Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
3Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Povestea cioplitorului de

Povestea cioplitorului de

Ratings:

5.0

(1)
|Views: 44 |Likes:
Published by EU_SUNT_IUBIRE

More info:

Published by: EU_SUNT_IUBIRE on Feb 15, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/01/2012

pdf

text

original

 
Povestea cioplitorului de stele
Se spune că departe, încît şi gîndului îi era greu să ajungă pînă acolo, trăia un cioplitor de stele. Numele lui era AIN. Lui i se dăruise la naştere un har fără de seamăn: să cioplească ca nimenialtul. Şi, pentru că mîinile lui îi erau atît de măiestre s-a hotărît ca el să cioplească stele. De miide ani, Ain cioplea şi făurea stele aşa cum sufletul îi şoptea şi, tot ce mîinile atingeau, eraneasemuit.Iar stelele nu erau făcute nici din marmură, nici din pietrele preţioase cunoscute pe pămînt.Stelele erau cioplite de Ain din Lumină. Cerul devenea pe zi ce trece tot mai frumos – asemeniunei grădini înflorite.Fiecare stea cioplită de Ain avea un sunet. Bolta Cerului devenise o simfonie divină şi fiecarestea avea parfumul ei.Aşa că cine se plimba pe cărările Cerului, devenea pe nesimţite mai bun, mai iubitor şi mai drept, pentru că frumuseţea – care îl înconjura din toate părţile – îi transforma inima.Ain îşi avea atelierul pe o stea care strălucea ca o nestemată şi al cărui izvor se afla în mînaCreatorului. Fiecare zi care trecea era o bucurie pentru el, pentru că în fiecare zi mîinile luimodelau Lumina, dîndu-i forma unei stele.Dar veni o zi în care mîinile lui nu mai ciopliră nimic şi Ain se simţi trist şi singur. Îi lipseaceva… Degeaba încercară stelele să-l încînte. Ain îi privea pe toţi cu iubire, dar ochii îi erau totmai trişti, iar mîinile îi erau neputincioase. Într-o noapte, a fost trezit de o melodie cum nu maiauzise. Îşi duse mîna la piept, unde simţea o arsură şi-şi dădu seama că inima îi era cea caremurmura melodia aceea nemaiauzită.O căldură nedefinită se zbătea în adîncul fiinţei sale. Neliniştit, lua dalta şi se apucă de lucru.Alese cu atenţie Lumina cea mai străvezie şi începu să cioplească o stea. Dar lucrul nu-lmulţumea. Nu reuşea să facă ce sufletul lui tînjea. Simţi că inima îl doare atît de tare, încît îşiduse mîinile acolo, încercînd să-şi aline durerea. Căuşul palmelor i se umplu de o Lumină maiscînteietoare decît roua soarelui. Ain se trezi că ţine în mînă o bucăţică din inima lui. Mîinile segrăbiră să cioplească Lumina aceea vie, tulburătoare. Dar, ciudat! În loc să cioplească o stea, aşacum le învăţase Ain, mîinile ciopliră… o fată, cu ochii migdalaţi şi părul numai inele! O fatăcum numai dorul inimii lui putea naşte.Ain o privea tulburat şi ochii i se umplură de lacrimi cînd o simţi vie.
 Era făcută din sufletul lui!
Şi un cer înflori în el cînd îi auzi glasul.E bine aici la tine!Vei rămîne cu mine?Desigur, doar sînt o parte din tine şi dorul tău m-a chemat! Dar, pentru început trebuie să-mi daiun nume.Un nume… O să-ţi spun
 AMENA!
Amena! Spuse ea, luîndu-l de mînă. De acum vom fi mereu împreună, hotărî ea.Din clipa aceea, pentru Ain, viaţa începu să curgă ca un rîu de munte. Fiecare zi care începeadevenea un dans al zînelor. Nimic nu i se părea mai frumos ca glasul fetei, ca zîmbetul ei.Mergeau peste tot împreună, el învăţînd-o potecile Cerului, unde puteau asculta muzica cerului şi puteau sta de vorbă cu sufletele lor.Priveşte! De ce curcubeul are atîtea culori?
 
