Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
366Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Pedagogie CURS

Pedagogie CURS

Ratings: (0)|Views: 18,797|Likes:
Published by simacos

More info:

Published by: simacos on Feb 01, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/08/2015

pdf

text

original

 
CURS NR.1OBIECTUL ŞI PROBLEMATICA PEDAGOGIEISTRUCTURA CURSULUI:Conceptul şi definiţiile pedagogieiCaracteristicile şi rolul pedagogieiRaportul pedagogiei cu alte ştiinţeSistemul ştiinţelor pedagogice1.1. CONCEPTUL ŞI DEFINIŢIILE PEDAGOGIEI
Discursul asupra pedagogiei şi a delimitării sale conceptuale ţine mai mult de planulepistemologic-metateoretic, mai exact de dimensiunea reflexivă pe care o presupune aceastădisciplină şi nu exclusiv de caracterul său aplicativ, existând multe opinii care ar favoriza aceastădimensiune în raport cu prima.
Pedagogia
, în calitate de ştiinţă, şi-a structurat obiectul în funcţiede problematica supusă analizei şi investigaţiei, fără însă a ignora datul concret, adică educaţia prin structurile şi formele sale de manifestare. După cum este bine ştiut statutul de ştiinţă esteasigurat prin existenţa unui obiect propriu de investigaţie, educaţia, de legile şi principiile carereglementează acest domeniu în coroborare cu metodele specifice de cercetare care îi permitaprofundarea şi dezvoltarea acestui domeniu prin structurile şi funcţiile sale.Pedagogia şi-a conturat astfel un obiect de interogaţie şi analiză, acesta constituindu-sedin fenomenul educativ prin multiplele sale dimensiuni şi forme de manifestare în plan ştiinţificşi empiric. De aceea în cea mai succinformulare pedagogia s-ar defini ca ştiinţă a educaţiei.După cum rezultă din definiţia dată, numele ei a luat naştere prin compunerea a două cuvintegreceşti: substantivele „pais-paidos” = copil-tânăr şi „agoge” = creştere, conducere, educaţie; saudin verbele „ago” care înseamnă, printre altele, conduc, duc şi chiar educ; „agogein” = careînseamnă a creşte, a cultiva şi „agoghi” = a conduce, a educa, care prin extindere şi generalizarear putea semnifica creşterea copilului, tinerilor sau, mai adaptabil zilelor noastre, conducerea,educaţia copilului. Termenul de „paideia” este plurisemantic şi capătă mai multe semnificaţii printre care cea de cultură, educaţie şi copilărie – educaţie, învăţământ şi cel de „paidagogos” – îndrumător, educator, pedagog, completează etimologia conceptului analizat conferindu-i ostructură şi o arhitectonică conceptuală care se păstrează şi în zilele noastre.Definiţia dată pedagogiei, aceea de a fi ştiinţă a educaţiei îşi are începuturile sale relativtârziu, în secolul al XVIII-lea, datorită unor nume predominante germane, între care şi cel alfilosofului iluminist I. Kant (curs apărut după moartea autorului sub denumirea de „Tratat de pedagogie” şi care a fost predat la Universitatea din Konigsberg), dar preocupări asupra acestuidomeniu existând şi în Antichitate.
Incursiune istorică asupra conceptului de pedagogie
Vom face în continuare câteva trimiteri la această problematică surprinsă în cadrulconceptului de pedagogie. Chiar dacă în antichitate nu se distingea această ştiinţă, preocupăriasupra omului şi educaţiei acestuia au existat şi atunci. Cea dintâi preocupare în acest sens ar fiaşa numita „pedagogia populară” sau, după alţii „pedagogie a înţelepţilor” care nu erau altcevadecât acei indivizi care posedau aptitudinea de a pătrunde tainele şi problemele vieţii oamenilor şi de a le găsi o dezlegare iscusită, originală. Sunt acei indivizi remarcaţi printr-o capacitate deintuiţie ce depăşeşte media celorlalţi, oferind totodată sfaturi legate de viaţă. Lor le datorăm primele cunoştinţe intuitive despre educaţie, profesori, elevi, cu alte cuvinte germenii primeloidei pedagogice regăsindu-se în aceste discursuri ale înţelepţilor şi pedagogiei acestora. Seevidenţiază în acest sens nume cum ar fi: Isocrate, Isus (fiul lui Sira), Plutarch sau autorii„Ecleziastului şi deuteronomului” din Biblie. Faza următoare este cea de constituire a sistemelor 
1
 
