Cap. I . Urmând pas cu pas pe Cristos, să trecem cu dispreţ peste deşertăciunile lumii
Cap. II . Să nu avem despre noi înşine păreri înalte
Cap. III. Învăţătura adevărului
Cap. IV. Buna chibzuinţă a faptelor noastre
Cap. V. Despre citirea Sfintei Scripturi
Cap. VI . Despre imboldurile neînfrânate
Cap. VII . Să nu ne lăsăm amăgiţi de nădejdi zadarnice şi să fugim de înfumurare
Cap. VIII. Să ne ferim de apropierea nesăbuită faţă de ceilalţi
Cap. IX. Ascultare şi supunere
Cap. X . Înfrânarea limbuţiei
Cap. XI. Dobândirea păcii lăuntrice şi râvna propăşirii sufleteşti
Cap. XII. Nu sunt fără rost împrejurările potrivnice
Cap. XIII. Lupta împotriva ispitelor
Cap. XIV. Să ne ferim de a face judecăţi temerare
Cap. XV. Binefacerea purcede din iubire
Cap. XVI. Răbdare faţă de cusururile celorlalţi
Cap. XVII. Despre viaţa monahală
Cap. XVIII. Pilda sfinţilor părinţi
Cap. XIX. Deprinderile unui bun călugăr
Cap. XX. Iubirea de singurătate şi tăcere
Cap. XXI. Înfrângerea inimii
Cap. XXII. Despre nefericirea firii omeneşti
Cap. XXIII. Despre gândul la moarte
Cap. XXIV. Judecata şi osândele păcătoşilor
Cap. XXV. Râvna de a ne îndrepta cu totul viaţa

Cap. I . Reculegerea cugetului
Cap. II. Supunerea smerită
Cap. III. Omul bun şi paşnic
Cap. IV. Puritatea inimii şi simplitatea intenţiei
Cap. V. Părerea noastră despre noi înşine
Cap. VI. Bucuria conştiinţei curate
Cap. VII. Iubirea lui Isus mai presus de orice
Cap. VIII. Bunătatea prieteniei lui Isus
Cap. IX. Când sufletul e văduvit de orice mângâiere
Cap. X. Recunoştinţă pentru harul lui Dumnezeu
Cap. XI. Puţini sunt iubitorii crucii lui Cristos
Cap. XII. Calea regească a sfintei cruci

Cap. I . Cuvântul Domnului vorbeşte în şoaptă sufletului credincios
Cap. II. Glasul adevărului răsună în ascunzişurile sufletului fără larmă de cuvinte
Cap. III. Cuvântul lui Dumnezeu se cade ascultat cu smerenie, deşi puţini sunt aceia care îşi apleacă urechea la

glasul lui
Cap. IV. Înaintea lui Dumnezeu se cade să ne purtăm în spiritul smereniei şi al adevărului
Cap. V. Minunatul rod al dragostei dumnezeieşti
Cap. VI. Călirea celui ce iubeşte cu adevărat
Cap. VII. Sub pavăza smereniei, harul primit se cuvine ferit de la vedere
Cap. VIII. Să te simţi mic şi nevrednic în faţa lui Dumnezeu

Cap. IX. Toate se cuvin aduse la rostul lor ultim, care e Dumnezeu însuşi
Cap. X. Plăcut e să-i slujeşti lui Dumnezeu singur, în dispreţul întregii lumi
Cap. XI. Imboldurile inimii se cad bine cumpănite şi ţinute în frâu
Cap. XII. Călirea răbdării în lupta împotriva pornirilor neînfrânate
Cap. XIII. Ascultarea smerită a celui ce urmează cu supunere pilda lui Isus Cristos
Cap. XIV. Să ţinem socoteală de judecăţile necunoscute ale lui Dumnezeu şi să nu ne înfumurăm cu faptele

