Professional Documents
Culture Documents
CUZA” IAŞI
SILVIA PETRESCU
ANALIZĂ FINANCIARĂ
APROFUNDATĂ
CONCEPTE – METODE – STUDII DE CAZ
IAŞI - 2005
Analiză financiară aprofundată 3
Introducere
CUPRINS
Introducere ...........................................................................................................3
CUPRINS................................................................................................................5
CAPITOLUL 1: Bazele teoretice ale analizei financiare ...................................9
1.1. Necesitatea şi utilizatorii analizei financiare ................................................9
1.2. Relaţia analiză financiară - gestiune financiară ..........................................13
1.3. Diagnosticul financiar - instrument al analizei financiare..........................15
1.4. Sursele de date şi informaţii ale analizei financiare ...................................19
1.5. Metodologia analizei financiare..................................................................23
1.7. Etapele analizei financiare ..........................................................................29
CAPITOLUL 2: Analiza diagnostic a performanţelor şi riscurilor pe baza
contului de rezultat ..............................................................................................30
2.1. Rentabilitatea – criteriu de performanţă reflectat în contul de profit şi
pierdere ..............................................................................................................30
2.2. Analiza Tabloului Soldurilor Intermediare de Gestiune.............................33
2.2.1. Analiza Soldurilor Intermediare de Gestiune privind activitatea ........35
2.2.1.1. Analiza cifrei de afaceri................................................................37
2.2.1.2. Analiza producţiei exerciţiului......................................................43
2.2.1.3. Analiza valorii adăugate ...............................................................47
2.2.1.4. Analiza relaţiilor dintre indicatorii valorici ai producţiei .................
2.2.2. Analiza Soldurilor Intermediare de Gestiune privind rentabilitatea ....60
2.2.3. Analiza capacităţii de autofinanţare şi autofinanţării ..........................62
2.3. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor....................................................66
2.3.1. Analiza eficienţei cheltuielilor aferente veniturilor .............................67
2.3.2. Analiza cheltuielilor de exploatare ......................................................70
2.3.3. Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri..................................72
6 Analiză financiară aprofundată
CAPITOLUL 1
domeniul amortismentelor.
7) Analiza financiară şi analistul financiar: Acţionarii individuali ai marilor
întreprinderi recurg la intermediari specializaţi – analişti financiari – care studiază
informaţiile economice şi financiare, ţin legătura cu serviciile financiare ale
întreprinderilor pentru a descoperi perspectivele de dezvoltare şi a le evalua
acţiunile pe piaţa financiară. Aceşti specialişti independenţi interpretează obiectiv
documentele, punând la dispoziţia celor interesaţi rezultatele analizei externe pe
care au efectuat-o, evidenţiind în special aspectele legate de rentabilitate şi
riscuri, care conferă semnificaţie noţiunii de echilibru financiar.
Din aprecierea analistului financiar va decurge atracţia terţilor pentru
relaţii comerciale sau plasamente către întreprinderile studiate.
(financiară, comercială).
II. Analiza rentabilităţii
Examinarea rezultatelor în sine nu este suficientă; numai din confruntarea
rezultatelor cu mijloacele utilizate rezultă rentabilitatea pe baza căreia se poate
aprecia eficienţa şi competitivitatea exploatării şi a altor funcţiuni:
1) Marjele brute şi nete de rentabilitate;
2) Ratele de rentabilitate economică şi financiară.
III. Echilibrul structurilor şi strategia financiară
Creşterea este o sursă de dezechilibre; fluxurile de operaţiuni se vor
acumula în timpul diferitelor cicluri care caracterizează viaţa întreprinderii, iar
acumularea de fluxuri se efectuează mai mult sau mai puţin armonios, ceea ce
impune aprecierea nivelului echilibrului financiar:
1) Analiza capitalului angajat şi efectul de levier;
2) Determinarea independenţei financiare;
3) Acoperirea capitalurilor investite;
4) Determinarea trezoreriei disponibile pentru investiţii, finanţarea investiţiilor
IV. Aprecierea şi evaluarea riscurilor
Natura creşterii întreprinderii, nivelul rentabilităţii, dezechilibrele
acumulate produc un ansamblu de riscuri, dintre care, unele anunţă falimentul iar
altele, fragilitatea întreprinderii, ceea ce impune următoarele analize:
1) Analiza riscului economic;
2) Analiza riscului financiar;
3) Analiza riscului de faliment.
V. Sinteza diagnosticului financiar: punctele forte şi punctele slabe.
În concluzie, diagnosticul financiar este instrumentul analizei financiare
orientate spre utilizatori care vizează măsurarea rentabilităţii capitalurilor
investite şi a riscurilor, aprecierea condiţiilor de realizare a echilibrelor financiare
şi a gradului de autonomie, pe baza lui urmând decizii majore: întreprinderea îşi
întrerupe activitatea, îşi redefineşte strategia sau politica pe termen scurt.
Un bun diagnostic financiar permite o mai bună alocare a resurselor, pe
baza lui i se poate acorda sau refuza întreprinderii un credit, iar investitorul îl
poate folosi pentru a lua decizii de cumpărare sau de vânzare a acţiunilor.
Analiză financiară aprofundată 19
1) Gradul de îndatorare;
2) Acoperirea dobânzilor.
III. Indicatori de activitate:
1) Viteza de rotaţie a stocurilor;
2) Număr de zile de stocare;
3) Viteza de rotaţie a debitelor clienţi;
4) Viteza de rotaţie a creditelor furnizori;
5) Viteza de rotaţie a activelor imobilizate;
6) Viteza de rotaţie a activelor totale.
IV. Indicatori de profitabilitate:
1) Rentabilitatea capitalului angajat;
2) Marja brută din vânzări.
Ansamblul de rate cuprinde indicatori reprezentativi ce servesc la:
1) Măsurarea performanţelor (activitatea, randamentul, rezultatele), consecinţele
deciziilor în materie de investiţii şi de finanţare, structura financiară;
2) Efectuarea de comparaţii în timp pentru a studia evoluţia situaţiei financiare;
3) Situarea întreprinderii în mediul său profesional, prin compararea propriilor
rate cu ratele medii ale întreprinderilor similare.
Metoda analizelor specifice
În funcţie de scopul urmărit, analiza financiară poate utiliza o serie de
metode specifice adaptate anumitor situaţii: studiul lichidităţii-solvabilităţii,
analiza rentabilităţii şi riscului, analiza activităţii (gestiunii) întreprinderii, analiza
structurii financiare (calculul levierelor), lanţurile de rate, analiza de fluxuri,
analiza discriminantă, scoringul (riscul de faliment) ş.a.
Utilizarea instrumentului informatic
Efectuarea analizei financiare în diferite scopuri este facilitată de accesul
şi utilizarea instrumentului informatic în mai multe direcţii:
1) Stocarea datelor;
2) Calculul ratelor;
3) Determinarea echilibrelor financiare;
4) Elaborarea proiecţiilor şi previziunilor privind situaţia financiară;
5) Efectuarea analizelor de sensibilitate şi a simulărilor.
Analiză financiară aprofundată 29
CAPITOLUL 2
IQ =
Q1
⋅ 100 =
∑ q1 ⋅p1 ⋅ 100 = Iq ⋅ Ip (%).
Q0 ∑ q0 ⋅ p0 100
Pentru a asigura comparabilitatea datelor privind evoluţia reală a
indicatorilor fizici se impune fie utilizarea unor preţuri constante (p), fie calculul
mărimii reale a volumului producţiei (Qreal) cu ajutorul indicelui preţurilor:
Iq =
∑ q1 ⋅ p ⋅ 100 sau:
∑ q0 ⋅ p
Q real =
Q1
, în care: Ip =
∑ q1 ⋅ p1 ⋅ 100 .
Ip ∑ q1 ⋅ p 0
În cazul unei rate a inflaţiei mai mari de 10 %, creşterea reală a
indicatorilor fizici impune deflatarea cu ajutorul formulei lui Fisher:
⎛ 1 + Cr nom ⎞ Cr nom − Ri
Cr = ⎜ − 1⎟ ⋅ 100 = ⋅ 100 (%),
⎝ 1 + Ri ⎠ 1 + Ri
în care:
Cr = Creşterea reală;
Cr nom = Creşterea nominală.
De exemplu, la o creştere nominală de 50 %, şi o rată a inflaţiei de 30 %,
50 − 30
creşterea reală (Cr) a indicatorului este de : Cr = ⋅ 100 = 15,4 % .
1 + 30
La o rată a inflaţiei mai mică de 10 %, creşterea reală este diferenţa:
Cr = Cr nominală – Rata inflaţiei.
Analiză financiară aprofundată 37
Pmf = Pf + Sv + Li + Clr.
În aceste condiţii, cifra de afaceri raportată la valoarea producţiei marfă
fabricate (Pmf) caracterizează gradul de valorificare (Gv) a producţiei marfă:
CA
Gv = ⋅ 100 .
Pmf
Un grad de valorificare mai mic de 100 % reflectă stocuri şi facturi
neîncasate, ceea ce arată dificultăţi în desfacerea producţiei fabricate.
Potrivit normelor contabile în vigoare, cifra de afaceri include valoarea
mărfurilor şi a serviciilor la preţ de facturare, indiferent de gradul de încasare a
contravalorii acestora.
A. Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri
Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri trebuie să pună în evidenţă
care au fost principalele surse de venituri ale întreprinderii în perioada analizată,
cum au evoluat ele în timp şi ce tendinţă cunosc.
Analiza surselor de venituri trebuie corelată cu poziţia întreprinderii pe
piaţă în raport cu concurenţii, creşterea cotei de piaţă fiind favorabilă creşterii
veniturilor. Cota de piaţă a întreprinderii (Cp) se determină ca raport între cifra de
afaceri proprie (Cap) şi cifra de afaceri totală a sectorului (CAt):
CAp
Cp = ⋅ 100 .
CAt
Dacă produsele întreprinderii sunt valorificate şi pe piaţa externă, analiza
evidenţiază structura cifrei de afaceri după provenienţă, conform Tabelului 3:
Δq 200548
Δrq = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 37 ,5 %;
CA0 535016
ΔS + 445
ΔrS = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 0,08 %;
CA0 535016
Δp + 45840
Δrp = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 8,6 %.
CA0 535016
Prin însumare se verifică egalitatea:
Δrq + ΔrS + Δrp = + 37,5 + 0,08 + 8,6 = + 46,1 % = ΔrPv.
În concluzie:
1.Creşterea producţiei vândute a fost consecinţa creşterii volumului fizic şi a
preţurilor unitare ale produselor.
2. Modificarea structurii sortimentale a majorat producţia vândută prin creşterea
ponderii produsului A, cu preţul superior preţului mediu (785 > 236).
b) Analiza factorială a vânzărilor de mărfuri:
Veniturile din vânzările de mărfuri se determină în funcţie de volumul
mărfurilor desfăcute – rulajul R – (circulaţia mărfurilor) şi de cota procentuală
medie de adaos comercial ( A ), sau marja comercială exprimată procentual:
R ⋅ A R ⋅ ∑ S ⋅ A / 100
Vmf = = ,
100 100
în care:
S = Structura desfacerilor pe grupe de mărfuri;
A = Cota procentuală de adaos pe grupe de mărfuri.
Efectuăm analiza factorială a vânzărilor de mărfuri pe baza Tabelului 5:
ΔR =
(R1 − R0 ) ⋅ A 0 = + 3704 ⋅ 30 = + 1112 mil. lei;
100 100
18587 ⋅ (+ 3)
R1 ⋅ ⎛⎜⎝ A1− A 0 ⎞⎟⎠
ΔA = = = + 557 mil. lei.
100 100
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔR + Δ A = + 1112 + 557 = + 1669 mil lei = ΔVmf.
Modificarea relativă: Δr = IVm – 100 = 137,4 – 100 = + 37,4 %.
Factorii de influenţă sunt următorii:
ΔrVmf = ΔrR + Δr A ,
în care:
ΔR + 1112
ΔrR = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 0,2 %;
CA0 535016
ΔA + 557
ΔrA = ⋅ ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 0,1 %.
CA0 535016
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔrR + Δr A = + 0,2 + 0,1 = + 0,3 % = ΔrVmf.
Deci, veniturile din vânzările de mărfuri au crescut atât prin creşterea
cantităţii vândute cât şi a cotei medii de adaos comercial.
Sistemul factorial al cifrei de afaceri este următorul:
∆q = + 200548 mil. lei
∆Pv = + 246833 ∆S = + 445 mil. lei
mil. lei ∆p = + 45840 mil. lei
∆ = + 248502
mil. lei ∆R = + 1112 mil. lei
∆Vmf = + 1669
mil. lei ∆ A = + 557 mil. lei
Analiză financiară aprofundată 43
ΔPi + 1656
ΔrPi = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 0,3 % .
