte ţara noastră, agenţii economici cu activitate de turism sunt persoane
fizice sau juridice care realizează serviciile turistice, de agrement-divertisment, servicii balneare,
organizarea şi prestarea serviciilor turistice şi alte acţiuni cu caracter turistic.
Serviciile turistice pot fi prestate şi comercializate numai pe baza licenţei şi a brevetului
eliberate de Autoritatea Naţională pentru Turism şi după înscrierea agenţiilor de turism în
"Registrul Naţional al Turismului."
Agentul economic cu activitate de turism are următoarele drepturi:
a) să presteze şi să comercializeze servicii turistice, în condiţiile legii;
b) să primească asistenţă de specialitate şi informaţii generale privind strategia şi
programele de dezvoltare a turismului, din partea Ministerului Turismului şi a instituţiilor din
subordinea sa;
c) să fie inclus, la cerere, în programele ele pregătire profesională iniţiate de Ministerul
Turismului;
d) să participe la acţiunile de promovare naţională şi internaţională şi să fie inclus în
cataloage, ghiduri şi alte mijloace de lansare a ofertei naţionale de servicii turistice;
e) să beneficieze de facilităţile acordate de stat şi de alte organisme şi organizaţii,
conform prevederilor legale, în scopul stimulării activităţii de turism;
f) să obţină certificatul de clasificare pentru fiecare unitate proprie în care prestează

26
servicii turistice, corespunzător criteriilor îndeplinite de unitatea respectivă;
g) să obţină reclasificarea unităţilor proprii, ca urmare a îmbunătăţirilor aduse nivelului
de dotare şi calităţii serviciilor.
Agentul economic din turism are următoarele obligaţii:
a) să realizeze servicii turistice la nivelul şi în limitele prevederilor licenţei prin care a
fost abilitat ca prestator sau comercializator în turism;
b) să se înscrie în Registrul Naţional al Turismului;
c) să presteze servicii turistice la nivelul unităţii respective;
d) să practice tarife şi preţuri corespunzătoare categoriei de încadrare, potrivit
certificatului de clasificare acordat şi normelor Ministerului Turismului;
e) să funcţioneze cu personal brevetat şi calificat, după caz, în conformitate cu
Nomenclatorul de profesiuni şi funcţii elaborat de Ministerul Turismului în colaborare cu
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale;
f) să afişeze, în formă vizibilă şi clară, lista serviciilor şi tarifelor practicate;
g) să apere interesele şi să asigure securitatea turiştilor, informarea lor adecvată, precum
şi despăgubirea acestora în cazul apariţiei unor prejudicii, conform prevederilor legale;
h) să asigure, potrivit legii, exploatarea raţională a patrimoniului turistic, asigurând
totodată protecţia şi conservarea acestuia şi a mediului;
i) să transmită datele statistice conform sistemului informaţional al turismului şi
reglementărilor Comisiei Naţionale pentru Statistică.
Profesiunile specifice turismului sunt cuprinse în Nomenclatorul de profesiuni al
turismului. Aceste profesiuni pot fi exercitate numai de persoane a căror capacitate profesională
este atestată conform reglementărilor de specialitate.
Asociaţiile şi organizaţiile înfiinţate în scopuri culturale, ştiinţifice, profesionale,
religioase sau sociale, pot fi autorizate să exercite şi servicii turistice, exclusiv prin mijloace
proprii, fără scop lucrativ, cu respectarea reglementărilor în vigoare.

3.5. Începuturile organizării mişcării turistice în România

Primele încercări de a organiza activitatea turistică în ţara noastră datează încă din
secolul XIX. Din iniţiativă privată au apărut o serie de asociaţii, organizaţii sau societăţi, cluburi
etc. care desfăşurau o activitate turistică pe arealele geografice posibil de abordat, căutând să
atragă în mişcarea turistică şi păturile sociale cu posibilităţi de a sponsoriza amenajarea unor
obiective de bază materială turistică.
Asociaţiile şi organizaţiile de turism din România şi-au desfăşurat activitatea înainte de
primul război mondial şi în perioada dintre cele două războaie. Preocuparea acestor asociaţii s-a

27
îndreptat în special spre construirea de cabane şi case de adăpost în munţi, spre amenajări de
drumuri, poteci, marcaje, precum şi spre organizarea de cursuri de schi, publicarea de monografii
turistice, de almanahuri, ghiduri, hărţi etc.
Printre primele societăţi care au urmărit dezvoltarea turismului în zonele montane pot fi
citate: Societatea Română de Geografie (1875), care se remarcă prin numeroase excursii
geografice sau de plăcere şi Societatea Carpatină din Sinaia (1895), avându-i ca întemeietori
pe Tache lonescu si scriitoarea Bucura Dumbravă. în programul acestei societăţi se înscriu
deschiderea şi amenajarea Peşterii Ialomiţei, amenajarea de poteci în Munţii Bucegi, construirea
primelor cabane pe Caraiman şi Omu, organizarea de excursii colective.
Societatea Turiştilor Români (1903-1916) a avut ca membri figuri de intelectuali ai
vremii: S. Mehedinţi, Al. Tzigara-Samurcaş, Munteanu-Murgoci, L Mrazec etc. Realizări:
construcţia casei "Grindu" din Piatra Craiului, a unei cabane pe Muntele Negoiu şi publicarea
unui anuar. Această societate a constituit prima pepinieră de turişti iubitori ai muntelui: N.
Bogdan, dr. A. Ureche, Mihai Haret şi alţii, care au devenit apoi ctitorii viitoarei asociaţii de
după război - Hanul Drumeţilor, cu scopul de a organiza şi dezvolta "turismul pe jos" sau
"drumeţia" - singura în măsură să fie accesibilă tuturor păturilor sociale.
În Transilvania, printre organizaţiile turistice private, o activitate remarcabilă a
desfăşurat Asociaţia Carpatină Transilvania, fondată în 1880, cu sediul la Sibiu
(Siebenburgische Karpathen Verein - S.K.V.). Asociaţia îşi propunea ca obiectiv cultivarea
spiritului turistic, făcând cunoscute şi accesibile populaţiei orăşeneşti frumuseţile naturale ale
Carpaţilor. Activitatea Asociaţiei s-a orientat spre Munţii Făgăraşului, Cibinului, Sebeşului,
lărgindu-se treptat şi spre Piatra Craiului, Bucegi, Parâng, Căliman şi Rodna.
În anul 1920 asociaţia număra 4.456 de membri cotizanţi, care au contribuit la
dezvoltarea turismului montan prin organizarea de excursii, şcoli de că lăuze, posturi de prim-
ajutor, amenajarea căilor de acces şi marcarea potecilor, totalizând circa 700 km. S.K.V. a
construit case de adăpost în zonele montane. Pe linie de propagandă turistică, asociaţia a editat
broşuri, hărţi, cărţi poştale ilustrate şi un anuar - "Jahrbuch fur Sibenburgische Karpathen
Verein", în care s-au publicat descrieri de excursii, fotografii inedite, dări de seamă ale asociaţiei.
Încă dinainte de înfiinţarea S.K.V., în 1873 se forma la Braşov Asociaţia Alpină a
Transilvaniei (Siebenburgische Alpen Verein in Kronstadt), având ca scop cercetarea Carpaţilor,
ameliorarea căilor de comunicaţie şi de acces, organizarea de excursii în zonele montane.
Această asociaţie a fuzionat ulterior cu S.K.V.
În anul 1921 a luat fiinţă societatea Turing-Clubul României (T.C.R.) adoptând, încă
de la constituire, sloganul "Prin turism la cunoaşterea şi iubirea României". T.C.R. a cunoscut o
dezvoltare intensă, mai ales după anul 1925, când a înglobat asociaţia Hanul Drumeţilor. Prin

28
înglobarea treptată şi a altor asociaţii de turism din Muntenia şi prin aderarea de numeroşi
membri, Turing-Clubul României a devenit cea mai puternică asociaţie de turism din ţară.
Activitatea ei s-a extins şi în Transilvania, unde activa cunoscuta asociaţie de turism Frăţia
Munteană, întemeiată la Cluj, în 1921, de Emil Racoviţă, cu scopul de a cultiva dragostea
pentru natura sălbatică a munţilor şi de a organiza excursii în masivele muntoase.
Asociaţia Frăţia Munteană a fost înglobată în anul 1935 în Turing-Clubul României, în
cadrul căruia au luat fiinţă o serie de secţiuni: Munţii Apuseni, Retezatul (1933) cu sediul la
Deva, Maramureş (1934) cu sediul la Sighet, Arad (1936) cu sediul la Arad, Satu Mare (1936),
Munţii Făgăraş (1938) cu sediul la Sibiu, Secţiunea Alpină a Bucegilor (1938) cu sediul la
Sinaia.
În preocupările T.C.R. intrau organizarea de excursii colective, cursuri şi competiţii de
schi, conferinţe de propagandă turistică, serbări, amenajări de drumuri şi poteci turistice - dintre
care două treimi în Munţii Transilvaniei -construcţia de case de adăpost cu precădere în zonele
muntoase izolate (Bucegi-2; Gârbova-1; Cristianu Mare -1; Retezat şi Vâlcan - 4; Munţii
Apuseni -5; Ţara Oaşului -1; Maramureş - 1;Rarău - 1).
În această perioadă, la Iaşi, a activat o secţie de turism a Societăţii de Gimnastică,
Sport şi Muzică, care a amenajat o casă de adăpost pe Ceahlău. în Moldova, S.K.V. a colaborat
cu o secţie organizată de C. Mătasă, intitulată Cercul Turistic de la Piatra Neamţ.
Cu trecerea timpului au apărut şi alte asociaţii:
- Prietenii Naturii, înfiinţată în 1919, a avut 15 filiale pe tot cuprinsul ţării. Deşi
asociaţia a desfăşurat o activitate prodigioasă pentru promovarea turismului în rândul populaţiei,
s-a dizolvat în 1924; activitatea ei, împreună cu a filialelor sale a fost preluată de Asociaţia
sportivă "Stăruinţa";
- Asociaţia Drumeţilor din Munţii Iubiţi ai României (A.D.M.I.R.), fondată în
1929, şi-a desfăşurat activitatea în Munţii Bucegi, Piatra Craiului, Făgăraşului, Iezer-Păpuşa,
având patru secţii cu sediile la Ploieşti, Piteşti, Câmpulung-Muscel şi Făgăraş. A.D.M.I.R. a
construit cinci case de adăpost în Munţii Bucegi, Piatra Craiului, Iezer-Păpuşa şi pe versantul
sudic al Făgăraşului; totodată a fost una din continuatoarele iniţiativei S.K.V. pentru marcajul
potecilor şi drumurilor de acces de pe masivul Piatra Craiului;
- Asociaţia Turistică "România Pitorească" (A.T.R.P.), constituită în 1930, a
realizat marcajele pe numeroase poteci în Munţii Ciucaş şi Penteleu, a construit o casă de
adăpost pe Muntele Ciucaş şi a editat un Buletin Turistic;
- Clubul Carpatin Român (C.C.R.) a activat în masivele Bucegi şi Piatra Mare şi a
construit o casă de adăpost în Bucegi (Jepii);
- Asociaţia "Munţii noştri", cu sediul în Poiana Sibiului, şi-a desfăşurat activitatea în

29
Munţii Lotrului şi Sebeşului, construind trei case de adăpost în aceste masive;
- Clubul Alpin Român (C.A.R.) s-a ocupat cu precădere de ascensiunile grele în
munţi şi a realizat marcajele pe o serie de ,poteci pe versantul sudic al Bucegilor; de asemenea, a
editat "Buletinul Alpin".
Printre preocupările de valorificare a potenţialului turistic a! ţării noastre se remarcă şi
eforturile pentru dezvoltarea turismului în zona litoralului Mării Negre. în anul 1926, din
iniţiativa prof. dr. Valeriu Tebeica, s-a constituit Asociaţia de Camping şi Turism, în cadrul
căreia, în anul următor, a fost creat, la Eforie Nord, Oficiul de Camping, Sport şi Turism
"Prietenii Mării. Urmărind asigurarea unor condiţii adecvate pentru petrecerea agreabilă a
vacanţelor, O.C.S.T. "Prietenii Mării" a amenajat o tabără modernă de corturi, oferind membrilor
asociaţiei programe de competiţii sportive amicale, programe cultural-distractive etc.
O reuşită a eforturilor constante de promovare a turismului pe litoral, a O.C.S.T.
"Prietenii Mării", a fost amenajarea, în anul 1935, la Eforie Nord, a primului teren de campare
din ţara noastră, având o capacitate de 300 de locuri, care a primit încă din acel an şi oaspeţi de
peste hotare.

30
 CAPITOLUL IV RELAŢIILE MANAGER-SUBORDONAŢI ÎN
ÎNTREPRINDERILE TURISTICE
4.1. Funcţiile manageriale de conducere operativă
Managerul întreprinderii de turism exercită şi alte funcţii esenţiale, cum sunt cele privind:
- stabilirea obiectivelor ce derivă din misiunea pentru care a fost creată întreprinderea;
- elaborarea planurilor strategice de marketing pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite;
conceperea unei structuri organizaţionale corespunzătoare;
- completarea, cu atenţie, a organigramei cu personal apreciat ca necesar şi cât mai
competent posibil;
- coordonarea activităţii personalului angajat;
- exercitarea controlului operativ al performanţelor salariaţilor în toate compartimentele de
prestaţii de servicii turistice.
Îndeplinirea funcţiilor manageriale nu va oferi însă rezultatele sperate dacă managerul
întreprinderii turistice nu va înţelege şi rolul factorului uman în obţinerea performanţelor economice
dorite. Sarcina managerului este deci să stimuleze întregul colectiv de salariaţi să contribuie efectiv, în
limitele atribuţiilor lor de serviciu, la realizarea obiectivelor întreprinderii turistice, fără a uita însă
preocupările personalului pentru satisfacerea propriilor dorinţe şi nevoi.
În îndeplinirea acestor sarcini, funcţia managerială de conducere este definită ca
ansamblul proceselor de influenţare şi dirijare a personalului angajat, într-o manieră abilă, astfel
încât salariaţii să contribuie, cu entuziasm şi fără măsuri coercitive, la realizarea obiectivelor
întreprinderii de turism.
Tot aşa cum obiectivele urmărite de manageri diferă de la o întreprindere de turism la
alta, în aceeaşi măsură diferă şi nevoile, aspiraţiile şi ambiţiile salariaţilor, apreciate ca
importante pentru ei. De aici rezultă că managerii, prin funcţia lor de conducere, pot sprijini
propriii salariaţi în satisfacerea aspiraţiilor personale ale acestora, urmând, ca la rândul lor,
satisfacţiile obţinute să se transforme în stimulente pentru realizarea scopurilor şi obiectivelor
urmărite de agenţiile de turism. Astfel se explică importanţa înţelegerii de către manageri a
manifestărilor de individualitate şi personalitate ale salariaţilor.
În posturile pe care le ocupă, salariaţii îşi asumă diferite roluri profesionale, dar în
acelaşi timp ei trăiesc nu numai în mediul intern al întreprinderii, ci şi în mediul incomparabil
mai larg al sistemului economico-social extern. Ca urmare, ei apar şi în rolul de consumatori de
bunuri şi servicii, trăiesc în mediul lor familial şi se comportă în mediul lor extern ca simpli
cetăţeni.
Prin urmare, managerii şi personalul condus de ei constituie componente ale unor
colective mai mari sau mai mici, corespunzătoare dimensiunilor întreprinderilor de turism în care

31
s-au integrat şi îşi asumă roluri diferite în sistemul economico-social al mediului. Or, dacă
oamenii au roluri diferite, sunt şi ei diferiţi, şi ar fi o eroare de concepţie managerială dacă toţi ar
trataţi în acelaşi fel.
În agenţiile de turism (ca, de altfel, în multe alte tipuri de organizaţii prestatoare de
servicii turistice, ca de exemplu pentru transport, cazare, alimentaţie, tratament, agrement-
divertisment etc.) mai persistă concepţia că întregul personal trebuie subordonat aceloraşi
proceduri. Firmele elaborează pentru întregul personal subordonat regulamente interne comune,
stabilesc normele procedurale pentru respectarea regulamentelor aprobate, întocmesc programe
rigide de venire la muncă şi standarde de securitate a muncii, pe care le reunesc tot într-o formă
generală în fişa posturilor, toate bazate pe prezumţia că toţi salariaţii sunt identici şi deci sunt
obligaţi să aibă şi comportamente identice.
Desigur, la nivel de ansamblu, aceste prezumţii sunt necesare pentru ordonarea
eforturilor unei întreprinderi turistice, dar tot atât de necesară este şi recunoaşterea faptului că
persoanele angajate şi integrate în colectivul unei deprinderi nu sunt identice în felul lor de a fi.
Ele manifestă atitudini diferite, au acumulat diferite niveluri de experienţă profesională, au
potenţiale diferite de dezvoltare şi perfecţionare şi, ca atare, aplicarea unei concepţii manageriale
atotgeneralizatoare va provoca erori în munca de conducere, va genera restricţii diferite în
procesele de comunicare şi, ceea ce este tot esenţial, va putea conduce la greşeli dificil de
remediat în motivarea personalului.
Întreprinderile de turism sunt organizaţii economice create cu scopul de a produce profit
şi, în consecinţă, activităţile de conducere sunt subordonate eforturilor de realizare a obiectivelor
lor. Obţinerea profiturilor este cea importantă sarcină a managerilor, dar stilul de conducere
orientat rezultate economice profitabile nu trebuie să lezeze demnitatea subordonaţilor. Aceasta
înseamnă că oamenii trebuie să fie trataţi cu respectul cuvenit indiferent care ar fi poziţia ocupată
de ei în organigrama unei firme turistice.
În consecinţă, managerul trebuie să ia în considerare nu numai trăsăturile distinctive ale
unei persoane din întreprinderea pe care o conduce, cum ar fi abilitatea profesională sau nivelul
de cunoştinţe, ci totalitatea naturii umane a salariatului respectiv. Orice salariat dispune, într-o
măsură sau alta, de anumite caracteristici distinctive (atitudine faţă de sarcini şi faţă de clienţi,
îndemânarea şi perfecţionarea prestaţiilor etc), dar aceste caracteristici personale sunt
interrelaţionate, se influenţează reciproc, iar în anumite situaţii specifice se pot schimba rapid şi,
de cele mai multe ori, imprevizibil.
Fiinţa umană este foarte complexă şi influenţată de factorii mediului extern, cum sunt
familia, anturajul, şcoala, biserica, asociaţiile profesionale sau organizaţiile sindicale,
formaţiunile politice şi grupurile de apartenenţă. Omul nu se poate debarasa de impactul acestor

32
forţe ale mediului său extern nici după ce s-a integrat, în calitate de salariat, în colectivul unei
agenţii de turism sau în colectivul unor structuri organizaţionale cu funcţii de primire ce
activează în sfera serviciilor turistice. Prin urmare, managerii trebuie să accepte existenta acestor
caracteristici umane, nu rareori contradictorii, şi trebuie să fie pregătiţi să opereze cu ele.

4.2. Modele comportamentale ale personalului întreprinderilor de turism

Pentru a înţelege mai bine complexitatea oamenilor, analiştii au elaborat numeroase
modele privind comportamentul uman. La rândul lor, managerii firmelor de turism şi-au formulat şi
ei, conştient sau nu, propriile aprecieri privind comportamentele individuale sau organizaţionale.
Toate modelele comportamentale elaborate de analişti se bazează pe premisele sau conceptele privind
manifestările fiinţei umane şi, ca atare, se regăsesc într-o formă sau alta şi în activităţile
întreprinderilor de turism.
Analistul Edgar H. Schein, de exemplu, a elaborat următoarele patru «iele ce
reflectă comportamentul oamenilor1:
ƒ Modelul premiselor raţional-economice se bazează pe ideea că oamenii
sunt motivaţi, înainte de toate, prin "incentive" (stimulente) economice. Dacă aceste
"incentive" sunt administrate de o întreprindere turistică, oamenii sunt pasivi, putând fi
manipulaţi, motivaţi şi controlaţi de organizaţia respectivă.
ƒ Cel de-a! doilea model se bazează pe concepte sociale şi pleacă de la premisa
că oamenii sunt motivaţi în fond prin nevoile lor sociale. După acest concept, forţele
sociale ale grupului de referinţă de care aparţine o persoană exercită asupra ei o influenţă
mai puternică decât controlul exercitat de manageri.
ƒ Al treilea model se referă la conceptul autoactualizării şi sugerează ideea că
motivaţia se divide în cinci trepte ierarhizate, începând cu nevoile primare pentru
supravieţuire şi terminând cu autoactualizarea, utilizând în acest scop potenţialul maxim
de care este capabilă o persoană. Conform acestui concept oamenii sunt automotivaţi
dacă doresc să se maturizeze profesional într-o întreprindere turistică.
ƒ Cel de-al patrulea model reflectă punctul de vedere personal al lui Schein
şi se bazează pe conceptul complexităţii. După acest concept oamenii au firi
complexe şi oscilante şi ca atare caută diverse motivaţii ce se combină într-o motivaţie
complexă. Oamenii doresc să asume şi motivaţii noi, căutând să corespundă, în acest fel,
la cerinţele impuse pentru ocuparea unor posturi la diversele niveluri manageriale.
Întrucât înţelegerea comportamentului oamenilor este dependentă de natura fiinţei
umane şi respectiv de firea lor, au avut loc şi alte încercări ale analiştilor de a categorisi
punctele de vedere privind natura comportamentelor umane. Printre aceste eseuri se remarcă

33
studiile grupului de cercetători Lyman H. Porter, Edward E. Lawler şi J. Richard Hackman,
care au identificat şase asemenea modele de comportament:
- Modelul raţional conform căruia se apreciază că oamenii se comportă raţional. Ei
colectează informaţii şi evaluează sistematic informaţiile reţinute, deciziile lor bazându-se pe
analiza obiectivă a diferitelor alternative considerate ca fiind cele mai potrivite cu aspiraţiile lor.
Un manager care adoptă acest punct de vedere va încerca, probabil, interacţiunea cu subalternii
săi pe o bază raţională, dar va tinde să ignore mentalitatea, emoţiile şi, în ansamblu, latura umană
a personalităţii lor.
- Modelul emoţional apreciază că oamenii se conduc după emoţiile lor, din care unele
nu sunt controlabile. Un manager care acceptă acest punct de vedere va prelua rolul unui
psihanalist amator, căutând să descopere şi să explice cauzele psihologice ce influenţează
comportamentul angajaţilor,
- Modelul comportamental (behavioristic) explică influenţele mediului asupra
comportamentului salariaţilor. După această teorie, pentru a obţine de la subordonaţi
comportamentul dorit, un manager va căuta să modifice elementele mediului intern al unei
întreprinderi de turism.
- Modelul fenomenologic este diametral opus punctului de vedere behavioristic şi
pleacă de la premisa că oamenii sunt imprevizibili, subiectivi, dar dispun totuşi de un potenţial
latent de a performa servicii. Un manager care se orientează după acest model va căuta probabil
să descifreze şi să înţeleagă mecanismul complex al raţionamentului salariatului ce va determina
comportamentul său. Deoarece acest lucru nu este posibil, rezultă că oamenii nu pot fi pe deplin
înţeleşi numai baza unor observaţii ştiinţifice.
- Modelul economic explică motivaţia personalului prin influenţele factorilor
economici. Managerii adepţi ai acestui punct de vedere sunt de părere că salariaţii lor vor acţiona
raţional în speranţa că vor obţine recompense materiale. Aceşti manageri vor privi banii ca fiind
principalul (dacă chiar unicul) mijloc de stimulare, în măsură să sporească contribuţia salariaţilor
la realizarea sarcinilor întreprinderilor de turism. În plus, managerii respectivi vor căuta să creeze
pentru salariaţii lor micromediu intern, în care va prevala competiţia pentru satisfacerea
intereselor individuale ale angajaţilor.
- Modelul autoactualizării, în contrast cu modelul precedent, apreciază că oamenii
sunt doritori să-şi sporească competenţele şi, în acest scop, se vor strădui să-şi utilizeze şi să-şi
dezvolte întregul potenţial de care suni capabili. Un manager care aderă la acest model va căuta
să creeze micromediul adecvat în care salariaţii vor putea să-şi concretizeze tendinţele către
autodirecţionare, în limitele maxime ale capabilităţii lor.
Un alt concept privind natura oamenilor, care, cu tot caracterul său teoretic, a primit o

