Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword or section
Like this
242Activity
P. 1
Hector Malot - Singur Pe Lume

Hector Malot - Singur Pe Lume

Ratings: (0)|Views: 52,249|Likes:
Published by rodica144
o carte superba!
o carte superba!

More info:

Published by: rodica144 on Jan 19, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/27/2013

pdf

text

original

 
g
Coperta de IONIŢA ADRIANAISBN 973-95379-2-8
 Hector Malot 
SINGUR PE LUME
Ediţia a Ii-a
In româneşte de Anda Boldur EDITURA ROMCART Bucureşti, 1992
 Partea întîi
ÎN SAT
Sînt un copil găsit.Cu toate acestea, pînă la opt ani am crezut că am şi eu o mamă, ca toţi ceilalţi copii, deoarece,de cîte ori plîn-geam, o femeie mă strîngea la piept şi mă legăna cu atîta drag, încît lacrimileîmi secau pe loc. Niciodată nu adormeam seara, fără ca să u vină la pătucul meu, să mă sărute,iar iarna, cînd crivăţul troienea geamurile albite de ger, îmi lua picioarele şi mi le încălzea înmîini, îngînînd un cîntec pe care, în parte, mi-l aduc şi azi aminte.Cînd păşteam vaca pe marginea drumurilor năpădite de iarbă sau prin ponoarele pline de bălării şi mă apuca pe neaşteptate vreo furtună, ea îmi ieşea în fugă înainte şi mă ferea de ploaie, acoperindu-mi umerii şi capul cu poala fustei ei largi, de lînă. Iar cînd mă luam laharţă cu vreun tovarăş de joacă, ea mă punea să-i povestesc pricina şi, mai totdeauna, îmidădea dreptate sau îmi alina necazul cu vorbe duioase.Pentru toate acestea şi pentru multe altele, pentru felul cum îmi vorbea şi cum se uita la mine, pentru dezmierdările ei şi pentru blîndeţea cu care mă dojenea, credeam că este mama mea.Şi iată că într-o bună zi am aflat că nu-mi era decît doică.Satul meu, sau mai bine-zis satul în care am fost crescut, căci un sat natal sau un loc de baştină eu n-am avut, tot aşa cum n-am avut nici tată şi nici mamă, pe scurt, satul unde mi-am petrecut copilăria se numeşte Chavanon
şi este unul dintre cele mai sărăcăcioase din centrul Franţei. Această sărăcie se datoreşte nu nepăsăriisau trîndă-viei locuitorilor lui, ci faptului că se află aşezat într-un ţinut foarte puţin roditor. Pentru ca pămîntul său sterp să dea roade, ar trebui să fie îngrijit anume, să fie îngrăşat, şi asta, din păcate, nu seîntîmplă pe-acolo. De aceea ogoare nu întîlneşti (sau cel puţin nu întîlneai pe vremea aceea) decît ici şicolo, pe cînd ponoarele se întind cît vezi cu ochii, pline de buruieni şi de scaieţi. Acolo unde sfîr-şesc ponoarele, încep landele
1
, şi pe aceste lande înalte cresc pilcuri rare de copăcei piperniciţi, cu crengilerăsucite şi chinuite de vînturi nemiloase. Ca să dai de copaci adevăraţi, trebuie să laşi înălţimile şi săcobori în vîlcele, de-a lungul rîurilor, în luncile înguste, unde se înalţă castani voinici şi stejari falnici.într-o asemenea vîlcea de pe malurile unui pîrîu care îşi poartă apele repezi spre unul din afluenţiiLoirei, se află casa în care mi-am petrecut primii ani de viaţă. Pînă în cea de-a opta primăvară a meanu văzusem încă picior de bărbat să ne treacă pragul ; cu toate acestea, mama nu era văduvă, dar  bărbatul ei, cioplitor în piatră ca mulţi alţi muncitori din ţinutul acela, lucra la Paris şi nu dăduse peacasă încă înainte ca eu să fi apucat a înţelege cele ce se întîmplau în jurul meu. Doar din cînd în cîndne trimitea veşti prin vreun tovarăş de breaslă care se întorcea în sat. — Află, tuşă Barberin, că bărbatul ţi-e sănătos ; îţi trimite vorbă că treaba merge şi mi-a dat să-ţi aduc banii ăştia : ia numără-i !Asta era tot. Şi tuşa Barberin se mulţumea să ştie că bărbatul îi e sănătos, că treaba merge şi că îşicîştigă şi el pîinea cum poate.Dacă Barberin rămăsese atîta amar de vreme la Paris, asta nu însemna că trăia rău cu femeia lui. Cîtuşide puţin. Plecase şi rămăsese acolo numai şi numai din pricina meseriei. Iar la bătrîneţe, cînd aveau să-l lase puterile, urma să se întoarcă acasă, la nevastă, şi cu banii agonisiţi să-şi ducă împreună zilele,
 