Pex0 526225
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔrPv + ΔrPs + ΔrPi = 46,9 – 16,1 + 0,3 = + 31,1 % = Δr.
B. Treapta a doua: ΔPs = - 85025 mii lei = ΔSf + ΔSi,
în care:
ΔSf = Sf1 – Sf0 = 29637 – 50069 = - 20432 mil lei;
ΔSi = Si0 – Si1 = 54993 – 119586 = - 64593 mil lei.
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔSf + ΔSi = -20432 - 64593 = - 85025 mii lei = ΔPs
În procente, influenţele se prezintă astfel:
ΔrPs = ΔrSf + Δr Si,
în care:
ΔSf − 20432
ΔrSf = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 3,8 %
Pex0 526225
ΔSi − 64593
ΔrSi = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 12,3 %.
Pex0 526225
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔrSf + ΔrSi = - 3,8 - 12,3 = - 16,1 % = ΔrPs.
Sistemul factorial al producţiei exerciţiului este următorul:
∆q = 200548 mil.lei
∆Pv = + 246833 mil.lei ∆S = 445 mil. lei
∆p = 45840 mil. lei
∆ = +163464mil.lei ∆Pi = + 1656 mil. lei
∆Sf = - 20432 mil.lei
∆Ps = - 85025 mil. lei
∆Si = - 64593 mil. lei
În concluzie:
1. Creşterea producţiei exerciţiului cu 163464 milioane. lei a fost consecinţa
creşterii producţiei vândute şi a producţiei imobilizate.
2. Reducerea producţiei stocate (destocajul) a diminuat producţia exerciţiului ceea
ce s-a realizat prin reducerea stocurilor finale şi creşterea socurilor iniţiale.
46 Analiză financiară aprofundată
ΔPex + 163464
ΔrPex = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 69,8 %;
Vad 0 233987
ΔMc + 477
ΔrMc = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 0 ,2 % ;
Vad 0 233987
ΔCi − 87523
ΔrCi = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 37 ,4 %.
Vad 0 233987
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔrPex + ΔrMc + ΔrCi = + 69,8 + 0,2 - 37,4 = + 32,6 % = Δ.
b) Pe treapta a doua:
a) Influenţa producţiei exerciţiului:
ΔPex =163464 mil.lei = ΔPv + ΔPs + ΔPi,
în care:
ΔPv = Pv1 – Pv0 = 777384 – 530551 = + 246833 mil. lei;
ΔPs = Ps1 - Ps0 = - 89949 – ( - 4924) = - 85025 mil. lei;
ΔPi = Pi1 - Pi0 = 2254 – 598 = + 1656 mil. lei.
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔPv + ΔPs + ΔPi = 246833 – 85025 + 1656 = + 163464 = ΔPex;
Influenţele procentuale ale factorilor sunt următoarele:
ΔPv + 246833
ΔrPv = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 105,5 %;
Vad 0 233987
ΔPs − 85025
ΔrPs = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 36,3 %;
Vad 0 233987
ΔPi 1656
ΔrPi = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 0,6 %.
Vad 0 233987
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔrPv + ΔrPs + ΔrPi = + 105,5 - 36,3 + 0,7 = + 69,8 % = ΔrPex.
b) Influenţa marjei comerciale:
ΔMc = + 477 mil.lei = ΔVmf + ΔChmf,
în care:
ΔVmf= (Vmf1 – Vmf0) = 6134 - 4465 = + 1669 mil. lei;
ΔChmf= (Chmf0 - Chmf0) = 4158 - 5350 = -1192 mii lei.
Prin însumare se verifică egalitatea:
Analiză financiară aprofundată 51
ΔWa 78620
ΔrWa = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 33,64 %;
Vad 0 233697
ΔSCi 3380
ΔrSCi = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 1,44 %.
Vad 0 233697
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔrN + ΔrWa + ΔrSCi = - 2,58 + 33,64 + 1,44 = + 32,5 % = Δr.
Sistemul factorial al valorii adăugate este următorul:
ΔN = - 6026 mil. lei
Δ = 75974 mil. lei ΔWa = + 78620 mil. lei
ΔSci = + 3380 mil. lei
În concluzie:
1. Creşterea valorii adăugate cu 75974 mil lei (32,5%) a fost consecinţa creşterii
productivităţii anuale a muncii cu 146,43 mil lei/muncitor şi a reducerii ponderii
consumurilor intermediare cu 0,49 %.
2. Reducerea numărului de muncitori cu 32 persoane (2,58 %) a redus valoarea
adăugată cu 6026 milioane lei (2,58 %).
C Analiza valorii adăugate calculate prin metoda aditivă
Calculul valorii adăugate prin metoda aditivă (analitică) presupune un
demers invers faţă de precedentul şi vizează studiul elementelor care compun
valoarea adăugată care înglobează în fapt costul factorilor de producţie care
trebuie remuneraţi.
Metoda aditivă este o metodă de repartiţie care presupune însumarea
elementelor structurale ale valorii nou create care cuprinde: cheltuielile cu
personalul (salarii şi cheltuieli cu protecţia socială) (Chp), impozitele şi taxele fără
TVA (I+Tx), cheltuielile financiare (Ch fin), amortizarea activelor imobilizate
(Aai), rezultatul net (Bn).
Prin însumarea elementelor de repartiţie se obţine valoarea adăugată
brută (Vad br) şi netă (Vad n):
Vad br = Chp+ (I + Tx) + Chfin + Aai + Rn;
Vad n = Vad br – Aai.
Modelul de calcul al valorii adăugate după metoda analitică permite
calcule privind: factorii de creştere, structura valorii adăugate şi repartizarea ei
Analiză financiară aprofundată 55
Vad 1 310405
Δr = ⋅ 100 − 100 = ⋅ 100 − 100 = 132,6 − 100 = + 32,6 %.
Vad 0 233987
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δr = ΔrChp + Δr(I+Tx) + ΔrChfin + ΔrAai + ΔrRn,
în care:
ΔChp + 39840
Δr Chp = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 17 %;
Vad 0 233987
Δ(I + Tx ) + 10664
Δr(I+Tx) = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 4,5 %;
Vad 0 233987
ΔChfin − 25247
ΔrChfin = ⋅ 100 = ⋅ 100 = −10,6 %;
Vad 0 233987
ΔAai + 40445
ΔAai = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 17 ,2 %;
Vad 0 233987
ΔRn + 10716
ΔrRn = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 4,5 %.
Vad 0 233987
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔrChp + Δr(I+Tx) + ΔrChfin + ΔrAai + ΔrRn = 17 + 4,5 - 10,6 + 17,2 + 4,5 =
= + 32,6 % = Δr.
În concluzie:
1. Creşterea valorii adăugate a fost consecinţa creşterii aportului tuturor factorilor
de producţie, cu excepţia cheltuielilor financiare.
2. Cea mai mare contribuţie la această creştere au avut-o cheltuielile cu personalul
şi amortizările şi provizioanele.
B. Analiza structurală a valorii adăugate vizează ratele procentuale ale
elementelor de repartiţie, care reflectă remunerarea factorilor de producţie:
Cheltuieli cu personalul
a) Remunerarea muncii: Rm = ⋅ 100;
Valoarea adăugată
Impozite şi taxe
b) Remunerarea statului: Rs = ⋅ 100;
Valoarea adăugată
Cheltuieli financiare
c) Remunerarea creditorilor: Rc = ⋅ 100;
Valoarea adăugată
Analiză financiară aprofundată 57
Amortizări şi provizioane
d) Remunerarea investiţiilor: Ri = ⋅ 100;
Valoarea adăugată
Rezultatul net
e) Remunerarea întreprinderii: Rî = ⋅ 100.
Valoarea adăugată
Repartizarea valorii adăugate între participanţii la activitatea
întreprinderii oferă o informaţie utilă privind partajul între cei care au drepturi
asupra veniturilor create. Astfel se evidenţiază rolul valorii adăugate de indicator
al funcţiei de producţie care depinde de factorii principali (munca şi capitalul),
prin raportul dintre cheltuielile de personal (amortismente) si valoarea adăugată.
Analiza structurii valorii adăugate din tabelul 10 arată următoarele:
1. Accentuarea ponderii cheltuielilor cu personalul de la 47,98 la 49,02 % şi a
amortizării de la 4,28 la 16,25 % arată creşterea intensităţii capitalistice.
2. Concomitent s-a redus ponderea cheltuielilor financiare de la 23,66 la 9,7 % şi
a rezultatului net de la 17,38 la 16,55 %.
Aceste rezultate se reflectă în cotele de participare a aportorilor de
capitaluri la realizarea valorii nou create, ţinând seama de faptul că majorarea
valorii adăugate cointeresează participanţii la viaţa întreprinderii astfel:
1) Personalul întreprinderii: prin cheltuielile de personal atribuite direct sub
formă de salarii sau, indirect, sub forma unor prestaţii sociale şi prin cotele de
participare la profit.
2) Aportorii de capitaluri: prin dobânzile plătite creditorilor şi prin dividendele
plătite acţionarilor.
3) Statul: prin impozitele şi taxele încasate şi prin impozitul pe beneficii.
4) Întreprinderea însăşi, prin compensarea deprecierii şi uzurii elementelor de
activ, prin amortismente şi provizioane şi prin autofinanţarea propriei dezvoltări.
Remunerarea factorilor de producţie din valoarea adăugată pune în
evidenţă faptul că fiecare factor încorporează două părţi distincte: una care
corespunde unui cost adăugat pentru întreprindere şi alta care corespunde unei
prelevări din rezultat.
Costul adăugat este costul activităţii întreprinderii, pe care aceasta îl
adaugă bunurilor şi serviciilor achiziţionate din afară.
58 Analiză financiară aprofundată
7) Rezultatul net al exerciţiului (Rnet) - constituie soldul final după aplicarea cotei
procentuale de impozit (i), asupra rezultatului brut, conform relaţiei:
Rnet = Rbr – Impozitul pe profit = Rbr(1- i).
Acest rezultat urmează a fi repartizat conform legii, parţial distribuit sau
reinvestit.
Din analiza Tabloului SIG din Tabelul 2 se desprind următoarele
concluzii referitor la Soldurile Intermediare de Gestiune privind rezultatele:
1. Creşterea excedentului brut din exploatare cu 33692 milioane lei (29 %) s-a
datorat creşterii valorii adăugate, pe seama cheltuielilor cu personalul şi a altor
impozite şi taxe (fără impozitul pe profit).
2. Reducerea rezultatului din exploatare cu 8400 milioane lei (8,2 %) s-a datorat
creşterii mai lente a sumei excedentului brut din exploatare şi altor venituri din
⎛ 149859 + 4604 154463 ⎞
exploatare ⎜ = = 128 % ⎟ comparativ cu suma amortizării şi
⎝ 116167 + 4418 120585 ⎠
⎛ 50445 + 9410 59855 ⎞
altor cheltuieli de exploatare ⎜ = = 340,5 % ⎟ .
⎝ 10000 + 7577 17577 ⎠
3. Reducerea pierderii financiare cu 26893 milioane lei (45,8 %) s-a datorat
creşterii veniturilor financiare şi reducerii cheltuielilor financiare.
4. Creşterea rezultatului curent cu 18493 milioane lei (36,4 %) a fost consecinţa
reducerii în proporţie mai mare a pierderii financiare comparativ cu scăderea
rezultatului din exploatare (54,2 > 8,2 %).
5. Lipsa rezultatului extraordinar s-a reflectat în egalitatea rezultatului curent cu
rezultatul brut, care a crescut cu 18493 milioane lei (36,4 %), ca urmare a creşterii
mai rapide a veniturilor totale comparativ cu cheltuielile totale (31,2 > 30,6 %).
6. Rezultatul net contabil al exerciţiului a crescut cu 10716 milioane lei (26,3%)
într-un ritm inferior creşterii rezultatului brut (36,4 %) datorită creşterii mai rapide
a impozitului pe profit (76,8 > 36,4 %).
Δ=
∑ Sv i1 ⋅ Ii1
−
∑ Sv i0 ⋅ Ii 0
= 902 − 906 = − 4 ‰;
100 100
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δ = ΔSVi + ΔIi ,
în care:
ΔSvi =
∑ Sv i1 ⋅ Ii 0
− It 0 =
(99,2 ⋅ 807 ,5) + (0,80 ⋅ 17859) − 906 = + 38 ‰;
100 100
ΔIi = It1 − I′t 0 = 902 − 944 = − 42 ‰.
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔSvi + ΔIi = (+ 38) + (- 42) = - 4 ‰ = Δ.
În concluzie,
1. Modificarea structurii veniturilor a majorat indicatorul cu 38 ‰, prin creşterea
ponderii veniturilor financiare de la 0,58 la 0,80 procente, indicatorul “Cheltuieli
financiare la 1000 lei venituri financiare”fiind mult mai mare decât indicatorul
total (17859 > 906).
