You are on page 1of 8

Parohia Sfântul Gheorghe Vechi

chemnarea lui zaheu

Sãptãmâna 17 - 23.I.2010
Al 208-lea cuvânt

cuvânt spre folos


"Asem`n#ndu-te obiceiurilor r#vnitorului Ilie
[i urm#nd Botez`torului pe drepte c`r`ri,
P`rinte Antonie, te-ai f`cut locuitor pustiului [i ai \nt`rit lumea cu
rug`ciunile tale. Pentru aceasta, roag`-te lui Hristos Dumnezeu,
s` m#ntuiasc` sufletele noastre."
Troparul Cuviosului Antonie cel Mare
nr. 208 Cuvânt spre folos pagina 2

Duminica a xxxII-a dupã rusalii


(a lui Zaheu)

pericopa apostolului
din erpistola i-a cãtre timotei a sfântului apostol pavel (iv, 9-15)

9. Vrednic de credin]` este acest cuv#nt [i cuv#ntul, cu purtarea, cu dragostea, cu


vrednic de toat` primirea, duhul, cu credin]a, cu cur`]ia.
10. Fiindc` pentru aceasta ne [i ostenim [i 13. P#n` voi veni eu, ia aminte la citit, la
suntem oc`r#]i [i ne lupt`m, c`ci ne-am \ndemnat, la \nv`]`tur`.
pus n`dejdea \n Dumnezeul cel viu, Care 14. Nu fi nep`s`tor fa]` de harul care este
este M#ntuitorul tuturor oamenilor, mai \ntru tine, care ]i s-a dat prin proorocie, cu
ales al credincio[ilor. punerea m#inilor mai-marilor preo]ilor.
11. Acestea s` le porunce[ti [i s`-i \nve]i. 15. Cuget` la acestea, ]ine-te de acestea,
12. Nimeni s` nu dispre]uiasc` tinere]ile ca prop`[irea ta s` fie v`dit` tuturor.
tale, ci f`-te pild` credincio[ilor cu

pericopa sfintei evanghelii


dupã sfântul apostol ºi evanghelist luca (xix, 1-10)
1. {i intr#nd, trecea prin Ierihon. 6. {i a cobor#t degrab` [i L-a primit,
2. {i iat` un b`rbat, cu numele Zaheu, [i bucur#ndu-se.
acesta era mai-marele vame[ilor [i era 7. {i v`z#nd, to]i murmurau, zic#nd c` a
bogat. intrat s` g`zduiasc` la un om p`c`tos.
3. {i c`uta s` vad` cine este Iisus, dar nu 8. Iar Zaheu, st#nd, a zis c`tre Domnul:
putea de mul]ime, pentru c` era mic de Iat`, jum`tate din averea mea, Doamne, o
statur`. dau s`racilor [i, dac` am n`p`stuit pe
4. {i alerg#nd el \nainte, s-a suit \ntr-un cineva cu ceva, \ntorc \mp`trit.
sicomor, ca s`-L vad`, c`ci pe acolo avea s` 9. {i a zis c`tre el Iisus: Ast`zi s-a f`cut
treac`. m#ntuire casei acesteia, c`ci [i acesta este
5. {i c#nd a sosit la locul acela, Iisus, fiu al lui Avraam.
privind \n sus, a zis c`tre el: Zahee, 10. C`ci Fiul Omului a venit s` caute [i s`
coboar`-te degrab`, c`ci ast`zi \n casa ta m#ntuiasc` pe cel pierdut.
trebuie s` r`m#n.
pagina 3 Cuvânt spre folos nr. 208

SÃPTÃMÂNA 17 - 23.i.2010
ZI CALENDAR INTERVAL PROGRAM LITURGIC PreoÞi slujitori
ORAR În ordinea slujirii
Duminic` †) Cuviosul Antonie cel Mare; 08.00-12.00 - Utrenia [i Sfânta Liturghie Pr. Sorin-Vasile Tanc`u
Cuv.Antonie cel Nou din Veria; Cuv.Ahila Pr. Ionel Durlea
Pr. Cristian Deheleanu

