Professional Documents
Culture Documents
Sistemul nervos ne controleaza activitatea de la o miscare la alta ,totul, fara exceptie. Sistemul
nervos este cea mai complexa si cea mai importanta retea de control si de distributie a
informatiilor. Fara sistem nervos nu exista auz si vedere. Nu este durere si bucurie, dar nu
sunt nici miscari coordonate, ar fi de neinchipuit reglarea unor functii fiziologice ca digestia
sau respiratia fara sa mai vorbim despre importanta memoriei si a luarii de decizii, despre
sentimente, afectivitate, gandire si vorbire.
Celulele nervoase sunt sensibile la stimulii exteriori: leziuni mecanice, infectii, presiune,
modificarea chimica a mediului inconjurator sau lipsa de oxigen, toti acesti factori le pot
deteriora. Deteriorarea celulei nervoase poate avea consecinte grave, deoarece celulele
distruse nu se refac niciodata. Sis- temul nervos are doua parti importante, cu efecte reciproce:
sistemul nervos central , care cuprinde creierul si maduva spinarii si sistemul nervos periferic,
ce cuprinde totul in afara de tesutul nervos din sistemul central.
Sistemul periferic are doua componente importante: sistemul nervos somatic si cel
vegetativ.O sarcina importanta a sistemului nervos somatic este adunarea informatiilor de la
organele de simt si transmiterea lor la sistemul nervos central, a doua sarcina este transmiterea
impulsurilor primite de la siatemul nervos central la muschii scheletici, producand astfel
miscarile comandate.
In timp ce nervii senzitivi transporta in sistemul nervos central impulsurile venite din organele
de simt, nervii motori transmit comenzile sistemului nervos central spre muschi si in organele
motoare.Cea mai mare parte din drumul strabatut de impulsuri se face prin nervii senzitivi si
cei motori, dar nici nervii senzitivi si nici cei motori nu sunt formati numai din fibre nervoase.
Fiecare celula nervoasa are si un corp celular din care pornesc numeroase prelungiri. Fibrele
motorii si senzitive ale sistemului nervos periferic sunt formate din cele mai lungi prelungiri
ale celulelor. Celulele fibrelor senzitive sunt in imediata apropriere a creierului si a maduvei
spinarii, in timp ce celulele fibrelor motoare se gasesc chiar si in maduva spinarii.
Manuchiul de fibre motorii si senzitive ce inpanzesc un organ sau teritoriu bine determinat
alcatuiesc nervii. Diferitele organe si diferitele zone sunt "deservite" de nervi diferiti. Din
sistemul nervos central pornesc in total 43 de perechi de nervi: 12 perechi de nervi cranieni
din creier si 31 de perechi de nervi din partile laterale ale maduvei spinarii.
Nervii cranieni inerveaza in primul rand oraganele de simt si muschii capului, unul dintre ei
fiind foarte important, nervul vag, care ajunge si la apara-tul digestiv , la inima si la branhii.
Nervii cranieni, de exemplu nervul optic, sunt formati din fibre senzitive.
Deci sistemul nervos periferic transmite informatiile de la organele de simt la sistemul nervos
central, si comenzi ale acestuia spre muschii si glande. In analiza impulsurilor organelor de
simt, respectiv in initierea impulsurilor motorii nu are nici un rol, acestea fiind sarcina
sistemului nervos central.
Maduva spinarii:
Maduva spinarii are o lungime de aproximativ 40 de cm, de forma cilindrica, este format din
tesut nervos si ocupa interiorul coloanei vertebrale, de la partea inferioara a creierului pana la
partea inferioara a spatelui. Ca organ independent are de indeplinit doua sarcini de baza.
In primul rand realizeaza legatura in dublu sens dintre creier si sistemul nervos periferic cu
ajutorul acelor celule nervoase senzitive si motorii ale caror fibre parasesc anumite zone ale
creierului sub forma de manuchiuri lungi, care parcurg un drum mai lung sau mai scurt in
maduva spinarii, iar la capatul lor cel mai indepartat de creier intra in legatura cu celulele sau
fibrele senzitive si motorii ale sistemului nervos periferic. Prin golul dintre doua celule, prin
asa numita sinapsa, impulsurile trec cu ajutorul unor substante chimice, denumite mediatori
chimici. In al doilea rand, rolul maduvei este sustinerea unor reflexe.Reactiile
fulgeratoareale sporti-vilor de performanta dovedesc capacitatea fantastica a sistemului
nervos.
Sistemul nervos al organismelor vii, inclusiv al omului, este foarte complicat si poate fi
comparat doar cu universul. La ora actuala, cu toate cercetarile sofisticate efectuate in
institutele de cercetare specializate in neurologie, psihologie si neuropatie nu s-au facut
progrese esentiale, decat in stabilirea unor anumite procese responsabile de unele actiuni -;
insa care este mecanismul functionarii sistemului nervos ramane o enigma pentru fiinta
umana. Sistemul nervos coordoneaza comportamentul organismelor vii in mediul
inconjurator, dar cel mai important lucru il reprezinta relatiile dintre oamenii dintr-o
comunitate, unde fiecare individ trebuie sa aiba locul lui si sa-l indeplineasca conform
capacitatilor lui, fara a deranja alti indivizi. t7n13nz
Confruntarea intre fiintele umane este interzisa, divergentele intre diferite conceptii ne poate
costa foarte scump: disparitia partiala sau totala de pe Terra. Relatiile dintre oameni pot fi
armonioase numai printr-o gandire rationala care sa rezolve interesele tuturor indivizilor de pe
Terra, indiferent de nationalitate, religie, culoare s.a.
Relatiile dintre celelalte vietuitoare sunt complicate, deoarece toate organismele vii au
tendinta de a domina celelalte fiinte. Multe dintre ele au un potential foarte mare de inmultire
asa cum sunt toate microorganismele. Sub actiunea unor factori de distrugere iau nastere alte
generatii, cu o putere de reproducere si mai mare pentru a putea domina. Un exemplu
convingator este relatia dintre om si insecte, care nu numai ca sunt in concurenta pentru hrana,
dar mai sunt si organisme intermediare de raspandire a multor boli infectioase. Omul, fara sa
se gandeasca foarte mult, a utilizat arma chimica, folosind cele mai puternice substante toxice,
dar nu si-a dat seama ca in asemenea situatii el se autodistruge, deoarece substantele toxice
ajunse in mediul inconjurator ii va afecta si lui sanatatea. Au aparut multe maladii, imunitatea
a scazut considerabil, longevitatea s-a redus catastrofal. In Asia, unde existau oameni ce traiau
120-130 de ani, acum s-a ajuns ca durata existentei sa se reduca la 50-60 de ani.
Este foarte interesanta organizarea familiilor de albine si de furnici, unde exista o ordine
perfecta de coordonare -; fiecare individ trebuind sa indeplineasca o anumita functie in cadrul
societatii. In acest fel de societate structura familiala pare a fi perfecta, dar numai la prima
vedere, deoarece exista conflicte si in aceste societati, fenomene pe care ratiunea umana nu
are informatii suficiente pentru a le intelege.
Sistemul nervos capteaza prin intermediul organelor de simt precum: ochii, nasul, limba,
urechile, pielea, anumite informatii pe care le transmite organului central: creierul. In creier
are loc analiza informatiilor primite de la receptori, iar apoi informatiile sunt transmise
anumitor centre care indeplinesc functiile cuvenite.
Structura sistemului nervos la vietuitoare, dar mai ales a omului, nu poate fi comparata nici cu
cel mai sofisticat calculator; el poate fi comparat doar cu un univers imens. Noi cunoastem
numai morfologic structura sistemului nervos si structura celulelor nervoase, dar mecanismul
de functionare ramane inca necunoscut.
Sistemul nervos are doua parti importante cu efecte reciproce: sistemul nervos central, care
cuprinde creierul si maduva spinarii si sistemul nervos periferic ce cuprinde totul in afara de
tesutul nervos din sistemul central.
Sistemul periferic se imparte in sistemul nervos vegetativ si sistemul nervos somatic. Sistemul
nervos al vietii de relatie poate fi impartit la randul lui in sistemul central si sistemul periferic.
Fara sistem nervos nu exista auz si vedere. Nu este durere si bucurie, dar nu sunt nici miscari
coordonate, ar fi de neinchipuit reglarea unor functii fiziologice ca digestia sau respiratia fara
sa mai vorbim despre importanta memoriei si a luarii de decizii, despre sentimente,
afectivitate, gandire si vorbire.
Elementele de baza sunt celulele nervoase, numite neuroni, in numar de mai multe milioane,
care impanzesc tot organismul uman asemanator unor conductori dintr-un aparat electric
complicat. Rolul lor este de a primi informatii dintr-un anumit punct al organismului si de a
transfera aceste informatii altor celule nervoase care sa declanseze o anumita reactie, de
exemplu contractia anumitor grupuri musculare.
Celulele nervoase sunt sensibile la stimulii exteriori: leziuni mecanice, infectii, presiune,
modificarea chimica a mediului inconjurator sau lipsa de oxigen, toti acesti factori le pot
deteriora. Deteriorarea celulei nervoase poate avea consecinte grave, deoarece celulele
distruse nu se refac niciodata. Sis- temul nervos are doua parti importante, cu efecte reciproce:
sistemul nervos central , care cuprinde creierul si maduva spinarii si sistemul nervos periferic,
ce cuprinde totul in afara de tesutul nervos din sistemul central.
Sistemul periferic are doua componente importante: sistemul nervos somatic si cel vegetativ.
In timp ce nervii senzitivi transporta in sistemul nervos central impulsurile venite din organele
de simt, nervii motori transmit comenzile sistemului nervos central spre muschi si in organele
motoare.
Cea mai mare parte din drumul strabatut de impulsuri se face prin nervii senzitivi si cei
motori, dar nici nervii senzitivi si nici cei motori nu sunt formati numai din fibre nervoase.
Fiecare celula nervoasa are si un corp celular din care pornesc numeroase prelungiri. Fibrele
motorii si senzitive ale sistemului nervos periferic sunt formate din cele mai lungi prelungiri
ale celulelor. Celulele fibrelor senzitive sunt in imediata apropriere a creierului si a maduvei
spinarii, in timp ce celulele fibrelor motoare se gasesc chiar si in maduva spinarii.
Manuchiul de fibre motorii si senzitive ce inpanzesc un organ sau teritoriu bine determinat
alcatuiesc nervii. Diferitele organe si diferitele zone sunt „deservite” de nervi diferiti. Din
sistemul nervos central pornesc in total 43 de perechi de nervi: 12 perechi de nervi cranieni
din creier si 31 de perechi de nervi din partile laterale ale maduvei spinarii.
Nervii cranieni inerveaza in primul rand oraganele de simt si muschii capului, unul dintre ei
fiind foarte important, nervul vag, care ajunge si la apara-tul digestiv , la inima si la branhii.
Nervii cranieni, de exemplu nervul optic, sunt formati din fibre senzitive.
Deci sistemul nervos periferic transmite informatiile de la organele de simt la sistemul nervos
central, si comenzi ale acestuia spre muschii si glande. In analiza impulsurilor organelor de
simt, respectiv in initierea impulsurilor motorii nu are nici un rol, acestea fiind sarcina
sistemului nervos central.
Maduva spinarii:
Maduva spinarii are o lungime de aproximativ 40 de cm, de forma cilindrica, este format din
tesut nervos si ocupa interiorul coloanei vertebrale, de la partea inferioara a creierului pana la
partea inferioara a spatelui. Ca organ independent are de indeplinit doua sarcini de baza.