2. Reducerea indicatorului de eficienţă a cheltuielilor totale cu 42 ‰ s-a datorat
reducerii indicatorului activităţii financiare de la 17859 la 5488,4 ‰.
70 Analiză financiară aprofundată
ICA =
Ct
⋅ 1000 =
∑ q(S ) ⋅ c ⋅ 1000 (‰),
CA ∑ q(S ) ⋅ p
în care:
q = Cantitatea vândută;
S = Structura sortimentală a vânzărilor;
c = Costul unitar al producţiei vândute;
p = Preţul mediu de vânzare.
Indicatorul poate fi exprimat în funcţie de eficienţa produselor (i):
c
∑ =S ⋅ i ∑ S ⋅ ⋅ 1000
p
I=
100 100
Analiză financiară aprofundată 73
I0 =
∑ q (S ) ⋅ c ⋅ 1000 = 461752 ⋅ 1000 = 870 ‰;
0 0 0
∑ q (S ) ⋅ p
0 0 530551
0
I1 =
∑ q (S ) ⋅ c ⋅ 1000 = 731064 ⋅ 1000 = 941 ‰.
1 1 1
∑ q (S ) ⋅ p
1 1 777384
1
ΔS =
∑ q (S ) ⋅ c
1 1 0
⋅ 1000 − I 0 =
635808
⋅ 1000 − 870 = 869 − 870 = − 1 ‰;
∑ q (S ) ⋅ p
1 1 0 731544
Δc =
∑ q (S ) ⋅ c
1 1 1
⋅ 1000 − I ′0 =
731064
⋅ 1000 − 869 = 1000 − 869 = + 131 ‰;
∑ q (S ) ⋅ p
1 1 0 731544
Δp = I1 − I′1 = 941 − 1000 = − 59 ‰.
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔS + Δc + Δp = −1 + 131 − 59 = + 71 ‰ = ∆.
În concluzie:
74 Analiză financiară aprofundată
I0 =
∑S 0 ⋅ i0
=
(40 ⋅ 879) + (35 ⋅ 844) + (25 ⋅ 889) = 870 ‰;
100 100
I1 =
∑S 1 ⋅ i1
=
(42 ⋅ 975) + (37 ⋅ 922) + (21 ⋅ 905) = 941 ‰.
100 100
Modificarea indicatorului este diferenţa:
Δ = I1 − I0 = 941 − 870 = + 71 ‰.
Factorii de influenţă sunt următorii:
∆ = ∆S + ∆i,
în care:
Analiză financiară aprofundată 75
ΔS =
∑S 1 ⋅ i0
− I0 =
(42 ⋅ 879) + (37 ⋅ 844) + (21 ⋅ 889) − 869 = 869 − 870 = − 1 ‰;
100 100
Δi = I1 − I′0 = 941 − 869 = + 72 ‰.
Prin însumare se verifică egalitatea:
∆S + ∆i = - 1 + 72 = + 71 ‰ = ∆.
Pe trepta a doua: Δi = Δc + Δp,
în care:
c1 c0
∑S 1 ⋅
p0
⋅ 1000 ∑ S 1 ⋅ ⋅ 1000
p0
Δc = − = I ′1 − I ′0 ;
100 100
în care:
c1 ⎡⎛ 780 ⎞ ⎛ 47 ⎞ ⎛ 76 ⎞⎤
∑S 1 ⋅
p0
⋅ 1000 ⎢⎜ 42 ⋅
⎝
⎟ + ⎜ 37 ⋅ ⎟ + ⎜ 21 ⋅ ⎟⎥ ⋅ 1000
785 ⎠ ⎝ 45 ⎠ ⎝ 81 ⎠⎦
I ′1 = =⎣ = 1000 ‰.
100 100
∆c = I′1 − I′0 = 1000 – 869 = + 131 ‰;
Δp = I1 − I′1 = 941 – 1000 = - 59 ‰.
Prin însumare se verifică egalitatea:
Δc + Δp = +131 − 59 = + 72 ‰ = ∆i.
În concluzie:
1. Creşterea cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri reflectă reducerea eficienţei
cheltuielilor aferente vînzărilor, ca urmare a scăderii eficienţei produselor.
2. Majorarea cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri pe produse a fost consecinţa
creşterii costurilor unitare ale produselor.
3. Modificarea structurii vânzărilor a redus indicatorul pe total prin creşterea
ponderii produsului B, al cărui indicator este inferior mediei (844 < 869).
Sistemul factorial al indicatorului este următorul:
∆S = - 1 ‰
ICA1 – ICA0 = + 71 ‰ ∆c = + 131 ‰
∆i = + 72 ‰
Δp = - 59 ‰
76 Analiză financiară aprofundată
IC t =
∑ q1 ⋅ c1 ⋅ 100 = 731064 ⋅ 100 = 158 %;
∑ q0 ⋅ c0 461752
ICA =
∑ q1 ⋅ p1 ⋅ 100 = 777384 ⋅ 100 = 146,5 %;
∑ q0 ⋅ p0 530551
731064 − 461752 269312
IM = ⋅ 1000 = ⋅ 1000 = 1091 ‰.
777384 − 530551 246833
În concluzie:
1. Reducerea eficienţei cheltuielilor aferente cifrei de afaceri a fost consecinţa
creşterii mai rapide a cheltuielilor comparativ cu cifra de afaceri (58 > 46 %).
2. Acelaşi lucru exprimă raportul dintre indicatorul marginal IM = 1091 ‰ şi
indicatorul mediu Im0 = 870 ‰.
3. Valoarea supraunitară a elasticităţii reflectă sensibilitatea ridicată a costurilor
aferente cifrei de afaceri la variaţia acesteia, costurile fiind relativ elastice în
raport cu cifra de afaceri.
Analiză financiară aprofundată 77
În concluzie:
1. Beneficiul aferent exploatării s-a redus cu 8450 milioane lei, astfel:
2. Creşterea cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare cu 57,5 ‰ a diminuat
rata de reducere de la 192,5 la 135 lei (cu 57,5 lei).
3. Efectul acestei reduceri a fost scăderea beneficiului din exploatare cu 30769
milioane lei.
4. Creşterea veniturilor din exploatare cu 165318 milioane lei a majorat beneficiul
aferent exploatării cu 22319 milioane lei.
Sistemul factorial al indicatorului este următorul:
R1 59
ΔCA = ⋅ (CA1 − CA0 ) = ⋅ (777384 − 530551) = + 14563 mil. lei.
1000 1000
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔR + ΔCA = - 37669 + 14563 = - 23106 mil. lei = Δ.
Pe treapta a doua de diviziune,
a) ΔR = ΔI = ΔS + Δc + Δ p ,
în care:
R ′0 − R 0 ( 1000 − I ′0 ) − R 0 131 − 130
ΔS = ⋅ CA0 = ⋅ CA0 = ⋅ 530551 = 530 ,5 mil.lei
1000 1000 1000
R ′1 − R ′0 ( 1000 − I ′1 ) − R ′0 0 − 131
Δc = ⋅ CA0 = ⋅ CA0 = ⋅ 530551 = − 69502 mil.;
1000 1000 1000
R1 − R ′1 59 − 0
Δp = ⋅ CA0 = ⋅ 530551 = + 31302,5 mil. lei.
1000 1000
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔS + Δc + Δ p = 530,5 – 69502 + 31302,5 = - 37669 mil. lei = ΔR.
b) ΔCA = Δq + ΔS + Δ p ,
în care:
⋅ (∑ q1(S 0 ) ⋅ p 0 − ∑ q 0(S 0 ) ⋅ p 0 ) =
R1 59
Δq = ⋅ (972415 − 530551) = 26070 mil.
1000 1000
⋅ (∑ q1(S 1) ⋅ p 0 − ∑ q1(S 0 ) ⋅ p 0 ) =
R1 59
ΔS = ⋅ (731544 − 972415) =-14211 mil.
1000 1000
⋅ (∑ q1(S 1) ⋅ p1 − ∑ q1(S 1) ⋅ p 0 ) =
R1 59
Δp = ⋅ (777384 − 731544) = 2704 mil.
1000 1000
Prin însumare se verifică egalitatea:
Δq + ΔS + Δ p = 26070 – 14211 + 2704 = + 14563 mil. lei = ΔCA.
În final, se verifică egalitatea:
ΔR + ΔCA = - 37669 + 14563 = - 23106 mil. lei = Δ.
1000 −
∑ q(S ) ⋅ c ⋅ 1000
1000 − ICA ∑ q(S ) ⋅ p
B=
1000
⋅ CA =
1000
⋅ ∑ q(S ) ⋅ p =
= ∑ q (S ) ⋅ p − ∑ q ( S ) ⋅ c .
Analiză financiară aprofundată 81
1. Reducerea rezultatului din exploatare cu 8400 milioane lei (8,2 %) s-a realizat
în condiţiile creşterii veniturilor din exploatare, datorită reducerii ratei de eficienţă
a cheltuielilor de exploatare 0,057 lei (30,1 %).
2. Reducerea ratei de eficienţă (R) s-a datorat creşterii cheltuielilor de exploatare
la 1 leu venituri aferente cu 0,057 lei (7,2 %), ceea ce echivalează cu creşterea
indicatorului Cheltuieli la 1000 lei venituri.
Sistemul factorial al indicatorului este următorul:
∆Vexp = + 31741 mil. lei
Δ = - 8400 mil. lei
∆R = - 40141 mil. lei
comparativ cu suma rezultatului brut aferent cifrei de afaceri şi altor venituri din
⎛ 16373 + 194821 301198 + 4604 ⎞
exploatare ⎜ = 228,5 〉 156 ,5 = ⎟.
⎝ 10251 + 82160 191001 + 4418 ⎠
⋅ (A − N )
R
Bmf = Mc − Ch.circ =
100
în care:
Mc = Marja comercială;
Ch circ = Cheltuieli de circulaţie;
R = Volumul desfacerilor de mărfuri;
A = Cota medie procentuală de adaos comercial;
N = Nivelul mediu relativ al cheltuielilor de circulaţie.
Datele necesare analizei se extrag din Tabloul soldurilor intermediare de
gestiune (Cascada SIG) elaborat pe baza contului de profit şi pierdere şi alte date
din contabilitatea de gestiune (Tabelul 21):
⋅ (A 0 − N 0 ) =
R0 1024
Bmf 0 = ⋅ (30 − 23,55) = 65 mil. lei;
100 100
⋅ ( A 1 − N 1) =
R1 2376
Bmf 1 = ⋅ (33 − 25,62) = 175 mil. lei.
100 100
Modificarea beneficiului este diferenţa:
∆ = Bmf1 – Bmf0 = 175 – 65 = + 110 mil. lei.
Factorii de influenţă sunt următorii:
∆ = ∆R + ∆ A + ∆ N ,
în care:
R1 − R 0
⋅ (A 0 − N 0 ) =
1352
ΔR = ⋅ (30 − 23,55) = + 87 mil. lei;
100 100
ΔA =
R1
100
( )
⋅ A1 − A 0 =
2376
100
⋅ (33 − 30) = + 72 mil. lei;
⋅ (N 0 − N1) =
R1 2376
ΔN = ⋅ (23,55 − 25,62) = − 49 mil. lei.
100 100
În concluzie:
1. Creşterea beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri cu 110 milioane lei
(169,2%) a fost consecinţa creşterii volumului desfacerilor cu 2352 milioane lei
(132 %), care a majorat beneficiul cu 87 milioane lei (133,8 %) şi a creşterii cotei
medii de adaos cu 3%, care l-a majorat cu 72 milioane lei (110,8 %).
2. Creşterea nivelului mediu al cheltuielilor de circulaţie cu 2,07 procente (8,8 %)
a diminuat beneficiul cu 49 milioane lei (75,4 %).
ΔR = + 87 mil. lei
Δ = + 110 mil. lei Δ A = + 72 mil. lei
Δ N = - 49 mil. lei
90 Analiză financiară aprofundată
în care:
B0 68799
ΔCt = ⋅ 100 − Rc 0 = ⋅ 100 − 14 ,9 = - 5,5 %;
Ct1 731064
ΔB = Rc1 − R ′c 0 = 6,3 − 9,4 = − 3,1 % .
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔCt + ΔB = - 5,5 – 3,1 = - 8,6 % = Δ.
În concluzie:
1. Reducerea ratei rentabilităţii aferente producţiei vândute cu 9,4 % a fost
consecinţa reducerii beneficiului cu 22479 milioane lei, care a diminuat-o cu 3,1%
şi a creşterii costurilor aferente cu 269312 milioane lei, care au redus-o cu 5,5 %.
