Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
41Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
CivilizaTia Renasterii (Vol. 1)

CivilizaTia Renasterii (Vol. 1)

Ratings: (0)|Views: 439|Likes:
Published by lorileta

More info:

Published by: lorileta on Feb 12, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/19/2013

pdf

text

original

 
JEAN DELUMEAULa Civilisation de la Renaissance© Leş Editions Arthaud, Paris, 1984.Toate drepturileasupra prezentei ediţii în limba română sînt rezervate Editurii Meridiane.Jean Delumeaucivilizaţia renaşteriiVolumul lTraducere de DAN CHELARUEDITURA MERIDIANE BUCUREŞTI, 1995Pe copertă:Piero della Francesca,Legenda Sfintei Cruci.Vizita reginei din Saha la Solomon.Frescă,Bis. Sân Francesco, Arezzo. (Detaliu).Carte finanţatăde Guvernul României prin Ministerul CulturiiISBN 973-33-0297-X ISBN 973-33-02X3-XAVERTISMENTUL EDITORULUIAceastă carte reprezintă textul lucrării lui Jean Delumeau, Civilizaţia Renaşterii, publicată în 1967 de EdituraArthaud. Anexele (Indexul documentar si Bibliografia) au fost aduse la zi. Au fost scoase din această ediţie numaiilustraţiile din afara textului; raportarea la acestea, ca si la explicaţiile amănunţite ale lor se poate realiza consultîndvolumul complet al colecţiei „Marile Civilizaţii".PREFAŢĂCelor două volume pe care Jacques Le Goff si Pierre Chaunu le-au publicat în această colecţie si care sînt consacrateEvului Mediu si Europei clasice, vine să li se adauge astăzi prezenta Civilizaţie a Renaşterii, pe care o datorăm luiJean Delumeau.Planul adoptat de autor pentru a aborda această vastă mişcare de civilizaţie cuprinsă în termenul de Renaştere este deo precizie si de o claritate cu totul clasice. Istorie, realitate a vieţii cotidiene, mentalitate si aspiraţii noi, cadrul acestatripartit i-a permis să ordoneze armonios mulţimea cunoştinţelor si reflecţiilor ieşite dintr-o experienţă de erudit.Ceea ce frapează în expozeul său este fără îndoială prudenţa scrupuloasă care transpare din cuprinsul tuturor capitolelor, al tuturor paginilor. Formularea unor judecăţi generale asupra unor situaţii foarte complexe care, pentruunul sau altul dintre aspecte, nu ne sînt cunoscute decît într-un mod imperfect, i se pare autorului riscantă, adeseoritemerară, fiind încercat de nevoia modulării în apreciere atît cît să nu depăşească hotarele impuse de starea actuală ainformaţiilor noastre si de complexitatea faptelor, încă dintru început, însuşi termenul de Renaştere pe care îldatorăm umanismului italian i se pare insuficient, aproape inexact. Renaşterea presupune cel puţin o toropeală si unsomn în prealabil. Or, este o amăgire să cauţi o ruptură netă în urzeala continuă a vremurilor. Valoarea extensivă atermenului se va limita deci la ideea justă si precisă a promovării Occidentului si a avansului pe care acesta îl ia curepeziciune asupra civilizaţiilor paralele.
 
/ se va datora lui J. Delumeau faptul de a fi subliniat, aşa cum trebuie, legăturile cu trecutul, fără a lipsi de aprecierevaloarea înnoirii, într-astfel se evaluează mai bine importanţa progresului material şi tehnic pe care îl cunoaştesecolul al XVI-lea european şi se apreciază cu mai multă dreptate elanul surprinzător al navigaţiei, înmulţirea marilor descoperiri planetare care lărgesc aproape cu brutalitate orizontul limitat al contemporanilor, apariţia tiparului carevine să răspundă unei chemări adînci a curiozităţii oamenilor, în fine, progresele civilizaţiei orăşeneşti, cu elanultehnicilor hărăzite unui viitor mare, precum acela al băncii. Mai mult, perfecţionarea armamentului sileşte tacticaşi strategia să se schimbe neîncetat, iar progresele rapide în folosirea tunului impun inventarea unor formule noi şieficace de incinte şi fortificaţii.Poate că la sfirşitul studiului, tocmai această noţiune de modernism se reliefează cu cea mai mare putere şi culimpezimea cea mai vie. Legată prin multe fire de secolele precedente, Renaşterea prezintă totuşi, în înfăţişareaoamenilor şi a realizărilor lor, trăsături şi aspecte care prevestesc în mod uimitor caracteristicile vremurilor noastre.Fără îndoială nu avem de căutat aiurea izvorul mişcărilor şi aspiraţiilor profunde pe care le nutrim. Promovare aindividului, a persoanei, reabilitare a femeii, reforma educaţională care se vrea o veritabilă formare a omului iar nu ogreutate în plus a spiritului strivit de povara t unoştinţelor, revalorizare a trupului şi a educaţiei fizice, reflecţie
 
