I.S.D.R.

– ISTORIA DREPTULUI ROMANESC

CURS 1

ORGANISMELE SOCIALE SI NORMELE DE CONDUITA ALE GETO-

DACILOR IN EPOCA PRESTATALA

Geto-dacii fac parte din cadrul neamului tracilor, despre care parintele istoriei
Herodot spunea ca e cel mai numeros dupa cel al inzilor. Tracii au patruns pe teritoriul
tarii noastre la sfarsitul neoliticului tarziu, in cadrul procesului de indo-europenizare a
spatiului carpato-danubiano-pontic. Ei sunt creatorii si purtatorii epocii bronzului pe
teritoriul tarii noastre.
In cadrul neamului tracic s-au cristalizat geto-dacii care sunt creatorii si
purtatorii epocii fierului pe teritoriul tarii noastre. Geto-dacii reprezinta cel mai
important neam tracic, atat din punctul de vedere al nivelului civilizatiei materiale si
spiritual pe care acestia l-au atins, cat si din punctual de vedere ai sistemului
organizarii politice pe care l-au construit. Cristalizarea geto-dacilor ca element etnic
distinct in cadrul neamului tracic a avut loc pe teritoriul tarii noastre, astfel incet putem
spune ca geto-dacii sunt autohtoni in spatiul carpato-danubiano-pontic. Aria geografica
de raspandire a neamului geto-dac a fost foarte intinsa, delimitata la nord de Carpatii
Padurosi, la sud de Muntii Balcanici, la vest de Tisa si la est de Nistru. Prezenta
statornica a triburilor geto-dace in acest areal geografic este atestata de izvoarele
istorice inca din secolul VI i.Hr. Istoriografia latina ii denumeste daci, cu referire la
triburile din interiorul arcului carpatic, iar istoriografia greaca ii denumeste geti, cu
referire la triburile extracarpatice. Este vorba de acelasi popor. Intrucat Strabo, in
“geografia”, afirma ca getii si dacii vorbeau aceeasi limba si constituiau acelasi popor.
Alaturi de informatiile oferite de autorii antici referitoare la modul de viata al
geto-dacilor, la nivelul lor de dezvoltare economica, precum si la formele de realizare
a conducerii societatii, informatii pretioase legate de viata geto-dacilor in epoca
prestatala le avem si din rezultatele descoperirilor arheologice, care intregesc imaginea
organizarii societatii geto-dace in Epoca Prestatala.
Cele mai importante referiri ale autorilor antici:
• Herodot: in cartea a IV a a istoriilor sale, relateaza expeditia regelui person
Darius, imparatul scitilor din steeple N Pontice, desfasurata in 514 i.Hr. Toate
triburile trace intalnite in cadrul expeditiei s-au supus regelui persan, cu
exceptia geto-dacilor, care au opus o rezistenta inversunata, fiind insa infranti
de armata persana, cu toate ca erau cei mai viteji si mai drepti dintre traci.
• Tuchidide, in “Razboiul peloponesiac”, vorbeste despre uniunea de triburi
geto-dace a odrizilor din Dobrogea, mentioneaza si numele a 2 conducatori ai
acestei uniuni de triburi, din sec V i.Hr., Sitalches si Sentes. Acest istoric arata
ca getii si celelalte popoare din Dobrogea sunt vecini cu scitii, au aceleasi arme
si aceleasi obiceiuri.
• Un autor latin, Pompeius Trobus, relateaza despre uniunea getilor dunareni,
condusa de Rex Histrianorum, care a jucat un rol important in conflictul dintre
regale Filip al II-lea al Macedoniei si capetenia scita Ateas. Istoricii Strabo si
Arian descriu expeditia lui Alexandru cel Mare la N Dunarii, in anul 335 i. Hr.,

1
 ocazie cu care a fost cucerita una dintre cetatile geto-dace de pe malul stang al
Dunarii.
• Un istoric latin, Curtius Lupus, in “Istoria Alexandri” vorbeste despre getii de
la N gurilor Dunarii, care, in 326 i. Hr., au invins armata generalului
macedonean Zofilion.
• Istoricul Diodor din Sicilia si Polianos si geograful Pansanias relateaya
confictul dintre diadohul Lisimah si Dromichete, capetenia unei uniuni de
triburi geto+dace, din campia munteana, conflict desfasurat intre 300 si 292
i.Hr. si care s-a terminat prin victoria capeteniei geto-dace.
• Istoricul Iustinius relateaza conflictul regelui geto-dac Oroles cu Pastarni si
povesteste despre pedepsele aplicate de rege soldatilor sai care initial fusesera
invinsi in conflictul cu Pastarni. Textele inscriptionatede la Histria mentioneaza
numele a 2 regi geti, Zamoldegicos si Romarxos, care in sec III i.Hr. isi
exercitau influenta asupra cetarilor grecesti de pe tarmul pontului Euxiniu.
• Istoricul Pompeius Drocus vorbeste despre incrementa dakorum pe
rubobosten regem (cresterea puterii gero-dacilor sub regele Rubob intr-o zona
plasata in interiorul arcului carpatic).

Din toate aceste mentiuni se desprind o serie de concluzii:

Geto-dacii reprezinta o populatie sedentara, care practica agricultura pe scara
larga, dispunea de cetati si asezari intarite si de armate puternice si bine echipate.
Geto-dacii au dezvoltat o stralucita civilizatie a fierului, mai ales in cadrul celei de-a
doua varste a fierului, laten, caracterizata printr-o puternica dezvoltare a mestesugului,
a productiei si a schim,bului de marfuri, ceea ce a dus la acumularea unor bunuri de
mare valoare pe care agresorii veniti de pretutindeni erau permanent tentati sa le prade.
Formele de organizare si conducere sociala ale geto-dacilor prezinta trasaturile
societatii gentilice aflate pe ultimul stadiu de dezvoltare al ei: democratia militara a
triburilor si uniunilor de triburi. In cadrul acestui sistem de conducere sociala, organul
suprem de conducere a societatii este adunarea poporului in armata, care lua cele mai
importante decizii pentru viata colectivitatii, pe baza principiului ca cine isi risca viata
in lupta, trebuie sa si decida.
Regii mentionati de autorii antici nu sunt sefi de state, ci conducatori militari ai
unor triburi sau uniuni de triburi, alesi si revocati de Adunarea Poporului, care le
stabilea si atributiile. Se manifesta tot mai accentuata tendinta acestor sefi militari,
sprijiniti de arostocratia gentiloco-tribala de a-si permanentiza si consolida pozitia, de
a-si transmite calitatea cu titlu ereditar, plasandu-se deasupra Adunarii Poporului, ceea
ce marcheaza tranzitia de la sistemul organizarii gentilice la sistemul organizarii
politice, adica de la comuna primitiva la stat.

Normele de conduita

In epoca prestatala, relatiile sociale ale geto-dacilor erau reglementate prin

norme de conduita fara caracter juridic, norme aplicate si respectate de buna voie de
membrii societatii si care aveau caracter religios pronuntat. Unele obiceiuri sau cutume
fara caracter juridic au supravietuit de-a lungul timpului, ajungand pana in epoca
medievala, dovada incontestabila a continuitatii poporului roman. Astfel, herodot arata

2
ca fiii puteau cere si obtine de la parinti delimitarea partii care li se cuvenea din
proprietatea comuna, indiciu ca proprietatea privata se afla in plin proces de formare.
Alt indiciu: furtul reprezenta o foarte grava incalcare a regulilor de convietuire
sociala.
Obicei: incheierea conventiilor, insotite de un ritual, compus dintr-un
juramant, insotit de un anumit ceremonial, care aminteste de procedura infratirii din
Evul Mediu.
Juramantul pe zeitatile din templu pe care trebuia sa-l faca slujitorii regelui.
Daca regele se imbolnavea, se considera ca unul dintre supusii sai a jurat stramb =>
aflarea celui vinovat, asemanatoare in privinta dublarii numarului de ghicitori cu
institutia juridica feudala a juratorilor.
Casatoria: poetul Menandru, referitor la o epoca mai veche, arata ca unele
triburi trace cunosteau poligamia, dar informatii mai exacte si pentru o epoca mai
recenta ne ofera poetul Horatiu care arata ca geto-dacii practicau cu strictete
monogamia. In societatea geto-daca prestatala, femeia avea o conditie sociala
inferioara barbatului, dovada in acest sens pedepsa aplicata de regele Oroles soldatilor
sai, invinsi in luptele cu bastarnii: efectuarea muncilor casnice ale femeilor lor.
Aceste reguli de conduita erau respectate in mod firesc si nu prin constrangere,
semnificativa fiind relatarea lui Aristotel: un neam tracic, agatursii, formulau regulile
de conduita in versuri si le invatau pe de rost cantandu-le. In acest sens, Iustinius arata
ca scitii respectau dreptatea in chip firesc, nu prin legi si Herodot mentiona ca inca de
pe vremea regelui persan Darius, getii erau cei mai drepti dintre traci.

Formarea statului geto-dac

Saltul calitativ de la democratia militara la stat a fost rezultatul unor

transformari economice si sociale pe care le-a suferit societatea geto-daca:
dezvoltarea productiei si a schimbului de marfuri, ca urmare a utilizarii unor unelte
perfectionate si a cresterii productivitatii muncii, intensificarea circulatiei monetare si
aparitia si adancirea stratificarii sociale in societatea geto-daca, care a dus la formarea
claselor si categoriilor sociale. Acesta este contextul in care apare statul geto-dac ca un
instrument utilizat de patura celor bogati (clasa dominanta in societate) pentru a-i tine
in ascultare pe membrii saraci ai societatii.
Se contureaza cele 2 criterii pe baza carora distingeau intre organizarea
gentilica – tribul si cea politico-statala:
- Stratificarea sociala
- Teritorial: presuspune ca apartenenta individului la comunitate nu se mai face
in functie de gradul de rudenie, ci de teritoriul locuit.
Acestia sunt factorii interni care au dus la formarea statului geto-dac si sunt
determinati. In afara lor au existat si factori externi, care au accentuat preocesul de
formare a statului geto-dac: slabirea puterii celtilor si ilirilor in luptele cu romanii,
precum si pericolul expansiunii economice si militare romane, statul roman cucerind
teritoriul Dobrogei si stabilind limesul la Dunare.
Statul dac s-a format si s-a consolidat in cadrul indelungatei domnii a regelui
Burebista, despre care istoricul Strabon arata ca a pus capat luptelor interne care ii
divizau si ii slabeau pe geto-daci, i-a facut sa asculte de poruncile sale, intemeind o

3
mare stapanire, de a carei putere se temeau toti vecinii, inclusiv statul roman, aflat in
plina expansiune romana.
Regele burebista a intreprins mai multe reforme cu ajutorul marelui preot
deceneu, reforma politica presupunand unificarea prin mijloace pasnice sau militare a
triburilor geto-dace. Reforma religioasa: unificarea credintelor disparate ale triburilot
geto-dace intr-un sistem politeist unic si reforma administrativa: mutarea centrului de
putere al statului geto-dac din campia munteana in interiorul arcului carpatic,
intemeind o noua capitala, sarmisedgetusa.

ORGANIZAREA STATULUI GETO-DAC

Organele centrale

Puterea suprema: regele, varful nobilimii sclavagiste si al aparatului de stat. la

geto-daci, regalitatea nu era ereditara, desi au existat tendinte in acest sens, astfel incat
burebista si decebal erau fii de regi.
Ca o particularitate a succesiunii la tron in statul geto-dac: vocatie la tron o avea
si marele preot. Acesta juca rolul unui adevarat vice-rege si completa cu puterea sa
religioasa puterea laica a regelui. Autorii antici iordanes si iocasius: marii preoti aveau
in statul geto-dac o putere aproape regala. Pozitia pe care marele preot o avea in statul
geto-dac se explica si prin interesul regilor si varfului aristocratiei sclavagiste de a
acredita ideea originii divine a legilor, ca si la roma si ca atare preotii erau singurii in
masura sa interpreteze vointa zeilor, revenindu-le principalele atributii judecatoresti.
Marele preot, in acest context, era judecatorul suprem in statul geto-dac. Preotii
au constituit in statul geto-dac principalul factor prin intermediul caruia a fost elaborat
in sens formal si impus sistemul dreptului geto-dac.
Organizarea centrala a statului geto-dac se completa cu o curte a regelui,
alcatuita din sfetnici si dregatori si organizata dupa model eremistic. In cadrul acestei
curti se contura si o ierarhie a dregatorilor, dovada ca acornion, dupa cum rezulta din
inscriptia de la dionisopolis, era primul sfetnic al lui burebista, iar vezinas era primul
sfetnic al lui decebal.

Organizarea locala

Informatii in legatura cu organizarea locala le avem de la un autor antic suidas,

care mentioneaza ca pana la instaurarea dominatiei romane, in statul geto-dac, erau
unii impusi mai mari peste treburile agricole, iar altii din jurul regelui erau impartiti la
baza cetatatii.
Se desprind astfel doua concluzii:
- Existenta a doua categorii de dregatori locali, dregatori cu atributii
administrative si dregatori cu atributii militare si de comanda.
- Statul geto-dac era impartit in unitati administrativ-teritoriale, iar agricultura
juca un rol esential, dovada ca statul era direct interesat si implicat in
desfasurarea acestei activitati economice.
Principala atributie a dregatorilor cu competente administrative era
supravegherea distribuirii periodice a loturilor de cultura in cadrul obstilor satesti sau

4
teritoriale, precum si a repartizarii produselor, ocazie cu care percepeau tributul
cuvenit statului.

ESENTA SI FORMAREA STATULUI GETO-DAC

Din punctul de vedere al esentei, este un stat sclavagist incepator, cu

particularitati care il apropie de statele bazate pe modul de productie tributal sau
asiatic. In scurta sa perioada de existenta, cuprinsa intre domniile lui burebista si
decebal, statul geto-dac nu s-a putut desavarsi ca un stat sclavagist de tip clasic,
precum statele grecesti sau cel roman.
Exista o puternica stratificare sociala, pusa in evidenta de diocasius si
iordanes, care ne-au transmis denumirile claselor sic ategoriilor sociale in care era
impartit statul geto-dac. Clasele dominante erau: aristocratia sclavagista, ai carei
membri se numeau tarabostes sau pileati si patura saraca, ai carei membri se numeau
comati sau capilati.
Desi s-a practicat in unele domenii ale vietii economice, in special pe
latifundiile private ale tarabostilor, rel. sclav. nu s-au putut desavarsi in statul geto-dac,
astfel incat sclavagismul la geto-daci era unul incepator, sporadic, patriarhal, munca
sclavilor nu reprezenta baza productiei. Aceasta era asigurata de munca oamenilor
saraci, dar liberi, grupati in obstile satesti sau teritoriale. La aceasta se adauga si
monopolul regelui asupra minelor de aur, intregind astfel incadrarea statului geto-dac
din punctul de vedere al esentei in categoria statelor bazate pe modul de productie
tributar.

FORMA
Statul geto-dac a fost o monarhie cu pronuntat caracter militar ................
Imparatul Domitian i-a recunoscut lui decebal calitatea de rege, acordandu-i
diadema regala, in calitate de conducator al unui stat clientelar Romei. In ceea ce
priveste caracterul militar, acesta nu este o dovada de primitivism, ci este o consecinta
a permanentului pericol extern cu care statul geto-dac s-a confruntat inca din
momentul constituirii sale.

DREPTUL GETO-DAC
Concomitent cu formarea statului geto-dac, a aparut si dreptul geto-dac,
normele juridice au luat loc obiceiurilor nejuridice din epoca democratiei militare.
Acesta s-a format pe 3 cai:
- Unele dintre obiceiurile sau cutumele nejuridice din perioada democratiei
militare, acelea care erau convenabile si utile claselor dominante au fost
preluate si sanctionate de stat, devenind obiceiuri juridice
- In conditiile noi ale organizarii politico-statele, prin repetarea unor
comportamente corespunzatoare noilor realitati economice si sociale sunt
instituite noi obiceiuri juridice
- Pe langa dreptul cutumiar/nescris, care imbraca forma obiceiului, in statul geto-
dac s-a elaborat si un sistem de legi care nu ne-a parvenit pe cale directa, dar pe
care autorii antici il mentioneaza. Strabos si iordanes afirma ca legile, in epoca
lui Burebista, care pretindea ca i-au fost inspirate de zei , sunt transmise din

5
 generatie in generatie pana in secolul VI i. Hr. Prin aceste legi, nu s-a realizat o
simpla codificare a obiceiurilor, deoarece, spun autorii mentionati, legile
respective cuprind porunci ale regelui, ele cuprind norme de drept noi. In mod
deliberat, in procesul de legiferare, burebista a facut recurs la autoritatea
religioasa pentru a se face ascultat de popor si pentru a dubla autoritatea de stat
cu cea a religiei, in asigurarea respectarii legilor.

Institutiile dreptului geto-dac nu ne-au parvenit in mod direct, deoarece textele

acestor legi nu s-au pastrat. Putem reconstitui insa in linii generale fizionomia
principalelor institutii juridice pe baza unor izvoare istorice, precum si pe baza
urmelor pe care aceste legi le-au lasat asupra dreptului de mai tarziu. Cea mai
importanta institutie a dreptului geto-dac este cea a proprietatii. In materia
proprietatii, geto-dacii au cunoscut doua forme de proprietate:

a) Privata
b) Comuna devalmasa a obstilor satesti sau teritoriale
a) Existenta proprietatii private este atestata de un autor antic, cripton, care
mentiona ca in statul geto-dac exista mari proprietari de pamanturi si vite.
Vanzarea sclavilor pe pietele Imperiului Roman era o practica frecventa.
Obiectul proprietatii private il constituiau vitele si sclavii, iar titularii erau
tarabostes.
b) In ceea ce priveste proprietatea comuna devalmasa, fizionomia acesteia ne-a
parvenit, prin intermediul odelor poetului roman horatiu. Din versurile lui,
rezulta ca pamantul obstii satesti sau teritoriale nu era impartit, ci era stapanit in
devalmasie de membrii obstii, ca de altfel si recoltele stranse de pe aceste
terenuri. Cultivarea se facea conform sistemului asolamentului bienal. Terenul
de cultura era impartit in loturi, acestea fiind atribuite membrilor obstii prin
tragere la sorti, in folosinta individuala pe termen de 1 an, iar la sfarsitul anului
se redistribuiau familiilor din obsti prin acelasi sistem al tragerii la sorti.
Aceasta activitate era supravegheata de dregatorii avand atributii administrative.

CURS 2

Foarte importanta in dr geto-dac este institutia casatoriei, despre care ne

vorbeste Herodot aratand ca aceasta imbraca forma unui contract de cumparare a sotiei
de catre barbat de la parintii acesteia, femeia aflandu-se intr-o stare de inferioritate in
raport cu sotul sau. Această pozitie sociala a femeii este confirmata si de poetul
Ovidiu, care descrie muncile casnice pe care trebuiau sa le efectueze femeile geto-
dace.
Informatii pretioase referitoare la familia geto-daca avem din odele poetului
Horatiu din care se desprinde concluzia k familia gd era monogama, si din care avem
informatii referitoare la institutia dotei, institutie de straveche traditie getodaca, fapt
confirmat prin pastrarea in lb romana a unui termen de sorginte gd, sinonim cu cel de
dota, acela de ”zestre”. Tot Horatiu precizeaza k principala zestre a femeii gd era
virtutea acesteia.

6
 In materia dr penal, principalele institutii ale dr gd vizau apararea statului si a
proprietatii private. Exista putine mentiuni concrete in aceasta materie, dintre acestea
mentionam faptul ca adulterul era pedepsit cu moartea, asa cum rezulta din odele lui
Horatiu.
Pe planul dreptului procesual, desi din pct de vedere formal atributiile realizarii
justitiei fusesera preluate de statul gd, in multe situatii, in special in cazurile de
vatamare corporala, continua sa se aplice vechiul sistem al razbunarii sangelui, o
forma a justitiei private.
Organizarea activitatii de judecata era una din principalele preocupari ale
statului gd, Iordanes precizand ca marele preot si rege Comosicus era judecator
suprem. Nu stim daca aceasta atributie a sa de judecator suprem o exercita in virtutea
calitatii de rege sau in cea a calitatii de mare preot.
Informatii referitoare la materia dr procesual gasim si in poeziile lui Ovidiu,
care atesta utilizarea duelului judiciar, o alta forma de justitie privata, pentru
solutionarea unor litigii.
Pe planul dreptului international avem informatii ce atesta rolul pe care preotii
gd il jucau in cadrul ceremonialului ce insotea incheierea tratatelor internationale.

Organizarea de stat a provinciei romane dace.

Cu toate ca romanii au cucerit cea mai mare parte a terit locuit de gd, cu
exceptia Crisanei, Maramuresului si a N Moldovei, nu intregul teritoriu cucerit a fost
inclus dpdv administrativ in provincia romana Dacia. Astfel S Moldovei, Coltul SE al
Transilvaniei (Olt-Carpati), precum si Campia Munteana, au fost incluse dpdv
administrativ in Provinicia Romana Moesia Inferioara. Restul teritoriului cucerit a
format provincia Dacia care, de-a lungul stapanirii romane, a suferit o serie de
reorganizari succesive. Astfel intre 106-117, pana la moartea lui Traian, Dacia a
constituit o provincie unitara in cadrul Imp Roman. Noul imparat, Hadrian, in intre
117-124, prima reorganizare administrativa a provinciei Dacia: Abandoneaza S
moldovei si cea mai mare parte din campia munteana, greu de aparat, si imparte
provincia Dacia in 2: dacia inferioara (coltul SE al transilvaniei si Oltenia) si Dacia
Superioara (celelalte teritorii ale fostei provincii unitare).
In 124, Hadrian creeaza la N de Aries si de Muresul superior, o noua provincie
Dacia, desprinsa dion dacia superioara, pe care o denumeste Dacia Porolisensis.
Ultima reorganizare a provinciei e realizata de Imp Marc Aureliu, intre 168-169.
Astfel, Marc Aureliu uneste Dacia Superioara cu cea inferioara, formand Dacia
Apulensis si desprinde apoi Banatul, formand Dacia Malvensis. Porolisensis e tinuta in
granitele sale existente inainte de aceasta reorganizare.

Organele centrale de conducere ale Provinciei romane Dacia.

Era o provincie imperiala, nepacificata, administrata direct de catre imparat

printr-un reprezentatnt al sau, numit Legatus Augusti Propraetore, recrutat dintre
membrii ordinului senatorial de la Roma si de rang consular (fost consul la Roma).
Prin urmare, acest guvernator avea Imperium Proconsulare (puterea de comanda a
consulului), el putea comanda mai multe legiuni romane. Resedinta acestui guvernator

7
si capitala Daciei se aflau la Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa.
Dupa ultima reorganizare, in Dacia Superioara, conducerea era organizata de un
Legatus augusti propraetore, recrutat tot dintre membrii ordinului senatorial, dar de
rang praetorian (fost praetor la Roma), avand dreptul de a comanda o sg legiune
Romana (a XIII-a Gemina). Resedinta sa se afla la Apulum, acolo unde stationa si
respectiva legiune. Capitala provinciei, insa, ramane la Colonia Ulpia Traiana.
In Dacia Inferioara, conducerea era exercitata de un Procurator Augusti,
procurator prezidial sau praeses, recrutat dintre membrii ordinului ecvestru (ordinul
cavalerilor) si avea Ius Gladi, care ii conferea depline puteri civile judiciare si militare.
Capitala provinciei Dacia Inferioara si resedinta guvernatorului acestei provincii se
aflau la Drobeta.
Dacia Porolisensis era condusa tot de un procurator prezidial, recrutat dintre
membrii ordinului ecvestru, capitala acestei provincii si resedinta guvernatorului fiind
la Napoca.
Dupa ultima reorganizare a provinciei Dacia, Dacia Malvensis era condusa de
un Procurator Augusti (prezidial), capitala si resedinta guvernatorului fiind la Malva,
iar in Dacia Porolisensis, atributiile de guvernator au fost preluate de comandantul
legiunii a V-a Macedonica, transferata din Dobrogea in castrul de la Porolisum; Dacia
Apulensis era condusa de un legat imperial, purtand titulatura de Legatus Augusti
Popraetore Daciarum Trium, recrutat dintre membrii ordinului senatorial si de rang
consular, revenindu-se astfel la situatia inistiala intrucat, acest legat imperial, coordona
dpdv administrativ toate cele 3 provincii Dacia.
Unitatea celor 3 provincii a fost intarita printr-o reforma realizata de Imp.
Alexandru Sever, potrivit careia Colonia Ulpia Traiana devine Metropola celor 3 dacii.
Ul alt organ de conducere la nivel central e Concilium Priovince, Concilium Dacare
Trium, infiintata de Marc Aureliu. Acest conciliu era o adunare provinciala, formata
din delegati ai oraselor din cele 3 porovincii dacia, care s eintruneau o data pe an la
Colonia Ulpia Traian, in palatul Augustarilor. Membrii acestei adunari provinciale
erau recrutati din cadrul ordinului ecvestru, precum si din cadrul ordinului decurionilor
(membrii senatelor municipale). Delegatii prezenti la aceats aadunare alegeau un
presedinte al adunarii care era si preotul Cultului Imperial in Dacia (sacerdos are
augusti). Acest conciliu era insa un organ consultativ cu atributiuni limitate la
discutarea unor probleme de interes general ridicate de delegatii oraselor si
provinciilor si sustinerea intereselor acestora in fata administratiei imperiale. In acest
sens membrii acestei adunari puteau formula anumite plangeri adresate imparatului in
legatura cu eventualele abuzuri ale magistratilor provinciali. In realitate, principala
atributie a lui concilium privinciae era intretinerea cultului imperial si a cultului Romei
in scopul intaririi loialitatii si devotamentului provincialilor fata de autoritatile romane.

Organizarea financiara a provinciei Dacia.

Administrarea finantelor provinciei Dacia se realiza de catre un procurator

financiar cu sediul la Colonia Ulpia Traiana, unde se centralizau toate datele privind
impozitele si celelalte venituri ale provinciei. Procuratorul financiar era subordonat
legatului imperial al Daciei, fiind recrutat dintre membrii ordinului ecvestru, si avand
in subordinea sa un intreg aparat fiscal alcatuit din functionari inferiori. Aceasta

8
situatie s-a mentinut si dupa prima reorganizare in Dacia Superioara, iar dupa a doua
reorganizare si in Dacia Apulensis.
Daca postul regatului imperial era vacant, conducerea interimara era atribuita
acestui procurator financiar, ca vice guvernator.
In Dacia inferioara, Dacia Porolisensis si Dacia Malvensis, atributiile financiare
erau exercitate de procuratorii prezidiali ai acestor provincii, iar in Dacia Porolisensis,
dupa ce atributiile guvernatorului au fost preluate de comandantul legiunii a 5-a
Macedonica, activitatea financiara a fost incredintata unui procurator financiar special.
In vederea stabilirii impozitelor, din 5 in 5 ani se realiza un recensamant al bunurilor si
persoanelor, de catre magistrati specializati, denumiti Dumviri Cvint Venales.
Impozitele erau de 2 categorii:
- Directe – tributa

- Indirecte – vectigalia

Din prima categorie faceau parte tributul soli (impozit funciar, se platea nu numai pe
terenuri, ci si pe cladiri, si se mai numea stipendium), tributum capidis (impozit
personal, platit nu numai de catre cetatenii romani, ci si de catre peregrini – strainii).
Impozitele indirecte:
- 5% pe mosteniri, eliberari de sclavi;

- 4% pe vanzarile de sclavi;

- 1% vanzarile altor bunuri;

- 2,5% pe circulatia bunurilor si persoanelor.

Ultimul impozit era perceput in cadrul unor oficii vamale denumite Stationes,
amplasate la granita provinciei si in interiorul acesteia, si care erau conduse la inceput
de niste sclavi imperiali. Apoi aceasta activitate a fost arendata unur Conductores, si
mai apoi a fost incredintata unor procuratori vamali recrutati dintre membrii ordinului
ecvestru.
In ceea ce priveste organizarea armatei, pe teritoriul Daciei au stationat mai multe
legiuni de-a lungul stapanirii romane:
- I Adiutrics

- III Falavia Felix

- V Macedonica

- XIII Gemina – singura care a stationat de la inceputul cuceririi romane si pana

la retragerea aureliana.

Legiunile dispuneau de un teritoriu propriu, utilizat pt nevoile lor economice, iar

locuitorii acestui teritoriu erau obligati sa efectueze servicii in folosul armatei romane.
In afara legiunilor, in Dacia au mai stationat si trupe auxiliare, care erau de 2 categorii:
cohorte si alae. De asemenea, detasamente mixte, denumite Numeri.

9
Organizarea locala a provinciei Dacia.

Provincia Dacia dpdv local era structurata in unitati administrativ-teritoriale de 2

categorii:
- Asezari urbane

o Colonii – centre urbane puternic romanizate, majoritatea locuitorilor

fiind cetateni romani, ce se bucurau de plenitudinea dr civile si politice.
Unele beneficiau de Ius Italicum: fictiune juridica in virtutea careia terit
acestor colonii erau asimilate cu solul italian astfel incat locuitorii lor
puteau exercita asupra pamantului dreptul de proprietate qviritara, apanaj
exclusiv al cetatenilor romani. Titularii acestui drept erau scutiti de plata
impozitului funciar.

o Municipii – centre urbane mai putin romanizate, avand o pozitie

inferioara in raport cu celelalte centre urbane, majoritatea locuitorilor lor
avand un statut juridic intermediar, intre cetateni si peregrini, adica erau
latini fictivi (se bucurau de conditia juridica a latinilor coloniali, fara a fi
rude de sange cu romanii). In perioada stapanirii romane, distinctia
destul de clara intre colonii si municipii incepe sa se estompeze, pana
cand se ajunge la o nivelare a statutului juridic al oraselor in provincia
romana Dacia.

- Asezari rurale

o Asezari organizate dupa model roman

 Padus – Pagi - satul amplasat pe teritoriul unei colonii, locuit in

majoritate de catre cetateni romani.

 Vicus –Vici – satul situat in afara teritoriului unei colonii, locuit

in majoritate de catre necetateni, latini si pergerini.

 Categorii speciale de asezari rurale

• Stationes – punte vamale postale de paza si control unde se

incasa impozitul de 2,5% pe circulatia bunurilor si
persoanelor.

• Canabae – asezari rurale din jurul castrelor romane, locuite

de mestesugari, negustori, familii si rude ale soldatilor
romani.

o Asezari organizate dupa model autohton – obstile satesti / teritoriale.

10
 Organizarea coloniilor si municipiilor era unitara fiind realizata exclusiv dupa
modelul Romei, si fiind asigurata exclusiv de catre cetatenii romani. De aceea Auliu
Geriu (autor antic) spunea ca romanele din imp Roman erau mici efigii ale Romei.
Conducerea suprema a coloniilor si municipiilor era realizata de catre consiliul
municipal (senatul municipal), asemanator senatului de la Roma. Membrii acestor
senate municipale alcatuiau ordinul decurionilor. Numarul membrilor senatului
municipal varia intre 30 si 50 si era stabilit in actul de infiintare a orasului, in functie
de numarul cetatenilor romani ce locuiau in orasul respectiv. Membrii senatelor
municipale erau alesi din 5 in 5 ani de catre Dumviri Cvint Venales, ei fiind recrutati
dintre cetatenii romani “in genium” (provenita din parinti care au fost intotdeauna
liberi) de peste 25 de ani, si avand o avere de cel putin 100.000 sesterţi. Erau preferati
aceia care indeplinisera magistraturi municipale si sacerdotale.
La vremea respectiva, ordinul decurionilor atinsese apogeul in imperiul roman,
dovada ca intr-o inscriptie descoperita la Drobeta, el este denumit Ordo Splendisimus.
Senatele municipale exercitau cele mai importante atributii privind conducerea si
administrarea oraselor, intre care solutionarea problemelor edilitare, cinstirea
persoanei imparatului in viata si a conducatorilor provinciei, organizarea spectacolelor
si a jocurilor publice, atributiuni administrative si fiscale precum si alegerea
magistratilor municipali si sacerdotali.
Tot un organ de conducere al oraselor il constituiau magistratii municipali. In
cadrul magistraturilor municipale, pe primul loc se aflau magistratii superiori, care in
colonii se numeau Dumviri Iuredicundo, iar in municiipii Quatroviri Iuredicundo.
Acestia exercitau atributiuni administrative, executive si judiciare. Alti magistrati
municipali erau edilii, insarcinati cu aprovizionarea pietelor, intretinerea strazilor si
cladirilor si asigurarea politiei orasului, precum si qvestori insarcinati cu administrarea
finantelor si a bunurilor orasului.
In subordinea acestor magistrati municipali se afla un intreg aparat de
functionari si slujbasi marunti, denumiti aparitores.
Magistratii sacerdotali mai erau numiti si preotii municipali. Ei erau alesi de
catre decurioni, fiind organizati in cadrul unei ierarhii in varful careia se afla Pontifex,
recrutat dintre decurioni, apoi Flamines (preotii zeilor principali) si Auguri (preotii
inferiori).
Dupa ordinul Decurionilor se afla Ordinul Augustarilor. Augustarii sunt
persoane care nu indeplineau criteriile necesare pentru a accede la decurionat si la
magistraturile municipale. Augustarii erau alesi pe viata de catre decurioni si aveau ca
principal obiectiv intretinerea cultului imperial in provincia Dacia, sens in care ei
trebuiau sa contribuie cu donatii banesti acordate orasului si sa contribuie la realizarea
lucrarilor edilitare. Augustarii se constituiau intr-o asociatie la nivelul intregii
provincii, cu sediul la Colonia Ulpia Traiana, unde rezida si conducatorul lor suprem,
numit Sacerdos Arae Augusti si care era si presedintele lui Concilium Provincie.
Al treilea ordin in cadrul ierarhiei orasenesti il constituiau Colegiile. Acestea
sunt asociatii cu caracter profesional, religios, funerar, avand ca scop ajutorarea
reciproca a membrilor lor, cum ar fi Colegiul Mestesugarilor, Negustorilor. Colegiile
profesionale erau organizate dupa model militar, membrii lor fiind grupati in decurii si
centurii si erau conduse de un Prefectus sau Magister, si puse sub protectia unei
personalitati a orasului, denumita Patronus sau Defensor.

11
Asezarile rurale.
O categorie speciala: statiunile balneo-climaterice. In Dacia existau 2 categorii de
localitati cu regim juridic si organizare speciale.
- Domeniile imperiale (Patrimonium Cezaris) in cadrul carora se aflau
exploatarile aurifere din muntii apuseni.

- Teritoriul pendinte de legiunile romane.

Dreptul in Dacia Romana.

Dreptul aplicat in Dacia are un profund caracter statutar, consacrand un statut

juridic deferit pentru diversele clase si categorii sociale.
1. Cetatenii romani: se bucurau de plenitudinea drepturile civile si politice. Cu
exceptia dreptului de proprietare qviritara, pe care il exercitau doar cetatenii
romani care locuiau in coloniile investite cu Ius Italicum. In concret, cetatenii
romani se bucurau de o serie d edrepturi civile si politice:

a. Ius Sufragi – dreptul de a alege

b. Ius Honorum – dreptul de a candida la o magistratura

c. Ius Militiae – dreptul de a face parte din legiunile romane

i. Ius comerci – dreptul de a incheia acte comerciale.

ii. Ius conubi – dreptul de a contracta o casatorie valabila potrivit dr

civil

iii. Legis Actio – dreptul de a utiliza mijloacele procedurale dr civil

pentru realizrea drepturilor lor subiective si a pretentiilor lor
legitime.

