Read without ads and support Scribd by becoming a Scribd Premium Reader.
See Premium Plans
 
Generalitati
 
ROLUL ŞI POZIŢIA CADRELOR MEDII
Dezvoltarea forţelor de producţie în condiţiile revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane, introducerea în practica curentă a unor instalaţii, aparatură şi instrumentar de înaltă tehnicitate, extinderea automatizării şicomplexarea proceselor tehnologice, cerinţele conducerii şi organizării ştiinţifice a muncii impun în modobiectiv creşterea continuă a nivelului de pregătire, de formare şi informare a tuturor cadrelor.Dar nu poate fi constructor al societăţii noastre şi nici beneficiar al efortului colectiv decât ce! care îmbinăarmonios setea de cunoaştere cu receptivitatea pentru nou şi valenţele morale; într-un cuvânt, ştiinţa cuconştiinţa.în acest spririt trebuie înţelese rolul şi poziţia cadrelor medii. Cadre cu tehnicitate ridicată, situate pe cea maiînaltă treaptă de pregătire a personalului sanitar, acestea au menirea să umple golul dintre examenul medical propriu-zis şi îngrijirea bolnavului, înţeleasă în toată complexitatea sa.Este cunoscut faptul că examenul medical - actul prestat de medic - nu epuizează imensul volum de practici şiacţiuni care constituie îngrijirea bolnavului."Medicul trece, asistenta rămâne. Medicul prescrie, asistenta execută" - iată de ce îndeplinirea obligaţiilor care-irevin, la un nivel superior de înţelegere şi interpretare, ca urmare a pregătirii sale de bază şi tehnico-profesionale,constituie aportul remarcabil al asistentei medicale.Pregătirea de bază a asistentelor medicale, nivelul lor ridicat de cultură generală le permit, pe de o parte,însuşirea mai profundă şi mai rapidă a unor cunoştinţe şi practici de specialitate şi mai multă receptivitate faţă deştiinţă şi faţă de nou, iar pe de altă parte, un orizont mai larg, o orientare mai rapidă la patul bolnavului. Asistentamedicală, a cărei sarcină de bază este asigurarea condiţiilor optime de îngrijire a bolnavilor, are atribuţii: deîngrijire medicală propriu-zisă, igienico-sanitare, organizatorice, educative şi gospodăreşti.Locul său de muncă poate fi spitalul, policlinica sau circumscripţia medico-sanitară. Este lesne de înţeles că, pentru a-şi duce activitatea în bune condiţii, trebuie să cunoască bine instituţia în care lucrează, sub toateraporturile: structură, organizare etc. în cadru! policlinicii sau al circumscripţiei medicale, asistenta medicală aresarcina de a aplica toate cunoştinţele dobândite în anii de studiu pentru îngrijirea bolnavilor ambulatori, de aexecuta toate tehnicile şi actele medicale care se pot efectua ambulatoriu în unitatea sanitară respectivă sau ladomiciliul bolnavului, de a contribui la acţiunile de depistare a bolilor, la acţiunile profilactice şi de educaţiesanitară, pe scurt, de a contribui cu toate posibilităţile saîe la vindecarea bolnavilor, la îmbunătăţirea stării desănătate a populaţiei.Aportul său evine mai important dacă-şi însuşeşte cunoştinţele şi tehnicile care sunt de competenţa sa dindomeniul transfuziei, terapiei intensive, electrocardiografie!, oftaimologiei, otorinoloringologiei etc. Spitalulrămâne însă locul unde toate valenţele asistentelor medicale pot fi valorificate pe deplin şi unde aportul şi rolullor sunt de neînlo-cuit. Aici sunt permanent în serviciul bolnavului - de la internarea acestuia şi până laexternare.Ele asigură toate îngrijirile prescrise, participă la examinarea bolnavului, la supravegherea lui, prelevează produsele biologice şi patologice, pregătesc bolnavii pentru examinările radiologice, endoscopice, asigurătratamentul, păstrează şi întreţin mobilierul, vesela, aparatura, instrumentarul etc., conferind totodată bolnavilor cele mai bune condiţii de igienă şi de confort. Având obligaţia de a supraveghea bolnavii şi de a urmări toatecomplicaţiile şi accidentele afecţiunilor şi tratamentelor aplicate, trebuie să le ştie bine şi să le recunoască lanevoie. Iată de ce trebuie să aibă temeinice cunoştinţe de patologie şi terapie, să cunoască semnele şi simptomele bolilor, contraindicaţiile şi incom-patibilităţile medicamentelor. Dacă asistenta nu are rolul de a recomandatratamente, în schimb are obligaţia să semnaleze toate modificările apărute în starea bolnavului. Asistentamedicală trebuie să-şi cunoască bine atribuţiile, să-şi îndeplinească obligaţiile planificat şi organizat, pentru catimpul de muncă să fie pe deplin folosit. Organizarea raţională a muncii sale asigură un randament mai mare, oeconomie de forţe, de timp şi de materiale. Există, totuşi, un sector de activitate în care factorul timp