Professional Documents
Culture Documents
TEHNICI PROIECTIVE
ID
Lector univ. drd. Corina Bogdan
I) Obiective
generale: familiarizarea studenţilor cu teoriile psihologice privind
mecanismele proiecţiei, cunoaşterea principalelor probe proiective şi a
cadrelor interpretative specifice;
specifice informaţionale: cunoaşterea teoriilor care permit interpretarea
psihologică a diferitelor teste proiective; capacitatea de a diferenţia
materialul proiectiv şi rolul său în a reliefa principalele aspecte privind
dinamica şi conţinuturile psihismului inconştient;
specifice operaţionale: formarea unor deprinderi de aplicare şi
interpretare a unor tehnici proiective.
II) Conţinut
Tehnici Proiective
1. Proiecţia: definire şi factori. Tehnicile proiective: caracterisitici şi clasificare
2. Diverse Perspective ale fenomenului proiecţiei
3. Testul Omului (“Desenează o persoană”) - DAP
4. Testul familiei
5. Testul arborelui
6. Experimentul asociativ-verbal (TAV)
7. Fabulele Düss
8. Teste de completare – Testul Rotter
9. Testul tematic de apercepţie ( T.A.T.)
10. Testul pulsiunilor (Szondi)
11. Tehnica petelor de cerneală. Testul Rorschach
Bibliografie selectivă
Chevalier, J., Gheerbrant, A. (1993), Dicţionar de simboluri, vol. 1 (A-D), vol. 2 (E-
O), vol. 3 (P-Z), Ed. Artemis, Bucureşti
Deri, S. (2000), Introducere în testul Szondi, Ed. Paideia, Bucureşti.
Dumitraşcu, N. (2005), Tehnicile proiective în evaluarea personalităţii, Ed. Trei,
Bucureşti.
Georgescu, M. (2001), Laborator de psihologie proiectivă asistat de calculator, Ed. Titu
Maiorescu, Bucureşti.
Georgescu, M. (2001), Vadecum în pihologie proiectivă, Ed. Oscar Print, Bucureşti.
Koch, K. (2002), Testul Arborelui. Diagnosticul psihologic cu ajutorul testului
arborelui., Ed. Profex, Timişoara.
Laplanche, P., Pontalis, J.-B. (1990), Vocabularul psihanalizei, Ed. Humanitas,
Bucureşti.
2
Minulescu, M. (2001), Tehnici proiective, Ed. Titu Maiorescu, Bucureşti.
Popescu-Neveanu, P. (1978), Dicţionar de psihologie, Ed. Albatros, Bucureşti.
Rorschach, H. (2000), Manual de phodiagnostic. Metode şi rezultatele unui experiment
diagnostic al percepţiei. Interpretarea liberă a formelor fortuite., Ed. Trei,
Bucureşti.
Samuels, A., Shorter, B., Plaut, F. (2005), Dicţionar critic al psihologiei analitice
jungiene, Ed. Humanitas, Bucureşti.
Schafer, R. (2003), Interpretarea psihanalitică a testului Rorschach. Teorie şi aplicaţie,
Ed. Polirom, Iaşi.
Jung, C. G., (2004-2007, Opere complete, Ed. Trei, Bucureşti
3
1. Proiecţia: definire şi factori. Tehnicile proiective: caracteristici şi
clasificare
Proiecţia
4
2. În afară de relaţiile interpersonale, un alt domeniu unde se manifestă proiecţia
este alegerea meseriei, a vocaţiei. Oamenii îşi aleg o anumită profesie proiectând
asupra ei tendinţe persona el pe ca re spera să le fructifice sa u mă ca r să le
socializeze în rolul profesional respectiv. Ce meserii îşi aleg cei cu tendinţe
agresive dacă nu militari de carieră, criminalişti, măcelari, chirurgi, critici de artă.
La profesori apare tendinta de a domina.
4. La nivel macrosocial
Factori ai proiecţiei
5
vede în roz. Aceeaşi realitate e percepută altfel. În situaţia ipotetică în care o
persoană intră într-o pădure, vede orice umbră ca fiind un posibil agresor.
Cu cât un stimul sau o situaţie este mai vagă, neclară, ambiguă sau mai
slab structurată, cu atât vom percepe acea situaţie în funcţie de propriile noastre
scheme interioare; acest factor stă la baza tehnicilor proiective, de exemplu norii –
două persoane văd lucruri diferite în funcţie de seturile interne; o figură tăcută,
imobilă devine un ecran de proiecţie; În psihanaliză există regula neutralităţii
binevoitoare a psihanalistului în care pacientul este provocat fără ca acesta să ştie
dacă este aprobat sau nu.
Tehnicile proiective
6
În literatura de specialitate se face o distincţie netă între tehnicile
proiective şi aşa numitele teste obiective.
Încă de la apariţie, tehnicile proiective au stârnit vii controverse
printre practicieni, mulţi susţinând că acestea nici nu merită să fie numite
teste întrucât nu satisfac cerinţele fundamentale ale unui test psihologic
(validitate, fidelitate, standardizare). La testul petelor de cerneală (testul
Rorschach) un subiect dă următorul răspuns: “ Aici vă d o persoană cu
braţele ridicate”; Ce credeţi că sugerează acest răspuns: dezarmare,
speranţă, gest de adoraţie, rugăciune sau altceva?, acelaşi răspuns
proiectat poate duce la interpretări diferite între psihologi. Desigur
caracterizarea unei persoane nu se face după un singur răspuns dat la un
singur test. Fidelitatea interexaminatori este slabă atunci când mai mulţi
examinatori ajung la concluzii diferite şi tocmai acest lucru se reproşeaza
testelor proiective, de unde rezultă discreditarea acestor tehnici.
Testele obiective, prin contrast, satisfac cerinţele psihometrice de
bază, adică i s-au calculat fidelitatea, validitatea şi sunt standardizate, ca
atare, regulile lor de interpretare sunt mai clare, mai bine definite (CPI,
16PF, teste de inteligenţă, de aptitudini etc.).
În realitate, aceasta împărţire între tehnicile proiective şi tehnicile
obiective este artificială şi nefondată după Exner.
Argumente:
a. Teoretic, orice situaţie-stimul poate evoca un proces proiectiv;
chiar şi stimulii foarte clari (de exemplu cât face “2+2”) pot fi trataţi
într-o manieră proiectivă. Un elev spune “2+2=4, adică numărul
meu preferat; acest răspuns arată şi altceva în afară de faptul că ştie
să socotească;
b. Orice tehnică proiectivă poate fi adusă la standardele unui test
obiectiv; dacă i se calculează proprietăţile psihometrice (testul
Rorschach, în varianta americană, timp de 35 de ani i s-au calculat
datele psihometrice, aşa se face că are aproape aceeaşi validitate şi
fidelitate ca testul CPI).
7
sau complexe ale subiecţilor. Tehnica asocierii verbale a lui Jung. Testul de
completare de fraze Rotter.
• Limbajul pulsiunilor – proiecţia pulsională. Testul Szondi. Atracţia sau
respingerea faţă de anumite figuri relevă o serie de trebuinţe, instincte
ale subiectului, mai mult sau mai puţin frustrate.
• Limbajul desenelor – proiecţia grafică. Modul în care desenezi, un
arbore, silueta unei persoane, exprimă anumite lucruri care ţin de
imaginaţia de sine, relaţia cu lumea sau stările tale emoţionale.
Desenează o persoană, testul arborelui, testul familiei
• Limbajul poveştilor – proiecţie tematică. Se prezintă sub forma unor
imagini cu personaje; subiectul trebuie să facă poveşti despre ele; în
aceste poveşti subiectul îşi exprimă trebuinţele, dorinţele lui, ca şi
modul în care percepe relaţiile interpersonale. Testul de apercepţie
tematică T.A.T. Testul de apercepţie tematică pentru copii CAT, Fabulele
Duss .
• Limbajul frustrării. Modul în ca re rea cţionă m la un stres, situa ţie
frustrantă, relevă starea de spirit a subiectului sau mecanismele prin
care el încearcă să facă faţă stresului şi vieţii, în general. Testul
Rosenzweig.