CURS 3

Cetatenii romani utilizau in raporturile dintre ei normele dreptului civil, iar in

raporturile cu necetatenii normele dreptului gintilor.
Latinii aveau un statut juridic intermediar intre cetateni romani si peregrini
bucurandu-se in acest sens de o parte din drepturile civile si politice ale cetatenilor
romani. Astfel ei aveau ius comerci, ius comudi in anumite cazuri, precum si legis
actio dintre drepturile civile precum si ius sufragi, dintre drepturile politice. Nu aveau
insa ius honorum si ius militie.
Latinii din dacia erau latini fictivi, in sensul ca aveau conditia juridica a latinilor
coloniali, insa nu erau rude de sange cu romanii. In perioada stapanirii romane a
Daciei , statutul de latini devenise o exceptie, aplicandu-se unui numar redus de

12
persoane, ca urmare a tendintei de generalizare a cetateniei romane. Latinii utilizau în
raporturile dintre ei, precum şi în raporturile cu cetăţenii romani şi cu peregrinii
normele dreptului ginţilor.
Cea de-a treia şi cea mai numeroasă categorie socială a Daciei romane o
constituiau peregrinii, în această categoriei intrând marea masă a populaţiei autohtone,
supusă în urma cuceririi romane. Dacii erau peregrini dedidici, deoarece se opuseseră
cu forţa armelor cuceririi romane, iar ca urmare ei nu semai bucurau de dreptul lor
naţional, anterior cuceririi romane. Peregrinii utilizau în raporturile cu cetăţenii romani
şi cu latinii, precum şi în raporturile dintre ei, normele dreptului ginţilor, oar peregrinii
obişnuiţi utilizau în raporturile dintre ei şi cutumele locale (leges morsqve
peregrinorum) în măsura în care aceste cutume nu contraveneau normelor de drept şi
principiilro juridice romane.
Din examinarea categoriilor sociale ale Daciei Traiane, rezultă că dreptul
ginţilor este dreptul comun tuturor acestor categorii sociale. Formele juridicie
întemeiate de dr ginţilor, deşi diferite de cele ale dreptului civil produceau totuşi efecte
juridice valabile chiar dacă acestea erau imperfecte În raport cu cele ale dreptului civil.
Spre exemplu cetăţeanul roman se putea căsători cu o peregrină potrivit formelor
dreprului ginţilor, însă nu avea manus asupra soţiei (puterea maritală conferită de
dreptul civil) şi avea o patria potestas imperfectă asupra descendenţilor.
În contractele încheiate între cetăţeni şî peregrini se utiliza forma scrisă însă nu
ad validitatem potrivit exigenţelor dreptului civil, ci ad probabtionen. Litigiile civile
dintre cetăţenii romani şi peregrini erau deduse spre judecată tribunalelor romane din
provincie pe baza ficţiunii juridice că peregrinul este cetăţean roman (si civis romanus
ese). Ius gentium, ca diviziune a dreptului privat roman, est emult mai evoluat în
raport cu dreptul civil întrucât nu presupune forme solemne şi gesturi rituale, iar
elementul subiectiv al voinţei umane reprezintă elementul central al instituţiilor sale –
dreptul ginţilor se caracterizează printr-un înalt grad de abstractizare şi subiectivizare.
În procesul convieţuirii autohtonilor daci cu romanii, cele trei rânduieli juridice
– ius civile, ius gentium şi cutumele locale – s-au apropiat până la contopire, dând
naştere în condiţiile specifice Daciei, unui sistem nou de drept pe care îl denumim
sistemul de drept daco-roman. În cadrul acestui proces de sinteză juridică, evidenţa
principală a avut-o dreptul roman, însă şi normele dreptului geto-dac au exercitat la
rândul lor o anumită influenţă asupra dreptului roman, mai ales în direcţia înlăturării
formalismului din actele juridice şi generalizării principiului bunei-credinţe.

Principalele instituţii juridice ale dreptului aplicat în Dacia provincie romană.

Institutia proprietatii
Principala instituţie este cea a proprietăţii. Referindu-ne la proprietatea asupra
pământului trebuie să precizăm că în Dacia romană existau 2 forme de proprietate
asupra solului.
1) Proprietatea cviritară

a. Era exercitată de un număr redus de persoane, cetăţenii romani ce

locuiau în coloniile învestite cu Ius Italicum, acea ficţiune juridică care

13
 asimila solul acestor colonii cu solul Italiei, el fiind exclus de la plata
impozitelor.

2) Proprietatea provincială

a. Era exercitată de celilalţi provinciali asupra celorlalte categorii de

terenuri.

b. Potrivit unei străvechi reguli din dreptul roman, pământurile cucerite de

la duşmani terceau în proprietatea statului roman, cu titlul de ager
publicus, întrucât „ogorul public” duşmanii Romei nu puteau avea
niciun drept. În fapt aceste terenuri erau date în folosinţă provincialilor
care plăteau în schimb uni impozit funciar, tributum solis sau
stipendium.

c. Întrucât această stăpânire a provincialilor asupra terenurilor primte în

folosinţă era dificil de încadrat în dreptul public, jurisconsulţii romani ai
epocii clasice au căutat să o definească pe baza ideilor şi instituţiilor
juridice existente, considerând căprovincialii exercităasupra acestor
terenuri posesia şi uzufructul şi că pot fi asimilaţi până la un punct cu
titularii de drepturi reale. În realitate însă provincialii exercitau asupra
acestor terenuri un veritabil drept de proprietate pe care doctrina
modernă a denumit-o proprietate provincială. Astfel provincialii puteau
transmite aceste terenuri prin acte inter vigos utilizând tradiţiunea ca
mod de dobândire a proprietăţii, care este un act de drept al ginţilor. De
asemenea ei puteau transmite aceste terenuri şi pentru cauză de moarte,
prin testament. Totodată, după modelul uzicţiunii din dreptul civil, a fost
creată pentru proprietarii provinciali o instituţie specială denumită
praescriptio longitemporis, pe care jurisconsulţii Paul şi Modestin o
numeau praescriptio longeposesionis. Ea se deosebeşte însă de
uzucatiunea din dreptul civil în mai multe aspecte:

i. În privinţa termenelor: la uzucatiune termenele erau scurte: 1 an

pentru bunurile mobile şi 2 pentru cele imobile. La praescriptio
longitemporis, termenele sunt lungi: 10 ani între prezenţi (între
persoane aflate în acelaşi oraş, iar mai apoi în aceeaşi provincie)
şi 20 de ani între absenţi (persoane aflate în oraşe diferite iar mai
apoi în provincii diferite).

ii. În privinţa efectelor: uzucatiunea din dr civil este o prescripţie

achizitivă, ea duce la împlinirea teremenului, la dobândirea
dreptului de proprietate asupra bunul respectiv., fiind un mod de
dobândire a proprietăţii. Praescriptio longitemporis este o

14
 prescripţie extinctivă, efectul ei este respingerea acţiunii în
revendicare a proprietarului de către posesor, după împlinirea
teremenului prescripţiei, însă dacă posesorul la rândul lui pierde
bunul după împlinirea prescripţiei, nu îl mai poate revendica.

iii. Praescriptio longitemporis admite joncţiunea posesiilor şi nu

necesită jus titlu (iusta cauza)şi buna credinţă.

În epoca post-clasică a fost creată şi o prescriptio longisimitemporis (prescripţa

celei mai lungi durate), al cărei termen era de 40 de ani în timpul domniei împăratului
Constantin cel Mare, redus ulterior la 30 de ani în timpul lui Teodosie II şi care se
aplica şi bunurilor imperiale precum şi bunurilor bisericii, fiind tot o prescriptie
extinctivă. Justinian, în cadrul politicii sale unificatoare, a sprimat distincţia dintre
fndurile italice şi cele provinciale, în sensul că şi solul Italiei a fost supus impozitelor,
şi a unificat pe cale de consecinţă uzucatiunea cu praescriptio longitemporis, creând
următorul sistem: bunurile mobile erau uzucapate printr-o posesie de 3 ani, dneumită
uzus catio. Bunurile imobile erau uzucapate printr-o posesie de 10 ani intre prezenţi şi
20 între absenţi, denumită praescriptio longitemporis. În ambele situaţii erau cerute
justul titlu sau iusta cauza posesionis şi buna credinţă.
Prescripţia avea un caracter achizitiv. Justinian a menţinut şi praescriptio
longisimitemporis cu următoarea fizionomie: dacă posesorul era de bună credinţă şi nu
a intrat în posesia bunului prin mijloace violente, dobândeşte proprietatea printr-o
posesie de 30 de ani. Dacă posesorul este de rea credinţă sau dacă a intrat in posesia
bunului prin mijloace viloente, prescripţia este extinctivă, în sensul că poate după o
posesie de 30 de ani să respingă acţiunea în revendicare a proprietarului, dar nu poate
dobândi dreptul de proprietate asupra terenului. Acest sistem a fost creat de Justinian
printr-o constituţiune imperială în anul 528. Figura juridcă a proprietăţii provinciale a
dat naştere pe planul tehnicii de reglementare juridică unor atribute şi determinative
juridice care au putut fi utilizate cu succes mai târziu, în vedere consacrării proprietăţii
divizate de tip feudal.
O altă formă de proprietate existentă în provincia romană Dacia este
prorprietatea peregrină. Peregrinii au fost principalii parteneri de comerţ ai romanilor
care, pragmatici fiind, au fost nevoiţi să recunoască această formă de proprietate
întrucât peregrinii nu aveau ius comeric, iar ca urmare nu puteau exercita dreptul de
proprietate cviritara. Proprietatea peregrina se aplica si asupra altor bunuri decat
pamantul si era ocrotita prin mijloace juridice create dupa modelul celor aplicabile
proprietatii cviritare. Spre pilda, actiunea in revendicare era acordata si peregrinilor,
fie cu suprimarea din formula actiunii a sintagmei „ex iure cviritium”, fie prin
introducerea in formula actiunii a unei fictiuni juridice si anume fictiunea ca peregrinul
este cetatean roman. Si civis romano ese.
Actio furti şi actio daunum (actiunile ce sanctionau delictul de furt si delictul
pagubei cauzate pe nedrept) au fost acordate si peregrinilor cu aceesi fictiune juridica.

15
 Institutia casatoriei
Casatoriile intre peregrini erau admise, fiind totodata admise si casatoriile dintre
cetatenii romani si peregrini si avem in vedere colonistii romani in special soldati care
se casatoreau cu femei autohtone, si totodata au fost admise in favoarea peregrinilor
institutiile tutelei si adoptiunii fraterne, aceasta din urma dand nastere institutiei
feudale a infratirii.

Institutia succesiunilor
Succesiunea putea fi deferita prin testament sau, potrivit legii, peregrinii puteau
testa intr-o forma specifica, anume testamentul oral, care a dat nastere in feudalism
testamentului denumit „cu limba de moarte”. Totodata, peregrinii aveau si testament in
factio pasiva, asa incat ei puteau veni la succesiunea cetatenilor romani.

Institutia obligatiilor
Aceasta a cunoscut in dacia romana o reglementare amanuntita si evoluata
intrucat epoca stapanirii romane a daciei s-a caracterizat la nivelul imperiului roman ca
o perioada de maxima inflorire a productiei si schimbului de marfuri. In acest context,
obligatiile si cu precadere cele contarctuale sunt supuse unui regim juridic extrem de
complex, rezultat din impletirea unor elemente de drept civil cu elemente de drept al
gintilor si cu obiceiuri locale, ca o expresie a sintezei juridice daco-romane. Forma,
elementele si efectele contractelor ne indica faptul ca o serie de rguli si principii ale
dreptului privat roman au fost deviate de la menirea lor initiala capatand in conditiile
economico-sociale specifice daciei noi functii si noi finalitati.
Expresia acestui proces o reprezinta unul dintre cele mai importante documente
ale dreptului privat roman, din categoria textelor epigrafice, tripticele din transilvania,
sau tablitele cerate din transilvania. Ele au fost decoperite intre 1786 si 1855 la
algurnus maior, rosia montana de astazi, intr-o mina de aur parasita. Se prezinta sub
forma unor tablite de lemn de brad legate cate 3, fetele interioare ale tablitelor 1 si 3
precum si ambele fete ale tablitei 2 sunt usor scobite si acoperite cu un strat de ceara
pe care s-a scris cu ajutorul unui stilet. Istoricul acestor tablite l-a realizat marele
romanist german Theodor Monsen, care a elaborat si o editie critica a tripticelor
(Corpus inscriptiorum latinarum aparuta la Viena). Monsen pleaca in explicarea
istoricului tripticelor de la faptul ca ultimul act continut in triptice este datat 29 mai
167, data la care romanii se aflau in razboi cu marcomanii. Pentru acest motiv,
Monsen sustine ca populatia acelei asezari ar fi parasit localitatea, ascunzand cele mai
importante acte ale colectivitatii in mina de aur si ca nu s-a mai intors, localitatea fiind
abandonata. Nu putem accepta aceasta explicatie deoarece, dupa cum se stie,
exploatarea aurului din muntii apuseni era principala procupare a administratiei
romane in dacia. Mai lesne de presupus este faptul ca doar acel membru al
colectivitatii care a ascuns tablitele in mina nu s-a mai intors, astfel incta acestea nu au
mai putut fi recuperate. S-au descoperit 25 de tablite cerate din care numai 14 sunt
lizibile si au putu fi descifrate. Ele contin o serie de acte juridice si anume 4 contracte
de vanzare, 3 de munca, 2 de imprumut, 1 de societate, 1 de depozit, un proces verbal
prin care se constata desfiintarea unei asociatii funerare, lista cheltuielilor efectuate
pentru organizarea unui banchetprecum si obligatia unei persoane de a plati o datorie.

16
Principalele contracte continute in triptice.

Intr-un contract de imprumut, creditor este o femeie peregrina (Anduena lui

Bato); potrivit dr roman, peregrinii nu aveau ius comerci, iar pe de cealalata femeile su
iuris in dreptul roman erau puse sub tutela perpetuă a agnaţilor lor, fiind considerate
obstaculate dpdv intelectual. Aceasta inseamna ca acest act nu corespunde exigentelor
dreptului roman, ci ca el a fost incheiat cel mai probabil potrivit unei cutume locale.
Intr-un alt contract de imprumut figureaza o simpla conventie de buna credinta
din care se naste obligatia debitorului de a plati dobanzi. Potrivit dreptului roman,
obligatia de a plati dobanzi nu se naste dintr-o simpla conventie debuna credinta, ea se
naste fie dintr-o stipulatio sortis et uzurarum (stipulatiunea capitalului si a dobanzilor),
fie printr-o stipulatio uzurarum alaturata lui mutum, contratcul de imprumut de
consumatiune. Prin urmare nici acest act juridic nu respecta exigentele dreptului privat
roman.
Un alt contract continut in triptice este unul de depozit. Este vb de o forma
exceptionala de depozit, anume depozitul neregulat , actul fiind incheiat insa cu scopul
de a proba o obligatie izvorata cel mai probabil dintrun act anterior. Totodata, din
examinarea actelor continute in triptice, constatam ca stipulatiunea in virtutea
caracterului sau abstract si a functiei sale generale a fost utilizata pentru realizarea
operatiunii juridice a imprumutului atat cu privire la capital cat si cu privire la dobanzi,
precum si pentur realizarea operatiunii juridice a garantiilor, desi la epoca respectiva
(plina epoca clasica) dreptul roman crease acte juridice speciale prin care se realizau
atat operatiunea juridica a imprumutului cat si operatiunea juridica a garantiilor.
Intr-un contract de munca muncitorul se angajeaza sa munceasca intr-o mina,
constractul continand o clauza potrivit careia el accepta sa nu fie platit pentru zilele in
care fara vina sa nu poate sa presteze serviciile inchiriate. Constractul de munca este o
varietate de locatio operarum (locatiune de servicii), care la randul sau este una dintre
formele juridice pe care le poate imbraca locatiunea. Partile contractului de locatiune
de servicii sunt locato (cel ce isi inchiriaza serviciile) si conductor (cel care inchiriaza
serviciile), proprietarul minei. Fata de fizionomia contractului de munca din triptice,
problema care se pune e aceea a suportarii riscului in contract. Riscul in contract, prin
definintie este sistemul potrivit caruia una dintre partile contractante trebuie sa-si
execute obligatia desi cealalta parte contractatnta nu si-o mai poate executa fara vina
sa. Contractul de locatiune de servicii, in general, si contractul de munca in special,
sun ambele contracte sinalagmatice, care genereaza obligatii in sarcina ambelor parti
contractante. Regula care joaca in privinta riscului in contract in contractele
sinalagmatice este aceea ca riscul se suporta de catre debitorul obligatiei imposibil de
executat.
Aceasta regula a functionat si in dreptul roman vechi in locatiunea de servicii,
numai ca in dreptul roman clasic, regula se schimbase, riscul fiind preluat de catre
conductor (patronul minei), in sensul ca patronul minei ar fi trebuit sa-l plateasca pe
muncitor si pentru zilele in care acesta nu putea sa munceasca datorita unei imprejurari
care nu era din vina lui. (inundarea minei) Si totusi, printr-o clauza speciala inserata in
cuprinsul contractului, locatorul accepta sa nu fie platit si sa preia riscul in contract
prin derogare de la regula dreptului roman clasic. Aceasta derogare se explica prin

17
polarizarea sociala accentuata a statului roman si discrepanta imensa de pozitie
economica dintre partile contractante, context in care muncitorul este nevoit sa accepte
aceasta clauza , contractul avand pentru el caracterul unui veritabil act de adeziune.

CURS 4

In tripticele din Transilvania sunt continute si 4 contracte de vanzare; in ceea ce

priveste forma acestora, ea se abate de la exigentele dr roman clasic intrucat in dr
roman, contractul consensual de vanzare care se forma in mod valabil prin simplul
acord de vointa al partilor contractatante genera o serie de efecte: obligatia
vanzatorului de a pastra si preda lucrul, obligatia vanzatorului de garantie pentru
editiune
• Obligatia vanzatorului de garantie pentru viţi

• Obligaţia cumparatorului de a plati pretul vanzarii.

Toate aceste efecte se nasteau in mod automat in momentul realizarii acordului

de vointa dintre parti cu privire la obiectul vanzarii si cu privire la pretul vanzarii. Intr-
unul din actele de vanzare avem clauze diferite pt fiecare dintre aceste efecte. Astfel
gasim o clauza de cumparare, o declaratie referitoare la pret, clauze distincte privind
obligatiile de garantie pentru emisune si pt viţii, precum si o declaratie a garantului.
Intr-o alta tablita cerata avem un contract de vanzare care este semnat nu numai
de catre martori, ci si de catre parti si garanti. Sub acest aspect, in dreptul roman a
existat o anumita evolutie in sensul ca la inceput actele erau redactate in forma
obiectiva, in sesnsul ca ele erau semnate numai de catre martori, iar din a doua
jumatate a epocii clasice, pe fondul influentelor orientale, actele au inceput sa fie
redactate in forma subiectiva. In sensul ca ele erau semnate numai de catre parti. Ca
atare, fizionomia contractului din triptice, semnat si de catre martori si de catre parit si
de garant ne indica faptul ca ne aflam intr-o etapa intermediara de trecere de la forma
obiectiva, la cea subiectiva a actelor juridice.
Intr-o alta tabliţă, operatiune juridica a vanzarii se realizeaza atat prin
mancipatiune, cat si prin contractul consensual, numai ca niciuna dintre conditiile de
forma ale mancipatiunii nu este indeplinita, iar aceasta fizionomie a operatiunii
juridice a vanzarii a nascut in literatura de specialitate numeroase controverse, multi
autori socotind aceasta operatiune juridica ca o curiozitate greu de explicat. Altii au
sugerat faptul ca ar fi vorba de o eroare terminologica, in sensul ca in mod gresit
partile au utilizat cuvantul mancipatiune in locul cuvantului traditiune. Alti romanisti
au sustinut ca mancipatiunea e nula, insa operatiunea juridica a vanzarii se realizeaza
in virtutea contractului consensual, insa aceasta e mai degraba o constatare decat o
explicatie. Sunt si unii autori care afirma ca pentru mai multa siguranta, partile au
utilizat atat mancipatiunea
Adevarata explicatie a acestei „curiozitati” poate fi data numai din perspectiva
metodei dialectice de cercetare a fenomenului juridic roman. Astfel, in dreptul roman,
mancipatiunea este un mod de dobandire a proprietatii, un act de drept civil, supus ad
validitatem unor forme extrem de riguroase si complicate, iar contractul consensual de
vanzare este un act de drept al gintilor, iar ca atare liber de forme, insa el nu e un act
translativ de proprietate, ci un act generator de obligatii, in sensul ca din contractul

18
consensual se naste obligatia vanzatorului de a transmite cumparatorului linistita si
utila posesiune a bunului (vaquam posesionem tradvere). Pe de alta parte, daca
examinam fizionomia contractului de vanzare din legea tarii (dr nostru feudal nescris),
constatam ca acest contract este consensual translativ de proprietate: operatiunea
juridica a vanzarii din triptice este dovada de necontestat a sintezei juridice daco-
romane in sensul ca alaturarea mancipatiunii contractului consensual are caz
semnificatie perioada de tranzitie de la dreptul roman clasic in forma sa pura, la
dreptul national al romanilor (legea ţării), perioada de tranzitie in care functiona din
punct de vedere juridic, un sistem de drept nou rezultat din sinteza randuirilor juridice
romane si autohtone, anume dreptul daco-roman.
De altfel, din examinarea formei actelor continute int riptice, precum si in a
elementelor si efectelor lor si totodata din examinarea conditiei juridice sau a statutului
juridic al partilor care l-au incheiat, se desprinde ca o concluzie de ansamblu faptul ca
aceste acte nu sunt intrutotul conforme nici cu exigentele dreptului roman, nici cu
obiceiurile locale, iar acest lucru se explica prin faptul ca ele au o fizionomie proprie
de natura sa le confere o identitate proprie, ca acte juridice de drept daco-roman.

ORGANIZAREA SOCIALA SI NORMELE DE CONDUITA IN PERIOADA

CUPRINSA INTRE RETRAGEREA AURELIANA (271 – 2715 d.Hr.) SI
SECOLUL VIII

Aceasta perioada coincide cu etnogeneza romaneasca si cu afirmarea obstei

satesti sau teritoriala ca unica forma de organizare sociala a populatiei daco-romane.
Retragerea Aureliana, insemnand retragerea aparatului administrativ superior roman, a
armatei romane si a marilor stapani de latifundii si sclavi, a facut sa inceteze dominatia
romana asupra daciei doar din punct de vedere formal. Marea masa a populatiei daco-
romane a ramas pe loc, iar teritoriul fostei dacii romane, precum si zonele locuite
anterior de dacii liberi, au ramas in continuare in sfera de influenta romana, caci
imperiul roman a continuat sa maifeste un interes deosebit pentru fostele sale posesiuni
de la nordul dunarii, considerate o zona de protectie a limesului roman.
Dar influenta romei asupra daciei chiar si dupa retragerea aureliana nu s-a
limitat doar la aspectul militar, ci a avut in vedere si relatii de natura economica,
influenta culturala, toate acestea facandu-i pe unii autori sa vorbeasca despre o asa-zisa
recucerire a daciei.
In ceea ce priveste popoarele migratoare care au traversat spatiul carpato-
danubiano-pontic, ele au exercitat asupra acestui teritoriu o influenta pur nominala,
deoarece dpdv al evolutiei sociale, migratorii se aflau ei insisi in stadiul democratiei
militare si au sfarsit prin a fi asimilati de autohtoni care le erau superior nu numai dpdv
democratic, ci si sub aspectul gradului de civilizatiei.
Acesta este cadrul istoric general in care s-a derulat etnogeneza romaneasca,
proces istoric extrem de complex, care a parcurs 2 etape:
• Etapa romanizarii autohtonilor daci si formarii poporului daco-roman,
inceputa chiar inaintea cuceririi romane, si care a durat pana in sec VI d.Hr.
( a continuat si dupa retragerea aureliana).

19
 • Etapa formarii poporului român ca un popor cu o identitate proprie, etapa
care s-a derulat intre sec VI si VIII d.Hr.

Etnogeneza româneasca are 2 componente: romanizarea si crestinarea.

Romanizarea reprezinta sinteza etnica si lingvistica dintre colonistii romani si
autohtonii geto-daci, care a dus la formarea unei populatii romanice si a unei limbi
romanice, sinteza careia i se adauga sinteza juridica si institutionala a celor 2 populatii.
Crestinarea, proces ce debuteaza in sec III d.Hr. si care a dus la formarea unui
popor nascut crestin, spre deosebire de toate celelalte popoare vecine care au fost
crestinate ulterior. Invaziile popoarelor migratoare nu au perturbat procesul
etnogenezei romanesti, intrucat dominatia lor s-a exercitat de la distanţă, însă unele din
aceste popoare, in special slavii, au exercitat o anumita influenta in cea de-a doua
etapa a etnogenezei romanesti.
In ceea ce priveste organizarea sociala a populatiei daco-romane, trebuie
precizat ca dupa retragerea aureliana asistam la un fenomen de ruralizare a vietii
sociale, trastaura comuna tuturor provinciilor imperiului roman. Pe acest fond,
populatia daco-romana isi continua existenta in formele traditionale de organizarea
sociala, anume obstile satesti sau teritoriale, care devin acum unica forma de
organizare sociala in spatiul carpato danubiano pontic.
Obstea sateasca sau teritoriala se afla la mijlocul distantei dintre obstea gentilica
si stat, in sensul ca ea pastreaza anumite trasaturi ale obstei gentilice, dar are elemente
comune si cu organizarea de tip politic, dovada ca obstea sateasca sau teritoriala s-a
mentinut si dupa formarea statelor feudale romanesti de sine statatoare. Astfel, obstea
sateasca sau teritoriala pastreaza democratismul vechii organizari gentilice, schimband
doar criteriul apartenentei indivdului la colectivitate, din cel de sange in cel teritorial,
acesta fiind de altfel si elementul comun cu organizarea de tip politic.
Pe plan terminologic, in limba română, s-au pastrat 2 termeni pentru
desemnarea obstilor satesti sau teritoriale, unul de origine latină, cel de sat (poastu) şi
cel de cătun, de sorginte tracă. Termeneul de sat desemneaza nu numai asezarea rurala
in sens geografic, ci si totalitatea locuitorilor acelor asezari, in sens demografic. Cu
privire la acest ultim sens a patruns in limba română şi un dublet slav, termenul de
obşte.

Caracterele obstii satesti sau teritoriale.

1) Un prim caracter care decurge din insasi denumirea acestei forme de organizare
sociala, este cel TERITORIAL. Obstea este prin definitie o asociatie de
gospodarii familiale, reunite pe baza unui teritoriu stapanit in comun. Termenul
care desemnează teritoriul stapanit in comun este cel de moşie, de sorginte
tracă, si este sinonim cu cel de proprietate. Pentru a desemna partea care revine
fiecarui membru al obstei din teritoriul stapanit in comun, se utilizeaza termenul
de moş, din aceeasi familie de cuvinte, alaturi de care, in limba română a
patruns si un sinonim de origine latină, anume bătrân, care vine de la
veteranus, şi care a avut la origine aceeasi semnificatie. De aici si expresia
intalnita la nivelul obstilor satesti teritoriale, si care se pastreaza si astazi in
limba română, aceea de moş bătrân.

20
 In afara acestor cuvinte au patruns în limba română şi dublete de sorginte slavă,
anume cuvintele ”Ocină”, baştină sau dedină, şi care au sensul de proprietate
ereditara.

2) Caracterul agrar si pastoral. Acest caracter este determinat de indeletnicirile

traditionale ale stramosilor nostri, anume agricultura si cresterea vitelor. In mod
corespunzator teritoriul obstei satesti sau teritoriale se impartea in 2 categorii de
terenuri corespunzator destinatiei lor economice: câmpul, terenul de cultură, şi
păşunea, care în sens larg cuprindea şi pădurea, terenul desemnat creşterii
vitelor.Marea majoritate a membrilor obştei se îndeletnicea cu agricultura, însă
exista si un număr mai redus de membrii ai obştei, care se îndeletniceau cu
păstoritul într-o formă pastorală specifică poporului român şi anume
transhumanţa.
Aceasta nu înseamnă nomadism, asa cum au sustinut anumiti autori,
deoarece ea nu poate fi inteleasa in mod corect decat prin raportare la cealalta
indeletnicire fundamentala, agricultura şi, intrucat aceasta activitate are un
caracter de stabilitate in obstea romaneasca tocmai prin destinaţia speciala
acordata unor terenuri aflate in potarul obştei, şi stăpânite în devalmasie de
membrii obstei, destinatie care vizeaza desfasurarea acestei activitati
economice.

Organizarea obstii satesti sau teritoriale.

Oraganele de conducere ale acesteia erau:

- Adunarea generala

- Sfatul oamenilor buni si batrani

- Alesii obstei.

Adunarea generala cuprindea pe toti membrii majori ai obstei, majoratul fiind

fixat in raport cu varsta intre 18 si 30 de ani sau in raport cu data casatoriei. Femeile
participau la adunarea generala a obstei numai in situatia in care urmau sa se adopte
hotarari referitoare la bunurile lor.
Adunarea generala a obstei se numea tot obste, era convocata prin viu grai de la
om la om si se tinea la biserica in zilele de sarbatoare sau la casa obstei in zilele
lucratoare. Aceasta lua cele mai importante decizii pentru viata comunitatii si anume
acelea care priveau patrimoniul obstei, organizarea muncii in comun, rezolvarea
conflictelor dintre membrii obstei, transferul de bunuri si incheierea conventiilor intre
membrii obstei precum si organizarea si intretinerea bisericii si a cultului religios.
Sfatul oamenilor buni si batrani ii cuprindea pe cei mai respectati mebrii ai
obstei. In general persoane in varsta, avand mare experienta de viata si un prestigiu
deosebit in cadrul comunitatii, iar acest organ de conducere avea atributiuni
jurisdictionale realiza judecata de sub stejar.

21
 Alesii obstei erau persoane imputernicite cu exercitarea unor atributiuni
speciale, ei aveau diverse denumiri unele identice altele asemanatoare cu denumirile
dregatoriilor din statul feudal, ceea ce arata continuitatea poporului român. Cei mai
importanti alesi ai obstei erau bornicul, care strangea contributiile membrilor obstei,
postelnicul, care se ingrijea de biserica obstei, logofatul, stiutor de carte, care scria
actele obstei, nemesnicul, care se ingrijea de gardurile ţarinii (pamantul stapanit in
devalmasie), jitarul, care pazea recolta şi cel mai important dintre alesii obstei, judele,
termen de sorginte latină care vine de la dumviri juredicundo şi quatroviri juredicundo,
magistratii cu atribuţii jurisidcţionale ai coloniilor şi muncipiilor.
Ei erau numiti si revocati de adunarea generala a obstei care le stabilea si
atributiile si isi desfasurau activitatea sub stricta supraveghere a adunarii generale, a.i.
in cazul indeplinirii necorespunzatoare a atributiilor lor puteau fi inlocuiti din functie.
Prin urmare criteriul pe baza caruia membrii obstei aveau acces la magistraturile din
cadrul obstei era criteriul competenţei.

CURS 5

Normele de conduita ale obstilor satesti sau teritoriale in perioada obstei arhaice
(intre retragerea aureliana - 271-275 – şi sec VIII)
Intrucat obstea sateasca era o comunitate de munca normele fundamentale de
conduita ale obstei s-au statornicit in legatura cu obiectele muncii si cu relatiile care
se stabileau intre membrii obstei in procesul muncii desfasurata in comun, aceasta in
stransa legatura cu cele 2 indeletniciri traditionale, agricultura si cresterea vitelor.
Pe baza acestor norme fundamentale de conduita s-au statornicit si celelalte norme,
cele relative la statutul persoanelor, familie, incheierea conventiilor si solutionare
diferentelor dintre membrii obstei.

Normele referitoare la proprietate.

Stapanirea exercitata de membrii obstei asupra terenurilor din hotarul obstei:
stapanire devalmasa si stapanire personala/individuala. Ambele forme de stapanire
sunt in esenta lor forme de apropriere a folosintei si ca atare nu trebuie confundate cu
proprietatea indiviza sau cu cea privata. Se aflau in stapanire devalmaşă padurile,
pasunile, islazurile, apele, turmele apartinand comunitatii, fondul de rezerva pentru
anii cu recolta slaba, moara satului precum si bogatiile subsolului. Stapanirea
exercitata de membrii obstei asupra acestor bunuri atragea imposibilitatea pt oricare
dintre membrii obstei de a instraina sub orice forma terenurile aflate in hotarul obstii.
Cea de-a doua forma de stapanire asupra pamantului in cadrul obstei, cea individuala,
are la baza munca proprie depusa de un membru al obstei pentru amenajarea unui bun
care anterior se afla in devalmasie si care prin munca incorporata in el dobandeste o
valoare economica noua.
Prima desprindere din fondul devalmas al obstei a fost terenul pe care membrii
obstei si-au intemeiat gospodariile (terenul de casa si gradina). Semnul distinctiv al
trecerii acestor terenuri din stapanirea devalmasa in cea personala era gardul. Un
proces asemanator l-a parcurs si terenul de agricultura, denumit ţarină sau raclă. Acest
teren era impartit in loturi distribuit familiilor din obste prin tragere la sorti, dar nu in

22
sistemul asolamentului ca in obstea geto-daca., ci odata pt totdeauna. Aceste loturi se
numeau sorti sau loturi matca deoarece ele dadeau posibilitatea celor care le stapaneau
sa utilizeze si celelalte parti din hotarul obsetei, stapanite in devalmasie cu ceilalti
membrii ai obstei.
Totodata membrii obstei puteau lua in folosinta proprie si anumite suprafete din
fondul devalmas prin defrisare, desţelenire, despădurire, terenurio care purtau
denumirea de stapaniri locureşti.
Orice trecere a unei suprafete de teren din stapanirea devalmasa in stapanirea
individuala se facea cu aprobarea adunarii generale a obstei, obstea continuand sa
pastreze asupra tuturor terenurilor aflate in potarul său un drept superior de
supraveghere si control.

Normele referitoare la relatiile de munca.

Intrucat obstea este o comunitate de munca cu stapanire devalmaşă asupra
pamantului ea organinizeaza desfasurarea indeletnicirilor fundamentale ale membrilor
sai. S-au conturat astfel o serie de reguli de conduita referitoare la procesul muncii:
1. reguli ce reglementau repartizarea campurilor de cultura.

2. Reguli ce reglementau stabilirea felului culturii pentru fiecare lot .

3. Reguli ce reglementau timpul de desfasurare a muncii (pornirea plugurilor)

4. Reguli referitoare la distribuirea produselor pentru consumul personal al

membrilor obstei si pentru fondul obstei.