Luni †) Sfin]ii Atanasie [i Chiril,


Arhiepiscopii Alexandriei

Mar]i Cuvio[ii: Macarie Egipteanul, Arsenie [i


Marcu; Sf.Muceni]` Eufrasia

Miercuri † Cuviosul Eftimie cel Mare;


Sf.Mucenici Vas [i Eusebiu
18.00-20.00 - Acatist [i catehez` Pr. Sorin-Vasile Tanc`u
Joi Cuviosul Maxim M`rturisitorul;
Sf.Mucenici: Neofit, Evghenie, Valerian,
Candid [i Achila
Vineri Sf.Apostol Timotei;
Sf.Cuvios Mucenic Anastasie Persul
18.00-20.00 - Sf#ntul Maslu de ob[te Pr. Sorin-Vasile Tanc`u
[i Dialog duhovnicesc Pr. Ionel Durlea
Pr. Cristian Deheleanu
S#mb`t` Sf.Sfin]it Mucenic Clement al Ancirei [i 08.00-12.00 - Sf#nta Liturghie [i Parastas Pr. Sorin-Vasile Tanc`u
Sf.Mucenic Agatanghel pentru cei adormi]i

17.00-18.00 - Vecernia Mare [i Cuv#nt de Pr. Ionel Durlea


\nv`]`tur` la Apostolul zilei

Predic la Duminica a xxxii- dupã rusalii


( Despre atot[tiin]a [i mila lui Dumnezeu )
P`rintele Ilie Cleopa
O ad\ncul bog`]iei [i \n]elepciunii [i al slujba lor. Iar Preabunul nostru M\ntuitor,
[tiin]ei lui Dumnezeu! C\t s\nt de necerc- [tiutorul inimilor [i cunosc`torul
etate judec`]ile Lui [i c\t de nep`trunse g\ndurilor, nu lua aminte la r`utatea lor, ci
c`ile Lui! cunosc\nd de departe credin]a cea mare a
(Romani 11, 33) lui Zaheu [i a[ezarea cea bun` a sufletului
Iubi]i credincio[i, s`u, v`z\ndu-l urcat \ntr-un dud ca s` poat`
Una din \nsu[irile cele nem`rginite a-L vedea, a zis c`tre el: Zahee, gr`be[te-te
ale lui Dumnezeu este atot[tiin]a Sa, prin de te pogoar`, c` ast`zi, mi se cade s` fiu \n
care toate le [tie [i de toate poart` grij`. casa ta (Luca 19, 5).
Aceast` [tiin]` atotcuprinz`toare nimice[te |n multe p`r]i ale Sfintei Scripturi [i
[tiin]a [i \n]elepciunea oamenilor (Iov 5, 12- \n multe p`r]i ale zidirii Sale, se arat`
13; Pilde 19, 21). [tiin]a cea f`r` de margine a
|n Sf\nta Evanghelie de ast`zi se Atotputernicului [i Prea\n]eleptului
spune c` iudeii, v`z\nd pe M\ntuitorul Dumnezeu. A[a vedem c` M\ntuitorul,
intrat \n casa lui Zaheu, mai marele cunosc\nd a[ezarea cea bun` a sufletului
vame[ilor din Ierihon, s-au aprins de m\nie femeii samarinence, a venit ostenit de cale
asupra Domnului [i c\rteau c` a intrat s` [i st`tea la pu]ul lui Iacov. |n acel timp a
g`zduiasc` la un p`c`tos (Luca 19, 7). {i venit [i femeia samarineanc` s` scoat` ap`
aceasta o f`ceau fiindc` socoteau p`c`to[i [i prin cuvintele Lui cele dumnezeie[ti, a
pe to]i vame[ii care adunau impozitele fost v\nat sufletul ei la credin]a \n Hristos [i
\mp`r`te[ti [i f`ceau multe nedrept`]i \n prin ea s-a vestit Evanghelia la toat`
