Contabilitatea – efort, adaptare, spatiu,

comunicare, expresie, receptare,

unitate în diversitate
Imensa prin orizont, captivanta si complexa prin
problematica, contabilitatea se desfasoara în timp si spatiu în
sensul si cu semnificatia pe care le dau actiunea umana.
Sensurile si semnificatia sunt determinate numai de
actiunea umana, deoarece în spatiul contabilitatii masura este data
doar de judecatile de valoare proprii gândirii umane.
Dincolo de orice partinire si prejudecata, ideile presupun un
anumit mod de gândire, dar si pasiunea suprema de a cultiva
adevarul dincolo de orice opreliste si constrângere, cu sentimentul
deplin ca ceea ce am dobândit în cunoastere meritam cu adevarat
numai atunci când stim sa daruim dezinteresat si sa ducem mai
departe ceea ce a fost deja început.
Demersul de progres necesar presupune un efort continuu.
Efortul este de altfel singura lege de miscare în spatiul social, iar
adaptarea , singura conditie care face ca efortul sa aiba efecte
determinate.
Daca ne referim la spatiul social al contabilitatii, apare
fireasca nevoia de clarificare asupra rosturilor finale ale actiunii
umane definite în conditii determinate.
Idealul propriu stiintei în spatiul contabilitatii este cultivat de
educatie, dar este desigur cea mai mare si cea mai generoasa
problema, pe cât de nobila si delicata pe atât de grea, din multe
puncte de vedere.
 Adaptare înseamna:
§ posibilitatea de a gasi solutii si variante;
§ îndrumare umana eficienta, stapânire de sine, ordine
morala;
§ relevanta valorii morale autentice, sens si semnificatie
asupra actelor umane asumate responsabil în ideea de
progres;
§ spirit de sacrificiu, abnegatie si permanenta cautare.
Este desigur o certitudine faptul ca prin natura ei
contabilitatea nu este doar un fapt exclusiv al scolii, ci o delicata
problema de mediu social.
Dincolo de paradigma stiintifica proprie, în formula sociala
vitala a organismului economic contabilitatea are un statut aparte,
care îi confera dreptul la receptare, rationalism, rationalitate,
rationament, ratiune.
Cum ratiunea stiintifica este izvor si temei al cunoasterii
autentice, contabilitatea presupune de altfel un limbaj inteligibil,
gândire, ratiune si comportament uman, iar în expresie ideala
afirmarea deplina a adaptarii si a efortului, ca o permanenta
“ghilotina” a egoismului si individualitatii.
Reforma structurilor în planul contabilitatii este de sorginte
intelectuala, dar cum totul aici este omenesc, este imperfect, ceea
ce nu exclude perfectibilitatea.
Efortul pentru progres este cu certitudine singura noblete
ce îi caracterizeaza pe oameni. Ce poate fi mai nobil decât acel
angajament voluntar al capacitatii proprii individului sau grupului
social pentru realizarea cu randament a unei actiuni asumate
responsabil?
La nivel social sunt desigur numeroase grupuri interesate
prin consecinte, argumente si interferente în spatiul contabilitatii.
Spatiu înseamna a determina granite, a stabili structuri
sensibile, dependent de gradul de cunoastere.
Efortul si adaptarea pot mari considerabil spatiile de
cunoastere, dar în acelasi timp, o data cu elementele dimensionale
apar proprietatile legate de interactiunea dintre acestea, factori,
cauze si conditii.
 Miscarea proprie în spatiul contabilitatii înseamna expresie,
limbaj, receptare.
Rational si ideal, realitatea obiectiva din spatiul contabilitatii
implica actiuni, concepte, notiuni, observatii si experiente prin care
se obtin, se vehiculeaza, se transforma, se valorifica informatii
despre realitatea economica obiectiva.
Mediul economic integreaza spatiul contabilitatii.
O anume expresie din spatiul contabilitatii presupune o
experienta cuantificata din mediul economic.
Dimensiunea sociala implica uneori idealism subiectiv.
Receptarea activa presupune o relatie nemijlocita bazata
pe cunoastere.
Orice sistem determinat, prin care se prelucreaza, se
comunica sau se valorifica informatii desemneaza un limbaj.
În termeni stiintifici, limbajul utilizat ca mijloc de comunicare
presupune o expresie logica, gândita, definita si prelucrata dupa
reguli structurale precise, prin ceea ce denumim lexic si gramatica.
“Lexicul” contabilitatii se refera la totalitatea elementelor
structurale cu valoare semantica ce constituie informatii
susceptibile în expresii calitative determinate, judecate în raport cu
o metodologie specifica.
“Gramatica” mecanismelor sociale ale contabilitatii
desemneaza totalitatea regulilor privitoare la constructiile ce iau
nastere între utilizatorii regulilor “lexicale”, pornind de la
considerentul necesitatii unitatii de vocabular si al relatiilor cauza –
efect între emisiunea de informatii brute si exploatarea optima a
informatiilor elaborate.
Contabilitatea este în economia de piata o retea de
informatii structurata social si motivata de interese umane în
legatura cu analiza si controlul fluxurilor ce caracterizeaza starea
si evolutia economiei.
Este un adevar tot mai mult recunoscut faptul ca în orice
conditii, cunoasterea economica implica certitudinea cifrelor, iar
contabilitatea este baza obiectiva a oricarei judecati în aceasta
privinta.
Masura transformarilor economice din planul social este
reflexul schimbarii de atitudine în planul contabilitatii.
 Cum nimic nu este întâmplator în legile de miscare ale
economiei, iar judecarea faptelor presupune reflectia metodica,
contabilitatea este animata acum de acelasi spirit sublim ce a
desavârsit la origini sansa omului: cunoasterea propriei identitati
cu argumente, pe masura timpului si a spatiului pe care le
traverseaza.