2. Detalierea pe o treaptă superioară a factorilor conduce la următoarele influenţe:
Δ = ΔS + Δc + Δp ,
în care:
ΔS =
∑ q1(S 1) ⋅ p 0 − ∑ q1(S 1) ⋅ c 0 ⋅ 100 − Rc0 = 731544 − 635808 ⋅ 100 − 14,9 = 0,1 %
∑ q1(S 1) ⋅ c 0 635808
Δc =
∑ q1(S 1) ⋅ p 0 − ∑ q1(S 1) ⋅ c1 ⋅100 − R′c 0 = 731544 − 731064 ⋅100 − 15 = −14,9 %
∑ q1(S 1) ⋅ c1 731044
Δp = Rc1 − R ′c1 = 6,3 − 0 ,1 = + 6,2 % .
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔS + Δc + Δp = 0,1 − 14,9 + 6,2 = - 8,6 % = Δ.
Sistemul factorial al indicatorului este următorul:
ΔS = + 0,1 %
Δ = - 8,6 % Δc = - 14,9 %
Δ p = + 6,2 %
În concluzie:
1. Reducerea ratei rentabilităţii producţiei vândute a fost exclusiv consecinţa
creşterii costului unitar al producţiei.
2. Creşterea preţului mediu a majorat rata rentabilităţii, fie ca efect al ridicării
calităţii produselor, fie datorită creşterii preţului pe clase de calitate.
3. Modificarea structurii producţiei a influenţat în mică măsură creşterea ratei
Analiză financiară aprofundată 93
Rc 0 =
∑ S 0 ⋅ rc 0 = ( 40 ⋅ 13,6 ) + ( 35 ⋅ 18,3 ) + ( 25 ⋅ 12,3 ) = 14,9 %;
100 100
Rc1 =
∑ S 1 ⋅ rc1 = ( 42 ⋅ 2,5 ) + ( 37 ⋅ 8,4 ) + ( 21 ⋅ 10,5 ) = 6,3 %.
100 100
Modificarea ratei rentabilităţii este diferenţa:
Δ = Rc1 – Rc0 = 6,3 – 14,9 = - 8,6 %.
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δ = ΔS + Δrc,
în care:
ΔS =
∑ S 1 ⋅ rc 0 − Rc0 = ( 42 ⋅ 13,7 ) + ( 37 ⋅ 18,4 ) + ( 21 ⋅ 12,5 ) − 14,9 = + 0,1 %;
100 100
Δrc = Rc1 − R ′c 0 = 6 ,3 − 15 = − 8,7 %.
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔS + Δrc = 0,1 – 8,7 = - 8,6 % = Δ.
În concluzie, creşterea ratei medii a rentabilităţii a fost rezultatul creşterii
ponderii produsului B cu rata (18,3 %) superioară ratei medii (14,9 %).
94 Analiză financiară aprofundată
ΔS = + 0,1 %
Δ = - 8,6 % Δc = - 14,9 %
Δrc = - 8,7 %
Δ p = + 6,2 %
În concluzie:
1. Reducerea ratei medii a rentabilităţii producţiei cu 8,6 procente a fost
consecinţa scăderii ratelor de rentabilitate a produselor (rc), care s-a datorat în
exclusivitate creşterii costului unitar al acestora.
2. Modificarea structurii sortimentale a producţiei vândute şi creşterea preţului
mediu al produselor au majorat rata medie a rentabilităţii producţiei.
ΔA = + 3 %
Δ = + 0,93 %
Δ N = - 2,07 %
În concluzie:
1. Creşterea ratei rentabilităţii comerciale cu 0,93 % a fost consecinţa creşterii
cotei medii adaosului comercial cu 3 %, în condiţiile creşterii nivelului mediu al
cheltuielilor de circulaţie cu numai 2,07 %.
2. Cota medie de adaos ( A ) şi nivelul mediu ( N ) al cheltuielilor de circulaţie
depind în final de structura desfacerilor (S) şi cotele de adaos (A) şi, respectiv, de
nivelul cheltuielilor pe grupe de mărfuri (N):
A=
∑S ⋅ A ; N =
∑S ⋅ N .
100 100
96 Analiză financiară aprofundată
CT
0
B
(+)
CV
CAcritic ă
E
(-)
’
O Cf
0
O qcritic qB q
p = Preţul de vânzare;
v = Cheltuieli variabile pe unitate de produs;
p – v = mcv = Marja unitară a costurilor variabile;
q (p – v) = Mcv = Marja totală a costurilor variabile;
Cf = Costurile fixe.
Pragul de rentabilitate reprezintă volumul de activitate (volumul fizic al
vânzărilor – volumul critic) la care veniturile (cifra de afaceri) echilibrează
cheltuielile, rezultatul fiind egal cu zero (B = 0 - punctul mort).
Grafic, punctul E de intersecţie a dreptei veniturilor (CA) cu dreapta
costurilor (Ct) are aceeaşi ordonată, ceea ce, analitic, înseamnă egalitatea:
CA = Cf + Cv = Cf + q · v,
sau factorial:
qcritic · p = Cf + qcritic ·v.
Începând de la acest punct, întreprinderea, având acoperit ansamblul
cheltuielilor fixe şi variabile, intră în zona de beneficii.
Diagrama pragului de rentabilitate sau diagrama punctului mort este
utilizată în cadrul analizei în mai multe scopuri, cum ar fi:
1) Stabilirea condiţiilor necesare în vederea recuperării cheltuielilor din venituri
fără realizarea de profit, pentru atingerea punctului mort (B = 0), se înregistrează
egalitatea: qcritic (p – v) = Cf, de unde rezultă:
Cf Cf
a) Volumul critic al vânzărilor: qcritic = = (unităţi);
p − v mcv
Cf
b) Cifra de afaceri critică: CAcritică = qcritic ⋅ p = (lei).
1− v / p
Graficul din Figura 4 arată că punctul E, situat la intersecţia dreptei
veniturtilor cu dreapta cheltuielilor, numit punct mort, delimitează două zone:
a) zona pierderilor, unde cheltuielile depăşesc cifra de afaceri (O'E > OE), ca
urmare a faptului că vânzările sunt mai mici decât volumul critic (qv < qcritic);
b) zona beneficiilor, unde cifra de afaceri depăşeşte cheltuielile (ECA > ECT) ca
urmare a vânzărilor care depăşesc volumul critic (qv > qcritic).
2) Determinarea condiţiilor necesare în vederea realizării unui beneficiu (B0),
Analiză financiară aprofundată 99
Cf
b) CAcritică = Rcritic ⋅ A = (lei), unde:
1 − Nv / A
N v = Nivelul relativ mediu al cheltuielilor variabile
A = Cota procentuală medie de adaos comercial.
(-) CA
O’ Cf
ΔR exp / Δq (CA ) d Re xp Re xp
2) CLE = = / .
R exp / q (CA ) dq (CA) q(CA)
Dacă analiza punctului mort indică grafic efectele unei schimbări a
vânzărilor asupra profitului, coeficientul levierului de exploatare măsoară algebric
mărimea acestei schimbări şi exprimă direct gradul de risc economic (exploatare).
Având în vedere că rezultatul din exploatare provine în cea mai mare
parte din vânzarea producţiei , factorial, CLE este egal cu raportul:
d [q ( p − v ) − Cf ] q q( p − v) Mcv
CLE = ER exp/ q = × = = ,
dq q ( p − v ) − Cf q ( p − v ) − Cf R exp
în care:
Mcv = CA – Cv = Rexp + Cf = Marja costurilor variabile.
Relaţia arată că, pentru un nivel dat al producţiei, CLE şi implicit riscul
de exploatare, este cu atât mai mare, cu cât cheltuielile fixe sunt mai mari:
Mcv R exp + Cf
CLE = =
R exp R exp
Pe plan financiar, rezultă că, dacă o întreprindere are un coeficient al
levierului de exploatare ridicat, schimbări mici ale vânzărilor vor avea consecinţe
majore asupra rezultatului exploatării: acesta creşte mult la creşterea vânzărilor,
dar scade la fel de mult la reducerea acestora; acesta este riscul de exploatare
asumat de întreprindere, care depinde de cuantumul cheltuielilor fixe.
Pentru diminuarea riscului rezultat dintr-un levier de exploatare ridicat,
întreprinderile trebuie să-şi variabilizeze cheltuielile fixe, recurgând la reducerea
stocurilor şi la dezinvestire. În acelaţi timp, trebuie să-şi asigure o marjă de
securitate suficientă prin evitarea zonei punctului mort, unde riscul de exploatare
este maxim, fiind caracterizat de un coeficient de levier ce tinde la infinit:
Mcv Mcv
a) Riscul de exploatare este maxim pentru CLE = = → ∞.
R exp 0
Această situaţie caracterizează punctul mort (Rexp = 0), când cheltuielile
fixe absorb în întregime marja costurilor variabile: Mcv = q(p - v) = Cf.
Mcv
b) Riscul de exploatare este inexistent pentru CLE = = 0 , când Mcv = 0,
R exp
Analiză financiară aprofundată 105
dR exp d
ceea ce înseamnă egalitatea: p = v când = [q( p − v ) − Cf ] = 0 = RexpM.
dq dq
Rezultatul marginal al exploatării (RexpM) fiind egal cu zero, rezultă că
rezultatul exploatării are valoarea maximă, ceea ce anulează riscul de exploatare.
q ( p − v)
c) Riscul de exploatare este minor pentru CLE = = 1,
q ( p − v ) − Cf
atunci când cheltuielile fixe relativ mici sunt neglijabile în raport cu cheltuielile
variabile (Cf→ 0).
Acest risc redus este caracteristic întreprinderilor cu muncă predominant
manuală, sau cu un utilaj învechit amortizat, cu cheltuieli fixe relativ reduse.
Gradul de risc evaluat prin Coeficientul levierului de exploatare poate fi
determinat şi în funcţie de cifra de afaceri:
ΔR exp / R exp ΔR exp CA
CLE = ER exp/ CA = = × .
ΔCA / CA ΔCA Re xp
Factorial, valoarea CLE şi riscul de exploatare creşte odată cu majorarea
costurilor totale (CT) prin diminuarea beneficiului.
d (CA − CT ) CA CA
CLE = × = .
dCA Rexp CA − CT
În concluzie, fluctuaţiile rezultatului exploatării care traduc riscul
economic depind de: cifra de afaceri; ponderea cheltuielilor fixe; proximitatea de
punctul mort a producţiei vândute efectiv, ceea ce impune depăşirea zonei critice
cu 10 – 20 %, care constituieo marjă de securitate necesară evitării falimentului.
În concluzie:
1. Creşterea cifrei de afaceri are efecte benefice asupra tuturor rezultatelor.
2. Această creştere antrenează lanţul de efecte favorabile asupra rezultatului din
exploatare care va creşte cu 36 % şi a rezultatului net care va creşte cu 53,64 %.
3. Pe baza acestor estimări se pot elabora alte previziuni financiare pentru etapa
imediat următoare.
110 Analiză financiară aprofundată
CAPITOLUL 3
PE BAZA BILANŢULUI
3.1. Studiul bilanţului - etapă a analizei financiare
În vederea elaborării diagnosticului financiar care să permită măsurarea
rentabilităţii economice a capitalurilor investite, a rentabilităţii financiare a
capitalurilor proprii, aprecierea condiţiilor în care sunt realizate echilibrele
financiare, deducerea gradului de autonomie al întreprinderii, analiza financiară
parcurge mai multe etape, care presupun cercetarea unor informaţii necesare în
vederea detectării simptomelor ce prefigurează fenomene care impiedică
continuitatea activităţii întreprinderii. Scopul principal îl constituie adoptarea unor
decizii corective în gestiunea pe termen scurt, mediu şi lung.
Bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă
elementele de activ şi de pasiv (mijloacele şi resursele) la închiderea exerciţiului
şi în alte situaţii prevăzute de lege, grupate după natură, destinaţie şi lichiditate,
respectiv, după natură, provenienţă şi exigibilitate. Elementele de pasiv vizează
fondurile de care a beneficiat întreprinderea (capitalurile proprii ale asociaţilor,
provizioanele, datoriile de exploatare, financiare), iar cele de activ, utilizările
acestor fonduri, cu titlu durabil (active imobilizate) şi cu titlu provizoriu şi ciclic
(active circulante).
Activul şi pasivul reflectă aceeaşi realitate văzută sub forma mijloacelor
de finanţare şi a utilizării acestora la acelaşi moment, ceea ce impune echilibrul
permanent între activele şi pasivele bilanţului, indiferent de forma de prezentare a
acestuia (tabelară sau în listă).
Conform IAS 1, “Prezentarea situaţiilor financiare”, obiectivul bilanţului
este de a prezenta fidel informaţii despre poziţia financiară a întreprinderii,
respectiv, capacitatea de a se adapta schimbărilor mediului, cu ajutorul resurselor
Analiză financiară aprofundată 111
Bilanţ financiar
Activ = Necesar Pasiv = Resurse
Necesar permanent Capitaluri permanente (Cp)
Activ imobilizat net > 1 an 1. Capitaluri proprii (C)
Necesar temporar 2. Datorii cu scadenţe > 1 an
1. Activ circulant net < 1 an Resurse temporare
2. Imobilizări financiare < 1 an 1. Datorii cu scadenţe < 1 an
3. Disponibilităţi (Trezorerie activă) 2. Credite bancare (Trezorerie pasivă)
Total Activ Total Pasiv
mai ales în cazul lichidării acesteia. Ea se calculează punând faţă în faţă bunurile
şi datoriile de aceeaşi scadenţă.
