Behaviorism, structuralism, funcţionalism şi psihanaliză

Începând cu secolul al 19-lea psihologia a început să se contureze ca

disciplină de sine stătătoare. În acelaşi timp s-au dezvoltat diverse curente şi
orientări, în funcţie de concepţiile respectivilor psihologi.
Behaviorismul este un curent al psihologiei care face trecerea de la
cercetarea proceselor mentale la studiul comportamentelor ce pot fi
observate direct şi a reprezentat revoluţionarea psihologiei, în perioada
1990- 1950.
Această paradigmă a fost dezvoltată de psihologul american John B.
Watson. El şi-a propus crearea unui sistem psihologic cât mai obiectiv.
Format ca psiholog funcţionalist, interesat de de scopul si funcţiile
comportamentului uman, J.Watson constată ca în psihologie nu există nici o
modalitate de a observa obiectiv manifestările psihice conştiente. Astfel
propune dezvoltarea unei psihologii stiinţifice experimentale obiective, care
sa elimine metodele subiective (metoda introspecţiei) si care să se bazeze
doar pe ceea ce poate fi direct observat şi inregistrat obiectiv. Influenţat de
teoria psihologului rus Ivan Secenov, care afirma că toate comportamentele
umane pot fi reduse la studiul mişcărilor musculare, J.Watson respinge
studiul activitaţii mentale care nu este direct observabilă şi se axează pe
observarea stimulilor exteriori si a comportamentelor externe sau reacţiile

1
musculare parute ca rezultat al acestor stimuli. Astfel behaviorismul este
cunoscut drept psihologia ,,stimul-răspuns” sau psihologia ,,cutiei negre”,
deoarece conţinutul acesteia nu poate fi cunoscut prin metode obiective. O
contribuţie adusă de behaviorism dezvoltarii psihologiei ca ştiinţă a fost
demonstrarea că o parte a comporatmentului uman este determinat de stimuli
exteriori şi de experienţa anterioară a subiecţilor. . Comportamentul, arata J.
Watson, este ansamblul de reacţii obiectiv observabile raportat la stimuli
obiectiv observabili. Pentru ca psihologia să devină o ştiinţă autentică,
J.Watson susţinea că trebuie să se concentreze asupra unui fapt definit care
să poată fi observat în mod direct de către toţi cercetătorii interesaţi. Astfel
studiul adevărat al psihologiei este comportamentul. J.Watson afirma că
psihologia în viziunea comportamentalistă era o ramură experimentală pur
obiectivă a cărei scop este predicţia şi controlul comportamentului.
Perspectiva behaviorista a accentuat nevoia de definire concretă a
termenilor, necesitatea unui control riguros al variabilelor experimentale in
scopul de a face psihologia cât mai ştiinţifică.
Structuralismul il are ca reprezentant pe Wilhelm Wundt care a fost
psiholog fiziolog şi filozof german, întemeietor al psihologiei ca ştiinţă
autonomă, fondator al primului laborator de psihologie experimentală şi
primul care a utilizat metoda experimentală a introspecţiei. Aceasta era
considerată a fi un mod obiectiv şi analitic de a studia elementele conştiinţei.
În cadrul acesteia, subiecţilor li se solicita să descrie procesele mentale din
momentul în care au trăit un anumit eveniment sau o anumită experienţă de
viaţă. Metoda introspecţiei s-a dovedit a fi, însă, o sarcină dificilă şi
inadecvată, în principal din cauza diferenţelor existente între datele colectate
de diverşi introspecţionişti în laboratoarele lor. Unul dintre cei mai
importanţi psihologi care s-au specializat în preajma lui Wundt a fost

