You are on page 1of 2

Actul original de naştere al lui Armand Călinescu

(23 mai 1893, Piteşti – 21 septembrie 1939, Bucureşti),


fiul lui Mihail Călinescu şi Ecaterina, născută Gherman.

REGISTRUL STAREI CIVILE


PENTRU NĂSCUŢI(*

Nr. 164
Maiu 23
Armand Michail Călinescu

Din anul una mie opt sute nouăzeci şi trei, luna maiu, ziua douăzeci şi trei, ora
patru post meridiane. Act de nascerea copilului Armand de secs masculin, născut eri la ora
unusprezece dimineaţa în oraşul Piteşti, la casa părinţilor sei cu no. 104 din strada
Egalitatea, coloarea de Negru. Fiu legitim al d-lui Michail Călinescu în etate de azi
douăzeci şi şapte, român ortodox, de profesie medic veterinar şi al soţii acestuia Ecaterina
Călinescu născută Gherman, de ani douăzeci şi doi, după declaraţiunea făcută de tatăl, care
ne-a presentat copilul. I. Martor d-nu Spirescu George, de ani treizeci, căpitan. II. Martor
d-l Panaitescu George, de ani douăzeci şi şase, locotenent, ambii domiciliaţi în sus numita
stradă, care au subscrisu acest act, după ce li s-au citit împreună cu noi şi cu declarantele.
Constatat după lege de noi, oficierul stărei civile din Pitesci.
Declarante, M. Călinescu
Martori, Căpitan G. Spirescu
Locot. G. Panaitescu
Oficier, G. G[…]

<Notă laterală>
Încetat din viaţă la 21 septembrie 1939 în Bucureşti, actul de deces no. 1398/939
al sect. 4 Verde. Făcut menţiunea azi 24 noiembrie 1939.
Ofiţer al stării civile, M. Constantin[…]

*)
Direcţia Judeţeană Argeş a Arhivelor Naţionale, Colecţia de Stare Civilă, Piteşti, registru
1/1891-1893.

You might also like