8
2. Diverse perspective ale fenomenului proiecţiei
9
Ponderea proiecţiei este atât de mare încât nu vom putea niciodată afla
cum arată în-sinele lumii deoarece în demersul cunoaşterii transformăm procesul
fizic într-unul psihic.
Astfel tot ceea ce este necunoscut, orice vid, este umplut prin proiecţie,
ceea ce se crede că se recunoaşte în materie este de fapt proiecţia datelor
inconştientului subiectului cunoscător.
Jung remarcă existenţa unei proiecţii pasive (forma patologică a proiecţiei
şi a multor proiecţii normale, neintenţionate, întâmplătoare) şi a unei proiecţii
active ca parte componentă esenţială a empatiei.
Comparativ, dacă proiecţia este un proces de dezasimilare a obiectului din
subiect prin expulzarea unui conţinut subiectiv pe obiect, introiecţia este un
proces de asimilare, o asimilare a obiectului în subiect. Dacă proiecţia este un
proces de introversie, - pentru că conduce spre diferenţiere şi separare a
obiectului de subiect, introiecţia este un proces de extraversie pentru că
asimilarea la obiect cere empatie şi o investire a obiectului cu libido.
Procesul proiecţiei joacă un rol patologic dominant în mecanismele
sindromului paranoic, care de obicei sfârşeşte prin totala izolare a obiectului de
subiect.
În proiecţie, prin dezasimilare subiectul scapă de conţinuturi dureroase şi
inacceptabile, dar şi de valori pozitive care nu îi sunt accesibile conştient. La
origine, spune Jung, există o identitate arhaică între subiect şi obiect care se
sprijină pe procesul de proiecţie. Identitate recognoscibilă uşor în psihologia
copilului mic, sau a popoarelor primitive. Ca denumire specifică, proiecţia
desemnează, în sens restrâns, necesitatea dizolvării acestei identităţi cu obiectul
când starea de neadecvare este deja observată şi apare disfuncţională pentru
persoană.
10
Pentru Abt, definirea proiecţiei intervine în funcţie de nivelele de anxietate
cărora subiectul poate sau nu să facă faţă. Apercepţia, în general, are rolul de a
permite individului să menţină în el o stare de anxietate. Când situaţia exterioară
devine tot mai puţin structurată, atunci anxietatea are tendinţa de a creşte,
subiectul nu mai poate uza de mecanismele de apărare obişnuite, intervine
proiecţia pentru a realiza adaptarea la situaţia nouă.
La Melanie Klein, proiecţia are sensuri mai nuanţate, legate de idetificarea
proiectivă, conform căreia o parte din Sine este atribuită unui obiect. Astfel o
parte a Eului - o stare psihică, este percepută ca aflându-se în altă persoană şi
renegată.
Un alt sens al proiecţiei este proiecţia obiectului intern. De exemplu,
a bsenţa ma mei este percepută ca o prez enţă a ctivă în stoma c a unui obiect ră u
care provoacă foamea. Prin ţipăt şi plânset, obiectul ajunge să fie perceput ca
expulzat din corpul copilului în exterior, astfel, obiectul pare ceva mai puţin
terifiant. Externalizarea conflictului este procesul prin care conflictul intern sau
relaţia internă este proiectată în exterior.
1. Proiecţia - introiecţia
2. Proiecţie şi simbolizare
11
Expresia este procesul psihic asociat proiecţiei reprezentând forma
exterioară de manifestare şi instrumentul prin care este vehiculat conţinutul
proiectat; expresia este deci purtătoarea sensului simbolic astfel încât proiecţia
desemnează sensuri iar expresia le vehiculează. În această ordine, mecanismele
de simbolizare sunt constituite din două componente:
componenta internă - mecanismul proiecţiei;
componenta externă - expresia.
Procesul expresiei este de tip superior, conştient, intelectual, purtător al
conţinutului proiectat.
Există cel puţin trei faţete de sens care pot fi descifrate în simbolul
inconştient:
înţelesul personal, care desemnează asociaţii la conţinuturi reprimate, la
impulsuri sau experienţe inacceptabile;
înţelesul colectiv, care implică aspecte care ţin de inconştientul colectiv
precum experienţele rasei şi moduri de gândire moştenite odată cu
structura creierului, ce pot fi amplificate prin referinţă la mituri, folclor,
religie sau alte modele simbolice prin care s-a exprimat omenirea;
12
înţelesul general al simbolului, care reprezintă implicarea oricărei
percepţii pe care individul o poate discerne, indiferent de formarea sa
psihologică; faţetă ce apare în poezie, dramă, pictură ca forme de
manifestare creative.
13
"în esenţă, este emanarea activităţii creatoare a spiritului, o acţiune sau un produs
al unor elemente psihice dotate cu energie". Declanşarea fanteziei poate fi
realizată parţial sau în totalitate conştient, în măsura în care i se poate imprima o
direcţie arbitrară. În realitatea vieţii cotidiene, fantezia este declanşată fie de o
atitudine intuitivă, de aşteptare, fie este o erupere în conştiinţă a unor conţinuturi
inconştiente.
Fantasmele pot fi declanşate de o atitudine intuitivă aflată în stare de
aşteptare, sau de o irupţie a conţinuturilor inconştiente. Prima situaţie
corespunde fantasmei active, în care funcţia intuitivă energizează conţinuturi
inconştiente şi le aduce la suprafaţă în forme perceptibile. Sensul acestei fantasme
active este cel de compensare complementară, faţă de atitudinea conştientă a
persoanei. A doua situaţie corespunde fantasmei pasive, care apare într-o stare
relativ disociată a psihicului; în dinamica psihică o cantitate mare de energie se
sustrage controlului conştient energizând elemente inconştiente. Sensul
fantasmei este compensator, dictat de funcţia de autoreglare a psihismului, dar
procesul este acum total opus celui din conştiinţă, nu complementar.
Fantasmele active, pentru a fi integrate în activitate, trebuie înţelese; cele
pasive, cer o atitudine critică, datorită tendinţei lor de a impune nediferenţiat
conştiinţei punctul de vedere opus al inconştientului. Când conştiinţa domină,
putem vorbi de fantezie, activitate imaginativă; când intervenţia conştiinţei este
absentă, suntem martorii unui proces patologic în care fantasmele pasive irup la
suprafaţă.
Constituienţii principali ai fantasmei sunt imaginile. O imagine care "nu
vine să înlocuiască realitatea şi este totdeauna deosebită de realitatea
perceptibilă, fiind o imagine interioară". Apare ca o expresie condensată a
situaţiei psihice luate ca întreg la un moment dat. Fantezia, după Jung, poate fi
înţeleasă, din perspectivă cauzală, ca un simptom al unei stări fiziologice sau
personale şi, în acelaşi timp, din perspectivă finalistă, fantezia apare ca un simbol
care încearcă să caracterizeze sau să interpreteze cu ajutorul materialelor
existente un ţel anumit sau mai degrabă o anume linie de dezvoltare psihologică
viitoare".
14
Originea profundă a fantasmelor o constituie activitatea arhetipurilor,
denumite iniţial de Jung "imagini primordiale". Arhetipurile îşi exercită
funcţia de centralitate, de autoreglare şi unificatoare, prin intermediul
imaginilor interioare, a fantasmelor prezente în vise şi comportamentele
asociate: în ordine patologică, halucinaţia, delirul iar în ordine creativă şi
evolutivă, prin sinteza operată în expresivitatea creativă.
1. Natura testului
Testul “Draw a person” este rezultatul eforturilor mai multor clinicieni din
S.U.A. (Bender, Buck, Hammer, Jolles, Levy, Machovers), în frunte cu W. Urban,
de a elabora o tehnică expresivă prin care să putem descrie personalitatea
individului, analizând desenele acestuia.
În accepţiunea lui de tehnică proiectivă, testul Omului pleacă de la
principiul că în desenul unei siluete umane subiecţii îşi proiectează modul în care
se percep pe ei înşişi, cu problemele sau conflictele specifice care ţin de imaginea
de sine (Urban, 1967).
