SITEMUL FISCAL: TRASATURI SI FUNCTII

Denumirea de “fisc” provine din limba latina , unde “fiscus” insemna cos sau paner.
Termenul de fiscalitate este definit de La Rousse ca un sistem de percepere a impozitelor ,
ansamblul de legi care se refera la acesta si mijloacele care conduc la el.Sistemul fiscal
reprezinta un ansamblu de cerinte si principii referitoare la dimensionarea asezarea si perceperea
impozitelor precum si la obiectivele social-economice urmarite de politica fiscala. Sistemul fiscal
cuprinde trei componente independente:
1.Legislatia fiscala care reglementeaza si instituie impozite si taxe considerate componente de
baza ale veniturilor statului si care consfintesc dreptul de creanta al statului asupra
contribuabilului
2.Mecanismul fiscal cuprinde totalitatea procedeelor tehnice si metodelor prin care se
realizeaza actiunea de urmarire si percepere a impozitelor si taxelor
3.Aparatele fiscale cuprind organele specializate care pun in miscare mecanismul fiscal in
scopul realizarii obiectivului final , adica urmarirea si perceperea veniturilor bugetare
Impozitele reprezinta forma de prelevare a unei parti din veniturile sau averea persoanelor
fizice sau juridice la dispozitia statului in vederea acoperii cheltuielilor sale. Aceasta prelevare se
face in mod obligatoriu cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie din partea statului .
Este necesar ca reglementarile fiscale sa fie cunoscute si respectate atat de organele fiscale cat
si de platitor .In legea prin care se instituie un impozit se precizeaza persoanele in sarcina carora
cade plata impozitului materia supusa impunerii , marirea relativa a impozitelor , termenele de
plata , sanctiunile ce se aplica persoanelor fizice sau juridice care nu-si onoreaza obligatiile
fiscale
Taxele reprezinta platile efectuate de persoanele fizice sau juridice pentru serviciile efectuate
de institutiile publice .
Elementele comune specifice veniturilor bugetare sunt:
a)denumirea veniturilor bugetare
b)subiectul sau platitorul este reprezentat de persoana fizica sau juridica obligata prin lege la
plata unei taxe sau unui impozit
c)destinatarul impozitului este persoana fizica sau juridica ce suporta efectiv impozitul
d)obiectul impunerii il reprezinta materia supusa adica elementul concret care sta la baza
calcului impozitului.
e)sursa impozitului sau baza de calcul arata din ce anume se plateste impozitul si reprezinta
elementul pe care se fundamenteaza calculul venitului bugetar
f)unitatea de impunere reprezinta unitatea de masura utilizata pentru exprimarea dimensiunilor
obiectului impozabil
g)cota impozitului reprezinta impozitul aferent unei unitati de impunere .Impozitul poate fi
stabilit intr-o suma fixa sau in cote procentuale

1
 h)asieta reprezinta totalitatea masurilor care se iau de organele fiscale in legatura cu fiecare
subiect impozabil pentru identificarea obiectului impozabil si determinarea impozitului datorat
i)incasarea reprezinta realizarea efectiva a acestuia .Metode de incasare a veniturilor bugetare
1. metoda platii directe – utilizate pentru veniturile provenite de la persoane
juridice
2. metoda retinerii si varsarii – folosita in cazul veniturilor impozabile
realizate de persoane fizice
3. metoda aplicarii de timbre fiscale
j)termenul de plata adica data pana la care impozitul trebuie achitat statului .Neachitarea
impozitului pana la data stabilita atrage dupa sine obligatia contribuabilului la plata majorarilor
de intarziere
k)inlesnirile,drepturile si obligatiile debitorilor .Inlesnirile prevazute de lege sunt stabilite sub
forma de reduceri sau scutiri si au in vedere anumite situatii de exceptie in functie de politica
fiscala sau sociala .Debitorii au dreptul sa ceara si sa li se admita aplicarea corecta a normelor
legale sau acordarea inlesnirilor legale.Pentru platile efectuate in plus sau fara o baza legala au
dreptul sa accepte compensatiile cu obligatiile viitoare sau sa ceara restituirea lor
l)raspunderea platitorului reprezinta aplicarea formelor raspunderii juridice in cazul abaterilor,
sanctiunile pravazute sunt majorarile de intarziere si amenzile .Platitorii sunt obligati sa puna la
dispozitia organelor financiare toate informatiile cerute in vederea evaluarii corecte a bazei de
calcul , declararea obiectului si materiei impozabile, plata in cuantumul si la termenele
prevazute.
Pe langa obiectivul principal al activitatii fiscale, acela de a constituii resursele banesti
necesare activitatii puterii de stat centrale si locale, din legile de impozite si taxe se pot desprinde
si alte obiective, care pot fii grupate astfel:
a) incurajarea anumitor activitati necesare pe plan social printr-un regim fiscal mai atragator si
descurajarea activitatilor daunatoare climatului social sau starii de sanatate, educatie etc.
Impozitele , taxele si alte venituri ale statului impreuna cu resuresele si normativele de
cheltuieli pentru institutiile publice se aproba prin lege. Minsterul Finantelor avand ca atributie
principala asigurarea echilibrului bugetar si aplicarea politicii financiare.
b) protectia sociala a unor categorii defavorizate ale populatiei prin scutiri de impozite:
1. scutiri de impozitul pe salarii privind:
 sumele primite de salariati pentru munca prestata in perioada preavizului de concediere.
 ajutoarele ce se acorda din fondul de asigurare sociala si asistenta sociala, in conditiile legii.
 pensiile de orice fel.
 sumele cuvenite urmasilor eroilor martiri ai revolutiei si altor categorii incadrate in Legea nr.
42/1990
2. scutiri la impozitul agricol pentru:
 invalizi si vaduve de razboi
3. reduceri de 50 % a impozitului agricol pentru:
 persoane handicapate asimilabile cu gradele I si II de invaliditate.
 persoane fizice in varsta de peste 65 de ani, care isi lucreaza singure pamantul.

