Slova creştină 3

În această lună, în ziua şasea,

BIOGRAFII SFINTE Cel între sfinţi, Părintele nostru Nicolae a trăit
pomenirea celui între sfinţi pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Mai
întâi a strălucit prin vieţuire călugărească, iar pentru
Părintelui nostru Nicolae, viaţa lui îmbunătăţită a fost făcut arhiereu. Dar
arhiepiscopul Mirei Lichiei, pentru că sfântul propovăduia cu îndrăzneală
credinţa în Hristos, a fost prins de mai-marii cetăţii, a
făcătorul de minuni. fost bătut şi chinuit, apoi aruncat în temniţă,
împreună cu alţi creştini. Când marele şi
binecredinciosul împărat Constantin a ajuns, cu voia
lui Dumnezeu, împărat al romanilor, au fost eliberaţi
din legături toţi cei închişi şi, odată cu aceştia, şi
Sfântul Nicolae, care s-a dus în Mira. Nu după multă
vreme primul sinod de la Niceea a fost întrunit de
către marele Constantin, la care a luat parte şi Sfântul
Nicolae.
Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, de
când a propovăduit în Mira Lichiei - unde a fost
episcop - s-a impus în conştiinţa credincioşilor
contemporani cu el şi a rămas contemporan cu toate
generaţiile de credincioşi. A câştigat cu smerenia cele
înalte şi cu sărăcia cele bogate. A fost sărac pentru că
n-a vrut să fie bogat, a fost sărac pentru că i-a ajutat pe
cei săraci. I-a ajutat din prisosul lui pe semeni, pentru
ca a ştiut că prin milostenia sa se apropie de Cel Ce a
spus: "Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui." A
fost doritor de înmulţirea binelui şi a bucuriei şi a
intervenit pentru ajutorarea celor ce erau sa piară în
păcat.
Sfântul Nicolae a făcut multe minuni, aşa cum
arată Istoria vieţii sale. A păstorit dumnezeieşte
poporul ortodox şi, ajungând la adânci bătrâneţi, s-a
mutat către Domnul. Dar Sfântul Nicolae nici după
moarte nu şi-a uitat turma sa. Că în fiecare zi face cu
îmbelşugare bine celor ce au nevoie şi-i izbăveşte de
tot felul de primejdii şi nevoi, Căci şi acum, ca şi
atunci, Acelaşi Dumnezeu lucrează prin sfântul Său
minunile Sale cele fără de număr. Cei mai mulţi sfinţi
sunt ai "oamenilor mari", care le înţeleg măreţiile.
Sfântul Nicolae este şi al "oamenilor mici" şi, prin
aceasta, al tuturor. La el se gândesc toţi cei care-l
aşteaptă ca aducător de daruri.
Sfântul Nicolae Cel Dătător de Daruri ne-ar
îndemna să fim şi noi oferitori de daruri. şi să facem
aceasta cu inima curată, cu dorinţa de a împlini
neajunsurile celor lipsiţi. Să o facem cu inima de
părinte, de frate, de fiu, de prieten, cu inima care
aduce mulţumire, aduce seninătate. Pentru că, zice
Isaac Sirul, atunci când oferi ceva, cuiva, veselia feţei
tale să fie mai mare decât darul pe care-l oferi. Dacă
am putea face şi noi aşa, sigur s-ar bucura şi Sfântul
Nicolae, a cărui sfântă pomenire o facem. Căci el ne e
apropiat de suflet şi-l putem cinsti numai dacă
suntem şi noi milostivi şi buni şi iertători cum a fost el,
sau cum putem fi noi, la măsurile noastre, îndrumaţi
de el. Să spunem, deci, împreună: Sfinte Nicolae,
roagă-te Domnului pentru noi. Amin!

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, Prin Fiul Său, Dumnezeu S-a împăcat cu oamenii, I-a împăcat, le-a pus în inimi
pace şi bucurie. Sărbătoarea Naşterii Domnului este prin excelenţă
prăznuirea Naşterii celei după trup a Domnului sărbătoarea familiei creştine, sărbătoare de la care se izvorăşte atâta
Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus binecuvantare, atâta lumină şi căldură pentru fiecare familie. Ea reuneşte în
jurul ieslei din Betleem pe toţi membrii ei care cugetă la minunea petrecută
Hristos. acum 2000 de ani.
Crăciunul - Sfânta sărbătoare a Naşterii Domnului - relevă în întreaga
sa dimensiune însemnătatea crucială pe care a avut-o şi o are în evoluţia
umanităţii, pe calea mântuirii, Naşterea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
luminându-ne calea spre iuire şi adevăr. După ce Dumnezeu a trimis pe
Arhanghelul Gavriil să aducă vestea Fecioarei Maria că va naşte pe Fiul Său,
îndată S-a zămislit Domnul nostru Iisus Hristos, în preacuratul ei pântece.
Când s-au împlinit nouă luni de la zămislire, a ieşit poruncă de la cezarul
August ca să se înscrie toată lumea şi a fost trimis Quirinius în Ierusalim ca să
facă înscrierea.
Deci a venit şi dreptul Iosif, păzitorul Născătoarei de Dumnezeu, cu
dânsa ca să se înscrie în Betleem. Şi când a venit vremea să nască Fecioara, n-a
găsit casă de găzduire, că era multă lume; de aceea a intrat într-o peşteră săracă
şi acolo a născut, fără stricăciune, pe Domnul nostru Iisus Hristos. L-a înfăşat
ca pe un prunc şi L-a culcat în ieslea vitelor. Acolo, între vite, au pus pe
Ziditorul tuturor, pentru că avea să ne mântuiască pe noi de întinăciune.
Crăciunul a fost stabilit ca sărbătoare oficială în anul 325 de primul
împărat roman creştin, Sfântul Constantin cel Mare, fixându-se atunci ziua de
25 decembrie. În anul 354, Liberius, episcopul Romei, a reconfirmat oficial
aceeaşi dată pentru sărbătoarea Naşterii Domnului. Dar de ce abia în secolul
IV a fost reglementată sărbătorirea acestui mare eveniment? Oare primii
creştini nu ştiau când s-a născut Mântuitorul? Trebuie să spunem că, la
romani, sfârşitul lunii decembrie coincidea cu serbările date în cinstea zeului
Saturn, numite saturnalii. Acestea reprezentau o formă de venerare a soarelui,
a luminii ce biruia întunericul - obicei adus din Orient, mai precis din Siria.
Unii episcopi au propus ca Naşterea Domnului să se sărbătorească tot în
aceeaşi perioadă (17 - 24 decembrie), însă obiceiul nu s-a generalizat până în
veacul al IV-lea al erei creştine, neştiindu-se cu siguranţă care ar trebui să fie
data corectă.
Uneori, Crăciunul era sărbătorit în septembrie, alteori în martie. Chiar
după fixarea datei de 25 decembrie, a mai trecut încă destul de multă vreme
până ce aceasta să fie adoptată de toţi creştinii.
Sărbătoarea Naşterii Domnului – este astfel sărbătoarea bunătăţii lui
Dumnezeu, care prin Fiul Său, îl reabilitează pe om, îl eliberează din starea de
sclavie şi de singurătate, aducându-l la bucuria comuniunii cu Dumnezeu.
Pagină realizată de Pr. Mihai-Claudiu FOCA