nr. 208 Cuvânt spre folos pagina 4
cetatea Samariei (Ioan 4, 5). Alt`dat` Mustrarea con[tiin]ei i s-a f`cut lui
venind M\ntuitorul \n Capernaum cu Zaheu aspru judec`tor, spre a hot`r\ singur
ucenicii S`i, \n acel timp au venit [i cei ce acest mijloc de \ndreptare \n fa]a
str\ngeau dajdia pentru templu [i au \ntre- Prea\nduratului nostru M\ntuitor. Aceast`
bat pe Apostoli, zic\nd: |nv`]`torul vostru hot`r\re a lui de \ndreptare a fost primit`
nu pl`te[te darea? (Matei 17, 24). de [tiutorul inimilor, Iisus Hristos, ca o
Auzind M\ntuitorul, a zis lui Petru: jertf` deja f`cut` pentru p`catele sale [i ca
Merg\nd la mare arunc` undi]a ta [i la o arvun` a m\ntuirii sufletului s`u. De
pe[tele care se va prinde \nt\i, deschiz\ndu- aceea a auzit de la Domnul: Ast`zi s-a f`cut
i gura vei g`si un statir (ban de argint). Ia m\ntuire casei acesteia, pentru c` [i acesta
banul [i d`-l lor pentru Mine [i pentru tine este fiul lui Avraam (Luca 19, 9).
(Matei 17, 27). Cine nu poate \n]elege de O, fericite Zahee, c\t` mil` [i
aici c\t de nem`rginit` este \n]elepciunea \ndurare ai c\[tigat de la Dumnezeu prin
lui Dumnezeu, c` [i cele ce s\nt \n p\ntecele r\vna ta cea mare ce ai avut-o pentru
pe[tilor de fa]` s\nt \naintea Lui. \ndreptarea ta [i iertarea p`catelor tale,
Dumnezeu care [tie g\ndurile omului c`ci nu numai m\ntuirea casei tale ai
de departe (Psalm 138, 1-2; Matei 9, 4), c\[tigat, ci [i fiu a lui Avraam te-ai f`cut,
c`ut\nd spre credin]a [i r\vna cea mare a lui mai \nainte de a face faptele lui Avraam! Ci
Zaheu, care dorea s`-l vad` pe Domnul, numai hot`r\nd din toat` inima ta c` te vei
\ndat` \l cheam` zic\nd: Zahee, gr`be[te-te face milostiv [i drept, urm\nd lui Avraam
de te coboar`, c` ast`zi \n casa ta Mi se cu credin]` [i f`g`duin]`, [i Dumnezeu a
cade s` fiu (Luca 19, 5). Dar ce a f`cut primit poc`in]a ta, c`ci cerc`torul inimilor
Zaheu c\nd M\ntuitorul a venit \n casa lui? fiind de fa]` la a ta m`rturisire din inim`,
{tiind c` este socotit de to]i om p`c`tos [i ]i-a socotit ]ie ca o \mplinire des`v\r[it` a
v`z\nd pe mul]i invidio[i c` Domnul a intrat datoriilor tale [i fiul lui Avraam te-a numit
la el s` g`zduiasc`, socotindu-se dator [i pe tine.
nevrednic \naintea Lui pentru p`catele Iubi]i credincio[i,
sale, a zis c`tre M\ntuitorul: Doamne, iat`, La Dumnezeu nu exist` nici
jum`tate din averea mea o dau s`racilor [i ne[tiin]`, nici neputin]`. El pururea
de am n`p`stuit pe cineva cu ceva \ntorc prive[te \n inimile tuturor oamenilor dup`
\mp`trit (Luca 19, 8). m`rturia care zice: Tu singur [tii inima