In primul rand realizeaza legatura in dublu sens dintre creier si sistemul nervos periferic cu
ajutorul acelor celule nervoase senzitive si motorii ale caror fibre parasesc anumite zone ale
creierului sub forma de manuchiuri lungi, care parcurg un drum mai lung sau mai scurt in
maduva spinarii, iar la capatul lor cel mai indepartat de creier intra in legatura cu celulele sau
fibrele senzitive si motorii ale sistemului nervos periferic. Prin golul dintre doua celule, prin
asa numita sinapsa, impulsurile trec cu ajutorul unor substante chimice, denumite mediatori
chimici. In al doilea rand, rolul maduvei este sustinerea unor reflexe
simple prin acele celule nervoase care parcurg un drum scurt in sus sau in jos in maduva, si de
asemnea inter-neuronii care realizeaza o legatura apropriata intre celulele nervoase, senzitive
si motorii. De exemplu, daca din intamplare mana noastra atinge plita incinsa, receptorii
sensibilitatii dureroase prin fibrele senzitive transmit informatia in maduva spinarii. O parte
din aceasta informatie este transmisa prin inter-neuronii corespunzatori la nervul care
coordoneaza miscarea mainii si a bratului si in mod „automat” retragem mana. Cealalta parte
a informatiilor primite din receptorii durerii prin intermediul inter-neuronilor ajung la nervii
care regleaza miscarile gatului, declansand miscarea automata a capului in directia locului
unde s-a declansat durerea. In sfarsit informatia ajunge in creier unde se constientizeaza
sensibilitatea termica si dureroasa.
Creierul:
Are trei parti principale: trunchiul cerebral, aflat in prelungirea maduvei spinarii pe care se
afla cele doua emisfere crebrale, creierul mare(cerebrum), locul gandirii constiente iar sub
cele doua emisfere, in spate, se gaseste a treia parte, creierul mic(cerebellum).
Desi multi nervi senzitivi se termina la nivelul creierului si multi nervi motori pornesc, de
aici, totusi majoritatea celulelor din creier, sunt inter-neuroni cu rol in filtarea, analizarea si
depozitarea informatiilor. Un rol important al creierului este pastrarea informatiilor sosite de
la organele de simt. Creierul poate readuce mai tarziu aceste informatii pentru a fi folosite in
luarea de decizii. De exemplu durerea resimtita la atingerea plitei incinse intra in memorie
este readusa ori de cate ori ne gandim sa atingem sau sa nu atingem plita.
Activitatile constiente ale creierului au loc la nivelul scoartei cerebrale, stratul exterior al
creierului. Anumite parti ale scoartei cerebrale iau parte la transformarea in simturi a
informatiilor transmise de organele de simt, altele coordoneaza vorbirea, iar altele au un rol in
coordonarea miscarilor prin centrel motoare.
Scoarta cerebrala cuprinde pe langa centrele motoare, senzoriale, centrul limbajului, alte zone
legate intre ele prin milioanele de celule nervoase, zone care sunt in stransa legatura cu
gandirea, cu simturile si cu luarea de decizii. Creierul mic se afla in imediata apropriere a
emisferelor cerebrale, este cuplat de trunchiul cerebral si in primul rand are rol in coordonarea
miscarilor.
Trunchiul cerebral prin diferitele structuri are multe roluri fiziologice: „centrele” reglarii
activitatii plamanilor, inimii si reglarea nervoasa a vaselor sanguine. Anumite parti ale
trunchiului cerebral functioneaza ca niste statii de transmitere a diferitelor impulsuri soste din
maduva spinarii si creier. Una din partile cele mai mici ale trunchiului cerebral este
hipotalamusul, care este centrul hormonal si al reglarii termice.
Celulele nervoase:
Au rol atat de important in functionarea intregului sistem nervos, incat necesita sa ne ocupam
mai indeaproape de aceste celule.
Tesutul nu este compus numai din celule nervoase, ci si din celule gliale care apara, hranesc si
sprijina celula nervoasa. Celulele nervoase se pot inmulti si pentru a avea o viata lunga, au
mare nevoie de aceste „celule de ajutor”. Daca o celula nervoasa este distrusa prin lezare sau
boala, nu va fi inlocuita niciodata de o alta celula nervoasa.
Celulele nervoase sunt foarte diferite, dar structura lor de baza este identica:au un nucleu aflat
in centrul corpului celulei, de unde, ca niste radacini subtiri, pornesc in numar mare niste fibre
subtiri, numite dendrite. In afara lor din corpul celulei se intinde o prelungire mai mare,
numita axon, care la capatul opus fata de corpul celular, se imparte in multa ramuri si fiecare
ramura se termina intr-o „maciuca” terminala.
Fiecare maciuca terminala se apropie de dendrita altei celule nervoase, dar nu o atinge in
totalitate, formand sinapsa. Cu ajutorul unor substante chimice de transmitere, neuro-
transmitatori, impulsurile trec dintr-o parte a sinapsei in alta. Cand excitatia atinge maciuca
terminala din axon, in anumite conditii poate sari sinapsa si isi continua drumul dendritele
celulei nervoase vecine.
Sistemul Nervos
Sistemul nervos:este format din elemente care sunt preocupate ,receptia
stimulilor,transmiterea impulsurilor,sau pentru activarea mecanismelor
muschilor.
Receptarea stimulilor este functia speciala a celulelor senzoriale.Elemente
ale sistemului nervos sunt celulele numite neuroni,acestia sunt capabili
numai de o activitate inceata si generalizata,desi pot fi si unitati
conductoare foarte eficiente.
Raspunsul specific al unui neuron-impulsul neuronic-si capacitatea unei
cellule sa fie stimulata fac aceaste cellule ca fiind unitati care transfera
informatia dintr-o parte a corpului in alta.
Sisteme Vertebrate:
Animalele vertebrate au o sira a spinarii foarte osoasa precum si a
craniului unde partea centrala a sistemului nervos este situat.
Creierul este o parte a sistemului nervos locat in craniu ,maduva spinarii
se afla in sira spinarii.Creierul si sira spinarii sunt una in continuarea alteia
printr-o deschidere a craniului ,ambele fiind si in contact cu alte parti ale
corpului prin nervi.Distinctia facuta dintre sistemul nervos central si
sistemul nervos periferic este bazata pe locurile pe care le ocupa diferit desi
apartiinand acceluiasi sistem.Unele din procesele corpurilor conduc
impresii si altele conduc raspunsurile nervilor ,numite reflexe,precum
acelea cauzate de durere.
In piele exista celule de diferite tipuri numiti receptori ,fiecare este senzitiv
in modul sau special la un anumit stimul.Terminatiile de nervi sunt liberi si
sunt activati direct.Neuronii activati trimit impulsuri in sistemul nervos
central si in alte regiuni unde alte celule care au axoni se extind in
periferie.Impulsurile sunt trimise mai departe la muschii efectori dupa ce
au fost procesate.Nervii cranieni sunt de la cap si gat trecand prin
deschiderea in craniu(cap).
Nervii spinali sunt acei nervi asociati cu sira spinarii si trec prin
deschiderile in coloana vertebrala.Ambele specii de nervi spinali si craniali
consista de un numar mare de de impulsuri ducand mesajul afara cat si la
sistemul nervos central.
Nervii craniali si spinali sunt facuti perechi :numarul in oameni-12si
31,respectiv,Nervii cranieni sunt distribuiti capului si gatului si alte done a
corpului cu o singura exceptie,al 10-lea nerv cranial numit vagus .
CREIERUL
Creierul uman, asezat in interiorul craniului, este mai sofisticat decat cel
mai performant computer. Cu ajutorul milioanelor de celule, acesta
directioneaza si monitorizeaza toate activitatile noastre – chiar si cand dormim.
Lobii scoarţei cerebrale includ lobii frontali (roşu), temporali (verde), occipital
(galben), şi parietali (portocaliu). cerebelul (albastru) nu face parte din
telencefal. In vertebrates a gross division into three major parts is used.
La nivelul celular
Dintre toate mamiferele, omul are creierul cel mai avansat si mai dezvoltat
( desi nu are cele mai mari dimensiuni ). La toate vertebratele, insa, creierul
consta din 3 unitati structurale principale : emisferele cerebrale, trunchiul
cerebral si cerebelul.
Emisferele cerebrale au rol in procesarea mesajelor ce provin de la organele
de simt. Trunchiul cerebral este compus in special din fibre nervoase ce leaga
celelalte doua unitati. Cerebelul prezinta portiuni destinate echilibrului si
coordonarii activitatii musculare, dar este prevazut si cu cai nervoase spre si de
la sira spinarii, precum si nervi conducatori de mesaje spre organele majore ale
organismului.
De-a lungul evolutiei creierului, diferite portiuni ale sale s-au dezvoltat in
modul cel mai potrivit pentru supravietuirea organismului. La oameni, ai caror
stramosi au trait in copaci, coborand apoi pe pamant, unde era plin de pradatori,
iar competitia pentru hrana era foarte mare, emisferele cerebrale au devenit mai
mari si mai complexe, fiind centrii foarte importanti pentru interpretarea si
prelucrarea informatiilor provenite de la simturi. La Homo Sapiens, omul
modern sau "intelept" (adica noi ), emisferele cerebrale cuprind 80 % din
volumul creierului.
IV La nivel functional
V A doua unitate
SCOARTA CEREBRALA
Scoarta cerebrala –cortex cerebral este locul celor mai complexe functii
de relatie cu mediul inconjurator
S,cerebrala reprez. sediul constiitei si al limbajului
D.P.D.V.filogenetic:
AHICORTEX
PALEOCORTEX
S.C.este cea mai mare parte din subst.cenusie are o grosime intre 1,5-4
mm,are intre 14-18 miliarde de celule nervoase .
ALOCORTEX ocupa partea cea mai redusa a s.cerebrale si este alc. Din 2
staturi celulare:
1. stratul de la exterior format din neuroni de dim. Mici cu rol receptor
denumit stratul granulat
2. stratul pozitionat in profunzime format din neuroni cu dim.mari cu rol
motor si de asociatie
NEOCORTEX ocupa partea cea mai mare a s.c. si este format din 6
straturi :
c.zone motorii regiuni corticale in care predomina celulele bet ,ele se afla
in lobii frontali
d.zona de asociatie repr.de regiuni corticale alc.din celule mici care au
rolul de a stabili legatura intre diferite campuri corticale
Cerebelul
Introducere
Functiile cerebelului:
Măduva spinării
Măduva spinării (medulla spinalis) este un cordon nervos aşezat în
canalul neural sau rahidian al coloanei vertebrale. Are o lungime de cca. 45 cm
şi se întinde de la nivelul vertebrei atlas până la a doua vertebră lombară (l2),
unde se termină în formă de con, iar de aici se continuă cu un fir terminal până
la coccis. Măduva spinării nu este un cordon perfect cilindric, ci puţin turtit
dorso-ventral, având diametrul transversal între 10 şi 13 mm, iar diametrul
dorso-ventral de 8-9 mm.
În lungul măduvei sunt două şanţuri mediane care o împart în două
jumătăţi simetrice (Fig. 1):
puţin adânc şi mai îngust, continuându-se spre interior cu o lamă subţire care se numeşte
septul dorsal.
La locul de ieşire a rădăcinilor nervilor rahidieni (spinali) se găsesc alte două şanţuri
superficiale:
albe:
Fig. 2
Secţiune transversală prin
măduva spinării
2.2.1. Su
Fibrele lungi sau de proiecţie ies din măduvă şi ajung până la diferite
segmente ale encefalului.
