You are on page 1of 51

MINISTERUL JUSTIŢIEI

BILANŢ
2009

ADMINISTRAŢIA
NAŢIONALĂ A
PENITENCIARELOR
S
PR

RI
O

PA JU
TR
IA ET ORDI NE
CUVÂNT ÎNAINTE

A moderniza un sistem penitenciar, prin modernizare înţelegând nu numai îmbunătăţirea


condiţiilor de detenţie sau a condiţiilor de lucru pentru angajaţi, cât mai ales identificarea soluţiilor
viabile pentru resocializarea şi reintegrarea persoanelor condamnate la pedepse privative de
libertate, este o misiune foarte grea, care presupune timp, energie, devotament şi nu în ultimul rând
resurse financiare.

Dacă până nu de mult, singura misiune a penitenciarului românesc, a fost aceea de pază şi
escortare a persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, astăzi suntem preocupaţi în
mod deosebit de resocializarea şi reinserţia socială a persoanelor condamnate la pedepse privative
de libertate, suntem preocupaţi de respectarea drepturilor şi libertăţilor acestora şi de transformarea
penitenciarului într-un serviciu social aflat în slujba comunităţii.

Toate aceste etape de abordare civilizată şi realistă a lucrurilor, au fost parcurse de către ţările
dezvoltate, într-un interval mult mai mare de timp, pe parcursul unui proces firesc de dezvoltare,
adaptare şi relaţionare cu societatea. Prin comparaţie, sistemul penitenciar românesc a fost nevoit
să ardă etape întregi pentru a ajunge din urmă statele dezvoltate din Europa.

Fără îndoială că resursele materiale sunt foarte importante pentru alinierea la standardele
europene şi în anul 2009 am resimţit din plin restricţiile financiare impuse de criza economică care a
afectat toate sectoarele de activitate, dar - în opinia mea - cu mult mai importantă este schimbarea
mentalităţii noastre, este exemplul personal al celui care, în aceleaşi circumstanţe, reuşeşte să atingă
o performanţă demnă de luat în seamă, aceea a respectului faţă de locul de muncă, a credinţei în
misiunea şi valorile asumate.

Munca lucrătorului de penitenciare nu este o muncă obişnuită sau uşoară, ea cere sacrificii şi
eforturi deosebite, care nu sunt neapărat răsplătite sau apreciate la justa valoare de către societate, a
cărei percepţie despre acest domeniu de activitate este mai degrabă tributară percepţiei negative a
persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea.

Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate nu sunt proprietatea penitenciarului,


reintegrarea acestora este o şansă pe care societatea trebuie să şi-o acorde în egală măsură ei însăşi
şi oricât ar părea de greu sau surprinzător misiunea de a convinge societatea că penitenciarul nu
poate şi nu trebuie să funcţioneze în afara ei, revine tot lucrătorilor de penitenciare.

Chestor de penitenciare dr. Ioan BĂLA


CUPRINS

1. DIRECŢIA SIGURANŢA DEŢINERII ŞI REGIM PENITENCIAR 3

2. DIRECŢIA REINTEGRARE SOCIALĂ 10

3. DIRECŢIA ECONOMICO-ADMINISTRATIVĂ 15

4. DIRECŢIA MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE 20

5. DIRECŢIA CONTENCIOS ŞI ELABORARE ACTE NORMATIVE 24

6. DIRECŢIA MEDICALĂ 26

7. SERVICIUL CABINET ŞI REGISTRATURĂ GENERALĂ 30

8. BIROUL DE RELAŢII PUBLICE ŞI MASS MEDIA 32

9. SERVICIUL COOPERARE ŞI PROGRAME 35

10. DIRECŢIA PREVENIREA CRIMINALITĂŢII ŞI TERORISMULUI 39

11. DIRECŢIA TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI ŞI COMUNICAŢII 43

12. DIRECŢIA INSPECŢIE PENITENCIARĂ 45

13. SERVICIUL INFORMAŢII CLASIFICATE 47

14. SERVICIUL PSIHOLOGIA PERSONALULUI 48

1
2
1. DIRECŢIA SIGURANŢA DEŢINERII ŞI
REGIM PENITENCIAR

 În cursul anului 2009 a fost continuată 42.141 persoane private de libertate faţă de
acţiunea de profilare a unităţilor subordonate 42.829 în 2008, pentru prezentarea în faţa
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, organelor judiciare sau la cererea persoanelor
pentru respectarea cerinţelor legale cu privire private de libertate şi pentru asigurarea patului
la aplicarea regimurilor de executare individual.
diferenţiate.

Efectele obţinute în urma acţiunii


de profilare a penitenciarelor sunt
reducerea fenomenului de
supraaglomerare, folosirea
judicioasă a spaţiilor de deţinere şi
aplicarea întocmai a normelor
regimului de executare,
specializarea personalului din
sectorul operativ, reducerea cauzelor
juridice fictive iniţiate de către
persoanele private de libertate şi
aflate pe rolul instanţelor de judecată,
implementarea unui management
eficient al siguranţei deţinerii şi
aplicării regimului penitenciar
 Un alt obiectiv important asumat pentru
specific şi nu în ultimul rând,
anul 2009 a fost acela de perfecţionare a
optimizarea programului de lucru al
cadrului normativ general:
personalului care execută misiuni de
- în colaborare cu experţi internaţionali
pază, supraveghere şi escortare.
din Scoţia şi Olanda, au fost elaborate:
Manualul de Proceduri utilizat de
Ca o consecinţă directă a acestei acţiuni, Negociatori în Gestionarea
numărul persoanelor private de libertate Incidentelor Critice şi Manualele pentru
prezentate în faţa organelor judiciare a scăzut gestionarea incidentelor Vol. 1 -
semnificativ, de la 280.465 în cursul anului Gestionarea incidentelor operaţionale
2008 la 215.825 în anul 2009. şi Vol. 2 - Gestionarea incidentelor
critice. De asemenea, au fost elaborate
În anul 2009, Subunitatea de pază şi Planul de implementare şi Planul de
escortare deţinuţi transferaţi a transportat formare pe termen mediu şi lung pentru

3
instruirea negociatorilor şi a - au fost elaborate criterii orientative
personalului implicat în prevenirea şi pentru comisiile de individualizare în
gestionarea situaţiilor de criză. vederea stabilirii/schimbării regimului
- au fost elaborate şi se află în procedură de executare şi selecţionării deţinuţilor
de aprobare la Ministerul Justiţiei în interesul locului de deţinere, în
următoarele proiecte de ordin: vederea unei practici unitare.
Regulamentul privind organizarea şi - au fost elaborate cerinţele pentru
executarea serviciului de pază, proiectarea a trei tipuri de penitenciar
escortare, însoţire şi supraveghere a cu o capacitate de 500 de locuri (regim
persoanelor private de libertate; maximă siguranţă şi închis / regim
Instrucţiunile privind ţinerea evidenţei semideschis şi deschis / regim mixt).
nominale şi statistice a persoanelor
private de libertate; Normele privind  Referitor la ţinerea în custodie a
condiţiile minime de cazare precum şi persoanelor private de libertate, în cursul
propunerile de modificare şi anului 2009 s-a constatat o uşoară creştere a
completare a Legii 275/2006, privind efectivului de deţinuţi, la data de 31.12.2009
executarea pedepselor şi a măsurilor numărul acestora era de 26.716 (2.628 arestaţi
dispuse de către organele judiciare în preventiv, 1.780 condamnaţi prin hotărârea
cursul procesului penal. primei instanţe şi 23.308 condamnaţi definitiv)
faţă de 26.212 la aceeaşi dată a anului 2008.

Dinamica efectivelor de persoane private de libertate aflate în


penitenciarele din România în perioada 1999-2009

50000
49840

45000
49790

48075
48267

40000
42815

39031

35000
36700

34038

30000
29390

26716

25000
26212

Efectiv
20000

15000

10000

5000

0
99

00

01

02

03

04

05

06

07

08

09
19

20

20

20

20

20

20

20

20

20

20

De la începutul anului 2009, în unităţile din penitenciare (ca urmare a punerii în


de detenţie subordonate au fost primite libertate, ridicării în cercetare, plecării în
12.435 persoane private de libertate şi au ieşit întrerupere sau decesului) 13.271 persoane.
1800

1609
1600
Efectiv total
= 26.716

1402
1400
1400
1230
1146

1200
1050
1039
1009

953
1000

918
857
826

816

779
782

800

713
624

625

585
558

600
526

491

549
495

427
434

450
420

414
346

356
400
321

291

288

282
266
164
162

150

155
200
65

117
64

96
27
23

36
18

77
73

70

CR Gaesti 54
7

CR Tg. Ocna 51
0

Sp. Rahova 29
0
R-104

Rahova

Sc. Tg. Ocna

Sp. Tg. Ocna


CR Buzias
G.A.Z.

G.A.Z.
Galati

G.A.Z.
Bacau

Braila

Jilava

Deva

Slobozia

Spital Jilava
Sp. P. Alba
Botosani

Focsani

Sp. Dej
Aiud

Giurgiu

Tg. Jiu
Bistrita

Codlea

Craiova

Gherla

M. Ciuc
Oradea

Poarta Alba
Colibasi

Iasi

Sp. Colibasi
Baia Mare

Pelendava

PMT Craiova
Sectia ext. Cluj

Ploiesti

Sectia Pojogeni

Vaslui
Târgsor
Satu Mare

Timisoara
Sectia Movila Vulpii
Margineni

Sectia Berceni

PMT Tichilesti
Sectia Valu lui Traian
Arad - centru

Tulcea - centru

Sectia Vânjulet
Sectia Chilia Veche
Tg. Mures
Sectia Sendreni

Dr. Tr. Severin

Dotare şi modernizare penitenciar activitatea realizându-se în 11 dintre cele 12


unităţi profilate pe deţinerea acestei categorii
- repartizarea în unităţi a mijloacelor de de condamnaţi.
control specifice(porţi detectoare de
metal, aparate de scanat bagaje cu Monitorizare obiecte şi substanţe
raze X, detectoare portabile de interzise introduse în penitenciar
metale);
- repartizarea în unităţi a unor mijloace În anul 2009 numărul telefoanelor mobile
de imobilizare (cătuşe, tomfe, sprayuri descoperite a fost sensibil mai mic faţă de anul
iritant - lacrimogene) şi a unei cantităţi 2008, 9938 faţă de 10778, acest lucru fiind în
de muniţie şi armament preluate de la legătură directă cu faptul că a crescut cu
SRI; 44,28% numărul telefoanelor mobile
- evaluarea, avizarea şi repartizarea în descoperite în sectorul vizite, mai înainte de a
unităţi a 15 autospeciale de capacitate intra în posesia deţinuţilor (de la 1863 în 2008
mică şi medie. la 2688 în 2009). Numărul foarte mare de
 În colaborare cu Direcţia Economico- telefoane mobile descoperite în sectorul vizită
Administrativă s-a urmărit elaborarea studiilor se datorează atât creşterii vigilenţei lucrătorilor
de fezabilitate privind implementarea de penitenciare, cât şi dotării unor unităţi cu
sistemului electronic integrat de pază, tehnică adecvată.
supraveghere şi acces pentru cele 12 unităţi În anul 2009 numărul cazurilor de
profilate pe custodierea persoanelor private de descoperire a substanţelor stupefiante a fost
libertate în regim deschis şi semideschis, mai mic cu 28% faţă de 2008.

5
Trebuie subliniat faptul că sistemul mijloacele şi metodele de introducere a
penitenciar românesc nu corespunde obiectelor sau substanţelor interzise sunt
necesităţilor şi nevoilor reale de dotare în într-o continuă evoluţie.
această direcţie, măcar dacă am aminti faptul În cursul anului 2009 au avut loc 573
că mai puţin de jumătate din totalul unităţilor agresiuni între persoanele private de libertate
penitenciar nu sunt dotate cu aparatură şi 25 agresiuni ale persoanelor private de
pentru scanat bagajele. Concomitent, libertate asupra angajaţilor.

8
8

2
7
1
6
2
5
1 2
4 4
3 5
38 3 2
3
2 4 5 6
2 1 2 3 2
8 2 2 9
46 1 5 1
11 0 1 2
1
6 6 8 61 8 6 7
9 8 8 6 89
3 3 5 33 5 3 5 2 5 55 6 3
2 2 1 2 33 1 0 00 1 11 0
3
0 2 0 2 02 02 01 00 01 00 02 01 00 01 11

2008 2009

4 44 4

3 3 3

2 2 2

11 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1

00 0 0 00 0 0 00 00 0 0 0 00 0 00 00 00 00 00 00 0 0 00 0 0 0 00 0 00 00 0 00 0 00 00 00 0 00 00 00 0

2008 2009

6
 Cu privire la modul de acordare a de acest tip fiind în scădere. Tot prin
recompenselor cu permisiunea de ieşire din comparaţie cu anul 2008 şi numărul
penitenciar, în cursul anului 2009, cel puţin prin întârzierilor de prezentare la unitate a fost mai
comparaţie cu anul 2008, conducerea mic (trei întârzieri - Penitenciarele Poarta Albă,
unităţilor a dat dovadă de o mai mare atenţie în Galaţi şi Bistriţa şi două neprezentări la
analizarea situaţiilor, numărul recompenselor Penitenciarele Codlea şi Iaşi).

Situaţia comparativă a numărului total de recompense cu permisiunea


de ieşire din penitenciar acordate în anii 2007-2008-2009

anul 2009,
nr. PIP 2505,
27%

anul 2008,
nr. PIP 4956,
52%

anul 2007,
nr. PIP 1954,
21%

În anii au fost acordate 2007, 2008 şi 2009 au fost acordate în total


9415 recompense cu permisiunea de ieşire din penitenciar

 Sistemul de acces la serviciile de Nerealizări- Deficienţe


telefonie şi cumpărături pe bază de cartelă
personalizată este funcţional în 19 unităţi, în  Un obiectiv important a fost înfiinţarea
alte 16 penitenciare fiind demarate lucrările de de unităţi canine specializate în depistarea
montare a echipamentelor specifice. substanţelor psihotrope şi a telefoanelor
mobile. Deşi în cursul anului 2009 au fost
 Faţă de anii anteriori, ca urmare a crizei stabilite contacte cu Direcţia Generală a
financiare care a afectat din punct de vedere Vămilor pentru întocmirea unui protocol de
economic toate domeniile de activitate, colaborare pe linia instruirii echipajelor canine,
evoluţia veniturilor totale realizate de către situaţia financiară nu a permis achiziţionarea
unităţi, ca urmare a folosirii la muncă câinilor, ca urmare obiectivul nu a fost finalizat.
remunerată a persoanelor private de libertate, În vederea atragerii de fonduri europene
a înregistrat o scădere substanţială, din pentru formarea şi instruirea echipajelor
efectivul mediu total de deţinuţi existent în canine au fost demarate procedurile interne de
unităţi, a fost selecţionat şi repartizat la muncă accesare.
un efectiv mediu total de 6.852, dintre aceştia  În cursul anului 2009, încălcând
2.033 fiind folosiţi la muncă cu plată. deontologia profesională şi statutul de
funcţionar public, 12 angajaţi din sistemul

7
penitenciar au introdus obiecte interzise în ei. Precizăm că în cursul anului 2008 au fost
spaţiul de detenţie, acest fapt aducând grave identificate 26 de astfel de situaţii.
prejudicii de imagine instituţiei în tot ansamblul

Dotarea sistemului cu mijloace auto este precară, atât numeric cât şi la nivel de
performanţă. Ţinând cont de creşterea alarmantă a infracţiunilor cu violenţă şi care indică un
grad mare de risc, îndeosebi jafuri armate şi furturi de armament, unii dintre autorii acestor
infracţiuni având caziere impresionante, atât în România cât şi în străinătate, este de la sine
înţeles că dotarea de care trebuie să beneficieze în viitor sistemul penitenciar românesc trebuie
abordată în consecinţă. În perioada în care autorii acestor infracţiuni sunt în custodia organelor
de poliţie, escorta şi mijloacele de pază şi securitate sunt impresionante, în vădită discrepanţă
cu precaritatea dotărilor din sistemul penitenciar (mijloace auto, unele foarte vechi, care abia
mai pot atinge 60-70 de km/oră, în condiţiile lipsei de personal, escorta este rareori formată din
mai mult de trei sau patru agenţi).