34
largă răspândire, a fost elaborat de Douglas McGregor şi este cunoscut ca Teoria X şi Teoria Y
McGregor este de părere că activitatea de conducere ar trebui să înceapă, înainte de toate, cu
autoaprecierea comportamentului managerului în relaţiile sale cu alte persoane. Teoria X şi te Y
conţin două seturi distincte de presupuneri privind natura oamenilor:
Teoria X se bazează pe următoarele aprecieri:
1. în general, fiinţele umane manifestă aversiune faţă de muncă şi deci pe cât
posibil vor evita să muncească.
2. Din cauza acestei caracteristici umane, de aversiune faţă de muncă, cei mai
mulţi oameni vor trebui să fie constrânşi, dirijaţi, controlaţi şi ameninţaţi cu sancţiuni
(pedepse) pentru a fi determinaţi să depună efortul necesar cerut de realizarea obiectivelor
organizaţionale.
3. Fiinţele umane preferă să fie conduse, tind să se sustragă de la
responsabilităţi, nu manifestă decât foarte puţină ambiţie şi aspiră, înainte de toate, la
securitatea mediului în care activează.
Teoria Y a fost formulată mai târziu, în baza următoarelor constatări:
1. Consumul de eforturi fizice şi intelectuale sunt tot atât de fireşti ca şi joaca şi
odihna.
2. Controlul şi sancţiunile coercitive nu sunt singurele modalităţi de a genera
un efort pentru realizarea obiectivelor organizaţionale. Oamenii preferă autoconducerea şi
controlul pentru activităţile în a căror realizare s-au implicat.
3. Gradul de implicare faţă de obiectivele organizaţionale este proporţional cu
mărimea recompenselor ce vor rezulta din realizarea lor.
4. Dacă condiţiile sunt adecvate, fiinţele umane sunt dispuse nu numai să
accepte, dar şi să-şi caute responsabilităţi.
5. Capacitatea de a exercita un grad relativ ridicat de imaginaţie, de
ingeniozitate şi de creativitate în soluţionarea problemelor organizaţionale nu este limitată,
ci mai degrabă larg răspândită în rândurile populaţiei.
6. În condiţiile vieţii industriale moderne, potenţialul uman este utilizat numai
parţial.
Rezultă deci două seturi de aprecieri fundamental opuse. Teoria X este pesimistă, statică
şi rigidă, iar controlul salariatului este impus de superiorul său. Teoria Y este optimistă, dinamică
şi flexibilă, cu orientare spre autoconducere şi spre integrarea nevoilor individuale ale
salariatului în cerinţele organizaţionale.
Teoria X şi Teoria Y necesită următoarele precizări:
- Cele două teorii se bazează pe presupunerile lui McGregor, nu al rolul de recomandări

35
sau sugestii pentru formularea strategiilor manageriale şi, ca atare, ele trebuie verificate în
practică, în confruntarea cu realităţile din întreprinderile turistice.
- Teoria X şi Teoria Y nu implică un management rigid {HARD MANAGEMENT) sau un
management maleabil (SOFT MANAGEMENT). Abordarea "hard" poate provoca rezistenţă din
partea salariaţilor şi sentimente de antagonism, iar abordarea "soft" ar putea avea ca rezultat o
conducere delăsătoare (LAISSEZ-FAIRE MANAGEMENT), în realitate, managerii întreprinderilor
turistice recunosc capacitatea salariaţilor, dar totodată şi limitele acceptabile ale
comportamentelor umane, aşa cum o cer şi situaţiile din practica turistică.
- Teoria X şi teoria Y exprimă puncte de vedere complet diferite şi nu trebuie plasate pe
aceeaşi scală graduală, unde X şi Y sunt extreme opuse.
- Nici una dintre cele două teorii nu constituie un argument contra importanţei
exercitării autorităţii managerului. Din punctul de vedere al Teoriei Y autoritatea este privită ca una din
multiplele căi prin care managerii exercită conducerea operativă a întreprinderilor turistice.
- Diferitele sarcini şi, respectiv, situaţii întâlnite în practică, reclamă din partea
managerilor o mare varietate de abordări pentru rezolvarea lor.
La concluzii similare au ajuns şi cercetătorii John I. Morse şi Jay W. Lorsch, atunci când
sugerează că, în situaţii diferite, se dovedesc eficiente şi modalităţi diferite de abordare a funcţiilor
manageriale. Cu alte cuvinte, o întreprindere de turism va efectua prestaţii eficiente numai atunci când
sarcinile şi cerinţele formulate salariaţilor pentru a fi realizate se vor integra în condiţiile unor situaţii
particularizate.
Într-o manieră simplistă, implicaţiile Teoriilor X şi Y în procesele manageriale se rezumă
la următoarele:
a. Stabilirea obiectivelor întreprinderii de turism şi elaborarea planurilor pentru
realizarea lor.
b. Punerea în aplicare a planurilor de către conducerea întreprinderii.
c. Controlul şi evaluarea rezultatelor, comparate cu standardele stabilite anterior.
Analistul Raymond E. Miles a elaborat un alt concept teoretic pentru
exemplificarea comportamentelor umane. Conform teoriei sale, sarcina managerială constă
în integrarea într-un sistem sociotehnic a variabilelor organizaţionale (scopuri, tehnologii şi
structuri) şi a variabilelor umane capabilităţi, atitudini, valori, nevoi şi caracteristici
demografice). Această integrare, se realizează prin intermediul unor activităţi manageriale
ce includ dirijarea, selectarea personalului, instruirea, evaluarea, comunicarea şi controlul.
Integrarea se referă şi la design-ul costurilor şi la recompensa personalului. Miles,
continuând analizarea Teoriilor X şi Y elaborate de McGregor, identifică trei "teorii"
manageriale, cunoscute ca Modelul tradiţional, Modelul relaţiilor umane şi Modelul

36
resurselor umane.
În Modelul tradiţional, similar cu Teoria X, accentul cade pe control şi dirijare.
Modelul se bazează pe presupunerea că membrii unei întreprinderi turistice vor colabora
eficient cu conducerea, dacă sarcinile şi procedurile de realizare a lor vor fi clar formulate,
iar salariaţii vor fi selectaţi, instruiţi şi plătiţi în mod corespunzător.
Modelul relaţiilor sociale diferă de Modelul tradiţional şi poate fi considerat
ca o variantă participativă a Teoriei X. Modelul recunoaşte că tratamentul corect al
angajaţilor şi salariul nu sunt suficiente şi acordă atenţie nevoilor sociale şi egoistice. Cu
toate aceste preocupări principiile manageriale se axează tot pe control.
Modelul resurselor umane diferă de cele precedente şi se apropie de Teoria Y.
Managerul este privit ca un conducător preocupat să-şi ajute subordonaţii, pentru ca
aceştia să realizeze performanţele cerute. în acest model apare şi participarea
colectivelor !a stabilirea obiectivelor firmelor turistice. în plus, dacă pe parcursul
rezolvării apar anumite probleme, sunt analizate şi evaluate influenţele factorilor ce pot
constitui surse potenţiale ale dificultăţilor apărute. Deşi în acest model autoconducerea şi
autocontrolul sunt considerate importante, managerii recunosc totuşi necesitatea şi a altor
posibilităţi de efectuare a controlului.
Prezintă importanţă şi faptul că, în opinia lui Miles, managerii adoptă un model
dual de comportament un model pentru conducerea activităţii subordonaţilor şi un alt
model de comportament pentru ei înşişi, aplicat în relaţiile cu managerii verigilor ierarhice
superioare.
Din cercetările şi aprecierile analiştilor se desprinde concluzia că nici un model, luat
singur, nu este suficient aprofundat pentru a explica în întregime comportamentul individual
şi organizaţional al salariaţilor unei întreprinderi turistice.
Oamenii se comportă diferit în situaţii diferite şi în secvenţe diferite de timp. în unele
situaţii oamenii acţionează raţional, iar în altele sunt ghidaţi de emoţiile lor. Managerilor le
revine sarcina de a crea un mediu adecvat firmelor turistice în care salariaţii pot fi dirijaţi,
influenţaţi, stimulaţi şi motivaţi să contribuie la realizarea scopurilor întreprinderilor
turistice.
Dacă un manager acceptă ideea că oamenii pot fi manipulaţi, el va ignora
individualitatea subordonaţilor şi va subestima inteligenţa lor. Desigur, recompensele
economice sunt importante într-o întreprindere turistică, dar adeseori oamenii vor ceva mai
mult decât salariul primit pentru munca lor. Ei ar dori să le fie recunoscute capacităţile,
competenţa şi potenţialul.
Un manager efectiv va recurge deci la o abordare eclectică a

37
manifestărilor comportamentale, extrăgând din modelele descrise acele elemente
caracteristice pe care le apreciază drept compatibile cu natura umană a salariaţilor din
întreprinderea condusă.
În final, managerul va trebui să accepte şi faptul că oamenii sunt diferiţi şi nu se
încadrează perfect într-un model conceptual. Salariaţii trebuie trataţi cu respect şi
demnitate, trebuie priviţi în contextul mediului lor, în care îşi asumă diferite roluri. La
fel de importantă este şi înţelegerea faptului că situaţiile diferite cer şi o varietate de
sisteme manageriale pentru a ajunge la utilizarea efectivă şi eficientă a celei mai valoroase
resurse a unei întreprinderi turistice, şi anume a resurselor umane.

4.3.1. Necesitatea creativităţii în întreprinderile turistice

Stimularea creativităţii salariaţilor este un factor important în conducerea unei
întreprinderi turistice. Termenul de creativitate se referă la abilitatea şi forţa intelectuală a
salariaţilor de a găsi noi idei, iar inovaţia, în mod uzual, se referă la aplicarea în practica
turistică a ideilor noi. într-o întreprindere turistică, aceste idei se pot referi la conceperea
unor produse noi, la servicii noi sau la procedee noi de performare a prestaţiilor.
Gândirea creativă şi imaginaţia sunt elemente importante ale activităţilor turistice
şi absenţa creativităţii va provoca, fără îndoială, nu numai o staţionare în dezvoltare, dar cu
timpul poate pricinui chiar un dezastru economic pentru o întreprindere turistică.
Creativitatea impune managerilor întreprinderilor turistice să reevalueze periodic
dimensiunile segmentelor de piaţă pe care s-au poziţionat, să analizeze cu multă precauţie
produsele şi serviciile, pentru a elimina din ofertele lor acele produse, servicii sau procedee a
căror profitabilitate se diminuează în ritmuri alerte. În cadrul acestor preocupări, se cere să
fie analizată cu prioritate situaţia produselor perimate, pentru ca ele să nu acţioneze în
detrimentul întreprinderii turistice.
Evident, decizia unui manager cu privire la restrângerea gamei de produse şi
servicii va deveni operantă numai dacă întreprinderea turistică şi-a asigurat în prealabil
portofoliul de noi oferte substitutive, de unde rezultă şi necesitatea acordării importanţei
cuvenite procesului de creativitate.

4.3.2. Procesul de creativitate

Într-o întreprindere turistică, procesul de creativitate nu se desfăşoară linear; de
regulă, acesta se concretizează în patru etape succesive, şi anume: căutarea instinctivă,
intuiţia, concretizarea şi definirea logică a ideii noi.
În faza căutării instinctive, procesul de căutare a noilor idei se plasează în sfera

38
subconştientului, fără a avea conturul unui scop definit.
A doua fază, intuiţia, constituie punctul de legătură între conştient şi subconştient. În
această fază se conturează interferenţele diverselor forţe ale mediului şi sunt sesizate conexiunile
ce determină aceste interferenţe. Intuiţia, cu timpul, se va transforma într-o idee novatoare, dacă
este aplicabilă profilului de activitate al întreprinderii turistice.
Concretizarea este cea de a treia fază a procesului de creaţie, care urmăreşte trierea
ideilor, eliminarea celor ce nu-şi găsesc aplicabilitate În întreprinderea turistică şi reţinerea, în
scopul de a fi analizate, a acelor idei care se dovedesc utile pentru conceperea unui nou produs
turistic, a unui serviciu nou sau a unui procedeu mai eficient de prestare a serviciilor;
Definirea logistică a noilor idei urmăreşte, în final, transformarea lor în procese
operaţionale, asociate cu analiza aspectelor economice necesare implementării lor (posibilităţile
şi costurile de implementare, estimarea avantajelor etc)

4.3.3. Tehnici de stimulare a creativităţii

Unele tehnici de stimulare a creativităţii de bazează pe interacţiunea de grup, iar altele
pe stimularea iniţiativelor unor persoane individuale din cadrul întreprinderii turistice. Printre
aceste tehnici, cele mai cunoscute, dar încă puţin aplicate în industria turistică din ţara noastră,
sunt "brainstormingul” şi "sinectica".
Brainstorming este o tehnică larg răspândită pe plan mondial pentru facilitarea
creativităţii şi a fost iniţiată de Alex F. Osborn, denumit "părintele brainstormingului"9. Scopul
acestei tehnici urmăreşte găsirea, prin dezbateri de grup, a unor soluţii de rezolvare a
problemelor specifice cu care se confruntă întreprinderea. Condiţiile de desfăşurare a
dezbaterilor de grup au fost stabilite de Osborn şi privesc următoarele:
1. Nici o idee nouă nu va fi criticată de participanţii la dezbatere.
2. Cu cât o idee este mai radicală, cu atât este mai bună pentru a fi analizată şi
dezbătută.
3. "Producţia" de idei noi este limitată la tematica discuţiilor de grup.
4. Completarea, nuanţarea şi finisarea ideii este încurajată.
Rezultă deci că tehnica brainstorming se bazează pe gândirea colectivă, de grup.
Tehnica are adepţii ei, dar în aceeaşi măsură şi opozanţi. Opozanţii sunt adepţii gândirii
creative individuale şi susţin că o persoană care acţionează individual poate să-şi formuleze şi să-
şi concretizeze mai bine ideile dacă lucrează singură, decât atunci când participă la o dezbatere
de grup.
În schimb, adepţii brainstormingului sunt de părere că, în sfera economiei serviciilor
(unde se încadrează şi industria turismului), fiecare membru al grupului participant la tehnica

39
brainstorming a acumulat o anumită experienţă în procesele prestaţiilor de servicii şi, ca atare,
poate contribui în nai mare măsură la activităţile creative de finisare a unei noi idei. Un argument
esenţial în favoarea acestei tehnici rezidă şi în faptul că, dacă o decizie de aplicare a unei noi idei
este elaborată de un grup, gradul de acceptare a soluţiei de aplicare este mai ridicat decât în cazul
când o idee nouă emană de la o singură persoană.
În ceea ce priveşte sinectica, această tehnică a fost definită la origine ca tehnica Gordon
(după creatorul ei William J.J. Gordon), dar cu timpul a suferit unele modificări şi, în prezent,
este mai bine cunoscută sub numele de sinectica10. În acest caz, la analizarea unei situaţii
particularizate ce necesită găsirea unei idei roi, membrii grupului, participanţi la dezbateri, sunt
selectaţi cu grijă, după criteriul apartenenţei lor la diversele colective de muncă şi, respectiv,
după experienţa lor de muncă în colectivele interesate în soluţionarea problemelor ivite.
Rolul vital în reuşita dezbaterilor revine conducătorului grupului. În intenţia de a nu
influenţa grupul în formularea unor păreri premature, conducătorul grupului nu dezvăluie de la
început scopul concret al discuţiilor; el va căuta să dirijeze dezbaterile într-o astfel de manieră
încât problemele cele mai presante pentru bunul mers al întreprinderii să pară că au fost
formulate de înşişi participanţii grupului. Cu alte cuvinte, raţiunea tehnicii este să nu îngrădească
dezbaterile în limitele unei teme dinainte cunoscute, evitând în acest fel riscul ca membrii
colectivului să se lase influenţaţi, conştient sau nu, să abordeze doar un singur aspect al
problemei analizate. Dacă conducătorul (grupului va reuşi să dirijeze discuţiile în cadrul complex
al interacţiunilor posibile de grup, de cele mai multe ori dezbaterile se finalizează cu design-ul
concret al unui nou produs sau serviciu turistic.
Cu toate că tehnicile de brainstorming şi de sinectica pot furniza idei creative, ar fi
incorectă aprecierea că această creativitate poate emana numai la activităţile de grup. Numeroşi
analişti apreciază că discuţiile de grup pot .avea şi efecte contrarii şi pot conduce la inhibarea
creativităţii. Argumentele opozanţilor la tehnicile de grup sunt numeroase, iar dintre acestea
merită să fie menţionate următoarele:
- membrii unui grup pot fi fascinaţi de o idee nouă, dar prin aceasta vor neglija
sau vor exclude alte alternative de soluţii;
- unele persoane participante la dezbaterile de grup pot avea reţineri în exprimarea
opiniilor, de teama de a nu fi ridicularizaţi de alţi membri ai grupului;
- managerii de niveluri inferioare pot fi inhibaţi în exprimarea ideilor lor, în faţa
unor manageri de niveluri superioare, temându-se să nu fie apreciaţi greşit (eventual să nu
fie cotaţi cu necorespunzător) dacă soluţia formulată de ei nu va fi acceptată;
- pot exista şi presiuni camuflate din partea grupului, ce vor descuraja exprimarea
unor idei apreciate ca deviatoare sau neconforme cu opinia formulată de grup;

40
 - nevoia de a se alătura opiniilor majoritare ale grupului poate fi mai puternică
decât nevoia de a explora alte alternative pentru soluţionarea unei probleme sau alternative
care ar putea fi apreciate ca nepopulare din partea grupului;
- în final, urgenţa impusă pentru găsirea unei soluţii ar putea conduce la acceptarea
primei alternative de idei noi, fără a continua eforturile de căutare şi a altor soluţii care,
eventual, s-ar dovedi mai relevante pentru decizia cerută.

4.3.4. Rolul managerului în monitorizarea creativităţii

Unii manageri apreciază - din păcate destul de frecvent - că majoritatea
subordonaţilor sunt persoane noncreative şi dispun de puţină abilitate şi imaginaţie necesare
conceperii unor idei noi. Pentru o întreprindere turistică, o asemenea optică poate fi
dăunătoare, deoarece într-un mediu adecvat toi oamenii sunt virtual capabili să fie creatori,
deşi gradul de creativitate diferă considerabil de la un salariat la altul.
Consideraţi în ansamblu, oamenii creativi sunt predispuşi să formuleze idei noi, chiar
neobişnuite, deoarece numai în rare cazuri se declară mulţumi de statutul lor profesional şi
social într-o întreprindere turistică. De cele mai multe ori persoanele creative sunt conştiente
de posibilităţile lor profesionale şi deci sunt capabile şi de o judecată independentă. Prin
urmare, mulţi salariaţi se implică nu numai în laturile de rutină ale proceselor de prestaţii ci şi
în latura emoţională a serviciilor prestate, emoţie ce derivă din însăşi personalitatea lor. Aceşti
salariaţi manifestă entuziasm în rezolvarea problemelor, mergând până la tenacitate pentru a
dovedi capacitatea lor de a executa sarcinile ce le-au fost atribuite.
Dacă oamenii creativi pot aduce o mare contribuţie la bunul mers al
întreprinderi turistice, ei pot provoca şi dificultăţi pentru conducerea acesteia.
Schimbările într-o întreprindere turistică, aşa cum o ştiu toţi managerii, nu se bucură
întotdeauna de popularitate în mijlocul subalternilor. Mai mult, schimbările provocate de
aplicarea unor idei creative pot provoca frecvente restricţii nedorite sau neaşteptate. În
mod similar, în multe cazuri creativitatea salariaţilor este încă subestimată, iar tehnicile
de stimulare a creativităţii individuale sau de grup nu sunt efectiv utilizate în
întreprinderile turistice. Dar creativitatea nu constituie un substitut al raţionamentului
managerial, managerului îi revine deci rolul de a determina şi de a evalua riscurile unor idei
,ce urmează să fie traduse în practicile inovative de prestaţii turistice.

4.3.5. Rolul managerului în armonizarea obiectivelor în relaţiile conducători-

subordonaţi
Importantă pentru exercitarea funcţiei manageriale este înţelegerea

41
comportamentului factorului uman. Modul cum va reuşi un manager să influenţeze
motivaţiile salariaţilor va depinde, în mare măsură, de felul cum priveşte el natura umană a
personalului subordonat.
Oamenii angajaţi într-o întreprindere turistică nu lucrează singuri, ci grupaţi în
colective, şi fiecare membru al colectivelor respective, o dată cu urmărirea realizării
obiectivelor întreprinderii, urmăreşte şi obiectivele sale personale. Or, aceste obiective
emană din puncte de vedere diferite şi nu se armonizează întotdeauna între ele. Deoarece
nimeni nu poate garanta că obiectivele subordonaţilor vor fi identice cu cele ale
superiorilor, una dintre cele mai importante activităţi manageriale constă în armonizarea
intereselor individuale cu interesele de ansamblu ale întreprinderii turistice.
De aici rezultă că procesul de conducere urmăreşte să stabilească o legătură şi o
interferenţă raţională şi armonioasă între două sfere de activităţi fundamentale ale
întreprinderii turistice:
- pe de o parte prin planuri economice bine fundamentate, structuri
organizaţionale raţional construite, programe eficace de pregătire- perfecţionare
profesională şi tehnici eficiente de control;
- pe de altă parte, prin cunoaşterea nevoilor şi dorinţelor salariaţilor de a fi
înţeleşi şi motivaţi, pentru a putea contribui, în funcţie de capacitatea lor, la realizarea
obiectivelor întreprinderii turistice.
În plus, managerii trebuie să ştie să comunice cu subordonaţii, pentru ca aceştia să
înţeleagă şi ei, la rândul lor, măsura în care îşi servesc propriile interese, dacă lucrează
eficient în întreprinderea turistică.