feriţi de foame şi sărăcie.Şi iată că într-o zi de noiembrie, pe înserate, un necunoscut se opri în faţa casei noastre. Tocmaiieşisem în prag să fac nişte surcele. Fără să deschidă poarta, ci pri-
1
întinderi mari de pămînt nisipos în sudul Franţei.vindu-mă pe deasupra ulucii cu gîtul
 întins,
omul mă întrebă dacă nu locuia acolo tuşa Barberin. L-am poftit să intre. El împinse poarta, care scîrţîi, şi se apropie cu paşi rari de casă.în viaţa mea nu mai văzusem un om în halul acela : stropi mari de noroi, unii mai proaspeţi, alţiiaproape uscaţi, îl acopereau din cap pînă în picioare — se vedea cît de colo că bătuse drumuri rele,desfundate. •Auzind zvon de glasuri, tuşa Barberin dădu fuga, dar în aceeaşi clipă străinul păşi pragul, astfel că se pomeniră faţă în faţă. — Aduc ştiri de la Paris, spuse el.Erau vorbe obişnuite şi care nu o dată ne răsunaseră în urechi, dar tonul cu care fură rostite nu semănadeloc cu cel ce însoţea altădată cuvintele ştiute : „Bărbatul ţi-e sănătos şi treaba merge bine". — Doamne Dumnezeule, strigă tuşa Barberin, îm-preunîndu-şi mîinile, i s-a întknplat ceva luiJerome ! — Stai, nu-ţi pierde firea ; bărbatul dumitale a avut într-adevăr un accident, dar a scăpat cu zile. Numai că s-ar putea să rămînă beteag. Deocamdată e în spital. Am fost vecini de pat şi, cînd a aflat cămă întorc acasă, m-a rugat să mă abat din drum şi să-ţi spun ce-a păţit. Din păcate, nu pot să maiîntîrzii fiindcă acuşi se face noapte şi mai am încă trei leghe pînă acasă la mine.Tuşa Barberin, care voia să-l mai descoasă, îl rugă să rămînâ la noi, la cină. Şi apoi, nici nu era bine săumble noaptea : cică s-ar fi arătat lupii prin preajma pădurilor ; mai cuminte era să plece a doua zi.Omul primi. Se aşeză la colţul vetrei şi, în timp ce mînca, povesti cum se întâmplase nenorocirea :Barberin fusese pe jumătate strivit de o schelă ce se prăbuşise, dar cum n-avea, chipurile, ce să cauteacolo în clipa aceea, antreprenorul nu voia să-i dea nici o despăgubire. — Ce să-i faci ! N-are noroc, bietul Barberin, spuse ©mul, n-are noroc, şi pace ! Un altul, mai pişicher, făcea ce făcea şi se alegea barem cu o pensie, dar mă prind că bărbatul dumitale n-o să vadănici o lăscaie.Şi se apucă să-şi usuce pantalonii care începeau să i se scorţoşeze sub stratul gros de noroi. După felulîn care spunea' din cînd în cînd : „Ce să-i faci !« ghiceai de îndată că, în ceea ce-l priveşte, s-ar fi lăsat bucuros schilodit în nădejdea unei pensioare.
9
 — Pînă una-alta, încheie el, eu l-am sfătuit să-l dea pe antreprenor în judecată. — Păi un proces costă mult ! — Da, dar şi cînd îl cîştigi !...Tare ar mai fi vrut tuşa Barberin să se ducă pînă la Paris, numai că o călătorie atît de lungă şi decostisitoare era un lucru peste măsură de greu.A doua zi dimineaţa am coborît în sat, ca- să ne sfătuim cu părintele. Acesta îi explică tuşei că n-arerost să pornească la drum înainte de a şti dacă poate fi soţului ei de vreun folos. Drept care îi scrise preotului de la spitalul unde era internat Barberin şi, după cîteva zile, primi răspunsul. I se spunea cănu e nevoie să vină tuşa acolo, ci numai să trimită ceva bani cu care să-i poată intenta procesantreprenorului.Trecură zile, trecură săptămîni... şi doar din cînd în cînd soseau scrisori care îi cereau tuşei tot alţi şialţi bani ; ultima, mai stăruitoare decît celelalte, îi spunea că, dacă nu mai sînt bani, să vîndă vaca. Numai cine a trăit la ţară cu ţăranii ştie cîtă jale şi cît amar încap în aceste trei cuvinte : „Să vindemvaca". Pentru un naturalist, vaca este un animal rumegător ; pentru excursioni^tui care o vede plimbîndu-şi prin iarbă botul umed de rouă este o vietate ce face parte din peisaj ; pentru copilul de laoraş, ea este izvorul cafelei cu lapte şi a
1
brînzei cu smîntînă ; dar pentru ţăran înseamnă cu mult maimult. Oricît ar fi de sărac şi oricît i-ar fi de numeroasă familia, el ştie că nu va răbda de foame atîtavreme cît are în grajd o vacă. Cu un pripon sau numai cu o frînghie legată de coarne, unul dintre copiio duce pe potecile unde iarba e a tuturor, iar seara, toată lumea are unt şi lapte de dres mîncarea : tatăl,mama, copiii — mari şi mici — trăiesc cu toţii din ce le dă vaca.La noi în casă, tot aşa : pînă atunci, mai-mai că nu ştiusem ce e aceea carne. Dar vaca nu era numaidoica noastră, era şi prietena noastră, tovarăşa noastră... Căci să nu care cumva să vă închipuiţi că vacaeste un animal nerod ; dimpotrivă, este o fiinţă inteligentă şi plină de însuşiri sufleteşti, cu atît mai
 