Fibrele exogene provin din ganglionii nervoşi şi din centri encefalici.
Ele alcătuiesc căile senzitive şi motoare ale sistemului nervos central. După
funcţiile lor se împart în:
fibre aferente sau centripete
fibre eferente sau centrifuge
MADUVA SPINARII
-plex cervical
-plex brahial
-umflatura cervicala
-umflatura lombara
-coada de cal
-plex lombar
-plex sacral
Configuratia interna:
Maduva spinarii este conectata cu receptorii si efectorii prin 31 de perechi de nervi spinali
micsti (constituiti din fibre nervoase motorii si senzitive, somatice si vegetative), care apartin
sistemului nervos periferic: 8 cervicali, 12 toracali, 5 lombari, 5 sacrali si 1 coccigian.
Functiile maduvei
FUNCTIA REFLEXA
Reflexele medulare sunt de doua tipuri: somatice(monosinaptice si polisinaptice) si
vegetative(simpatice si parasimpatice)
Functia de conducere
Maduva spinarii conduce:
-excitatiile sub forma de influx nervos senzitiv de la receptori catre centrii nervosi(prin cai
ascendente
-comenzile sub forma de influx nervos motor de la centrii nervosi la organele eefctoare(prin
cai descendente)
REFLEXELE SOMATICE
-exemple:rotulian,ahilean,bicipital,tricipital,plantar,abdominal
Reflexe polisinaptice(deflexie,nocieptive)
-numar de neuroni:cel putin 3
-tipuri de neuroni:senzitiv intercalar si motor
-timp de latenta:lung
-grad de iradiere: iradiaza diferit in functie de intensitatea
excitantului( a)localizare;b)unilateralitate; c)simetrie; d)iradiere; e)generalizare)
-receptori specifici:exteroceptori,proprioceptori
-exemple:de aparare executate prin flexie, reflexul de mers
Nervii rahidieni
Din fiecare segment al măduvei spinării porneşte o pereche de nervi
rahidieni sau spinali. Sunt deci 31 de perechi de nervi rahidieni.
Un nerv rahidian porneşte din măduvă prin două rădăcini:
rădăcina ventrală
rădăcina dorsală
Ambele rădăcini formează nervul rahidian sau spinal.
grupează în:
centrii somatomotori;
centrii vegetativi.
Centrii somatomotori ţin sub dependenţa lor activitatea muşchilor scheletici. Ei sunt dispuşi în
Centrii contracţiei muşchilor scheletici sunt numeroşi. Cei mai importanţi sunt:
Centrii motori ai musculaturii membrelor. Sunt localizaţi în special în cele două umflături
ale măduvei.
Centrii tonusului muscular sunt centrii care ţin sub dependenţa lor tonusul muscular, adică
starea de uşoară contracţie permanentă în care se găsesc muşchii. Aceşti centrii se găsesc
Centrii vegetativi ţin sub dependenţa lor activitatea musculaturii din organele interne. Ei pot fi
Centrii simpatici se găsesc localizaţi în coloanele laterale ale măduvei din regiunea cervicală
vertebrale.
Măduva spinării, prin centrii medulari, are şi rolul de a coordona mişcările reflexe.
Funcţia de conducere este îndeplinită de substanţa albă a măduvei, prin fasciculele care
Căile ascendente iau naştere din ramurile lungi ale fibrelor axonice care au pătruns în măduvă
Astfel, o excitaţie venită de la periferie poate fi transmisă într-un arc reflex medular şi în
acelaşi timp poate fi transmisă, pe calea ramurilor lungi, şi la diferite zone ale encefalului.
al doilea neuron se află, fie coloana dorsală a substanţei cenuşii, fie în bulb;
Axonul acestui ultim neuron ajunge la scoarţa cerebrală pe emisfera cerebrală opusă părţii de
encefalului spre organele efectoare. Pentru a ajunge la organul efector, impulsul nervos, pornit
Căile mişcărilor voluntare sunt căile legate de celulele piramidale ale scoarţei cerebrale.
subcorticale.
NERVII SPINALI sunt dispusi simetric de-a lungul maduvei spinarii si sunt formati din 2
radicini, un trunchi si mai multe ramuri.
Radacina posterioara(dorsala):
-este formata din axoni ai neuronilor senzitivi pseudounipolari somatici si vegetativi din
ganglioni spinali;
-dendritele culeg informatii de la piele, muschi scheletici si viscere si formeaza caile aferente
ale arcurilor reflexe medulare.
Trunchi:
-se formeaza prin unirea radacinii anterioare cu cea posterioara la nivelul canalului vertebral;
-contine fibre senzitive si motorii.
Ramura dorsala(posterioara):
-este mixta si se distribuie la tegumentul spatelui si la muschii cefei si ai spatelui.
Radacina anterioara(ventrala):
-este formata din axoni ai neuronilor motori din coarnele anterioare si axoni ai
neuronilorvegetativi din coarnele laterale;
-formeaza caile eferente ale arcurilor reflexe mdulare somatice si vegetative, distribuindu-se
la musculatura striata, la cea neteda a organelor, interne, la glandele exo si endocrine si la
vasele sangvine.
RAMURI:
a.comunicanta alba
-este mixta(contine fibre preganglionare simpatice si fibre viscerosenzitive).Realizeaza
legatura cu neuronii postganglionari simpatici.
b.comunicanta cenusie
-este mixta (contine fibre preganglionare simpatice si fibre viscerosenzitive).Realizeaza
legatura cu ganglioni simpatici paravertrebali.
c.meningeala
-contine fibre viscerosenzitive si vasomotorii.Inerveaza meningele spinale
Encefalul:
Derivat din vezicula cerebrala primitiva, este adapostit in cavitatea
craniana si la nivelul gaurii occipitale se continua cu maduva
spinarii.
Metencefalul
Este format din punte si cerebel.
Diencefalul
Este asezat deasupra mezencefalului si sub emisferele cereb; are o fata dorsala, doua
laterale si una bazala, care corespunde spatiului interpeduncular. In centru se afla ventriculul
III, care comunica inferior cu ventr IV prin apeductul Sylvius, iar superior cu ventr laterali I,II
din emisfere.
Talamusul – are doua mase de sb cenusie, de forma ovoidala, situate de o parte si alta a vent III;
este un centru senzitiv, care are conexiuni cu trunchiulul cereb, cu formatia reticulata, cu sct cereb
si cu cereb. Functii: de releu- are loc o intrerupere sinaptica obligatorie pentru caile sensib extero-,
proprio-, interoceptive Fac exceptie caile olfactive, vizuale si auditive. Talamusul regleaza
intensitatea stimulilor ce vin spre scoarta si le confera o tonalitate afectiva. Asociatie- nucleii
talamici intervin in coordonarea senzitivo-motorie, realizeaza asociatii cu ariile corticale senzitivo-
motorii si asociative. Sistem reticulat- se realizeaza cu ajutorul nucleilor talamici nespecifici, din
formatia reticulata. Prin ei, talamusul participa la reglarea ritmului somn-veghe si la elaborarea
unor procese afectiv- emotionale.
Metatalamusul- format din cei doi corpi geniculati, mediali si laterali, din ina- poia talamusului.
Corpul geniculat medial- releul talamic al caii auditive si are conexiuni cu coliculul inferior; corpul
lateral- releul talamic al caii vizuale, are conexiuni cu col superior.
Epitalamusul- post de ventr III si cuprinde epifiza (glanda pineala) si un nucleu in care se
inchid ref olfactivo-somatice.
Hipotalamusul- este partea conectata la reglarea actv viscerale, sist nervos vegetativ si la functii
endocrine. Situat sub talamus si formeaza podisul ventr III; contine in regiunea din vecinatatea
chiasmei optice, neuroni mari cu prop neurosecretorii. Ei secreta vasopresina (hormonul
antidiuretic-ADH) si oxitocina care, prin tractul hipotalamo-hipofizar, ajung in neurohipofiza de
unde sunt eliminati in sange. Prezinta o reg mamilara (doi corpi mamilari), o reg laterala (nucleul
hipotalamic lateral) si o reg tuberala situata central. Are leg stranse cu scoarta cereb (sist limbic)
particip’nd la integrarea vegetativo-somatica.
Aferentele hipot provin de la: -talamus, prin fibre talamo-hipotalamice; -retina, prin fibre retino-
talamice care ajung la hipotalamus prin nv optic. Eferentele se duc spre: - nucleii vegetativi din
trunchi; - talamus; -epifiza;- hipofiza prin leg vasculare( sist porthipofizar) si nervoase( tractul
hipotalamo- hipofizar). Functii: Coordonarea sist nv veg sinaptic si parasinaptic; stimularea
hipotalamusului anterior este urmata de efecte parasinaptice, iar a celui post de efecte sinaptice.
Coordonarea sist endocrin, prin prod de neurosecretie ai neuronilor hipotalamici care regleaza
functia hipofizara. Reglarea metabolismului intermediar. Reglarea echilibrului hidric prin centrii
setei si stimularea secretiei de ADH. Reglarea echilibrului osmotic al org. In hipo se afla
osmoreceptori care, la cresterea presiunii osmotice, stimuleaza sec de ADH care va intensifica
absorbtia apei la nivel renal. Reglarea echilibrului energetic al org prin centii foamei si ai
satietatii. Termoreglarea. Reglarea ritmului somn-veghe; alaturi de structuri diencefalo-
mezencefalice, hipo participa la reglarea stimularii si inhibarii sct cereb. Reglarea unor acte
comportamentale, hematopoiezei.
Telencefalul
Numit si creierul rostral este reprezentat de emisferele cerebrale, ocupand
cea mai mare parte din cavitatea craniana.
Emisferele cerebrale sunt in numar de doua, separate sagital, dar unite la
baza prin formatiuni comisurale, ceea ce asigura simultaneitatea actiunii lor.
Suprafata emisferelor cerebrale prezinta numeroase circumvolutiuni
inegale, delimitate de santuri, ceea ce duce la marirea suprafetei corticale a
emisferelor. Prezenta unor santuri mai largi si adanci duce la impartirea
emisferelor in lobi. Astfel santul central separa lobul frontal de cel parietal;
santul lateral separa lobul parietal de cel temporar; santul perpendicular separa
lobii parietali, occipital si temporal.
Ganglionii bazali sunt in numar de doi, situati latero-rostral de talamus, de
care sunt separati prin santul opto-striat. Fiecare ganglion bazal cuprinde:
nucleul caudat, nucleul lenticular, nucleul claustru si cele trei capsule albe.
Cortexul reprezinta suprafata emisferelor cerebrale formata din substanta
cenusie.
In cortex se intalnesc urmatoarele tipuri de celule: piramidale, stelate,
fusiforme, celule Cajal, Martinotti si celule polimorfe.
Substanta alba. La emisferele cerebrale aceasta substanta ocupa spatiul
dintre cortex si nucleii enumerati anterior, purtand numele de centru oval si fibre
de protectie, fibre de asociatie si fibre comisurale.
Corpul calos este situat in plan transversal, constituie o punte de legatura
interemisferica. Delimiteaza tavanul ventriculilor laterali, prezentand o
extremitate orala – rostrul corpului calos si una aborala – bureletul corpului
calos.
Trigonul cerebral este asezat sub corpul calos, alcatuit din substanta alba
este impar, de forma triunghiulara, cu baza caudal si varful rostral.
Comisura alba rostrala este reprezentata printr-un fascicul de fibre
orientate pe peretele rostral al ventriculului III, rostral fata de pilierii rostrali ai
trigonului cerebral.
