Tehnici Si Operatiuni Bancare

TEHNICI SI OPERATIUNI BANCARE
Suport de curs
ASE, BUCURESTI Conf. univ.dr. Ilie SIMON
1. Banca in economie___________________________________________4
1.1 Rolul bancii____________________________________________________4
1.2 Functiile bancii_________________________________________________4
1.3 Tehnici bancare________________________________________________4
2 • Tehnici Bancare
2. Relatia dintre banca si client ca relatie intre creditor si debitor_______5

2.1 Contul bancar. Deschidere si operare in cont________________________5
2.2 Garantarea sumelor depuse in banca______________________________5
2.3 Procura de operare in cont_______________________________________6
2.4 Tipuri de conturi________________________________________________6
3. Varietatea instrumentelor de plata_______________________________6

3.1 Numerarul (biletele de banca si monede)___________________________6
3.2 Ordinul de plata________________________________________________7
3.3 Debitarea directa_______________________________________________8
3.4 Cecul si transmiterea lui_________________________________________8
3.5 Diferente intre ordinul de plata si cec______________________________9
3.6 Emiterea si incasarea cecurilor___________________________________9
3.7 Scrisoarea de acreditare si scrisoarea de credit____________________10
3.8 Cecul de calatorie_____________________________________________11
3.9 Evolutia instrumentelor electronice de plata_______________________11
4. Efectele de comert___________________________________________14
4.1 Termene uzuale de plata in economie_____________________________14
4.2 Cambia sau trata______________________________________________14
4.3 Biletul la ordin________________________________________________16
5. Plasamentele in functie de gradul lor de lichiditate________________19

5.1 Conturile de economii._________________________________________19
5.2 Conturi de economii-credit______________________________________20
5.3 Depozitele la termen___________________________________________20
5.4 Certificatele de depozit negociabile (CDN)_________________________21
5.5 Plasamente propuse de banci___________________________________21
6. Raportul dintre banca si client ca raport intre creditor si debitor____21

6.1 Tipuri de credite dupa durata____________________________________22
6.2 Tipuri de credite dupa modul de realizare__________________________22
6.3 Tipuri de credite dupa destinatie_________________________________22
7. Creditele pentru echipamente_________________________________31

7.1 Creditul pe termen mediu_______________________________________31
7.2 Creditul pe termen lung_________________________________________32
7.3 Leasingul____________________________________________________32
8. Credite pentru particulari_____________________________________33

8.1 Facilitati de casa______________________________________________33
8.2 Avansurile pe baza de titluri_____________________________________33

8.3 Imprumutul personal___________________________________________34
8.4 Creditul de consum____________________________________________34
8.5 Sprijinirea investitiilor financiare_________________________________35
8.6 Creditele pentru locuinte._______________________________________35
8.7 Creditul pe termen mediu_______________________________________36
8.8 Creditele pe termen lung________________________________________36
8.9 Studiul cererii de credit si studiul garantiilor_______________________37
9. Operatiunile interbancare_____________________________________38
9.1 Reglementarea platilor_________________________________________38
9.2 Compensarea_________________________________________________38
9.3 Efectuarea platilor internationale_________________________________39
9.4 Schimbul valutar.______________________________________________39
9.5 Gestiunea trezoreriei___________________________________________40
9.6 Piata monetara________________________________________________41
9.7 Eurodevizele__________________________________________________42
9.8 Reglementarea creditului_______________________________________43
10. Actiunea bancilor pe pietele de capital__________________________44

10.1 Valorile mobiliare______________________________________________45
10.2 Fondurile de investitii__________________________________________48
10.3 Servicii bancare pentru valorile mobiliare._________________________48
10.4 Titlurile de creanta negociabile__________________________________49
10.5 Acoperirea riscurilor de piata.___________________________________49
10.6 Alte servicii bancare:____________________________________________50
1. Banca in economie
1.1 Rolul bancii

Banca este o institutie ce a evoluat in timp incercand sa gaseasca mijloacele adecvate
pentru a usura efectuarea operativa si sigura a platilor in spatiu si timp si a gasi
procedurile necesare schimbarii unor active prezente proprii sau colectate pentru
active mai multe in viitor. Bancile actioneaza atat ca intermediari intre cei care dispun
de resurse si cei care au nevoie temporara de ele, cat si ca mandatari ai clientilor
pentru efectuarea diferitelor servicii bancare, financiare si uneori de asigurare si
administrative.
1.2 Functiile bancii

Ca functii principale ale bancii mentionam urmatoarele:
 functia de pastrare si conservare a valorilor;
 functia de asigurare a mecanismului platilor interne si externe;
 functia de atragere si colectare de resurse (de agregare);
 functia de transformare a resurselor la vedere sau pe termen scurt in resurse
pe termen lung;
 functia de plasare in credite, pe piata monetara si piata financiara;
 functia de substituire a “riscului total sau zero” cu “risc foarte mic”.
1.3 Tehnici bancare

Pentru desfasurarea eficienta a activitatii de banca sunt necesare institutii, oameni si
tehnici. Fiecare operatiune bancara se bazeaza pe o reglementare juridica si pe
anumite proceduri cuprinse in normele Bancii Centrale si in normele bancii respective.
Tehnicile bancare pentru realizarea acestor operatiuni au evoluat si ele in timp; ele nu
au fost inventate de cineva anume ci s-au perfectionat zi de zi pe calea practicii
bancare. Nu trebuie sa se confunde tehnicile bancare cu tehnica informationala de
care dispun bancile. Aceasta din urma asigura conditii de aplicare eficienta a tehnicilor
bancare.
Experienta castigata de bancher trebuie sa cuprinda cunoasterea clientilor din punct de
vedere moral, profesional, managerial, cunoasterea sectoarelor economiei nationale
concurentiale cu perspectivele lor in vederea integrarii in Uniunea europeana,
cunoasterea politicii macro si microeconomice.
La acesata se aduga capacitatea si curajul bancherului de a combina elemente
contradictorii ca increderea si teama, riscul si profitul, lichiditatea si plasamentul,
prezentul si viitorul. In acest proces relatia banca client se manifesta in diferite forme;
ne vom referi, in continuare la principalele relatii si anume la acelea in care banca este
pe rand sau in acelasi timp si creditor si debitor.
2. Relatia dintre banca si client ca relatie intre creditor si

debitor
2.1 Contul bancar. Deschidere si operare in cont

Pentru a se apara impotriva riscului de pierdere sau de furt o persoana poate depune
suma de bani pe care o detine intr-o banca spre pastrare fizica intr-un seif sau intr-un
depozit bancar, spre pastrare si fructificare, fiind purtatoare de dobanda.
Pe baza unui contract cu banca, clientul poate sa depuna o suma de bani in banca sau
sa o retraga. Suma este inscrisa intr-un cont la vedere sau pe termen, pe numele sau
si poate fi recuperata la simpla cerere, sau dupa un anumit preaviz.
Inregistrarile in creditul si in debitul contului vor reflecta depunerile si retragerile,
precum si transferurile ordonate din contul respectiv in alte conturi. In principiu, soldul
contului nu poate fi decat zero sau creditor, caz in care relatia dintre client si banca se
prezinta ca o relatie intre creditor si debitor.
Pe baza unei conventii, insotita de cele mai multe ori de garantiile corespunzatoare,
soldul contului respective poate fi debitor, in anumite perioade, caz in care relatia dintre
client si banca se prezinta ca o relatie intre debitor si creditor. Se observa ca banca, in
relatiile cu clientii, poate juca rol si de debitor si de creditor.
Orice persoana are dreptul de a deschide un cont bancar, acest drept fiind considerat
ca parte a drepturilor omului, si este legiferat corespunzator in fiecare tara.
La deschiderea unui cont, banca verifica identitatea (nume si prenume, data si locul
nasterii, nationalitate, domiciliu, codul numeric personal) persoanei cu care incheie
contractul privind deschiderea contului respective. Bancherul poate sa se informeze si
asupra situatiei personale sau profesionale.
In plus, banca trebuie sa se asigure de capacitatea juridica a clientului sau, adica de
aptitudinea acestuia de a incheia acte juridice (protectia minorilor de catre parinti,
tutela, incapabilii majori, interzisii legali, etc.).
Informatiile esentiale despre client sunt concentrate pe un formular denumit specimen
de semnatura, ce serveste la verificarea autenticitatii ordinelor scrise transmise bancii
de clientul respectiv, si, in special, la verificarea prin compararea acestei semnaturi cu
aceea de pe cecurile emise de el. Banca tine un registru al tuturor conturilor deschise,
in ordinea deschiderilor lor.
Depunerile efective de moneda in cont se transforma din moneda fiduciara (bilete de
banca si monezi metalice) in moneda scripturala (operatiuni bazate pe depozite sau
credite bancare), iar in zilele noastre in asa numita moneda moneda electronica sau
mai corect spus “punga electronica”.
Tinerea conturilor de catre banca se reflecta in extrasul de cont, ce detaliaza
operatiunile inregistrate intr-o perioada data. Anumite banci ofera detinatorilor de
carduri bancare emise pe baza unor conturi la vedere, posibilitatea de a cunoaste
soldul contului, precum si ultimele inregistrari in creditul si debitul contului respective,
adica un extras de cont detaliat.
2.2 Garantarea sumelor depuse in banca

Riscul pentru depunatorul de bani in banca ramane, si acesta se manifesta atunci cand
banca respectiva intra in faliment. Totusi, clientul se bucura de asigurarea depozitului
sau bancar pana la o anumita limita. Potrivit directivei UE in acest domeniu, asigurarea
depozitelor bancare se face pana la suma de 100.000 euro.
In Romania, in semestrul I al anului 2003, Fondul de garantare al depozitelor bancare

garanteaza depozitele pana la limita este de 118.469.000 lei, suma ce se indexeaza
semestrial pe baza inflatiei.
2.3 Procura de operare in cont

Titularul contului, in calitate de mandant poate da procura unuia sau mai multi
mandatari pentru a opera in contul sau, dar isi asuma intreaga responsabilitate pentru
toate operatiunile de debitare si creditare efectuate. Procura poate fi partiala, adica sa
fie valabila numai pentru creditarea contului sau generala, pentru toate tipurile de
operatii bancare. De asemenea, procura ce se da mai multor persone poate stipula ca
acestea sa poata actiona separat (fiecare poate actiona singur) sau impreuna (toti
mandatarii trebuie sa actioneze in acelasi timp).
2.4 Tipuri de conturi

Conturile pot fi la vedere sau pe termen, deschise de rezidenti sau de catre
nerezidenti, exprimate in lei sau in valuta. In relatiile lor cu banca, clientii pot deschide
conturi si in numele mai multor persoane, fiecare dintre ele operand ca si cand ar fi
singur titular, insa toate raman responsabile solidar pentru operatiile efectuate.
Varsamintele in cont pot sa fie facute de catre titular sau de catre orice alta persoana,
in timp ce retragerile din cont nu pot sa fie efectuate decat de catre titularul de cont sau
mandatarul sau.
In conditiile in care banca diversifica relatiile sale cu persoanele fizice si morale in
calitate de clienti ai lor, oferindu-le tot mai multe servicii, contractul dintre client si
banca poate lua forma unei conventii de cont curent, practicata in special pentru
agenti economici si pentru intreprinzatori individuali. In acest caz, se prevede
posibilitatea ca soldul acestui cont sa poata fi si debitor, stabilindu-se, de obicei si un
anumit plafon pentru o perioada data, si bineinteles si o anumita garantie ce poate fi o
cautiune personala a managerilor sau alta forma convenita.
Contractele bancare incheiate, in general cu persoanele fizice, prevad ca acestea pot
avea conturi la vedere (depozite bancare la vedere) si conturi pe termen, numite si
depozite bancare pe termen. De obicei, la depozitele bancare la vedere nu se acorda
dobanda, sau se acorda o dobanda foarte mica.
Titularii de cont curent trebuie sa plateasca dobanda atunci cand contul este debitor. In
calculul acestei dobanzi se tine seama si de data valorii dupa cum urmeaza: pentru
operatiunile de creditare dobanda se calculeaza la 1-2 zile dupa inscrierea lor in cont,
in timp ce pentru operatiunile de debitare dobanda se calculeaza cu o zi sau mai
multe inainte.
Tranzactiile interne se efectueaza in moneda nationala, in timp ce tranzactiile
internationale se pot desfasura intr-o alta moneda, dand nastere la schimbul valutar.
Clientii pot avea si conturi in devize straine, cu respectarea reglementarilor in vigoare.
Nerezidentii pot avea conturi in devize ce pot fi transferate, dar in principiu ele pot fi
alimentate doar din strainatate.
3. Varietatea instrumentelor de plata
3.1 Numerarul (biletele de banca si monede)

Numerarul format din bilete de banca si monezi metalice constituie unul dintre cele mai
cunoscute instrumente de plata.
Structura pe cupiuri se realizeaza in functie de nevoile circulatiei monetare din fiecare

tara (puterea de cumparare, traditii, etc.). Eliberarea bancnotelor de banca se face din
ce in ce mai mult prin intermediul bancomatelor, care au cunoscut o evolutie
exponentiala in ultimii 15 ani. Folosirea numerarului ca mijloc de plata implica riscul
deteriorarii, devalorizarii, furtului, transportului fizic, etc.
In prezent exista:
 moneda fiduciara (bilete de banca si moneda metalica), si
 moneda scripturala (conturi in banca).
In cazul folosirii primului fel de moneda platile se fac fara intermediul bancilor, adica din
mana in mana, in timp ce in cazul folosirii celei de a doua, platile se fac fara
manipularea banilor, fie scriptic fie electronic.
Bancile efectueaza totusi operatii de depunere sau retragere de bani sub forma de
bilete de banca. In cazul depunerilor se poate completa un borderou cu structura
biletelor depuse, se primeste o dovada a depunerii, se poate apele la o societate de
paza care sa insoteasca depunerile mari, recunoasterea de catre banca, etc.
In cazul retragerilor modalitatile difera in functie de locul unde are loc operatiunea:
 la ghiseul unde este contul sau unde este acreditata;
 la o alta agentie din tara;
 la un bancomat.
La ghiseul unde are contul, clientul completeaza un cec, si pe verso pune semnatura
sa. Daca nu are cec, functionarul de la ghiseu ii inmaneza un cec de retragere pe care
il completeaza la ordinul bancii. Daca sunt retrageri importante, ghiseul trebuie anuntat
cu 24 ore mai devreme.
Pentru retragerile de la alte ghisee, clientul completaza un cec mentionand locul, data
si suma retrasa si prezinta un act de identitate. In unele cazuri s-ar putea sa fie
plafoane de retrageri.
In cazul cardului de plati, clientul poate retrage de la bancomatele ce accepta cardul
respectiv o anumita suma de bani (pe zi sau pe saptamana), doar prin introducerea
codului secret (PIN personal identification number- numarul de identificare personal)
compus din patru cifre, fara nici o alta formalitate.
Bancile opereaza si cu devize straine, vanzand si cumparand diverse monede,
efectuand operatiuni de schimb valutar manual. In acest caz bancile respective trebuie
sa dispuna de un stoc de monede straine ajustat in functie de sezon sau dupa
localitatea in care functioneaza. Stocul se regleaza fie in relatiile cu celelalte banci ce
au nevoie complementara de anumite devize, fie prin retrageri sau varsaminte de
devize din conturile pe care le au la corespondentii lor bancari. Se poate spune ca
schimbul manual de devize este o forma derivata a schimbului scriptural.
Detinerea unui stoc neproductiv de bilete, fara dobanda, explica costul mai mare
ocazionat de schimbul manual in comparatie cu cecurile de calatorie.
Bancile incearca sa recupereze acest cost sub forma diferentei dintre cursurile de
cumparare si cele de vanzare, unele inferioare, altele superioare cursului de schimb
practicat in acel moment.
3.2 Ordinul de plata

Printre mijloacele principale de plata mentionam ordinul de plata (ordinul permanent
sau cu plata programata, viramentul, transferul-credit, giro-creditul bancii) si debitarea
directa (prelevarea din cont). In cazul ordinului de plata, la ordinul clientului banca
debiteaza un cont al acestuia pentru a credita un alt cont al sau sau al unei terte
persoane.
Debitarea directa este operatiunea inversa: la ordinul unui client banca crediteaza
contul acestuia si debiteaza contul unei terte persoane.
In cazul ordinului de plata, ordinul este dat de catre debitor, iar in cazul debitarii directe
ordinul este dat de catre creditor.
Ordinul poate fi scris pe hartie sau pe suport informatic. Ordinul de plata poate fi
simplu, pentru o singura operatiune sau permanent, adica ordonat pentru mai multe
operatiuni periodice, cu conditia ca suma de plata in cauza sa nu varieze (plata lunara
a chiriei, etc.). Ordinul de plata nu se poate efectua daca nu sunt bani in cont. De
asemenea, ordinul de plata devine nul ca mandat in caz de deces sau incapacitate
juridica, survenita dupa emiterea ordinului, dar inainte de executarea lui.
3.3 Debitarea directa

Debitarea directa este recomandata pentru operatiunile masive si repetitive: prelevari
de impozite asupra salariilor, plata cheltuielilor cu electricitatea si cu telefonul, etc. In
cazul prelevarii debitorul trebuie sa dea in scris, in prealabil, un mandat denumit
autorizare de prelevare, ce o trimite la banca sa, precum si o cerere de prelevare ce o
trimite creditorului sau.
Autorizarea de prelevare poate fi generala, pana la revocare, si in acest caz creditorul
va trimite un simplu aviz de prelevare pentru fiecare facturare noua. Autorizarea de
prelevare poate fi si speciala, pentru fiecare caz in parte.
In unele situatii si in unele tari creditorul ataseaza la factura si un titlu universal de
plata (TUP), fapt ce ofera posibilitatea debitorului de a alege intre mai multe modalitati
de reglementare: mandat, cec, debitare directa. Titlurile universale de plata sunt
prelucrate pe calculatorul de compensatie.
Oricum, inaintea primei prelevari, debitorul va remite creditorului o carte de identitate
bancara (CIB), pentru identificarea corecta a contului sau (coordonatele bancare).
3.4 Cecul si transmiterea lui

