Săracul şi dracul

de Dumitru Stăncescu

A fost odată un om care, fiind bogat, se tot ruga lui Dumnezeu să-i dea şi lui
un copil, doi, să aibă de ce se bucura, că bogăŃia fără mulŃumire sufletească la
ce mi-e bună? Dar multă vreme s-a rugat în zadar. În vremea asta, omului i
s-a întîmplat d'a căzut pe capul lui o pacoste, mai peste câteva zile alta, şi a
mai venit una, până — ce mai vorbă lungă? — a ajuns în sapă de lemn. Acum
sărăcia ca sărăcia, c-ar mai fi pus şi el mâna şi ar fi ajutat pe unul pe altul, or
ar fi muncit şi de foame n-ar fi murit el, dar vezi dumneata când cade necazul
pe rumân... el sărăcea de-o parte şi nevasta începuse a-i face la copii pe de
alta. Ba ce, că-i făcea, şi gemeni, până se pomeni omul în cinci ani cu şapte
copii.

Ei, ce te faci, vere? cu ce Ńii tu nouă suflete?... că guri sunt alea şi trupuri să
hrăneşti şi să îmbraci. Muncea omul, muncea din greu, dar să dea de
căpătâiu, defel. Se chinuia, bietul se înăduşea... degeaba!

Ce să facă el că n-o mai putea duce nici c-un chip?

Auzise că într-o baltă mai încolo de capătul satului, sta Dracul cu casa, şi ce
rumân trecea pe acolo nu scăpa să nu pată câte una boacănă: unuia îi vorbea
vita, altul perdea cojocul, pe altul îl trântea calul de-l schilodea, şi altele
d'astea... că dracul ce treabă are alta decât să-şi vâre coada pe ici şi pe colea
ca să pată oamenii câte rele toate?

Ce se gândi rumânul? — Or rămâi schilod, or păcălesc pe dracu şi mă

îmbogăŃesc. Că vezi că avea el în gând ce avea.

Luă în dăsagă un ghem de sfoară groasă şi făcu un Ńăruş ascuŃit şi plecă. Cum
ajunse la baltă băgă capul sfoarei pe Ńăruş, bătu Ńăruşul în pământ, desfăcu
ghemul şi începu a se face că măsoară cu sfoara, cântând şi chiuind.

Auzind Dracu gălăgie, eşi să vază ce e. Dădu de rumân măsurând.

— Dar ce faci acolo, mă? l-a întrebat dracul.

Rumânul se uită la el aşa pe sub sprinceană şi-i zise:

— Da ce zor ai tu ?

— Am, că acilea stau.

— Apăi, dacă vrei să ştii, iacă: măsor locul să zidesc o biserică să fie pomană
morŃilor.

— Să nu te-mpingă păcatele să faci aşa lucru aici, că te-am prăpădit; aide, ia-
Ńi catrafusele şi pleacă, or te fac de-Ńi trece pofta de toate.

1
— Mai încet, măi drace, nu te face al dracului, c'acu fac o cruce şi te duci opt
şi cu a brânzii nouă până-n fundul iadului.

Văzând dracu că cu ăsta n-o nemereşte cu răul, o lăsă mai domol.

— De ce nu faci mai încolo ce vrei să faci?... Ce zor ai să faci tocmai aici?

— Iac'aşa să fie lângă baltă, să aibă popa de un' să ia apă când botează.

Si rumânul se făcu că începe iar să măsoare.

— Ştii ce, mă ? zise dracul, crezând că nu e glumă, eu îŃi dau voie să faci aici
ce vrei tu să faci, dar să te prinzi şi tu a împlini trei lucruri ce-Ńi voi zice eu, şi
pe urmă, de l-ei face, să fie locul al tău.

— Ce să fac?

— Întâi, uite vezi tu calu-ăla de colo?

— Ei...

— Să-l duci în spinare până ăi ocoli de trei ori lacul.

— Da, tu poŃi?

— Pociu.

— Ia să te văz.

Luă dracul calul şi-l puse pe spate şi ocoli lacul ca şi cum n-ar fi avut nirnic în
spinare.

— Aoleo, zise rumânul când se opri dracul, ce, tu ai fi zicând că ai făcut

pricopseala mare, ai?

— Ei, fă şi tu ca mine.

— Ce ca tine? că eu fac altfel, mai abitir... Tu l-ai luat în spinare; să Ńi-l iau eu
numai între picioare mă, să vezi.

