Patologii Si Terapii de Comunicare

ELEMENTE DE TEORIA COMUNICĂRII.MANIPULAREA

Comunicarea umană.Formele comunicării. Influenţă socială, persuasiune şi manipulare

În sens larg,

c

omunicarea umană poate fi definită drept procesul detransmitere de informaţii, idei, opinii, păreri, fie de la un individ la altul, fie delaun grup la altul.În literatura de specialitate definiţiile sunt numeroase şi diferite.

Dicţionarul enciclopedic (vol. I)

oferă termenului

comunicare

o definiţie deosebitde complexă, acoperind aproape toate domeniile în care acest termen estefolosit:înştiinţare, ştire, veste. Aducere la cunoştiinţa părţilor dintr-un proces a unor actede procedură (acţiune, întâmpinare, hotărâre) în vederea exercitării drepturilor şiexecutării obligaţiilor ce decurg pentru ele din aceste acte, în limita unor termenecare curg obişnuit de la data omunicării; prezentare într-un cerc de specialişti aunei lucrări ştiinţifice;



mod fundamental de interacţiune psiho-socială a persoanelor, realizată în limbaj articulat sau prin alte coduri, în vedereatransmiterii unei informaţii,a obţinerii stabilităţii sau a unor modificări decomportament individual sau de grup.

Ce este comunicarea?

„

În sensul cel mai general, se vorbeşte de comunicare de fiecare dată când un sistem, respectiv o sursă, influenţează un alt sistem, în speţă un destinatar,prinmijlocirea unor semnale alternative care pot fi transmise prin canalul care leleagă

”

1

.

Cuvântul comunicare are un sens foarte larg, el cuprinde toate procedeele prin care un spirit poate afecta un alt spirit. Evident, aceasta include nu numailimbajul scris sau vorbit, ci şi muzica, artele vizuale, teatrul, baletul şi, în fapt,toate comportamentele umane. În anumite cazuri, este poate de dorit a lărgi şimai mult definiţia comunicării pentru a include toate procedeele prin care unmecanism (spre exemplu, echipamentul automat de reperaj al unui avion şi decalcul al traiectoriei acestuia) afectează un alt mecanism (spre exemplu, orachetă teleghidată în urmărirea acestui avion)

” (

Shannon şi Weaver

). Limitând definiţiile de mai sus prin introducerea unei condiţii,

J.J.VanCuilenburg, O.Scholten, G.W.Noomen

definesc comunicarea „

un proces prin

care un emiţător transmite informaţii receptorului prin intermediul unui canal,cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte”

2

.

Elementele ale procesului de comunicare:

•

cel puţin doi parteneri (emiţător şi receptor), între care se stabileşte oanumită relaţie;

•

cod, cunoscut de ambii parteneri (de menţionat faptul că, în general, înorice proces de comunicare partenerii

joacă

pe rând rolul de emiţător şireceptor);

•

mesaj;

•

mijloc de transmitere a mesajului;

•

feed-back (mesaj specific prin care emiţătorul primeşte de la destinatar unanumit răspuns cu privire la mesajul comunicat);

•

canale de comunicare; reprezintă

drumurile, căile

urmate de mesaje (canaleformale, canale neformale);

•

mediul comunicării este influenţat de modalităţile de comunicare; existămediu oral sau mediu scris, mediu vizual etc.;

•

barierele (filtrele, zgomotele) reprezintă perturbaţiile ce pot interveni în procesul de comunicare:Procesul de comunicare ia naştere ca urmare a relaţiei de interdependenţăce există între elementele structurale enumerate mai sus.