42
 CAPITOLUL V TURISMUL ÎN ROMÂNIA
5.1. Succintă prezentare a ultimei jumătăţi de secol
Intre anii 1960-1970, România a făcut eforturi de dezvoltare a infrastructurii turistice,
dar majoritatea au fost concentrate pe litoralul Mării Negre.
În anul 1971 este înfiinţat Ministerul Turismului care avea în subordine mai multe
organizaţii specializate în servicii turistice, în zone precum Braşov, Bucureşti şi litoralul Mării
Negre. România era o ţară uşor accesibilă ţărilor din Europa de Vest şi oferea o alternativă ieftină
Greciei şi Spaniei.
Turismul domestic a evoluat şi el, iar românii au fost încurajaţi să călătorească prin ţară
şi să viziteze monumentele contemporane ale realizării socialiste. Tot în această perioadă,
numărul vizitatorilor străini a început să crească de la 500.000 în anul 1965 la 2.3 milioane în
1972 în cazul celor din Europa de Est şi fosta Uniune Sovietică, şi de la 200.000 la 600.000 în
cazul turiştilor din celelalte ţări. În anii 1970, odată cu venirea lui Ceauşescu la putere, ţara
devine din ce în ce mai mult condusă sub climatul tiraniei. In anul 1974 este stabilită o lege
care solicita turiştilor să schimbe o anumită cantitate de valută pentru fiecare zi a vizitei lor în
România. In anul următor, românilor le este interzis să găzduiască turiştii străini în casele
proprii.
Regimul lui Ceauşescu a avut un impact semnificativ asupra turismului, mai ales că
a restricţionat legătura dintre România şi ţările occidentale. Turismul în România a
înregistrat o scădere drastică în perioada anilor 1980, atunci când Ceauşescu decide să
plătească datoriile externe ale ţării mult mai devreme decât era prevăzut, fapt care a condus la o
austeritate severă pentru cetăţenii românii, precum şi la o scădere a standardului de viaţă. Prin
urmare, standardele serviciilor turistice au scăzut şi ele sub limitele standardelor occidentale,
mâncarea distribuită în restaurante şi hoteluri era în cantitate mică, infrastructura şi transportul
- de o calitate inferioară, iar România devine o destinaţie deloc atractivă pentru turiştii din
Occident.
După revoluţia din anul 1989, Frontul Salvării Naţionale (FSN) eradichează anumite
legi care au avut consecinţe negative asupra turismului, de exemplu legea care interzicea
românilor să găzduiască turiştii străini în casele proprii. După 1989, sosirile turiştilor
internaţionali au crescut la 1.6 milioane, deşi doar jumătate din ei vizitau ţara în scop
turistic, iar cealaltă jumătate era formată din ziarişti, reporteri şi reprezentanţi ai organizaţiilor
de caritate.
În perioada post-comunistă, România a fost vizitată de turiştii din Europa Occidentală
din motive legate de anii socialişti şi de revoluţia din 1989 care a creat o imensă curiozitate
pentru vizitarea obiectivelor asociate cu prăbuşirea regimului comunist. România a încercat să

43
depăşească frontierele socialismului şi să încurajeze dezvoltarea turismului la începutul anilor
1990, prin utilizarea unui slogan care avea ca scop atragerea cât mai multor turişti: „come as a
tourist, leave as a friend" {„vino turist, pleacă prieten"), dar România mai trebuia să-şi
actualizeze facilităţile turistice şi să administreze mai bine produsele turistice pe care încearcă să
le promoveze.
La începutul anilor 1990, Guvernul a încercat să dezvolte capacitatea turistică a
turismului rural, atunci când oamenii puteau, pentru prima oară, să primească străini în casele
lor. Interesul continuu al Guvernului pentru turismul rural s-a regăsit în crearea Comisiei
pentru Zonele Montane (1990) cu vagi responsabilităţi de organizare şi promovare a turismului
rural, urmată de o perioadă de inactivitate totală a acestei Comisii. În 1994, Asociaţia
Naţională a Turismului Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) a încercat să promoveze ideea
turismului rural, atât pentru vizitatori cât şi pentru cei care îi găzduiesc, prin implementarea unui
program ce oferea capacităţi de cazare turistică promovate prin intermediul unei reţele naţionale
de rezervare a structurilor de cazare.
În 1993, Guvernul României iniţiază o reformă a programului de dezvoltare a turismului.
Ordonanţa Guvernamentală nr. 62, care a devenit ulterior nr. 145 din 27 decembrie 1994,
stabileşte planul pentru dezvoltarea naţională a turismului rural, în special pentru regiunile
montane, Delta Dunării şi Marea Neagră. Tot atunci, Ministerul Turismului promovează
propria opinie privind turismul rural, aceea că acesta reprezintă pentru România cea mai
atractivă „ofertă turistică" posibilă.
În momentul de faţă, România este pe punctul de a deveni o destinaţie turistică
importantă, dar înainte de toate va trebui să-şi estompeze anumite minusuri care nu îi conferă o
poziţie concurenţială pe piaţa internaţională turistică. Aceasta s-a datorat unui program de
dezvoltare a turismului prost administrat, dar şi datorită perioadei de recesiune cu care România
s-a confruntat după perioada comunismului. Iar fără o dezvoltare sănătoasă a economiei
româneşti şi a societăţii, dar mai ales fără o privatizare a acestui sector şi fără un bun program
de promovare a acesteia peste hotare, nu se poate spera ca România să devină o atracţie
importantă a turismului internaţional.
Din punctul de vedere al turiştilor străini, România se află în momentul de faţă într-
o conjunctură favorabilă, dar din cauza lipsei unei bune strategii nu este posibilă valorificarea
avantajului competitiv pe care ţara noastră îl deţine. România este o ţara europeană sigură şi
riscul asumat de turişti este foarte mic. Atacul terorist din 11 septembrie din Statele Unite a creat
o anumită vulnerabilitate celorlalte ţări, aceasta însemnând că România va fi destinaţia
preferată, cel puţin pentru moment, a străinilor, deoarece prezintă o anumită siguranţă.
Nu acesta va fi însă asul din mână de care România se va folosi pentru atragerea

44
turiştilor străini, ci va fi nevoie de o strategie de promovare a turismului care să aibă efecte
durabile şi sigure. Aşa cum a mai fost precizat, după perioada ce a urmat comunismului, au fost
făcute anumite eforturi de promovare a turismului, dar nu suficiente, în ciuda faptului că sosirile
turiştilor pe teritoriul românesc au crescut în fiecare an. Totuşi, România nu are destulă
capacitate de cazare turistică nici măcar pentru turismul domestic, ceea ce va afecta numărul
turiştilor internaţionali care vor să viziteze România.

5.2 Analiza macromediului

În analiza macromediului vom face referiri la mediile: economic, socio-cultural, politic,
tehnologic şi ecologic.
5.2.1 Mediul economic
Mediul economic este un factor semnificativ, care influenţează industria turismului
dintr-o ţară atât din punct de vedere al cererii, cât şi al ofertei. Din punct de vedere turistic,
factorii care pot influenţa comportamentul de consum sunt rata dobânzii, cursul de schimb,
disponibilitatea creditului, creşterea şi stabilitatea economică şi rata inflaţiei, precum şi structura
economică a industriilor relevante turismului şi profitabilitatea lor (costul capacităţii de cazare,
costul călătoriilor etc).
Preţurile, care reprezintă costuri pentru consumatori, au cea mai semnificativă influenţă
asupra puterii acestora de cumpărare. De aceea, preţul unei destinaţii turistice rămâne cel mai
important factor asupra cererii turistice. In acelaşi timp, preţurile pot avea efecte negative, în
sensul că acestea pot fi influenţate de cursul de schimb între ţara de origine şi ţara de destinaţie,
precum şi de nivelul de inflaţie.
În cazul României, puterea lirei asupra leului este foarte puternică, putând avea efecte
pozitive asupra cererii pentru servicii turistice, întrucât costurile cu transporturile şi cazarea
sunt relativ mici, cu excepţia Bucureştiului unde costul unei camere pe noapte este de cel puţin
25$, iar preţul unei mese în oraş este de cel puţin 5$. Cu toate acestea, costul unei vizite la
muzeu sau călătoria cu autobuzul sau cu trenul este foarte mic.
5.2.2 Mediul socio-cultural
Modificările din mediul socio-cultural pot determina noi oportunităţi sau ameninţări
pentru turism. Principalele schimbări socio-culturale care ar putea avea un impact asupra
turismului naţional sunt:
- schimbări în structura familiei şi reducerea natalităţii; schimbări în structura vârstei pe
piaţa turistică;
- schimbări în stilul de viaţă şi nevoia de detaşare din rutina de zi cu zi;
- schimbarea atitudinii faţă de calitatea vieţii şi creşterea nevoii de a învăţa lucruri noi

45
manifestată de noi regiuni şi culturi;
- creşterea numărului de turişti bine informaţi ca urmare a şcolarizării şi a mijloacelor
de comunicare.
„Nevoile de călătorie în epoca modernă au fost create de societate şi modelate de viaţa
de zi cu zi. Motivaţia individului de a călători pentru a descoperi în afara graniţelor ceea ce nu
poate găsi în propria ţara este creată nu numai de un impuls instinctiv, dar este creată în
principal sub influenţa mediului social în care individul îşi stabileşte normele. Decizia
individuală este predeterminată social, în special în ceea ce priveşte călătoriile şi vacanţele.
Ceea ce societatea oferă individului obosit de rutină este turismul, o varietate de concedii în
afara vieţii de zi cu zi, identificându-le ca modalitate de evadare, ofertanţi de putere, energie
şi fericire... "
Pieţele potenţiale pentru turismul internaţional, dar şi intern sunt influenţate de numărul
de persoane cu venit mare, timp liber şi mobilitatea de a genera şi susţine creşterea pieţei
turistice pentru următoarea decadă. Din punct de vedere al marketingului, un factor important
îl reprezintă atitudinile şi comportamentul potenţialilor turişti faţă de călătoriile turistice în
comparaţie cu celelalte servicii de recreare.
Un alt factor semnificativ în generarea cererii turistice îl reprezintă atitudinea faţă de
protecţia mediului înconjurător sau cel puţin exercitarea standardelor minime de reducere a poluării
şi aglomerării staţiunilor turistice.

5.2.3. Mediul politic

Schimbările în structura politică, a deciziilor politice şi apariţia de evenimente
neaşteptate au implicaţii majore asupra distribuţiei turistice şi uneori astfel de situaţii nu pot fi
controlate de industria turismului ţării respective.
Liberalizarea turismului în România după 1989, precum şi a ţărilor din Europa de Est,
au mărit interesul turiştilor pentru această arie geografică, în special pentru obiectivele turistice
legate de prăbuşirea comunismului. Democratizarea fostelor ţări comuniste şi reforma turistică a
acestora pot avea un impact major asupra cererii turistice din Europa de Vest.
Anumiţi factori politici şi guvernamentali pot avea o importanţă semnificativă asupra
modului în care cererea pentru servicii de turism evoluează pe plan intern şi internaţional.
Astfel, regulile şi legile privind protecţia consumatorului pot decide trendul cererii turistice,
precum şi legile anti-trust în stabilirea unei pieţe competitive.
Există patru factori importanţi care au influenţă asupra turismului:
1. Legea transporturilor
În cazul transportului aerian, acesta poate influenţa rutele şi liniile aeriene, numărul de

46
zboruri, capacitatea locurilor şi preţurile acestora. Taxele de aeroport reprezintă de asemenea o
problemă, întrucât sunt plătite de turişti.
Modernizat şi reorganizat, transportul feroviar răspunde, în acest moment, tuturor
exigenţelor pasagerilor, mai ales pe rutele deservite de trenuri Inter - City sau rapide. în
completarea acestora, trenurile accelerate permit accesul vizitatorilor în aproape toate staţiunile
sau oraşele României, în acelaşi timp, conexiunile cu liniile internaţionale înlesnesc utilizarea
facilităţilor internaţionale pentru diferite tipuri de legitimaţii de călătorie.
Transportul auto, atât cel intern, cât şi cel internaţional, cu microbuze sau
autocare, s-a dezvoltat foarte mult, în ultima perioadă de timp acoperindu-se în întregime
teritoriul românesc (rute interjudeţene, dar şi judeţene sau locale), cât şi rute internaţionale. în
acest sens, există curse-linii permanente, care fac legătura dintre România şi alte ţări:
Marea Britanie, Italia, Austria, Germania, Spania, Olanda, Franţa etc.
Toate reşedinţele de judeţ, principalele oraşe, respectiv staţiuni turistice din România,
sunt legate printr-o reţea densă de transport auto în comun, care se realizează atât cu autocare
moderne, cât şi cu microbuze.
Între porturile româneşti ale Dunării fluviale nu există relaţii de transport fluvial
regulat de persoane. Există, în schimb, rute de transport de pasageri între România şi Bulgaria
sau România şi Iugoslavia ori rute de transport de autovehicule. Din păcate, nu există curse
regulate de feribot în acest moment pe Marea Neagră, cu plecare din porturile româneşti,
în timpul sezonului se pot face plimbări de agrement, cu plecare din portul turistic Tomis,
Constanţa, cu navele Euxin, Tomis şi Condor, nave pregătite pentru acest gen de programe.
Există şi anumite programe de reabilitare şi restructurare a Căilor Ferate Române
(CFR) co-finanţat de BIRD, BERD, Guvernul României şi Comisia Europeană în vederea
îmbunătăţirii confortului călătorilor, creşterea siguranţei acestora şi a eficientizării
transportului de marfă în vederea alinierii sistemului naţional de transport la sistemul european.
Totodată se are în vedere maximizarea efectelor pozitive asupra mediului şi
minimizarea impactului global şi local pe care activităţile de transport le generează şi sunt axate
în general pe:
ƒ stoparea degradării infrastructurii şi menţinerea în exploatare a sistemului de
transport;
ƒ aducerea în parametrii de funcţionare şi valorificare a capacităţilor existente prin
repararea şi modernizarea infrastructurilor;
ƒ înlăturarea sau prevenirea apariţiei restricţiilor de circulaţie şi eliminarea
blocajelor şi aglomerărilor;
ƒ promovarea tehnologiilor de transport ecologice;

47
 ƒ integrarea drumurilor de interes local în reţeaua de infrastructură naţională.
Călătoriile aeriene se efectuează în conformitate cu reglementările internaţionale
referitoare la condiţiile generale de transport aerian al pasagerilor şi bagajelor, precum şi în
baza condiţiilor de transport înscrise pe biletele de avion, iar taxele plătite de pasager sunt
cele impuse de autorităţile guvernamentale sau de operatorul aeroportuar.
Numărul companiilor internaţionale şi naţionale de închiriere a autoturismelor a crescut
considerabil în ultimul timp. Dintre companiile care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa românească
amintim: Avis, Hertz, Sixt, Budget, Francocar, Autorent, majoritatea cu reprezentanţe în
Bucureşti şi aeroportul Henri Coandă.
2. Agenţiile de turism şi hotelurile
Controlul asupra clasificării hotelurilor şi a serviciilor prestate de acestea în vederea
protecţiei consumatorilor influenţează nivelul preţurilor şi prin urmare natura cererii. Alte
reglementări, precum nivelul TVA- ului şi legile Uniunii Europene privind drepturile angajaţilor
au o influenţă directă asupra nivelului de servicii.
Numărul agenţiilor de turism din România este de peste 1000. Dintre acestea, circa 800
fac parte din Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism. Toate agenţiile de turism, legal
constituite, trebuie să funcţioneze în baza unei licenţe de turism eliberate de autoritatea tutelară în
domeniu. Exceptând condiţiile legate de calificarea personalului, spaţiu, utilizarea mijloacelor de
transport clasificate, o agenţie de turism trebuie să beneficieze de o poliţă de asigurare pentru riscul
de insolvabilitate sau faliment.
Ministerul Turismului a solicitat deja hotelurilor şi restaurantelor din Bucureşti înaintarea
documentaţiilor necesare obţinerii certificatelor de clasificare şi a brevetelor de turism.
Conform legii, Ministerul Turismului va clasifica restaurantele independente de 3, 4 şi 5 stele.
Reprezentanţii şi proprietarii de hoteluri şi restaurante au posibilitatea de a obţine aceste
certificate prin Internet, această metodă fiind inclusă în programul naţional de dezvoltare
turistică Info Turism. Restaurantele de lux şi cele cu specific românesc sunt cele mai populare
în rândul turiştilor internaţionali şi de aceea este necesară intrarea lor în legalitate, ca mai apoi
să urmeze procesul de promovare a acestora.
3. Sistemele de rezervare on-line
Sistemele de distribuţie globală (GDS) folosite de companiile aeriene, precum
SABRE, WORLDSPAN, GALILEO ŞI AMADEUS pot influenţa competiţia prin modul în care
acestea funcţionează. GDS (Global Distribution System) a apărut în anii 1970 şi 1980, odată cu
software-ul Windows şi Internetul în vederea creării accesului la e-commerce privind sistemul de
rezervare on-line.
Worldspan oferă o tehnologie de frunte de Tarife şi Preţuri, în cadrul industriei

48
turismului, precum Worldspan e-PricingSM, soluţii de găzduire şi produse de turism
personalizate, inclusiv Worldspan Travel ButtonSM. Worldspan oferă furnizorilor,
distribuitorilor şi companiilor din domeniul turistic posibilitatea de a reduce costurile şi de a
creşte productivitatea prin recurgerea la o tehnologie de vârf, precum Worldspan Go, şi
Worldspan Trip Manager. Sediul central al companiei este în Atlanta, Georgia. Worldspan
aparţine companiilor afiliate ale Delta Airlines, Inc (NYSE:DAL), Northwest Airlines
(NASDAQ:NWAC) şi American Airlines, Inc.
În România sunt utilizate cu succes în mod special Amadeus, Worldspan şi Galileo.

5.2.4 Mediul tehnologic

Dezvoltările tehnologice, în special telecomunicaţiile şi procesarea informaţiilor pot
determina creşteri ale vânzărilor în industria turismului.
Factorii tehnologici cu influenţă majoră asupra cererii turistice includ:
ƒ creşterea activităţii promoţionale şi de distribuţie prin intermediul World Wide Web de
către sectorul public şi privat şi agenţiile de turism, incluzând vânzarea on-line şi folosirea
Internetului pentru vânzările de ultimă oră;
ƒ dezvoltarea bazei de date de consumatori în sistemele informatice de marketing;
ƒ marketingul de relaţie.
Romanian Tourism este una din companiile care au creat un portal profesional de
turism care combină promovarea ofertei turistice cu vânzarea şi rezervarea de pachete turistice
prin Internet. Acest portal are ca parteneri Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT),
Asociaţia Naţională pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), Federaţia Industriei
Hoteliere din România (FIHR), Federaţia Patronală din Turism (FPT), Organizaţia Patronală a
Turismului Balnear din România (OPTBR) şi Romanian Convention Bureau (RCB) şi este
singurul portal inclus în ECTAA - Grupul Naţional al Agenţiilor de Turism şi al Asociaţiilor de
Tur-operatori din Uniunea Europeană.
Prin această tehnologie de transfer se are în vedere dezvoltarea pieţei turistice naţionale
şi regionale din România şi valorificarea produselor turistice de către companiile de turism şi tur-
operatori.

5.2.5 Mediul ecologic

Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului a fost înfiinţat în 1990 şi are ca
responsabilităţi monitorizarea factorilor ecologici şi promovarea măsurilor stricte de protecţie
a mediului înconjurător, precum şi reprezentarea Guvernului României în relaţie cu organizaţii
internaţionale de specialitate.

49
 Printre alte responsabilităţi se numără promovarea şi coordonarea unor programe de
cercetare în domeniul protecţiei mediului înconjurător şi administrarea apelor şi pădurilor.
Ministerul controlează 41 de agenţii de protecţie a mediului înconjurător regionale, autorităţi
locale care aplică politica şi strategia referitoare la mediul înconjurător pe o scară locală,
precum şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
A fost creat, de asemenea, un program de strategii de promovare a managementului
apelor şi pădurilor şi a protecţiei mediului. Dezvoltarea modalităţilor de acţiune privind protecţia
mediului s-au bazat pe analiza mediului natural din România ce conţine două documente:
Conferinţa Naţiunilor asupra Mediului şi Dezvoltării (UNCED) şi Strategia Română privind
Mediul înconjurător, creată în colaborare cu un număr mare de organizaţii internaţionale, precum
Banca Mondială, Comunitatea Europeană, Banca Europeană, Banca Europeană pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare (EBRD). Strategia forestieră se bazează pe Conferinţa de la Helsinki
privind protecţia pădurilor din Europa, iar cantitatea de lemn tăiat a fost limitată la 15 milioane
cubi metrici.
In concordanţă cu obiectivele incluse în strategie, au fost identificate 14 zone majore şi
anumite strategii au fost puse în acţiune pentru prevenirea şi reducerea poluării. În afară de
investiţiile locale sau ale celor alocate din bugetul statului pentru aceste zone, au fost oferite
resurse financiare suplimentare din partea Ministerului Mediului înconjurător, reprezentând
aproximativ 3000 mil. lei pentru accelerarea rezolvării unor probleme serioase de poluare.
Plajele din România vor fi incluse în programul „Steagul Albastru - Blue Flag",
destinat protecţiei mediului din astfel de zone, conform unei hotărâri adoptate de Guvern în
ultima şedinţă, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Apelor şi Protecţiei
Mediului. Conform acestuia, proiectul de act normativ a fost susţinut de Ministerul Mediului şi
Ministerul Turismului, care vor asigura şi coordonarea comitetului naţional ce va fi înfiinţat în
acest scop. „Blue Flag" este un program al Fundaţiei de Educaţie pentru Mediu (FEE) din
Marea Britanie şi reprezintă simbolul plajelor protejate. Titlul se acordă anual de către Juriul
European al FEE la propunerea Comitetului Naţional „Steagul Albastru - Blue Flag", pe baza
evaluării a 27 de criterii pentru plaje şi a 16 criterii pentru porturile de agrement. Calificarea
„Blue Flag" este valabilă pentru un singur sezon turistic, iar reînnoirea se face numai după o
nouă evaluare a îndeplinirii criteriilor.
Plajele din România vor fi incluse în programul „Steagul Albastru -Blue Flag", destinat
protecţiei mediului din astfel de zone, în acest sens Guvernul aprobând constituirea unui comitet
naţional a cărui activitate va fi coordonată de Ministerul Turismului şi de Ministerul Apelor şi
Protecţiei Mediului.