Un alt mijloc de plata des intalnit este cecul in calitatea sa de document (ordin) scris,
prin care un titular de cont da ordin bancii sale sa plateasca o anumita suma unui
beneficiar, care poate fi si el insusi. Ca mentiuni obligatorii foaia de cec trebuie sa
cuprinda numele de cec, ordinul de a plati o suma precisa, numele celui care trebuie sa
plateasca, locul platii (adresa exacta a sucursalei sau agentiei bancare), data si locul
crearii cecului, numele celui care a dat ordinul de plata, adresa si semnatura sa.
Semnatarul, adica titularul de cont se numeste tragator, iar banca se numeste tras.
Cecul poate fi la purtator (contine clauza “la purtator” sau “platiti purtatorului”) sau la
ordinul beneficiarului desemnat (contine clauza “la ordin”), care poate fi un creditor al
tragatorului, sau tragatorul insusi (cand retrage sume de bani din contul sau). Daca nu
se specifica interdictia, un beneficiar poate transmite un cec la ordin unei alte persoane
prin gir sau andosare, adica prin semnarea cecului pe verso. Cecul respectiv poate
circula astfel prin andosari succesive pana la prezentarea la incasare.
Daca cecul se prezinta intr-o alta banca sau agentie decat cea mentionata pe foaia de
cec, pentru ca operarea lui sa fie completa, el trebuie sa fie inregistrat la sucursala sau
agentia desemnata ca loc de plata.
Daca cecul contine clauza “nu la ordin”, el nu poate fi transmis prin gir unei alte
persoane; el poate fi incasat numai de catre beneficiarul mentionat pe foaia de cec.
Cecul poate fi totusi transmis unei alte personae, dar pe calea cesiunii de creanta.
Intre ordinul de plata si cec exista anumite diferente referitoare la data si siguranta
platii.
3.5 Diferente intre ordinul de plata si cec

a) Ordinul de plata nu ajunge la beneficiarul sau imediat ci numai dupa ce a trecut
pe la banca debitorului, adica a celui care l-a ordonat, dupa care, daca exista
bani in cont sau daca exista o conventie de descoporire de cont, finalizarea sa
se realizeaza fara nici o problema. Dimpotriva, cecul se remite direct
beneficiarului de catre tragator. Acesta sau persoana care-l succede pe circuit il
prezinta la incasare si poate avea surpriza ca cecul sa fie fara provision, adica
sa nu existe bani in cont. Cel care ordona viramentul, adica debitorul este
debitat imediat de catre banca sa (daca exista bani in cont), in timp ce autorul
cecului va fi debitat mai tarziu sau deloc, in functie de circumstante.
b) Operatiunea de virament presupune cunoasterea coordonatelor bancare ale
creditorului. La emiterea cecului este suficient sa se cunoasca numele
creditorului si faptul ca el este titular de un cont, iar daca cecul este barat nici
de aceasta nu e nevoie. Cecul barat (de doua linii transversale paralele) nu
poate fi platit decat de o banca clientilor sai. Daca pe foaia de cec, intre liniile
de barare, este mentionat numele unei banci, bararea se numeste speciala;
daca intre liniile transversale nu se specifica nici o banca, bararea se numeste
generala.
c) In cazul cecului, moartea tragatorului sau incapacitatea sa juridica intervenita
dupa inmanarea cecului catre beneficiar nu anuleaza ordinul de plata, pentru ca
provizionul trebuie sa fie prelabil si disponibil. In cazul viramentului moartea sau
incapacitatea sa juridica intervenita dupa emiterea ordinului, dar inainte de
executarea lui de catre banca, anuleaza ordinul respective.
d) In cazul cecului lipsa provizionului este anuntata la Centrala incidentelor de
plati din cadrul Bancii centrale si poate fi considerate fapta penala, in timp ce in
cazul viramentului lipsa provizionului inseamna ca plata nu se poate efectua pur
si simplu dar nu presupune anuntarea Centralei incidentelor de plati.
e) Plata prin cec nu presupune eliberarea unei chitante ca dovada a platii; cecul
insusi este dovada respectiv si se pastreaza in banca un numar de ani.
3.6 Emiterea si incasarea cecurilor

Cecul poate fi scris pe orice foaie de hartie, daca contine toate mentiunile obligatorii; in
practica insa, pentru motive de securitate si usurinta in prelucrarea sa se utilizeaza
exemplare standardizate, imprimate pe hartie speciala, dotata cu caractere magnetice,
puse la dispozitie de catre banca sub forma carnetelor de cecuri. Daca cecurile sunt
barate si poarta mentiunea de “nu la ordin”, andosarea nu este posibila decat in
favoarea bancii beneficiarului. De obicei, cecurile andosabile si nebarate se elibereaza
numai la cererea clientului (contra unui drept de timbru) si cu anuntarea administratiei
financiare.
Cecul este un instrument de plata la vedere. Banca beneficiarului de cec, la primirea
acestuia, ii transcrie continutul cu caractere magnetice, pentru a permite prelucrarea
automatizata, in continure, a acestuia. Daca este si banca platitoare, debiteaza contul
tragatorului si crediteaza contul beneficiarului cu suma respectiva si pastreaza cecul in
arhiva timp de 10 ani. Daca nu este si banca platitoare, adica tragatorul are contul
intr-o alta banca, atunci inainte de a credita contul beneficiarului, debiteaza banca
platitoare (trasul) si ii remite cecul. Trasul va debita contul tragatorului si pastreaza
cecul in arhivele sale.
Din momentul in care cecul a fost remis de catre tragator beneficiarului, tragatorul nu
mai poate sa se dezica de angajamentul semnat. Opozitie la plata poate fi facuta
numai in caz de furt sau pierdere a cecului sau a carnetului de cec si in caz de lichidare
judiciara a beneficiarului.
Prezentarea la plata a cecului de face:

 in 8 zile, daca se plateste in localitatea in care s-a emis;
 in 15 zile, daca este vorba de localitati diferite.
Perioada de validitate a cecului este mai mare, dar acesta isi pierde din prerogativele
ce le are in calitate de cec, in favoarea posesorului.
Daca cecul este fara provizion si daca intr-un anumit numar de zile lucratoare (1-4)
contul tragatorului nu este alimentat, banca anunta acest incident de plata la Banca
Centrala, ce pastreaza un fisier centralizat al cecurilor fara provizion.
Tragatorului i se interzice sa mai emita cecuri pe o anumita perioada de timp, de obicei
un an, si poate fi cercetat penal. Procedurile difera de la o tara la alta, in functie de
faptul daca a fost primul incident, daca l-a rezolvat intr-o anumita perioada de timp,
daca nu a mai comis alt incident in ultimul an, etc.
Creditorii se pot apara de riscul cecului fara provizion. Ei pot solicita un cec vizat, caz
in care banca platitoare, adica trasul, pune o viza, atestand ca provizionul exista la
acea data; ea nu garanteza insa ca provizionul va exista si in ziua platii. Riscul se
reduce in cazul folosirii unui cec certificat, caz in care banca se angajeaza sa blocheze
provizionul pana la termenul legal de prezentare a cecului (8 zile, de obicei). Daca este
un cec de banca, acesta este emis de banca platitoare la cererea si prin debitarea
contului clientului (sau depunere de fonduri din partea acestuia), in favoarea
beneficiarului specificat ca atare si pe cheltuielile acestuia. In acest caz, banca ramane
responsabila pentru plata pana la expirarea termenului de prescriptie (un an si opt zile,
de obicei).
Daca ne referim la importanta relativa a diferitelor instrumente de plata se poate spune
ca in practica, in majoritatea tarilor dezvoltate, cca 90% din valoarea tranzactiilor fara
numerar se efectueaza prin intermediul viramentelor, reprezentand insa doar cca 50%
din numarul tranzactiilor fara numerar. O importanta mica dar in crestere, cca 1% din
valoarea tranzactiilor fara numerar revine debitarii directe, desi la numarul de tranzactii
reprezinta cca 20%. Cecurile si cardurile isi impart diferenta cu sublinierea ca cele din
urma cuceresc din ce in ce mai mult teren in detrimentul primelor.
3.7 Scrisoarea de acreditare si scrisoarea de credit

Daca clientul unei banci dintr-o localitate doreste sa dispuna de fondurile sale,
ocazional sau periodic, intr-o alta localitate sau in strainatate, solicita bancii sa-i
deschida un acreditiv pe langa o sucursala sau o banca corespondenta instalata in
localitataea respectiva. Banca roaga sucursala sau banca corespondenta, dupa ce s-a
asigurat de respecarea reglementarilor in vigoare, sa faca in numele sau anumite plati,
in favoarea uneia sau altei persoane; ea preleva suma necesara debitand contul
clientului. Plata poate fi conditionata de anumite documente justificative, de exemplu
documente de expedierea marfurilor, caz in care se numeste acreditiv documentar.
Acreditivul poate sa fie:
 simplu, adica atunci cand este deschis pentru o perioada limitata;
 permanent, adica acordat pentru o perioada data ( de exemplu 100.000.000 lei
pe luna) si reinnoibil in mod automat pana la revocare.
Daca nu se cunoaste localitatea unde se va face plata, in locul acreditarii la o adresa
anumita, clientul poate lua cu el o scrisoare de credit, ce-i va da acces la o retea de
sucursale sau banci corespondente ale bancii sale. Acest document, scrisoarea de
credit, poate fi folosit de client sau de o persoana desemnata de catre acesta, pentru a
permite detinatorului scrisorii sa-si procure fonduri pe perioada unei calatorii prin tara.
Si in acest caz plata se va face din contul bancii initiatoare, care la randul ei va preleva
suma respectiva din contul clientului.
3.8 Cecul de calatorie

Pentru a evita riscul de pierdere, furt sau falsificare a scrisorii de credit, atat de expusa
in timpul calatoriilor, aceasta, de fapt, a fost transformata in cec de calatorie. Acesta
este imprimat pe hartie speciala, dificil de falsificat, si este exprimat in cifre rotunde,
denominate, de obicei, in dolari sau euro.
La cumparare, beneficiarul semneaza fiecare cec de calatorie; cea de-a doua
semnatura va fi pusa in momentul utilizarii. Dubla semnatura reduce riscul folosirii
frauduloase a acestor cecuri, dand posibilitataea ca banca emitenta sa le inlocuiasca
sau sa le ramburseze in caz de pierdere sau furt.
Multe banci adera la retele vaste cum ar fi American Express, Thomas Cook, bine
cunoscute in lume, si a caror cecuri sunt acceptate la valoarea lor nominala pentru
plata la hoteluri, restaurante, magazine, agentii de voiaj, in majotitatea tarilor.
3.9 Evolutia instrumentelor electronice de plata
3.9.1 Cardul
Pana la aparitia acestor instrumente de plata speciale, instrumentele de plata pe
suport de hartie implicau o relatie de corespondenta intre un instrument de plata ca
document si un raport de plata intr-un circuit unitar.
Platile, prin instrumente de plata electronice – purtatoare active de informatii (baza de
date), sunt de natura sa economiseasca timp si hartie, si de asemenea pot fi utilizate
in toate tarile din lume. Ele permit si retragerea de sume in numerar de la bancomate.
Procedurile de efectuare a platilor se bazeaza pe un sistem de relatii contractuale
intre posesorul instrumentelor respective, emitentul lor si comerciantul sau unitatea ce
presteaza serviciile respective. Cardul ca reprezentant al acestor instrumente trebuie
sa aiba calitatea de a receptiona, stoca, prelucra si transmite la distanta, in conditii de
siguranta si operativitate, informatii privind situatia contului beneficiarului si a
transferurilor ordonate de catre acesta.
In anii ’20 anumite societati comerciale din SUA au inceput sa ofere celor mai
importanti clienti ai lor, carduri de acreditare sau carduri de credit, imprimate, de obicei
pe un suport de plastic, ce le permitea sa-si reglementeze cumparaturile ulterior, prin
prelevare din contul lor bancar.
Incepand cu anii ’50, succesul acestor carduri a incitata mai multe societati financiare
ca American Express, Diner’Club sa lanseze carduri multifunctionale, care sa
acrediteze o clienteala dornica pe langa numeroase societati comerciale. Se poate
spune ca Diner’Club a introdus primul card modern in 1949. Atat clientii cat si
comerciantii accepta sa plateasca o anumita contributie, primii pentru a beneficia de un
nou serviciu, ceilati pentru a-si extinde afacerile.
Anumite banci americane (in principal Bank of America si Chase Manhattan) si
europene au intrat in aceast mecanism al cardurilor multifunctionale, si incepand cu
anii ’60 au inceput sa emita diferite carduri. In 1976 isi face aparitia reteaua VISA,
cunoscuta in intreaga lume, evoluand din reteaua Bank Americard, iar in 1980 ia fiinta
o alta retea importanta si anume reteaua Master Card. La sfarsitul mileniului II, cel mai
important emitator de carduri bancare din lume era Citicorp, cu cca 60 de milioane de
carduri emise, dintre care cca 40 de milioane emise pe teritoriul SUA de catre Citibank,
banca corporatiei. Imaginea dezvoltarii cardurilor in SUA rezulta si din faptul ca
imprumuturile prin carduri reprezinta cca 40% din totalul creditelor de consum, iar acest
tip de credite, la randul sau, ajunge pana la 1/8 din totalul creditelor acordate de toate
bancile americane.
3.9.2 Efectuarea platilor si obtinerea de numerar cu ajutorul cardurilor

In mod concret, platile se efectueaza in felul urmator: comerciantul reproduce pe o
factura in trei exemplare cardul, continand coordonatele bancare ale clientului, care
semneaza factura.
Dupa aceasta, comerciantul compara semnatura cu cea existenta pe spatele cardului
(acelasi procedeu ca la cecurile de calatorie). Daca suma depaseste plafonul garant
prin contract, comerciantul verifica daca numarul cardului nu figureaza pe o “lista
neagra”. Apoi remite un exemplar din factura la banca, ca pe un cec, unul il pastreaza
si unul il da clientului. Contul clientului este debitat instantaneu sau dupa o anumita
perioada.
Cardurile au luat avans dupa anii ’70, odata cu introducerea bancomatelor, care permit
nu numai retragerea unei sume de bani ci si transferuri dintr-un cont in altul, plati
pentru anumite servicii, plasarea de ordine pentru activitatea bursiera, depunere de
bani, cunoasterea situatiei contului, etc.
Cardurile sunt prevazute pentru aceste operatii cu o banda magnetica sau cu un
microprocesor (“carduri inteligente”).
Cum in acest caz nu pot fi comparate doua semnaturi, identificarea purtatorului se face
prin introducerea numarului de cod (PIN) cunoscut numai de catre titularul cardului.
Anumiti comercianti si-au instalat si terminale electronice la puncte speciale de
vanzare (EFTPOS-Transferul electronic de fonduri la punctual de vanzare), unde
clientul, in loc sa semneze factura imprimata cu cardul sau, este invitat sa introduca
cardul intr-un cititor de carduri, ce verifica daca numarul cardului exista si daca clientul
are disponibilitati in cont.
Dupa ce clientul verifica si este de acord cu suma de plata introduce codul sau secret,
dupa care in retea are loc verificarea “semnaturii”, adica verificarea faptul ca acest cod
corespunde cardului respective. In acelasi timp, prin sistemul de calculatoare-
comutatoare, la care este conectat magazinul respectiv se debiteaza instantaneu
contul clientului.
Cardul fiind un instrument de plata multiplu, are prin urmare functia de numerar, de
credit, de debit si de moneda electronica, fiind utilizat si la dispunerea de plati in
reteaua Internet.
3.9.3 Alte modalitati de teleplata

Mai mult, prin intermediul unui modem, clientul poate face o plata la distanta, efectuand
cumparaturi de acasa. Se poate vorbi de ”banca la domiciliu”. Mecanismul este
urmatorul: banca se doteaza cu un server ce poate fi accesat printr-un modem pus la
dispozitia clientului, folosindu-se reteaua de telecomunicatii.
Clientul, cu ajutorul unui cod confidential, intra in legatura cu serverul bancii, de unde
poate efectua o serie de operatiuni dupa cum urmeaza:
 aflarea soldului;
 miscarile in cont pe date si valori, intr-o anumita perioada;
 informatii privind produsele bancare ale bancii respective;
 evolutia cursurilor bursiere;
 comandarea de carnete de cec;
 plasarea de ordine de virament interne sau externe;
 transmiterea de ordine in bursa;
 formularea unei cereri de credit si primirea raspunsului pe aceasi cale.
Serviciul bancar asigurat 24 de ore din 24 este in principal un serviciu de casa realizat
fie prin telefon fie cu ajutorul bancomatelor. Se pot efectua anumite operatii, incepand
cu aflarea soldului, pana la virarea de sume dintr-un cont in altul.
Incepand cu anii ’80 tot mai multe carduri sunt dotate cu microprocesoare sau cu
memorie, crescand numarul operatiilor ce pot fi efectuate si a serviciilor de care poate
beneficia posesorul de card, cum ar fi: plata pentru telefon si facilitati casnice (apa,
gaz, canalizare, curatenie), plata tolului pe autostrada, plata pentru parcare, pentru
plata la statiile de alimentare cu combustibil (benzina, motorina, gaz), etc.
Pentru a permite unui numar cat mai mare de persoane sa poata sa utilizeze cardurile,
acestea au fost diversificate, oferind, in mod gradual diferite servicii, atat in tara
repectiva, in moneda sa nationala cat si in alte tari in care exista reteaua respectiva de
carduri.
Principalul avantaj al acestor carduri si anume plata amanata a cumparaturilor, nu mai
are importanta de odinioara; pe masura practicii de a debita instantaneu contul
clientului, cardul de credit, cum este numit si acum, reprezenta, mai mult, un card de
plata. Comparata cu plata cu cec, plata prin card reprezinta o simplificare pentru
comerciant.
Avantaje pentru client:
 plata este mai simpla si mai sigura;
 el nu mai manipuleaza numerar si nu mai scrie cecuri;
 contul lui este debitat, de obicei la sfarsitul lunii;
 poate utiliza cardul in strainatate, daca este prevazut pentru asa ceva;
 poate utiliza cardul pentru obtinerea de numerar din bancomate.
Avantaje pentru banca :
 prelucrarea platii se face cu cheltuiala mai mica;
 clientii platesc un abonament anual, la care se adauga anumite sume pentru
diferite operatii,
 comerciantii platesc o anumita redeventa compusa dintr-un comision fix si o
parte variabila in functie de suma. In mod traditional, serviciile prin cecuri sunt
oferite gratuit de catre banci.
Avantaje pentru comerciant:
 plata este mai simpla; nu mai manipuleaza numerar;
 elimina riscul cecurilor fara provizion;
 garantia platii facturii pana la o anumita suma fara alte formalitati;
 creditarea imediata a contului.
Ordinul de plata pentru card, ca si pentru cec este irevocabil. Opozitia la plata nu este
permisa decat in caz de furt sau pierdera a cardului, sau in caz de lichidare
judecatoreasca a beneficiarului.
3.9.4 Moneda electronica sau e-money

Acest tip de moneda este destinata in principal persoanelor fizice, pentru a efectua
plati de mica valoare. Moneda electronica este, de fapt, o informatie stocata electronic
fie in memoria calculatorului situat la unul dintre clienti, fie intr-un cip electronic.
Acest mijloc de plata numit poate impropriu moneda “electronica “, asa cum era numita
si moneda “plastica “, faciliteaza circulatia monedei scripturale existenta in conturi in
banca, dar nu se substitue acesteia. Ea este usor divizibila in unitati monetare pentru
a da posibilitatea de a fi inregistrate in circuite integrate, si este menita sa fie vehiculata
in retele deschise specifice internetului. Relatiile stabilite sunt intre cumparator,

vanzator si intermediarii lor privind plata, precum si furnizorii de servicii internet.
Cardurile propriu-zise sunt folosite in cadrul unor retelele de tip inchis, reflectand
relatiile dintre vanzator si intermediarii sai, dintre cumparator si intermediarii sai si intre
intermediari intre ei. O denumire mai apropiata ar fi aceea de “portmoneu electronic”,
cu incarcare periodica, in masura in care titularul isi stocheaza o parte din fondurile
sale in cont pentru a face fata diferitelor cheltuieli. Moneda ca atare ramane insa cea
din cont, adica moneda scripturala.
4. Efectele de comert
Pentru a se asigura de plata la scadenta, vanzatorul poate cere cumparatorului sa-i
remita un document denumit efect de comert, ce trebuie sa prezinte cel putin trei
caracteristici:
 sa reprezinte o creanta de bani, de o anumita suma si cu scadenta la termen
scurt;
 sa nu poata fi platit decat aceluia care detine de fapt (material) documentul
respectiv;
 sa fie negociabil, adica sa poata sa fie transmis prin andosare: aceasta calitate
il face sa circule rapid si usor
4.1 Termene uzuale de plata in economie

In general, instrumentele de plata prezentate la punctul trei sunt instrumente de plata
la vedere. In activitatea economica platile se efectueaza dupa o anumita perioada,
existand, din motive obiective, ceea ce se numeste creditul comercial.
Practica arata ca termenele uzuale de plata in economie difera de la tara la tara in
functie de traditie si de conditiile de circulatie a marfurilor. Asfel plata facturilor se poate
face la 30 de zile in Anglia si Germania, la 30-60 de zile in Olanda, Belgia, Grecia, la
60-90 de zile in Franta, Spania, Portugalia, Danemarca si la 120 de zile in Italia. Din
punct de vedere statistic se stabilesc termene medii, care pentru Anglia, de exemplu
sunt de 49 de zile (aproape la jumatate din platile efectuate termenul de plata este de
30-59 de zile).
Prin urmare, efectele de comert reprezinta titluri negociabile ce exprima o creanta.
Spre deosebire de celelate mijloace de plata analizate mai sus, acestea nu pot fi create
decat de catre comercianti.
Exista doua categorii de asfel de titluri: cambia sau trata si biletul la ordin.
4.2 Cambia sau trata
4.2.1 Persoanele implicate