Rhinencefalul sau sistemul limbic este un complex de formatiuni aflate la
fata ventrala a encefalului reprezentat de:
Bulbii olfactivi in numar de doi, situati la nivelul polului rostral al
emisferelor.
Tractusurile olfactive sunt sub forma unor benzi de substanta alba cu
originea in bulbul olfactiv.
Trigonul olfactiv reprezinta o formatiune triunghiulara circumscrisa de
striile olfactive.
Lobul piriform cuprinde partea rostrala a girusului hipocampic.
Hipocampul, asezat pe planseul latero-caudal al ventriculului lateral, are
forma unei proeminente curbe, asemanator in ceea ce priveste forma si directia
unui corn de berbec.
Cavitatile encefalului
La nivelul encefalului se gasesc o serie de cavitati care poarta numele de
ventriculi. Acestia sunt situati in continuarea canalului ependimar, comunica
reciproc si in lumenul lor circula lichidul cefalo-rahidian. Ventriculii sunt:
- ventriculii laterali reprezinta cavitati simetrice situate in emisferele
cerebrale si separate prin septul pelucid. Comunica cu ventriculul III prin
orificiul Monro. Interiorul lor strabatut de plexuri coroide, poate fi sistematizat
in trei portiuni: frontala, sfenoidala si temporala.
- ventriculul III este situat intre cele doua mase talamice comunica cu
ventriculii laterali prin orificiul Monro si cu ventriculul IV prin apeductul
Sylvius.
- apeductul Sylvius este un conduct situat intre calota pedunculilor
cerebrali si tuberculii patrugemeni, stabilind comunicarea intre ventriculul III si
ventriculul IV.
- ventriculul IV are aspect de cavitate romboidala si este acoperit de valul
medular rostral, valul medular caudal si cerebel; comunica caudal cu canalul
ependimar si rostral cu apeductul Sylvius.
Meningele cerebrale si spinale alcatuiesc un complex de membrane
protectoare pentru encefal si maduva spinarii si sunt reprezentate de duramater,
arahnoida si piamater.
Duramater reprezinta invelitoarea externa, de natura conjunctiva, destul
de groasa. Adera la compactele osoase si emite expansiuni care separa
emisferele sau protejeaza cerebelul.
Arahnoida este o membrana subtire de natura conjunctivo-vasculara;
realizeaza cu duramater spatiu subdural, iar cu piamater spatiul leptomeningic.
Piamater este o foita conjunctivo-vasculara foarte subtire, aderenta la
substanta nervoasa, emite ligamentele dintate pentru insertia pe duramater.
Piamater craniala formeaza panzele coroidiene.
Lichidul cefalo-rahidian este perfect limpede, usor alcalin, secretat in
interiorul cavitatilor cerebrale de plexurile coroidiene; are rol de protectie a
nevraxului si de a regla afluxul sanguin in substanta nervoasa.
Vascularizatia encefalului
Encefalul este irigat de sangele ce provine de la artera cerebro-spinala si
de la artera carotida interna.
Sistemul nervos
Sistemul nervos :
/-Maduva spinarii
/-Nervi(cranieni si spinali)
Prin cele doua functii esentiale, reflexa si de conducere, sistemul nervos integreaza
organismul uman in mediul de viata si realizeaza unitatea functionala a acestuia.
FUNCTIA REFLEXA realizeaza legatura intre partile componente ale organsimului si intre
organism si mediu.Este coordonata de catre centrii nervosi din substanta cenusie.
Functia reflexa se realizeaza prin actul reflex, al carui substrat anatomic este arcul reflex.
Arcul reflex este un mecanism cibernetic de autoreglare, prin care organismul isi pastreaza
integralitatea si echilibrul dinamic.
FUNCTIA DE CONDUCERE se realizeaza prin substanta alba, care formeaza cai lungi(de
proiectie) ascendente si descendente si cai scurte(de asociatie si intersegmentare).
TESUTUL; NERVOS
NEURONII
Unitatea de baza morfofunctionala a sistemului nervos
-este o celula de forma steleta,piramidalarotunda,fusiforma
-in functie de nr.prelungirilor:unipolari,pseudounipolari(in ganglionul
spinal)’bipolarimultipolari(cel.Purkinje)
Dupa f-ctii pot fi:
Receptori(receptioneaza prin dentrite stimulii din mediul exterior-
somatosenzitivi’viscerosenzitivi.
Motori axonii sunt in legatura cu organele efectoare ,somatomotori,visceromotori
b) timpul util este timpul minim necesar unui stimul cu intensitatea prag pentru a genera un
influx nervos;
c)cronaxia este timpul minim necesar unui stimul(curent elecctric), avand o intensitate dubla
fata de reobaza, pentru a induce aparitia unui influx nervos.Are valori de 10-30 ori mai mici
decat timpul util si este cu atat mai scurta cu cat exciilitatea este mai amre.Are valori
apropiate pentru neuronii senzitivi,motori si efectori(secretori).
Depolarizarea se propaga pas cu pas de-a lungul axonului, prin intermediul circuitelor locale
(fluxuri circulare sau curentii lui Hermann).In axonii cu teaca de mielina , influxul nervos se
propaga saltatoriu de la o strangulatie Ranvier la alta.In axonii fara teaca de mielina, influxul
nervos se propaga intr-o singura directie, punctiform.Viteza de propagare a influxului nervos
in axonii mielinizati este de 50 de ori mai mare decat in cei amielinici.
TESUTUL NERVOS
Sistemul nervos clasic este impartit in SNC (sistemul nervos central) si SNP (sistemul
nervos periferic). Sistemul nervos este alcatuit din organele nervoase:
SNC:
maduva spinarii
creier alcatuit din:
trunchi cerebral
cerebel
diencefal
scoarta cerebrala
SNP:
ganglioni:
senzitivi
spinali
cranieni
vegetativi
intramurali
laterovertebrali
prevertebrali
nervi
senzitivi
motori
Aceste organe sunt alcatuite din tesut nervos la care se adauga capilare sangvine
(foarte multe). De asemenea se mai adauga paratul auxiliar (de protectie), de facilitare a
functiilor organului.
SNC (creierul si maduva spinarii) este invelit de meninge care mediaza contactul cu
cavitatea osoasa. Meninigele este alcatuit din duramater, piamater si arahnoida (de la exterior
spre interior). De asemenea in SNC mai exista sistemul de apeducte, canalul ependimar.
Sistemul de cavitati si apeducte comunica cu spatiul de sub arahnoida si este plin cu LCR
(lichid cefalorahidian).
La SNP aparatul de sustinere este format de tecile nervoase:
epinerv
perinerv
endonerv
In categoria organelor auxiliare sunt incluse si aparatele receptoare asociate fibrelor
nervoase. Acestea sunt alcatuite din tesut epitelial senzorial. Deci organele auxiliare sunt
formate din:
tesut nervos (sistemele canaliculare)
tesut conjunctiv (tecile)
tesut epitelial (organele receptoare)
vase sangvine
Teutul nervos este alcatuit din celule si matrice extracelulara aflata in cantitate mica.
Celulele sunt de doua tipuri: neuroni si celule gliale.
Neuronii genereaza o forma de energie numita impuls nervos si comunica unii cu altii,
impulsul nervos circuland de la un neuron la altul. Dupa functie, neuronii se impart in:
senzitivi
motori
integratori (mediaza relatia intre neuronii senzitivi si motori)
La vertebrate si om nr. de neuroni integratori este de aprox. 99% din totalul de neuroni
din organism.
Celulele gliale sunt de mai multe feluri:
in SNC se numesc nevroglii (neuroglii):
astrocite
oligodendrocite
microglii
celule ependimare
in SNP:
celulele Schwann
celulele satelite
Fibrele nervoase
Sunt formate din axoni si din microglii.
fibrele nervoase periferice - formeaza nervii care reprezinta fascicule de fibre nervoase.
Fibrele nervoase pot fi amielinice (inconjurate doar de celule Scwwann) si fibre mielinice
(inconjurate de celule Schwann ce au format taeca de mielina). O celula Schwann poate
acoperi mai multi axoni saau un singur axon.
fibrele nervoase centrale pot fi amielinice (“libere” in componenta neuropilului) sau
mielinice, invelite de prelungiri ale oligodendrogliilor care formeaza teaca de mielina.
Acestea intra in componenta substantei albe.
Teaca de mielina se observa cu impregnare argentica. Ea se formeaza prin succesiunea
celulelor Schwann. Intre doua noduri Ranvier, se afla o celula Schwann care acopera cu
citoplasma ei axonul. De asemenea, in teaca de mielina exista din loc in loc linii clare numite
incizuri Schmidt-Landermann.
Formarea tecii de mielina
Initial fibra este amielinica iar celula Schwann formeaza doua prelungiri in jurul fibrei,
in sensuri opuse (formeaza un mezoaxon sau mezaxon). Aceste prelungiri cresc in mod
spiralat in jurul axonului. Straturile succesive ale membranei celulei Schwann fuzioneaza
intre ele si deci teaca de mielina reprezinta suprapuneri ale membranei celulei Schwann. La
exterior are mezaxon extern si fibrele se rotesc ajungand la mezaxon intern.
Clasificarea fibrelor nervoase periferice dupa viteza de conducere
Daca diametrul axonului este mare, teaca de mielina este groasa, portiunea internodala este
mai lunga si astfel viteza de conducere este mai mare deoarece in fibrele mielinice,
transmiterea (depolarizarea) are loc doar la nivelul nodului Ranvier (transmiterea este
saltatorie).
Tipul fibrei Viteza de conducere Functia acestor fibre
mielinice A 15-120 m/s fibrele motorii scheletice
fibrele somatosenzitive proprioceptive (Ia)
fibrele somatosenzitive tactile (Ib)
fibrele somatosenzitive termice (II)
fibrele somatosenzitive pentru durerea rapida (III)
mielinice B 3-15 m/s fibre viscerosenzitive
Amielinice C (2/3 din 0,5-2 m/s fibre somatosenzitive pentru durerea lenta (IV)
fibrele periferice) fibre visceromotorii
In substanta alba (in SNC) fibrelele mielinice sunt determinate de oligodendroglie.
Internodurile sunt formate de mai multe oligodendroglii.
Varstele mielinizarii
la nastere: sunt mielinizate doar radacinile motorii ale nn. spinali, ceea ce explica
miscarile necoordonate ale copiilor.
la 3-4 luni se mielinizeaza si nn. optici si radacinile senzitive ale nn. spinali, deci la
aceasta varsta copiii vad bine si au senzatii precise.
la 1 an se mielinizeaza tracturile corticospinale deci copii merg bine.
la 7 ani se mielinizzeaza si axonii fibrelor comisurale (de asociatie) ale emisferelor
cerebrale ce apartin corpului calos.
Functiile mielinice:
creste viteza de conducere a impulsului nervos de la 1 m/s la 120 m/s deoarece la nivelul
internodului este o zona cu rezistenta mare si capacitanta mica. Aceasta se datoreaza
faptului ca la acest nivel membrana axonala are o compozitie moleculara diferita. La
nivelul internodului canalele ionice sunt rare, acestea fiind adunate la nivelul nodurilor
Ranvier.
asigura nutritia axonului deoarece mediaza raporturile cu exteriorul. De asemenea,
celulele Scwann au si rol in regenerara axonilor dupa traumatisme.