2. Aplicarea
Instructajul este următorul: “Desenaţi o persoană în întregime”. După ce
subiectul a terminat, i se spune: “Întoarceţi pagina şi desenaţi acum o persoană de sex
opus primei persoane desenate”.
3. Interpretarea
15
profil sau din spate. Acest lucru poate exprima o dorinţă de evaziune sau de
disimulare a subiectului;
b) diferenţele flagrante de mărime a personajului masculin faţă de cel
feminin sau valorizarea diferită a siluetei masculine faţă de cea feminină:
valorizarea este pusă în evidenţă de detaliile grafice ale siluetei desenate. De
exemplu, dacă un subiect desenează persoana de acelaşi sex cu lux de amănunte,
iar persoana de sex opus în mod superficial, acest lucru denotă tendinţe narcisice
şi o lipsă de interes sau ostilitate faţă de celălalt sex;
c) expectanţele de rol sexual: ne referim aici la caracteristicile sexuale ale
desenului reprezentând o persoană de acelaşi sex cu subiectul. În mod normal,
desenele trebuie să conţină astfel de elemente, acest lucru sugerând o identificare
normală cu propriul rol sexual. De exemplu, fetele desenează în general siluete
feminine cu părul lung, cu o vestimentaţie specific feminină, sunt atente la
detalierea capului şi a feţei (în special a buzelor, a ochilor şi a părului), eventual
împodobesc silueta feminină în mod discret cu diverse elemente decorative
(bijuterii, cercei). Băieţii imprimă în general în desenele lor elemente care ţin de
masculinitate, cum ar fi masivitatea siluetei, părul scurt, eventual barbă,
îmbrăcăminte masculină, braţe şi picioare solide. Aşadar, aceste semne sunt
normale, important este atunci când se inversează, lipsesc sau, dimpotrivă, sunt
exagerate;
d) accentuarea, exagerarea, îngroşarea, haşurarea excesivă sau
multiplicarea unor elemente ale desenului: acesta sugerează importanţa pe care
subiectul o a cordă elementului respectiv în via ţa sa . De exemplu, a şa cum vom
vedea, accentuarea detaliilor sexuale (sânii, coapsele, buzele, părul) indică
dorinţe erotice intense sau tendinţa de exhibiţionism sexual. Uneori, haşurarea
excesivă poa te sugera tocma i nevoia de a a scunde sau de a camufla a numite
aspecte conflictuale sau iritante din imaginea de sine;
e) omiterea nejustificată sau tratarea superficială a unor elemente:
sugerează conflicte în zona respectivă sau lipsă de implicare în sarcină, evaziune.
Dacă întreaga figură desenată pare schematică, înseamnă că subiectul a evitate să
se implice în sarcină;
f) semne de bizarerie sau de irealism grafic: sugerează conflicte interioare
puternice, o atitudine ludică, batjocoritoare sau pierderea simţului realităţii. Ca
o regulă, cu cât personalitatea subiectului este mai deteriorată sau mai marcată
de conflicte şi Eul său este ma i primitiv, cu a tâ t se consta tă ma i des a stfel de
semne în desenul omului.
De exemplu: transparenţe neplauzibile (organe vizibile ca la radiografie),
membre lipsă sau amputate, siluete hidoase sai deformate, “bestializarea” figurii
(atribuirea de părţi corporale animale, cum ar fi gheare, colţi, blană, etc.) siluete
colţuroase şi fără o unitate corporală (componentele par alipite şi nu alcătuind un
tot organic);
g) elemente distinctive, atipice, individuale (în comparaţie cu vârsta, sexul
sau nivelul educaţional al subiectului) sunt foarte relevante pentru că ele
constituie ceva din lumea ei interioară.
De exemplu: dacă un bărbat desenează la început o siluetă masculină
impozantă (acoperă toată pagina) şi agresivă (un cowboy cu o puşcă în mână), iar
apoi o siluetă feminină de dimensiuni reduse şi tratată neglijent din punct de
vedere gra fic, este clar că subiectul a re un set nega tiv sa u deva loriz a nt fa ţă de
16
sexul feminin, încercând mai degrabă să se identifice excesiv cu rolul masculin
agresiv şi dominator.
Ca accesoriu, prezenţa unei serviete sugerează importanţa rolului şi
statusului profesional în viaţa subiectului.
Pentru ca interpretul să-şi poată confirma intuiţiile sale despre desen, este
bine să-l întrebe pe subiect câteva lucruri despre persoanele desenate. “Ce-ţi
exprimă persoana?” sau “Ce fel de om este?” Adesea obţinem din această
anchetă şi date proiective importante despre starea de spirit a autorului sau
despre problemele care îl frământă.
Aici se iau în considerare atât modul cum sunt executate diferitele detalii
corporale (şi eventual accesoriile lor), cât şi aspecte suplimentare care participă la
expresivitatea siluetei umane şi pot trăda anumite tendinţe ale subiectului.
În ceea ce priveşte ultima varinată, Urban menţionează câteva exemple:
siluetele înclinate sugeează dezechilibru afectiv şi instabilitate. Siluetele desenate
din profil sau din spate pot indica nevoia de a ascunde sau disimulare.
Persoanele desenate în mişcare (de exemplu, dansând), sugerează o atitudine
activă. Dorinţa de afirmare poate fi indicată de o siluetă desenată cu picioarele
depărtate şi braţele ridicate.
Însă cea mai consistentă rămâne de regulă analiza zonelor corporale.
17
Subiecţii evazivi, rezistenţi la testare, cei cu deficienţe mentale, dar şi cei
deprimaţi se limitează adesea doa r la conturul feţei, fă ăr o deta iere l a
componentelor ei (ochii, gura, nasul, urechile etc.).
Capul desenat mare faţă de restul corpului poate indica o valorizare a
funcţiilor cerebrale, deci o atenţie mare acordată proceselor mentale sau
cntrolului emoţional. Uneori însă, mărimea exagerată a capului poate sugera
migrene sau cefalee.
În schimb, capul mic poate indica dorinţa subiectului de a nega controlul
asupra impulsurilor lui. Această trăsătură apare, după Urban, la obsesionalii
chinuiţi de inhibiţiile lor afective.
Gura este organul de asimilare a hranei, dar şi – din punct de vedere
simbolic – a experienţelor afective. Gura desenată deschisă, sugerează o atitudine
pasiv-receptivă a subiectului, dependenţă orală. Ea exprimă astfel o dorinţă
intensă şi infantilă de a primi necondiţionat suport emoţional, aşa cum copilul
aşteaptă să fie hrănit de mamă.
Dacă este prevăzută cu dinţi, gura deschisă sugerează o atitudine
devoratoare şi revendicativă: dorinţa de a se bucura aici şi acum de plăcerile
vieţii, incapacitatea de a tolera frustrarea, foamea de experienţe noi, agresivitate
sau ostilitate revendicativă.
Gura strâmbă cu colţurile în jos exprimă dezgust sau depresie, dezamăgire
faţă de lume. Desenată cu colţurile în sus, ea implică ideea de mască, de zâmbet
convenţional, exprimând astfel un anumit conformism social.
Accentul pus pe buze implică senzualitate sau erotism. Uneori, în gură
apare o ţigară sau o pipă (simboluri falice), care scot în evidenţă dorinţa de
afişare a masculinităţii.
Ochii reprezintă şi ei un alt element-cheie al figurii (“ferestrele sufletului”)
care asigură expresivitatea feţei, dar şi funcţia de receptor al informaţiilor din
lume. Dacă sunt desenaţi mici, indică închiderea faţă de lume. Dacă sunt desenaţi
mari, cu gene fine şi cu o expresivitate erotică evidentă, sugerează dorinţa de
afişare a feminităţii sau a erotismului la nivel social. Acest mod de a desena apare
mai frecvent la fete şi la femei. Ochii goi pot sugera imaturitate afectivă sau blocaj
emoţional.
