1.Ce sunt găurile negre?

Pe intelesul tuturor, o gaura neagra este o regiune din spatiu care are atat de
multa masa concentrata in ea incat nici un obiect din apropiere nu poate scapa d
e atractia ei gravitationala. Avand in vedere ca cea mai buna teorie despre grav
itatie pe care o avem in acest moment este Teoria Generala a Relativitatii a lui
Einstein, trebuie sa folosim niste rezultate ale ei pentru a intelege gaurile n
egre mai in detaliu. Dar sa incepem mai usor, gandindu-ne la gravitatie sub circ
umstante destul de simple.
Sa presupunem ca ne aflam pe suprafata unei planete. Aruncam o piatra pe directi
e verticala. Presupunand ca nu o aruncam prea tare, ea se va ridica un pic, dar
pana la urma acceleratia datorata gravitatiei planetei o va afce sa cada din nou
. Daca aruncam piatra destul de tare am putea s-o facem sa scape total de gravit
atia planetei. Se va ridica la nesfarsit. Viteza cu care aruncam o piatra pentru
ca ea sa scape de atractia gravitationala a planetei se numeste 'viteza de evad
are'. Dupa cum probabil v-ati dat seama viteza de evadare depinde de masa planet
ei: daca o planeta este extrem de masiva, atunci gravitatia ei este foarte puter
nica, deci viteza de evadare este foarte mare. Viteza de evadare depinde de asem
enea de distanta la care ne aflam de centrul planetei: cu cat suntem mai aproape
, cu atat mai mare viteza de evadare. Viteza de evadare a Pamantului este de 11,
2 km/s, in timp ce aceea a Lunii este de doar 2,4 km/s.
Acum sa ne imaginam un obiect cu o concentratie enorma de masa intr-o atat de mi
ca raza incat viteza de evadare este mai mare decat viteza luminii. Deci, cum ni
mic nu poate merge mai repede decat lumina, nimic nu poate scapa din campul grav
itational al obiectului. Chiar si lumina va fi trasa inapoi de gravitatie si nu
va fi in stare sa scape.
Ideea unei concentratii de masa atit de densa incat nici lumina nu poate scapa
dateaza inca din timpul lui Laplace in secolul XVIII. Aproape imediat dupa ce Ei
nstein a dezvoltat relativitatea generala, Karl Schwarzschild a dat solutia ecua
tiei matematice care descria un astfel de obiect. Abia mult mai tarziu, prin 193
0, datorita muncii lui Oppenheimer ,Volkoff si Snyder, oamenii s-au gandit ca ac
est tip de obiecte chiar exista in Univers. Acesti cercetatori au aratat ca atun
ci cand o stea suficient de masiva ramane fara combustibil, nu mai e in stare sa
reziste impotriva propriei atractii gravitationale, si colapseaza intr-o gaura
neagra.
In relativitatea generala, gravitatia este o manifestare a curburii spatiu-timpu
lui. Obiectele masive distorsioneaza(deformeaza) spatiul si timpul, astfel inca
t regulile uzuale ale geometriei nu se mai aplica. Langa o gaura neagra, distors
iunea spatiu-timpului este foarte severa si din aceasta cauza gaurile negre au n
iste proprietati foarte ciudate. O gaura neagra are ceva ce se cheama 'orizontul
evenimentului'. Acesta este o suprafata sferica ce marcheaza granita gaurii neg
re. Poti "intra" in gaura prin acest orizont, dar nu mai poti iesi niciodata. De
fapt, odata ce ai trecut de orizontul evenimentului, esti condamnat sa te aprop
ii din ce in ce mai mult de 'singularitatea' din centrul gaurii negre.
Ne putem imagina orizontul evenimentului fiind locul unde viteza de evadare est
e egala cu viteza luminii. In afara acestui orizont, viteza de evadare este mai
mica decat viteza luminii, deci daca turnati motorul indeajuns, puteti scapa de
atractia gravitationala. Dar daca va aflati in interiorul orizontului, oricat de
puternic ar fi motorul tot nu veti scapa.
Orizontul are niste proprietati geometrice foarte ciudate. Pentru un observator
care sta nemiscat la distanta mare de gaura neagra, orizontul pare a fi o supraf
ata sferica frumoasa si statica. Dar odata cu apropierea de orizont, ne dam seam
a ca are o viteza foarte mare. De fapt se misca spre exterior, relativ la singul
aritate, cu viteza luminii! Asta explica de ce e usor sa treci orizontul spre in
terior, dar e imposibil s-o faci in directia opusa.
E chiar foarte ciudat. Orizontul e static, dar dintr-un anumit punct de vedere e
l poate fi considerat ca fiind in miscare. Ca sa folosesc o exprimare mai plasti
ca el trebuie sa fuga atat de repede numai ca sa ramana pe loc.
Odata intrat in orizont spatiu-timpul este distorsionat atat de mult incat coord
onatele care descriu distanta radiala si timpul isi schimba rolurile. Adica "r",
coordonata care arata cat de departe suntem de centru, devine o coordonata asem
anatoare timpului, iar "t" devine asemanatoare spatiului. O consecinta a acestui
fapt este aceea ca nu te poti opri din miscrea spre un ’r’ din ce in ce mai mic
, la fel cum in circumstante obisnuite nu te poti opri din mersul spre viitor (a
dica spre valori din ce in ce mai mari ale lui ’t’). In final, ne vom lovi de si
ngularitate la r=0. Am putea incerca s-o evitam, turand motorul, dar e inutil: n
u conteaza directia in care mergi nu-ti poti evita viitorul. Incercarea de a evi
ta singularitatea, odata trecut orizontul evenimentului, e la fel ca si cum ai i
ncerca sa eviti ziua de maine.
Numele "gaura neagra" a fost inventat de John Archibald Wheeler, si s-a incetate
nit datorita faptului ca are mai mult lipici, ca sa spun asa, decat celelelte di
naintea lui. Inaintea lui Wheeler, aceste obiecte erau uneori denumite "stele in
ghetate".