Cambia pune in relatie trei persoane, dupa cum urmeaza:
 tragatorul, cel care ia initiativa de a emite documentul, si prin aceasta invita
trasul(debitorulsau , clientul sau) sa plateasca;
 trasul, cel care trebuie sa plateasca la scadenta suma indicata; el trebuie sa
aiba o datorie fata de tragator, si aceasta datorie constituie provizionul;
 beneficiarul, cel caruie trasul trebuie sa-I plateasca; beneficiarul poate fi insusi
tragatorul sau o terta persoana desemnata de catre el, si caruia ii datoreza
bani(clauza la ordin).
4.2.2 Mentiuni obligatorii

Mentiunile obligatorii cuprinse in cambie sunt urmatoarele:
 cuvantul cambie sau trata inserat in textul titlului in limba folosita la redactarea
documentului;
 ordinul de a plati o anumita suma (in cifre si litere);
 numele celui care trebuie sa plateasca (trasul);
 scadenta;
 locul platii;
 numele beneficiarului;
 data si locul crearii documentului;
 numele si semnatura tragatorului (cel care a emis cambia).
Cu exceptia mentiunilor privind scadenta, locul de plata si locul de creare, orice
omisiune din mentiunile obligatorii enumerate mai sus, are drept consecinta de
transforma cambia intr-un simplu bilet negociabil, caruia nu i se poate aplica dreptul
specific cambiei, adica purtatorul cambiei nu poate exercita dreptul de recurs contra
andosatorilor.
Cambia este un titlu creantier prin care creditorul (tragatorul) da ordin debitorului sau
(trasul) sa plateasca o anumita suma de bani unui beneficiar, care poate fi tragatorul
insusi sau o alta persoana desemnata nominal. Beneficiarul poate pastra cambia pana
la scadenta, sau poate sa o cedeze prin andosare unei alte persoane, care o poate
pastra, la randul ei pana la scadenta, sau poate sa o cedeze altei persoane si asa mai
departe.
4.2.3 Acceptarea
Dupa crearea lor, majoritatea cambiilor sunt prezentate trasului pentru acceptare.
Tragatorul nu are dreptul de a refuza acceptarea, atata timp cat se refera la o livrare
de marfuri ce poate fi verificata. Refuzul de a accepta este considerat ca un refuz de
plata, caz in care se va adresa un protest. Acceptarea se face pe recto (fata )
documentului, in general in partea stanga cu mentiunea “acceptat pentru suma de…..”
4.2.4 Avalizarea
Avand in vedere ca trasul poate sa nu-si respecte obligatiile, tragatorul poate sa
doreasca sa aiba o garantie de la o terta persoana. Atunci cand aceasta garantie este
data printr-o semnatura pe cambie, se numeste avalizare. In general semnatura este
precedata de mentiunea “Bun pentru avalizare”. Cel care isi pune astfel semnatura pe
document se numeste avalist sau avalizor, si va trebui sa plateasca cambia, celui care
o prezinta, daca trasul refuza sa plateasca.
Avalizarea poate sa fie data, de asemenea, pe un document ce insoteste cambia, si
care se numeste “alonja”.
4.2.5 Andosarea
Andosarea unei cambii presupune semnarea pe verso (dos) pentru a o transmite unei
alte persoane, adaugandu-se mentiunea “platiti la ordinul lui….”; totusi andosarea se
poate realiza prin simpla semnatura, fara nici o mentiune. Persoana care andoseza
cambia se numeste andosor, iar persoana care beneficiaza se numeste andosatar.
Prin aceasta formula, beneficiarul cambiei da ordin trasului sa plateasca
cesionarului(andosatarului) suma prevazuta la scadenta; acesta din urma poate
transmite documentul unui nou cesionar, printr-o noua andosare, si asa mai departe
Andosare poate sa fie :
 nominativa, adica andosatarul este desemnat nominal (va rog sa platiti la

ordinul …”);
 la purtator, adica cel care detine cambia este beneficiarul andosarii (“va rog sa
platiti purtatorului”);
 in alb, adica nu exista un beneficiar desemnat, ceea ce inseamna ca oricine
poate fi considerat ca andosatar (doar semnatura, fara nici o mentiune).
Aceasta formula de andosare prezinta riscul utilizarii frauduloase a cambiei,
deoarece orice persoana care detine o astfel de cambie poate sa-si scrie
numele in spatiul liber.
4.2.6 Scadenta
In privinta scadentei se pot ivi urmatoarele situatii:
 daca scadenta nu este precizata, cambia este considerata la vedere; data platii
este lasata la initiativa purtatorului pe perioada validitatii, de obicei un an.;
 daca are o data de scadenta, indicata cu precizie (8 martie 2003), plata trebuie
sa se faca la acea data sau cel mult in 2 zile lucratoare;
 daca scadenta este prevazuta la o anumita perioada de la creare (30 de zile, de
exemplu), termenul incepe sa curga de la data crearii (daca cambia a fost
creata la 20 iunie, va ajunge la scadenta la 20 iulie).
Toti semnatarii cambiei sunt responsabili de plata ei; purtatorul poate solicita plata
integrala la oricare dintre ei, caci ei raspund solidar.
4.3 Biletul la ordin

Acest titlu, biletul la ordin, este un angajament al debitorului de a plati o anumita suma
beneficiarului. In acest caz, procedura de acceptare nu se aplica. Dupa creare, biletul
la ordin este remis beneficiarului, care il poate pastra sau andosa ca in cazul cambiei.
Mentiunile obligatorii pe biletul la ordin sunt urmatoarele:
 clauza la ordin sau formula “bilet la ordin” inserata in textul biletului;
 promisiunea pur si simplu de a plati o anumita suma;
 scadenta;
 locul unde se va face plata;
 data si locul unde a fost creat biletul la ordin;
 semnatura celui care a emis biletul la ordin.
Comparatie intre cec, cambie si biletul la ordin privind mentiunile obligatorii
Cec Cambie Biletul la ordin

1-cuvantul cec inserat in 1-denumirea de cambie 1-denumirea “bilet la ordin”,
text, chiar din titlu inserata in text inserata in text
2-angajamentul pur si
2-ordinul expres de a plati 2-ordinul pur si simplu de
simplu de a plati o anumita
o anumita suma aplati o anumita suma
suma
3-numele celui care trebuie 3-numele celui care trebuie 3-locul unde se va face
sa plateasca: trasul sa plateasca: trasul plata
4-locul unde se va plati 4-locul unde trebuie sa se 4-data si locul crearii

suma efectueze plata biletului
5-locul unde a fost emis 5-data si locul crearii 5-indicatia de scadenta

cecul si data crearii lui cambiei
6-data la care trebuie sa se

6-semnatura tragatorului 6-numele beneficiarului
faca plata: scadenta
7-numele beneficiarului 7-semnatura emitatorului

8- semnatura tragatorului
Atunci cand debitorul alege ca mijloc de plata biletul la ordin, inseamna ca acesta
doreste o amanare a platii; folosirea acestui instrument de plata comporta deci o data
de scadenta, plata urmand sa se faca la acea data sau in cel mult 2 zile lucratoare de
la data respective.
Aceste titluri, cambia si biletul la ordin permit industriasilor si comerciantilor sa-si
plateasca achizitiile de marfuri si de servicii dupa o anumita perioada, oferind totodata
furnizorilor posibilitatea de a obtine, cu usurinta, un credit sub forma scontarii titlului
respectiv, in asteptarea scadentei, precum si garantia solida de recuperare a
contravalorii, pe baza dreptului comercial, in cazul in care efectele repective vor
ramane neplatite la scadenta convenita.
In comparatie cu trata, procedura biletului la ordin pare mai simpla, lasand la
latitudinea cumparatorului planificarea judicioasa a scadentelor ce urmeaza sa le
onoreze.
Din punct de vedere al garantiei, biletul la ordin este mai putin sigur decat cambia,
deoarece risca sa fie remis furnizorilor cu o anumita intarziere, creandu-le probleme in
gestiunea trezoreriei, unde se urmareste scontarea cat mai rapida a biletului la ordin
respectiv. In unele tari plata cu acest instrument este permisa numai daca asa a fost
prevazut in contract si este mentionat expres in factura.
Ca masura de siguranta in plus, se prevede ca daca in termen de 30 zile de la
transmiterea facturii, furnizorul nu primeste biletul la ordin, el poate emite o cambie pe
care debitorul trebuie sa o accepte.
Spre deosebire de cecuri, efectele de comert pot circula intre parteneri fara interventia
bancilor; in practica insa majoritate agentilor economici apeleaza la banci pentru a plati
sau a incasa titlurile respective.
Referitor la plata acestora, exista asa numita domiciliere a efectelor intr-o sucursala
sau agentie bancara anumita.
Debitorul isi informeaza creditorul cu numele si adresa agentiei platitoare, de obicei in
scris, deasupra semnaturii sale, atunci cand accepta cambia sau cand creaza biletul la
ordin. Dupa aceea el transmite bancii un aviz de domiciliere, descriind caracteristicile
efectului de platit (beneficiar, suma, scadenta). Dupa plata, beneficiarii vor remite
efectele la giseul platitor, care la randul sau le va restitui debitorului.
O banca nu poate, in principiu debita contul unui client decat pe baza ordinului sau.
Daca avizul de domiciliere nu ajunge la timp, atunci banca se vede obligata sa
retutneze, neplatit, efectul ce i-a fost prezentat. Pentru a evita astfel de incidente,
clientul poate da bancii sale un aviz de domiciliere permanent, asfel incat aceasta sa
reglementeze fara alta avizare una sau alta categorie de efecte (bilet la ordin, cambie
acceptata, anumiti furnizori, etc).
In privinta incasarilor, creditorul poate oricand andosa in favoarea bancii sale efectele
neajunse la scadenta, urmand ca banca sa le prezinte la incasare la scadenta, si sa-i
crediteze contul.
Acesta depunere pentru incasare nu se efecueaza, daca este vorba de efecte deja
scontate, caci atunci banca se gaseste deja in posesia lor si le pastreaza pana in ziua
incasarii.
Prelucrarea administrativa a efectelor de comert este mai complexa decat cea a
cecului. Pentru simplificare se recurge la cambie rezumata (CR) si la bilet la ordin
rezumat (BOR). In acest caz, la acceptarea cambiei sau la crearea biletului la ordin,
debitorul mentioneaza pe acestea, caracteristicile codate ale contului sau curent sau
se multumeste sa adauge cartea de identitate bancara. Si creditorul, inainte de a
remite efectul la banca, isi inscrie coordonatele bancare de asemenea natura incat sa
poata fi prelucrat automatizat.
Se poate inainta bancii chiar o inregistrare pe banda magnetica, confectionata prin grija
clientului ei. In acest caz, debitorul nu mai e nevoie sa adreseze bancii un aviz de
domiciliere; banca ii va trimite un extras in dublu exemplar al efectelor prezentate la o
scadenta anume. El va returna cele doua foi cu instructiunile sale.
Procedura are insa o carenta: in ipoteza ca un efect ramane neplatit, creantierul nu
dispune de toate instrumentele necesare pentru a valorifica toate posibilitatile dreptului
comercial.
Aceste proceduri (CR si BOR) tind sa se generalizeze in detrimentul cambiei
circulante si a biletului la ordin circulant (CC si BOC). Procedura clasica se mai
utilizeaza atunci cand:
 nu exista carte de identitate bancara;
 unul din cei doi semnatari (cedantul sau trasul) isi exprima dorinta expresa
pentru aceasta procedura, caz in care trebuie se inscrie mentiunea CC sau
BOC in coltul superior dreapta al titlului respectiv.
In concluzie, se poate spune ca indiferent de instrumentul de plata folosit, desfasurarea
normala a platilor presupune etapa tranzactiei, compensarii si decontarii. In procesul
tranzactiei o importanta deosebita o are autentificarea si autorizarea transferului de
fonduri pe baza de semnatura pe hartie sau electronica (PIN).
Compensarea presupune schimbul reciproc de instrumente de plata sau de informatii
si stabilirea soldului net, iar decontarea presupune inregistrarea in conturi
corespondente, precum si asigurarea si disponibilizarea fondurilor pentru decontare.
Diferente intre cambie si biletul la ordin

Cambia Biletul la ordin
( Creditorul are initiativa) ( Debitorul are initiativa )
- Invitatia de a plati emana de la tragator; - Angajamentul de a plati emana de la
emitator;
- Intervin trei persoane: tragatorul, trasul, - Intervin doua persoane: emitatorul si
beneficiarul; beneficiarul;
- Este supusa formalitatii de acceptare; - Angajamentul emitatorului inlocuieste
acceptarea;
- Este un instrument normal de imprumut
- Este un instrument de vanzare la de bani; se utilizeaza, de asemenea,
termen; pentru plati comerciale la termen si la
realizarea de noi credite mobilizabile;
- Cei care participa la biletul la ordin isi

- Este tot timpul un act de comert; asuma obligatii comerciale sau civile,
diferendele relative la cambie sunt de dupa cum sunt sau nu comercianti si
competenta exclusiva a tribunaleleor de urmeaza natura operatiei ce a motivat
comert( se aplica dreptul comercial). participarea lor la biletul respectiv.
Diferendele relative la biletul la ordin sunt
de competenta tribunalelor comerciale sau
civile, conform cu obligatiile asumate de
partile contractante.
5. Plasamentele in functie de gradul lor de lichiditate

In general, cei care doresc sa faca plasamente, pe langa dorinta de a le valorifica prin
obtinerea unei remunerari, vor sa aiba posibilitatea “iesirii” la nevoie din plasamentul
respective, cat mai repede si cu cat mai putine cheltuieli.
Un plasament, prin definitie, nu este asa de lichid ca un cont la vedere, de exemplu.
Plasamentele zise “lichide” propuse de banci clientilor lor sunt in realitate depozite
semi-lichide situate undeva intre depozitele la vedere si conturile blocate. Vom
mentiona patru categorii de conturi:
 conturi de economii;
 conturi de economii-credit;
 depozite la termen;
 certificate de depozit.
Din punct de vedere macroeconomic, in special al politicii monetare, in timp ce
depozitele la vedere sunt o forma de moneda ce intra in compozitia lui M1
(disponibilitati monetere), depozitele semi-lichide nu sunt decat o semi-moneda, ce se
adauga lui M1 pentru a forma M2 (masa monetara in sens restrans), la M2 pentru a
forma M3 (masa monetara in sens larg) sau la M3 pentru a forma L (lichiditatile
economiei).
5.1 Conturile de economii.

Concepute pentru persoane fizice, mult timp aceste conturi au fost folosite de catre
casele de economii. Sumele depuse pot fi retrase imediat si fara preaviz, sau cu un
preaviz in unele cazuri, dar numai prin retregeri de moneda sau virament in alte
conturi, fiind exclusa plata prin cecuri.
Unele case de economii s-au adaptat si permit clientilor sa aiba si un cont pentru
carnete de cecuri, pe care il alimenteaza periodic din contul de economii, pentru a evita
situatia de descoperire de cont.
In unele tari conturile de economii poarta denumirea de librete de economii, pentru
care autoritatile fixeaza dobanda si garanteza sumele depuse in intregime.
De obicei, aceste institutii ce colecteaza economiile persoanelor fizice, practica o data
a valorii, de la care incepe sa se calculeze dobanda sau sa inceteze calculul ei, bazata
pe perioade chenzinale: sumele depuse in perioada chenzinala vor purta dobanda
numai din prima zi a perioadei chenzinale urmatoare, iar sumele retrase in cursul
perioade chenzinale vor fi purtatoare de dobanda doar pana la sfarsitul perioade
chenzinale precedente.
In unele cazuri si in unele tari, dobanda este exceptata de impozit pe venit. Asa este
cazul in Franta cu libretul A, libretul bleu si cu CODEVI (contul pentru dezvoltare
industriala).
Persoanele cu venituri modeste pot sa-si deshida un libret popular de economii, ce are
urmatoarele avantaje:
 dobanda mai ridicata;
 varsarea unei prime pentru a indexa dobanda la inflatie;
 exonerarea fiscala.
5.2 Conturi de economii-credit

Aceste conturi au fost concepute tot pentru persoane fizice. Intr-o prima perioada de
economisire prealabila, clientul depune bani in contul sau. Ii poate retrage in caz de
nevoie, dar daca ii lasa o anumita perioada, atunci la data respectiva ii poate retrage
impreuna cu dobanda, avand si dreptul la un imprumut bancar, la care se poate
adauga si un credit complementar la creditul principal. In Franta aceste conturi sunt de
trei feluri:
 contul de economii- locuinta;
 planul de economii-locuinta;
 libreul de economii- intreprindere.
Toate trei forme de conturi comporta si un anumit ajutor de la stat sub forma exonerarii
fiscale sau a anumitor prime.
Perioada de economisire nu poate fi mai mica de doi ani si nu se poate prelungii peste
cinci ani.
5.3 Depozitele la termen

Aceasta forma de plasament se adreseaza atat persoanelor fizice cat si agentilor
economici. Depunerea se face o singura data pentru o durata de timp determinata.
Rambursarile anticipate sunt totusi posibile.
In unele tari exista:
 conturile la termen;
 bonurile de casa.
Din punct de vedere al formei, bonurile de casa pot fi de doua feluri:
 forma nominativa realizata in titluri nominative;
 forma anonima relizata in titluri la purtator.
Bonurile de casa sunt emise in suma rotunde. Posesorul care doreste lichidarea lor
poate:
 sa le cedeze unei alte persoane;
 sa le prezinte bancii pentru rambursare anticipata
Exista doua categorii de bonuri de casa:
 bonuri cu scadenta fixa, ca si conturile la termen, pentru o anumita perioada, de
obicei, intre o luna si cinci ani; orice rambursare anticipata inseamna o reducere
de dobanda;
 bonuri de economii, ce sunt rambursabile in orice moment, dar au o dobanda
progresiva, maximum realizandu-se dupa o imobilizare de cinci ani a fondurilor.
Dobanda se calculeaza in functie de durata plasamentului si poate fi:
 precalculata, adica calculata si platita in avans pentru primii doi ani;

 postcalculata, adica calculata si platita la scadenta, dupa perioada celor doi ani.
Astfel, de exemplu, daca exista un bon cu scadenta fixa la 18 luni (A), un altul cu
scadenta fixa la doi ani (B) si un bon de economii (C) si toate trei sunt prezentate la
rambursare la 18 luni, bonul C va avea o remunerare mai mica decat A, dar mai mare
decat B.
5.4 Certificatele de depozit negociabile (CDN)

Certificatele de depozit pot fi considerate ca bonuri de casa negociabile. Certificatele
de depozit au valori unitare nominale mari (10.000.000 lei), o dobanda fixa si o
scadenta cuprinsa intre 10 zile si sapte ani, dar cel mai adesea trei luni. Rambursarea
se face la valoarea nominala, pretul de vanzare fiind mai mic (se vand cu discont)
decat valoarea nominala, si cu atat mai mic cu cat scadenta este mai indepartata.
Astfel, la certificate de depozit negociabile emise de Banca Comerciala Romana cu
scadenta la un an, cu o valoare nominala de 10.000.000 lei si cu o dobanda de 18,50%
pe an, cumparatorul plateste suma de 8.468.000 lei pentru un certificat.
Daca posesorul doreste sa-l lichideze inainte de scadenta, banca emitenta poate in
principiu sa rascumpere certificatele respective la un pret ce nu este fixat dinainte, dar
oricum mai mic decat cel pe care estimeaza ca-l poate primi la revanzarea lui pe piata
monetara (aceste titluri sunt cotate zilnic), tinanad cont de timpul ramas pana la
scadenta.
5.5 Plasamente propuse de banci