Şi o dată se repezi călare pe cal; îi dădu două călcâie în burtă şi tot în goana
calului ocoli de trei ori lacul şi sări lângă drac.

Dracu se vede că nu mai văzuse om călare, or că erau dracii proşti pe vremea

aia, că rămase cu gura căscată.

— Ei, ce zici? întrebă rumânul.

— Ce să zic?... aici ai câştigat.

2
— Ei, alta, ce să mai fac?

— Vino'ncoa cu mine.

Îl duse dracul la un puŃ lângă care se afla un burduf de vită, dar nu de vită
pământeană, că era mai mare încă de două ori cât burduful de bivol.

— Uite, zise dracul, să încarci burdufu ăsta de trei ori şi să duci apă cu el să
uzi florile din grădina casei mele. Şi dracul luă burduful plin cu apă şi-l ridică
c'o mână în sus.

— Ai niŃică frînghie ş'o lopată?

— Am.

— Dă-le 'ncoa.

Îi dădu dracul ce ceru, şi rumânul se puse să facă o groapă împrejurul puŃului.

— Da ce faci?

— Ce să fac? găuresc până sub fundul puŃului, îl leg bine cu frânghia, îl scot
de-l duc în spinare la grădină ca să nu mă ostenesc de trei ori, si ca să-Ńi vie
şi Ńie mai la îndemână la udat.

Dracul neavând gust să-şi mute puŃul din loc, zise:

— Ei las-o p'asta, c-am vrut numai să te-ncerc aşa; văz eu că poŃi. Acum să
mai faci p'a treia.

Să arunci buzduganu ăsta de fer în sus, să vedem vine mai încet decât când îl
azvîrl eu, că la mine se întoarce tocmai seara de-l azvârl dimineaŃa.

Buzduganul dracului era uşor la coadă, dar capul era de mii de oca. De coadă
îl putea ridica ş-un copil, dar de tot era peste putinŃa omului să-l ridice de la
pământ.

Se uită rumânul amănunŃit la buzdugan, făcu din cap semn ca cum ar fi

priceput că e lucru ales, şi pe urmă ridicându-l de coadă se rezemă de el şi se
puse a se uita Ńintă spre soare pe cer, şi se uită... şi se uită...

— Da la ce te uiŃi, mă? îl întrebă dracu.

— Măre, am un frate de e ferar în soare, şi mă uit să văz n-o fi acolo să arunc

ăst buzdugan să-mi facă şi mie unu la fel, că mult e bun şi frumos.

Dracul avea buzduganul din moşi din strămoşi moştenire şi-i fu teamă că te
pomeneşti că nu i-l mai dă fratele rumânului îndărăt.

3
— Ia lasă, zise, nu-l mai arunca că-mi trebuie diseară la ceva.

— Ba îl arunc, că vreau să am şi eu unul la fel şi să-l fac aici pe pământ nu

pociu, că sunt sărac.

— Că nu...

— Ba că da...

Ştii ce, zise dracul, mai bine îŃi dau o tocitoare cu galbeni să-Ńi faci tu unu şi
să-Ńi mai şi rămâie, dar să te şi cari de pe aici.

Rumânului îi zâmbi mustaŃa când auzi dar se gândi că n-o să poată să ridice
tocitoarea cu bănet şi atunci văzându-l dracu nevoiaş şi că l-a păcălit, cine
ştie ce-i face.

— Ei, zice, dacă e aşa, mai calea-valea, mă-nvoiesc, da, tu să-mi duci banii
acasă şi să mă iei şi pe mine-n spinare, că las' că sunt ostenit, da mi-e şi
degrabă că am o treabă.

Dracul, bucuros că s-a învoit şi ca să scape de el mai curând, zise că vrea.

Şi luă tocitoarea cu galbeni în spinare şi pe rumân d'asupra şi plecară!

Dacă ajunseră la locuinŃa rumânului, el după ce-i lăsă dracul tocitoarea în

bătătură, ca să-şi bată şi joc de sufletul lui, zise o dată colo taman când se
ştergea împeliŃatul de năduşală pe frunte:

— Ptiu, ucigă-te crucea, drace!

Şi începu să-şi facă la cruci, de-a fost fugind dracu cu coada cârlionŃ mai rău
ca de tămâie.

Şi aşa a rămas rumânul bogat şi de-acum, i-a mers bine tot mereu până la
adânci bătrâneŃe.