Imagine simulată pe compute

r a unei găuri negre
<<Pe masura ce se rotesc, gaurile negre lasa o
gaura in spatiu-timp>>
2. Găurile negre sunt «mamele» galaxiilor.

Oamenii de stiinta au gasit raspuns la intrebarea „Cine a fost mai intai: oul sa
u gaina?” in ceea ce priveste formarea universului. Astronomii au ajuns la concl
uzia ca gaurile negre preced aparitia galaxiilor. Se presupune ca majoritatea ga
laxiilor, inclusiv Calea Lactee, au gauri negre in centrul lor. Problema care s-
a pus este daca gaurile negre au ajutat la formarea galaxiilor prin atragerea de
materie sau acestea au aparut in mijlocul galaxiilor deja existente. Noile cerc
etari, care iau in calcul primele miliarde de ani din istoria universului, arata
ca prima ipoteza este mai aproape de adevar. „Se pare ca gaurile negre au aparu
t primele”, a spus Chris Carilli, de la Observatorul Radioastronomic National di
n SUA. Observatiile radiotelescopice au relevat ca galaxiile mai tinere si mai d
epartate contin gauri negre mult mai mari comparativ cu masa lor decat cele mai
vechi si mai apropiate. „Concluzia este ca gaurile negre au inceput sa creasca p
rimele”, a explicat cercetatorul german Fabian Walter. Urmatoarea provocare pent
ru oamenii de stiinta este sa descopere cum afecteaza cresterea gaurilor negre d
ezvoltarea galaxiilor si reciproca.