Vede]i os\rdia cea mare a lui Zaheu tuturor fiilor omene[ti (III Regi 8, 39).
de \ndreptare? Vede]i ce face o inim` care Acest adev`r \l arat` Dumnezeu [i la
iube[te pe Dumnezeu, c\nd vine \ntru alegerea lui David ca \mp`rat al lui Israel,
cuno[tin]a p`catelor sale? Vede]i cum se c\nd zice c`tre Samuel: S` nu te ui]i la chip-
f`g`duie[te s` pl`teasc` datoriile celor pe ul lui Saul nici la m`rimea lui, pentru c` l-
care i-a nedrept`]it, spre a c\[tiga mil` [i am lep`dat pe el, c` Dumnezeu nu vede
\ndurare de la Dumnezeu? Nimeni nu l-a cum vede omul; c` omul se uit` la fa]`, iar
acuzat \n fa]a M\ntuitorului de nedrept`]ile Dumnezeu se uit` \n inim` (I Regi 16, 7).
ce le f`cuse, dar str`lucind \n inima sa lumi- Preabunul, Preamilostivul [i Atot[tiutorul
na harului lui Dumnezeu, el singur s-a nostru M\ntuitor a c`utat de departe spre
judecat pe sine vinovat [i dator [i a[a inima lui Zaheu [i v`z\nd \n inima lui
f`g`duie[te ca s` dea jum`tate din averea dragoste mare, credin]`, evlavie [i r\vn`
sa la s`raci [i dac` a nedrept`]it pe cineva pentru poruncile lui Dumnezeu, a f`cut
cu ceva s` \ntoarc` de patru ori mai mult. m\ntuirea casei lui [i pe el l-a numit fiul lui
pagina 5 Cuvânt spre folos nr. 208
Avraam. Iar ca s` arate celor zavistnici oameni p`c`to[i dup` fapte. Dac` n-ar fi
care c\rteau c` Domnul "a intrat s` mila lui Dumnezeu [i poc`in]a prin care
g`zduiasc` \n casa unui om p`c`tos", i-a s\ntem milui]i [i ierta]i, nimeni dintre
\ncredin]at c` El nu a venit \n lume s` caute cre[tini nu ar putea fi m\ntui]i. Dumnezeu
pe cei drep]i, ci pe cei p`c`to[i. De aceea a care ne-a creat ne ofer` \n dar mila [i
zis: C` a venit Fiul Omului s` caute [i s` dragostea Lui de Tat`, iar noi ca fii trebuie
m\ntuiasc` pe cel pierdut (Luca 19, 10). s`-i oferim poc`in]a noastr`, smerenia
Dumnezeiasca Scriptur` zice: C` de mila noastr`, lacrimile noastre de c`in]`,
Domnului este plin tot p`m\ntul [i spovedania [i p`r`sirea p`catelor.
\ndur`rile Lui s\nt peste toate lucrurile Lui Dumnezeu este atot[tiutor [i
(Psalm 32, 5). cunosc`tor al inimilor noastre. El ne [tie
{tiin]a cea atotcuprinz`toare [i f`r` \nainte de a ne na[te. El cunoa[te [i vede
de margine a lui Dumnezeu prive[te spre cugetele min]ii [i inimii fiec`ruia dintre noi.
toate inimile oamenilor [i dac` vede o inim` De la Botez [i p\n` \n clipa mor]ii, \ngerii
\nfr\nt` [i zdrobit` pentru ceea ce a gre[it no[tri p`zitori scriu faptele [i g\ndurile
\naintea Lui nu o pedepse[te (Psalm 50, noastre bune [i rele. Ei ne num`r` pa[ii pe