În ceea ce priveşte dotarea grupelor de legalităţii deţinerii nu a depus întotdeauna


intervenţie situaţia este la fel de precară, diligenţele necesare în vederea rearestării
mijloacele de transport vechi şi neperformante, persoanelor private de libertate la expirarea şi
echipamentul insuficient, atât calitativ cât şi nerespectarea termenului de întrerupere.
cantitativ, un exemplu concludent fiind
transferul persoanei private de libertate  Ca şi în anul 2008, în anul 2009 nu a
Constantinos Passaris, de la un penitenciar la fost consemnată nicio evadare din sistemul
altul, transfer care s-a efectuat cu mijloacele de penitenciar, consemnăm o singură tentativă de
transport ale MAI. evadare la Penitenciarul Vaslui, 10 părăsiri ale
Cazul Gorbunov Serghei, pus în locurilor de muncă. Dintre cele 10 cazuri de
libertate prin întreruperea executării pedepsei părăsiri ale locurilor de muncă produse în
din Penitenciarul Craiova, a scos în evidenţă o sistemul penitenciar în anul 2009, numai
serie întreagă de disfuncţionalităţi la nivel de deţinutul Nasc Teodor, care a părăsit G.A.Z.-ul
sistem penitenciar, demonstrând faptul că Penitenciarului Târgu Mureş, la data de
personalul cu atribuţii pe linia asigurării 27.05.2009, nu a fost capturat până în prezent.

Obiective 2010

• Continuarea profilării locurilor de • Implementarea unor proceduri


deţinere în scopul respectării cerinţelor legale standard pentru soluţionarea situaţiilor de
cu privire la aplicarea diferenţiată a regimurilor criză;
de executare a pedepselor; • Perfecţionarea cadrului normativ;
• Suplimentarea mijloacelor auxiliare de • Implementarea în mod experimental
siguranţă prin utilizarea câinilor de serviciu a acordării drepturilor la pachet şi vizită prin
pentru depistarea telefoanelor mobile şi a programare prealabilă, la penitenciarele
drogurilor; Focşani şi Slobozia;

8
• Îmbunătăţirea relaţiei cu
ONG-urile;
• Demersuri pentru dotarea
adecvată a personalului care
execută misiuni de pază,
supraveghere, escortare şi
intervenţie cu mijloace şi
echipamente specifice (arme de
foc neletale, mijloace de
comunicare, alarmare şi protecţie,
echipament de protecţie, mijloace
de transport de mică şi medie
capacitate dotate cu sisteme GPS
etc.);
• Îmbunătăţirea procedurilor de evadărilor, a numărului de agresiuni produse
informare a evenimentelor negative produse în între persoanele private de libertate, etc.;
unităţile subordonate şi a bazei de date • Continuarea demersurilor pentru
referitoare la stocarea informaţiilor legate de autorizarea instalării în penitenciare a unor
numărul obiectelor şi substanţelor interzise aparate de bruiaj pentru frecvenţele utilizate de
descoperite, numărul părăsirilor locurilor de reţelele de telefonie mobilă.
muncă, a tentativelor de evadare şi a

9
2. DIRECŢIA REINTEGRARE SOCIALĂ

funcţionari, dintre care doar 283 ofiţeri


Dincolo de cifre, procente şi specialişti (91 psihologi, 64 asistenţi sociali şi
interpretări statistice, rezultatele 118 educatori), raportat la nevoile unui efectiv
obţinute de către Direcţia Reintegrare de 26 716 de persoane private de libertate, s-a
Socială trebuie analizate în primul impus o gestionare judicioasă a resurselor
rând prin raportarea la dimensiunea umane şi direcţionarea eforturilor, în principal,
acestei structuri care reprezintă spre acele categorii de persoane private de
numai 4% din totalul personalului libertate asociate unui risc crescut pentru
angajat în sistemul penitenciar, comunitate.
personal care nu a beneficiat pe
parcursul anului 2009 de În sfera educaţională, pentru
specializările necesare şi care este componenta de completare a nivelului de
supraîncărcat cu alte numeroase şcolarizare, menţionăm o creştere
sarcini colaterale. semnificativă a procentului de beneficiari ai
cursurilor de şcolarizare (de la 7%, în anul
2006, anterior aplicării prevederilor Legii
275/2006, la 11% în anul 2009), creştere
În condiţiile în care numărul total al datorată motivării suplimentare a
personalului de execuţie din domeniul participanţilor, prin acordarea recompensei
reintegrării sociale este reprezentat de 536 de financiare şi a zilelor considerate executate.

1400
1261 1245
1226
1205
1200 1158
1120
1101
1010
1000

800 Învatamânt primar


Învatamânt gimnazial
Învatamânt liceal
600
Cursuri universitare
441 439
388
400 353

200

23 25 33 23

0
2006/2007 2007/2008 2008/2009 2009/2010
Complementar procesului instructiv- educaţie juridică, activităţi de bibliotecă,
educativ, în cursul anului 2009, peste 1400 asistenţă moral-religioasă etc.
persoane private de libertate cu dificultăţi de Complementar demersurilor educative,
scris-citit, care nu îndeplineau condiţiile pentru de compensare a deficitului informaţional,
a fi înscrise la cursurile de şcolarizare, au fost asistenţa psihologică, prin utilizarea de
implicate în programe de alfabetizare. metode şi tehnici specifice, intervine în
Reducerea fondurilor alocate domeniul cogniţiilor şi afectivităţii, urmărind
Agenţiilor Judeţene de Ocupare a Forţei de obţinerea de efecte în plan comportamental.
Muncă, direct implicate în organizarea de Gestionarea agresivităţii, controlul
cursuri de calificare gratuite, a condus la impulsurilor autoagresive, prezervarea
scăderea drastică a numărului deţinuţilor care echilibrului psihic, formarea/dezvoltarea
au putut beneficia în anul 2009 de participare empatiei, sunt doar câteva dintre obiectivele
la cursurile de calificare/recalificare programelor şi activităţilor de asistenţă
profesională (doar 5% în 2009 faţă de 8% din psihologică, prin intermediul cărora
efectivul total al persoanelor condamnate la penitenciarul asigură compensarea nevoilor
pedepse privative de libertate participante în identificate la persoanele condamnate, şi,
2007 la cursurile de calificare/recalifi- implicit, creşterea siguranţei în comunitate.
care).
Pe lângă şcolarizare şi
calificare, în domeniul educaţional
s-a pus accentul pe informare şi
dezvoltarea de competenţe, care să
permită persoanelor private de
libertate internalizarea unui sistem
de norme şi valori prosociale, cu rol
adaptativ.
Astfel, pentru programele de
educaţie pentru sănătate, de educaţie
pentru viaţa de familie, educaţie
civică, de informare pentru adaptareal
la viaţa instituţionalizată, de pre-
gătire pentru liberare, au fost elaborate Programele de asistenţă psihologică
manuale structurate, care să permită specifică vizează asigurarea unei intervenţii
abordarea unitară şi continuă a demersurilor specializate pentru categoriile de persoane
educative, în toate unităţile penitenciar. private de libertate cu potenţial crescut de risc
Formarea şi exersarea unor deprinderi pentru comunitate: dependenţii de droguri,
de ocupare a timpului liber, într-un mod util, persoanele cu afecţiuni de patologie
reprezintă o altă componentă importantă a psihiatrică, cei cu dificultăţi de gestionare a
domeniului, în acest scop persoanele private agresivităţii cu risc de suicid, agresorii sexuali.
de libertate având la dispoziţie programe de Deşi ponderea acestor categorii a rămas
iniţiere în utilizarea calculatorului, activităţi relativ constantă la nivelul populaţiei carcerale,
sportive, programe de învăţare a unei limbi intervenţia specifică s-a nuanţat printr-o
străine, programe de cultură generală, de profesionalizare a metodelor de lucru, în cursul

11
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR
Bilanţ anual 2009

anului 2009 beneficiind de intervenţie tip de activitate urmând aceeaşi dinamică.


psihologică, structurată în programe de tip Una dintre realizările anului 2009 se
psihoterapeutic, 1820 persoane cu anteceden- referă la elaborarea, pilotarea şi finalizarea
te în toxicomanie, 1262 persoane cu probleme programelor de asistenţă psihosocială
în sfera autocontrolului (agresivitate), 1130 specifică, destinate categoriilor de persoane
persoane cu diferite tulburări psihice (cu care necesită intervenţie specializată.
patologie psihiatrică), 766 persoane care au Distribuirea manualelor şi implementarea
fost identificate cu risc de suicid, 196 agresori acestor programe în toate unităţile penitenciar,
sexuali şi 189 persoane cu deteriorări psiho- începând cu anul 2010, creează premisele
somatice asociate vârstei. unei abordări unitare la nivelul întregului sistem
Pentru completarea intervenţiei, un penitenciar şi continuitatea intervenţiei, chiar şi
număr de peste 12 000 persoane private de în condiţiile menţinerii fenomenului „turismului
libertate au beneficiat de consiliere psiholo- penitenciar”.
gică individuală, gradul de includere în acest

Procentul persoanelor private de libertate cu antecedente de toxicomanie


(autodeclarate), în populaţia generală, este de aproximativ 10 % şi datorită conştientizării riscului
de recidivă pe care această categorie îl prezintă, peste 50% dintre persoanele cu probleme de
adicţie, custodiate în sistemul penitenciar, au beneficiat de asistenţă specializată.
O altă categorie cu risc pentru comunitate este reprezentată de infractorii sexuali. Numărul
celor care au beneficiat de asistenţă psihologică este relativ redus (aproximativ 11% dintre cei
identificaţi cu această nevoie), situaţie generată, în principal, de absenţa specializării resurselor
umane în acest domeniu.
Conduita agresivă a persoanelor condamnate constituie o provocare atât pentru
comunitate, cât şi pentru penitenciar şi reprezintă unul dintre domeniile pentru care au fost
alocate resurse umane importante şi în cursul anului 2009. Aproximativ 11% din cele 11.424
persoane care prezintă dificultăţi în gestionarea agresivităţii, au beneficiat de intervenţie
specializată.

Distribuţia persoanelor private de libertate în cadrul programelor de


asistenţă psihosocială specifică în anul 2009

3%

21%
34%
Program pentru persoanele cu
antecedente in toxicomanie
Program pentru persoanele cu
conduita agresiva
4% Program pentru persoanele cu
risc crescut de suicid
Program pentru agresorii sexuali

14% Program pentru persoanele cu


af ectiuni psihice
Program pentru varstnici
24%

12
Beneficiari programe de asistenţă socială în anul 2009

10000 9360
9000
8199
8000

7000
Pregătire pentru liberare
6000 Formare / îmbunătăţire a abilităţilor sociale

5000 Menţinerea legăturii cu mediul de suport

Programe derulate exclusiv de colaboratori


4000 externi

3000 Formare / îmbunătăţire a abilităţilor parentale

Mediere a relaţiilor intrafamiliale


2000 1534
1161 1164 Prevenire a recidivei
1000 586 665 869
Alte programe

În ceea ce priveşte asistenţa psiho- particularizată, prin consiliere individuală şi


logică generală, aceasta urmăreşte prin demersuri specifice (peste 7000 de
consolidarea comportamentelor învăţate prin adrese) către instituţiile cu atribuţii în domeniul
programele de asistenţă psihosocială asistenţei sociale. În urma acestor demersuri,
specifică, precum şi dezvoltarea deprinderilor în cursul anului 2009, au fost soluţionate 2973
şi atitudinilor prosociale: formarea şi exersarea cazuri sociale identificate.
abilităţilor de sprijin, autocunoaştere şi Prezenţa penitenciarului în comunitate
dezvoltare personală, diminuarea riscului de este una din cele mai vizibile şi eficiente
vulnerabilizare, terapie ocupaţională, relaţii metode, prin care această instituţie îşi poate
conjugale şi familiale. afirma rolul de partener social, dar şi de
Demersurile de asistenţă socială serviciu care lucrează în folosul comunităţii. În
urmăresc restabilirea/facilitarea/îmbunătăţirea cursul acestui an, în medie, peste 4500 de
relaţiei dintre persoana privată de libertate şi persoane private de libertate au beneficiat de
mediul de suport, identificarea de resurse oportunităţile oferite de noua lege de
disponibile (familie, domiciliu), care pot susţine executare a pedepselor privative de libertate,
eforturile de reintegrare ale persoanei prin participarea la diferite activităţi (expoziţii,
condamnate şi după executarea pedepsei, spectacole, vizite la obiective turistice,
precum şi crearea unei reţele de suport social. excursii, campanii de ecologizare a mediului
Problematica acoperită de acest etc.) în exteriorul penitenciarului.
domeniu are ca şi grup-ţintă persoanele O altă prioritate a Direcţiei Reintegrare
private de libertate nevizitate, cele fără Socială, în cursul anului 2009, a fost
adăpost, cele care, ca urmare a încarcerării, au reprezentată de identificarea şi acoperirea
copii/rude care beneficiază de o măsură de nevoilor de perfecţionare profesională a
protecţie socială (plasament/instituţiona- personalului de specialitate. În condiţiile în
lizare), precum şi cele aflate în relaţii care cursurile de formare profesională
conflictuale cu membrii familiei etc. continuă planificate în anul 2009 au fost
Intervenţia de grup a fost completată anulate, pe fondul recesiunii economice,
printr-o intervenţie individualizată şi singurele resurse de formare profesională

13
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR
Bilanţ anual 2009

identificate au fost cele oferite prin


proiectele cu finanţare europeană,
Dezvoltarea sistemului penitenciar din
România şi Dezvoltarea sistemului de
probaţiune, în cadrul cărora au fost
organizate şi sesiuni de formare
profesională pentru specialiştii din
reintegrare socială (educatori,
psihologi şi asistenţi sociali).