2
englezul Edward B. Titchener. Acesta va continua ideile profesorului său
german şi le va populariza în Statele Unite ale Americii. El a generat o
orientare psihologică ce poartă numele de structuralism. Titchener concepea
conştiinţa ca o structură globală subiacentă tuturor conduitelor, ea
constituind unicul şi autenticul obiect de studiu al psihologiei. . În viziunea
structuralismului, sarcina psihologiei era aceea de a descompune structurile
psihice complexe în elementele lor componente şi de a le studia pe fiecare
după anumite criterii (natura, conţinutul, calitatea, intensitatea, durata lor
etc). , Titchener credea că psihologia nu trebuie să-şi formuleze scopuri
practice, singurul ei scop fiind doar acela al unei mai bune cunoaşteri a
conştiinţei prin introspecţie. Această poziţie era îndreptată împotriva a ceea
ce el a numit funcţionalism.
Funcţionalismul, a fost o orientare psihologică practicată în epocă
concomitent cu structuralismul. Fondatorul acestui curent a fost William
James considerat şi drept cel mai mare psiholog american. Respingand
ideea că procesele conştiente ar avea o structură fixă, permanentă, susţine că
experienţa conştientă este ca un râu, asadar în continua schimbare. El
foloseşte termenul de ,,curent al conştiinţei” pentru a sintetiza această
proprietate.
. Influenţat de ideile lui Ch. Darwin, James a stabilit că funcţia
conştiinţei este aceea de a-i face pe oameni capabili să se comporte în
moduri care să faciliteze supravieţuirea prin adaptarea la mediu.
În studiul fluxului conştiinţei, psihologul american preconiza, asemeni
lui W. Wundt, introspecţia. În final, chiar dacă par orientări total divergente
(prima este abstractă şi teoretică, avându-şi modelul în chimie; a doua
concretă şi practică, cu modelul în biologie, în interacţiunea dintre organism

3
şi mediu), structuralismul şi funcţionalismul au un punct convergent:
concepţia şi metoda introspecţionista.
Psihanaliza. Ca şi psihologia introspecţionistă, concepţia şi metoda
psihanalitice se ocupă de viaţa psihică interioară. Spre deosebire însă de
prima, psihanaliza nu se centrează pe natura şi funcţiile conştiinţei.
Psihanaliza apare ca urmare a activităţii teoretice şi practice a lui
Sigmund Freud (1856-1939), care propune o nouă perspectivă de abordare a
vieţii psihice, perspectivă bazată în principal pe noţiunea de inconştient.
Teoria psihanalitică a avut ca scop inţelegerea si tratarea comportamentelor
anormale. In viziunea lui S.Freud, controlul primar al comportamentului nu
se făcea prin raţiune si procese conştiente, ci prin impulsuri si tendinţe
ascunse in inconştient.
Cele mai semnificative aspecte ale teoriei lui freud sunt:
a) Inconştientul determină gândurile şi comportamentele conştiente,
iar subconştientul conţine elemente ce nu sunt conştiente dar care ne sunt
oricând accesibile.
b) Fiinţele umane se nasc cu pulsiuni instinctuale, care le motivează şi
adaptează comportamentul încă din copilărie.
c) Experienţele dobândite în copilăria timpurie au o influentă crucială
asupra dezvoltării emoţionale a personalităţii
d) Viaţa psihică este constituită din trei structuri majore: id, ego şi
superego.

1. SINELE (id) – principalul sediu al iconştientului care contine

dorinţele noastre şi instinctele.
2. SUPRAEUL (superego) – este alcătuit din normele, imperativele
morale din idealul eului.

4
 3. EUL (ego) – sediu al conştiinţei care ţine cont de dorinţele prezente in
sine, de interdicţiile supraeului, căutând un compromis intre ele, in
funcţie de realitate.
Acest compromis obligă eul să alunge în inconştient toate tendinţele,
aspiraţiile care nu se pot realiza, fenomen numit de Freud „refulare”. Atâta
timp cât între cele trei instanţe există un echilibru, viaţa psihică a individului
este normală, se desfăşoară firesc. Când intervin însă dezechilibre, schimbări
de forţa, distorsiuni, apar noi modele interacţionale, viaţa psihică însăşi se
dezechilibrează. După S. Freud, atunci când instinctele sexuale nu sunt
satisfăcute în mod necondiţionat, ele sunt trimise din nou în inconştient, sunt
refulate. Ele se satisfac sub forma unor acte ciudate sau absurde ale
individului, numite de Freud acte ratate (precum: lapsus-urile, uitări totale de
nume proprii, de cuvinte străine, erori de citit şi de scris, stângăcii etc.); se
satisfac sub forma visului, iar în cazuri şi mai grave, sub forma unor stări
morbide, nevrotice. Opera lui Freud arată ca inconştientul este de natură
sexuală in ceea ce priveşte elementele psihologice refulate, că este un proces
activ, important şi nu doar un simplu automatism psihic. Psihanaliza a
constituit o nouă provocare în demersul complex de aprofundare şi de
înţelegere a psihicului uman, a fiinţei umane.