L-AU CREZUT ÎN COMĂ

23 de ani captiv în propriul său trup

Romain Eyckens | Reuters

Imagine 1
Vreme de 23 de ani, medicii l-au crezut în comă şi nu i-au acordat decât un minim de atenţie. În
realitate, Rom Houbens suferea de o paralizie generalizată care nu îi permitea să dea vreun semn că
aude şi simte tot ce i se întâmplă.
de Irina Cristea
24/11/2009

2076 vizite

Imprimă

E-mail
În 1983, Rom Houbens era un tânăr plin de viaţă, pasionat de arte marţiale şi pe cale să-şi
încheie studiile şi să devină inginer. A ajuns pe un pat de spital după un accident de maşină, şi
din cauza unui diagnostic greşit şi-a petrecut acolo 23 de ani. Fără a putea comunica, fără a
putea să le transmită celor care se ocupau (când şi când) de el că este conştient.

La spitalul din localitatea belgiană Zolder, cazul lui Rom Houbens a fost rapid clasat drept unul
fără speranţă. Personalul medical a considerat că bărbatul este în stadiul de "legumă", după ce
l-au supus unor evaluări a capacităţii de a răspunde verbal, motric sau prin mişcări ale ochilor,
la stimuli. La finalul evaluărilor, cazul a fost incorect clasificat. Rom a fost condamnat să
sufere în tăcere 23 de ani, incapabil să comunice cu părinţii, cu prietenii şi cu celelalte
persoane care veneau să îl îngrijească.

A ştiut în permanenţă ce se întâmplă cu el, cine este în cameră, despre ce se discută, dar nu a
putut să o arate. "Imediat ce m-am trezit după accident am încercat să strig, să ţip, dar nu m-
a auzit nimeni. Asta pentru că n-aveau ce auzi. Am devenit martor la propria mea suferinţă. Şi
i-am văzut pe medici şi pe asistente tot mai puţin interesaţi de mine, pe măsură ce timpul
trecea, iar speranţele în ceea ce mă priveşte scădeau până la zero", povesteşte Rom Houbens,
preluat de The Telegraph.

REEVALUAREA SALVATOARE
Salvarea lui a venit în anul 2006, când un neurolog care i-a reevaluat starea şi-a dat seama de
greşeala făcută acum 23 de ani. "N-am să uit niciodată ziua în care şi-au dat seama cu
adevărat de ce sufeream. În acea zi m-am născut a doua oară. Până atunci, tot ce puteam
face era să visez, la propriu, o viaţă mai bună. «Frustrare» e un cuvânt prea mic pentru a
descrie ce simţeam", spune Houbens. Neurologul Steven Laureys l-a readus, practic, la viaţă,
descoperind şi identificând corect semnele de activitate cerebrală.

În prezent, Rom Hubens este inclus într-un program de recuperare. Reuşeşte să comunice
scriind mesaje pe ecranul unui computer şi, cu ajutorul unui dispozitiv special, poate citi cărţi.
Iar medicul care l-a salvat intenţionează să folosească acest caz pentru a atrage atenţia
asupra altor posibile greşeli de diagnostic. Ceea ce ar putea da o altă direcţie inclusiv
dezbaterii privind euthanasia

BPCO – fumul de ţigară, ca o ceaţă a

morţii...

1 din 2 imagini
Imagine 1
de Dr Dana Tinică
24/11/2009
Răsfoieşte: 1 2
733 vizite
Imprimă

E-mail
Bronhopneumopatia obstructivă cronică, BPOC pe scurt, este o afeţiune pulmonară cu
prevalenţă în continuă creştere, cu impact devastator atât asupra celor afectaţi de această
boală, cât şi asupra familiilor lor. Este o afecţiune care ucide milioane de oameni la nivel
mondial.

BOALĂ PROGRESIVĂ
Pe plan internaţional, progresele în diagnostic şi în terapie au influenţat benefic evoluţia şi
prognosticul a numeroase maladii, unele grave şi foarte grave: boli cardiovasculare, cancer,
afecţiuni infecţioase, boli hepatice sau renale cronice. În multe cazuri, morbiditatea şi
mortalitatea lor au fost controlate sau stopate. Iată însă o maladie a cărei mortalitate a
crescut dramatic din 1980, ajungând rapid a cincia cauză de deces pe plan mondial, apoi a
patra, apreciindu-se că, în 2020, va trece pe locul al treilea în nefastul top al letalităţii.

Bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPCO) este o maladie respiratorie care blochează

fluxul aerian şi face respiraţia dificilă. Ea cuprinde două entităţi patologice - bronşita cronică şi
emfizemul pulmonar -, uneori fiind inclusă aici şi bronşita astmatiformă cronică. Aceste
patologii, de obicei, sunt asociate în diverse grade de evoluţie.
Faptul e cu atât mai tragic cu cât, în peste 85% dintre cazuri, BPCO are o cauză evidentă şi
uşor de prevenit: fumatul. Într-adevăr, peste 15% dintre fumători dezvoltă BPCO după
aproximativ 20 de ani de viciu, în funcţie şi de numărul de ţigări fumate.

Astfel, la persoanele care fumează două pachete pe zi, riscul se ridică la 25%. În România, nu
există statistici clare în acest sens, dar se pare că este afectată 10% din populaţia peste 40 de
ani, înregistrându-se aproximativ un milion de bolnavi, însă boala este mult subdiagnosticată.
Procentul este dublu la bărbaţi faţă de femei.

Totuşi, la femei, numărul îmbolnăvirilor a crescut în ultimele decade, însă mortalitatea tinde să
fie egală la ambele sexe. Odată constituită, BPCO este o maladie progresivă şi foarte puţin
reversibilă, care duce la multiple complicaţii grave: insuficienţă respiratorie, cord pulmonar
cronic (stadiu al unei boli pulmonare în care este afectată şi inima), cancer pulmonar sau
frecvente infecţii respiratorii acute. În plus, viaţa socială şi profesională a persoanei are de
suferit.

EFORTUL DE A RESPIRA
 Odată inspirat, aerul ajunge în trahee şi, apoi, în cele două
bronhii principale, stânga şi dreapta, ce dau ramificaţii din ce în ce mai mici în plămân.
Acestea se termină cu mici dilataţii, ca nişte săculeţi, numite alveole pulmonare, în pereţii
cărora există vase de sânge la nivelul cărora se face schimbul de gaze: este preluat oxigenul şi
eliminat bioxidul de carbon. În bronşita cronică, iritaţia produsă de tutun determină o creştere
marcată a secreţiei de mucus şi inflamaţia bronhiilor, cauzând obstrucţia acestora. În
emfizem, situaţia este şi mai gravă: se distrug pereţii alveolari şi fibrele elastice pulmonare.

Ca urmare, apar spaţii alveolare mari, dar care şi-au pierdut capacitatea de a asigura
transferul gazos. În plus, scăderea elasticităţii pulmonare determină prăbuşirea căilor aeriene
mici în expiraţie, reţinând astfel aerul în plămân. Rezultă că nici expiraţia, nici inspiraţia nu
mai sunt eficiente şi se realizează cu mari eforturi.

S-a constatat, de pildă, că persoanele nefumătoare au o funcţie pulmonară aproape integră la

60 de ani, în timp ce la fumători aceasta se reduce la jumătate şi continuă să se deterioreze.
Dacă însă fumătorul renunţă la ţigări, chiar după mulţi ani de fumat, la vârsta de 45 de ani, el
îşi poate conserva circa 70% din funcţia pulmonară. Ţigaretele sunt cele mai des incriminate,
dar la fel de periculoase sunt fumatul pipei sau a trabucului, precum şi fumatul pasiv.

Modificările patologice se declanşează după aproximativ 10 ani de fumat, devenind manifeste,

de obicei, după 20 de ani. Mai există şi alţi factori determinanţi, dar acţiunea lor nu e de
aceeaşi amploare. Aceşti factori sunt: expunerea la poluanţi sau noxe profesionale (fum, praf
organic sau anorganic, vapori), naşterea precoce sau infecţiile respiratorii repetate în copilărie.
Defectul genetic asociat cu deficitul unei enzime - alfa 1 antitripsina - poate fi regăsit în
geneza unui număr redus de cazuri, dar nu la modul absolut.