Părul este atât un element decorativ (mai ales la femei), dar şi un reziduu
al blănii, ceea ce face ca el să fie asociat imediat cu partea animalică a omului,
legată de instincte (sexuale sau agresive). Desenat foarte abundent, înnegrit sau
foarte haşurat şi adesea în dezordine, el indică preocupări sexuale şi anxietate
vizavi de acest aspect. Unoeri, poate indica şi agresivitate necontrolată.
Dimpotrivă, o coafură elaborată, îngrijită şi cochetă apare mai ales în desenele
fetelor şi ale femeilor şi sugerează dorinţa de a plăcea şi de a-şi exprima
feminitatea. Aceeaşi semnificaţie o are şi prezenţa sprâncenelor desenate fin,
îngrijit.
Pilozitatea facială sugerează, analog, dorinţa subiectului de a-şi scoate în
evidenţă masculinitatea sau maturitatea, ceea ce indică posibile sentimente de
slăbiciune sau nesiguranţă în această zonă.
Urechile reprezintă un element grafic a cărui omitere din desen nu este
semnificativă. Ele sunt importante în analiză atunci când apar accentuate.
Semnificaţia lor este dată de funcţia urechii privind orientarea în mediu, mai ales
18
în condiţii de pericol. Astfel, ele pot sugera o stare hiper-vigilentă, de suspiciune
faţă de ceilalţi sau sensibilitate la critici.
Nasul este în mod tradiţional un simbol falic, dar este legat şi de expresia
unor afecte, cum ar fi furia (“nări fremătând”). Desenat mare sau ascuţit, el
sugerează dorinţa de afişare a masculinităţii, de dominare sau de agresivitate.
Nasul turtit este semnul unei traume sau al unei agresiuni suportate de subiect.
Fetele desenează în general nasul mic, el participând astfel la exprimarea de
ansamblu a feminităţii.
În fine, modul în care este desenată bărbia reprezintă un indicator social al
fermităţii sau al pasivităţii, dar şi al sensibilităţii. Desenată colţuroasă sau pătrată,
sugerează forţă şi fermitate, uneori încăpăţânare. Bărbia mică, ovală, desenată fin
indică feminitate sau slăbiciune.
Un element mai puţin obişnuit, dar tocmai din această cauză mai relevant
în desenul trunchiului, este prez enţa gra fică a unor organe anatomice interne,
care dovedesc o lipsă de realism grafic, rezultat probabil al pierderii contactului
cu realitatea sau al unor preocupări somatice intense. După Urban (1967), astfel
de transparenţe neplauzibile apar la unii schizofreni, dar şi la persoanele care au
suferit intervenţii chirurgicale sau au probleme somatice majore.
Atunci când apar în desenul unei siluete feminine, sânii reprezintă un
simbol al maternităţii (sursă a laptelui). Dacă sunt scoşi în evidenţă, ei sugerează
o atitudine dependentă, receptiv-pasivă (regresie orală).
19
În desenele femeilor, sânii capătă însă şi semnificaţia unui caracter sexual
secundar, fiind un mod de exprimare a feminităţii adulte. Atunci când sunt scoşi
în evidenţă prin mărime sau vestimentaţie, ei indică dorinţe erotice intense sau
exhibiţionism provocator. Mai jos este redat desenul unei adolescente, cu o tentă
erotică evidentă (sânii evidenţiaţi prin decolteu, fusta scurtă, picioarele lungi,
părul haşurat, medalionul de la piept).
20
sau “montate” în mod stângaci pe trunchi indică nesiguranţa sau lipsa
autonomiei personale. De asemenea, siluetele desenate pe vârfuri implică ideea
de ambiţie sau de evadare a subiectului dintr-un mediu perceput ca frustrant.
Picioarele constituie în acelaşi timp, în special la femei, şi un element
corporal încărcat de semnificaţii sexuale. Acest lucru se observă d multe ori în
desenele fetelor prin conturarea delicată a genunchilor sau prin liniile fine ale
coapselor. Coapsele scoase în evidenţă prin haşurare sugerează deci preocupări
sau conflicte legate de sexualitate.
Raportul final
Include:
1. descrierea situaţiei de testare şi a reacţiilor subiectului la testare;
2. descrierea sumară a atitudinii subiectului faţă de DAP: temător, vorbăreţ, auto-
revelator; liniştit, metodic, impulsiv; a cerut suport, îndrumări; a fost preocupat
de sine, auto-depreciativ, rigid, dispreţuitor; a încercat să facă plăcere
examinatorului; a fost iscoditor; cât a durat proba; a întrebat subiectul despre
timp, despre tipul de desen cerut.
3. impresia generală oferită de figurile desenate.
21
4. tratarea diferenţială a figurilor masculine şi feminine: sexul desenat întâi; sexul
mai atrăgător; sexul mai apropiat de vârsta subiectului; sexul mai activ, cu o
dispoziţie mai bună; diferenţa de profil, mărime sau plasare; sexul cu care
subiectul se identifică; sexul mai detaliat care ocupă mai mult timp
desenatorului; sexul cu cei mai mulţi indicatori de conflict.
5. discutarea ipotezelor interpretative găsite în catalog.
6. rezumat.
Precauţii
Nici o interpretare nu trebuie făcută fără utilizarea globală a datelor
despre mediul bio-social al subiectului. Nu se recomandă prezicerea dificultăţilor
viitoare dacă datele clinice şi anamnestice nu oferă o bază solidă descoperirilor
DAP. Chiar şi cele mai bizare desene indică situaţii prezente. Când interpretările
sunt necesare, prezentarea lor trebuie să fie discretă, respectuoasă şi sinceră, mai
degrabă decât spectaculară.
22
Comportamentul subiectului în situaţia de testare DAP:
Indicaţie: examinatorul va încercui cuvintele care-l descriu cel mai bine pe subiect.
Aparenţă Curăţenie meticuloasă Medie Neîngrijit
Îngrijire Curat, îngrijit Mediu Neîngrijit
Postură Rigidă Dreaptă Medie Aplecată
Mers Energic Mediu Ezitant Stângaci
Strângere de mână F. puternică Puternică Fermă Moale
Reacţia faţă de examinator Prietenoasă Plăcută Rezervată Rece
Abordare DAP Uşoară Spontană Ezitantă Refuz
Energie Rapid Repede, uşor Muncitor Încet
Raportul cu examinatorul Bun Mediu Rece Suspicios
Comportament Normal Aparte Bizar Autist
Anxietate manifestă Frunte umedă Palme umede Tremur
Dependenţă de examinator Autonom Pasiv Cere ajutor
Reacţia la DAP Dornic Interesat Negativ
Verbalizare Abundentă Medie Fără comentarii
Atitudine defensivă
Simte DAP folositor Neutru Critic
Implicarea eului Serioasă Aparentă Neprovocat
Ştersături Nici una Multe Puţine
Atitudine faţă de sine Supraapreciere Realistă Subapreciere
Încredere în sine Sigur pe sine Unele dubii Oscilant
Limbaj Bun Mediu Defectuos
Nivel de inteligenţă Alert Mediu Prost
Ipoteze interpretative
Indicaţii:
1. Rezumaţi descoperirile majore ale DAP. Utilizaţi ipotezele sugerate în
Catalogul interpretativ.
23
2. Integraţi concluziile privind reacţiile şi răspunsurile subiectului la DAP.
3. Descrieţi tratarea diferenţiată a sexelor.
Completaţi rezumatul şi concluziile din raportul interpretativ al DAP cu ideile de
mai sus. Legaţi aceste descoperiri cu “motivele referirii”.
4. Testul familiei
Administrarea
Consemnul pentru copil este: "Desenează o familie", sau "Imaginează-ţi o
familie şi deseneaz-o". Se poate adăuga, dacă copilul nu înţelege, "Desenează tot
ce vrei; persoanele dintr-o familie, dacă vrei, obiecte, animale". Examinatorul va
urmări încurajând dacă apar inhibiţii şi observând comportamentul în probă.
Ancheta se desfăşoară sub forma unei convorbiri care cuprinde
următoarele faze:
1. încurajarea copilului, indiferent de "valoarea" desenului; "este bine, mai
descrie-mi această familie pe care ai desenat-o. Unde sunt ei? Ce fac?