Câstigata firesc, prin educatie autentica sau din nevoia de
dialog social motivat de interese, contabilitatea îsi împlineste
menirea pe masura unui permanent efort, prin temeinicia lucrului
bine facut, dupa lege si morala.
Este probabil, singura arta capabila sa îi releve omului
sensul intim care trebuie sa îi guverneze actele cu temei rational
economic, în gasirea caii de echilibru pentru folosirea optima a
capacitatilor de cultivare a spiritului de ordine deplina, puterea si
gustul pentru asumarea constienta a responsabilitatii.
Desavârsita de o evolutie milenara, pe masura progresului
umanitatii, pe cât de nobila, pe atât de dificila, contabilitatea este la
scara individului izvor si temei pentru onestitate.
În masura în care contabilitatea este un imbold real catre
actiunea morala si un rezultat al cultivarii ratiunii si vointei, exista
prin savârsirea ei o cale a fericirii, o garantie pentru desfasurarea
armonioasa si durabila a transformarilor din economie.
Discutam despre reforma, integram în structuri noi scheme,
modele, ipostaze si teorii, cunoastem si recunoastem în solutii
distincte probleme noi, definim, pregatim si structuram orizonturi
de comunicare.
Distingem între cunoasterea comuna si cunoasterea
autentica si întelegem ca adaptarea structurala este de fapt
capacitatea de a dobândi trasaturi de structura care sa asigure
concordanta sistemului de contabilitate cu mediul pentru care
aceasta activeaza.
Daca putem accepta ideea de spatiu în contabilitate prin tot
atâtea dimensiuni structurale din perspectiva conceptuala,
exprimarea si manifestarea coordonata în termeni necontradictorii
determina expresii.
Expresia este rezultatul îmbinarii concise de notiuni si
concepte si totodata logica abstracta a unui continut informational.
Definim expresii, reactionam, primim si asimilam prin mijloace
proprii informatii, asadar receptarea si comunicarea repun în
parametrii functionali conexiunile între componentele sistemului.
Ideea fundamentala în contextul dialogului necesar din
spatiul contabilitatii este aceea a unitatii de interese dintre
participantii la schimbul de informatii din perspectiva modului prin
care contabilitatea este înteleasa, aplicata si valorificata.
Prin excelenta, contabilitatea este un factor virtual de
progres, dar numai în masura în care toti aceia care sunt chemati
sa participe la realizarea ei sunt pe deplin constienti de menirea
lor. Un program devine viabil pe masura unui corp contabil
constient de menirea sa, iar în acest context prin corp contabil se
are în vedere deopotriva toti aceia care activeaza în spiritul si pe
masura contabilitatii.
Desigur ca, în contextul mediului social al contabilitatii,
exista un cadrul institutional de educatie si formare profesionala
ocrotit de lege.
Trebuie sa recunoastem ca asimilarea contabilitatii este o
problema de educatie autentica, iar difuzia spatiala de cunostinte
noi în mediul social nu poate capata sens si semnificatie decât pe
masura pregatirii adecvate a misiunii acelora care au deplinatatea
cunostintelor necesare.
Întelegerea adecvata, motivarea modalitatilor specifice de
rezolvare, posibilitatea de a mânui cu inteligenta tehnica si arta
contabilitatii nu poate fi rezultanta rutinei.
Din pacate, din motive greu de explicat, în spatiul propriu
contabilitatii exista doua categorii de practici deosebite între ele si
care sunt justificate diferit.
Pe de o parte asimilarea prin reflectie stiintifica, pe de alta
parte , perpetuarea rutinei.
Reflectia este adversarul rutinei.
În mod paradoxal, asimilarea contabilitatii stiintifice nu este
de la sine egala cu posibilitatea de a dobândi sansa comunicarii.
Daca suntem de acord ca spatiul social al contabilitatii trebuie sa
evolueze în mod necesar si sa se adapteze în integralitatea lui la o
dimensiune fireasca universala, atunci trebuie sa spunem deschis
ca suntem datori sa gasim forme adecvate de implicare.
 Tocmai de aceea, un curs universitar de contabilitate
publica este în masura sa explice scopul careia îi este
subordonata întreaga activitate de gestiune contabila a resurselor,
precum si mijloacele prin care se poate realiza progresul.
Trebuie sa fim de acord ca în termeni de educatie,
învatarea contabilitatii îsi modifica parametrii si perspectiva în
raport cu specificul tipului de activitate la care se refera.
Unitatea de interese si de opinii prin intermediul unui
sistem contabil unitar si coerent este în masura sa refaca legaturi
necesare, sa reuneasca la un numitor comun “constiinta
schimbarii”, dar si “atitudinea motivata a progresului”.
Constiinta legii se traduce în fapta numai daca exista, pe
masura cunoasterii autentice, sansa adevaratei autoritati morale,
care presupune opinie competenta, dezbatere, pregatire,
solicitare, receptare si comunicare, într-o expresie unitara si
coerenta, definita si coordonata.
Ce mult am avea de câstigat daca am întelege ca, de fapt,
suntem cu totii datori sa ne depasim prin propria noastra atitudine,
dincolo de “presiunea cutiei fierbinti” a momentului, din perspectiva
clara a ansamblului devenirii contabilitatii.
Sa uitam de pasiuni si prejudecati, sa exage ram mai putin,
sa fim mai buni si mai drepti, dar sa ramânem cu ratiunea, vointa
si inima aproape de idealul contabilitatii autentice.
Îl putem explica, îl putem urmari si îl putem reconstrui cu
fiecare noua zi, atât cât ne va sta în putinta.