 personală şi liberă asupra omului, naturii şi religiei sale, în sfirşit, elan în entuziasmul pentru izbînda literară şitehnică, gust pătimaş pentru glorie care face să reînvie cele mai frumoase dispoziţii ale Greciei şi Romei, tot acestfapt care ţine pe de-a-ntregul de veacul al XVI-lea european nu se vădeşte oare a fi în acelaşi timp şi al nostru?RAYMOND BLOCHINTRODUCEREPromovarea occidentuluiDacă s-ar Mătură din cărţile de istorie cei doi termeni solidari - şi solidar inexacţi - de „Ev Mediu" şi de „Renaştere",înţelegerea perioadei care se întinde de la Filip cel Frumos pînă la Henric al IV-lea ne-ar fi uşurată. Dintr-un singur condei s-ar lăsa deoparte un lot întreg de prejudecăţi. Mai cu seamă ne-am descotorosi de ideea că o tăietură brutală adespărţit un veac al întunericului de o epocă a luminii.Creată de umaniştii italieni, reluată de Vasari, noţiunea unei resurecţii a literelor şi artelor graţie Antichităţii regăsitea fost desigur rodnică, precum rodnice sînt toate manifestele pe care tinere generaţii cuceritoare le lansează de-alungul secolelor. Ea semnifică tinereţe, dinamism, dorinţa de reînnoire. Posedă necesara injustiţie a declaraţiilor adolescentine abrupte, care rup ori au impresia că rup cu gusturile şi categoriile mentale ale înainte-mergătorilor. Numai că termenul de „Renaştere", chiar în accepţiunea strîmtă a umaniştilor care îl aplicau în esenţă literaturii şiartelor plastice, ne apare azi ca fiind neîndestulător. Acesta are aerul că respinge ca barbare creaţiile robuste şi înacelaşi timp misterioase ale artei romane, ca şi cele mai zvelte ale epocii gotice. El nu ţine seama nici de Dante, nicide Villon, nici de pictura flamandă a secolului al XV-lea. Mai cu seamă extins, începînd cu istoriografia romantică, pînă la dimensiunile unei civilizaţii, a devenit inadecvat. Oare Burckhardt, care neglija economia, nu a spus, acum unsecol deja, că, în esenţă, Renaşterea nu fusese o reînviere a Antichităţii? Or, dacă li se dă proble-melor economice şi tehnicii locul care le revine, judecata lui Burckhardt cîştigă încă în adevăr. Căci întoarcerea laAntichitate nu a fost cîtuşi de puţin implicată în invenţia tiparului şi a ceasului mecanic, în perfecţionarea artileriei,în punerea la punct a contabilităţii în dublă partidă sau a poliţei şi în organizarea expunerii lor bancare. Cuvintele au,cu toate acestea, viaţa grea. Ele ni se impun, în pofida noastră. Cu ce să fie înlocuit cuvîntul „Renaştere"? Cu ce altăvocabulă să se marcheze această mare evoluţie care i-a condus pe strămoşii noştri către mai multă ştiinţă, mai multecunoştinţe, mai multă dominare asupra naturii, mai multă iubire de frumos? Din lipsă de ceva mai bun, am păstrat petot parcursul acestei cărţi termenul consacrat de uz. Dar să rămînă înţeles că termenul de „Renaştere" nu-şi mai poate păstra sensul originar. In cadrul unei istorii totale, el semnifică şi nu poate semnifica decît promovarea Occidentului pe vremea cînd civilizaţia Europei a lăsat în urmă în mod decisiv civilizaţiile paralele. Pe vremea primelor