6 Slova creştină
CATEHEZA LITURGICĂ
Ce este liturghia ortodoxă?
Biserica Ortodoxă este, înainte de toate, o
Biserică liturgică. Cultul constituie centrul
vieţii bisericeşti şi cea mai sigură expresie a
credinţei sale (lex orandi lex credenti est).
Liturghia ortodoxă (euharistica) este
profund biblică în conţinutul ei (98 referiri
la Vechiul Testament şi 124 referiri la Noul
Testament). Aceasta explică şi faptul că
liturghia ortodoxă s-a schimbat foarte puţin
de-a lungul veacurilor. Pe lîngă faptul că ea
reprezintă interpretarea şi experienţa
comună a tainei lui Hristos şi a Bisericii
Sale, liturghia ortodoxă este - în acelaşi timp
- şi o tradiţie vie, care uneşte în aceeaşi
credinţă o mare diversitate, de generaţii şi
de Biserici etnice şi locale. Ca atare, Biserica
Ortodoxă nu poate fi înţeleasă fără liturghia
sa.
Prioritatea acordat ă liturghiei ca lex
credenti (norma credinţei) şi ca lex orandi
(rinduiala cultului), faţă de autoritatea juridică
arbitrară sau faţă de părerile teologice individuale,
constituie trăsătură caracteristică a concepţiei
ortodoxe cu privire la unitatea Bisericii: caracterul
ei sacramental-comunitar.
Liturghia - prin însăşi natura sa - este un act
integrator sau o lucrare atotcuprinzătoare: lucrarea
lui Dumnezeu pentru popor. De aici rezultă
caracterul divino-uman al liturghiei. Liturghia (din
gr. leiton+ergon) înseamnă acţiune publică sau
comună, respectiv, acţiunea lasoului, a întregului
popor al lui Dumnezeu, deci nu doar a clerului.
Cîteva exemple ale caracterului divino-
uman şi atotcuprinzător al liturghiei:
Înainte de începerea liturghiei, diaconul
reaminteşte episcopului că acum este momentul
potrivit (kairos) pentru a acţiona, de a lucra pentru
Dumnezeu (altă traducere posibilă: acum este
kairos-ul pentru lucrarea Domnului). De fapt,
denumirea tradiţională şi cea mai răspândită
pentru liturghia euharistică este, în Biserica
Ortodoxă, "dumnezeiască Liturghie".
Slujitorul principal este Însuşi Hristos,
Arhiereul nostru veşnic: "Căci Tu eşti Cel Care
aduci şi Te aduci. Cel Care primeşti şi Cel care Te
împarţi. Hristoase Dumnezeul nostru!" (rugăciu-
nea dinainte de ieşirea cu Sfintele Daruri).
Întrucît liturghia este acţiunea întregii obşti
creştine, sau acţiunea lui Dumnezeu pentru întreg
poporul Său dreptcredincios, în Ortodoxie nu
există liturghie individuală - adică săvârşită doar
pentru preot sau numai de către acesta pentru
credincioşi - cum nici liturghii speciale pentru
anumite categorii de membri ai Bisericii (liturghii
pentru bătrâni, copii etc.). De fapt, toţi membrii
Bisericii sunt invitaţi la aceeaşi liturghie, oficiată o
singură dată pe zi, în acelaşi loc: clericii şi mirenii,
tinerii şi bărânii, săracii şi bogaţii, bărbaţii şi
femeile.
Toate verbele utilizate în liturghie sunt la
plural, chiar atunci când rugăciunile sunt
pronunţate doar de către preot, întrucât acestea
sunt ale întregii comunităţi, sau pentru întreaga
comunitate. Forma dialogică între una şi mai multe
voci exprimă inclusivitatea unităţii Bisericii,
diversitatea adunată în comuniune, evitând atât
uniformitatea, cât şi individualismul, această
comuniune fiind caracterizată prin dialog, dăruire
reciprocă şi frăţietate armonioasă. (Singularul este
folosit numai atunci când preotul se pocăieşte de
propriile păcate).
Pentru a înţelege liturghia ca acţiune
integratoare prin care Biserica, Trup al lui Hristos,
este edificată în frăţietate, se face astăzi încercarea -
mai ales în diaspora ortodoxă din Europa
Occidentală şi din America de Nord - de a
reintroduce oficierea Tainelor Botezului şi
Cununiei de la începutul liturghiei euharistice, aşa
cum se proceda în Biserica primară. Adesea, vechea
tradiţie ne ajută la reînnoirea sau corectarea
tradiţiei şi practicii contemporane!
Nu cu mult timp înainte, deseori, numai
corul participa la cântarea liturgică: astăzi, însă, în
multe Biserici locale, se încurajează participarea
tuturor membrilor Bisericii la oficierea liturghiei
(cântarea şi rugăciunea comună).