18), ci cu mila [i cu darul S`u o lumineaz` [i care-i facem la biseric`, la poc`in]`, la cerc-
o p`v`]uie[te la calea m\ntuirii. Dac` etarea bolnavilor sau la s`v\r[irea faptelor
bun`tatea [i mila lui Dumnezeu nu ar c`uta rele. Iar \n ceasul mor]ii, \ngerii no[tri
spre cei gre[i]i [i smeri]i cu inima care s\nt p`zitori ne \nso]esc, \mpreun` cu faptele
gata s` se \ntoarc` spre El, apoi nimeni noastre bune [i rele, p\n` la scaunul
dintre oameni nu ar putea s` se m\ntuiasc`, judec`]ii, \n fa]a Dreptului judec`tor, Iisus
deoarece, dup` m`rturia Sfintei Scripturi Hristos. Dac` \n timpul vie]ii noastre ne-
To]i multe gre[im (Iacob 3, 2) [i Nimeni nu am spovedit p`catele la preo]i, dac` le-am
este bun f`r` numai Dumnezeu (Marcu 10, p`r`sit [i am f`cut canon pentru ele, la
18). C`ci dac` \ntru f`r`delegi ne-am judecat` nu vom mai fi \ntreba]i [i os\ndi]i
z`mislit [i \ntru p`cate ne-am n`scut, apoi pentru p`catele m`rturisite [i isp`[ite. Iar
cine, f`r` Sf\ntul Botez [i f`r` mila lui dac` vom muri nepoc`i]i, adic` nespovedi]i
Dumnezeu, poate a zice c` nu are p`cat sau [i \n grele p`cate de moarte, cine ne va
nu are nevoie de poc`in]`? {tim iar`[i din scoate din chinurile iadului?
Dumnezeiasca Scriptur` c` Dumnezeu Poc`in]a vame[ului Zaheu este un
celor m\ndri la st` \mpotriv`, iar celor model de poc`in]` pentru to]i cre[tinii [i
smeri]i le d` har (Luca 14, 11; I Petru 5, 5). este singura cale de \ndreptare [i \mp`care
M\ntuitorul nostru Iisus Hristos [tia cu cu Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.
adev`rat p`catele lui Zaheu vame[ul, dar a S` cuget`m \mpreun` cu Zaheu
v`zut [i marea lui smerenie [i r\vn` pentru vame[ul. Era cel mai lacom [i mai zg\rcit
poc`in]`. De aceea a venit s` g`zduiasc` \n dintre iudei, c` asuprea pe s`raci [i pe
casa sa [i l-a \nvrednicit de iertarea v`duve, punea d`ri mari, lua o parte din
p`catelor. bani pentru el, nu f`cea deloc milostenie [i
Iubi]i credincio[i, nu voia s` se poc`iasc`. Dar ce a f`cut?
Poc`in]a casei lui Zaheu din Sf\nta Fiind mustrat de con[tiin]` pentru
Evanghelie de ast`zi este un exemplu viu p`catele sale, c`uta un pov`]uitor, o
de \ntoarcere la Hristos pentru familia c`l`uz`, un salvator al sufletului s`u, ca s`-
cre[tin` din zilele noastre, pentru noi to]i i arate calea spre Dumnezeu. {i c\nd a auzit
care s\ntem fii ai lui Dumnezeu dup` har [i c` vine Iisus Hristos \n Ierihon, c`uta cu
pagina 6 Cuvânt spre folos nr. 208
mare credin]` s`-L vad` m`car de departe. l`comie, de zg\rcenie, de r`utate, de