2
 4. scutirea de taxe asupra mijloacelor de transport a autoturismelor, motocicletelor si
tricicletelor si tricicluri cu motor care apartin invalizilor si sunt adaptate invaliditatii acestora.
5. reducerea cu 50 % a taxelor pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale si monumentelor
istorice, de arhitectura si arheologie de catre elevi , studenti si militari in termen.
FUNCTIILE SI ROLUL FISCALITATII
a) In cadrul finantelor publice, fiscalitatea contribuie la constituirea fondurilor publice de
resurse banesti.
La formarea acestor fonduri isi aduc contributia:
 regiile autonome si societatile comerciale cu capital de stat
 societatile comerciale cu capital privat sau mixt
 organizatiile cooperatiste si asociatiile cu scop lucrativ
 institutiile publice si populatia
 persoanele juridice si fizice rezidente in strainatate
Activitatea de constituire a resurselor financiare imbraca diferite forme intre care citam:
 Impozite care reprezinta contributii obligatorii fara un echivalent direct si imediat pentru
platitori.
 Taxele , adica plati care constituie, in principal, contravaloarea unui serviciu prestat.
 Varsaminte din profitul regiilor autonome
 Amenzi pentru fapte contraventionale sau penale
 Penalitati sau majorari pentru neindeplinirea la termen a unor obligatiuni
 Varsaminte din veniturile institutiilor publice
Fondurile publice de resurse banesti sund distribuite integral prin bugetul public national
pentru invatamant, sanatate, cultura, asigurari sociale si protectie sociala, aparare nationala,
ordine publica, actiuni economice si alte actiuni.
b) Fiscalitatea contribuie la reditribuirea veniturilor intre menbrii societatii, determinand
atenuarea unor inegalitati cu privire la venituri intre cetateni. Un exemplu in acest sens il ofera
Legea impozitului pe salarii, potrivit careaia veniturile din salarii, de la locul principal de munca
de pana la 800000 lei sunt scutite de impozit, in timp ce salariile lunare care depasesc suma de
5.000.000lei se impoziteaza cu 45 %
c) Prin stabilirea unor termene de plata a impozitelor si taxelor, precum si a unor
amenzi, penalizari sau majorari de intarziere, fiscalitatea contribuie la educarea
civica a cetatenilor si dezvoltarea responsabilitatii acestora pentru realizarea
obligatiilor obstesti.
d) Rolul de control al activitatii fiscale pentru combaterea faptelor ilicite, concurentei
neloiale, evaziunii fiscale. Organele fiscale si organele specializate cum sunt garda
financiara , inspectoratele pentru protectia consumatorului etc, constata si
intreprind masuri pentru combaterea activitatii comerciale ilicite cuprinse in legea
nr 42/1991. Controlul fiscal este reglementat prin O.G. nr. 70 publicata in M.O.
nr.227 din 30 august 1997

LEGATURILE FISCALITATII CU ALTE DISCIPLINE

1. Legaturile fiscalitatii cu finantele publice

3
 Fiind o componeneta a finantelor publice, activitatea fiscala se intregreaza in relatiile sociale
de natura economica care privesc repartitia produsului intern brut ce formeaza cadrul relatiilor
financiare. Finantele cuprind relatiile economice care apar in procesul constiturii si repartizarii
fondurilor de resurse banesti publice. Este evident ca activitatea fiscala isi inscrie preocuparile
in sfera de constituire a resurselor financiare publice si nu ramane neinfluentata de procesul
repartizarii fondurilor bugetare pe sectoare si activitati.
2. Legaturile fiscalitatii cu contabilitatea
Sistemul contabil al agentilor economici si planul de conturi general cara a fost adoptat cu
data de 1 ianuarie 1994 a creat posibilitatea de a se urmarii stabilirea si achitarea obligatiilor
fiscale pe fiecare categorie de impozit sau taxa. Prin urmare in prezent , nu sunt necesare
evidente paralele cu contabilitatea pentru stabilirea relatiilor cu bugetul de statului sau
bugetele locale, fiind necesare doar suporturile de informatii si documentele justificative care
se inregistreaza in conturile sintetice si analitice.
De aici rezulta necesitatea unei temeinice pregatiri a contabililor pentru stapanirea pana la
detaliu a legilor si normelor fiscale tot asa cum aparatul fiscal trebuie sa-si insuseasca formele
de inregistrare contabila, continutul si functiunea conturilor care influenteaza decontarile cu
bugetul public national.
3. Alte discipline care vin in ajutorul fiscalitatii:
 Cunostintele de tehnologie in diferite ramuri ale economiei
 Studiul marfurilor (merciologia)
 Dreptul comercial
 Dreptul civil
 Dreptul penal

CLASIFICARI ALE IMPOZITELOR SI TAXELOR

EVAZIUNEA FISCALA

Clasificarea impozitelor si taxelor dupa natura lor:

a) Cateva elemente ale impozitelor
 Subiectul impozitului , este reprezentat de persoana fizica sau juridica obligata, prin lege la
plata.
 Obiectul impunerii, il reprezinta materia care se supune impunerii
 Sursa impozitului , indica daca acesta se plateste din venit sau din avere
 Unitatea de impunere, serveste ca baza pentru determinarea impozitului care se calculeaza in
cazul impozitului pe venit la unitatea monetara, metrul patrat la impozitul pe cladiri, hectarul
la impozitul funciar.
 Cota impozitului reprezinta impozitul aferent unei unitati de impunere, cota poate fii stabilita
intr-o suma fixa pe unitatea de impunere sau procentual
 Asieta, reprezinta totalitatea masurilor care se iau de organele fiscale privind fiecare subiect
impozabil pentru indentificarea obiectului impozabil si determinarea impozitului datorat.
 Termenul de plata este data pana la care trebuie achitat
 Majorarea este suma care se achita de contribuabil pentru depasirea termenului de plata.
Principala grupare a impozitelor dupa trasaturile de fond si forma cuprinde: impozitele directe
si