 pedagogice, unde se realizează deosebirea dintre filosofii şi înţelepţii citaţi mai sus. Dacăînţelepţii se limitau la observaţii sporadice şi spontane, filosofii îşi elaborau gândurile numai pe baza unei meditaţii îndelungi şi profunde asupra vieţii. Se evidenţiază în acest sens în Grecia şiRoma antică nume marcante ale filosofiei cum ar fi: Pitagora, Socrate, Xenophon, Platon,Aristotel, Cicero, Seneca, Marcus Aurelius Quintilian, iar ulterior părinţii bisericii din EvulMediu, continuând cu Rabelais, Fenelon, Francke, Basedow, Rousseau, Kant şi Pestalozzi, pentru epoca modernă, între aceştia din urmă evidenţiindu-se numele lui Jan Amos Komenskisau Comenius. Prin aceste nume se deschide seria marilor pedagogic clasici sau, cum estecunoscut în istoria pedagogiei, pedagogia clasică, ca a doua perioadă a pedagogiei. De numelelui Komenski este legată lucrarea deveniclasică „Didactica magna”, publicată în 1657,aducând o nouă concepţie despre copil şi educaţie: copilul este un mugure, educatorul este„grădinarul”, iar educaţia este opera de grădinărit, adică de îngrijire, de creştere a copilului. Înstabilirea principiilor şi metodelor educaţiei, Komenski invoca analogia cu natura, formulând principiile educaţiei conform naturii, ca principiu suprem al formării omului. Se resimtinfluenţele filosofiei naturaliste şi umaniste moştenite de la nditorii renaşterii, dar caredepăşeşte etapa filosofică a pedagogiei, el fiind considerat întemeietorul pedagogiei moderne.Spre deosebire de Komenski, ulterior se afirmă prin lucrările filosofice dar şi pedagogiceJohn Locke, lucrarea sa de pedagogie intitulându-se „Câteva idei asupra educaţiei”. Elaccentuează teza conform reia nu există idei înnăscute şi ideile se dobândesc prinintermediul simţurilor, la care participă şi raţiunea. De aici rolul acordat educaţiei de a fi o mare putere, binom regăsit Fr. Bacon care substituia educaţia cu ştiinţa: ştiinţa = putere. Educaţia este,în concepţia filosofului amintit, aceea care creează diferenţele dintre oameni, idee regăsită într-un mod contrastant şi la J.J. Rousseau, gânditor de mare originalitate filosofică şi cu ocontribuiţie deosebită în plan pedagogic prin lucrarea devenită clasică „Emil sau Despreeducaţie”, lucrare care se vrea un adevărat tratat de pedagogie, unde elaborează ideea educaţieinaturale, care înseamcreşterea copilului în cadrul naturii şi în conformitate cu legiledezvoltării acesteia. Este primul dintre pedagogii care demonstrează în chip magistral că, copiluleste un factor activ în procesul propriei sale formări, devenind astfel promotorul aşa-numitei pedagogii active sau al „şcolii active”.În contrast cu pedagogia naturalistă promovată de J.J. Rousseau se deschide prin I.H.Pestalozzi epoca pedagogiei sociale, acesta susţinând că în procesul educaţiei trebuie avute învedere condiţiile sociale în care va trăi omul şi pe care este chemat să le amelioreze. Are ocontribuţie mai ales în domeniul pedagogiei aplicative, dintre lucrările pedagogice evidenţiindu-se „Leonhard şi Gertruda”, „Cum îşi învaţă Gertruda copiii” şi „Metodica”, ultima reprezentândlucrarea de bază pentru organizarea şi desfăşurarea învăţământului elementar.În secolul XIX se desprinde perioada pedagogiei ştiinţifice, deschizător de drum fiind J.Fr. Herbard, meritul lui constând nu în cercetările şi rezultatele obţinute ci în influenţa pe care aexercitat-o asupra studiilor ulterioare şi, mai ales, în activitatea ce a desfăşurat-o pentrufundamentarea ştiinţei educaţiei pe domeniul psihologic – al psihologiei exacte. Apare interpusăaici şi o fază a aşa-numitei pedagogii noi, fază prin care se realizează interfaza dintre secoleleXIX şi XX şi ca un protest faţă de perioada în care pedagogia era influenţată de filosofie, fiindconsiderată mai mult o filosofie a educaţiei decât o pedagogie propriu-zisă. Se evidenţiazăcontribuţia pedagogului amintit prin lucrările „Pedagogie generală” şi „Prelegeri pedagogică”.Această periodizare reflectă mai mult raportul pedagogiei cu alte discipline, în speţă cufilosofia. Din punct de vedere diacronic există şi alte periodizări şi tipologii asupra pedagogiei,una dintre acestea este cea realizată de C. Narly în lucrarea de referinţă „Pedagogie generală” şiI. Nicola în lucrarea „Pedagogie”. În opinia lui C. Narly s-ar desprinde mai multe etape istoriceale pedagogiei pe care le vom reproduce în schema de mai jos.
2
 