50
 CAPITOLUL VI. ANALIZA PIEŢEI TURISTICE ROMÂNEŞTI

6.1. Cererea turistică

Cererea turistică este formată din ansamblul persoanelor care îşi manifestă dorinţa de a
se deplasa periodic şi temporar în afara reşedinţei proprii, pentru alte motive decât prestarea unor
activităţi remunerate la locul de destinaţie.
Consumul turistic este o expresie a cererii solvabile a populaţiei pentru serviciile
turistice, care îşi găseşte echivalent în oferta turistică, în timp şi spaţiu. Consumul turistic este
format din cheltuielile efectuate de purtătorii cererii turistice pentru achiziţionarea unor servicii şi
bunuri legate de motivaţia turistică.
Gama de servicii pe care un turist le poate solicita în timpul unei călătorii turistice, în
decursul unui sejur de vacanţă sau în cadrul unei forme specifice de turism, este foarte variată,
depinzând de însăşi forma de turism practicată, de diversitatea produselor turistice în cadrul
fiecărei forme de turism, de distanţa dintre localitatea de reşedinţă a turistului şi locul unde se va
realiza respectivul consum turistic, de sezonalitatea activităţii turistice, de felul atracţiilor turistice
majore care polarizează curentele turistice spre anumite destinaţii, de puterea de cumpărare a
clientului potenţial (cererea solvabilă) şi, într-o proporţie importantă, de gusturile, preferinţele,
aspiraţiile etc, într-un cuvânt, de motivaţiile nevoilor sociale pentru servicii turistice ale clientelei
potenţiale.

Încercând o sintetizare a acestor multiple aspecte, rezultă că cererea turistică se manifestă

practic într-un număr infinit de variante, nuanţate de la un client potenţial la altul, în funcţie de:
- tipologia socioprofesională, familia şi forma de turism în care se desfăşoară călătoria
turistică a clientului interesat;

- caracteristicile tehnice ale voiajului efectuat (durata sejurului, formele de transport,

modalităţile de cazare etc);

- sursele financiare şi sumele disponibile pentru acoperirea cheltuielilor turistice în funcţie

de structura serviciilor;

- motivaţiile clientelei şi preferinţele turiştilor pentru atracţiile oferite.

Volumul, structura, dinamica, dispersia în timp şi spaţiu şi tendinţele de ale cererii

turistice sunt influenţate în permanenţă, de o serie de factori cu acţiune continuă sau ocazională,
care determină de altfel şi dezvoltarea ansamblului industriei turistice pe plan si mondial.

Comparativ cu cererea de mărfuri, cererea turistică prezintă o serie de particularităţi, ce

decurg inerent din sfera nevoilor sociale pentru mărfuri şi servicii ale populaţiei:

ƒ Spre deosebire de cererea solvabilă de mărfuri a populaţiei, care se identifică cu

51
consumul propriu-zis al mărfurilor (chiar în cazul produselor de îndelungată), cererea de servicii
turistice nu se identifică în totalitate consumul turistic, situaţie explicabilă prin faptul că acele
categorii de populaţie care, din diferite motive, nu-şi părăsesc localitatea de reşedinţă în timpul
concediilor, nu se manifestă de regulă ca solicitanţi de servicii turistice.

Dacă în consumul de mărfuri se poate stabili o anumită ierarhizare a formelor de

modificare a cererii pentru diferite grupe de mărfuri, cererea turistică nu se caracterizează, de
obicei, printr-un consum periodic al aceluiaşi produs turistic, oferit la aceeaşi destinaţie a
călătoriilor turistice. Din aceste considerente, deşi în practica turistică se acceptă clasificarea
cererii în periodică şi ocazională (rară), periodicitatea trebuie înţeleasă ca o manifestare generală
a cererii de servicii turistice în cursul unei perioade de referinţă, avându-se în vedere că, totodată,
periodicitatea consumului turistic nu afectează decât într-o mică măsură aceeaşi ofertă de servicii
la intervale apropiate.

Raţionamentul face în mod deliberat abstracţie de unele forme impuse de manifestare

periodică a cererii turistice, ca de exemplu cazul călătoriilor de afaceri (asimilate cu călătoriile
turistice), în cazul recomandărilor medicale pentru anumite proceduri de tratament balneomedical
care necesită repetare la intervale regulate de timp şi în aceeaşi staţiune turistică, sau chiar şi în
cazul unor forme cu predilecţie de turism (de exemplu, vânătoarea sau pescuitul sportiv) legate de
aceeaşi destinaţie a călătoriilor.
ƒ Periodicitatea cererii turistice este o funcţie a veniturilor disponibile, a timpului
liber şi a sezonalităţii activităţii turistice, care generează diferite forme de turism bazate pe o ofertă
anuală periodică (de exemplu: turismul în staţiunile de sporturi de iarnă, turismul estival pe litoral
etc). În acest context merită să fie reamintit faptul că factorul esenţial al formării periodice
(sezoniere) a cererii turistice şi, în consecinţă şi a repartiţiei inegale în timp şi spaţiu a cererii, este
reprezentat de limitele timpului liber disponibil pentru turism în decursul unui an calendaristic.

Se au în vedere, în primul rând, concediile şi vacanţele anuale, care reprezintă perioade

mai lungi şi neîntrerupte de timp liber şi care influenţează formarea cererii turistice prin:

- durata concediilor şi vacanţelor; cu cât acestea sunt de mai lunga durată, permit
fragmentarea lor în mai mare măsură şi, ca atare atenuează caracterul sezonier al cererii;

- limitele caracteristice impuse acestora, cunoscând că, pentru anumite categorii de

populaţie activă, concediile pot fi utilizate în scopuri turistice numai în anumite
perioade de an (de exemplu în agricultură).

ƒ Timpul liber săptămânal are în schimb o influenţă mai pronunţată asupra periodicităţii
cererii turistice, din cauza frecvenţei mai constante de utilizare pentru turism a sfârşitului de
săptămână în cursul unui an.

52
 ƒ Din practică mai rezultă că cererea turistică are un grad ridicat de spontaneitate în
comparaţie cu cererea de mărfuri. Cu toate că în turism s-a adoptat clasificarea cererii în fermă şi
spontană, însăşi cererea fermă comportă în toate împrejurările un grad ridicat de urgenţă şi se
manifestă cu elasticitate variabilă la diferite categorii de populaţie.

ƒ Ca rezultat al elasticităţii nevoilor de consum ale populaţiei, ordinea de urgenţă a

satisfacerii nevoilor pentru mărfuri şi pentru servicii turistice se manifestă şi ea diferenţiat de la o
categorie de populaţie la alta. Cu anumite excepţii (de exemplu, în cazul cererii pentru tratament
balneomedicale), cererea turistică este mai puţin legată de condiţiile de existenţă ale populaţiei
decât cererea de mărfuri, fiind în general mult m sensibil influenţată de nivelul veniturilor
populaţiei şi de nivelul tarifelor pentru aranjamentele (pachetul de servicii) turistice. Prin analogie
cu cererea de mărfuri, elasticitatea cererii turistice se exprimă prin intermediul coeficienţilor de
elasticitate.

Evident, valorile pe care le vor îmbrăca coeficienţii de elasticitate depind de natura

produsului turistic şi de natura şi categoria cumpărătorilor virtuali ale căror niveluri de venituri
sunt luate în considerare.

Nivelul veniturilor, tarifele, distanţa şi durata călătoriilor nu sunt singurele elemente care
pot influenţa cererea turistică. În egală măsură trebuie cunoscute şi obiceiurile de a călători ale
cetăţenilor şi motivaţiile care-i incită să întreprindă călătorii în scopuri turistice.

6.1.1. Tipologii de cerere turistică

În practica turistică, analiştii disting trei categorii principale de turişti, cu diferenţieri

sensibile în ceea ce priveşte aspiraţiile şi manifestările lor de cerere pentru produsele turistice şi
pentru destinaţiile de vacanţă, şi anume:

- turişti pentru care constrângerile economice nu sunt de natură să influenţeze în sens

restrictiv alegerea formulelor şi destinaţiilor de vacanţă şi care constituie categoria
clientelei de "lux";

- turiştii "activi", care dispun de resursele financiare necesare sau sunt în căutarea unor
resurse pentru a stabili un echilibru financiar între mijloacelor lor economice şi
cererile pentru călătoriile de vacanţă;

- turiştii "pasivi" (sau, după unii analişti, aşa-numiţii turişti "captivi"), ale căror aspiraţii
pentru achiziţionarea produselor turistice nu depăşesc limitele condiţiilor lor economice.

Cererea pentru formele turismului de lux:

Turismul de lux sau turismul păturilor sociale "de vârf (high-life) include toate categoriile
53
de clientelă pentru care practicarea turismului nu este îngrădită de nivelul veniturilor.

Deşi pe această piaţă particularizată se înregistrează un volum redus de cerere, piaţa

turismului de lux este totuşi profitabilă pentru agenţii economici, însă dificil de monitorizat, din
cauza pretenţiilor personalizate faţă de nivelul calitativ al serviciilor. De altfel, cererea pentru
formele turismului de lux se manifestă în multiple variante, sofisticate şi chiar extravagante, pe
care nu le pot acoperi decât structurile de primire de categoria cinci stele şi, numai într-o anumită
măsură, cele de categoria patru stele.

Impactul sociocultural al turismului de lux asupra destinaţiilor de vacanţă se manifestă cu

efecte contrastante: pe de o parte, turiştii de "elită" nu sunt interesaţi de stabilirea şi dezvoltarea
contactelor cu populaţia comunităţilor locale, iar pe de altă parte, se adâncesc contrastele dintre
elita temporar-vizitatoare şi populaţie, ceea ce poate îmbrăca caracterul unor adevărate provocări
sociale .

Solicitări pentru serviciile turistice de confort superior se manifestă şi din partea oamenilor
de afaceri, ceea ce stimulează agenţii economici să se orienteze şi către formele turismului de lux,
desigur în limite rezonabile de competitivitate şi de eficienţă.

Tot în această categorie se înscriu ocazional şi călătorii "marginali" proveniţi din diverse
pături sociale cu venituri medii, dar dispuşi să sacrifice o parte din aceste venituri pentru a
beneficia de niveluri superioare de confort ir structurile de primire de categoria lux.

Turismul de lux este foarte versatil şi instabil: comportamentele care evidenţiază caracterul
distinctiv al cererii clientelei şi modelele lor originale de manifestare sunt supuse tendinţelor de
imitare din partea altor pături sociale mai puţin bogate. Afluxul turiştilor cu venituri medii
conduce treptat la "democratizarea" destinaţiilor privilegiate ale clientelei de lux, provocând
inerent reorientarea clientelei de elită către alte destinaţii, exotice, încă "neinvadate" de turismul
cu tendinţe de masă şi către alte preferinţe de consum.

Turismul activ

În categoria turiştilor activi se înscriu toţi vizitatorii ce formează grupuri eterogene, dar
care au totuşi o trăsătură comună: tendinţa de a concilia mijloacele lor economice cu dorinţa de a-
şi satisface cererea pentru diversele forme de consum turistic.

Aceşti turişti aparţin păturilor sociale care apreciază că este necesar să-şi părăsească
reşedinţa obişnuită pentru a pleca în vacanţă şi care, din punct de vedere economic şi cultural,
dispun atât de anumite posibilităţi, cât şi de discernământ şi selecţie privind formele de turism şi
destinaţiile preferate. Oricare ar fi mobilul motivaţiilor ce vor genera concretizarea nevoilor
acestora, pot fi exemplificate unele trăsături comune ale manifestărilor lor de consum, începând cu

54
nevoile elementare pentru odihna fizică, nervoasă şi morală şi continuând cu nevoile de
destindere, agrement-divertisment şi setea de cultură, toate rezultând din desprinderea temporară
din cotidian prin activităţi sportive, jocuri de societate, contacte cu populaţia autohtonă, acumulare
de noi cunoştinţe etc.

Satisfacţia consumului turistic este amplificată de sentimentul că îşi poate alege

deliberat mediul destinaţiilor de vacanţă, ştiind că elasticitatea bugetului lor le permite şi
posibilitatea de a decide asupra perioadei şi duratei sejurului asupra formelor de cazare şi asupra
organizării "loisir"-ului lor. Desigur libertăţile enumerate sunt relative, dar sentimentul deciziei
de selecţie este factor determinant al dimensiunilor consumului turistic.

Mai trebuie reamintit şi faptul că o parte din aceşti turişti activi manifestă şi aspiraţia de
a adera la practicile turistice ale păturilor sociale mai avantajate din punct de vedere economic,
iar preferinţele lor pentru activităţile din timpul liber sunt inspirate, pe cât posibil, de copierea
modelelor elaborate de riştii de elită.

Turismul celor "pasivi"

În termeni generali sunt catalogaţi turişti "pasivi" (sau "captivi") cei care ar dori să se
deplaseze în călătorii de vacanţă, dar nu dispun de suficiente posibilităţi materiale pentru a-şi alege
mijloacele preferate de transport şi de cazare, rămânând captivi, nevoiţi să accepte formulele
forfetare de vacanţă, gătite şi comercializate de agenţiile tour-operatoare sau de agenţiile
intermediare ale acestora. Nedispunând de suficiente posibilităţi pentru a-şi realiza pe cont propriu
sejurul turistic, aceşti turişti se limitează la câmpul de selecţie a ofertelor de produse turistice pe
care le consideră accesibile în limitele bugetelor modeste de vacanţă. Cel mai bun exemplu în
această privinţă este oferit de formele turismului rural, unde turiştii acceptă deliberat condiţiile
modeste de confort, compensat însă cu satisfacţiile căutate în mediul încă nepoluat al
gospodăriilor ţărăneşti.

6.1.2. Comportamente generatoare de cerere turistică

Motivaţia turistică (vocaţia, înclinaţia) generatoare de cerere turistică este întotdeauna

profund personală, subiectivă, determinată de impulsuri gene (psihologice) şi exogene (influenţate
de mediu). Impulsurile exogene pot fi:

ƒ pozitive - manifestate printr-o atracţie faţă de un obiectiv turistic, o staţiune (o

destinaţie), o formă de turism etc.

ƒ negative - manifestate prin reţinerea faţă de anumite forme de turism sau de o

55
 formulă de vacanţă sa chiar prin respingerea unei destinaţii.

În dorinţa de a completa problematica motivaţiilor turistic prezintă interes gruparea acestor

motivaţii în două mari categorii:

ƒ motivaţii care exprimă refuzul consecinţelor negative ale mediului din centrele
urbane şi industriale în care trăieşte turistul virtual, de unde rezultă şi aspiraţiile de
a căuta satisfacţii şi destinderea prin schimbarea temporară a acestui mediu.

ƒ motivaţii de tip pozitiv, care se identifică cu interesul bine definit pentru anumite
obiective turistice sau cu anumite atracţii de importanţă deosebită (culturale,
artistice, sportive etc), care se regăsesc în afara locului de origine a cererii turistice
şi care contribuie, cu efecte diferite, la concretizarea cererii pentru activităţile
turistice preferenţiale.

În studierea comportamentului clientelei turistice analistul a emis unele ipoteze interesante

de materializare a cererii, în funcţie de personalitatea turistului şi de distanţele apreciate de acesta
ca fiind acceptabile pentru călători spre o destinaţie de vacanţă.
Aceste studii împart clientela turistică în cinci categorii:
• psihocentrici;
• cvasipsihocentrici;
• mediocentrici;
• cvasialocentrici;
• alocentrici.

Turiştii "psihocentrici" sunt absorbiţi de preocupările lor mărunte cu caracter personal şi nu

manifestă decât un interes limitat pentru lumea exterioară. Solicitările lor pentru destinaţiile
turistice cuprind:

- destinaţii care oferă caracteristici apropiate condiţiilor din localităţile lor de reşedinţă;

- activităţi de agrement general acceptate de toate categoriile de populaţie;

- odihnă sedentară;
- destinaţii uşor accesibile;
- echipamente turistice tradiţionale;
- călătorii programate şi organizate în întregime.
Turiştii "alocentrici" se interesează de atracţiile turistice variate şi inedite, sunt curioşi şi
dornici de a descoperi lumea înconjurătoare. Aceşti turişti preferă:
- regiuni (zone) care nu sunt dezvoltate din punct de vedere turistic;
- experienţe noi, de descoperire;

56 '
 - destinaţii mai greu accesibile;
- forme simple de cazare;
- contacte cu populaţia locală şi cu alţi turişti;
- călătorii simple, eventual numai semiorganizate şi pe cont propriu.
Între aceste două categorii extreme se situează majoritatea turiştilor potenţiali, ponderea
cea mai mare revenind categoriei de turişti "mediocentrici".

Pornind de la considerentul că motivaţiile turistice au întotdeauna un caracter subiectiv şi

nu pot fi decât condiţionat-generalizate, cercetătorii care se ocupă cu analiza circulaţiei turistice
sunt nevoiţi să recurgă la elaborarea mor modele de evaluare a consumului turistic, menite să
substituie insuficienţa datelor şi incertitudinea comparabilităţii lor.

Astfel, marea diversitate a elementelor componente ale consumului turistic a dus la

necesitatea elaborării unor indicatori valorici de comparaţie a acestui consum specific de mărfuri
şi servicii. Astfel, cercetătorii recurg la aşa-numitul "coş de consum turistic" (tourist basket), care
exprimă valoarea totală a serviciilor şi a mărfurilor (serviciilor) consumate de un turist mediu într-
o unitate te timp de vacanţă (zi de şedere, sejur mediu etc.) la o destinaţie turistică.

Se poate aprecia că asemenea modele de fluxuri turistice includ două efecte:

- un efect de formare a fluxurilor turistice: traficul turistic emis de diferite ţări în funcţie de
influenţa factorilor legaţi de nivelul de trai (nivelul veniturilor disponibile, bugetul de
cheltuieli alocabil pentru concediu etc), de posibilităţile de călătorie (durata
călătoriilor, distanţa parcursă, timpul disponibil şi fracţionarea vacanţelor etc.) şi de
caracteristicile demografice particularizate (vârsta, sexul, situaţia familială etc);

- un efect de dispersie a traficului, care depinde de atractivitatea turistică relativă a

diverselor destinaţii posibile (în funcţie de tipul sejurului - organizat, semiorganizat, pe
cont propriu), de costul sejurului, de diversele mijloace de transport folosite etc.

De asemenea, în estimarea cererii de servicii turistice va trebui luată în considerare şi

apariţia pe piaţa turistică a unor noi categorii de consumator priviţi nu numai din punctul de
vedere al volumului crescând al cererii, ci şi a diversificării structurii sociale a cererii,
caracteristice pentru segmentele de piaţă din care se recrutează aceste noi categorii de clientelă
(turism pentru tineret, turism social, turism de tratament).
Limitele rezultatelor obţinute prin asemenea modele, care simulează comportamentul şi
motivaţiile clientelei turistice potenţiale, nu reprezintă însă decât un prim stadiu al cercetărilor
întreprinse în domeniul studierii cereri turistice. Aceste limite sunt dictate de aspectul static al
acestor modele, care oglindesc numai tendinţele traficului turistic la un moment dat, şi nu permit
decât o aproximare a fluxurilor în evoluţia lor cronologică, de unde derivă o serie de probleme

57
specifice în elaborarea şi interpretarea modelelor reţinute pentru analiză.
Modificările în consumul turistic, ca urmare a unor schimbări ale gusturilor clientelei
(deci modificări de ordin motivaţional), pot provoca şi ele diminuarea atractivităţii turistice, dar
aceste mutaţii se vor repercuta cu o anumită întârziere asupra numărului global al sosirilor într-o
zonă considerată.

Aspectele analizate, care influenţează sensibil volumul, structura şi intensitatea în timp şi

spaţiu a curentelor turistice convergente spre anumite zone primitoare de turişti, reflectă din plin
marea diversitate şi complexitate a problemelor legate de cercetarea cererii turistice.

6.2. Oferta turistică

6.2.1. Caracterizare conceptuală

Oferta turistică este formată din ansamblul atracţiilor turistice care pot motiva vizitarea
lor. Practic, oferta turistică a unei ţări (zone, staţiuni) cuprinde totalitatea elementelor care pot fi
puse în valoare la un moment dat pentru stimularea cererii turistice.

Prin analogie cu clasificarea resurselor turistice, oferta turistică se împarte în primară,

care cuprinde totalitatea valorilor (resurselor) naturale şi secundară, incluzând ansamblul
resurselor create de mâna omului (valori istorice, arhitecturale, culturale, folclorice etc.).

Ansamblul ofertei primare şi secundare constituie oferta turistică potenţială a unui

teritoriu, care va deveni ofertă reală (efectivă) numai în măsura în care va întruni o serie de
caracteristici pentru stimularea consumului turistic, respectiv atunci când se vor dezvolta
condiţiile necesare de primirea turiştilor şi de petrecere a sejurului lor în ambianţa caracteristică
a resurselor primare şi secundare, ca rezultat al dezvoltării bazei materiale a turismului şi a
infrastructurii sale tehnice.

Oferta primară nu are valoare intrinsecă: ea se distinge de oferta turistică secundară

(produsă de mâna omului) prin faptul că resursele naturale nu pot fi reproduse artificial, ele fiind
create de natură, atât în spaţiu, cât şi în timp.

Oferta turistică primară şi secundară constituie deci "materia primă" pentru industria
turismului, care se va modela în diferite produse turistice numai printr-un consum efectiv de
muncă vie, înglobată în prestaţiile de servicii turistice specifice pentru fiecare produs turistic.
În literatura de specialitate se regăsesc şi sub numele de resurse turistice antropice.
Această "materie primă", deşi abundentă în aparenţă, devine din ce în ce mai limitată,
ceea ce îngustează "spaţiul turistic" şi deci posibilitatea folosirii unui teritoriu în scopuri
preponderent sau exclusiv turistice. în acest context, se impune o identificare realistă a resurselor

58
turistice corespunzând motivaţiilor efective, ca şi evaluarea corectă a posibilităţilor de a
transforma resursele potenţiale şi resursele utilizabile în scopuri turistice.

Cererea şi oferta turistică se găsesc în relaţii de cauzalitate, atât oferta, cât şi cererea
putându-se situa una faţă de cealaltă pe poziţie de factor determinant de evoluţie sau pe poziţie
de rezultantă a acestei evoluţii.

Din această cauză, particularităţile produsului turistic imprimă şi ofertei turistice anumite
particularităţi specifice, adaptate ca volum, structură şi ca diversitate direcţionate spre
satisfacerea cererii de consum a clientelei participante la diferite forme de turism, cu luarea în
considerare a factorilor care stimulează sau limitează circulaţia turistică.

Oferta turistică se caracterizează printr-un ansamblu de bunuri şi servicii, a căror

materializare este o funcţie a capacităţilor receptoare. Deoarece capacităţile de primire limitează
oferta turistică în spaţiu, aceasta se caracterizează printr-o rigiditate relativă în comparaţie cu
elasticitatea cererii turistice.

Oferta turistică are şi anumite limite de ordin temporal, putând avea caracter permanent
sau sezonier, în funcţie de condiţiile minime pe care le întrunesc resursele naturale pentru a
putea fi acceptate de turişti într-o anumită perioadă din an.

Interesul pentru consumaţia turistică nu este ceva înnăscut: el apare în contextul

factorilor de influenţare a cererii turistice la locul de origine a turiştilor potenţiali. Aceste
condiţii, conjugate cu impulsurile de ordin personal (deci strict individualizate) ale fiecărui
consumator de servicii turistice, provoacă interesul turistic, cu alte cuvinte - motivaţiile turistice.

Analiza interdependenţei diferiţilor factori motivaţionali care stimulează sau frânează

circulaţia turistică permite adaptarea mai operativă a ofertei turistice la nevoile de consum ale
populaţiei pentru serviciile turistice.