Aceste plasamente ce nu sunt elaborate de banci , dar sunt propuse de catre acestea
sunt:
 bonurile de trezorerie(certificatele de trezorerie);
 valorile mobiliare( actiuni, obligatiuni,etc.).
Bonurile de tezaur sunt emise, de obicei in sume fixe si pe perioade diferite. In unele
tari pot fi emise:
 la purtator;
 la ordin.
Dobanda poate fi precalculata pentru primii doi ani sau totalmente postcalculata.
Bancile au un rol important in difuzarea valorilor mobiliare in randul marelui public sau
catre organismele financiare, denumite investitori institutionali (in primul rand
mentionam societatile de asigurari).
6. Raportul dintre banca si client ca raport intre creditor si

debitor
Acest raport se exprima in principal sub forma creditului, care in decursul timpului s-a
diversificat ca obiect, durata si forma.
Din punct de vedere al obiectului creditul se poate acorda:
 vanzatorului pentru a-i permite sa astepte plata facturii;
 cumparatorului pentru a-i permite sa efectueze plata la data convenita.
Din punct de vedere al beneficiarului creditul poate fi acordat:
 persoanelor fizice pentru diverse activitati sau pentru consum;

 agentilor economici pentru anumite tranzactii sau proiecte sau pentru dificultati
temporare intampinate in activitatea de trezorerie.
6.1 Tipuri de credite dupa durata

Durata creditului poate sa nu fie limitata in timp. Daca totusi se face limitarea, atunci
avem de a face cu:
 credite pe termen scurt, acordate, de obicei, pentru un an si uneori pentru doi
ani;
 credite pe termen mediu, de obicei, acordate pe o perioada de 3-5 ani si uneori
pana la 7 ani;
 credite pe termen lung, acordate pe o perioada de pana la 25-30 de ani.
Rambursarea creditului poate fi facuta o singura data sau potrivit unui grafic
(scadentar) prestabilit. Daca la acordarea creditului nu este prevazuta nici o limitare,
creditul se va termina la initiativa bancii sau a clientului, fiind necesar totusi un preaviz,
atunci cand actiunea este luata de banca.
Dupa forma sa, creditul poate fi acordat efectiv sau poate fi sub forma unei promisiuni
de acordare, in caz de necesitate. In primul caz creditul va fi inregistrat la activul
bilantului iar in cel de-al doilea caz, adica al unui credit sub forma unui angajament prin
semnatura, va fi contabilizat ca o operatiune in afara bilantului.
6.2 Tipuri de credite dupa modul de realizare

Creditele propriu-zise se pot realiza in trei moduri diferite:
 scontarea hartiilor comerciale;
 scontarea hartiilor financiare (hartii de valoare ce se prezinta sub aceeasi forma
ca efectele de comert, dar care nu au la baza tranzactii comerciale);
 creditul de casa (facilitati de casa, descoperire de cont, credit sezonier).
In primul caz, banca cumpara de la client efectele de comert trase asupra tertilor.
In cazul al doilea, in general, clientul semneaza un bilet sau accepta o cambie in
favoarea bancii, in schimbul sumei primite.
In al treilea caz suma creditului este pur si simplu inscrisa in contul clientului.
Creditele acordate pe baza scontarii efectelor comerciale sau finanaciare sunt
mobilizabile, adica institutul de emisiune (Banca Centrala) accepta sa le rascumpere
sau sa le accepte ca gaj, permitand astfel bancii comerciale sa reintre in posesia
fondurilor sale, ceea ce-i permite sa-si pastreze astfel un anumit grad de lichiditate
cerut de regulile de prudenta bancara.
In ceea ce priveste angajamentele prin semnatura ele cuprind cautiunile date de catre
banca in favoarea clientiilor sai, precum si, in caz extrem, partea neutilizata a creditelor
(daca aceste credite au fost totusi acordate de catre banca in mod irevocabil).
In schimbul acordarii de credite, banca primeste tot felul de garantii: ipoteci, gajuri cu
sau fara deposedare, cautiuni de la organizatii mutuale, cautiuni de la un membru de
familie sau un coleg (daca debitorul este o persoana fizica) sau de la directori (daca
debitorul este o intreprindere), etc.
6.3 Tipuri de credite dupa destinatie

Cele mai frecvente credite sunt:
 credite pentru finanatarea nevoilor de exploatare;
 credite pentru finantarea investitiilor intreprinderilor;

 credite pentru finantarea cheltuielilor de investitii si consum ale persoanelor
fizice.
6.3.1 Creditele pentru exploatare

Datorita decalajului de timp intre ciclul de fabricatie si ciclul de vanzare, intre cheltuieli
si intrarea efectiva a veniturilor, majoritatea intreprinderilor au nevoie de credite. Este
vorba de a finanta activele circulante, adica acea parte a activelor ce intervine in ciclul
normal de productie.
Desi ideea unui credit global de exploatare exista si se aplica sporadic si in practica,
este foarte dificil sa i se fixeze limitele; acestea pot diferi de la o intreprindere la alta, in
functie de ritmul productiei, de cifra de afaceri, de intarzierile in incasari, etc.
Daca plafonul pentru creditul global ar fi prea mare, i s-ar crea intreprinderii o
faciliatate de trezorerie nejustificata, de natura sa diminueze eforturile proprii. Daca
plafonul s-ar fixa prea jos, atunci intreprinderea ar fi constransa nejustificat.
Totusi, creditul global de exploatere are un dublu avantaj: simplificarea formalitatilor
administrative si obligarea bancilor de a cunoaste bine si de a urmari in permanenta
activitatea intreprinderilor cliente. In practica de zi cu zi, in majoritatea cazurilor avem
de a face cu mai multe feluri de credite ce coexista, legate fiecare de un obiectiv bine
precizat (creantele comerciale, schimburile externe, proiectele autoritatilor publice,
stocurile, etc.).
Nu se recurge de obicei la credite “nelegate” (sub forma avansurilor in cont sau a
descoperirilor de cont) decat cu titlu complementar. Procedand astfel, bancile se simt
mai in siguranta pentru ca au garantii atasate la fiecare tip de credit. In acelasi timp,
intreprinderile apreciaza caracterul mai mult sau mai putin automat al acestor
finanatari, pe obiect.
6.3.2 Mobilizarea creantelor comerciale

In practica, intreprinderile acorda mai usor pasuire debitorilor lor privind platile, daca
au perspectiva ca vor putea, pe baza documentelor ce atesta datoriile, sa primeasca
un avans de la o banca sau chiar contravaloarea documentelor respevtive. Aceasta se
realizeaza cel mai adesea sub forma scontarii efectelor de comert (cambie acceptata
sau bilet la ordin). Creditorul remite efectul la banca sa, dupa ce l-a andosat, iar contul
sau este imediat creditat cu suma corespunzatoare, mai putin agio ( dobanda,
comision, speze bancare).
Redam mai jos un model de borderou de scontare a unei intreprinderi “Utopia”, care la
15 ianuarie 2003 a remis la scontare 6 efecte de comert ale caror caracteristici sunt
urmatoarele:
Suma
Data crearii Data scadentei Locul platii Caracteristici
(mii lei )
Neacceptata (va fi trimisa

1500 10.01 14 aprilie Bucuresti
pentru acceptare)
2000 05.01 la 30 de zile Constanta Nedomiciliata

la 30 de zile de la
3000 01.01 vederere (a fost Cluj-Napoca
acceptata pe 10.01)
1800 08.01 la vedere Iasi
2500 12.01 30 martie Oradea

4000 03.01 28 februarie Arad
CONDITIILE SCONTARII:
Efecte mobilizabile...............................................29,40 %
Efecte nemobilizabile...........................................35,40 %
Comision de andosare...........................................0,60 %
Comision de manipulare si de servicii (mii lei) ............120
Comision de borderou............................................1/8 ‰
Comision de neacceptare......................................0,25 %
Comision de acceptare (mii lei)...................................210
Comision de nedomiciliere (mii lei)..............150
Dobanda se calculeaza pentru cel putin 10 zile, si este socotita cu o zi de banca peste
durata.
Pe baza acestor date, banca Franconia va intocmi urmatorul borderou de scont si va
face urmatoarele calcule:
BORDEROU DE SCONT
Banca Franconia Intreprinderea Utopia

Cont nr. 403 682 397
Borderou de remitere la scontare din 15 ianuarie 2003
Nr.de zile
(inclusiv Efecte Efecte
Locul platii Suma Scadenta
ziua de reescontabile nereescontabile
banca)
Iasi 1800 La vedere 10 18000
Constanta 2000 4 februarie 21 42000
Cluj-
3000 9 februarie 26 78000
Napoca
28
Arad 4000 45 180000
februarie
Oradea 2500 30 martie 75 187500
Bucuresti 1500 14 aprilie 90 135000
Total 14800 240000 400500
cn
Dobanda 
36000 , unde c = capital; n = numar de zile; t = rata scontului
t
240000
Efecte reescontabile:  200
1200 200
400500
Efecte nereescontabile:  400,5 400,5
1000
Comision de manipulare si: 120 x 6 = 720
720
de servcii
1
Comision de borderou : 14800   1,85 1,85
8000
0,25
Comision de neacceptare: 1500   3,75 3,75
100
Comision de acceptare: 1 x 210 = 210 210
Comision de nedomiciliere: 1 x 150 = 150 150
TOTAL 1686,1
Credit net : 14800 – 1686,1 = 13113,9
Atunci cand banca isi da acordul pentru scontarea unor efecte de comert si clientul sau
primeste un credit pe aceasta baza, ea acepta in acelasi timp , ca la scadenta sa fie
platita de o terta persoana. Prin urmare, banca trebuie sa se asigure atat de calitatea
clientului sau cat si de calitatea celui ce urmeaza sa-I plateasca, si care se numeste
cedat
Prin andosarea translativa de proprietate, banca devine proprietarul efectului respectiv,
pe care il prezinta spre incasare, la scadenta . In cazul neplatii de catre debitor, dreptul
comercial permite creditorului sa se indrepte impotriva semnatarilor succesivi ai
efectului de comert.
In plus, banca se poate prevala de o dubla garantie:
 semnatura debitorului asupra caruia a fost tras efectul respectiv;
 semnatura creditorului, care a prezentat efectul la scontare.
Atunci cand o mare intreprindere are mai multi furnizori mici, ce pot intampina dificultati
in scontarea efectelor lor, intreprinderea respective prezinta ea bancii sale efectele de
comert, in contul furnizorilor; este asa numitul scont al efectelor furnizor.
Andosare titlului de catre creditor se reduce la o simpla semnatura, fara nici o
mentiune. Daca andosare este insotita de expresii ca ”valoare spre incasare” sau
“pentru incasare” sau ”pe baza procura” sau alte mentiuni, banca va actiona pe baza
mandatului respectiv, fara sa devina proprietarul titlului. Daca mentiunea este “valoare
in gaj” sau “valoare in garantie”, titlul respectiv va fi pur si simplu gajat la banca, situatie
in care creantierul cauta sa-si procure lichiditati de la banca respectiva, dar numai
pentru o parte din timpul ramas pana la scadenta. In fapt, posesorul titlului solicita un
credit pe o durata determinata, garantat prin gajarea efectelor respective. Acesta
echivaleaza cu o cesiune la vedere insotita de un angajament de rascumparare la

termenul convenit.
Prin natura lor, scontarea efectelor de comert este posibila numai daca acestea sunt
create pe suport de hartie. Pentru reducerea costului de prelucrare, efectele respective
se pot transpune pe un suport magnetic (CR si BOR). In acest caz, creantelor
comerciale respective nu pot fi supuse procedurii de scontare prezentata mai sus.
In practica, bancile au gasit o alta procedura de finantare, pe baza creantelor
respective, reusind sa-si pastreze atat posibilitatea de a le mobiliza la Banca Centrala,
cat si dubla garantie: a creditorului si a debitorului.
In Franta, incepand cu 1967, a fost introdus creditul de mobilizare a creantelor
comerciale (CMCC). Intreprinderea claseaza pe date de scadenta, din 10 in 10 zile
ansamblul creantelor comerciale si a altor creante de care dispune si subscrie bilete la
ordinul bancii sale, bilete ce corespund fiecare cu totalul creantelor scadente in decada
respectiva. Apoi, banca sconteaza aceste bilete. Totodata, ea poate cere oricand sa
verifice creantele comerciale respective, pentru a se asigura ca biletele sunt bine
fondate.
Prin urmare, are loc scontarea biletelor, care sunt creante financiare si nu scontarea
creantelor comerciale.
In acelasi timp, intreprinderea poate incredinta aceleasi banci sau alteia creantele
comerciale respective spre incasare, dar cele doua operatiuni sunt distincte.
Instituind acesta procedura, Banca Centrala a derogat de la cerinta ei de a avea trei
semnaturi pentru reescontare, dar a pus conditii stricte: anumite creante sunt
exclusede la CMCC, cum sunt creantele asupra clientilor straini, creantele asupra
administratiei publice sau a colectivitatilor locale, creantele provenite din vanzarile in
rate, sau provenite din avansuri pentru livrari, creantele “intergrup”, etc.
Cu alte cuvinte, intreprinderea care doreste sa utilizeze aceasta procedura, trebuie sa
renunte, in mod expres, la scontul comercial; daca se razgandeste, ea trebuie sa
renunte in prealabil la CMCC, pentru a evita ca acelasi efect de comert sa fie scontat
de doua ori: prin CMCC si prin scontare clasica intr-o alta banca.
In privinta garantiilor, legea Dailly din 1981, permite persoanelor fizice, in cadrul
activitatii lor profesionale, precum si persoanelor juridice, de a ceda bancii lor toate
creantele ce le detin asupra tertilor (rezultate din activitati profesionale, pentru
persoanele fizice).
In mod concret, creantele sunt inscrise intr-un borderou prin care se transmite bancii
proprietatea, fara obligatia de a notifica debitorul. Intreprinderea cedenta ramane
garant al incasarii creantelor. Prin urmare, banca are dubla garantie ca in cazul
scontului comercial: atat din partea debitorului cat si din partea creditorului. In acelasi
timp insa, banca ramane cu dificultatea gestionarii creantelor respective, care sunt
foarte diverse; ea devine proprietarul acestora, fara sa le aiba in mod concretsub
control.
Practica ne arata ca Intreprinderile combina anumite proceduri, pentru simplificarea
unor opratiuni bancare, de natura sa le faciliteze gestiunea trezoreriei.
Asa dupa cum am vazut mai sus, banca doreste sa aiba dubla garantie, atat din partea
creditorului cat si din partea debitoriului. Banca, insa nu poate asigura intreprinderea
contra riscului de neplata a clientilor ei.
Intreprinderea care doreste acest lucru, poate face apel la un “factor”, o societete
finanaciara specializata in “factoring”. In acest caz, factorul se ocupa de totalitatea
clientelei intreprinderii, sau de anumite grupuri selectate pe criterii geografice sau
operationale.
Factorul administreaza conturile clienti, procedeaza la incasari si retrocedeaza

intreprinderii sumele tuturor facturilor incasate sau neincasate, mai putin propria sa
remunerare. El poate face acest lucru in avans, din momentul stabilirii facturilor,
creditand intreprinderea cu suma dorita sau adresandu-i un bilet la ordin, ce poate fi
scontat de intreprindere la banca sa .
Totusi, factorul isi rezerva dreptul de a respinge anumiti clienti; in acest caz
intreprinderea poate continua sa-i urmareasca, dar pe riscurile ei.
Cand este vorba de mari comenzi la export, negociate caz cu caz, factoringul se
transforma de fapt in confirmare de comanda.
O alta procedura de mobilizare a creantelor este si creditul prin acceptare.
Intreprinderea cedeaza creantele sale unei banci, si trage asupra bancii respective
care le accepta, cambii de aceeasi suma si cu aceleasi scadente.
Banca substitue de fapt propria semnatura, semnaturii clientilor, scutind intreprinderea
de riscul neplatii. La randul lor, cambiile respective pot fi scontate de aceeasi banca
sau de o alta banca.
6.3.3 Finantarea schimburilor externe

Documentele comerciale folosite in tranzactiile externe sunt in principal urmatoarele:
 factura, ce defineste cantitatea , calitatea si pretul marfii;
 certificatul de origine, eliberat de camere de comert sau de vama, este un
document ce atesta calitatea si originea marfii;
 certificatul sanitar, ce atesta garanria de sanatate.
Documentele de asigurare prevad acoperirea riscurilor de transport in favoarea
vanzatorului, a cumparatorului, sa a ambilor, in functie de tipul de contract (CAF- FOB,
etc.)
Documentele de transport pot fi sub forma:
 scrisorii de trasura (transort rutier sau feroviar);
 scrisorii de transport aerian;
 conosamentului ( transport maritim), folosit in majoritatea transporturilor. El este
redactat in cel putin patru exemplare de catre capitanul vasului. Acesta
constata si dovedeste incarcarea marfurilor pe vapor. Un exemplar este pastrat
de capitan, unul este remis armatorului (proprietarul vasului), doua sunt remise
expeditorului, care va transmite un exemplar cumparatorului, pentru ca acesta
sa poata intra in posesia marfii.
Conosamentul poate fi transmis prin andosare, adica beneficiarul conosamentului
(destinatarul mentionat pe document) poate transmite acest document prin andosare
unei alte persoane, care devine asfel noul proprietar al marfii, si poate intra in posesia
ei. O astfel de procedura este utilizata, de obicei in favoarea unei banci, care detine
asfel un drept de gaj asupra marfurilor respective.
In contractele externe se pot folosi plati exprimate si in alta moneda decat moneda
locala. Si pe plan international, o parte din tranzactii se fac tot cu cecuri, viramente,
efccte de comert; partenerii sunt insa mai prudenti decat in tranzactiile interne.
Importatorul vrea sa plateasca sau sa promita ca va plati, dar nu inainte de a vedea
marfa. Pe de alta parte, exportatorii vor sa expedieze marfa, dar nu inainte de a fi
platita sau de a avea promisiunea de a fi platita. Pentru a reduce riscul de ambele parti,
cea mai buna procedutra este de a recurge la creditul documentar.
Un cumparator C instructeza banca sa BC sa dechida un credit documentar in
favoarea vanzatorului V, angajandu-se sa-i plateasca marfa contra unui set de
documente, care sa ateste ca marfa a fost expediata in conditiile prevazute in contract.
BC solicita corespondentului sau bancii vanzatorului (BV) sa notifice acest angajament

vanzatorului V, si in caz extrem, de a adauga propria sa confirmare.
Plata poate fi prevazuta la vedere sau la termen. In prima ipoteza, dupa expedierea
marfurilor, BV se asigura ca documentele sunt conforme cu conditile din contract, si
daca se confirma, retine documentele si crediteaza contul V cu pretul convenit.
Se spune ca tranzactia se face “documente contra plata”. Banca BV solicita
rambursare la corespondentul sau BC, caruia ii expediaza documentele. La randul sau
BC remite clientului sau C, contra plata sau credit, documentele ce ii vor permite sa
ridice marfa.
Intr-o a doua ipoteza, in loc de a credita V, banca BV accepta o cambie in favoare sa,
de aceeasi valoare si scadenta convenita; tranzactia se face “documente contra
acceptare” . Banca BV debiteaza BC, care debiteaza la randul sau pe C, la aceeasi
scadenta. De fapt, este un credit acordat de V lui C, printr-o acceptare bancara de o
valoare indiscutabila si nu printr-o trata, a carei autenticitate sa i se para indoielnica.
Regulile de uzanta privind creditul documentar, stabilite de Camera de Comert
Internationala cu sediul la Paris au fost acceptate de multe tari.
In cadrul creditului de export, rolul determinant ii revine bancii exportatorului. Atunci
cand creditul este acordat exportatorului se numeste “credit furnizor”, iar cand este
acordat clientului strain, care va plati la vedere exportatorul, se numeste “credit
cumparator”.
In cadrul creditului furnizor, intreprinderea solicita bancii sale sa prezinte un dosar la
banca ce se ocupa cu finantarea exporturilor. Dupa obtinerea acordului, furnizorul
andoseaza efectele sale de comert la ordinul bancii sale, care le sconteaza si le trimite
la banca specializata pentru refinantare.
Creditul cumparator este acordat dupa aceasi procedura ca si creditul furnuzor,
numaimca in acest caz, furnizorul este descarcat de orice grija deoarece el va fi platit
de banca, care va suporta riscul neplatii.
Intreprinderea exportatoare, in cadrul creditului furnizor, mobilizeaza creantele asupra
strainatatii la banca sa, care prefinanteaza activitatea de export inca de la inceputul
punerii in fabricatie sau la expedierea marfii.
Intreprinderea ramburseaza acest avans pe masura ce efectueaza incasari de la
cumparator. De obicei, operatiile difera dupa perioada de reesalonare a rambursarii:
pe termen scurt (pana la 18 luni), pe termen mediu (pana la 7 ani) si pe termen lung
(mai mult de 7 ani). Creantele pe termen scurt, scontate la banca, pot fi reescontate la
Banca Centrala, individual sau colectiv.
In privinta riscului neplatii, acesta poate fi asigurat de catre o societate de asigurari.
Creantele pe termen mediu nu pot fi reescontate decat prin intermediul unei banci
specializte in operatiuni de comert exterior, sau desemnata special pentru asemenea
operatiuni.
In acelasi mod se procedeaza si cu creantele pe termen lung. Pentru contractele ce
necesita perioade lungi de pregatire, creditul furnizor poate fi precedat de un credit de
prefinantare “revolving”, acordat de banca si mobilizabil la Banca Centrala.
In lipsa unei polite de asigurare, banca poate cere gajarea creantelor prevazute in
contract. Acest tip de creanta, in caz de faliment al intreprinderii, se va inscrie in urma
creantelor privilegiate. O garantie mai buna o constitue cedarea creantelor in
proprietatea bancii.
Daca contractul de export este pe termen mediu sau lung, creditul cumparator este de
preferat creditului furnizor. Suma din factura va fi reglementata tot la expotrator,
reducandu-se sumele acordate ca plati progresive cu titlu de prefinantare, la ordinul
cumparatorului strain.
In acest caz, banca va conta numai pe cumparatorul strain pentru a obtine plata la
scadentele prevazute, exportatorul neavand nimic deincasat si nici de platit. Daca
exista o polita de asigurare, aceasta este pe numele bancii si nu a exportatorului. In
rest, modul de operare este acelasi ca la creditul furnizor pe termen mediu si lung.
Subliniem faptul ca in cazul creditului furnizor, banca nu poate conta nici pe o gajare a
creantelor din contract si nici pe o cesiune a acestora (a contractului); ea poate insa
conta pe o asigurare, in favoarea ei, a riscului comercial si a riscului politic. Societatea
de asigurari poate asigura banca si impotriva riscului de catastrofe, ce pot dezorganiza
econimia unei tari, impiedacand astfel cumparatorul sa-si respecte angajamentele
luate.
6.3.4 Credite pentru proiectele initiate de autoritatile publice