Pe baza bilanţului financiar, situaţia netă se determină ca diferenţă:
a) SN = Total active – Datorii totale - Venituri în avans = Capitaluri proprii.
Pe baza bilanţului contabil armonizat situaţia netă este diferenţa:
b) SN = (Total active – Datorii curente) – Datorii peste 1 an = F – G.
De exemplu, situaţia netă în cele două variante de calcul este prezentată
în Tabelul 25:
(FR> 0) şi parţial din credite bancare curente care sunt mai mari decât
disponibilităţile, ceea ce impune aprecierea riscului bancar curent;
b) FR < 0 şi NFR > 0, când creditele bancare acoperă o parte din imobilizări (FR
< 0), NFR şi disponibilităţile (inferioare creditelor de trezorerie), ceea ce impune
reconsiderarea structurii de finanţare;
c) FR < 0 şi NFR < 0, când resursele permanente nu acoperă decât o parte a
activului imobilizat (FR < 0), restul fiind acoperit din datorii pe termen scurt
(furnizori, avansuri clienţi) şi din credite bancare curente, ceea ce impune
revederea structurii finanţării, existând riscul dependenţei financiare de exterior.
3. Resursa netă în afara exploatării (NFRAE < 0) este în creştere, datoriile fiind
superioare activelor circulante din afara exploatării.
La originea NFRE se află ciclul de exploatare (cumpărare – producţie -
vânzare), cu o durată variabilă. Acest necesar corespunde unor alocări de fonduri
pentru constituirea stocurilor şi creanţelor şi reflectă decalajele între vânzări şi
încasări, respectiv, între cumpărări şi plăţi şi se calculează prin diferenţa:
NFRE = Active circulante de exploatare – Datorii de exploatare.
Plăţile îl măresc, iar încasările îl reduc.
NFRAE este mai mic faţă de NFRE şi se obţine prin diferenţa:
NFRAE = Alte active circulante – Datorii în afara exploatării,
în care:
Alte active circulante cuprind: creanţe diverse, capital subscris nevărsat;
Datoriile în afara exploatării cuprind: datorii fiscale, alte datorii.
Necesarul de Fond de Rulment astfel determinat mai poartă numele de
Necesar Net când este pozitiv, sau Resursă Netă când este negativ.
Din confruntarea Fondului de Rulment Net Global cu Necesarul de Fond
de Rulment (necesarul net) rezultă trezoreria netă (TN):
TN = FRNG – (NFRE + NFRAE).
Trezoreria netă este legată de operaţiile financiare pe termen scurt care
Analiză financiară aprofundată 135
Capitaluri proprii
b) Rata autonomiei financiare: Raf = >1 este inversul
Datorii totale
levierului financiar (Raf = 1/LF).
Datorii pe termen lung
c) Rata îndatorării la termen: Rît = >1 exprimă
Capitaluri proprii
dependenţa faţă de creditori, fiind afectată de inflaţie.
Capitaluri proprii
2) Capacitatea de îndatorare: Cî = ≥0,5 exprimă posibilităţile
Capital permanent
de îndatorare ale întreprinderii.
CAF
3) Capacitatea de rambursare: Cr = ≥0,25 exprimă capacitatea
Datorii totale
întreprinderii de a-şi rambursa datoriile totale.
De exemplu, ratele de autonomie financiară sunt redate în Tabelul 35:
T C
Durata unei rotaţii: Dc = = ⋅ 360 (zile/rotaţie);
Nc CA
CA Activ Na
3) Numărul de rotaţii active circulante (Ac): Nac = × = ,
Activ Ac Sac
în care:
Ac
= Sac = ponderea activelor circulante în activ (gradul de lichiditate);
Activ
T Ac
Durata unei rotaţii: Dac = = ⋅ 360 (zile/rotaţie);
Nac CA
CA
4) Numărul de rotaţii ale stocurilor: Ns = (rotaţii), în care:
Sm
Si + Sf
Sm = Stocul mediu = ;
2
T Sm
Durata unei rotaţii: Ds = = ⋅ 360 (zile/rotaţie);
Ns CA
CA
5) Numărul de rotaţii ale creanţelor: Ncr = (rotaţii);
Smcr
T Smcr
Durata (termenul) de recuperare a creanţelor: Dcr = = ⋅ 360 (zile);
Nc CA
Cumpărări (Aprovizionări)
6) Numărul de rotaţii ale furnizorilor: Nf = (rotaţii)
Smf
T Smf
Durata (termenul) de plată a furnizorilor: Df = = ⋅ 360 (zile).
Smf Cumpărări
Numărul de rotaţii (N) al unui post de bilanţ compară un flux de
activitate (vânzări, aprovizionări-cumpărări) cu elemente de patrimoniu (activul
total, activul circulant, capitalul total, capitalul propriu) încredinţate întreprinderii,
indicând intensitatea cu care este valorificat patrimoniul întreprinderii.
Durata în zile (luni, ani) a unei rotaţii (D), în relaţie inversă cu numărul
de rotaţii, reflectă rapiditatea unei încasări (plăţi): un decalaj între termenul de
recuperare a creanţelor şi termenul de plată a furnizorilor poate fi benefic pe
termen scurt, crescând lichidităţile întreprinderii.
Analiză financiară aprofundată 145
Pasiv C+D D
Raportul = = 1 + = 1 + LF reflectă structura finanţării,
C C C
în care:
D
= LF poartă denumirea uzuală de levier financiar (sau rata îndatorării).
C
În final, rata rentabilităţii financiare devine egală cu produsul:
Rf = Rv · Nac · Sac(1 + LF).
Aşa se explică de ce o mică marjă netă (Rv), cum este în cazul marilor
unităţi, poate conduce la o rentabilitate financiară bună, dacă activele circulante
se “rotesc“rapid (stocuri mici, fără creanţe), dacă creşte gradul de lichiditate al
activului (Sac) şi dacă capitalurile proprii sunt relativ slabe (folosesc investiţii
prin leasing şi au credite-furnizori mari), ceea ce are ca efect creşterea ratei
îndatorării, respectiv levierul financiar (LF). Aceasta poate orienta întreprinderea
în deciziile strategice de finanţare referitoare la raportul capitaluri proprii/datorii.
Efectul creşterii levierului financiar (ratei îndatorării) poate fi favorabil
dar şi riscant, în egală măsură, de acest efect fiind legat riscul financiar ce
decurge din costul capitalului care asigură finanţarea.
Diferenţa care există între costul capitalurilor proprii şi al capitalurilor
împrumutate constă în faptul că primele sunt remunerate dacă întreprinderea
realizează un beneficiu net contabil, în timp ce celelalte trebuie remunerate
indiferent de situaţie (beneficiu sau pierdere). În acest caz, cheltuielile financiare
reprezentând dobânzile la imprumuturi pot diminua capacitatea de autofinanţare
până la insolvabilitatea întreprinderii, ceea ce reflectă riscul financiar.
Riscul financiar este evaluat prin mecanismul efectului de levier, care
rezultă din diferenţa dintre rata rentabilităţii economice (Re) şi rata rentabilităţii
financiare (Rf), ca efect al îndatorării întreprinderii:
R exp R exp
Din relaţia: Re = = se deduce Rexp:
Activ Pasiv
Rexp = Re·(C+D),
care se introduce în relaţia:
R ex R exp - Ch fin + Vfin + R extr
Rf = = ,
C C
152 Analiză financiară aprofundată
în care:
C
= Gradul de autonomie financiară (inversul levierului financiar).
D
Creditorii sunt interesaţi într-o valoare cât mai mare a raportului, garanţia
lor fiind constituită din activul întreprinderii.
Există şi alte variante de calcul prin intermediul rapoartelor:
Capital propriu (C)
4) Rsg 1 = 〉 1.
Datorii pe termen lung
Capacitatea de autofinanţare (CAF)
5) Rsg 2 = .
Datorii pe termen lung
Datorii totale (D)
6) Rata îndatorării totale: Rd = = LF (levierul financiar).
Capital propriu (C)
Datorii 〉 1an
7) Rata îndatorării pe termen lung: Rdtl = .
Capital propriu
Această rată exprimă dependenţa de creditorii pe termen lung, este
majorată de inflaţie, fiind un indicator de risc proporţional cu valoarea lui şi cu
variabilitatea beneficiilor. Mărimea lui variază de la un sector de activitate la altul.
Capital propriu (C)
8) Capacitatea de îndatorare: Cd = .
Capital permanent (Cp)
Rata exprimă ponderea capitalului propriu în capitalul permanent,
depinde de structura financiară şi arată posibilităţi de îndatorare crescute pentru
valori ≥ 0,5.
CAF
9) Capacitatea de rambursare: Cr = ,
Datorii totale
care exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi rambursa datoriile totale şi
completează rata de îndatorare, valoarea minimă de 0,25 fiind acceptabilă.
Cheltuieli financiare (Chfin)
10) Rata cheltuielilor financiare: Rcf = .
Rezultatul din exploatare (R exp)
Rata exprimă indirect solvabilitatea, prin ponderea cheltuielilor
financiare în rezultatul exploatării, trebuind să fie cât mai mică pentru a evita
Analiză financiară aprofundată 157
riscul de non-plată.
O variantă a acestei rate se obţine prin raportul:
Cheltuieli financiare (Chfin)
11) Rcf 1 = .
Cifra de afaceri (Prod. exerciţiului)
Această rată nu trebuie să depăşească 3 %, ceea ce face întreprinderea
vulnerabilă şi o expune riscului de insolvabilitate.
Pentru ca întreprinderea să fie într-o situaţie satisfăcătoare, nu este
suficient ca ea să-şi poată achita datoriile (să fie solvabilă), ci trebuie să le poată
achita la scadenţa convenită. Întreprinderea poate fi solvabilă, având un activ total
superior datoriilor (situaţie netă pozitivă), dar să nu posede suficiente lichidităţi
pentru a respecta scadenţele, ceea ce impune analiza separată a lichidităţii sale.
Dacă solvabilitatea vizează aptitudinea întreprinderii de a-şi regla
datoriile pe termen mediu şi lung şi oferă o informaţie parţială asupra lichidităţii
pe termen scurt, gradul de lichiditate exprimă calitatea echilibrului financiar al
întreprinderii pe termen scurt.
Lichiditatea măsoară aptitudinea întreprinderii de a face faţă obligaţiilor
pe termen scurt şi reflectă capacitatea de a transforma rapid activele circulante în
disponibilităţi(bani). O întreprindere este “lichidă” când resursele degajate de
operaţiunile curente ale exerciţiului îi furnizează suficiente disponibilităţi pentru a
face faţă scadenţelor pe termen scurt.
Noţiunea de lichiditate poate viza bilanţul şi activele acestuia, fiecare
având semnificaţie proprie: lichiditatea bilanţului se referă la faptul că activele
sub 1 an sunt superioare datoriilor sub 1 an, ceea ce fereşte întreprinderea de
faliment pe termen scurt. Ea rezultă din comparaţia între activele “lichide” şi
pasivul exigibil, ceea ce se reflectă în fondul de rulment financiar:
1) FRF = Active circulante – Datorii curente (pe termen scurt).
Lichiditatea activelor presupune posibilitatea de a le schimba rapid contra
monedă, gradul de lichiditate generală fiind măsurat prin rapoartele:
Active circulante
2) Rata lichidităţii generale: R lg = ,
Datorii curente
care exprimă gradul de lichiditate potenţială (echilibrul financiar pe termen scurt)
158 Analiză financiară aprofundată
I. Indicatori de lichiditate:
Active curente
1) Lichiditatea generală: Lg = ;
Datorii curente
Active circulante − Stocuri
2) Lichiditatea imediată: Li = .
Datorii curente
II. Indicatori de risc:
Capital împrumutat
1) Gradul de îndatorare = ⋅ 100 ;
Capital propriu
Profit înainte de dobândă şi impozit pe profit
2) Acoperirea dobânzilor = .
Cheltuieli cu dobânda
III. Indicatori de activitate:
Costul vânzărilor
1) Viteza de rotaţie a stocurilor = ;
Stocul mediu
Stocul mediu
2) Număr de zile de stocare = ⋅ 365 ;
Costul vânzărilor
Sold mediu clienţi
3) Viteza de rotaţie a debitelor clienţi = ⋅ 365 ;
Cifra de afaceri
Sold mediu furnizori
4) Viteza de rotaţie a creditelor furnizori = ;
Achiziţii de bunuri
Cifra de afaceri
5) Viteza de rotaţie a activelor imobilizate = ;
Active imobilizate
Cifra de afaceri
6) Viteza de rotaţie a activelor totale = .