Obiective 2010

Pentru anul 2010 - în situaţia în care nu articulat şi funcţional, care să continue


se prefigurează îmbunătăţiri semnificative pe demersurile educaţionale şi de asistenţă
linia resurselor materiale şi umane disponibile psihosocială din perioada detenţiei, rezultatele
- Direcţia Reintegrare Socială îşi propune să obţinute - cu eforturi semnificative şi cu costuri
continue eforturile iniţiate, în scopul elaborării crescute îşi vor pierde relevanţa, fapt care
şi implementării unui sistem unitar de evaluare impune, cu necesitate, elaborarea şi
şi intervenţie, axat pe nevoile de educaţie şi promovarea unei Strategii Naţionale de
asistenţă psihosocială ale persoanelor Reintegrare Socială a persoanelor private de
custodiate, dar şi pe aşteptările comunităţii. În libertate, asumată la nivel naţional de către
absenţa unui cadru normativ corespunzător şi toate instituţiile cu rol în asistenţa postpenală.
a unui sistem interinstituţional interactiv,

14
3. DIRECŢIA ECOMOMICO-ADMINISTRATIVĂ

Principalul obiectiv al Direcţiei motiv pentru care s-a trecut la echilibrarea


Economico-Administrative în anul 2009 l-a alocării fondurilor în raport cu necesităţile
constituit gestionarea eficientă a resurselor reale ale unităţilor.
alocate sistemului penitenciar, în condiţiile unei O analiză similară desfăşurată pe linia
crize economice mondiale care a afectat spitalelor penitenciar a scos la lumină situaţia
inevitabil toate sectoarele de activitate. cel puţin paradoxală în care se aflau în anul
2009 aceste unităţi, care au o dublă sursă de
finanţare, atât de la bugetul de stat, cât şi de la
Cu toate că bugetul pentru anul CASA OPSNAJ.
2009 la titlul I „Cheltuieli de personal” a Rezultatul verificărilor a pus în evidenţă
fost insuficient încă de la începutul anului, faptul că fondurile alocate de către
s-au făcut eforturi pentru identificarea CASAOPSNAJ nu au fost monitorizate, astfel
resursele necesare achitării drepturilor de încât spitalele se aflau în situaţia de a cere
personal, a orelor suplimentare efectuate fonduri de la bugetul de stat în timp ce aveau
în perioada noiembrie 2008 - octombrie resurse importante în cont, alocate de către
2009, cât şi a echipamentului aferent CASAOPSNAJ. Ca urmare, pe de o parte a
anului 2008, cu termen de plată 31 fost sistată alocarea resurselor financiare de la
decembrie 2009. bugetul de stat, pe de altă parte alocarea de
fonduri spitalelor penitenciar a fost
condiţionată de consumarea fondurilor
În ceea ce priveşte titlul II „Bunuri şi repartizate prin CASAOPSNAJ.
servicii”, respectiv datoriile aferente anului În cursul lunii septembrie 2009 au fost
2008, în valoare totală de aproximativ 18 achitate datoriile mai vechi de o lună astfel că,
milioane lei, acestea au grevat bugetul anului începând cu luna octombrie 2009 unităţile au
2009, suprapunându-se datoriilor curente, intrat într-un ritm normal de achitare a datoriilor
aceste neajunsuri, agravate şi de nealocarea curente.
judicioasă şi raţională a resurselor către Alte disfuncţionalităţi identificate pe
unităţile penitenciar, generând pe parcursul parcursul anului 2009, disfuncţionalităţi care
anului 2009 ample mişcări sindicale. au grevat bugetul anual, au fost plata chiriei
În anul 2009, Direcţia Economico- pentru spaţiile închiriate din incinta unităţilor
Administrativă a efectuat o radiografie a penitenciare şi refacturarea utilităţilor între
fondurilor alocate unităţilor din sistem, cu unităţile din sistem, disfuncţionalităţi care
precădere a felului în care acestea au fost presupuneau o alocare dublă de resurse şi
repartizate. În urma analizei s-a constatat că totodată o denaturare a situaţiilor financiare
repartizarea acestor fonduri era mai degrabă prin majorarea artificială a cheltuielilor şi a
disproporţionată în raport cu necesarul real, veniturilor. Prin revizuirea monografiei
unele unităţi fiind subfinanţate, prin comparaţie contabile aceste disfuncţionalităţi au fost
cu altele care aveau un excedent de resurse, remediate.

15
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR
Bilanţ anual 2009

De asemenea, cu ocazia analizării  Au fost analizate cheltuielile de


alocării de fonduri pentru unităţile din sistem, deplasare, care au o pondere însemnată în
s-a constat că, subvenţia primită de către o buget şi au fost identificate soluţii de reducere
unitate din produse obţinute în gospodăria a acestora. Ca urmare, deplasările efectuate în
agrozootehnică a altei unităţi penitenciar, era grupuri mai mari de cinci persoane şi pentru o
considerată venit propriu de către unitatea perioada mai mare de două zile au avut la bază
beneficiară, deşi la categoria venituri proprii demararea unor proceduri de achiziţii de
sunt incluse numai veniturile obţinute din afara servicii de cazare, în urma cărora aceste
sistemului penitenciar. cheltuieli au fost reduse cu aproximativ 50%.

 Pentru eliminarea acestei


disfuncţionalităţi s-a încercat promovarea
unui memorandum prin care produsele
agrozootehnice obţinute în unităţi să fie
transferate cu titlu gratuit de la o unitate la
alta, memorandum care nu a avut însă
succesul estimat datorită preţului de
vânzare foarte mare practicat de către
unităţile penitenciar. În cursul lunii ianuarie
2010 a fost promovat un proiect de
hotărâre de Guvern menit să reglementeze
transferul între unităţi, fără plata acestor
produse.  Un alt mare consumator de resurse
financiare s-a dovedit a fi serviciul de catering,
 Criza financiară a impus de asemenea introdus în sistemul penitenciar pe parcursul
serioase economii bugetare, astfel, alocarea anului 2007. Pentru înlocuirea acestuia au fost
resurselor pentru achiziţionarea rechizitelor de alocate resurse financiare în vederea
birou, toner şi cartuşe, s-a făcut în funcţie de modernizării blocurilor alimentare din unităţile
analiza stocurilor de la începutul anului 2009, care au practicat acest serviciu (Penitenciarul
cât şi în funcţie de analiza intrărilor şi ieşirilor Botoşani), alte unităţi fiind dotate cu bucătării
din cursul anului, cu intenţia de a împiedica de campanie preluate de la Ministerul Apărării
imobilizarea de resurse financiare în stocuri Naţionale (Penitenciarele Baia Mare şi
inutile. Colibaşi).

În vederea gestionării eficiente a resurselor, au fost demarate procedurile pentru achiziţia


centralizată prin Baza de Aprovizionare, Gospodărire şi Reparaţii Jilava a următoarelor produse
şi servicii:
- carburanţi şi combustibili;
- pâine (pentru unităţile din Bucureşti şi Craiova, unităţi situate în aceeaşi localitate, dar
care practicau un preţ de cumpărare diferit de la o unitate la alta);
- servicii de telefonie fixă.
Dincolo de intenţia de gestionare eficientă a produselor, achiziţionarea centralizată aduce
importante reduceri de cost din partea furnizorilor, ca urmare, se intenţionează efectuarea de
achiziţii centralizate şi pentru alte produse şi servicii.

16
Rezultatul final al tuturor măsurilor supraveghere electronică la următoa-
întreprinse s-a concretizat la finele anului rele unităţi: Brăila, Jilava, Pelendava,
2009 cu o execuţie bugetară foarte bună, de Ploieşti, Poarta Albă, Vaslui;
aproximativ 99,4%. • elaborarea documentaţiei Studiului de
Alte acţiuni întreprinse pe parcursul fezabilitate aferentă obiectivului de
anului 2009 în cadrul Direcţiei Economico- investiţii Sediu aparat central;
Administrative au fost : • întocmirea Documentaţiei standard
• finalizarea următoarelor obiective de pentru un penitenciar cu 500 de locuri
reparaţii capitale şi investiţii: curţi în următoarele regimuri de detenţie:
plimbare Penitenciarul Codlea; sector maximă siguranţă şi regim închis,
vizite Penitenciar Craiova; regim semideschis şi deschis, regim
modernizare centrală termică mixt;
Penitenciar Focşani / Penitenciarul • întocmirea Proiectului tehnic, a
Slobozia; alimentare cu apă detaliilor de execuţie şi a caietelor de
Penitenciar Mărgineni; reţele canali- sarcini pentru obiectivul de investiţii
zare Penitenciar Colibaşi; spaţii Secţie de deţinere din oraşul
destinate utilajelor de tâmplărie Pantelimon;
Penitenciar Gherla; pavilion detenţie • întocmirea şi aprobarea unor proiecte
Penitenciar Miercurea Ciuc; şcoală de hotărâre de guvern pentru
deţinuţi şi ateliere Penitenciar Galaţi; modificarea Anexei nr. 11 la HG nr.
• continuarea lucrărilor la: Obiectiv R104 1705/2006 privind domeniul public;
Penitenciar Arad; Pavilion vorbitor • derularea procedurilor de achiziţii
vizite popotă etapa II Penitenciar publice pentru produse şi servicii
Botoşani; Pavilion detenţie Peniten- pentru ANP, cu finanţare bugetară şi
ciar Codlea; Împrejmuire unitate finanţare externă nerambursabilă;
Penitenciar Deva; Modernizare secţia • în unităţile cu sector zootehnic s-a
exterioară Vânjuleţ Penitenciar asigurat necesarul de consum propriu,
Drobeta; Obiectiv R113 Penitenciar iar excedentul existent la începutul
Giurgiu; Pavilion multifuncţional corp anului 2009 a fost redistribuit în cadrul
D Penitenciar Iaşi; Bloc alimentar, sistemului.
Reabilitare reţea apă rece şi hidranţi,
Reabilitare reţea canalizare
Penitenciar Jilava; Reabilitare reţea
apă rece şi hidranţi, Reabilitare reţea
canalizare Penitenciar Spital Jilava;
Post control, infirmerie, Serv. Socio-
Educ. Penitenciar Mărgineni; Spaţii
cazare deţinuţi PMT Tichileşti;
Pavilioane detenţie Penitenciar
Vaslui;
• elaborare Studii de fezabilitate afe-
rente obiectivelor de investiţii Sistem
control acces şi Sistem de

17
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR
Bilanţ anual 2009

Nerealizări-Deficienţe • Imposibilitatea depunerii documen-


taţiilor pentru obţinerea avizelor aferente
• Pe fondul nealocării bugetare cores- Certificatului de urbanism al obiectivului de
punzătoare, neefectuarea plăţii salariilor de investiţii "Sediu aparat central" datorită
merit şi a primelor, la Titlul „Cheltuieli de nerespectării clauzelor contractuale de către
personal”, întrucât M.F.P. nu a putut asigura proiectant.
fonduri bugetare pentru cheltuielile aferente • În cadrul proiectului PHARE
anului 2009 la aceste alineate bugetare. „Dezvoltarea capacităţii sistemului penitenciar
• Imposibilitatea obţinerii unui nou de a asigura securitatea la toate nivelurile,
Certificat de urbanism pentru obiectivul de precum şi îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie”
investiţii "Secţie de deţinere" din oraşul au fost achiziţionate 28 de bucăţi benzi de
Pantelimon şi implicit a Autorizaţiei de alergare, produs care nu a fost în concordanţă
construire, datorită refuzului Consiliului Local cu specificaţiile tehnice prestabilite, aspect
al oraşului Pantelimon, refuz care a atras care nu a fost consemnat de către comisiile de
returnarea sumei de 870.434,64 EURO, recepţie din unităţile penitenciar beneficiare.
fonduri prevăzute în Acordul încheiat de Ca urmare, Oficiul de Plăţi şi Contractare
Ministerul Afacerilor Externe din Olanda şi PHARE a refuzat să efectueze plata acestui
Ministerul Justiţiei din România. produs.

Obiective 2010

respectiv, încasate, de către unităţile de


Direcţia Economico- penitenciar şi crearea unor baze de date la
Administrativă îşi propune în anul nivelul Serviciului Logistic care să reflecte, în
2010 în primul rând gestionarea cu permanenţă, starea patrimonială a sistemului.
maximă eficienţă a resurselor • Creşterea veniturile proprii realizate de
alocate, având în vedere bugetul către unităţile din sistem şi alocarea cu
alocat pe anul 2010, care la titlul II prioritate a acestora pentru îmbunătăţirea
„Bunuri şi servicii” reprezintă numai condiţiilor de detenţie.
46% din fondurile consumate în anul • Implementarea recomandărilor
2009, la acelaşi titlu de cheltuieli. formulate de către echipele de audit din
Ministerul Justiţiei şi Curtea de Conturi
derulate în anul 2009.
• Eficientizarea şi îmbunătăţirea actului • Actualizarea actelor normative care
managerial în sectorul economico- reglementează activitatea în domeniul logistic:
administrativ din cadrul fiecărei unităţi - elaborarea unui normativ privind
penitenciar. durata de folosinţă a obiectelor de
• Eficientizarea distribuirii fondurilor inventar;
alocate, monitorizarea atentă a tuturor - modificarea şi completarea O.M.J. nr.
achiziţiilor publice organizate la nivelul 2713/2001 privind hrănirea persoa-
sistemului penitenciar, a execuţiei bugetare, a nelor private de libertate;
cheltuielilor de personal, a veniturilor realizate

18
- actualizarea O.M.J. 1691/C/2006 alimentar C.R. Găeşti, Penitenciar Colibaşi şi
privind hrănirea personalului din Vaslui; Modernizare centrală termică
sistemul penitenciar, în conformitate Penitenciar Poarta Albă, Drobeta, Colibaşi;
cu reglementările M.Ap.N.; Pavilion administrativ Penitenciar Aiud;
- actualizarea Normelor metodologice Alimentare cu energie electrică Şendreni
privind derularea lucrărilor de Penitenciar Galaţi; Reabilitare reţea apă şi
reparaţii curente şi de întreţinere. canalizare P.M.T. Tichileşti; Staţie de epurare
• Finalizarea următoarelor obiective: un Penitenciar Tărgşor; Modernizare decantor şi
tronson de detenţie (Penitenciar Vaslui); Spaţii staţie de clorinare S.N.P.A.P. Tg. Ocna.
cazare deţinuţi (P.M.T. Tichileşti); Post control, • Demararea implementării Proiectului
infirmerie, Serviciul Reintegrare Socială RO 034 “Crearea a trei comunităţi terapeutice
(Penitenciar Mărgineni); Instalaţii gaze şi în Penitenciarele Rahova, Jilava şi Târgşor".
reabilitare instalaţii încălzire (Penitenciar • Demararea lucrărilor de amenajare a
Târgşor); Modernizare Centrală termică spaţiilor necesare desfăşurării proiectului
(Penitenciar Pelendava, Penitenciar Ploieşti); "Creşterea şanselor de incluziune socială a
Mărirea puterii instalate (Penitenciar Tg. Jiu); persoanelor aflate în detenţie prin o mai bună
Reabilitare apă rece şi hidranţi şi Reabilitare educaţie, informare a societăţii şi
canalizare (Spital Jilava); Reabilitare apă rece îmbunătăţirea activităţilor în penitenciar".
şi hidranţi (Penitenciar Jilava); Spaţii detenţie • Întocmirea unui deviz general actuali-
(Penitenciar Dr.Tr. Severin); Bloc alimentar zat standard pentru o urmărire unitară din
(C.R. Găieşti); Pavilion detenţie (Penitenciar punct de vedere financiar, a derulării
Codlea). obiectivelor de investiţii şi intervenţii la nivelul
• Demararea lucrărilor de execuţie la Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a
următoarele obiective de investiţii: Bloc unităţilor subordonate.