Descrie-mi toate personajele începând cu primele pe care le-ai desenat.
Pentru fiecare se întreabă numele, rolul în familie, sexul, vârsta.
2. Se încearcă să se afle care sunt preferinţele afective ale unora pentru
ceilalţi.
3. Se pun 4 întrebări; "Care este cel mai simpatic dintre toţi?", "Care este cel
mai puţin simpatic?", "Care este cel mai fericit?", "Care este cel mai puţin
fericit?" Pentru fieca re întreba re se a da ugă şi un "De ce?". În fina l, este
întrebat: "Tu pe cine preferi din toată familia?"
4. Se mai pun întrebări circumstanţiale precum: "Tata propune o plimbare cu
maşina, dar nu are loc pentru toţi. Cine va rămâne acasă?", "Copilul nu a
fost cuminte. Cum va fi pedepsit?"
5. Urmează etapa care implică identificarea, în care se întreabă: "Să
presupunem că şi tu faci parte din familie. Cine vei fi tu?" Dacă copilul
ezită, se poate adăuga: "Ne jucăm că faci parte din această familie, fii cine
24
vrei tu". Dacă copilul intră în joc, este întrebat de ce a făcut alegerea având
în subsidiar ipoteza că principiul plăcerii este cel care acţionează în
identificare. Dacă copilul şi-a desenat propria familie deşi este suficient să
i se ceară identificarea, poate fi continuată investigarea cu întrebarea: "Ce
alt personaj ai dori să fii dintre cei din familia ta?" Se urmăresc reacţiile
afective în timpul probei. La terminarea desenului copilul este întrebat
dacă este mulţumit de desen. Apoi este întrebat cum ar face dacă ar trebui
să ma i desenez e încă o da tă . În interpreta re se compa ră datele din desen
cu situaţia reală a copilului în relaţie cu membrii familiei sale.
Interpretare
Analiza se realizează în plan formal şi în cel de conţinut. Elementele
formale ale desenului sunt împărţite în două categorii: trăsături izolate şi
structuri de ansamblu. Există astfel trei nivele ale interpretării standardizate de
Corman: nivelul grafic, nivelul structurilor formale şi nivelul conţinutului.
Analiza la nivel grafic se referă la: modul de desenare a liniilor, calitatea şi forţa
acestora şi la zona de plasare. Analiza structurilor formale include gradul de
perfecţionare a desenului, structura formală a grupului de personaje cu
interacţiunea reciprocă dintre acestea diferenţiind între tipul de personalitate
rigid şi cel senzorial.
Analiza la nivelul conţinutului introduce ipoteza diferenţei dintre situaţia
în care copilul, renunţând la imaginaţie şi fantezie, ne prezintă propria sa familie
prezentând în desen ordinea ierarhică a vârstelor şi importanţei şi situaţia când
intervenţia factorilor interiori subiectivi îl va conduce spre proiectarea în desen a
dorinţelor. Se cere în acest sens compararea între realitatea familiei copilului şi
familia din desen, conform atitudinii generate de nivelul controlului şi de
prevalenţa principiului plăcerii vs. principiul realităţii. Diagnoza poate exprima
nivelul de maturitate afectivă şi al adaptării la real, modul de
funcţionare al mecanismelor de apărare în apărarea faţă de angoasă.
Dintre comportamentele particulare cu valoare diagnostică intervin:
1. valorizarea prin atenţie, care poate fi evidentă prin numărul de amănunte
şi expresivitatea personajului desenat, desenarea de la început, talia mai
mare a figurii, detalii supraadăugate, rolul privilegiat relevat prin anchetă,
identificarea copilului cu respectivul personaj;
2. devalorizarea exprimată prin: talia mai mică a personajului, plasarea în
planul ultim sau pe marginea paginii, distanţarea de celelalte personaje
sau mai jos, desenarea ei evident cu detalii importante lipsă sau cu mult
mai multe detalii, prin schimbarea vârstei sau estimări depreciative la
anchetă, schimbarea numelui real în situaţia când celorlalte personaje li s-a
păstrat numele şi, în anumite cazuri, prin identificare explicită. Un mod
extrem de exprimare a devalorizării este bararea sau tăierea personajului
după ce a fost desenat;
3. deplasarea, care poate interveni prin schimbarea sexului, vârstei sau
situaţiei personajelor desenate (de exemplu, în cazul unei regresii,
personajele pot fi reprezentate ca şi copiii foarte mici sau bebe), sau sub
forma unor personaje dubluri, respectiv personaje foarte asemănătoare ca
vârstă, sex, situaţie reprezentând o tendinţă a subiectului care nu se poate
exprima direct. În unele situaţii, personajul poate fi şi un animal, travestiul
25
reprezentând un maxim de cenzură. În general, când apar animale în
desen, fenomenul de regresie este evident;
4. modul de exprimare a legăturilor afective prin distanţa sau apropierea
dintre personaje;
5. analiza identificării şi a nivelului acesteia, conştient sau inconştient,
precum şi a dinamicii conflictuale a personajelor.
Se pot explora prin desenul familiei conflictele fraternale infantile, reacţiile
agresive, reacţiile depresive, precum şi complexul oedipian. Testul exprimă
activitatea imaginativă a copilului în registrul ei conştient, dar şi în cel al
fantazării pasive. Autorul insistă în acest sens asupra faptului că psihologia
relaţiilor interpersonale nu poate fi înţeleasă fără permanente referinţe la cadrul
conceptual psihanalitic.
În planul dezvoltării psihice, testul poate studia maturizarea psihomotorie
şi intelectuală, precum şi caracteristicile diferenţiale dintre cele două sexe.
5. Testul arborelui
Istoric
În 1928, Emile Junker cere copiilor să deseneze arbori şi încearcă prima
dată o interpretare empirică în cadrul efortului de a stabili instrumente pentru
orientarea profesională.
În 1934, Schliebe, studiază exprimarea afectelor prin desene succesive de
arbori. Subiectului i se cere să deseneze un arbore oarecare, un arbore îngheţat,
un arbore vesel, un arbore apelând la ajutor, un arbore în suferinţă şi, în final un
arbore mort.
În 1947, discipolul lui Goodenough, Buck, introduce ideea desenării
succesive a unei case, a unui pom şi a unei persoane, testul HTP.
În 1949, eleveţianul Carl Koch în urma unui studiu sistematic şi statistic
introduce Testul Arborelui, standardizat ca administrare, cotare şi interpretare a
indicilor. Studii ulterioare au făcut obiectul unor interpretări a testului ca probă
de dezvoltare a personalităţii şi stadialităţii intelectuale la copil.
Testul a fost rapid adopat în Franţa, unde Rene Stora aprofundează
cercetările lui Koch mai ales în ceea ce priveşte aplicarea testului pentru copii,
realizând un studiu comparativ, precum şi norme de interpretare. DE asemenea,
cercetători şi practicieni precum F. Dolto, A. Canard, R.Davido desfăşoară studii
cu privire la semnificaţiile desenului arborelui la copii.
Teorie
C. Koch consideră arborele că arborele are o mare valoare simbolică.
Studiul său se referă la date din cultura diverselor popoare demonstrând că
simbolul arborelui este foarte vechi şi răspândit în practic toate culturile omenirii.
Arborele este purtătorul în principal a simbolului omului, al verticalităţii, al
creşterii şi fecundităţii, al puterii şi misterului. Desenarea unui arbore, va purta
proiecţia conţinuturilor inconştiente ale imaginii de sine, în toate dimensiunile ei,
structurală - relaţia dintre nivelele psihismului, dar şi a gradului de organizare a
acestor instanţe, a defenselor, a atitudinii în faţa alterităţii, a vieţii şi morţii.
26
Descriere şi administrare
Interpretare
27
Ca regulă fundamentală, analiza se poartă succesiv asupra următoarelor aspecte:
2. Mărimea desenului
Desenul foarte mare indică entuziasm dar de tip compensatoriu, iar dacă desenul
este dezorganizat, necontrolat, indică tendinţe de exteriorizare. Desenele mici
indică o stimă de sine scăzută, eu slab, depresie, sentimente de inadecvare.