Creditele pentru finantarea lucrarilor publice se pot face pe baza a trei tehnici bancare:
 cautiunile;
 plati cu titlu de avans;
 credite pentru comenzi publice.
Pe perioada executarii comenziilor provenite de la autoritatile publice, intreprinderea
titulara de contract are nevoie de prefinantare. In principiu, prefinantarea se face de
catre ordonatorul proiectului sau de catre banca sa, sub forma de aconturi succesive,
varsate la comanda, pe masura avansarii lucrarilor prevazute in contract.
Atunci cand reprezentantii administratiei publice platesc un acont, solicita, de obicei, o
cautiune bancara ce inceteaza la receptionarea lucrarilor. Prin acest procedeu se
asigura ca acontul platit va fi rambursat in cazul in care intreprinderea ce si-a adjudecat
lucrarea nu o executa.
In afara platilor sub forma de avans, antrepenorii pot obtine si credite specifie:
 credite de prefinantare, pe baza unui plan de trezorerie, de unde rezulta
necesitatea creditului;
 credite de mobilizare, pe baza sumelor ce ii sunt datorate pe masura executarii
lucrarior;
 credite globalizate, pentru volume importante de lucrari, acoperind o parte din
nevoile de prefinantare si de mobilizare.
La randul, intreprinderea poate cere bancii sale si un credit de prefinantare. Daca
reprezentantii administratiei mai intarzie plata din motive de receptie “oficiale”, acest
credit se poate transforma in credit de insotire, ce poate sa se transforme, in caz de
amanare a platii in continuare, in credit de mobilizare de creanta (o creanta ce este
diferita de creantele comerciale).
Atunci cand reprezentantii administratie publice efectueaza plata, ei pot sa retina o
garantie de buna functionare. Suma respectiva poate fi deblocata in schimbul unei
cautiuni bancare.
Prin urmare, in cadrul contractelor cu autoritatile publice, bancile sunt chemate sa
efectueze diverse servicii: angajamente pe baza de semnatura (cautiuni de acont,
cautiune de retinere de garantie), credite de trezorerie (de prefinantare, de insotire, de
mobilizare de creante).
Aceste credite de trezorerie se materializeaza in bilete pe termen foarte scurt (30 de
zile, de obicei) subscrise de intreprindere in favoarea bancii si reinoite de atatea ori de
cat este necesar.
Pentru garantii, bancile pot cere gajarea contractelor in favoarea lor, sau cesionarea
lor in proprietatea bancii.
Referitor la reescontarea biletelor respective, pe langa semnatura intreprinderii si a

bancii, se cere ca ele sa fie avalizate si de catre o societate de credit pentru
intreprinderile mici si mijlocii.
Avalul poate fi:
 conditionat (numai daca banca da faliment), in cazul creditelor de prefinantare
si de insotire;
 neconditionat pentru creditele de mobilizare de creante.
Banca Centrala poate accepta, in mod exceptional, la reescont si documente ce contin
numai doua semnaturi: a intreprinderii si a bancii.
6.3.5 Credite pe stocuri

Bazata pe o gestiune buna, in general, intreprinderea isi poate finanta stocurile din
fondul de rulment. In anumite perioade se poate produce o crestere a stocurilor, si
atunci intreprinderea recurge la un credit de trezorerie, pentru a face fata unei scaderi
accidentale de vanzari sau la un credit de campanie, pentru a compensa caracterul
sezonier al vanzarilor.
Cele doua tipuri de credite se concretizeaza fie prin bilete pe termen scurt, sub un an,
fie prin avansuri pe baza de marfuri sau de certificat de depozitare negociabil (warant),
ceea ce reprezinta, de fapt, un gaj cu deposedare, ce reprezinta o garantie mai solida
pentru banca decat un gaj simplu.
Warantul este un bilet la ordin prin care emitatorul se angajeaza sa plateasca o
anumita suma la o anumita scadenta. Se deosebeste de biletul la ordin obisnuit prin
faptul ca el constitue, intre altele, titlu de gajare a marfurilor, depuse in magazinul
general, in favoarea creditorului.
Mecanismul este urmatorul: atunci cand un comerciant depune marfurile intr-un
magazin general, poate subscrie un warant in favoarea bancii sale, care pe aceasta
baza ii poate acorda un credit de trezorerie, deoarece este garantat cu marfurile
respective.
Warantul mai poate fi practicat fara sa fie nevoie ca imprumutatul sa fie deposedat de
gajul sau. Amintim in acest caz warantul petrolier, warantul hotelier si warantul
industrial. Aceste documente se inscriu la serviciul de grefa din cadrul instantelor
comerciale.
Marfurile sunt reunite intr-un loc unde, in mod evident figureza numele bancii, sau sunt
depozitate intr-un magazin general, singurul autorizat sa emita certificatul de
depozitare.
Pentru plataTVA si a altor taxe ce se aplica asupra vanzarilor, administratia financiara
accepta ca acestea sa fie platite pe termen scurt prin bilete numite obligatiuni
cautionate subscrise de intreprindere si garantate de o banca.
Finantarea promovarii imobiliare este un caz particular de fiantare a stocurilor. Pe
langa cei 15-20% din costul total al fiecarui program imobiliar pe care trebuie sa-i
asigure antreprenorul, banca sau un consortiu bancar urmeaza sa acorde un credit
garantat cu terenul, ce se va transforma intr-un credit de insotire pe perioada lucrarilor,
apoi in credit pe stocuri, in asteptarea vanzarilor. Esalonarea creditului se face pe unul
sau mai multi ani.
Banca mai poate emite la cerere si o garantie financiara de terminarea lucrarilor si de
buna executie.
Creditele respective sunt acoperite de o ipoteca, ce constitue o garantie solida.
Aceasta va permite bancii, ca in caz de faliment al societatii imobiliare sa nu se
confrunte cu riscul de a vedea creditorii privilegiati trecand inaintea ei.
6.3.6 Credite sub forma descoperirii de cont si facilitati de casa.

Atunci cand intreprinderea a epuizat posibilitatea de a obtine credite din mobilizarea
creantelor, din finantarea contractelor cu autoritatile publice, din finantarea pe baza de
stocuri si traverseaza o perioada dificila ( ce poate fi cauzata si de o extindere fara
adaptarea capitalului propriu la noua dimensiune, contul curent devenind debitor ), ea
poate cere bancherului “confirmarea“ unei descoperiri de cont.
Aceasta presupune fixarea unei limite ce nu trebuie depasita pana la o noua
intelegere. In plus, fata de aceasta descoperire de cont, banca mai poate accepta
acordarea de facilitati de casa, adica depasiri pe perioade scurte a plafonului stabilit,
ca urmare a intarzierilor de facturare sau incasare a marfurilor si serviciilor vandute sau
prestate de intreprindere.
7. Creditele pentru echipamente
7.1 Creditul pe termen mediu

Creditul pe termen mediu a aparut in cursul anilor ’30, cand urmare progresului tehnic,
finantarea unor investitii de echipamente ce se amortizau in 2-5 ani, incepea sa se faca
cu credite pe perioade corespunzatoare.
Refinantarea era posibila ca urmare a cautiunilor date de organisme financiare
centrale, care la nevoie puteau ele insele sa se refinanteze la Banca Centrala.
Incepand cu a doua jumatate a anilor ’40, creditele pe termen mediu, mobilizabile
reprezentau instrumentul clasic pentru investitiile industriale, durata lor maxima fiind
lungita mai tarziu la 7 ani.
Analiza unei cereri de credit pe termen mediu se bazeaza, in principal, pe studiul
urmatoarelor elemente:
 situatia economica;
 situatia financiara a intreprinderii inainte, in timpul si dupa realizarea operatiunii
de credit;
 garantiile oferite, in functie de bunurile finanatate si de situatia imprumutatului.
Creditele pe termen mediu se concretizeaza fie printr-un contract, fie printr-un numar
de bilete corespunzatoare scadentelor respective, subscrise de intreprindere in folosul
bancii. De obicei, asociatiile intreprinderilor mici si mijlocii trebuiau sa dea un aval
neconditionat, astfel incat, in caz de dificultati, riscul era preluat de aceste asociatii,
inainte de a afecta banca.
In plus, intreprinderea era obligata sa adere la un organism de cautiune mutuala, ce
reprezenta prima linie de garantie pentru banca creditoare.
Dar incepand cu anii ’60, bancile dispunand si de resurse pe termen mai lung s-au
angajat in acordarea de credite pe termen mediu nemobilizabile.
Pentru investitiile ce necesitau o perioada de amortizare mai mica de doi ani, s-a
recurs la creditul pentru echipamente pe termen scurt.
Conceput ca un contract de vanzare in rate, el se concretizeaza intr-o serie de bilete
subscrise de catre cumparatorul de echipamente in favoarea bancii, sau de cambii
trase de catre furnizorul de materiale asupra cumparatorului, in favoarea bancii.
7.2 Creditul pe termen lung

Pentru perioade mai lungi de 7 ani, procedeul de finantare tine deja de piata financiara,
sau de un credit pe termen lung acordat de un organism specializat.
Mai poate fi considerat si un alt tip de credit numit participativ, ce permite creditorului
sa beneficieze nu numai de dobanda la credit ci si de o remunerare variabila in functie
de activitate sau de rezultatele intreprinderilor imprumutate. El accepta insa, ca in caz
de faliment sa se inscrie la masa credala in urma celorlati creditori. Imprumutarorul , la
randul sau accepta sa fie garantat de un fond de garantie mutuala.
Aceasta forma de credit a fost instituita in tarile dezvoltate in a doua jumatate a anilor
‘70, dand posibilitatea unei perioade de creditare de pana la 17 ani.
Sunt si alte forme de creditare pe termen lung, statul intervenind prin diverse metode:
bonificari la dobanda, fonduri de garantare, exonerari fiscale, derogari de la incadrarea
creditului.
In plus, fata de creditele pe tremen mediu cu sau fara posibilitatea de a fi mobilizate,
bancile acorda credite pe termen lung, credite complementare pe baza de librete de
economii-intreprindere, precum si credite participative acordate intreprinderilor
performante lipsite de fonduri proprii.
7.3 Leasingul
Nevoile practice au determinat, in timp, dezvoltatarea unei noi proceduri: in loc ca
banca sa dea bani intreprinderii pentru a-si cumpara echipamentele necesare, acestea
sunt cumparate de banca, care la randul ei le da in locatie intreprinderii pentru mai
multi ani, urmand ca in final sa i le cedeze la un pret mic.
Banca, ca si in cazul unui credit, isi va incasa treptat dobanda si ratele creditului sub
forma chiriei, si in final, sub forma pretului rezidual. In acelasi timp, banca se bucura de
o garantie solida, pentru ca bunurile respective raman in proprietatea bancii.
Aceasta procedura se numeste leasing. In practica, bancile nu intervin direct in acest
procedeu de finantare; ele acorda insa fonduri pentru capitalul propriu precum si
credite pentru acest fel de societati de leasing, ce-si completeaza resursele pe piata
financiara, emitand actiuni, obligatiuni si imprumutandu-se la institutii de credit
specializate.
Operatiunea se relizeaza printr-un contract intre locatar si societatea de leasing
(locator), prin care locatarul se angajeaza sa plateasca regulat o chirie stabilita pe o
perioada aproape egala cu perioada amortizarii fiscale a echipamentelor sau a cladirii.
La sfarsitul acestei perioade irevocabile, locatarul are posibilitatea de a cumpara
echipamentele respective sau cladirea la pretul rezidual, ce depaseste rar 5-6% din
pretul de cumparare, de a-l inapoia societatii de leasing, sau de a reinoi perioada de
locatie la un pret redus.
Intre timp, operatiunea nu apare in bilantul locatarului, deoarece nici nu a cumparat si
nici nu a imprumutat; plata locatiei fiind insa inscrisa in angajamentele din afara
bilantului .
In cazul locatiei de bunuri mobiliare, perioada irevocabila este fixata de obicei intre 3 si
7 ani. Bunurile sunt cumparate la indicatia celui ce le preia in locatie (locatar) si sunt
finantate in intregime de catre societatea de leasing.
Anumiti constructori de asemenea bunuri propun clientilor lor si metoda de locatie
andosata: constructorul vinde bunurile unei societati de leasing, care le lasa la
dispozitia lui; devenit locator al propriului produs, producatorul il subinchiriaza
utilizatorilor (locatarilor).
Leasingul imobiliar prevede o perioada irevocabila de 15-20 de ani, cu posibilitatea de

a exprima mai devreme optiunea de cumparare. In unele cazuri, locatarul este
proprietarul terenului sau poate sa preia o parte din pretul de constructie; in acest caz
se poate constitui o societate intre cei doi parteneri adica intre locator si locatar.
Societatile de leasing mobiliar isi procura de obicei fondurile de la banci, in timp ce cele
imoboliare apeleaza la piata financiara.
O forma a acestui tip de credit este si cesiunea de locatie sau lease-back, caz in care
intreprinderea in cauza cedeaza cladirea unei societati de leasing imobiliar, dar ramane
in cladire ca locatar cu perspectiva de a o rascumpara ulterior.
8. Credite pentru particulari

In general, bancile acorda trei feluri de credite particularilor:
 facilitati de casa;
 avansuri pe baza de titluri;
 imprumutul personal;
 credit de consum;
 sprijin pentru investitii financiare;
 credite pentru locuinte.
8.1 Facilitati de casa

Aceasta formula se mai numeste si avans in cont sau descoperire de cont si va permite
imprumutatorului sa-si asigure mijloacele financiare necesare trezoreriei pe perioade
scurte. Cu alte cuvinte, banca permite clientului sau ca pentru cateva zile contul sa fie
debitor. Perioada si limita de suma sunt stabilite de catre banca.
Dobanda este insa mai mare pentru ca banca nu se poate refinanta, iar de multe ori nu
solicita garantii pentru facilitatile respevtive. Totusi, uneori, pentru a reduce riscul,
banca poate cere:
 garantii personale (de exemplu, cautiunea unei persoane care se angajeaza sa
plateasca in cazul in care imprumutatul nu ramburseaza imprumutul);
 garantii reale (de exemplu, aducerea in depozit a unor valori mobiliare ).
8.2 Avansurile pe baza de titluri

Avansul pe baza de titluri este un credit de casa garantata cu titluri (actiuni, obligatiuni,
bonuri de trezorerie). In acest caz, banca permite clientului sau sa functioneze cu cont
debitor in functie de valoarea si natura titlurilor depuse ca garantie, pe baza unui act de
gaj.
In general, banca va acorda un imprumut de o valoare inferioara valorii titlurilor depuse
drept garantie, pentru a pastra o marja de siguranta si pentru a tine cont de fluctuatiile
posibile din cadrul bursei.
Dobanda, ca si in cazul facilitatilor de casa, va fi calculata “prorata temporis”, adica in
functie de utilizarea avansului.
Daca imprumutatul nu ramburseaza imprumutul, banca va fi in drept sa vanda titlurile
potrivit unor proceduri stabilite.
8.3 Imprumutul personal

In cazul imprumutului personal, banca nu acorda numai o descoperire de cont sau un
avans ci un adevarat credit concretizat prin virarea in contul clientului a sumei
imprumutate. Este un credit acordat, tinand seama mai mult de calitatea clientului
(evenimente in familie, dificultati de trezorerie, etc.), decat de obiectul creditului.
Suma acordata tine cont de calitatea clientului si nu poate depasi, in general, trei salarii
(sau alte surse de venit). Rambursarea lunara nu trebuie sa depaseasca un sfert din
veniturile anuale ale imprumutatului.
Creditul poate fi acordat pe o perioada de 3 luni pana la 36 de luni, la o anumita rata a
dobanzii.
Se poate prevede ca in cazul rambursarii anticipate, banca sa perceapa o anumita
penalitate, exprimata in procente din capitalul rambursat anticipat. Se pot percepe
penalitati si in cazul unor intarzieri in plata dobanzii sau a rambursarii capitalului.
De obicei, acest credit personal este insotit de garantii personale si foarte rar de
garantii reale. Banca se poate multumi cu solicitarea ca veniturile sa fie domociliate la
ea, pentru a controla, intr-o anumita masura, regularitatea resurselor clientului
respectiv.
8.4 Creditul de consum