5. Reguli referitoare la pornirea turmelor pentru pastoritul comun.

6. Impartirea produselor turmei comune

7. Stabilirea locurilor si a perioadelor de pasunat.

Existau norme de conduita ce reglementau anumite activitati care implicau o

specializare a membrilor obstei, mestesugurile. In aceatsa materie regula de baza este
indreptatirea mestesugaerilor de a fi singurii distribuitori ai produselor lor, pe care le
puteau valorifica in cadrul obstei.

Normele referitoare la statutul persoanelor.

Principiul fundamental este egalitatea dintre toti membrii obstei. Ea este
determinata pe de o parte de stapanirea devalmasa a pamantului si de participarea
tuturor mebrilor obstei la procesul muncii. Evidentierea unora dintre membrii obstei
(ex: cei ce faceau parte din sfatul oamenilor buni si batrani) se facea pe baza calitatilor
acestora. Aceasta egalitate intre membrii obstei si-a pus amprenta asupra tuturor
celorlalte norme de conduita statornicite la nivelul obstei satesti.

Normele referitoare la familie si casatorie.

In perioada obstei arhaice aceasta era compusa din familii mici alcatuite din

23
parinti si copii, caracterizate prin egalitatea in drepturi a tuturor membrilor familiei
asupra patrimoniului acesteia, egalitate determinata de munca in comun depusa de
membrii familiei in cadrul gospodariei casnice. Aceasta egalitate in drepturi a generat
obligatii reciproce de intretinere pe de o parte intre parinti si copii, pe de alta intre soti.
Principiile traditionale ale familie daco-romane s-a imbogatit sub influenta
crestinatatii.
Casatoria se inchie prin liberul consimatamant al partilor si ceremonie
religioasa, iar divortul era admis la cererea oricaruia dintre soti, intre acestia existand
deplina egalitate in privinta motivelor de divort pe care le puteau invoca.

Normele referitoare la mostenire si obligatii.

In materie succesorala, descendentii aveau egala vocatie succesorala la
mostenirea mosiei familiei, fiind totodata recunoscut si dreptul de mostenire al sotului
supravietuitor. In ceea ce priveste materia obligatiilor, membrii obstei aveau deplina
capacitate da a incheia conventii si invoieli libere de forme, cea mai raspandita fiind
vanzarea, care evoluase sub influenta bizantina devenind consensuala translativa de
proprietate.
O alta conventie larg raspandita era schimbul dat fiind caracterul natural al
economiei.

Normele referitoare la raspundere si solutionarea diferentelor dintre membrii obstei

Raspunderea membrilor obstei pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii
precum si solutionarea diferendelor dintre membrii obstei se realizau pe baza
sistemului solidaritatii rudelor, a legii talionului si a compozitiunii.
Solidaritatea obstei se manifesta in cazul in care spre pilda obstea trebuia sa
raspunda pentru daunale cauzate de membrii sai unor obsti invecinate. In ceea ce
priveste materia procedurii, instantele erau aceleasi atat pentru cauzele civile cat si
pentru cauzele penale si anume judele si sfatul oamenilor buni si batrani. Aceste
instante aveau competenta de a cerceta litigiile deduse spre solutionare in fata lor si de
a pronunta hotarai care sa contina sanctiuni la adresa membrilor obstei, mergand pana
la excluderea din colectivitate. Pe plan probator, se contureaza inca din aceasta
perioada o serie de probe fundamentale in practica judiciara romaneasca, anume
juramantul cu brazda si proba cu juratori, ceea ce arata continuitatea poporului român
si pe planul institutiilor sale juridice.
Obstea sateasca sau teritoriala este cea mai simpla forma de organizare sociala
pe criteriu teritortial a unei colectivitati umane, ceea ce nu exclude insa posibilitatea ei
de a se incadra in forme teritoriale mai vaste. Este vorba despre uniunile de obsti sau
confederatiile de obsti denumite uneori si obsti de obsti. Aceste uniuni de obsti se
constituiau spre pilda din necesitati de aparare sau din necesitati economice (mai buna
exploatare a unui versant de munte), insa obstile componente ale federatiei isi pastrau
organele de conducere si normele de conduita. Confederatia de obsti avea la randul sau
un organ de conducere, marele sfat, alcatuit din reprezentantii obstilor componente si
care aveau o serie de atributiuni cum ar fi rezolvarea problemelor matrimoniale
comune, solutionarea litigiilor dintre obstile componente, stabilirea contributiei
fiecarei obsti componente si organizarea sistemului comun de aparare. In virtutea

24
autonomiei obstile componente continuau sa solutioneze prin organele proprii de
conducere toate problemele lor interne.

Aparitia primelor formatiuni politice feudale romanesti si formarea statelor

feudale romanesti.

Incheierea procesului etnogenezei romanesti in secolul VIII a dus la afirmarea

poporului român ca un popor cu o identitate proprie, care a folosit apelativul români
pentru a se desmna, apelativ justificat atat prin traditia colonistilor romani, cat si a
autohtonilor geto-daci ca locuitori ai unor teritorii care au facut parte din teritoriul
roman. Acest apelativ nu a fost folosit numai de poporul român, ci si de popoarele
straine, imparatul bizantin Constantin Porfirogenetul ii numeste pe locuitorii din
spatiul carpato-danubiano-pontic pentru a-i deosebi de barbari, iar popoarele vecine
folosesc diverse apelative pentru a-i desemna pe români, precum acelea de vlahi,
volohi, olahi, termeni prin care acele popoare ii desemnau pe locuitorii imperiului
roman, ceea ce inseamna o recunoastere implicita a originii romane a popornului
român.
In perioada feudalismului timpuriu (sec IX – XIV), la nivelul obstilor au avut
loc o serie de transformari economice si sociale care au dus la inlocuirea vechii
egalitati dintre membrii obstei cu stratificarea sociala de tip feudal si totodata la
inlocuirea normelor de conduita fara caracter juridic cu norme juridice care consacrau
noile relatii de productie de tip feudal.
Din randul membrilor obstei si in special dintre alesii obstei s-au ridicat
anumite elemente care, profitand de pozitia detinuta in obste, au acaparat treptat
teritoriul obstei, devenind aristocratia formatiunilor prestatale feudale romanesti in
curs de constituire si embrionul urmatoarei clase a nobililor feudali.
Existenta acestor mari proprietari feudali e ilustrata documentat in diploma
cavalerilor ioaniti (1247), care ii desemneaza pe acesti stapani feudali drept maiores
terre. In cadrul stratificarii sociale de tip feudal, la celalalt pol al societatii se aflau
taranii dependenti pe care diploma cavalerilor ioaniti ii denumeste rustici valahi.
Aceeasi duploma precizeaza ca feudalii romani se bucurau din partea taranilor
dependenti de foloase, slujbe si venituri, cele 3 forme ale rentei de tip feudal.
Pe acest fond al stratificarii sociale de tip feudal au aparut si s-au organizat
incepand din sec 9 dupa hristos pe intregul spatiu carpato-danubiano pontic formatiuni
prestatale de tip feudal, desemnate prin termenii generici de ţară şi câmpu-lung.
Acesti termeni desemnasera anterior uniunile si confederatiile de obsti. In ceea
ce priveste termenul de tara, el este un termen de origine latina patruns in vocabularul
de baza al limbii romane cu sensul de organizare politico-statala, si nu cu sensul
material de pamant, ca in celelalte limbi romanice. Pentru sensul material avem in
limba romana cuvantul pamant care e tot de sorginte latina (padumentum), chiar si
atunci cand tara are sensul secundar de pamant, refeirea este la teritoriul unei
organizari de tip politico statal. Aceats adenumire generica de tara este completata cu
diverse determinative care identificau formatiunile prestattale de tip feudal dupa o
serie de criterii.
- Criteriul geografic (tara hategului)

25
 - Criteriul etnic (terra vlahorum)

- Criteriul etnico-geografic (tara brodnicilor – tara locuitorilor de la vaduri)

- Criteriul persoanei conducatorului acelei formatiuni (tara lui litovoi)

Denumirile tarilor care contin vechi termeni toponimici si hidronimic atesta

vechimea si continuitatea populatiei romanesti pe acele teritorii. Denumireile cu
caracter etnic sunt si ele importante deoarece sunt date de popoarele vecine si confirma
incheiera procesului etnogenezei si formarea unui popor cu o identitate proprie.
Denumirile care fac referire la persoana conducatorului sunt si ele semnificative
deoarece atesta trecerea d ela stadiul d eobsti si uniuni de obsti la organizarea statala
de tip feudal. Tot sub aspect lingvistic, in limba romana, alaturi de termenul tara exista
si termenul de jupă, care este de sorginte tracă (diurpaneus) si exista 2 dublete, unul d
eorgine germanica (cnezat) si termenul de voievodat care este de sorginte slava.
Aceste dublete i-au determinat pe unii autori sa sustina in mod eronat ca institutiile
politice care sunt desemnate prina cesti termeni nu sunt de origine romaneasca, ci de
sorginte straina, anume slava, adica romanii ar fi preluat aceste institutii de la slavi, ele
nefiind creatii ale poporului roman.
Aceasta afirmatie este eronata intrucat analizand institutile cnezatului si
voievodatului la romani si la slavi observam continutul deosebit fundamental. Astfel in
ierarhia feudala slava, termenul de cneaz este sinonim cu cel de principe, iar cel e
voievod cu cel de duce. Voievodul e subordonat cneazului si nu are atributiuni
judecatoresti. La romani dimpootriva, voievodul este mai mare peste o confederatie de
cneji, si continua pe un plan superior atributiile judecatoresti ale juzilor si cnejilor.
Aceste formatiuni statale de tip feudal aveau un aparat propriu prin care isi
exercitau atat functia interna, tinerea sub ascultare a masei taranilor, cat si functia
externa, aceea de aparare impotriva atacurilor straine. Existenta acestui aparat e
ilustrata tot de diploma ioanitilor, care il denumeste aparat razboinic (aparatus
belicus). Insa functia externa a acestor formatiuni statatle de tip feudal era foarte greu
de realizat datorita insuficientei mijloacelor militare si economice de care acestea
dispuneau.

S-a impus de la sine uniiunea acestora in organisme statale de anvergura pentru

a face fata atacurilor popoarelor vecine. Acesta este contextul istoiric in care s-au
constituit statele romanesti de sine statatoare, cu o particularitate in privinta
transilvaniei, in sensul ca in interiorul arcului carpatic, patrunderea treptata a triburilor
maghiare dinspre Campia pananonica incepand cu sec XI a impiedicat formarea unui
stat feudal de sine statator, situatie in care s-a constituit doar un voievodat la
transilvaniei, dependent de coroana maghiara. Insa voievozii transilvaniei, dintre care
multi de origine romana au reusit sa impuna o larga autonomie a voievodatului, care s-
a manifestat de multe ori ca un regnum distinct de regnum hugarie. Formarea statelor
feudale romanesti de sine statatoare este rezultatul transformarilor interne care au dus
la formarea relatiilor de productie de tip feudal si a claselor sociale specifice
feudalismului, fiind influentata si de contextul politic extern, ceea ce confirma teza
celui mai mare istoric al nistru, nicolae balcescu potrivit caruia feudalitatea

26
romaneasca este rezultatul unui proces intern si nu al unui descalecat sau al unor alti
factori de natura externa.

Formarea dreptului feudal nescris. Legea tarii.

In perioada obstei arhaice, la nivelul obstilor satesti sau teritoriale exista un

intreg set de norme de conduita fara caracter juridic, care erau aplicate si respectate de
buna voie de membrii colectivitatilor respective deoarece reprezentau interesele
comune ale acestora. Aceste norme nu aveau un continut de clasa si nu erau dotate cu
o sanctiune statala, sanctiunea cu care erau dotate aceste norme fiind una obsteasca.
Insa transformarile acestea au determinat si transformarea acestor norme de
conduita obstesti in norme juridice, proces care a presupus intrunirea cumulativa a
doua criterii:
1. Normele au dobandit un continut de clasa in sensul ca ele nu mai aexprimau
interesele generale ci interesele clasei dominante.

2. Normele au dobandit o sanctiune statala, adica s-a constituit un aparat

specializat de constrangere prin care membrii comunitatii erau sanctionati
pentru incalcarea preceptelor normelor respective

Sub aspectul formei, aceste norme juridice imbracau forma obiceiului juridic
sau cutumei juridice, ceea ce dimitrie cantemir denumeste prin sintagma ius non
scriptum. Cunoasterea acestui drept nescris este posibila pe baza documentelor scrise
interne si externe din perioada in acre acest drept nescris a fost in vigoare.
Documentele externe insemnand documentele cancelariilor straine privesc dreptrul
nostru feudal nescris ca pe un drept personal. Este si firesc deoarece strainii, atunci
cand desemnau dreptul feudal nescris aveau in vedere caracterul etnic al poporului
roman, insa noi romanii, atunci cand am desemnat si desemnam dreptul nostru feutal
nescris, il denumi legea tarii sau obiceiul pamantului, termenul de pamant fiind in
acest context sinonim cu termenul de tara. Noi privim dreptul nostru feudal nescris ca
pe un drept teritorial.

CURS 6
Trasaturile legii tarii

Un prim caracter este caracterul sau unitar. Semnificativ in acest sens este
utilizarea termenului generic de tara, desi diferitele formatiuni prestatale de tip feudal
aveau diverse denumiri pentru a putea fi localizate si identificate. Caracterul unitar al
legii tarii s-a pastrat si dupa intemeierea statelor feudale romanesti de sine statatoare,
pastrandu-se in acest sens si denumirea unilizata pt desemnare dreptului nostru feudal
nescris. Unitatea de continut a legii tarii este expresia pe planul determinismului
dialectic a conditiilor economico-sociale identice si a cadrului unitar in care s-a format
si anume, obstea sateasca sau teritoriala si reflecta totodata unitatea etnica si
lingvistica a poporului roman pe intregul spatiu carpato-danubiano-pontic.

27
 Al doilea caracter este caracterul teritorial sau imobiliar, care rezulta chiar din
denumirea dreptului nostru feudal nescris, conceput ca fiind sistem de drept al unei
societati organizate din punct de vedere politic in tari, altfel spus, legea unui teritoriu
organizat din punct de vedere statal. Ca atare, legea tarii se deosebeste de dreptul
popoarelor migratoare, care are un caracter personal. Aceasta caracteristica a legii tarii
se reflecta pe planul continutului ei, insensul ca institutia centrala a legii tarii este
institutia proprietatii, aceasta cunoscand o ampla si riguroasa reglementare.
Al treilea caracter este caracterul sau original si din acest punct de vedere,
putem afirma ca legea tarii este o creatie originala a poporului roman, izvorata din
modul de viata al acestui popor si dezvoltata la nivelul obstilor satesti sau teritoriale si
apoi la nivelul formatiunilor prestatale de tip feudal. Influentele straina exercitate
asupra institutiilor legii tarii nu au stirbit cu nimic originalitatea acesteia, ele
manifestandu-se doar la nivel terminologic, unde o serie de termeni straini au patruns
in vocabularul de baza al limbii romane ca dublete ale termenilor originari de sorginte
traca si latina.
In literatura de specialitate au existat o serie de teorii privind originea legii tarii,
care pot fi clasificate in doua categorii, teorii moniste, cum ar fi teoria originii pur
romane a legii tarii sau teoria originii pur trace a legii tarii si teorii dualiste, cum ar fi
teoria originii daco-romane a legii tarii. Au existat si opinii ramase izolate in literatura
de specialitate, cum ar fi teoria originii pur slave a legii tarii, sau teoria originii
germane a legii tarii, insa toate aceste teorii neglijeaza creatia juridica a poporului
roman, care in opinia acelor autori, pare a-si fi construit un sistem de drept numai din
mosteniri si influente din dreptul altor popoare, insa explicatia acestei viziuni se afla in
metodologia utilizata de acei autori, este vorba despre metoda metafizica. Autorii in
cauza reduc dreptul la un continut ideatic si urmaresc prin comparatii, sa stabileasca
filiatia ideilor si primordialitatea unora in raport cu celelalte. Aplicand aceasta metoda
la cercetarea originii dreptului nostru feudal nescris, acei autori au solutionat problema
in sensul ca ori de cate ori au constatat asemanari intre dreptul nostru feudal nescris si
dreptul altor popoare, au considerat in mod invariabil ca este vorba despre un
imprumut, asa cum arata si unul dintre cei mai importanti adepti ai metodei metafizice,
george fotino, care mentiona ca dreptul romanesc este original numai in ceea ce nu
prezinta vreo asemanare cu vreo insitutie straina, caci in caz contrar, este vorba in mod
incontestabil despre un imprumut.
S-a ajuns astfel, ca, in preajma celui de-al doilea Razboi Mondial, sa se admita
in literatura noastra juridica, clasificarea institutiilor legii tarii in 3 categorii, institutii
mostenite din dreptul roman si geto-dac, institutii imprumutate si institutii originale, in
care erau incluse doar acele institutii care nu puteau fi incadrate in vreuna dintre
celelalte doua categorii.
Nu putem admite acesta conceptie asupra originii legii tarii, deoarece ignora
raportul dialectic de determinare a supra structurii de catre baza economica si nu
explica, spre pilda, asemanarile dintre dispozitiile legii tarii si reglementarile din
dreptul unor popoare cu care romanii nu au fost in contact de-a lungul istoriei. Aceste
asemanari se pot explica numai prin existenta unor conditii economico-sociale
asemanatoare, care au determinat aparitia unor reglementari apropiate sub aspectul
continutului normativ. Pe de alta parte, de ce nu am putea admite ca, in cazul unor
asemanari, intre dreptul nostru feudal nescris si dreptul popoarelor vecine, imprumutul

28
a fost in sens invers, adica s-a realizat din dreptul romanesc in dreptul popoarelor
respective.
Concluzia este aceea ca legea tarii este o creatie originala a poporului roman si
s-a format in cadrul unui proces istoric complex, prin elaborarea unui sistem de norma
juridice, plecand de la sinteza juridica daco-romana si continuand cu influentele
exercitate pe planul formei, de catre unele popoare vecine.
Tot in literatura de specialitate au fost formulate diverse opinii privind
continutul normativ al legii tarii, sens in care unii autori au sustinut ca legea tarii
reglementeaza doar dreptul de proprietate, altii au apreciat ca legea tarii este un drept
al agriculorilor si pastorilor, altii au considerat ca legea tarii reglementeaza organizarea
cneziala si voievodala cu care poporul roman a aparut in istorie. Cerecetarile
sociologice desfasurate in perioada interbelica de Dimitrie Curst si continuata dupa
razboi de prof Henri Stahl si Petre Panaitescu, au evidentiat justetea tezei marelui
nostru istoric, Nicolae Balcescu, care arata ca multa vreme, obiceiul pamantului a tinut
loc si de constitutie politica si de condica tivila si de condica criminala. Altfel spus,
legea tarii este un sistem de drept atotcuprinzator, care reglementeaza intreaga materia
a dreptului public si privat.

Dispozitiile de drept public din legea tarii ; Organizarea de stat a ................... si

Tarii romanesti in epoca feudalismului dezvoltat

Org centrale ale statului feudal sunt domnul, sfatul domnesc si dregatorii.

Domnul

Este organul suprem al puterii de stat si varful ierarhiei feudale in cadrul

sistemului relatiilor feudale de vasalitate. Domnia este o institutie romaneasca
originala, care a aparut in stransa legatura cu formarea statelor feudale romanesti de
sine statatoare, ca o treapta superioara de evolutie a formatiunilor prestatale de tip
feudal. Ea nu are un corespondent in statele vecine, iar termenul care o desemneaza
vine de la latinescul dominus, stapan. Aceasta semnificatie arata conceptia feudala
potrivit careia domnul este seful unui stat independent, care nu recunoaste o autoritate
superioara si este totodata si stapanul acelei tari in sens teritorial. Institutia domniei s-a
cristalizat prin preluarea unor traditii de la nivelul formatiunilor prestatale de tip feudal
si prin preluarea unor trasaturi ale monarhiei bizantine, care pastrau amintirea
organizarii politice romane, aveau ca fundament ideologic crestinismul ortodox si
contineau premisele necesare pentru centralizarea puterii de stat si apararea
independentei de stat. Domnul poarta si titlul de mare voievod, ceea ce sublinia latura
traditionala a institutiei, in sensul ca in calitate de mare voievod, exercita prerogativele
de conducator al armatei si judecator suprem. Ca sef de stat, domnul are o serie de
atributiuni de natura politico-administrativa, militara, jurisdictionala si legislativa.
Sub aspect politico-administrativ, domnul era cel care stabilea organizarea
administrativ-terit a tarii, ii numea si revoca pe dragatori, batea moneda, exercita tutela
asupra bisericii, avand dreptul de a-i confirma pe mitropoliti, episcopi si

29
ecumeni,incheia tratatele de alianta si comerciale cu celelalte state, declara starea de
razboi sau de pace.
Pe plan militar, comanda armata in calitate de conducator suprem, inclusiv
steagurile marilor boieri.
Pe plan judecatoresc, avea atributiuni foarte intinse, era judecatorul suprem al
tuturor locuitorilor, putand pronunta inclusiv pedeapsa cu moartea si confiscarea
averii, putand delega o parte din atributiunile sale dragatorilor si putand sa confere
dreptul de jurisdictie boierilor si manastirilor investite cu imunitati pe domeniile
acestora. Hotararile judecatoresti ale domnului se bucurau de autoritate de lucru
judecat, de forta juridica, numai pe timpul domniei acetuia, si domnii urmatori puteau
rejudeca procesele si schimba in tot sau in parte hotararile date de domnii anteriori. De
regula, domnul judeca procesele, impreuna cu sfatul domnesc, apeland in acest fel, la
obligatia de concilium, pe care boierii o aveau in cadrul sistemului relatiilor feudale de
vasalitate.
In ceea ce priveste planul legislativ, vointa domnului era considerata lege, iar
activitatea de legiferare a domnului imbraca forma hrisoavelor legislative, care
cuprindeau norme cu caracter general, si nu doar norme de aplicare a dispozitiilor legii
tarii, la cazuri individuale. Aceste hrisoave incep sa apara la sf sec al 16-lea. Din
examinarea atributiilor domnului, rezulta ca aceasta insitutie se caracterizeaza prin
confuziunea de atributii pe care domnul le detine in cele mai diverse domenii.

Sistemul succesiunii la tron

Cel reglementat de legea tarii este un sistem original, mixt, denumit sistemul
electivo-ereditar. Latura electiva isi are originea la nivelul obstilor satesti sau
teritoriale, unde functiona principiul alegerii celor cu functii de conducere, de catre
adunarea generala a obstei, principiu care s-a perpetuat si la nivelul uniunilor de obsti
si confederatiilor de obsti si apoi la nivelul formatiunilor prestatale de tip feudal, in
cadrul carora voievodul era ales de adunarea cnejilor. Latura ereditara a sistemului isi
are originea tot la nivelul obstilor satesti sau teritoriale in tendinta alesilor obstei de a-
si permanentiza functiile si pozitia si de a le transmite cu titlu ereditar, tendinta care s-
a perpetuat, imbracand un caracter institutional, la nivelul formatiunilor prestatale de
tip feudal, conducatorii acestora, juzii, cnejii, jupanii, transmitandu-si domeniul si
pozitia cu titlu ereditar. Din imbinarea acestor 2 principii, cel al alegerii si cel al
ereditatii, s-a conturat sistemul electivo-erediar, prin care se realiza succesiunea la tron
in tarile romane, legea tarii stabilind ca poate fi ales domn acela care indeplineste in
mod cumulative 3 conditii:
1. Cum zice Grigore Ureche, sa fie din os domnesc. Inseamna ca trebuie sa fie
ruda in linie directa sau colaterala, legitima sau nelegitima, pana la orice grad,
cu oricare dintre domnii anteriori
2. Sa fie roman crestin ortodox
3. Sa nu fie insemnat fiziceste
Prin alegere se stabilea care din cei cu vocatie succesorala devine domn.
Alegerea parcurgea doua etape, investitura data de tara ( prin tara se inteleg boieri, cler
si conducatori militari) si a doua etapa, incoronare, ocazie cu care poporul era instiintat
asupra alegerii facute. Acest sistem electivo-ereditar, fiind cel din dreptul nostru feudal

30
nescris, era considerat de starile sociale feudale, ca fiind unul legiuit si ca atare, cei
adusi pe tron, potrivit acestui sistem, cu respectarea lui, erau considerati domni din
mila lui dumnezeu. Dimpotriva, cei care ajungeau pe tron cu nerespectarea
dispozitiilor legii tarii privind alegerea domnului, erau considerati uzurpatori, fiind
desemnati prin termenul peiorativ de domnisori. Acest sistem, ca orice sistem
insitutional, si-a creat propriile mecanisme de autoreglare, fie in directia influentarii
laturii elective, fie a laturii ereditare. Spre pilda, se creaza institutia asocierii la tron, la
domnie, pentru a se influenta latura ereditara. Domanul isi asociaza inca din timpul
vietii unul dintre fii la tron. Cealalta institutie e cea a recomandarii, pe care o face, spre
sf vietii, adunarilor, pt a ghida alegerea unei anumite persoane. Legea tarii a creat si
sistemul regentei sau institutia regentei, exercitata pe timpul minoritatii domnului, de
catre mama sa, impreuna cu unul dintre marii boieri. Analizand sistemul electivo-
ereditar, reglem de legea tarii, putem constata ca el prezinta o serie de avantaje, dar si
unele dezavantaje, in comparatie cu alte sist de succesiune la tron (polonia sau europa
apuseana). Sistemul permite accesul la tron al unor rude mai idnepartate, dar care au
reale calitati de conducator, in dauna unor rude apropiate, dar care sunt fie varstnice,
fie incapabila sa conduca.
Sistemul este insa dezavantajos, intrucat sfera persoanelor cu vocatie la tron
este uneori prea larga, generand competite acerba intre pretendenti, fiecare sprijinit de
o fractiune boiereasca, iar unii dintre ei solicitand si sprijinul unor puteri straine.
Luptele interne pentru tron au slabit tarile romane si au facilitat instaurarea dominatiei
otomane. Dupa instaurarea dominatiei otomane, pe fondul stingerii vechilor familii
domnitoare si al slabirii autoritatii domnesti, boierii au reusit sa impuna alegerea ca
domn a unor exponenti ai intereselor lor, mergand pana intr-acolo, incat au conditionat
alegerea domnului de asumarea de catre candidat a unui angajament uneori scris, de
respectare a privilegiilor boieresti, ceea ce Miron Costin denumeste “tocmeala” sau
“legatura”. Treptat, pe masura intaririi dominatiei otomane, alegerea devine pur
formala, pe primul plan trecand investitura data de sultan. Uneori, aceasta acoperea
viciul juridic al alegerii unor persoane care nu indeplineau toate conditiile prevazute de
legea tarii, de exp despot voda nu era roman crestin ortodox. Aceasta, desi capitulatiile
incheiate intre tarile romane si poarta prevedeau in mod expres ca domnul urma a fi
ales potrivit vechilor randuieli si doar confirmat sau recunoscut de poarta. Toate aceste
precedente au deschis calea numirii directe a domnilor de catre poarta, in timpul
regimului turco-fanariot.

Sfatul domnesc

Este un organ de conducere central al statului feudal, functionand pe langa

domn, prin interm caruia se realizeaza participarea boierilor la conducerea statului.
Sfatul domnesc este alcatuit din reprezentantii marii boierimi si ai inaltului cler, fiind
convocat la datele si in locurile fixate de domn si prezidat de acesta. Numarul
membrilor sfatului domnesc a variat, de-a lungul timpului, fiind cuprins intre 12, la
inceput, apoi a crescut pana la 25 de membri.
Principalele atributiuni ale sfatului domnesc sunt:

31
 - intarirea alaturi de domn a tuturor actelor juridice privind transferul proprietatii
feudale, dand garantia sfatului privind respectarea drepturilor si executarea
obligatiilor izvorate si respectiv, asumate prin acel act.
- A doua atributie e asistarea domnului la judecarea tuturor pricinilor, civile si
penale, sfatul dandu-si parerea asupra fondului pricinii si acordul cu solutia
pronuntata de domn.
- In al 3lea rand, garanta impreuna cu domnul, respectarea actelor externe, in
special a tratatelor de vasalitate. O alta atributie e de a-i acorda domnului sfat in
toate celelalte probleme ale vietii de stat in care era consultat.

Din examinarea atributiilor lui, rezulta ca este un organ de stat cu caracter

consultativ (din punct de vedere formal juridic), pentru ca compozitia si rolul sfatului
domnesc au cunoscut o anumita evolutie. Pana la jumatatea sec 15, in sfatul domnesc
intrau doar boierii de tara, adica mrii stapani de domenii feudale investite cu imunitati
feudale, care sunt denumiti in hrisoave, jupani, in tara romaneasca si pani, in moldova.
Ei aveau armate proprii si aparate proprii de slujitori, la fel ca domnii. In aceasta
perioada, puterea sfatului domnesc era atat de mare, incat el, practic, cenzura
activitatea domnului, domnul nu putea lua hotarari de unul singur, ci numai impreuna
cu sfatul domnesc, o dovada in acest sens este imprejurarea ca numele boierilor din
sfat apare alaturi de numele domnului, in formula introductiva a hrisovului domnesc,
iar in partea finala a hrisovului, alaturi de pecetea domneasca, apar sigiliile sau
pecetile marilor boieri din sfat. Rolul sfatului domnesc era nu numai de a fi un organ
cu caracter decizional, ci si de a-l forta pe domn sa respecte obligatiile asumate.
Aceasta situatie era fireasca in primele timpuri dupa intemeiere, intrucat, in memoria
marilor boieri, membri ai sfatului domnesc, era vie amintirea faptului ca statul feudal
se formase de fapt prin unirea feudelor lor, astfel incat, prin pozitia detinuta in sfat,
boierii doreau sa-si apere vechile pozitii economice si politice, consacrate si sub aspect
formal-juridic, prin sistemul imunitatilor feudale.
Mai tarziu, insa, situatia s-a schimbat, in sensul ca statul feudal romanesc, ca si
celelalte state feudale din europa, cunoaste un proces de centralizare, de intarire a
autotitatii domnesti si pe acest fond, in sfat incep sa patrunda boierii de slujbe, care
sunt numiti si revocati de domn si se afla sub controlul direct al acestuia. Astfel incat,
la sfarsitul secolului 15, in sfatul domnesc sunt numai dregatori. Schimbandu-se
componenta sfatului domnesc, se schimba si rolul acestuia, in sensul ca sfatul
domnesc, devine, dintr-un organ decizional, unul consultativ. Asa incat, membrii
sfatului domnesc devin simpli martori chemati sa ia act de vointa domnului. Dupa
instaurarea dominatiei otomane, boierii profita de slabirea puterii domnesti si
acrediteaza ideea ca domnul trebuia sa respecte parerea data de sfat, introducandu-se
astfel, in tarile romane, un autentic regim nobiliar.

Dregatorii

Dregatorii sunt inalti demnitari ai statului feudal, numiti si revocati de domn, care
exercitau atributiuni admin, judiciare si militare, in cadrul aparatului de stat. La
origine, dregatorii, asa cum arata si numele lor, au fost persoane care exercitau
anumite atributiuni legate de persoana domnului in cadrul curtii domnesti. Treptat, pe

32
masura centralizarii puterii de stat si eliminarii imunitatilor feudale, dregatorii au
patruns in sfatul domnesc si au preluat in numele domnului conducerea efectiva a
vietii de stat. Sistemul dregatoriilor s-a conturat in tara romaneasca si moldova in
timpul domniilor lui Mircea cel Batran si Alexandru cel Bun. El este asemanator, in
cele doua, atat datorita caracterului unitar al legii tarii, cat si datorita elementului
comun avut in vedere, sistemul dregatoriilor bizantine. La investirea in functie,
depuneau un juramant de credinta fata de domn, nu erau remunerati, dar erau miruiti
de domn pt dreapta si credincioasa slujba, li se concedau veniturile unor tinuturi si
puteau primi daruri de la subalterni. Dregatorii erau de 2 categorii: marii dregatori,
membri ai sfatului domnesc si micii dregatori, cei care nu faceau parte din sfatul
domnesc.

CURS 7
Marii dregatori membri ai sfatului domnesc

In tara romaneasca, in ierarhia dregatoriilor, pe I-ul loc se afla banul, aparut ca

ban de severin la origine, devenit apoi ban al craiovei. In competenta banului intrau
administratia, armata si jurisdictia zonei din dreapta oltului. Subalternii sai purtau
denumirea de banisori, iar in competenta sa intra si dreptul de a pronunta, ca si
domnul, pedeapsa cu moartea.
Un alt mare dregator, membru al sfatului domnesc e logofatul. In ambele tari
romane, era seful cancelariei domnesti si purtatorul marelui sigiliu cu care erau intarite
hrisoavele domnesti. Tot in competenta logofatului intra solutionarea proceselor cu
privire la domeniile boieresti ereditare.
Un alt mare dregator, membru al sfatului domnesc este vornicul, conducatorul
slujitorilor curtii domnesti si cel care se ingrijea de paza granitei. In tara romaneasca,
competenta teritoriala a vornicului se exercita doar asupra zonei din stanga oltului.
Atributiile sale pentru zona din dreapta, revenind banului. Iar in moldova existau 2
vornici: vornicul tarii de sus si marele vornic al tarii de jos. Acesta din urma avea o
pozitie asemanatoare banului in sensul ca era primul dregator in ierarhia dregatoriilor
din moldova. Totodata, in moldova, vornicii erau si comandantii ostirilor din zonele
respective.
Un alt mare dregator, membru al sfatului domnesc era postelnicul, sfectnicul de
taina al domnului, cel care se ingrijea de relatiile externe ale tarii.
Un alt mare dregator, membru al sfatului domnesc era spatarul, purtatorul spadei
domnesti si comandantul cavaleriei, iar uneori, in timp de razboi, comandantul intregii
armate. In moldova, domnul ieremia movila a creat dupa model polon o noua
dregatorie, hatmanul, care a preluat atributiile militare ale vornicilor.
Un alt mare dregator, membru al sfatului domnesc este vistiernicul, cel care se
ocupa de strangerea veniturilor tarii si asigurarea mjloacelor financiare necesare pentru
intretinerea curtii domnesti, pentru intretinerea armatei, iar dupa instaurarea dominatiei
otomane, pentru executarea obligatiilor financiare fata de poarta, adica plata tributului
si a celorlalte sume de bani datorate portii.

33
 Din secolul al 18-lea, veniturile tarii s-au separat de veniturile domnului,
moment in care s-a infiintat o noua dregatorie, camarasul, care avea in competenta sa
gestionarea veniturilor si cheltuielilor camarii domnesti.
Tot din sfatul domnesc mai faceau parte, paharnicul, cel care avea in grija
pivnitele domnesti, stolnicul, cel care administra camarile domnesti si comisul, cel
care administra grajdurile domnesti.
Dintre dregatorii care nu faceau parte din sfat, mentionam: armasul, cel care
executa sentintele penale pronuntate de domn, satrarul, ingrijitorul corturilor domnesti
pe timp de razboi, clucerul, cel care aproviziona curtea domneasca cu grane si aga,
care era comandantul pedestrimii, apoi a devenit comandantul garzii domnesti.
Din examinarea sistemului dregatoriilor din tarile romane si din examinarea
competentelor dregatorilor, rezulta ca si acest element institutional al statului feudal se
caracteriza prin confuziunea de atributii.