Total active
IV. Indicatori de profitabilitate:
Profit înainte de dobândă şi impozit
1) Rentabilitatea capitalului angajat = ⋅100 .
Capital angajat (Capital permanent)
Profit brut din vânzări
2) Marja brută din vânzări = ⋅ 100 .
Cifra de afaceri
De exemplu, indicatorii din Nota explicativă 9 sunt redaţi în Tabelul 40:
Analiză financiară aprofundată 161
1) Modelul Altman a fost elaborat în anul 1968 în SUA, fiind prima funcţie - scor
care a permis anticiparea a 75 % din falimente cu 2 ani înaintea producerii lor.
Modelul este aplicabil în special întreprinderilor cotate la Bursa de
valori, funcţia-scor (Z) comportă 5 variabile (rate) şi are următoarea expresie:
Z = 1,2R1 + 1,4R2 + 3,3R3 + 0,6R4 + 0,999R5,
în care:
Activ circulant
R1 = exprimă ponderea capitalului circulant în totalul activelor,
Activ total
măsoară flexibilitatea întreprinderii şi folosirea eficientă a capitalului circulant;
Profit reinvestit Autofinanţare
R2 = = măsoară capacitatea de finanţare internă;
Activ total Activ total
Profit brut Rezultat din exploatare
R3 = = măsoară randamentul activelor;
Activ total Activ total
Capitalizare bursieră Valoarea de piaţă a capitalului propriu
R4 = = măsoară
Datorii totale Datorii totale
independenţa (autonomia) financiară;
Cifra de afaceri
R5 = măsoară viteza de rotaţie a activelor (numărul de rotaţii).
Activ total
Vulnerabilitatea întreprinderii în funcţie de scor se apreciază astfel:
Pr ofit brut
c) Rentabilitatea financiară: Rf = ;
Capital propriu
Cifra de afaceri
d) Rotaţia activelor circulante: Nac = ;
Active circulante
e) Dependenţa de pieţele de aprovizionare (A) şi desfacere (D) - interne, externe;
f) Garanţii (depozite în lei şi valută gajate, gajuri, ipoteci, bunuri achiziţionate din
credite, cesionare creanţe).
Criteriile de evaluare a bonităţii financiare – modelul BCR - sunt notate
cu puncte care servesc la clasificarea întreprinderilor în 5 categorii:
CA
1) Numărul de rotaţii: N = (rotaţii),
Sm
în care:
CA = Cifra de afaceri;
Si + Sf
Sm = Soldul mediu al activelor circulante, calculat ca medie: Sm = .
2
2) Durata unei rotaţii este o mărime inversă numărului de rotaţii şi se stabileşte
T T ⋅ Sm
ca raport: Dz = = (zile / rotaţie),
N CA
în care:
T = durata perioadei de referinţă (360, 180, 90, 30 zile).
Sm 1
3) Active circulante la 1000 lei cifră de afaceri: Ac = ⋅ 1000 = ⋅ 1000 .
CA N
Analiza acestor indicatori ce caracterizeză viteza de rotaţie vizează
factorii de accelerare (încetinire) atât pe total cât şi din punct de vedere al
structurii activelor circulante aferente celor trei stadii ale circuitului economic
(aprovizionare – producţie – desfacere), precum şi pe fiecare element al activelor
circulante în parte: stocuri (materii prime şi materiale consumabile, produse finite
şi mărfuri, producţie în curs de execuţie, avansuri pentru cumpărări de stocuri),
creanţe, investiţii financiare pe termen scurt, casa şi conturi la bănci.
De exemplu, pe baza Contului de rezultat şi bilanţului armonizat se
determină viteza de rotaţie a activelor circulante din Tabelul 45:
ΔRe = Re1·(1 + LF0) – Rf0 = Rf´0 – 44,85 = 31,38·(1 + 0,5549) - 44,85 = + 3,94%;
ΔLF = Rf1 - Rf´0 = 47,05 – 48,79 = - 1,74 %.
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔRe + ΔLF = + 3,94 – 1,74 = + 2,20 % = Δ.
b) Pe treapta a doua: ΔRe = ΔRv + ΔN + ΔSac,
în care:
ΔRv = Re0´·(1 + LF0) – Rf0 = Rf´0 – Rf0 = 30,88·1,5549 – 44,85 = 3,16 %
ΔN = Re1´·(1 + LF0) - Rf´0 = Rf´1- Rf´0 = 28,98 1,5549 – 48,01 = - 2,95 %.
ΔSac = Re1 (1 + LF0) - Rf´1 = 31,38· 1,5549 - 45,06 = 48,79 – 45,06 = + 3,73 %
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔRv + ΔN + ΔSac = 3,16 – 2,95 + 3,73 = + 3,94 = ΔRe.
În concluzie:
1. Creşterea ratei rentabilităţii financiare cu 2,2 % s-a datorat majorării ratei
rentabilităţii economice, în condiţiile reducerii levierului financiar, care a redus-o
cu 1,74 %.
2. Prin intermediul ratei rentabilităţii economice se manifestă efectul favorabil al
creşterii rentabilităţii veniturilor şi al majorării ponderii activelor circulante, care
au majorat rata rentabilităţii financiare cu 3,16 şi respectiv, 3,73 %.
3. Scăderea numărului de rotaţii (încetinirea vitezei de rotaţie a activelor
circulante) a diminuat rata rentabilităţii financiare cu 2,95 %.
Sistemul factorial al ratei rentabilităţii financiare este următorul:
ΔRv = +3,16 %.
ΔRe = +3,94 % ΔN = - 2,95 %
+ 2,20% = Δ ΔSac = + 3,73 %
ΔLF = - 1,74 %
CAa = CA/Na.
2) Beneficiul pe acţiune este un indicator de bază al pieţei bursiere, care arată
partea din beneficiu adusă de fiecare acţiune şi se obţine prin raportarea
beneficiului net la numărul de acţiuni:
Bpa = Bnet / Na .
Indicatorul prezintă importanţă în evaluarea rentabilităţii acţiunilor,
serveşte la calculul multiplului de capitalizare bursieră şi poate fi diluat sau
ajustat, în funcţie de capitalul (diluat sau nediluat) luat în calcul.
3) Capacitatea de autofinanţare pe acţiune - indică partea din CAF adusă de
fiecare acţiune şi se determină prin raportul:
CAFa = CAF / Na .
Acest raport trebuie utilizat cu discernământ la bursă, deoarece acţionarii
pot prefera dividende în detrimentul autofinanţării.
4) Capitalizarea bursieră exprimă valoarea pe care bursa o acordă întreprinderii
şi se determină prin multiplicarea numărului de acţiuni emise cu ultimul curs
cotat al unei acţiuni:
Cb = Na·Ca.
Acest indicator permite aprecierea întreprinderii pe baza valorii bursiere
a acţiunilor sale, punând în evidenţă preţul de evaluare al operatorilor, ştiut fiind
că una dintre funcţiile pieţei financiare este şi aceea de acordare a unui preţ
întreprinderilor cotate.
Numărul de acţiuni ce compun capitalul unei întreprinderi şi valoarea lor
nominală sunt indicatori de cotare a acţiunilor la bursă, cu influenţe directe asupra
celorlalţi indicatori de eficienţă a acţiunilor.
Cursul unei acţiuni rezultă din ofertă şi cerere şi reflectă valoarea
bursieră, respectiv preţul pe piaţă al unui titlu, ale căror fluctuaţii pe termen lung
pot afecta preţul real al întreprinderii.
Poate fi vorba de o capitalizare bursieră a unei pieţe financiare, sau de
capitalizarea obligaţiunilor. Aceasta serveşte ca mod obiectiv de comparaţie a
capitalizării bursiere cu valoarea contabilă a întreprinderii, de unde rezultă fie
subestimarea afacerii (plus-valori latente), dacă valoarea contabilă este inferioară
Analiză financiară aprofundată 181
CAPITOLUL 4
exploatare, cele care depind de activele financiare, cele legate de acţionari şi cele
legate de operaţiunile de îndatorare.
În general, nu există un tablou universal, tipul de tablou ales depinzând
de concepţia financiară a autorului privind întreprinderea.
Tabloul Utilizări – Resurse propus de Planul Contabil General – modelul
francez – este mai frecvent folosit sub denumirea de tablou de finanţare şi el
trebuie completat de un tablou explicativ al variaţiei încasărilor, fiind obligatoriu
în cazul marilor întreprinderi (cu peste 300 salariaţi şi o cifră de afaceri mai mare
de 120 milioane franci).
Acest tablou explică variaţiile patrimoniului întreprinderii în cursul
perioadei de gestiune, având ca scop analiza mişcărilor contabile ce afectează
acest patrimoniu şi indicând cum au permis resursele de care a dispus
întreprinderea să facă faţă necesităţilor sale antrenând aceste variaţii.
Stabilit post factum, tabloul de finanţare permite să se aprecieze
gestiunea financiară a întreprinderii, rata investiţiilor, politica de finanţare internă
şi externă. Previzional, acest tablou permite orientarea opţiunilor în funcţie de
echilibrele financiare estimate sau posibile şi evaluarea posibilităţilor de
expansiune în funcţie de resursele previzibile.
Analiza tabloului de finanţare este o continuare logică a studiului
documentelor contabile de sinteză tradiţionale – bilanţul şi contul de rezultat - iar
acolo unde elaborarea acestuia este obligatorie, el face parte din sistemul dezvoltat
al conturilor anuale.
Tabloul de finanţare (sau Tabloul utilizărilor şi resurselor) al unei
perioade are ca scop să pună în evidenţă fluxurile de operaţiuni care sunt la
originea modificării unui element al bilanţului la sfârşitul unui exerciţiu faţă de
începutul acestuia.
Aceste fluxuri sunt identificate în cadrul analizei posturilor de activ şi de
pasiv cu fluxurile de utilizări şi respectiv, cu fluxurile de resurse. În virtutea
principiului egalităţii Utilizări = Resurse, în mod logic se obţine egalitatea:
Fluxul de utilizări al exerciţiului = Fluxul de resurse al exerciţiului.
Dar cum fluxul de utilizări depinde de fluxul de resurse (“nu se poate
utiliza decât ceea ce există”) se impune ca relaţia să fie inversată:
188 Analiză financiară aprofundată
patrimoniului.
Tabloul de finanţare este situat între bilanţul de deschidere şi bilanţul de
închidere al exerciţiului şi are următoarea structură:
Tabloul de finanţare
Utilizări Resurse
1. Dividende distribuite 1. C A F
2. Achiziţie elemente de activ 2. Cesiune (reducere) de elemente de
imobilizat: activ imobilizat
a. Imobilizări corporale 3. Creştere de capitaluri proprii
b. Imobilizări financiare (aporturi noi în numerar)
3. Rambursare de datorii financiare 4. Creştere datorii financiare
Total utilizări Total resurse
Creşterea FRNG (ΔFRNG) -
Total Utilizări Total Resurse
utilizărilor stabile trebuie finanţat din ansamblul resurselor stabile. Totodată acest
tablou descrie direct transformările patrimoniului întreprinderii şi tratează
trezoreria ca o variabilă reziduală.
Valoarea adăugată
EBE EBE
=
Capitaluri investite Imobilizări brute + NFRE
exprimă capacitatea activului economic de a degaja un surplus pentru a asigura
remunerarea aportorilor de fonduri care asigură finanţarea (creditorii, acţionarii).
Evoluţia acestei rate arată creşterea, stagnarea sau scăderea eficacităţii
întreprinderii, fără a fi afectată de fiscalitate, amortizare şi provizioane.
Coeficientul de capital este raportul dintre capitalurile investite (Ci) şi
valoarea adăugată:
Imobilizări brute + NFRE Imobilizări brute NFRE
Cc = = +
Valoare adăugată Valoare adăugată Valoare adăugată
Acest coeficient exprimă relaţia structurală între ansamblul de mijloace
economice (capitalul economic) şi producţia pe care o permite folosirea acestora.
El diferă de la ramură la ramură şi depinde de ritmul de creştere a investiţiilor în
imobilizări şi în necesarul de fond de rulment de exploatare comparativ cu ritmul
de creştere a valorii adăugate.
Investiţia necesară realizării unei anumite creşteri a valorii adăugate este
exprimată prin intermediul coeficientului marginal al capitalului:
Creşterea capitalului investit ( ΔCi)
CMc = , adică:
Creşterea valorii adăugate (ΔVad)
ΔImobilizări brute ΔNFRE
CMc = + .
ΔVad ΔVad
În concluzie:
1. Reducerea ratei marjei nete cu 2,8 procente a fost consecinţa scăderii ratei
rentabilităţii economice brute cu 19,75 procente, în condiţiile creşterii
coeficientului de capital cu 21,2 procente.