cruciade,tehnica şi cultura arabilor şi chinezilor egalau şi chiar le depăşeau pe cele ale occidentalilor, în 1600, lucrurile nu maistăteau aşa. Ţelul meu a fost deci să studiez temeiul şi modalitatea ascensiunii Occidentului pînă în clipa cînd şi-aelaborat o civilizaţie superioară de asemenea manieră încît, apoi, pe nesimţite, s-a impus unei lumi întregi.Cîţi istorici, atîtea spaţii deosebite acordate Renaşterii, într-o optică pe care o împărtăşeam, problemele de pe-riodizare - unul dintre coşmarurile istoriografiei cînd se apleacă asupra perioadei intermediare care a despărţit epocafeudală de cea a lui Descartes - îşi pierdeau din acuitate. Am optat pentru o istorie lungă, fără să caut stabilirea unor tăieturi artificiale. Tot ce era element de progres a fost chemat să figureze într-un vast peisaj extins de la sfîrşitulsecolului al XlII-lea pînă în zorii celui de-al XVII-lea, din Bretania pînă la Moscovia. în schimb, fiindcă oriceconstrucţie istorică are nevoie de eliminări şi tăceri, am lăsat cel mai adesea la o parte factorii de stagnare care nu auizbutit să îngreuneze o civilizaţie bogată totuşi în inovaţii. Cadrul general ast-10fel delimitat, era evident că Renaşterea propusă aici nu va fi nici artistică în mod special nici mai ales italienească.Accentul a fost pus pe dinamismul Europei în întregimea ei. Ştiinţa picturală a fraţilor Van Eyck şi miniaturileregelui Rene, inventarea furnalului şi realizarea caravelei, anticipările profetice ale lui Nicolas de Cues şi irenismulerasmian mi-au părut a însemna promovarea Occidentului în aceeaşi măsură ca şi studiile de perspectivă ale lui Pierodella Francesca şi ale lui Leonardo. Totuşi rămîne adevărat că Italia, prin umaniştii săi, prin artiştii săi, prin oameniide afaceri, prin inginerii şi matematicienii săi, a fost ţara de avangardă şi principalul responsabil al marii dezvoltărieuropene. , Istoricul rămîne mirat în faţa dinamismului manifestat de Occident vreme de o mie de ani. De-a lungul perioadei studiate de noi, aerul greoi al structurilor şi tehnicilor rurale, conservatorismul corporaţiilor, sclerozatradiţiilor scolastice nu au izbutit să echilibreze forţele evoluţiei a căror putere s-a manifestat cu o energie nouă.Pentru ce această energie? Moştenirea civilizaţiei greco-romane, aportul fertilizator al creştinismului, un climattemperat, ogoare fertile, iată tot atîţia factori, neîndoios alături de mulţi alţii, care au favorizat mulţimea concentratăîn vestul continentului euro-asiatic. Cu toate acestea, încercările nu i-au lipsit: unele naturale precum Ciuma Neagră,altele provocate de jocul competiţiilor politice, economice sau religioase. O conjuncţie de nenorociri s-a abătutasupra Europei între 1320 şi 1450: foamete, epidemii, războaie, brutala ridicare a mortalităţii, rarefierea producţiei demetale preţioase, înaintarea turcilor; provocări care au fost înlăturate cu curaj şi di pricepere. Istoria Renaşterii esteistoria acestei provocări şi a acestei riposte. Punerea în discuţie a gîndirii clericale din Evul Mediu, demarajul
 