Organizarea financiara a Tarilor Romane

Darile erau de 3 categorii:

- Dari in natura sau ijmele domnesti, denumite zeciuiala in tara romaneasca si
deseachina in moldova

- Dari in munca, denumite slujbe sau robota

- Dari in bani, categorie in care intra impozitul personal pe cap de locuitor, apoi
taxele pentru utilizarea unor bunuri publice si taxele de inlocuire a unor dari in
natura sau in munca

Cea mai importanta dare in bani era impozitul personal pe cap de locuitor,
denumit dare in tara romaneasca si dajdie in moldova, pentru ca apoi sa se
generalizeze termenul de sorginte turca de bir. Initial, boierii si manastirile nu erau
obligati sa plateasca bir, insa din secolul 16 si aceste categorii sociale au fost impuse la
plata birului. Foarte importanta este procedura de stabilire a birului. Era asa numita
procedura a cislei, constand in stabilirea unei sume globale pe grup fiscal (obste sau
sat), repartizata pe unitatile impozabile, gospodariile satenilor, de catre functionarii
specializati numiti rabojani, in functie de puterea economica a fiecarei unitati
impozabile, apreciata dupa numarul de vite. Ni s-a pastrat un asemenea document, un
catastiv de cisle din vremea lui petru schiopul, potrivit caruia taranii erau impartiti in
raport de cuantumul birului datorat in 2 categorii:
- Taranii saraci, care plateau un bir mic

- Taranii de istov, care plateau un bir mare

Stabilirea birului pentru boieri si manastiri se facea in functie de intinderea

mosiilor cultivate si de numarul taranilor dependenti. Dupa instaurarea dominatiei
otomane, tarile romane au fost obligate in virtutea capitulatiilor incheiate cu poarta sa
plateasca anual tributul sau haraciu, la care se adaugau si alte obligatii banesti, al caror

34
numar si al caror cuantum a crescut continuu, inclusiv contributii suplimentare atunci
cand imperiul otoman se afla in razboi cu alte state.

Organizarea armatei

In primele timpuri dupa intemeiere, marii boieri stapani de domenii feudale

investite cu imunitati intretineau pe domeniile lor contingente militare proprii cu care
participau, in virtutea obligatiei de auxilium, ce intra in continutul raportului juridic de
vasalitate la oaste, la chemarea domnului, in caz de razboi. Rolul domnului in acea
perioada era acela de a coordona in lupta steagurile marilor boieri, adica aceste
contigente militare ale vasalilor sai. Incepand din secolul al 15-lea, pe fondul
centralizarii puterii domnesti, domnul isi creeaza o oaste proprie, compusa din mici
feudali, vasalii sai directi, curteni si slujbasi ai curtii domnesti. Tot in componenta ostii
celei mici intrau si tarani liberi, recrutati in schimbul unor avantaje acordate de domn.
Trupele domnesti erau organizate pe criteriul teritorial, formand steaguri pe judete si
tinuturi si aflandu-se sub comanda vornicilor in moldova, a vornicului si a banului in
tara romaneasca.
Din secolul al 17-lea, ca urmare a aparitiei si perfectionarii armelor de foc, apar
si contingente de militari profesionisti, adica de mercenari, denumiti si lefegii. Insa
intretinerea acestor trupe era extrem de costisitoare. In cazuri de mare primejdie, se
ridica la lupta asa numita oaste cea mare a tarii, la care participau toti cei capabili sa
poarte arme, inclusiv taranii aserviti. Dupa instaurarea dominatiei otomane, armata
nationala intra intr-un proces de declin, ajungandu-se in epoca fanariota, ca ea sa se
reduca la trupele de graniceri si garda de arnauti a domnului.

Organizarea bisericii

Biserica ortodoxa a fost in epoca feudala, principalul sprijin ideologic al statului

feudal, in sensul legitimarii puterii de stat feudale si tinerii in ascultare a taranimii
dependente, dar totodata a jucat si un rol foarte important in apararea independentei
statale, fata de statele vecine, care sub pretextul propagandei catolice, urmareau in
realitate subordonarea tarilor romane. Datorita rolului sau, biserica ortodoxa romana s-
a bucurat de sprijinul constant al statului feudal, domnii acordand manastirilor intinse
mosii cultivate cu tarani dependenti. Dupa intemeierea statelor feudale romanesti de
sine statatoare, asistam la un proces de organizare ierarhica a bisericii ortodoxe, care la
origine era subordonata din punct de vedere spiritual patriarhiei de la ohrida, cea din
tara romaneasca si mitropoliei haliciului, cea din moldova. La scurt timp dupa
intemeierea tarii romanesti, domnul nicolae alexandru infiinteaza mitropolia ungro-
vlahiei, care recunoaste dependenta spirituala de patriarhia de la constantinopole, fiind
infiintate totodata si o serie de episcopii ortodoxe, la severin, apoi ramnicu valcea si
buzau. In moldova, in timpul domniei lui alexandru cel bun, episcopul sucevei, iosif,
devine mitropolit al moldovei si recunoaste, la randul sau, dependenta fata de
patriarhia de la constantinopol. Si in moldova se infiinteaza episcopii ortodoxe la oma,
husi, radauti.
Totodata, domnii romani au sprijiniti si biserica ortodoxa din alte tari, in special
bisericile de la muntele athos, prin donatii directe si inchinarea unor manastiri

35
romanesti catre acestea, avand ca efect cedarea unei mari parti a veniturilor
manastirilor romanesti catre manastirile straine. De-a lungul timpului, acest fenomen a
luat o amploare considerabila, fapt care a avut o serie de consecinte negative din punct
de vedere economic, date fiind si abuzurile clerului strain. Datorita acestui fapt,
incepand din secolul 17, domnii romani au inceput sa restranga inchinarile, ajungandu-
se la desfiintarea lor totala prin legea secularizarii averilor manastiresti, data in timpul
domniei lui alexandru ioan cuza.

Organizarea administrativ-teritoriala a tarilor romane

Atat in tara romaneasca, cai si in moldova, existau mari subdiviziuni

administrativ-teritoriale, care nu erau unitati administrativ-teritoriale propriu-zise, ci
mai degbraba reminiscente din perioada anterioara intemeierii statelor feudale
romanesti de sine statatoare. In tara romaneasca existau zona din dreapta oltului, aflata
sub autoritatea banului si zona din stanga oltului, aflata sub autoritatea vornicului. Iar
in moldova, existau tara de sus si tara de jos, fiecare aflata sub autoritatea unui vornic.
Insa unitatile administrativ-teritoriale propriu=zise erau in tara romaneasca judetele si
in moldova tinuturile, precum si localitatile urbane si localitatile rurale, satele. La
origine, atat judetele, cat si tinuturile erau conduse de dregatori locali, iar din secolul al
15-lea, dupa centralizarea puterii domnesti, in moldova, peste aparatul de dregatori
locali de la nivelul tinuturilor se suprapun dregatorii domnesti, iar in tara romaneasca,
conducatorii judetelor isi extind autoritatea si asupra aparatului slujitorilor domnesti.
La randul lor, tinuturile erau impartite in ocoale, iar mai tarziu, in tara romaneasca,
judetele au fost impartite in plasi, cele din zona de campie, iar cele din zona de munte,
in plaiuri.
Orasele erau unitati administrativ-teritoriale care se constituiau ca niste
comunitati libere, avand o organziare proprie, precum si o anumita autonomie.
Teritoriul orasului era structurat in 3 zone:
- Vatra orasului, perimetrul construibil, cuprinzand zona de cladiri
- Hotarul orasului, cuprinzand terenurile cultivate de oraseni
- Ocolul orasului, alcatuit din satele arondate orasului respectiv

Toate orasele se aflau sub stapanirea domnului, temeiul juridic al acestei

stapaniri reprezentandu-l mosia domneasca pe care se afla amplasat orasul. Exista o
mcia deosebire intre moldova si tara romaneasca: in moldova, domnul putea sa
dispuna in mod liber de ocolul orasului asupra caruia locuitorii exercitau doar un drept
de uzufruct, in timp ce in tara romaneasca, domnul nu putea dispune de terenul din
ocolul orasului, decat daca il rascumpara de la oraseni. Orasele erau conduse de un
aparat administrativ format din 2 categorii de dregatori:
- Locali: judetul in tara romaneasca si oltuzul in moldova si 12 pargari
- Aparatul de dregatori domnesti
Satele erau de 2 categorii:
- Sate libere
- Sate aservite
Stravechea organizare a obstilor satesti sau teritoriale s-a pastrat si dupa
intemeiere, insa multe dintre atributiile organelor de conducere a obstilor au fost

36
preluate de catre aparatul de slujitori domnesti, mentinandu-se dreptul de protimis
pentru terenurile din hotarul obstei, precum si raspunderea colectiva in materie fiscala
si penala si totodata, intr-o oarecare masura, jurisdictia sfatului oamenilor buni si
batrani.

Organizarea de stat a voievodatului Transilvaniei

La venirea lor in Transilvania, ungurii au gasit deja formate atat stratificarea

sociala de tip feudal, cat si relatiile de productie de tip feudal. Totodata, ei au gasit
gata elaborate formele de proprietate specifice feudalismului si institutiile politice
feudale, in cadrul carora pe prim plan se afla institutia voievodatului. Intrucat la
patrunderea lor in transilvania, ungurii se aflau in stadiul de organizare sociala al
democratiei militare si nu aveau institutii proprii de tip feudal, au preluat institutiile
feudale ale romanilor, utilizandu-le apoi ca instrumente de reprimare a populatiei
romanesti autohtone si majoritare. Dupa cum rezulta chiar din documentele cancelariei
maghiare, inca din secolul 9, pe intregul teritoriu al transilvaniei, ca si in campia
panonica, erau constituite numeroase formatiuni prestatale de tip feudal romanesti,
cnezate, voievodate, tari, conduse de nobili romani, iar in procesul de supunere a
transilvaniei, intre nobilimea romana, pe de o parte si nobilimea desprinsa din randul
cuceritorilor, pe de alta parte, s-a dat o lupta avand ca obiect acapararea de catre
nobilii maghiari a drepturilor si privilegiilor nobililor romani, precum si deposedarea
acestora de feudele lor. Constatand ca datorita inferioritatii lor numerice nu pto
exercita o stapanire efectiva asupra transilvaniei, ungurii au procedat la colonizari
masive cu sasi si secui, insa in ciuda acestor eforturi, nu au reusit sa schimbe
componenta etnica a transilvanei, populatia romaneasca ramanand in continuare
majoritara.
In procesul de supunere a transilvaniei de catre maghiari, putem distinge 2
etape:
- Sec 12-15, in care nobilimea romana este mentionata in izvoare, alaturi de cea
maghiara, precum si de conducatorii sasilor si secuilor. Nobilii romani au
continuat in aceasta perioada sa exercite pe teritoriile pe care le conduceau si pe
care uneori le aveau si in proprietate atributiuni administrative, fiscale, militare
si judecatoresti, aceasta si datorita faptului ca aparatul administrativ central al
voiedovatului nu era pe deplin consolidat.
- Insa, din a doua jumatate al sec al 15-lea, mai exact dupa 1437, drepturile
feudalilor romani au fost incalcate sistematic, acestia din urma fiind in final
exclusi, impreuna cu intreaga populatie romaneasca de la viata politica a tarii
prin celebrul „unio trium nationum”, care a stat la baza organizarii politice a
transilvaniei, timp de aproape 1000 de ani. In acest context, si-au pastrat
privilegiile doar un numar foarte mic de nobili romani, cei care au acceptat
trecerea la catolicism si maghirizarea, ceilalti decazand treptat in randul micii
nobilimi si apoi in randurile taranimii dependente. Nobilimea cuceritorilor era
desemnata prin termenul generic de nemes, ei alaturandu-i-se si o nobilime
ecleziastica, alcatuita din inaltii prelati ai bisericii catolice, titulari de domenii
feudale si care alaturi de politica de exploatare de tip feudal, duceau si o

37
 sustinuta politica de reprimare nationala a romanilor ortodocsi, considerati
schismatici. Taranii dependenti se numeau iobagi, initial aveau posibilitatea de
a se muta de pe o mosie pe alta, in anumite conditii, ulterior,ca si in tara
romaneasca si moldova, au fost legati de glie. In transilvania insa, exploatarea
feudala a fost mult mai intensa, deoarece s-a impletit cu reprimarea nationla a
populatiei romane. Exista si o categorie de tarani liberi numiti jeleri, dar aceasta
era redusa numericeste in raport cu tara romaneasca si moldova.

Organele centrale ale voievodatului Transilvaniei

In timpul voievodatului, a avut organe centrale proprii de conducere, potrivit

organizarii sale autonome ca entitate statala distincta, in cadrul regatului maghiar. In
secolul al 12-lea, dominatia maghiara se exercita numai asupra partii de nord-vest a
transilvaniei, restul teritoriului fiind condus de cnezii, voievozii si juzii romani.
Vazand ca nu pot supune transilvania numai prin forta, maghiarii au fost nevoiti sa
accepte formele traditionale de organizare feudala ale romanilor si sa colaboreze intr-o
prima etapa cu nobilimea autohtona. In acest context, s-a constituit voievodatul
transilvaniei, prin extinderea la scara intregului spatiu romanesc intracarpatic a unei
insitutii politice romanesti si anume, cea a voievodatului.
Primul voievod al Transilvanei mentionat documentar este Leustachiu, in anul
1176. Voievozii transilvaniei, desi formal erau vasalii regelui maghiar, au fost
dintotdeauna exponentii intereselor feudale locale si ca atare, au cautat permanent sa-si
largeasca atributiile si sa inlature dominatia maghiara. Unii dintre ei au si reusit sa
transforme transilvania intr-un regnum distinct de regnum hungarie, reusind pe alocuri,
sa si intervina in luptele legate de ocuparea tronului maghiar.

CURS 8
Organele centrale ale voievodatului - continuare

Voievodul transilvaniei
- Atributiuni judecatoresti, administrative, militare

- Pe plan administrativ, il numea pe vice-voievod, ii numea pe conducatoriii

comitatelor si dregatorii transilvaniei

- Convoca congregatia generala a nobililor, pe care o si prezida

- Pe plan judiciar, era judecatorul suprem al transilvaniei, insa atributiunile sale

erau ingradte de autonomia comitatelor, a scaunelor sasesti si secuiesti, de
privilegiile acordate bisericii catolice, de calitatea de suzeran a regelui maghiar
si de faptul ca domnii tarii romanesti si moldovei detineau in transilvania
intinse feude

38
 Incercarile regilor maghiari de a-i limita atributiile au esuat, astfel incat din sec
al XV-lea, raportul de forte a inclinat in favoarea voievodului, acesta devenind si
comite al secuilor si extinzandu-si astfel, jurisdictia si asupra comitatelor secuiesti.
Pe plan militar, era comandantul armatei din transilvania, calitate pe care a
pastrat-o pana la sfarsitul voievodatului, dat fiind rolul pe care transilvania l-a jucat in
apararea ungariei impotriva turcilor si tatarilor.
In exercitarea atributiilor sale, era ajutat de un aparat de dregatori asemanator
cu cel din tara romaneasca si moldova, insa mai putin evoluat datorita pozitiei de
subordonare a transilvaniei fata de regatul maghiar, precum si datorita largei autonomii
de care se bucurau unitatile administrativ-teritoriale, astfel incat, in transilvania, abia
in epoca principatului s-a constituit un sistem complet de dregatori la nivel central.
Cei mai importanti dregatori ai transilvaniei erau vice-voievodul, notarul
voievodal, care era seful cancelariei voievodale, avand atributiuni asemanatoare cu ale
vornicului si judele curtii voievodale.
Alt organ de conducere la nivel central: congregatia generala a nobililor
(congregatio generalis nobilium)
Era o adunare pe stari a nobilimii comitatelor, clerul, orasenilor si taranilor
liberi proprietari de pamant. Din compunerea congregatiei au facut parte la inceput si
nobilii romani, ultima congregatia la care acestia au fost mentionati fiind cea din 1291.
Ulterior insa, romanii au fost exclusi de la viata politica a transilvaniei si ca atare, au
fost eliminati din congregatia generala a nobililor, situatie consfintita de iure prin unio
trium nationum, prin care s-a prevazut ca in componenta congregatiei intrau doar
reprezentantii celor 3 natiuni privilegiate, maghiarii, sasii, secuii. Nu era un organ de
stat cu activitate permanenta, ci era convocata periodic de catre voievod si se intrunea
de regula la turda.
Atributiile congregatiei erau judiciare, administrative si fiscale. Dat fiind
caracterul autonom al voievodatului transilvaniei, nicio masura luata de dieta maghiara
nu se aplica in transilvania daca nu era insusita si de congregatia generala a nobililor.

Organizarea locala a voievodatului transilvaniei

Este o imbinare a structurilor politico-administrative a romanilor, existente inca

inainte de cucerirea maghiara si care au supravietuit si in cadrul voievodatului cu
elemente de organizare locala imprumutate de maghiari din sistemul feudal german.
Astfel, in zonele locuite exclusiv de romani, subdiviziunile administrativ-teritoriale
erau districtele romanesti, conduse de cneji, voievozi si juzi. In regiunile unde printre
populatia majoritara romaneasca, au patruns si maghiarii, subdiviziunile administrativ-
teritoriale erau comitatele, impartite in plasi. Comitatele erau conduse de un comite,
ajutat de un vice-comite, iar plasile erau conduse de pretori. Acestia erau alesi de catre
adunarea comitatului la care participa nobilimea locala. In zonele unde au fost
colonizati secuii s-au organizat unitati administrativ-teritoriale distincte, scaunele
secuiesti, acestea avand un caracter unitar. Ele au fost preluate de secui de la vechile
scaune de judecata ale romanilor, s-au organizat treptat, ajungand la 7 scaune secuiesti
in sec al XV-lea, fiecare scaun era condus de catre un capitan, avand atributiuni
administrative si judecatoresti, ajutat pe planul atributiunilor judiciare de un jude

39
scaunal. Cele 7 scaune secuiesti formau unversitas siculorum cu centrul la odorhei,
condusa de un comite al secuilor, numit de regele maghiar si care actiona ca
reprezentant al acestuia. Insa, din secolul XV, voievodul transilvaniei devine si comite
al secuilor. In teritoriile unde au fost colonizati sasi s-au organizat tot dupa modelul
scaunelor de judecata romanesti un numar de 9 scaune sasesti, care alcatuiau obstea
sasilor (universitas saxonum), cu centrul la sibiu. In fiecare scaun, conducerea era
asigurata de un jude regal, numit de regele maghiar, ajutat de un vice-jude si de un
jude scaunal, acesta din urma ales de localnici. Din secolul al XV-lea, comitele sasilor,
care la origine era numit de regele maghiar este ales de comunitatea locala.

In ceea ce priveste orasele, orasele din transilvania se bucurau, fata de cele din
tara romaneasca si moldova, de o mult mai larga autonomie, datorita dezvoltarii lor
economice. Orasele erau conduse de catre un jude, ajutat de un consiliu alcatuit din 12
jurati, numiti burghe, alesi pe termen de 1 an, de comunitatea oraseneasca, din randul
patriciatului orasenesc. Atributiile administrative, fiscale si militare ale organelor de
conducere a oraselor, erau fixate prin actele de privilegii acordate acestora. In fiecare
oras exista si un reprezentant al autoritatii centrale, un jude regal.
In ceea ce priveste satele, si-au pastrat stravechea si traditionala forma de
organizare, fiind onduse de cneji, care aveau atributiuni jurisdictionale marunte, insa in
transilvania, spre deosebire de tara romaneasca si moldova, sate libere s-au mentinut
doar in regiunile de granita.

In ceea ce priveste organizarea financiara a transilvaniei, dat fiind caracterul

autonom al voievodatului, obligatiile fiscale fata de regele maghiar erau inferioare
obligatiilor fiscale fata de nobilimea din transilvania. In timp ce taranii liberi aveau
obligatii fiscale doar fata de stat, cei aserviti aveau si fata de nemesi si biserica
catolica, exprimate prin cele 3 forme ale rentei feudale. Pentru iobagi era gospodaria
iobageasca. Principala obligatie fiscala fata de stat era venitul camarii (lucru in
camere), care era prestata initial in natura, apoi in bani. Totodata, taranii trebuiau sa
plateasca si o renta funciara, o dara funciara, numita teragiu, care ulterior a fost extinsa
si asupra orasenilor, devenind o dare generala. In situatii exceptionale, in caz de
razboi, regele maghiar putea impune si dari suplimentare, denumite subsidia. Taranii
romani aveau in plus o obligatie, numita cvingva gesima ovium (a 50-a oaie). Secuii
erau scutiti de dari, datorita obligatiilor militare pe care le aveau, cu o singura
exceptie, erau obligati sa plateasca asa numita dare a boilor, fiecare secui proprietar
trebuia sa dea regelui, cu prilejul incoronarii, cu prilejul primei casatorii si cu prilejul
nasterii primului copil, cate un bou. In ceea ce-i priveste pe sasi, ei plateau o dare
speciala, darea sfantului martin, deoarece se platea de sf martin, dupa calendarul
catolic, cuantumul acestei dari fiind de 500 de marci de argint. Orasenii plateau o dare
speciala, cens sau colecta.

In ceea ce priveste organizarea bisericii, biserica ortodoxa din transilvania, ca si

cea din tara romaneasca si moldova, a cunoscut un proces de organizarea ierarhica,
care insa nu s-a putut desavarsi ca urmare a cuceririi maghiare, insa a continuat sa-si
desfasoare activitatea neintrerupt, asigurand continuitatea credintei religioase a
populatiei romanesti autohtone si majoritare. Pe fondul cuceririi maghiare, biserica

40
catolica, sustinuta de nemes si de regii magiari, a fost investita cu intinse domenii si
imprtante. Dijmele datorate bisericii catolice erau obligatorii nu numai pentru
maghiari, ci si pentru romanii considerati schismatici. Insa regele maghiar detinea un
control direct asupra bisericii catolice, avand dreptul de a-i numi si destitui pe inaltii
prelari si dreptul de a controla veniturile bisericii.

Organizarea armatei

Data fiind autonomia transilvaniei, existau 2 armate: a voievodului transilvaniei

si a nobililor locali.
Armata voievodului transilvaniei, cu care participa la chemarea regelui
maghiar, in calitate de vasal al acestuia, era alcatuita din marii dregatori, conducatorii
comitatelor si slujitorii acestora, contingentele de ostasi echipate de orase si
contingentele militare ale feudalilor laici si ecleziastici, acestia trebuind sa participe, in
virtutea obligatiei de auxiuliu, cu un numar de ostasi proportional cu intinderea
feudelor lor si numarul taranilor aserviti.
Daca armata voievodului trebuia sa participe atat la razboaie de aparare, cat si
la cele duse in afara granitelor, cea a nobililor locali participa doar la razboaiele de
aparare. In secolul al XV-lea, in timpul domniei voievodului sigismund, armata
transilvaniei a fost reorganizata potrivit sistemului banderiilor = contingente militare
cu insemne militare distincte. Potrivit acestui sistem, dregatorii transilvaniei,
comitatele, scaunele sasesti si secuiesti, precum si orasele, trebuiau sa intretina
banderii sau contingente militare proprii.

Institutiile legii tarii din domeniul dreptului privat

I. PROPRIETATEA

In materia proprietatii, caracteristicile evului mediu au determinat anumite

particularitati la nivelul acestei institutii, in sensul ca proprietatea medievala in general
si cea asupra pamantului in special are o structura divizata, ierarhizata si complexa.

Caracterizarea.
Prin imbinarea stapanirii devalmase cu cea personala, precum si prin
coexistaneta mai multor forme de proprietate, in functie de titularul dreptului de
proprietate, fiecare dintre aceste forme avand un regim juridic deosebit, dupa pozitia
sociala a titularului. Deci, in feudalism, proprietatea nu este absoluta, ca in dreptul
roman, ci este divizata, legea tarii consacrand in acest sens un dominium iminens care
apartine domnului, un dominium utile, care apartine boierilor si celorlalti proprietari,
precum si un drept de folosinta al taranilor aserviti asupra loturilor pe care acestia le
lucrau.

Dominium iminens

Este dreptul de proprietate suprema, apartinand domnului, ce poarta asupra

intregului teritoriu al tarii, drept pe care domnul il exercita, in calitatea sa de sef a

41
statului feudal si de varf al ierarhiei feudale. Cu alte cuvinte, dominium iminens este
ceea ce denumim noi astazi domeniul public al statului. El nu trebuie confundat cu
proprietatea domneasca, care este domeniul privat al domnului si care include acele
bunuri, in general mosii, pe care domnul le stapaneste ca orice alt mare proprietar
feudal. In virtutea calitatii sale de titular al lui dominium iminens, domnul exercita o
serie de prerogative:
1. Are un drept superior de supraveghere si control asupra intregului teritoriu al
tarii.
2. Culege mostenirile vacante astfel incat mosiile si robii ramasi fara stapan prin
decesul proprietarului lipsit de mostenitori, revin domnului
3. Ia in stapanire bunurile nimanui, care sunt de 2 categorii:
- Pustii, cele care nu au apartinut vreodata unei persoane
- Pustiite, care au apartinut unei persoane, dar au fost abandonate de catre aceasta
4. Domnul incuviinta nobililor feudali desprinderea unor portiuni de teren din
terenurile pustii si pustiite si trecerea lor in stapanire personala prin intemeierea
de sate, care se numeau slobozii, datorita scutirilor de dari acordate cu ocazia
infiintarii satului.
5. Domnul lua in stapanire mosiile confiscate de la boierii vinovati de hiclenie
(tradare)
6. Acorda donatii boierilor credinciosi pentru dreapta si credincioasa slubja si
manastirilor in scopuri pioase.
7. Acorda imunitati feudale boierilor si manastirilor cu privire la mosiile pe care
acestia le stapaneau.
8. Incuviinta toate actele juridice de transfer al dreptului de proprietate asupra
pamantului si robilor, ocazie cu care partile actului juridic respectiv faceau asa
numita dare a calului sau dare a cupei dadeau domnului un cal bun sau o cupa
din metal pretios.
9. Exercita dreptul de pradalica. Este dreptul de retract sau de revocare a donatiilor
facute. Uneori, in cuprinsul actului de donatie, se insera mentiunea „pradalica
sa nu fie”, adica donatia se facea fara drept de retract, insa beneficiarul donatiei,
in schimb, trebuia sa faca darea calului sau darea cupei.
10. In calitate de titular al lui dominium eminens, avea dreptul de a percepe dijme,
munci si bir, in folosul domniei, adica cele 3 forme ale rentei feudale.

Dominium utile

In principal apartinea domeniului manastirilor si taranilor liberi. Cea mai

importanta forma de exprimare a sa este marea proprietate feudale, proprietate
completa asupra pamantului si incompleta asupra taranilor dependenti si s-a format
anterior intemeierii statelor feudale romanesti de sine statatoare, prin acapararea de
catre unii dintre alesii obstei a pamantului obstei si transofrmarea celorlalti membri ai
obstei in tarani dependenti. Marea proprietate feudala este continuatoarea din punct de
vedere istoric a stapanirii exercitate de cneji, voievozi si juzi asupra formatiunilor
prestatale de tip feudal in epoca feudalismului timpuriu. Modul juridic originar de
dobandire a marii proprietatii feudale a fost mostenirea, careia i s-au adaugat, duap
intemeierea statelor feudale romanesti de sine statatoare si moduri juridice derivate si

42
anume dania domneasca si dania particulara, vanzarea, schimbul, precum si infratirea
pe mosie. Insa, in paralel, boierii si manastirile si-au extins poprietatile feudale si prin
moduri nejuridice, pe cale violenta, prin cotropire, pe care legea tarii o denumeste
„sila”, adica prin acapararea cu forta a pamanturilor taranilor si incalcarea
stravechiului drept de proprietate al acestora asupra terenurilor respective.
In functie de titularul sau, marea proprietate feudala imbraca 3 forme:
1. Proprietate domneasca
2. Proprietate boiereasca
3. Proprietate manastireasca
1. Cuprinde bunurile personale ale domnului, pe care acesta le stapanea ca orice
alt membru al clasei feudale, intrucat domnul era in acelasi timp si un mare
boier. Mai apartineau domnului sub numele de camara domneasca si anumite
venituri care i se cuveneau pe timpul exercitarii domniei, venituri care erau
separate de veniturile tarii.
2. Isi are temeiul juridic in mostenire si in dania domneasca. Mostenirile erau
intarite de domn si se numeau oci, dedina sau bastina. Instrainarea lor, a acesotr
bunuri ereditare, se realiza cu respectarea dretului di protinis???? a rudelor.
Dania domneasca se acorda pentru serviciile militare aduse domnului sau
pentru indeplinirea unor dregatorii in cadrul aparatului de stat. Ea avea la baza
raportul juridic de vasalitate dintre domn si boierii beneficiari. In ceea ce
priveste daniile domnesti, regimul lor juridic a cunoscut a numita evolutie.
Astfel, pana in prima jumatate a secolului al XV-lea, beneficiarul daniei
domnesti avea asupra mosiei donate un drept temporar, limitat la durata
domniei donatorului si uneori si a succesorului acestuia. Insa, din a doua
jumatate a secolului al XV-lea, beneficiul daniei domnesti devine ereditar,
dreptul de retract exercitandu-se doar in cazul savarsirii infractiuniid e viclenie,
adica de incalcare de catre boieri a obligatiilor care le reveneau in cadrul
raportului juridic de vasalitate.

CURS 9
Proprietatea manastireasca

3. Spre deosebire de cea boiereasca, a aparut dupa intemeierea statelor feudale

romanesti de sine statatoate, principala sursa fiind donatia, care imbraca fie
forma daniei domnesti, fie forma daniei particulare. Aceste donatii se faceau in
scopuri pioase, pentru ca donatorii sa fie trecuti in pomelnicul bisericii si aveau
totodata caracterul unor donatii cu sarcina, in sensul ca manastirea donatara
avea obligatia de a nu instraina daniile primite si de a utiliza veniturile obtinute
de pe urma mosiilor donate in scopuri caritabile, sub sanctiunea revocarii
donatiei pentru neindeplinirea sarcinii.

Marea proprietate feudala, indiferent de titularul sau, avea o structura bipartita,

in sensul ca se compunea din rezerva feudala si loturile date in folosinta taranilor
aserviti. Acestea se numeau delnite in tara romaneasca, jiredii in moldova si sesii in
transilvania. O institutie care insotea adeseori marea proprietate feudala este institutia
imunitatii feudale, denumita ohaba in tara romaneasca si uric in moldova. Imunitatea

43
feudala se acorda prin hrisov domnesc si conferea titularului sau largi drepturi de
administrare politica, de judecata si de comanda militara asupra populatiei de pe
domeniul feudal respectiv si totodata, dreptul de a face comert, scutire de plata oricarei
dari fata de domnie, precum si dreptul de a percepe diferite venituri in folosul exclusiv
al titularului imunitatii. Din continutul imunitatii feudale, rezulta ca boierii si
manastirile investite cu imunitati se bucurau de o anumita independenta politica, in
sensul ca dregatorii domnesti, ca reprezentanti ai aparatului de stat feudal, nu aveau
competenta pe domeniile investite cu imunitati.
Astfel incat, pe aceste domenii, functiile statului erau exercitate de catre
titularul domeniului feudal si al imunitatii, prin intermediul aparatului propriu de
slujitori. Imunitatiile feudale au aparut imediat dupa intemeierea statelor feudale
romanesti de sine statatoare, in contextul in care feudalii aveau o putere economica si
politica superioara domnului si ca atare, doreau consacrarea si pe plan juridic a
privilegiilor lor de a conduce sub toate aspectele, inclusiv politic, populatia de pe
domeniile care le apartineau. Totodata, consacrarea si extinderea sistemului
imunitatilor feudale, a fost determinata si de imprejurarea ca la inceputurile statului
feudal aparatul de stat era slab dezvoltat si ca atare, administrarea domeniilor feudale
nu se putea realiza decat prin intermediul aparatului propriu de slujitori de care
dispuneau feudalii.

In hrisoavele domnesti de acordare a imunitatilor feudale, se intrebuinteaza

doua tipuri de formule sacramentale: o formula scurta, in tara romaneasca : „sa-i fie de
ocina si de ohaba”, iar in moldova : „sa-i fie uric cu tot venitul”. Formula dezvoltata
specifica in amanuntime continutul imunitatii acordate. La inceput, se utiliza de regula
formula scurta. Treptat, pe masura centralizarii puterii domnesti, incepe sa se utilizeze
tot mai mult formula dezvoltata, detaliata, de acordare a imunitatii. Pentru ca treptat,
imunitatiile feudale, nu mai au un caracter general, ca la inceputurile statului feudal, ci
dobandesc un caracter exceptional. De aceea era necesara utilizarea formulei detaliate,
pentru ca activitatile si privilegiile respective sa fie scoase din competenta generala a
dregatorilor domnesti. Examinand formulele dezvoltate de acordare a imunitatilor
feudale, constatam ca acestea nu aveau un caracter uniform, ele fiind mai largi sau mai
restranse de la un boier la altul, de la o manastire la alta, dupa gradul in care domnul
intelegea sa-l investeasca pe beneficiarul imunitatii cu exercitiul unor atributii politice
si sa il ratifice cu anumite foloase economice.
Dupa centralizarea statului feudal si intarirea puterii domnesti, precum si dupa
cristalizarea aparatului dregatorilor domnesti, imunitatiile feudale au inceput sa fie
restranse treptat, iar dregatorii domnesti au inceput sa preia de la marii feudali
exercitiul drepturilor politice asupra populatiei de pe domeniile respective. Spre
exemplu, se limiteaza dreptul de judecata al boierilor si manastirilor la pricinile
marunte, drepturile militare ale acestora sunt ingradite, pe fondul dezvoltarii productiei
si al schimbului de marfuri, se restrang pana la desfiintare drepturile acordate boierilor
si manastirilor de a percepe taxe pe circulatia bunurilor si persoanelor, precum si alte
venituri.
Din examinarea sistemului imunitatilor feudale, rezulta ca marea proprietate
feudala investita cu imunitati oglindeste confuzia dintre drepturile private si drepturile
publice proprie societatii feudale de la inceputurile acesteia.

44
 O alta caracteristica a proprietatii feudale si mai cu seama a proprietatii
boieresti este consacrarea stapanirii in comun a mosiilor de catre cetele de boieri care
faceau parte din aceeasi familie cu scopul pastrarii unitatii economice a domeniului
feudal si unitatii politice a imunitatii feudale acordate prin evitarea iesirii din
indiviziune.
O alta forma de exprimare a lui dominium utile este proprietatea taraneasca. Ea
prezinta caracteristici diferite, dupa cum este vorba de proprietatea taranilor grupati in
obsti sau de proprietatea taranilor care nu fac parte din obsti, pe de o parte, sau dupa
cum este vorba despre proprietatea taranilor liberi sau de cea a taranilor aserviti, pe de
alta parte.