Indiferent de forma ce o imbraca, caracteristica acestui credit este ca nu poate fi
mobilizat (scontat).
Aceasta forma de credit permite vanzarea in rate a bunurilor de consum si a celor de
folosinta casnica.
La bunurile de folosinta indelungata se practica asa numita vanzare pe credit: banca
plateste vanzatorul la vedere si va fi rambursata de catre cumparator potrivit unui grafic
prealabil. Obiectul vanzarii garanreaza angajamentul bancii, acesta fiind subrogat in
favoarea vanzatorului. Vanzarea pe credit este uneori inlocuita de locatie cu clauza de
vanzare sau de leasing.
Imprumutatul sau locatarul dispune, conform legii de un termen de 15 zile pentru a
acepta sau a refuza contractul de finantare, si chiar in cazul acceptarii mai are 7 zile
posibilitatea de a se retrage.
Exista o legatura stransa intre contractul de finanatare si cel de vanzare; daca obiectul
prezinta defecte, judecatorul poate decide suspendarea rambursarii creditului sau a
platii locatiei. Pentru a evita orice contradicie intre dreptul comun si cel comercial, se
interzice consumatorului sa subscrie, sa accepte sau sa avalizeze bilete la ordin sau
cambii, asfel incat operatiunea sa ramana guvernata de un contract de drept comun si
nu de o inlantuire de efecte.
Creditul de consum poate fi fara obiect precis, caz in care banca va solicita garantii
exterioare obiectului creditului, anumite gajuri (amanet), metoda putin folosita sau
avansuri pe titluri ce apartin cumparatorului sau altei persoane din anturajul sau.
Unele avansuri se fac si fara garantie, fiind bazate pe bunele relatii cu cel ce solicita
avansul respectiv.
In practica, se aplica doua formule:
 imprumutul personal ;
 autorizatia de descoperire de cont.
Imprumutul personal este de obicei egal cu cca trei salarii sau alte venituri fixe si are la
baza un contract precis: imprumutatul domiciliaza veniturile sale la banca, subscrie o
asigurare de deces, accepta un grafic de rambursare cuprins intre 3 luni si trei ani, in
general. Se aplica regula celor 15 zile pentru acord si celor 7 zile pentru posibilitatea
de a se retrage.
Autorizatia de descoperire de cont se acorda pe o perioada maxima de trei luni.
Anumite banci acorda clientilor lor, printr-un contract, o autorizare permanenta de
desoperire de cont, caz in care in anumite momente contul trebuie sa devina creditor,
cu ocazia primirii salariului, de exemplu.
Autorizatia poate fi data la fiecare caz in parte, pentru a evita aplicarea procedurii de
cec fara acoperire, dar in acest caz totul trebuie reglementata in maxim trei luni.
In plus, titularii de carti de credit pot beneficia de doua feluri de credit:
 amanarea platii, aplicabila la toate cumparaturile facute cu cardul, daca
contractul lor de card prevede aceasta posibilitate;
 contract de imprumut pe card, ce permite, intr-o anumita limita, esalonarea
platilor pe o perioada lunga.
Consumatorul are la dispozitie cele 15 si cele 7 zile pentru acordul final.
8.5 Sprijinirea investitiilor financiare

In anumite tari, bancile pot interveni direct la bursa de valori oferind contravaloarea
ordinelor plasate de clienteala lor.
In alte tari, aceste operatii sunt facute de societati specializare, la care bancile sunt
actionare.
Pentru actiunile cotate la termen, un investitor care ar trebui sa-si revanda “pachetul”de
titluri la sedinta lunara de compensare, poate fi incitat sa astepte sedinta de luna
viitoare, daca estimeaza o crestere a cursurilor. In acest caz, el va cauta sa-si
“reporteze” pozitia, adica sa vanda pachetul la scadenta convenita, rascumpariandu-l
insa la sedinta urmatoare, pentru acelasi pret, plus un anumit procentaj numit rata de
report.
In acest caz, investitorul respectiv isi va mobiliza suma pentru o luna, beneficiind in
schimb de rata de report ce reprezinta de fapt rata lunara a dobanzii. Aceasta este
determinata pentru fiecare scadenta, de cere si oferta gestionata de catre agentii de
schimb. Bancile, daca au resurse disponibile, pot face plasamente in report, cu riscul
de a ramane cu titluri de valoare depreciate.
8.6 Creditele pentru locuinte.

Sub diverse forme, creditele pentru locuinte pot fi credite acordate antreprenorilor de
proiecte imobiliare sau credite acordate cumparatorilor pentru subscrierea unui
apartament in cazul unui program imobiliar.
De obicei, aceste credite nu depasesc 80% din investitia proiectata, iar rambursarea lor
de poate face in rate lunare, trimestriale sau semestriale constante sau in rate
prigresive. Banca poate acorda o perioada de gratie, perioada in care se va achita
numai dobanda.
Creditele pentru locuinte pot fi acordate pentru:
 cumpararea unei resedinte principale;
 cumpararea unei resedinte secundare;
 efectuarea de reparatii sau lucrari de modernizare la locuintele existente.
 a da posibilitatea unui proprietar de a cumpara o noua locuinta, fara sa astepte
sa o vanda pe cea veche (credite pe termen scurt, numite si credite-releu).
8.7 Creditul pe termen mediu

Creditul pe termen mediu este folosit pentru finantarea lucrarilor mari, o cumparare sau
o constructie. In acest caz, creditul respectiv completeaza resursele cumparatorului,
provenite din vanzarea casei vechi, imprumut pe termen lung, etc.
Creditul ca atare poate fi combinat cu o operatiune de credit amanat. Acest tip de credit
presupune ca banca sa verse fondurile la inceput, iar timp de 7 ani cumparatorul sa
plateasca dobanda la banca si sa cotizeze pentru stabilirea creditului amanat. Dupa 7
ani, se restituie cotizatiile primite, la cre se adauga o suma echivalenta, fapt ce permite
rambursarea creditului la banca intr-o singura rata. Creditul amanat insa va fi
rambursat pe alta perioada de 5 ani.
Pentru consumator este ca un credit pe 12 ani, iar pentru banca ca un credit pe 7 ani.
Garantia pentru aceste credite o reprezinta o ipoteca sau o cautiune a unei organizatii
specializate, caz in care o parte din credit trebuie sa fie blocat la fondul de garantie. In
anumite conditii pot fi mobilizate la Banca Centrala.
8.8 Creditele pe termen lung

Creditele pe termen lung sunt stabilite liber intre banca si client; unele dintre ele implica
si interventia statului:
 credite de economii-locuinta;
 creditul conventionat;
 credite pentru acces la proprietate.
Creditul economii-locuinta presupune acordarea unui credit principal, in functie de
dobanda acumulata de depunator in perioada de realizare de economii si a unui credit
suplementar, de data aceasta cu dobanda mai ridicata, in limita unei sume de trei ori
mai mare decat creditul peincipal.
Creditul conventionat este rezervat pentru achizitionare locuintei principale cu o
anumita suprafata si pret; poate acoperii pana la 90% din costuri. Graficul de
rambursare va cuprinde anuitati progresive. Ajutorul statului nu este automat;
cumparatorul poate, in functie de resursele sale si de cheltuielile de intretinere a
familiei sa solicite un ajutor personalizat pentru locuinta, caz in care ajutorul va fi varsat
la banca si va fi dedus din ratele lunare.
Creditele ajutor pentru accesul la proprietate comporta o bonificatie pentru dobanda, se
acorda in conditii foarte stricte de suprafata si pret, precum si de veniturile si cheltuielile
persoanei respective. Poate acoperii 70-100% din costul operatiei.
Toate creditele pe termen lung sunt garantate de o ipoteca. Nu sunt mobilizabile la
Banca Centrala, dar in anumite conditii pot fi cedate pe piata ipotecara, permitand
bancii sa se refinanateze.
In unele tari exista doua piete ipotecare:
 piata ce functioneaza exclusiv intre banci; unele banci cu resurse cumpara
bilete ce grupeaza creante ipotecare, bilete ce au dubla garantie: ipoteca si
aceea a bancii prezentatoare.
 piata, mai recenta, administrata de o filiala comuna a mai multor banci
principale ce emite, pe transe esalonate, pe tot parcursul anului, obligatiuni
garantate de stat. Aceste oblogatiuni subscrise de public si de investitorii
institutionalizati sunt garantate de institutia emitenta, de ipoteci, de bancile
prezentatoare si de o institutie de stat .
Pe aceste piete nu se tranzactioneaza creditele economii-locuinta, neprezentand
gradul de lichiditate necesar.
De obicei, si in cazul creditelor imobiliare, beneficiarii au la dispozitie un anumit timp

pentru a decide (cca o luna). Si in acest caz, creditul nu poate fi materializat nici prin
cambii si nici prin bilete la ordin.
Se instiue o legatura stransa intre contractul de imprumut si cel de vanzare;
cumparatorul nu are nici o obligatie fata de vanzator daca nu primeste creditul.
Banca va lua ca garantie ipoteca asupra bunului finantat. In plus, ea va solicita ca o
asigurare de deces si incapacitate de munca sa fie subscrisa in favoarea sa de catre
imprumutata. Banca poate cere suplimentar si o garantie personala (cautiune, de
exemplu).
8.9 Studiul cererii de credit si studiul garantiilor

Pentru limitarea riscurilor, banca va studia, mai intai cu seriozitate cererea de credit si
apoi garantiile, pentru a le putea valorifica in caz extrem de neplata de catre
imprumutat.
8.9.1 Studiul cererii de credit

In cadrul acestei activitati, banca va examina:
 situatia imprumutatorului;
 obiectul imprumutului.
Referitor la situatia imprumutatului, banca va cauta sa se informeze cu privire la:
 situatia familiala;
 situatia profesionala (angajator, vechime in munca, functie, etc.);
 situatia patrimoniala (averi si datorii);
 nivelul veniturilor sale;
 moralitatea sa financiara (consultarea fisierului existent la Banca Centrala,
informatii de la alte banci,etc.).
Referitor la obiectul creditului, banca va trebui sa raspunda la cateva intrebari: pentru
ce se imprumuta, ce avantaj va avea, nu se imprumuta pentru a rambursa alte
datorii,etc.
8.9.2 Studiul garantiilor

Studierea calitatii imprumutatului reduce riscurile, dar nu le elimina; iata de ce
solicitarea de garantii este o precautiune necesara.
Garantiile de care poate dispune o banca sunt garantii personale si garantii reale
reale.
Garantiile personale pot fi constituite din:
 cautiune simpla (angajamentul unui tert de a plati in cazul, in care imprumutatul
nu poate plati);
 cautiune solidara (solidaritatea mai multor persoane va permite bancii sa ceara
fiecaruia plata totalitatii datoriei, si chiar inainte de a epuiza toate mijloacele
legale de executare a debitorului principal).
Garantiile reale sunt in principal urmatoarele:
 gajul;
 ipoteca;
 privilegiile.
Gajul inseamna remiterea de catre debitor a unui lucru catre creditorul sau ca garantie
pentru rambursarea datoriei. Gajul poate fi cu deposedare sau fara deposedare.
Ipoteca este, de fapt, un gaj asupra bunurilor imobiliare. Ea este inscrisa, ca si gajul
intr-un registru de evidenta pentru a evita punere aceluiasi lucru si cu aceeasi valoare,
ca garantie la mai multe banci.
Privilegiile sunt un drept dat de lege la anumiti creditori, in functie de calitatea creantei
lor, de a fi preferati altor creantieri, chiar daca acestia sunt garantati cu ipoteca sau cu
gaj. Privilegiile pot sa se refere la toate bunurile debitorului, mobile sau imobiliare sau
numai la o parte din ele. Ordinul de prioritate a diferitelor privilegii este fixat de legiuitor.
9. Operatiunile interbancare
Necesitatea operatiunilor interbancare deriva din faptul ca:
 clientii au conturi la mai multe banci;
 bancile au nevoie unele de altele in gestionarea resurselor ;
 bancile trebuie sa se supuna unei discipline comune.
9.1 Reglementarea platilor

Cand operatiunile au loc in numerar, bancile ofera serviciul de casa (retrageri sau
varsaminte efective), sau de schimb valutar manual.
Cand se foloseste moneda scripturala, rolul bancilor este mai mare. Daca contul
debitorului si al creditorului sunt in aceeasi tara si in aceeasi banca operatiunea este
relativ simpla: se debiteaza un cont si se crediteaza un altul. Cand conturile sunt la
doua banci diferite, dar in aceeasi tara, reglementarea are loc prin compensare,
modernizata continuu, pentru a reduce timpul si costul operatiunii.
Situatia este mai complexa cand e vorba de tranzactii internationale sau de tranzactii in
interiorul tarii, dar exprimate intr-o moneda straina.
9.2 Compensarea
Din punct de vedere istoric si al practicii bancare, bancile trebuiau sa se intalneasca
zilnic, in acelasi loc, pentru a restitui unul sau mai multe pachete de cecuri (sau alte
instrumente de plata) la fiecare dintre banci, si cum multe se compenseaza intre ele, si
numai diferenta sau soldul net va fi inregistrat in credit sau in debit.
Pentru a reduce cheltuielile, unele banci se grupeaza sau sunt reprezentate de altele.
In toate tarile s-au organizat case de compensatie, care, in multe cazuri, sunt sub
responsabilitatea Bancii Centrale, acolo unde toate bancile comerciale au conturi
deschise, si unde se opereaza rezultatul compensarilor.
Compensarea se face nu numai pentru cecuri ci si pentru alte titluri de plata inscrise pe
suport de hartie: efecte de comert, ordine de virament. Pentru titluri inscrise pe suport
magnetic, viramente si prelevari automatizate, retrageri de bani sau reglementari de
cumparaturi facute cu carduri, compensarile sau transferurile centralizate se fac de
catre o retea de calculatoare de compensatie, ce functioneaza atat in capitala fiecarei
tari cat si in marile orase.
Zilnic, fiecare banca aderenta aduce pana la o anumita ora, o banda magnetica cu
operatiunile in care intervin si alte banci. Dupa cateva ore ea ridica o alta banda cu
ansamblul operatiunilor ce o privesc. Si in acest caz soldurile in urma compensarii se
opereaza in contul bancilor respective. Operatiunile se fac totusi semiautomat:
colectarea benzilor din teritoriu, transportul lor, etc.
Acest lucru a dus la inlocuirea treptata a acestor calculatoare in favoarea unui sistem
interbancar de telecompensare, adica printr-un sistem de teletransmisie intre diferite
calculatoare din diferite banci.
9.3 Efectuarea platilor internationale

Bancile mari au unul sau mai multi corespondenti in interiorul fiecarei tari mai
importante. Bancile mai mici se pot grupa sau sa pot incheia conventii de reprezentare
cu alte banci. Intre bancile corespondente exista conturi reciproce, persoane abilitate
sa opereze in aceste conturi si o cheie pentru descifrarea mesajelor. Conturile poarta
denumirea de “vostri” si “nostri”, si au, pentru motive de evidenta fiecare cate un cont
“oglinda” tinut la sediul central al bancii, ce reflecta operatiunile efectuate (evidenta
contabila se tine atat in moneda locala cat si in moneda straina respectiva).
Asfel, daca o persoana din Romania trebuie sa plateasca o suma de lei unei persoane
din SUA, banca romaneasca la care banca americana are un cont corespondent
(vostro), va debita contul persoanei respective cu aceeasi suma si va credita contul
vostro. Banca americana va debita contul oglinda (in lei si dolari) al contului ce-l detine
la banca romaneasca si va credita contul persoanei din SUA cu suma corespunzatoare
in dolari.
Daca un american are de facut o plata in lei unui roman, banca americana va debita
contul persoanei respective si va credita contul oglinda (in dolari si in lei) al contului
detinut la banca romaneasca. Banca romaneasca va debita contul vostro si va credita
in lei contul romanului respectiv.
Daca un roman are de facut o plata in dolari unei persoane din SUA, banca
romaneasca ii va debita contul cu suma respectiva si va credita contul oglinda (in
dolari si lei) al contului detinut in dolari (nostro) la banca americana. Banca americana
va debita contul nostro si va credita contul americanului cu suma respectiva.
Daca un american are de facut o plata in dolari unui roman, banca americana va debita
contul acestuia si va credita contul nostro. Banca romaneasca va debita contul oglinda
(in dolari si lei) al contului nostro si va credita contul romanului in lei sau in dolari, daca
acesta dispune de un asfel de cont.
Comunicatiile interbancare au fost usurate incepand cu 1997 cand a intrat in functiune
reteua mondiala SWIFT (Society for Worldwide Interbank Telecommunications-
Societatea pentru telecomunicatii interbancare mondiale), la care participa cca 3000 de
banci din majoritatea tarilor.
Sistemul functioneaza in permanenta, chiar si cu posibilitatea stocarii informatiei pentru
un anumit timp, daca terminalul destinatarului nu este disponibil.
Bancile membre SWIFT dintr-o anumita tara se conecteaza de obicei intre ele,
deoarece multe plati internatioanale se fac intre doua banci din aceeasi tara; una
primeste ordinul iar cealalta detine contul de creditat sau debitat.
9.4 Schimbul valutar.

Schimbul valutar scriptural este afacerea bancilor, ca de alfel si schimbul manual si
cecurile de calatorie, in buna masura. Cand banca respectiva nu dispune de monedele
cerute apeleaza la alte banci din tara sau din strainatate.
Piata schimbului valutar nu are o localizare geografica precisa . Ea functioneaza prin
telefon intre un numar mare de specialisti din banci si casele de curtaj sau persoane
autorizate din intreaga lume.
In bancile mari exista o sala de schimb valutar, unde isi desfasoara activitatea
specialistii bancii in acest domeniu; ei preiau ordinele clientelei de la agenti si
comunica cu parteneri internationali pentru a satisface ordinele respective.
Orele de lucru tin seama de fusul orar. Cursurile principalelor devise inregistrate inr-un
loc trebuie considerate ca simple repere, deoarece acea piata locala nu este decat un
segment al pietei mondiale. Ele ofera, totusi, o referinta oficiala pentru cursurile ce
urmeaza a se aplica in schimbul valutar scriptural. In principiu, rata ce trebuie retinuta
este aceea la care banca se refinanteaza. Acesta, insa nu se poate face in fiecare caz
in parte; multe din operatii se compenseaza reciproc, iar pentru celelalte banca poate
sa-si aduca contributia, in masura in care riscul nu esta prea mare.
Banca poate profita grupand anumite ordine sau separindu-le, anticipand sau intarziind
operatiile, in speranta unei ocazii favorabile. Deci refinantarea bancii este destul de
diferita de tranzactiile clientelei.
In cazul schimbului la termen, un importator, de exemplu, poate cere bancii sale sa-i
furnizeze moneda respectiva la termen, dar la un pret convenit in momentul solicitarii.
Banca poaate gasi o contrapartida pe piata cu aceeasi scadenta sau poate cumpara
moneda respectiva pe care sa o depuna la termen cu dobanda, asteptand sa-i o ofere
clientului la momentul respectiv.
Daca dobanda este mai mica in tara a carei moneda o cumpara la termen, iar cursul
mijlociu la termen al monedei respective va fi superior cursului la vedere, se spune ca
exista un “report”. Daca dobanda in tara respectiva este mai ridicata decat in tara unde
se face operatiunea, moneda straina la termen va fi mai ieftina decat la vedere,
existand un “deport”.
Banca poate ceda moneda respectiva pentru a o rascumpara la termen. O asfel de
tranzactie in doi timpi se numeste swap: o banca vinde o valuta la vedere unei alte
banci si o si rascumpara, in acelasi timp, dar la termen. De fapt, cele doua banci
schimba intre ele doua valute la vedere, urmand sa procedeze la schimbul invers, dar
la termen.
9.5 Gestiunea trezoreriei

Contul pe care o banca il are cu Banca Centrala nu trebuie sa scada sub un anumit
plafon pe o perioada mai lunga; banca va cauta sa procure fonduri, imprumutand
cateva zile sau saptamani. Alte banci vor avea si ele nevoie, dar in alte perioade, asfel
incat se va institui o adevarata piata interbancara. Pe langa astfel de perturbari
accidentale, poate sa existe si cazul unui dezechilibru, mai mult sau mai putin de
structural.
Trezoreria reprezinta ansamblul mijloacelor de plata de care dispune un agent
economic, pentru a face fata cheltuielelor si datoriilor. Intr-un fel, operatiile bancare
sunt la baza trezoreriei clientilor lor.
Ca urmare, cu atat mai mult capata importanta pentru banci, gestiunea propriilor lor
trezorerii, realizata, in esenta, cu celelalte banci, atat in moneda nationala cat si in
devize straine.
Pe piata interbancara, pentru a profita de diferenta de dobanda sau de variatiile
cursului de schimb, o banca poate vinde si cumpara in aceeasi perioada. In domeniul
devizelor straine, banca poate efecua operatiuni speculative pe cont propriu.
Exista banci ce se consacra acestor operatiuni de trezorerie, fara sa aiba contact direct
cu clienti persoane fizice sau intreprinderi; sunt asanumitele banci de trezorerie.
Piata interbancara sau piata monetara se institue spontan in fiecare tara. Banca
Centrala, intervine insa asupra lichiditatilor bancilor comerciale, si prin aceasta asupra
ratei dobanzii si masei monetare. Bancile pot interveni pe pietele monetare straine, atat
prin intermediul corespondentiilor lor cat si independent.
9.6 Piata monetara