Liturghia euharistică constituie un memo-
rial integrator, deoarece nu este vorba numai de
pomenirea Persoanei şi actelor lui Hristos, ci şi de
întreaga Biserică, unită cu El prin credinţă şi
dragoste. De aici rezultă şi dimensiunea soborni-
cească, nu doar locală sau naţională, a liturghiei. În
liturghia ortodoxă, Hristos nu apare niciodată
singur, ci în comuniune indivizibilă cu Tatăl şi cu
Sfântul Duh, precum şi în comuniune inseparabilă
cu Trupul Său - Biserica. Ca atare, la încheierea
oricărei rugăciuni apare doxologia treimică, adică
îndreptată către Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul
Duh, comuniunea supremă de viaţă şi iubire,
descoperită nouă de Hristos şi preamărită de
Biserică. Doxologia treimică este urmată - cu mici
excepţii - de lauda adusă Maicii Domnului, care
personifică Biserica ca Trup al lui Hristos, sau
sălăşluirea lui Dumnezeu în umanitate, Maica
Domnului realizând cea mai intimă şi liberă
acceptare a lui Hristos - Dumnezeu de către ome-
nire.
Iată câteva exemple:
Când ortodocşii săvârşesc memorialul
actualizator al morţii şi învierii lui Hristos în
liturghia euharistică, conform poruncii Sale:
"Faceţi aceasta întru pomenirea Mea" (I Corinteni
11, 24) ei Îl pomenesc pe Întregul Hristos (totus
Cristus: caput et membra) pe Iisus Hristos, Capul
unit cu Trupul Său tainic - Biserica. În acest sens,
toţi sfinţii Vechiului şi Noului Legământ
(communio sanctorum) sunt pomeniţi în liturghia
euharistică. Între aceştia, Fecioara Maria, Maica
Domnului Hristos şi icoana eshatologică a Bisericii
(Apocalipsa 12 si 21, 1-3) este pomenită într-o
formă deosebit ă de laud ă (vezi, mai ales,
proscomidia, precum şi rugăciunile de după
sfinţirea darurilor).
Liturghia menţionează sfântul (sfânta)
zilei, pe numele respectiv, conform calendarului -
aceasta constituind o altă expresie a dimensiunii
integratoare, atotcuprinzătoare a liturghiei, care
transcende spaţiul, timpul, sexul, poziţia socială,
rasa vârsta, cultura - pentru a realiza comuniunea
tuturor credincioşilor în Hristos.
Această inclusivitate a pomenirii liturgice
este accentuată şi în iconografia (pictura) ortodoxă,
care înfătişează comunităţii credincioşilor iubirea
lui Dumnezeu pentru Biserica Sa din toate
timpurile şi de pretutindeni, precum şi acţiunea
sfinţitoare a Sfântului Duh în toate generaţiile şi în
toată lumea.
Pomenirea morţilor adormiţi în credinţă
arată, de asemenea, puterea rugăciunii şi iubirii,
care este mai puternică decât moartea fizică.
Liturghia este cultul integrator de cerere şi
de mulţumire, nu numai pentru Biserică, ci şi
pentru întreaga creaţie. Tocmai de aceea se poate
vorbi despre dimensiunea cosmică a liturghiei.
Exemple:
a. în ectenia cea mare de la începutul
liturghiei, Biserica se roagă pentru întreaga lume şi
pentru toată credinţa;
b. înaintea sfinţirii pâinii şi a vinului,
cuvintele anaforei (oferirii darurilor) arată că
acestea sunt oferite lui Dumnezeu pentru întreg
cosmosul: "ale Tale dintru ale Tale, ţie Îţi aducem de
toate şi pentru toate" (adică, în numele şi pentru
binele întregii creaţii);
c. apoi, după sfinţire se spune: "încă
aducem ţie această slujbă duhovnicească, pentru
toată lumea Ta, pentru Sfânta sobornicească şi
apostolească Biserică."
Liturghia, ca Taină sau icoană profetică a
adunării eshatologice a omenirii în Împărăţia lui
Dumnezeu (Matei 24, 30-31) şi ca prânz pascal la
masa Domnului (Matei 26, 29) constituie - în acelaşi
timp - în mod paradoxal, o judecată ("crisis") şi o
acceptare a lumii noastre, o chemare la "metanoia"
(la pocăinţă, convertire şi reânoire), precum şi la
"koinonia" (comuniune de viaţa şi iubire), un
eveniment sau o frăţietate exclusivă şi inclusivă.
Tensiunea între cele două aspecte ale evenimen-
tului se vede în credinţa şi practica apostolică:
Matei 28, 19 şi Matei 25; Apocalipsa 21, 24 şi 21, 27;
Galateni 3, 28 şi I Corinteni 11, 29.
Exemple:
a. mărturisirea personală a păcatelor
(spovedania) şi mărturisirea credinţei comune
(continute în Crez şi în toate cântările liturgice)
preced participarea la împărtaşirea euharistică cu
Trupul şi Sângele Domnului;
b. împăcarea celor despărţiţi şi dezbinaţi
din cauza conflictelor de credinţă sau a lipsei de
iubire din viaţa Bisericii (schisme, certuri) este o
condiţie prelabilă pentru împărtăşirea euharistică
comună.
Observaţii: Excluderea unora de la
împărtăşirea euharistică nu este definitivă, ci - mai