Proprietatea taranilor liberi grupati in obsti

Obstea libera avea un teritoriu impartit in vatra satului, unde se aflau

gospodariile satenilor, proprietatea personala a acestora, campul de cultura, unde se
aflau loturile apartinand membrilor obstei, de asemenea proprietate personala a
acestora, si celelalte terenuri aflate in hotarul obstii, care erau stapanite in devalmasie
de membrii obstii: pasuni, paduri, fanete, ape. Fiecare membru putea, cu aprobarea
obstii, sa desprinda anumite portiuni de teren din cele stapanite in devalmasie si sa le
amenajeze prin munca proprie, dandu-le o valoare economica noua. Munca
incorporata in aceste terenuri reprezenta temeiul juridic al trecerii terenurilor
respective din proprietate devalmasa in proprietate personala. Cea mai veche
desprindere din fondul devalmas a fost vatra casei de locuit si a curtii, apoi lotul de
cultura din tarina, apoi alte categorii de terenuri. Obstea a pastrat un drept superior de
supraveghere si control asupra tuturor terenurilor aflate in hotarul obstii, inclusiv
asupra acelor terenuri aflate in proprietatea personala a membrilor obstii.
Expresia juridica a acestui drept superior de supraveghere si control este asa
numitul drept de protimis sau dreptul de precumparare si rascumparare. Exercitiul
acestui drept se realiza astfel: daca vreun membru al obstii dorea sa vanda un teren
aflat in hotarul obstii, trebuia sa-si faca cunoscuta intentia la 3 targuri succesive.
Ceilalti membri ai obstii, rude si vecini, avand in aceasta ordine de prioritate un drept
de precumparare sau de preemtiune. Daca niciun membru al obstii nu-si exercita
dreptul de precumparare, cel in cauza putea vinde terenul unui strain de obste, insa
aceasta vanzare nu era pura si simpla, ci era o vanzare sub conditie rezolutorie,
constand in aceea ca daca in termen de un an, vreun membru al obstii se razgandea,
putea sa rascumpere terenul intorcand cumparatorului pretul platit si devenind astfel,
proprietarul acelui teren. Termenul de un an curgea de la data la care acel membru al
obstii aflase despre existenta operatiunii juridice a vanzarii.

Proprietatea taranilor aserviti grupati in obsti

Teritoriul obstii aservite apartinea stapanului feudal, insa taranii aserviti isi
pastrau dreptul de proprietate personala asupra gospodariei si uneltelor de munca si
aveau un drept de folosinta asupra loturilor de cultura, avand si posibilitatea de a face

45
anumite imbunatatiri funciare asupra unor alte categorii de terenuri, pasuni, paduri,
fanete, platind insa o zeciuiala stapanului feudal, intrucat aceste operatiuni erau
realizate pe terenul propritate a acestuia.

Proprietatea taranilor liberi care nu erau grupati in obsti

Se exercita asupra gospodariei, vitelor si uneltelor de munca, precum si asupra

unei suprafete de pamant de cultura. Legea tarii a consacrat, in afara proprietatii
taranesti, si cea a mestesugarilor asupra atelierelor si uneltelor lor, precum si cea a
robilor asupra salaselor si asupra uneltelor de munca confectionate de acestia.
Dispozitiile legii tarii cu privire la statutul juridic al persoanelor
Are un profund caracter statutar, prin dispozitiile discriminatorii pe care le
consacra, in raport de pozitia sociala a diferitelor clase si categorii sociale. In varful
ierarhiei sociale, se aflau boierii care aveau capacitate juridica deplina, se bucurau de
toate drepturile si privilegiile si erau singurii care exercitau conducerea politica a
satului feudal. Totodata, boierii erau singurii care erau titularii dreptului de proprietate
feudala, investita cu imunitati. La origine, calitatea de boier a fost indisolubil legata de
stapanirea unei mosii care se transmitea din generatie in generatie, impreuna cu acea
calitate. Treptat, s-a produs si o stratificare a boierimii in boieri de tara si boieri de
slujbe, pe de o parte, in boieri mari si boieri mici pe de alta parte. Institutia boieriei, ca
si institutia proprietatii boieresti, este anterioara formarii statelor feudale romanesti de
sine statatoare, semnificativ in acest sens fiind existenta sitagmei boier de tara, care era
acordata marilor stapanitori de domenii feudale, fostii conducatori ai formatiunilor
prestatale de tip feudal, prin unirea feudelor carora luasera nastere statele feudale
Dupa intemeiere si dupa centralizarea statului feudal, apar boierii de slujbe sau
dregatorii, recrutati din randul unor elemente apartinand unor categorii sociale
inferioare, astfel incat calitatea de boier a dregatorilor decurgea din functia exercitata
si nu era efectul stapanirii vreunei mosii, desi domnul ii miruia pe boierii de slujbe, pe
dregatori, cu danii domnesti pentru dreapta si credincioasa slujba, danii avand ca
obiect fie mosii, fie concedarea veniturilor unor tinuturi. Spre sfarsitul feudalismului,
calitatea de boier devine indisolubil legata de exercitarea unei functii in cadrul
aparatului de stat si nu mai este conditionata de stapanirea veunei mosii. Se elaboreaza
si un statut scris al boierimii, prin care se reglementeaza acordarea titlului de noblete
subsecvent incredintarii unei dregatorii. Tot in varful ierarhiei sociale feudale se afla si
clerul, care avea, ca si boierii, o situatie privilegiata, fiind ... sa participe la treburile
tarii in cadrul sfatului domnesc, precum si in cadrul adunarilor starilor feudale, precum
si atributia de a judeca anumite procese. In plus, clerul avea si atributiuni de drept
canonic, conform ierarhiei bisericesti si monahale.

Orasenii

Nu erau o patura sociala omogena, in sensul ca erau impartiti in aristocratia

oraselor sau patriciatul orasenesc, altfel spus orasenii bogati, care stapaneau case in
targuri si terenuri in ocoalele targurilor, acestia bucurandu-se de toate drepturile si
privilegiile, ba mai mult, in moldova, participau chiar si la alegerea domnului. urmau

46
apoi orasenii propriu-zisi, adica mestesugarii si negustorii, ce aveau obligatii fiscale
individuale fata de domnie.
Cei care se ocupau cu agricultura pe mosia orasului si care puteau fi oameni
liberi sau obi.
Orasenii alcatuiau o comunitate libera care beneficia de o anumita autonomie,
dar care se afla totusi, sub autoritatea dregatorilor domnesti ai orasului. Se bucurau de
dreptul de a participa la conducerea si administrarea orasului, puteau dispune in mod
liber de bunurile lor si isi puteau rezolva diferendele pe cale judiciara. Sfera drepturilor
si libertatilor prasenesti era precizata in actul de infiintare a orasului, precum si in
actele de privilegii acordate de-a lungul timpului, de catre domn.

O alta categorie sociala: taranii liberi.

Puteau fi tarani liberi cu pamant, grupati in obsti, denumiti razesi in moldova si

mosneni in tara romaneasca, apoi tarani liberi cu pamant, care nu faceau parte din
obsti, numiti cneji sau judeci si tarani liberi fara pamant denumiti saraci sau siromahi.
Taranii liberi cu pamant aveau un statut juridic asemanator orasenilor, relativ la
administrarea satelor si la dreptul de dispozitie asupra bunurilor care le apartineau.

Alta categorie sociala: taranii dependenti.

Se aflau in stare de rumanie, in tara romaneasca, vecinie in moldova si iobagie

in transilvania. Statutul lor juridic era determinat de dreptul de proprietate incompleta
pe care stapanul feudal (domnul, boierii sau manastirile dupa caz) il aveau asupra lor,
in sensul ca puteau fi vanduti odata cu mosia pe care se aflau. Acest statut juridic
cuprindea urmatoarele drepturi:
- Dreptul de a dispune de produsele si veniturile care le ramaneau dupa
satisfacerea obligatiei de plata a rentei feudale
- Dreptul de proprietate asupra gospodariei si uneltelor de munca
- Dreptul de folosinta asupra delnitei, asupra suprafetei de teren de cultura pe
care o detineau din proprietatea feudala
- Dreptul de a dobandi in proprietate loturi de pamant si chiar tarani aserviti,
evident cu acordul stapanului feudal
- Dreptul de stramutare de pe o mosie pe alta dupa indeplinirea obligatiei de plata
a rentei feudale, drept care a fost insa suprimat in secolul al XVI-lea
Fuga taranilor dependenti de pe mosie, fara respectarea conditiilor de
stramutare, dadaea dreptul feudalilor de a-i readuce cu forta pe mosie. Exista si
obligatia corelativa a feudalilor pe ale caror mosii se refugiasera taranii dependenti, de
a-i remite stapanilor lor. Taranii aserviti erau exclusi de la exercitiul drepturilor
politice. Ei puteau sa isi schimbe statutul juridic si sa dobandeasca calitatea de oameni
liberi prin iesirea din rumanie. Rumania, ca regula era imprescriptibila. Formele
juridice de iesire din rumanie sunt:
- Iertarea de rumanie, un act cu titlu gratuit, facut de stapanul feudal fie inter
vivos, fie mortis cauza (testament)
- Rascumpararea din rumanie, cea mai uzitata forma juridica de iesire din
rumanie, datorita avantajelor pecuniare pe care le aducea stapanului feudal

47
 - Hotararea judecatoreasca pronuntata in favoarea taranilor in procesele cu
boierii, procese care aveau ca obiect constatarea faptului ca taranii fusesera
aserviti cu sila
Existau si cai nejuridice de iesire din rumanie ( de facto ). De exemplu,
- arderea titlurilor boierilor de catre tarani.
- Apoi, asa numita cnezire sau judecirea cu sila, adica situatia in care, prin forta,
taranul dependent isi aroga statutul de om liber.
- Fuga de pe mosie
- rascoala
forme de cadere in rumanie, care la randul lor puteau fi forme juridice si forme
nejuridice.
Formele juridice sunt:
- donatia, prin care taranul liber se inchina cu sufletul si cu averea sa stapanului
feudal
- contractul de vanzare, prin care taranii isi vindeau libertatea, din ratiuni de
ordin financiar
- contractul de imprumut de consumatiune, avand ca obiect o suma de bani,
obligatie garantata cu libertatea datornicului si hotararea judecatoreasca,
pronuntata de data asta in favoarea boierilor, in procesele cu tarani, avand ca
obiect statutul juridic de dependenta al acestora din urma
Toate titlurile juridice emanau de la cancelaria domneasca si erau intarite de domn si
de sfatul domnesc.
Cai nejuridice de cadere in rumanie:
- falsificarea titlurilor de catre boieri
- cotropirea sau sila, adica aducerea cu forta a taranilor in starea de tarani
dependenti
In legatura cu statutul juridic al taranilor dependenti, a existat o opinie
formulata in literatura juridica de care profesorul constantin giurascu, care sustinea
existenta unui asa numit drept rumanesc (zacon vlaschi). Profesorul pleca de la ideea
ca vlahii erau o categorie sociala inferioara, confundandu-se cu taranii aserviti. In
opinia profesorului, vlahii sunt robii eliberati care dobandesc statutul juridic de tarani
dependenti, iar dreptul care reglementeaza regimul lor juridic este tocmai acest drept
rumanesc. Ca atare, profesorul face distinctia intre legea tarii, care se refera la toti
romanii priviti ca o entitate etnica si zacon vlaschi, dreptul rumanesc, care
reglementeaza numai statutul juridic al taranilor aserviti.
Aceasta opinie nu poate fi primita, deoarece ea este contrazisa de documentele
medievale, de hrisoavele domnesti, din examinarea carora rezulta in mod indubitatil ca
termenul de ruman are 2 acceptiuni:
- un inteles etnic
- un inteles social
iar sensul in care este utilizat acest termen decurge din contextul frazei.

48
CURS 10

Robii

O alta categorie sociala, al carei statut juridic era reglementat de legea tarii.
Normele care stabileau conditia lor juridica formau asa-numitul holopskoe pravo. Din
punct de vedere juridic, robii erau lipsiti de libertate, erau considerati obiecte ale
dreptului si nu subiecte de drept, insa, spre deosebire de sclavii din antichitate, aveau
anumite elemente de capacitate juridica, in sensul ca se puteau casatori, puteau stapani
in proprietate salasele si uneltele de munca, confectionate de ei si era recunoscuta
rudenia atat pe linie directa, cat si pe linie colaterala. In functie de titularul dreptului
de proprietate asupra lor, puteau fi:
- Domnesti

- Boieresti

- Manastiresti

Starea de robie, ca si sclavia din antichitate, era imprescriptibila, insa puteau fi

eliberati din starea de robie de catre stapanii lor, devenind oameni liberi. Aceeasi
situatie exista si in cazul in care o persoana era luata in robie intr-o tara straina si apoi
eliberata si se intorcea in tara de origine. Asupra robilor, stapanii aveau un asa-numit
drept de corectie, spre deosebire de antichitate, unde stapanii de sclavi aveau asupra
scavilor, ius vitae necisque.

Strainii

Statutul lor juridic era reglementat in amanuntime, ei beneficiind de o conditie

juridica foarte apropiata de cea a pamantenilor, in special daca erau crestini.
Dimpotriva, strainii necrestini aveau un statut juridic restrictiv. Astfel, strainii se
puteau stabili in orase si targuri, puteau face comert, se puteau organiza in comunitati
proprii, puteau avea propriile lacase de cult si puteau beneficia de o serie de alte
drepturi in masura in care domnul intelegea sa le acorde prin asa-numitele acte de
privilegii. De asemenea, strainii se puteau naturaliza, adica se puteau impamanteni, fie
prin acordarea unei dregatorii de catre domn, fie prin casatoria cu o pamanteanca.
Dupa naturalizare, ei dobandeau statutul juridic al pamantenilor, beneficiind de toate
drepturile civile si politice. Totodata, strainii beneficiau de un regim fiscal distinct si
nu puteau dobandi in proprietate pamant, teren. Strainii care nu erau crestini si cu
precadere mahomedanii nu se puteau aseza pe pamant romanesc si nu puteau ridica
lacasuri de cult, avand totodata si interdictia de a dobandi bunuri in proprietate. Toate
acestea erau prevazute in mod expres in capitulatiile incheiate de tarile romane cu
inalta poarta dupa instaurarea dominatiei otomane.

II. RUDENIA

49
 Este o relatie speciala dintre persoane, izvorata fie dintr-o origine biologica
comuna, avem in vedere rudenia de sange, fie din anumite principii religioase si avem
in vedere rudenia prin alianta sau afinitatea, fie din tainele botezului si cununiei si
avem in vedere rudenia spirituala, adica legatura dintre nasi si fini.
In ceea ce priveste rudenia de sange, ea poate fi pe linie directa, suitoare, adica in
ascendent, coboratoare, adica in descendent si de alaturi, adica in colateral. Fiecare
dintre aceste forme ale rudeniei de sange are grade sau trepte de rudenie calculate dupa
numarul generatiilor care se interpun intre respectivele persoane. In legea tarii, rudenia
de sange genera drepturi si obligatii de ajutor reciproc si de intretinere si reprezenta
temeiul juridic al mostenirii. De asemenea, rudenia de sange, este in legea tarii un
impediment sau o piedica la casatorie.
Rudenia prin alianta sau afinitate. Este legatura dintre un sot si rudele celuilalt sot.
Rudenia spirituala, potrivit dispozitiilor legii tarii, puternic influentate de dreptul
canonic, genera efecte la fel de puternice ca si rudenia de sange.
Legea tarii mai consacra inca doua forme de rudenie, rudenia izvorata din adoptie sau
infiere si rudenia izvorata din infratire.

III. CASATORIA

Potrivit legii tarii, casatoria nu este un contract civil, ci ea se incheie printr-o

serie de formalitati religioase stabilite de biserica ortodoxa, altfel spus, ea imbraca
forma benedictiunii religioase. Legea tarii prevede totodata o serie de etape
premergatoare incheierii casatoriei si anume:
- Vederea in fiinta (cunoasterea viitorilor soti)

- Urmarea de vorba (tratativele dintre parintii viitorilor soti)

- Intocmirea foii de zestre

- Binecuvantarea parintilor

In ceea ce priveste zestrea, este o institutie de sorginte geto-daca, intrucat la

origine ea era un drept al ambilor tineri si reprezenta echivalentul muncii depuse de
acestia in gospodaria familiei. Zestrea se constituia prin strigari publice facute in
timpul serbarii nuntii si reprezenta baza materiala a viitoarei familii. La zestre se
adaugau darurile de nunta, pe care tinerii casatoriti le primeau de la alte rude, precum
si de la prieteni si care intregeau baza materiala a acestei noi familii. Incepand insa din
secolul al XVII-lea, zestre isi pierde semnificatia initiala, devenind un drept doar al
viitoarei sotii si transformandu-se, treptat, intr-un fel de afacere pentru viitorii soti,
denumiti vanatori de zestre.
Legea tarii reglementeaza si o forma atipica de casatorie, asa numita casatorie
cu fuga, care se realiza printr-un simulacru de rapire a viitoarei sotii de catre viitorul
sotm cu scopul de a forta binecuvantarea parintilor.
In afara rudeniei, mai exista un impediment tipic feudal la casatorie si anume
stare de robie a unuia dintre viitorii soti, care atragea automat, caderea in robie si a
celuilalt sot, astfel incat copiii rezultati dintr-o asemenea casatorie erau si si robi.

50
Legea tarii prevedea totodata posibilitatea desfacerii casatoriei prin divort, consacrand
egalitatea dintre soti in privinta motivelor de divort pe care acestia le puteau invoca. O
procedura judiciara subsecventa divortului era asa-numita imparteala sau alegere, altfel
spus, partajul bunurilor.

IV. FAMILIA

Este grupul format din rudele cele mai apropiate, avand ca nucleu pe parinti si
copii. Familia romaneasca a preluat traditiile familiei geto-dace, astfel incat ea avea un
caracter demografic, spre deosebire de familia romana, care avea un caracter
aristocratic, astfel, legea tarii consacra deplina egalitate a sotilor, astfel incat ambii soti
exercitau puterea parinteasca asupra copiilor, avand obligatia de a-i intretine si proteja.
Ca atare, la moartea sotului, sotia putea exercita singura puterea parinteasca asupra
copiilor minori.
Si intre soti exista deplina egalitate, precum si drepturi si obligatii reciproce de
intretinere, iar daca sotul nu-si indeplinea obligatia de intretinere, fata de sotie si copii,
era sanctionat cu o pedeapsa infamanta prevazuta de legea tarii, si anume darea prin
targ sau darea pe ulita.

V. ADOPTIA
Copiii adoptati aveau statutul juridic al copiilor biologici si se numeau copii sau
fii de suflet.

VI. MOSTENIREA

Transmiterea bunurilor pentru cauza de moarte de la defunct la succesorii

acestuia poarta numele in legea tarii de mostenire, iar succesorii se numeau
mostenitori. Acesti termeni de mostenire si mostenitor fac parte din familia de cuvinte
a cuvantului mos, de origine traca, din care deriva si termenul de mosie, acesta avand
sensul de proprietate ereditara. Mostenirea putea fi deferita fie pe cale legala, potrivit
legii si atunci se numeste mostenire ab indesta (fara testament) sau putea fi deferita
prin testament si atunci se numeste mostenire testamentara.
Mostenirea legala se deschide in 3 situatii:
- Daca defunctul nu a lasat testament
- Daca defunctul a lasat testament, dar el nu este regulat intocmit, nu este valid, e
nul
- Daca defunctul a lasat testament, el este regulat intocmit, este valid, dar nu
produce efecte juridice (este caduc)
In materia mostenirii legale, legea tarii consacra egala vocatie succesorala a copiilor
legitimi cu cei adoptati, atat baieti cat si fete, atat la bunurile de bastina, cat si la
bunurile de cumparatura.
De la aceasta regula, exista o importanta exceptie in tara romaneasca, si anume
faptul ca proprietatile ereditare denumite ocina, bastina sau dedina, nu pot fi culese
prin mostenire decat de catre baieti, functionand in acest sens asa-numitul privilegiu al
masculinitatii, iar fetele culegea echivalentul valoric al partii care li s-ar fi cuvenit din
bunurile ereditare in bani sau in bunuri de cumparatura (bunurile dobandite de autor

51
prin acte inter vivos). Fetele isi primeau partea din mostenire sub forma de zestre,
obligatia de inzestrare revenind parintilor in moldova si fratilor in tara romaneasca.
In ceea ce priveste copilul natural, adica adica copilul nascut in afara casatoriei,
el avea vocatie succesorala doar la succesiunea mamei, potrivit principiului roman
mater semper certa est, adica mama este intotdeauna sigura.
Legea tarii prevedea totodata ca in situatia copiilor vitregi, succesiunea se
defera pe linii, adica copiii vitregi vin doar la succesiunea parintelui comun, impartind
dupa caz linia paterna, sau linia materna, dupa cum sunt consanguini, adica sunt frati
numai dupa tata sau uterini, adica sunt frati numai dupa mama.
Legea tarii prevede si mostenirea prin reprezentare si consacra dreptuld e
succesiune al sotului supravietuitor in concurs cu copiii.
Mostenirea este o devolutiune universala, in sensul ca se transmit de la defunt la
mostenitori toate elementele patrimoniului, adica atat activul, cat si pasivul, atat
bunurile si creantele, cat si datoriile.
Cea de-a doua forma de mostenire este mostenirea testamentara, care se
deschide atuncic and defunctul a lasat testament, el este regulat intocmit, adica valid si
isi produce efectele, adica nu este caduc. Testamentul putea fi redactat in forma orala,
numit in legea tarii testament cu limba de moarte, sau in forma scrisa, numit in legea
tarii diata. Ambele forme de testament se realizau in prezenta martorilor. Diata era
utilizata de un numar restrans de persoane, adica doar de catre stiutorii de carte. Cea
mai utilizata forma de testament era cel redactat in forma orala.
O particularitate a testamentului medieval este posibilitatea inserarii in
cuprinsul acestuia a unui blestem pentru a asigura respectarea vointei testatorului. Prin
testament, se putea realiza si o exheredare, adica o dezmostenire.
O alta particularitate, preluata din dreptul roman este valabilitatea substitutiunii
fidei comisare, care este interzisa in dreptul modern si prin care disponentul, testatorul,
impune fiduciarului, adica legatarului, sa pastreze bunurile primite si sa le transmita la
moartea sa unei alte persoane, denumite fidei comisar sau substituit, indicata tot de
catre disponent.

VII. MATERIA OBLIGATIILOR

Legea tarii consacra ca izvoare de obligatii contractele si dedictele, punand

accent pe raspudnerea personala. Insa, traditionala solidaritate a obstii satesti sau
teritoriale, precum si anumite interese ale statului feudal au facut posibile si forme de
raspundere colectiva, cum ar fi raspunderea colectiva in materie penala, fiscala si
despagubirea de la altul.
Raspunderea colectiva in materie penala este o reminiscenta a vechilui sistem al
razbunarii sangelui, potrivit caruia familia victimei isi putea exercita dreptul de
razbunare asupra gintii sau familiei faptuitorului. Ulterior, a fost inlocuit cu cel al
compozitiunii voluntare, adica al intelegerii de dezdraunare???, suma de bani platita
avand atat caracterul de despagubire, cat sic el de ispasire a faptei comise. Dupa
aparitia statului, sistemul compozitiunii voluntare a fost inlocuit cu cel al
compozitiunii legale, statul fiind acela care fixeaza cuantumul despagubirii. Inainte de
constituirea statelor feudale, obstea, prin organele sale de conducere, cerceta si
sanctiona infractiunile savarsite pe teritoriul sau de catre membrii obstii.

52
 Dupa intemeiere, obstea pastreaza dintre vechile atributii numai aceea de a-l
cauta si identifica pe faptuitor, predandu-l slujbasilor statului, denumiti gonitorii din
urma. In cazul in care obstea nu-l putea preda pe faptuitor, trebuia sa dea urma, adica
sa indice gonitorilor din urma locul prin care faptuitorul a parasit hotarul obstii. Daca
nici acest lucru nu era posibil, intreaga obste raspundea pentru fapta comisa pe
teritoriul sau, fiind obligata sa plateasca o amenda fixata de stat. Imposibilitatea
taranilor de a plati amenda ducea la aservirea obstii. In cazul in care fapta fusese
savarsita pe un domeniu feudal investit cu imunitati, identificarea si sanctionarea
faptuitorului era de competenta exclusiva a stapanului feudal si aparatului sau propriu
de slujitori.
A doua forma de raspundere colectiva este cea in materia fiscala. A fost o forma
de aservire a obstilor satesti sau teritoriale, intrucat sistemul fixarii si colectarii
impozitelor era, dupa cum am vazut deja, sistemul cislei. Taranii din obste trebuiau sa
plateasca si pentru cei fugiti si pentru cei insolvabili, astfel incat ei trebuiau sa
implineasca intreaga cisla. In caz contrar, obstea urma sa fie aservita de catre domn
sau de catre un boier, in contul datoriei.
Cea de-a treia forma de raspundere colectiva este despagubirea de la altul, care
era utilizata in majoritatea statelor feudale, inclusiv in tarile romane. In dreptul
modern, daca una dintre partile unui contract este straina, constrangerea acesteia de a-
si exercita obligatia asumata prin contract se realizeaza pe baza conventiilor incheiate
intre state, precum si in cadrul asa-numitei proceduri a exequatur-ului, adica sistemul
potrivit caruia o hotarare pronuntata de o instanta asupra unui cetatean strain devine
executorie in statul caruia acest cetatean ii apartine. Astfel, creditorii romani primesc
din partea domnului dreptul de a-si realiza creantele pe care le au fata de debitorii
straini pe seaman conationalilor acestora, aflati in trecere prin tarile romane. Dupa
executarea silita a conationalului, acesta primea din partea autoritatilor din tarile
romane toate dovezile privind existenta creantei si modul in care se realizase
executarea silita. Astfel incat, la intoarcerea in tara de origine, acest conational al
debitorului se putea intoarce impotriva acestuia, evident cu concursul autoritatilor din
tara de origine, pentru a recupera ceea ce a platit pentru el, in mod silit. La fel se
proceda si in situatia inversa, in care debitorul era roman.
Formele de raspundere personala, in legea tarii, sunt contracte. Dintre acestea,
cel mai important si cel mai amanuntit reglementat este contractul de vanzare. Spre
deosebire de vanzarea romana, care este consensuala generatoare de obligatii, vanzarea
in legea tarii este consensuala translativa de proprietate, iar elementele contractului de
vanzare sunt consimtamantul, obiectul si pretul.

CURS 11

A) Consimtamantul

Este manifestarea de vointa a uneia dintre partile contractante in sensul dorit de

cealalta parte contractanta. Trebuie sa reflecte vointa liber exprimata a partilor, adica
trebuie sa fie dat de buna-voie si irevocabil. Atunci cand consimtamantul este vitiat,
contractul este nul. Cel mai raspandit vitiu de consimtamant in practica medievala era

53
violenta pe care legea tarii o denumeste sila. Motivele economice pentru care una
dintre parti era nevoita sa vanda nu erau considerate vitii de consimtamant. Intrucat
contractele de vanzare se incheiau in prezenta martorilor, dolul si eroarea, ca vitii de
consimtamant erau foarte rar intalnite in practica. La vanzarea pamantului, pe langa
consimtamantul partilor, era necesar consimtamantul rudelor si vecinilor exercitat sub
forma dreptului de protimis daca era vorba despre un teren aflat in hotarul obstii. Daca
era vorba despre o proprietate feudala sau despre un rob, actul de transfer a proprietatii
trebuia intarit prin hrisov domnesc, prin urmare, era necesar si consimtamantul
domnului. pentru obtinerea consimtamantului domnului si pentru evitarea exercitarii
de catre acesta a dreptului de pradalica, partile contractante faceau darea calului sau
darea cupei.

B) Obiectul
Trebuia sa fie un bun susceptibil de a fi instrainat, adica un bun aflat in comert,
adica aflat in circuitul juridic civil. Cel mai important bun era pamantul, iar apoi, in
ierarhia importantei bunurilor, urmau robii si taranii aserviti, evident, acestia din urma
vanduti numai impreuna cu mosia. Prin urmare, o particularitate a vanzarii feudale,
fata de vanzarea moderna, este aceea ca fiinta umana putea forma obiect al
contractului de vanzare. In afara cazurilor deja mentionate, avem si situatia in care
taranii liberi erau nevoiti sa isi vanda libertatea pentru a procura sumele necesare platii
datoriilor lor.

C) Pretul
De cele mai multe ori, era fixat in bani, insa datorita caracterului natural al
economiei, existau situatii in care pretul era fixat in alte bunuri, astfel incat observam
ca in practica medievala se facea confuzie intre contractul de vanzare si cel de schimb
(permutatio rerum). Pretul se putea plati integral fie in momentul incheierii
contractului, fie vanzarea se facea cu rest de pret ce trebuia platit pana la un anumit
termen, sub sanctiunea rezolutionarii contractului pentru neexecutare. Rezolutiunea
contractului intervenea si in caz de evictiune, adica atunci cand cel care a cumparat era
deposedat pe cale judiciara de bunul dobandit, evictiunea se numea in legea tarii val,
spunandu-se ca in acest caz, bunul a fost cumparat „rau”, adica a fost cumparat de la
neproprietar. Partile puteau prevedea in cuprinsul contractului daune interese
conventionale in cadrul unui pact comisoriu. Sub aspectul formei, contractul de
vanzare se putea incheia in forma scrisa sau verbala, intotdeuna in prezenta martorilor,
iar uneori si in prezenta chezasilor (garantilor personali) si a aldamasarilor
(aldamasarii sunt martori preconstituiti).

CONTRACTUL DE DONATIE

In legea tarii, acesta este un contract real, el se incheie in mod valabil prin
acordul de vointa al partilor insotit de remiterea materiala a lucrului. Unul dintre
elementele sale este intentia donatorului de a-l gratifica pe donatar. In cazul daniei sau
donatiei domnesti, intentia de a gratifica, a domnului, avea in vedere fie rasplatirea
boierilor fideli pentru dreapta si credincioasa slujba, fie ajutorarea unor manastiri in
scopuri pioase. In cazul daniilor sau donatiilor particulare, intentia de a gratifica avea

54
in vedere angajamentul donatarului de a-l ingriji pe donator si de a-l inmormanta
potrivit daniilor crestinesti. Ca atare, de cele mai mutle ori, donatia sau dania
particulara, avea caracterul unei donatii cu sarcina. Daniile particulare facute catre
biserica aveau in vedere scopuri filantropice, iar manastirea donatara nu avea dreptul
sa instraineze bunurile primite cu titlu de donatie sub sanctiunea revocarii acesteia.
Un alt element al contractului de donatie este obiectul. Si in cazul donatiei feudale, ca
si in cazul vanzarii feudale, avem aceeasi particularitate, in sensul ca obiect al donatiei
il putea constitui fiinta umana, este vorba de rob, despre taranii donati odata cu masina
si despre taranii liberi care, spune legea tarii, se inchinau cu sufletul si averea lor, adica
isi donau libertatea si averea stapanului feudal. Donatiile care aveau ca obiect mosii si
robi trebuiau, ca si vanzarile, sa fie intarite prin hrisov domnesc.

CONTRACTUL DE IMPRUMUT
2 forme:
- Imprumut de folosinta (comodatul), mai rar intalnit
- Imprumut de consumatiune, denumit mutuum, care era frecvent intalnit in
practica medievala. De regula, acest contract avea ca obiect o suma de bani,
fiind un contract unilateral, in sensul ca el genereaza obligatii numai in sarcina
uneia dintre partile contractante, in speta, in sarcina imprumutatului, care
trebuia sa ii restituie imprumutatorului suma imprumutata impreuna cu o
dobanda pe care legea tarii o denumeste „bas”. Data restituirii imprumutului era
fixata de regula intr-o zi de sarbatoare sau o alta zi importanta. Legea tarii
permitea si anapocismul, adica dobanda la dobanda, numit „bas peste bas”.
Pentru garantarea executarii obligatiilor contractuale, legea tarii prevedea 2 forme de
garantie:
- Garantia reala, denumita „zalog”. Zalogul consta din bunuri mobile si
imobile, in special robi si mosii cultivate cu tarani dependenti, munca acestora
putand fi utilizata de catre creditor in contul dobinzilor, la suma imprumutata.
Acesta putea imbraca doua forme:
o Zalog fara termen: creditorul putea intra la scadenta in stapanirea
bunurilor zalogite si sa le foloseasca pana la plata datoriei.
o Zalog cu termen: daca la implinirea termenului, debitorul platea datoria,
el raspumpara bunurile zalogite, iar daca nu platea datoria, se putea
prevedea in actul de zalogire ca acesta devine statator, adica bunurile
zalogite intrau in proprietatea creditorului, in contul creantei sale. Daca
nu se prevedea in actul de zalogire ca bunul devine statator si avand in
vedere ca aproape intotdeuna valoarea bunului zalogit era mai mare
decat cuantumul creantei garantate, se proceda la evaluarea bunurilor
zalogite si vanzarea lor catre o persoana straina sau chiar catre creditor,
retinandu-se din pretul obtinut cuantumul creantei si accesoriilor
acesteia, iar diferenta era data debitorului.
- Garantia personala, denumita „chezasie”. Garantii personali sunt persoane
care se obliga fata de craditor sa plateasca ei datoria debitorului daca acesta nu
va plati la scadenta. Prin urmare, chezasii sunt debitori accesorii. Ei sunt tinut
solidar pentru plata datoriei garantate, iar garantul care a platit tot are actiune in

55
 regres in contra cogarantilor sai, pentru partea contributiva a fiecaruia din
datorie si totodata, are actiune in regres si impotriva debitorului principal.
Daca debitorul era falit si nu fusesera constituite nici garantii reale si nici
garantii personale, se declansa o procedura speciala de executare silita denumita
„curama”, in cadrul careia bunurile debitorului insolvabil erau evaluate sau, cum
spune legea tarii, „pretuite” si apoi vandute la licitatie publica, creditorii indestulandu-
se proportional cu valoarea nominala a creantelor lor.