Sinapsa
Este o jonctiune intercelulara specifica neuronilor. Prin intermediul sinapsei se
faciliteaza eliberarea neurotransmitatorilor care asigura transferul de informatie de la o celula
la alta. Neurotransmitatorul influenteaza conductanta celulei receptoare actionand asupra
canalelor ionice si schimba potentialul membranar al celulei receptoare.
Structura sinapsei:
element presinaptic (axon)
element postsinaptic care poate fi dendrita, soma sau axon
spatiu sinaptic
Butonul presinaptic contine: REN, mitocondrii, vezicule sinaptice, microfilamente,
microtubuli, neurofilamente. Spatiul sinaptic are 20-30 nm. Elementul postsinaptic este un
spin dendritic care contine microfilamente, elemente de citoschelet, aparatul spinului
(optional).
Membrana postsinaptica are pe versantul intern o depunere de material electronodens
ce trimite prelungiri ininterior. La fel se intampla si la membrana presinaptica. Dupa natura
materialului electronodens s-a facut clasificarea sinapselor de catre Gray:
sinapse asimetrice (materialul electronodens presinaptic este mai mare decat cel
postsinaptic)
sinapse simetrice (materalele electronodense au dimensiuni aproximativ egale)
Aceasta clasificare este legata de aspecte functionale.
Veziculele sinaptice pot fi si ele clasificate dupa cum urmeaza:
vezicule clare, sferice - au diametrul de 40-60 nm; frecvent au neurotransmitatori
excitatori, uneori si inhibitori; ex.: veziculele de acetilcolina
vezicule clare, turtite - au diametrul de 20-60 nm; contin doar neurotransmitatori inhibitori
vezicule sferice cu miez dens - au diametrul de 40-60 nm; contin catecolamine
vezicule mari, sferice cu miez dens si halou clar - au diametrul de 80-100 nm. Aceste
sinapse se gasesc in corpul si butonul axonal in SNC si au un continut necunoscut.
Clasificarea morfofunctionala a sinapselor:
excitatorii - sunt asimetrice, au vezicule clare, sferice, efectul pe membrana postsinaptica
este de depolarizare (cresterea PR) - se declanseaza un potential postsinaptic excitator
(EPSP)
inhibitorii - sunt simetrice, au vezicule clare sferice sau turtite, efectul fiind de
hiperpolarizare (scaderea PR) - se declanseaza un potential postsinaptic inhibitor (IPSP).
Unul si acelasi neurotransmitator poate avea efecte diferite in functie de receptori
(tipul de receptor determina efectul).
Neurotransmitatorii
Isi exercita efectul pe membrana postsinaptica in timp scurt (de ordinul ms).
Clasificarea lor dupa efectele realizate in majoritatea cazurilor:
neurotransmitatori inhibitori:
GABA (acid -amino-butiric) - folosit ca inhibitor de celulele Purkinje din cerebel
glicina - are efect pe celulele din maduva spinarii
purine (adenozina, AMP, ADP, ATP)
NO (monoxid de azot)
neurotransmitatori excitatori
glutamat (actioneaza in SNC)
aspartat (actioneaza in SNC)
taurina (actioneaza in SNC)
neurotransmitatori cu efecte inhibitorii sau excitatorii in functie de receptor:
acetilcolina
noradrenalina
serotonina
dopamina
Neuromodulatorii
Isi exercita efectul un timp mai indelungat, au durata mai mare a efectului, latenta este
mai mare, se cumuleaza in timp si pot avea efecte ce dureaza zile, ani.
Orice substanta poate actiona ca neurotransmitator, neuromodulator sau
neurohormon (uneori).
Neuromodulatorii sunt de obicei peptide comune cu sistemul APUD (sistemul
neuroendocrin difuz). Ei au efecte atat pe membrana presinaptica cat si pe membrana
postsinaptica:
pe membrana presinaptica au efecte de accelerare sau incetinire a eliberarii veziculelor
pe membrana postsinaptica influenteaza legarea mediatorilor de receptori
Neurohormonii
Sunt peptide secretate in hipotalamus care sunt eliberati si apoi ajung in neurohipofiza
(in lobul posterior sau in emineta mediana).
Clasificara topografica a sinapselor
Tipul de sinapsa depinde de partile neuronului ce participa la sinapsa:
tipurile clasice de sinapse (cele mai frecvente):
axospinoase (sinapsa se face cu spinul dendritic) - sunt numai excitatorii
axodendritice - sunt excitatoare sau inhibitoare
axosomatice - sunt excitatoare sau inhibitoare
axoaxonale - sunt numai inhibitorii; din axon ca element postsinaptic este exclusa
partea mielinizata (conducatoare) deci participa la formarea sinapsei axoaxonale
doar conul cu segmentul initial si butonii terminali.
tipurile noi de sinapse (de regula inhibitorii):
dendrodendritice
dendrosomatice
dendroaxonale
soamtodendritice
somatosomatice
somatoaxonale
speciale (la ele participa concomitent mai multe prelungiri):
reciproce - sunt dendrodendritice; reprezinta un complex de 2 sinapse aflate una
langa alta si care conduc impulsul nervos in sens invers
panglica (in retina) - este axodendritica; participa 1 axon si 2 dendrite foarte
apropiate intre ele; axonul face sinapsa cu ele (1 sinapsa cu 1 dendrita). Axonul
prezinta pe linie mediana o densificare in forma de panglica
seriala - este axoaxonica; reprezinta o insiruire de sinapse axoaxonice , axonii
facand sinapsa unul cu altul
Clasificarea sinapselor dupa mecanismul de transmitere
sinapse chimice (cu neurotransmitatori)
sinapse electrice (prin jonctiuni gap) - foarte putine in SN
sinapse mixte (cuplaj intre sinapsa electrica si cea chimica). Sunt rare. Ex.: nucleii
vestibulari laterali, nucleii tractului mezencefalic al trigemenului.
O celula Purkinje primeste aprox. 300.000 de sinapse
Functionarea sinapselor
Influxul nervos, care se manifesta ca o unda de depolarizare, odata ajuns la nivelul butonilor
terminali, determina fuzionarea veziculelor cu membrana presinaptica, spargerea lor si
eliberarea mediatorilor chimici, acestia difuzeaza prin fanta sinaptiac si ajung in contact cu
fata externa a membranei postsinaptice , la nivelul receptorilor specifici.Drept urmare,
membrana psotsinaptica este deploarizata si permite propagarea influxului nervos.Ulterior,
neurotransmitatorii sunt inactivati rapid de enzimele din fanta sinaptica si este reprezentata de
corpul celular, dendritele sau portiunea intiala a axonului unui neuron, respectiv de sarcolema
fibrei musculare striate.
Transmiterea sinaptică
A) Componenta presinaptică
B) Componenta postsinaptică
1. Mitocondrie 2. Vezicule cu mediator 3. Autoreceptor 4. Fanta sinaptică 5. Receptor 6.
Canal ionic Ca++ 7. Vezicula ce eliberează mediatorul 8. Pompa de reabsorbite a
mediatorului
Componentele SNP
Sunt ganglionii si nervii.
Ganglionii contin corpuri neuronale, dendrite, axoni mielinici sau amielinici. Unii
ganglioni contin sinapse, altii nu, cum este cazul ggl. senzitivi. GGl. senzitivi contin fibre
nervoase mielinice iar ggl. vegetativi contin fibre preggl. mielinice si fibre poasggl.
amielinice. In ggl. mai exista un tip de celule Schwann numite celule satelite care se gasesc in
jurul pericarionului.
In nervi exista axoni inconjurati de celule Schwann.
Celulele satelite
Sunt celule Schwann ce se gasesc in ggl. spinali, cranieni sau vegetativi. Ele se gasesc
in mai multe locuri:
in ggl. spinali si cranieni - formeaza o capsula ce inconjoara complet pericarionul
neuronilor pseudounipolari, care nu primesc sinapse
in ggl. vegetativi - formeaza o capsula discontinua in jurul perikarionului neuronilor
multipolari care primesc sinapse.
tot in ggl. spinali si cranieni formeaza o teaca de mielina in jurul segmentului convolut al
axonului neuronului pseudounipolar.
in ggl. vestibulocohlear - formeaza teaca de mielina in jurul axonilor neuronilor bipolari
Constitutia SNC
Elemente celulare Substanta Substanta alba Invelisul Invelisul
cenusie ventricular subpial
Soma exista - - -
Dendrite exista - - -
Axoni amielinici exista - - -
Sinapse exista - - -
Axoni mielinici - exista - -
Astrocite protoplasmatice exista in nr. exista - exista
mare
Astrocite fibroase exista exista in nr. - exista
mare
Oligodendrocite satelite exista - - -
Oligodendrocite interfasciculare - exista - -
Microglii exista exista - -
Celule ependimare - - exista exista sau nu
Celulele ependimare
Localizare: captusesc ventricule si apeducte, acopera plexul coroid.
Structura: sunt asezate pe un singur rand (aranjament epitelial - epiteliul ependimar),
deci celulele au polaritate. Domeniul apical prezinta: microvilei si cili (cu exceptia celulelor
de pe podeaua ventriculului III. Domeniul laterobazal este turtit, (cu exceptia celulelor de pe
podeaua ventriculului III, care se numesc fanicite si a caror membrana bazala trimite o
prelungire spre eminenta mediana sau alte zone).
La ME se observa: multe mitocondrii, aparat Golgi situat apical, RER, jonctiuni gap si
adherens, lipsesc jonctiunile ocludens (cu exceptia celulelor plexului coroid).
Exista zone speciale cu celule ependimare mici, turtite - zonele circumventriculare
(organul subcomisural, OVLT, area postrema)
Functii:
la nivelul plexului coroid secreta LCR si formeaza bariera sange-LCR
restul formeaza bariera creier-LCR (bariera permeabila ce permite accesul mai multor
substante). Aceasta proprietate este folosita pentru administrarea unor medicamente ce nu
depasesc bariera hematoencefalica: administrarea se face prin punctie. In caz de
meningita, encefalita, se administreaza antivirale in acest mod.
Plexurile coroide
Secreta LCR (14-36 ml/h). Volumul total al LCR este 150 ml. Aceste plexuri sunt
formate prin apozitia dintre piamater cu vas sangvine si epiteliul ependimar ce captuseste
ventriculii. Suprafata este cutata si are o suprafata totala de 200 cmp. Ea are doua straturi:
1. piamater cu vase sangvine
2. celulele ependimare
Pliurile se numesc vilozitati coroide. O vilozitate coroida este formata din:
epiteliul ependimar
vase piale aferente
retea capilara
vase piale eferente
Celulele ependimare coroidiene sunt cuboidale, cu nucleu sferic, mitocondrii multe si
RE abundent. Domeniul apical prezinta marginea in perie formata de microvili bulbosi.
Munteanu Alexandru
clasa a VII-a M2
Omul reprezinta forma cea mai evoluata de organizare si functionare a materiei vii. Studiul
organismului uman se realizeaza in cadrul disciplinelor de anatomie si fiziologie a omului.
Anatomia si fiziologia sunt studiate impreuna, deoarece constituie o unitate dialectica, forma
si functia fiind caracteristicile fundamentale ale materiei vii, in permanenta interrelatie si
interconditionare. Atat forma cat si functia sunt produse ale procesului de dezvoltare si
transformare a materiei vii, fiind de neconceput existenta uneia in lipsa celeilalte.
Sistemul nervos
Are rolul de a receptiona, transmite si integra informatiile din mediul extern si intern,
pe baza carora elibereaza raspunsuri adecvate, motorii si secretorii. Prin functia reflexa, care
sta la baza activitatii sale, sistemul nervos contribuie la realizarea unitatii functionale ale
organismului si a echilibrului dinamic dintre organism si mediul inconjurator.