{i fiind mic de statur` s-a urcat \ntr-un nep`sare, de nepoc`in]`. |nc` [i casele
copac. noastre seam`n` cu casa lui Zaheu, pentru
De acolo de sus el privea spre c` \n ele, ca [i \n noi, st`p\ne[te m\ndria,
Hristos M\ntuitorul lumii, iar Fiul lui grija numai pentru trup, pentru averi, pen-
Dumnezeu privea spre el de jos. {i tru desfr\nare, pentru be]ie, pentru cele
cunosc\nd c` se c`ie[te din inim` de trec`toare. De aceea s\nt [i at\tea boli, cer-
p`catele lui [i dore[te s` se m\ntuiasc` l-a turi [i dezbin`ri \n familiile cre[tinilor, pen-
chemat la Sine: Zahee, gr`be[te-te de te tru c` pu]ini mai s\nt care caut` din inim`
coboar` jos, c`ci ast`zi trebuie s` r`m\n \n pe Dumnezeu [i doresc cu adev`rat
casa ta! Deci \ndat` a cobor\t [i L-a primit m\ntuirea sufletului. Poate niciodat` n-a
pe Domnul \n casa lui. Ce mare bucurie fost familia cre[tin` mai sl`bit` [i robit` de
avea c` a intrat Dumnezeu-M\ntuitorul \n p`cate ca acum.
casa unde \[i adunase at\tea averi furate de Dar Dumnezeu, care [tie toate [i
la s`raci [i v`duve! Dar \l mustra con[tiin]a prive[te \n inimile noastre, are \ntotdeauna
pentru p`catele f`cute [i de aceea, silit de mil` de noi. Asemenea lui Zaheu, El vine
con[tiin]`, a \nceput s`-[i m`rturiseasc` \naintea noastr` s` ne cheme la poc`in]` [i
singur p`catele [i s`-[i ia de bun` voie dore[te s` intre \n casa sufletului nostru.
aspru canon: Iat` jum`tate din averea mea Hristos vine la noi mai ales prin
o dau s`racilor [i de am nedrept`]it pe cine- rug`ciune, prin milostenie, prin poc`in]`.
va cu ceva, \ntorc \mp`trit! El vine la noi prin Sf\nta Spovedanie [i
Vede]i ce a f`cut Zaheu vame[ul? Sf\nta |mp`rt`[anie, care se sfin]e[te [i se
|nt\i L-a c`utat pe Dumnezeu. Apoi L-a d` celor vrednici \n timpul Sfintei
primit cu bucurie \n casa sa. Apoi [i-a Liturghii.
m`rturisit p`catele de bun` voie. Apoi [i-a Dac` ne vom str`dui s` mergem c\t
luat singur canon de poc`in]` pentru cele mai regulat la biseric`, dac` ne vom pl\nge
f`cute [i la urm` M\ntuitorul l-a dezlegat p`catele [i le vom m`rturisi la preot, dac`
de p`cate prin cuvintele: Ast`zi s-a f`cut vom face canonul r\nduit [i vom primi cu
m\ntuire casei acesteia, c`ci [i acesta este evlavie Trupul [i S\ngele Domnului atunci
fiu al lui Avraam! (Luca 19, 9). Hristos ne va chema la El ca pe Zaheu [i El
A[a trebuie s` facem [i noi, fra]ii |nsu[i va veni la noi [i ne va zice: Ast`zi s-a
mei. Fiecare dintre noi sem`n`m oarecum f`cut m\ntuire casei acesteia, c` [i acesta
cu Zaheu, pentru c` to]i s\ntem birui]i de este fiul lui Dumnezeu dup` dar. Amin.