4
impozitele indirecte.
Impozitele directe se stabilesc in sarcina unor persoane fizice sau juridice in baza cotelor de
impozit prevazute de lege, aplicate la obiectul impunerii si se incaseaza dirext de la platitor, care
este inscris nominal in evidenta fiscala (ex. Impozitul pe profit, impozitul pe salarii. )
Dupa obiectul impunerii, impozitele se grupeaza in : impozite pe venit, impozite pe avere,
imopozite pe cheltuieli. In functie de frecventa cu care se ralizeaza impozitele, acestea se
categorisesc in : impozite permanente (ordinare) si impozite incidentale (extraordinare)
Taxele reprezinta plati care se fac de persoane fizice sau juridice pentru serviciile efectuate de
institutiile publice.
Dupa natura lor taxele se pot grupa in:
 Taxe judecatoresti, care se achita la instantele de judecata pentru actiunile introduse pentru
judecare de catre persoanele fizice sau juridice
 Taxele notariale care se platesc pentru eliberearwea, legalizarea sau autentificarea de acte sau
copii.
 Taxe consulare care se incaseaza de catre consulate pentru eliberarea certificatelor de origine,
acordarea de vize etc.
 Taxe xe se incaseaza de catre organe ale administratiei de stat privind eliberari de autorizatii,
rezolvari de contestatii, cereri, etc.
Dupa modul cum se realizeaza , impozitele si taxele se impart in:
A. impozite si taxe care se de termina si se varsa la buget de catre unitatile platitoare,
organele fiscale avand obligatii de supraveghere si control.
In aceasta categorie se inxlud: impozitul pe profit , impozitul pe salarii, T.V.A. , impozitul
pe veniturile din lucrarile de litere, arta si stiinta, impozitul pe spectacole, varsaminte din
profitul net al regiilor autonome etc.
B. Impozite si taxe care se determina de catre organele fiscale, luandu-se ca baza de calcul,
declaratiile platitorilor. Aici se include:
 Impozitul pe veniturile liber profesionistilor, meseriasilor si ale altor persoane fizice
independente si asociatii familiale
 Impozitul pe veniturile realizate din inchirieri si subinchirieri de cladiri si camere mobilate
 Taxe asupra milloacelor de transport
 Impozitul pe cladiri si terenuri
 Taxe pentru flolosirea terenurilor proprietate de stat.
C. Impuneri care se fac periodic prin inventarierea materiei impozabile pe baz prevederilor
legii. In aceasta categorie se include:
 Impozitul pe veniturile agricole ale populatiei
 Impozitul pe cladirile situate in mediul rural
D. Venituri ale bugetului care se stabilesc si se incaseaza de la caz la caz si atunci cand sunt
intrunite conditiile prevazute de lege. Aici se include.
 Amenzi, imputatii si despagubiri trimise organelor financiare pentru urmarire.
 Taxe pe timbru care se achita atunci cand se solicita servicii la instante judecatoresti,
notariate,primarii etc.
 Taxe pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afisaj si reclama
 Tace pentru examinarea conducatorilor de autovehicule etc
Privite dupa modul cum se stabilesc si se urmaresc, impozitele si taxele se impart in :

5
 A. Impozite si taxe cu debit care se stabilesc anticipat realizarii veniturilor. Aici intra de
regula impozitele ordinare care se incaseaza annual, precum si unele venituri care se
incaseaza accidental (cum sunt amenzile, taxe de timbru pentru succesiuni)
Debitele se inregistreaza in rolul fiscal al contribuabilului.
B. Impozite si taxe fara debit, care se determina in momentul incasarii. Aici se include de
regula taxele se timbru care se achita anterior prestarii serviciului.

CLASIFICAREA IMPOZITELOR SI TAXELOR DUPA DESTINATIA LOR

Bugetul public national in Romania este structurat pe urmatoarele componente:
 Bugetul de stat
 Bugetul asigurarilor sociale de stat
 Bugetele locale compuse din bugetul Consiliului Judeatea, bugetele municipiilor, bugetele
oraselor si bugetele comunelor
Bugetele fondurilor speciale. EVAZIUNEA FISCALA
Prin legea nr. 84/1994 s-a definit evaziunea fiscala ca fiind “ sustragearea prin orice mijloace,
in intregime sau in parte, de la plata impozitelor, taxelor si a altor sume datorate bugetului de
stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat si fondurilor speciale extrabugetare de
catre persoanele fizice si persoanele juricice romane sau straine”
In vederea prevenirii evaziunii fiscale, s-au introdus prin lege mai multe obligatii intre care
enumeram:
1. pentru efectuarea unor activitati permanente sau temporare, care genereaza venituri, este
necesara obtinerea unei autorizatii sau a unui alt temei prevazut de lege:
2. subiectii de impozite ( denumiti “contribuabili”) au obligatia ca in termen de 5 zile de la
inregistrare sa declare la organul fiscal, pe a carui raza teritoriala isi au sediul, datele
privind raspandirea geografica a subunitatilor constituite in sucursale, filiale, puncte de
lucru , depozite, magazine si alte locuri in care se produc venituri: declararea locurilor de
desfasurare a activitatii subunitatilor se face si la organul fiscal teritorial unde acesta
functioneaza.
3. Sa declare organelor fiscale bancile si conturile bancare in lei si in valuta indiferent daca
acestea au fost dechise in tara sau in strainatate.
4. Schimbarile care intervin pe parcursul anului se comunica organelor fiscale teritoriale in
termen de 15 zile de la producerea lor.
5. Evidentierea de catre contribuabili a veniturilor realizate si a cheltuielilor efectuate prin
inscrierea acestora in registre si alte documente prevazute de lege.
6. Declarearea veniturilor , bunurilor mobile si imobile proprietate sau detinute cu orice titlu
legal, precum si alte valori care genereaza obligatii fiscale; in lipsa unui text de lege care
sa prevada obligatia depunerii declaratiei de impunere contribuabilii raspund de calcularea
corecta a impozitului si a taxelor pe care le varsa la buget in conditiile si termenele
prevazute de lege.
Respectarea obligatiilor fiscale ale contribuabililor sunt supuse controlului organelor
financiar-fiscale din Ministerul Finantelor si unitatilor teritoriale ale acestuia.
In acelasi timp s-a stabilit prin lege ca toti contribuabilii au obligatia sa fermita efectuarea
controlului si sa puna la dispozitia organelor de control documintele contabile , evidentele si
elemenetele materiale si valorice solicitate pentru control.