Astfel, fumătorii cu această deficienţă enzimatică vor dezvolta BPCO mai devreme, la 30-40 de
ani, dar nefumătorii vor păstra până la vârste înaintate o funcţie respiratorie normală. Refluxul
gastro-esofagian poate întreţine sau agrava BPCO.

SIMPTOME NEGLIJATE
 BPCO debutează după vârsta de 40 de ani. Chiar dacă deseori
simptomele sunt evidente, mulţi bolnavi le neglijează, considerându-le normale sau inofensive
ori atribuindu-le înaintării în vârstă. Temporizarea diagnosticului duce la deteriorarea masivă
şi, din păcate, ireversibilă a funcţiei pulmonare. Bronşita cronică se manifestă prin tuse cu
expectoraţie ce durează minim trei luni pe an, cel puţin doi ani consecutiv. Iniţial, tusea este
matinală, apoi se extinde pe tot parcursul zilei, inclusiv seara.

Expectoraţia este abundentă, de culoare gălbuie. Dispneea (respiraţie dificilă) nu apare decât
în stadiile avansate ale bolii. În debutul emfizemului pulmonar predomină dispneea şi
respiraţia şuierătoare (aşa numitul wheezing), dar tusea este mai rară. În timp, apare senzaţia
de presiune intratoracică şi toracele se dilată, ca un "butoi". Dispneea este un simptom
important în BPCO, ce contribuie decisiv în stadializarea bolii. Iniţial, ea se manifestă sporadic.

Dispneea se instalează progresiv, la eforturi mari, apoi la activităţi curente, după care, la
eforturi mici (spălat, îmbrăcat, la masă), pentru ca, în final, să apară şi în repaus. La dispnee
se adaugă: dureri de cap matinale (cauzate de alterarea concentraţiei gazelor sanguine, cu
reducerea oxigenului şi creşterea bioxidului de carbon), scădere în greutate şi oboseală
cronică, simptome generate de efortul respirator permanent. Se mai asociază depresia.
Bolnavul cu BPCO are frecvente exacerbări (acutizări) ale simptomelor, cauzate de infecţii sau
poluare. Ele se manifestă prin intensificarea tusei şi modificări ale sputei (volum, culoare,
consistenţă).

De asemenea, apare sau se agravează dispneea, la care se adaugă febra şi alterarea stării
generale.

TESTELE RESPIRATORII
Diagnosticul impune, pe lângă examenul fizic, şi unele determinări de laborator. Testele
respiratorii, efectuate cu ajutorul unui aparat numit spirometru, au o importanţă hotărâtoare.
Ele măsoară volumele de aer inspirate şi expirate în anumite condiţii şi viteza cu care acestea
se derulează. Spirometria este un test simplu, nedureros, în care, urmând indicaţiile
medicului, trebuie să suflaţi printr-un tub conectat la spirometru.

Aceste teste detectează maladia, chiar înainte de apariţia simptomelor clinice şi apreciază
progresia bolii şi eficienţa tratamentului. De asemenea, se mai pot recomanda dozarea gazelor
(oxigen, bioxid de carbon) din sângele arterial, un examen de spută, radiografia toracică şi
electrocardiograma.

APROAPE DE MEDIC
Dacă simptomele sunt neglijate de bolnav şi aparţinători, ele vor fi uşor remarcate de medicul
de familie. Acesta împreună cu un internist sau pneumolog, cu specialişti în nutriţie şi terapie
fizică, vor contribui la îngrijirea bolnavului. De aceea, trebuie păstrată o legătură permanentă
cu medicul, care va aprecia evoluţia bolii şi a stării bolnavului, precum şi eficienţa
tratamentului. Oricum, nu ezitaţi să vă prezentaţi rapid la doctor dacă aveţi febră, tuse
intensă, expectoraţie abundentă sau de culoare verzuie, cenuşie sau roşiatică, dacă se elimină
sânge în timpul tusei (hemoptizie) sau dacă apar dureri toracice.