19
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR
Bilanţ anual 2009

4. DIRECŢIA MANAGEMENT
RESURSE UMANE

Principalele activităţi desfăşurate pe avansarea în funcţie, la aceeaşi


parcursul anului 2009, în cadrul Direcţiei poziţie din stat, pentru personalul din
Management Resurse Umane au fost: aparatul central şi personalul de
• organizarea şi desfăşurarea conducere din unităţile subordonate
concursurilor pentru încadrarea Administraţiei Naţionale a Peniten-
posturilor vacante din sistemul ciarelor;
penitenciar (ofiţeri şi agenţi): • analizarea propunerilor şi întocmirea
• participarea la elaborarea unor acte documentaţiei premergătoare emiterii
normative (Ordinele Ministrului actelor administrative privitoare la
Justiţiei nr. 18/C, 1330/C, 257/C, modificarea raporturilor de serviciu:
679/C, 3130/C şi proiectele privind: delegare, detaşare, împuternicire,
schimbarea din funcţie a funcţionarilor schimbare din funcţie, mutare,
publici cu statut special, în cadrul revocare din funcţia de conducere şi
aceleiaşi unităţi; mutarea funcţionari- numirea într-o altă funcţie;
lor publici cu statut special definitiv din • analizarea şi formularea răspunsurilor
sistemul administraţiei penitenciare în la cererile de angajare şi solicitările de
alte unităţi ale sistemului administraţiei trecere într-o categorie superioară;
penitenciare, la cerere sau în interesul • identificarea posturilor vacante, re-
serviciului şi proiectul de Regulament partizarea şi emiterea ordinului de
privind ocuparea funcţiilor vacante de acordare a primului grad a promoţiilor
conducere şi de execuţie din sistemul 2009, ale Academiei de Poliţie
administraţiei penitenciare); „Alexandru Ioan Cuza” şi ale Şcolii
• emiterea deciziilor de personal privind Naţionale de Pregătire a Agenţilor de

7%

19% SIGURANŢĂ ŞI REGIM - 7657

INTERVENŢIE PSIHOSOCIALĂ - 6 41

62% MEDICAL - 813

7% ECONOMICO-ADMINISTRATIV - 2 403

ALTE SECTOARE - 923


5%
Penitenciare Târgu Ocna, curs de zi; apărării, ordinii publice şi siguranţei
• s-au parcurs primele etape, iar în naţionale în anul 2009 (117 - ofiţeri şi
prezent se află în curs de finalizare 968 agenţi);
procedura de evaluare a performan- • monitorizarea activităţii de completare
ţelor profesionale individuale ale a declaraţiilor de avere şi interese,
personalului din Aparatul Central al centralizarea acestora şi comunicarea
Administraţiei Naţionale a Penitenci- către Agenţia Naţională de Integritate;
arelor şi a personalului cu funcţii de • operarea în registrul de sancţiuni şi în
conducere din unităţile subordonate; dosarele profesionale ale personalului
• a fost demarată activitatea de din unităţile din subordinea A.N.P. a
centralizare a situaţiilor statistice sancţiunilor aplicate de către
privind efectivele de personal şi conducerea A.N.P. sau de către
fluctuaţia acestuia pe anul 2009; directorii de unitate;
• au fost întocmite, completate şi • ofiţerii serviciului au fost cooptaţi de
verificate dosarele de pensionare către Direcţia Inspecţie Penitenciară
aparţinând personalului din Adminis- în misiuni de control pe linie de resurse
traţia Naţională a Penitenciarelor şi umane şi formare profesională în
unităţile subordonate; unităţile penitenciar;
• un volum mare de muncă s-a depus • elaborarea şi avizarea planurilor şi
pentru întocmirea lucrărilor care au programelor de învăţământ şi stagiilor
vizat acordarea Semnului onorific „În de practică pentru cursurile de
Serviciul Patriei” pentru ofiţerii şi specializare şi perfecţionare
agenţii cu o vechime de 15, 20 sau 25 desfăşurate în unităţile proprii de
de ani de activitate în domeniile învăţământ;

Evoluţia încadrărilor în perioada 2006-2009

716
800

700

600
411 Număr încadrări din
500 sursă internă

400
Număr încadrări din
300 164 sursă externă
111
200 Număr încadrări din
20 42 20
9 17 şcoală
100

0
2007 2008 2009

21
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR
Bilanţ anual 2009

• elaborarea diagnozei anuale a nevoilor • organizarea şi desfăşurarea cursuri-


de pregătire şi elaborarea planurilor lor de specializare şi perfecţionare
de pregătire continuă a personalului; pentru funcţionarii publici cu statut
• participarea la reuniunea şcolilor special debutanţi şi definitivi.
europene de penitenciare, Roma,
iunie 2009, ediţia a II-a în vederea Nerealizări- Deficienţe
încheierii unui Protocol de colaborare
pentru înfiinţarea unei Reţele • inadvertenţele şi lacunele legisla-tive
europene a şcolilor de formare care au grevat activitatea desfăşurată pe linie
profesională; de resurse umane;
• participarea la activităţile derulate în • deficienţa de personal şi implicit
cadrul proiectelor PHARE 2006 - folosirea instituţiei împuternicirii pentru
Dezvoltarea unităţilor penitenciare din funcţiile de conducere, aceasta devenind de
România în parteneriat cu ECO 3 şi cele mai multe ori o regulă şi nu o excepţie;
PHARE 2006 Continuarea dezvoltării • depăşirea termenelor pentru
sistemului de probaţiune în România, finalizarea unor lucrări care necesită
în colaborare cu Direcţia de aprobarea conducerii Ministerului Justiţiei, din
Probaţiune şi cu Bernard Brunhes cauza traseului parcurs (unitate subordonată
International; Administraţia Naţională a Penitenciarelor
• organizarea stagiilor de pregătire Ministerul Justiţiei şi retur);
profesională pentru un număr de 19 • activitatea de evaluare a performan-
auditori de justiţie anul II; ţelor profesionale individuale este deficitară şi
greoaie;
• lipsa resurselor financiare a
dus la stoparea desfăşurării cursurilor
de perfecţionare prevăzute în Graficul
anual pentru 2009;
• rezistenţa Direcţiei Econo-
mico-Administrativă la organizarea
cursurilor;
• nu s-a putut finaliza operarea
modificărilor survenite în situaţia
socio-profesională, respectiv în toate
dosarele profesionale aflate în
gestiunea Serviciului Evidenţă
Personal;

• organizarea stagiilor de practică • evidenţa personalului este realizată


pentru studenţii Academiei Naţionale doar pe baza dosarelor profesionale şi a
de Informaţii şi Academiei de Poliţie fişelor de evidenţă, activităţile de gestionare a
„Alexandru Ioan Cuza” selecţionaţi de personalului, a dinamicii şi a indicatorilor
către Administraţia Naţională a statistici nefiind informatizate.
Penitenciarelor;

22
Obiective 2010

• punerea în aplicare a Ordinului • mărirea cifrei de şcolarizare la Institutul


Ministrului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti Medico-Militar;
nr. 3130/C/2009 pentru aprobarea Criteriilor şi • finalizarea Protocolului de colaborare
metodologiei de desfăşurare a examinării pentru înfiinţarea unei Reţele europene a
pentru dobândirea calităţii de funcţionar public şcolilor de formare profesională;
cu statut special de către personalul • extinderea sistemului e-learning la
contractual din sistemul administraţiei nivelul a 15 unităţi;
penitenciare; • identificarea de fonduri externe pentru
• punerea în aplicare a Legii-cadru nr. înfiinţarea Institutului Naţional de Administraţie
330/2009, privind salarizarea unitară a Penitenciară;
personalului plătit din fonduri publice; numirea • implementarea unei aplicaţii de soft
în noile state de organizare; care să asigure standardizarea în domeniul
• armonizarea legislaţiei specifice resurselor umane şi la care să fie conectate
activităţii desfăşurate în cadrul toate structurile de personal din unităţile
serviciului; penitenciare;
• reanalizarea şi actualizarea
procedurilor de lucru.
• modificarea şi completarea
legislaţiei specifice, pentru eliminarea
inadvertenţelor şi lacunelor;
• modificarea Ordinului
Ministrului Justiţiei nr. 2790/C/2004,
în sensul coborârii competenţelor de
gestiune a resurselor umane;
• intrarea în vigoare a unui nou
Ordin privind evaluarea activităţii
profesionale individuale ale personalului din • pregătirea personalului din serviciu
sistemul penitenciar, care să fie mai flexibil şi pentru exploatarea programului informatizat;
adaptat cerinţelor actuale; • actualizarea dosarelor profesionale cu
• semnarea protocolului cu Ministerul situaţia socio-profesională a personalului
Apărării Naţionale în vederea formării iniţiale a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;
ofiţerilor de penitenciare (medici) în Institutul • elaborarea unei metodologii de
Medico-Militar; gestionare a resurselor umane.

23
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR
Bilanţ anual 2009

5. DIRECŢIA CONTENCIOS ŞI
ELABORARE ACTE NORMATIVE

Direcţia, prin Serviciul Contencios şi • vacantarea posturilor de consilier


Contracte din structura sa, asigură juridic în nouă unităţi subordonate şi
organizarea documentării juridice şi imposibilitatea organizării concursurilor în
reprezintă, în faţa instanţelor judecătoreşti şi a vederea ocupării acestora ca urmare a
altor organe de jurisdicţie, interesele A.N.P. şi restricţiilor financiare impuse de O.U.G. nr.
coordonează această activitate la nivelul 34/2009, au condus la mărirea volumului de
unităţilor subordonate, asigurând totodată şi dosare în care Serviciul contencios şi contracte
avizarea legalităţii actelor întocmite. a asigurat asistenţa juridică.
Din analiza întregii activităţi, se poate
concluziona că cele mai importante probleme,
Un obiectiv important al activităţii
care au influenţat atât creşterea numărului
consilierilor juridici, realizat în proporţie de
cauzelor deduse judecăţii, cât şi apariţia
80%, l-a constituit înscrierea dreptului de
disfuncţionalităţilor în colaborarea cu celelalte
proprietate în favoarea Statului Român şi a
direcţii din cadrul Administraţiei Naţionale a
dreptului de administrare în favoarea
Penitenciarelor, au fost următoarele:
unităţilor.
• incoerenţa legislativă şi preponderenţa
actelor normative emise în regim de urgenţă au
avut drept consecinţă discontinuitatea politicii De asemenea, o parte importantă a
de acordare a drepturilor personalului din activităţii de consiliere juridică s-a desfăşurat în
cadrul sistemului penitenciar; cadrul programelor finanţate din Fondul Social
• aplicarea neunitară a legislaţiei la European, în cadrul comisiilor de atribuire a
nivelul sistemului; contractelor de achiziţie publică sau în cadrul
• deficienţele în delimitarea atribuţiilor Comisiei de disciplină constituită la nivelul
departamentale creează suprapuneri de Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
competenţe şi apariţia de puncte de vedere
divergente pe aceeaşi temă; Serviciul Metodologie şi Elaborare
• accentul care se acordă respectării Acte Normative a asigurat îndeplinirea
termenelor limită şi lucrărilor urgente constituie atribuţiilor Administraţiei Naţionale a
cea mai frecventă cauză ce afectează calitatea Penitenciarelor privind elaborarea proiectelor
lucrărilor elaborate; de acte normative din domeniul său de
• nerespectarea procedurilor privind activitate, coordonarea lucrărilor pregătitoare
aplicarea sancţiunilor disciplinare, fapt care a şi participarea la elaborarea de acte normative
condus la creşterea numărului contestaţiilor iniţiate de alte autorităţi publice care au
formulate împotriva actului administrativ de legătură cu domeniul de activitate al
aplicare a sancţiunii; Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
• reprofilarea unităţilor penitenciar a Obiectivele Serviciului Metodologie şi
generat o serie întreagă de procese intentate Elaborare Acte Normative pentru anul 2009 au
de către persoanele private de libertate; fost acelea de:

24
• elaborare a actelor normative care au Guvernului, cu cele două Camere ale
legătură cu domeniul de activitate a sistemului Parlamentului, cu compartimentele de
penitenciar românesc; specialitate din aparatul tehnic al acestora, în
• sistematizarea legislaţiei, evidenţierea vederea cunoaşterii stadiului în care se află
paralelismelor în reglementări şi a necorelărilor proiectele de acte normative supuse dezbaterii
şi/sau contradicţiilor dintre unele acte şi participarea la susţinerea acestora în cadrul
normative; procedurilor de adoptare;
• organizarea documentării juridice în • urmărirea evoluţiei legislaţiei reţinând
vederea elaborării de acte normative; aspectele şi problemele care interesează
• consultarea unităţilor subordonate şi a domeniul de activitate a sistemului adminis-
organizaţiilor sindicale reprezentative, în traţiei penitenciare.
vederea iniţierii şi/sau finalizării proiectelor de
acte normative care privesc sistemul O problemă de funcţionare demnă de
administraţiei penitenciare; sesizat ar fi aceea că, deşi potrivit
• informarea, în mod curent, a conducerii Regulamentului de organizare şi funcţionare al
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor
asupra problemelor de elaborare a unor singura structură care asigură legătura
reglementări pentru proiectele de acte funcţională sub aspectul activităţilor de
normative, în vederea stabilirii soluţiilor elaborare acte normative este Serviciul
legislative ce se impun; Metodologie şi Elaborare Acte Normative, au
• asigurarea legăturii cu Ministerul fost proiecte de acte normative care nu s-au
Justiţiei, cu Secretariatul General al derulat prin această structură.

Obiective 2010

• eficientizarea activităţii prin • îmbunătăţirea cadrului legislativ la


identificarea mijloacelor legale aflate la nivelul sistemului administraţiei penitenciare,
dispoziţia ANP, în vederea atingerii obiectivelor prin elaborarea de norme trainice şi eliminarea
la un cost rezonabil şi cu risc juridic minim; celor desuete, prin evitarea modificărilor
• finalizarea operaţiunilor de înscriere a legislative frecvente şi excesive, precum şi prin
dreptului de proprietate în favoarea Statului eliminarea incoerenţei din cuprinsul actelor
Român şi a dreptului de administrare în normative aplicabile sistemului;
favoarea unităţilor; • perfecţionarea pregătirii de specialitate
• realizarea obiectivelor stabilite de şi îmbunătăţirea acesteia, organizarea unei
cadrul normativ general, în special, întâlniri cu personalul de specialitate din
îmbunătăţirea climatului relaţional cu celelalte unităţile penitenciare, pentru analizarea
instituţii ale statului; cazuisticii existente şi a noutăţilor apărute în
domeniul juridic.