6
 Alaturi de administratori si patroni, cea mai mare responsabilitate pentru prevenirea
evaziunii fiscale o au contabilii, care rebuie sa asigure:
a) cunoasterea legilor fiscale prin studiul sistematic al publicatiilor si lucrarilor cu
caracter financiar-fiscal, avandu-se in vedere principiul de drept ca nimeni nu
poate invoca in apararea sa necunoasterea legii;
b) evaluarea preventiva a impactului fiscal al deciziilor privind realizarea obiectului
de activitate, excuzandu-se, de la bun inceput, retabilitatea unei activitati pe seama
incalcarii regimului fiscal.

Infractiuni si pedepse prevazute de legea nr. 87/1994

1. refuzul de a prezenta la control documentele justivicative si actele de evidenta contabila
pe baza carora se stabilesc obligatiile fata de sta se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la
2 ani sau cu ameda de la 200 000 lei la 1 000 000 lei.
2. Intocmirea incompleta sau necorespunzatoare a documentelor primare sau evidenta
contabila , ori acceptarea unor astfel de documente cu scopul de a impiedica verificarile
financiar-contabile pentru identificarea cazurilor de evaziune fiscala se pedepseste cu
inchisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi sau cu amenda de la 1 000 000
lei la 10 000 000 le.
3. Neinregistrarea unor activitati in vederea sustragerii de la obligatiile fiscale in intregime
sau in parte , prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului impozitarii
sau efectuarea oricaror operatiuni in acest scop se pedepseste cu inchisoare de la 2 ani la 7
ani si interzicerea unor drepturi.
4. Inregistrarea in intregime sau in parte in contabilitate a unor venituri sau cheltuieli care nu
au la baza operatiuni reale, daca prin aceasta s-a produs neplata sau diminuarea
impozitului, taxei sau contribuitei, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani si
interzicerea unor drepturi, sau cu amenda de la 1 000 000 la 10 000 000 lei.
5. Organizarea sau conducerea de evidente contabile duble de catre conducatorii unitatii sau
alte persoane cu atributii financiar-contabile precum si alterarea memoriilor aparatelor de
taxat, marcaj sau a altor memorii de stocare a datelor, in scopul diminuarii veniturilor
supuse impozitelor si taxelor, se pedepseste cu inchisoare de la 2-7 ani si interzicerea unor
drepturi, cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza distrugerea actelor contabile, a altor
documente ori a memoriilor aparatelor de taxat, de marcaj sau a altor mijloace de stocare a
datelor.
Tentativa la infractiunile de la punctele 3 si 5 se pedepseste.
6. declararea fictiva cu privire la sediul societatii comerciale sau schimbarea acestuia fara
indeplinirea obligatiilor prevazute de lege, cu scopul de a se sustrage controlului fiscal , se
pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea unor drepturi.

Contraventii si sanctiuni
Pentru fapte cu un grad de periculozitate mai redus, legea prevede sanctiuni contraventionale.
In aceasta categorie se include:
1. nedeclararea , in termenele prevazute de lege , de catre contribuabili a veniturilor si
bunurilor supuse impozitelor si taxelor
2. neintocmirea , conform legii si la termen, a documentelor primare si contabile privind
realizarea veniturilor

7
 3. erori in calcularea impozitelor si taxelor avand drept consecinta diminuarea valorii
creantei fiscale a statului
4. neprezentarea la control a documentelor justificative si contabile privind indeplinirea
obligatiilor fiscale
5. neprezentarea la cererea organelor de control a bunurilor materiale supuse impozitelor si
taxelor precum stabilirea corectei intocmiri a declaratiei de impunere
6. neretinerea si nevarsarea la timp, potrivit legii, a impozitelor, taxelor si contributiilor care
se realizeaza prin stopaj la sursa.
Contraventiile mentionate in lege se sanctioneaza cu amenzi intre 100 000 lei si 2 000 000 lei
fara ca pentru plata amenzii in 48 de ore de la constatare sa se reduca la jumatate din minimum
prevazut.

IMPOZITELE INDIRECTE

Impozitele indirecte sunt aşezate asupra vânzărilor de mărfuri şi prestărilor de servicii,

ceea ce conferă acestora caracterul de impozit pe cheltuieli sau de impozit pe consum.
Această ultimă formulare decurge din faptul că suportatorul impozitelor indirecte este
consumatorul final. Toţi ceilalţi agenţi economici, inclusiv investitorii, care folosesc un bun sau
serviciu include cheltuielile de achiziţie a acestora în costul produsului/serviciului pe care ei îl
fabrică şi îl oferă spre vânzare pe piaţă. Ei transferă impozitul indirect (inclus în preţul de
achiziţie) asupra preţului de vânzare a propriului produs/serviciu, astfel încât nu mai suportă
acest impozit.
Baza de calcul la impozitele indirecte este preţul bunului, după caz, tariful serviciului
prestat. Calculul impozitului se face în cote proporţionale sau în sumă fixă pe produs. În
consecinţă, la impozitele indirecte nu se practică discriminări în mărime după puterea
contributivă şi nici reduceri ori scutiri, sunt aceleaşi pentru toţi consumatorii aceluiaşi bun
(serviciu).
Cu toate că , cota de impozit indirect perceput la vânzarea unei anumite mărfi (serviciu)
este unică indiferent de cumpărător, impozitele indirecte afectează în măsură diferită veniturile
populaţiei destinate consumului. Categoriile de cumpărători cu venituri mici suportă o sarcină
fiscală mai grea comparativă cu cea suportată de cei care dispun de venituri mari. Cu cât venitul
este mai mic, cu atât proporţia impozitului indirect în acesta este mai mare şi invers. Impozitul
indirect, aşadar, are caracter regresiv, loveşte, în principal, pe cei nevoiaşi şi pe cei cu resurse
fixe, el nu cunoaşte minimul neimpozabil şi nici nu ţine seama de situaţia personală a
cumpărătorilor.
Perceperea impozitelor indirecte, cum s-a arătat, are loc la vânzarea mărfurilor ori
prestarea serviciilor. Aceasta înseamnă că ele sunt cuprinse în preţuri, pe care corespunzător le
majorează. Când cumpărătorii transformă veniturile în mărfuri, cantitatea pe care ei o obţin este
diminuată cu mărimea impozitelor indirecte pe care le plătesc. Impozitele indirecte, prin urmare
determină scăderea veniturilor reale ale acestora (cele nominale nu sunt afectate).
Din cele prezentate, rezultă că impozitele indirecte se aşează asupra vânzărilor, dar se
percep de la cumpărători. De aici le provine denumirea, în sensul că se realizează prin contribuţii
indirecte (persoana care suportă impozitul este taxată indirect). Plata lor către stat, de regulă, se

