A devenit o cutumă implicarea celor mai reprezentativi compozitori români în actul muzicologic,

evidenţiindu-se astfel strânsa împletire dintre activităţile de creaţie şi de cercetare, conlucrare impusă
aproape pretutindeni cu necesitate generaţiilor postbelice. Dar, dacă în teritoriile europene intens şi
îndelung muzicalizate există, pe lângă tagma compozitorilor, şi destui teoreticieni neaoşi care
investighează literatura sonoră a variilor perioade din istoria muzicii or (in)validează, graţie unei docte
argumentaţii, producţiile contemporane, la noi muzicologia se limitează aproape exclusiv la ramuri
îndeajuns de bătătorite precum istoriografia muzicală, etnomuzicologia, organologia, bizantinologia,
estetica şi stilistica generală, lexicografia, memorialistica, reluând preocupări axate fie pe binomul istoric-
sistematic adoptat de tradiţia universitară a ultimelor două secole, fie pe alte criterii de clasificare
(muzicologie internă şi externă) în maniera de mult colbuită a unui Forkel, Bourdelot, Fétis ori Riemann.
Unde sunt contribuţiile cercetătorilor noştri bunăoară în domeniul muzicologiei narative sau semioticii
aplicate? Dar mai ales unde sunt replicile teoreticienilor (or nu a compozitorilor) la modelele de analiză
propuse de un Eero Tarasti, Julien Greimas, Edward Cone, Richard Taruskin, ca să numesc doar câţiva
dintre cei ce au mediat drepturile şi obligaţiile limbajului muzical vizavi de limbajul natural. Ca în orice
regulă există şi aici excepţii aferente, Dinu Ciocan, Valentina Sandu-Dediu, Antigona Rădulescu fiind,
probabil, cele mai notorii. Un caz interesant îl reprezintă Tudor Misdolea. Absolvent în 1974 al
Conservatorului "C. Porumbescu" din Bucureşti, este deţinătorul unei diplome de studii aprofundate în
estetică şi ştiinţă la Universitatea Paris 1- Panthéon-Sorbonne, instituţie care i-a conferit şi titlul de doctor
în urma susţinerii tezei intitulată: Le phénomene musical et la théorie générale des systemes. Dar
Misdolea are şi un doctorat în inginerie, actualmente fiind informatician în cadrul Societăţii de
telecomunicaţii terestre şi spaţiale ALCATEL din Paris. A debutat în revista "Studii de muzicologie"
(1976) cu eseul O teorie asupra formalizării matematice a categoriilor sintaxei muzicale şi a procesului de
creaţie muzicală în genere, încă din această perioadă fiind foarte limpede că autorul vine din lumea pur
obiectivă, în care natura este înlocuită metodic de către inteligenţă, a matematicii. Este motivul principal
datorită căruia Tudor Misdolea poate fi considerat un iniţiator al formalizării demersului muzicologic prin
recursul la limbajul numeric abstract. îmi aduc aminte de consilierea pe care i-a oferit-o lui Anatol Vieru
în vremea când acesta edifica cel mai riguros şi greu de consecinţe corpus modal din muzica românească,
corpus concretizat în Cartea modurilor. Dar interesul teoretic nu s-a oprit asupra categoriilor de
organizare spaţială (hors temps, cum le numea Xenakis), ci s-a răsfrânt şi în ceea ce priveşte paradigmele
sintactice ori parcursul componistic în general. Abordarea sistematică a sintaxelor muzicale (în
prelungirea exegezelor lui Ştefan Niculescu), precum şi analiza dinamică a structurilor monodice, privite
ca produs al unui produs creator specific, au condus la determinarea tipurilor de coeficienţi corelativi,
care reprezintă paşi importanţi făcuţi în profunzimea analizei oricărei melodii, indiferent de zona de
provenienţă stilistică. Graţie unui spirit de fineţe, polisat printr-o gândire adaptată la progresul
matematicii şi informaticii contemporane, Tudor Misdolea reuşeşte să imprime studiilor sale un accentuat
grad de generalitate, dar şi de aplicabilitate. Situându-se permanent la graniţa dintre două discipline,
matematica şi muzica, Tudor Misdolea reuşeşte să pună în evidenţă noi mijloace de reperare a rădăcinilor
analitice şi sintetice ale opusurilor muzicale. Iar ceea ce apare ca extrem de incitant este pătrunderea tot
mai adâncă în mecanismele intime ale acestor procese de creaţie, având în acelaşi timp grija de a nu le
vulgariza, oferindu-le totodată o dimensiune proaspătă în perspectiva înţelegerii actuale a fenomenelor
sonore (vezi Imago mundi şi expresia muzicală, în rev. "Muzica", nr. 3, 2007). în definitiv, Tudor
Misdolea demonstrează prin scrierile sale că este un fenomenolog. O mărturiseşte însuşi autorul în
rezumatul studiului Pentru o fenomenologie a muzicii. Idee şi act de gândire în expresia muzicală:
"abordarea fenomenologică a unui proces dinamic, aşa cum poate fi privită o operă muzicală, este
determinată de întrepătrunderea dialectică a două elemente esenţiale: ideea iniţială şi actul de gândire (...).
Elucidarea tuturor aspectelor fenomenologice legate de această viziune se poate face, bineînţeles, doar în
limitele posibilităţilor de cunoaştere ale omului". Prin majoritatea întreprinderilor teoretice de până acum
Tudor Misdolea a dovedit că aceste limite sunt deosebit de largi şi generoase.