Prin faptul ca functioneaza prin telefon, aceasta piata seamana cu piata schimburilor
valutare, doar ca participantii sunt in majoritate localizati in capitala, dand posibilitatea
Bancii Centrale sa joace rol de dirijor.
Participantii principali sunt bancile, care se pot afla in diferite pozitii: imprumutat
imprumutator, ambele in acelasi timp, etc.
Statul intervine si el in calitate de imprumutat, plasand bonuri de tezaur cu durate
variabile.
Aceste bonuri difera de cele oferite publicului: sume unitare ridicate, emisiune prin
licitatie, inscriere obligatorie in cont la Banca Centrala, posibilitatea de vanzare pe
aceeasi piata monetara.
Banca Centrala intervine aproape tot timpul ca imprumutator, pentru ca insasi vocatia
ei este de a credita sistemul bancar, care la randul sau va credita agentii economici.
Curtierii de banca, intr-un numar limitat se multumesc sa puna in contact pe
imprumutatori cu imprumutatii, fiind remunerati de cei din urma printr-un comosion. Unii
dintre acestia opereaza si pe piata schimbului valutar.
Casele de reescont, in numar si mai mic, au statutul de banca si se comporta ca
bancile de trezorerie, imprumutand de la anumiti participanti pentru a credita pe altii,
obtinand profit din diferenta de dobanda.
Piata ipotecara, care este o prelungire a pietei monetare, opereaza cu bilete ce pot
atinge durata de 12 ani.
Tranzactiile efecuate pe piata monetara sunt:
 tranzactiile intre banci, fara interventia Bancii Centrale;
 tranzactiile bancilor cu Banca Centrala, denumite “open market”.
Primul fel de tranzactii se refera la imprumuturi de cateva ore pana la cateva decenii
(20 ani) . Pentru perioade scurte operatiunile se fac fara garantie de titluri, asa cum se
face la piata schimbului valutar, “in alb”. Cand durata este de peste 7 ani creditul se
materializeaza prin cumpararea unui bilet ipotecar. In celelalte cazuri se cumpara titluri
sau se lasa titlurile in garantie.
Daca sunt bonuri de trezorerie, operatiunea se face la Banca Centrala, transferandu-se
bonurile dintr-un cont in altul.
Daca sunt efecte private acestea sunt livrate efectiv imprumutatorului, dar cel mai
adesea ele sunt pur si simplu “puse in dosar” pe numele lui si raman la imprumutat.
Atunci cand presa de specialitate se refera la rata pietei monetare, se refera, de fapt, la
rata medie a piatei intre banci, din fiecare zi, publicata de Banca Centrala.
Operatiunule de open market se fac prin procedeul cererilor de oferta. O data sau de
mai multe ori pe luna, Banca Centrala informeaza bancile (direct sau prin casele de
reescont) ca e dispusa sa le cumpere efectele ce vin la scadenta intr-o anumita
perioada.
La randul lor, bancile ii comunica ce volum de efecte au spre vanzare si care este rata
maxima pe care doresc sa o plateasca. Dupa primirea tuturor ofertelor Banca Centrala
opreste “rata sa direcrtoare”; toate ofertele la acesta rata sau peste aceasta rata sunt
onorate integral sau cu un coeficient de reducere uniform. Se pot mobiliza numai
efectele publice si cele private de prima categorie.
Rata directoare este in general inferioara ratelor practicate pe piata interbancara, fapt
pentru care bancile au avantaj sa foloseasca aceasta procedura a cererilor de oferta,
selectionand cu grija angajamentele lor, pentru a avea titluri de prima categorie si
pentru a-si previziona realist de trezoreria.
Banca Centrala practica, de asemenea, in cadrul operatiunilor de open market, credite

pe 7 zile cu garantii corespunzatoare, fara alte formalitati (la ghiseu), constituind o
supapa pentru bancile ce au nevoie neprevazuta de lichiditate, dar dobanda este cu
putin mai mare decat cea de pe piata interbancara.
In concluzie, se poate spune ca Banca Centrala ofere bancilor comerciale urmatoarele
credite de refinantare:
 credite lombard (overdraft, peste noapte), pana la 75% din fondurile proprii;
 credite de licitatie (taxa scontului), pe o durata de maxim 15 zile, dintr-un
plafon global;
 credite speciale, maxim 30 de zile;
 credite structurale, pe o anumita durata, in cadrul unui plafon stabilit de
conducerea BNR.
9.7 Eurodevizele
Daca o intreprindere romaneasca, ce are un cont in dolari in SUA, doreste, din motive
de fus orar, vama, fiscalitate, etc. sa-l transfere, sa zicem, la Londra intr-o banca
englezeasca, dolarii respectivi se vor numi, “eurodolari”, ramanand totusi dolari
adevarati. Eurobanca engleza se interpune intre intreprinderea romaneasca si banca
americana, creditand contul primei, in masura in care ea va fi creditata, in cont la
banca americana.
Banca engleza poate dechide conturi in dolari la agenti economici si persoane fizice
din diferite tari, inclusiv din SUA. Prin acordarea de credite si deci crearea de depozite
in dolari ea va participa la creatia monetara de dolari ca orice banca americana
(eurodolarii se vor multiplica ca orice dolar).
Si alte monede pot avea o asemenea piata, si ea poate fi localizata nu numai la Londra
ci si in alte locuri din lume. Prin urmare, “eurodevizele” sunt depozitele intr-o banca
exprimate intr-o alta moneda decat cea locala. Deci, orice operatiune in eorodevize
priveste atat tara unde se afla banca primitoare cat si tara de origine a monedei
implicate.
Imprumutatii si imprumutatorii pot convertii creantele si datoriile lor intr-o alta moneda
daca considera avantajos, astfel incat piata eorodevizelor se intinde in intrega lume,
pana la inglobarea pietei internationale de schimburi valutare.
Practica arata ca numai cateva zeci de banci intervin sistematic pe aceasta piata,
colectand depozite si acordand credite, dar toate bancile sunt prezente pe piata, direct
sau prin mandatar pentru a executa ordine de schimb si a gestiona trezoreria lor in
devize.
Rata tranzactiilor interbancare este anuntata in fiecare zi la Londra pentru fiecare
deviza (LIBOR-London Interbank Offered Rate-rata interbancara oferita la Londra) si
este, pe piata internationala a devizelor, echivalentul ratei pietei monetare.
Operatiunile pe piata eurodevizelor sunt, in general, mai riscante decat cele de pe piata
monetara. Daca o banca nu-si echilibreaza detinerile si datoriile in fiecare moneda
luata separat, riscul poate apare atat in privinta cursului de schimb, cat si in cel al ratei
dobanzii. Mai mult, piata eurodevizelor nu comporta un imprumutator de ultima
instanta. Daca refinantarea nu este posibila, banca nu va avea alta resurse decat sa
se indrepte spre piata monetara a tarii in chestiune, dar atunci ratele risca sa fie destul
de diferite.
9.8 Reglementarea creditului

Obiectivul reglementarii il constituie atat prevenirea falimentelor bancare, impiedicand
bancile sa-si asume riscuri excesive in comparatie cu fondurile lor proprii si cu
resursele pe termen lung, cat si combaterea inflatiei, impiedicand bancile in ansamblul
lor sa creeze o cantitate excesiva de moneda scripturala. Redam mai jos instrumentele
folosite:
 Coeficientul fondurilor proprii (adecvarea capitalului) exprima raportul dintre
fondurile proprii si angajamentele bancii si trebuie sa fie de cel putin 8%,
 Riscul pe un singur client nu poate depasi 20% din fondurile proprii.
 Creditele acordate persoanelor aflate in relatii speciale cu banca nu trebuie sa
depaseasca 20% din fondurile proprii ale bancii.
 Pozitia valutara exprimata in lei nu poate depasi 10% din fondurile proprii.
 Coeficientul resurselor stabile indica in ce proportie creditele lungi (cu derulare
de peste 5 ani sunt acoperite in bilantul bancii de fonduri proprii sau de datorii
obligatare. In Franta acest coeficient este de minim 60%.
 Creditele sunt grupate in credite standard, in observatie, substandard,
indoielnice si pierdere.
 Rezerve pentru credite (2% din soldul creditelor de la sfarsitul anului
precedent).
 Se asteapta ca bancile sa modifice rata dobanzii, ca urmare a anuntarii ratei de
refinanatare de catre Banca Centrala (prin anuntarea ratei reescontului si a
creditelor pe baza titlurilor). Bancile centrale prefera insa operatiunile de open
market, permitandu-le sa intervina atunci cand doresc, fara sa fie angajate in
prealabil. Oricum, ratele de interventie orienteazaa intr-o anumita masura ratele
de dobanda pe care bancile comerciale le vor aplica debitorilor si creditorilor lor,
actionand prin aceasta asupra volumului de credite.
Actiunile asupra ratei dobanzii, in cadrul politicii monetare, reprezinta o chestiune
delicata: cresterea dobanzii creditoare va atrage mai mult capital strain, in timp ce
cresterea dobanzii debitoare va umfla costurile, stimuland de fapt inflatia pe care
politica monetara pretinde ca o combate. Chiar in cazul cel mai favorabil, modificarile
de rata a dobanzii sunt folosite pentru a combate inflatia si nu pentru a preveni
falimentele bancare. Modificarea ratei dobanzii nu poate asigura prin ea insasi o
reglementare satisfacatoare a creditului.
Rezervele minime obligatorii, reprezinta o suma minima de rezerve ce revine fiecarei
banci, in functie de resurse sau de folosirea acestora. Fiecare banca este titulara unui
cont scriptic la vedere, la Banca Centrala pentru operatiunile de compensare, de
interventie pe piata monetara, de cumparari si vanzari de moneda. Media acestor
detineri se calculata chenzinal, lunar sau trimestrial si poate fi considerata ca o rezerva
la Banca Centrala.
Bancile trebuie sa-si constituie rezerve, mai ales asupra resurselor la vedere, pentru a
putea face fata, fara intarziere, cererilor de rambursare, fiind un factor de siguranta.
Este un mijloc de lupta impotriva inflatiei, in masura in care constituirea rezervelor
franeaza creatia monetara si creste costul creditului.
In acelasi timp, aceste rezerve pot fi considerate si ca un fel de cotizatii ale bancilor
comerciale la Banca Centrala; in schimb, bancile se vad constranse sa ceara
refinanatatri scumpe la “Banca Bancilor”. Daca rezervele nu se calculeaza si asupra
utilizarilor, astfel incat toate bancile sa cotizeze, atunci vor cotiza mai mult bancile ce
dispun de o retea vasta de colectare.
Necesitatea rezervelor este stabilita prin legea bancara. Se lasa, insa, la latitudinea
Bancii Centrale sa stabileasca nivelul si remunerarea acestora. Stabilirea unor nivele
mari, insotite de o remunerare mica, in conditiile in care dobanda pasiva este mare,
inseamna a pune pe umerii bancilor cu retea mare poveri greu de suportat sau chiar de
nesuportat.
Contingetarea reescontului reprezinta stabilirea pentru fiecare banca a unui plafon
de reescont peste care rata va fi prohibitiva. In acest caz bancile pot cauta alte surse
pe piata monetara. Nu este des folosit acest instrument, fiind inlocuit de operatiunile de
open market.
O varianta mai restrictiva o constiue stabilirea unui procent de crestere a creditelor de
la un an la altul; depasirea lui atrage dupa sine majorarea rezervelor obligatorii.
Limitarea de acest tip face ca fiecare banca sa fie dependenta de trecut.
Piata eurodevizelor, in schimb, este putin reglementata, deoarece eurobancile
opereaza in moneda straina, iar la scara internationala puterea lor de a crea moneda,
se exercita lent, caci sumele imprumutate pe piata eorodevizelor sunt remise pe acesta
piata in mod sporadic, neexistand riscul unor valuri inflationiste.
Dupa catastrofele de pe aceasta piata in 1974 si 1982, expertii Grupului celor 10
(primele 10 tari mai bogate din FMI, plus Elvetia) au elaborat Concordatul de la Basel
din 1975, completat in 1983 si aprobat de autoritatile monetare din diverse tari. Nu s-au
fixat coeficienti sau reguli precise; s-a convenit asupra necesitatii de a veghea ca
fiecare eurobanca sa aiba un minim de control. S-a afirmat ca tara primitoare, dar si
cand eurobanca este o filiala sau o sucursala a unei banci straine, tara de origine
trebuie sa aiba anumite responsabilitati. Se pot cere bancilor sa prezinte bilanturi
consolidate, incluzand toate filialele din strainatate.
Mentionam ca in domeniul supravegherii prudential-bancare functioneaza, in cadrul
Grupului celor 10, Comitetul pentru reglementari bancare si practici de supraveghere,
denumit si “Comitetul Cooke” sau Comitetul de la Basel ce recomanda, in principal
respectarea diferitilor coeficienti prudentiali pentru activitatea bancara.
10.Actiunea bancilor pe pietele de capital

Bancile intervin pe aceste piete ca vanzatori, cumparatori sau ca intermediari.
Intermedierea financiara e mai putin sistematica ca intermedierea bancara; ele aduc
anumite servicii, dar nu se constituie interfata intre cererea si oferta manifestate pe
aceste piete.
Pana prin anii’ 80 exista o ruptura intre piata financiara si piata monetara(careia ii
putem adauga si piata schimburilor valutare).
Piata financiara este deschisa marelui public si are locuri precise numite burse de
valori, unde se schimba valori mobiliare, ce sunt titluri de participare la capital sau
creante pe termen lung.
Piata monetara nu are localizare precisa si este rezervata de obicei bancilor si
trezorerie publice, ce o utilizeaza pentru a vinde sau a cunpare creante, in general pe
termen scurt.
Numai SUA are o piata de “hartii comerciale” ce tine atat de piata financiara (prin
diversitatea participantilor) cat si de piata monetara (prin orientarea spre termen scurt
si a localizarea precisa). Aceasta situatie se explica prin aceea ca bancile americane,
fiind cantonate intr-un singur stat, un anumit numar de mari intreprinderi, in loc sa se
adreseze mai multor banci diferite, au laut obiceiul de a-si procura resurse direct de la
public.
La inceputul anilor ’80, tehnica hartiilor comerciale s-a raspandit pe piata eurodevizelor,
la initiativa bancilor, care vedeau in aceasta un mijloc de a raspunde nevoilor
intreprinderilor fara a-si mari exagerat riscurile proprii (expunerea fata de acestea).
Aparitia acestor “titluri de creante negociabile”, un fel de obligatiuni pe termen scurt, a
dat nastere la o noua piata intermediara intre piata finanaciara si cea bancara, la care
au acces toti agentii economici, cu conditia de pune in joc sume de o anumita
importanta. Sunt posibile arbitraje, desi rata dobanzii este aproape la acelasi nivel pe
cele trei piate, pentru aceleasi scadente.
Noile tehnici ce permit agentilor economici sa se proteja contra variatiilor ratei dobanzii
sau a cursului de schimb, sau de a specula pe seama acestor variatii, a dus la
cresterea rolului pietelor de capital.
10.1 Valorile mobiliare

Cele doua mari categorii de valori mobiliare sunt actiunile si obligatiunile; ele sunt
emise de o intreprindere si reprezinta titluri de participare la capital. Actiunile nu pot fi
rambursate decat in cazul in care societatea da faliment si se lichideaza.
Emise de catre un imprumutator public sau privat, obligatiunile sunt rambursabile pe
termen mediu sau lung. Atat actiunile cat si obligatiunile pot fi vandute; pietele de
capital atrag cat mai mult public si asigura detinatorilor posibilitati rapide si putin
costisitoare de obtine o anumita lichiditate. Asociatiile publice pot emite si ele
obligatiuni, fara sa aiba actionari. Intreprinderile la randul lor, emit cel putin o data
actiuni, dar pot sa nu emita deloc obligatiuni. Actiunile sunt titluri de proprietate, iar
obligatiunile titluri de creanta. In practica pot concura si pot apare tipuri hibride, ce
reunesc avantajele ambelor titluri, un fel de valori mobiliare intermediare.
10.1.1 Actiunile
La infiintarea unei societati se emit actiuni cu o anumita valoare nominala, ce poate fi
modificata pe parcurs. Daca actiunile nu sunt cotate la bursa ele intereseaza un numar
restrans de persoane. In acest caz pot exista dificultati la emiterea unor noi actiuni sau
atunci cand un detinator doreste sa le cedeze.
Bancile nu intervin, de obicei, in operatiunile societatilor ce nu sunt cotate in bursa. Ele
pot acorda credite unor clienti pentru infiintarea unei societati sau a cumpararii unui
numar de actiuni. Chiar intreprinderile pot apela la banci pentru asanumitul capital-risc,
avand in vedere nevoia lor de fonduri proprii si speranta ca–l vor utiliza eficient.
Capitalul –risc este capitalul pe care detinatorii lui accepta sa-l imobilizeze cateva luni
sau cativa ani intr-o intreprindere, fara sa caute sa inlocuiasca conducerea
intreprinderii, in speranta ca-l vor putea retrage la momentul potrivit cu un profit
important. Din motive de lichiditate si garantie, bancile plaseaza in capital –risc o mica
parte din activul lor, sau creeaza filiale specializate in acest scop. Investitorii
institutionali pot intervenii mai mult in acest domeniu, ca de altfel si particularii bogati si
intreprinzatori.
Rolul principal al bancilor, in domeniul capital-risc, este de a organiza, in contul
intreprindetrilor solicitatoare, plasamente de valori mobiliare la diversi parteneri. Aceste
plasamente private constitue, de obicei, preludiu introducerii in bursa, stadiu decisiv
pentru dezvoltarea intreprinderilor: prezentarea rezultatelor, evolutia dividentelor,
difuzarea informatiilor de natura sa influenteze piata finanaciara. Revanzarea actiunilor
vechi este mai usoara, dar un grup nou poate sa se infiltreze si sa preia majoritatea. O
intreprindere poate deveni tinta unei oferte publice de cumpatrare sau schimb, caz in
care conducerea risca sa fie schimbata intr-un termen scurt. Bancile sunt chemate sa
se implice in difuzare actiunilor la public cat mai larg, sa asigure serviciul dapa
vanzare, in principal plata anuala a dividentelor, schimbarea titlurilor, distribuirea
gratuita a acestora, participarea la cresterile de capital; toate acestea cresc in