Problematica expusă mai sus face referinţă asupra istoriei pedagogiei surprinzând,desigur, atât etapele cât şi conţinutul propriu-zis ale pedagogiei, desprinzându-se în mod deosebit problematica idealului pedagogic – educaţional alături de problema mijloacelor educaţionale, posibilităţilor educaţiei şi ale comunităţii pedagogice.I. Nicola în lucrarea anticipată desprinde următoarele faze ce ar caracteriza evoluţia pedagogiei, în coroborare cu ştiinţele şi disciplinele cu care relaţionează pedagogia:
faza filosofică;
faza marilor sisteme pedagogice sau faza pedagogiei moderne;
faza psihosociologizării şi sociologizării educaţiei;
faza pedagogiei experimentale;
faza interdisciplinarităţii. Nu vom insista asupra problematicii şi particularităţilor acesteia raportate la aceste faze civom evidenţia doar faptul că în fiecare dintre aceste faze pedagogia nu este interpretată în modindependent şi izolat faţă de alte ştiinţe şi discipline ştiinţifice. Se subînţelege că în fazafilosofică aportul filosofiei în interpretarea problematicii pedagogice este determinant, fiecaredintre marii filosofi şi chiar sistemele filosofice începând cu antichitatea şi până la filosofiamodernă şi contemporană au preocupări legate de pedagogie şi, implicit, de educaţie. Platon,spre exemplu, se remarcă chiar ca un precursor al pedagogiei preşcolare. La fel şi J.J. Rousseausau alţi mari gânditori.În ceea ce priveşte faza marilor sisteme pedagogice, limbajul şi problematica pedagogicăsunt mai nuanţate desprinzându-se parţial de filosofie, pedagogia având un caracter prescriptiv şinormativ dincolo de cel strict interpretativ. S-a desprins astfel conceptele fundamentale precumşi principiile şi regulile pedagogiei care, ulterior au fundamentat o ramură de bază a pedagogiei – didactica.Faza psihologizării şi sociologizării surprinde primordialitatea unor ştiinţe şi chiar a uneimetodologii ştiinţifice în raport cu pedagogia, fie psihologia, fie sociologia. Psihologia plaseazăîn centrul său copilul cu trebuinţele şi interesele sale, educaţia fiind centrată pe individ, pe cândsociologia pune un mai mare accent asupra socialului subordonând educaţia trebuinţelor socialeşi nu strict individuale. Se desprind în acest context mai multe orientări şi curente psihologiceindividualiste cum ar fi: pedagogia experimentală reprezentată de A. Binet, E. Meumann, J.Dewey, M. Montessori, E. Claparede, O. Decroly şi E. Key, iar la noi N. Vaschide, V.Ghidionescu, G. Tabacaru, D. Todoran. Orientările sociologizante sunt suinute dereprezentanţii sociologiei franceze, în mod deosebit de E. Durkheim, iar în Anglia de H. Spencer,sau în Germania de G. Kerschensteiner. Pedagogia sociologică este reprezentată în ţara noastrăde D. Gusti, I.C. Petrescu, S. Stoian şi Şt. Bârsănescu ş.a.În cadrul pedagogiei experimentale un accent mai mare este pus asupra evaluăriicantitative şi a controlului fenomenului educaţional, educaţia putând fi provocată şi supusă
3
Problemacomunităţii pedagogiceProblemaidealului pedagogicProblemamijloacelor educaţieiProblema posibilităţiieducaţieiIstoria educaţieişi a doctrinelor  pedagogiceIstorică:Sistematică:Pedagogia

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->