3. Perspectiva
Desenele schematice din câteva linii indică tendinţa de a evita, posibil datorită
lipsei de siguranţă. Desenele incluse într-un peisaj, deci cărora li se adaugă alte
obiecte, fiinţe în afara instructajului, indică în plus nevoia de sprijin, suport
afectiv, dependenţa subiectului de ceilalţi, nesiguranţă interioară.
4. Calităţile liniei
Liniile puternice, negre sugerează agresivitate; cele uşoare, abia vizibile indică
abandon, tendinţa de a ceda, nesiguranţă, eu slab. Liniile schiţate indică în
general anxietate (cu excepţia profesioniştilor), de asemenea nesiguranţă şi
timiditate. Liniile desenate fără grijă, impulsiv, indică tendinţe de exteriorizare
lipsită de control indiferent de celelalte calităţi menţionate până acum; invers,
liniile desenate ordonat, cu precizie, unde predomină controlul şi grija indică
această capacitate de control a persoanei. O accentuare pe partea de mijloc a
desenului sugerează probleme legate de imaginea corporală, chiar teama de
"dezmembrare". Simetria evidentă a desenului sugerează dominanţa logicului şi
controlului, dar cu cât această simetrie este mai accentuată, cu atât putem vorbi
de compulsivitate şi rigiditate; invers, impulsivitatea sau lipsa totală de simetrie
indică tendinţe de exteriorizare necontrolată.
28
6. Impresia generală pe care o face desenul. Pentru a putea avea o impresie cu
adevărat autentică, cel care interpretează îşi poate pune întrebarea: Ce s-ar
întâmpla dacă brusc desenul ar fi viu? Va cădea datorită slăbiciunii!? Exprimă
furie! Exprimă tristeţe şi abandon! Exprimă forţă vitală! Care ar fi impresia pe
care o creează viu fiind? Acest tip de analiză poate duce la ipoteze privind
structura personalităţii, relaţiile dintre diferitele nivele ale psihismului,
autocontrolul, atitudinea prevalentă. În continuare, interpretarea se va axa pe
elementele componente ale copacului distingând între un nivel stabil: scheletul
copacului - rădăcini, trunchi, coroană şi ramuri, şi elementele de decorare: frunze,
fructe, peisaj.
29
median şi menţine echilibrul între partea stângă şi cea dreaptă, având totodată
funcţia de susţinere a coroanei; aceste funcţii conferă trunchiului statutul de cel
mai stabil element - trunchiul este centrul: element vertical, purtător, substanţial,
durabil, stabil, neperisabil.
Interpretare
30
Zona dreaptă - sus, zona înfruntării active cu viaţa.
Partea din dreapta jos, zona pulsiunilor, a trebuinţelor şi instinctelor, a
"nostalgiei" pământului.
Simetric, zona stângă - jos, zona conflictelor legate de debut, regresie, fixaţia
la stadii primitive.
Delimitând pagina de-a lungul a două oblice, colţul din stânga sus poate fi
simbolizat de aer, respectiv emergenţa în afară, înspre vid, neant. Colţul din
dreapta sus are ca simbol focul, ca punct suprem al aspiraţiei, dar în acelaşi
timp sfârşitul, moartea.
Colţul din stânga jos, are ca simbol apa, ca suport pentru reprezentările legate
de origine, naştere, debut. Colţul simetric, dreapta jos, are ca simbol
pământul, reprezentări legate de materie, infern, cădere, demonic.
31
2. Subiectul trebuie să încerce să repete, să-şi aducă aminte cuvintele prin care a
răspuns iniţial cuvântului stimul. Subiectul poate răspunde astfel:
• Cu acelaşi cuvânt - şi se notează cu +
• Subiectul nu-şi aminteşte - şi se notează cu -
• Răspunde printr-un alt cuvânt - falsă memorie şi se notează noul cuvânt
Indicatorii de complex
1 punct
1. TR - timpul de reacţie prelungit (deasupra mediei probabile - medianei). Se
calculează timpul mediu de reacţie - se adună toţi TR şi se fa ce media ; se
poate calcula şi abaterea standard - dacă un indice depăşeşte abaterea
standard cu 2 unităţi ⇒ TR prelungit.
2. Nonreacţia - atunci când se depăşesc 30 sec şi nu dă nici un răspuns - este f
blocat
3. Falsa reproducere - în etapa II a experimentului când subiectul răspunde cu
un alt cuvânt decât cel iniţial. Se întreabă subiectul - Eşti sigur? - Da…
4. Repetarea, neînţelegerea, proastă înţelegere a cuvântului stimul
5. Indicatorii comportamentali - mimică, mişcări, râs
6. Greşeli de pronunţie
7. Reacţii neconforme
8. Reacţii prin şir de cuvinte sau propoziţie
9. Neologisme, limbaj dur (ieşire din conştient)
10. Stereotipii - răspunde cu acelaşi cuvânt pentru mai mulţi stimuli
0,5 puncte
32
1. Perseverarea (în aceeaşi arie tematică)- stereotipii mascate; de exemplu apă -
pat; verde - masă; geantă - scaun…
2. Răspuns în limbi străine
3. TR foarte scurt - indică un mecanism de apărare
Etapa II se realizează după 15 min. În acest timp subiectul este lăsat liber
sau se continuă cu o altă activitate.
Datele obţinute se pot stoca într-un tabel: pentru fiecare cuvânt se trece
suma de indicatori de complex. Se realizează constelaţii între complexe.
Jung foloseşte multă vreme acest experiment, care fiind destul de laborios,
este mai târziu înlocuit cu tehnica interpretării visului. Totuşi acest experiment
poate fi cu succes folosit atunci când te afli în prezenţa unui pacient foarte blocat
sa u de exemplu a unui pa cient ca re nu visea z ă .În a ceste ca z uri experimentul
asociativ verbal poate fi folosit ca o poartă regală de intrare, poartă care în mod
normal este visul.
33
17. Întuneric 37. Femeie 57. Oraş
18. Deprimat 38. Dans 58. Act sexual
19. Izvor 39. Câine 59. Spital
20. Cupă 40. Fiică 60. Doctor.
7. Fabulele Düss
34
Conţinut-ţintă: se explorează temerile copilului, tendinţa spre
angoasă, autopuniţie.
6. Fabula despre elefant
Conţinut-ţintă: complexul castrării.
7. Fabula cu obiectul confecţionat
Conţinut-ţintă: caracterul posesiv, încăpăţânarea (regresie la stadiul
anal).
8. Plimbare cu mama / tata (2 variante, pentru fete şi pentru băieţi)
Conţinut-ţintă: constelarea relaţiilor oedipiene.
9. Fabula despre noutate
Conţinut-ţintă: frica subiectului, dorinţele sale (care au fost activate
de fabulele anterioare). Apare un conţinut latent (ex. dorinţele mascate ale
subiectului). Se explică anxietatea, fricile subiectului.
10. Visul urât
Conţinut-ţintă: are un caracter deschis, permiţând conturarea
conţinuturilor puternic activate (controlul activărilor anterioare).
Prezentarea fabulelor
1. Fabula pasării
Tatăl, mama şi cu puiul lor dorm împreună în cuibul lor pe o cracă. Deodată
începe un vâ nt puternic ca re scutură pomul şi cuibul ca de la pă mâ nt. Cele trei
păsări se trezesc speriate. Tatăl zboară repede pe pomul alăturat. Mama zboară
pe alt pom, dar ce face puişorul? Şi el ştie să zboare puţin.
3. Fabula mielului
A fost odată o oaie care avea un mieluşel şi amândoi erau la păscut. Mieluşelul se
juca toată ziua lângă mama lui şi în fiecare seară primea de la ea lapte bun şi cald
de băut, care-i plăcea foarte mult. Într-o zi oaia a adus şi un alt mieluşel, mult mai
mic decât primul. Oaia nu avea lapte destul pentru amândoi mieluşeii şi atunci a
spus mieluşelului mai mare: nu am lapte pentru voi doi, tu poţi să mănânci iarbă
verde. Ce a făcut mieluşelul?