CONTRACTUL DE DEPOZIT, CONTRACTUL DE MUNCA, LOCATIUNEA

DE LUCRARI

Una dintre cele mai complexe institutii feudale reglementate de legea tarii este
institutia infratirii, care reuneste trasaturi ale familiei, testamentului si contractului. A
fost larg raspandita la multe popoare, in perioada de trecere de la comuna primitiva la
stat. Pe fondul slabirii legaturilor gentilice, bazate pe rudenia de sange si izolarii din ce
in ce mai accentuate ale indivizilor, acestia incearca sa inlocuiasca rudenia de sange cu
o rudenie creata pe cale artificiala, prin infratire, aceasta fiind o invoiala formala de
ajutor reciproc, insotita de o procedura constand in amestecul catorva picaturi din
sangele celor care se infrateau. Aceasta procedura este un exemplu tipic de simbolism
judiciar, in sensul ca amestecul artificial al sangelui avea semnificatia imitarii rudeniei
de sange. De-a lungul timpului, conceptia, ritualul si efectele infratirii s-au schimbat
sub impactul noului cadru de organizare sociala de tip statal, sub impactul religiei
crestine. Astfel, infratirea dintre peregrini, larg raspandita in statul roman si pe cale de
consecinta si in dacia romana si avdn la baza precepte ale religiei crestine, a fost
interzisa de imparatul pagan diocletian in anul 285 d.Hr. in epoca feudala, apare o
noua forma de infratire si anume, fratia de arme, care se realiza intre cavaleri, cu
scopul de a-si acorda sprijin reciproc in savarsirea unor fapte de arme.
Ritualul infratirii se spiritualizeaza, in sensul ca formele pagane sunt inlocuite
treptat cu forme crestine si infratia devine o fratie de cruce. Ea era practicata atat de
catre boieri, cat si de catre tarani. In cazul boierilor, amestecul sangelui a fost inlocuit
de o slujba religioasa la biserica, insotita de impartasirea din aceeasi paine, iar in cazul
taranilor, taietura pentru obtinerea picaturilor de sange se realiza in forma de cruce. In
general, infratirea dintre tarani imbraca forma unei infratiri haiducesti, indreptate
impotriva exploatarii feudale. Insa, dupa fondarea statului feudal de sine statator, apare
o noua forma de infratire, infratirea pe mosie. Aceasta se realizeaza printr-un act
scris, emanand de la cancelaria domneasca, act in care se consemneaza declaratiile de
infratire ale celor care se infrateau, facute in fata domnului si a sfatului domnesc. Spre
deosebire de toate celelalte forme de infratire, infratirea pe mosie duce nu numai la
stabilirea unor relatii personale intre cei infratiti, ci si a unor relatii patrimoniale cu
privire la anumite bunuri asupra carora cei infratiti constituie anumtie drepturi, acesta
fiind, de altfel, scopul declarat al infratirii. Obiect al infratirii il puteau forma orice fel
de bunuri, insa principalul bun il constituia pamantul. De aici si cea mai raspandita
forma de infratire, cu efecte patrimoniale si anume, infratirea pe mosie sau infratirea
pe ocina.

56
 Exista doua forme de infratire pe mosie:
1. Prima, in care toti cei infratiti isi unesc ocinile
2. A doua, in care infratirea se realizeaza doar pe ocina uneia dintre parti
Conditia esentiala pentru a putea intra in raporturi de infratire era aceea de a fi
proprietar. In actul de infratire, se stabilea cui apartinea sau apartineau ocina sau
ocinele asupra careia sau carora se realiza infratirea.
1. Prima forma de infratire avea doua momente:
a. Momentul unirii ocinilor
b. Momentul asezarii celor infratiti pe ocinile astfel unite
2. Avea un singur moment al constituirii sale si anume, momentul asezarii celor
infratiti pe ocina unuia dintre ei.

Din punct de vedere al modului in care se realizeaza, se nasc raporturile de

infratire, infratirea poate sa fie directa sau indirecta. Infratirea este directa atunci
cand raporturile se stabilesc intre toti participantii la infratire. Infratirea este indirecta
atunci cand cel care constituie infratirea nu intra in raporturi de infratire, ci doar aseaza
ca frati alte persoane pe ocina sau pe ocinile sale. Combinand acum cele doua criterii
de clasificare a infratirii, putem spune ca infratirea prin unirea ocinelor este
intotdeauna directa si produce ca efect juridic crearea unei stari de coproprietate intre
cei infratiti, astfel incat acestia devin coproprietari ai ocinelor aduse in infratire, dar nu
in cote proportionale cu suprafata adusa, ci in cote indivize egale.
Infratirea prin asezarea ocinelor poate fi directa sau indirecta. Daca este
indirecta, doar cei asezati devin coproprietari asupra ocinelor sau ocinei pe care s-a
realizat infratirea. Scopul economic al infratirii pe mosie era crearea unei mosii mai
mari si ca atare, mai puternice din punct de vedere economic. Insa infratirea produce si
efecte juridice atat in materia succesiunii, cat si in materia proprietatii.

In materia succesiunii, ea este utilizata mai frecvent in urmatoarele cazuri:

- In tara romaneasca, se infrateau fetele cu baietii pentru a li se conferi si fetelor
vocatie succesorala a bunurilor ereditare ale parintilor lor
- Daca proprietarul unei mosii nu avea mostenitori, sau in tara romaneasca, daca
avea numai fete, putea sa recurga la o infratire directa cu alte persoane pe
mosiile unite sau numai pe mosia sa, sau putea recurge la o infratire indirecta,
pe mosia sa, a fetelor cu fiii altor persoane sau altei persoane.
- De asemenea, prin infratire, puteau fi chemate la mostenire in consurs cu
descendentii, cu fiii si alte persoane pe care cel care realiza infratirea avea
interesul sa le favorizeze. Acestea sunt cele mai frecvente aplicatii in materia
succesiunii.
In materia proprietatii:
- Infratirea este un mod de dobandire a proprietatii, pe langa contractele
translative de proprietate. In actul de infratire, se putea prevede fie ca
transmiterea proprietatii catre cei infratiti se realizeaza ipso iure in momentul
infratirii, fie ca ea se va face mortis cauza, la data decesului a celuia care a
constituit infratirea. Transmiterea imediata a proprietatii putea fi afectata de

57
 modalitati, spre pilda, putea fi afectata de o sarcina constand in anumite
obligatii ale celor infratiti fata de cei sau fata de cel care le-a transmis averea.
- Infratirea pe mosie a fost utilizata de catre boieri si ca un instrument juridic de
aservire a obstilor satesti sau teritoriale, in sensul ca boierul se infratea cu unul
dintre membrii obstii, devenind ruda cu acesta si vecin cu ceilalti membrii ai
obstii, calitate in care putea exercita dreptul de protimis, acaparand astfel
pamanturile obstii.

CURS 12

DISPOZITIILE DE DREPT PENAL DIN LEGEA TARII

In materia dreptului penal, legea tarii contine dispozitii cu caracter

discriminatoriu consacrand un tratament diferit in fata legii penale in raport de pozitia
sociala a faptuitorului sau a victimei astfel incat aceleasi fapte si pedepse sunt
apreciativ aplicate diferit in functie de categoriile sociale de apartenenta.
O alta trasatura a reglementarilor penale din legea tarii: se pastreaza vechile
reminiscente ale vechiului sistem al razbunarii private, ale legii talonului, desi statul
feudal a luat masuri sistematice de reprimare prin introducerea amenzii pentru cei care
apelau la ele.
Cea de-a treia trasatura: sistemul rascumpararii pedepselor care ii favorizau pe
cei legati.
Infractiunile se numeau vini. Se clasificau: vini mari (grave) si vini mici.
Vini mari: infractiunile indreptate impotriva statului feudal. Pe primul plan – hetlenia
avea subiectul activ calificat (doar boierii o puteau savarsi) – incalcarea obligatiilor de
drept si .... fata de domn. Pedeapsa era invariabil moartea, singura ce nu putea fi
rascumparata si pedepsa complementara a confiscarii averii care era data boierilor .....
Infractiune grava – osluk (neascultare) neindeplinirea indatoririlor pe care
taranii aserviti le aveau fata de stapanii feudali. Era pedepsita cu amenda sau moarte si
confiscarea ocinelor.
Infractiunile indreptate impotriva persoanei: omuciderea –> moarte (putea fi
rascumparata); infractiunea de lovire (vini mici) -> amenda in vite (gloaba) ;
infractiuni impotriva religiei si moralei feudale: erezie, viol, bigamie, viol, adulter ->
moarte.
Adulter : zestrea sotiei vinovate intra in proprietatea sotului
Infractiunile ...... impotriva justitiei (vini mici): marturia mincinoasa (limba
stramba LT), denuntul calomnios (sudalma cea mare) – aceeasi sanctiune care ar fi fost
aplicata celui denuntat daca denuntarea era adevarata -> insulta (sfada) -> amenda.
Infractiuni indreptate impotriva proprietatii (vini mari): furtul cu o varianta
normativa furt fata ???? (flagrant) care era pedepsit cu spanzurarea la locul faptei.
Varianta simpla – amenda ; talharie -> moarte.
Sistemul sanctionator (LT) – pedepse:
Fizice: fideritele variante ale pedepsei cu moartea
..................................
Pecuniare (amenzi)
Infamante : atrag aprobriul public: taierea limbii, purtarea pe ulita

58
DISPOZITIILE LEGII TARII CU PRIVIRE LA PROCEDURA DE
JUDECATA

Pe plan procesual, LT are un caracter unitar in cele 3 tari romane,

reglementat .......
Instante de judecata:
Obsti: .... si sfatul oamenilor buni si batrani
Orase: judet sau soltuz si cei 12 pargari; conducatorii tinuturilor si judetelor;
marii vornici, vornicul (stanga oltului) si banul (dreapta oltului) in TR
Anumite competente specializate aveau si alti dregatori. Toate celelalte
categorii de institutii aveau competenta generala in materia ........... in materia judiciara
competentele boierilor si manastirile cu privire la domeniile stapanite daca erau
investiti cu imunitati feudale. Competenta de judecata era precizata in hrisovul de
acordare a imunitatii.
Sfatul domnesc – instanta superioara, judeca pricinile mai grele si plangerile
celor ................... neavand caracterul unor cai de atac proprii .... fiind indreptate
impotriva persoanei dragatorului in cauza
Domnul - judecator suprem pentru orice pricina in prima sau ultima instanta si
rejudeca orice proces. Judeca singur sau impreuna cu Sfatul domnesc, fie in capitala,
fie in orice alta localitate pentru ca justitia feudala avea caracter ..........
........ -> trepte de jurisdictie sau principiul autoritatii de lucru judecat, ducand la starea
de nesiguranta pe plan judiciar. Legea Tarii consacreaza mecanisme pentru a pune caat
prelungirii procesului si ingradea posibilitatea redeschiderii lor.

Mecanisme:
....... (legatura) nu inpiedica direct redeschiderea, dar obliga partea care doreste
acest lucru sa depuna o suma de bani in vistierie. In aplicarea unor hotarari se preciza
ca cel care doreste sa redeschisa procesul trebuia sa plateasca acea suma.
Fierie – partea care castiga procesul depune apriori o suma de bani si in schimb,
domnul garanteaza ca nu va aproba redeschiderea procesului.
Desi in secolul XVIII se introduce sistemul modern al amenzilor judiciare prin
care este sanctionata culpa procesuala a partii care redeschizand procesul cade in
pretentie. Acele amenzi judiciare se numesc gloabe.
Organele cu atributii jurisdictionale exercita si atributii administrative, ceea ce
contravine proncipiului separatiei puterii in stat. din examinarea sistemului
institutional de judecata, vedem ca exceptand institutiile de la nivelul obstii
satesti, ........... justitiei este exercitat de clasa feudalilor.
Se desprinde ideea in privinta conceptiei de la baza ideii judiciare ca judecata
trebuie sa se realizeze dupa lege si dreptate sau dupa dreptate si biceiul tarii. Sintagma
“lege si obiceiul tarii” desemneaza Legea Tarii, iar cuvantul dreptate desemneaza
morala, constiinta juridica a societatii feudale.
Legea Tarii contine dispozitii foarte importante in materia probelor. Vechiul
drept feudal consacra atat reguli si mijloace de proba din timpul feudalismului, cat si o
serie de reminiscente din societatea gentilica care in conditiile epocii feudale
dobandesc continut si forma noua, astfel incat aplicarea lor este asigurata de forta

59
coercitiva a statului. Persistenta acestor forme anterioare feudalismului se explica prin
caracterul natural al economiei feudale si prin dainuirea unor vechi forme economice
(exp: proprietatea devalmasa). Din punctul de vedere al formei lor, probele pot fi:
Orale: cele mai uzitate, la inceputul epocii feudale. Reprezinta mijlocul comun
de probatiune pentru ca...... existente anterior formarii statului nu puteau fi
demonstrate altfel si pentru ca slava raspandire a stiintei de carte facea din ele o
necesitate. Acestea sunt: proba fierului rosu, juramantul cu brazda in cap, probe cu
juratori, probe testimoniale.
Proba fierului rosu : modul de utilizare a putut fi constatat dintr-un document
denumit “Registrul de la Predea”, tinut de preotii catolici de la resedinta episcopala de
la .... (1208-1235). Au fost consemnate note referitoare la un numar de 389 de pricini
solutionate prin aceasta proba. In situatia in care judecatorul nu putea pronunta o
solutie datorita sustinerilor contradictorii ale partilorsi absentei altor probe, trimiteau
partile insotite de prestare la Episcopia Catolica de la Oradea pentru a fi supuse probei.
Se proceda la oficierea unei slujbe, invocandu-se divinitatea pentru ca aceasta sa arate
de partea cui este dreptate, dupa care se dadea unei parti, martorilor sau chezasilor sa
poarte o bucata de fier inrosit in mana pe o distanta de 7,8 pasi. Mana era bandajata si
bandajul sigilat. Dupa 8 zile se proceda la desigilarea si desfacerea si examinarea
mainii. Daca rana era vindecata, se socotea ca afirmatiile celui supus probei erau
adevarate, iar hotararea se pronunta pe cale de consecinta. In caz contrar, cel in cauza
facuse afirmatii mincinoase, iar partea pentru care depusese marturie sau pentru care
garantase era considerata vinovata. ............ era vindecata, alte circumstante erau
socotite semne de ...., neprezentarea la termenul fixat pentru administrarea probei sau
examinarea mainiii, violarea sigiliului.
Examinand natura proceselor consemnate ca fiind solutionate prin aceasta
proba, observam ca majoritatea, peste 200, au ca obiect fapte de natura a aduce
atingere proprietatii feudale, cu mai multi acuzati tarani iobagi sau alte elemente ale
unor categorii sociale inferioare. Aceste parti erau supuse probei si nu inaltul cler sau
nobilii, chiar si in situatia in care se stabilea ca unul ar fi trebuit sa se supuna probei,
putea desemna un reprezentant, de regula un taran iobag care sa fie supus probei in
locul sau => ca aceasta proba avea vadit caracter discriminatoriu, fiind rezervata
categoriilor sociale inferioare. Exista si alte elemente care confereau caracterul
partinitor sau neconcludent: nu se preciza pana la ce temperatura trebuie incalzit
metalul, rezistenta fizica a persoanei era hotaratoare, dupa cum existau retete
preventive pentru efectele arsurii.
Juramantul cu brazda in cap: rolul pamantului (o divinitate) il juca in
desfasurarea acestei probe. Cel supus probei pronunta in juramantul in care invoca
pedeapsa juramantului (divinitatea) daca juramantul se va fi dovedit fals. In moldova
se punea o brazda pe cap (...), in Tara Romaneasca se punea brazda intr-o traista (...).
aceasta proba era utilizata cu rpecadere in procesele referitoare la stabilirea hotarelor.
Cei care jurau se angajau sa arate adevarul...... inconjurau limitele cu brazda asupra
lor. Din fizionomia probei => ca nu este crestina, ci de sorginte geto-daca, pentru ca in
..... zeitatilor geto-dace, zamolxe, zeitatea pamantului, era zeul suprem. Pamantul are
puteri purificatoare atat in sens material, cat si spiritual, adica ii ajuta pe cei care spun
adevarul si ii sanctioneaza pe sperjuri. De aici si expresiile incetatenite in vocabularul
limbii romane “sa-i fie tarana usoara”, “nu-l mai rabda pamantul”. In cazul acestei

60
probe, exista un dublu simbolism judiciar: pamantul reprezinta divinitatea, iar capul
este cea mai importanta parte a corpului.
Sub influenta crestinismului, proba s-a spiritualizat, brazda -> evanghelie. Dupa
formarea statului feudal, proba a dobandit caracterul de clasa, astfel incat era rezervata
dpar taranilor. Pe masura formarii si dezvoltarii proprietatii feudale, boierii si
manastirile erau tot mai interesati in utilizarea acestei probe pentru delimitarea
proprietatii lor, astfel incat nu se multumeau doar cu martori intamplatori, ci recurgeau
la cei preconstituiti - .... purtati de-a lungul hotarelor si batuti (...) si calugariti pentru a
tine minte hotarele si a depune marturii intr-un eventual proces.
Proba cu juratori – institutia juratorilor a fost un mijloc de proba care prin
particularitatile sale contrazice ideile moderne referitoare la ... trebuie sa distingem
intre pricinile penale si cele civile. In materie penala, juratorii sustin prin juramantul
lor ... unei parti, aratand ca este demna de crezare. Juramantul juratorilor are caracter
subiectiv, nu ... la stabilirea adevarului, ci a bunei reputatii a persoanei pentru care se
depune respectivul juramant, fiind unul de credibilitate. In procesul civil, acesta este
unui de veridicitate, are caracter obiectiv, juratorii depun juramantul dupa ce in
prealabil cercetasera personal situatia de fapt si drepturile partilor litigante. Pana la
aparitia pravilelor (dreptul feudal scris), proba cu juratori a fost cel mai raspandit
mijloc de proba, fiind utilizata ca mijloc de proba pentru solutionarea oricaror procese.
Proba cu juratori era denumita de catre dreptul feudal nescris “lege”. Prin proba cu
juratori puteau fi combatute chiar si inscrisuri. Aceasta proba era de sorginte geto-
daca, originea sa se afla in juramantul pe .... regale. Juramantul prestat de un numar de
juratori putea fi combatut doar de juramantul prestat de un numar dublu de juratori. In
epoca gentilica .... era compus din rudele celui pentru care se depunea juramantul.
Apoi au intrat ceilalti membri (vecinii).
Proba era acordata de domn prin hrisov domnesc in care se folosea sintagma “i-
am dat lege”. Partea putea lua legea si sa accepte prestarea probei sau putea sa o defere
partii adverse. Cand domnul incuviinta administrarea probei preciza si numarul de
juratori, care erau indicati nominal in anumite situatii (juratori pe ravase). Juratorii
trebuiau sa fie de o seama cu cel pentru care jurau (Legea Tarii), aceeasi categorie
sociala. Depunerea juramantului avea caracter solemn din punct de vedere religios si
juridic. Era depus pe evanghelie in fata imputernicitului domnesc cu supravegherea
efectuarii probei. Continutul si forma trebuiau sa fie identice cu cele ale partii din
proces pentru care se depunea juramantul respectiv. Greseala cuvintelor ducea la
anularea probelor. Daca juramantul era depus cu respectarea tuturor formelor cerute de
dreptul obisnuielnic, imputernicitul consemna desfasurarea probei intr-o carte de
juramant cu ......................... domnul pronunta hotararea in sensul celor aratate in
juramant, partea sprijinita de juratori castiga. Legea Tarii: “s-a apucat de lege” – partea
castigatoare. Daca partea careia i se incuviinteaza proba nu o putea administra, pierdea
procesul: “a ramas de lege”. Partea adversa putea cere contraproba cu numar dublu de
juratori, “lege peste lege”. Daca .... era ..... formelor prescrise de dreptul obisnuielnic,
prima hotarare era anulata si se dadea una noua conform noului juramant. Cel anterior
era socotit fals, primii juratori erau considerati sperjuri si erau... Numarul maxim de
juratori (Legea Tarii) era 4. Daca domnul dorea sa favorizeze o partea, stabilea
numarul maxim pentru ca partea adversa sa nu faca ...

61
Si aceasta proba a dobandit caracterul de clasa astfel incat juratorii puteai fi recrutati
doar din randul boierilor, fiind dezavantajoasa pentru tarani cand trebuia administrata
aceasta proba in procesele cu boierii.

CURS 13

Proba testimoniala

Martorii sunt persoane care au cunoscut expropri sensibus (cu propriile simturi)
anumite fapte si imprejurari despr care relateaza in fata instantei in vederea solutionarii
procesului. Depozitiile martorilor se dadeau sub prestare de juramant in biserica, iar
preotii dadeau anafeme impotriva celor care depuneau marturii mincinoase. Chiar
daca depozitia martorului era data sub prestare de juramant, forta probanta a probei
testimoniale era inferioara probei cu juratori. De multe ori partile litigante recurgeau la
conversiunea probelor in situatia in care spre pilda la termen nu puteau fi adusi toti
juratorii, cei prezenti erau audiati in calitate d emartori. O categorie speciala de martori
o reprezentau aldămăşarii, acestia fiind martori preconstituiti, adica persoane prezente
la incheierea anumitor contracte care asistau partile la stabilirea clauzelor contractuale,
si care ulterior puteau fi audiati ca martori intr-un eventual litigiu legat de interpretarea
si executarea contractului.
Aldamasul este o institutie de sorginte geto-daca, avand deci unc aracter pagan, si o
dubla semnificatie, una religioasa si una juridica. Sub aspect religios, dupa incheierea
contractului, persoanele care asistasera la realizarea aportului de vointa intre parti
invocau divinitatea pentru ca aceasta sa binecuvanteze intelegerea partilor. Invocarea
se facea in cadrul unui ritual, din care s-a pastrat pana in zilele noastre obiceiul ca
aldamasarii sa bea vinul impreuna cu partile. Consumarea acestui aldamas avea insa si
o semnificatie juridica, si anume marca momentul realizarii acordului de vointa, cel al
incheierii contractului. Atunci cand intelegerea partilor imbraca forma scrisa, in
cuprinsul inscrisului se treceau alaturi de numele partilor contractante si numele
aldamasarilor, precum si momentele din cadrul procesului realizarii acordului de
vointa la care acestia asistasera. Se mentiona de asemenea in cuprinsul inscrisului si
valoarea aldamasului consumat, precum si partea contractanta care a suportat
cheltuiala.

Probele scrise.
Inscrisurile folosite ca mijloace de proba in procesul medieval erau de doua categorii:
- Oficiale, cele care emanau de la cancelaria domneasca

- Private, cele care emanau de la ersoane particulare

Actele domnesti purtau diverse denumiri, cea mai uzitata fiind aceea de hrisov, iar
inscrisurile emanand de la particulari purtau denumirea de zapise.

Dreptul feudal scris.

62
Pravilele bisericesti.

Datorita organizarii sale ierarhice si rolului jucat de factorul ideologic al

societatii feudale, biserica ortodoxa romana a fost in masura sa elaboreze un sistem de
norme de conduita aplicate pe intreg teritoriul locuit de romani, uzand de autoritatea sa
spirituala, precum si de sprijinul acordat de statul feudal. In vederea consolidarii
statului feudal si intaririi autoritatii domnesti, domnii romani erau interesati sa
introduca noi reglementari juridice cu caracter uniform, in masura a modifica
dispozitiile legii tarii care prezentau o serie de particularitati regionale. Astfel au fost
elaborate pravilele bisericesti, care au avut un caracter oficial, fiind intocmite din
ordinul domnului sau mitropolitului si pe cheltuiala acestora. Dispozitiile pradelor
bisericesti erau obligatorii atat pentru clerici cat si pentru laici, atat in domeniul
religios propriu-zis, cat si in domeniul juridic, aceatsa deoarece in conceptia autorilor
de pravile, dispozitiile de drept civil, penal si procesual tineau tot de domeniul religios.
Pe de alta parte intrucat biserica ortodoxa romana se afla sub autoritatea
spirituala a patriarhiei de la Constantinopole, domnii si mitropolitii romani au respectat
intrutotul o regula demult consacrata, anume aceea ca pragmele se intocmesc numai
dupa izvoare canonice bizantine. Intrucat procesul crestinarii populatiei dacoromane si
apoi a populatiei romanesti a inceput inca din epoca dominatiei romane si a continuat
si dupa retragerea aureliana, in vocabularul religios al limbii romane, spre deosebire de
celellate limbi romanice, cuvintele esentiale sunt de sorginte latina: biserica, cruce.
Patrunderea masiva a slavilor la sudul dunarii, in cea de-a doua etapa a procesului
etnogenezei romanesti, care a generat ruperea romanitatii nord-dunarene de
romanitatea sud-dunareana, ruperea contactului direct al populatiei romanice de la n
dunarii cu imperiul bizantin, a facut ca inca din feudalismul timpuriu influenta
bizantina sa se exercite pe filiera slava. In acest context, limba slavona a devenit limba
cancelariei domensti si a cultului religios ortodox roman.

Insa limba slavona era apanajul unui numar mic de ininitiati, poporul si o parte
insemnata a boierimii nu cunosteau limba slavona, motiv pt care de la jumatatea
secolului al 16-lea, pragmele au inceput sa fie redactate si in limba romana, iar apoi
numai in aceasta. Preagmele bisericiesti fie cau au fost redactate in slavona sau in
romana, au fost initial multiplicate sub forma manuscrisa, iar dupa descoperirea si
raspandirea tiparului au inceput sa apara pragmele tiparite, din sec 17. Cele mai
importante pradile in limba slavona au fost:
- pramila de la targoviste, elaborata la 1452 de crămădicul Dragomil, din porunca
lui Vladislav al tarii romanesti,

- cea de la manastirea Putna, 1581, aceasta avand text interliniar, in romana si

slavona.

- Manastirea bistrita din moldova, elaborata la 1618,

- Manastirea bistrita din oltenia, 1866.

63
 -

Cele mai importante izvoare ale acestora au fost nomocanoanele parintilor

bisericii (literatura patristica), legislatia imparatilor bizantini (bazilicale, prohironul,
epanacoga), o lucrare extrem d eimportanta, Sintagma alfabetica a lui matei vlastares,
1335 la salonic.

Cele mai importante in lb romana:

- Apostolilor, 1560 – 1562 si la brasov, de diaconul Horesi. Ea se mai numeste si
pradila de la Ieud, dupa nu,mele localitatii din maramures unde a fost descoperit
singurul exemplar al acestei pradile care s-a pastrat.

- Pravila aleasa, 1632, in moldova, logofatul eustratie care a utilizat in elaborarea

acestei pradile nomocanonul lui mihail malaxos, pe care l-a si tradus din limba
greaca in limba romana.

- Pradila de la bobora sau cea mica, tiparita in tara romaneasca in 1640 din
porunca domnitorului matei basarab in 2 editii identice, una pentru tara
romaneasca, cu o prefata scrisa de mitropolitul teofil al tarii romanesti, si o
editie pentru transilvania, prefatata de mitropolitul ghenadie al transilvaniei.

Continutul acestor pradile este eterogen intrucat alaturi de texte cu caracter

juridic se afla si texte nejuridice, din cele mai variate domenii. Spre pilda: extrase din
lucrari religioase, date istorice despre sinoadele bisericesti, si despre parintii bisericii
autori de pradile. Tabele de calculare a timpului, cronici, diverse formulare pentru
intocmirea unor acte samd.
La randul lor, dispozitiile cu caracter juridic nu sunt sistematizate pe ramuri si
institutii de drept, astfel incat dispozitiile de drept civil alterneaza cu dispozitii de drept
penal cu drept procesual.
Prin continutul lor mistic si prin discriminarile sociale pe care le consacrau,
pravilele bisericesti au contribuit la consolidarea relatiilor de tip feudal. Pe de alta
parte, avand in vedere izvoarele folosite la elaborarea lor, pravilele au marcat inceputul
procesului de receptare a ideilor si institutiilor juridice romane, asa cum fusesera ele
adaptate la realitatile feudale de catre legislatia bizantina. Din momentul aparitiei
dreptului feudal scris, influenta romana asupra dreptului romanesc s-a realizat pe cale
indirecta, adica pe filiera bizantina. Tot prine xaminarea continutului pravilelor
bisericesti putem constata ca ele au un continuta semanator, mergand pana la identitate
in toate cele 3 tari romane, iar aceasta unitate de continut demonstreaza caracterul
unitar al dreptului nostru feudal scris ca o consecinta fireasca a unitatii de conceptie, a
tuturor autorilor de pravile. Pravilele bisericesti au avut si o finalitate practica in sensul
ca ele erau destinate sa se aplice in activitatea instantelor de judecata. Cu toate acestea
exista putine documente care sa ateste faptul ca hotararile judecatoresti erau date in
baza pravilelor, insa acest fenomen se explica prin aceea ca hotararile date in domeniul
dreptului penal sau in domeniul dreptului familiei imbracau de cele mai multe ori
forma orala iar daca se dadeau totusi in forma scrisa nu indicau capul de pravila (textul
din pravila pe care se bazau). De cele mai multe ori asemenea hotarari nu erau pastrate

64
de parti intrucat nu exista un interes in acest sens, dimpotriva, in procesele referitoare
la proprietate, hotararile se dadeau intotdeauan in forma scrisa si cu indicarea capului
de pravila iar partile erau extrem de interesate in pastrarea unor asemenea hotarari,
intrucat ele reprezentau dovada dreptului lor de proprietate, avand caracterul unor
titluri de proprietate. Ca atare asemenea hotarari s-au pastrat, ele avand finalitate
practica a pravilelor bisericesti. Un exemplu este hotararea continuta intr-un hrisov al
domnitorului alexandru iliaş prin care a fost solutionat procesul dintre florica si maria,
florica fiind fiica legitima a lui mihai viteazaul, iar maria cea naturala, cu privire la una
din mosiile ce apartinusera domnitorului. Procesula fost castigat de fiica legitima,
florica, iar in cuprinsul hotararii care s-a pastrat, se mentioneaza textul din pravila pe
baza caruia s-a dat aceasta solutie.

Hrisoavele legislative.

Hrisoavele domnesti au fost la origine acte cu caracter individual, acte prin care
se aplicau dispozitiile legii tarii in cazuri concrete, particulare. De la sfarsitul secolului
al 16 si inceputul celui de-al 17-lea, incep sa apara si in tarile romane hrisoave
legislative, acte domnesti care contin norme, dispozitii, cu caracter general, aplicabile
tuturor subiectelor de drept aflate in situatia premiza a normei. Unele dintre primele
hrisoave legislative este asezamantul lui Mihai Viteazul, 1595, in care se prevedea
„care pe unde va fi sa fie rumân in veci.” Istoricii au interpretat dispozitiile acestui
asezamant intr-o maniera simplista, ajungand la concluzia falsa ca prin acest
asezamant mihai viteazul a dispus legarea de glie a taranilor dependenti. O asemenea
interpretare nu poate fi acceptate deoarece ea ignora contextul istoric in care a fost dat
acest asezamant. In 1595 se afla in plina desfasurare campania otomana a lu Mihai
Viteazul, tara romaneasca era invadata de trupele otomane, context in care o mare
parte a populatiei, inclusiv taranii dependenti, se refugiasera in zona din dreapta
oltului. In aceatsa conjunctura, boierii olteni care erau principalii sustinatori politici si
financiari ai lui mihai viteazul i-au impus acestuia adopatrea acestui asezamant prin
care in realitate se modifica dispozitiile legii tarii care anterior lui Mihai statuasera
legarea de glie a taranilor dependenti in sensul ca taranii dependenti refugiati pe
mosiile din dreapta oltului ramaneau legati de glie pe acele mosii iar stapanii lor nu-i
mai puteau urmari si readuce pe mosiile de pe care fugisera.
Mai mult decat atat, asezamantul din 1595 creeaza o noua categorie de tarani
dependenti, asa numitii rumani de legatura, taranii liberi refugiati pe mosiile din
dreapta oltului care prine fectul asezamantului raman legati de acele mosii. Dispozitii
asemanatoare au fost adoptate si in moldova de catre domnii stefan tomsa si miron
parovschi. Asemenea interventii de natura legislativa a domnitorilor romani s-au
inmultit in secolele urmatoare pe masura centralizarii puterii domnesti si intaririi
statului feudal.

Pravilele laice

Ele au fost adopatate la mijlocul secolului al 17-lea, aproape simultan si cu un

continut asemantor in tara romaneasca si moldova. Adoptarea lor a fost o necesitate
pentru puterea de stat centralizata de a interveni rapid cu reglementari in domeniile in

65
care aceste reglementari noi se impuneau, ca urmare a modificarilor intervenite pe plan
economic si social. Boierii erau in egala masura interesati in adoptare aunor astfel de
reglementari, deoarece asa cum precizeaza cornicarul grigore ureche, acolo unde nu-s
pravile din voia domnilor multe strâmbătări se fac, adica se refera la interpretarea d
emulte ori arbitrara pe care domnii o dadeau ispozitiilor legii tarii.
In moldova, in 1646, logofatul eustrachie a elaborat din porunca domnului vasile lupu
cartea romaneasca de invatatura care este prima codificare cu caracter laic din istoria
dreptului romanesc.
Ea a fost tiparita la iasi, la tipografia manastirii 3 ierarhi. Titlul acestei pravile
este semnificativ: cartea romaneasca de invataturi. In primul rand titulatura pravilei ne
arata ca ea este o lucrare originala, romaneasca, izvoarele avute in vedere la elaborarea
ei fiind codificate intr-o viziune proprie, ceea ce ii confera lucrarii caracterul unei
sinteze originale. Ea nu are un caracter compilator. In al doilea rand, tot din
examinarea titlului lucrarii, rezulta ca termenul de invatatura nu are un sens didactic, ci
un sens juridic si anume acela de dispozitie obligatorie, de porunca domneasca, care
atrage sanctiuni pentru cei care nu asculta de aceste invataturi.
Izvoarele care au stat la baza elaborarii acesteiopravile au fost nomos
ghiorghicos (legea agrara bizantina, elaborata in timpul domniei imparatului leon
isaurul), apoi lucrarea unui celebru penalist italian, prospero farinaci (farinacius),
intitulata praxis et teorice criminalis.

CURS 14

In tara romaneasca la 1542 din porunca domnului matei basarab al tarii

romanesti, contemporan si rival cu vasile lupu al moldovei, a fost elaborate de catre un
calugar, daniil panoneanul, ulterior mitropolit al transilvaniei, o pravila asemanatoare,
denumita indreptarea legii, sau pravila cea mare. Ea a fost tiparita la targovise si are o
prefata de mitropolitul stefan al tarilor romanesti. si titlul acestei lucrari este
semiindicativ, indreptarea legii, el vine sa sublinieze scopul acestei pravile si anume
acela de a influenta comportamentul uman prin dispozitii legale noi. Cuprinsul acesteia
este mai amplu decat cel al pravilei moldovene, fiind alcatuit dintr-o versiune
munteneasca, la care se adauga nomocanonul lui mihail malaxos, iar in partea finala
pravila contine o serie de probleme de interes general dintr-o serie de domenii
nejuridice, medicina, filosofie, gramatica, drept canonic. In ceea ce priveste cuprinsul
juridic al celor 2 pravile, este asemanator si se refera in principal la reglementarea
relatiilor din agricultura, precum si la materia dreptului penal, dispozitiile de drept
civil si procesual fiind reduse din punct de vedere numeric. Din punct de vedere al
tehnicii de redactare, cele 2 pravile sunt structurate in pricini, glave si zaciale, adica
sectiuni, capitole si articole.
Pravilele au o structura bipartita, prima parte reglementeaza relatiile feudale din
agricultura, consacrand legarea de glie a taranilor dependenti, dreptul stapanilor
feudali de a-i urmari pe taranii fugiti si a-i readuce pe mosii, interdictia pentru ceilalti
boieri de a-i primi pe taranii fugiti si obligatia de a-i preda stapanilor lor, apoi obligatia
de plata a rentei feudale sub cele 3 forme ale sale, obligatie care revenea taranilor
dependenti si corelativ, dreptul stapanilor feudali de a-i pedepsi pe taranii care nu-si

66
executa obligatia de plata a rentei. Totodata prima parte a pravilelor contine dispozitii
referitoare la paza hotarelor, a recoltelor, a bunurilor agricole, precum si dispozitii
relative la cresterea vitelor, schimburile de teren, construirea pe terenul altuia etc.
Partea a doua a pravilelor cuprinde institutiile de drept penal, civil si procesual.
In materia dreptului civil, persoanele fizice denumite obraze se impart in slobozi si
robi. Majoratul este fixat la 25 de ani, insa raspunderea pentru faptele prorii intervine
de la varsta de 18 ani. Rudenia, casatoria si familia sunt reglementate pe baza celorasi
principii ca in pravlilele bisericesti, s eintrodice institutia logodnei, dupa modelul
bizantin ca o etapa premergatoare casatoriei. Se recunoaste sotului un intins drept de
corectie asupra sotiei, mergand pana la pedepse fizice si inchiderea ei in manastire.
Sunt recunoscute pentru prima data anumite efecte juridice, concubinajului, cum ar fi
spre pilda pierderea averii de catre concubina infidela asemanatoare cu pierderea
zestrei de catre sotia vinovata de adulter. In materia bunurilor se recunoaste si se
asigura o protectie sorita proprietatii imobiliare, iar intre modurile de dobandire a
proprietatii se recunoaste ca un mod originar o varinata a ocupatiunii numita
defrisarea. In schimb uzucapiunea nu era recunoscuta ca fiind un mod de dobandire a
proprietatii, astfel incat actiunea in revendicare putea fi introdusa oricand. In materia
succesiunilor se prevedea ca mostenirea putea fi deferita prin testament, intocmit in
forma scrisa si numit zapis, sau in forma orala si numit cu limba de moarte, sau putea
fi deferita potrivit legii si atunci se numea mostenire sau succesiune ab intesta.