2. Aceste reduceri reflectă scăderea performanţei industriale a întreprinderii, ceea
ce impune continuarea analizei ratei rentabilităţii economice şi financiare.
DDFIC
Re = c +
Ci
Din relaţie se desprind următoarele concluzii privind :
1) O întreprindere care foloseşte în totalitate acoperirea de care dispune pentru
investiţii (DDFIC = 0) are o rată de rentabilitate economică egală cu rata de
creştere a imobilizărilor (Re = c).
2) Întreprinderea care nu ajunge să-şi autofinanţeze investiţiile din disponibil
(DDFIC < 0) are o rată a rentabilităţii economice inferioară ratei de creştere a
imobilizărilor (Re < c).
3) O întreprindere care degajă un sold pozitiv după finanţarea investiţiilor
(DDFIC > 0) are o rată a rentabilităţii economice superioară ratei de creştere a
imobilizărilor (Re > c).
Sold G Sold G
Rf = c + =c+ .
Cp Ci − D
Destinaţia venitului procurat de capitalurile proprii este de a acoperi o
rată de creştere a imobilizărilor cel puţin egală cu rata valorii adăugate.
Surplusul disponibil – Soldul de gestiune pozitiv (SG > 0) – exprimă o
creştere suplimentară a rentabilităţii capitalurilor proprii faţă de rata de creştere a
imobilizărilor ce poate fi distribuită (Rf > c).
Un sold de gestiune negativ (SG < 0) are ca efect o rentabilitate a
capitalurilor proprii inferioară ratei de creştere a imobilizărilor (Rf < c), iar un
sold de gestiune egal cu zero (SG = 0) antrenează egalitatea dintre rentabilitatea
capitalurilor proprii şi rata de creştere a imobilizărilor (Rf = c).
Din această analiză se constată o strânsă legătură ce uneşte trei “poli” ai
tabloului de fluxuri: creşterea imobilizărilor (c), rentabilitatea economică (Re) şi
rentabilitatea financiară (Rf).
Pe baza datelor din tabelele precedente se obţin datele din Tabelul 54:
D D D
Rfb = c + (1 + )(Re − c ) + ( c − d ) = Re + (Re − d ) ,
Cp Cp Cp
Din relaţia de mai sus rezultă egalitatea:
D
Rfb – Re = ⋅ (Re − d ) = LF · (Re – d) = ELF,
Cp
în care:
D
= Levierul financiar (LF) sau rata îndatorării;
Cp
Din relaţia de calcul a ratei rentabilităţii financiare în raport cu rata
rentabilităţii economice a capitalurilor investite se constată următoarele:
1. Cu cât diferenţa dintre rentabilitatea economică a capitalurilor investite (Re)
creşte în raport cu rata reală a dobânzii (d), cu atât efectul de levier (ELF) este mai
puternic, ceea ce pune în evidenţă următoarele situaţii:
a) Dacă (Re – d) > 0, efectul de levier este pozitiv (ELF > 0), rata rentabilităţii
financiare fiind amplificată ca urmare a îndatorării;
b) Dacă (Re – d) < 0, efectul de levier este negativ (ELF < 0) devenind un efect de
“măciucă” ce reduce rata rentabilităţii financuiare ca urmare a îndatorării;
c) Dacă Re – d = 0, efectul de levier este nul şi Rfb = Re, lipsa îndatorării
antrenează egalitatea ratei rentabilităţii financiare cu rata rentabilităţii economice.
Ri = Rata inflaţiei;
d = Rata dobânzii;
Înlocuind în relaţia Soldului Bancar se obţine expresia:
SB = D · (c + Ri) - D · (d + Ri) = D · (c - d),
în care:
D = Sd · Ci şi deci:
SB = Sd · Ci · (c - d)
Se constată că Soldul Bancar este dependent de capitalurile investite (Ci),
de ponderea datoriilor în capitalurile investite (Sd) şi de diferenţa dintre rata de
creştere (c) a valorii adăugate şi rata dobânzii (d).
Impozitul pe profit (Ip) = (Rezultatul brut – Cheltuielile financiare)·i,
în care:
i = Cota de impozit.
Înlocuind rezultatul brut şi cheltuielile financiare în Ip se obţine:
Ip = (Ci ⋅ Re − D ⋅ d) ⋅ i = Ci ⋅ (Re − Sd ⋅ d) ⋅ i ,
Înlocuind Soldul de Gestiune (SG) în relaţia (Re – c), rezultă expresia:
Ci ⋅ [(Re − c ) + Sd ⋅ (c − d ) − (Re − Sd ⋅ d ) ⋅ i ]
Re − c = .
Ci ⋅ (1 − Sd )
Din expresia de mai sus, rezultă mărimea optimă a îndatorării, exprimată
prin ponderea datoriilor în capitalurile investite (Sd = D/Ci):
Re ⋅ i i
Sd = = ⋅ 100 (%).
Re − d + d ⋅ i d
1 − ⋅ (1 − i )
Re
Din relaţia de mai sus, se constată următoarele:
1) La aceeaşi cotă de impozit (i), optimul de îndatorare (Sd) creşte odată cu
creşterea raportului între rata dobînzii (d) şi rentabilitatea economică (Re) până
când acesta ajunge egal cu 1 (d = Re).
De exemplu, la o cotă de impozit de 25 % (i = 0,25) se obţin următoarele
valori ale îndatorării optime (Sd):
d 0,25
a) d = 15 %; Re = 40 %; = 0,375 : Sd = = 34,8 %;
Re 1 − 0,375 ⋅ 0,75
220 Analiză financiară aprofundată
d 0,25
b) d = 15 %; Re = 30 %; = 0,5 : Sd = ⋅ 100 = 40 ,0 %;
Re 1 − 0,5 ⋅ 0 ,75
d 0,25
c) d = 15 %; Re = 20 %; = 0,75 ; Sd = ⋅ 100 = 57 ,5 %;
Re 1 − 0 ,75 ⋅ 0,75
d 0,25
d) d = 15 %; Re = 15 %; = 1 ; Sd = ⋅ 100 = 100 %.
Re 1 − 1 ⋅ 0,75
În cazul unei rate reale (d) a dobânzii superioare ratei rentabilităţii
d
economice (Re), raportul > 1, optimul de îndatorare nu mai are fundament,
Re
(Sd < 0), trebuind să se renunţe la îndatorare.
d
2) La acelaşi raport dintre rata dobânzii şi rata rentabilităţii economice ( ),
Re
optimul de îndatorare (Sd) creşte odată cu cota de impozit pe profit (i).
d
De exemplu, la un raport = 0,5 se obţin următoarele valori privind
Re
îndatorarea optimă Sd (ponderea datoriilor în capitalurile investite):
0 ,25
a) i = 0,25: Sd = ⋅ 100 = 40 %;
1 − 0,5 ⋅ 0,75
0,38
b) i = 0,38: Sd = ⋅ 100 = 55,1 %;
1 − 0,5 ⋅ 0 ,62
0,42
c) i = 0,42: Sd = ⋅ 100 = 59 ,1 %.
1 − 0,5 ⋅ 0,58
În concluzie, optimul de îndatorare (Sd) poate creşte atât prin majorarea
raportului d/Re pînă la valoarea maximă 1, cât şi prin creşterea cotei procentuale
de impozit.
De exemplu, în cazul analizat mai sus, calculul nivelului optim al
îndatorării conduce la următorul rezultat:
i 0 ,119
Sd = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 5,42 %.
d ⎛ 9 ,85 ⎞
1− ⋅ (1 − i ) 1− ⎜ ⎟
Re ⎝ − 8,24 ⎠
Analiză financiară aprofundată 221
ANEXA 1
Δra =
(a1 − a 0 ) ⋅ b0 ⋅ c0 ⋅ 100 = Δa ⋅ 100 (%);
a 0 ⋅ b 0 ⋅ c0 R0
⎛ a1 ⋅ b1 ⋅ c0 ⎞ ⎛ a 0 ⋅ b0 ⋅ c0 ⎞ Ia ⋅ Ib
Δrb = ⎜ ⋅ 100 ⎟ − ⎜ ⋅ 100 ⎟ = − Ia sau:
⎝ a 0 ⋅ b0 ⋅ c0 ⎠ ⎝ a 0 ⋅ b0 ⋅ c0 ⎠ 100
a1 ⋅ (b1 − b0 ) ⋅ c0 Δb
Δrb = ⋅ 100 = ⋅ 100 (%);
a 0 ⋅ b 0 ⋅ c0 R0
⎛ a1 ⋅ b1 ⋅ c1 ⎞ ⎛ a1 ⋅ b1 ⋅ c0 ⎞ Ia ⋅ Ib ⋅ Ic Ia ⋅ Ib
Δrc = ⎜⎜ ⎟⎟ ⋅ 100 − ⎜⎜ ⎟⎟ ⋅ 100 = − sau:
⎝ a 0 ⋅ b0 ⋅ c0 ⎠ ⎝ a 0 ⋅ b 0 ⋅ c0 ⎠ 100 2 100
a1 ⋅ b1 ⋅ (c1 − c0 ) Δc
Δrc = ⋅ 100 = ⋅ 100 (%).
a 0 ⋅ b0 ⋅ c0 R0
Prin însumare se verifică egalitatea:
Analiză financiară aprofundată 225
ΔrN +ΔrZ + ΔrH = 3,44 – 3,57 – 2,49 = 97,38 – 100 = 2,62 % = ∆r.
Sistemul factorial al indicatorului este următorul:
∆N = + 46400 om.ore;
T1 – T0 = - 35200 om.ore = Δ ∆Z = - 48000 om.ore;
∆H = - 33600 om.ore;
În concluzie:
1. Reducerea fondului de timp cu 35200 om.ore (2,62%) are următoarele cauze:
reducerea cu 10 zile a duratei anului (3,45%) l-a redus cu 48000 om·ore (3,57 %);
scăderea zilei de muncă cu 0,2 ore/zi (2,5%) l-a redus cu 33600 om·ore (2,49 %).
2. Ccreşterea numărului de muncitori cu 10 (3,44 %) a majorat fondul anual de
timp cu 46400 om·ore (3,44 %).
Analiză financiară aprofundată 227
a1 a 0
−
Δa
Δra = b0 b0 ⋅ 100 = ⋅ 100 (%);
a0 R0
b0
a1 a1
Ia
Δrb = b1 ⋅ 100 − b 0 ⋅ 100 = ⋅ 100 − Ia (%) sau:
a0 a0 Ib
b0 b0
a1 a1
−
Δb
Δrb = b1 b 0 ⋅ 100 = ⋅ 100 (%).
a0 R0
b0
Prin însumare se verifică egalitatea:
Ia Ia
Δra + Δrb = (Ia – 100) + ( ⋅ 100 − Ia ) = ⋅ 100 − 100 = Δr (%) sau:
Ib Ib
Δa Δb Δa + Δb Δ
⋅ 100 + ⋅ 100 = ⋅ 100 = ⋅ 100 = Δ r (%) .
R0 R0 R0 R0
Exemplificăm metodologia de analiză pentru acest caz (Tabelul 2):
M 1 M 0 1056
ΔM = − = − q 0 = 5280 − 4200 = +1080 buc;
Cs 0 Cs 0 0 ,2
M1 M1 1056
ΔCs = − = q1 − = 4400 − 5280 = − 880 buc.
Cs1 Cs 0 0 ,2
Prin însumare se verifică egalitatea:
∆M + ∆Cs = + 1080 – 880 = + 200 buc. ≡ ∆.
În concluzie:
1. Creşterea producţiei fizice cu 200 buc.(4,75 %) s-a datorat creşterii consumului
cu 216 to (25,71 %).
2. Creşterea consumului specific cu 0,04 to/buc.(20 %) a redus volumul producţiei
cu 880 buc.(20,95 %).
a1 a0
2
Δra = b1 ⋅ 100 − b1 ⋅ 100 = Ia ⋅ 100 − 100 (%), sau:
a0 a0 Ib Ib
b0 b0
a1 a 0
−
Δra = b1 b1 ⋅ 100 = Δa ⋅ 100 (%).
a0 R0
b0
Prin însumare se verifică egalitatea:
⎛ 100 2 ⎞ ⎛ Ia 100 2 ⎞ Ia
Δrb + Δra = ⎜⎜ − 100 ⎟⎟ + ⎜⎜ ⋅ 100 − ⎟⎟ = ⋅ 100 − 100 = Δr (%) sau:
⎝ Ib ⎠ ⎝ Ib Ib ⎠ Ib
Δb Δa Δ
⋅ 100 + ⋅ 100 = ⋅ 100 = Δr (%) .