nu areimportanţă: liniştirea bolnavului. Atenţia acordată de către asistentă este foarte importantă, dacă ne gândim că patul constituie universul restrâns al bolnavului, timp de zile şi, uneori, săptămâni. Bolnavul care solicităasistenţă medicală îşi încredinţează sănătatea, şi uneori viaţa, în mâinile celor care îl îngrijesc.Această încredere presupune multe responsabilităţi, multe calităţi. Este locul, de aceea, să prezentăm aptitudinile,trăsăturile morale, obligaţiile şi răspunderile ueni bune asistente medicale.Rezistenţa fizică şi nervoasă şi unele aptitudini pentru profesiune. Activitatea medicală este continuă, intensă, cu permanentă solicitare fizică şi nervoasă. Câteodată, prin natura atribuţiilor, asistenta trebuie să nu doarmă, fiindnecesar ca după o noapte albă, să-şi păstreze voioşia, concentrarea, abilitatea manuală şi, mai ales, calmul.Dacă fiecare bolnav este un mic univers, mulţi sunt veritabile drame. Acest lucru trebuie înţeles şi trăit, dar nuoricine se poate acomoda uşor. Sora are adeseori menirea să acorde bolnavului îngrijirile cele mai intime, motiv
1
 
 pentru care nu trebuie să manifeste o pudoare deplasată sau dezgust, neavând nici o importanţă vârsta sau sexul bolnavului. Aceasta nu înseamnă, însă, ignorarea pudorii naturale a bolnavului. în general, atitudinea trebuie săfie degajată, naturală, fără familiaritate deplasată şi fără politeţe ostentativă. Iată de ce asistentei i se cere maimult decât tehnicitate şi cunoştinţe medicale; ea trebuie să posede o serie de calităţi psihologice: tact, stăpânire, blândeţe, devotament faţă de bolnav, faţă de suferinţele lui, conştiinciozitate. Conştiinciozitatea ridică valoareaoricărei munci, dar fără ea este de neconceput activitatea asistentei medicale, pentru că de aceasta depinde viaţa bolnavului.Chiar şi cele mai aparent nesemnificative neîndepliniri de sarcini pot avea consecinţe foarte grave, citând în acestsens administrarea cu întârziere a unui medicament, nerespectarea dozelor prescrise, întârzierea la serviciu care pot dăuna bolnavului.Devotamentul. Mai presus de toate acestea, asistenta medicală trebuie să fie devotată, să aibă curaj şi tărie.Devotamentul trebuie să se manifeste egal faţă de toţi bolnavii. Grijile personale, necazurile vieţii sale particulare nu trebuie să-i influenţeze atitudinea.O bună asistentă medicală trebuie să aibă un nivel intelectual şi de instruire superior. Sfera preocupărilor saletrebuie să fie cât mai largă, pentru a realiza destinderea psihică
 
atât de necesară profesiunii sale. Mai mult,asistenta nu trebuie să uite niciodată că are dreptul şi datoria de a deveni un intelectual. Numai astfel asistentamedicală poate înţelege şi interpreta corect boala, semnele sale şi tehnicile prestate, numai astfel poate să-şicâştige prestigiul şi demnitatea. Dar, pentru aceasta mai are nevoie de cunoştinţe profesionale corespunzătoare,de o bună pregătire profesională. Nu sunt suficiente cunoştinţele teoretice de specialitate, oricât de numeroase ar fi, fără însuşirea temeinică a tehnicilor îngrijirii bolnavului.Baza pregătirii teoretice şi practice se dobândeşte în şcoală, dar, cum în zilele noastre ştiinţele medicale progresează într-un ritm rapid, este nevoie de o permanentă instruire şi cunoaştere a metodelor noi de muncă.Specificul muncii sanitare implică consultarea permanentă a manualelor şi revistelor de specialitate, prezenţaactivă la referate, conferinţe, cercuri ştiinţifice, cursuri de reciclare.Atitudinea corectă. Când ne referim la atitudine, prin aceasta înţelegem comportamentul asistentei medicale faţăde bolnav şi faţă de celelalte categorii de personal sau vizitatori şi, bineînţeles, comportamentul său etic general.Se ştie că pacientul are pe toată durata bolii un moral şi o psihologie deformate. Unii bolnavi apreciazăîngrijirile, sunt binevoitori cooperanţi, în timp ce alţii sunt deprimaţi, anxioşi, preocupaţi de problemele afective,familiale, sociale, neliniştiţi de boală, de perspective, în sfârşit, alţii se simt depersonalizaţi, au complexe deinferioritate^considerând că nu reprezintă decât un număr, un caz. în general, orice bolnav are un sentiment dereţinere, schimbându-şi modul de viaţă. Este separat de familie, şi-a întrerupt munca, trebuie să se adapteze la onouă viaţă, la o altă disciplină, la care se adaugă, uneori, preocupările de ordin material.Asistentei medicale îi revine sarcina să-l ajute pe bolnav cu tact, înţelegere, delicateţe, atenţie. Cine nu înţelege bolnavul, nu-i cunoaşte psihologia, manifestând intoleranţă faţă de ciudăţeniile, reproşurile, criticile, uneorinejustificate, ale