35
6. Fabula despre elefant
Un copil are un elefant de cârpă, pe care-l iubeşte. Elefantul este foarte drăguţ şi
are o trompă mare. Într-o zi, când copilul se întoarce de la plimbare şi merge în
cameră, găseşte că elefantul s-a schimbat. Ce s-a schimbat la elefant?
Fabula 1 Fixaţia sau independenţa subiectului faţă de unul dintre părinţii săi.
Fabula 2 Şocul legat de camera părinţilor, gelozie pe cuplul părinţilor.
Fabula 3 Explorarea complexelor determinate de sevraj, de fraţi, surori.
Fabula 4 Explorarea agresivităţii, culpabilităţii, autopuniţiei, dorinţei de moarte.
Fabula 5 Explorarea angoasei şi autopuniţiei.
Fabula 6 Revelarea complexului castrării.
Fabula 7 Testarea problematicii anale, a caracterului posesiv şi obstinat.
Fabula 8 Decelarea constelaţiei oedipiene.
Fabula 9 Dorinţele şi angoasa subiectului.
Fabula 10 Controlul fabulelor precedente.
36
8. Teste de completare – Testul Rotter
37
Răspunsurile se mai codifică după două categorii:
E – răspunsuri direct erotice;
D – dacă în răspunsurile subiectului găsim elemente clar ilogice, stereotipii
vădite în reacţia de răspuns.
Se analizează fiecare categorie tematică, se judecă dacă este încărcată afectiv
pozitiv, negativ sau neutru şi se calculează proporţia lor ( de ex.: pentru P 1-,
4+, 5-, 6+, 9+, 15+, etc.). Se însumează în cadrul fiecărui grup tematic de itemi
(ex. P), numărul itemilor cu aceeaşi valoare afectivă, rezultând trei sume, care
se transformă în procente (de ex.: pentru P: 16 răspunsuri cu „+”, 23
răspunsuri cu „-”, 2 răspunsuri cu „0”. Rezultă cele trei procente: „+” 56%, „-
” 39%, „0” 5%). Se procedează întocmai pentru fiecare grup tematic de itemi.
38
9. Testul tematic de apercepţie (T.A.T.)
39
4. Supraeul în conflict (crize de conştiinţa, sentimente de culpabilitate,
stări depresive).
Administrarea
După Murray, T.A.T.-ul se administrează de două ori, respectiv, în
cele două etape sunt prezentate câte 10 imagini, iar imaginile aşa cum sunt
ele construite sunt: unele care se prezintă tuturor subiecţilor, altele doar
adulţilor, altele numai adulţilor bărbaţi/ femei, altele copiilor, altele copiilor
băieţi / fete. Fiecare planşă are o codificare: B (se aplică doar băieţilor), G (se
aplică doar fetelor), BM (se aplică doar băieţilor şi bărbaţilor), GF (se aplică
doar fetelor şi femeilor). În total sunt 31 de planşe. Unele sunt desene, altele
fotografii, reproduceri după gravuri, tablouri. 12 planşe prezintă o fiinţă
umană singură, de diferite vârste; 7 planşe prezintă 2 persoane de acelaşi sex,
4 planşe prezintă două persoane de sexe diferite, o singură planşă prezintă 3
persoane, o planşă prezintă mai mulţi bărbaţi, o planşă este complet albă
(16), care valorizează proiecţia imaginii ideale a subiectului despre sine şi 3
planşe prezintă peisaje şi personaje mai mult fantastice.
În varianta psihanalitică testul se administrează o singură dată şi
analiza se face în sistemul conţinut manifest – conţinut latent. Sunt reţinute
de Shentoub planşele: 1, 2, 3BM, 4, 5, 6BM, 7BM, 8Bm, 6GF, 7GF, 9GF, 10, 11,
13B, 13MF, 19, 16. Acestea sunt aplicate unui subiect indiferent de sexul şi
vârsta sa.
40
Analiza: Se urmăreşte ca pe baza planşelor să se construiască
istorioare care să prezinte situaţia existenta şi deznodământul. O simplă
descriere a planşelor înseamnă că subiectul fuge de sarcină. În astfel de
situaţii, examinatorul trebuie să insiste ca subiectul să creeze o povestire fără
însă să dea exemplu de povestiri şi fără să sugereze anumite elemente.
41
3. Derularea povestirii şi deznodământul
Se notează pentru fiecare planşă:
cum reacţionează eroul la anturaj (cum se comportă în situaţie),
urmărindu-se verbele care exprimă conduita: agitaţia, disimularea,
triumful, abandonul. Se analizează felul în care eroul face să progreseze
acţiunea, precum şi stilul acestei continuări: coordonat / necoordonat,
stabil / instabil, energic / moale, impulsiv / controlat, cu iniţiativă /
inert, suplu / rigid.
cum se produce sfârşitul (prin acţiune voluntară a eroului, prin acţiunea
anturajului, lucrurile se aranjează de la sine).
care este natura acestui sfârşit (favorabilă pentru erou, conformă cu
expectaţiile, reprezintă un compromis parţial / total sau este vorba de o
absenţă a finalului, ceea ce înseamnă că subiectul nu reuşeşte să găsească
un sens posibil, nici măcar printr-un miracol).
4. Analiza temei
Tema e constituită de o anumită unitate dramatică a povestirii
respective. Fiecare povestire ar trebui să aibă o temă, dar sunt povestiri care
au mai multe teme. Se face o analiză a temelor mai frecvente, a celor
excepţionale (prin intensitate, prin unicitate, prin bogăţia psihologică).
Aceste teme informează despre problemele subiectului.
5. Interesele şi sentimentele
Se analizează interrelaţiile eroului cu celelalte personaje (izolat, în
cadrul unei relaţii pozitive / negative cu figurile paternale, în cadrul unei
relaţii pozitive / negative cu personaje de aceeaşi vârstă, se acelaşi sex şi de
sexe diferite.
Se realizează şi o analiză de tip formal unde accentul se pune pe
aspecte precum integritatea povestirii (dacă are început, derulare şi sfârşit).
În final se realizează o interpretare ca sinteză, iar indicatorii lui
Murray sunt:
povestirile trebuie privite şi decodificate ca reprezentând un aspect al
situaţiei de viaţă prezente, trecute sau viitoare a subiectului;
povestirile pot fi raportate la amintiri, sentimente şi dorinţe actuale,
elemente inhibate despre care subiectul îşi imaginează că le-ar fi putut
face, tendinţe elementare inconştiente sau fantasme infantile;
nu e de aşteptat ca proiecţia să fie directă şi veritabilă în toate povestirile.
În 30% din povestiri ne putem aştepta să găsim elemente impersonale.
42
pentru subiect care transpar şi în vise şi în simptomatologia psihopatologică).
Fantezia impusă şi conştientă permite să se ajungă la fantezia inconştientă.
Momentul în care fantezia inconştientă izbucneşte în fantezia
conştientă indusă de percepţia planşei poate fi observată în funcţie de
depărtarea dintre tema banală a planşei date şi povestirea subiectului
(perturbările în structura povestirii).
Shentoub porneşte de la definirea procesului care are loc în T.A.T. ca
fiind un ansamblu de mecanisme care se angajează în această situaţie
singulară în care subiectului i se cere să perceapă o imagine şi pe baza ei să
construiască o istorioară. Sunt trei parametri implicaţi în acest proces:
materialul testului, instrucţiunile care îl împing la fantezia impusă şi
examinatorul. Aceşti parametri pot fi asimilaţi unei situaţii de conflict între
imperativele conştiente şi imperativele inconştiente.
Analiza povestirilor implică confruntarea problematicii conţinutului
latent. În majoritatea cazurilor se observă o corespondenţă între conţinutul
latent al materialului şi cel al povestirii subiectului. Atunci când există o
depărtare între aceste două conţinuturi, ea poate fi interpretată în termenii
dificultăţii sau chiar ai imposibilităţii subiectului de a se situa la nivelul
conflictual cel mai evoluat şi ne indică un nivel de fixaţie inferior acestui
registru evoluat. Evaluarea trebuie să ţină cont de această variaţie între ceea
ce exprimă planşa şi nivelul la care se află subiectul.