8
face de către agenţii economici(industriaşi, comercianţi, etc.) care însă le recuperează de la
consumatori prin preţuri.
Practicarea impozitelor indirecte constituie, incontestabil, cea mai flagrantă încălcare a
principiului echităţii fiscale. Ele sunt prelevări mascate şi nu pot fi cunoscute de suportatori. Sunt
puţini cei care îşi dau seama cât de mare este partea din cheltuielile lor destinată impozitelor pe
consum. Cu toate acestea, se practică în toate ţările, având o arie mai largă ori mai restrânsă de
aplicare.. Mai ales în economiile subdezvoltate ponderea lor este mare pentru că prelevările
asupra veniturilor sunt reduse. Apoi, sunt uşor de perceput şi au randament fiscal ridicat (mai cu
seamă în perioadele de avânt economic). Pe de altă parte, se apreciază că sarcina fiscală este mai
uşor de suportat, deoarece plata acestor impozite se face treptat pe măsura efectuării de
cumpărături (totuşi, cei cu venituri mici sunt puternic afectaţi).
Sistemul impozitelor indirecte cuprinde variate prelevări. Se practică frecvent taxele de
consumaţie, monopolurile fiscale, taxele vamale şi diferite alte taxe considerate tradiţionale. Mai
importante, prin contribuţia la formarea veniturilor bugetare, sunt taxele de consumaţie, apar sub
mai multe forme.

Schema impozitelor indirecte are configuraţia:

- pe produs (accize)
- impozit cumulativ
Taxe de consumaţie - generale pe vânzări - impozit unic
(cifra de afaceri) - taxa pe valoare
adăugată

- asupra producţiei
Monopoluri fiscale - asupra vânzării
- asupra producţiei şi vânzării
Impozite indirecte
- de import
Taxe vamale - de export
- de tranzit

- de timbru
- de înregistrare
Taxe tradiţionale - pe circulaţia averii
- alte taxe, contribuţii
- taxe parafiscale

A. Taxele de consumaţie

Taxele de consumaţie sunt impozite cuprinse în preţul de vânzare al mărfurilor produse şi

realizate în interiorul ţării. La plata acestora sunt supuse atât bunurile de consum cât şi mijloacele
de producţie.

9
 Apărute în capitalismul timpuriu, taxele de consumaţie au cuprins pe măsura trecerii
timpului un număr tot mai mare de produse. În present, se impugn aproape toate mărfurile
vândute, iar cotele taxelor de consumaţie au fost majorate.
Taxele de consumaţie au un câmp de aplicare diferit de la ţară la ţară. În orice caz,
randamentul lor fiscal este mare. Se mai numesc şi impozite pe consum, deoarece se aplică
asupra preţului bunurilor care intră în consum şi pot fi de două feluri: pe produs şi generale pe
vânzări.

1. Taxele de consumaţie pe produs sau accizele (impozitele speciale pe consum). Sunt

cele mai vechi taxe pe consum, tradiţionale. Obişnuit, se aşează asupra bunurilor care intră în
consumul celor mai largi categorii ale populaţiei. Astfel de produse sunt: zahărul, sarea, uleiul,
tutunul, dulciurile, cafeaua, ceaiul, combustibilii lichizi, cerealele în unele ţări, aparatele
electrice, textilele, încălţămintea, anumite obiecte de lux, care se consumă în cantităţi mari şi nu
pot fi substituite uşor cu altele, având o cerere neelastică.
Caracteristic este însă faptul că toate ţările, în ultima vreme, în valoarea taxelor de
consumaţie, ponderea taxelor pe produs (accize) este în scădere.
Accizele se stabilesc fie în sume fixe pe unitatea de marfă, fie în procente (proporţional)
asupra preţului de vânzare. Produsele de import sunt supuse aceloraşi taxe, iar produsele de
export, cu unele excepţii sunt scutite. Cât priveşte nivelul taxelor de consumaţie pe produs, se
afirmă o tot mai pronunţată tendinţă de creştere. Practicarea accizelor, cum se vede, are nu numai
scopuri fiscale, dar şi sociale, uneori chiar politice.
Accizele sunt stabilite în cote procentuale, diferenţiate după felul produselor, mai ridicate
pentru cele de lux, aşa cum se practică şi în alte ţări. Baza de calcul este preţul negociat, în cazul
bunurilor din producţia proprie, iar la produsele din import se aplică la valoarea în vamă (la
aceasta se adaugă şi taxele vamale, alte taxe speciale stabilite prin lege). Plătitorii acestora sunt
întreprinderile de orice fel, asociaţiile comerciale, personae fizice autorizate care produc, importă
sau comercializează bunuri din categoria celor care, portivit legii, intră sub incidenţa accizelor
(H.G. nr.779/1991 şi O.G. nr.3/1995). Se suportă firesc de către consumatori, ca orice impozit
indirect.