Formele comunicării

În funcţie de criteriul luat în considerare, distingem mai multe forme alecomunicării.Un prim criteriu luat în clasificarea formelor comunicării îl constituiemodalitatea sau tehnica de transmitere a mesajului. Identificăm astfel, după IoanDrăgan, (

Paradigme ale comunicării de masă

) comunicarea directă, în situaţia încare mesajul este transmis uzitându-se mijloace primare - cuvânt, gest, mimică; şicomunicarea indirectă, în situaţia în care se folosesc tehnici secundare - scriere,tipăritură, semnale transmise prin unde hertziene, cabluri, sisteme grafice etc.În cadrul comunicării indirecte distingem între:

•

comunicare imprimată (presă, revistă, carte, afiş, etc.);

•

comunicare înregistrată (film, disc, bandă magnetică etc.);

•

comunicare prin fir (telefon, telegraf, comunicare prin cablu, fibre optice etc.);

•

comunicare radiofonică (radio, TV, având ca suport undele hertziene).În funcţie de modul în care individul, sau indivizii, participă la procesul decomunicare identificăm

urmatoarele forme ale comunicării:

•

comunicare intrapersonală (sau comunicarea cu sinele; realizată de fiecareindivid în forul său interior);

•

comunicarea interpersonală (sau comunicare de grup; realizată între indiviziîn cadrul grupului sau organizaţiei din care fac parte; în această categorieintră şi comunicarea desfaşurată în cadrul organizaţiei);

•

comunicarea de masă (este comunicarea realizată pentru publicul larg, decătre instituţii specializate şi cu mijloace specifice);Un alt criteriu îl reprezintă modul de realizare a procesului de comunicareîn funcţie de relaţia existentă între indivizii din cadrul unei organizaţii; putemastfel identifica:

•

comunicare ascendentă (realizată de la nivelele inferioare ale unei organizaţiicătre cele superioare);

•

comunicare descendentă (atunci când fluxurile informaţionale se realizeazăde la nivelele superioare către cele inferioare);

•

comunicare orizontală (realizată între indivizi aflaţi pe poziţii ierarhice similaresau între compartimentele unei organizaţii în cadrul relaţiilor de colaborarece se stabilesc între acestea).

Comunicarea de masă

De cele mai multe ori, la nivelul cunoaşterii comune, comunicarea de masăeste identificată drept mass-media. Deoarece şi acest concept de

mass-media

estemai nou se impune o definire a sa: termenul

medium

(la plural

media

) este uncuvânt de origine latină, transplantat într-un ansamblu anglo-saxon. Eldesemnează în principiu procesele de mediere, mijloacele de comunicare şi setraduce, în general cu expresia

comunicaţiile de masă (…)

. Deci:

media

=mijloace de comunicare;

massmedia

= mijloace de comunicare pentru un publicmare, un public de masă, inventate şi utilizate în civilizaţiile moderne şi avânddrept caracteristică esenţială marea lor forţă, putere, vasta lor rază de acţiune. Nuexistă nici o îndoială cătrebuie să se înscrie în această categorie

radiodifuziunea şi televiziunea (…). Cinematograful

se înscrie în aceeaşi categorie (…)

. Presa

, pentru aceleaşi motive, este considerată ca fiind unul dintre principalele mass-media (…).

Cartea (…), discursurile, benzile, casetele

sau

videocasetele

pot, deasemenea, să fie încadrate în categoria mass-media. De asemenea,

afişul publicitar

. "

Se poate considera

, aşa cum pe bună dreptate afirmă

MarshallMcLuhan

,

că şi cuvântul, telefonul, telegraful, scrisul sunt mijloace decomunicare… Chiar dacă ele servesc mai curând la stabilirea de relaţiiinterpersonale decât ca emiţători către marele public

."

3

Se impun totuşi unele precizări faţă de acest punct de vedere. Întrenoţiunile de

mass media, comunicare de masă

şi

mijloace ale comunicării demasă

este evident că nu poate exista o sinonimie perfectă. Confuziile care se facîn acest sens limitează sensurile conceptelor printr-un reducţionism simplist,inadecvat.Între

comunicare de masă,

înţeleasă ca mesaje şi procese de comunicare şi

mijloace de comunicare,