fericiþi cei curaþi cu inima


Ne rug`m adeseori cu cuvintele din preocupare de toat` vremea a fiec`ruia din-
Psalmul 50, printre care sunt si acestea: tre noi. Dac` nu avem preocuparea aceasta,
"Inim` curat` zideste \ntru mine, nu vom ajunge niciodat` la o inim` curat`,
Dumnezeule si duh drept \nnoieste \ntru iar dac` suntem preocupati \n toat` vremea
cele dinl`untru ale mele". Cuvintele acestea de cur`tirea inimii, vom avea fericirea pe
constituie o rug`ciune c#nd \ntr-adev`r care o spune Domnul Hristos \n Predica de
cerem ceva prin ele, si nu sunt cuvinte de pe munte: "Fericiti cei curati cu inima, c`
rug`ciune, c#nd le rostim ca pe o formul`, aceia vor vedea pe Dumnezeu" (Matei 5, 8).
f`r` s` cerem ceva. Ca s` fie \ntr-adev`r o Prin inim` se \ntelege partea cea mai
rug`ciune, cur`tirea inimii trebuie s` fie o l`untric` a fiintei omenesti, nefiind vorba
pagina 7 Cuvânt spre folos nr. 208

de inima de carne, ci de locul cel mai ad#nc si de a le ocoli. Rostul Sfintei Spovedanii
al fiintei noastre. C#nd cerem de la este s` ne cur`teasc` de p`catele din trecut
Dumnezeu s` ne dea "inim` curat`", dorim si s` ne preg`teasc` pentru a fi curati \n
de fapt s` se cur`teasc` inima noastr`, fiin- viitor. Or, lucrul acesta se \nt#mpl` cu
ta noastr`, \n deplin`tate si \n ad#ncime. adev`rat numai dac` suntem cu destul`
"|nv`tati-v` de la Mine - a zis Domnul seriozitate si dac` ne silim s` nu repet`m
Hristos - c` sunt bl#nd si smerit cu inima, si cele pe care le-am f`cut \n viata noastr`, iar
veti avea odihn` sufletelor voastre" (Matei dac` se \nt#mpl` s` ajungem iar`si la
11, 29). Sf#ntul Ioan Sc`rarul, referindu-se \ntin`ciuni, s` c`ut`m cur`tirea sufletului.
la acest cuv#nt al Domnului Hristos, atrage Ca ajutor pentru cur`tirea inimii
atentia c` Domnul Hristos a zis "|nv`tati-v` avem rug`ciunea si privegherea:
de la Mine", deci nu de la lume, nu de la om "Privegheati si v` rugati, ca s` nu intrati \n
si nu din carte, ci "de la Mine", de la ispit`" (Matei 26, 41). Privegherea are \nte-
lucrarea Mea cea din voi, "c` sunt bl#nd si les de luare aminte, iar rug`ciunea are \nte-
smerit cu inima, si veti avea odihn` les de angajare \n fata lui Dumnezeu \ntr-o
sufletelor voastre" de patimile care v` str`danie de a avea inim` curat`: "Inim`
r`zboiesc. C#t` vreme avem nemul-tumiri, curat` zideste \ntru mine, Dumnezeule"
c#t` vreme avem zbucium sufletesc, c#t` spunem noi \n rug`ciune si, spun#nd
vreme avem \ntin`ciuni ale g#ndurilor, cuv#ntul acesta, avem \ncredintarea c`
inima noastr` \nc` nu este curat`. |nc` nu inima curat` este un dar de la Dumnezeu.
s-a \mplinit rug`ciunea "Inim` curat` Ne \nvrednicim de acest dar \n m`sura \n
zideste \ntru mine, Dumnezeule", \nc` nu care ne rug`m si ne silim, \n m`sura \n care
suntem \n situatia de fi fericiti de |nsusi avem priveghere, \n m`sura \n care c`ut`m
Domnul nostru Iisus Hristos, \nc` nu avem s` \nl`tur`m din sufletul nostru orice chip
\n simtirea noastr` constiinta leg`turii cu al r`ut`tii, orice chip al \ntin`rii.
Dumnezeu. A-L vedea pe Dumnezeu Dac`, cu ajutorul lui Dumnezeu,
\nseamn` a avea constiinta existentei lui reusim s` ajungem la aceasta, ajungem la
Dumnezeu, a avea constiinta leg`turii cu liniste sufleteasc`, ajungem la constiinta
Dumnezeu, a simti prezenta lui Dumnezeu prezentei lui Dumnezeu \n noi si \n jurul
\n sufletul nostru si a simti prezenta lui nostru, \n natur` si \n oameni, si atunci
Dumnezeu \n jurul nostru, \n natur`, \n avem fericirea pe care ne spune Domnul
oamenii cu care venim \n leg`tur`. Or, asa Hristos c` o au cei care au inim` curat`,
ceva se \nt#mpl` numai cu aceia care au care |l v`d pe Dumnezeu.
inim` curat`. Dumnezeu s` ne ajute ca prin inima
Fiecare Sf#nt` Spovedanie are rostul curat` s` avem conditia vederii Lui, amin.
de a ne cur`ti prin eforturile pe care le Extras din
facem de a ne recunoaste p`catele (si nu "Din vistieria inimii mele ",
numai p`catele, ci si deficientele, greselile Editura ASCOR-Craiova, Craiova, 2000
si tot ce tine de nega-tivul fiintei omenesti)

proloagele
20 ianuarie
Pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Eftimie cel Mare (+473)
Acest Preacuvios, Parintele nostru, pana in zilele lui Leon imparatul (457-474).
marele Eftimie, a trait in vremea imparatiei Si era de neam din Melitina, mitropolia
lui Teodosie cel Mare (379- 395), ajungand Armeniei, din parinti binecredinciosi, Pavel
nr. 208 Cuvânt spre folos pagina 8