6.2.2. Resursele turistice - naturale şi antropice - ale României

A. Cadrul natural

Cadrul natural este bogat, variat şi complex, cu o structură peisagistică deosebit de

armonioasă. Complexitatea potenţialului turistic, ca şi gradul său de atractivitate, în general, sunt
în strânsă corelaţie cu treapta de relief şi cresc progresiv, de la câmpie către munţi - excepţie
făcând Delta Dunării şi Litoralul Mării Negre.

B. Potenţialul turistic antropic.

De-a lungul existenţei sale de peste două mii de ani, poporul român a creat un extrem de
variat şi bogat patrimoniu cultural, folosit în întregime în scopuri turistice. România dispune de

59
monumente care, prin specificul lor pot fi (şi sunt) considerate unicate mondiale. De exemplu:
cetăţile dacice din Munţii Orăştiei care au rezistat mulţi ani atacurilor strălucitelor legiuni
romane, cetăţile ţărăneşti şi bisericile "fortificate" din Transilvania, bisericile de lemn din
Maramureş, mănăstirile din Bucovina, Moldova şi nordul Olteniei, monumentele stilului
brâncovenesc din Muntenia şi Oltenia etc., ca şi creaţiile lui Eminescu, Brâncuşi, Enescu sau
ale lui Grigorescu ş.a.m.d. Fiecare dintre acestea au o valoare turistică deosebită.

Vestigiile antichităţii sunt numeroase şi de mare valoare pentru istoria culturii şi

civilizaţiei poporului nostru.

6.3. Capacitatea de cazare turistică

Ca urmare, capacitatea de cazare este semnificativă în România (280.000 locuri de
cazare), comparativ cu alte ţări cu realizări remarcabile în domeniul turismului (Cehia, Croaţia,
Polonia, Ungaria ş.a.). Practicarea unui turism de masă însă, a făcut să predomine unităţile de
cazare de categorii inferioare (ponderea hotelurilor de 1-2 stele pe litoralul românesc depăşeşte
80%).
Deşi România dispune de cea mai mare capacitate de primire turistică între ţările
Europei Central-Estice (3.338 unităţi de cazare), ea ocupă ultimul loc la indicatorii „număr
turişti" cuprinşi în unităţile de cazare şi număr înnoptări.
Numărul unităţilor de cazare a crescut în ultimii zece ani cu aproximativ 25%, în
special datorită apariţiei unor noi forme de cazare (pensiuni rurale, urbane şi agroturistice,
hoteluri pentru tineret). Cu toate acestea, numărul locurilor de cazare pe toate tipurile de unităţi şi
categorii, în ultimii zece ani, a scăzut cu aproape 7% datorită retrocedării imobilelor
naţionalizate (în special vile turistice) şi schimbării destinaţiei unor structuri. În 2002,
România dispunea de 272.596 locuri de cazare.
Un proces vizibil se poate observa în ceea ce priveşte nivelul de confort, deoarece
multe capacităţi de cazare turistică de trei până la cinci stele au fost construite în capitală, la
mare şi la munte.
Analizele Peacock Hotels/Global Management arată că, dacă luăm ca referinţă totalul
celor circa 9.000 de camere de hotel prefigurate a exista în Bucureşti până în 2012, atunci
minim 16-18% din această capacitate ar trebui acoperită de hoteluri de două stele. În prezent,
există patru hoteluri de cinci stele în capitală, respectiv Marriot, Hilton, Crown Plaza şi
Intercontinental şi unsprezece hoteluri de patru stele, respectiv Majestic, Continental, Monte
Nelly, Lido, Chrystal Palace, Howard Johnson, Sofitel, Stil Hotel, Sky Gate, Class Hotel şi
Hotel 7.

60
 6.3.1 Capacitatea de cazare pe forme de turism
Circa 42,7 % din capacitatea de cazare turistică a României se află în staţiunile de pe
litoralul Mării Negre, 16,3% în Bucureşti şi oraşele reşedinţă de judeţ (exclusiv Tulcea),
15,7% în staţiunile balneare, 11,5% în staţiuni montane, 0,8% în Delta Dunării şi 12,9% din
locurile de cazare în alte trasee şi destinaţii turistice. Fenomenul de sezonalitate este specific
mai ales pentru turismul de litoral, chiar dacă acesta nu este reflectat proporţional în indexul de
utilizare a capacităţii de cazare (41,3%), datorită contribuţiei aşa-numitului turism social.

Pe litoralul Mării Negre şi în Bucureşti, ambele locaţii deservite de câte un aeroport

internaţional (Bucureşti - Henri Coandă şi Constanţa), unităţile de cazare au o capacitate mult
mai mare decât în celelalte zone turistice (147 paturi este media capacităţii hotelurilor de la
Marea Neagră, în timp ce în zonele montane media aceasta este de numai 48). Acest lucru face
ca Bucureştiul şi litoralul Mării Negre să fie favorabile practicării turismului de grup şi să fie
destinaţiile preferate de tur-operatorii internaţionali.
Turismul de litoral
Ieşirea României la Marea Neagră a creat condiţii pentru dezvoltarea turismului de litoral.
Staţiunile de pe litoral concentrează aproape jumătate din capacitatea de cazare existentă la
nivelul întregii ţări (42,7%).
Datorită faptului că s-a practicat un turism de masă, ponderea hotelurilor de 1-2 stele
depăşeşte 80%, în timp ce hotelurile de 3 stele au o pondere foarte scăzută.
Structurile de cazare pe litoralul Mării Negre sunt concentrate cu precădere în zona de
coastă, având oportunităţi limitate de expansiune. Prin urmare, investiţiile au ca scop în special
reorientarea actualelor structuri.
Turismul montan
În România, practicarea turismului montan are condiţii foarte bune de dezvoltare
datorită potenţialului oferit de cele trei catene muntoase ale Carpaţilor. între tipurile de turism
montan, turismul pentru schi dispune de un potenţial natural ridicat pentru dezvoltare.
Pentru ca România să fie recunoscută pe plan internaţional ca o destinaţie turistică
pentru practicarea sporturilor de iarnă este necesară îmbunătăţirea infrastructurii generale, a
ofertei pentru sporturile de iarnă, refacerea şi dezvoltarea infrastructurii turistice pentru turismul
montan (amenajarea de noi pârtii de schi cu instalaţiile de transport pe cablu aferente,
instalaţii şi echipamente de producere a zăpezii artificiale şi de întreţinere a pârtiilor), precum şi
dezvoltarea, modernizarea şi diversificarea structurilor de primire.
Turismul balnear
România are un potenţial natural ridicat pentru tratamentul balnear al diferitelor boli,

61
dat fiind fondul de resurse disponibile. Subsolurile româneşti în momentul de faţă conţin
peste 1/3 din resursele de ape minerale europene, şi o serie întreagă de resurse minerale unice
sau cu o slabă răspândire pe plan european:
- gazele de mofetă din zona Carpaţilor Orientali,
- nămolurile sapropelice de la Lacul Sărat sau Techirghiol.
Climatul României este în mod special adecvat pentru tratamentele terapeutice, incluzând
arii cu un bio-climat tonic, sedativ, marin şi de mine sărate.
Calitatea fizico-chimică şi valoarea terapeutică a factorilor naturali de cură sunt similare
şi chiar superioare celor existente în staţiunile balneare consacrate pe plan mondial, în toate cele
14 categorii de afecţiuni cuprinse în Nomenclatorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Dezvoltarea extensivă a segmentului de turism balnear până în anul 1989 a fost realizată
atât în vederea practicării unui turism de masă de tip social pe plan intern, cât şi pentru accesul
internaţional. Astfel, în România, dintr-un total de 160 de staţiuni balneare, şi de circa 232
localităţi şi puncte balneare, doar un număr de 24 sunt de interes naţional, celelalte având un rol
mai redus pe piaţa turistică internă şi europeană.
O problemă specifică societăţilor de turism balnear este cea legată de proprietatea asupra
bazei de tratament.
Se întâlnesc situaţii complexe care generează nereguli în încheierea contractelor de
servicii balneare: baza de tratament fie se află în proprietatea unităţii de cazare pe care o
deserveşte (Covasna, Sovata, Lacul Sărat, Voineasa), fie deserveşte mai multe unităţi de cazare,
sau numai unitatea în care este integrată, fiind însă proprietate de stat (Călimăneşti, Căciulata,
Felix, Herculane, SC Mangalia SA).
Deşi staţiunile balneare româneşti se bucură de un renume internaţional
incontestabil în tratarea unei largi game de boli şi afecţiuni, multe dintre amenajările de
tratament se află într-o stare precară de funcţionare.
Datorită calităţii infrastructurii de cazare şi a serviciilor furnizate, numărul turiştilor
străini în staţiunile balneare a scăzut. Românii reprezintă 95% dintre turiştii înregistraţi în
structurile balneare, şi peste 97% din numărul înnoptărilor în aceste structuri. Numărul mare de
turişti români este înregistrat în special datorită programelor sociale şi sindicale. În cazul
turiştilor străini, Germania ocupă primul loc, cu o treime din totalul înnoptărilor, urmată de
Israel şi Ungaria.
Această formă de turism este susţinută de o capacitate de cazare care reprezintă 12,9 %
din totalul locurilor existente la nivelul întregii ţări, în ultimii ani înregistrându-se o diminuare a
acesteia, ca urmare a schimbării destinaţiilor unor unităţi de cazare. Numărul turiştilor străini în
turismul cultural religios a crescut cu 28,5%.

62
 Turismul Rural şi Agroturismul
Dezvoltarea şi promovarea turismului rural românesc este realizată de Asociaţia
Naţională pentru Turism Rural Ecologic şi Cultural (ANTREC), organizaţie non-guvernamentală
înfiinţată în 1994, membră a Federaţiei Europene de Turism Rural - EUROGITES. ANTREC are
32 de filiale judeţene (din cele 41 de judeţe din ţară) aproape în toată România, un număr de
2500 membri şi pensiuni turistice şi agroturistice în 770 de sate româneşti.
Cu toate că turismul rural are o ofertă de cazare şi alimentaţie deosebită, de la cabane şi
pensiuni cu caracter rustic la cele dotate la standarde de trei stele, acest tip de turism nu este bine
dezvoltat deocamdată, având în vedere că prezintă o mare cerere pe piaţa de desfacere turistică,
implică investiţii reduse şi grad de risc scăzut şi totodată reprezintă o resursă pentru forţa de
muncă rurală.
Turismul rural ar putea fi practicat în toată perioada anului şi de asemenea ar putea fi
mai bine dezvoltat prin facilitarea pescuitului, vânătorii, drumeţiilor. Prin Programul „Vacanţa
la ţară" demarat de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului se urmăreşte
promovarea turismului rural şi atragerea turiştilor străini în pensiunile agroturistice româneşti.

6.3.2. Capacitatea şi calitatea structurilor de cazare turistică

România dispunea în anul 2002 de 3.250 capacităţi de cazare turistică, conţinând
105.425 camere care pot găzdui până la 282.806 persoane. Capacităţile de cazare turistică includ
hoteluri, hanuri (moteluri), vile şi cabane turistice, pensiuni agro-turistice, campinguri, sate de
vacanţe, bungalouri, tabere de elevi şi preşcolari şi spaţii de cazare pe nave. Hotelurile deţin
cea mai mare pondere în capacităţile de cazare, respectiv 161.528 locuri (57,1%), urmate de
taberele de elevi şi preşcolari cu 41.400 locuri (14,6%), campingurile cu 25.774 locuri
(9,1%) şi vilele turistice cu 21.205 (7,5%).
Tabel nr. 3: Clasificarea calităţii capacităţilor de cazare
Nivelul calităţii Capacitatea de cazare Procentul numărului
totală de camere
Numărul de paturi %
5 Stele 1,032 0.4
4 Stele 4,233 1.5
3 Stele 21,285 7.5
2 Stele 108,436 38.3
1Stea 80,521 28.5
Neclasificat 67,299 23.8
Sursa: România Factbook 2005
În ceea ce priveşte calitatea facilităţilor de cazare turistică, cel mai mare număr de locuri

63
(58,4%) îl deţin nivelurile de două şi trei stele, ceea ce indică un nivel mediu al calităţii
structurilor de cazare. Nivelurile de o stea şi cele neclasificate deţin o pondere de 39,1% din
numărul camerelor şi sunt considerate necompetitive la nivel internaţional. Confortul superior
oferit de camerele de patru şi cinci stele este foarte mic, de numai 2,5%.
Statul deţine mai mult de jumătate din structurile de cazare sau unităţile de cazare
turistică (53%), reprezentând 69,8% din capacitatea de cazare a numărului de persoane, iar
sectorul privat deţine numai 35,3% din unităţi, respectiv 19,1% din capacitatea de cazare a
numărului de persoane. Având în vedere densitatea hotelurilor şi a capacităţilor de cazare, zona
litoralului, exceptând Constanţa, deţine cel mai mare număr de unităţi de cazare turistică,
respectiv 41,8%

6.4. Turismul şi economia în ţara noastră

În ceea ce priveşte economia României, sectorul serviciilor a fost cel mai dinamic factor
care a contribuit la economia ţării, după cum sugerează Institutul Naţional de Statistică şi Studii
Economice (INSSE): sectorul serviciilor a fost de aproximativ 15 ori mai mare ca valoare în
1997 decât în 1993. Datele INSSE arată că turismul a reprezentat unul din cele mai mari părţi ale
industriei de servicii în 1997 cu o valoare de 716 bilioane lei. S-a estimat că, în acelaşi timp,
turismul a contribuit cu 5,2% la Produsul Intern Brut al ţării în 1999, însemnând 17.250 bilioane
lei.
Sectorul turistic a contribuit cu 1,4% la PIB (29.583,1 bilioane lei) în 2004 şi se aşteaptă
să crească la 88.067,6 bilioane lei până în 2014. Contribuţia serviciilor turistice la economia ţării
va creşte de la 5,9% în 2004 la 6,4% în 2014.
Turismul personal al României este estimat la 72.422,7 bilioane lei (US$2.014 mii) sau
4,2% din totalul consumului individual în anul 2004. Până în 2014 acesta ar trebui să ajungă la
nivelul de 217.304 bilioane lei. Turismul în scop de afaceri este estimat la 19.967,1 bilioane lei
(US$555,3 mii) în anul 2004, cifră ce va creşte la 58.787,0 bilioane lei (US$934,1 mii).

64
 CAPITOLUL VII TURISMUL ŞI MEDIUL

7.1. Protecţia şi conservarea mediului, necesitate obiectivă a dezvoltării turismului

Calitatea mediului este afectată, în general, de două grupe de factori esenţiali: factori
cu caracter obiectiv, rezultaţi prin manifestarea unor fenomene naturale nefavorabile şi
factori subiectivi, cauzaţi de activităţi umane. Printre multiplele activităţi prin care omul
poate contribui la distrugerea mediului se includ şi activităţile turistice, desfăşurate
neraţional şi necontrolat, în teritoriu. Spre deosebire însă de rezultatele nocive pentru mediu,
pe care le generează unele îndeletniciri (ca, de exemplu, cele industriale), ale căror efecte
pot fi, în cel mai fericit caz, limitate, turismul îşi poate aduce o contribuţie proprie,
semnificativă, nu numai la stoparea degradării cadrului natural, cauzată de activităţile
desfăşurate, dar şi în direcţia protejării şi conservării mediului, prin adoptarea unor
reglementări specifice şi eficiente.
Relieful, reţeaua hidrografică, peisajul, resursele naturale de factură balneară,
monumentele naturii etc, la care se adaugă şi resursele antropice ca monumente de
arhitectură şi artă, siturile arheologice şi istorice ş.a. reprezintă componente ale mediului
ambiant şi se constituie în resurse de ofertă şi atracţie turistică, favorizante pentru
desfăşurarea unor multiple forme de turism: de la drumeţie, odihnă şi recreere, ia
turismul de sănătate sau cel cultural etc. Cu cât aceste resurse sunt mai variate şi complexe,
dar mai ales nealterate si neafectate de activităţi distructive, cu atât atracţia lor devine mai
puternică şi generează activităţi diversificate, răspunzând, astfel, unor foarte variate motivaţii
turistice.
Rezultă că relaţia turism-mediu ambiant are o importanţă deosebită, ocrotirea şi
conservarea mediului ambiant reprezentând condiţia primordială de desfăşurare şi dezvoltare a
turismului. Orice intervenţie distructivă sau de modificare a proprietăţilor primare ale acestuia
aduce prejudicii potenţialului turistic, care constau în diminuarea sau anularea resurselor sale,
dar şi a echilibrului ecologic, putându-se periclita, în ultimă instanţă, sănătatea sau chiar
existenţa generaţiilor viitoare.
Acest aspect a fost subliniat, în repetate rânduri, în cadrul unor reuniuni consacrate
ocrotirii şi conservării mediului ca, de exemplu: Conferinţa Uniunii Internaţionale de Conservare
a Naturii (U.I.C.N.) din anul 1967 de la Spindlesy Hyn - Cehoslovacia, simpozioanele
internaţionale având ca temă ocrotirea naturii, organizate la Cluj-Napoca (1968), Arles (1971) şi
Copenhaga (1973), conferinţa Naţiunilor Unite pentru mediul înconjurător de la Stockholm
(1972), conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa de la Helsinki (1977), conferinţa
Mondială a Turismului de la Manila (1986) ş.a.

65
 Începând cu anul 1980, după publicarea "Strategiei mondiale de protecţie a mediului"
de către U.I.C.N., multe ţări au început să coopereze pentru satisfacerea unor cerinţe în acest
domeniu. Astfel, în 1987, s-a înfiinţat „Comisia Mondială pentru Mediul înconjurător şi
Dezvoltare", a cărei strategie principală a fost concepută la nivel global şi, ulterior, orientată, pe
noi baze, la nivel naţional, pe diferite niveluri de către administraţiile guvernamentale.
Dezvoltarea apărută în domeniul managementului viabil pentru resurse a fost (acceptată ca o
modalitate logică de atingere a dorinţei de conservare şi totodată de dezvoltare a mediului
ambiant.
O nouă etapă referitoare la mediul ambiant, în viziunea acestei strategii, are o relevanţă
deosebită în toate ţările, în principal în cele din Europa de Vest. Mediul ambiant, considerat
alături de mediul socioeconomic şi fenomenele culturale, prezintă anumite restricţii pentru
dezvoltarea turistică. Turismul modern ne demonstrează însă că activităţile umane de profil,
încep să se modifice sau să "manipuleze" mediul atât în sens pozitiv, cât şi negativ, iar
consecinţele nu sunt uşor de prevăzut. Turismul necontrolat poate contribui la dezvoltarea
mediului şi implicit, la autodistrugerea sa. Tocmai de aceea, profesorul elveţian J. Krippendorf
sublinia: "Dacă putem să pierdem şi apoi să ne reconstituim capitalul în alte domenii ale
economiei, nu acelaşi lucru se întâmplă în turism, unde substanţa de bază - peisajul şi pământul -
o dată pierdută, este iremediabil pierdută".
Este tot mai evident că perpetuarea unui turism ce consideră legitimă ignorarea mediului
ambiant este imposibil să rămână valabilă pe termen lung.

7.2. Aspecte ale degradării mediului prin turism

Acţiunile distructive ale unor activităţi turistice se manifestă, în principal prin folosirea
necorespunzătoare a mediului ambiant, în scopuri recreative şi de agrement, dublată de o intervenţie
brutală a omului asupra peisajului şi resurselor naturale. Aceste practici nocive se întâlnesc mai ales în
zonele {sau la obiectivele) de mare atractivitate, situate în spaţiile populate, sau în imediata apropiere a
marilor aglomerări urbane. De asemenea, absenţa unor reglementări privind comportamentul
vizitatorilor, însoţite de o monitorizarea zonei sau obiectivelor, favorizează desfăşurarea activităţilor
care afectează calitatea mediului şi pun în pericol integritatea şi conservarea obiectivelor. Astfel de
cazuri se întâlnesc, mai frecvent, în următoarele situaţii:
1. În zonele sau la obiectivele turistice situate în afara traseelor marcate şi special
amenajate, care atrag fluxuri importante de vizitatori, în principal în perioadele de week-end, şi unde
se derulează o circulaţie turistică necontrolată. Prejudiciile pricinuite sunt profunde şi, adesea, pot
avea un caracter ireversibil. Dintre acestea pot fi menţionate: distrugerea vegetaţiei şi florei, ruperea
copacilor şi în special a puieţilor, distrugerea seminţişului natural, desprinderea de roci, braconajul

66
ş.a., care, în final, au ca rezultat împiedicarea regenerării plantelor, terasarea solului, tulburarea
biotopurilor specifice vânatului şi, în general, a faunei, mergând uneori până la dispariţia unor specii.
Este de semnalat, de asemenea, dispariţia unor specii floristice, cauzată de colectarea abuzivă a
florei, în special a plantelor declarate monumente ale naturii, şi totodată de necunoaşterea, de
către turişti, a gravelor implicaţii pe care le pot avea acţiunile necontrolate asupra factorilor de mediu.
în această situaţie se află o serie de specii de plante ocrotite de lege şi aflate pe cale de dispariţie, cum
sunt: Floarea de Colţ, Garofiţa de Munte cu varietatea ei Garofiţa de Piatra Craiului ş.a.
Circulaţia turistică necontrolată efectuată la obiectivele turistice naturale sau antropice
provoacă, de cele mai multe ori, distrugerea ireversibilă a unora dintre elementele care le-au
consacrat ca atracţii turistice, dar care Ieşi asigură valoarea intrinsecă, uneori având caracter de
unicat.
Vizitarea intensivă a unor monumente istorice, arhitectonice şi de artă, în condiţii improprii
(iluminat cu lumânări, lipsa dotărilor tehnice de aerisire sau de poluare etc.) a condus la degradarea
frescelor de mare valoare a unor mănăstiri, a picturilor din cadrul unor monumente istorice şi
de artă, distrugerea formaţiilor carstice din interiorul peşterilor etc.
Tot la acest capitol se înscrie şi inexistenţa în zonele (sau de-a lungul traseelor)
turistice, a unor demarcări precise a locurilor de popas şi campare. Staţionarea pentru picnic
sau instalarea de corturi în zone de mare atractivitate provoacă, inevitabil, degradarea
peisajului şi a altor componente ale mediului ambiant, ca urmare a tasării solului şi, în
special, a urmelor reziduale lăsate la întâmplare de turişti la locurile de popas. Astfel de
situaţii de întâlnesc, de obicei, în zonele destinate turismului de odihnă şi recreere, în
preajma staţiunilor şi a centrelor urbane şi, în special, pe pajiştile montane, în apropierea
cabanelor, pe malul râurilor sau lacurilor etc.
2. Fenomenul poluării naturii s-a amplificat o dată cu pătrunderea turismului
automobilistic în locuri până nu demult inaccesibile pentru acest mijloc de transport.
Abătându-se de la traseele amenajate de acces, turiştii pătrund pe, drumuri ocolite,
oprindu-se în poieni pitoreşti şi provocând distrugerea pajiştilor, a arbuştilor şi a florei, în
general, prin strivirea acesteia sau sub influenţa gazelor de eşapament, scurgerilor de ulei etc.
Efectul nociv al turismului automobilistic se face resimţit şi prin intensificarea
circulaţiei în staţiunile balneoclimaterice. în absenţa unor restricţii le acces în staţiuni, a unor
zone amenajate de parcare, turismul automobilistic alterează calităţile aerului ori ale
factorilor de cură, influenţând negativ şi tratamentele balneare specifice.
3. Concepţia greşită de valorificare a resurselor naturale şi, în special a factorilor
naturali de cură afectează potenţialul turistic, prin exploatarea ştiinţifică şi neraţională a
acestuia şi realizarea necorespunzătoare a obiectivelor de investiţii cu caracter turistic, care

67
se concretizează prin:
- supradimensionarea staţiunilor din punctul de vedere al capacităţilor de
primire şi tratament, comparativ cu capacitatea potenţialului resurselor destinate unei
exploatări raţionale;
- nerespectarea principiilor generale de protecţie şi exploatare a substanţelor
minerale balneare, cu deosebire a apelor minerale şi termominerale, cum fi: limitarea
zăcămintelor în raport cu rezervele omologate de substanţe minerale balneare,
executarea lucrărilor geologice în conformitate cu prevederile cercetărilor şi
proiectelor de specialitate, evitarea exploatării zăcămintelor până la epuizare, protejarea
şi evitarea altor acţiuni care pot conduce la degradarea factorului de cură (exemplu,
nămolurile terapeutice), asigurarea perimetrelor hidrogeologice şi sanitare ale resurselor
împotriva unor agenţi poluanţi etc.
4. Dezvoltarea nesistematizată a localităţilor turistice, în special a staţiunilor, neajuns
ce se caracterizează prin:
- proiectarea necorespunzătoare a obiectivelor de investiţii cu caracter turistic;
- stabilirea de amplasamente neadecvate pentru baza materială turistică;
- realizarea de construcţii inestetice, neadaptate specificului arhitectonic tradiţional sau
specificului etnografic şi natural al zonei;
- ocuparea intensivă a spaţiului cu construcţii turistice etc.
Toate aceste acţiuni au ca rezultat o supraîncărcare a teritoriului cu instalaţii turistice,
afectează echilibrul ecologic, conduc la urbanizarea staţiunilor.
5. Amenajări deficitare pentru vizitarea peşterilor - obiective de mare atractivitate
turistică, executate fără respectarea tehnicii specifice unor astfel de lucrări. Efectele rezultate
constau în degradarea totală sau parţială acestora, cum este cazul peşterilor Muierii (Munţii
Parâng), Ialomiţei (Munţii Bucegi) ş.a.