demografic, progresele tehnice, aventura maritimă, o nouă estetică, un creştinism regîndit şi întinerit: acestea au fostelementele principale ale răspunsului occidentului la dificultăţile de tot felul care se acumulaseră în drumul său.„Provocare - ripostă": recunoaştem aici terminologia lui A.Toynbee şi găsesc că ea redă într-un mod admirabilfenomenul Renaşterii. Nu voi urma însă urmele marelui istoric englez. Văzute de sus, istoria umanităţii în general şi,în special, aceea a umanităţii11occidentale apar mai puţin ca o succesiune de creşteri şi dezagregări cît mai curînd aidoma unui mers înainte,întretăiat fără îndoială de opriri şi de întoarceri, dar care nu au fost decît provizorii. Desigur, porţiuni ale umanităţiiau eşuat pe plan local, dar, luată' global, umanitatea nu a încetat să progreseze de la secol la secol, inclusiv înrăstimpul perioadelor conjunctural defavorabile. Pentru că, fără să neglijez studiul conjuncturii în epoca Renaşterii,am insistat cu precădere pe modificările structurilor materiale şi mentale care i-au permis civilizaţiei europene săînainteze, între secolele al XlII-lea şi al XVII-lea, pe drumul destinului său extraordinar.A identifica'o cale nu înseamnă a o găsi permanent înflorită, nici faptul că nu a existat şi o altă cale posibilă. Fiindcăistoricul trebuie să înţeleagă mai degrabă decît să judece, nu am căutat să ştiu dacă perioada Renaşterii trebuia preferată „epocii catedralelor", dacă trebuia privilegiată în raport cu „marele secol". La ce bun această neobişnuită şitotuşi frecventă împărţire de lauri? Aşadar, nu am înfăţişat o Renaştere numai cu reuşite şi cu frumuseţi. Cea maielementară datorie de luciditate obligă, din contră, la declaraţia că secglele al XV-lea şi al XVI-lea au fost martorele,într-un anumit fel, ale creşterii obscurantismului - acela al alchimiştilor, astrologilor, vrăjitoarelor şi vînătorilor devrăjitoare. Acestea au continuat să aibă în vedere o tipologie umană - condottierii de exemplu - şi nişte sentimente precum dorinţa de răzbunare, multă vreme considerate a fi sentimente proprii Renaşterii, cîtă vreme ele erau omoştenire a perioadei anterioare. Timp al duşmăniei, cu înspăimîntătoare lupte, cu afaceri smintite, epoca lui BarbăAlbastră şi a lui Torquemada, a masacrelor din America şi a autodafeurilor, frapează şi pe istoricul secolului al XX-lea prin duritatea sa socială. Această epocă nu numai că a inaugurat deportarea negrilor în Lumea Nouă, dar a adîncitşi mai mult, chiar în Europa, prăpastia dintre cei privilegiaţi şi cei nevoiaşi. Bogaţii au devenit mai bogaţi, iar săracii,mai săraci. Nu s-a insistat oare prea mult pe ascensiunea12 burgheziei pe vremea lui Jacques Coeur, a familiei Medici şi ale Fugger-ilor? Realitatea este mai complexă, întrucîtnoii îmbogăţiţi s-au grăbit să treacă în rîndurile nobilimii schimbate la faţă şi pline de ardoare. Aceasta din urmă eradin ce în ce mai docilă faţă de Principe. Amănuntul nu îi scădea condiţia de clasă posedantă. Şi, convertindu-se lacultură - fenomen căruia nu i s-a subliniat îndeajuns importanţa -, a ajuns să impună civilizaţiei occidentale o esteticăşi gusturi aristocratice însoţite, în compensaţie, de desconsiderarea muncii manuale.Arareori, pe vreo porţiune a istoriei, au mai mers mînă-n mînă cel mai bun cu cel mai rău ca pe vremea luiSavonarola, a familiei Borgia, a sfîntului Ignatie şi a lui Aretino. In fapt, Renaşterea se arată a fi un ocean decontradicţii, un concert scrîşnind pe alocuri de aspiraţii divergente, o coabitare anevoioasă a voinţei de putere şi aunei ştiinţe care bîjbîie încă, a dorinţei de frumos, a unui apetit bolnav al oribilului, un amestec de simplitate şicomplicaţie, de puritate şi de senzualitate, de milă şi ură. Eu mi-am refuzat, deci, să mutilez Renaşterea şi să nu îiobserv, asemenea lui H. Haydn, decît un spirit antiştiinţific sau, în sens opus, asemenea lui E. Battisti, decît o progresie înspre raţional. A fost şi una şi alta. In aceasta rezidă caracterul său deconcertant, complexitatea şiinepuizabila sa bogăţie. Astfel, acordînd numărului, pe urmele pitagoreicilor, un caracter aproape mitic şi religios, afost condusă totuşi pe această cale indirectă către cantitativ şi noţiunea ştiinţifică profitabilă precum că matematicileconstituie ţesătura universului.Renaşterii i-au plăcut căile ocolite. De aceea, întoarcerea la Antichitate amăgeşte încă spirite alese care pretind că judecă epoca lui Leonardo în funcţie de acest demers şi îi reproşează de a fi zăbovit într-un trecut îngropat demult.La drept vorbind, aparentul urcuş către izvoarele frumuseţii, cunoaşterii şi religiei nu a fost decît un mijloc de a progresa. Au fost „jefuite" în voie „templele Atenei şi ale Romei" pentru a le împodobi pe cele din Franţa, Spania sauAnglia, începînd din se-13colul al XVI-lea, s-a văzut în Michelangelo cel mai mare artist al tuturor timpurilor. Aristotel a fost demolat cuajutorul lui Platon şi al lui Arhimede. Graţie erorilor de calcul ale lui Ptolemeu, Columb a descoperit Antilele. Luther şi Calvin, crezînd că restaurează Biserica primitivă, au dat o nouă înfăţişare creştinismului. Renaşterea, care s-acomplăcut în „embleme" şi criptograme, şi-a disimulat profunda originalitate şi dorinţa de înnoire în spatele acesteihieroglife încă înşelătoare: falsa imagine a unei întoarceri către trecut.De-a lungul contradicţiilor şi pe cărări întortocheate, şi tot visînd paradise mitologice sau utopii imposibile,Renaşterea a realizat un extraodinar salt înainte. Niciodată vreo civilizaţie nu acordase atîta loc picturii şi muzicii,nici nu lansase către cer cupole atît de înalte, nici nu ridicase la nivelul marii literaturi atîtea limbi naţionale ivite într-un spaţiu atît de restrîns. Niciodată în trecutul umanităţii nu fuseseră puse la punct atîtea invenţii într-un atît de scurt

Activity (41)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
1 thousand reads
Sabina Gumene liked this
Marian Bratu liked this
Costache Mihaela liked this
Georgiana Cune liked this
Georgiana Cune liked this
Purdelea Cosmin liked this
Dan liked this
doru.aurel liked this

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->