2. Taxele generale de consumaţie (impozitele pe consum generale). Se aplică asupra

vânzării tuturor mărfurilor, indiferent dacă acestea sunt bunuri de consum sau elemente pentru
producţie şi sunt cunoscute sub denumirea generică de impozite pe cifra de afaceri. Au fost
introduce după primul război mondial, fiind reclamate de necesitatea crescândă de resurse
financiare a statelor capitaliste.
În practica financiară a ţărilor capitaliste sunt întâlnite trei forme de aşezare a impozitului
pe cifra de afaceri şi anume: a) forma cumulativă; b) forma impozitului unic şi c) forma
impozitului unic, cu plata fracţionată (tax ape valoarea adăugată).
a) În cazul impozitului cumulativ, mărfurile sunt impuse în fiecare stadiu prin care trec,
de la ieşirea din fabricaţie şi până intră în consum. Este perceput, deci, de fiecare dată când
bunurile sunt supuse unei tranzacţii. Acelaşi produs deci, se impune de mai multe ori. Aceasta
înseamnă că cu cât ciclul de producţie şi circulaţie este mai lung, cu atât impozitul datorat
statului va fi mai mare.
Impozitul cumulative, numit şi “impozit în cascadă”, “multifazic”, “bulgăre de zăpadă”
etc., tocmai fiind că se percepe pentru fiecare tranzacţie (în cascadă), are ca bază de calcul preţul

10
de vânzare a bunurilor care include şi impozitul plătit la stadiile anterioare, adică cifra de afaceri
brută.
Impozitul cumulativ pe cifra de afaceri (vânzări, tranzacţii) are caracter multiplu. El
majorează preţul bunurilor cu mărimea impozitelor plătite în aval şi prin aceasta provoacă
greutăţi în desfacere, influenţând negative capacitatea de concurenţă a întreprinderii. Faptul că
afectează întregul circuit are ca effect integrarea pe verticală (concentrarea producţiei), care face
posibilă evitarea plăţii impozitului la una sau chiar două stadii, dezavatajând întreprinderile
neintegrate şi stânjenind diversificarea producţiei. Prin urmare, este lipsit de neutralitate. Este
totodată lipsit de transparenţă, adică nu se poate cunoaşte cât s-a vărsat la buget de-a lugul
parcursului mărfii. Practicarea impozitului cumulative, induce în economie distorsiuni. Unele
avantaje trebuie însă, recunoscute: are randament fiscal ridicat (prin cumulul de impozite), nu
ridică probleme de identificare a contribuabilului, frauda este mai mică. Totuşi inconvenientele
sunt numeroase, motiv pentru care azi, impozitele cumulative nu se mai practică.
b) Impozitul unic sau monofazic pe cifra de afaceri se încasează o singură dată, indiferent
de numărul stadiilor prin care trece marfa supusă impunerii. Sunt întâlnite două practice de
percepere a impozitului monofazic. Una, când impozitul se plăteşte în momentul vânzării
produsului de către producător şi atunci se numeşte taxă de producţie. Cealaltă, când impozitul se
percepe în stadiul comerţului (cu ridicata ori cu amănuntul) şi poartă numele de taxă asupra
vânzării sau impozit pe circulaţie. Impozitul unic se mai practică azi în S.U.A.
c) Cât priveşte forma impozitului unic, dar cu plata fracţionată, este de arătat că el
constituie o sinteză a impozitului cumulative pe tranzacţii şi a celui unic pe producţie (comerţ),
eliminând inconvenientele lor. Este o formă mai nouă de impozitare. A fost introdus întâia oară
în Franţa (în 1954), ulterior, treptat, în ţările member ale Uniunii Europene (C.E.E.). Azi se
practică în peste 50 de state de pe toate continentele.
Impozitul, în acest caz, este tot multistadial, se aplică pe întreg circuitul economic până la
utilizatorul final al produselor şi serviciilor, dar numai asupra cifrei de afaceri nete, adică la
valoarea adăugată în fiecare fază a acestui circuit. De aici îşi trage denumirea de taxă pe valoarea
adăugată, cum se foloseşte pretutindeni.
Valoarea adăugată este plusul de valoare pe care bunul (serviciul) îl dobândeşte într-un
anumit stadium în urma prelucrării proprii. Cantitativ, este echivalentă cu diferenţa dintre preţul
de vânzare a produsului, după ce i s-a adăugat prelucrare proprie şi preţul de cumpărare a
acestuia (diferenţă, pentru un producător, între valoarea producţiei evaluate la preţurile pieţei şi
cea a consumului său intermediar).
Plătitorii taxei pe valoarea adăugată sunt toate persoanele juridice şi fizice care
efectuează operaţii supuse taxării. Suportatorii taxei sunt însă, consumatorii mărfurilor respective
odată cu cumpărarea lor, ca în cazul oricărui imoizit indirect.
Baza de calcul a taxei pe valoarea adăugată o reprezintă preţul de vânzare a bunurilor sau
tariful serviciilor prestate. Cum perioada de impunere este luna (uneori trimestrul) se stabileşte
volumul total al vânzărilor sau prestărilor (cifra de afaceri) la care se aplică cota de impozit.
Taxa pe valoarea adăugată se poate calcula folosind una din metodele: a) din totalul
vânzărilor agentului economic se scade totalul cumpărăturilor sale, diferenţa (valoarea adăugată)
urmând a fi impozitată. În practică este puţin folosită fiindcă nu permite diferenţierea cotelor, iar
documentele (facturile) ce însoţesc marfa nu oferă informaţii asupra taxelor plătite în amonte; b)
se aplică cota de impozit asupra preţului de vânzare din stadiul respective, obţinându-se tax ape
preţul de vânzare din care se scade suma reprezentând tax ape valoarea adăugată (calculată în
acelaşi mod) în stadiul anterior, conform informaţiilor din facturi.