7.3. Conceptul de dezvoltare durabilă în turism

În ultima perioadă a fost adoptat şi în ramura turismului conceptul de "dezvoltare durabilă",
utilizat deja în alte sectoare de activitate. Pentru turism, acest concept a fost enunţat de U.I.C.N.
astfel:
"Dezvoltarea durabilă este un proces care se desfăşoară fără a distruge sau a epuiza
resursele, asigurând dezvoltarea. Resursele trebuie valorificate într-un ritm identic cu cel de
reînnoire a lor, renunţându-se la exploatare atunci când resursa se regenerează foarte lent, pentru a o
înlocui cu alta cu mai mare putere de regenerare. Toate resursele trebuie exploatate în aşa fel, încât
de ele să beneficieze şi generaţiile viitoare".

68
 Există trei principii majore de dezvoltare durabilă:
-durabilitatea ecologică, asigurătoare a unei dezvoltări suportabile cu menţinerea tuturor
proceselor ecologice esenţiale, mai ales a diversităţii resurselor biologice;
-durabilitatea socială şi culturală, ce garantează o dezvoltare economică favorabilă
membrilor societăţii, compatibilă cu cultura şi valorile de cultură şi civilizaţie existente, cu
păstrarea identităţilor comunitare;
- durabilitatea economică, având rol în asigurarea unei dezvoltări economice
eficiente, resursele fiind astfel gestionate, încât să existe şi în viitor.
Altfel spus, durabilitatea economică a turismului se defineşte ca un model de
dezvoltare care asigură:
• ameliorarea calităţii vieţii în aşezările umane care primesc turişti;
• posibilitatea de a oferi vizitatorilor experienţe de primă calitate;
• păstrarea calităţii mediului ambiant, element esenţial pentru vizitatori şi gazde.
Din punctul de vedere al protejării mediului, avantajele promovării unui turism
durabil rezidă în următoarele aspecte:
- turismul durabil favorizează înţelegerea efectelor activităţilor de turism
asupra mediului natural, cultural şi uman;
- asigură realizarea unei planificări şi zonări a teritoriului care să permită o
dezvoltare turistică adaptată la capacitatea de suport a ecosistemelor;
- orientează realizarea unor dotări şi instalaţii de agrement, care poate fi
benefică şi pentru populaţia locală şi poate contribui astfel cu fonduri la conservarea
siturilor arheologice, clădirilor şi vestigiilor istorice;
- favorizează utilizarea rentabilă a terenurilor cu randament agricol scăzut;
- respectă şi asigură cerinţele de protecţie a mediului, dovedind astfel importanţa
resurselor naturale şi cultural-istorice, pentru creşterea bunăstării economice şi sociale a
comunităţilor locale.
La Conferinţa Globală pentru Afaceri şi Mediul înconjurător care a avut loc la
Vancouver (Canada) în anul 1992, specialişti din peste 60 de ţări au prezentat
schimbările majore care au avut loc în sectorul industriei turistice, în ultimul deceniu.
Aceste schimbări au vizat toate aspectele prin care se poate aborda industria
turismului, şi anume:
1. Politici, legislaţie, reglementări:
- realizarea instituţiilor şi cadrului necesar pentru implementarea turismului durabil;
- asigurarea conservării şi protecţiei resurselor turistice de bază;
- mobilizarea sectoarelor industriei turistice pentru practicarea ui turism durabil în

69
concordanţă cu cerinţele de mediu;
- stabilirea unui cadru legislativ-juridic care să vină în sprijinul agenţilor de turism,
autorităţilor regionale şi locale, pentru corijarea atitudinilor turiştilor faţă de mediu.
2. În domeniul cercetării şi tehnologiei:
- identificarea resurselor naturale de bază, cu valenţe turistice;
- identificarea resurselor culturale, cu valenţe turistice;
- stabilirea cererii turistice viitoare şi compararea acesteia cu capacităţile ofertei de a o
asigura;
- realizarea unei bănci de date şi a unei monitorizări prin indicatori specifici care să
evidenţieze noile oportunităţi şi să sprijine noile decizii de planificare şi dezvoltare a industriei
turistice în condiţiile protejării mediului;
- utilizarea tehnologiilor performante pentru proiectarea unui turism receptiv la
problemele mediului ambiant, cu aplicarea unor soluţii arhitecturale, de inginerie a construcţiilor
şi de dotare a acestora, fără afectarea mediului şi în conformitate cu specificul fiecărei zone;
- asigurarea unui management tehnic şi practic al circulaţiei turistice pentru protejarea
echilibrului ecologic şi evitarea degradării mediului
3. În domeniul economico-financiar:
- includerea costului de mediu în încasările percepute pentru activităţi turistice, în ideea
că poluatorul trebuie să suporte anumite taxe legate de formele de poluare, prin care să
contribuie indirect la conservarea mediului ambiant;
- elaborarea unor rapoarte privind gradul de implementare a proiectelor propuse (la
nivel internaţional, naţional, regional), a unor acţiuni întreprinse şi a schimbărilor legate de
adaptarea la cerinţele de mediu ale industriei turistice;
- utilizarea influenţei pieţei interne şi internaţionale pentru identificarea de noi pieţe
turistice, cu respectarea cerinţelor de mediu şi realizarea de parteneriate comune pentru punerea
în practică a noului concept de ecoturism - element de susţinere a turismului durabil;
- obţinerea de beneficii din marketingul de mediu, prin dezvoltarea şi vânzarea unor
produse turistice compatibile cu valoarea acestora.
4. În domeniul comunicării şi formării:
- realizarea unei atitudini deschise în rândul angajaţilor firmelor de turism şi a
populaţiei locale faţă de problemele de mediu;
- elaborarea codurilor de practică pentru industria turistică, a standardelor pentru
creditul de mediu, în vederea atenuării impactelor;
- influenţarea cererii turistice şi a motivaţiilor de călătorie, prin lărgirea ofertei şi a
unei mai bune informări a turiştilor, prin aplicarea codurilor de etică turistică;

70
 - evaluarea rezultatelor pozitive din trecut, în vederea stabilirii de noi propuneri de
dezvoltare durabilă, cu transmiterea proiectelor şi experienţelor pozitive prin intermediul
organismelor naţionale şi internaţionale.
5. Alte aspecte:
- practicarea unei educaţii active de protecţie şi în alte sectoare care beneficiază de
resursele naturale şi culturale ale industriei turistice, cu înţelegerea şi a problemelor de mediu;
- stabilirea de relaţii de colaborare cu alte sectoare de activitate implicate în protecţia
mediului (silvicultura, agricultura, planificare regională etc);
- realizarea de modele şi proiecte care să sprijine dezvoltarea durabilă a turismului, cu
prezentarea modelelor şi posibilităţilor de aplicare.

7.4. Indicatorii capacităţilor de suport pentru turism

Ca urmare a dezvoltării ştiinţei mediului ambiant, a creşterii volumului de informaţii privind
ştiinţele economice şi sociale, a aprofundării cercetării în aceste domenii de activitate, conexiunile
acestora cu industria turistică au condus la delimitarea următoarelor tipuri-capacitate de suport pentru
turism:
- Capacitatea ecologică face referire la stabilirea acelui nivel de dezvoltare a
structurilor şi activităţilor turistice fără a afecta puternic mediul ambiant, prin procesul de
degradare a componentelor acestuia. Se au în vedere componentele naturale (aer, apă, sol,
vegetaţie, faună) şi procesul de producţie şi refacere economică, care să nu implice costuri de
investiţii deosebite, determinate de degradarea unor destinaţii turistice;
- Capacitatea fizică are rol esenţial în stabilirea nivelului de saturaţie pe care îl pot
atinge activităţile turistice, dincolo de care încep să aparii probleme legate de mediu. Dezvoltarea
ascendentă a turismului, manifestata în ultimele decenii, ridică problema apariţiei multor forme
de poluare (de litoral, a zonelor montane etc). Protejarea componentelor fizice ale teritoriului se
poate face prin investiţii în tehnologie performantă şi printr-o prestare de ridicat nivel calitativ al
serviciilor turistice;
- Capacitatea social-receptivă vizează importanţa în păstrarea unor bune relaţii între
gazde (populaţia autohtonă) şi vizitatori (turişti). Din momentul în care populaţia locală constată
că activităţile turistice contribuie şi degradarea mediului natural şi cultural, pot apărea din partea
acesteia reacţii ostile, de respingere, înregistrându-se totodată o diminuare a pragului de
toleranţă. Pentru evitarea unor astfel de situaţii, dezvoltarea unei zone sau localităţi turistice
trebuie să ţină cont de modul tradiţional de viaţă al locuitorilor, de obiceiurile acestora etc;
- Capacitatea economică pune în evidenţă valorificarea tuturor resurselor prezente,
prin activităţi turistice şi reprezintă capacitatea de menţinere a funcţiei turistice a unui teritoriu

71
dat. Eficienţa exploatării se măsoară prin raportul dintre costuri şi beneficii, iar ponderea
beneficiilor poate fi mărită prin utilizarea unor tehnologii performante. Nivelul costurilor este dat
şi de "valoarea calitativă şi cantitativă a resurselor (naturale, culturale, forţa de muncă,
infrastructura generală etc);
- Capacitatea psihologică este legată de percepţia negativă a turiştilor faţă de destinaţia
turistică, în urma degradărilor de mediu sau a atitudinii neadecvate a populaţiei autohtone.
Acest concept este ataşat susţinerii motivaţiilor turistice pentru o anumită destinaţie şi
menţinerii satisfacţiei lor personale. Aplicarea acestuia este condiţionată şi de calitatea activităţii
manageriale care poate determina, în final, fidelizarea cererii.
Toate aceste tipuri de capacităţi de suport, aflate în strânsă legătură cu activităţile
turistice, determină limita tangibilă sau netangibilă, măsurabilă sau nemăsurabilă, a unui spaţiu
care deţine sau căruia i se poate atribui o funcţie turistică.
Deşi aceşti indicatori de capacitate nu oferă o formulă standard, ca urmare a faptului că
unele componente ale cadrului natural sau cultural sunt dificil de cuantificat prin serii de date
statistico-matematice, totuşi aceste concepte de suport ne dau măsura dezvoltării durabile a
turismului. în acelaşi timp, tipurile de capacităţi de suport indică şi măsura nivelului la care poate
ajunge impactul turismului asupra mediului, dând posibilitatea de a identifica căile de reducere a
degradărilor produse de circulaţia şi activităţile turistice.

7.5. Principalele acţiuni de protecţie şi conservare a mediului şi a potenţialului

turistic
Protecţia şi conservarea potenţialului turistic şi a mediului se conturează ca o activitate
distinctă, având probleme specifice, care solicită colaborarea specialiştilor din domenii variate.
Această acţiune poate avea o eficienţă satisfăcătoare, numai în condiţiile asigurării unui cadru de
desfăşurare juridico-administrativ adecvat, care impune organizarea administrativă, existenţa unor
resurse economice, un suport legislativ eficient şi o susţinută activitate de educaţie cetăţenească.
Pe plan internaţional, ţări cu vechi tradiţii turistice adoptă o planificare turistică la nivel
naţional fundamentată pe aspectul protejării resurselor turistice proprii. în vederea dezvoltării unui
turism durabil, ele au luat în calcul trei obiective principale:
- economic - esenţial în identificarea, valorificarea şi creşterea gradului de exploatare a
resurselor turistice;
- social - deosebit prin permanentizarea populaţiei, creşterea gradului de ocupare a forţei
de muncă, susţinerea practicării unor meseni tradiţionale şi atragerea populaţiei în practica
turismului;
- ecologic - important pentru evitarea degradării, a poluării mediului şi asigurarea unei

72
exploatări echilibrate şi pe termen lung a resurselor turistice.
În concordanţă cu aceste cerinţe, a apărut necesitatea elaborării şi adoptării unor planuri
naţionale de dezvoltare a turismului, menite să permită conjugarea experienţei şi poziţiilor
principalilor agenţi economici: administraţie publică, organizaţiile patronale, asociaţii şi organizaţii
profesionale, sociale, sindicale, specialişti în cercetarea de profil etc.
Planurile de dezvoltare turistică care au Ia bază prognoze pe termen lung, globale, pe
forme de turism, în concordanţă cu tendinţele pieţelor externe şi planuri concrete, realizate pe termen
mediu (patru-cinci ani) sau scurt (unu-trei ani), elaborate pe regiuni, zone sau forme de turism, sunt
fundamentate pe standardele şi normele europene privind exploatarea resurselor turistice,
dezvoltarea şi modernizarea structurilor şi serviciilor turistice.
Elaborarea prognozelor şi a planurilor de dezvoltare turistică reprezintă principalul punct
de susţinere a strategiei de realizare a unui turism durabil care presupune, între altele:
- conservarea resurselor turistice naturale şi antropice în scopul unei utilizări continue
şi în perioada viitoare;
- creşterea nivelului de trai al comunităţilor locale;
- mai buna cunoaştere şi conştientizare, atât de populaţia locală, cât şi de vizitatori, a
ideii de conservare a mediului.
Planificarea turismului reprezintă o formă de control al viitorului, legat de strategia de
planificare a mediului. Planificarea ecologică presupune supravegherea şi analiza tuturor
elementelor de mediu, în scopul determinării celor mai adecvate modele de dezvoltare şi
amenajare teritorială.
Principalele prognoze şi planuri de dezvoltare la nivel naţional au rol orientativ, de
informare şi estimare a perspectivelor viitorului. Prin sprijinul direct al statului se poate aprecia
cadrul general de protecţie a resurselor, de stabilire a regimului de exploatare sau de realizare a
unor investiţii deosebite.
Planurile pe termen mediu şi scurt sunt benefice, îndeosebi pentru sprijinirea
dezvoltării-locale şi regionale.
Practic, legat de specificul potenţialului turistic al României, principalele acţiuni ce
vizează protejarea şi conservarea mediului şi a resurselor turistice se concretizează în adoptarea
următoarelor măsuri:
- exploatarea ştiinţifică, raţională a resurselor turistice, astfel încât ritmul de exploatare
a acestora să nu depăşească ritmul lor de reciclare şi regenerare, iar intensitatea relaţiilor directe
sau indirecte ale turismului cu factorii de mediu să nu depăşească limitele capacităţii de
suport ale acestora;
- valorificarea în turism a resurselor cu valenţe turistice să fie soluţionată în contextul

73
valorificării tuturor resurselor naturale şi a protecţiei mediului ambiant, pe baza studiilor de
amenajare teritorială, componente ale planului de amenajare ştiinţifică, raţională şi eficientă a
teritoriului - instrument principal al organelor de decizie locale;
- amenajarea şi organizarea adecvată şi la nivel superior a zonelor, traseelor şi
obiectivelor de interes turistic;
- organizarea şi exploatarea turistică raţională a parcurilor naţionale şi rezervaţiilor
naturale, cu asigurarea protecţiei lor. În mod similar se va proceda şi la amenajarea, pentru
vizitare şi exploatare, a peşterilor, ca obiective de atracţie deosebită, menite să îmbogăţească şi
să diversifice oferta turistică românească cu noi produse turistice;
- organizarea corespunzătoare a zonelor montane, pentru dezvoltarea în
perspectivă a turismului de munte, prin localizarea tuturor peisajelor atractive şi a
domeniilor schiabile, menite să ofere baza de proiectare a amenajărilor turistice
viitoare (poteci, marcaje, condiţii de accesibilitate în porţiunile mai dificile, amenajarea
unor puncte de belvedere, dotări pentru practicarea sporturilor de iarnă, cabane şi refugii
montane, instalaţii de transport pe cablu etc.) în condiţii de conservare şi replantare a
pădurilor;
- realizarea de amenajări cu caracter turistic în zone, localităţi şi pe trasee
turistice, menite care să asigure o echipare turistică adecvată unui turism competitiv şi
ecologic;
- dezvoltarea unei conştiinţe ecologice în rândul populaţiei şi a sentimentului
de dragoste şi respect pentru natură, pentru locuri istorice şi monumente de artă şi
arhitectură create de-a lungul timpurilor. Aceasta se poate realiza printr-o susţinută
acţiune de educaţie cu privire la mediu şi la potenţialul turistic, acţiune ce trebuie
întreprinsă ia nivelul întregii ţări, prin insuflarea unei atitudini de respect şi comportament
responsabil faţă de resursele naturale, în vederea ocrotirii lor.
Educaţia ecologică pentru ocrotirea naturii şi a potenţialului turistic trebuie să
aibă caracter permanent, să debuteze încă din perioada copilăriei şi să fie consolidată în
instituţiile de învăţământ de toate genurile şi gradele. Ulterior, ea se poate perfecţiona prin
intermediul mass-media în cadrul unor cercuri de "prieteni ai naturii", prin diverse publicaţii
de specialitate sau de către ghizi şi însoţitori, pe perioada desfăşurării unor excursii etc.

74
 CAPITOLULVIII ROMÂNIA CA DESTINAŢIE TURISTICĂ –
ANALIZA S.W.O.T.

Pentru a se putea propune o strategie de relansare a turismului internaţional al

României este necesară o analiză a situaţiei actuale a României, ca destinaţie turistică
internaţională din perspectivă de marketing, pentru a putea identifica zonele de acţiune şi
modalităţile de intervenţie.
Analiza SWOT reprezintă o sinteză a auditului de marketing care prezintă punctele forte
şi cele slabe ale organizaţiei, precum şi oportunităţile şi ameninţările mediului extern. Se
realizează astfel o listă a caracteristicilor pozitive şi negative ale organizaţiei analizate, care o
diferenţiază de organizaţiile concurente. În realizarea analizei SWOT, România trebuie privită
ca o destinaţie turistică unitară care deţine atât puncte slabe, cât şi puncte forte şi care
acţionează pe o piaţă în mişcare, beneficiind de oportunităţi, dar lovindu-se şi de ameninţările
inerente unei pieţe imperfecte.