Sînt doar şapte, Amena. Şi fiecare culoare e de fapt o poartă către o altă lume.Pentru cîteva clipe rămînea tăcută, adîncindu-se în privirea lui nesfîrşită. De unde să ştie ea căfiecare culoare a curcubeului era un alt univers, care la rîndul lui era o treaptă care te aducea maiaproape de Lumina Luminilor, după care oricare suflet era însetat?Ain era fericit, iar lucrul mîinilor sale se desăvîrşea pe măsura negrăitei sale fericiri. Împreună aumers şi în
Grădina Îngerilor 
, unde aleile erau pavate cu pietre preţioase, care mai de care maisclipitoare. Toţi îngerii veniseră să o vadă şi să se bucure de zîmbetul ei. Chiar Îngerul Blîndeţiii-a dăruit un mugure de floare, iar Îngerul Frumuseţii i-a sărutat ochii – să-i strălucească mereu.Şi, pînă la urmă, îngerii îi ţesură o rochie din fir de stea, cum nu se mai văzuse niciodată. Amenamai învăţă să împletească prima ei coroană din flori celeste. Iar ca bucuria să-i fie deplină, îngeriio lăsară să facă două brăţări din cele mai frumoase flori: una şi-o puse pe mîna ei, iar cealaltă o prinse pe mîna cioplitorului.Acum nu o să ne pierdem niciodată. Brăţările noastre surori au să ne ţină mereu împreună!Ain zîmbise, îmbrăţişînd-o: cum s-ar putea pierde, cînd nu se despărţeau niciodată? Pînă noapteatîrziu, Amena îi povesti tot ce vorbise cu îngerii, tot ce o învăţaseră şi îi arătaseră.Îngerii ştiu atît de multe! M-au învăţat frumuseţea din orice lucru. M-au suit în vîrful pomului cufructe de aur şi am putut vedea cele două poteci de taină: poteca binelui şi poteca răului. Acumştiu să le deosebesc! Iar 
 Îngerul Nevinovăţiei 
mi-a spus…Ce ţi-a spus, Amena?Dar ea adormise ostenită de atîtea întîmplări.Privirea îi alunecă pe brăţara împletită din flori celeste. Ar putea-o pierde vreodată? O singură primejdie ar fi fost…
Groapa Neagră!
De fapt nimeni nu ştia ce se putea întîmpla dacă teînghiţea gura ei. Dar în mod sigur ceva înspăimîntător, căci nici unul din cei care căzuseră acolonu se mai întorseseră.Dar, de ceea ce se temea, se întîmplă. Într-una din zile, pe cînd hoinărea singură, prinsă de vrajanorilor strălucitori, Amena nu luă seama că se îndepărtase şi că era pe un drum pe care Ain nu odusese niciodată. Şi, tocmai cînd se lăsase prinsă de îmbrăţişarea norilor, călcă chiar în vîrtejulnegru al Gropii, care o înghiţi într-o clipă. Cuprinsă de bezna ce o purta tot mai adînc, Amenaîncercă să ceară ajutor, strigîndu-l pe Ain, însă nimeni nu o putea auzi. Strigă pînă cînd îşi pierduconştiinţa. Se trezi într-un loc ciudat, dar… negrăit de frumos.Amena ajunsese pe Pămînt, în
Ţara Negrăită
, despre care se auzise şi în cerurile înalte, atît defrumoasă era! Frumuseţea ei nu putea fi cuprinsă în cuvinte; şi mai avea o melodie a ei, un
Cîntec al Slavei 
, pe care cine îl auzea o dată nu îl mai putea uita nicicînd.Amena se ridică în picioare şi nu apucă să facă doi paşi, cînd auzi doi vulturi:Priviţi, a căzut din stele! Vino cu noi la
 Stînca Şoimului 
, la adunarea Reginei!Lîngă stîncă se înalţa un pom semeţ, în care se aflau o mie şi una de regine, micuţe, cît să le prinzi în palmă, cu rochiţe foşnitoare şi coroniţe scînteind de nestemate şi avînd fiecare în mînăcîte un sceptru de argint. În mijlocul lor stătea
 Marea Regină.
Cu toţi o priveau curioşi pe Amena, care le povestise tot ce i se întîmplase de cînd mîinile lui Aino cioplise din sufletul său şi pînă cînd căzuse în Groapa Neagră. Au hotărît să rămînă în Ţara Negrăită şi să înveţe legile
 Mamei Pămînt 
ca să poată fi acceptată în
 Împărăţia Lupului Alb
.Căci Lupul Alb era singurul care putea deschide Poarta prin care fetiţa s-ar putea întoarce înlumea stelelor.
 