multe şi mai mari cu GÎt au fost mai dezvoltate prin educaţie. Noi ne înţelegeam de minune cu vacanoastră : o mîngîiam, îi vorbeam, iar ea, la rîndu-i, cu ochii ei mari şi blajini, ştia să ne arate tot oevoia şi tot ce simţea.
10
Ce mai tura-vura : o iubeam şi ne iubea.Şi, cu toate acestea, a trebuit să ne despărţim, pentru că, numai „vînzînd vaca", puteam să-i facem pe plac lui Barberin.Aşa că, într-o zi, ne-am pomenit cu un negustor care, după ce a sucit-o pe Roşcata noastră în fel şi chipşi a pipăit-o, clătinînd nemulţumit din cap şi spunind de o sută de ori şi ntai bine că nu-i e pe plac, căeste o vacă de oameni săraci, că nu-i bună nici de lapte, nici de unt şi că n-o să-i găsească niciodatămuşteriu, a sfîrşit prin a spune că o ia numai şi numai fiindcă e el om bun îa suflet şi vrea s-o ajute petuşa Barberin, care e femeie de treabă. Dar sărmana Roşcata, ca şi cum ar fi înţeles ce i se pregăteşte,se împotrivi să iasă din staul şi începu să mugească. — Ia treci la spatele ei şi arde-i cîteva, îmi zise negustorul, întinzîndu-mi biciul pe care îl purta petrecut în jurul gîtului. — Asta ba ! se supără tuşa Barberin şi, luînd vaca de pripon, îi vorbi cu blîndeţe : Hai, drăguţo, haide,haide !Şi Roşcata se lăsă dusă. Ajungînd în şosea, negustorul o legă la spatele căruţei cu care venise, şi biatanoastră văcuţă fu nevoită să meargă în trapul calului. Ne-am întors înapoi în casă, dar multă vremeîncă i-am mai auzit mugetul.Se isprăvise cu laptele, se isprăvise cu untul. Dimineaţa, o bucată de pîine ; seara, cartofi cu sare.Lăsata secului căzu în anul acela la puţină vreme după ce o vîndusem pe Roşcata. Anţărţ, tuşaBarberin mă îndopase cu clătite cu mere, iar eu, spre marea ei bucurie, înfulecasem atîtea, încît mai-mai să-mi crape burta. Dar pe atunci o aveam pe Roşcata, care ne dădea lapte pentru aluat şi unt pentru prăjit.„Acum însă, fără Roşcata, deci fără lapte şi fără unt, adio lăsata secului !" îmi spuneam eu, plin de jale.Dar tuşa Barberin îmi pregătise o surpriză : deşi nu-i plăcea să se împrumute, ceruse o ceaşcă cu lapteunei vecine, o bucată de unt alteia şi, pe la amiază, intrînd în casă, o găsii cernind făină într-o strachinămare. — Cum ? Făină ? ! m-am mirat eu, apropiindu-mă. — Da, Remi, îmi spuse ea, zîmbind, e chiar făină, făină bună de grîu ; ia vezi ce frumos miroase !
11
 