R0 R0 R0
Exemplificăm analiza factorială în acest caz (Tabelul 3):
Ct1 Ct 0 210
ΔCt = − = c1 − = 56 − 47,72 = + 8,28 mii lei/buc.
q1 q1 4400
Prin însumare se verifică egalitatea:
∆q + ∆Ct = - 2,28 + 8,28 = + 6 mii lei/buc. ≡ ∆
2. Metoda balanţieră
Această metodă de calcul se utilizează în cazul legăturilor deterministe
de tip sumă şi diferenţă, de forma:
R=a+b–c
Modificarea indicatorului este diferenţa:
Δ = R1 – R0 = (a1 + b1+ c1) – (a0 + b0 – c0).
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δ = Δa + Δb + Δc,
în care:
Δa = a1 – a0; Δb = b1– b0; Δc = - ( c1 – c0 ).
Prin însumare sev erifică egalitatea:
Δa + Δb + Δc = (a1 – a0) + ( b1– b0) – (c1-c0) = Δ.
În cazul indicilor, se obţine:
R1 a1 + b1 + c1
IR = ⋅ 100 = ⋅ 100 (%).
R0 a 0 + b0 + c0
Modificarea relativă este diferenţa:
a1 + b1 + c1
Δr = IR – 100 = ⋅ 100 − 100 %
a 0 + b0 + c 0
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δr = Δra + Δrb + Δrc,
în care:
a1 + b 0 − c 0 a 0 + b0 − c0 a1 − a 0 Δa
Δra = ⋅ 100 − ⋅ 100 = ⋅ 100 = ⋅ 100 (%);
a 0 + b 0 − c0 a 0 + b0 − c0 R0 R0
a1 + b1 − c0 a1 + b 0 − c 0 b1 − b0 Δb
Δrb = ⋅ 100 − ⋅ 100 = ⋅ 100 = ⋅ 100 (%);
a 0 + b0 − c0 a 0 + b 0 − c0 R0 R0
a1 + b1 − c1 a1 + b1 − c0 c1 − c0 Δc
Δrc = ⋅ 100 − ⋅ 100 = − ⋅ 100 = ⋅ 100 (%).
a 0 + b0 − c0 a 0 + b0 − c0 R0 R0
Prin însumare se verifică egalitatea:
Δa Δb Δc R1 − R 0
Δra + Δrb + Δrc = ⋅ 100 + ⋅ 100 + ⋅ 100 = ⋅ 100 = Δr (%) .
R0 R0 R0 R0
Exemplificăm metodologia de analiză pentru acest caz (Tabelul 4):
234 Analiză financiară aprofundată
I 1 − I 0 + 200
ΔI = = = + 1000 buc.
Cs 0 0 ,2
Sf 0 − Sf 1 + 34
ΔSf = = = + 170 buc.
Cs 0 0 ,2
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔSi + ΔI + ΔSf = - 90 + 1000 + 170 = + 1080 buc. = ΔM
În procente, creşterea relativă a producţiei cu 4,75 % (104,75 – 100) se
datorează următoarelor influenţe:
∆r = ∆rM + ∆rCs,
în care:
ΔM 1080
ΔrM = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 25,71 %;
q0 4200
ΔM − 880
ΔrCs = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 20,95 % ;
q0 4200
Pe treapta a doua: Δr M = ΔrSi + ΔrI + ΔrSf,
în care:
ΔSi − 90
ΔrSi = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 2,14 %;
q0 4200
ΔI + 1000
ΔrI = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 23,81 %;
q0 4200
ΔSf + 170
ΔrSf = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 4 ,04 %.
q0 4200
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔrSi + ΔrI + ΔrSf = - 2,14 + 23,81 + 4,04 = + 25,71 % = ∆rM
Sistemul factorial al volumului producţiei este următorul:
∆Si = -90 buc.
∆M = + 1080 buc. ∆I = +1000buc
q1 – q0 = + 200 buc. = ∆ ∆Sf = +170 buc.
∆Cs = - 880 buc.
În concluzie:
Analiză financiară aprofundată 237
Δq − 2,28
Δrq = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 4 ,56 %
c0 50
ΔCt 8,28
ΔrCt = ⋅100 = ⋅ 100 = + 16,56 %
c0 50
Prin însumare se verifică egalitatea:
Δrq + ΔrCt = - 4,56 + 16,56 = + 12 % = Δr.
3. Corelaţia statistică
În cazul relaţiilor stocastice, influenţele factorilor nu pot fi măsurate cu
precizie, ci doar estimate statistic, pe baza analizei regresionale.
În analiza economico-financiară se apelează frecvent la procedeele
statstice în două serii de calcule: în estimarea relaţiilor de dependenţă dintre
variabila dependentă (indicatorul cercetat) şi variabilele independente(factorii
determinanţi) şi în elaborarea de previziuni economice şi financiare.
Utilizarea corectă a corelaţiei în analiza economico-financiară este
condiţionată de stăpânirea metodologiei statistice vizând cunoaşterea temeinică a
bazelor matematice şi logice ale acesteia, precum şi interpretarea corectă a
indicatorilor corelaţiei: coeficientul de corelaţie (Cr) şi determinaţia (D) între care
se stabileşte relaţia: D = 100 · Cr 2 (%).
Coeficientul de corelaţie, prin semnul şi valoarea lui, exprimă sensul şi
intensitatea legăturii dintre variabila rezultativă şi factori, iar determinaţia reflectă
gradul de dependenţă a acestei variabile de factorul (factorii) luat în calcul.
De exemplu, un coeficient de corelaţie de (- 0,9), determinat statistic prin
metodele cunoscute, arată o legătură inversă, relativ strânsă între variabile şi un
grad de dependenţă a rezultatului în mărime de 81 % de factorul considerat.
Metoda corelaţiei statistice (analiza regresională) este frecvent utilizată şi
în analiza prospectivă, în elaborarea previziunilor pe baza trendului regresiei în
condiţiile în care variabila independentă este considerată ca fiind timpul, iar
variabila dependentă este ajustată statistic prin intermediul funcţiei Y = f(t).
Analiză financiară aprofundată 241
4. Cercetările operaţionale
Cercetările operaţionale, care cuprind un ansamblu de metode şi
procedee cu caracter interdisciplinar cu dominantă matematică, pot fi utilizate în
analiză în mai multe scopuri. Prin aceste procedee se scot în evidenţă legăturile, se
exprimă matematic şi se atribuie ponderi factorilor.
Metodele cercetărilor operaţionale care îşi găsesc utilitatea în analiză pot
fi deterministe (programarea liniară, drumul critic), probabiliste (firele de
aşteptare, Pert) şi simulative (Monte Carlo, simularea dinamică).
Abordarea acestor metode este esenţialmente pragmatică şi vizează în
primul rând modelul prin care să se poată calcula şi compara rezultatul deciziilor
alternative, ele fiind necesare în calculele de optimizare.
Orientarea analizei financiare spre problemele de optim este facilitată de
avantajele oferite de calculul marginal care permite determinarea unor condiţii de
maxim sau minim. Analiza tradiţională clasică poate fi completată cu maniera de
abordare în viziune “marginalistă”, care îi accentuează caracterul pragmatic şi de
anticipare.
Esenţa calculului marginal şi utilitatea lui în analiză are ca punct de
plecare modelele simbolice de reprezentare a indicatorului analizat, prin care
dependenţele sunt redate prin funcţii de forma Y = f(X).
Se ştie că reprezentarea grafică a funcţiei poate fi realizată prin
histograme, linii frânte sau curbe, după cum se operează cu variaţii discrete
(finite) sau continue (infinitezimale).
În condiţiile unor variaţii foarte mici ale variabilei X, se poate considera
că funcţia Y se reprezintă prin curbe continui şi netede. În această accepţiune, în
orice punct al domeniului de definiţie, funcţia are o derivată, curba o tangentă, iar
noţiunea de marginal devine identică cu noţiunea de adiţional.
În aceste condiţii, marginalul (valoarea marginală) unei funcţii Y
exprimă variaţia (±) a acestei funcţii, ca răspuns la creşterea cu câte o unitate a
variabilei independente X. De aceea, se poate considera valoarea marginală ca
fiind o elasticitate absolută a funcţiei care exprimă sensibilitatea sa la variaţia
unitară a argumentului, fiind calculată ca raport al creşterilor ΔY şi ΔX.
242 Analiză financiară aprofundată
A. Elasticitatea EY/X = 0.
Acest caz corespunde situaţiei în care se înregistrea ză :egalităţile:
a) YM = dY/dX = 0,
de unde rezultă rigiditatea funcţiei în raport cu modificarea variabilei X, sau:
ΔrY Iy − 100
b) = = 0,
ΔrX Ix − 100
de unde rezultă: IY = 100, constanţa funcţiei (Y1 = Y0) fiind consecinţa unui
extrem adică a rigidităţii funcţiei, care nu se mai modifică (∆Y = 0).
Precizarea naturii extremului impune precizarea semnului derivatei de
ordinul doi (±), fiind posibile următoarele cazuri:
d 2Y dYM
a) = < 0 - marginalul funcţiei descrescător, funcţia tinde spre maxim;
dX 2 dX
d 2Y dYM
b) = > 0 - marginalul funcţiei crescător, funcţia tinde spre minim;
dX 2 dX
d 2Y dYM
c) = = 0 - marginalul funcţiei nul, funcţia înregistrează o inflexiune.
dX 2 dX
B. Elasticitatea EY/X = 1
Acest caz corespunde egalităţii dintre valoarea marginală şi valoarea
medie a funcţiei: YM = Y , ceea ce atestă două situaţii:
a) Valoarea medie a funcţiei (Y ) atinge o valoare extremă (maximă sau minimă):
⎛Y ⎞
d ⎜ ⎟ dY ⋅ X − dX ⋅ Y
dY X YM ⋅ X − Y
= ⎝ ⎠ = dX 2
dX = = 0,
dX dX X X2
ceea ce presupune: YM · X = Y, respectiv: YM = Y/X = Y
ΔrY Iy − 100
b) Egalitatea = = 1 , respectiv: IY = IX,
ΔrX Ix − 100
Analiză financiară aprofundată 245
C. Elasticitatea EY/X → ∞,
ΔrY Iy − 100
EY / X = = → ∞,
ΔrX Ix − 100
ceea ce presupune constanţa variabilei X: (X1 = X0 ), respectiv: IX = 100,
Funcţia Y = f (X) este infinit elastică în raport cu variabila X, o creştere
nesemnificativă a variabilei X are ca efect o majorare importantă a funcţiei Y.
Elasticitatea-arc:
Ct 1 − Ct 0 246 ,4 − 210
246 ,4 + 210 0 ,0797
ECt / q = Ct 1 + Ct 0 = = = 3,43 .
q1 − q 0 4400 − 4200 0 ,0232
q1 + q 0 4400 + 4200
2) Varianta creşteri infinitezimale:
Ajustarea statistică a datelor din tabelul 3 conduce la funcţia:
Ct = f(q) = - 554000 + 182·q
Costul mediu: Cm = Ct/q = (-554000 + 182·q)/q, în cele două perioade:
Cm0 = 210000/4200 = 50 mii lei/buc;
Cm1 = 246400/4400 = 56 mii lei/buc.
Costul marginal: CM = dCt/dq = d(-55400 + 182q)/dq = 182 mii lei/buc.
Ritmul de variaţie: RCt/q = (CM/Ct0)·100 = (182/210000) ·100 = 0,086 %/buc.
Elasticitatea-punct: ECt/q = cM/cm0 = 182/50 = 3,64.
În concluzie:
1. Costul mediu a crescut cu 6 mii lei/buc. de la 50 la 56 mii lei/buc.(20 %).
2. Costul marginal arată că o unitate (bucată) produsă în plus antrenează cheltuieli
adiţionale de 182 mii lei, ceea ce depăşeşte costul mediu.
3. Ritmul de variaţie arată că majorarea producţiei cu o unitate (bucată) antrenează
creşterea costurilor cu 0,086 %.
4. Elasticitatea arată că majorarea cu 1 procent a producţiei antrenează creşterea
cu 3,64 procente a costului total faţă de perioada 0, costul fiind relativ elastic în
raport cu producţia.
5. Dacă pentru perioada următoare se prevede o creştere a producţiei cu 10 % faţă
de perioada curentă, pe baza Coeficientului de levier (CL = ∆rCt/∆rq = 3,64), se
poate estima creşterea procentuală a costurilor:
∆rCt = CL · ∆rq = 3,64 ·10 % = 36,4 %,
ceea ce permite estimarea mărimii lor la valoarea de:
Ct2 = (100 + 36,4) · Ct1/100 = 1,364 · 246,4 = 336,09 mil. lei, cu o
creştere de 89,69 milioane lei (36,4 %) faţă de perioada curentă, ceea ce confirmă
valoarea elasticităţii ECt/q = 36,4/10 = 3,64, egală cu elasticitatea din perioada
precedentă.
Analiză financiară aprofundată 247
ANEXA 2
Bibliografie