Acolo, în mijlocul pădurilor nesfîrşite, alături de micile zîne, Amena învăţă despre
origineacerească a sufletului 
, învăţă să simtă respiraţia pietrei şi să-i preţuiască truda ei de a creşte. Dar,cel mai mult îi plăcea să-l asculte pe
 Ram, bătrînul înţelept 
, ce-o învăţă taina tămăduitoare a plantelor, a cuvîntului, a focului…Priveşte, Amena, nu există plantă pe Pămînt care să nu fi primit harul tămăduirii. Cel care lecunoaşte taina poate face mult bine.Cuvîntul poate clădi lumi şi poate nărui împărăţii. El este viaţă dacă tîşneşte din inimaAdevărului. De aceea preţuieşte-l ca pe un dar sfînt, pentru că el susţine Creaţia.Iar Amena învăţă de la Ram cum să păstreze cuvîntul în Tăcere pînă se umple cu putere şi apoisă vindece sufletul celui în suferinţă şi, vindecîndu-se sufletul, trupul pe dată se întăreşte.Seara tîrziu, cînd începea dansul stelelor, Amena privea nesfîrşirea bolţii tulburată de dorul decioplitor. Oare Ain o căuta? Atunci simţea mîna lui Ram mîngîind-o, Ram care veghea neobositasupra ei…Răbdare! Aici, pe Pămînt, fiecare trebuie să înveţe să aştepte. Cîndva drumul tău se va împletidin nou cu drumul lui Ain.
Călăuză, nu uita, îţi va fi întotdeauna IUBIREA!
Amena mai avea un prieten de care rar se despărţea Be
rbecul cu Lîna de Aur 
din peştera luiRam, care vorbea cu glas omenesc şi care avea darul de a vedea prin oglinda viitorului. De la elaflă că, în zilele de mîine ale timpului, într-un ţinut însorit în care trăieşte un
Cerb Înstelat 
, îl vaîntîlni pe cioplitor.Şi iată că veni clipa despărţirii. Era
noaptea sfîntă
, cînd poporul aştepta naşterea anului. Amenaera însăşi frumuseţea, iar mintea sa înflorise asemenea unei flori celeste, udată de roua fără deasemuire a învăţăturilor primite.E noaptea de vrajă a lumii, Amena – spuse Marea Regină. Ai dreptul la îndeplinirea unei dorinţe.Te ascultăm!Aş vrea să ajung la Ain! Aş vrea să fim din nou împreună, acolo unde se nasc stelele. Lăsaţi-măsă plec spre Împărăţia Lupului Alb!Credeam că vei uita, că vei rămîne cu noi! Cu toţii te-am îndrăgit! Dar ai dreptate, Amena.
Cumar putea Iubirea să uite începutul ei?
Vino, se auzi glasul abia murmurat al Înţeleptului Ram. Şi numai ce mîna lui îi atinse umărul, căse şi treziră amîndoi în interiorul peşterii vii, în faţa unei oglinzi de cleştar.A sosit Timpul! Drumul spre Împărăţia Lupului Alb se află în faţa ta. Oglinda este uşa prin carevei intra în labirintul peşterii. Nimeni nu te va însoţi în întunericul peşterii. Foloseşte fiecarecuvînt pe care ţi l-am spus şi, mai ales, nu te lăsa cuprinsă de frică. Dacă eşti gata intră acum înoglinda din faţa ta, găseşte Calea şi fii fericită!
Totul stă în puterea şi credinţa ta!
Amena, respirînd adînc, păşi în cleştarul străveziu al oglinzii şi fu înconjurată de beznă. Nimiccare să-i arate drumul… Începu să păşească pipăind pereţii cu mîinile. De sute de ori fu nevoităsă se întoarcă din cotloanele înfundate. De sute de ori îşi simţi picioarele alunecîndu-i în gol.Cîteodată avea impresia că se mişcă în cerc. Se luptă cu disperarea, cu deznădejdea care-iîngrozea sufletul. Atunci îl auzea pe Ram: “Nu te lăsa pradă lor, altfel or să-ţi secătuiască puterile.
Fii mereu tu însăţi!
” Fata se oprea, respira adînc şi pornea mai departe.Doamne! Cît este de întuneric!Întunericul este o altă formă a luminii, Amena… îi răspundea din amintire vocea blîndă a luiRam. Lacrimi fierbinţi spălară ochii Amenei. Cum să transformă bezna în lumină? Cum?

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->