Sistemul nervos reprezinta totalitatea organelor formate din tesut nervos. Tesutul nervos este
constituit din celule nervoase sau neuronii si celule cu rol de sustinere si hranire a neuronilor.
Organele sistemului nervos central (SNC) – nevraxul – sunt: maduva spinarii, trunchiul
cerebral, cerebelul, diencefalul si emisferele cerebrale.
Activitatea sistemului nervos se realizeaza prin actul reflex. Actul reflex este procesul
fiziologic de raspuns la un stimul care actioneaza asupra unui camp receptor si care are ca
substrat anatomic arcul reflex, constituit din: calea aferenta, un centru si calea eferenta. Un
exemplu de act reflex este: reflexul de flexie. Acesta consta in indoirea unui membru dupa
aplicarea unui stimul nociv (intepatura, obiect fierbinte, curent electric etc.) pe piele, tesut
subcutanat sau muschi. Aceste reflexe de aparare, care indeparteaza zona stimulata de agentul
nociv, au un arc reflex constituit din cel putin trei neuroni si, de aceea, timpul lor de latenta
este mai lung. Daca intensitatea stimulului este puternica, raspunsul motor este mai complex,
flexia membrului stimulat insotindu-se de extensia membrului de partea opusa. In cazul unor
stimuli extrem de nocivi, se produce o activitatea motorie din partea tuturor celor patru
membre, prin iradierea excitatiei.
Trunchiul cerebral continua maduva spinarii si este format din bulb, punte si mezencefal
(peduncul cerebrali, coliculi cvadrigemeni).
Functia de conducere a trunchiului cerebral se realizeaza prin substanta alba, alcatuita din
fibre specifice ascendente, continuarea celor medulare, carora li se adauga fibre de la nucleii
senzitivi bulbo-mezencefalici, precum si din fibre descendente provenite din centrii nervosi
superiori sau cu origine in trunchiul cerebral.
Cerebelul este situat in etajul inferior al cutiei craniene, inapoia trunchiului cerebral si este
alcatuit din doua parti laterale – emisferele cerebeloase – conectate printr-o parte mediana
denumita vermis, unita cu o formatiune alungita, constituind lobul floculonodular
(arhicerebel).
Extirparile partiale au aratat ca diversele portiuni ale cerebelului au functii diferite, cu atat mai
complexe cu cat sunt mai nou aparute filogenetic. Arhicerebelul are legaturi stranse cu
aparatul vestibular si contribuie la reglarea echilibrului (extirparea sa determina pierderea
echilibrului). Paleocerebelul este legat in special de sensibilitatea proprioceptiva, are un rol
important in reglarea tonusului muscular, extirparea sa provocand exagerarea reflexelor
osteotendinoase, tulburari in mers.
Emisferele cerebrale reprezinta partea cea mai voluminoasa a sistemului nervos central.
Fiecare emisfera cerebrala are trei fete care sunt brazdate de numeroase santuri, unele mai
adanci iar altele superficiale. Structural, emisferele cerebrale sunt alcatuite din substanta
cenusie dispusa in suprafata formand scoarta cerebrala si substanta alba la interior, alcatuita
din fibre de asociatie, comisurale si de protectie.
Scoarta cerebrala este segmentul cel mai dezvoltat al SNC la om. La nivel cortical ajung toate
informatiile si de aici pornesc comenzile pentru activitatea motorie. Scoarta cerebrala
reprezinta segmentul superior de integrare al organismului ca un tot unitar in echilibrul
dinamic cu mediul inconjurator.
Prin extirpari si stimulari ale diferitelor zone corticale s-a precizat localizarea corticala a unor
functii (motorie, senzitiva, vizuala etc.) dar functiile „superioare” ale sistemului nervos si in
special procesele psihice complexe sunt inca putin cunoscute.
Viata psihica umana este considerata a fi rezultatul a 3 compartimente, strans legate intre ele:
compartimentul de cunoastere (gandirea, atentia, orientarea, invatarea, memoria etc.) cu
ajutorul careia omul cunoaste realitatea si patrunde in descifrarea legilor ei, compartimentul
afectiv, constituit din trairile, emotiile, sentimentele si pasiunile pe care omul le incearca in
viata si compartimentul volitional, constand din totalitatea hotararilor, deciziilor si in
perseverenta indeplinirii lor. La baza activitatii corticale stau reflexele conditionale, datorita
carora organismul se adapteaza permanent si adecvat la conditiile in continua schimbare ale
mediului extern si intern.
Somnul este starea fiziologica periodica, reversibila, caracterizata prin inactivitatea somatica
si abolirea temporara a constientei, care poate fi insa restabilita rapid si complet prin stimuli
adecvati. Somnul, cu durata variabila pentru un anumit subiect (la adult in medie 7 – 8 ore),
alterneaza cu starea de veghe, constituind ritmul nictemeral. In timpul somnului, in afara
abolirii starii de constienta, se produc o serie de modificari functionale: scade frecventa
respiratiilor si ventilatia pulmonara, scade frecventa cordului si tensiunea arteriala, scade
activitatea renala si peristaltismul intestinal, se reduce tonusul muscular etc.
care solicitau o incordare mai mare se efectuau defectuos, iar dupa privari de somn mai
indelungate au fost mentionate modificari comportamentale si chiar biochimice.
Pielea este un imens camp receptor datorita numeroaselor si variatelor terminatii ale
analizatorului cutanat, care informeaza centrii nervosi superiori asupra proprietatii obiectelor
si fenomenelor cu care organismul vine in contact.
Pielea este alcatuita din trei straturi principale: epidermul, dermul si hipodermul.
Hipodermul – stratul profund al pielii – este format din tesut conjunctiv lax, bogat in
celule adipoase, constituind un depozit de lipide al organismului si, in acelasi timp, contribuie
la termoreglare prin limitarea termolizei.
Analizorul vizual
Vederea furnizeaza peste 90% din informatiile asupra mediului inconjurator, de aceea
o impor-tanta fiziologica considerabila, nu numai in diferentierea luminozitatii, formei si
culorii obiectelor, dar si in orientarea in spatiu, mentinerea echilibrului si a tonusului cortical
(atentia).
Analizorul vizual este constituit din ochi, la nivelul caruia se gasesc receptorii sensibili
la cantitatea si calitatea undelor luminoase, caile de transmitere a informatiilor si zonele de
proiectie corticala unde se face analiza si sinteza informatiilor.
Globul ocular (ochiul) are forma unei sfere avand aplicata in partea dinainte o alta portiune de
sfera cu raza mai mica reprezentata de corneea transparenta. Peretele globului ocular are trei
tunici: 1) tunica externa, formata in cele 5/6 posterioare dintr-o membrana groasa, opaca,
alba-sidefie numita sclerotica, iar in sesimea anterioara de o membrana subtire si transparenta
numita cornee; 2) tunica mijlocie, impartita in trei portiuni care sunt dinapoi inainte: coroida,
corpul ciliar (format din muschiul ciliar cu rol in acomodarea vederii la distanta si procesele
ciliare alcatuite din ghemuri vasculare cu rol in secretia umoarei apoase) si irisul, de forma
unei diafragme de aparat de fotografiat situat inaintea cristalinului si prezentand un orificiu
central numit pupilpa pe unde razele luminoase patrund in ochi; 3) tunica interna, numita
retina, este o membrana nervoasa formata din zece straturi de celule, celule senzoriale sau
receptorii vizuali (numite conuri si bastonase dupa forma pe care o au) fiind situate in
exterior.
Continutul globului ocular este format dintr-o serie de medii transparente si anume: a) moare
apoasa; b) cristalinul, de forma unei lentile biconvexe, ca isi modifica curbura si o data cu
aceasta si puterea de refractie; c) corpus vitros, format dintr-o masa gelatinoasa situata intre
cristalin si retina. Lichidele din interiorul globului ocular exercita o presiune asupra peretilor
sai numnita tensiune intraoculara care, in mod normal, este cuprinsa intre 20 si 22 mm HG.
Cresterea tensiunii intraoculare, datorita unor cauze diverse, determina tulburari in circulatia
vaselor din capilarele ce iriga retina, ducand la alterari ale acesteia si concomitent la scaderea
vederii (cazul bolii numita glaucom).
Acomodarea este procesul prin care imaginile obiectelor mai apropiate de 6 m de ochi sunt
proiectate pe retina. Acomodarea se obtine prin cresterea capacitatii de refractie a
cristalinului. In conditii de repaus ocular cristalinul apare turtit, fiind tinut in tensiune de
ligamentele sale. Cand privirea se indreapta spre un obiect apropiat, musculatura ciliara
circulara se contracta, ligamentele cristalinului se relaxeaza si creste curbura lentilei, in
special a fetei sale anterioare datorat elasticitatii. Concomitent cu modificarea curburii
cristalinului, formarea imaginii clare a obiectuluelor apropiate necesita si alte modificari
dinamice-oculare, printre care corectarea axelor oculare prin contractia musculaturii
extrinseci, astfel incat imaginea obiectului sa cada pe macula, micsorarea pupilei pentru a
selecta in special cantitatea razelor luminoase paralele etc.
Perceperea culorilor este realizata de celule cu conuri, care receptioneaza radiatiile de diferite
lungimi de unda ale spectrului luminos si le transmit scoartei cerebrale, unde are loc analiza si
sinteza informatiilor. Culorile primare – rosu, verde si albastru – pot forma, prin amestecul
lor, orice alta culoare, inclusiv cea alba. Negrul se admite ca ar fi produs prin lipsa stimularii
nervoase.
Mecanismele vederii cromatice sunt explicate prin mai multe ipoteze. Una dintre ipoteze, cea
mai acceptata, spune ca ochiul percepe separat cele trei culori fundamentale, iar diferitele
senzatii cromatice sunt rezultatul stimularii concomitente si inegale al celor trei tipuri de
celule cu conuri; stimularea lor egala ar da senzatia de lumina alba.
Urechea este formata din trei segmente: urechea externa, urechea medie si urechea interna.
Urechea externa este alcatuita din pavilionul auricular si conductul auditiv extern. Urechea
medie este formata dintr-o cavitate numita casa timpanului, limitata spre exterior de
membrana timpanului si care comunica inapoi cu sistemul de cavitati aeriene mastoidiene
(celulele mastoidiene), iar inainte cu rinofaringele prin intermediul trompei Eustachio. Urecea
medie contine lantul oscioarelor auditive (ciocanul, nicovala si scarita) articulate intre ele.
Urechea interna (labirintul) este formata dintr-o serie de cavitati sapate in stanca osului
temporal (labirintul osos) ce contine in interior labirintul membranos plin cu un lichid
denumit endolimfa. Partea anterioara a labirintului este formata din melc, iar cea posterioara
din trei canale semicirculare. Pe peretele extern al labirintului osos se gasesc fereastra ovala,
acoperita de talpa scaritei si fereastra rotunda, acoperita de o membrana rezistenta, ambele cu
rol important in functia auditiva.
Urechea externa capteaza undele sonore, le trimite timpanului, care le transforma in vibratii
rezonatoare ce se transmit prin miscarea oscioarelor urechii medii pana la fereastra ovala.
Vibratiile talpii scaritei pe membrana ferestrei ovale produc unde ce se propaga in perilimfa
din rampa vestibulara si se transmit apoi prin helicotrema, perilimfei din rampa timpasnica,
ajungand pana la membrana ferestrei rotunde. Vibratiile perilimfei provoaca vibratii ale
endolimfei, deoarece membrana vestibulara este extrem de subtire.