si Dionisia, nascut din fagaduinta, ca marele Deci, cand a binevoit Dumnezeu, au


Ioan Botezatorul, purtand nume de veselie, fost descoperiti de niste ciobani. Si au
ca Eftimie veselie inseamna. inceput a veni la ei multi care se lepadau de
Pe acesta, dupa moartea tatalui sau, lume. Si au intemeiat manastire de obste si
mama sa l-a incredintat fratelui ei, care era lavra de sihastri, ca multi auzind pe fericitul
preot, iar acesta l-a dus la casa episcopului Eftimie, nu voiau sa se indeparteze de locul
Armeniei, care l-a crescut cu dragoste si cu unde era el. Si multi il slaveau si il
dascali de seama, randuindu-l de copil print- impresurau, iar bolnavii asteptau tamaduire
re slujitorii bisericii, dupa puterile sale. Si, printr-insul. Si el aprig dorea puterile lui
deprinzand bine Sfintele Scripturi, viata Dumnezeu, prin linistea rugaciunii in pustie.
curata si toata invatatura credintei porunci- Drept aceea, luand pe ucenicul sau
ta crestinilor de Mantuitorul Hristos, la Dometian, a iesit din chilia sa si a venit in
vreme potrivita, a fost facut preot, iar epis- muntii dinspre Marea Moarta. Si, gasind un
copul i-a dat in seama grija manastirilor si a put cu apa, a ridicat chilii si a ramas o vreme
schiturilor din toata mitropolia Armeniei. acolo. Dar si acolo, vazmdu-se impresurat
Deci, fiind el de 29 de ani, s-a dus la de multime, s-a intors la chilia sa, la ava
Ierusalim si, inchinandu-se la Sfintele Teoctist. Si petrecea in pustie toata sapta-
Locuri, s-a salasluit acolo, aproape de mana, iar sambata si Duminica se intalnea
Ierusalim, intr-o manastire numita Fara, cu cei care-l cautau, si multe fapte si semne
unde a cunoscut pe Cuviosul Teoctist, minunate a lucrat Dumnezeu printr-insul,
pritenul sau de viata si de gand, fiind unul cu cum arata pe larg viata lui.
altul ca un singur suflet in doua trupuri. Si Si era cunoscut si cinstit Eftimie de
intelegand ei ca nu pot fi izvor de har pentru cei trei mari indrumatori ai vietii pustnices-
altii, decat sfintindu-se mai intai pe ei insisi, ti din Tara Sfanta, in vremea lui: Sfantul
au alergat impreuna la adancul insigurarii Simeon Stalpnicul, fericitul Sava cel Sfintit
de lume, cautand sa se faca, ei mai intai pla- si Sfantul Teodosie; si toti patru aparau
cuti si de-aproape lui Dumnezeu. dreapta credinta impotriva ratacirilor din
Drept aceea, dupa cinci ani au iesit vremea aceea. Iar fericitul Eftimie a intors
din Fara si au mers de s-au salasluit intr-o la dreapta credinta, pana si pe imparateasa
pestera din rapa unui munte din pustie, Evdochia, care cazuse in ratacirea lui
catre Iordan. Si au locuit acolo multi ani, in Eutihie. Si s-a sfarsit acest sfant Parinte,
viata aspra de sihastri, necurmat trudindu- proorocind ca doi din ucenicii lui Elie si
si trupul si dorind in linste a vorbi cu Macarie, vor fi patriarhii Ierusalimului,
Dumnezeu prin rugaciune, aducand astfel in lucru care s-a intamplat intocmai. Si n-a
sufletul lor hrana cea duhovniceasca intru cautat niciodata vreo marire omeneasca, ci,
rabdare, in bunatate si in gandul cel smerit toata viata, a ramas un simplu iubitor de
al inimii. Si, din petrecerea aceasta, a prim- straini si un indrumator de sihastri.
it marele Eftimie de la Dumnezeu darul Deci, acest fericit, ajungand la 97 de
Sfantului Duh, darul facerii de minuni si al ani, a raposat intru Domnul in zilele impara-
proorociei. tului Leon cel Mare.

CUV@NT SPRE FOLOS Tel. 021.314.77.89; Fax: 031.811.53.75;


s`pt`m#nal al Parohiei Sf#ntul Gheorghe Vechi Mobil: 0726.325.888
ISSN: 1843 - 8822 Cod fiscal nr. 12102616,
RO-030148, Calea Mo[ilor nr. 36, Cod IBAN: RO93 BACX 0000 0030 0191 4000,
sector 3, Bucure[ti Unicredit }iriac Bank, Sucursala Lipscani
e-mail: cuvant@sfantulgheorghe.ro web: www.sfantulgheorghe.ro

You might also like