3. Găurile negre supermasive sunt inima vie a galaxiilor .

Galaxiile masive au in centrul lor gauri negre supermasive. Dinamica acestora a
fost studiata recent de un grup de astronomi germani si americani, iar rezultate
le au fost surprinzatoare.
Gaurile negre sunt cunoscute pentru campul lor gravitational extrem, datorita ca
ruia nici macar lumina nu le mai poate parasi. In centrul galaxiilor masive exis
ta gauri negre supermasive, cu mase de miliarde de ori mai mari decat cea a Soar
elui. In conceptia populara, gaurile negre sunt nedorite, pentru ca ele distrug
iremediabil tot ceea ce “ingurgiteaza”.
Un grup de astronomi americani si germani vine cu noi rezultate, care arata ca g
aurile negre supermasive, cele care se afla in centrul galaxiilor, functioneaza
ca niste adevarate inimi pentru galaxie, pompand energie la intervale regulate s
i contribuind la stabilitatea galaxiilor.
Cercetatorii au observat direct centrul galaxiei M84 cu ajutorul telescopului sp
atial Chandra, lansat in 1999. Acesta este dotat cu o camera digitala speciala,
ce poate fotografia in raze X.
Nucleul galaxiei M84 studiat are o dimensiune unghiulara de aproape 2 minute de
arc (cam de zece ori mai mic decat dimensiunea unghiulara a Lunii) si o dimensiu
ne de 30.000 de ani lumina.
In domeniul spectral investigat de cercetatori (0,5-2 keV) imaginile obtinute de
Chandra arata cum nucleul galaxiei emite cateva valuri succesive de materie int
erstelara puternic incalzita. Materia emisa de nucleul galaxiei se prezinta sub
forma unei plasme de temperatura ridicata, care incalzeste efectiv mediul galact
ic din apropierea centrului galaxiei.
Ea este emisa nu de gaura neagra propriu-zisa, ci de vecinatatea acesteia, acolo
unde materia absorbita de gaura neagra supermasiva se apropie de orizontul gaur
ii negre si unde coliziuni puternice sunt foarte probabile. Descrierea acestor f
enomene este insa inca un mister pentru oamenii de stiinta. Ceea ce i-a surprins
pe cercetatori este prezenta valurilor succesive de emisie de plasma incalzita.
Desi fenomenul nu pare sa fie regulat, el are loc la intervale suficient de scu
rt de timp ca sa incalzeasca in permanenta centrul galaxiei.
Intr-o prima instanta, noile observatii prezinta un mecanism pentru un efect obs
ervat si in alte galaxii si anume prezenta unui gaz de temperatura ridicata in a
propierea centrului galaxiilor. In a doua instanta, prezenta acestui gaz puterni
c incalzit opreste procesul de formare a noi stele in apropierea centrului galax
iei, pentru ca materia interstelara are nevoie de un mediu mai rece pentru a con
densa in stele.
O consecinta directa, spun cercetatorii, este stabilitatea galaxiilor. Practic,
pentru a-si pastra stabilitatea, aceste galaxii sunt incalzite exact in locatia
unde este mai multa nevoie si anume centrul lor. De aceea, adauga ei, gaurile ne
gre supermasive din centrul galaxiilor pot fi asemanate unei inimi, care pompeaz
a sange in mod regulat in organism, pentru a-i mentine functionarea corecta. Pen
tru a confirma noul rol al gaurilor negre supermasive, cercetatorii au realizat
si simulari numerice hidrodinamice, care confirma in parte mecanismul observat.
Desigur, noile observatii asteapta sa fie confirmate si de alte studii. Daca ele
sunt corecte, pot arunca o alta imagine asupra rolului gaurilor negre care, iat
a, poate fi pozitiv..
Se prea poate ca gaurile negre sa joace un rol important in stabilitatea galaxii
lor si deci in aparitia vietii. De unde pana acum gaurile negre erau asociate cu
distrugerea, iata ca rolul lor poate fi nu doar pozitiv, ci, de ce nu, chiar cr
ucial in aparitia vietii.