Analizorul olfactiv
Simtul mirosului (olfactiv) este slab dezvoltat la om, comparativ cu unele animale.
Rolul sau principal consta in a depista prezenta in aer a unor substante mirositoare, eventual
nocive si, impreuna cu simtul gustului, de a paticipa la aprecierea calitatii alimentelor si la
declansarea secretiilor digestive.
Olfactia este un simt chimic, la fel ca si gustul, depinzand de actiunea directa a moleculelor
substantelor odorante asupra unor receptori specializati.
Receptorii olfactivi se gasesc intr-o zona speciala a mucoasei nazale, situata in regiunea
cornetului nazal superior si a lamei ciuruite a etmoidului, avand la om o suprafata de 2 – 3
cm2. Mucoasa olfactiva este formata din celule receptoare si celule de sustinere, de natura
epiteliala.
Substantele odorante, pentru a veni in contact cu receptorii olfactivi, trebuie sa se dizolve intai
in stratul subtire de mucus de la suprafata mucoasei. Nu se cunoaste mecanismul prin care
substantele odorante, actionand asupra membranei apicale a celulelor olfactive, determina
generarea unor impulsuri care se transmit pe caile mentionate pana la nivelul cortical.
Omul poate diferentia intre 2000 si 4000 mirosuri diferite. Mecanismul discriminarii olfactive
nu este cunoscut, dar este dovedit ca nu se datoreaza unor receptori specifici.
Simtul mirosului se adapteaza rapid, senzatia disparand, desi stimulul (substanta odoranta)
persista. Adaptarea este specifica numai pentru mirosul respectiv, alte mirosuri nefiind
influentate si se realizeaza diferit pentru diferite mirosuri.
Analizorul gustativ
Simtul gustului are rolul de a informa asupra calitatii alimentelor introduse in gura, dar
intervine si in declansarea secretiei reflex neconditionate a glandelor digestive. Receptorii
gustativi apartin chemoreceptorilor, fiind stimulati de substantele dizolvate in apa si saliva.
Omul percepe 4 gusturi fundamentale: amar, acru, dulce si sarat, gustul variat al diferitelor
alimente rezultand prin combinatii complexe ale acestora, asociate cu senzatii olfactive si cu
alte senzatii bucofaringiene (tact, temperatura etc.). Gustul amar este perceput pe fata dorsala
a limbii, cel acru pe marginea limbii, cel dulce la varf si cel sarat in partea anterioara a fetei
dorsale a limbii. Palatul percepe gusturile amar si acid si mai putin gusturile dulce si sarat;
faringele si epiglota percep toate gusturile fundamentale. Histologic, nu s-a evidentiat nici o
diferenta intre diferiti muguri gustativi, dar ei raspund, de obicei specific, numai la un anumit
gust; anumiti muguri raspund la mai mult de un stimul gustativ, dar niciodata la toti.
Simtul gustului prezinta o mare adaptabilitate, senzatia gustativa disparand chiar daca
stimulul persista; de aceea, pentru a simti in continuare gustul unui aliment introdus in gura
acesta trebuie sa fie miscat si sa stimuleze permanent noi receptori.
Fusul si conexiunile sale reflexe constituie un mecanism de feedback care opereaza pentru
mentinerea lungimii muschiului. Intinderea muschiului stimuleaza atat terminatiile nervoase
fusale primare cat si pe cele secundare, primele raspunzand la modificari ale lungimii si ale
ratei alungirii, iar celelalte doar la modificarile lungimii
In conditii obisnuite miscarea este initiata prin descarcarea concomitenta a impulsurilor atat
din motoneuroni cat si din fibrele eferente gama, iar scurtarea fusului , odata cu cea a
muschiului, face ca descarcarile fusului sa continue in tot timpul contractiei. Astfel, fusul iti
mentine capacitatea de a raspunde la intindere si de a ajuta reflex descarcarile motoneuronului
in tot timpul contractiei. Neuronii motori ai fibrelor aferente gama sunt influentati de la nivel
cerebral.
Glanele endocrine
Cele mai importante glande endocrine sunt: hipofiza, suprarenalele, tiroida, paratiroidele,
epifiza, timusul, carora li se adauga pancreasul si gonadele.
Hipofiza sau glanda pituitara se afla situata la baza creierului, are o forma ovoida de marimea
unui bob de fasole ce cantareste aproximativ 0,5 kg si este formata din 3 lobi – anterior,
intermediar si posterior.
Lobul posterior hipofizar, prin hormonii secretati, are actiune in conservarea apei in organism
prin scaderea eliminarilor hidrice renale.
Glandele suprarenale sunt in numar de doua, sunt situate la polul superior al rinichiului si
sunt alcatuite din doua organe endocrine diferite ca origine, structura si functie: zona corticala
si zona medulara. Aceste glande secreta hormoni cu diverse roluri in organism:
Tiroida – este cea mai voluminoasa glanda endocrina (25 – 30 gr) si este situata in
partea
anterioara a gatului. Principalul efect al hormonilor tiroidieni este cel calorigen, care consta in
stimularea oxidarilor tisulare si a consumului de O2, evidentiat prin cresterea metabolismului
bazal (M.B.)in aproape toate tesuturile metabolice active, cu exceptia creierului, testiculilor,
uterului. Dupa extirparea chirurgicala a tiroidei scade progresiv M.B., concomitent cu
consumul de O2 al tesuturilor, iar administrarea de hormoni tiroidieni exercita efecte inverse.
Insuficienta tiroidiana determina tulburari variate in functie de gradul deficientei hormonale si
de varsta la care a intervenit. Incapacitatea genetica a glandei de a secreta hormoni se
manifesta prin cretinismul gusogen, caracterizat printr-o dezvoltare fizica si psihica deficitara,
piele uscata si ingrosata, gusa endemica, deformatii osoase, defecte ale dentitiei, dezvoltarea
intarziata a organelor genitale. Insuficienta tiroidiana aparuta mai tarziu are efecte mai putin
grave, la adult se manifesta prin mixedem, piele uscata si ingrosata, stimularea anabolismului,
urmata de cresterea in greutate, caderea parului, anemie, senzatia permanenta de frig, reactii
motorii si psihice intarziate.
Paratiroidele (doua perechi la om) sunt situate pe fata posterioara a lobilor tiroidieni. Au rol
in stimularea resorbtiei intestinale a calciului, actionand in stransa legatura cu vitamina D;
scade eliminarile urinare de calciu stimuland eliminarile de fosfati si K; la nivelul oaselor
mobilizeaza sarurile fosfo-calcice.
Pancreasul endocrin secreta doi hormoni foarte importanti: insulina si glucegonul. Insulina
este fixata rapid in multe tesuturi si in special in ficat si rinichi. Are rol in reglarea
metabolismului intermediar, stimuleaza patrunderea glucozei in anumite celule si intensifica
consumul tisular de glucoza.
Reglarea secretiei de insulina se face predominant prin nivelul glicemiei. Scaderea cantitatii
de insulina activa la nivel tisular determina diabetul zaharat. Hipersecretia insulinei este
caracterizata prin hipoglicemie ce are consecinte in special asupra sistemului nervos central.
Alterarile functionale ale sistemului nervos, consecutive hipoglicemiei, pot merge pana la
instalarea unei stari de coma.
Epifiza (glanda pineala) este situata in partea posterioara a diencefalului. Glanda atinge
dezvoltarea maxima in copilarie si apoi incepe sa involueze inainte de pubertate. Functiile
epifizei nu sunt inca bine cunoscute.
Timusul este un organ limfoid dotat si cu rol endocrin situat inapoia sternului. Dezvoltat
maxim in copilarie, dupa pubertate involueaza, dar nu dispare complet nici la varste foarte
inaintate. Hormonii secretati ajuta la imunitatea celulara a organismului.
Sistemul muscular
Forma, structura si modul de legatura a oaselor pentru a forma scheletul corpului uman repre-
zinta expresia adaptarii la statiunea bipeda si locomotie.
Oasele, odata formate, cresc atat in lungime cat si in grosime. Cresterea in lungime are loc in
oasele lungi si se realizeaza pe seama cartilajelor de crestere care se gasesc la limita dintre
diafiza si epifiza. Cresterea in grosime se face la toate formele de oase si este asigurata prin
functionarea periostului care produce osteoblaste ce se adauga tesutului osos mai vechi, osul
ingrosandu-se.
Scheletul este reprezentat prin totalitatea oaselor din corp. Distingem: scheletul capului,
scheletul trunchiului si scheletul membrelor.
Prin rezistenta data de compozitia chimica a tesutului oasos, cutia toracica si cea
craniana protejeaza organe de importanta vitala;
Depozit de saruri minerale, detine un rol important in mentinerea echilibrului fosfo-
calcic;
Sistemul muscular
Sistemul muscular este principalul sistem prin care organismul reactioneaza la modificarile
mediului ambiant si la comenzile voluntare. Pe baza structurii si a proprietatilor functionale,
muschii se impart in tei categorii: muschi striati, care formeaza cea mai mare parte a
musculaturii somatice (scheletice) si o parte din musculatura digestiva, muschii netezi, care
formeaza musculatura unor organe interne si muschiul striat de tip cardiac (miocardul)
Musculatura striata este controlata prin sistemul motor piramidal si prin sistemul motor
extrapiramidal. Muschii somatici realizeaza mersul, pozitia ortostatica, scrisul si vorbitul,
masticatia, mimica fetei etc. Prin toate aceste activitati contribuie la integrarea organismului
in mediul fizico-biologic si social.
Muschii striati reprezinta aproximativ 80% din greutatea corpului, cei mai bine reprezentati
fiind muschii scheletici care, prin insertiile lor osoase, realizeaza deplasarea sau imobilizarea
unor segmente sau a intregului organism.
Tonusul muscular este starea permanenta de tensiune usoara a oricarui muschi in repaus.
Tonusul muscular este rezultatul unor impulsuri nervoase susscesive, care stimuleaza
alternativ fibrele musculare. Aceste impulsuri provin de la nivelul motoneuronilor somatici
medulari, fiind determinate de aferente provenite de la fusurile neuromusculare ale
muschiului si, de aceea, actiunea atat a radacinilor motorii cat si a celor senzitive din nervii
spinali ale unui muschi determina atonie. Tonusul muscular este controlat si de centrii nervosi
superiori, scazand in timpul somnului si intensificandu-se la solicitari corticale puternice. El
are un rol important in termoreglare, contribuie la mentinerea pozitiei corpului, asigura
fixarea articulatiilor, expresia fetei etc.
Musculatura neteda, pezenta in organele viscerale, vasele sangvine si piele, este constituita
din fibre musculare fusiforme.
Contractia muschiului neted, avand o perioada de latenta mai lunga decat a muschiului striat,
are si o durata lunga, iar relaxarea dupa contractie este foarte lenta.
SINÁPSĂ, =Punct de contact între doi neuroni, la nivelul căruia se face transmiterea
influxului nervos de la o celulă nervoasă la alta.
ablatie
Operatie constand din indepartarea unui organ, unui ansamblu de tesuturi sau a unui corp
strain pe cale chirurgicala. Sinonim : exereza.
extirpare
Inlaturarea, scoaterea prin intermediul interventiei chirurgicale a unui organ sau o portiune
dintr-un organ (bolnav), a exciza.
ventricul cerebral
Cavitate a encefalului, umpluta cu lichid cefalorahidian.
cortex (cerebral)
Scoarta cerebrala, stratul situat la suprafata creierului alcatuit din substanta cenusie dispusa la
periferia creierului.
abazie
Tulburare a sistemului nervos, care se manifesta prin neputinta de a merge normal.