 î 
Să fi îndrăznit, aş fi întrebat-o la ce-o să servească făina aceea ; dar, tocmai fiindcă muream să aflu,tăceam chitic. Şi-apoi, nici nu voiam să-i arăt că ştiu că e lăsata secului, ca să nu-i pară prea rău. — Ce se face din făină ? mă iscodi ea, cu ochii ţintă la mine. — Pîine. — Şi mai ce ? — Terci. —■ Şi mai ce ? — ...Nu ştiu. — Ba ştii, dar eşti un băieţel cuminte şi te sfieşti să spui. Ştii foarte bine că astăzi e lăsata secului,ziua clătitelor cu mere. Dar, pentru că nu avem nici unt, nici lapte, nu te Iasă inima să vorbeşti de ele. Nu-i aşa c-am ghicit ?... Noroc c-am mirosit eu din vreme toate astea şi am putut face în aşa fel, camăcar de lăsata secului să nu mâncăm răbdări prăjite. Ia uită-te în lădiţă !Cît ai clipi, am ridicat capacul şi am zărit laptele, antul, ouăle şi trei mere. — Dă-mi ouăle, îmi zise ea, şi, cît le sparg eu, tu curăţă merele.în timp ce curăţăm şi tăiam merele felii, ea sparse ouăle, le amestecă cu făină şi începu să le batăturnând deasupra, din cînd în cînd, cîte o linguriţă de lapte.Cînd aluatul se subţie bine de tot, tuşa Barberin puse strachina pe cenuşa caldă şi nu ne mai rămasedecît să aşteptăm venirea serii — căci nu se cădea să mîncăm clătitele decît la cină.Ca să fiu sincer, trebuie să mărturisesc că ziua mi s-a părut tare lungă şi că nu o dată m-am dus să ridicştergarul cu care era acoperită strachina. — O să se răcească aluatul, şi pe urmă nu mai rreşte. îmi spunea tuşa Barberin.Dar aluatul creştea văzînd cu ochii ; din loc în loc urcau la suprafaţa lui nişte băşicuţe bulbucate, care

Activity (242)

You've already reviewed this. Edit your review.
Elena Tane added this note
supeeeeeer
Georgiana Constandoiu added this note
frumoasa
Georgiana Constandoiu added this note
o poveste trista
Elena Tane liked this
Elena Tane liked this
Alina Sevastian liked this
Chila Doina added this note
Foarte frumoasa e povestea!Dar si...trista!Cand am citit-o parca eram acolo si traiam ce citeam!

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->