Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
2Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Mircea Pora

Mircea Pora

Ratings: (0)|Views: 35 |Likes:
Published by Bibistroc Gaby

More info:

Published by: Bibistroc Gaby on Feb 05, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as RTF, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/15/2013

pdf

text

original

 
Mircea Pora
 INSPECŢIA
 
- fragment -
 ...Pe coridoarele pavoazate ale şcolii, agitaţia era în toi. Din moment în moment, evenimentul putea să se producă... Telefonul suna mereu, cei patru aflaţi de serviciu, aproape că-şismulgeau receptorul, dar când îl puneau la ureche nu înţelegeau nimic dince li se comunica. Pe scobitori, văzuseră asta la televizor, înfăşuraserăvată muiată în spirt, pe care şi-o vârâseră până în timpane. Dar zadarnic...vocile ce se auzeau pe fir continuau să fie confuze. Erau transpiraţi,deznădăjduiţi şi se gândeau să redacteze un proces verbal, să declare căsunt bine intenţionaţi, dar lipsiţi de experienţă.Directoarea, retrasă în cabinetul ei, îşi aranja ţinuta. Nu era o femeiefrumoasă, o şi recunoştea, dar, prin cochetărie, mai putea urca un loc într-un clasament al drăgălăşeniei. Fusta neagră, crăpată la mijloc, cuiniţialele numelui sub fermoar, şi-o rotea în jurul taliei, iar bluza, cu douărânduri de nasturi, şi-o umfla provocator în dreptul sânilor. În urechi aveao pereche de clipsuri roşii - “Venezia, 1972” - în formă de inimioară, iar peantebraţul stâng, recent extras dintr-un bandaj, trei brăţări de plastic,lipite una de alta.Făcea paşi mărunţi între oglindă şi ceaşca de cafea, fuma, plesneadin degete, şuiera printre dinţi începuturi de înjurături...Avea mari dificultăţi cu ciorapii, care mereu îi cădeau şi cu meşa ce-ialuneca pe ceafă.Pentru ciorapi, apelă la nişte jartiere mai vechi, cu nasturi, ale uneifoste directoare, dar şi acestea aveau elasticul slăbit. Se gândi, la unmoment dat, să şi-i lege cu sfori, însă îşi aduse aminte că şpagatul îi lăsaurme pentru două-trei săptămâni. La meşă renunţă...Pe coridor, adjunctul îşi călca pantalonii. Se spunea despre el căeste omul cel mai ordonat din întreaga instituţie. De mic avuseseguvernantă, iar mai târziu, cu cheltuieli, nu glumă, urmase gimnaziul “VonMoltke”, unde se distinsese totdeauna printr-o ţinută exemplară.Pedanteria era, de fapt, o virtute a întregii sale familii; despre ea se
 
scrisese, la timpul potrivit, şi prin ziare. Pentru moment era numai întrening, fără şosete, cu picioarele vârâte în nişte cizme de gumă. Plimbacălcătorul pe fiecare centimetru de stofă, presa în special zonagenunchilor, căci dorea să obţină o dungă perfectă, aşa cum prevedearegulamentul...Într-o sală mai retrasă profesorii umanişti aranjau masa pentruprotocol. Fuseseră selecţionaţi, încă din toamnă, după aptitudini. Ceiinventivi primiseră resortul decoraţii, cei cu degete lungi, inscripţiile petorturi sau salate, în sfârşit, cei energici, transportul, depozitarea şirepartizarea, pe feluri, a bucatelor.Acum, în aceste momente de mare încordare, pe fondul unei salatede boeuf, scriseseră cu ardei “capia”BINE AŢI VENIT ÎN MIJLOCUL NOSTRU! TRĂIASCĂ INSPECTORATUL !Sub formă de rozete, dispuseră, pe lângă farfurii, fursecurile, iar dinbrânza de vaci făcură o amforă, cam de trei palme înălţime, în carepuseseră ouă învelite în salată, saleuri, trigonuri şi din nou ardei “capia”.În vârful furculiţelor înfipseră gogoşi, după o procedură răspândită de laAtlantic încoace. Apoi, cu lame de cuţit-fierăstrău, începură să taie puiifripţi şi să le tăvălească părţile prin frişcă şi smântână. Rezervarăinspectorului principal un piept şi trei ficaţi, iar celorlalţi, aripile, gâturile şimai multe pipote. Restul rămânea în rezervă pentru orice eventualitate. În încheiere, presărară peste tot confetti şi sprayară încăperea.De la un timp se auzea şi orchestra repetând valsurile de întâmpinare. Piesele, patru la număr, fuseseră compuse de un părintemuzical şi aprobate, fără audiere, de un consiliu profesoral restrâns. Trompetele, umplute cu câlţi, emiteau sunete ce se revărsau ca olimfă pe coridoarele şcolii. Viorile, în ciuda intervenţiilor rare, creau unfond nervos, asemănător temperaturii de 37,2, tobele bubuiau difuz,subpământean, acordeoanele lungeau refrenele. Trianglurile nu seauzeau, iar flueraşii aveau doar câteva momente când susţineau efectivmelodia. În ansamblu, interpretarea era lentă, dezarticulată,necompetitivă, aducând, pe alocuri, cu un marş funebru. Se simţea, fără îndoială, maniera dirijorului Tokacek, de la un an la altul tot mai surd...Comitetul părinţilor pe şcoală şi chiar cartierul ceruseră înlocuirea lui, căcipunea în primejdie renumele orchestrei. Lucrul reieşise clar, la ultimulconcurs, când, în ciuda unui solo de ghitară foarte bun, nu se obţinusedecât ultimul loc. Interveneau, însă, de fiecare dată, persoane sus-puse,cerând clemenţă pentru bătrânul pedagog. Mai avea un an sau doi pânăla pensie...Se hotărâse, pe baza unor experienţe, ca primul discurs în cinsteainspectorului principal să fie rostit de omul de serviciu. Bătrânul vorbeafrumos despre copilărie, despre gingăşie, în general, se emoţiona, i se
 