11
 Numărul şi nivelul cotelor taxei pe valoarea adăugată sunt diferite de la ţară la ţară.
Obişnuit, se practică între 1 la 4 cote în funcţie de natura mărfurilor şi a operaţiilor effectuate,
diferenţiate. Astfel, în Franţa, Belgia, Italia, Spania, Portugalia se folosesc trei categorii de cote:
o cotă redusă pentru mărfurile de primă necesitate, care ia valori între 2% şi 17%, o cotă normală
aplicată bunurilor şi serviciilor obişnuite, care are o mărime intermediară cuprinsă între 12% şi
23% şi o cotă majorată, la bunurile de lux şi la cele care fac obiect al monopolului de stat, cu
niveluri cuprinse între 25% şi 38%. În alte ţări, cum sunt Germania, Olanda, Irlanda; Luxemburg
se utilizează numai două categorii de cote şi anume, cota redusă şi cota normală, în Marea
Britanie se practică o singură cotă. În ultima vreme, în cadrul Uniunii Europene, se manifestă
tendinţa de reducere a diferenţelor nivelurilor cotelor pe ţări, urmărindu-se unificarea lor şi a
regimului scutirilor, pentru înlăturarea, în final, a graniţelor fiscale intracomunitare.
În practica fiscală internaţională cotele acestei taxe se pot întâlni la
patru niveluri: cota zero (practicată de obicei pentru bunurile exportate),
cota redusă (sub nivelul cotei normale, de regulă pentru produse de strictă
necesitate), cota normală sau standard şi cota majorată (peste nivelul celei
normale, de regulă pentru produse de necesitatea a doua şi de lux).
Modelul taxei pe valoarea adăugată adoptat de România este cel practicat în ţările din
vestul Europei, cu unele particularităţi ce ţin de perioada pe care economia ţării o parcurge şi de
politica economico-socială de guvern.

B. Monopolurile fiscale

Dreptul exclusiv al statului de a produce şi comercializa la un anumit preţ produse şi de

a-şi însuşi pe această cale venituri poartă denumirea de monopol de fiscal. Preţurile la care
respectivele mărfuri se vând depăşesc valoarea, respective include pe lângă cost plus profit, şi
impozit indirect. În cele mai multe ţări, constituie monopoluri fiscale, de regulă, produsele a
căror consum trebuie, în anumite limite, ţinut sub control şi care aduc venituri mari. Astfel de
mărfuri sunt: sarea, tutunul, chibriturile, alcoolul, zahărul uneori, petrolul, cărţile de joc, alte
produse specifice, precum şi unele servicii publice cum ar fi poşta, telecomunicaţiile, altele.
În funcţie de sfera de cuprindere, monopolurile fiscale pot fi depline sau parţiale. Se
consideră monopol fiscal deplin dacă se instituie atât asupra producţiei, cât şi a comerţului cu
ridicata sau cu amănuntul a produselor. Parţiale sunt monopolurile dacă sunt instituite, fie numai
asupra unei părţi a producţiei şi vânzărilor cu ridicata, fie numai asupra comerţului cu amănuntul.
Sporirea veniturilor de la monopolurile fiscale se poate realize prin: diminuarea
costurilor; înrăutăţirea calităţii produselor în condiţiile unui nivel neschimbat al preţurilor;
creşterea preţurilor, etc.
În prezent, monopolurile fiscale se procură şi se gestionează, în cazul multor activităţi,
diferit de trecut. Statul nu mai administrează toate activităţile aducătoare de venituri de natura
monopolurilor fiscale, ci cedează unele din acestea unor particulari – personae fizice şi juridice –
care varsă trezoreriei în schimbul licenţelor contribuţii cu acest titlu. Şi în România, legea
privind monopolurile fiscale este elaborată pornind de la această particularitate, dar statul
continuă să păstreze în gestiune proprie activităţi ce fac obiect al monopolurilor fiscale
(producţia de armament şi material militar, de pildă).

C. Taxele vamale. Conţinut şi clasificare

12
 Taxele vamale sunt impozite percepute de stat asupra mărfurilor la trecerea graniţelor
vamale ale statului respective. Ele sunt o categorie de impozite deosebite, având rolul de a
procura venituri fiscale bugetului, dar şi de a proteja economia naţională de concurenţa străină.
Consumatorul final este doar parţial suportator numai în cazul unor pieţe puternic
competitive şi pe care cererea este relativ bine satisfăcută. Pe astfel de pieţe, vânzătorul nu are
posibilitate să introducă în preţ întreaga taxă vamală deoarece preţul produselor oferite de el ar
putea fi prea mare faţă de cel al altor ofertanţi, astfel încât produsele sale nu s-ar mai vinde. De
asemenea, raportul preţ/calitate pentru produsele sale ar putea fi neconvenabil pentru
consumatori, astfel încât s-ar ajunge la acelaşi rezultat al imposibilităţii de a-şi vinde produsele.
Această incidenţă a taxelor vamale asupra consumatorului din ţara importatoare (ţara de
destinaţie a produselor) este vizibilă şi directă. Există însă şi o incidenţă asupra contribuabililor
din ţara exportatoare (ţara de origine a produselor).
În funcţie de obiectul lor, taxele vamale pot fi de export, de tranzit de mărfuri, de import.
Taxele vamale de export sunt aşezate asupra valorii exporturilor şi sunt puţin frecvente
deoarece frânează exportul, ceea ce are efecte negative asupra balanţei comerciale. Motivaţia
introducerii lor este, în general, de două feluri:

• economică: taxarea materiei prime cu scopul de a încuraja prelucrarea ei în ţară, cu