25
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR
Bilanţ anual 2009

6. DIRECŢIA MEDICALĂ

Prin reţeaua sanitară proprie, formată din medicale acordată în penitenciarele spital, a
40 cabinete medicale de asistenţă medicală fost analizată structura acestora, situaţia
primară, 45 cabinete de medicină dentară şi spaţiilor şi a dotărilor existente, încadrarea
alte specialităţi, 10 laboratoare de tehnică personalului, realizarea indicatorilor de
dentară, 40 de puncte farmaceutice şi 6 eficienţă, evoluţia morbidităţii şi a mortalităţii în
penitenciare spital, cu ambulatorii de rândul persoanelor private de libertate. Ca
specialitate, în anul 2009 s-au furnizat servicii urmare a evaluării acestor indicatori s-au adus
medicale pentru 27.000 persoane private de o serie de modificări în structura penitencia-
libertate, precum şi asistenţa medicală de relor spital, modificări care urmăresc corelarea
urgenţă şi la locul de muncă pentru aproximativ cu nevoile sistemului şi evoluţia indicatorilor
13.000 de angajaţi. stării de sănătate a persoanelor private de
libertate, precum şi armonizarea cu legislaţia în
• 2009 - Acord de colaborare cu vigoare impusă de către Ministerului Sănătăţii.
Ministerul Sănătăţii pentru acordarea Au fost stabilite, de asemenea, criterii unitare
asistenţei medicale de urgenţă pentru de organizare şi încadrare cu personal în
persoanele condamnate la pedepse sectoarele medicale din unităţi.
privative de libertate, prin intermediul
serviciilor de urgenţă teritoriale.  Au fost propuse măsuri punctuale în
• 2009 - Încheierea unui acord de
ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii în
colaborare cu CASAOPSNAJ şi CNAS,
ambulatoriile de specialitate, modalitatea de
pentru acordarea asistenţei medicale
asigurare a gărzilor, creşterea receptivităţii faţă
persoanelor condamnate la pedepse
privative de libertate în unităţile sanitare de nevoile de asistenţă medicală în unităţile
din reţeaua publică (examene de penitenciar.
specialitate şi paraclinice, investigaţii de
înaltă performanţă, atât în scop diagnostic,  Începând cu luna octombrie a anului
cât şi pentru expertize medico -legale). 2009 la nivelul unităţilor penitenciar
• Urmare acestui acord şi a stabilirii funcţionează primul sistem informatizat de
unor modalităţi de rezolvare punctuală a gestiune a datelor medicale privind persoanele
dificultăţilor întâmpinate în anii trecuţi, private de libertate.
numărul cazurilor de refuz de acordare a
asistenţei medicale persoanelor Supravegherea şi controlul infecţiei cu
condamnate la pedepse privative de virus gripal AH1N1
libertate în reţeaua sanitară publică este în
scădere. Începând cu luna mai a anului 2009 au
fost elaborate şi transmise în unităţi măsurile
de prevenire şi management pentru cazurile de
 Direcţia Medicală a realizat pe infecţie cu virus gripal AH1N1, procedura de
parcursul anului 2009 o evaluare a asistenţei triaj epidemiologic a personalului, precum şi un

26
Ghid pentru managementul cazurilor suspecte unităţile penitenciar au primit vaccin
şi a contacţilor la nivelul sistemului penitenciar: pentru gripa AH1N1 prin intermediul
- a fost realizată achiziţia şi distribuţia direcţiilor de sănătate publică
de dezinfectanţi pentru mâini, pentru teritoriale, fiind vaccinate peste 9000
aer, nebulizatoare, măşti de protecţie persoane private de libertate şi
respiratorie, mănuşi de protecţie şi angajaţi din sistemul penitenciar;
halate etc.; - a fost elaborat şi transmis în unităţi, în
- prin decizia directorului general, la colaborare cu Direcţia Siguranţa
nivelul ANP s-a constituit un grup de Deţinerii şi Regim Penitenciar şi
lucru pentru gestionarea situaţiei Direcţia Reintegrare Socială, cu avizul
epidemiologice datorată apariţiei conducerii Ministerului Justiţiei, un
primelor cazuri de infecţie cu virus Plan cadru de măsuri pentru
gripal AH1N1 în rândul persoanelor prevenirea îmbolnăvirilor şi
private de libertate; răspândirea infecţiei cu virus gripal
- în urma demersurilor realizate la AH1N1 în sistemul penitenciar.
nivelul Ministerului Sănătăţii toate

Până la sfârşitul anului 2009 au fost confirmate 20 de cazuri de infecţie cu virus gripal AH1N1
în rândul persoanelor private de libertate şi în rândul angajaţilor din Administraţia Naţională a
Penitenciarelor. Toate cazurile au avut o evoluţie favorabilă şi au fost gestionate corespunzător
din punct de vedere epidemiologic.

Contractele de furnizare de servicii de HVC şi Asigurarea accesului persoanelor


asistenţă medicală primară, de specialitate, private de libertate la programe de reducere a
ambulatorie şi spitalicească, încheiate de riscurilor - substituţie cu metadonă şi schimb
reţeaua sanitară proprie cu CASAOPSNAJ au de seringi). Cele 2 proiecte, finanţate de către
adus sistemului penitenciar în anul 2009 Fondul Global şi UNODC, au adus în anul
următoarele sume: 2009 fonduri externe în valoare de 160.000
- servicii medicale spitaliceşti - EURO.
10.000.000 RON;
- servicii medicale în
ambulatoriile de specialitate
265.000 RON ;
- servicii medicale de asistenţă
primară şi de medicină
dentară 1.350.000 RON.
În plus, Direcţia Medicală
coordonează şi implementează, prin
personalul propriu, 2 proiecte cu
finanţare externă (Creşterea accesu-
lui persoanelor private de libertate la
consiliere şi testare voluntară HIV şi

27
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR
Bilanţ anual 2009

• În cadrul proiectului Iniţiativa 38, implementarea proiectelor pilot de substituţie


derulat în parteneriat cu Reţeaua Naţională de cu metadonă şi schimb de seringi în
Reducere a Riscurilor, persoanele private de penitenciare şi în penitenciarele spital Rahova
libertate din 38 de penitenciare au beneficiat şi Jilava. În paralel, s-a urmărit extinderea
de sesiuni de informare şi de educare privind proiectelor şi în alte unităţi penitenciar,
prevenirea bolilor cu transmitere pe cale respectiv Giurgiu, Târgşor, Colibaşi, Craiova,
sangvină sau sexuală, riscurile asociate precum şi în penitenciarele spital Jilava şi
consumului de droguri, promovarea testării Colibaşi.
HIV. Derularea proiectului continuă şi în • Pe parcursul anilor 2008-2009, 65 de
primele 6 luni ale anului 2010. persoane private de libertate au fost incluse în
• Începând cu luna iulie a anului 2009, programe de substituţie cu metadonă şi 150 în
ANP a preluat derularea activităţilor de programe de schimb de seringi
consiliere şi testare voluntara HIV din cadrul • A fost finalizat, cu sprijinul RAA şi
proiectului de prevenire HIV, finanţat de către UNODC, studiul de estimare a prevalenţei HIV
Fondul Global (runda 6, faza I), activităţi şi a hepatitelor B şi C în sistemul penitenciar,
asumate iniţial de către ANA, prin intermediul studiu început în anul 2007, în cadrul
cărora 9000 deţinuţi beneficiază de consiliere proiectului de înfrăţire cu Direcţia Generală a
şi testare voluntară HIV. Instituţiilor Penitenciare din Spania.
• În cadrul proiectului „Activităţi de Rezultatele studiului au constituit baza de
prevenire şi asistenţă HIV/SIDA printre plecare a realizării primului studiu de
consumatorii de droguri injectabile în supraveghere serologică şi comportamentală
penitenciarele din România”, finanţat de către în rândul deţinuţilor, derulat în perioada martie
Ministerul Sănătăţii din Olanda şi derulat cu august 2009 şi ale cărui rezultate urmează să
sprijinul tehnic al UNODC, s-a continuat fie făcute publice în anul 2010.

Potrivit rezultatelor preliminare se estimează ca 2,1% persoane private de libertate ar fi


infectate cu HIV, 17,4% cu virus hepatitic B, 3,9% cu virus hepatitic C, iar 5,7% au antecedente
de consum de droguri.

Nerealizări - Deficienţe • Acoperirea cu medici dentişti este, de


asemenea, deficitară în sistemul penitenciar
 Deficitul mare de personal medical (medicii dentişti încadraţi deservesc în medie
grevează în continuare acordarea de
2-3 unităţi).
asistenţă medicală în aproape toate
• De asemenea, există penitenciare
unităţile penitenciar. În penitenciarele
spital fără farmacişti încadraţi (Penitenciarul
Brăila şi Târgu Jiu toate posturile de medici
sunt vacante, unităţile funcţionând cu Spital Rahova, Penitenciarul Spital Colibaşi),
medici detaşaţi; în Penitenciarul Spital demn de luat în seamă fiind riscul ca aceste
Jilava nu există medic specialist neurolog, unităţi să fie puse în situaţia de a nu mai obţine
în Penitenciarul Spital Rahova, secţie ATI autorizaţia de funcţionare pentru anul în curs
pentru supravegherea postoperatorie a şi, implicit, să nu poată fi încheiate contractele
pacienţilor, nu se poate asigura linia de de furnizare de servicii medicale cu
gardă, datorită lipsei medicilor ATI. CASAOPSNAJ.

28
• Sunt unităţi unde supravegherea  Trecerea asistenţei medicale primare
medicală permanentă se realizează cu mare în atribuţiile unor medici de familie din afara
dificultate, datorită lipsei cadrelor medicale cu reţelei sanitare proprii a dus la apariţia unor
pregătire medie (Penitenciarul Giurgiu, neajunsuri legate de necunoaşterea
Penitenciarul Satu Mare). Deficitul de personal particularităţilor mediului penitenciar şi de
medical cu studii superioare şi medii se dato- accesarea cu dificultate a serviciilor de
rează pe de o parte imposibilităţii scoaterii la asistenţă medicală primară şi implicit de
concurs a posturilor vacante, din cauza restric- neglijare a problemelor de sănătate de care
ţiilor bugetare, iar pe de altă parte ca urmare a suferă persoanele condamnate la pedepse
slabei motivări financiare a personalului privative de libertate.
medical din sistemul penitenciar.

În ciuda tuturor demersurilor


întreprinse, unităţile penitenciar se confruntă
în continuare cu dificultăţi importante în
colaborarea cu unităţile sanitare aparţinând
Ministerului Sănătăţii. Pe parcursul anului
2009 s-au înregistrat o serie de situaţii în
care persoane private de libertate cu
afecţiuni grave au fost evacuate din spitalele
aferente reţelei publice de sănătate. Accesul
persoanelor private de libertate la examene
de specialitate şi examinări paraclinice în
afara sistemului penitenciar se face, în
continuare cu dificultate.

Obiective 2010

 Armonizarea specificului asistenţei  Atragerea de personal medical la


medicale din sistemul penitenciar cu legislaţia nivelul sistemului penitenciar şi motivarea
în vigoare a Ministerului Sănătăţii; acestuia pentru a desfăşura un act medical de
 Eficientizarea activităţii peniten- calitate;
ciarelor spital;  Reluarea acordării asistenţei
 Gestionarea corespunzatoare a medicale primare pentru cadre, la nivelul ANP;
fondurilor obţinute de către unităţile penitenciar  Continuarea demersurilor de
prin intermediul contractelor de furnizare de atragere de fonduri prin finanţări externe în
servicii de asistenţă primară încheiate cu vederea derularii de programe de prevenire a
CASAOPSNAJ; îmbolnăvirilor în rândul persoanelor private de
 Creşterea accesului persoanelor libertate (programe antifumat, de promovare a
private de libertate la asistenţa medicală de unei alimentaţii sănătoase, de prevenire şi
calitate, furnizată de către specialiştii din diagnosticare precoce a îmbolnăvirilor cardio-
reţeaua sanitară publică; vasculare).

29
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR
Bilanţ anual 2009

7. SERVICIUL CABINET ŞI REGISTRATURĂ


GENERALĂ

2009, asigurând funcţionarea eficientă a


Serviciul Cabinet şi Registratură procesului decizional la nivelul tuturor
Generală şi-a planificat pentru anul 2009 structurilor din sistemul administraţiei
obiective care au vizat perfecţionarea penitenciare şi coordonarea activităţilor de
cadrului legislativ şi procedural specific colaborare dintre acestea şi Ministerul Justiţiei.
domeniului de activitate, dezvoltarea unor Îmbunătăţirea pregătirii profesionale a
proiecte strategice ale instituţiei, personalului din cadrul Serviciului Cabinet şi
îmbunătăţirea pregătirii profesionale şi Registratură Generală şi al compartimentelor
eficientizarea activităţilor specifice de secretariat din unităţile penitenciare prin
secretariat. participarea la cursuri de formare profesională
s-a realizat prin organizarea unui curs de
„Comunicare şi relaţii publice”, la care au
Cadrul legislativ şi procedural specific a participat 50 de lucrători în acest domeniu.
fost îmbunătăţit prin modificarea Deciziei În procesul decizional de adoptare a unor
directorului general al ANP nr. 336/2004 care măsuri de impact asupra sistemului
reglementa activitatea de întocmire a Deciziei penitenciar, echipa de management a întrunit
de zi pe unitate, fiind creată o aplicaţie spre consultare Consiliul de Conducere al
informatizată de elaborare a acestui document A.N.P., fiind organizate 14 întâlniri de lucru pe
în format electronic. Aplicaţia a fost diseminată teme referitoare la reoganizarea sistemului,
la nivelul întregului sistem penitenciar şi este profilarea unităţilor penitenciare, acordarea
funcţională începând cu data de 04.01.2010. unor drepturi sau sporuri personalului din
Au fost reiterate demersurile pentru administraţie. Totodată, au fost organizate 20
abrogarea expresă a OMJ 2457/C/2000, a întâlniri de lucru între echipa de management a
OMJ 2455/C/2000 şi a OMJ nr. 2456/C/2000, instituţiei şi personalul din aparatul central
căzute în desuetudine prin apariţia unor acte având ca scop eficientizarea activităţii
normative ulterioare. specifice.
Cu ocazia abrogării exprese a OMJ În anul 2009, mesajul conducerii
2457/C/2000 au fost elaborate noi metode de instituţiei a fost transmis la toate nivelurile
lucru privind activitatea de gestionare a sigiliilor vizate prin redactarea a 9 decizii ale
necesare garantării autenticităţii actelor emise directorului general al instituţiei. De asemenea
de A.N.P., demers ce a constituit un bun prilej au fost derulate activităţi de protocol pentru
de actualizare a procedurilor de lucru specifice marcarea unor evenimente importante în
activităţii de secretariat cultura organizaţională a sistemului
Serviciul Cabinet şi Registratură penitenciar.
Generală a contribuit la dezvoltarea unor În derularea activităţii de relaţii cu
proiecte strategice ale ANP, precum publicul, la nivelul cabinetului directorului
elaborarea Strategiei sistemului penitenciar general şi directorilor generali adjuncţi au fost
2009-2013 şi a Planului de acţiune pe anul acordate 108 audienţe atât persoanelor fizice

30
din afara instituţiei cât şi cadrelor angajate în încetat raporturile de muncă precum şi pentru
sistemul administraţiei penitenciare. cele aflate în activitate, detaşări şi mutări ale
Serviciul Cabinet şi Registratură personalului şi 121 documente referitoare la
Generală a organizat în bune condiţii circuitul informaţii de interes public.
informaţional din instituţia noastră realizând Referitor la activitatea de soluţionare a
activităţi de primire, înregistrare, analiză şi petiţiilor pe anul 2009, la nivelul unităţilor
repartizare şi expediere a corespondenţei subordonate ANP, au fost primite 24.082 petiţii
oficiale. Au fost înregistrate 56.697 documente dintre care 21.785 au fost rezolvate favorabil
de corespondenţă ordinară, 8.974 petiţii care iar 3.087 au fost trimise spre rezolvare
au vizat în principal condiţiile de cazare şi aparatului central din Administraţia Naţională a
igienă a persoanelor private de libertate, Penitenciarelor. Totodată, conducerea
normele de hrană cuvenite persoanelor private unităţilor subordonate a primit in audienţă
de libertate şi aspecte privind drepturile 2.878 persoane.
salariale aferente persoanelor cărora le-au

Situaţia persoanelor primite în audienţă la Cabinet A.N.P.

250 241

200

150
108 2008
100 2009

50

0
2008 2009

Obiective 2010

Pentru anul 2010, Serviciul Cabinet şi 3. Îmbunătăţirea pregătirii profesionale a


Registratură Generală şi-a propus următoarele personalului prin participarea de cursuri de
obiective: formare profesională;
1. Perfecţionarea cadrului legislativ şi 4. Eficientizarea activităţii specifice de
procedural specific domeniului de activitate; secretariat prin dezvoltarea coordonării
2. Dezvoltarea unor proiecte strategice regionale de către structura de specialitate din
ale Administraţia Naţională a Penitenciarelor; aparatul central al Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor.