8.1 Puncte forte. Puncte slabe

Acestea ţin în primul rând de capacitatea de organizare a ţării, de resursele de care
dispune şi sunt o caracteristică a mediului intern. Cea mai bună soluţie de promovare este
susţinerea punctelor forte şi diminuarea punctelor slabe.
8.1.1 Puncte forte
După o analiză a resurselor turistice româneşti am decis că principalele puncte tari
sunt următoarele: potenţialul natural, potenţialul antropic, dezvoltarea şi diversificarea
capacităţii de cazare şi alimentaţie, posibilitatea de a crea noi produse turistice, potenţialul
balnear. Iată care sunt argumentele noastre în acest sens.
Potenţialul natural
Diversitatea cadrului natural oferă premisele unei dezvoltări viitoare a turismului
asigurând totodată şi substratul pentru o varietate de forme de turism. Prin varietatea formelor de
relief: munţi, podişuri, litoral, câmpii, deltă, România se situează printre cele mai frumoase şi
apreciate destinaţii ale Europei.
Munţii Carpaţi reprezintă o componentă importantă a reliefului, acoperind circa 35%
din teritoriul ţării. Chiar dacă nu au altitudinile Alpilor, Carpaţii au câteva particularităţi care îi
deosebesc de ceilalţi munţi ai Europei (Alpi, Pirinei, Tatra):
• diversitatea peisagistică - asociată structurilor geologice şi alternanţei tipurilor de
relief: peisaje alpine (Făgăraş, Retezat, Rodnei, Parâng), peisaje carstice (Aninei, Bihor-
Vlădeasa, Mehedinţi, Cernei), abrupturi calcaroase (Piatra Craiului), chei şi defilee (Bicazului,

75
Olteţului, Turzii, Oltului, Jiului, Dunării);
• accesibilitate - datorită poziţiei centrale, configuraţiei, numeroaselor văi şi defilee,
dar şi datorită altitudinii mai reduse;
• potenţialul speologic bogat: peste 10000 de peşteri (care situează România pe locul
3 în Europa), dintre care unele au o valoare ştiinţifică excepţională;
• complexitate - varietatea formelor de relief, o bogată reţea hidrografică, fond
cinegetic, domeniu schiabil, aşezări umane.
Zona dealurilor subcarpatice şi a podişurilor este deosebit de interesantă prin bogăţia
şi varietatea resurselor balneare. In România există factori naturali de cură, de o mare diversitate
(ape minerale şi termale, lacuri terapeutice, nămoluri terapeutice, emanaţii de gaze terapeutice de
tipul mofetelor, saline, aeroionizarea predominant negativă), în peste 200 de localităţi, situând
România pe unul din primele locuri în Europa.
Zona de câmpie nu prezintă resurse deosebite, dar se poate folosi în interes turistic prin
arealul forestier, fondul cinegetic şi piscicol şi prin resursele balneare (lacuri sărate, nămoluri,
ape minerale).
Litoralul (cu 245 km de plajă) se deosebeşte de oferta altor ţări printr-o serie de
caracteristici:
• orientarea spre est şi sud-est;
• coborârea în mare cu o pantă lină;
• calitatea nisipului;
• lăţimea plajei.
Delta Dunării reprezintă una dintre cele mai complexe zone turistice din România
şi una dintre marile atracţii ale ţării datorită unicităţii ei în zona europeană. Cele mai importante
atracţii ale Deltei sunt:
• plajele întinse în zona litorală (Sulina, Petrişor);
• dunele de nisip (Caraorman, Săraturile);
• vegetaţia de mare varietate (codrii de stejar-Letea, Cărorman, zăvoaie de plută şi
sălcii uriaşe, stufărişuri, specii rare), cuprinzând peste 1150 de specii de plante;
• fauna piscicolă şi ornitologică (peste 300 de specii de păsări şi circa 150 de specii
de peşti);
• fond cinegetic şi piscicol.
Hidrografia cuprinde o vastă reţea de râuri, numeroase lacuri de diferite tipuri (glaciar,
carstic, vulcanic, de baraj natural) şi o mare varietate de ape subterane.
Clima contribuie prin valorile de temperatură, regimul eolian şi pluviometric, gradul
de nebulozitate la crearea ambianţei favorabile călătoriilor, dar constituie şi un motiv special

76
de deplasare prin calitatea de factor de cură (climat excitant-solicitant în zonele de litoral,
sedativ în zonele de deal şi podiş, tonic-stimulent în zonele montane).
Vegetaţia constituie componenta esenţială pentru cercetarea ştiinţifică şi pentru
organizarea de parcuri naturale ca destinaţii de vacanţă. Trebuie totodată menţionate şi plantele
medicinale care constituie un factor natural de cură (fitoterapia) foarte apreciat.
Fauna - România dispune de circa 3600 de specii, dintre care unele au o însemnătate
cinegetică deosebită (ursul brun, cerbul, râsul, cocoşul de munte, raţa sălbatică). Bogăţia faunei
şi fondul cinegetic deosebit prezintă interes pentru turismul de vânătoare şi pescuit sportiv, dar şi
pentru turismul ştiinţific.
Potenţialul antropic
România dispune de un bogat şi diversificat potenţial antropic, rezultat al istoriei de
peste 2000 de ani pe aceste meleaguri, dar şi al factorilor politici care au influenţat
dezvoltarea ţării. Printre cele mai interesante resurse ale potenţialului antropic se numără:
Vestigiile arheologice:
• cetăţile greceşti de pe ţărmul Mării Negre: Histria, Tomis, Callatis;
• cetăţile dacice din Munţii Orăştiei: Sarmisezetusa, Costeşti;
• cetăţile romane: Drobeta, Apullum, Napoca;
• cetăţile medievale din epoca timpurie: Biharia, Severin sau din epoca modernă:
Neamţ, Suceava, Sighişoara, Alba-Iulia, Bucureşti.
Monumentele istorice, de artă şi arhitectură:
• mănăstirile cu fresce exterioare din Bucovina: Voroneţ, Humor, Suceviţa,
Moldoviţa, Arbore;
• bisericile din lemn din Maramureş: Bogdan-Voda, Surdeşti, Botiza, Ieud;
• bisericile şi cetăţile ţărăneşti fortificate din Transilvania: Răşinari, Biertan, Cristian
sau din Oltenia: Cula lui Tudor Vladimirescu de la Cerneţi, Cula Greceanu de la Măldărăşti;
• castele şi palate: Bran, Mogoşoaia, Hunedoara, Peleş, Cotroceni;
• edificii religioase, monumente şi statui: catedrala romano- catolică din Alba-Iulia,
biserica Sf. Trei Ierarhi - Iaşi, Biserica Neagră - Braşov, biserica Stavropoleos - Bucureşti,
biserica Mănăstirii Curtea de Argeş, moscheea din Constanţa, Turnul Chindiei -
Târgovişte, Arcul de Triumf - Bucureşti, Ansamblul sculptural C. Brâncuşi - Tg. Jiu.
Instituţiile şi evenimentele cultural-artistice:
• edificiile unor instituţii culturale: Atheneul Român, Palatul Culturii-Iaşi, Casa
Sfatului- Braşov;
• reţeaua de muzee şi case memoriale: peste 450 de muzee şi circa 1000 de case
memoriale de interes local, naţional sau internaţional;

77
 • evenimente culturale: festivaluri muzicale (G. Enescu, Mamaia, Cerbul de Aur), ale
filmului, târguri, serbări (Serbările zăpezii, Serbările mării).
Arta şi tradiţia populară:
• arhitectura şi tehnica populară;
• creaţia artistică: producţia meşteşugărească şi de artizanat (Horezu, Corund,
Marginea, Vama - centre de ceramică), muzica, dansul, portul (ţara Moţilor, ţara Zarândului, ţara
Maramureşului), creaţia literară;
• manifestări tradiţionale: Sâmbra Oilor, târgul de fete, Festivalul Narciselor, Cocoşul
de Horez.
Pot constitui resurse antropice şi o serie de obiective economice: amenajări
hidroenergetice (baraje, lacuri de acumulare, centrale hidroenergetice), canale de navigaţie şi ecluze,
drumuri transmontane înalte (Transfăgărăşan), defilee (Jiului, Oltului, Dunării), precum şi
localităţile urbane sau rurale pentru arhitectura specifică, cultură, civilizaţie.
Dezvoltarea şi diversificarea capacităţii de cazare şi alimentaţie
Diversificarea capacităţii de cazare s-a realizat prin apariţia unor noi tipuri de unităţi de
cazare, precum pensiunile turistice (numărul acestora a crescut de la 16 unităţi în 1993 la 492
unităţi în 2002), pensiunile agroturistice (de la 61 unităţi în 1996 la 461 unităţi în 2002),
hostelurile (11 unităţi în 2002), spaţii de cazare pe nave (6 unităţi în 2002), dar şi prin dezvoltarea
unui segment hotelier de lux (4-5 stele).
Acesta s-a dezvoltat prin intrarea pe piaţa din România, prin contracte de
management sau de franciză, a unor mari lanţuri hoteliere internaţionale precum: Sofitel, Hilton,
Howard Johnson, Marriott, dar şi prin proiecte de investiţii autohtone: Club Scandinavia din
Mamaia, Complexul Europa şi hotelul Astoria din Eforie Nord. Se remarcă o tendinţă tot mai
accentuată de dezvoltare a segmentului de 2-3 stele la nivel urban prin apariţia multor unităţi
de primire de dimensiuni mici, adresate în special turismului de afaceri. Acestea sunt investiţii
noi care oferă o alternativă, din ce în ce mai căutată, la hotelurile de mari dimensiuni.
Dezvoltarea unităţilor de alimentaţie s-a realizat atât pe baza dezvoltării unităţilor
de cazare, dar mai ales prin realizarea unor noi unităţi care vin să acopere cererea rezidenţilor
din localităţile de reşedinţă. S-au dezvoltat atât lanţurile de alimentaţie rapidă (McDonald's,
SpringTime, PizzaHut), în special în marile oraşe ale ţării, dar şi restaurantele clasice, restaurantele
cu specific naţional (italienesc, francez, german, indian, chinez), cât şi cele specializate (restaurante
vânătoreşti, pescăreşti, rotiserii, pensiuni) care oferă o gamă sortimentală variată şi care tentează
prin noutate.
Crearea de noi produse turistice
În ultimii ani, România a avut o prezenţă mai activă pe pieţele internaţionale prin

78
dezvoltarea unor produse turistice naţionale pentru mai multe categorii de turişti: România ţara
Vinurilor, Dracula, Croaziere pe Dunăre, SuperSki în Carpaţi, Agroturism în România. Aceste
programe turistice, la nivel naţional, au fost promovate la manifestările internaţionale de profil
pentru diferite segmente de clientelă, dar fără evidenţierea clară a unuia dintre ele la care
celelalte să fie considerate adiacente.
Este un prim pas pe care România l-a făcut pentru recâştigarea pieţelor internaţionale,
pas care va trebui susţinut de politica turistică internă referitoare la modernizarea unităţilor de
primire turistică, la susţinerea investiţiilor în turism şi chiar la coordonarea activităţii turistice la
nivel guvernamental.
Potenţialul balnear
Potenţialul balnear, chiar dacă a fost amintit în cadrul potenţialului natural - zona
dealurilor şi podişurilor, merită o atenţie deosebită atât datorită factorilor de cură (unii dintre
ei unici în Europa), cât şi datorită bazei tehnico-materiale aferente.
România dispune de un potenţial balnear unic în zona Europei; au fost identificate peste 200
localităţi cu factori naturali de cură de o mare diversitate.
Într-o clasificare succintă, factorii naturali de cură se împart astfel:
Ape:
• oligominerale (termale, mezotermale, reci) cu o concentraţie mai mică de 1 g/litru;
• carbogazoase (>1 g/litru);
• alcaline (>lg NaCo2litru): Poiana Negri, Bodoc, Borsec, Zizin, Slănic Moldova,
Sângeorz Băi, Covasna;
• alcalino-feroase (CO2, Ca, Mg): Borsec, Lipova, Biborţeni, Zizin;
• feruginoase (>10mg Fe/litru): Covasna, Braşov, Vatra Dornei, Buziaş;
• arsenicale (>0,7mg arsenic/litru): Covasna, Salu Dornei;
• clorurate-sodice (>lgNaCl/litru): Băile Herculane, Malnaş Băi;
• iodurate (>lmg iod/litru): Govora, Bazna;
• sulfuroase (>lmg sulf/litru): Băile Herculane, Pucioasa, Călimăneşti;
• sulfatate: Amara, Vatra de jos;
• radioactive (~10-7 sare de uraniu/litru): Băile Herculane, Borsec.
Nămoluri terapeutice:
• sapropelice (sulfuroase);
• nămoluri minerale de izvor: Carpaţii Orientali;
• nămoluri de turbă: Poiana Stampei, Borsec, Tuşnad, Semenic.
Emanaţii naturale de gaze terapeutice:
• CO2: Munţii Oaş, Călimani, Harghita;

79
 • hidrogen sulfurat (unic în lume): Şugag Băi, Sântimbru Băi.
Salinele: Slănic Prahova, Tg. Ocna, Praid, Turda şi Cacica.
Lacuri terapeutice: Ocna Şugatag, Bazna, Ocna Dej, Lacul Mangalia, Lacul Sărat,
Sovata.
Bioclimatul, care poate fi: excitant în zonele de câmpie şi litoral, sedativ în zonele de
deal şi podiş şi tonico-stimulent în zonele montane.
Cu ajutorul acestor factori naturali de cură se pot trata o gamă largă de afecţiuni:
reumatism, boli ale aparatului locomotor, boli ale sistemului nervos central, boli respiratorii,
dermatologice, boli ale sistemului renal, afecţiuni ORL (sinuzite, laringite), ale aparatului
respirator (bronşite, astm), afecţiuni neurologice, endocrinologice, boli profesionale, afecţiuni
cardiovasculare (tensiune arterială, cardiopatie ischemică, stări post infarct), reumatism, afecţiuni
ale sistemului neurolocomotor, boli ale sistemului digestiv, boli de nutriţie, hepato-biliare,
renale, de metabolism (diabet, obezitate), astenii, afecţiuni dermatologice.
Turismul balnear are şansa să-şi recâştige locul pe care-1 deţinea înainte de 1989 prin
investiţii în dezvoltarea şi modernizarea bazei de tratament şi diversificarea procedurilor
folosite. Una dintre problemele de care se loveau staţiunile de tratament era legată de
personalul medical; problema a fost rezolvată şi societăţile de turism balnear au dreptul de a-şi
angaja personal medical propriu şi de a încheia contracte cu casele de asigurări, dar şi de a
presta servicii medicale.

8.1.2 Puncte slabe

În dezacord cu nivelul aşteptărilor clientelei turistice considerăm a fi:
Slaba dezvoltare a serviciilor oferite turiştilor se face simţită mai ales în zonele
rurale. Dacă în marile oraşe ale ţării există modalităţi diverse de petrecere a timpului liber:
cinematografe, baruri, cluburi, săli şi terenuri de sport, discoteci, cazinouri, oferte pentru excursii
la obiective din zonă, în oraşele mai mici sau staţiunile turistice, aceste servicii se regăsesc
doar parţial. Este un punct slab, care odată eliminat va dezvolta mai ales industriile conexe,
asigurând o dezvoltare armonioasă a zonelor turistice.
Lipsa unei infrastructuri la nivel cât mai apropiat de cel european reprezintă unul dintre
punctele slabe ale României, un dezavantaj al ţării nu numai la nivelul turismului, dar şi la
nivelul investiţiilor generale în alte sectoare de activitate.
Lungimea totală a reţelei drumurilor publice din România este de 78.836 km (din care
25,3% sunt drumuri publice modernizate), distribuţia acestora fiind relativ uniformă pe întreg
teritoriul ţării, cu excepţia regiunii Bucureşti-Ilfov. Aceasta dispune de o densitate mai mare a
drumurilor publice, aproape jumătate dintre acestea fiind modernizate. Deşi în perioada 1995-

80
2002 reţeaua drumurilor publice modernizate din România a înregistrat creşteri, densitatea
drumurilor publice (33 km/100 km2) continuă să fie foarte scăzută comparativ cu media ţărilor
UE (116 km/100 km2).
Tabel nr. 4: Reţeaua de drumuri publice din România, în perioada 1995-2002
1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002
Lungimea reţelei de 72859 73160 73161 73260 73435 78479 78492 78896
drumuri publice (km)

Lungimea reţelei de 17608 17716 17813 18031 18084 19418 19868 19958
drumuri publice
modernizate (km)

Densitatea 30,6 30,7 30,7 30,7 30,8 32,9 32,9 33,0

drumurilor publice
(km/100 km2)

Sursa: Anuarul Statistic al României 2002, Buletine Statistice INS 2003

Principalele oraşe ale României sunt legate printr-o reţea de aproximativ 20.000 km
de drum principal, incluzând aproape 1.000 km de şosea cu trei sau patru benzi de circulaţie şi
doar 160 km de autostradă . (prin inaugurarea în iunie 2004 a primului segment, în lungime de
55,7 km, al autostradei Bucureşti-Constanţa). În 2005 au fost inauguraţi alţi 92 km de
autostradă pe tronsoanele Lehliu-Drajna, Drajna-Feteşti şi Feteşti-Cernavodă, trebuind ca ultimul
tronson, Cernavodă-Constanţa, să fi fost finalizat până în anul 2006. Printre avantajele unei
autostrăzi se numără: capacitatea mare de circulaţie, viteză mare de deplasare de circa 120 km/h,
siguranţa sporită a traficului, crearea de noi locuri de muncă, accelerarea dezvoltării socio-
economice a regiunilor traversate, atu pentru integrarea europeană şi pentru turism.
Rapoartele organismelor financiare internaţionale sugerează că două treimi din reţea (în
jurul a 10.000 km) au ajuns în starea care necesită reparaţii urgente, iar aproape jumătate se
află în condiţii precare. Lipsa întreţinerii a aproape 2.000 de poduri a provocat alte probleme -
40% dintre acestea sunt sub nivelul de standardizare privind greutatea admisă, implicând
restricţii de greutate pentru autovehicule.
Starea drumurilor variază foarte mult pe teritoriul României, în vreme ce străzile
principale din oraşele mai mari şi principalele şosele care fac legătura între oraşe sunt într-o
stare acceptabilă până la bună, majoritatea celorlalte şosele sunt în stare proastă, sunt slab
iluminate, înguste şi deseori nu au benzi marcate. Multe şosele, în special în zonele rurale,
sunt folosite şi de pietoni, animale, biciclişti, căruţe trase de cai care sunt foarte greu de văzut, în
special noaptea. Circulaţia pe şosele poate să fie deosebit de periculoasă atunci când carosabilul
este umed sau acoperit cu zăpadă sau gheaţă. Aceasta este situaţia în special pe drumurile

81
montane.
Acest fapt a dus la devierea vehiculelor pe drumuri secundare, cauzând
congestionarea traficului şi creşterea concentraţiei poluanţilor, alături de scăderea siguranţei
circulaţiei. Reţeaua de drumuri judeţene şi locale se găseşte de asemenea într-o stare
proastă. Estimările arată că aproximativ 60% din lungimea drumurilor acoperite cu asfalt au
depăşit timpul de viaţă, în timp ce o treime se află într-un stadiu avansat de uzură. Site-ul oficial
al Ambasadei SUA în România apreciază astfel situaţia drumurilor din România:
• Siguranţa transportului public: Bună;
• Starea/Întreţinerea drumurilor în mediu urban: Acceptabilă;
• Starea/Întreţinerea drumurilor în mediu rural: Proastă;
• Posibilităţi de asistenţă tehnică/ambulantă pe şosea: Acceptabile.
Tabel nr. 4: Principalele zone în care se va investi în infrastructură
Faza Sector Lungime (km) Cost
Bucureşti-Ploieşti 70 350
Centura Bucureşti Nord 50 250
Lugoj-Nădl ac 120 560
Comarnic- Braşov 65 319
Braşov-Sibiu 110 165
Comarnic-Braşov* 65 300
Centura Bucureşti Sud 40 112
Sibiu-Lugoj * 210 662
Bucureşti-Fundulea 26 48,4
Sursa: Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului
* construcţia celei de-a doua benzi pe fiecare sens.
În anul 2002 reţeaua de căi ferate din România avea 11.002 km de linii în exploatare,
din care 3.950 km (35,9%) sunt electrificaţi şi 2.965 km (26,9%) sunt linii duble. Reţeaua de căi
ferate şi-a diminuat lungimea cu 3,2% în 2002 faţă de 1995. Lungimea desfăşurată a
liniilor este de 22.298 km, clasând România pe locul 7 în Europa, după Germania, Franţa,
Italia, Spania, Polonia şi Ucraina. Densitatea căilor ferate în exploatare este de circa 46,2
km/1000 km2 de teritoriu, fiind în scădere faţă de anul 1997 şi aflându-se sub media ţărilor UE
(65km/1000 km2).
În România există 17 aeroporturi. Cele mai importante aeroporturi sunt Bucureşti
Otopeni (aproape 75% din traficul total), Bucureşti Băneasa (9,3%), Timişoara (5,2%) şi
Constanţa (2,2%). Aceste patru aeroporturi funcţionează sub autoritatea Ministerului
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în timp ce celelalte 13 funcţionează sub autoritatea
Consiliilor Judeţene.
Cel mai important aeroport internaţional este Bucureşti-Otopeni (deschis în 1970), situat
82
la 18 km de Bucureşti (el a preluat zborurile externe de la vechiul aeroport civil de la
Băneasa). 15 oraşe au aeroporturi: Constanţa-Mihail Kogălniceanu, Timişoara, Arad, Sibiu,
Suceava (toate şi pentru trafic internaţional), Bacău, Baia Mare, Caransebeş, Cluj-Napoca,
Craiova, Iaşi, Oradea, Satu Mare, Târgu Mureş, Tulcea.
Toate cele 17 aeroporturi sunt deschise traficului internaţional. In prezent, pe 9 din
aeroporturi se efectuează curse internaţionale în mod regulat.
Lipsa utilităţilor reprezintă un handicap în concurenţa cu alte state din regiune. Turiştii
străini veniţi în România doresc să beneficieze de condiţii de cazare rezonabile care să le
asigure un minim de confort. Există încă, în mileniul trei, într-o ţară care se pretinde a fi pe
deplin europeană, localităţi neelectrificate în zona munţilor Apuseni. La acestea se adaugă
lipsa unei alimentări curente cu apă, lipsa canalizării şi numărul mic de posturi telefonice din
localităţile rurale.
Toate acestea nu creează premisele unei dezvoltări adevărate a turismului rural, ci doar
impresia unei întoarceri în timp care poate distra turistul străin obişnuit cu facilităţile vieţii
moderne. Reţeaua de utilităţi (alimentare cu apă, cu gaze şi canalizare) este insuficient dezvoltată
în raport cu suprafaţa şi populaţia ţării, dar mai ales în comparaţie cu situaţia ţărilor dezvoltate
din Europa. Într-o abordare de ansamblu, situaţia utilităţilor în România se prezintă astfel:
Reţeaua de alimentare cu apă
■ 15,98 km reţea/100 km2 suprafaţă
■ 1,70 km reţea potabilă/1000 loc
Reţeaua de canalizare
■ 0,73 km reţea canalizare/1000 loc
Reţeaua de gaz metan
■ 0,96 km reţea gaz metan/1000 loc
■ 9,06 km reţea gaz metan/100 km2
Cultura şi turismul au o relaţie simbiotică. Lipsa investiţiilor pentru punerea în valoare a
resurselor culturale ale ţării va avea efecte negative asupra turiştilor, dar şi asupra populaţiei
rezidente. Arta şi meşteşugurile, dansurile, ritualurile, legendele riscă să fie uitate de către
generaţiile tinere, dar pot fi revitalizate atunci când turiştii îşi arată interesul asupra lor.
Monumentele şi obiectivele culturale pot fi valorificate prin utilizarea fondurilor provenite
tocmai din activitatea turistică. De fapt, aceste monumente abandonate suferă tocmai din
lipsa de vizitatori. Cultura şi turismul trebuie să se susţină reciproc şi să dezvolte o relaţie
susţinută de întrajutorare pe termen lung. Această cooperare se poate realiza prin implicarea
atât a sectorului guvernamental, cât şi a sectorului privat într-un parteneriat reciproc avantajos.
Ca promovare, România nu şi-a creat o imagine clară şi puternică pe piaţă

83
internaţională deoarece nu a adoptat o politică sistematică şi susţinută de atragere a turiştilor
străini. într-un an a fost promovat litoralul şi Dracula, în anul următor s-a promovat Delta Dunării
şi turismul rural, toate acestea creând o imagine confuză în mintea străinilor interesaţi de
România. Acţiunea de promovare trebuie să fie puternică şi concertată, să prezinte elementele
care ne diferenţiază de ţările din regiune, trebuie să prezinte un element unic de atracţie care să
stimuleze cât mai mulţi turişti străini să viziteze România. La fel cum Grecia este ţara
vacanţelor însorite, Ungaria este ţara tratamentelor balneare, Croaţia prezintă Mediterana „aşa
cum a fost odată", Portugalia este singura ţară din Europa cu ieşire numai la Oceanul Atlantic şi
România trebuie să găsească un element unic de atracţie în jurul căruia să graviteze celelalte
oferte turistice naţionale.
Din analiza punctelor forte şi slabe ale României se pot identifica direcţiile de acţiune pe
care va trebui să le urmeze strategia de relansare a turismului internaţional al României:
ƒ dezvoltarea infrastructurii generale,
ƒ dezvoltarea infrastructurii turistice,
ƒ crearea şi promovarea intensivă a unor produse turistice competitive care să
valorifice atât potenţialul antropic, cât şi cel natural,
ƒ îmbunătăţirea serviciilor oferite turiştilor,
ƒ crearea unei imagini coerente pe pieţele externe, imagine care trebuie să fie total
diferită de cea a concurenţilor direcţi: Ungaria, Bulgaria.