efecte pozitive în ce priveşte numărul locurilor de muncă şi eventuala creştere a
încasărilor valutare pe seama exporturilor de produse finite rezultate din prelucrare;
• fiscală: taxarea unor produse exportabile cu caracter de monopol sau quasimonopol
natural, care au mare putere competitivă pe alte pieţe, de regulă materii prime sau puţin
prelucrate.
Taxele vamale de tranzit sunt aşezate asupra volumului mărfurilor tranzitate între doi
parteneri externi pe teritoriul unui stat terţ. Sunt taxe relative frecvente, mai ales în legătură cu
marile artere de transport rutier sau feroviar, cu transportul pe conducte al hidrocarburilor lichide
sau gazoase şi cu transportul energiei pe magistrale electrice internaţionale.
Taxele vamale de import sunt aşezate asupra importului exprimat valoric sau fizic şi sunt
generalizate în toate ţările. Perceperea lor se face în sarcina importatorului şi în momentul
depunerii de către acesta în vamă a documentelor doveditoare ale apartenenţei respectivei partide
de import.
Aceste taxe au rolul de egalizare a preţului mărfii importate (de regulă mai mic) cu preţul
mărfii indigene de acelaşi tip (de regulă mai mare). Se obţine astfel protejarea producătorilor
interni faţă de cei externi mai competitivi, ca şi a resurselor valutare ale ţării importatoare, dar şi
limitarea posibilităţilor de alegere ale consumatorilor interni.
Aşezarea taxelor vamale de import se face în trei modalităţi:
(i) ad-valorem, adică în cotă procentuală asupra valorii importului;
(ii) taxe vamale specifice, adică în cotă fixă pe unitatea fizică de marfă importată;
(iii) taxe vamale compuse, adică taxarea în doi paşi: întâi o taxă ad-valorem, apoi o taxă
specifică.
Mulţimea taxelor vamale pe fiecare produs sau grupă de produse în parte, inclusiv
specificaţiile de excepţie, alcătuiesc tariful vamal al unei ţări.
După modul în care este organizat tariful vamal şi ca o consecinţă a unor acorduri bi sau
multilaterale între state cu privire la taxarea importurilor, taxele vamale de import pot fi:

13
a) taxe vamale cu clauza naţiunii celei mai favorizate, aplicate între ţările membre ale
Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) sau între două ţări oarecare ce şi-au acordat reciproc
respectiva clauză.
b) taxe vamale autonome aplicate de o ţară în relaţiile ei cu parteneri cu care nu are încheiat
acord de „clauză”, şi care, de regulă, sunt mai mari decât în cazul a);
c) taxe vamale preferenţiale aplicate în relaţiile dintre parteneri ce fac parte dintr-o uniune
vamală cu caracter închis (de pildă, Uniunea Europeană) sau între parteneri cu niveluri de
dezvoltare diferite
(de pildă, Commonwealth-ul); de regulă sunt sub nivelul celor practicate în cazul a).

D. Taxele de înregistrare şi de timbru. Contribuţiile

Aceste taxe sunt obligatorii numai în cazul în care cetăţeanul solicită un serviciu din
partea statului. În prezent există o multitudine de astfel de taxe şi câteva dintre ele le vom
prezenta mai jos.
După natura lor taxele pot fi:

• judecătoreşti, plătite instanţelor judecătoreşti pentru acţiunile de judecată introduse de

orice persoană fizică sau juridică;
• de notariat, plătite notariatelor pentru serviciile solicitate lor (legalizări, autentificări
etc.);
• consulare, plătite consulatelor pentru serviciile specifice lor (vize, certificate de origine
ş.a.);
• de administraţie, plătite primăriilor, prefecturilor, altor instituţii pentru autorizaţii,
permise, legitimaţii etc.;
• de timbru, plătite prin aplicarea de timbre fiscale pe acte/documente autorizate,
înregistrate, certificate, transpuse, eliberate etc. de unele instituţii publice;
• de înregistrare, plătite autorităţilor publice pentru servicii de vânzări de imobile,
fuzionarea sau dizolvarea unor firme, înregistrarea unor firme, cumpărări de titluri prin
bursă ş.a.
Exemplu de calcul a impozitului pe clădiri la persoane juridice

Prin Hotărârea privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2008 ale
Consiliului Local Floreşti, s-a stabilit procentul de impozitare care se va aplica pentru anul 2008,
respectiv:
- 1% la valoarea de inventar a clădirilor reevaluate în ultimii trei ani înainte de anul 2008;
- 6% la valoarea de inventar a clădirilor nereevaluate în ultimii trei ani înainte de anul
2008.
Exemplu de calcul în ambele variante:
a) când se aplică cota redusă de 1% pentru clădirile reevaluate în ultimii trei ani:
Un contribuabil persoană juridică S.C. DEMAR CONSTRUCT S.R.L. Floreşti, str.
Florilor, nr. 15, bl. M, ap.2, CF RO 15587130 achiziţionează o clădire în data de 13.12.2007 în
Floreşti, str. Castanilor, nr. 28, bl. A, ap. 12 în valoare de 90.180 lei. Această clădire este
declarată de contribuabil prin depunerea Declaraţiei de Impunere nr. 1.114 din 14.02.2008
(Anexa nr. 15).

14
 În baza declaraţiei depuse se stabileşte valoarea impozitului, prin aplicarea procentului de
1% asupra valorii de achiziţie de 90.180 lei rezultând un impozit pe clădiri de :
90.180 lei x 1% = 901,8 lei
Întrucât data dobândirii este luna decembrie 2007, obligaţia de plată se crează începând
ce data de 01.01.2008.
Termenele scadente fiind 31 martie pentru semestrul I şi 30 septembrie pentru semestrul
al II-lea, obligaţiile de plată sunt:
- 31 martie 901,8 lei : 2 = 450,9 lei;
- 30 septembrie 450,9 lei.
b) când se aplică cota majorată de 6% pentru clădirile nereevaluate în ultimii trei ani:
Un contribuabil persoană juridică SC TRIFAN PROD COM SRL deţine un spaţiu
comercial care nu a fost reevaluat în ultimii trei ani. Valoarea clădirii este de 780.254 lei.
Clădirea a fost dobândită în anul 2001.
Calculul impozitului pe clădiri:
780.254 lei x 6% = 46.815,24 lei
Obligaţia de plată se înfiinţează pentru întreg anul 2008.
Termenele de plată fiind două:
- 31 martie, suma de plată este 46.815,24 lei : 12 = 23.407,62 lei;
- 30 septembrie, suma de plată este 23.407,62 lei
Datele arătate mai sus se găsesc în Anexa nr. 16.
Prin Hotărârea privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2008 ale
Consiliului Local Floreşti s-a stabilit acordarea unei bonităţi de 10% pentru plata în întregime a
impozitelor la clădiri, teren şi mijloace de transport.

15