31
ADMINISTRAȚ IA NAŢIONALĂ
ADMINISTRAŢIA NAȚ IONALĂ AA PENITENCIARELOR
PENITENCIARELOR
Bilanț anual
Bilanţ anual2009
2009

8. BIROUL DE RELAŢII PUBLICE ŞI


MASS MEDIA
Un întreg set de prejudecăţi grevează cât mai obiectiv realitatea, care să
imaginea penitenciarului românesc care este responsabilizeze şi să implice societatea în
în continuare perceput de către opinia publică rezolvarea nenumăratelor probleme cu care
ca fiind locul în care deţinuţii fie primesc mai se confruntă penitenciarul, cu precădere în
mult decât li se cuvine, fie sunt supuşi unui rezolvarea situaţiei postdetenţie a persoanelor
tratament brutal, de neimaginat. Pe de o parte condamnate la pedepse privative de
moştenim imaginea închisorilor represive din libertate.
regimul comunist, pe de altă parte mass După demilitarizare, sistemul
media, care rămâne principala sursă de penitenciar românesc a deschis la propriu şi
informaţii, întreţine nu de puţine ori şi aproape în mod considerabil porţile vizitatorilor, fie ei
în virtutea inerţiei, această percepţie jurnalişti, reprezentanţi ai diferitelor organizaţii
deformată a penitenciarului, titluri ale guvernamentale sau neguvernamentale,
articolelor publicate în anul 2009, stând numai în anul 2009, prin intermediul purtători-
mărturie: lor de cuvânt din întreg sistemul penitenciar,
care au contribuit din plin la mediatizarea
“Telefonia la conservă cucereşte tuturor evenimentelor şi activităţilor care s-au
puşcăria”, „Sporuri „penale” pentru desfăşurat pe parcursul întregului an, au fost
şefii puşcăriilor”, „Gardienii din publicate peste 6180 articole, dintre care
puşcării nu mai au voie cu şapca pe numai 1323 articole cu caracter negativ explicit
ceafă”, „Trai pe vătrai pentru (prin comparaţie cu anul 2004 total articole
pârnăiaşi”, “Puşcăriaşi pe plantaţie! Cu sistem penitenciar 856).
doar 40 lei pe zi iţi poţi angaja un “Cazul Gorbunov” (”Cine l-a ajutat pe
deţinut” etc. Serghei Gorbunov să ucidă din nou?”,
„Glaucomul lui Gorbunov a spart puroiul
din justiţie”, „Gorbunovii de lânga noi” ,
Percepţia negativă asupra persoanelor ”Incompetenţă Gorbunov file de poveste”)
condamnate la pedepse privative de libertate subiec intens mediatizat , care a scos la iveală
se răsfrânge în mare măsură şi asupra disfuncţionalităţi majore în întregul sistem
lucrătorilor de penitenciar, astfel încât judiciar românesc, punând încă o dată sub
penitenciarul în tot ansamblul său, rămâne semnul întrebării toate eforturile depuse pentru
invariabil situat la marginea societăţii sau, şi nu normalizarea şi îmbunătăţirea relaţiei dintre
de puţine ori, chiar în afara ei. Fără îndoială că penitenciar şi societate (53 de articole, dublate
în aceste condiţii este extrem de dificil să de nenumărate ştiri şi talk-shouri pe toate
construieşti, nu ceea ce se înţelege printr-o canalele Tv, la care putem adăuga şi scandalul
imagine pozitivă, cât timp este greu de crezut mediatic care a însoţit controversata apariţie
că există temeiuri obiective în virtutea cărora publică de la începutul anului 2009, a
deţinuţii pot fi acceptaţi cu entuziasm şi directorului Penitenciarului Giurgiu, magistrat
simpatie, ci o imagine corectă care să reflecte Adrian Dicu).

32
grav imaginea angajaţilor din sistemul
penitenciar punând sub semnul întrebării
întreaga activitate care, nu de puţine ori a fost
dublată de onestitate, devotament şi eforturi
majore.
În cursul anului 2009 a fost organizată
prima călătorie de presă la nivel naţional, la
care au participat peste 20 de jurnalişti de la
cele mai importante posturi de televiziune
şi radio din România (PMS Craiova, PMT
Craiova, Penitenciarul Pelendava, C.R.
Găeşti şi Penitenciarul Târgşor), acţiune
Toate conferinţele de presă (3), menită pe de o parte să menţină şi să
comunicatele de presă (5), interviurile şi îmbunătăţească relaţia cu reprezentanţii
apariţiile Tv (27) organizate cu această ocazie, media, pe de altă parte să pună la dispoziţia
au avut rolul de a contracara abordările acestora informaţii de cea mai bună
deformate sau de rea-credinţă care afectau calitate.

Festivalul Naţional de Teatru


pentru Deţinuţi, organizat în luna
noiembrie la Teatrul Nottara din
Bucureşti, dublat de expoziţia de
fotografie a deţinutelor din
Penitenciarul Târgşor, a fost cel
mai marcant eveniment mediatic
al anului (peste 60 de apariţii
mediatice pozitive, inclusiv la nivel
internaţional - Le Monde, agenţia
de presă Reuters etc ).

Nu putem încheia capitolul evenimen- şi tineri din Penitenciarele Craiova şi Tichileşti.


telor culturale care au implicat activitatea din Filmul a fost realizat de către STRADA FILM,
penitenciare fără să amintim realizarea în anul cu sprijinul nemijlocit al conducerii A.N.P. şi al
2009 a filmului artistic de lung-metraj „Eu colegilor din penitenciarele pentru minori şi
când vreau să fluier, fluier”, film care a obţinut tineri, reflectând atât situaţia deţinuţilor, cât şi
trofeul Ursul de Argint la Festivalul de Film de tensiunea permanentă în care îşi desfăşoară
la Berlin şi în care au jucat şi 11 deţinuţi minori activitatea lucrătorii de penitenciare.

33
ADMINISTRAŢIA
ADMINISTRAȚ IA NAŢIONALĂ
NAȚ IONALĂ AA PENITENCIARELOR
PENITENCIARELOR
Bilanţ
Bilanț anual
anual2009
2009

Dacă în tot ansamblul ei relaţia de Imagine şi Comunicare a sistemului


comunicare cu societatea poate fi penitenciar. Singurul câştig al anului 2009
catalogată ca fiind într-o continuă evoluţie, în această direcţie este organizarea
în ceea ce priveşte comunicarea internă nu pentru prima dată în istoria sistemului a
putem afirma că anul 2009 a stat sub concursului „Angajatul anului” - pe
semnul îmbunătăţirii şi dezvoltării unei domenii de activitate şi a celui de „Cel mai
culturi organizaţionale de calitate, măcar bun penitenciar”, competiţie menită să
dacă subliniem limitele impuse de deficitul motiveze angajaţii atât la nivel individual,
financiar care a dus la anularea tuturor cât şi la nivel de unitate.
convocărilor stabilite prin Strategia de

Obiective 2010

 Promovarea imaginii de partener  Profesionalizarea personalului cu


social şi implicarea activă a societăţii in atribuţii în domeniul comunicării şi adaptarea
activitatea serviciului penitenciar. instrumentelor de comunicare la specificul
 Dezvoltarea colaborării cu partenerii Serviciului Penitenciar.
sociali şi creşterea transparenţei instituţionale  Dezvoltarea comunicării interne.

34
9. SERVICIUL COOPERARE ŞI PROGRAME

- participarea grupurilor vulnerabile în


În anul 2009 au fost elaborate,
economia socială;
implementate şi monitorizate proiecte
- elaborarea unei strategii de ocupare şi
vizând fonduri de preaderare, tranziţie,
calificare prin învăţare;
fonduri post aderare, împrumuturi externe
- asistenţă pentru consolidarea
nerambursabile şi rambursabile. Astfel,
respectării drepturilor omului în penitenciare şi
nouă proiecte au fost finalizate şi alte 12
creşterea eficienţei sistemului penitenciar
proiecte au fost în faza de derulare.
românesc;
- suport pentru schimbul de bune
Proiectele implementate de către practici în domeniul recrutării, selecţiei şi
Serviciul Cooperare şi Programe au vizat evaluării de personal;
domenii de interes pentru întreg sistemul - crearea unor comunităţi terapeutice în
administraţiei penitenciare, implicând o Penitenciarele Rahova, Jilava şi Târgşor;
strânsă colaborare cu specialişti în siguranţa - dezvoltarea şi extinderea unei reţele
deţinerii, reintegrare socială, medical, europene de învăţare, axată pe schimbul de
gestionarea resurselor umane, informatică, experienţă, transferul de expertiză şi standar-
economic-administrativ etc: dizare (cunoştinţe, experienţe, concepte,
- dezvoltarea capacităţii sistemului forme de organizaţii etc.) în rândul statelor
penitenciar de a asigura securitatea la toate membre;
nivelurile, precum şi îmbunătăţirea condiţiilor - dezvoltarea de parteneriate pentru
de detenţie şi creşterea şanselor de reabilitare inovare, vizând creşterea incluziunii sociale.
socială a deţinuţilor;
- alinierea sistemului penitenciar la Derularea proiectelor a impus
standardele europene, prin îmbunătăţirea organizarea unor cursuri de instruire şi
condiţiilor de detenţie şi transport; formare pentru personalul de penitenciare în
- dezvoltarea asistenţei comunitare în diverse domenii de interes, amenajarea unor
domeniul sănătăţii mintale pentru deţinuţi; spaţii destinate derulării de activităţi pentru
- dobândirea de cunoştinţe pentru persoanele private de libertate, dezvoltarea de
viitoarea integrare a persoanelor strategii comune pentru reintegrarea foştilor
marginalizate şi dezavantajate; deţinuţi atât pe plan regional, naţional cât şi
- derularea de activităţi de prevenire şi european cât şi elaborarea unor manuale de
asistenţă HIV/SIDA printre consumatorii de bune practici în diverse domenii.
droguri injectabile în penitenciarele din
România; Au fost dezvoltate programe
- stabilirea unui mecanism naţional de educaţionale cu aplicaţii 2D şi 3D care să
prevenire pentru o mai bună promovare şi răspundă cerinţelor existente pe piaţa muncii
protecţie a drepturilor omului în locurile de în ceea ce priveşte reintegrarea persoanelor
detenţie; private de libertate. De asemenea, au fost

35
ADMINISTRA
ADMINISTRAŢIA
Ț IA NAŢIONALĂ
NAȚ IONALĂ AA PENITENCIARELOR
PENITENCIARELOR
Bilan
Bilanţț anual
anual2009
2009

elaborate documentaţii standard pentru proiecte în care se urmăreşte creşterea


construirea unui penitenciar de 500 de locuri, şanselor de incluziune socială a persoanelor
au fost organizate licitaţii şi a fost finalizat aflate în detenţie prin educaţie, prin informarea
proiectul de renovare şi transformare în societăţii şi îmbunătăţirea activităţilor în
penitenciar a unui spaţiu din localitatea penitenciar, precum şi îmbunătăţirea
Pantelimon. accesului tinerilor aflaţi în penitenciare la
Unităţile penitenciar au fost dotate cu programele de formare profesională şi
echipamente IT, echipamente de control integrarea pe piaţa muncii pe parcursul şi după
acces, mijloace pentru transportul deţinuţilor, executarea pedepsei.
echipamente sportive pentru săli şi terenuri de În anul 2009, reprezentanţii serviciului
sport. au asigurat reprezentativitatea sistemului
A fost evaluată capacitatea sistemului administraţiei penitenciare la conferinţe
penitenciar de a gestiona situaţiile de criză în internaţionale, seminarii şi ateliere de lucru,
contextul noii legislaţii privind executarea grupuri transnaţionale de lucru, cursuri de
pedepselor şi a măsurilor dispuse de către formare, stagii de instruire şi practică, întâlniri
organele judiciare în cursul procesului penal. ale partenerilor în cadrul anumitor proiecte, la
care au participat peste 190 de angajaţi ai
sistemului penitenciar.
Prin intermediul Serviciului Cooperare şi
Programe, zece delegaţii străine, formate din
34 de specialişti, care au interacţionat cu
sistemul penitenciar din România în cadrul
diferitelor stagii de practică şi documentare,
parteneriate sau negocieri şi declaraţii de
cooperare, au avut asigurat protocolul şi
interpretariatul.
În vederea deschiderii sistemului
penitenciar românesc spre cel european,
reprezentanţii Serviciului Cooperare şi
În anul 2009, au fost derulate două Programe a derulat activităţi care vizează
proiecte din fonduri structurale, în valoare de 5 realizarea de contacte şi înfrăţiri cu instituţii
milioane € fiecare, implementate de către europene omoloage.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor,

Obiective 2010

Pentru anul 2010, Serviciul Cooperare A. Obiective pentru cooperarea


şi Programe din cadrul Administraţiei internaţională:
Naţionale a Penitenciarelor îşi propune 1) Asigurarea documentaţiei şi a
continuarea activităţilor iniţiate în anii aranjamentelor de tip organizatoric, necesare
precedenţi, dar şi câteva noi obiective deplasării în interes de serviciu, a specialiştilor
specifice. români, în străinătate;

36
2) Organizarea şi derularea acţiunilor 11) Traducerea şi diseminarea unor
de protocol pentru delegaţiile străine care materiale de interes pentru Administraţia
vizitează sistemul penitenciar din ţara noastră, Naţională a Penitenciarelor;
precum şi a acţiunilor de protocol intern; 12) Crearea unei biblioteci virtuale pe
3) Asigurarea participării reprezentan- portalul ANP, care să cuprindă materiale de
ţilor administraţiei penitenciare la evenimente interes, traduse de-a lungul timpului de
internaţionale de interes pentru domeniul reprezentanţii serviciului, în vederea
penitenciar (EPEA, ICPA, conferinţa inter- diseminării informaţiilor respective în întreg
naţională a directorilor de penitenciare, sistemul penitenciar;
seminarii, simpozioane, grupuri de lucru în 13) Furnizarea, la cerere, de
cadrul unor proiecte etc.); consultanţă, unităţilor penitenciare, precum şi
4) Continuarea monitorizării relaţiilor de reprezentanţilor Administraţiei Naţionale a
colaborare şi derularea activităţilor prevăzute Penitenciarelor, cu privire la modalităţile de
în cadrul Protocoalelor de colaborare şi a încheiere a protocoalelor de colaborare
Declaraţiilor de cooperare semnate cu alte precum şi la realizarea rapoartelor şi a
administraţii penitenciare sau instituţii de profil mandatelor.
din străinătate (Republica Moldova,
Germania, SUA - Fundaţia Berean Prison B. Obiective pentru Programe:
Ministry, Marea Britanie, Germania, Austria,
Cehia, Ungaria); - derularea activităţilor prevăzute în
5) Continuarea demersurilor necesare implementarea programelor:
în vederea negocierii şi semnării unor 1. Proiect „Activităţi de prevenire şi
Protocoale de cooperare cu alte administraţii asistenţă HIV/SIDA printre consumatorii de
penitenciare sau penitenciare din străinătate droguri injectabile în penitenciarele din
(Polonia, Republica Moldova, Slovacia, România”;
Austria, Cehia, SUA, Ungaria); 2. Proiect de înfrăţire instituţională pe
6) Semnarea „Protocolului de adeziune termen scurt TF2007/19343.07.01 (IB/JH 21
la Reţeaua europeană a centrelor de formare TL) “Sprijin în vederea stabilirii unui mecanism
a personalului de penitenciare”; naţional de prevenire pentru o mai bună
7) Demersuri pentru actualizarea promovare şi protecţie a drepturilor omului în
Declaraţiei de cooperare semnată între locurile detenţie”;
Spitalul Penitenciar Dej şi HMP Manchester, 3. Proiect FSE-POS DRU „Creşterea
care expiră în anul 2010; şanselor de incluziune socială a persoanelor
8) Perfecţionarea profesională continuă aflate în detenţie prin o mai bună educaţie,
a ofiţerilor specializaţi în cooperare informare a societăţii şi îmbunătăţirea
internaţională; activităţilor în penitenciar”;
9) Elaborarea, la cererea diverselor 4. Proiect FSE-POS DRU “Îmbunătă-
instituţii internaţionale şi naţionale de profil, de ţirea accesului tinerilor aflaţi în penitenciare la
rapoarte privind situaţia sistemului penitenciar programe de formare profesională şi
sau privind cooperarea cu anumite ţări; integrarea pe piaţa muncii pe parcursul şi după
10) Actualizarea procedurilor executarea pedepsei”;
operaţionale din domeniul cooperării 5. Proiect FSE-POS DRU Participarea
internaţionale; grupurilor vulnerabile în economia socială;