acestuia, dovedeşte că este străin de profesiunea medicală, inutil, chiar dăunătoare.Asistenta trebuie să manifeste solicitudine faţă de toţi bolnavii, încurajându-i în special pe cei trişti, descurajaţisau grav bolnavi. Trebuie să-şi păstreze însă totdeauna demnitatea, să nu încurajeze glumele sau atitudinilenepotrivite, să manifeste fermitate faţă de bolnavi în îndeplinirea prescripţiilor, în respectarea disciplinei despital. Nu trebuie să întrerupă îngrijirile acordate bolnavului sub pretextul terminării programului. Nu trebuie săcunoască decât un program - acela al datoriei -,interesul bolnavului primând totdeauna. întreaga sa activitatetrebuie să urmărească perseverent asigurarea celor mai bune condiţii de confort bolnavului, să-i creeze acestuiasentimentul de securitate.Asistenta trebuie să-şi cunoască şi să-şi îndeplinească şi obligaţiile faţă de vizitatori. Trebuie să fie atentă şi binevoitoare faţă de aceştia, dar să impună linişte, să scurteze vizitele obositoare, să interzică scenelezgomotoase şi aducerea alimentelor sau băuturilor interzise. Aceeaşi atitudine trebuie să aibă asistenta medicalăşi în caz de deces al bolnavului, permiţând prezenţa radelor, dar impunând liniştea şi intervenind cu moderaţie.Dar asistenta medicală are îndatoriri şi faţă de colegi, medici, administraţie. Ea trebuie să aibă, în general, oatitudine colegială, afirmaţiile care ar putea submina prestigiul colegilor sau al superiorilor fiind evitate cu grijă.Asistenta trebuie să fie foarte disciplinată, dând ascultare dispoziţiilor primite de la superiori. Trebuie să fieanimată de spirit de echipă, în interesul bolnavului şi pentru bunul mers al instituţiei în care lucrează.Asistenta trebuie să cultive şi spiritul de ordine şi de economie. Dezinteresul faţă de bunurile instituţieidovedeşte mai mult decât lipsă de educaţie, reflectă ignorarea celor mai elementare norme de viaţă şi de muncă. Pentru bunurile instituţiei trebuie să manifeste aceeaşi grijă ca pentru bunurile personale; nu trebuie să permită sau să încurajeze risipa sau abuzul de medicamente, hrană,materiale diverse etc. Folosirea bunurilor insti-uţiei în scopuri personale indică lipsa de corectitudine, dedemnitate şi abdicare de la principiile deontologiei profesionale, de la comportamentul etic general. înstrăinareaobiectelor personale ale bolnavilor sau ale decedaţilor, urmărirea unor interese personale în relaţiile cu bolnaviisau cu familiile acestora reflectă acelaşi lucru.Ţinuta asistentelor medicale face parte din condiţiile de confort ale bolnavilor şi nu trebuie să se utie că ea este şiun permanent exemplu pentru bolnav.Este dezagreabilă, şi uneori chiar demoralizantă pentru bolnav, prezenţa
2
 
unui cadru medical cu ţinută neglijentă, dezordonată, cu halatul rupt sau plin de pete. Aceasta este şi o dovadă delipsă de respect faţă de bolnav, nepolitete si o greseala.Ţinând cont de aceste considerente, asistenta medicală trebuie să poarte totdeauna echipamentul de protecţie(inclusiv boneta) curat, călcat, bine întreţinut, iar igiena sa personală, mai ales cea corporală, trebuie să fie bineîntreţinută.Secretul profesional constituie o altă obligaţie fundamentală a asistentei medicale. Tot ceea ce se află despre bolnav sau despre boala sa de la medic, bolnav, familie ori din documentele medicale, constituie secretul profesional, care nu trebuie discutat cu nimeni. Respectarea secretului profesional este o datorie morală, oobligaţie, chiar dacă bolnavul nu a cerut-o.Asistenta va păstra discreţie asupra stării bolnavului şi a tuturor problemelor legate de aceasta, chiar faţă deanturajul său. Nici bolnavului nu trebuie să-i dea informaţii în legătură cu boala, menirea sa fiind aceea de a-llinişti.In schimb, tot ce ştie, află sau observă în legătură cu bolnavul trebuie să comunice medicului.Dacă divulgarea secretului profesional poate dăuna uneori bolnavului, întotdeauna va aduce prejudicii instituţieimedicale şi personalului său.Responsabilitatea reprezintă obligaţia de a răspunde de actele săvârşite în faţa autorităţii competente, întrucâtexistă o legătură între acţiuni - chiar nedorite şi neprevăzute - şi consecinţele acestora.Responsabilitatea este în primul rând morală, cu alte cuvinte de actele sale răspunde mai întâi faţă de ea însăşi.Dar există şi o responsabilitate penală, asistenta fiind răspunzătoare de actele sale cu un grad de periculozitatesocială mai mare. Asfel, efectuarea din proprie iniţiativă a unei perfuzii, administrarea unui medicament fără prescripţie medicală, dacă au consecinţe grave pentru bolnav, antrenează responsabilitatea penală.
1. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ1. NOTIUNI GENERALE DESPRE BOALĂ
Cunoaşterea şi diagnosticul bolilor nu pot constitui un scop în sine. Istoria arată că medicina îşi are originea nuîn speculaţii filozofice sau în anumite cunoştinţe teoretice, ci în instinctul de conservare al individului şi întendinţa de ajutor reciproc în cazuri de accidente sau boli, tendinţă izvorâtă din viaţa socială.Deci, a vindeca sau cel puţin a uşura suferinţa a fost dintotdeauna scopul practicilor medicale. Dar este binecunoscut faptul că, de obicei, este mai uşor să se prevină decât să se vindece boala, adeseori apărândagravări şi chiar invalidităţi, cu consecinţe importante pentru individ, familie şi colectivitate.Greutăţile pe care le întâmpină cercetătorii în descoperirea cauzelor bolilor şi în elaborare medicamentelor caresă distrugă factorii cauzali au dus la o dezvoltare impetuoasă a profilaxiei bolilor, ajungându-se în acest fel lavaccinarea împotriva bolilor infectocontagioase. De aceea, în etapa actuală, prevenirea bolilor este idealul sprecare tinde medicina. Medicina preventivă a marcat o dezvoltare uriaşă, dar, cu toate realizările obţinute, privindîn perspectivă se poate spune că este abia la început şi că imperfecţiunile ei - atât în ceea ce priveşte medicina preventivă colectivă, cât şi, mai ales, cea individuală -alimentează şi vor mai alimenta încă mult timp medicinacurativă.Oricum, scopul medicinei îl constituie prevenirea şi vindecarea bolilor, cunoaşterea şi diagnosticul acestora fiindnumai etape necesare în drumul care duce la realizarea acestui scop.Este adevărat că unele boli nu pot fi prevenite, nici tratate, dar aceasta nu înseamnă că medicina ar fineputincioasă. Când nu se poate obţine o vindecare completă sau definitivă, se poate reda organismului o partesau întreaga sa capacitate de muncă pentru un timp mai mult sau mai puţin îndelungat. în orice caz, medicina aredatoria şi poate să aline suferinţele bolnavului, acest lucru fiind posibil astăzi.De la vechiul aforism "medicina este o artă care vindecă uneori, uşurează adesea şi consolează totdeauna",drumul parcurs a fost mare, datorită în special marilor descoperiri făcute de ştiinţele medicale şi biologice dinultimul secol.Dacă medicina se ocupă de cunoaşterea, prevenirea şi tratamentul bolilor, apare necesară lămurirea conceptelor de stare de sănătate şi stare de boală.Un organism viu poate fi definit ca un sistem complex de organe şi sisteme în echilibra dinamic. Toatecomponentele acestui sistem complex sunt în activitate echilibrată, în sensul că uneori domină funcţia unuiadintre sisteme, alteori a altuia. în cursul digestiei predomină activitatea aparatului digestiv, în timp ce în cursulefortului fizic, activitatea musculară. Coordonarea funcţiilor şi adaptarea organismului la mediu sunt asigurate desistemul nervos.Nivelul funcţiilor organismului se modifică în urma reacţiilor de adaptare. De exemplu, în cursulunui efort fizic cresc frecvenţa bătăilor cardiace, tensiunea arterială, frecvenţa şi amplitudinea mişcărilor 
3
Search
Search History:
Searching...
Result 00 of 00
00 results for result for
  • p.
    • Notes
    Load more