umflau pleoapele, când ajungea la război, aproape plângea. De fiecaredată, uverturile lui fuseseră o reuşită.Se fixase şi locul, în dreptul unui robinet, aflat la un metru decancelarie. Spre final, când oratorul va rosti: “Fiţi binevenit în mijloculnostru!”, urmau să bată tobele şi câţiva premianţi să apară cu flori. Seprevăzuse şi recitarea unei poezii...Întreaga scenă a primirii a fost repetată de mai multe ori, rolulinspectorului fiind interpretat de paznicul de noapte...Imre baci vorbea liber, se scuipa pe veston şi spunea tot felul detrăsnăi, ascultate de moş Ion cu gura căscată. Asistenţa fremăta. La unmoment dat vorbitorul rosti:“Senetate şi bani la punghe”... În aceeaşi clipă, la un semn aladjunctului, năvăliră copiii, care-l îngropară pe paznic în buchete. Se primişi comanda pentru aplauze şi din zecile de palme izbucni un ropotviolent... Apoi, după liniştirea spiritelor, în această formaţie s-a pornit pecoridoare şi s-a intrat în clase...Directoarea, cu un ciorap căzut, păşea înainte, spunând amabilităţi, în timp ce adjunctul, cufundat adânc în rol, lopăta mereu cu mâinile,şoptind: “Poftiţi... poftiţi... poftiţi...” Totul mergea ca pe roate, cu multpeste aşteptări. Elevii stăteau liniştiţi în bănci, cu manualele şi caieteledeschise, aveau un aer meditativ, de mici statuete Budha, răspundeau cuvoci grave, profesorii, pătaţi de crete, gesticulau, se repezeau spre planşe,manipulau aparate. Se discutau chestiuni fundamentale, relaţii şi inter-relaţii dintre fenomene, se apela la divagaţii, în care spectaculosul nuafecta cu nimic profunzimea.Moş Ion nu-şi mai încăpea în piele, avea vertije din cauza extazului,iar Imre baci, vechi rob al lui Bachus, ori de câte ori credea că nu eravăzut, trăgea câte un gât dintr-o sticluţă ascunsă sub chimir. Tocmai ieşeau din ultima clasă, unde asistaseră la montarea şidemontarea unui barometru, când se auzi o trântitură şi soneria deserviciu zbârnâind violent. De jos, cineva striga cu o voce sugrumată: “numai pierdeţi vremea, vine!”Câteva clipe, în pofida pregătirii antişoc, cei din cortegiu rămaserăcu gurile căscate, cu expresia unei formidabile buimăceli pe faţă. Seapropiară unii de alţii, se depărtară, făcură cu mâinile spirale prin aer.Apoi, urmă pulverizarea... Cei doi directori o luară spre intrare, fugeau dele sfârâiau călcâiele, copiii cu florile se repeziră înspre pivniţă, bătrânii,printr-o ferestruică, dispăruseră în crengile unui nuc... ... Trenciul i se murdărise, dar nu mai avea pe umeri nici un trenci,cineva i-l luase, sau îl pierduse pe unul din coridoare...Iarăşi scenele acelea... nopţi întregi pe spate, pe burtă, cu oameni

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->