37
ADMINISTRA
ADMINISTRAŢIA
Ț IA NAŢIONALĂ
NAȚ IONALĂ AA PENITENCIARELOR
PENITENCIARELOR
Bilan
Bilanţț anual
anual2009
2009

6. Proiect POSDRU/69/6.1/S/32801 - efectuarea demersurilor necesare în


SOCIAL - Strategia de Ocupare şi Calificare vederea contractării următoarelor proiecte,
prin Învăţare şi Activităţi pentru Libertate; aflate în prezent în perioada de evaluare:
7. Facilitatea de tranziţie Asistenţă 1. Revenirea foştilor deţinuţi pe piaţa
pentru consolidarea respectării drepturilor muncii şi integrarea lor în societate;
omului în penitenciare şi creşterea eficienţei 2. Pregătire TIC la standarde europene
sistemului penitenciar român; în sistemul penitenciar românesc;
8. Transition Facility Anvelopa nealocată 3. Creşterea şanselor de incluziune
- Twinning Light Contract RO 2007/ socială a persoanelor aflate în detenţie prin
19343.07.01; dezvoltarea şi diversificarea programelor de
9. Proiect „Reforma Sistemului Judiciar”- formare, consiliere şi asistenţă psihosocială.
Componenta 3 Court Information System;
10. Proiectul RO 034 finanţat prin - sprijin acordat unităţilor
Mecanismul financiar al Spaţiului Economic penitenciare în vederea accesării de
European "Crearea a trei comunităţi granturi finanţate din Fonduri Structurale;
terapeutice în Penitenciarele Rahova, Jilava şi
Târgşor"; - coordonare, monitorizare,
11 . P r o i e c t E X O F F E N D E R S implementare proiecte derulate de unităţile
COMUNITY OF PRACTICE (ExOCOP); penitenciare;
12. Proiect FSE/POSDRU/54//6.4./6 -
„Parteneriat pentru inovare vizând creşterea - perfecţionarea profesională a
incluziunii sociale”. ofiţerilor specializaţi în managementul
proiectelor.

38
10. DIRECŢIA PREVENIREA
CRIMINALITĂŢII ŞI TERORISMULUI

Activitatea Direcţiei de Prevenire a pe parcursul anului, acoperă toată


Criminalităţii şi Terorismului din sistemul problematica existentă la nivelul sistemului
penitenciar s-a desfăşurat în anul 2009, penitenciar :
sub semnul următoarelor obiective: - intenţii, preocupări în rândul
persoanelor private de libertate pe linia
organizării sau declanşării unor acţiuni,
• Identificarea şi prevenirea acţiunilor colective sau individuale, ce contravin
specifice criminalităţii organizate, normelor legale sau regulamentare, respectiv
terorismului şi corupţiei în mediul revolte, evadări, agresiuni sau alte fapte
penitenciar; cunoaşterea riscurilor, comise cu violenţă;
ameninţărilor şi vulnerabilităţilor pe - depistarea de substanţe stupefiante,
spaţiul de competenţă al Administra- telefoane mobile sau alte obiecte interzise,
ţiei Naţionale a Penitenciarelor; existente în unităţile penitenciar, identificarea
• Identificarea persoanelor private de posesorilor, a locurilor unde sunt ascunse, a
libertate care anterior depunerii în canalelor clandestine de legătură prin care
penitenciar s-au aflat în legătură sau acestea sunt introduse în spaţiul de deţinere
au simpatizat cu grupări teroriste din cât şi identificarea persoanelor implicate în
spaţiul intern sau extern al României. asemenea activităţi;
• Colaborarea cu alte instituţii din - intenţii de comitere de acte de
sistemul de apărare, ordine publică şi agresiune, ameninţări, la adresa unor
siguranţă naţională, prin elaborarea şi funcţionari de penitenciare sau a membrilor de
încheierea unor Planuri de Cooperare familie ai acestora;
privind prevenirea criminalităţii în - date sau informaţii obţinute din mediul
mediul penitenciar. penitenciar privind prevenirea terorismului;
- vulnerabilităţi existente în anumite
locuri sau sectoare de activitate din unităţi, de
Contextul sistemului penitenciar, definit, natură a favoriza posibilitatea comiterii de acte
cu precădere în prima parte a anului 2009, de infracţionale sau încălcări ale prevederilor
evoluţia ascendentă a numărului de regulamentare în vigoare.
manifestări cu pericol social crescut în rândul
persoanelor private de libertate, a evidenţiat
necesitatea ca DPCT să vizeze, cu precădere, În ceea ce priveşte rezultatele concrete,
obţinerea de date operative privind exprimate cantitativ, ale activităţii DPCT în anul
manifestarea anumitor intenţii ori producerea 2009, datele de interes obţinute s-au
de fapte cu grad sporit de pericol . concretizat într-un număr total de 5433
informări înaintate conducerii Direcţiei de
Datele de interes din mediul penitenciar, Prevenirea Criminalităţii şi Terorismului,
care s-au aflat în atenţia funcţionarilor DPCT după cum urmează:

39
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR
Bilanţ anual 2009

- 3336 informări înaintate


directorilor de penitenciare;
- 480 informări înaintate
conducerii ANP, respectiv unor
direcţii de specialitate din
instituţie, în funcţie de
problematica prezentată;
- 426 note de colaborare către alte
instituţii cu atribuţii în domeniul
apărării, ordinii publice şi
siguranţei naţionale, înaintate
cu aprobarea directorului
general al administraţiei
penitenciare.

Parte dintre notele de colaborare - Elemente de vulnerabilitate şi risc în


adresate altor instituţii specifice, au fost realizarea misiunilor de prezentare a
confirmate, în baza acestora fiind întocmite persoanelor private de libertate la
dosare penale. instanţele de judecată şi la organele de
Totodată, au fost întocmite opt studii urmărire penală;
axate pe latura preventiv-educativă a - Elemente de diagnoză asupra
activităţii DPCT, cu scopul evidenţierii altercaţiilor produse între persoane
factorilor de risc şi a vulnerabilităţilor existente, private de libertate;
de anticipare a tendinţelor evoluţiei - Identificarea şi evaluarea vulnerabili-
criminalităţii organizate, a corupţiei şi tăţilor existente în repartizarea persoa-
terorismului sau a altor forme ale criminalităţii, nelor private de libertate la activităţi de
privind sistemul penitenciar: planton la nivelul camerei şi la cele de
- Starea şi modul de utilizare a aparaturii însoţire a unor condamnaţi cu
narcotest factori de risc; dizabilităţi;
- Grupări infracţionale organizate la - Aspecte privind evoluţia şi cauzalitatea
nivelul sistemului penitenciar. Identi- incidentelor care au la bază comporta-
ficare şi factori de risc; mentul indisciplinat/agresiv/violent al
- Indicatori de estimare a gradului de persoanelor private de libertate (în
pericol social în acordarea recompen- perioada 2000 -2008).
sei constând în permisiunea de ieşire
pentru o zi din unitatea penitenciară; Concluziile acestor studii au fost
- Modalităţi de manifestare a factorilor diseminate, după caz, prin activităţi de
de risc generaţi de contractarea, de prezentare organizate în unităţi penitenciare
către funcţionari ai sistemului peniten- cu participarea funcţionarilor din mai multe
ciar, de împrumuturi financiare şi de sectoare de activitate, prin informarea
nerespectarea termenului de rambur- directorului general, a conducerii Ministerului
sare; Justiţiei, a şefilor unor direcţii de specialitate
din instituţie şi a directorilor de unităţi

40
penitenciare, fiind urmate şi de o evaluare a produs disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte
feed-backului obţinut în urma completării unor obţinerea şi gestionarea datelor operative din
chestionare pe această temă. mediul penitenciar.
Gradul de acoperire teritorială a
În vederea creşterii eficienţei activităţii personalului, în anul 2009, a fost de
de identificare a riscurilor specifice sistemului aproximativ 60% (nu a fost ocupat niciunul
p e n i t e n c i a r, c a d r u l n o r m a t i v c a r e dintre posturile prevăzute pentru sectorul de
reglementează activitatea Direcţiei a fost prevenire a criminalităţii în cazul a 10 unităţi, în
completat prin elaborarea, aprobarea şi alte 20 de unităţi activitatea de prevenire a
distribuirea către personalul structurii a fost asigurată de către un singur funcţionar -
Deciziei Directorului General al Administraţiei ofiţer sau agent).
Naţionale a Penitenciarelor nr. S/2050 din Fluctuaţia personalului a condus la lipsa
19.02.2009 privind Categorii de date operative de acoperire, pe acest segment de activitate,
specifice sistemului penitenciar ce fac obiectul a unor întregi zone teritoriale, precum şi la
căutării, obţinerii şi valorificării de către obligativitatea de a relua constant procesul de
personalul Direcţiei Prevenirea Criminalităţii şi pregătire şi perfecţionare a lucrătorilor.
Terorismului. Dificultăţile şi disfuncţionalităţile
înregistrate în sectorul de prevenire au fost
Referitor la dezvoltarea colaborării inter- amplificate şi de faptul că modul de selecţie a
instituţionale au fost încheiate şase Planuri de personalului nu a inclus criterii privind nivelul
cooperare cu următoarele instituţii: Direcţia de pregătire specific acestui domeniu de
Generală Anticorupţie, Serviciul de Informaţii activitate. Astfel, aproximativ 42% dintre
Externe, Direcţia Generală de Informaţii a funcţionarii încadraţi în birourile teritoriale
Apărării, Serviciul Român de Informaţii, pentru prevenirea criminalităţii (în urma
Inspectoratul General al Poliţiei Române şi concursului derulat în perioada februarie-
Inspectoratul General al Jandarmeriei martie 2007) provin din afara sistemului
Române, Inspectoratul General al Poliţiei de penitenciar (21 lucrători din societatea civilă, 6
Frontieră. din alte structuri militare), şi nu de puţine ori,
s-a constatat că nivelul de cunoaştere a
Toate aceste planuri de cooperare au problematicii specifice mediului penitenciar şi
vizat în principal transmiterea de date de a activităţii de culegere de informaţii a fost
interes din mediul penitenciar, respectiv, date insuficient.
despre prevenirea şi combaterea corupţiei şi a În consecinţă, eficienţa activităţii a fost
criminalităţii organizate sau a altor forme ale c o n d i ţi o n a tă d e n e c e s i ta te a i n iţi e r i i
criminalităţii din sistemul penitenciar, date personalului nou încadrat în specificul
despre cunoaşterea, prevenirea şi posibilită- activităţii de specialitate pe linia prevenirii
ţile de înlăturare a riscurilor care pot afecta criminalităţii în mediul penitenciar. Ca urmare,
siguranţa naţională. au fost organizate cursuri şi convocări ale
personalului din teritoriu, au fost întreprinse
Nerealizări-Deficienţe numeroase misiuni de îndrumare, coordonare
şi verificare .
Atât deficitul de personal, cât şi lipsa de Se impune în acest sens ca la încadrarea
experienţă în domeniul de activitate specific au posturilor vacante, fie prin organizarea de

41
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR
Bilanţ anual 2009

concursuri, fie transfer din alte sectoare de să existe un mod de selecţionare a


activitate sau instituţii ale sistemului de personalului care să includă şi criterii specifice
apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, acestui domeniu de activitate.

Obiective 2010

• Prevenirea acţiunilor specifice • Colaborarea interinstituţională -


criminalităţii organizate, terorismului, interconectarea cu instituţiile din cadrul
corupţiei, altor forme ale criminalităţii din sistemului naţional de ordine publică şi
mediul penitenciar - identificarea acţiunilor siguranţă naţională.
specifice criminalităţii şi terorismului în • Elaborarea de studii şi programe
mediul penitenciar, a oricăror situaţii sau pentru prevenirea criminalităţii şi terorismului şi
împrejurări care pot favoriza producerea de implementarea acestora în rândul funcţiona-
evenimente cu consecinţe periculoase rilor din sistemul penitenciar.
pentru siguranţa deţinerii. • Încadrarea posturilor vacante, prin
• Îmbunătăţirea managementului DPCT - organizarea de concursuri sau transfer din alte
completarea cadrului normativ intern care sectoare de activitate sau instituţii ale
reglementează activitatea DPCT având în sistemului de apărare, ordine publică şi
vedere modificările survenite în situaţia siguranţă naţională, încadrare condiţionată de
operativă. adoptarea unui mod de selecţie a personalului
• Asigurarea continuităţii formării care să includă şi criterii specifice acestui
profesionale a personalului DPCT - domeniu de activitate.
perfecţionarea pregătirii de specialitate a
funcţionarilor din cadrul DPCT.

42
11. DIRECŢIA TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI
ŞI COMUNICAŢII

Principalele activităţi desfăşurate în PMSWeb - cu noua aplicaţie de gestiune a


cadrul Direcţiei Tehnologia Informaţiei şi dosarelor de instanţă - ECRIS, componentă a
Comunicaţii, pe parcursul anului 2009 sunt: programului PHARE 2004, derulat de către
• uniformizarea configuraţiilor şi rolurilor Ministerul Justiţiei;
serverelor din Administraţia Naţională a
• realizarea trecerii la un nou
Penitenciarelor şi unităţile subordonate,
domeniu anp.ro bazat pe platforma
trecerea la un nou domeniu pe platforma
Windows Server 2008, şi a realizării de
Windows Server 2008, a implementării
structuri şi de roluri uniforme pentru
sistemului de gestiune a bazelor de date SQL
servere, în toate unităţile subordonate
Server 2008, în scopul eficientizării tuturor
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor,
operaţiunilor de implementare de aplicaţii
astfel încât există instalat acelaşi sistem
informatice, a creşterii securităţii IT precum şi
de operare, acelaşi antivirus, actualizările
realizarea unei infrastructuri IT performante la
de sistem şi securitate făcându-se
nivelul sistemului penitenciar;
automat acestea fiind descărcate în timp
• instalarea unei noi versiuni a aplicaţiei
real de la sursă, politicile de securitate se
de gestiune a datelor persoanelor private de
aplică uniform, utilizatorii şi calculatoarele
libertate în toate unităţile;
dintr-un anumit grup se supun aceloraşi
• definitivarea implementării serviciului
restricţii. Mai mult, s-a adoptat soluţia
de semnătură electronică pe bază de
migrării către cea mai nouă şi
certificate pentru managerii de top din instituţie
revoluţionară tehnologie IT, aceea a
(directori generali, directori din aparatul central
utilizării mai multor maşini virtuale pe
şi directori de unităţi);
aceeaşi structură de servere fizice.
• creşterea lărgimii de bandă garantată
Această abordare măreşte, printre altele,
de comunicaţii de arie extinsă la 512 kbps;
gradul de disponibilitate a serviciilor IT,
• realizarea unor sisteme de video-
prin asigurarea unor instrumente facile de
conferinţă la nivelul regiunilor;
restabilire a mediului de lucru în caz de
• interconectarea aplicaţiei de gestiune a
defecţiuni.
datelor despre persoanele private de libertate -

De remarcat este faptul că Administraţia Naţională a Penitenciarelor este prima


instituţie din sistemul bugetar care a implementat o astfel de structură organizatorică,
respectiv prima entitate mare, atât din mediul public cât şi cel privat, care a reuşit să asigure
un grad de virtualizare ce tinde spre 100 %.