Incapacitate partiala sau totala de a merge, independenta de vreun deficit muscular sau de
vreo...
afazie
Pierdere totala sau partiala a intelegerii si a posibilitatii de a reda cuvintele, ca urmare a unei
leziuni cerebrale. Sinonim : disfazie.
icter nuclear
Afectiune a creierului produsa prin depunerea de bilirubina in ganglionii bazali si in nucleii
trunchiului cerebral, ce apare in cazurile severe de boala hemolitica a nou-nascutului.
sinapsa
Zona situata intre doi neuroni (celule nervoase), care asigura transmisia informatiilor de la
unul la altul.
nductie
Mecanism nervos prin care starea de excitatie sau de inhibitie dintr-un centru nervos
determina aparitia starii opuse intr-un alt centru nervos.
reflex
Reactie adecvata a organismului fata de un excitant, fara interventia vointei.
analizator
Aparat al sistemului nervos, compus dintr-un organ de simt, din nervi si dintr-un numar de
celule ale creierului, care are functia de a analiza, de a diferentia insusirile obiectelor...
ontogeneza
Dezvoltarea individului, de la oul fecundat pana la stadiul de adult.
Sinonim : ontogenie.
Omul vede nu cu ochii, ci prin intermediul acestora, de unde informaţia se transmite prin
nervul optic, chiasmă, tractele optice în anumite zone ale lobului occipital al scoarţei
creierului, unde se formează acel tablou a lumii exterioare, pe care o vedem. Toate aceste
organe constituie analizatorul nostru vizual sau sistemul vizual.
Posesia a doi ochi ne permite să facem vederea noastră stereoscopică (adică să formăm
imaginea tridimensională). Partea dreaptă a retinei a fiecărui ochi transmite prin nervul optic
"partea dreaptă" a imaginii în partea dreaptă a creierului, analogic funcţionează şi partea
stângă a retinei. După care două părţi ale imaginii – dreapta şi stânga – sunt unite de creier.
Astfel că fiecare ochi percepe tabloul "său", în cazul dereglării mişcării în comun a ochiului
drept şi a celui stâng poate fi dereglată vederea binoculară. Cu alte cuvinte vi se va dubla
imaginea sau veţi vedea în acelaşi timp două tablouri complet diferite.
Construcţia ochiului
Ochiul poate fi numit un aparat optic complicat. Sarcina lui principală este de a "transmite"
imaginea corectă nervului optic.
Corneea este o membrană transparentă care acoperă partea anterioară a ochiului. Ea nu are
vase sangvine, însă posedă o putere mare de refracţie. Intră în sistemul optic al ochiului.
Corneea are hotar comun cu membrana exterioare netransparentă a ochiului – sclera.
Camera anterioare a ochiului reprezintă un spaţiu între cornee şi iris. Aceasta este umplută
cu lichid intraocular.
Irisul reprezintă după formă un cerc cu o gaură în mijloc (pupila). Irisul este constituit din
muşchi, datorită cărora mărimea pupilei se schimbă. Ea intră în sistemul vascular al
membranei ochiului. Irisul este responsabil pentru culoarea ochişor (daca este de culoare
albastră – înseamnă că sunt puţine celule de pigment, iar dacă sunt căprui – atunci sunt
multe). Efectuează aceeaşi funcţie ca şi diafragma în aparatul de fotografiat, reglează fluxul
de lumină.
Pupila reprezintă o gaură în iris. Mărimile acesteia depind de obicei de nivelul iluminării. Cu
cât este mai multă lumină cu atât pupila este mai mică.
Cristalinul este o "lentilă naturală" a ochiului. Este transparent, elastic – poate să-şi schimbe
forma, aproape instantaneu "reglând focalizarea", datorită căruia omul vede bine atât aproape
cât şi departe. Este amplasat în capsulă şi se menţine cu ajutorul zonei ciliare. Cristalinul, la
fel ca şi corneea, intră în sistemul optic al ochiului.
Retina este constituită din fotoreceptori (aceştia sunt sensibili la lumină) şi celule nervoase.
Celulele-receptori amplasaţi în retină se împart în două tipuri: conuri şi baghete. În aceste
celule, care produc fermentul de rodopsin, are loc transformarea energiei luminii (fotoni) în
energie electrică a ţesutului nervos, adică reacţia fotochimică.
Sclera este o membrană exterioară netransparentă a globului ocular, care trece în partea
anterioară a globului ocular în cornee transparentă. 6 muşchi oculomotori se fixează de scler.
În ea se găsesc o cantitate mică terminaţii nervoase şi capilare.
Membrana vasculară – acoperă secţiunea posterioară a sclerei de care aderă retina, cu care
este strâns legată. Membrana vasculară este responsabilă pentru alimentaţia sangvină a
structurilor intraoculare. În cazul afecţiunilor retinei membrana vasculară deseori este
implicată în procesul patologic. În membrana vasculară nu sunt terminaţii nervoase, de aceea
în cazul afecţiunii acesteia nu apar dureri, care semnalează de obicei anumite neregularităţi.
Structura corneei
Cunoaşterea structurii corneei va prinde bine acelor persoane, care vor să înţeleagă cum are
loc corecţia cu laser-eximer şi de ce ea decurge anume astfel, şi celor care vor suporta o
intervenţie chirurgicală la cornee.
Membrana lui Bowman – este amplasată imediat sub epiteliu, este responsabilă pentru
protecţie şi participă la alimentarea corneei. În cazul lezării nu poate fi restabilită.
Stroma – partea cai mai voluminoasă a corneei. Partea principală a acesteia – fibre de
colagen, amplasate în straturi orizontale. De asemeni conţine celule care sunt responsabile
pentru restabilire.
Cantitatea celulelor endoteliale scade în timpul vieţii de la 3500 celule pe mm2 la naştere
până la 1500-2000 celule pe mm2 la vârsta înaintată. Scăderea desnităţii acestor celule poate
fi cauzată de diverse afecţiuni, traume, intervenţii chirurgicale, etc. În cazul densităţii mai
mici de 800 de celule pe mm2, corneea devine edemaţiată şi îşi pierde transparenţa. Al şaselea
strat al corneei deseori este numit membrană lacrimală de pe suprafaţa epiteliului, care de
asemeni are un rol important în paticularităţile optice ale ochiului.
Analizatorul auditiv
Urechea
Auzul este unul dintre simturi care comunica creierului date despre mediu.
Urechea umana percepe peste 1500 de tonalitati. Ea se împarte în trei mari
compartimente: urechea externa, interna si mijlocie.
Urechea externa si urechea mijlocie sunt principalele organe ale auzului; ele capteaza
si transmit sunetele într-un mod relativ simplu.
Urechea interna are însa o structura foarte complexa; ea serveste în acelasi timp
receptiei sunetului si mentinerii echilibrului.
Urechea externa este formata din pavilion. Forma sa de cochilie are rol principal
dirijarea undelor sonore spre conductiv auditiv extern. Pavilionul este rigidizat printr-
un cartilaj elastic, cu exceptia portiunii sale inferioare, mai carnoasa, lobul urechii.
Conductul auditiv extern ajunge la timpan, trecând prin osul temporal. În aproprierea
pavilionului, peretele sau este acoperit de piele cu peri care protejeaza timpanul de praf.
Sunt de asemenea, prezente glande sebacee, glande sudoripare si glande cerumenoase.
Acestea secreta cerumen, lichid pastos de culoare galbuie, care încleiaza corpii straini
prezenti în acest conduct.
Atunci când undele sonore patrund în conductul auditiv extern, ele sunt dirijate
spre timpan, o membrana constituita din tesut conjunctiv fibros, lata de 8 mm si lunga
de 25 mm, care joaca rolul de capac si vibreaza pentru a transmite sunetele la urechea
mijlocie.
Denumita si cutia timpanului, urechea mijlocie este separata de urechea externa prin
timpan. Este o cavitate mica ce contine aer, tapetata de o mucoasa; este adapostita într-o
parte a osului temporal, stânca. Ea comunica cu faringele prin trompa lui Eustachio, un
conduct al carui rol consta în mentinerea unei presiuni egale între urechea externa si cea
mijlocie. El este închis aproape tot timpul si se deschide în momentul înghitirii,
cascatului sau stranutului. Aceasta cutie comunica cu urechea interna prin doua orificii:
fereastra rotunda, care este obstruata de o membrana, si fereastra ovala sau fereastra
cohleara.
Fereastra cohieei este un fel de trapa legata de timpan prin intermediul oscioarelor. Este
vorba de cele mai mici trei oase ale corpului, cu forme evocatoare: ciocanul, solidar cu
timpanul; nicovala, pe care se ajusteaza capul ciocanului; scarita, care se articuleaza cu
nicovala si obtureaza fereastra cohleara.
La sosirea sunetelor, acest lant de oscioare va transmite vibratiile membranei
timpanului la lichidele urechii interne.
Aceasta este situata în osul temporal, imediat în spatele orbitei oculare. Este constituita
dintr-un labirint osos, ce contine el însusi un labirint membranos care îi da forma.
Labirintul osos cuprinde o cavitate, denumita vestibul auricular, trei canale
semicirculare si aparatul auditiv propriu-zis sau cohleea. Vestibulul comunica cu
cohleea si este legat de cavitatea craniana prin apeductul vestibulului. Canalele
semicirculare, care se deschid în vestibul, formeaza trei semicercuri în interiorul carora
circula un lichid limfatic.
Cohleea, cu rol major în receptia sunetelor, este o cavitate în forma de spirala
cuprinzând lama spirala si membrana bazilara.
Membrana bazilara contine organul lui Corti, receptorul vibratiilor, care transforma
vibratiile sonore în impulsuri nervoase. Contine celule care au particularitatea de a fi
ciliate. Extremitatea cililor atinge membrana externa a organului lui Corti, iar baza lor
este legata de o fibra nervoasa. Mesajul sonor este transmis prin intermediul fibrelor
nervoase la creier, care intercepteaza atunci influxul nervos, iar sunetele devin
audibile...
Din punct de vedere functional, analizatorul audititv si cel vestibular sunt independenti,
dar anatomic, receptorii ambilor analizatori se afla in urechea interna, iar caile de
conducere sunt ramuri ale aceluiasi nerv cranian(8-vestibulo-cohlear).
1). Segmentul receptor
-cohleea este un canal rasucit in jurul unui ax numit columela. Din columela se
desprinde lama spirala osoasa spirala pe toata lungimea canalului. Lama spirala osoasa
si membrana bazilara impart canalul spiral in 2 rampe: rampa vestibulara(comunica cu
vestibulul) si rampa timpanaica( comunica cu fereastra rotunda). Rampele comunica
prin helicotrema-orificiu situat la varful melcului.
-canalul cohlear(melcul membranos) are peretele inferior alcatuit din lama spirala
si membrana baziliara , iar peretele superior de membrana Reissner. In canalul cohlear,
pe membrana baziliara se gaseste organul Corti, receptorul auditiv.
-organul Corti e format din celule senzoriale, ciliate, dispuse de o parte si de alta a
tunelului Corti pe 2-4 randuri. Ele sunt insotite de celule de sustinere. Cilii celulelor
senzoriale, dupa ce strabat membrana reticulata sunt in contact cu membrana tectoria.
Baza celulelor senzoriale e conectata cu dendrite ale neuronilor din ganglionul spiral
Corti.