importanta odata cu introducerea in bursa.
La introducerea in bursa, actionarii vechi ofera publicului o parte din titlurile lor la un
pret determinat. Daca doritorii sunt putini, operatiunea se amana pentru mai tarziu.
Daca doritorii sunt numerosi, cererile lor sunt dimensionate corespunzator.
Toate acestea le face o banca ce tine legatura cu autoritatile responsabile de buna
functionare a piatei bursiere, precumsi cu celelatte banci, care concura la primirea si
transmiterea cererilor de subscriere. De obicei, banca care dirijeaza introducerea in
bursa preia apoi si serviciile financiare(de dupa vanzare), si devine consilierul
intreprinderii in domeniul bursier. Dupa un numar de ani, daca este cazul, cotarea
poate fi transferata intr-un loc mai central, iar aici poate fi mutata de pe piata
secundara pe piata principala, precum si pe una sau mai multe piete internationale,
largindu-se, prin aceasta posibilitatiele de finantare.
In fiecare tara de primire, o banca se va ocupa de introducerea in bursa si de serviciile
financiare ulterioare. Cotatia se va face in moneda tarii de primire la un curs de schimb
apropiat, asfel incat cursurile actiunilor sunt aproape la fel ca cele din tara de origine.
Daca intreprinderea doreste o crestere de capital contra numerar, o banca reuneste un
numar de alte banci intr-un „sindicat de angajare ferma”. Banca, sefa de sindicat, este
de obicei cea care a relizat introducerea in bursa si asigura serviciile finanaciare. Ca
regula generala, pretul la noua emisiune este egal nivelul cursului din burasa; astfel
incat pentru un cumparator este acelasi lucru sa cumpere o actiune noua sau una
veche in bursa. Bancile pot adera la sindicat in calitate de plasator sau garant sau
combinand cele doua calitati.
Plasatorii se angajeaza sa cedeze un numar de actiuni noi clientilor lor; actiunile ce
raman sunt pastrate in contul lor. Titlurile ce nu vor fi plaste in acest mod vor fi
distribuite intre garanti dupa o proportie fixata anterior.
Pretul de emisiune poate fi inferior cursului de bursa, caz in care si cotarea provizorie
in bursa a subscrierii, poate fi independenta de actiunea ca atare.
10.1.2 Obligatiunile
Un imprumut obligatar are sanse de reusita doar daca este cotat la bursa, dand
posibilitate investitorului, daca are nevoie sa cedeze usor creanta sa pe piata, fara sa
astepte data rambursarii. Deci obligatiunile nu sunt emise in public decat dupa ce au
fost admise sa fie cotate la bursa. Aceasta face ca numai statul sau marile intreprinderi
sa se poata prezenta in numele lor pe piata obligatiunilor. Intreprinderile mici nu au
acces decat prin formula imprumuturilor grupate.
Emisiunile sunt dirijate de catre o banca ce poate coordona un sindicat bancar de
plasament si de garantie, ca in cazul cresterii de capital, dar fara drept de subscriere.
Emisiunile se pot face si pe piata internationala, pe piata eurodevizelor, caz in care se
numesc euro-obligatiuni; acestea vor fi cotate pe una din cele doua burse, de la Londra
sau de la Luxemburg. Tranzactiile se fac prin telefon, iar cursul in bursa n-are decat o
valoare indicativa.
Daca cresterile de capital se fac succesiv de catre aceeasi intreprindere, ele trebuie sa
poata fi schimbate unele cu altele. Locul de cotatie poate varia de la un imprumut la
altul.
Cursurile obligatiunilor sunt, in regula generala, mai stabile decat ale actiunilor. Exista
obligatiuni la rata fixa, la rata variabila si indexate. Cursul obligatiunilor cu rata fixa
variaza invers proportional cu rata dobanzii.
La obligatiunile cu rata variabila suma dividentelor este ajustata in fiecare an pentru a
corespunde dividentelor noilor obligatiuni, iar cursul in bursa n-are nici un motiv
deosebit sa varieze intr-un sens sau in altul. Se poate spune ca obligatiunile cu rata
variabila isi conserva valoarea lor nominala. Dar daca moneda se depreciaza, atunci
exista o metoda si anume de a emite obligatiuni indexate la costul vietii. Rata va fi
relativ mica dar se va aplica la capitalul indexat, iar rambursare, la momentul repectiv,
se va face tot la valoarea indexata.
10.1.3 Valorile mobiliare intermediare

Independent de actiuni, fondatorii intreprinderii beneficiau si de participari la beneficiu,
care reprezinta niste titluri ce puteau fi cotate in bursa si cedate de la o persoana la
persoana. Ele nu aveau valoare nominala, nu dadeau drept de vot, ci potrivit statutului
societatii, dadeau dreptul de a participa la distribuirea beneficiilor, sau in caz de
lichidare a societatii, la impartirea activului.
O alta forma o reprezinta certificatele de investitii; acestea nu dau dreptul la vot dar au
o valoare nominala precum si aceleasi drepturi ca actiunile, la distribuirea beneficiilor
si in caz extrem, la impartirea patrimoniului. Ele provin din cresterile de capital contra
numerar, la care actionarii existenti isi rezerva dreptul de vot. Certificatele de investitii
pot fi cotate in bursa si trecute dintr-o mana in alta. Formula este eficienta doar la
marile intreprinderi controlete de stat, deoarece implica o mare incredere: participare la
riscul intreprinderii, dar fara exercitarea vreunui drept privind gestiunea ei.
Actiunile preferentiale, in privinta distribuirii de beneficii si impartirii patrimoniului, se
plaseaza in urma obligatiunilor si a altor creante, dar inaintea actiunilor ordinare.
Dividentele cu care sunt serviti cu prioritate nu sunt insotite de nici un element variabil
in functie de beneficiile obtinute, facandu-le sa semene cu obligatiunile perpetue. In
unele tari aceste titluri sunt private de drept de vot, dar se bucura de dividente ca si
actiunile ordinare.
Exista si certificate de investitii privilegiate, avand dreptul la dividente statutare, mai
favorabile decat cele pentru actiunile cu dividente prioritare.
Obligatiunile subordonate trec inaintea actiunilor ordinare sau preferentiale, in privinta
remunerarii si rambursarii, dar dupa alte obligatiuni. Ele nu au o scadenta precisa, nu
sunt rambursabile decat in caz de lichidare a societatii, sau la initiativa emitentului prin
rascumparare in bursa. Intru-cat nu obliga prea mult emitentul, ele se gasesc sub
denumirea de:
 titluri subordonate ce pot fi cu rata fixa sau variabila, in functie de piata
obligatara
 titluri participative, la care remunerarea este si in functie de activitatea
intreprinderii.
Ambele fac parte insa din fondurile proprii ale societatii.
Obligatiunile convertibile in actiuni, pot fi schimbate in actiuni noi, fie la initiativa
detinatorului sau la o data fixata dinainte. Oricum, raportul de schimb este stabilit de la
inceput. Daca cursul actiunilor creste, cei ce au subscris obligatiunile respective vor fi
interesati in proprietatea intreprinfderii. Pe de alta parte, conducatorii intreprinderii
(actionarii majoritari vor fi asigurati ca nu vor pierde majoritatea fara sa se asigure in
prealabil de majoraraea capitalului. Acest tip de obligatiuni poate servi ca suport pentru
capitalul-risc dar si pentru a ridica capital pe piata bursiera.
Obligatiunile cu certificat de depozitare negociabil (cu warant), sau cu bon de
subscriere in actiuni, dau dreptul la subscrierea unui numar de actiuni la o data anume
si la un pret fixat dinainte. Warantul constitue el insusi o valoare mobiliara ce poate fi
detasata de obligatiune, cotata si vaduta separat. Aprecierile, insa trebuie facute la
fiecare caz in parte. Sa zicem ca o societate emite obligatiuni cu warant de 1.000.000
lei, cand cursul actiunii esta de cca 500.000 lei. Daca warantul permite sa se subscrie
o actiune peste doi ani la pretul de 800.000 lei, el nu va avea valoare decat in masura
in care cursul actiunii are sanse sa se ridice in doi ani de la 500.000 la 800.000 lei,
fiind prin aceasta un simplu stimulent. Daca ar subscrie o actiune la 300.000 lei
valoarea warantului ar fi evidenta, cu exceptia cazului in care s-ar produce o prabusire
a cursurilor actiunilor.
Cu obligatiuni convertibile se investeste o singura data, in timp ce cu obligatiunile cu
warant se investeste de 2 sau de mai multe ori: intai ca obligatar si apoi ca actionar.
10.2 Fondurile de investitii

Pentru ca nu toti participantii au timp, expertiza si mijloacele financiare necesare pentru
a-si constitui un portofoliu de valori mobiliare pe care sa-l administreze, ei se grupeaza
in fonduri de investitii.
Fondul de investitii inchis este o societate a carei patrimoniu si activitate se refera in
principal la un portofoliu de valori mobiliare cotate in bursa; propriile sale actiuni sunt
cotate si ele la bursa. Cumparand actiuni ale fondului patricipantul devine, intr-un fel
coproprietar al portofoliului respectiv. Valoarea de lichidare a actiunii se calculeza zilnic
in functie de cursul bursei. Experienta arata ca acest curs se situeaza aproape tot
timpul sub nivel, ceea ce inseamna ca apartinand la un asemenea fond nu este un
avantaj deosebit. Daca fondul este mic si piata propriilor sale actiuni este mica, iar
actionarii nu stiu daca vor gasi doritori sa le cumpere actiunile, atunci cand doresc sa le
cedeze. Daca este de talie mare, el nu va gasi partener pe masura sa, astfel incat
gestiunea portofoliului va suferi de imobilism.
Dilema se poate rezolva printr-un fond de investitii dechis, in care actionarii intra si ies
din fond fara sa fie nevoie sa-si gaseasca un partener pe piata. Potrivit statutului
juridic, asociatii detin actiuni sau parti, dar aceste titluri nu le dau dreptul la negociere si
nu sunt cotate in bursa.
Noii actionari aduc lichiditati, primind in schimb actiuni sau parti; cei care pleaca iau
lichiditati, restituind actiuni sau parti, pe baza valorii de lichidare din ziua respectiva.
Surplusul de lichiditate este folosit pentru a-si intarii portofoliul. Cand rascumprarile
sunt mai mari, portofoliul fondului se reduce. Fondul de investitii deschis variaza zilnic
ca urmare a evolutiei valorii lichidative a actiunii si ca urmare a evolutiei numarului de
actionari. Pentru ca trebuie sa faca fata la subscrieri sau retrageri neprevazute si acest
tip de fond nu poate sa aiba o politica de investitii pe termen lung.
In anumute tari sunt si fonduri de plasament cu risc, pentru a contribui la finantarea
intreprinderilor mici si mijlocii. Cel putin 40% din activele lor trebuie sa fie compuse din
actiuni necotate in bursa. Cei ce subscriu la asemenea fonduri se bucura de avantaje
fiscale, aceptand, in schimb, o lunga perioada de indisponibilitate a sumelor investite in
acest fond.
10.3 Servicii bancare pentru valorile mobiliare.

Valorile mobiliare se prezinta in mod traditional sub forma titlurilor pe hartie, fiecare titlu
purtand un numar de cupoane, ce se detaseaza la plata dividentelor . De obicei, aceste
titluri se depun in banca, care se va ocupa de pastrare si detasare de cupoane
(conservare).
Posesorii pot, de asemenea, sa le incredibteze unui organism specializat, ce se ocupa
si de vanzarea si cumpararea acestora, transferandu-le dintr-un cont in altul si
facandu-se mentiune in registru. In acest caz, suportul de hartie al titlului devine inutil,
si avem de a face cu dematerializarea valorilor mobiliare si cu inscrierea acestora in
cont.
Valorile mobiliare pot fi nominative sau la purtator. In general, bancile care ofera
servicii financiare se ocupa de de imprimarea certificatelor reprezentative, de a le
expedia corespondentilor straini, de a le inregistra in registrele de transfer. De
asemena, organizeaza plata anuala a dividentelor, adunarea generala a actionarilor,

rambursarea obligatiunilor, etc.
Fiecare banca primeste un contingent de rambursari prorata cu numarul titlurilor ce
sunt in cont la ea. Banca este in avantaj cand pretul rambursarii este superior cursului
de bursa actual si invers.
In general bancile ofera clientilor lor tot felul de servicii privind titlurile: sfaturi pentru
investitii, transmiterea de ordine in bursa,tinerea conturilor individuale (titluri si
numerar), aplicarea regulilor fiscale, etc.
10.4 Titlurile de creanta negociabile

Titlurile de creanta negociabile sunt de o suma unitara mare si pot fi subscrise de orice
persoana, care la randul ei le poate cesiona pe piata secundara, dupa cum urmeaza:
 bonurile de trezorerie in cont curent emise de trezoreria publica;
 certificatele de depozit emise de banci;
 biletele de trezorerie, echivalente a hartiilor comerciale americane, emise de
intreprinderi nebancare;
 bonurile institutiilor financiare specializate.
La biletele de trezorerie bancile intervin in doua moduri:
 fiecare bilet trebuie sa fie domiciliat intr-o banca; de obicei banca domiciliatoare
se ocupa de plasarea acestor bilete, si in caz extrem, le rascumpare inaintea
scadentei, asa cum face si cu propriile certificate de depozit;
 orice bilet a carui scadenta este sub doi ani trebuie sa fie acoperit pentru ¾ din
valoarea sa printr-un angajament bancar de substituire. Acest angajament nu
este o cautiune bancara, pentru ca atunci am avea de a face nu cu un bilet de
trezorerie ci cu o acceptare bancara, ci o promosiune de a acorda un credit in
cazul in care situatia obiectiva a pietei nu va permite intreprinderii sa-si
reinoiasca biletele la scadenta.
Astfel de titluri se emit in volum mare pe piata eurodevizelor. Pe baza angajamentelor
de substitutie a bancilor, intreprinderile se pot finanata pe termen mediu si lung
reinoind titlurile emise pe trei luni. Astfel de hartii comerciale se numesc NIF (note
issuance faccilities - facilitati emise sub forma de note) si RUF (revolving underwriting
facilities - facilitati subscrise reinnoibile)
10.5 Acoperirea riscurilor de piata.

Obligatiunile sunt legate de rata dobanzii pe termen lung, in timp ce bonurile de tezaur
sunt legate de rata dobanzii pe termen scurt. Se poate recurge, pentru calcul la un
imprumut obligatar notional (fictiv), care sa fie comparat cu bonuri de tezaur, de obicei,
pe trei luni.
Se mai folosesc contractele de schimb la termen sau swap-ul financiar si optiunile. La
swap, doi parteneri isi cumpara unul altuia lichiditati la vedere si si le ravand la termen.
De fapt, se schimba imprumuturi in monede diferite (swap de devize) sau se schimba
imprumuturi cu rata fixa a dobanzii cu imprumuturi cu rata variabila si reciproc (swap
de rata dobanzii). De obicei, aceste tranzactii se convin prin telefon, se confirma prin
telex si se oficializeaza printr-un contract scris.
Optiunile sunt drepturi ce pot fi cesionate in mod liber si care confera purtatorului
posibilitatea (nu obligatia) de a cumpara sau de a vinde o anumita cantitate de devize
sau de titluri de imprumut la un pret fixat dinainte (pret de exercitare), si asta la o
anumita data sau pana la o anumita data.
O optiune de cumparare se numeste „call”, iar una de vanzare „put”. Aceste doua
optiuni se cumpara la un pret liber stabilit ce se numeste „prima”. Negocierile se fac
prin telefon sau pe piete organizate pentru optiuni, pe baza imprumutului notional.
Purtatorul unei optiuni nu o va exercita decat daca piata evolueaza defavorabil pentru
el. In cazul contrar, el nu-si exercita optiunea, dar poate profita de plusvaloare.
Optiunile sunt atragatoare, dar se plateste o prima destul de ridicata. Bancile intervin
pe acesta piata atat pe cont propriu cat si pe contul clientilor, ca simplu intermediar;
uneori furnizeaza si imprumuturi pentru asemenea operatii.
10.6 Alte servicii bancare:

Buletine de informare economica adresate de banca clientilor lor, de obicei lunar,
cuprinzind noutati privind conjunctura economica, noi produse bancare si financiare,
dispozitii legale si fiscale de interes, etc.
Gestiunea patrimoniala inseamna ca banca preia total sarcina portofoliului bursier
care ii este incredintat, vanzand si cumparand atunci cand interesul clientului o
justifica. Bancile pot propune plasmente in alte domenii, ca cel imobiliar, de exemplu.
Ingineria financiara se refera in principal la evaluarea intreprinderilor si la realizarea
montajului mai mult sau mai putin complex de a aduce capital, a aranja fuziuni sau
achizitii, a face posibile succesiunile. Este un ajutor pentru intreprinderile ce nu sunt
cotate in bursa.
Finantarea proiectelor. In acest caz, banca poate face ca realizarea proiectelor de
investitii sa se faca de catre o societate pe care o creaza si a carei finantare o asigura.
Ca intr-o operatiune de leasing, intreprinderea se obliga sa-i cumpere productia
societatii create, in conditii de pret si durata care sa-i asigure, rambursarea la termen a
tuturor cheltuielilor cu dobanda si capitalul. Intreprinderea creata special poate fi
absorbita de intreprinderea initiatoare de proiect sau se poate dizolva.
Gestiunea de trezorerie sau cash management pornita initial de la o accelerare in
transmiterea si executarea ordinelor de plata, pentru a reduce decalajul dintre incasari
si plati, s-a dezvoltat in a oferi clientilor, in fiecare zi, pe calculator, situatia conturilor in
moneda nationala si in devize, nu numai in banca respectiva ci in toata lumea, precum
si posibilitatea de opera de la sediile firmelor respective, de a obtine informatii privind
schimburile valutare, rata dobanzii, pietele de capital.

Tehnici Si Operatiuni Bancare

Uploaded by

Document Information

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Tehnici Si Operatiuni Bancare

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

TEHNICI SI OPERATIUNI BANCARE

ASE, BUCURESTI Conf. univ.dr. Ilie SIMON

2. Relatia dintre banca si client ca relatie intre creditor si debitor_______5

3. Varietatea instrumentelor de plata_______________________________6

5. Plasamentele in functie de gradul lor de lichiditate________________19

6. Raportul dintre banca si client ca raport intre creditor si debitor____21

7. Creditele pentru echipamente_________________________________31

8. Credite pentru particulari_____________________________________33

8.2 Avansurile pe baza de titluri_____________________________________33

10. Actiunea bancilor pe pietele de capital__________________________44

1.1 Rolul bancii

1.2 Functiile bancii

1.3 Tehnici bancare

2. Relatia dintre banca si client ca relatie intre creditor si

2.1 Contul bancar. Deschidere si operare in cont

2.2 Garantarea sumelor depuse in banca

In Romania, in semestrul I al anului 2003, Fondul de garantare al depozitelor bancare

2.3 Procura de operare in cont

2.4 Tipuri de conturi

3. Varietatea instrumentelor de plata

3.1 Numerarul (biletele de banca si monede)

Structura pe cupiuri se realizeaza in functie de nevoile circulatiei monetare din fiecare

3.2 Ordinul de plata

3.3 Debitarea directa

3.4 Cecul si transmiterea lui

3.5 Diferente intre ordinul de plata si cec

3.6 Emiterea si incasarea cecurilor

Prezentarea la plata a cecului de face:

3.7 Scrisoarea de acreditare si scrisoarea de credit

3.8 Cecul de calatorie

3.9 Evolutia instrumentelor electronice de plata

3.9.2 Efectuarea platilor si obtinerea de numerar cu ajutorul cardurilor

3.9.3 Alte modalitati de teleplata

3.9.4 Moneda electronica sau e-money

in retele deschise specifice internetului. Relatiile stabilite sunt intre cumparator,

4.1 Termene uzuale de plata in economie

4.2 Cambia sau trata

4.2.1 Persoanele implicate

4.2.2 Mentiuni obligatorii

 nominativa, adica andosatarul este desemnat nominal (va rog sa platiti la

4.3 Biletul la ordin

Cec Cambie Biletul la ordin

4-locul unde se va plati 4-locul unde trebuie sa se 4-data si locul crearii

5-locul unde a fost emis 5-data si locul crearii 5-indicatia de scadenta

6-data la care trebuie sa se

7-numele beneficiarului 7-semnatura emitatorului

Diferente intre cambie si biletul la ordin

- Cei care participa la biletul la ordin isi

5. Plasamentele in functie de gradul lor de lichiditate

5.1 Conturile de economii.

5.2 Conturi de economii-credit

5.3 Depozitele la termen

 precalculata, adica calculata si platita in avans pentru primii doi ani;

5.4 Certificatele de depozit negociabile (CDN)

5.5 Plasamente propuse de banci

6. Raportul dintre banca si client ca raport intre creditor si

 persoanelor fizice pentru diverse activitati sau pentru consum;

6.1 Tipuri de credite dupa durata

6.2 Tipuri de credite dupa modul de realizare

6.3 Tipuri de credite dupa destinatie

 credite pentru finantarea investitiilor intreprinderilor;

6.3.1 Creditele pentru exploatare

6.3.2 Mobilizarea creantelor comerciale

Neacceptata (va fi trimisa