8.2 Oportunităţile şi ameninţările

Oportunităţile şi ameninţările, ţinând mai mult de mediul extern al ţării nu pot fi decât
anticipate şi susţinute sau prevenite prin măsuri de natură să maximizeze efectele benefice
şi să minimizeze rezultatele negative. Trebuie desfăşurată o analiză permanentă a evoluţiilor
economice, sociale şi politice din pieţele ţintă pentru a observa schimbările care apar, schimbări
care pot influenţa pozitiv sau negativ activitatea turistică internaţional-receptoare a
României.

8.2.1 Oportunităţi
Prin poziţia geopolitică pe care o deţine în cadrul continentului, România beneficiază
de un mare avantaj faţă de ţările concurente. România se află la întretăierea celor mai importante
rute comerciale ale continentului: se găseşte la jumătatea distanţei între nordul şi sudul Europei,
precum şi pe drumul care leagă Europa de Vest de Asia. Acest avantaj se poate dezvolta din
perspectiva turismului de tranzit, cât şi din perspectiva turismului de odihnă şi relaxare prin
distanţele relativ reduse între România şi ţările vestice. Dezvoltarea unei infrastructuri rutiere

84
de nivel occidental va reduce timpul parcurs în condiţiile în care călătoriile rutiere deţin cea
mai importantă pondere în preferinţele de transport ale turiştilor străini sosiţi în Români. Dacă se
menţionează şi posibilitatea ca viitoarea conductă de petrol şi gaze naturale de la Marea Caspică
să tranziteze România se accentuează şi mai mult importanţa geopolitică a ţării în zona central-
europeană.
Intrarea României în NATO nu creează oportunităţi imediate aşa cum greşit se crede
de multe ori. Acest eveniment are o semnificaţie importantă atât pentru noi - ca stat - printr-o
despărţire clară de trecut, cât şi pentru noii aliaţi, prin afirmarea clară a valorilor democraţiei. Pentru
străini, aderarea României la NATO înseamnă siguranţă, stabilitate, înseamnă garanţia unei ţări
care, chiar în reconstrucţie economică, crede în valorile democraţiei mondiale şi ale cărei interese
sunt legate de interesele ţărilor aderante.
Generalul Wesley Clark, fostul conducător al trupelor americane din Irak, declară cu
prilejul unei vizite la Bucureşti: „Aderarea României la NATO va aduce miliarde şi miliarde
de dolari din investiţii străine, educaţie pentru mii de oameni şi zeci de mii de locuri de muncă,
o adevărată transformare în plan economic, militar şi cultural /.../ oamenii de afaceri
occidentali vor veni să investească în România, pentru că ştiu că acum investiţiile lor sunt în
siguranţă, dar şi pentru că vor putea participă la transformarea societăţii româneşti, astfel încât
aceasta să fie compatibilă cu cele din vest".
Din punct de vedere turistic, intrarea în NATO nu poate aduce beneficii imediate
decât prin amplasarea unor baze militare străine (americane) pe teritoriul României în zonele
de interes (litoral, Timişoara, Târgovişte), baze militare care vor aduce un important aport
valutar care, prin efectele induse, vor dezvolta mai multe ramuri ale economiei.
Siguranţa României, comparativ cu alte state europene receptoare de turişti, poate fi o
oportunitate care poate fi exploatată în condiţiile în care atentatele teroriste s-au făcut simţite şi
în ţări care, până nu demult, nu prezentau nici un fel de pericol. Printre ţările care s-au
confruntat cu astfel de atacuri se numără Turcia şi Spania, ambele fiind destinaţii importante
pentru turismul de litoral.
La 15 noiembrie 2003, în Turcia, la două sinagogi din Istanbul, au avut loc atentate cu
bombă, soldate cu 25 de morţi şi 300 de răniţi. La doar cinci zile, la consulatul britanic şi la
birourile băncii britanice HSBC, ambele situate pe malul european al Bosforului, au izbucnit alte
explozii sângeroase în care şi-au pierdut viaţa consulul britanic împreună cu alte 26 de
victime şi au fost rănite peste 450 de persoane. Conform administraţiei de la Ankara, atacul a
fost revendicat de gruparea Al Qaida şi de Frontul Islamic al Combatanţilor din Marele Orient
(IBDA) - o reţea turcă, înarmată, al cărei lider este condamnat la închisoare pe viaţă.
Aceste atentate au avut rezultate negative imediate nu numai asupra economiei Turciei.

85
Tranzacţiile lirei turceşti au fost suspendate, după ce moneda s-a devalorizat cu peste 7 procente,
imediat după explozii.
Tranzacţiile la bursa din Londra s-au prăbuşit imediat după aflarea veştii că atentatele
au vizat obiective britanice din metropola turcă. Vestea atentatelor a provocat şi scăderea
cotaţiilor la acţiunile firmelor de turism şi asigurări.
Investitorii au preferat să vândă aceste acţiuni şi să cumpere obligaţiuni sau aur. In
Germania, unde Turcia este una dintre cele mai bine vândute destinaţii turistice, acţiunile firmelor
de turism au scăzut cu aproape şase procente. O lovitură serioasă au primit şi companiile aeriene
şi cele hoteliere care au afaceri în Turcia. Analiştii spun că evenimente tragice ca cele de la
Instanbul nu vor avea un impact economic major în următoarele luni. Dacă se vor mai produce
noi atentate este foarte probabil ca o parte din fluxurile turistice către Turcia să se orienteze către
alte destinaţii considerate mai sigure.
Atentatele de la Madrid, din 11 martie 2004, soldate cu 199 de morţi şi 1.400 de răniţi, au
fost comise cu trei zile înainte de alegerile parlamentare din Spania şi sunt cele mai sângeroase
din istoria Spaniei moderne şi din Europa, după atentatul de la Lockerbie (Scoţia), care în 1988
s-a soldat cu 270 de morţi. Astfel, o ţară membră atât a UE, cât şi a NATO a fost lovită de un
atentat ale cărui efecte se vor extinde asupra tuturor ţărilor membre UE.
Atentatul de la Madrid a condus la scăderea ritmului de creştere economică a UE
datorită scăderii ponderilor cheltuielilor şi a creşterii economiilor. Printre cele mai afectate
sectoare ale economiei se numără aeronautica, turismul şi bunurile de lux, dar nu sunt excluse
scăderi nici în domeniul electrocasnicelor şi al autoturismelor. Printre experţii în domeniu se
număra şi Herve Goulletquer, coordonatorul pentru studii europene la Credit Lyonnais, care
afirma: „Nu trebuie să aşteptăm o reacţie patriotică precum în Statele Unite, unde americanii au
consumat în mod forţat pentru a susţine economia după atentate".
Valorificarea relaţiilor de cooperare în anumite domenii economice, cu anumite
ţări precum SUA şi China se pot extinde şi asupra turismului.

8.2.2 Ameninţări
Printre ameninţările cu care se poate confrunta România se numără şi deteriorarea
situaţiei economice a ţărilor Europei de Vest şi în special a marilor emiţători de turişti:
Germania, Marea Britanie, Olanda, Franţa, Italia, Austria la care se adaugă ameninţările unor
noi atentate teroriste (după cele din Turcia şi Spania), care vor contracta şi mai mult cererea
turistică. Raportul FMI evidenţiază slăbiciunea economiilor din zona euro în raport cu restul
lumii. Uniunea Europeană a înregistrat o tendinţă de creştere economică pe baza unei cereri
externe mai viguroase, consumul intern păstrându-se la un nivel foarte redus. Creşterea

86
consumului se lasă încă aşteptată, cu toate că rata şomajului dă semne de scădere. Însă
ultimii indicatori macroeconomici la nivelul UE menţin incertitudinea unei depăşiri clare a
perioadei de recesiune. Astfel, menţinerea consumului la un nivel scăzut, chiar în condiţiile unei
creşteri economice, nu este de natură să favorizeze călătoriile, ci mai degrabă investiţiile şi
aşteptarea unor momente mai prielnice.
Creşterea preţului petrolului pe plan internaţional va avea efecte negative şi asupra
fluxurilor turistice, prin creşterea preţului la biletele de avion datorită ponderii ridicate a
costurilor legate de combustibil în totalul costurilor de operare a unei companii aeriene. Preţul
petrolului influenţează şi situaţia economică a ţărilor emiţătoare de turişti, încetinind ritmul de
creştere economică cu efecte negative asupra consumului.
Dacă la condiţiile de incertitudine economică în care se găsesc majoritatea
economiilor din zona UE se adaugă şi perspectivele unor atentate teroriste sau reactivarea
unor focare de agitaţie din Balcani (Kosovo) este mai mult ca sigur că vom asista la o
menţinere constantă sau chiar o scădere a cererii turistice la nivel european. în condiţiile în care
toate ţările din regiune (Bulgaria, Ungaria, România, Turcia, Grecia) doresc o creştere a
fluxurilor internaţional-receptor, între ele se va manifesta o concurenţă acerbă din care
România poate ieşi dezavantajată datorită politicii turistice manifestate până în acest moment.
Globalizarea poate aduce, la rândul ei, pe lângă efectele pozitive legate de sporirea
investiţiilor, creşterea numărului de locuri de muncă şi efecte negative. Acestea din urmă se vor
resimţi mai ales în planul cultural prin deteriorarea, de dragul profiturilor mai mari, a obiceiurilor
şi a modului de viaţă tradiţional. Astfel, mâncărurile tradiţionale se vor adapta gusturilor
turiştilor, obiceiurile şi datinile populare vor fi în pericol de a deveni sinonime kitchului, iar
valorile culturale ale poporului se vor schimba după valorile culturii dominante, în prezent
cultura americană.
Spre exemplu, deşi avem o sărbătoare specifică dedicată îndrăgostiţilor
„Dragobetele" (24 februarie), sărbătorită de sute de ani în România, noi o înlocuim cu o
sărbătoare de import „Valentine's Day" (14 februarie), datorită profitului aferent: mici sau
mari cadouri între persoanele îndrăgostite, flori, petreceri. In tradiţia populară, acesta
sărbătoare îşi are originea în ciclurile naturii, mai ales în lumea păsărilor. Nu întâmplător,
pasărea era considerată una din cele mai vechi divinităţi ale naturii şi dragostei.
Acesta este unul dintre efectele negative ale globalizării, turistul fiind interesat nu
numai de resursele naturale şi antropice ale unei ţări, dar şi de aspecte ce ţin de valori culturale,
obiceiuri şi datini, sărbători specifice.
Prin combinarea celor patru elemente prezentate în analiza SWOT şi gruparea lor câte
două se pot obţine patru strategii:

87
 • S-0 (Puncte tari-Oportunităţi): urmărirea oportunităţilor care se potrivesc cel mai
bine punctelor tari;
• W-0 (Puncte slabe-Oportunităţi): depăşirea punctelor slabe în urmărirea
oportunităţilor;
• S-T (Puncte tari-Ameninţări): identificarea modalităţilor de utilizare a punctelor
tari pentru a reduce vulnerabilitatea la ameninţările externe;
• W-T (Puncte slabe-Ameninţări): stabilirea unui plan defensiv pentru a preveni
situaţia când punctele slabe devin foarte vulnerabile la ameninţările externe.

Teste grilă

1. Între formele derivate de turism se include:

b. Turismul internaţional receptor;
c. Turismul internaţional emitent;
d. Turismul intern;
e. Turism internaţional.

2. După modul de angajare al prestaţiilor turistice distingem:

a. Turismul itinerant;
b. Turismul de tranzit;
c. Turismul social;
d. Turismul mixt.

3. În funcţie de caracteristicile sociale şi economice ale cererii există:

a. Turism pentru tineret;
b. Turism de sejur;
c. Turism de tranzit;
d. Turism particular.

4. Teoria X se bazează pe următoarele aprecieri:

a. în condiţiile vieţii industriale moderne, potenţialul uman este utilizat numai parţial;
b. consumul de eforturi fizice şi intelectuale sunt tot atât de fireşti ca şi joaca şi odihna;
c. în general, fiinţele umane manifestă aversiune faţă de muncă şi deci pe cît posibil vor
evita să muncească;
d. gradul de implicare faţă de obiectivele organizaţionale este proporţional cu mărimea
recompenselor ce vor rezulta din realizarea lor.

5. Etimologic, cuvântul „turism” provine din:

a. termenul englez „tour”
b. termenul francez „tour”
c. termenul latin „turnus”
d. termenul englez „tourism”

6. Turismul intern la nivelul unei ţări reprezintă:

a. rezidenţii unei ţări care călătoresc în propria ţară
b. numărul tuturor celor care vizitează o ţară

88
c. vizitarea unei ţări date de către no-rezidenţi

7. După gradul de mobilitate al turistului, turismul poate fi:

a. turismul de sejur
b. turismul social
c. turismul de masă
d. turism de mixt

8. Soldul pozitiv al “contului” călătorii poate contribui:

a. la reducerea deficitului balanţei de plăţi
b. la dezechilibrarea balanţei de plăţi
c. la reducerea excedentului balanţei de plăţi externe
d. la creşterea deficitului balanţei de plăţi

9. Contul “călătorii” cu sold negativ contribuie la:

a. creşterea excedentului balanţei de plăţi
b. creşterea încasărilor din sectorul terţiar al economie
c. reducerea deficitului balanţei de plăţi
d. dezechilibrarea balanţei de plăţi

10. Ministerul Turismului a luat fiinţă:

a. în anul 1971
b. în anul 1974
c. în anul 1990
d. în anul 1960

11. Riscul (atacurilor teroriste) asumat de turiştii care vin în România este:
a. Este zero
b. foarte mare
c. la fel ca şi în celelalte state europene
d. foarte mic

12. Industria turistică este influenţată de mediul economic:

a. din punct de vedere al cererii , cât şi al ofertei;
b. doar din punct de vedere al ofertei;
c. doar din punctul de vedere al cererii;
d. din punct de vedere a volumului de produse turistice consumate

13. Turismul este influenţat de o serie de factori de natură politică şi guvernamentală:

a. dezvoltarea bazei de date de consumatori în sistemele informatice de marketing
b. schimbări în structura familiei şi reducerea natalităţii;
c. orientarea partidelor de la guvernare
d. sistemele de rezervare on-line

14. Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului nu are ca responsabilităţi:

a. modul în care turiştii respectă normele de poluare a peisajului turistic;
b. monitorizarea factorilor ecologici;
c. promovarea măsurilor stricte de protecţie a mediului înconjurător;
d. reprezentarea Guvernului în relaţie cu organizaţii internaţionale de specialitate.

89
15. Calitatea mediului este afectată de:
a. factori obiectivi
b. factori subiectivi
c. factori derivaţi
d. acţiunile unor categorii de turişti

16.Să se definească noţiunea de agenţie de turism şi să se precizeze în câte categorii se împart

acestea.

Agenţiile de turism private formează veriga de bază a instituţiilor care activează în

industria turismului. Pot fi considerate ca agenţii de turism unităţile economice care dispun de
mijloace de producţie şi fonduri circulante adecvate pentru conceperea şi prestarea de servicii în
vederea satisfacerii cererii turistice.
Întreprinderile economice care activează în turism, se împart în două categorii
principale:
- firme turistice primare, care se consacră exclusiv sau preponderent activităţii de turism şi, în
consecinţă, existenţa lor este direct dependentă de rezultatele economice ale acestei activităţi.
- firmele secundare sau indirecte, a căror activitate principală de prestări de servicii are un
caracter general, subordonată intereselor şi cerinţelor populaţiei locale, dar care într-o anumită
măsură prestează şi servicii turistice.

17. Menţionaţi care sunt criteriile conform cărora cererea turistică se manifestă diferit de la un
client la altul?

Cererea turistică se manifestă practic într-un număr infinit de variante, nuanţate de la un

client potenţial la altul, în funcţie de:
- tipologia socioprofesională, familia şi forma de turism în care se desfăşoară călătoria
turistică a clientului interesat;
- caracteristicile tehnice ale voiajului efectuat (durata sejurului, formele de transport,
modalităţile de cazare etc);
- sursele financiare şi sumele disponibile pentru acoperirea cheltuielilor turistice în
funcţie de structura serviciilor;
- motivaţiile clientelei şi preferinţele turiştilor pentru atracţiile oferite.

18. Să se definească conceptul de dezvoltare durabilă în turism.

Dezvoltarea durabilă este un proces care se desfăşoară fără a distruge sau a epuiza
resursele, asigurând dezvoltarea acestora. Resursele trebuie valorificate într-un ritm identic cu cel de
reînnoire a lor, renunţându-se la exploatare atunci când resursa se regenerează foarte lent, pentru a o
înlocui cu alta cu mai mare putere de regenerare. Toate resursele trebuie exploatate în aşa fel, încât
de ele să beneficieze şi generaţiile viitoare.

19. Care sunt principalele direcţii de urmat pentru relansarea turismului românesc la nivel
internaţional?
Din analiza punctelor forte şi slabe ale României se pot identifica următoarele direcţiile
de acţiune pe care va trebui să le urmeze strategia de relansare a turismului internaţional al
României:
ƒ dezvoltarea infrastructurii generale,

90
 ƒ dezvoltarea infrastructurii turistice,
ƒ crearea şi promovarea intensivă a unor produse turistice competitive care să
valorifice atât potenţialul antropic, cât şi cel natural,
ƒ îmbunătăţirea serviciilor oferite turiştilor,
ƒ crearea unei imagini coerente pe pieţele externe, imagine care trebuie să fie total
diferită de cea a concurenţilor direcţi: Ungaria, Bulgaria.

20. Să se definească oferta turistică, şi să se precizeze de câte feluri este aceasta?

Oferta turistică este formată din ansamblul atracţiilor turistice care pot motiva vizitarea
lor. Practic, oferta turistică a unei ţări (zone, staţiuni) cuprinde totalitatea elementelor care pot fi
puse în valoare la un moment dat pentru stimularea cererii turistice.
Prin analogie cu clasificarea resurselor turistice, oferta turistică poate fi:
- primară, care cuprinde totalitatea valorilor (resurselor) naturale
- secundară, ce include ansamblul resurselor create de mâna omului (valori istorice,
arhitecturale, culturale, folclorice etc.).

21. Să se precizeze şi să se explice principalele tipologii de cerere turistică

În practica turistică, analiştii disting trei categorii principale de turişti,
- turişti pentru care constrângerile economice nu sunt de natură să influenţeze în sens
restrictiv alegerea formulelor şi destinaţiilor de vacanţă şi care constituie categoria
clientelei de "lux";
- turiştii "activi", care dispun de resursele financiare necesare sau sunt în căutarea unor
resurse pentru a stabili un echilibru financiar între mijloacele lor economice şi cererile
pentru călătoriile de vacanţă;
- turiştii "pasivi" (sau, după unii analişti, aşa-numiţii turişti "captivi"), ale căror aspiraţii
pentru achiziţionarea produselor turistice nu depăşesc limitele condiţiilor lor economice.

Răspunsuri teste grilă:

1.d
2.d
3.d
4.c
5.a
6.a
7.a
8.a
9.d
10.a
11.d
12.a
13.d
14.a
15.d

91
 BIBLIOGRAFIE
Alexandru, D.,Neguţ, S.,Istrate, Geografia turismului, Bucureşti, Editura Academiei,
Angelescu, C., Jula, D. Timpul liber – Condiţionări şi implicaţii
economice, Editura Economică, 1997.
Bran, F. , Nistoreanu, P. Ecoturism, Editura Economică, Bucureşti, 2000
Brown, R.L. Eco-economie, Bucureşti, Editura Tehnică, 2001
Cooper, C, Fletcher, J., Gilbert, D., Tourism, Principies and Practice, Harlow,
Wanhill Longman, 1998
Cosmescu, I. Turismul - Fenomen complex contemporan,
Bucureşti, Editura Economică, 1998
Cosmescu, L, Ilie, L Economia serviciilor, Sibiu, Editura Universităţii
„Lucian Blaga", 1999
Diaconu Mihaela Turism prin Internet, Bucureşti, Editura Tribuna
Economică, 2004
Emilian, R.(coord.) Iniţiere în managementul serviciilor, Bucureşti,
Editura Expert, 2001
Ioncică, M. Economia serviciilor, Bucureşti, Editura Uranus,
2000
Ionescu, I. Turismul fenomen social economic şi cultural,
Bucureşti, Editura Oscar Prinţ, 2000
Isachen, A. J.,Hamilton, B. C,Gylfason, Să înţelegem Economia de piaţă, Bucureşti,
Th. Editura Oscar Prinţ, 1992
Istrate, L,Bran, F.,Roşu, A. G. Economia turismului şi mediului înconjurător,
Bucureşti, Editura Economică, 1996
Lanquar, R. Le tourisme internaţional, Paris, Presses
Universitaires de France, 1989
Lupu, N. Hotelul - economie şi management, Bucureşti,
Editura ALL Beck, 2002
Minciu, R. Economia Turismului, Bucureşti, Editura Uranus,
2001
Minciu, R., Economia şi tehnica serviciilor de alimentaţie
publică şi turism, Bucureşti, Lito ASE, 1984
Neacşu, N Turismul şi dezvoltarea durabilă, Bucureşti,
Editura Expert, 2000
Nedelea Al. Piaţa turistică, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică, 2003
Nicolescu, R Serviciile în turism- alimentaţia publică,
Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1988
Nistoreanu, P Management în turism şi servicii, Bucureşti,
Editura ASE, 2005
Nistoreanu, P. Ecoturism şi turism rural, Bucureşti, Editura
ASE, 2003
Nistoreanu, P Turismul rural, o afacere mică cu perspective
mari, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică,
1999
Nistoreanu, P.,,Dinu, V.,Nedelea, Al. Producţia şi comercializarea serviciilor turistice
Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 2004
Niţă, L, Niţă, C-tin Piaţa turistică a României, Braşov, Editura
Ecran Magazin, 2000
Snak, O. Economia şi organizarea turismului, Bucureşti,
Editura Sport-Turism, 1975

92
 Snak, O.,Baron, P.,Neacşu, N.
Stănciulescu, G.
Stănciulescu, G.
Stănciulescu, G. (coord.)
Vellas,Fr., Becherel, L.
* * * Colecţia Revistei de Comerţ,
* * * DEX, ediţia a II-a, Bucureşti,
www.abc-netmarketing.com
www.amadeus.com
www.cyberatas.com
www. economia, ci
www.ecotourisme2002.org
Turismul în economia naţională, Bucureşti,
Editura Sport-Turism, 1981
Economia Turismului, Bucureşti, Editura Expert,
2001
Tehnica operaţiunilor de turism, Bucureşti,
Editura ALL Educaţional, 1998
Managementul agenţiei de turism, Bucureşti,
Editura ASE, 2002
Turismul - tendinţe şi previziuni, Bucureşti,
Editura Walforth, 1994
2000-2004
Editura Univers Enciclopedic, 1996
93