Erau instituite anumite capacitati de a testa: capacitatea persoanelor condamnate

pentru infractiuni care aduceau atingere moralei, dupa cum erau instituite si anumite
nedemnitati succesorale, adica incapacitati de adobandi prin mostenire, cea mai
semnificativa si pastrata si astazi fiind imposibilitatea de a mosteni pe care asasinul si
fiii sai o au fata de mostenirea celui asasinat. Clasele de mostenitori legali erau
ascendentii, descendentii si colateralii pana la gradul 9. Copiii naturali veneau ca si in
lgea tarii doar la succesiunea mamei lor. Copiii erau mostenitorii rezervatari
cuantumul rezervei disponibile stabilindu-se in functie d enumarul copiilor.

In ceea ce priveste materia obligatiilor, reglementarea acesteia are la baza

principiul rapsunderii individuale. Erau considerate izvoare de obligatii tocmelile
(contractele) si delictele. Pentru validitatea contractelor se cerea ca vointa partilor
contractante sa nu fie viţiată prin silă (violenta) sau amagire (viclenie). Actele juridice
puteau fi incheite personal sau prin reprezentanti numiti ispravnici sau pristavi.
Principalele contracte reglementate erau vanzarea, inchirierea si imprumutul. Sunt
consacrate aceleasi garantii reale, zălogul, si personale, chezaşii.
O reglementare ampla si extrem de moderna cunoaste materia dreptului penal.
Ina ceasta materie pravilele laice utilizeaza cele mai avansate principii, categorii si
concepte juridice. Infractiunile erau denumie vini sau greseli, fiind clasificate dupa
gradul lor de periculozitate sociala in vini mari si vini mici. Este reglementata pentur
prima data infractiunea flagranta numita vină de fata si aratata. Pentru calficarea
infractiunii erau avute in vedere mai multe criterii:
- Pozitia subiectiva a faptuitorului (gândul faptasului)

- Locul si momentul savarsirii faptei.

67
 - Se introduc categorii juridice noi, precum tentativa, concursul de infractiuni,
complicitatea si recidiva.

- Pentru prima data sunt reglementate cauze care inlatura raspunderea penala:
starea d enebunie sau legitima aparare, ordinul superiorului, varsta sub 7 ani.

- De asemenea sunt reglementate cauze care atenueaza raspunderea penala

(circumstante atenuante): varsta sub 10 ani, batranetea, starea de manie, starea
de betie, anumite infirmitati fizice.

- De asemenea sunt reglementate cauze care agraveaza raspunderea penala:

calitatea de boier in cazul infractiunii de viclenie, sau calitatea de ruda in cazul
unor infractiuni indreptate impotriva moralei.

In ceea ce priveste sistemul sanctionator s ementine pedeapsa cu moarte sub

diferite forme ale sale. Existau apoi pedepsele privative de libertate, pedepsele
infamante, ca o noutate pedepse cu caracter religios, precum neingroparea, sau
ibterdictia de a intra in biserica, si pedespele pecuniare (amenzile), denumite gloave.
In cazul anumitor infractiuni se aplica si pedeapsa complimentara a confiscarii
averii: viclenie, viol, incest etc. La stabilirea pedepselor, judecatorul avea o foarte
larga posibilitate de apreciere, el putand pronunta si schimbarea pedepsei aplicata
initial sau chiar iertarea de pedeapsa. Se spunea in pravile ca „voia giudeţului era
foarte larga”. Pradilele contin si dispozitii cu un vadit caracter discriminator, in sensul
ca ele recomanda expres ca pedepsele fizice sa nu se aplice boierilor si clericilor, iar
daca s-au pronuntat asemenea pedepse ele sa fie inlocuite cu amenda sau surghiunul la
manastire. Calitatea de boier era suficienta in conceptia autorilor pravilelor pentru ca
judecatorul sa pronunte o pedeapsa mai usoara.
Pe planul dreptului procesual, pravilele prevad existenta a doua categorii de
instante, laice si bisericesti. Nu functiona principiul specializarii instantei, astfel incat
acestea judecau atat pricinile civile cat si cele penale.
In materie penala, actiunea putea fi introdusa nu numai de victima faptei penale
ci si de alte persoane carora legea le recunoaste in acest sens legitimare procesuala.
Spre pilda parintele putea introduce actiune pentru copil, logodnicul pentru logodnica
respectiv sotie, stapanul pentru sluga. In cazul savarsirii anumitro infractiuni, precum
cea de viclenie si infractiunea de falsificare de moneda, denuntarea faptei era
obligatorie. In ceea ce priveste mijloacele de proba din procesul penal, ele erau:
martorii, juramantul, inscrisurile, la care se adauga mijloace de proba noi, expertizele
si prezumptiile, acestea din urma fiind denumite presupusuri, semne sau înţelesuri.
Totodata se utiliza si tortura pentru a obţine marturisirea învinuitului daca
acesta initial nega savarsirea faptei, insa existau probe in sens contrar. Valoarea
marturiilor, era apreciata diferit de catre judecator, in functie de pozitia sociala a
martorului. Pravila spune in acest sens ca boierii trebuie crezuti mai mult. Nici
pravilele laice nu recunosc principiul autoritatii de lucru judecat, dar se introduc
anumite anumite termene de prescriptie pentru dreptul la actiune in sens material.

68
Dreptul scris in Transilvania

I. Organizarea de stat a transilvaniei in timpul principatului autonom dependent

de Turcia.

Intre anii 1541 si 1683, transilvania a fost organizata ca un principat autonom

aflat sub suzeranitatea imperiului otoman, iar ungaria a fost desfiintata ca stat. O parte
formand paşalâcul de buda, cealalta fiind anexata de habsburgi. Organele centrale ale
transilvaniei in aceasta perioada au fost principele transilvaniei, dieta transilvaniei, si
consiliul intim al principelului transilvaniei.
Principele transilvaniei era ales pe viata de catre dieta si confirmat de sultanul
otoman, insa ca si inc azul celorlate 2 tari romane, de foarte multe ori turcia nua
respectat aceast aregula si l-a numit direct pe principele transilvaniei fara o alegere
prealabila din partea dietei. Dieta transilvaniei intrunita la turda in anul 1542 a stabilit
crearea principatului transilvaniei ca stat autonom tributar turciei, si a conditionat
alegerea principelui de catre dieta transilvaniei de asumarea de catre acesta a
obligatiei, de a respecta privilegiile nobilimii celor 3 natiuni privilegiate si ale celor 4
religii recepte, respectarea lui uni trium natiorum precum si a legilor votate de dieta.
Prin aceasta, in transilvania a fost instaurat un autentic regim nobiliar. Cu toate
acestea, atributiile principelui transilvaniei erau mult mai largi decat atributiile
voievodului, in sensul ca principele transilvaniei era seful administratiei principale,
numindu-i si revocandu-i pe functionarii publici, conferea titlurile d enoblete, incheia
conventii cu alte state, declara razboi si incheia pacea. Totodata era comandantul
suprem al armatei si judecatorul suprem, avand dreptul de a gratia si de a comuta
pedepsele. El devine acum si titular a lui dominium eminens. Pe plan legislativ,
principele avea dreptul de a convoca dieta transilvaniei, avea drept de initiativa
legislativa, precum si dreptl de a aproba sau respinge legile votate de dieta.
Dieta transilvaniei, spre deosebire de vechea congregatie generala a nobililor,
era un organ de stat cu activitate permanenta, ale carei sedinte se tineau la alba iulia
de regula, dar si in alte localitati acolo unde era convocata de principele transilvaniei.
La lucrarile dietei paritcipau reprezentantii nobilimii, comitatelor, scaunelor sasestis si
secuiesti, oraselor, ai celor 4 religii recepte, precum si mari dregatori ai transilvaniei.
Foarte important de subliniat este ca membrii dietei erau recrutati numai din randul
celor 3 natiuni privilegiate, natiunea romana fiind in continuare exclusa de la viata
politica a transilvaniei.

Consiliul intim, cel de-al 3-lea organ de stat, e un organ nou creat in vremea
principatului, cu scopuld eclarat de a-l sfatui pe principele transilvaniei in toate
problemele vietii de stat. In realitate, insa, consiliul intim este o creatie a regimului
nobiliar instituit in transilvania, cu scopul real de a exercita un control permanent
asupra activitatii principelui transilvaniei, evident in interesul clasei feudalilor.
Consiliul intim era compus din 10-12 membri, recrutati dintre varfurile
nobilimii transilvaniei, asa-zisii magnati, cei care detineau cele mai inalte dregatorii in

69
stat. In consiliul intim se afla si un reprezentant al bisericii catolice. Membrii
consiliului intim erau remunerati pentru activitatea pe care o desfasurau.
In ceea ce priveste organizarea fiscala, veniturile statului se imparteau in 2 categorii,
1. provenite din operatiuni monetare si din taxele asupra exploatarii minelor si
salinelor. Acetste venituri se aflau la dispozitia principelui transilvaniei

2. Provinciale, provenite din impozitul platit de fiecare gospodarie, si care erau

destinate platii tributului sau haraciului catre inalta poarta.

Organizarea armatei

Toate categoriile sociale aveau obligatii militare, nobilii trebuiau sa participe cu un

numar de soldati proportional cu numarul iobagilor pe care-i stapaneau, sasii si secuii
aveau obligatii militare specifice, iar taranii din regiunile de granita se bucurau de
anumite inlesniri fiscale in schimbul obligatiei de a asigura paza hotarelor.
Se constata ca un fenomen nou cresterea semnificativa a numarului de mercenari,
aflati sub comanda directa a principelui transilvaniei. Transformari importante se
produc in aceasta perioada pe planul organizarii bisericii. Biserica oficiala a statu;ui a
ramas biserica catolica, insa pe fondul reformei religioase ce cuprinsese intreaga
europa, alaturi de biserica catolica au fost recunoscute ca religii oficiale in stat religiile
reformata, calvina si luterana. Acestea, impreuna cu religia catolica, formau cele 4
religii recepte ale transilvaniei.
Biserica ortodoxa era in continuare considerata schismatica si nerecunoscuta
oficial d ecatre stat, insa ca un element de noutate, ea incepe sa se organizeze ierarhic,
fiind create episcopii ortodoxe intr-o serie d elocalitati ale transilvaniei, precum si o
mitropolie ortodoxa la alba iulia pentru toti romanii din transilvania. Mitropolitii
ortodocsi ai transilvaniai au fost la inceput hirotonisiti in serbia, iar apoi in tara
romaneasca la targoviste. In scurtul interval de timp in care a fost principe al
transilvaniei, mihai viteazaul a sprijinit activ biserica ortodoxa din transilvania,
scutindu-i de dari pe preotii otodocsi, si infiintand o mitropolie ortodoxa a bălgradului,
vadului, silvaşului, fagarasului, maramuresului si tarii unguresti.

A) Dreptul scris in Transilvania in epoca voievodaului si a principatului autonom

dependent de Turcia.

In Evolutia dreptului scris in transilvania in aceasta perioada exista exista mai

multe dendinte:
1. Cea a factorilor locali de a consolida autonomia voievodatului

2. Politica centralizatoare promovata de regii maghiari

3. Tendinta populatiei majoritare romanesti de a-si apara traditiile si institutiile

juridice consacrate de legea tarii, inclusiv prin codificari ale vechilor obiceiuri,

70
 realizate sub presiunea populatiei romanesti si recunoscute oficial de statul
maghiar.

In acest context, dreptul scris al transilvaniei s-a constituti in 2 sisteme juridice:

1. Dreptul romanilor transilvaneni, ce a imbracat forma legii tarii si a codificarilor
realizate pe baza legii tarii. Acesta este sistemul de drept preponderent, cel
putin in epoca voievodatului

2. Sistemul juridic discriminator pentru romani, impus de reprezentantii celor 3

natiuni privilegiate, si de statul maghiar, incepand din secolul al 15-lea, sistem
prin care romanii au fost exclusi de la viata politica a tarii, precum si de la viata
juridica. Acest din urma sistem nu a fost niciodata recunoscut sau asimilat de
populatia romaneasca majoritara.

Dreptul scris in epoca voievodatului contine decretele regilor magiari, unio

trium natiorum, si statutele tarii fagarasului.
Decretele regilor maghiari au fost adoptate in special in periooada de inceput a
voievodatului, si contin dispozitii relative la privilegiile nobilimii, obligatiile taranilor
iobagi, organizarea financiara, judecatoreasca si a armatei. Ca exemple de asemenea
decrete regale, avem decretul regelui andrei al 2-lea din 1222, decretul regelui carol
robert de anjou, decretulr egelui ludovic I si decretum maius, 1483, matei corvin

CURS 15

La baza dreptului scris al Transilvaniei se afla UNIO TRIUM NATIONUM,

intelegerea dintre nobilii maghiari conducatorii sasilor si secuilor privind excluderea
popoarelor romanesti de la viata publica a Transilvaniei astfel incat conducerea
politica sa fie exercitata doar de catre reprezentantii acestor natiuni privilegiate.
Un alt element al dreptului scris in Transilvania in epoca voievodatului este
tripartitul lui Verboczi. Este o colectie de drept elab intre 1514-1517 din porunca
regelui maghiar vladislav III de juristul Stefan Verboczi. Datorita evenimentelor
politice care au urmat, soldate cu disparitia statului maghiar aceasta lucrare nu a fost
promulgata oficial, ea ramanand la stadiul de luc cu carcat privat insa datorita valorii
sale juridice s-a a plicat in practica instantelor de judecata pana la 1848, aplicarea ei
fiind consacrata si prin diploma din 1691. Asa cum rezulta din titlul ei lucrarea este
structurata in 3 parti.
- prima parte – privilegiile nobilimii
- a doua parte – procedura de judecata
- partea a treia reglementeaza statutul juridic al taranilor iobagi consacrand
legarea de glie a acestora precum si statutul juridic al oraselor libere.
Ultima parte componenta a dr scris al Transilvaniei este reprezentata de
STATUTELE TARII FAGARASULUI. Este o legiuire cu caracter de codificare
deoarece cuprinde principalele institutii ale Legii Tarii intr-o forma sistematizata. Tara
Fagarasului a fost mult timp o feuda a domnitorilor Tarii Romanesti insa la sfarsitul

71
sec 15 ea a fost inclusa in UNIVERSITAS SAXONUM = comunitatea sasilor. Aceasta
a insemnat o incalcare a drepturilor romanilor din Tara Fagarasului si a dus la reactia
acestora materializata intr-o serie de rascoale desfasurate intre 1503-1508.
Printre revendicari se numara si aceea a codificarii vechilor obiceiuri romanesti
revendicare care a fost satifacuta in 1508 prin intocmirea statutelor TF. Statutele au
fost redactate in limba latina facandu-se mentiune atat in preambul cat si in partea
finala despre faptul ca ele au fot date la propunerea romanilor. Statutele redau intr-o
formula fidela si concentrata obiceiurile juridice romanesti insa normele de drept penal
alterneaza cu normele de drept civil.
Spre pilda, in materia persoanelor statutele consacra si ele stratificarea sociala
de tip feudal si discriminarea existenta intre diferitele categorii sociale. Nobilii romani
erau desemnati prin ternemul de BOYARONES iar taranii prin termenulde RUSTICII
VALAHII.
In materia casatoriei este prevazuta necesitatea consimtamantului parintilor in
caz contrar casatoria putandu-se incheia cu fuga insemnand un simulacru de rapire a
viitoare sotii de viitorul sot si plata unei amenzi simbolice.
Obligatia de inzestrare a fetelor revenea parintilor, iar in absenta acestora
aflatilor ca un cororal al pricipiului masculinitatii care domina materia succesiunilor si
in Tara R.
In materia succesiunii, reglementarea era f ampla : daca un boier murea fara
descendenti putea duspune prin testament de o treime din bunurile mobile, iar
imobilele si celelalte 2/3 din averea mobiliara reveneau seniorului sau. Daca o alta
persoana murea fara descendenti de sex masc fetele dobandeau doar bunurile mobile si
¼ din valoarea pamantului, dupa o estimare a acestuia.
De asemenea, statutele TF consacra infratirea pe mosie precum si cele mai imp
aplicatiuni ale acesteia si anume inlaturarea privilegiului masculinitatii si schimbarea
ordinii succesorale.
Cea mai amanuntit reglementata este materia dr penal domeniu in care sunt
sanctionate cele mai imp fapte penale, iar dintre acestea cele mai grave erau
considerate EREZIA, INCENDIEREA, FALSIFICAREA DE MONEDA,
INSURECTIA IMPOTRIVA AUTORITATILOR toate acestea fiind sanctionate cu
PEDEAPSA CAPITALA.
Din analiza dispozitiilor statutelor TF rezulta unitatea de continut si aplicare a
LT in toate cele 3 TR inclusiv in Transilvania unde oprimare nationala a romanilor a
fost o constanta a politicii conducatorilor ransilvaniei recrutati dintre reprezentantii
celor 3 natiuni privilegiate. In acest context este remarcabil faptul ca, cu doar 3 decenii
inainte de incetarea dependentei Transilvaniei fata de Ungaria autoritatile erau nevoite
sa recunoasca si sa codifice obiceiurile romanesti acestea pastrandu-se astfel intr-o
forma nealterata.

DREPTUL SCRIS AL TRANSILVANIEI IN EPOCA PRINCIPATULUI

DEPENDENT DE TURCIA

Dupa caderea Ungariei la MOHACI dieta Transilvaniei intrunita la Sighisoara

in 1540 a hotarat ca pe viitor Transilvania se va conduce dupa legi proprii iar legile din
Ungaria inceteaza sa se mai aplice in principatul Transilvaniei cu exceptia

72
TRIPARTITULUI LUI VERBOCZI. De asemenea DIETA de a Sighisoara a statuat ca
si pe viitor unio trium natiorum ramane fundamentul dr public al Principatului dr
avand un caracter profund discriminatoriu pentru romanii majoritari si autohtoni.
Intrucat de-a lungul existentei principatului dependent de turci Dieta a adoptat un nr f
mare de legi pt a acoperi vidul legislativ cauzat de incetarea aplicarii legilor maghiare
s-a simtit nevoia sistematizarii legilor adoptate de Dieta intr-o ordine cronologica si
incorporarii lor in colectii de legi. Au aparut 2 colectii de legi :
1. Prima cuprinde legile adoptate de Dieta intre 1540-1653. Ea a fost elab in timpul
domniilor celor 2 principi RACOTZI fiind denumita APPROBATAE
CONSTITUTIONES REGNI TRANSILVANIAE ET PARTIUM
HUNGARIAE EIS DEM ANEXARUM
2. Legile votate de Dieta intre 1654-1753. Ea a fost elab in timpul domniei
principelui MIHAI si se intit COMPLIATAE CONSTITUTIONES REGNI
TRANSILVANIAE ET PARTIUM HUNGARIAE EIS DEM ANEXARUM

3. Ulterior colectiile au fost reunite intr-una singura denumita APPROBATAE ET

COMPILATAE CONSTITUTIONES REGNI TRANSILVANIAE ET
PARTIUM HUNGARIAE EIS DEM ANEXARUM.
In cadrul acestei colectii legile sunt grupate dupa criterul cronologic si al
obiectului de reglementare. Sub acest ultim aspect sunt evidentiate urmatoarele
domenii principale :
- dreptul canonic
- organizarea de stat
- privilegiile feudalilor
- procedura de judecata
- domeniul administrativ
Toata acesta legislatie este marcata de tendinta promovarii intereselor celor trei
natiuni privilegiale si ale celor 4 religii recepte. In acest sens sunt f amanuntit
reglementate obligatiile taranilor iobagi fata de nobili, fata de biserica si fata de stat.
Taranii romani erau considerati tolerati si suportati pro tempore, iar preotii romani
erau asimilati taranilor aserviti sub aspectul statutului juridic.
Semnificativa in titulatura acestei colectii este utilizarea cuvantul REGNUM
utilizat in Transilvania, termenul desemnand la epoca respectiva un stat suveran.
In afara acestor colectii de legi dreptul scris al Transilvaniei in timpul
principatului dependent de Turcia a cuprin si statutele municipale sasesti adoptate intre
1570-1580 in adunarile sasilor si aprobate de principele Transilvaniei in 1583, lucrare
care contine f multe dispozitii din materia obligatiilor intrucat sasii transilvaneni care
dominau patriciatul orasenesc din Transilvania erau cei mai legati de productia si
schimbul de marfuri.
Un alt element al dreptului scris al Transilvaniei il reprezinta STATUTELE
ODORHEIULUI si STATUTELE ZARANDULUI adoptate in virtutea autonomiei
locale de care beneficiau aceste unitati administrative.

DREPTUL SCRIS AL TRANSILVANIEI IN EPOCA PRINCIPATULUI

DEPENDENT DE AUSTRIA

73
 Infrangerea imperiului otoman a marcat inceputul declinului dominatiei
otomane in Europa si contraofensiva casei de Habsburg. In 1683 Transilvania devine
vasala Austriei, situatie acceptata de Dieta intrunita la Fagaras care a stabilit ca si pe
viitor alegerea principelui Transilvaniei se va face potrivit vechilor reguli.
In 1691 se adopta diploma leopodina prin care este consacrat noul statut juridic
si politic al Transilvaniei recunoscut si pe plan international in 1699 prin pacea de la
KARLOWITZ Tot in 1699, Mihai Apafi al doilea renunta la drepturile sale in
favoarea imparatului Austriei, iar acesta la randul sau se obliga sa respecte autonomia
Transilvaniei. Imparatul Austriei era si principe al Transilvaniei. Situatia este
consfiintita in 1722 prin pragmatica sanctiune care stabileste ca alegerea principelui
Transilvaniei se va face potrivit regulilor care guverneaza succesiunea la tronul
Austriei.

ORGANIAREA DE STAT A TRANSILVANIEI

Transilvania devine principat in cadrul Imperiului Habsburgic, principele

Transilvaniei este imparatul Austriei reprezentat in principat de un guvernator den
presedinte al deputatiei tarii, conducatorul administratiei civile a principatului precum
si de un general, comandantul militar al armatei din Transilvania care uneori cumula si
calitatea de guvernator sit in care era den presedinte al guvernului.
GUVERNUL TRANSILVANIEI = GUBERNIUL care isi desf activitatea sub stricta
supraveghere a CANCELARIEI AULICE DE LA VIENA in cadrul careia e
infiinteaza in 1695 o camera aulica transilvana.
Alte organe centrale :
- COMISARIATUL TARII care controla aprovizionarea militara
- TEZAURATUL pt probleme fiscale
Pe planul org religioase intervin importante modificari in sensul ca in 1697
SINODUL Bisericii Ortodoxe din Transilvania reunit la Alba-Iulia la convocarea
episcopilor Teofil si Atanasie Anghel hotarasc in principiu unirea cu Roma, cu
Biserica Romano-catolica, situatie care nu a fost acceptata de toti credinciosii ortodoxi
din Transilvania produncandu-se astfe o SCHISMA in cadrul Bisericii Ortodoxe din
Transilvania. Cei care au accepat unire cu Roma au sperat in promisiunile imparatului
Austriei in sensul recunoasterii natiunii romane ca a patra natiune a Transilvaniei
alaturi de cele 3 natiuni privilegiate si totodata au sperat in promisiunile imparatului
Austriei privin scutirea preotilor uniti de obligatiile feudale, scutire care se promitea a
fi extinsa si asupra taranilor uniti.
In acest sens imparatul LEOPOLD a dat si Diploma Leopoldina ce nu s-a
aplicat in Transilvania in mod efectiv fiind respinsa de Dieta astfel incat toate aceste
promisiuni au ramas pe campie fapt care a atras reactia romanilor uniti, acestia ducand
o lupta continua pentru recunoasterea dr ce le fusesera promise sub conducerea
episcopului Ioan Inochentie Micu. Urmas al lui Leopold imparateasa MARIA
TERESA a dat curs cererilor formulate de romanii uniti si printr-un RESCRIPT
IMPERIA din 1744 a reconfirmat recunoastrea natiunilor romane ca natiune a
Transilvaniei insa cu serioase limitari in sensul ca aceasta recunoastere era valabila

74
doar pt nobili si clerici si viza nu a 4 a natiune a Transilvaniei, romanii fiind cosiderati
lipituri la cele trei atiuni privilegiate.

DREPTUL IN TRANSILVANIA IN EPOCA PRINCIPATULUI DEPENDENT

DE AUSTRIA

Dupa ce Transilvania devine parte componenta a Imperiului Habsburgic toate

legiuirile feudale aplicate anterior ( unio trium, tripartitul, approbatae et compilatae)
sunt reconfirmate de imparatul Austriei prin art 1 al Doplomei Leopoldine din 1691.
In 1693, printr-o rezolutie alvintiana se infiinteaza in cadrul cancelariei aulice de la
Viena camera Aulica Transilvana.
In 1722 prin pragmatica sanctiune se extind asupra Transilvaniei regulile care
guvernau succesiunea la tronul Austriei.
Si in epoca principatului dependent de Austria Dieta a continuat sa legifereze de
f multe ori in contradictoriu cu legislatia austriaca, aparand cu inversunare, interesele
locale si ale celor 3 natiuni privilegiate. Spre pilda, Dieta din 1714 a fixat pt iobagi 4
zile de claca pe saptamana iar pt jeleri 3 zilede claca/sapt. Insa aceste hotarari au fost
amendate de imparateasa Maria Tereza printr-un rescrip imperial din 1747 si printr-un
nour rescrip din 1769 insa aceste acte imperiale nu au fost aplicate efectiv in
Transilvania deoarece au fost respinse de Dieta.

ORGANIZAREA DE STAT SI DREPTUL IN TIMPUL REGIMULUI TRUCO-

FANARIOT

Regimul a debutat in Tarile Romane, in 1711 in Moldova, dupa caderea lui

Cantemir, in 1716 in Tara Romaneasca, dupa mazilirea lui Brancoveanu si a durat
pana la rezolutia lui Tudor Vladimirescu din 1821.
In cadrul acestui regim exista 2 etape :
1. De la instaurare (1711) pana la pacea de la KUCIUK-KAINARDJI (1774).
Asistam la apogeul dominatiei otomane asupra Tarilor Romane, domnii fiind numiti
direct de catre poarta si integrati in erarhia administrativa otomana prin asimilarea lor
cu pasii cu trei tuiuri. Ei erau recrutati din randul elem fanariote si se comportau ca
niste arendasi ai TR organizand spolierea acestora in folosul portii, in contextul unui
strict monopol otoman asupra comertului exterior al principatului.

2. De la pace pana la 1821. Dupa pace dominatia otomana asupra Tarilor Romane
intra intr-o faza de declin insa alatrui de puterea suzerana care ramane Imperiul
Otoman se afirma ascensiunea Rusiei, aceasta devenind putere protectoare si
exercitand o serie de ingerinte in organizarea Tarilor Romane sub preteztul apararii
crestinismului.
Un element pozitiv al acestei face este inlaturarea monopolului otoman asupra
comertului exterior al principatelor acestea fiind astfel atrase in circuitul economic
european ceea ce a contribuit la dezvoltarea prod de marfuri si a comertului, la aparitia
si dezvoltarea noilor relatii de producite de tip capitalist.

75
EVOLUTIA DREPTULUI IN PRIMA FAZA E REGIMULUI TURCO-
FANARIOT

Intrucat prima faza a regimului a reprezentat apogeul dominatiei otomane

activitatea de elab a dr in acesta perioada nu a avut un caracter semificativ. Au fost
elaborate totusi unele pravile noi :
• NOMOCANONUL LUI GHEORGHE DIN TRAPEZUNT intocmit in Tara
Romaneasca in 1730 din porunca domnului Nicolae Mavrocordat (primul domn
fanariot), acesta cuprizant drept canonul ;
• MANUALUI DE LEGI elaborat de marele paharnic MIHAIL FOTINO din
ordinul d-lui Nicolae Racovita, o lucrare in 3 volume ce cuprinde drept laici si
canonic, dispozitiile fiind sistematizate pe ramuri de drept. Ca element de
nouate aceasta pravile cuprinde pt prima data dispozitii de dr comercial.
Izvorele care au stat la baza elaborarii acestor pravile au fost :
- bazilicalele
- legiuirea agrala bizantina = nomos gheorghicos
- sintagma alfabetica a lui Matei Vlastares
- HEXABIBLUL lui C-TIN ARMENOPOL
- LEGEA TARII
Se remarca si influenta rusa prin traducerea si tiparirea in limba romana a
instructiunii imparatesei Ecaterina II a Rusiei.
Prima faza a regimului turco fanariot este dominata si pe planul evolutiei
dreptului de personalitatea lui C-tin Mavrocordat. Acesta desi domn fanariot era o
persoana de o mare cultura care a incercat sa guverneze TR dupa model apusean in
spiritul absolutismului iluminat. In contextul in care in aceasta persioada durata medie
a domniei era de 2 ani 2 ani si jumatate C-tin Mavrocordat a avut 10 domnii ( 6 in Tara
R si 4 in Moldova aproape alternative insumand 22 de ani de domnie ceea ce pt epoca
fanariota a fost o performanta neegalata). Faptul ca a domnit alternativ in Tara R si
Moldova l-a ajutat sa realizeze reformele privind organizarea si functionarea statului in
mod similar in cele doua principate.
Reformele intreprinse de Mavrocordat pana la 1740 au fost cuprinse intr-un
asezamant dat in 1740 si publicat in apusul Europei, lucru nemai cunoscut pana atunci
in revista MERCUR DE FRACE in 1742.

Reformele realizate prin acest asezamant sunt :

1. Se prevede scutirea de dari a preotilor si manastirilor, limitarea dreptului de
judecata al clerului si introducerea epitropiilor la manastiri pentru administrarea averii
acestora.
2. Este elaborat un nou statut al boierilor, calitatea de boieri decurgand din slujba
indeplinita in cadrul aparatului de stat si nu din stapanirea asupra pamatului. Boierii se
impart in 2 categorii : marii boieri numiti BOIERI VELITI si urmasii lor denumiti
NEAMURI. Acesita erau scutiti de toate darile. Cea de a doua categ – boierii mici
=MAZILI erau scutiti de o parte din dari.
3. C-tin Mavrocordat a realizat o importanta reforma admin prin introd a doi
ispravnici la conducerea judetelor si tinututilor, unul cu atributiuni administrative si

76
unul cu atributiun jurisdictionae. Totodata a fost introdus sistemul remunerarii
dregatorilor.
4. Mavrocordat a realizat o importanta reforma pe plan fiscal – a suprimat unele
dintre dari si a unificat toate celelale dari intr-una singura numita SAMA
OBSTEASCA, platibila in 4 sferturi. Ulterior cuantumul acestui impozit unic s-a
triplat, ajungandu-se la 12 sferturi. Totodata a fost creat fondul special destinat
remunerarii dregatorilor denumit CASA RASURILOR.
5. Mavrocordat a realizat si o reforma sociala, numai ca pe cat de progresiste au
fost celelalte pe atat de retrograda era cea realizata pe plan social, in sensul ca
Mavrocordat a interiz stramutarea taranilor dependenti de pe o mosie pe alta si a
introdus noi prestatii in munca in sarcina acestora insa fara a preciza cuantumul. Ca
urmare situatia sociala si financiara a taranilor dependenti s-a inrautatit atat de mult
incat a generat un proces de fuga in masa de pe mosii, multi dintre taranii dependenti
refugiindu-se la S Dunarii in Imperiul Otoman unde beneficiau de un regim fiscal mai
suportabil.

Intre 1741-1746 fenomenul de BEJENIE = fuga in masa de pe mosii a taranilor

dependenti a dus la injumatatirea nr de birnici, ceea ce ameninta baza fiscala a statului.
Motiv pentru care la 1 martie 1746 C-tin Mavrocordat, pe atunci domn al Tarii R a dat
un hrisov prin care taranii care fugisera de pe mosii se puteau intoarce beneficiind de o
serie de avantaje si anume :
- Scutirea de dari timp de 6 luni
- Plata unei dari dupa cele 6 luni in cuantum de 5 tale platibila in 4 sferturi
- Li se oferea posibiliatea de se aseza pe orice mosie
- Aveau obligatia de a lucra pt boieri doar 6 zile /an
- Erau eliberati din starea de rumanie ( starea de dependenta) pe baza unui
certificat emis de divanul domnesc, iar fostii stapani nu-i mai puteau urmarii si
readuce pe mosiile de pe care fugisera.