• definitivarea extinderii şi instalarea în calculului pedepselor, precum şi a drepturilor


toate unităţile a noii versiuni a aplicaţiei persoanelor private de libertate;
informatizată PMSWEB, destinată evidenţei şi

43
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR
Bilanţ anual 2009

• realizarea şi implementarea unui server certificate pentru managerii de top din instituţie
de comunicaţii central, disponibil la nivel (directori generali, directori din aparatul central
naţional, ce asigură suport de mesagerie şi directori de unităţi):
instant, voce, video şi şedinţe live, utilizabil de • interconectarea aplicaţiei de gestiune a
întreg personalul din sistemul penitenciar; datelor despre persoanele private de libertate -
• realizarea unui server de soluţii de e- PMSWeb - cu noua aplicaţie de gestiune a
Learning, pe modelul implementat la Spitalul dosarelor de instanţă - ECRIS, componentă a
Dej, şi diseminarea soluţiei în toate unităţile din programului PHARE 2004, derulat de către
sistemul penitenciar; Ministerul Justiţiei; acest obiectiv nu a putut fi
• realizarea unei soluţii de Puncte de realizat întrucât perioada de implementare a
Informare pentru Persoane Private de proiectului a fost depăşită, iar programele
Libertate, de tip Infochioşc, implementarea furnizate de către dezvoltator nu funcţionau
soluţiei (Iaşi, Bacău, Poarta Albă) şi disemina- decât în parte;
rea informaţiilor în tot sistemul penitenciar; • implementarea în Administraţia
• dezvoltarea şi implementarea în toate Naţională a Penitenciarelor şi în unităţile
unităţile sistemului penitenciar a noii aplicaţii subordonate a aplicaţiei de arhivare
de emitere a Deciziei de zi pe unitate în format electronică a documentelor - EAS -
electronic. componentă a programului PHARE 2005,
derulat de către Ministerul Justiţiei, aplicaţia
Nerealizări -Deficiente este implementată tehnic, fiind gata de a fi
exploatată, dar lipsesc instrucţiuni şi
• armonizarea activităţilor de IT cu cele metodologii de lucru referitoare la
de comunicaţii în toate unităţile administraţiei documentele care urmează a face obiectul
penitenciare se va constitui ca obiectiv pentru arhivării, totodată, procesul de arhivare
anul 2010; electronică este extrem de laborios,
• definitivarea implementării serviciului necesitând alocarea unor resurse umane
de semnătură electronică pe bază de suplimentare.

Obiective 2010

• achiziţia de servicii pentru înlocuirea • finalizarea, testarea şi implementarea


site-ului Administraţiei Naţionale a aplicaţiei de gestiune a datelor de personal,
Penitenciarelor şi site-urilor actuale ale pontaj şi salarizare din sistemul penitenciar,
unităţilor subordonate cu un site performant, utilă şi pentru consolidarea datelor pentru
modern, realizat pe baza ultimelor tehnologii în sistemul de management a resurselor din
domeniu; sistemul judiciar - RMS;
• interconectarea aplicaţiei de gestiune a • implementarea în toate unităţile
datelor despre persoanele private de libertate - sistemului penitenciar a punctelor de informare
PMSWeb - cu noua aplicaţie de gestiune a electronică de tip infochioşc pentru persoane
dosarelor de instanţă ECRIS remodelarea private de libertate (cu excepţia SNPAP Tg.
arhitecturii, dezvoltarea mediilor de Ocna).
interconectare şi implementare;

44
12. DIRECŢIA INSPECŢIE PENITENCIARĂ

Faţă de deficienţele şi disfuncţio-


În cursul anului 2009, Direcţia nalităţile constatate la nivel de sistem,
Inspecţie Penitenciară a efectuat un Direcţia Inspecţie Penitenciară a sesizat
număr de 11 inspecţii generale, 12 comisia de disciplină pentru doi directori de
controale tematice, 10 inopinate şi 4 unităţi (Tg. Jiu şi B.A.G.R. - pentru neglijenţă şi
cercetări administrative în unităţile superficialitate manifestată în îndeplinirea
subordonate Administraţiei Naţionale a atribuţiilor de serviciu; atitudine tolerantă faţă
Penitenciarelor. de comiterea de abateri disciplinare de către
Pentru îndeplinirea obiectivelor subordonaţi); trei foşti directori adjuncţi
stabilite, ofiţerii Serviciului control au economico-administrativ din A.N.P., pentru
efectuat un număr de 1627 zile de neglijenţă şi superficialitate manifestată în
misiune, reprezentând peste 3 luni din îndeplinirea atribuţiilor de serviciu; doi directori
an/om muncă de teren. de unităţi împuterniciţi (Penitenciarul Spital Tg.
Ocna, Penitenciarul Dr.Tr. Severin); un director
adjunct (Centrul de Reeducare Tg. Ocna); doi
Atât controalele tematice, cât şi cele şefi serviciu (Penitenciarul Dr.Tr. Severin şi
inopinate au avut ca scop monitorizarea Penitenciarul Poarta Albă); cinci şefi de birou
activităţii, remedierea deficienţelor şi (2 - Penitenciarul Brăila; 1 - B.A.G.R.; 1 -
îndrumarea echipelor manageriale. Din Penitenciarul Giurgiu; 1 - Centrul de
păcate, managementul defectuos a fost o Reeducare Tg. Ocna).
constantă înregistrată la majoritatea echipelor
de conducere din unităţi, unde s-a constatat fie Pe parcursul anului 2009 au fost
o diluare a autorităţii şi a exigenţei în actul de atenţionaţi doi directori de unităţi - Centrul de
conducere, dublată de calitatea umană şi Reeducare Tg. Ocna, Penitenciarul Arad; un
profesională discutabilă a factorilor de decizie, şef serviciu - Penitenciarul Colibaşi; un şef
fie o analiză superficială a activităţii birou şi un şef compartiment - Penitenciarul
subordonaţilor, cu consecinţe directe şi Colibaşi); şase şef birou - Penitenciarul Tg.Jiu,
negative care grevează substanţial dinamica Penitenciarul Craiova, Penitenciarul Jilava,
activităţii în unităţile penitenciar. Penitenciarul Rahova şi doi în Penitenciarul
Poarta Albă; cinci agenţi - Penitenciarul Tg. Jiu,
Nu în puţine unităţi, scindarea Penitenciarul Dr.Tr. Severin şi trei în
personalului în grupuri de susţinători ai unuia Penitenciarul Poarta Albă; un salariat civil -
sau altuia dintre ofiţerii cu funcţii de conducere Penitenciarul Pelendava şi a fost înaintată o
cu rezultate mediocre, a adus grave prejudicii sesizare la Colegiul medicilor Comisia de
de management şi imagine unităţilor Jurisdicţie Profesională, pentru clarificarea
penitenciar (Tg. Jiu, Dr.Tr. Severin, Codlea, circumstanţelor în care s-a produs decesul
Brăila, Galaţi, Spital Colibaşi şi PMT Tichileşti). unei persoane private de libertate.

45
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR
Bilanţ anual 2009

O realizare importantă pentru cultura direcţiile de specialitate din Administraţia


organizaţională a Direcţiei Inspecţie Naţonală a Penitenciarelor au transmis
Penitenciară o constituie identificarea şi propriile obiective de control care au fost
monitorizarea riscurilor la nivel de unităţi, şi corelate cu obiectivele generale şi specifice ale
respectiv, sistem, motiv pentru care, la Direcţiei Inspecţie Penitenciară.
solicitarea Direcţiei Inspecţie Penitenciare,

În anul 2009 au fost soluţionate 946 petiţii, cu aproximativ 30% mai multe decât în 2008,
creşterea numărului reclamaţiilor şi petiţiilor fiind un indicator important, demn de analizat şi
interpretat în consecinţă.
Preponderent, aspectele reclamate de către petenţi au făcut referire la abuzuri săvârşite
de către cadre, rele tratamente şi nerespectarea drepturilor omului. În urma verificărilor, 11%
dintre aceste cazuri au fost confirmate, motiv pentru care au fost dispuse măsuri de remediere
în concordanţă cu legile şi regulamentele în vigoare.

Revizuirea procedurilor de lucru tăţilor de lucru pentru verificarea bunei orga-


specifice Direcţiei Inspecţie Penitenciară s-a nizări şi funcţionări a fiecărui compartiment de
realizat la începutul anului 2009, urmărindu-se muncă în parte.
completarea regulilor generale şi a modali-

Obiective 2010

• Revizuirea obiectivelor de control de libertate, de către personalul din sistemul


pentru fiecare domeniu de activitate în parte, penitenciar sau de către alte persoane,
astfel încât să fie adaptate la modificările instituţii, organizaţii, etc., identificarea
legislative survenite şi la problematica problematicii.
existentă în unităţile penitenciar. • Monitorizarea stadiului implementării
• Efectuarea inspecţiilor generale, măsurilor stabilite în unităţile inspectate, în
controalelor tematice şi inopinate cu maximă vederea remedierii neajunsurilor/deficienţelor
exigenţă, eficienţă, obiectivitate, flexibilitate şi constatate.
dinamism, urmărindu-se aplicarea corectă a • Perfecţionarea pregătirii profesionale a
legislaţiei în vigoare şi formarea unei practici ofiţerilor direcţiei prin asigurarea participării la
unitare, punându-se accent pe identificarea cursuri în domeniul managementului organi-
cauzelor care generează deficienţele, pe zaţional.
riscuri şi efectele produse. • Aplicarea unui sistem de management
• Rezolvarea în termenul legal a tuturor care să includă şi auditul intern.
petiţiilor înaintate de către persoanele private

46
13. SERVICIUL INFORMAŢII CLASIFICATE

În contextul înfiinţării, la nivelul unităţilor informaţiilor clasificate prevăzute de actele


subordonate, a Compartimentelor de Informaţii normative în vigoare, au fost constatate 13
Clasificate, prevăzute cu o funcţie de ofiţer încălcări ale reglementărilor de securitate
principal (22 dintre acestea fiind ocupate pe (Focşani, Colibaşi, Codlea, Gherla, Slobozia,
parcursul anului 2009) s-a putut trece la o nouă Târgu Jiu, Spital Târgu Ocna, Pelendava,
etapă, aceea de îmbunătăţire a cadrului Giurgiu, Bucureşti Rahova, Penitenciarul
normativ intern pe linia protecţiei informaţiilor pentru Minori şi Tineri Craiova) fiind dispuse
clasificate, de verificare şi autorizare a atât măsuri disciplinare, cât şi măsuri de
personalului (543 autorizaţii de acces la prevenire.
informaţii clasificate secrete de stat şi 74
autorizaţii de acces la informaţii secrete de Serviciul Informaţii Clasificate este
serviciu), de control , verificare şi îndrumare a subdimensionat în raport cu atribuţiile
personalului cu atribuţii specifice. reglementate prin H.G. 585/2002, pentru
aprobarea Standardelor naţionale de protecţie
În anul 2009, ofiţerii Serviciului Informaţii a informaţiilor clasificate în România şi
Clasificate au efectuat misiuni de îndrumare, regulamentul de organizare şi funcţionare al
control şi verificare a modului de cunoaştere a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, iar
normelor legale pe linia protecţiei informaţiilor fluxul şi activităţile privitoare la informaţiile
clasificate, în penitenciarele Craiova, Giurgiu, clasificate au crescut semnificativ, astfel încât
Târgşor, Mărgineni, Ploieşti, Târgu Jiu şi Satu la nivelul anului 2009 au fost înregistrate cu
Mare, iar ca urmare a unor sesizări privind 70% mai multe documente clasificate, faţă de
nerespectarea măsurilor de protecţie a anul 2008.

Obiective 2010

• Îmbunătăţirea managementului documentelor clasificate şi a fondului arhivistic


Serviciului Informaţii Clasificate, prin propriu.
modificarea şi completarea cadrului normativ • Actualizarea şi avizarea Programul
intern care îi reglementează activitatea. de prevenire a scurgerii de informaţii
• Asigurarea necesarului de resurse clasificate, în conformitate cu situaţia care va
umane la nivelul Serviciului Informaţii rezulta în urma reorganizării Administraţiei
Clasificate şi unităţile subordonate şi Naţionale a Penitenciarelor.
asigurarea continuităţii formării profesionale • Dezvoltarea colaborării cu instituţiile
specifice a personalului; statului care au atribuţii în domeniul protecţiei
• Îmbunătăţirea managementului informaţiilor clasificate.

47
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR
Bilanţ anual 2009

14. SERVICIUL PSIHOLOGIA


PERSONALULUI

Evaluarea psihologică în scopul selecţiei Serviciul Psihologia Personalului a mai


de personal, cu ocazia organizării concursului desfăşurat, ca urmare a sesizării directorilor
de ocupare a posturilor vacante, atât din sursă unităţilor penitenciare, activităţi de evaluare
internă, cât şi din sursă externă, precum şi de psihologică a angajaţilor implicaţi în
admitere în instituţiile de formare a evenimente/incidente profesionale sau
personalului pentru sistemul administraţiei personale grave. Ocazional, ca urmare a
penitenciare, a fost cel mai important segment solicitării Direcţiei Resurse Umane din
al activităţilor desfăşurate în cadrul Serviciul Ministerul Justiţiei, au fost desfăşurate
Psihologia Personalului. activităţi de evaluare psihologică a unor
categorii de personal din instituţii aparţinând
Ministerului Justiţiei.
4725 de candidaţi, participanţi la
concursurile organizate de către Deşi există sectoare cu angajaţi în care
Administraţia Naţională a Penitenciarelor, se înregistrează o tensiune psihofizică mare,
au fost testaţi din punct de vedere cu precădere cei a căror activitate presupune
psihologic în cadrul Serviciului Psihologia contactul sistematic şi direct cu persoanele
Personalului. private de libertate (supraveghetorii de pe
secţiile de deţinere, în special regimul
semideschis, cei care acordă persoanelor
Un al doilea segment important de private de libertate dreptul la vizită/pachet etc.)
activitate a fost reprezentat de evaluarea în anul 2009 numai patru angajaţi au beneficiat
psihologică periodică a personalului din de şedinţe de asistenţă psihologică, dintre care
unităţile penitenciare. numai doi la cerere.

Acordarea de asistenţă psihologică personalului care se confruntă cu factori stresori


importanţi, rămâne un segment deficitar. Pe de o parte reticenţa angajaţilor, ca urmare a
prejudecăţilor şi a neînţelegerii rolului psihologului în relaţia cu angajaţii, pe de altă parte
constrângerile materiale care limitează deplasarea în sau din unităţi, restrânge drastic
posibilitatea psihologului de a acorda asistenţă.
1448 de angajaţi din sistemul administraţiei penitenciare (din sectorul de activitate
operativ şi auto), au fost evaluaţi din punct de vedere psihologic în scopul cunoaşterii stării de
spirit şi a vulnerabilităţilor individuale în confruntarea cu factorii stresori.

În cazul recomandărilor de reevaluare militară, au fost situaţii în care angajaţii au


psihologică după trecerea unui interval de timp refuzat sistematic să urmeze recomandările
de la data evaluării iniţiale sau de realizare a respective, psihologii neputând să finalizeze
unor examene clinice de specialitate / evaluare procesul evaluării psihologice a aptitudinii în
de către o comisie de expertiză medico- muncă.

48

You might also like