noastre bune
Cap. XV. Rânduiala şi rostul lucrurilor care ne aduc plăcere
Cap. XVI. Singura alinare adevărată se află şi trebuie căutată la Dumnezeu
Cap. XVII. Orice griji ne-ar împovăra, să le încredinţăm pe toate lui Dumnezeu
Cap. XVIII. Amărăciunile trecătoare se cer îndurate cu resemnare şi seninătate, după pilda lui Cristos
Cap. XIX. Resemnarea faţă de nedreptăţi şi călirea răbdării
Cap. XX. Să ne recunoaştem slăbiciunea în faţa amărăciunilor vieţii
Cap. XXI. Dincolo de toate bunurile şi darurile, liniştea să ştim să ne-o căutăm în Dumnezeu singur
Cap. XXII. Să nu dăm niciodată uitării mulţimea binefacerilor lui Dumnezeu
Cap. XXIII. Patru sunt chezăşiile păcii
Cap. XXIV. Păzeşte-te de a iscodi şi judeca viaţa celorlalţi
Cap. XXV. În ce stă pacea trainică a inimii şi adevărata propăşire lăuntrică
Cap. XXVI. Darul nepreţuit al libertăţii interioare, pentru a cărui dobândire rugăciunea e mai de folos decât

citirea din cărţi
Cap. XXVII. Iubirea de sine e o mare frână în calea spre dobândirea celui mai înalt bine
Cap. XXVIII. Împotriva limbilor clevetitoare
Cap. XXIX. Dumnezeu trebuie chemat într-ajutor şi binecuvântat în toate clipele de cumpănă
Cap. XXX. Să cerem ajutorul lui Dumnezeu, aşteptând cu încredere recăpătarea harului pierdut
Cap. XXXI. Doar trecând dincolo şi mai presus de orice făptură sufletul îşi poate găsi Ziditorul
Cap. XXXII. Despre jertfirea de sine şi răstignirea poftelor
Cap. XXXIII. Inima fiind nestatornică, să ne adunăm gândul la Dumnezeu, singurul nostru rost de pe urmă
Cap. XXXIV. Cel ce iubeşte, se bucură de Dumnezeu mai presus de toate bunătăţile pământului
Cap. XXXV. Viaţa noastră pe pământ nu poate fi scutită de ispite
Cap. XXXVI. Zădărnicia judecăţilor omeneşti
Cap. XXXVII. Calea pentru a dobândi dezrobirea inimii nu-i alta decât deplina şi neprecupeţita răstignire de

Cap. XXXIX. Omul să nu fie nerăbdător cu mersul lucrurilor
Cap. XL. Omul n-are nici o zestre de bine de la sine şi n-are, ca atare, pentru ce să se mândrească
Cap. XLI. Dispreţuirea oricăror onoruri vremelnice
Cap. XLII. Nu-ţi căuta pacea sufletească printre oameni
Cap. XLIII. Împotriva zadarnicei ştiinţe de carte a lumii acesteia
Cap. XLIV. Să nu ne sinchisim de faţa din afară a lucrurilor
Cap. XLV. Nu da crezare oricui: uşor alunecă limba omului din vorbă în vorbă
Cap. XLVI. Să ne punem toată încrederea în Dumnezeu, atunci când gurile rele sar să clevetească pe seama

noastră
Cap. XLVII. Oricât de nesuferite, greutăţile trebuie îndurate cu răbdare pentru viaţa veşnică
Cap. XLVIII. Despre ziua veşniciei şi strâmtorările vieţii de faţă
Cap. XLIX. Despre dorul vieţii veşnice şi răsplata făgăduită celor ce se luptă pentru ea
Cap. L. Sufletul oropsit şi aflat la ananghie trebuie să se lase în mâinile lui Dumnezeu
Cap. LI. Să fim statornici până la capăt în cele mici, dacă de cele mari nu ne dovedim în stare
Cap. LII. Omul să nu se socoată vrednic de mângâiere, ci mai curând de pedepsire şi osândă
Cap. LIII. Harul lui Dumnezeu nu suferă amestec cu gustul celor pământeşti
Cap. LIV. Deosebirea între imboldurile firii şi ale harului
Cap. LV. Despre stricăciunea firii omeneşti şi puterea harului dumnezeiesc