Read without ads and support Scribd by becoming a Scribd Premium Reader.
See Premium Plans
 
 
Masca
 
şi costumul în teatrul antic grec
 
Szabo Anna Boglarka, An I. Scenografie
În epoca lui Pericle au fost create condiţiile unei maxime înfloriri a artei, ştiinţei şigândirii filozofice, fiind socotită epoca de aur a culturii greceşti. Fenomenul apariţiei teatruluieste o categorie artistică cu caracter istoric, fiind ultima artă apărută în panteonul muzelor.Teatrul a apărut în contextul structurii teatrului Hellenic, în secolul V. îHr. Percepţia spaţiului a
 
suferit în timp modificări importante de concepţie şi reprezentare, în sensul că fiecare epocă şi-aredefinit conceptul de spaţiu. Sunt cunoscute două moduri importante de a concepe şi reprezentaspaţiul: spaţiul cartezian – pure abstracţii matematice şi analitice – şi spaţiul natural, cu caracter sintetic. Spaţiul teatral este locul de întâlnire a unei opere şi a interpreţilor ei cu publicul. Loculteatral care nu mai este improvizat devine clădire de teatru.Pe parcursul evoluţiei teatrului au existat diferite modalităţi de dispunere a spaţiilor originare destinate jocului şi spectatorilor. Dispunerea axială, în care spectatorii şi actorii staufaţă în faţă. Dispunerea centrală , circulară, în care atât jocul cât şi publicul pot ocupa parteacentrală sau perimetrul din cadrul spaţiului dat. Începutul teatrului grec a fost legat de cultul luiDyonisos. Spectacolele dramatice s-au conturat şi au găsit forma lor perfectă paralelă cudezvoltarea societăţii antice greceşti.Teatrul, la început din lemn, apoi din piatră secolul al V-lea, era o construcţiedescoperită alcătuită dintr-un teatron cu gradenele aşezate pe panta naturală a trenului, având un plan a cărui formă depăşea un semicerc şi îmbrăţişa orchestra – locul corului – o platformăcirculară de dale. În perioada târzie, ca urmare a evoluţiei artei dramatice, scena s-a dezvoltatmult, devenind un organism complex (skene). Pentru reuşita spectacolelor s-a făcut apel ladiverse mijloace techice, simple dar ingenioase. Astfel în teatrul antic, spre a se situa, punctacadrul desfăşurării acţiunii se foloseau practicabile, prisme triunghiulare (periahtoi), rotitoare pe un ax vertical, şi care aveau desenate pe fiecare faţetă un decor. Pentru modificarea imaginiicentrale + fundalul – se folosea o placă turnantă ce rotea un panou cu două decoruri diferite pecele două faţete. Redarea spaţiului, prin metode optice, a fost rezolvată practic în domeniulspectacolului de scenograful grec Atarchos, contemporan cu Eschil. De altfel ştiinţa opticii dinantichitate, care se ocupa de reprezentarea obiectelor la diferite distanţe şi înălţimi, păstrândtotuşi proporţia şi forma obiectelor, se numeşte skinographia.
Costumul
Corpul uman este suportul şi locul de intersecţie a limbajelor active în actul teatral. În primul rând, corpul este chiar mesajul: un mesaj al prezenţei, esenţial pentru teatru, apoi purtător de limbaje ale trupului. Corpul îşi comunică propriul său mesaj ( sex, vârstă, tipconstitutiv), aspect important în alcătuirea unei distribuţii teatrale. Costumul exprimă locul şimomentul în care se desfăşoară acţiunea. În mod foarte evident costumul este parte înconstrucţia imaginii scenice.Sistemul de semne produs de costum apare ca o mediere între semnele provenite dinspaţiul scenic şi cele legate de figura comediantului. În timp ce personajele de comedieîmbrăcau un costum obişnuit doar cu câteva exagerări, cu unele deformări caricaturale, silenii şi
2
 
satirii din dramele satirice, desculţi, acoperiţi cu piei de animale, se străduiau să aminteascăoriginea lor agrestă, tragedienii marcau primii toate detaliile costumului caracterulsupraomenesc al rolurilor lor. Dacă purtau, ca în viaţa de toate zilele, tunica numită kiton saumantia numită epiblema, acestea erau împodobite cu un lux neobişnuit. Kitonul tragic – poikilor  – căzând până la călcâie, cu mânecile lungi, după moda orientală, era îmbogăţită de broderiisomptuoase, iar culorile cele mai vii străluceau pe epiblemă. Descifrarea semnificaţieivestimentare este adeseori o operaţiune semiotică foarte complexă, atât în teatru cât şi în viaţă.Impactul vizual al costumului teatral a fost una dintre cerinţele în antichitate. Atunci când unactor intră în scenă, publicul îl identifică imediat personajul în funcţie de masca pe care actorul o purta. Încălţămintea puratată de actori (coturni) avea o talpă foarte înaltă, şi îi oferea o imagineimpunătoare. Proporţiile trupului erau mult mai exagerate prin supradimensionarea costumului înzona umerilor, pieptului şi şoldului. Îmbrăcămintea corului este mai uşoară şi mai simplă decâtimpunătorul kiton al actorilor, krepis, o încălţăminte albă, mai puţin înaltă decât coturnul, leîngăduie mişcări mai libere şi fac mersul mai dezinvolt. Costumul este socotit ca fiindnăscocirea voită a poeţilor.
Masca
Apariţia măştii are o motivaţie arhetipală adâncă, antropologic motivată, fiind totodatăarhetipul teatralităţii. Masca tragică şi comică alăturate, întrupează însăşi esenţa genului, actorulse „ maschează” pe sine, împrumutându-şi fiinţa, pentru câteva ore, personajul dramatic – făptură virtuală, ce accede cu adevărat la existenţă numai pe scenă. Pe scena teatrului totul estemişcare, decorul ascunde spaţiul prozaic, pentru a construi altul, pe coordonate imaginare,costumul, gestul, mişcarea contribuie la transpunerea actoruluui în altceva decât este el, de fapt,integrându-l în lumea aparte a operei.Masca, provenită din machiajul primitiv pe care şi-l aplicau credincioşii la sărbătoriledionisiace, este produsul natural al unor rituri foarte vechi. Ea a moştenit un fel de demnitateliturgică, ce-i sporea astfel puterea sugestivă. Arbitrară şi incomodă, cu carcasă de pânzăimpregnată cu ghips, se închidea tot capul asemenea unei căşti cu vizieră, ea exagera pestemăsură fizionomia feţei , urmând anumite detalii convenţionale de culoare sau de linie aplicatedupă sexul, dispoziţia sau chhiar situaţia socială a personjului. În acest fel, ea sublinia vigoareasintetică a întregii drame greceşti. Masca tragică, dominată de oncosul piramidal care înălţafruntea foarte mult dincolo de limitele omeneşti, completa ideala maiestate atribuită eroilor şizeilor perorând pe logheion. Măştile caracterizau, în linii şi culori puternice, personajul. Pentrutragedie se foloseau douăzeci şi opt de măşti, reprezentând: - şase tipuri de bătrâni:-opt tipuri de tineri-trei sclavi
3
Search
Search History:
Searching...
Result 00 of 00
00 results for result for
  • p.
    • Notes
    Load more