Read without ads and support Scribd by becoming a Scribd Premium Reader.
See Premium Plans
 
PAULO COELHO – VERONIKA SE HOT
ĂRĂŞTE SĂ MOARA
O, Marie cea zămislită fără de prihană,roagă-te pentru noi,cei care ne îndreptăm către Tine.
 Amin„
Iată, v-am dat puteresă călcaţi peste şerpi...şi nimic nu vă va vătăma.
”
LUCA, 10, 19
 Pentru S. T, de L.,
care a început să mă ajutefără ştiinţa mea.
1
 
PAULO COELHO – VERONIKA SE HOT
ĂRĂŞTE SĂ MOARA
Î
n ziua de 11 noiembrie 1997, Veronika hotărâcă sosise, în fine!, momentul să se sinucidă. Îşi făcumeticulos curăţenie în camera pe care o închiriase într-o mânăstire de călugăriţe, opri încălzirea, sespălă pe dinţi şi se culcă.Luă de pe noptieră cele două flacoane cupastile de dormit. În loc să le sfărâme şi să leamestece cu apă, se hotărâ să le ia una câte una,căci întotdeauna e o mare distanţă între intenţie şifaptă, or, ea voia să aibă libertatea de a se răzgândila jumătatea drumului. La fiecare comprimat pecare-l înghiţea, se simţea şi mai convinsă: dupăcinci minute, flacoanele erau goale.Deoarece nu ştia cu exactitate cât timp o sămai treacă până când avea să-şi piardă cunoştinţa, îşi pusese pe pat o revistă franţuzească,
 Homme,
numărul din luna aceea, de curând sosită labiblioteca unde lucra. Cu toate că nu manifesta niciun interes deosebit pentru informatică, răsfoindrevista dădu peste un articol despre un joc pe cal-culator (un CD-Rom, cum se spunea), creat de PauloCoelho, un scriitor brazilian pe care avusese prilejulsă-l cunoască cu prilejul unei conferinţe lacafeneaua hotelului Grand Union. Schimbaserăamândoi câte va cuvinte şi în cele din urmă fuinvitată la cină de către editorul lui. Grupul era insănumeros şi nu avuseseră posibilitatea săaprofundeze nici un subiect.Faptul că-l cunoscuse pe autor o făcuse totuşisă creadă că el făcea parte din lumea ei şi călectura unui articol despre opera lui o putea ajuta
2
 
PAULO COELHO – VERONIKA SE HOT
ĂRĂŞTE SĂ MOARA
să-şi treacă timpul. În vreme ce-şi aştepta moartea,Veronika începu să citească despre informatică,subiect care nu-i trezise nici cel mai mic interes, şiasta se potrivea cu ceea ce făcuse toată viaţa,căutând mereu tot ce era mai lesnicios sau mai la îndemână. Ca revista aceea bunăoară.
Dar, spre surprinderea e
i, primul rând al textului osmulse din pasivitatea-i naturală (calmantele nu ise dizolvaseră încă în stomac, dar Veronika erapasivă din fire) şi o făcu, pentru prima oară în viaţă,să aprecieze adevărul unei fraze foarte la modăprintre prietenii ei: „Nimic din lumea asta nu e rodul întâmplării.”De ce oare acel prim rând tocmai în clipa când începuse să moară? Ce mesaj ascuns îi apăruse înfaţa ochilor, admiţând că există mesaje ascunse, iarnu coincidenţe?Sub o ilustraţie cu acel joc pe calculator, jurnalistul îşi începea articolul întrebând:
„Unde este Slovenia?”
„Nimeni nu ştie unde este Slovenia”, gândi ea.„Nici vorbă.”Slovenia însă exista, şi se întindea colo afară, înăuntru, în munţii din juru-i şi în piaţa de sub ochiiei: Slovenia era ţara
ei.
Puse revista alături, n-avea nici un rost acumsă se indigneze că o lume întreagă ignora cudesăvârşire existenţa slovenilor: onoarea naţiunii einu o mai privea. Era timpul să se simtă mândră deea însăşi, să se încredinţeze că fusese în stare deceea ce făcuse, că dăduse în cele din urmă dovadăde curaj şi că părăsea viaţa asta: ce bucurie! Şi o
3
Search
Search History:
Searching...
Result 00 of 00
00 results for result for
  • p.
    • Notes
    Load more