Relaţia dintre subiect şi obiect (v. psihanaliza relaţiilor de obiect)
trebuie să fie bine stabilită pentru ca subiectul să poată proiecta asupra
imaginii. Când imaginea de sine este perturbată, vor apărea în povestiri
instrumente sparte, bizarerii în perceperea personajelor, false perceperi.
43
O femeie care se apropie de un bărbat, ce
O relaţie de cuplu manifest conflictuală, care
4 pare că se întoarce dinspre ea; personajele au
manifestă ca poli: agresivitate vs. tandreţe.
aceeaşi vârstă.
O femeie cu vârsta incertă, cu mâna pe O imagine feminină maternală care este
5
mânerul unei uşi priveşte într-o cameră. intruzivă (dominanţa maternală).
O relaţie mamă-fiu într-un context de
neplăcere, de nefericire. Conflictul se poate
Un bărbat în prim plan care are un aer
organiza în jurul interdicţiei oedipiene a
6BM îngrijorat şi o femeie în vârstă care priveşte
apropierii; acest conflict este obiectivat în
lateral.
planşă prin poziţia şi planurile diferite de
dispunere a eroilor.
O relaţie de tip heterosexual într-un context
O tânără în primul plan se întoarce spre un
6GF de dorinţă erotică şi de apărare faţă de
bărbat aplecat deasupra ei.
această dorinţă.
Relaţia tată-fiu; contextul este de reticenţă a
Un bătrân întors către un tânăr care are o fiului faţă de tată şi e exprimat în planşă prin
7BM
grimasă. absenţa corpului – conflictul e în plan
ideativ.
Relaţia mamă-fiică; contextul este de
O femeie care are în mână o carte, se apleacă
reticenţă din partea fetiţei, apar chiar
7GF asupra unei fetiţe căreia îi atârnă în mână o
elemente de rivalitate. Conflictul se leagă de
păpuşă.
identificarea cu mama.
Scenă de agresivitate deschisă; un adolescent
Un bărbat care este culcat; doi bărbaţi sunt
într-un context de poziţie contrastantă cu
8BM aplecaţi asupra lui. În planul din spate o
această scenă. Conflictul se poate organiza în
scenă cu un băiat.
jurul legării agresivităţii de acest băiat.
O situaţie de rivalitate feminină. Conflictul
O tânără în spatele unui arbore care are nişte
se poate organiza în jurul acestei rivalităţi,
9GF obiecte în mână şi priveşte la o ală femeie
vârsta celor două femei e apropiată şi ele
care aleargă.
seamănă una cu cealaltă
Un cuplu în care personajele se ţin strâns Trimite la expresia erotică la nivelul
10
îmbrăţişate. cuplului. Vârsta şi sexul sunt necunoscute.
Peisaj relativ haotic, cu contraste şi un cap de Problematica pregenitală sau poate chiar un
11
şarpe. nivel ceva mai arhaic
O femeie culcată şi un bărbat în picioare cu
13MF Este legat de agresivitate şi sexualitate.
braţul în dreptul obrazului.
Conflictul trimite la capacitatea de a fi
singur, accentul punându-se pe imaturitatea
13B Un băiat aşezat pe pragul unei cabane.
funcţională a băiatului, cu trimitere chiar la
precaritatea refugiului matern.
Reactivează o problemă de nivel pregenital
19 O casă sub zăpadă sau o navă în valuri. (obiect bun sau obiect rău), împinge spre
regresie şi activează obsesii de tip fobic.
Trimite la modelul în care subiectul îşi
structurează obiectele sale privilegiate şi la
16 Planşă albă
relaţiile pe care le are cu aceste obiecte. Poate
purta urmele transferului.
44
10. Testul pulsiunilor (Szondi)
Materialul testului
45
Aplicarea şi instructajul
X X
X X
X X X X X X X
X X X X X
X X X X
X X
X
+ -! - 0 - - 0 +
3/0 1/4 1/3 1/1 0/2 1/2 1/0 3/0
46
defensiv, de cucerire – de a te impune în cadrul grupului. Cu cât oamenii
aleg mai multe poze s, cu atât nevoia de activism, dominare este mai intensă.
Fotografiile de sadici sunt nişte personaje foarte virile, o privire
patrunzătoare, fruntea teşită, etc.
47
orizontale; toate alegerile din coloana A (antipatice) se trec sub linia
orizontală.
48
gestioneze; la adult: nu ştie cum să gestioneze aceste impulsuri; la o femeie:
“să accept identitatea sexuală sau să o resping?” (2/2; 3/2; 4/2; 2/3; 2/4;
3/3).
49
11. Testul petelor de cerneală (Testul Rorschach)
50
Timpul de reacţie mai scurt de 20 de secunde (începând cu 3
răspunsuri pe minut) este frecvent şi normal la subiei adolescenţi dar poate
indica şi: stare hipomaniacală; dificultatea controlului ideatic.
Cu ajutorul anchetei, fiecare interpretare-răspuns este cotat în funcţie
de următoarele elemente: localizarea răspunsurilor; determinanţii percepţiei;
conţinutul interpretării; caracterul banal sau original al interpretării (acolo
unde este cazul)
Pentru principalele spaţii culturale şi geografice în care este utilizat
instrumentul au fost construite tabele indicative ale frecvenţei localizărilor şi
răspunsurilor banale.
51
şi doi oameni dansează un nor; nu este precizată poziţia
reciprocă a personajelor);
2. Contaminate – răspunsul combină două reprezentări parţiale
într-un produs absurd. Indică faptul că subiectul nu a putut
separa cele două reprezentări (de exemplu faţă de cosmonaut
cu cremă);
3. Tăiate („cut off whole”) – când este specificată eliminarea unor
zone ale petei.
52
Detaliul inter-macular (Dbl) – este rezultatul interpretării lacunelor sau a
părţilor inter-maculare (Dbl). Subiectul se referă la intervalele albe dintre
figuri. Albul poate fi integrat într-o pa rte a petei şi ră spunsul este cota t
relativ la localizarea şi importanţa porţiunii ca DDbl, DdDbl sau GDbl.
Răspunsurile Dbl indică atitudine de opoziţie frecventă la psihopaţi.
Determinanţii percepţiei
53
III. Culoare (C) care cuprinde următoarele categorii de răspunsuri:
Conţinutul interpretării
54
Interpretările banale (Ban) semnifică adaptare şi conformism social.
Sunt reprezentate de acele conţinuturi care sunt percepute extrem de
frecvent la o anumită zonă a planşei. Există o listă tip de răspunsuri banale.
Ori de câ te ori un ră spuns sa tisfa ce a cest criteriu se pune scorul Ban după
conţinut; dacă răspunsul nu satisface criteriul nu se notează nimic. Media
răspunsurilor este de 6 Ban. Cei ca re nu vă d sa u vă d puţine Ban sunt
persoane care în situaţii simple, bine structurate nu reacţionează ca ceilalţi,
fie pentru că nu pot să sesizeze evidentul, fie are probleme cognitive; fie pot
dar nu vor să de-a astfel de răspunsuri pentru că le consideră prea uşoare, le
întâlnim la persoane ambiţioase, care vor să se evidenţieze clar de ceilalţi.
În descrierea/ recunoaşterea unei planşe există elemente banale.
Planşa I (doi elefanţi; două vrăjitoare)
Planşa III ( două femei care spală)
Planşa IV (un uriaş sau două cizme)
Planşa V (un liliac dau un fluture, o balerină)
Planşa VI (un instrumente muzical, o blană de urs)
Planşa VII (două fetiţe, coarnele unui animal, doi iepuri)
Planşa VIII (doi lei)
Planşa IX (flăcări, căluţi de mare, flori)
Planşa X (artificii, Turnul Eiffel, flori, doi raci)
55