Acest asezamant avea insa un viciu juridic si anume nu preciza data pana la
care taranii dependenti fugiti de pe mosii trebuiau sa se intoarca pentru a beneficia de
prevederile aseamantului. Ca atarea fenomenul bejeniei nu numai ca nu a fost stopat ci
s-a amplificat, taranii dependenti ramsi fungind si ei de pe mosii pentru a se putea
intoarce si beneficia de dispozitiile aseamantului de la 1 martie 1746.
In aceasta sit Mavrocordat a dat la 5 august 1746 un nou asezamant care prevedea
eliberarea din starea de dependenta a tuturor romanilor, stapanii feudali fiind invitati
sa-i elibereze fara plata. In caz contrar taranii dependenti isi puteau rascumpara
libertatea platind 10 tale.
In 1749, pe cand era domn al Moldovei C-tin Mavrocordat a dat la 1 iunie un
hrisov prin care a prevazut eliberarea gratuita si neconditionata a tuturor vecinilor,
adica a taranilor dependenti din Moldova.
Toate aceste reforme au dus la modernizarea statului si au marcat inceputul
procesului de trecere de la statul feudal la statul burghez.
Prin reforma sociala a incetat starea de dependenta feudala in TR. Raporturile juridice
dintre tarani si boieri nu mai aveau o baza legala pentru ca dispozitiile legii tarii care
statuau starea de dependenta feudala fusesera abrogate. Raporturile juridice dintre

77
boieri si taranii deveniti clacasi au acum o baza contractuala, adica o conventie, o
invoiala incheiata intre stapanul mosiei si taran prin care tranul foloseste o parte din
mosie, platind dijma la recolta obtinuta si fiind obligat totodata sa munceasca un
numar de zile pe an pentru boier. Rezulta deci ca daca de iure situatia taranilor s-a
imbunatatir de facto ea s-a inrautatit semnificativ deoarece taranii clacasi erau nevoiti
sa accepte orice clauze contractuale indiferent cat de defavorabile ar fi fost acestea, iar
pana la indeplinirea obligatiilor asumate taranul nu putea parasi mosia, iar daca o facea
putea fi readus cu forta pe mosie. Ceea ce pana la Mavrocordat era stabilit prin lege
acum se stabiliea prin conventia incheiata intre boieri si tarani. S-a stabilit si un nr
minim de claca precum si un NART sporit ( nartul = cantitatea de munca care trebuia
prestata intr-o i de claca astfel incat datorita nartului de multe ori numarul zilelor de
claca se dubla.
Prin reformele ui Mavrocordat starea de dependenta de tip feudal nu a fost
defiintata cu totul ramanand in continuarea categoriile scutelnicilor si poslusnici care
aveau obligatii fiscale doar fata de boier fiind in stare de dependenta personala fata de
acestia si nu aveau obligatii fiscale fata de stat.
SCUTELNICII erau cei care indeplineau in cadrul curtii boieresti anumite munci care
necesitau o calificare.
POSLUSNICII erau persoane care indeplineau in cadrul curtii boieresti anumite
munci care nu necesitau o calificare speciala.

DREPTUL IN CEA DE A DOUA FAZA A REGIMULUI TURCO-FANARIOT

Pravilele sunt in continuare in esenta lor feudale dar exsta anumite

particularitati importante atat asupra contitunului cat si sub aspectul formei.
Sub aspectul continutului, inzoarele bizantine care anterior aveau o pondere
covarsitoare la elaborarea pravilelor pierd importanta de odinioara in fav pp juridice si
institutiilor juridice extrase din codurile burgheze europene.
In al doilea rand asistam la o codificare a obiceiului pamantului si o
sistematizare a lui pe institutii juridice. De asemenea, se inregistreaza progrese pe
planul sistematizarii si tehnicii de reglementare juridica.
Pe planul formei, pravilele adoptate in cea de a doua perioada a regimului
turco-fanariot sunt bilingve – ele sunt redactate atat in limba romana cat si in limba
neogreaca.
Un element care particularizeaza aceste pravile fata de pravilele din perioada
anterioara este atentia deosebita acordata procedurii de judecata. Pentru ca dupa pacea
de la KUCIUK-KAINARGI ca urmare a inlaturarii monopolului otoman asupra
comertului exterior al TR acestea sunt atrase in circuitul economic european, si
asistam la o multiplicare fara precedent a raporturilor comerciale intre tarile romane si
tarile europene. In acest context prin reglementarea amanuntita a procedurii de
judecata domnii romani au vrut sa evite situatia in care se afla Imperiul Otoman supus
regimului capitulatiilor prin care rezidentii straini se bucurau in imperiu de imunitate
de jurisdictie pe motivul ca procedura otomana era inapoiata. Astfel incat litigiile
dintre otomani si rezidentii straini erau solutionate nu de catre tribunalele otomane ci
de reprezentantele diplomatice ale statului caruia ii apartinea rezidentul strain implicat

78
in acel litigiu. Aceasta inseamna o stirbire nationala a suveranitatii statului otoman.
Astfel pravilele adoptate in cea de a doua faza a regimului turco-fanariot prin
dispozitiile de procedura extrem de avansate pe care le contineau voiau pe de o parte
sa arate ca tarile romane sunt tari crestine si nu fac parte integranata din Imperiul
Otoman si ca au o procedura de judecata moderna evitandu-se astfel aplicarea
regimului capitulatiilor.
Pravilele adoptate in aceasta perioada pot fi clasificate in doua categorii :
1. NOMOCANOANE si LEGIUIRI LAICE BIZANTINE
- nomocanonul lui ANTIM IVIREANU intitulat « capetele de porunci » care
fusese tiparit prima data la 1714 si este retiparit la 1785.
- Traducere in limba romana ralizata de TOMA CARA a hexabiblului lui C-tin
ARMENOCULUS.
2. PRAVILE NOI sunt de doua categorii :
- pravile care imbraca caracterul unor coduri la randul lor sunt de doua
categorii :
• acelea care nu au fost promulgate oficial ramanand la stadiul de lucrari
cu caracter privat : PANDECTELE LUI TOMA CARA reprezinta o
lucrare intocmita din ordinul domnului Alexandru Moruzi in 1806. Era o
lucrare proiectata in 3 parti : partea 1 despre pers, parte 2 despre lucruri,
partea 3 despre actiuni. Insa paharnicul Toma Cara nu a realizat decat
prima parte. O alta lucare a fost MANUALUI JURIDIC AL LUI
ANDRONACHE DONICI elaborat la 1814 de catre unul din cei mai
mari pravilisti romani. Este primul cod civil roman. Lucrarea nu a fost
promulgata oficial deoarece Andronache facea parte din miscarea
carbunarilor, ostila domnului de atunci SCARLAT CALIMA si se afla
si in rivalitate cu alti doi mari pravilisti : ANANIA CUZANOS si
CRISTIAN FLECHTENMACHER, acestia fiind protejatii domnului
Scarlat. Lucrearea s-a aplicat de facto in practica instantelor de judecata
pana la adoptarea codului civil Alexandu Ioan I – Codul Civil Roman.

• cele care au fost promulgate oficial : PRAVILICEASCA CONDICA,

CODUL CALIMAH SI LEGIUIREA CARAGEAN
Praviliceasca condica – 1875- din ordinul domnului Alexandru Ipsilanti dar a
intrat in vigoare la 1780 dat opozitiei Turciei. Izoarele : LT, Basilizalele, jurisprudenta
(povetele), doctrina juridica moderna. Nu cunoastem autorul insa cel prezumtiv este
ENACHITA VACARESCU. A fost elaborata in 2 editii in limba neogreaca si romana
si s-a aplicat de fact pana la aplicarea legiuirii caragea si de iure pana la adoptarea C
Civ.
Codul calimah a fost elab din initiativ adomnului Scaralt care a infiintat in acest
sens in 1813 doua comisii de juristi, una insarcinata cu redactarea versiunii in limba
neogreaca alcatuita din CRISTIAN FLECHTENMACHER, Anania Cuzanos si
Andronache Donici. Comisia insarcinata cu elab in limba romana era alc din : Cristian
FL, Petrache ASACHI si Damaschin Bojinca. Izvoarele acestei pravile sunt LT,
legislatia bizantina, codul civil francez de la 1804 si codul civil austriac de la 1811.
Codul calimah are 2832 de articole, structurate intr-o parte introductiva cu 24 de
article, 3 parti pr-zise si anume : partea I - despre dritul persoanelor ; partea II –

79
despre dritul lucrurilor ; parte III – despre imarginirile ce privesc dritul peroanelor
dimpreuna cu al lucrurilor + doua anexe care contin regulile aplicabile concursului
creditorilor si licitatiei.
In partea introductiva se precizeaza ca acolo unde pravila nu prevede se vor
aplica dispozitiile LT. Altfel spus, LT era dreptul comun in toate materiile.
Legiuirea caragea, a fost adoptata la indemnul lui Ioan Gheroghe Caragea si a intrat in
vogoare la 1818. Autorii acestei pravile sunt Atanasie Hristopol si logofatul Nestor
acesta din urma fiind mare logofat al dreptatii ( un fel de ministru de justitie) si primul
roman prof de dr la sc domneasca.
Proiectul acestui cod a fost apoi revizuit, de stolnicii C-tin si Ionita Balaceanu.
Legiuirea caragea este structurata in 6 parti :
 despre obraze
 despre lucruri
 despre tocmeli
 despre daruri si mosteniri
 despre vini
 despre ale judecatilor
Legiuirea caragea are un caracter ecletic ea cuprinzand un cod civil, unul penal
si un cod de procedura avand prin urmare si un caracter eterogen.

- legiuiri cu caracter special - cele mai imp legiuiri sunt : SOBORNICESCUL

HRISOV (1785) si PONTUL BOIERESCULUI (1805)
 Sobornicescul hrisov cuprinde doua hrisoave acordate de A Mavrocordat : unul
prin care li se interzicea boierilor sa foloseasca acte mestesugite de vanzare,
danie sau schimb pentru a acapara pamanturile taranilor fara a se dispune insa
nimic cu privire la validitatea actelor intocmite anterior. Al doilrea hrisov dat in
1865 prin care se asigura unitatea familiilor de robi, interzicandu-se vanzarea
separata a acestora.
 Pontul boierescului – 1805 – alexandru Moruti – reglementa relatiile dintre
mosie si tarani cercasi stabilind nr zilelor de claca precum si nartul.

CURS 16

PRAVILELE ADOPTATE IN CEA DE-A DOUA PERIOADA A REGIMULUI

T-F

Ele sunt in continuare in esenta lor feudale, dar exista anumite particularitati
importante, atat sub aspectul continutului, cat si sub aspectul formei. Sub aspectul
continutului, izvoarele bizantine care anterior aveau o pondere covarsitoare la
elaborarea pravilelor, pierd importanta de odinioara in favoarea principiilor juridice si
institutiilor juridice extrase din codurile burgheze europene. In al doilea rand, asistam
la o codificare a obiceiului pamantului si o sistematizare a lui pe institutii juridice. De
asemenea, se inregistreaza progrese pe planul sistematizarii si tehnicii de reglementare
juridica. Iar pe planul formei, pravilele adoptate in cea de-a doua perioada a regimului

80
t-f sunt bilingve, in sensul ca ele sunt redactate atat in lb romana, cat si in lb neo-
greaca. Un element care particularizeaza aceste pravile, fata de pravilele din perioada
anteriora este atentia deosebita acordata procedurii de judecata, pentru ca dupa pacea
de la ......... , ca urmare a inlaturarii monopolului otoman asupra comertului exterior al
TArilor Romane, acestea sunt atrase in circuitul economic european si asistam la o
multiplicare fara precedent a raporturilor comerciale intre Tarile Romane si tarile
europene.
In acest context, prin reglementarea amanuntita a procedurii de judecata,
domnii romani au vrut sa evite situatia in care se afla imperiul otoman supus regimului
capitulatiilor, prin care rezidentii straini se bucurau in imperiu de imunitate de
jurisdictie, pe motivul ca procedura otomana era inapoiata, astfel incat litigiile dintre
otomani si rezidentii straini erau solutionate nu de catre tribunalele otomane, ci de
reprezentantele diplomatice ale statului caruia ii apartinea rezidentul strain implicat in
acel litigiu. Aceasta insemna o stirbire substantiala a suveranitatii statului otoman.
Astfel, pravilele adoptate in cea de-a doua faza a.... , prin dispozitiile de procedura
extrem de avansate pe care le contineau, vroiau pe de o parte sa arate ca Tarile
Romane sunt tari crestine si nu fac parte integranta din Imp Otoman si ca au o
procedura de judecata moderna, evitandu-se astfel aplicarea regimului capitulatiilor.

Pravilele adoptate in aceasta a doua.... pot fi clasificate in doua categorii:

1. nomocanoane si legiuiri laice bizantine

2. pravile noi

1. Mentionam nomocanonul lui Antin Ivireanu, intitulat "capetele de porunci", care

fusese tiparit prima data la 1714 si este retiparit acum, la 1785 si apoi, avem o
traducere in limba romana, realizata de un foarte cunoscut pravilist, Toma Cara, a
hexabiblului lui Ctin Aremenopolos??????

2. In ceea ce priveste pravilele noi, ele sunt de doua categorii, pravile care imbraca
caracterul unor coduri si legiuiri cu caracter special. Pravilele care imbraca caracterul
unor coduri, la randul lor, sunt de doua categorii: in prima categorie intra acelea care
nu au fost promulgate oficial, ramanand la stadiul de lucrari cu caracter privat si a
doua categorie, cele care au fost promulgate oficial.

Din prima categorie, mentionam :

Pandectele lui Toma Cara, reprezinta o lucrare intocmita de acesta din ordinul
domnului Alexandru Moruzi, in 1806. Era o lucrare proiectata in 3 parti, partea I
despre persoane, partea a II-a despre lucruri, partea a III-a despre actiuni. Insa
paharnicul Toma Cara nu a realizat decat I-a parte.

O alta lucrare ramasa la stadiul de lucrare privata a fost "Manualul juridic al lui

81
Andronache Donici", elaborat la 1814, de catre unul dintre cei mai mari pravilisti
romani, este primul cod civil roman. Insa lucrarea nu a fost promulgata oficial din 2
motive:

- pentru ca A.D. facea parte din miscarea carbunarilor, o miscare progresista, ostila
domnului de atunci, Scarlat Talima

- A.D. se afla in rivalitate cu alti 2 mari pravilisti, Anania Cuzanos si Cristian

Flechtenmacher, acestia fiind protejatii domnului.

Lucrarea s-a aplicat de facto in practica instantelor de judecata, pana la

adoptarea codului civil Al.Ioan I.

CODURILE PROMULGATE OFICIAL

1. Pravilniceasca condica, 2. Codul Calimar, 3. Legiuirea Caragea

1. a fost elaborata la 1775, din ordinul domnului Alexandru Ipsilanti, dar a intrat in
vigoare la 1780, datorita opozitiei Turciei. Izvoarele acestei pravile sunt LT,
Bazilicalele, jurisprudenta sau povetele, doctrina juridica moderna (Montesquieu si
Bercalia). Nu cunoastem autorul acestei pravile, insa autorul prezumtiv este Ienachita
Vacarescu. A fost elaborata in 2 editii, in lb romana si in lb neo-greaca si s-a aplicat de
facto pana la adoptare Legiuirii Caragea si de iure, pana la adoptarea codului civil
roman sau codul Al. I. I.

2. A fost elaborat din initiativa domnului Moldovei, Scarlat... , care a infiintat in acest
sens, in 1813, doua comisii de juristi, una insarcinata cu redactarea versiunii in limba
neo-greaca, alcatuita din Cristian Flechtenmacher, Anania Cuzanos si Andronache
Donici si una insarcinata cu redactarea in limba romana, alcatuita din C.F., Petrache
Asachi si Damaschin Bojinca. Izvoarele acestei pravile sunt LT, legislatia bizantina,
codul civil francez de la 1804 (al lui Napoleon) si codul civil austriac de la 1811. Are
2032 de articole structurate intr-o parte introductiva cu 24 de articole, 3 parti propriu-
zise si anume: partea I despre dritul persoanelor, partea a II-a, despre dritul lucrurilor
si partea a III-a, despre inmarginirile ce privesc dritul persoanelor, impreuna cu al
lucrurilor si doua anexe, care contin regulile aplicabile concursului creditorilor si
licitatiei. In partea introductiva a codului se precizeaza ca acolo unde pravila nu
prevede, se vor aplica dispozitiile LT, altfel spus, LT era dreptul comun in toate
materiile.

3. A fost adoptata din ordinul domnului Tarii Romanesti, Ioan Gh. Caragea, la 1818 si
a intrat in vigoare la 1819. Autorii acestei pravile sunt Atanasie Hristopol si logofatul
Nestor, acesta din urma fiind mare logofat al dreptatii si primul roman profesor de

82
drept la scoala domneasca. Proiectul acestui cod a fost revizuit apoi de stolnici Ct si
Ionita Balaceanu. Legiuirea Caragea este structurata in 6 parti:

- I: intitulata "despre obraze", adica despre materia persoanelor

- II: intitulata "despre lucruri"

- III: "despre tocmeli", adica despre materia contractelor

- IV: "despre daruri si mosteniri", adica despre donatii si materia succesiunilor

- V: "despre vini", adica materia dr penal

- VI: "despre ale judecatilor", adica despre materia procedurii de judecata

Rezulta deci ca aceasta are un caracter ecleptic, ea cuprinzand laolalta un cod civil,
primele 4 parti, unul penal (V) si unul de procedura (VI), avand si un caracter
eterogen.

LEGIUIRILE SPECIALE

Cmimp: 1. Sobornicesul hrisov, din 1785 si 2. pontul boierescului, din 1805.

1. cuprinde de fapt doua hrisoave date de Al. Mavrocordat, unul din 14 aug 1785, prin
care se interzicea boierilor sa foloseasca acte mestesugite de vanzare, danie sau schimb
pentru a acapara pamanturile taranilor, fara a se dispune insa nimic cu privire la
validitatea actelor intocmite anterior si al doilea, dat la 12 sept 1785, prin care se
asigura unitatea familiilor de robi, interzicandu-se vanzarea separata a acestora.

2. dat in 1805 de domnul Al. Moruti, reglementa relatiile dintre mosieri si taranii
clacasi, stabilind numarul zilelor de plata, precum si nartul.

CURS 17

Principalele institutii din pravile

Instituitia propietatii

Dreptul de proprietate evolueaza in directia degajarii prop feudale de stravechiul

drept de folosinta al taranilor, inceput prin reforma lui C-tin Mavrocordat. Legiuirile
adoptate in cea de-a 2a faza a regimului turco-fanariotcmarcheaza trecerea de la
conceptul prop divizatecde tip feudal la conceptia prop absolute, precizandu-se ca
atributele prop pot fi impartite intre doua persoane dintre care una are dritul fiintei
lucrului (nuda proprietate) si cealalta persoana dritul folosului lucrului (uzufructul),
dar ele se pot reuni si asupra unei singure persoane si atunci dritul propreitatii este
desavarsit sau absolut.

83
 Aceeasi tendinta se desprinde si din textele care prevad ca raporturile juridice
dintre boieri si tarani se stabilesc pe baza unui contract de amfiteoza, asa cum prevede
Legiuirea Caragea, de unde rezulta ce aceste raporturi nu mai au o baza legala, ci una
contractuala. Aceasta inseamna o recunoastere indirecta al dreptului absolut de
proprietate al boierilor asupra mosiei, iar transmiterea folosintei unei parti din mosie
catre tarani in baza contractului de amfiteoza nu aduce atingere cu nimic dreptului
absolut de proprietate al boierilor. Acest drept s-a extins si asupra padurilor, ceea ce
inseamna ca utilizarea fondului forestier de catre tarani pt satisfacerea cerintelor
proprii nu mai este gratuita, ei fiind obligati sa plateasca o taxa, denumita zeciuiala,
asa cum se prevede in “asezamantul pentru pentru paduri si dumbravi” dat de domnul
Alexandru Moruzi.
In materia proprietatii au existat unele ingerinte din partea domnilor fanarioti,
acestia prropunand sa desfiinteze stravechiul drept de proprietate, atat al boierilor, cat
si al taranilor si sa acapareze pamanturile acestora pentru a le distribui cilentelelor
politice. De exemplu, cu ocazia discutarii proiectului Codului Calimach, in Sfatul de
obste al tarii, domnul Scarlat Calimach a pretins ca la origine toate pamanturile au fost
ale domnului, data fiind calitatea sa de titular al lui dominuiun emines, si ca atare, nu
poate exista proprietate privata fara hrisov de danie domneasca, astfel incat toate
terenurile stapanite fara hrisov urmau sa treaca in stapanirea domnului. Sfatul de obste
al tarii a respins aceasta interpretare si pretentiile domnului fanariot aratand ca, potrivit
Legii Tarii, sunt domnesti numai terenurile pustii si pustiite, dar chiar daca am admite
ca la origine toate terenurile au fost domnesti si au ajuns in stapanirea taranilor si
boierilor fara hrisov de danie, ele oricum au devenit proprietatea ecestora prin efectul
prescriptiei celei mai lungi durate, cu termen de 40de ani, care se aplica si imobilelor
domnesti.

Persoanele

Clasificarea persoanelor se facea dupa noroc in slobozi, robi si sloboziti. Taranii

care munceau pe mosiile boierilor erau denumiti clacasi sau locuitori. Legislatia
acestei perioade da expresie intereselor boierilor de a mari continuu numarul zilelor de
claca. De exemplu, Pravalniceasca Condica prevede minim 6 zile, max 12 zile de
claca. Legiuirea Caragea prevede min 12 zile si cu nart sporit. Se constata totodata
cresterea impresionanta a numarului scutelnicilor si postslujnicilor, adica cei care se
aflau in stare de dependenta personala fata de boieri si nu aveau obligatii fiscale fata
de stat, ceea ce a determinat adoptarea unor masuri de stopare a acestui fenomen care
ameninta baza fiscala a statului. In 1814, s-a stabilit in Tara Romaneasca ca in niciun
judet, numarul scutelnicilor si postslujnicilor nu poate fi mare decat numarul birnicilor.
Robii erau asimilati lucrurilor, recunoscandu-li-se o capacitatea juridica limitata in
masura asigurarii anumitor interese ale proprietarilor lor. De exemplu, robii puteau sa
apara ca reprezentanti ai stapanilor in raporturile acestora cu alte persoane.
In ceea ce priveste persoanele juridice, acestea sunt reglementate in capitole
disctincte, fapt explicabil prin aparitia si dezvoltarea noilor relatii de productie de tip
capitalist. Sunt denumite tovarasii in Pravalniceasca Condica si Leguirea Caragea, si

84
persoane moralicesti in Codul Calimach. O categorie aparte de persoane juridice,
distinct reglementate, sunt societatile comerciale, denumite tovarasii negutatoresti, cu
privire la care pravilele acestei epoci reglementeaza modul de formare al capitalului
social, administrarea sociala, raspunderea societarilor, precum si participarea acestora
la impartirea castigurilor si, in sfarsit, stingerea tovarasiei.

Familia, rudenia, casatoria

Aceste insitutii sunt inspirate in mare masura din dreptul bizantin.

Rudenia poate fi de sange si duhovniceasca (prin botez). Rudenia de sange era de 3
feluri: Codul Calimach zice suitoare dreapta linie (in ascendent), pogoratoare dreapta
linie (in descendent), laturalnica linie (colaterala). Rudenia de sange era de sus, de jos
si de alaturi in L.Caragea.
In materia casatoriei, sunt interzise casatoriile intre crestini si necrestini si intre
slobozi si robi. Totusi C.Calimach prevede: sunt slobozi copiii din relatia unei
persoane slobode cu un rob. L.Caragea admite sep aratia de corp a sotilor (despartirea
in fapt). In materia zestrei este consacrata regula pretuirii bunurilor miscatoare
(mobile), cu exceptia bunurilor de sinesi miscatoare (mobile prin natura lor - robii si
animalele), cu efectul ca in situatia inapoierii zestrei, sotul raspunde pentru valoare
fixata in momentul pretuirii. O exceptie este consacrata de Pravalniceasca Condica,
care prevede ca in cazul robilor de zestre, sotul trebuie sa restituie sotiei tot atatea
suflete (robi) cate a primit in foaia de zestre. Adulterul sotiei ducea la pierderea zestrei,
acesta trecand in proprietatea sotului, iar sotia vinovata era inchisa in manastire. Exista
o distinctie: in Codul Calimach se prevedea ca daca din casatorie nu au rezultat copii,
intreaga zestre a sotiei adulterine revenea sotului, iar daca acesta timp de 20 de ani nu-
si lua sotia inapoi de la manastire, acesta ramanea acolo pe viata. Legiuirea Caragea
prevedea ca doar jumatate din zestre revine sotului fara ca sotia sa mai poata fi inchisa
in manastire si stabilea aceeasi sanctiune si in cazul sotului vinovat de adulter. In ceea
ce priveste obligatia de inzestrare, Codul Calimach arata ca ea revine parintilor si
bunicilor, iar Legiuirea Caragea si Pravalniceasca Condica stabilesc ca obligatia este in
sarcina fratilor, ca un corolar al privilegiului masculin.
Codurile reglementeaza si institutii noi dupa modelul celor mai avansate legiuiri
europene: insitutia tutelei (epitropia), curatelei (curatoria) pt administrarea bunurilor
copiior minori si/sau orfani. Domnul Scarlat Calimach a infiintat judecatorii
epitropicesti pe langa episcopiile din Roman si Husi, aflate sub supravegerea unei
comisii epitropicesti de pe langa Mitroppolia de la Iasi.
O alta institutie este adoptia, denumita infiala si este reglementata raspunderea
civila si penala, la baza careia este asezat principiul raspunderii personale.
Pravalniceasca Condica precizeaza ca sotia nu raspunde pt datoriile si comertul sotului
si nici pt faptele penale ale acestuia savarsite fara participarea ei, dupa cum nici
parintii nu raspund pt actele si faptele de comert savarsite de copiii lor, care nu mai
sunt nevarstnici si nu se mai afla in intretinerea lor.
In materia succesiunilor, mostenirea poate fi deferita potrivit legii, adica fara
testament sau potrivit testamentului intocmit de defunct. In materia succesiunii legale
aveau vocatie succesorala cele 3 categorii de rude de sange pana la gradul 8, precum si
sotul supravietuitor. Daca sotul supravietuitor vine in concurs cu copiii, dobandeste o

85
parte virila cat a unui copil in uzufruct; iar daca vine in concurs cu celelalte rude sau
copii ai acestuia rezultati dintr-o casatorie anterioara dobandeste o cota indiviza de 1/6
pana la 1/3 din mostenire in proprietate. In lipsa altor rude, sotul supravietuitor culege
intreaga mostenire, iar daca defunctul nu are rude sau sot supravietuitor, succesiunea
este declarata vacanta si este culeasa de stat. Mostenirea robului fara urmasi revine
stapanului acestuia. Sunt consacrate institutia rezervei succesorale, denumita partea
legitima, precum si institutia trimiriei, denumita partea sufletului care inseamna ca 1/3
din mostenire este destinata cheltuielilor de inmormantare si pomenire a defunctului.
Intre legiuirile celor doua tari romane exista si unele deosebiri. De exemplu, Codul
Calimach prevede ca deschiderea succesiunii se face si in cazul declararii mortii civile,
pe care o numeste moarte politiceasca. Pravalniceasca Condica si Legiuirea Caragea
consacra privilegiul masculin, apoi Codul Calimach prevede ca vin in concurs cu
copiii legitimi si copiii naturali, in timp ce Legiuirea Carage confera copiilor naturali
vocatie succesorala doar la succesiuna mamei lor, insa toate legiuirile prevad ca fetele
care au fost inzestrate nu pot sa ceara sinisfora (colatio dotis) pt a veni la mostenire,
dar nici nu pot fi obligate la aceasta. Codurile prevad si posibilatea dezmostenirii
(dezheradarii) pt cazuri determinate: comportament imoral, neingrijirea pe caz de
boala, acuzarea pe nedrept in materie penala etc.
Mostenirea testamentara se defera prin testament in forma scrisa (diata) sau in
forma verbala in fata a 5 martori. Codul Calimach prevede ca anumite persoane
(femeile, robii, saracii) nu pot fi martori la intocmirea testamentului.
In materia obligatiilor, spre deosebire de pravilele anterioare, Legiuirea Caragea
prevede multe dintre principiile de baza ale contractelor, iar Codul Calimach, care este
superior ca tehnica de reglementare, dezvolta o adevarata teorie generala a obligatiilor,
consacrand ca izvoare de obligatii legea, tocmeala (contractul) si vatamarea pricinuita
cuiva (delictul). Atat Legiuirea Caragea at si Codul Calimach clasifica tocmeala dupa
forma lor in scrise si nescrise (prin viu grai). Codul Calimach distinge intre tocmeli
unilaterale si bilaterale, dupa efectele pe care contractele le produc, adica unilaterale
generand obligatii doar in sarcina uneia dintre partile contractante, tocmeli bilaterale,
generand obligatii in sarcina ambelor parti contractante. Conditiile de existenta si
validitate a contractelor sunt capacitatea, cosimtamantul, obiectul si cauza.
Capacitatea (vrednicia persoanelor) este reglementata in amanuntime de Codul
Calimach care afirma principiul ca tot omul se socoteste vrednic de a-si castiga drituri,
insa dupa randuielile hotarate de catre legi. Aceste legi restrangeau capacitatea
persoanelor, potrivit discriminarilor de tip feudal atat pt drepturile politice cat si pt
drepturle civile. Erau considerati nevrednici sau incapabili cei condamnati pt o
infractiune grava pe timpul executarii pedepsei.
Consintamantul, potrivit Legiuirii Caragea, trebuia sa fie lipsit de sila si viclesug,
adica nevitiat.
In ceea ce priveste obiectul, potrivit Codului Calimach, acesta trebuia sa fie in
comert, adica in circuitul juridic civil.
Cat priveste cauza, Legiuirea Caragea produce, dupa modelul Codului Napoleon,
principiul cauzei licite, potrivit caruia tocmeala impotriva pravilelor si a naravurilor
celor bune nu se tocmeste, adica sunt nule contractele avand o cauza ilicita sau
imorala.

86
 In materia contractelor, Pravilniceasca Condica reglementeaza contractul de
imprumut in amanuntime, iar Legiuirea Caragea si Codul Calimach reglementeaza
toate celalte contracte. Cel mai amanuntit reglementata este vanzarea, corespunzand
nivelului de dezvoltare la care ajunsesera la vremea respectiva relatiile de schimb. Sub
aspectul formei, vanzarea se poate realiza sub forma scrisa sau orala, forma scrisa,
potrivit Legiuirii Caragea, fiind obligatorie la vanzarile de imobile si robi. Sunt
instituite anumite incapacitati de strainare (de ex, ecumenii cu privire la averea
manastirilor pe care le administrau) si incapacitati de dobandire (necrestinii nu aveau
dreptul de a cumpara mosii), reglementate de Codul Calimach. La vanzarea mosiilor si
a robilor trebuia respectat dreptul de protimis. Era reglementata si posibilitatea anularii
vanzarii pt leziune, atunci cand pretul este inferior jumatatii valorii de circulatie a
bunului, iar cumparatorul nu dorea sa completeze pretul pana la aceata linie.
In materia contractului de donatie, se prevad cauzele de revocare a donatiei, de
ex. atingerea adusa de catre donator persoanei sau averii donatorului si erau
reglementate darurile de logodna, de dinaintea nuntii si cele de-a doua zi dupa nunta.
In ceea ce priveste contractul de imprumut, sediul materiei pt acest contract se afla
cu precadere in Pravalniceasca Condica. Sunt reglementate mentiunile contractului,
obligativitatea incheierii acestuia in forma scrisa, necesitatea prezentarii a cel putin 3
martori pt a se edita o tagaduire ulterioara a inscrisului de catre debitor. Daca debitorul
nu platea la scadenta, creditorul se adresa instantei care hotara vanzarea bunului
zalogit la mezat, adica la licitatie publica, creditorul urmand a se indestula din pretul
estimat, iar daca imprumtul era garantat cu chezasi (garanti personali), chezasul avea
beneficiul de discutiune, adica dreptul de a-i cere creditorului sa-l urmareasca mai intai
pe debitorul principal si numai daca acesta e insolvabil, sa se indrepte impotriva sa in
limitele insolvabilitatii debitorului principal.
Pravalniceasca Condica reglementa si institutii noi: cambie, denumita polita sau carte
de imprumutare, si imprumutul cu dobanda, dobanda fiind fixata la maxim 10% pe an
cu interzicerea anatocismului, insa aceste reglementari nu au stopat practic acordari de
imprumuturi cu dobanzi camataresti, ba mai mult, s-a incetatenit practica tinerii la
munca a taranilor debitori de catre creditorii lor in contul dobanzilor sumelor
imprumutate.
Un alt contract reglementat este de locatiune cu numeroasele variante ale
acestuia : 1. contract de arenda, avand ca obiect mosiile ; 2.contract de inchiriere,
avand ca obiect un imobil cu destinatie de locuinta. Legiuirile prevad un drept de
protimis al copartasilor la incheierea sau arendarea unui bun stapanit in indiviziune si
sunt reglementate si variante ale arendei: contractul de amfiteoza si contractul de claca.
In ambele sunt reglementate obligatiile taranilor clacasi, cuantumul dijmelor, al zilelor
de claca, nartul, interdictia clacasilor de a efectua amenajari fara acordul stapanului,
precum si dreptul acestuia de a lua in proprietate bunurile efectuate de clacasii fugiti
de pe mosii sau cei morti fara mostenitori legali.

Dreptul penal  citit din carte

Organizarea juridica si procedura de judecata

87
 Instantele erau constituite ca organe colegiale, ierarhizate si specializate in cadrul
unui sistem al institutiilor de judecata stabilite de Pravalniceasca Condica.
La primul nivel se afla “judecatoria dupa langa judete”, compusa dintr-un
judecator, un logofetel (grefier) pt tinerea condicilor si 2 functionari marunti pt
celelalte treburi ale instantei. Ispravnicii judetelor isi pastrau dreptul de a judeca
singuri sau impreuna cu judecatorul.
La nivelul al doilea se aflau departamentele. La Bucuresti erau 2: unul cu 8
judecatori, celalalt cu 7, iar la Craiova – o judecatorie alcatuita din 4 boieri judecatori,
avand competenta in materie civila. La Iasi se afla departamentul al doilea pt pricine
civile mai mici si Divanul judecatoresc pt cele mai mari.
In materie penala, la Bucuresti functiona Departamentul Vinovatiilor, denumit
criminalian. La Craiova functiona o institutie similara compusa din 3 boieri iar la Iasi
exista un Departament al Afacerilor Criminale.
Pt procesele cu elemente de extraneitate, in Tara Romanesca functiona
Departamentul Strainelor Pricini, iar in Moldova Departamentul Treburilor Straine.

Pt infractiuni cu caracter politienesc (contraventii) exista Spataria si Agia la

Bucuresti (Spataria pt contraventii savarsite in mahalale, iar Agia pt cele savarsite in
centrul orasului).
La al treilea nivel se afla Departamentul Velitilor Boieri si Divanul Olteniei de la
Craiova. Sub aspectul competentei functionale, aceste institutii judecau in prima
instanta pricinile dintre boieri si ca instanta de apel, apelurile impotriva hotararilor
date de celelalte departamente.
La ultimul nivel se afla Divanul Domnesc ca insitutie suprema condusa de domn.
In materie procesuala, legiuirile adoptate in cea de-a doua faza a regimului turco-
fanariot contin urmatoarele dispozitii mai importante:
- introducerea condicilor de judecata;
- obligativitatea redactarii si motivarii hotararilor, cu aratarea capului de pravila (a
textului de lege prin care se sprijina solutia);
- introducerea sistemului reprezentarii in justitie prin mandatari, numiti vechili si prin
avocati, numiti vechili de judecati;
- introducerea condicii siretilor (un inceput de cazier judiciar);
- introducerea sistemului recuzarii judecatoresti;
- introducerea obligativitatii publicitatii opratiunilor imobiliare;
- introducerea termenelor de prescriptie a actiunilor si a termenelor de optiune
succesorala;
- legiferarea unor proceduri speciale, cum este cea a falimentului sau arbitrajului.

88