4. TIPURI DE GĂURI NEGRE

Găurile negre super-masive pot îngloba de câteva miliarde de ori mai multă mater
ie decât conţine Soarele. Aceşti monştri cosmici există în centrul fiecărei gala
xii de mari dimensiuni
Găurile negre microscopice au mase minuscule şi în acest caz efectele mecanicii
cuantice devin foarte importante. Există teorii care afirmă că acest tip de găur
i negre ar fi apărut la momentul Big Bang-ului, şi ar fi dispărut repede sub inf
luenţa efectelor cuantice anterior menţionate. Se crede că în momentul dispariţi
ei lor acestea ar emite rafale de particule de energii înalte, numai că asemenea
evenimente nu au fost detectate, cel puţin până în 2008.
5. Găuri negre hoinare prin Calea Lactee
Deşi poate duce a scenariu de film SF, diverse găuri negre hoinăresc prin galaxi
a noastră ameninţând să înghită tot ce ajunge prea aproape de ele. Noile calcul
e ale cercetătorilor de la Centrul de Astrofizică Harvard-Smithsonian sugerează
că sute de găuri negre masive (rămăşiţe ale vremurilor de început ale galaxiei)
pot fi în deplasare prin Calea Lactee.
Vestea bună este că Pământul e în siguranţă. Cea mai aproape gaură neagră de ace
st tip se află la mii de ani-lumină distanţă. Astronomii sunt nerăbdători să loc
alizeze astfel de găuri negre pentru a obţine informaţii asupra formării lor. Ac
este găuri sunt relicve ale istoriei Căii Lactee, iar astronomii sunt acum nişte
arheologi cosmici care le studiază pentru a afla mai multe despre istoria galax
iei noastre.
Potrivit teoriei, găurile negre hoinare au apărut iniţial în centrele unor galax
ii pitice şi cu masă scăzută. De-a lungul vremii, aceste galaxii pitice s-au con
topit pentru a forma galaxii de mărimea Căii Lactee. De obicei, când două galaxi
i se ciocnesc găurile lor negre se contopesc de asemenea. Dar uneori emisiile de
radiaţie gravitaţională trimit una dintre aceste găuri undeva la periferia mega
-galaxiei, dar nu suficient de departe pentru a scăpa de forţa ei gravitaţională
. Astfel de găuri negre mici pot fi încă în preajma periferiei Căii Lactee. Numă
rul de găuri negre rătăcitoare prin galaxie depinde de multitudinea de proto-gal
axii care au format Calea Lactee. Ele pot fi greu de reperat deoarece o gaură n
eagră este vizibilă doar când absoarbe materia din preajma sa
6. CUM DETECTĂM O GAURĂ NEAGRĂ ?
Nu este posibilă studierea şi observarea directă a fenomenelor de dincolo de ori
zontul evenimentelor unei găuri negre. De altfel, despre un obiect care traverse
ază această graniţă imaginară se poate spune că a părăsit pentru totdeauna Unive
rsul nostru. Şi atunci, din moment ce nimic, nici măcar lumina, nu poate scăpa a
cţiunii unei găuri negre, cum reuşesc astronomii să detecteze asemenea fenomene
cosmice?
Localizarea unei găuri negre izolate în spaţiul cosmic este posibilă datorită ob
servării traiectoriilor curbe pe care lumina provenită de la stelele dinapoia sa
le urmează. O şi mai bună şansă de a detecta o gaură neagră ar exista dacă acea
sta nu ar fi izolată într-o regiune a spaţiului cosmic, ci ar fi însoţită de o s
tea vecină care să orbiteze în jurul său. Acest tip de gaură neagră ar absorbi m
aterie din steaua vecină, care ar orbita în jurul său, la o distanţă sigură, în
exteriorul orizontului de evenimente. Materia provenită din stea s-ar încălzi pe
măsură ce ar fi atrasă înspre gaura neagră, fiind astfel emise cantităţi imense
de radiaţie de mare energie. Radiaţiile foarte puternice care provin din zone m
ici ale spaţiului sau de la stele care orbitează în jurul unor parteneri invizib
ili - iată care sunt indiciile cu ajutorul cărora cărora putem localiza o gaură
neagră.